Legenda infricosatoare *Blestemul camerei rosii

Blestemul camerei roşii.

“Blestemul camerei roşii” este simplu. Dacă vă aflaţi în Japonia sau folosiţi un soft japonez, pe computerul dvs. va apare deodată un “pop-up” (o fereastră), cu o ușă roșie și întrebarea “Vă place camera roşie?” După ce faceți click pe o serie de întrebări scrise într-un Flash cu design rudimentar, numele dvs. apare în partea de jos, într-o listă cu alte nume. Printre nume, s-ar putea să găsiţi chiar câţiva din prietenii dvs. Acest lucru însă va fi ultimul lucru pe care îl mai faceţi. Conform legendei urbane, a doua zi veţi fi găsit mort în camera voastră, căci v-aţi sinucis, iar pereţii camerei sunt pline cu desene pictate cu propriul sânge.
Ca și în alte legende urbane, există un element de adevăr în toată această poveste. În 2004, o elevă 14 de ani, cunoscută sub numele de “Fata A” şi-a ucis cel mai bun prieten, într-un eveniment cunoscut sub numele de “Masacrul Sasebo”. Când poliția a venit şi a investigat computerul ei, uitându-se la istoria browser-ului, a descoperit că înainte de crimă fata urmărise “Camera roşie”.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cele-mai-infricosatoare-9-legende-urbane-japoneze/

Salau capturat pe raul Mures

*Data:15 Septembrie 2015
*Loc:Raul Mures(la 3km de orasul Deva) la locul numit "Langa stana"
*Timpul de pescuit:07 00-18 00
*Vremea:Temperatura 29 grade Celsius;Senin,Viteza vantului 11km/h;
*Raul Mures limpede,nivelul apei in scadere usoara.
*Momeli:viermusi,rame rosii,rame negre
*Capturi: Salau(prins la pestisor-porcusor)
*Solunar:Activitate buna

Gh "six-ray" NICA

Sovieticii se apropie de granitele Romaniei (3)

