Valea Tihul Ilvei - vf Tihu
Marcaj: punct albastru
Timp de mers: 4 ore, 6,5 km.
Caracteristici: traseu accesibil tot timpul anului.
Sursa:http://tara-dornelor.ro/trasee/calimani
"Natura este un izvor nesecat de frumuseti, locul unde descoperi mereu locuri noi, de unde iti iei energie. Cand esti in mijlocul naturii, fie ca este dimineata sau asfintit, iarna sau vara, toamna sau primavara, realizezi cate minunatii a creat Dumnezeu pentru noi, cum a asezat El fiecare munte, fiecare floare sau copac, fiecare colina sau intindere de apa acolo, la locul ei, spre desfatarea sufletelor noastre, adesea incercate de greutatile vietii”
duminică, 6 august 2017
Valea Tihul Ilvei-Varful Tihu * muntii Calimani
Valea Tihul Ilvei - vf Tihu
Marcaj: punct albastru
Timp de mers: 4 ore, 6,5 km.
Caracteristici: traseu accesibil tot timpul anului.
Sursa:http://tara-dornelor.ro/trasee/calimani
miercuri, 26 iulie 2017
Legendele Cetății Devei. Venus răzbună soțiile meșterilor zidari.
 |
| Cetatea Devei in anul 2016 |
Legendele Cetății Devei. Venus răzbună soțiile meșterilor zidari.
Mare meșter Kelemen. A trăit, dacă ar fi să dăm crezare legendelor, înaintea lui Manole, să spunem că pe la 1200. Acum, acest Kelemen s-ar fi numit de fapt Clement și venea de pe teritoriul actualei Albanii, dar putem noi să știm exact de unde venea? Să-l lăsăm Kelemen.
Meșter mare și degrabă doritor de faimă, Kelemen a zidit Cetatea Devei, dar – ghinion! – ce făcea ziua, noaptea se surpa. Cum în zidărie există și soluții miraculoase, o astfel de soluție i s-a sugerat lui Kelemen în vis. Cam dramatică soluție, dar cum cetățile cer sacrificii, Kelemen a acceptat nu atât să se sacrifice el, cât să-și sacrifice soția. Se pare că oricât de greu de suportat, sacrificiul altuia – în acest caz al alteia – e totuși preferabil… Așa că îndurerat foarte, meșterul zidar Kelemen (ca mai toți confrații lui balcanici și nu numai, că povestea include mai mulți astfel de meșteri care și-au așezat soțiile la baza carierei, la propriu) și-a sacrificat soția – nu ni se spune cum, dar asta nu schimbă situația, soarta ei a fost oricum crudă. Soluția lui Kelemen a fost totuși puțin diferită de a lui Manole – chiar dacă din punctul de vedere al soțiilor cruzimea a devenit doar o chestie de nuanță. Kelemen a ars trupul soției sale (să sperăm că nu de viu…), iar cenușa a amestecat-o cu mortar. Zidurile Cetății Devei au căpătat astfel consistență și noi le putem vedea și astăzi, fără să ne mai gândim la legendarul sacrificiu al soției zidarului, că deh, eternitatea cere sacrificii.
Maria Szechy a schimbat puțin modelul soției ascultătoare care așteaptă să fie ucisă, zidită sau mai știu eu ce. (Ce s-ar fi întâmplat dacă Maria Szechy ar fi fost soția lui Kelemen, vă imaginați? Deva nu ar mai fi avut Cetate, iar Maria Szechy nu ar mai fi intrat ea însăși în legendă – vedeți, cum spune una din legile lui Murphy, natura-mamă e parșivă, așa-i?).
Maria Szechy o fi ea acum intrată în legendă, dar a fost și cât se poate de reală. S-a născut în 1610 și ni se spune că a fost un copil capricios. Fiind aristocrată, a fost educată. Vorbea limba engleză – se pare că după ce a învățat-o, a vorbit doar în engleză, îi plăceau muzica și literatura, dar aprecia și ocupațiile masculine ale epocii, călăria și vânătoarea. Nu știa ea ce intuiție bună avusese, dar avea să afle în curând!
Educația nu a salvat-o de căsătoria impusă, astfel că în 1627 se căsătorește cu prințul Istvan Bethlen, nimeni altul decât nepotul principelui transilvan Bethlen Gabor și moștenitorul tronului Principatului. (A avut ce-i drept și un fel de noroc, trebuia să se mărite în 1625, la doar 15 ani, dar a murit tatăl ei și căsătoria s-a amânat până în 1627).
