Comoara capitanului Kidd

Oricine ar vrea sa gaseasca ocomoara, asa e? Este emoţia urmăririi şi a averii pe care o poți avea în stăpânire – în cele din urmă. Şi cui i-ar strica ceva bănuți în plus în zilele noastre? Există multe poveşti ale unor oameni care şi-au dedicat întreaga viaţă pentru a găsi o comoară, dar care au ajuns faliți şi care niciodată nu putut găsi muntele de aur. Și chiar dacă cineva ar avea norocul să descopere o comoară, va începe o lungă bătălie cu posesorii ei de drept. Deci, chiar dacă o veți găsi, nu există nici o garanţie că veţi putea păstra comoara, culegând recompensele. Dar important este aventura căutarii. Sau cel puţin aşa se spune. Ei bine, dacă aveţi speranța că există o comoară ce vă așteaptă să o descoperiți, acestea
ar putea fi celebra comoara a capitanului Kidd, posibil a fi pierduta pe râul Connecticut, Insula Block din New York. Buneinteles, va mai trebuie si resursele de a ajunge pana acolo. :)
William Kidd a fost un marinar scoţian, inițial vânător de pirați. Teoretic ar fi trebuit să oprească actele de piraterie, dar a acționat exact pe dos, tentat fiind de aurul piraților. După ce a strâns o adevărată avere, a fost arestat la întoarcerea sa din Oceanul Indian, în 1699. Kidd a fost judecat şi executat în 1701.
Dar ce nu a fost descoperită niciodată, este averea care ar fi trebuit să facă dovada faptelelor sale. Doar una dintre ascunzătorile lui a fost descoperită pe Gardener’s Island din New York şi comoara a fost trimisă în Anglia pentru a fi folosită ca dovadă a vinovăției sale în proces. Ideea că el a avut și alte locuri secrete pentru a-și ascunde prăzile, nu a fost niciodată dovedită, dar speranța că mai există aceste locuri, trimite în continuare oameni în căutarea lor, înarmați cu lopeți. Se pare că unul dintre locuri ar fi undeva pe Insula lui Clarke, de-a lungul râului Connecticut. Legenda spune că aurul trebuie să fie dezgropat de trei persoane, într-o tăcere completă, în timpul unei luni pline, care să își reverse lumina chiar deasupra capului. Există o legendă despre trei bărbaţi care au urmat aproape până la capăt ”indicațiile”. Dar, odată ce comoara a început să fie scoasă la suprafață, unul dintre ei a strigat “Am reușit!”. Regula tăcerii fiind încălcată, comoara s-a scufundat în nisip și nu a mai putut fi găsită.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Blestemul aurului si fascinatia comorilor

Aurul constituie o incomensurabila fascinatie. Obtinerea lui în cantitati consistente înseamna schimbare radicala de statut existential.Numeroase tezaure descoperite in Romania i-au nenorocit pe cei ce le-au gasit, deoarece erau pazite de Blestemul comorilor jurate.

Putine lucruri au tulburat intr-o atit de mare masura mintea oamenilor precum fascinatia comorilor. Cu toate acestea, rari au fost cei care, dupa ce au tulburat somnul de veacuri al vreunui tezaur, au mai apucat sa se si bucure de norocul lor. Nebunia sau o moarte cumplita s-au abatut mereu asupra lor, ca o pedeapsa dura. De la anticii jefuitori ai mormintelor egiptene pina la arheologii de azi, toti cautatorii de comori au platit un aspru tribut de singe. Adevar sau legenda, fie ca este vorba despre "blestemul faraonilor", "razbunarea" regilor incasi sau puterea magica a amuletelor de jad care pazesc linistea vechilor morminte ale imparatilor chinezi, peste tot in lume exista superstitia ca bogatiile incredintate spre pastrare pamintului sint pazite de o autoritate transcendenta. Si in credinta noastra populara, existenta comorilor este plasata tot sub semnul magicului, iar protectia lor este incredintata unor puteri malefice. Puse in miscare prin intermediul unor juraminte ciudate, se spune ca acestea aduc ghinionul si chiar moartea asupra celor care le nesocotesc.Nimeni n-ar putea spune, nici macar cu aproximatie, care este cantitatea de metale pretioase ingropate, de-a lungul timpului, pe teritoriul Romaniei. Ascunderea bogatiilor s-a facut in mare taina si, dupa moartea "depunatorilor", nimeni nu a mai stiut nimic despre ele. Disparute fara urma, comorile au alimentat legendele, intarite uneori si de deductiile istoricilor.

Prima si singura monografie consacrata comorilor a aparut acum aproape o suta de ani, ca volum secund dedicat de folcloristul Tudor Pamfile Mitologiei românesti (Comorile, Bucuresti: Librariile Socec & Comp, C. Sfetea, Pavel Suru; Leipzig: Otto Harrassowitz; Viena: Gerold & Co, 1916). La fel ca întreaga lucrare, facea parte din prestigioasa colectie Din vieata poporului român", lansata, comandata, premiata si publicata de Academia Româna. O editie recenta a retiparit toata mitologia colationata de batrânul Pamfile într-un singur volum (Bucuresti: Editura Grai si Suflet - Cultura Nationala", 2000), Comorile ocupând paginile 286-337. Referintele urmatoare si citatele vor utiliza volumul recent.
Sistematic, Pamfile începe cu îngroparea comorilor". Interesant, prima justificare sau alternativa pe care o enumera este aceea de natura criminala: Se fac calcari, calca hotii pe unul, îl prada si pâna la o împarteala dreapta, tihnita si ferita, jaful se îngroapa chiar în noaptea dintâi si astfel de câte ori nu ramâne acolo pentru veacuri agoniseala rapita, mai ales dupa ce justitia osândeste si viata de temnita ucide pe faptas! Si daca atâtea lucruri putrezesc cu vremea, ramân banii si sculele, Ă«odoareleĂ», pe cari rugina nu le poate macina decât dupa veacuri. O întâmplare, si cineva o descopere".
Asadar, economia averii poate avea ca pandant etologia criminalitatii. Tezaurul neasigurat devine adesea comoara pitita subteran, fapt care duce automat la existenta unor economii, mitologii, psihologii (fantasme si obsesii) ale comorii.
Oricum, locul comorii ascunse trebuia însemnat, iar repertoriul semnelor ce marcheaza locurile care sa nu dea nimanui de banuit" este mare: în vatra focului, sub pat, sub pragul usii, în grajd sub iesle, în dosul casei, sub sau lânga copaci însemnati cu crestaturi, în inima" carelor, în peretele bisericii. Pamfile reda povestea unui gospodar inteligent, care-si pastra banii într-un craniu de cal, adica într-un recipient si loc care fusese ignorat si dispretuit de toti.

Alt motiv traditional pentru îngropare era grija ca acele agoniseli sa nu încapa cu sila în mâna straina", adica în mâna turcilor, muscalilor sau a tatarilor navalitori. Printre prilejuri, sa nu se uite rasmiritele, vrajbile, când lumea trebuie sa se puna la adapost în graba" - mai adauga Pamfile. La plecarea din tara, bogatii turci au lasat îngropate multe comori. Dar cele mai multe comori ne sunt ramase de la acei soi de oameni care a trait înaintea noastra, adica de la Uriesi sau Jidovi". Înainte ca sa dispara de pe toata fata pamântului, respectivele fapturi fabuloase îsi îngropau mortii împreuna cu marile lor averi. Si focurile arata chiar locurile unde sunt îngropare comorile Uriesilor. Da ferit-a Sfântul sa poti pune mâna pe comorile istea! Te-ai alege cu vreo poceala, dar cu isprava nu. Câti nu s-au încercat cu lucrul asta, fel si chip. Zadarnica le-a fost truda. Ca se duceau oamenii, faceau sapaturi unde zareau focurile si ajungeau chiar de loveau cu hârletul de ceaunul care suna dedesupt. Dar nu puteau sa-l scoata nicidecum. De ce sapau, de aceea ceaunul se lasa tot mai jos si niciodata nu puteau sa-l dea afara".
Afara de comorile bune, lasate dinadins sa fie gasite (spre norocul cui se va întâmpla sa le afle"), exista si comori legate, blastamare, vrajite, ca nimanui sa nu priasca". Acestea au fost îngropate de oamenii rai si zgârciti. Unii n-aveau urmasi si fie îsi ascundeau averea cu intentia de a o regasi si a beneficia de ea ulterior, fie cu dorinta prapadirii comorii si a evitarii sa devina bunul altcuiva. Oricum, afurisirea", adica blestemul lor i-ar fi lovit pe cei care totusi ar fi gasit respectivele tezaure.