Sovieticii se apropie de graniţele României
de Cicerone Ionitoiu

Situaţia internă din punct de vedere al opiniei publice întărea concluzia lui Iuliu Maniu că Gemania a pierdut războiul şi că trebuie să retragem armata cât mai repede trecând de partea Aliaţilor. Chiar în ziua când cei doi şefi ai opoziţiei înaintau Mareşalului scrisoarea de mai sus, în „Informaţia zilei" nr. 622 apărea pamfletul „Baroane" al lui Tudor Aghezi împotriva lui Manfred von Killinger, „politrucul" lui Hitler în România, din care reiese înfruntarea dintre ocupanţii hitlerişti şi poporul român. Virulenţa satirică se observă de-a lungul întregului pamflet. Câteva sublinieri sunt necesare:
„...Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost! Şi ce mijloc! Ce mitocan! Ce bădăran!... Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa, s-a mai moderat, burta caută un relief mai apropiat de spinare... Nici părţile dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante dedesubtul croielii scurte. " (aceasta fiind la aluzia fricii războiului ce se apropie...) Şi după câteva epitete pe măsura personajului opresor şi hrăpăreţ, ca „flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule", continuă cerându-i hârtiile, „îndreptările", în numele poporului care le are „scrise pe cojoc" şi glăsuiesc de Mihai, de Ştefan, de Ţepeş şi nu sunt pătate de „deşte pline de sânge".
După scurta aluzie istorică i se adresează brutal: „Picioarele tale se scăldau în Olt şi mirosea până la Calafat, nobilă spurcăciune!... Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele şi le-ai sorbit adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes..."
Intâmplarea a făcut ca în aceeaşi zi de 30 septembrie 1943 să expire şi acordu*rile economice româno-germane, la reînnoirea cărora Karl Clodius a avut mult de furcă, fiindcă de data aceasta mareşalul Ion Antonescu a făcut dârză opoziţie, cerând ca mărfurile achiziţionate să fie achitate în aur sau valută convertibilă, sau în schimb să livreze mărfuri necesare economiei româneşti. Plângându-se că mareşalul a rămas pe o poziţie de totală respingere, Clodius solicită Berlinului să recurgă la măsuri de constrângere împotriva României şi până la urmă să sisteze toate cumpărăturile germane, cu excepţia petrolului şi să împiedice orice tranzit din România, provocând o criză economică, deoarece România are ham*barele pline cu cereale şi nu are unde să le vândă.
Dificultăţile lui Hitler, din punct de vedere economic, pe care le avea în Ro*mânia erau depăşite de cele de ordin militar, nu numai de pe frontul de răsărit de unde se evacuaseră toate trupele din Cuban, inclusiv cele româneşti şi se înghesuiseră în Crimeea încercuită, dar şi pe frontul din Italia unde Neapole fusese şi el ocupat pe 1 octombrie 1943. Anglo-americanii aveau supremaţia aeriană şi navală în marea Egee şi se punea problema ocupării arhipelagului Dodecanez. Câteva insule au fost ocupate de câte un batalion, iar acolo unde se găseau garnizoane italiene, acestea nu au opus nici o rezistenţă. Pregătirile pentru ocuparea Rhodosului au fost amânate datorită retragerii unor vase de război ce au trebuit să plece pentru o intervenţie pe coasta Birmaniei.
Pe 26 septembrie, la cartierul Fuhrerului reprezentanţii armatei au insistat asupra retragerii forţelor germane din Creta şi alte insule, forţe care n-ar mai fi necesare acolo, ci pe continent, pentru apărarea lui. Hitler s-a opus motivând repercursiunile politice asupra Turciei şi a aliaţilor din Balcani. Germania rămânea blocată cu 19 divizii în această peninsulă, armata fiind hărţuită de partizanii din Grecia şi Iugoslavia. Deşi pe 2 octombrie începuse ocuparea insulei Corsica, de data aceasta de către francezi, a doua zi Goebbels declara: „Germania nu mai are de ales între război şi pace, doar între victorie şi înfrângere." Italienii care-şi luaseră soarta în mâini, deşi jumătate din ţară le era ocupată, au declarat război Germaniei, şi s-au angajat alături de Aliaţi, cu toate forţele.
În acelaşi timp, secretarul de stat american E. Stettinius a adresat o scrisoare amiralului Leahy prin care-l anunţa că ambasadorul britanic de la Ankara fusese contactat de ataşatul militar român, prin ataşatul militar britanic, prin care se comu*nica din partea Mareşalului Antonescu că România se oferea să coopereze cu orice forţe anglo-americane care ar putea intra în Balcani, şi scrisoarea continuă:
