Ghe NICA-Blog: Pestera ursilor *muntii Apuseni

sâmbătă, 18 mai 2013

Pestera ursilor *muntii Apuseni

Peştera Urşilor
*Drumetie

A fost descoperită la 17 septembrie 1975, când în urma unei dinamitări în cariera de marmură de la Chişcău, în masiv s-a format o spărtură prin care a coborât artificierul miner Curta Traian din localitate. Dupa cercetările ştiinţifice de rigoare, o parte a peşterii a fost amenajată şi electrificată, fiind dată în exploatare turistică la 14 iulie 1980. (Căi de acces: pe DN 76 Oradea-Deva, cu derivaţie la km 86 în comuna Sudrigiu, apoi încă 16 km până la Chişcău).
Peştera Urşilor nu primează prin dimensiuni, ci prin fantastica aglomerare de formaţiuni speologice, fiind din acest punct de vedere, un unicat în rândul peşterilor amenajate pentru turism.
Tot aici se găseşte un mare număr de resturi fosile ale ursului de cavernă (Ursus spelaeus) dispărut de aproximativ 15.000 de ani.
Intrarea în peşteră se face printr-un pavilion de exploatare turistică. Lungimea totală este de peste 1.500 m, din care nivelul inferior are lungime de aproximativ 700 m şi este închis turiştilor fiind rezervaţie ştiinţifică (sector de Clasa A).
Partea superioară este amenajată cu trotuare, balustradă, pe o lungime totală de 847 m şi se compune la rându-i din trei galerii, în ordinea vizitării: Galeria "Urşilor", Galeria "Emil Racoviţă" şi Galeria "Lumânărilor". Prima galerie este puţin mai săracă în formaţiuni, bogată în schimb în resturi scheletice ale ursului de cavernă, adevaratele frumuseţi fiind concentrate în celelalte două galerii. Ieşirea se face printr-o fantastică galerie ornată cu stalagmite în formă de lumânări, ultima sală fiind simbolic denumită "Sfatul Bătrânilor".
Sursa:http://www.parcapuseni.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;