Mai întotdeauna omul îsi îngroapa comoara cu mânie si cu o dorinta ca tot el sa aiba parte de dânsa la o vreme prielnica, iar când aceasta n-o mai poate dori, din pricina unei vârste înaintate, rautatea sufletului sau îl face sa doreasca mult ca agonisita lui sa nu intre niciodata pe mâinile nimanui, ci pe vecii vecilor sa ramâna nestiuta si neclintita în pamânt". Asa explica Pamfile legamântul, ursirea, blestemul, vraja sau închinarea, adica procedeul prin care comorile devin inaccesibile sau periculoase. Comorile rele sunt, de fapt, date în paza Spurcatului sau Necuratului, iar acesta sau alte spirite rele tin comorile ascunse si pocesc, tâmpesc, betegesc sau soimanesc" pe cautatori.
Uneori, spune Pamfile, cei ce-si îngroapa comorile pun legaminte cari trec peste margenile glumii". Alteori comoara este blastamata sa nu fie gasita si luata decât cu moarte de om". Totusi, pe comoara se poate pune mâna si de ea se poate beneficia în anumite conditii:

1. Sa n-aiba nimeni parte de-o comoara daca nu va face cu o parte din bani milostenii: sa dea sarindare pe la biserici si mânastiri, sa faca o fântâna lânga un drum, sa cumpere niste vaci pentru case nevoiasi cu multi copii, sa faca case pentru femei vaduve, sa cumpere pamânt pentru copii orfani si alte binefaceri de soiul acesta; numai astfel urmând ceilalti bani vor aduce sporul în gospodaria lui si-i vor pregati fericirile de pe lumea cealalta, caci «dar din dar se face rai»".

2. De comoara sa n-aiba parte decât cel ce-a îngropat-o".

3. Sa n-aiba parte de comoara decât cel ce va intra în tainita unde a fost încuiata, în ziua când usile se vor deschide singura, cum de pilda este ziua de Pasti".

4. Sa n-aiba parte de comoara decât cel ce va descuia lacatele lazilor cu bani sau ale usilor de la tainita cu iarba fiarelor".


Una dintre multele istorisiri despre contactul real al oamenilor cu comoara rememora: Se zice ca în interiorul piscului Orlea se afla un palat ruinat, care-i plin de toate avutiile si scumpetele lumii. Palatul întreg de aur, acoperit cu diamante, usile, mesele, scaunile, podelile de argint, iar în palat, pe tronuri stralucitoare ca soarele sed împarati, cu coroanele pe cap, razemati pe toiege. Încolo, prin palat vrafuri de galbeni de-ti iau ochii. Portile acestui palat, spune traditiunea, sunt jos, în undele râului ce curge pe sub pisc. Ele însa nu se deschid decât o data în an si anume când da întâi sa toaca, în ziua de Pasti; atunci se da apa în laturi, se deschid portile si stau deschise cât tine serviciul divin în dimineata de Pasti. Cine va pândi aceste momente poate sa intre în palat si sa-si ia avutia cât voieste. Daca însa ar apuca sa se închida portile înainte de a iesi el, atunci trebuie sa stea închis pâna la anul. Când eram în scoala la Hateg, scrie culegatorul acestei povestiri, era un locuitor în oras, cam într-o ureche de altfel, despre care se zicea ca a patit-o, de a sezut un an închis în palat. Cu toate acestea, sarmanul era sarac lipit pamântului. Se vede ca nu putuse lua nimic din avutiile fermecate ale palatului".
Comorile sunt stapânite si pazite de Duhul, stima, Schima sau Scima banilor sau comorilor. Fiinta respectiva poate lua forma umana sau animala (vulpe, lup, câine, pisica, cocos, capra) sau vegetala (frunza). Pentru banii sau comorile bune", curate", faptura mitologico-fantasmagorica se numeste pe alocuri Înger, sau Cel Alb, si ia forma unui barbat cu barba alba sau a unei femei cu cosite albe, oricare având hainele albe. Comoara poate fi pazita si de o umbra sau chiar de un Zmeu. Oricum, multe povesti de gen spun ca cei intrati în camarile subpamântene ale comorilor au dat chiar de Dracul, Necuratul sau Nichiduta. Ciudat, inclusiv acesta actioneaza ca o instanta morala, miluind pe cine se adevereste sarac si cinstit si pedepsind pe hraparetii cu gândul la înavutire.




Zice povestea ca sub niste dealuri ponorâte, captusite cu paduri, erau niste pivniti unde, de multa vreme, decând cei mai batrâni de azi nu mai tin minte, erau zacaminte de bani. Se spuneau multe pe socoteala banilor celora, ca cine cum trecea pe acolo era ispitit de hrubele acelea, de dealurile ce purtau în sânul lor atâta banarit. Dar de la o vreme tot si-ar fi luat lumea de o grija; ar fi zis ca acele ce se spun sunt minciuni babesti, dar în tot anul, la Pasti, banii raspundeau ca sunt, prin flacara albastrie-vinetie ce pâcâia în întunericul noptii Învierii./Toti erau ispititi, dar nimeni nu îndraznea sa se atinga, ca obiceiul Celui-cu-Coarne e sa-si puna coada pe tot ce-i lasat în parasire. În pivnitele acelea salasluiau multi Cornorati./Într-o buna zi un român trecea pe acolo, si cum s-a gândit la saracia lui si la bogatia ce sta degeaba în pivnitele Cornoratilor, a oftat adânc. Si cum privea omul nostru spre pivniti numai vede ca un cap negru, ce aducea a cap de om daca i-ar fi lipsit cornitele, iesa la iveala si-l întreaba:/- Ce oftezi, mai române?/- Cum sa nu oftez daca îs sarac lipit pamântului si am o casa de copii ce trag a moarte, de foame!/- Mai, hai cu mine în pivnita! zice Cornoratul./Românul nostru a cam sfeclit-o deodata, dar pe urma s-a gândit ca i-i totuna, ori o trai, ori o muri, si si-a tinut cumpatul si a intrat în întunecimea pivnitelor dupa Uciga-l Toaca./- Tine cusma! îi zice Întunecatul./Si i-o umplu cu bani de aur ce straluceau ca soarele, de s-a luminat în beciurile întunecoase si umede./- Eu stiu, zice Dracul, ca cele ce spui tu sunt adevarate, ca am fost aseara pe la tine si am vazut cum se bateau copiii pentru o bucata de mamaliga. La altul nu i-as da nimica, dar tie îti dau, ca te stiu ca esti sarac!/Pe urma, Dracul se facu nevazut, iar omul nostru, zapacit si de vedenia Necuratului si de stralucirea aurului, a iesit din hrubele acelea si s-a dus acasa. S-a sfatuit cu femeia si s-au pus pe gaspodarie. În câtiva ani nu-l mai cunosteai de bogat ce era. Si pentru ca era cu stare si-a facut si fini si cumetri multi./ Adeseori se punea în capul mesei la crâsma si mai tragea câte oleaca de chef cu cumetrii, dar de platit platea el tot. Cumetrii nu prea îndrazneau sa-l întrebe de unde are bani, dar într-o zi, când omul nostru era mai cu chef, l-au îmbatat. Si el a spus si cum si de unde are el banii. Oamenii din sat auzind si-au pus în gând sa se duca si ei la pivnita. Da popa, auzind, i-a sfatuit sa nu se duca, ca sa nu pateasca ceva. Se gândea însa la altceva popa./Oamenii l-au ascultat. Popa nostru a mai strâns si alti popi, erau cam la douazeci de toti, si au pornit cu icoane si în cântari bisericesti spre pivnitile stapânite de Draci. Cum ajung, iasa Scaraoschi./- Ce cautati voi, bre? zice el./- Bani! raspund popii./- Mai, voi luati de pe vii si de pe morti si tot nu va saturati? Ia stati sa va arat eu bani!/Si ca din pamânt au iesit multe cornite la gura pivnitii si s-au burzuluit Dracii si au facut praf din icoane si din popi./Acum malurile s-au risipit de ploi si banii s-au scufundat tot mai în inima pamântului, dar de atunci, de când cu patania popilor, nu se mai apropie nimeni sa caute bani" (Pamfile, p. 301-303).
Cel ce afla o comoara necurata si voieste sa o sape aude un glas care îl întreaba, ca sa-i dea un suflet de om, ca altfel nu i se va da, ci-l preface în carbuni sau altceva. Cei ce nu voiesc sa asculte de acest glas, ci fara sa dea ceea ce li se cere se ating de comori necurate, nu li se arata, caci îndata li se primejduieste una sau mai multe vite sau lor însisi li se strâmba gura sau li se ia o mâna sau un picior, sau alta boala grea da fara veste peste dânsii." (T. Pamfile, Comorile..., p. 303).
Dar cea mai frumoasa povestire o noteaza Pamfile de la minerii din Muntii Apuseni, pentru care Vâlva este o tânara egal seducatoare si cruda.