„ Opiniile guvernului britanic asupra ofertelor de acest fel sunt în sensul că o capitulare imediată şi necondiţionată a României ar fi de dorit, chiar dacă o astfel de capitulare ar atrage după sine ocuparea imediată a ţării de către Germania şi nici o ofertă româ*nească nu poate fi luată în considerare decât dacă a fost adresată şi guvernului sovietic şi este încredinţată unui emisar învestit cu puteri depline să semneze o capitulare necondiţionată către cei trei principali Aliaţi." (23 octombrie 1943).
Această hotărâre a capitulării necondiţionate a ţărilor satelite, hotărâtă la Casablanca în ianuarie 1943, a rămas cap de afiş şi la Conferinţa de la Moscova, a miniştrilor de externe ai celor trei, din 19-30 octombrie 1943. Curios că deşi la înce*putul lunii septembrie în Camera Comunelor, Churchill declarase că ţările satelit, care ar contribui la scurtarea războiului ar putea fi lăsate „să-şi netezească drumul spre reabilitare ", a putea avea o soartă mai bună, această declaraţie nu a avut nici o urmare. Politica engleză era dictată de dorinţele guvernului sovietic, care nu se arăta interesat, preferând ocuparea României fără obligaţii faţă de cineva.
La Moscova, miniştrii de externe au hotărât că dreptul de a decide în cazul ţărilor care sunt în război cu URSS-ul, să revină Rusiei, atunci când una dintre ele intenţionează să poarte discuţii referitoare la armistiţiu. Cu această ocazie s-a mai stabilit crearea la Londra a unei Comisii Consultative Europene, formată din reprezentanţii celor trei, în scopul elaborării clauzelor de capitulare ce vor fi impuse tuturor statelor. Tot atunci s-a ajuns la înlăturarea tensiunilor şi s-a fixat întâlnirea la nivel înalt a celor trei şefi de state, de la Teheran, din 28 noiembrie. Comisia se va întâlni la Londra şi pentru a studia soluţia referitoare la problemele germane după terminarea războiului. S-a căzut de acord ca să se sisteze sprijinul acordat generalului Mihailovici şi sa fie ajutat Tito, cu partizanii lui din Iugoslavia. Discuţiile s-au purtat şi asupra antrenării Tuciei în război. Rezoluţia finală s-a votat tot sub influenţa Moscovei, care a cerut înlocuirea prin*cipiului că marile puteri se vor consulta între ele, cu precizarea formulei că „se vor pune de acord". Astfel Marea Britanie a pierdut orice teren de manevră în România.
Situaţia pe frontul de est se deteriora pe zi ce trecea. Ruşii reuşiseră spre sfârşitul lunii octombrie să pună piciorul în Crimeea, unde forţele germane şi cele române erau blocate... iar pe Nipru situaţia numerică a celor ce se înfruntau era următoarea: ruşii dispuneau de 2.800.000 de oameni faţă de 1.240.000 de nemţi, la tunuri raportul era de 51.200 contra 2.400, la tancuri 2.400 contra 1.200 şi la avioane 2.850 la 2.000, deci superioritate rusă peste tot, în momentul când înotai prin noroaiele şi drumurile desfundate în aşteptarea iernii ruseşti. În aceste condiţii, Hitler i s-a adresat lui Antonescu, solicitând un ajutor substanţial, dacă nu total, datorită faptului că situaţia s-a înrăutăţit în mod îngrijorător şi când „ Germania încearcă prin încordarea tuturor forţelor sale să sfărâme valul bolşevic care se abate asupra Europei de est" fiind nevoie ca fiecare unitate româ*nească să participe pe front. In acelaşi timp „să se ducă tratative politice şi economi*ce pentru a uşura trupelor noastre lupta în faţa porţilor României".
Paralel, Manfred von Killinger, îşi informa stăpânii de la Berlin asupra celor observate în România, prin telegrama 6342 din 1 noiembrie 1943, care a fost rezumată de serviciul contraspionajului nazist din România şi din care spicuim: „Situaţia din România se complică. Odată cu apropierea Ruşilor, România în*cearcă să se asigure în privinţa Angliei şi SUA, împotriva convingerii sale de până acum, ministrul plenipotenţiar german bănuieşte că Mareşalul Antonescu este la curent cu aceste încercări, căci este imposibil să fi rămas ascunse demersurile în această privinţă, încercările româneşti de realizare a unei înţelegeri sunt, în esenţă, următoa*rele:
- Presa:Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri a dat indicaţii să nu se ia atitu*dine în presă împotriva lui Churchill şi Roosevelt, cât şi a Angliei şi SUA. Această indicaţie ar putea fi înţeleasă în ipoteza că astfel s-ar putea împiedica atacurile asupra zonei petrolifere sau a oraşelor. Nici nu se mai vorbeşte de războiul sfânt împotriva Uniunii Sovietice, ci numai de nevoia imperioasă de apărare a teritoriului românesc.