Cuplul a avut doi copii, care însă au murit de mici. Nici Istvan Bethlen nu a trăit foarte mult, astfel că în 1632 Maria Szechy a rămas văduvă. Avea 22 de ani și s-a mutat în Cetatea Devei.
În 1634 s-a căsătorit din nou cu Kun Istvan, prefectul de Satu-Mare și s-a mutat la castelul acestuia – Rozsaly. Personalitatea lui Kun Istvan nu a fost însă pe placul Mariei Szechy, acesta fiind gelos și posesiv, astfel încât ea a părăsit castelul soțului și a venit din nou la Deva. Doar că soțul, simțindu-se lezat, s-a îndreptat spre Deva cu 300 de călăreți să-și recupereze soția cu personalitate. Cam cu prea multă personalitate, după părerea lui. Dar încă nu văzuse nimic. Maria s-a refugiat în cetate și a rezistat cu succes asaltului. Nu se știe dacă soțul a mai insistat, cert este însă că în 1637 cuplul a divorțat. Nu a fost foarte greu, pentru că ambii miri erau protestanți.
De aici încolo soarta ei și cea a Cetății Devei se despart, dar noi o vom urmări totuși pe Maria Szechy, pentru că într-adevăr merită. În 1643, Maria Szechy a revenit la castelul Muran din Slovacia, unde a venit în contact cu Războiul de 30 de ani (1618-1648). Războiul, deși foarte crud, opunând pe catolici protestanților, a însemnat și continuarea aventurilor romantice ale Mariei Szechy. Nu toate pot fi probate istoric, dar sunt frumoase, așa că le vom reda cu rugămintea ca dvs. să mai puneți din când în când câte un semn al întrebării și să zâmbiți îngăduitori.
În 1644, castelul Muran a fost asediat de Wesselényi Ferenc, care lupta împotriva fratelui Mariei, aliat cu principele Rakoczy Gyorgy împotriva habsburgilor catolici. Aflat în tabăra opusă, arătosul căpitan Wesselenyi ar fi convins-o pe Maria Szechy să-i deschidă porțile palatului. Maria nu le-a deschis, dar i-ar fi aruncat căpitanului o frânghie pe care acesta s-a cățărat într-o încăpere a castelului, când fratele Mariei lipsea. Nu a fost chiar o dovadă de dragoste frățească, dar știm noi care erau dedesubturile afacerii? Cert este că imediat după ce castelul a fost capturat, Maria și Ferenc s-au căsătorit, Maria convertindu-se la catolicism. Căsnicia a fost una fericită, căpitanul a devenit Palatin al Ungariei și se pare că s-a consultat întotdeauna cu soția sa asupra problemelor importante. (Să fi discutat el înainte de căsătorie cu Istvan Kun…? Nu știm, dar poate a fost util).
Maria Szechy s-a stins din viață la Koszeg, în 1679. Nu a influențat foarte mult viața politică maghiară, dar existența ei plină de vivacitate și culoare a inspirat poeții… În ultima reprezentare, conform canoanelor epocii, era foarte frumoasă și avea 51 de ani. Ar fi avut în continuare prestanță în fața oștenilor care au respectat-o. (foto – ostași maghiari din sec. al XVI-lea, așa cum or fi fost ei pe Cetatea Devei).
Și iată cum zeița Venus, întruchipată de Maria Szechy, plutește peste cetatea Devei, încercând – credem – să compenseze suferința soției lui Kelemen. Și poate că numele ei ar putea să fie cel al vreunui bastion, căci prea s-a apărat cu strășnicie…
Plimbându-vă pe Cetatea Devei, nu-i așa că simțiți zâmbetul puțin cinic al Mariei Szechy?