Vezi ca cu Vâlva baii nu te poti prinde, ca ea îi mai mare peste aur. Pesemne o fi batrâna si zgârcita si se mânie când vede ca pun oamenii mâna pe comorile ei. De aceea cred eu ca se napusteste asupra bietilor baiesi si îi omoara asa din senin!/-Nu-i asa, cumetre. Vâlva e o femeie tânara si frumoasa si nu îmbatrâneste niciodata. Cât pentru aur - ce-i pasa ei? Doar tot aurul e în mâna ei, tot aurul, ma, si cel de la noi si cel din Corna, si din Rosia, si din Buciumani./-Îmi spunea tata ca Vâlva e tânara si frumoasa. Îsi pune ochii pe câte un fecior mai zdravan si când îl întâlneste singur prin vreun colt de stiolna i se arata./-Feciorul ramâne uimit de atâta frumusete si nu poate scoate nicio vorba. Atunci ea îl mângâie si îl dezmiarda, spune ca i-i drag de el si ca are sa-i arate pe unde sa cerce dupa aur. Si asa se pomenesc unii deodata în belsug. Dar Vâlva le cere un singur lucru: sa nu spuna la suflet de om ca au dat fata cu ea, caci daca vor cuteza sa-si caste gura sunt pierduti. Si, vezi cum e omul, când da de noroc: nu stie sa-si puie straja gurii, si apoi Vâlva îi sugruma ca pe niste pui de vrabie. Dar pe urma tot ei îi pare rau, caci ce ti-e drag tot drag îti ramâne, si dupa ce a omorât un om da aur din belsug celorlalti, ca sa-si ispaseasca pacatul. De aceea e credinta la baiesi ca daca omoara baia vrun om dam de aur gros." (p. 304).
Duhul fiecarei comori îngropate deschide periodic portile acesteia. Momentul are loc fie primavara, fie toamna, în ziua arderii", a deschiderii" sau a jucarii" flacarilor pe deasupra comorii. O flacara galbuie indica o comoara de aur, para roscata sau albicioasa apartine unei comori de argint, iar para albastrie tradeaza banii de arama. Alte credinte spuneau ca flacara alba e deasupra banilor ruginiti, cea rosie indicând bani buni. Culoarea flamelor jucând deasupra pamântului poate indica si natura maligna (para albastrie) sau benigna (para albie sau galbie, uneori albastra) a comorii. Comorile curate sau banii cei buni ard dupa miezul noptii, dupa ce cânta cocosii, pâna catre ziua si ziua pâna de amiaza, când Diavolul si toate duhurile necurate nu au nici o putere pe lume. Comorile necurate si banii rai ard în cealalta jumatate de zi si de noapte, adica de la amiaza si pâna la miezul noptii, fiind în puterea Necuratului cu totul." (Pamfile, p. 307).
Comorile ard anual sau, pentru unii, abia tot la sapte ani. Diferentiat, comunitati rurale sau întregi zone culturale considera ca aratarea aceasta a comorilor are loc în ajunul sarbatorilor de Sfânt Vasile, Blagovestenie, Florii, Joia Saptamânii Mari, Pasti, Sfântul Gheorghe, Ispas, Duminica Mare si Rusaliile, Sfântul Petru, Sfântul Ilie, Sfântul Dumitru, Craciun.
Oricum, aflarea comorii, fie ea buna", e o chestiune de noroc, iar folcloristul Pamfile enumera mai multe metode de obtinere, atragere sau facilitare a sansei.
Pentru a fi cineva norocos trebuie însa sa îndeplineasca anumite lucruri:/Sa nu mânânce nimic în Ajunul Bobotezii; astfel urmând, cea dintâi comoara ce-i va iesi în cale va fi a lui./Sa mânânce multa pane mucezita./Când vede întâia data curcubeul sa ia doua cofe cu apa si sa se duca în coate si în genunchi pâna acolo unde bea el apa si acolo va afla o comoara./ Sa se puna, în ziua de Sf. Gheorghe, pe pântece, lânga un iaz sau apa curgatoare si sa se uite neclintit în apa pâna ce va vedea un peste. Sapatorul de comori trebuie însa ca sa vada în apa un sarpe alb; în contra muscaturii lui ajuta chiar apa în care se misca el; trebuie sa-i taie capul cu o moneda de argint, sa-l îngroape în pamânt si sa sadeasca usturoi pe el. Daca mânânca sapatorul de comori din acest usturoi copt, nemijlocit înainte de ziua Sf. George, apoi nu numai ca câstiga darul de a vorbi cu toate pe câte le-a facut Dumnezeu, ci poate auzi chiar cum creste iarba. El câstiga prin aceasta si puterea de a sapa comori observate./ Un astfel de norocos trebuie sa fie om credincios în cele sfinte, curat si bun la inima, caci Dumnezeu nu îndreapta pasul spre bogatie tuturor pacatosilor. Unul ca acesta trebuie sa stea la pânda îmbracat în haine curate si când va vedea para sa alerge si sa puna semn. Aceasta curatenie si bunatate de suflet trebuie s-o aiba si cât timp sapa comoara, caci daca unul ar avea gânduri vrajmase asupra altuia comoara se va scufunda în pamânt cu vuiet mare si nu va mai putea-o scoate." (p. 310).
La finele secolui 19, preotul-folclorist Simeon Fl. Marian vorbise inclusiv despre sacrificii: Daca oamenii sunt într-un gând si cu inima buna unul asupra altuia, si daca banii sunt curati atunci pot sa-i sape în voia cea buna, caci nimic rau nu poate sa li se întâmple. Daca însa banii sunt necurati, adica sunt în stapânirea celui Necurat, atunci nu se poate scoate decât prin jertfirea unei vite oarecare pentru cel ce i-a ascuns. Ba câteodata se cere chiar si jertfa de om. Si cel ce vrea sa sape comoara trebuie sa juruiasca un copil, sau de nu, moare însusi." (cf. Pamfile, p. 310).
Oricum, credinta ca banii sau comorile sunt predestinate, ca nu ramân decât la insi dinainte stabiliti este ferma. Si e ilustrata prin multe istorisiri cu aspect de basm sau povestire. O baba si un mosneag, de exemplu, erau bogati si înainte sa moara au pus toti banii la un loc într-o caldare si-au îngropat-o. Mosul întreaba:/-Tu cui dai, babo, banii?/-Eu îi dau Dracului, raspunse baba./-Eu, zise mosul, îi dau copilului care s-o naste în ceasul asta!/ Au murit si i-au îngropat, si a trecut apoi o vreme. O fata se nascuse tocma-n ceasul când a vorbit mosul si din ce colt al lumii va fi fost a venit în satul mosului si al babii. Într-o zi, când ducea oile la pascut, îi iesa un om înainte si îi spune:/-Nu vii, fata, sa-ti iei banii, ca m-am saturat de când ti-i pazesc!/ Fata se uimi, si seara, când se întoarse, îi spuse lui tata-sau:/-Tata, tata, asa si-asa.../Tata-sau n-a crezut. A doua zi iar îi iesi omul în cale./- Nu vii, fata, sa-ti iei banii, ca-i las acolo sa ti-i iai singura, de-i putea!/Fata iar se înspaimânta si-i spuse lui tata-sau ca nu se mai duce cu oile, ca i-i frica. Tata-sau se duse cu ea si s-ascunse dupa o tufa. D-acolo vazu cum vine omul si-i vorbeste fetii. Atunci îi spuse:/-Daca ti-o mai zice de bani tu sa-i spui: nu stiu de ce bani vorbesti; du-ma sa-i iau, ca eu nu stiu sa-i gasesc!/ Asa a facut si omul a dus-o în-
tr-un loc, a sapat pamântul si a dat caldarea mosului. A început sa-i numere banii: unu fetii, unu lui... pâna ramase într-un galben; pe ala îl rupse în dinti si dadu jumatate fetii si jumatate lui. Apoi îsi lua partea si dus a fost pâna azi./Fata cu banii si-a facut o mândrete de case cum n-au mai fost altele-n sat. A fost cinstit Dracul în felul lui." (Pamfile, p. 312).
Pentru aflarea comorii si accederea la bani folcloristii mai redau si rituri ciudate, cu planta numita buricul pamântului, agheasma si rugaciuni imperative sau descântece: Va înconjur si va poruncesc, banilor, sa iesiti afara, precum a poruncit Dumnezeu în dealul Vavilonului de au iesit multe feluri de hrana pentru cei cinci cuconi si mai multe suflete; asa poruncesc si acestui loc sa iasa banii afara! Pâna acum ati fost ai pamântului, dar de acuma înainte sunteti ai nostri, cari suntem aici. Si va stropesc cu apa de la casa lui Dumnezeu, strânsa de la noua locasuri, ca sa fuga ce este pe lânga voi, banilor, pâna nu stropesc, dar de n-a fugi îl nimicesc." (Pamfile, p. 317). Iar pentru momentul saparii recomandarile magice enumera lumânarea din ziua de Pasti, tamâia din cadelnita popii si usturoiul.
Dar în majoritatea cazurilor proprietarul comorilor nimanui este Diavolul, majoritatea povestilor despre comori îl prezinta ca atare, iar majoritatea indivizilor care pun mâna pe comori o fac nu datorita destoiniciilor personale, ci deoarece bizarele duhuri protectoare le permit accesul sau chiar îi invita si-i daruiesc. Oricum, în majoritatea povestilor, omul care a intrat în contact cu diavolul, stima, duhul sau vâlva comorii si care a pus mâna pe o parte din aur sfârseste prin a încalca restrictii, conditii sau promisiuni, sfârseste prin a pierde sau risipi avutul dobândit.
Comoara este o realitate arheologica rara; iar mitul, fascinatia si obsesia parvenirii prin descoperirea vreunui tezaur - mult prea populare. Oricum, pânda nocturna dupa flacarile indicatoare de comori, ca si sapatul dupa comoara" sunt realitati etnografice si sociologice, desi caracteristice trecutului, egal ample si nestudiate. Chiar si geografii si topografii, nu doar arheologii vorbesc despre forma geodezica speciala care este movila sapata". Adica despre o forma de relief datorata împatimirii si credintei ca - în conditiile unui destin sau noroc facilitat prin inocente sau intentii filantropice, ca si prin rituri sau descântece - comori si tezaure îngropate pot deveni averi personale.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Aiud-Cabana Sloboda-Ramet-Bradesti(muntii Trascaului)