- Din punct de vedere militar: Armele livrate de Germania nu ar fi întrebuinţate împotriva Uniunii Sovietice, ci ar rămâne în ţară, cu motivarea că sunt necesare pen*tru apărarea împotriva Ungariei. încercarea de a păstra în ţară cât mai puţine trupe germane e vizibilă şi justificată printr-o reţinere a sumelor în lei cerute pentru întreţi*nerea acestor trupe. Chiar trupele Luftwajfe necesare pentru apărarea petrolului ar fi considerate incomode şi s-a cerut subordonarea lor comandamentului român... Cererea de a i se pune la dispoziţie aeroportul de la Arad a fost respinsă.
-Administraţia: La indicaţia mareşalului, jandarmeria din Bucureşti a fost dublată şi i s-a dat ordin să supravegheze intens pe toţi germanii, cetăţeni ai Reichului, în special în ce priveşte legătura cu legionarii, în timp ce liberalii şi Maniu, care cu ştiinţa mareşalului se află în legătură cu Anglia, sunt lăsaţi în pace, legionarii şi alţi naţionalişti sunt urmăriţi.
-Evreii: Măsurile împotriva evreilor au fost abandonate şi se face puţin contra uneltirilor lor (comerţ la negru, speculă, propagandă subversivă şi comunistă, legătură cu inamicul).
-Propaganda: Pentru purtarea intensivă a războiului propaganda este slabă împotriva propagandei subversive se face puţin. Odată cu apropierea ruşilor, comunismul a primit un stimulent (difuzare de manifeste, activitate intensă a celulelor comuniste).
-Atitudinea faţă de adepţii lui Badoglio: Pentru îndeplinirea sarcinii primite de la Ministerul de Externe (al Reichului), în ciuda promisiunilor, nu s-a făcut decât puţin.
-Economia: La tratativele cu România, ministrul Clodius se izbeşte de mai dificultăţi, deoarece mareşalul a dat ordin să nu se scoată nimic din România fără contraprestări, în timp ce România primeşte armele noastre pe credit, ea lasă grânele mai degrabă să putrezească decât să ni le dea nouă pe credit.
- În mod curent au loc călătorii ale unor personalităţi din apropierea lui Mihai Antonescu, în special în Turcia şi Elveţia. În concluzie, ministrul plenipotenţiar este de părere că mareşalul ştie de toate aceste măsuri şi le tolerează în mod tacit. Insă un pericol acut al unor evenimente de felul celor din Italia, după părerea lui «nu există». "
În timp ce Killinger îşi anunţa şefii cu privire la situaţia din România, Iuliu Maniu cerea concursul Angliei pentru scoaterea României din război, oferindu-se să trimită un împuternicit al opoziţiei pentru a negocia schimbarea. După discuţii între guvernul englez, cel sovietic şi cel american, ruşii au fost de acord ca la convorbiri cu reprezentantul lui Maniu, în vederea pregătirii răsturnării regimului şi a capitulării necondiţionate, să participe şi un delegat al guvernului rus. Acest aviz Moscova l-a dat pe 20 noiembrie 1943.
La scrisoarea prin care Hitler solicita ajutor, Antonescu a răspuns de abia pe 15 noiembrie, reproşând că intrarea trupelor germane în România, din toamna lui 1940, a însemnat o mare greutate economică ale cărei consecinţe s-au simţit mult timp. Referitor la trupe, a subliniat iarăşi că nu are trupe suficient de înarmate şi instruite, că materialul primit din Germania era insuficient şi de slabă calitate, simţindu-se lipsa tancurilor, artileriei antitanc, mijloacelor de transmisiuni şi auto...Se observa o schimbare pentru moment a atitudinii mareşalului, care era oscilantă şi atunci când se găsea în faţa lui Hitler se pierdea şi pleca ca hipnotizat. Această dispută în jurul semnării acordului economic a durat destul de mult, până la începu*tul lui februarie 1944, când şi-a dat avizul.
Luna noiembrie pentru nemţi a fost dezastruoasă pe frontul de est şi mai ales în Crimeea, de unde căutau cu disperare să se salveze, dar şi în vest, unde continuau bombardamentele distrugătoare. După ce în august Hamburgul fusese aproape ras a venit rândul Berlinului ca în decurs de o săptămână, 19-26 noiembrie, să suporte trei raiduri în timpul cărora s-au aruncat 7.000 de tone de bombe de tot felul, ce au făcut ravagii în plină iarnă. Aceste masive bombardamente au avut loc în preziua deschiderii Conferinţei de la Teheran, unde s-a fixat locul şi data deschiderii celui de-al doilea front împotri*va lui Hitler.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-049)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României

Sovieticii se apropie de granitele Romaniei (2)