Meșter mare și degrabă doritor de faimă, Kelemen a zidit Cetatea Devei, dar – ghinion! – ce făcea ziua, noaptea se surpa. Cum în zidărie există și soluții miraculoase, o astfel de soluție i s-a sugerat lui Kelemen în vis. Cam dramatică soluție, dar cum cetățile cer sacrificii, Kelemen a acceptat nu atât să se sacrifice el, cât să-și sacrifice soția. Se pare că oricât de greu de suportat, sacrificiul altuia – în acest caz al alteia – e totuși preferabil… Așa că îndurerat foarte, meșterul zidar Kelemen (ca mai toți confrații lui balcanici și nu numai, că povestea include mai mulți astfel de meșteri care și-au așezat soțiile la baza carierei, la propriu) și-a sacrificat soția – nu ni se spune cum, dar asta nu schimbă situația, soarta ei a fost oricum crudă. Soluția lui Kelemen a fost totuși puțin diferită de a lui Manole – chiar dacă din punctul de vedere al soțiilor cruzimea a devenit doar o chestie de nuanță. Kelemen a ars trupul soției sale (să sperăm că nu de viu…), iar cenușa a amestecat-o cu mortar. Zidurile Cetății Devei au căpătat astfel consistență și noi le putem vedea și astăzi, fără să ne mai gândim la legendarul sacrificiu al soției zidarului, că deh, eternitatea cere sacrificii.
Maria Szechy a schimbat puțin modelul soției ascultătoare care așteaptă să fie ucisă, zidită sau mai știu eu ce. (Ce s-ar fi întâmplat dacă Maria Szechy ar fi fost soția lui Kelemen, vă imaginați? Deva nu ar mai fi avut Cetate, iar Maria Szechy nu ar mai fi intrat ea însăși în legendă – vedeți, cum spune una din legile lui Murphy, natura-mamă e parșivă, așa-i?).
Maria Szechy o fi ea acum intrată în legendă, dar a fost și cât se poate de reală. S-a născut în 1610 și ni se spune că a fost un copil capricios. Fiind aristocrată, a fost educată. Vorbea limba engleză – se pare că după ce a învățat-o, a vorbit doar în engleză, îi plăceau muzica și literatura, dar aprecia și ocupațiile masculine ale epocii, călăria și vânătoarea. Nu știa ea ce intuiție bună avusese, dar avea să afle în curând!
Educația nu a salvat-o de căsătoria impusă, astfel că în 1627 se căsătorește cu prințul Istvan Bethlen, nimeni altul decât nepotul principelui transilvan Bethlen Gabor și moștenitorul tronului Principatului. (A avut ce-i drept și un fel de noroc, trebuia să se mărite în 1625, la doar 15 ani, dar a murit tatăl ei și căsătoria s-a amânat până în 1627).
Cuplul a avut doi copii, care însă au murit de mici. Nici Istvan Bethlen nu a trăit foarte mult, astfel că în 1632 Maria Szechy a rămas văduvă. Avea 22 de ani și s-a mutat în Cetatea Devei.
În 1634 s-a căsătorit din nou cu Kun Istvan, prefectul de Satu-Mare și s-a mutat la castelul acestuia – Rozsaly. Personalitatea lui Kun Istvan nu a fost însă pe placul Mariei Szechy, acesta fiind gelos și posesiv, astfel încât ea a părăsit castelul soțului și a venit din nou la Deva. Doar că soțul, simțindu-se lezat, s-a îndreptat spre Deva cu 300 de călăreți să-și recupereze soția cu personalitate. Cam cu prea multă personalitate, după părerea lui. Dar încă nu văzuse nimic. Maria s-a refugiat în cetate și a rezistat cu succes asaltului. Nu se știe dacă soțul a mai insistat, cert este însă că în 1637 cuplul a divorțat. Nu a fost foarte greu, pentru că ambii miri erau protestanți.
De aici încolo soarta ei și cea a Cetății Devei se despart, dar noi o vom urmări totuși pe Maria Szechy, pentru că într-adevăr merită. În 1643, Maria Szechy a revenit la castelul Muran din Slovacia, unde a venit în contact cu Războiul de 30 de ani (1618-1648). Războiul, deși foarte crud, opunând pe catolici protestanților, a însemnat și continuarea aventurilor romantice ale Mariei Szechy. Nu toate pot fi probate istoric, dar sunt frumoase, așa că le vom reda cu rugămintea ca dvs. să mai puneți din când în când câte un semn al întrebării și să zâmbiți îngăduitori.