Aiud - Cabana Sloboda - Ramet - Bradesti.                                                                                                

-TRASEU RUTIER-

Din centrul orasului pornim spre vest, pe drumul care duce la Buru. Trecem prin partea nord-vestica a orasului, care pana nu demult era o localitate de sine statatoare, sub denumirea de Aiudul de Sus, care in prezent apartine de Aiud. Aproape de capatul localitatii, un indicator ne atrage atentia la derivarea drumului judetean spre Ramet-Abrud. La 2 km de oras, ajungem la liziera Padurii Orasului sau Slobodei. Aici, la o curba accentuata la dreapta, o sageata indica popasul Izvorul de Aur, aflat la cateva sute de metri, langa un mic lac artificial. Drumul continua in padure si, dupa 5 km, ajungem la Cabana Sloboda, cu cateva casute de camping, un loc de agrement al aiudenilor. Din pacate, drumul este asfaltat numai pana aici. In continuare, drumul pietruit urca vertiginos, prin serpentine lungi, si, dupa 4-5 km, atinge o altitudine de 750 m. Dupa iesirea drumului din padure, urcand in continuare, ajunge pe o creasta care este principala cumpana a apelor intre bazinele hidrografice ale Muresului si Ariesului. Drumul pe creasta ne asigura o larga si splendida priveliste, putand zari culmile Piatra Cetii, Piatra Craivei, Cheile Rametului si multe alte zone din Muntii Trascaului, si chiar din alti munti invecinati. Drumul trece pe la marginea superioara a comunei Ramet, de unde avem drum de acces catre Valea Manastirii, pe urma ocoleste muchia stancoasa a Varfului Plesii (1250m) si, ramanand la o altitudine intre 900-1000m, trece deasupra obarsiilor vailor Uzei si Inzelului, apoi strabate satul Bradesti, dupa care continua spre Mogos si Abrud.
Sursa:scrigroup.com

Comorile de la Izverna si Ponoarele

Nordul judeţului Mehedinţi este locul unde căutătorii de comori speră să-l apuce pe Dumnezeu de picior. Existenţa unor hărţi, legende şi peşteri a făcut ca în ultimii ani să vină aici români din toată ţara, dar şi străini. Cei mai mulţi declară că vor să viziteze peşterile de la Ponoare şi Izverna, dar de fapt caută comori.
La Izverna, febra comorilor ţine de câteva generaţii. Dacă vrei să afli cum stă treaba despre comori, localnicii te privesc cu suspiciune. Faptul că întrebi despre legende şi căutători deranjează localnicii „Da’, ce vreţi, domn’e, cu comorile astea?! Aici, la noi, vin mulţi oameni. Unii din ţară, alţii de prin Canada sau engleji. Toţi spun că vin să vadă Peştera Izverna, că au auzit cât e de frumoasă. Dar noi nu suntem proşti, ştim că vin să caute comori”, afirmă Grigore Gârmencea, localnic. Dacă îl întrebi cu ce se ocupă, răspunde: „De parcă eu ştiu... Acum, nu prea sunt vizitatori. Dar cum se încălzeşte vremea, să-i vedeţi. Îşi pun corturile aici lângă peşteră, apoi îşi scot aparatele de detectat metale şi umblă ca bezmeticii pe aici”. Câţiva localnici, curioşi, ni se alătură discuţiei. „Lasă, mă, că ştim noi. Vă aduceţi aminte, mă, de Ioniţă ăla de a găsit peste 100 kg monede de aur? Daaaa, s-a îmbogăţit şi şi-a făcut sat de vacanţă. Da` de Ioana a lui Bozovonici, care a văzut comoara şi a paralizat? Vă mai amintiţi? Da` de Stoian, ăla de şi-a făcut căsoaia aia, că pe vremea la care a ridicat-o el numai dacă găsea o comoară putea să-şi facă aşa o casă?” Despre alţi căutători de comori, localnicii nu ştiu sau se fac că nu ştiu, numai să nu spună de ei. După ce le captăm încrederea, împărţindu-le exemplare din Indiscret în Oltenia, oamenii din Izverna ne dezvăluie care sunt cele mai mari comori pe care le caută oamenii în zonă: „Comoara lui Obrenovici – tezaurul Serbiei şi comoara împărătesei Maria Tereza”.


Pe urmele tezaurului Serbiei

„În vremea lui Cuza, spune Gârmencea, Milan Obrenovici, prinţ al Serbiei, s-a certat pentru putere cu fratele său Mihai. A trecut Dunărea cu 80 de cai cu poveri. Acesta era tezaurul Serbiei, bijuterii, diamante, perle. Nu se ştie de ce a hotărât să aducă comoara aici, în munţii noştri. Se spune că a îngropat-o undeva în Valea Perilor – Cerna Vârf. Timp de 3 ani au lucrat nişte zidari ajutaţi de soldaţi ca să pregătească culcuşul tezaurului. La gură, peştera era largă de putea să intre în ea un car cu fân. La uşa ei, era o piatră care semăna cu un străjer. Galeriile au fost zidite în formă de cameră la amândouă capetele şi aici s-a îngropat cea mai mare cantitate de aur. Peştera a fost zidită cu un zid gros de doi metri în galeria principală, iar acesta a obturat izvorul şi acolo s-a format un lac. Poate este Peştera Izverna, căci aici e lac, nu? Cine poate şti?” După ce au pus la loc tezaurul, au fost ucişi toţi martorii, 300 de soldaţi şi zidari. A scăpat doar un paznic şi de la el se ştie de comoară. Cum găseşti comoara? Identifici piatra pătrată, snopul de grâu şi şarpele. Sau poate reuşeşti să pui mâna pe hartă, căci Obrenovici a avut mai multe exemplare asupra sa când i-au scos turcii cadavrul din Dunăre. Dar o hartă a fost găsită de un preot din Zegujani. Popescu, aşa îl chema pe „norocos”, a săpat ani de zile şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a plecat cu un car tras de boi. Să fi găsit comoara sau momeala comorii? Prin anii 1981-1982, un severinean, Bebe Băcanu, a căutat comoara după ce primise undă verde de la Securitate. La faţa locului a fost văzut şi Ilie Ceauşescu. Săpăturile au durat până în vara lui 1989.

Unde este argintul Mariei Tereza?

Cealaltă mare comoară căutată este cea a fostei împărătese austro-ungare Maria Tereza. Comoara de argint se crede că ar putea fi ascunsă în Peştera Izverna. „Oare de ce este atât de bună apa de băut?” se întreabă localnicii. Se ştie, unde este mult argint apa este foarte curată, plată şi bună de băut. În primele luni din 1990, în zonă a sosit cu echipa sa de scafandri celebrul Jacques-Yves Cousteau, care a stat zile bune aici. Permisiunea de a cerceta peştera era semnată personal de primul-ministru de atunci, Petre Roman. Culmea este că niciun român, fie autoritate, fie localnic, nu a avut voie să stea lângă francezi.