Sovieticii se apropie de graniţele României (2)
de Cicerone Ionitoiu

Alexandru Cretzianu se manifestase încă din 1941 împotriva politicii externe a guvernului Antonescu, el fiind un anglofil. De aceea la început nu a fost încântat de noul post, dar după discuţia cu Maniu care i-a spus „. ..noi avem nevoie urgentă de o legătură de încredere cu Aliaţii şi probabil că dumneata vei avea posibilităţi mai mari de comunicare cu România, dacă vei accepta un post oficial", a acceptat... înainte de plecare, mareşalul Antonescu i-a atras atenţia că la Ankara trebuie să fie prudent din cauza numărului mare de germani agenţi şi i-a făcut măturisirea:
„N-am crezut niciodată că Anglia ar putea fi învinsă. A trebuit să mă sacrific şi să fac politica iniţiată de Carol, pe care nu cred că ar fi posibil s-o schimb fără a provoca o ocupaţie germană completă. Datorită mie au rămas intacte cel puţin organizaţia noastră de stat şi economia noastră. Deşi eu nu pot spune aceasta cu voce tare, de teamă că germanii mi-ar cere să trimit trupe proaspete pe font, eu pot să-ţi spun dumitale că am refăcut complet armata noastră după eşecurile din anul precedent, şi acum avem 21 de divizii disponibile, complet echipate, cu excepţia blindatelor."
Şi pe Frederic Nanu l-a chemat mareşalul Antonescu înainte de plecarea la Stockholm şi i-a spus: „Puteţi să spuneţi celor interesaţi în această pivinţă că eu l-am informat pe Hitler că nu va fi tras nici un glonte asupra trupelor britanice şi americane în cazul când acestea îşi vor face apariţia în România. "
Această „spovedanie" făcută celor doi reprezentanţi în posturile „cheie" ale politicii de deschidere către Aliaţi era contrară limbajului dur pe care-l folosise de curând în răspunsurile trimise lui Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu. Şi totuşi era pe gândul lor, căci în sfârşit mareşalul era frământat de sfârşitul războiului, pe care Iuliu Maniu i l-a trâmbiţat chiar din ziua trecerii Prutului, avertizându-l să se oprească pe Nistru.
Paralel, Mihai Antonescu a căutat în cursul lunii septembrie să-l informeze pe Allen Dulles, directorul CI. A. şi fratele secretarului de stat John Foster Dulles că „par*ticiparea României la acest război este doar simbolică ", iar o schimbare nu este posibilă din cauza represaliilor nemţeşti, care ar putea ocupa ţara şi ar aduce pe legionari la putere, ori guvernul mareşalului poate refuza nemţilor rezervele preţioase de care mai dispune şi nu ar pune în pericol elita românească. Această contactare a lui Mihai Antonescu venea după ce ocuparea Siciliei era o problemă rezolvată de anglo-americani, în timp ce ruşii ocupaseră Donbassul, vestit centru carbonifer şi reuşiseră să ajungă pe Nipru, trecând peste patru linii de fortificaţii nemţeşti, eliberând astfel Ucraina de Nord, iar în jurul lui 25 septembrie ajunseseră pe Niprul mijlociu şi eliberaseră Smolenskul. In acelaşi timp se anunţa producţia americană din primele 8 luni ale anului, cifrându-se la 52.000 de avioane, 23.000 de tancuri şi 40.000 de tunuri.
Forţele care se confruntau în acest moment în centrul Ucrainei se cifrau şi ele la ruşi 1.253.000 de oameni, 20.000 de tunuri, 1.400 de tancuri şi 900 de avioane, având în faţă pe nemţi, cu 850.000 de ostaşi, 8.800 de tunuri, 500 de tancuri şi 700 de avioane. Diferenţa apreciabilă prevestea soarta ofensivei ruseşti, care nu mai putea fi dată înapoi, ci doar oprită pentru scurt timp, din când în când, până ce va ajunge la Berlin.
Germania l-a răpit pe Mussolini din captivitatea Regelui Italiei şi i-a aranjat un guvern, obligându-i pe sateliţii ei să-l recunoască, în faţa acestui act de necugetare politică, Iuliu Maniu a protestat şi împreună cu C.I.C. Brătianu i-au trimis mareşalului Ion Antonescu următoarea scrisoare, pe 30 septembrie:
„Domnule Mareşal,......Regele Italiei a primit demisia dlui Mussolini şi a însărcinat cu formarea unui alt guvern pe mareşalul Badoglio. Acest guvern a fost recunoscut de puterile Axei şi de Aliaţi - Nu avem dreptul să ne amestecăm în treburile interne ale altui stat. Marile puteri pot să treacă, uneori, peste principii. Lumea este nevoită, de frica puterii pe care o reprezintă, să treacă cu vederea eventualele greşeli săvârşite. Forţa statelor mici stă însă tocmai în aceste norme de drept internaţional, pe care ele nu le pot nesocoti, fără să-şi rişte câteodată chiar independenţa. Poporul italian nu şi-a dat o formă nouă de guvernământ. Guvernul regal român nu poate să recunoască decăderea Regelui Italiei din drepturile sale la coroană mai înainte ca poporul italian să fi hotărât aceasta.
Când alte state s-ar amesteca în aşezarea noastră internă, n-am mai putea protesta, fiindcă noi înşine am făcut la fel. Pe lângă consideraţiunile juridice sunt şi puternice motive de ordin diplomatic care îndreptăţeau guvernul român să refuze recunoaşterea aceasta. Ea înăspreşte şi mai mult situaţia României faţă de Anglia şi Statele Unite. Poporul român a dorit întotdeauna raporturi de prietenie cu aceste mari pu*teri, cărora el le-a datorat reîntregire. Acţiunea noastră în răsărit trebuie să se limiteze la un singur obiectiv naţional: redobândirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, pierdute de altfel în urma acordului ruso-german. Alte scopuri de război de ordin doctrinar sau imperialist sunt străine Români*ei, în afară de reîntregirea Ardealului.
Adeziunea guvernului român la Pactul Tripartit s-a făcut fără consultarea poporului român. Niciodată acesta n-ar fi admis să stea într-o alianţă alături de Ungaria şi Bulgaria, alianţă îndreptată contra democraţiilor occidentale. Noi am protestat la timp împotriva acestei adeziuni. Pe de altă parte, ea s-a făcut chiar de d-voastră, cu condiţionarea subînţeleasă a menţinerii Pactului Tripartit. Acesta nu mai există. Capitularea Italiei şi condiţiunile armistiţiului încheiat de ea cu naţiunile aliate au făcut ca Pactul Tripartit să devină bipartit (germano-japonez). Italia a părăsit alianţa atât sub raport formal juridic, cât şi practic, deoarece guvernul ei legal, prezidat de mareşalul Badoglio, guvern recunoscut de toţi beligeranţii, inclusiv Germania şi Japonia, a încheiat armistiţiu, iar în fapt forţa armată italiană este Parte dizolvată, care luptă alături de aliaţi. Nu la acest pact aţi aderat d-voastră.
Recunoaşterea regimului Mussolini are drept scop să creeze o ficţiune care să ascundă caducitatea pactului iniţial. Scopurile Politice urmărite de puterile interesate nu sunt şi ale României. După cum v-am arătat şi prin memoriul anterior, opinia publică românească vrea ca războiul să înceteze. Recunoaşterea regimului republican al dlui Mussolini este înţeleasă ca o ma*nifestare nouă a guvernului român pentru continuarea războiului. De aceea protestăm, şi de data aceasta, împotriva unui act politic, ce este potrivnic voinţei poporului român, care cere ieşirea din război...
C.I.C. Brătianu IuliuManiu" Bucureşti, 30 septembrie 1943Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României