În 1644, castelul Muran a fost asediat de Wesselényi Ferenc, care lupta împotriva fratelui Mariei, aliat cu principele Rakoczy Gyorgy împotriva habsburgilor catolici. Aflat în tabăra opusă, arătosul căpitan Wesselenyi ar fi convins-o pe Maria Szechy să-i deschidă porțile palatului. Maria nu le-a deschis, dar i-ar fi aruncat căpitanului o frânghie pe care acesta s-a cățărat într-o încăpere a castelului, când fratele Mariei lipsea. Nu a fost chiar o dovadă de dragoste frățească, dar știm noi care erau dedesubturile afacerii? Cert este că imediat după ce castelul a fost capturat, Maria și Ferenc s-au căsătorit, Maria convertindu-se la catolicism. Căsnicia a fost una fericită, căpitanul a devenit Palatin al Ungariei și se pare că s-a consultat întotdeauna cu soția sa asupra problemelor importante. (Să fi discutat el înainte de căsătorie cu Istvan Kun…? Nu știm, dar poate a fost util).
Maria Szechy s-a stins din viață la Koszeg, în 1679. Nu a influențat foarte mult viața politică maghiară, dar existența ei plină de vivacitate și culoare a inspirat poeții… În ultima reprezentare, conform canoanelor epocii, era foarte frumoasă și avea 51 de ani. Ar fi avut în continuare prestanță în fața oștenilor care au respectat-o. (foto – ostași maghiari din sec. al XVI-lea, așa cum or fi fost ei pe Cetatea Devei).
Și iată cum zeița Venus, întruchipată de Maria Szechy, plutește peste cetatea Devei, încercând – credem – să compenseze suferința soției lui Kelemen. Și poate că numele ei ar putea să fie cel al vreunui bastion, căci prea s-a apărat cu strășnicie…
Plimbându-vă pe Cetatea Devei, nu-i așa că simțiți zâmbetul puțin cinic al Mariei Szechy?
 |
| Ostasi maghiari din secolul al XVI-lea asa cum or fi fost ei pe Cetatea Devei |
sâmbătă, 22 iulie 2017
Uniunea Sovietica
Uniunea Sovietică
Comunismul este responsabil pentru milioane de morţi, iar doar Uniunea Sovietică singură a avut mai multe chiar şi decât Germania Nazistă. Stalin, în calitate de lider al acestui imperiu roşu, ar fi comandat uciderea a zeci de milioane de persoane (între 10 şi 60 de milioane). Uniunea Sovietică a fost şi unul dintre cei mai mari duşmani ai Statelor Unite, iar viaţa celor care l-au prins pe Stalin la conducere era învăluită într-o frică constantă, spre deosebire de Germania Nazistă, unde cetăţenii simţeau un oarecare nivel de siguranţă.
Sursa:http://zeceintop.ro/top-10-civilizatii-terifiante/
vineri, 21 iulie 2017
Desertul Alb (Egipt )
Deșertul Alb (Sahara El Beyda), se află la 45 km de oaza Farafra (în vestul Egiptului) și este recunoscut pentru peisajele sale incredibile. Dominantă este culoarea albă a formațiunilor stâncoase sculptate de vânturi în forme fantastice demne de un artist modernist. Multe dintre roci au căpătat nume descriptive gen „monolitul”, „ciuperca”, „struțul”, „conul de înghețată” etc. Impresia este foarte puternică, iar peisajul se schimbă în funcție de momentul zilei: prânz, crepuscul, noapte. Cu o suprafaţă de 300 kilometri pătraţi, acesta este un loc destul de popular printre turiști, cu toate că oaza Farafra este cel mai izolat loc din Egipt. Datorită izolarii, se povestește din batrâni că la un moment dat s-a pierdut noțiunea timpului astfel încat localnicii au fost nevoiți să trimită un călăreț la o altă oază, Dakhla, pentru a afla când să își țină slujbele religioase.
duminică, 16 iulie 2017
Lacul albastru din Hokkaido
Lacul albastru din Hokkaido
Barajul de pe râul Tokachi, de pe insula japoneză Hokkaido este o atracție turistică faimoasă deja. Apa acestui baraj are o culoare de un albastru electrizant, iar ceea ce uimește și mai tare este că își schimbă culoarea atunci când te uiți la ea din unghiuri diferite.
Mai mult, culoarea apei se schimbă odată cu anotimpurile, variind nuanțe de albastru și verde. Oamenii de știință cred că ciudatele culori sunt „opera” particulelor de hidroxid de aluminiu aflate în apă, care, în funcție de unghiul din care privești, reflectă lumina în mod diferit.
joi, 13 iulie 2017
Despre tezaurul nazistilor
Despre tezaurul nazistilor
S-au născut multe legende privind tezaurul naziștilor. Unde ar putea fi ascuns? Există mai multe variante și toate sunt legate de pasajul naziștilor, în drumul lor spre țările unde au fost primiți.