Ce spune legenda

În momentul când ajungi la Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele, în zona de nord a Mehedinţiului, eşti pe tărâmul celor 10 comori. „Ţinutul din Plaiul Cloşani se întinde de la Piatra Cloşani până la Dunăre, pe sub poalele Munţilor Carpaţi. (...) La Furca Coşuştii este o comoară într-o peşteră care coboară vreo 20 de metri în jos şi pe urmă o ia pe laterale. (...) Altă comoară se află băgată în Valea Seacă în satul Selişte, având ca semn de recunoaştere ţapul cu trei picioare. O comoară se află în locul numit Cuţui, într-o peşteră. Cea de-a patra comoară este între Bratosin şi Cerboanea, într-o peşteră zidită cu cărămidă la gură, între două pietre mari. A cincea comoară este pusă pe Valea Coşuştei în locul numit <>, într-o peşteră care are ca semn o suliţă şi jumătate dăltuită din piatră. Altă comoară se află tot pe Valea Coşuştei într-o peşteră în care ar intra populaţia din trei sate. Aici se spune că mai există încă două comori dacice, care nu se pot lua până nu se construieşte o biserică. Cea de-a şaptea comoară se află la Ponorălul de Baltă şi se spune că sunt două care pline cu aur. A opta comoară a fost la intrarea în peştera Topolniţa. Altă comoară se află la Muntele Băii, la trecerea spre Herculane. A zecea comoară se află în Cracul Bătăiuşului în Cerboanea Mică”, spune Cornel Boteanu în „Legendele comorilor din Plaiul Cloşani”. Sursa:http://www.indiscret.ro/128/reportaj/4472/comorile-ascunse-din-izverna.html(hartacomorii.blogspot.com)

Comoara din pivnita Manastirii Tismana

Conducerea Băncii Naţionale a României vrea să amenajeze un muzeu în incinta peşterii în care a fost ascuns tezaurul ţării. Măicuţele de la Mănăstirea Tismana se opun unul demers turistic de acest fel pentru că liniştea monahală ar fi tulburată.



Intenţia de a amenaja un muzeu în incinta peşterii de lângă Mănăstirea Tismana, care administrează acest loc de o valoare istorică deosebită, a fost adusă la cunoştinţa măicuţelor chiar de către guvernatorul Mugur Isărescu, în timpul unei vizite întreprinse de acesta în urmă cu puţin timp. Maica Maria, ghidul Mănăstirii Tismana, spue că maica stareţă se opune unei asemenea acţiunii: „Acest lucru înseamnă ca la mănăstire şi în jurul acesteia să vină foarte mulţi turişti, situaţie ce ar duce la tulburarea vieţii monahale, care înseamnă, în primul rând, izolare de restul lumii. Maica stareţă nu este de acord cu această propunere“. Din izvoarele din peşteră se realizează în prezent alimentare cu apă a mănăstirii. În peştera de lângă mănăstire a fost ascuns timp de trei ani tezaurul României, constând în 200 tone de aur, de teamă ca acesta să nu ajungă pe mâna ruşilor, aşa cum se întâmplase mai înainte. La aurul României s-a mai adăugat şi 12 tone de aur aparţinând statului polonez, care l-a dat în păstrare ţării noastre. Acest episod a avut loc într-o perioadă tulbure, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Lingourile din aur au fost transportate cu autocamioanele la Tismana. Planul lui Antonescu era ca, în cazul în care duşmanii ar fi încercat să pună mâna pe Tezaur, intrarea peşterii să fie dinamitată şi închisă cu blocuri din piatră.

Accesul în interiorul peşterii este de destul de dificil, pentru că în interior se află un izvor subteran. Tezaurul a fost ascuns în cea de-a doua înăăpere, unde se pot vedea mai multe crestături în rocă făcute pentru a amenaja locul în vederea depozitării tezaurului. Nicolae Tomoniu, profesor pensionar, este un pasionat cercetător al istoriei locurilor din Tismana. Din ce a aflat de la martorii evenimentelor care s-au petrecut în perioada respectivă, un pod din lemn de peste râul Sohodol s-a rupt sub greutatatea unui camion încarcat cu aur, iar o cutie cu lingouri din preţiosul metal a căzut şi s-a deschis: „În perioada respectivă, la Mănăstirea era detaşat un întreg batalion al armatei. Accesul era restricţionat şi pe drumul spre lăcaşul de cult şi mănăstire se circula cu bilet de voie“



Tezaurul a fost ascuns în pivniţa mănăstiri
Prima dată, tezaurul a fost adăpostit în pivniţa mănăstirii, după care a fost dus în peşteră, pentru că locul era mult mai sigur. „Pretextul găsit pentru a justifica prezenţa trupelor militare era acela că BNR efectuează reparaţii la o aripă a mănăstirii care arsese într-un incendiu“, ne spune Nicolae Tomoniu.

Sursa:http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Descoperirile-accidentale-imbogatit-muzeul-care_0_60594187.html(hartacomorii.blogspot.com)

Testamentul lui Eugen Ionescu

Testamentul lui EUGEN IONESCU                                                                                                       

Despre moarte, copilarie, neliniste si Dumnezeu                                                                                         

Pe Eugen Ionescu l-am vazut o singura data, imediat dupa Revolutie. Desi nu se simtea prea bine si apropierea mortii ii starnea destule nelinisti, a acceptat sa ma primeasca pret de cateva minute in elegantul sau apartament din Montparnasse, mai putin curios sa afle amanunte despre noile zvarcoliri democratice de la Bucuresti, cat sensibil fiind la insistentele insotitorului meu, scriitorul francez de origine romana Saint Tobi - cel care publicase la editura Gallimard un important eseu biografic despre marele dramaturg. Timid, provincial si coplesit de emotii, m-am retras intr-un colt al camerei, atent sa nu pierd nici cel mai mic detaliu din acea vizita. Ceea ce imi amintesc si acum este lentoarea atent selectiva cu care s-a deschis usa de la intrare. Mobila discret somptuoasa din interior. Tavanul inalt si ferestrele ce cautau lacom lumina mai mereu incercanata a soarelui parizian. Privirea vigilenta a doamnei Rodica, gata in orice clipa sa intrerupa vizita daca era cazul, si figura pal-obosita a maestrului. Imi amintesc mai ales parul alb si infoiat la tample, buzele carnoase, fruntea latareata, de oltean indaratnic, si inegalabilii sai ochi exoftalmici, ce confereau figurii lui inteligente o gravitate sugubeata, de "mistic etern deghizat in farsor modern", cum ii placea sa spuna bunul sau prieten, Bruno Frappat. Nu stiu daca, de-a lungul intrevederii, marele dramaturg s-a uitat mai mult de doua ori la mine. Rezemat pe o perna, inutil de confortabila pentru diabetul de care suferea, Eugen Ionescu incerca sa converseze, mai mult tacand, despre moarte, alaturi de un preot ortodox al locului si un calugar roman de la Muntele Athos, pe care l-a si intrebat, la un moment dat, de ce Dumnezeu a decis ca batranetea sa fie urata si plina de neputinte. "De ce prin nastere ne indreptam spre degradare fizica si moarte? Nu ar trebui sa fie invers ? Logic si dogmatic ar fi sa evoluam spre starea de copil. Ar trebui sa ne intoarcem de unde am plecat - in Edenul amniotic". In jur, s-a facut brusc liniste. In ziua primirii in Academia Franceza Exilat ca si mine pe o margine timida de scaun, calugarul a tresarit, m-a privit nedumerit o secunda, si amandoi am cazut de acord ca tocmai ascultasem confesiunea unui om chinuit de nelinisti metafizice, de spaime si umilitoare nedumeriri existentiale; ca cel mai bun lucru pe care il puteam face era sa parasim incaperea si sa-i redam maestrului intimitatea de care avea nevoie - lucru confirmat, de altfel, si de Marie-France, fiica scriitorului, care, din pragul usii, ne anunta politicos, dar ferm, ca sosise momentul sa ne despartim. Din toata intalnirea cu Eugen Ionescu nu am ramas decat cu acest tulburator gand legat de batranete si cu privilegiul de a fi fost o secunda contemporanul lui. La plecare, vrand parca sa scuze graba intempestiva cu care a intrerupt vizita, Marie-France ne-a daruit o caseta inregistrata chiar de tatal ei - o caseta ce continea o singura melodie, lent-tanguitoare, un cantec de jale domoala, peste care maestrul suprapunea gutural, plictisit, mereu si precis, aceleasi vorbe: "J'en ai marre... J'en ai marre... J'en ai marre" (M-am saturat... Ajunge). Nu stiu de ce, de cate ori reascult aceasta caseta trista, cu vagi isonuri de balada romaneasca, nu-mi vine in minte decat un chip ocultat de lumina, anonim si lipsit de contur. Nu e marele dramaturg, cu parul alb si infoiat la tample, cu buzele carnoase si fruntea latareata de om destept. E doar chipul unui batran simplu si lipsit de povara celebritatii - chipul unui mistic etern deghizat in rolul lui preferat de dramaturg si de oltean indaratnic; oltean sucit, pe jumatate francez, care l-a cautat mereu si cu disperare pe Dumnezeu, fara sa stie ca Dumnezeu era chiar langa el. Cu putin timp inainte sa moara, prietenii, in frunte cu Cioran, il acuzau dragastos ca "se inconjurase numai de popi" si ca devenise prea ortodox, fara sa vada ca, fara nici un alint metafizic, marele dramaturg transformase spaima de moarte intr-o ultima si luminoasa farsa ionesciana. Nu intamplator, marele dramaturg a murit in chiar Vinerea Mare din Postul Pastelui. Nu intamplator, ziua in care a fost ingropat s-a intamplat sa fie chiar 1 aprilie. Testamentul sau spiritual, publicat de revista pariziana "Le Figaro Litteraire" si reluat apoi de alte ziare importante din lume dovedeste (daca mai era nevoie) ca rasul grotesc si usor absurd este un alt cuvant dat suferintei - aceeasi suferinta fara de care nimeni nu poate spera la iertarea si la mantuirea lui Dumnezeu.                                                                                                       