Sovieticii se apropie de granitele Romaniei (1)

Sovieticii se apropie de graniţele României (1)
de Cicerone Ionitoiu

În vara anului 1943 forţele ruseşti se apropiau mereu de România, cu toate încercările disperate ale nemţilor de a-i opri. Nici războiul total anunţat nu mai avea efect. Şeful rezistenţei româneşti, Iuliu Maniu, am mai spus-o, era cel mai supravegheat om din România şi nu numai de serviciile secrete române, dar şi de cele nemţeşti, fiecare pe cont propriu şi cu buget separat, dar tot de pe spatele contribuabilului român, care desigur n-ar fi dorit-o dacă ştia. Erau bani aruncaţi în vânt, fiindcă pe Maniu nimeni nu-l împiedica să acţioneze, nici chiar prietenii cei mai buni.
Răsfoind „Notele" informative ale postului fix care stătea de la ora 7,30 până la orele 22, se reliefează şi minutele, nu numai orele când l-a vizitat cineva pe Iuliu Maniu, dar şi cât a stat şi dacă a sosit cu maşina i se dădea numărul de înmatriculare. Nota informativă din ziua de 18 iunie 1943 observă evidenţa persoanelor care l-au vizitat pe Iuliu Maniu, printre ele fiind: Corneliu Coposu de trei ori, Ghiţă Pop de trei ori, Virgil Solomon de două ori, şi câte o dată avocatul E. Răutu, Alex. Racotă, Ilie Lazăr, Aurel Leucuţia, Gruia, iar la 21,40 când s-a suspendat postul s-a menţionat că Maniu nu părăsise locuinţa.
Şi aşa se continuă cu note informative zi de zi, de afară, în plus de cele pe care Eugen Cristescu le primea de la cei infiltraţi în anturaj. Dar contactele lui Iuliu Maniu erau şi cu cei din afara partidului, care acum roiau în jurul lui. De exemplu social democraţii lui Titel Petrescu, curtaţi şi de comunişti şi de Tătărăscu, optaseră pentru a da concursul partidelor democratice, ataşându-se de Iuliu Maniu. Posturile de observaţie erau continuate şi pe timpul nopţii şi nu numai în Capitală, ci şi în provincie, peste tot pe unde umbla Maniu.
O altă notă informativă datată nr. 1860 din 28 iulie 1943, relatează că Iuliu Maniu sosit la staţiunea Geoagiu Băi, a luat legătura cu dr. Alexandru Vaida Voievod, la orele 21, după ce acesta sosise cu toată familia în staţiune la orele 20 pe 26 iulie şi au avut o convorbire politică de o oră. Au mers pe terasă şi au venit şi însoţitorii lui Maniu, printre care Ilie Lazăr, dr. Ciupe etc. Masa a continuat cu un banchet, până la 4 dimineaţa, de la care au lipsit Maniu şi Vaida. Pe 27 iulie Maniu s-a sculat la 8 şi a ieşit la plimbare singur, prin incinta băilor, până la 9 când a intrat în cameră tot singur. La 11 a mers la bazin unde s-a întâlnit cu Ilie Lazăr şi dr. Aurel Vlad. La ora 13 ia masa la restaurant şi la ora 14 intră singur în cameră. La ora 17 iese din cameră şi vorbeşte cu preotul Basarab din comuna Romos, care sosise dimineaţa la 9 cu o căruţă cu un cal condusă de o ţărancă din Romos. Discuţia a durat 15 minute. La ora 20,30 s-a dus la restaurant, unde a luat masa împreună cu Ilie lazăr, dr. Ciupe şi nişte doamne, iar la 22 a intrat în cameră de unde n-a mai ieşit. In ziua de 27 a fost aşteptat să vină şi generalul Dănilă Papp, ambasadorul de la Vatican, dar n-a sosit încă în staţiune. De asemenea n-a sosit nici dr. Romulus Boilă care era aşteptat... Deci straşnică supraveghere.
Dacă ruşii veneau de-a valma, nici apusenii nu ne-au uitat şi au trimis o escadrilă de 130 de avioane, de la Derna din Africa de Nord şi la orele 13,40 au bombardat Ploieştiul (rafinăriile Steaua Română, Vega, Orion, Unirea, Astra Română şi Columbia), rafinăria Steaua Română din Câmpina, Creditul Minier de la Brazi, sondele din regiunea Bucşani, întinzându-se bombardamentul până spre Târgovişte. în gara Ploieşti au fost incendiate 14 vagoane cu muniţii şi calea ferată spre Buzău întreruptă, distrugerile au fost mari şi s-au soldat cu morţi şi răniţi. Anglo-americanii au pierdut 27 de avioane. Prizonierii au fost trataţi bine şi au cerut să nu fie predaţi germanilor, ci să stea toţi la un loc, dorind să li se dea un profesor de limba română.
Pe 8 august generalul de Gaulle face o declaraţie care este interesantă: „Ceea ce noi vrem pentru victorie, pentru renaştere în continuare, e uniunea naţională. Dar uniunea naţională nu se poate face decât dacă statul ştie să distingă intre francezi, să recompenseze pe adevăraţii servitori şi să pedepsească criminalii..."
Din nenorocire, popoarele n-au ştiut să-şi cinstească servitorii nici cu o mângâiere a amintirii lor, preferând să fie împinse prin mijloace necinstite în jurul colaboraţioniştilor, care oportunişti şi linguşitori urmăreau să-şi acopere mârşăviile trecutului. Dar Iuliu Maniu a rămas pe aceeaşi poziţie izvorâtă din demnitatea strămoşilor, subliniind că: „Nimic nu mă poate împiedica să-mi servesc ţara. "
Mergând pe acelaşi drum al dreptăţii pentru neamul său în pericol, pe data de 12 august 1943, a adresat un nou memoriu, împreună cu C.I.C. Brătianu, în care îi reamintea Mareşalului:
„... încă din clipa când trupele noastre recâştigând provinciile răpite... au înce*put a purta războiul alături de trupele germane, dincolo de Nistru, v-am atras continuu atenţia că România nu trebuie să depăşească, în operaţiunile militare... caracterul strict defensiv... am repetat înaintea ofensivei din 1942, ce a dus trupele noastre până în Caucaz şipe Volga prevestind, din nenorocire, dezastrele la care erau expu*se. .. am intervenit după dureroasa experienţă a pierderilor uriaşe suferite în cotul Donului şi la Stalingrad... în fine, nu de mult, după ce primul ministru al Ungariei, Dl Kallay, a anunţat în declaraţiile sale că întreaga armată ungară a fost retrasă de pe frontul de răsărit şi că ea se pregăteşte să lupte pentru ţelurile politicii maghiare, am cerut din nou să se aducă în ţară trupele de pe frontul îndepărtat al Cubanului, pentru a străjui hotarul descoperit al Ardealului românesc... "