Elveția ar putea fi țara unde se putea ascunde tezaurul, spun unii istorici. Alte variante sunt Vaticanul, Suedia, Turcia, dar și Spania lui Franco.
S-au făcut cercetări în acest sens, toate soldate cu un eșec. Tezaurul este unul fabulos. Miliarde de dolari și lingouri de aur.
În anul 1998, sub presiunea SUA, Elveția a fost obligată să dea Israelului 1,25 miliarde dolari. În anul 1949, SUA dețineau jumătate din aurul exploatat, până atunci de omenire. Era vorba de 22000 de tone.
Țările din Europa erau sărăcite de acest război, rezervelor lor în aur erau nesemnificative. Nu le rămânea decât să cumpere aur de la americani.
SUA a ieșit din acest război devastator mult mai bogată și mai puternică. Dolarul american devenise cea mai puternică monedă, economia era prosperă.
În anul 1945, a fost constituită o rețea secretă, numită Odessa, care a avut drept scop scoaterea în mod ilegal din Germania, a unei părți din tezaurul nazist și ajutorul dat criminalilor de război să fugă în afara Europei.
Sunt voci care susțin că, la sfârșitul războiului, Bormann a dat ordin ca o parte din acest tezaur să fie dus în Argentina. În ceea ce privește osemintele descoperite la Berlin, în anul 1972, a fost emisă o ipoteză interesantă.
Pe osemintele presupuse a fi ale lui Bormann, s-a găsit un tip de argilă roșie care se găsește numai în provincia Ita, Paraguay. Se spune că, osemintele au fost aduse în Germania, în anul 1972, după moartea lui în Paraguay.
S-au născut multe legende privind tezaurul naziștilor. Unde ar putea fi ascuns? Există mai multe variante și toate sunt legate de pasajul naziștilor, în drumul lor spre țările unde au fost primiți.
Elveția ar putea fi țara unde se putea ascunde tezaurul, spun unii istorici. Alte variante sunt Vaticanul, Suedia, Turcia, dar și Spania lui Franco.
S-au făcut cercetări în acest sens, toate soldate cu un eșec. Tezaurul este unul fabulos. Miliarde de dolari și lingouri de aur.
În anul 1998, sub presiunea SUA, Elveția a fost obligată să dea Israelului 1,25 miliarde dolari. În anul 1949, SUA dețineau jumătate din aurul exploatat, până atunci de omenire. Era vorba de 22000 de tone.
Țările din Europa erau sărăcite de acest război, rezervelor lor în aur erau nesemnificative. Nu le rămânea decât să cumpere aur de la americani.
SUA a ieșit din acest război devastator mult mai bogată și mai puternică. Dolarul american devenise cea mai puternică monedă, economia era prosperă.
În anul 1945, a fost constituită o rețea secretă, numită Odessa, care a avut drept scop scoaterea în mod ilegal din Germania, a unei părți din tezaurul nazist și ajutorul dat criminalilor de război să fugă în afara Europei.
Sunt voci care susțin că, la sfârșitul războiului, Bormann a dat ordin ca o parte din acest tezaur să fie dus în Argentina. În ceea ce privește osemintele descoperite la Berlin, în anul 1972, a fost emisă o ipoteză interesantă.
Pe osemintele presupuse a fi ale lui Bormann, s-a găsit un tip de argilă roșie care se găsește numai în provincia Ita, Paraguay. Se spune că, osemintele au fost aduse în Germania, în anul 1972, după moartea lui în Paraguay.
marți, 4 iulie 2017
Despre fuga criminalilor de razboi nazisti in America de Sud
Despre fuga criminalilor de razboi nazisti in America de SudDespre Martin Bormann, numărul doi în ierarhia nazistă, se spune că a murit, în 2 mai 1945, la Berlin.
În anul 1972, au fost descoperite la Berlin, osemintele a două persoane. S-a spus că, una dintre acestea era Martin Bormann.
Există martori care susțin că, în anii 50-60, Bormann trăia în Paraguay. Conform statisticilor, în America de Sud și-au găsit refugiul peste 60000 de naziști. Peste 500 dintre aceștia erau criminali de război.