TESTAMENT                                                                                                                             

Mesajele nu au nici un efect asupra mea. In acest moment, mi-e totusi atat de rau, incat imi este greu sa scriu. Nici ideile nu-mi vin cand durerea este atat de violenta. Pe balconul apartamentului sau din Paris / Foto: Muzeul Literaturii Romane (2) Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care o detest, dar care imi aduce totusi, cateodata, un somn atat de placut. Mi se joaca piesele cam peste tot in lume si cred ca aceia care se duc sa le vada rad sau plang, fara a simti dureri prea violente. Stiu ca se va sfarsi curand, dar, cum am spus-o de curand, fiecare zi este un castig. Mi-e greu sa continui, din pricina acestui vid existential Cateodata, vin sa ma vada prietenii, cativa prieteni devotati. Imi face mare placere sa-i vad, dar dupa o ora, obosesc. Oare ce altceva faceam, mai bine, inainte? Cred ca mi-am pierdut timpul si ca am alergat in van. Imi simt mintea goala si mi-e greu sa continui, nu din cauza durerilor, ci a acestui vid existential, de care e plina lumea, daca pot spune ca lumea este plina de vid. Ca de obicei, ma gandesc ca poate voi muri in aceasta seara sau, sa nadajduim, maine ori poimaine. Sau, chiar, cine stie cat timp mai tarziu. Cand nu ma gandesc la tot ce poate fi mai rau, ma plictisesc. Cateodata ma gandesc ca ma gandesc, ma gandesc ca ma rog. Cine stie, poate ca va fi totusi ceva, va fi ceva. Poate ca dupa, va fi bucuria. Care este forma lui Dumnezeu? Cred ca forma lui Dumnezeu este ovala. Am fost ajutat de multi oameni carora le datorez recunostinta Am fost ajutat in cariera - cariera, cum se spune - de un mare numar de oameni, carora le datorez recunostinta. La Paris, in balconul teatrului, la un spectacol cu una din piesele sale A fost, mai intai, mama care m-a crescut, care era de-o incredibila tandrete si plina de umor, in ciuda faptului ca unul dintre copii ii murise la o varsta frageda si ca fusese abandonata - dupa cum am povestit adesea - de sotul ei, ce a lasat-o singura, in marele Paris. Dar pe parcursul vietii, mai ales sotia mea, Rodica, si fiica mea, Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fara ele, este limpede ca n-as fi facut nimic, n-as fi scris nimic. Le datorez si le dedic intreaga mea opera. Apoi, mai tarziu, au fost toti profesorii mei de la liceul din Bucuresti. Datorez mult si unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit in ziua ultimei reprezentatii cu "Rinocerii", la New York, ceea ce lui i-a adus, in 1940, suma de 10.000 de dolari, dar si mie mi-a adus renumele in Statele Unite. El m-a ajutat fara sa vrea. Au fost, apoi, cronicile literare engleze si franceze. In plus, aceste cronici au ridicat impotriva pe criticii de stanga care crezusera la inceput ca eu insumi sunt de stanga, asa dupa cum ceilalti ma credeau de dreapta. Apoi, inca o data, sotia mea, mereu sotia mea, care m-a obligat sa-mi trec examenul de licenta. Si mi-a facut bine, dorind sa ma distruga, cea de-a doua sotie a tatalui meu, Lola, care m-a dat afara din casa, provocandu-ma, in acest fel, sa ma descurc si sa reusesc. Mi-au facut bine profesorii de la Liceul Sf. Sava, care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a determinat sa-mi iau bacalaureatul intr-un liceu de provincie, ocrotit de sora sotiei mele, Angela, care tinea o pensiune pentru liceeni (liceeni care, dupa cate stiu eu, n-au reusit in viata). Vagabondand de la unul la altul, de la unii la altii, eu, cel fara adapost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse. Am mai fost, in sfarsit, ajutat cateodata de rude mai mult sau mai putin indepartate, de catre matusa mea, Sabina, si matusa mea, Angela, de catre profesori care isi imaginau ca am geniu. Am fost ajutat, mai recent, in timpul razboiului din 1940, de Anca, mama sotiei mele, care in ciuda durerii proprii, cu inima sfaramata, i-a lasat pe ginerele si fiica ei sa plece in Franta. A murit sperand sa se reintalneasca cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge. A murit cu aceasta nadejde. Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toata viata si eu nu mi-am dat seama "Cantareata cheala", piesa care i-a adus celebritatea mondiala Am fost ajutat de Dumnezeu atunci cand, refugiat la Paris, pentru ca nu voiam sa ma alatur comunistilor de la Bucuresti, am plecat intr-o zi la piata, fara un ban in buzunar, si am gasit pe jos 3000 de franci (din 1940!). Atatea intamplari mi-au venit in ajutor! Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toata viata, care mi-a sprijinit toate eforturile si eu nu mi-am dat seama. Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude Terrasse, d-l Colombel, Dumnezeu sa-l binecuvanteze, care nu a cutezat sa arunce in strada un biet refugiat, care nu-si platea chiria, dar era poate trimis de Domnul. In ciuda eforturilor mele, in ciuda preotilor, n-am reusit niciodata sa ma las in voie, in bratele Domnului Si astfel, din mana in mana, am ajuns sa obtin un soi de enorma celebritate si sa ajung, impreuna cu sotia mea, la varsta de 80 de ani, chiar 81 si jumatate, cu frica mortii, cu neliniste, fara a-mi da seama ca Dumnezeu imi daruise atatea binefaceri. El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. In ciuda eforturilor mele, in ciuda preotilor, n-am reusit niciodata sa ma las in voie, in bratele Domnului. N-am reusit sa cred destul. Eu sunt, din pacate, ca omul acela despre care se spune ca facea in fiecare dimineata aceasta rugaciune: "Doamne, fa-ma sa cred in Tine". Ca toata lumea, nici eu nu stiu daca, de cealalta parte, exista ceva sau nu este nimic. Sunt tentat sa cred, ca si Papa Ioan Paul al II-lea, ca se desfasoara o lupta cosmica enorma, intre fortele tenebrelor si cele ale binelui. Spre victoria finala a fortelor binelui, cu siguranta, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare farame dintr-un tot, sau suntem fiinte care vor renaste? Lucrul care ma intristeaza poate cel mai mult este despartirea de sotia si fiica mea. Mormantul Si de mine insumi! Sper in continuitatea identitatii cu mine insumi, temporala si supratemporala, traversand timpul si in afara timpului. Cu toate acestea, este greu sa-ti imaginezi o lume fara Dumnezeu Nu aparem pe pamant pentru a trai. Aparem pentru a pieri si a muri. Traiesti copil, cresti si, foarte repede, incepi sa imbatranesti. Cu toate acestea, este greu sa-ti imaginezi o lume fara Dumnezeu. Este totusi mai simplu sa ti-o imaginezi cu Dumnezeu. S-ar putea spune ca medicina moderna si gerontologia doresc, prin toate mijloacele, sa reconstruiasca omul in plenitudinea sa, asa cum divinitatea n-a putut s-o faca: in pofida batranetii, a stricaciunii, a slabiciunii etc. Sa-i restituie omului integritatea in imortalitate, asa cum divinitatea n-a stiut sau n-a vrut s-o faca. Cum n-a facut-o divinitatea. In acelasi timp, in ciuda a orice, cred in Dumnezeu Inainte, sculandu-ma in fiecare dimineata, spuneam: slava lui Dumnezeu, care mi-a mai daruit inca o zi. Acum spun: inca o zi pe care mi-a retras-o. Ce-a facut Dumnezeu din toti copiii si vitele pe care I le-a luat lui Iov? In acelasi timp, in ciuda a orice, cred in Dumnezeu, pentru ca eu cred in rau. Daca raul exista, atunci exista si Dumnezeu.                                                                                 
Sursa:formula-as.ro

Omul ce nu se da dus

ACIN SIX-RAY
Tableta


Omul ce nu se da dus

Omul ,dupa ce si-a maritat fata , a gandit ca este bine sa adune oarece ambasadori si sa le tina o prelegere cu televiziunile de fata.Cat tupeu pe acest Om .Dupa ce ca sta la palat ilegitim,mai si iese sa-l vada poporul si mai mult decat atat ,sa-l si auda ,ce tampenii debiteaza.Cata frustrare in acest individ.Cata rautate razbate din hahaitul pervers al Omului.Daca nu te mai vor milioane de oameni,si esti in depline facultati mintale, cel mai onorabil este sa-ti dai demisia.Dar pentru asta trebuie sa ai caracter.Aici se vede foarte clar cum Omul nu se vrea dus,tine prea mult la ciolan si la libertatea sa.In mintea sa incetosata Ommul mai crede ca poate influenta guvernul.Dute omule pe mare ca vrenea ta a apus,romanii nu te mai vor,pur si simplu au ajuns sa te urasca.