Durerea era cu atât mai mare pentru Maniu, cu cât în acelaşi timp pe teritoriul răpit prin dictatul de la Viena se făceau declaraţii demenţiale. Chiar la Şimleul Silvaniei, pe 8 august, în cadrul unei serbări, baronul Atzel Eduard, din Zăul de Câmpie-Turda, trecut în toamna anului 1941 la Cluj, unde era preşedintele unei asociaţii de tir, cu caracter revizionist, ce pregătea pe tinerii de la 14 ani în sus cu mânuirea armelor, declara:
„Pe aceşti puturoşi de valahi opincari, ca pe cei mai înverşunaţi duşmani ai noştri, trebuie să-i extirpăm, trebuie să-i asasinăm... Preoţii şi funcţionarii, precum şi conducătorii, predică dragostea aproapelui, dar aceasta este numai mătrăgună pentru că Dumnezeu ajută numai forţa brută şi noi trebuie să folosim această forţă brută, să asasinăm şi să extirpăm acesta bandă puturoasă de opincari...
Vom orga*niza o noapte a Sfântului Bartolomeu şi vom extirpa şi copilul din pântecele mamei. Iuliu Maniu a spus că această chestiune (a Ardealului) nu se poate aranja pe cale de bună înţelegere şi că una din părţi trebuie să dispară... Ei bine, una din părţi va dispărea, însă aceea nu vom fi noi... Să luăm exemplu şi de la partizanii ruşi, unde luptă şi copii de 12 ani. Noi trebuie să-şi învăţăm şi pe copiii de 6 ani să mânuiască armele, pentru ca astfel să putem extirpa josnicul inamic valah... "
Aceasta era gândirea unora care se înfruptaseră din rodul leagănului românesc. Continuând memoriul, şefii celor două partide de opoziţie scriau:
„ Toate aceste demersuri au întâmpinat din partea d-voastră o hotărâtă împotrivire... Nu trebuie să uităm că guvernul britanic, cu care ne aflăm în război, a declarat că nu va ţine seama de arbitrajul de la Viena, pe când actualii noştri aliaţi sunt autorii arbitrajului... Nu trebuie date, de asemenea, pretexte Rusiei, spre a invoca pretexte de securitate în îndeplinirea scopurilor ei imperialiste, nici să înrăutăţim raporturile noastre pentru viitor cu Rusia, care trebuie să rămână de bună vecinătate. De altă parte, nu putem pierde din vedere că Germania nu mai are iniţiativa operaţiunilor militare şi nu va mai putea dicta condiţiunile păcii. Prăbuşirea fascismului nu mai face posibilă organizarea unitară a Europei, după programul Axei--- S-a înfăţişat participarea noastră la război ca o cruciadă în contra bolşevismului, în loc să se arate că scopul nostru nu a fost decât redobândirea Basarabiei şi Bucovinei...Nu este admisibil ca Naţiunea română să fie angajată şi reţinută într-o conflagaţiune universală, prin voinţa unei ocârmuiri, în contra opiniei publice, iar armata ei ţinută departe de hotarele ţării, periclitate din toate părţile... Naţiunea română cere să se pună capăt acestui război, iar armata ei să fie adusă acasă, ca să apere hotarele ţării şi glia strămoşească... " Bucureşti, 12 august 1943
Am menţionat mai sus că centrala de la Cairo trimisese în Grecia şi Iugoslavia echipe care să lucreze cu partizanii la acţiuni de sabotare şi diversiune în ceea ce pri*veşte viitoarele debarcări din Europa. Adoptând aceeaşi linie au procedat la fel şi cu România, unde au trimis o echipă formată dintr-un ofiţer experimentat englez, Russell, şi un telegrafist român Nicolae Ţurcanu care pe 15 iulie au fost paraşutaţi în Iugoslavia, spre a lua legătura cu Iuliu Maniu şi a restabili legătura radiotelegrafică a acestuia cu străinătatea. Pe data de 2 august cei doi au trecut Dunărea şi de la Vârciorova au luat legătura cu Iuliu Maniu care a trimis pe cineva să-i aducă la Bucureşti. Intre timp, englezul David Russelll fusese omorât de cetnicul sârb care le era călăuză.
Ajuns la Bucureşti, Nicolae Ţurcanu a fost instalat într-o locuinţă fiind anturat de un grup de prieteni, printre care Protopopescu, Virgil Tabacu (ofiţer de poliţie la circa 3) şi Sandu Ion (căpitan de aviaţie, comandant la Ploieşti), care i-au înlesnit procurarea unui buletin şi o angajare la serviciu. În luna septembrie Ţurcanu a anunţat uciderea lui Russell şi a cerut pe cineva ca specialist să întreprindă acţiuni de sabotaj. Atunci s-a trecut la accelerarea plecării misiunii „Autonomus", care era în curs de pregătire şi care va sosi cu noi directive după Conferinţa de la Moscova. Până atunci mai avuseseră loc acţiuni de sabotaj, puţine şi de mică anvergură, din partea unor muncitori comunişti, însă mai mult se răspândiseră manifeste de protest împotriva ocupaţiei germane în mai multe oraşe din ţară şi prin Bucureşti. Fuseseră arestate multe persoane, condamnate şi unii chiar executaţi. In acelaşi timp siguranţa ducea o acţiune de racolare din rândurile lor a numeroşi agenţi, printre care se numărau fruntaşi comunişti ca Vasile Luca, Margulius Samuel, Teohari Georgescu, Grigore Preoteasa şi mulţi, mulţi alţii, activişti notorii ai partidului comunist din România.
In timp ce Italia ducea tratative secrete pentru încheierea armistiţiului pe care l-a semnat la 3 septembrie 1943, Ion Antonescu era chemat la Hitler, pe 2-3 septembrie, pentru a discuta probleme militare legate de frontul de răsărit care mergea foar*te prost, nemţii fiind nevoiţi din cauza presiunii ruseşti să se retragă de la Kerci spre Crimeea, fiind urmaţi şi de trupele române. Pe plan diplomatic au loc unele mişcări în personalul Ministerului de externe care lucra în străinătate. Printre mutaţiile mai importante se remarcă numirea generalului Ion Gheorghe la Berlin, în locul lui Raoul Bossy, care va pleca la Vatican şi-l va înlocui pe generalul Dănilă Papp. Frederic Nanu şi George Duca vor pleca la Stockholm, în Elveţia a fost numit Vespasian Pella în locul lui Nicolae Lahovary şi numirea cea mai bătătoare la ochi a fost a lui Alexandru Cretzianu la Ankara. În centrala Ministerului de externe rămânea Grigore Niculescu-Buzeşti în calitate de director al cifrului, prin care comunica şi Maniu cu străinătatea.
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României