Cu ajutorul rețelei Odessa, alți naziști au fugit în Siria, Egipt și Irak.
Este celebru cazul criminalului de război Klaus Barbie, care a fost căutat de către serviciile secrete franceze ani de zile și într-un final, a fost descoperit în SUA, ca agent CIA.
Suedia și Elveția au fost țările prin care naziștii au reușit să fugă din Europa. S-au născut multe legende privind tezaurul naziștilor. Unde ar putea fi ascuns? Există mai multe variante și toate sunt legate de pasajul naziștilor, în drumul lor spre țările unde au fost primiți.
luni, 3 iulie 2017
Salard-Poiana Obcinelor-Valea Fantanel-Lunca Bradului * muntii Calimani
Sălard - Poiana Obcinelor - Valea Fântânel - Lunca Bradului
Marcaj: punct galben
Timp de mers: 3 ore, 10 km.
Caracteristici: traseu accesibil tot timpul anului.
Marcaj: punct galben
Timp de mers: 3 ore, 10 km.
Caracteristici: traseu accesibil tot timpul anului.
joi, 22 iunie 2017
Germania nazista
Germania Nazistă
Deşi nu a avut o durată îndelungată, Germania Nazistă a fost o adevărată superputere şi a afectat foarte mult soarta omenirii. Cel puţin 4 milioane de oameni au fost ucise în Holocaust, dar unele surse susţin că ar fi fost aproape 11 milioane! De asemenea, Germania a pornit cel mai cumplit război din istorie, cel de-Al Doilea Război Mondial, iar svastica nazistă este cel mai urât simbol din lume. Să nu mai menţionăm şi faptul că Hitler a fost una din cele mai influente persoane din istorie, iar „imperiul” său, unul din cele mai terifiante.
marți, 20 iunie 2017
Locul unde fulgerele nu se opresc aproape niciodată
Locul unde fulgerele nu se opresc aproape niciodată
Lacul Maracaibo, din Venezuela, a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare concentrație de fulgere din lume. Practic, se poate spune că deasupra acestui lac are loc o furtună care nu se oprește niciodată.
În fiecare seară la ora 19, fulgerele își încep simfonia, care durează zece ore. Și asta, timp de 260 de nopți în fiecare an.
sâmbătă, 17 iunie 2017
Comoara din zona Minerva-Ohio (SUA)
Se găsește aur în aceste dealuri… poate
Comoara: Aur
Zonă posibilă: Ohio
În anii 1700, atunci când francezii ocupau încă teritoriul Statelor Unite, au aflat că urmează să poarte o bătălie cu britanicii. În aşteptarea ei, francezii au crezut că este mai bine să mute bogăţiile lor într-un loc sigur. Zece oameni au fost aleși pentru a muta aurul şi argintul, iar ei si-au inceput misiunea calatorind prin Great Trail, un traseu des folosit de americani. La un moment dat, simţind pericolul unei ambuscade, au îngropat întreaga avere. Atacul a avut totuși loc și doar doi oameni au scăpat cu viață, dar ei nu au dezvăluit locul unde aceasta a fost ascunsă.
După mai mulți ani, o rudă a unuia dintre bărbaţi a găsit nişte pagini care făceau referire la comoară. Paginile descriau locul unde se află comoara ca fiind “între două izvoare naturale, luând ca reper un copac ce are un cerb sculptat pe trunchiul său, şi un alt copac, ce are o piatră între ramurile sale”. Ruda bărbatului a început să caute comoara, dar nu a găsit nimic. Mai târziu, acești doi copaci au fost găsiți, dar lângă ei erau împrăștiate lopeţi şi muschete, lăsate în urmă de trupele franceze. Locația este aproape de Minerva, Ohio, dar comoara nu a fost descoperită. Încă.Sursa: allthingsmundane.wordpress.com
joi, 15 iunie 2017
Simboluri oculte -Conul de pin
Simboluri oculte -Conul de pin
Din Roma antică în Mesopotamia, conul de pin sau de brad este, fără îndoială, unul dintre cele mai misterioase simboluri ce se regăsesc în arta și arhitectura antică. Mulți cercetători susțin că simbolul conului de brad se referă la cel mai înalt grad de iluminare, lucru recunoascut în aproape toate culturile antice.