Comoara civilizatiei Mochica

Comoara civilizaţiei Mochica repezinta cea mai mare descoperire din ultimele decenii în America Latină.


Senzaţie în rândul experţilor de artă. Continuă săpăturile pentru a aduce la lumină o imensă comoară din Peru, din care s-a găsit numai o mică parte.
Producătorii unui nou documentar au finanţat lucrările şi sunt hotărâţi să dezvăluie misterele tezaurului unei vechi civilizaţii precolumbiene, "la fel de important precum mormântul lui Tutankamon din Egipt", relatează "El Mundo".
Deşi pare o glumă, un iepure a fost cel care a dat pentru prima oară de urma tezaurului Mochica, în pământurile satului Sipan (din Peru). Scormonind într-o curte, animalul a scos la iveală o monedă de aur. Descoperirea a atras atenţia arheologilor şi a jefuitorilor de comori. La şapte ani după ce excavaţiile în zonă au rămas paralizate din cauza lipsei de fonduri, doi producători spanioli, Explora Film şi Il Deseo, au finanţat reluarea lucrărilor, realizând totodată un documentar de televiziune. În 1987 a fost descoperit mormântul "nobilului din Sipan", care a avut un rol de conducător în nordul teritoriilor pe care astăzi se află Peru, între secolele III şi VII.
A fost îngropat împreună cu soţiile sale şi multe bijuterii de aur. Toate bogăţiile dezgropate sunt expuse într-un muzeu din oraşul Chiclayo. Dar acestea sunt doar o mică parte din comoara ascunsă în necropola vechilor Mochica. "Este la fel de importantă precum mormântul lui Tutankamon din Egipt", susţine promotorul proiectului. Documentarul va avea, de asemenea, elemente palpitante: poveşti despre morţi, magie, trafic cu artefacte… Piese de mare valoare au fost furate şi s-a încercat valorificarea lor în SUA. FBI a reuşit să le recupereze însă în urma unor acţiuni spectaculoase.
Iniţiativa spaniolilor de a continua săpăturile este importantă nu numai pentru valoarea tezaurului, ci şi pentru reconstituirea culturii Mochica.
Secretele unei vechi civilizaţii
Despre civilizaţia Mochica se ştie că trăia din agricultură şi pescuit. Membrii acestui grup etnic ocupau zonele joase ale Anzilor Centrali, în urmă cu 2000 de ani. Ei au construit gigantice "huacas"- piramide asemănătoare cu cele din Egipt. Au avut, de asemenea, unele din cele mai mari oraşe din lume! Limbajul lor prezenta asemănări cu un dialect care încă mai e vorbit în Manabi (Ecuador).
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Galda de Jos-Cricau-Ighiu-Iezerul Ighiu(muntii Trascaului)

Galda de Jos - Cricau - Ighiu - Iezerul Ighiu (16 km).                                                                                   

-TRASEU RUTIER-

Acest vechi drum, sub poalele muntilor (pana la Alba Iulia), in epoca romanilor, a fost numit drumul vinurilor (Via Magna). Urmand acest drum spre vest, dupa 1,5 km se ramifica un drum pietruit spre Tibru, iar dupa inca 2 km se ajunge la Cricau, o veche asezare viticola. Comuna se intinde lung pe valea cu acelasi nume, marginita pe ambele parti de vii. De pe drumul forestier, ce urca pe vale, pe o poteca se poate urca pe Piatra Craivei. Drumul asfaltat din Cricau continua spre sud-vest, si dupa 1,5 km, trece prin satul Craiva. Aceasta asezare pana in anii 1980 a fost cu 3 km mai sus, pe valea cu acelasi nume. Pe vechiul loc a ramas numai vechea biserica si doar 3-4 casute. Drumul asfaltat, dupa 3 km, ajunge in Bucerdea Vinoasa, unde si numele asezarii indica vechea preocupare a localnicilor. Din capatul superior al satului, in 2 ore se poate urca pe jos pe Piatra Craivei. Dupa 10 km din Galdea de Jos, drumul asfaltat ajunge la Ighiu. Tot aici se mai poate ajunge si din Alba Iulia, prin Micesti si Sard. Din Ighiu, un drum spre nord-vest duce la Telna, la o alta asezare viticola, unde este si o renumita pivnita de vinuri, chiar din trecut (Teleki). Din Ighiu, pe un alt drum, de pe Valea Ighiel, prin satul Ighel se poate ajunge (dupa 16 km) la frumosul Lac (Iezer) Ighiu. Drumul este asfaltat numai pana in Ighiel. Lacul si imprejurimile lui, cu o padure de fag curat (360 ha.) este o arie protejata. In apa lacului traiesc pastravi, iar in paduri, cerbi. Aici conduc si marcaje turistice. De la Ighiu, continua spre sud-est si dupa 3 km ajunge in Sard, la capatul caruia intalneste drumul DN74.
Sursa:scrigroup.com

Comoara vikingilor

Mijloacele tehnice ultramoderne dezvăluie marile bogăţii ascunse. Doi britanici, tată şi fiu, au descoperit cu ajutorul unor detectoare de metale o comoară a vikingilor, estimată la un milion de lire sterline (1,5 milioane de euro). Tezaurul, constituit din 617 piese de argint, o brăţară masivă de aur şi un timpan placat cu argint, este de importanţă mondială.
Comoara a fost descoperită de David Whelan, în vârstă de 60 de ani, şi fiul său, Andrew, 35 de ani, care făceau cercetări în zona North Yorkshire (din nordul Angliei). Anunţul a fost făcut de British Museum. Muzeul britanic precizează că unele elemente provin din Afganistan, Rusia, Scandinavia, din Europa continentală şi Irlanda.



Timpanul, datând din secolul IX, este considerat obiectul cel mai spectaculos din lot. Cele mai multe piese erau ascunse în interiorul acestui timpan, el însuşi fiind protejat de o cutie de plumb care a permis conservarea comorii în bună stare.
Printre piese se găsesc artefacte rare de la începutul secolului X, unele de provenienţă islamică, altele creştine şi dintr-o perioadă precreştină a vikingilor. Comoara ar fi fost ascun- să de un şef viking în timpul unor lupte care au urmat după cucerirea regatului viking Northumbria, în 927, de către regele saxon Athelstan. 

Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Galda de Jos-Intregalde(muntii Trascaului)

Galda de Jos - Intregalde (25 km).                                                                                                              

-TRASEU RUTIER-

La 3 km sud de Teius, de pe soseaua E81 se ramifica spre vest un drum asfaltat, pe care, dupa 1,5 km, urmeaza comuna Galda de Jos. In centrul comunei este o biserica veche si o statie de benzina. La 3 km de la sosea, se afla ramificatia drumului spre Cricau, Ighiu (spre stanga). Continuam drumul spre nord-vest, trecem prin Mesentea, dupa care urmeaza satul Benic. De aici, un drum spre nord, duce in satul Cetea, de unde, pe jos, urmand un marcaj cu triunghi rosu spre vest, se poate ajunge la ”Baile Romane” si apoi pe Piatra Cetii. De la Benic, continuand drumul tot spre nord-vest, pe Valea Galdei, urmeaza Galda de Sus. La 3 km de aceasta, urmeaza Cheile Galzii, scurta si foarte ingusta, dupa care trecem prin satul Poiana Galzii, de unde se vede deja nu numai creasta Piatra Cetii, pe dreapta, dar si Piatra Bulzului, de pe stanga drumului. La 3 km de la Poiana Galzii, trecand de muchia Piatra Bulzului, pe o vale ingusta, urca spre sud marcajul cu banda rosie spre Piatra Craivei, marcaj, care coboara din spre Piatra Cetii, mai spre vest, la circa un km. Cu putin mai departe se termina asfaltul si continuam drumul pe un drum de macadam. Dupa cateva minute, zarim tabla indicatoare care ne arata ca urmeaza Cheile Intregaldei. Pe partea dreapta a drumului putem admira mai ales pereti si formatiuni stancoase foarte aspectuoase. La catunul Modolesti, unde iesim din chei, coboara marcajele din spre nord: triunghiul rosu de pe Piatra Cetii si triunghiul albastru din Cheile Rametului. Dupa inca 2 km urmeaza comuna Intregalde, unde exista o cabana turistica foarte frumoasa, dar care din pacate, de 12-13 ani, sta inchisa. Continuand drumul, dupa 1,5 km ajungem la o bifurcatie. Drumul din dreapta, prin localitatile Ivanis si Ghioncani, duce la Mogos ( pana unde circula si autobus din Alba Iulia), iar cel din stanga duce la Necrilesti si Sfarcea, prin Cheia Galditei, iar din Necrilesti, pe jos, se poate urca pe platoul carstic Ciumerna si mai departe la Iezerul Ighiu.
Sursa:scrigroup.com

Comoara nubienilor

La 1.287 kilometri sud de Cairo, arheologii au descoperit, de-a lungul fluviului Nil, o topitorie egipteană în care era prelucrat aurul între 2.000 şi 1.500 î.Hr. de către kushiţi - populaţie veche din Nubia. Lângă "centrul de prelucrare" au fost localizate 90 de morminte, în care s-au găsit artefacte de aur. Această zonă se află acum în regiunea nordică a Sudanului.