Se regăsește pe monumente construite de indonezieni, babiolnieni, egipteni, greci sau romani. În mod bizar, conul de brad pare să fi avut aceeași semnificație în toate aceste culturi, și anume glanda pineală sau „cel de-al treilea ochi”.
La fel ca în cazul piramidelor sau al clamelor de metal, motivul pentru care acest simbol este atât de răspândit rămâne un mister.
Din Roma antică în Mesopotamia, conul de pin sau de brad este, fără îndoială, unul dintre cele mai misterioase simboluri ce se regăsesc în arta și arhitectura antică. Mulți cercetători susțin că simbolul conului de brad se referă la cel mai înalt grad de iluminare, lucru recunoascut în aproape toate culturile antice.
Se regăsește pe monumente construite de indonezieni, babiolnieni, egipteni, greci sau romani. În mod bizar, conul de brad pare să fi avut aceeași semnificație în toate aceste culturi, și anume glanda pineală sau „cel de-al treilea ochi”.
La fel ca în cazul piramidelor sau al clamelor de metal, motivul pentru care acest simbol este atât de răspândit rămâne un mister.
luni, 12 iunie 2017
Salard-La Saracin *muntii Calimani
Sălard - La Sărăcin
Marcaj: punct roşu
Timp de mers : 1 1/2 ore, 4,5 km.
Caracteristici: traseu accesibil tot timpul anului.
Marcaj: punct roşu
Timp de mers : 1 1/2 ore, 4,5 km.
Caracteristici: traseu accesibil tot timpul anului.
duminică, 11 iunie 2017
Simboluri oculte-Svastica
Svastica este unul dintre cele mai vechi și mai răspândite simboluri de pe Pământ. În prezent, din cauza preluării simbolului de către naziști, există ideea preconcepută conform căreia svastica reprezintă răul și moartea, dar svastica era, la origini, un simbol al păcii și prosperității.
A fost utilizată de numeroase culturi și civilizații de-a lungul istoriei. Svastica, așa cum o cunoaștem astăzi, este, de fapt, un cuvânt în limba sanscrită și semnifică „ceea ce este bun” sau „totul este bun”.
Oricare ar fi traducerea, este clar că simbolul este pozitiv. În hinduism, svastica este un simbol sacru, asociat un norocul și prosperitatea.
Arheologii au avut păreri împărțite despre originea exactă a svasticii. Cercetările recente au arătat că cel mai vechi obiect cu motive în formă de svastică este o pasăre sculptată din fildeșul unui mamut, descoperită în așezarea paleolitică Mezine (Ucraina), care datează din 10.000 – 12.000 î.e.n.
Cultura Vinca – ce se întindea în jurul Dunării, în România, Serbia, Bulgaria și Macedonia – a fost una dintre primele culturi care au folosit simbolul svasticii. De ce acest simbol se regăsește la atât de multe culturi este o întrebare încă rămasă fără răspuns.
Aztecii
Aztecii
Aztecii şi-au început teocraţia elaborată în anii 1300 şi au dus jertfa umană într-o epocă de aur. Aproape 20.000 de oameni erau ucişi anual pentru a potoli setea zeilor, în special a zeului Soare, care avea nevoie zilnică de sânge. Inimile victimelor sacrificate erau scoase, iar unele corpuri erau mâncate. Alte victime erau înecate, decapitate, arse sau aruncate de la înălţime. Se spune că la încoronarea regelui Ahuitzotl au fost măcelăriţi în numele zeilor nu mai puţin de 80.000 de persoane.
joi, 8 iunie 2017
Copacul dublu din Casorzo
Copacul dublu din Casorzo
În regiunea Piemonte, din Italia, turiștii pot admira o adevărată ciudățenie a naturii: un cireș care crește în vârful unui dud. Fenomenul nu este neapărat unul nemaintâlnit. Într-adevăr, mai există cazuri de copaci parazit, dar de obicei aceștia sunt mici și au o viață scurtă. Copacul dublu din Casorzo, însă, este format din doi copaci viguroși, complet dezvoltați și sănătoși, cu diametrul ramurilor de cinci metri.
Nimeni nu ştie cum a reuşit cireşul să se înrădăcineze şi să supravieţuiască. Localnicii cred că o pasăre ar fi putut scăpat o sămânţă de cireş deasupra dudului, după care cireşul ar fi prins rădăcini în sol prin trunchiul scobit al dudului.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)