"Nubia a fost renumită pentru rezervele sale de aur", a declarat Geoff Emberling, de la Universitatea din Chicago. Egiptul a cucerit Regatul Kush în urmă cu circa 3.000 de ani, iar în vremea când atelierul funcţiona, zona era inclusă în Egiptul antic, care prelucra în Nubia cantităţi uriaşe de aur.

Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Comoara din necropola

În 1972, în timpul excavaţiilor efectuate la necropola Chalcolithic a fost descoperită o aşezare datând de la sfârşitul mileniului V î.Hr. Aceasta era situată în apropiere de actualul oraş Varna, de pe coasta Mării Negre. După 20 de ani de explorări, arheologii dezvăluie că au găsit urme de civilizaţie similare cu cele din Egipt şi Mesopotamia. În timpul săpăturilor au fost scoase la lumină multe morminte în care se aflau peste 300 de obiecte confecţionate din aur pur - sceptre, topoare, brăţări, alte piese de decor, farfurii cu forme de animale.

Cel mai uimitor este mormântul unui conducător/mare preot cu un sceptru de aur şi un însemn al regalităţii din aur, simboluri ale puterii şi autorităţii. Necropola de la Varna conţine artefacte de o bogăţie remarcabilă. Obiectele scoase la lumină conţin 1,5 kilograme de aur şi au fost descoperite numai într-un singur mormânt. Unele dintre artefacte sunt remarcabil prelucrate. Brăţările moderne masive pot rivaliza chiar cu bijuteriile moderne sofisticate.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Teius-Geoagiu de Sus-Cabana Ramet(muntii Trascaului)

Teius - Geoagiu de Sus - Cabana Ramet (19 km).                                                                                    

-TRASEU RUTIER-

Oraselul Teius cu 10.000 de locuitori este un nod de circulatie atat rutier, cat si feroviar. Numele lui in limba germana (Dreikircher = trei biserici) indica ca are trei biserici ca monumente istorice. Cea mai veche (din sec.13) este cea reformata, construita in stil roman, apoi cronologic urmeaza cea romano-catolica, construita de Ioan Corvin in sec.14 in stil gotic, si biserica ortodoxa, construita in sec. 16. Traseul porneste din centrul localitatii, unde o tabla indicatoare arata spre vest, spre manastirea Ramet. Drumul asfaltat trece prin localitatea Stremt, si dupa 8 km, ajunge in satul Geoagiu de Sus, unde se afla o biserica ortodoxa din sec. 16, intemeiata de Radu de la Afumati, care a infiintat tot acolo si un episcopat. Dupa iesirea din sat incepe peisajul montan. Parcurgand inca 10 km, ajungem la renumita Manastire Ramet, ce se afla intr-o zona atat de pitoreasca, incat nici nu se poate imagina una mai frumoasa. (Bineinteles numai cui ii place un peisaj montan stancos). Manastirea, unde traieste si lucreaza peste o suta de calugarite, are o biserica veche, construita inca din sec.15. In ultimele decenii, manastirea este in continua dezvoltare, construind mai multe cladiri, in care au amenajat ateliere de tesut manual covoare, de broderie si alte anexe gospodaresti si camine. Merita neaparat sa fie vizitata atat curtea manastirii, bisericile, cat si atelierul de covoare, unde eventual se poate si cumpara unele produse mai mici, dar foarte frumoase. Din pacate drumul este asfaltat numai pana aici. Continuam pe drum pietruit, si dupa 1,5 km, ajungem la Cabana Ramet, unde putem fi cazati, atat in camerele cabanei, cat si in casutele din lemn de pe langa cabana. Aici functioneaza si un bufet. Pana aici se poate veni si cu autobuse, iar in continuare pe vale in sus, inca 2,5 km, numai cu autoturisme sau pe jos, pana la cea mai salbatica cheie din M-tii Trascaului (Cheile Rametului). De langa manastire, mai nou se poate urca cu autoturisme pana la comuna Ramet, aflata pe drumul comunal Aiud-Mogos, deasupra manastirii. Descrierea Cheilor Rametului o vom face la prezentarea traseelor marcate.

Sursa:scrigroup.com

Alba Iulia-Teius-Aiud(muntii Trascaului)

Alba Iulia - Teius - Aiud.                                                                                                                        

-TRASEU RUTIER-

Din directia sud, fie ca venim din Alba Iulia, fie dinspre Blaj, trecem prin oraselul Teius, important nod de cale ferata si de cai rutiere. De la Teius pana la Aiud avem de parcurs 11 km. La 5 km se ramifica spre stanga drumul comunal spre Garbova de Jos, dupa care, trecand peste Dealul Cocosului, coboram spre Aiud.
Sursa:scrigroup.com

Comoara piratilor din Atlantic

După ce firma americană de explorări marine "Odyssey", din Florida, a anunţat că a găsit o imensă comoară într-un vas scufundat în Atlantic, presa britanică a făcut unele verificări şi a descoperit că era vorba de un vas al piraţilor, scufundat în Golful Falmouth, la mai puţin de 70 de kilometri de ţărmul britanic.

Cele 500.000 de monede de argint şi cele câteva sute de monede de aur, precum şi multe alte obiecte de aur se aflau pe epava vasului britanic "Lebăda neagră". Cotidianul "The Daily Mail" semnala că firma "Odyssey" a păstrat un secret absolut asupra cercetărilor sale până când comoara, în valoare de aproximativ 500 milioane de dolari, a ajuns în Statele Unite, pentru a împiedica autorităţile britanice s-o revendice. Dacă cele trei vase ale firmei "Odyssey" ar fi ancorat într-un port britanic, atunci Marea Britanie ar fi putut pretinde o parte din comoară. Dar americanii au ancorat în portul liber Gibraltar şi de acolo au luat avionul spre Florida. Istoricii spun că încărcătura de 17 tone de argint aparţinea unui vas spaniol, pe care piraţii englezi de pe "Lebăda neagră" tocmai îl jefuiseră. Prin urmare, spaniolii sunt singurii care ar cere o parte din bani.


Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Comoara celtica de la Maastricht

Un cautator olandez de comori si-a vazut visul implinit in momentul in care a descoperit intr-un lan de porumb o caseta care continea monede din aur si argint.


Comoara fost ingropata pe un teren din apropierea orasului Maastricht, Olanda. Arheologii au declarat ca monedele, dintre care 39 din aur si 70 din argint, au fost batute la jumatatea primului secol i.e.n., timp in care viitorul imparat roman, Iulius Cezar purta o campanie impotriva triburilor celtice din zona.
Fericitul descoperitor, Paul Curfs, a dezvoltat o adevarata pasiune pentru cercetarea pamantului cu detectorul de metale, iar in ziua descoperirii se pregatea se plece acasa cand a auzit un semnal puternic in casti si a descoperit prima moneda de aur. Arheologul care a condus investigatia, Nico Roymans, este de parere ca monedele de aur au fost batute de catre tribul Eburones, despre care Cezar a afirmat ca i-a exterminat in anul 53 i.e.n., dupa ce acestia au conspirat cu alte triburi, planuind un atac soldat cu moartea a 6 000 de soldati romani. Roymans este de parere ca tribul a opus o rezistenta puternica trupelor lui Cezar. Monedele din argint apartin unor triburi nordice, iar istoricii cred ca descoperirea lor, laolalta cu cele celtice, este o dovada a faptului ca o conspiratie a avut intr-adevar loc.
Valoarea comorii nu a fost inca estimata, insa o descoperire asemanatoare realizata in Belgia a fost evaluata la suma de 175 000 de euro
Sursa:hartacomorii.blogspot.com