Cele mai influente persoane din istoria omenirii

Personaje importante, care au influențat decisiv dezvoltarea socială sau politică a civilizației, au existat încă din cele mai vechi timpuri. Aceşti oameni sunt venerați precum niște zei, datorită lucrurilor pe care le-au lăsat moștenire posterității.
De foarte multe ori s-a pus problema de a se realiza un top al celor mai influente figuri din istoria omenirii. Pentru că acest lucru era imposibil, ideea a fost amânată de fiecare dată.
Doi cercetători, Steven Skiena și Charles B. Ward, au realizat un program special, cu care au reușit să determine un top 100 al celor mai influente personalități din toate timpurile. Programul are la bază un algoritm care a luat in calcul faima, realizările, dar și relatările despre cei mai importanți oameni din lume.
În funcție de acest mod de calcul, topul este condus de Iisus, pe locul doi urmează Napoleon, iar podiumul este încheiat de către profetul Mahomed. Trebuie să remarcăm că în topul celor mai importante personalități se află doar trei femei: Regina Elisabeta I, Regina Victoria și Ioana d’Arc. Șocant este faptul că poziția a șaptea este ocupată de nimeni altul decât Adolf Hitler, care se află înaintea cu Stalin cu 11 poziții.

Iată clasamentul celor mai influente persoane din istoria omenirii:

1. Isus Hristos – figura centrală a creștinismului (7 î.Hr. – 30 d.Hr.)

2. Napoleon – împărat al francezilor (1769-1821)

3. Mohamed – profetul si fondatorul Islamului (570-632)

4. William Shakespeare – dramaturg englez (1564 -1616)

5. Abraham Lincoln – al 16-lea președinte al SUA (1809-1865)

6. George Washington – primul președinte al Statelor Unite ale Americii (1732 -1799)

7. Adolf Hitler – Omul care a declanșat cel De-al Doilea Război Mondial (1889-1945)

8. Aristotel – filozof grec (. 384 -322 ani î.Hr.)

9. Alexandru Macedon (Alexandru cel Mare) – rege grec (356 -. 323 ani î.Hr.)

10. Thomas Jefferson – al treilea președinte al Statelor Unite, cel care a scris Declarația de Independență (1743-1826)

11. Henry VIII – rege al Angliei (1491 -1547)

12. Charles Darwin – om de știință, fondator al teoriei evoluției (1809-1882)

13. Elisabeta I – Regina Angliei (1533 -1603)

14. Karl Marx – filozof german (1818 -1883)

15. Julius Caesar – Împăratul Romei (. 100 -44 ani î.Hr.)

16. Regina Victoria – Regina Marii Britanii epoca victoriană (1819 -1901)

17. Martin Luther – inițiatorul mișcării religioase (1483 -1546)

18. Iosif Stalin – lider sovietic (1878 -1953)

19. Albert Einstein – fizician, fondatorul teoriei relativității (1878 -1953)

20. Cristofor Columb – exploratorul care a descoperit America (1451-1506)

21. Isaac Newton – om de știință, fondator al teoriei gravitației (1643 -1727)

22. Charlemagne – primul împărat roman, considerat „părintele Europei” (742 -814)

23. Theodore Roosevelt – președintele cu numărul 26 al Statelor Unite (1858 -1919)

24. Wolfgang Amadeus Mozart – compozitor austriac (1756-1791)

25. Platon – filozoful grec care a scris „Republica” (427 -347 ani î.Hr..)

26. Louis XIV – regele Franței, cunoscut sub numele de „Regele Soare” (1638 -1715)

27. Ludwig van Beethoven – compozitor german (1770 -1827)

28. Ulysses S. Grant – Președintele cu numărul 18 din SUA (1822-1885)

29. Leonardo da Vinci – pictor și inventator italian (1452-1519)

30. Augustus – fondatorul Imperiului Roman (63 î.Hr. – 14 d.Hr.)

31. Linnaeus – biolog suedez, tatăl a taxonomiei – clasificare a florei și faunei

32. Ronald Reagan – al 40-lea președinte din Statele Unite ale Americii (1911-2004)

33. Charles Dickens – romancier englez (1812 -1870)

34. Apostolul Pavel – om de religie (AD 5 -. 67g î.Hr.)

35. Benjamin Franklin – părintele fondator al Statelor Unite, om de știință (1706-1790)

36. George W. Bush – președinte care poartă numărul 43 al Statelor Unite ale Americii (1946 -)

37. Winston Churchill – prim-ministru britanic (1874 -1965)

38. Genghis Khan – fondator al Imperiului Mongol (1162-1227)

39. Carol I – regele Angliei (1600 -1649)

40. Thomas Edison – inventatorul becului și al fonograful (1847 -1931)

41. Iacob I – Rege al Angliei (1566 -1625)

42. Friedrich Nietzsche – filozof german (1844-1900)

43. Franklin D. Roosevelt – președinte cu numărul 32 al Statelor Unite (1882-1945)

44. Sigmund Freud – neurolog austriac, fondatorul psihanalizei (1856 -1939)

45. Alexander Hamilton – unul dintre fondatorii Statelor Unite (1755 -1804)

46. Mahatma Gandhi – lider indian (1869-1948)

47. Woodrow Wilson – Președintele cu numărul 28 al Statelor Unite (1856-1924)

48. Johann Sebastian Bach – compozitor german (1685 -1750)

49. Galileo Galilei – fizicianul și astronomul italian (1564 -1642)

50. Oliver Cromwell – Lord Protector al Angliei (1599-1658)

51. James Madison – patrulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1751 -1836)

52. Gautama Buddha – figura centrală în budism (563 -483 ani î.Hr..)

53. Mark Twain – scriitor american (1835 -1910)

54. Edgar Allan Poe – scriitor american (1809 -1849)

55. Joseph Smith – lider religios american, fondatorul mormonismului (1805 -1844)

56. Adam Smith – Economist (1723 -1790)

57. David – regele biblic de Israel, fondator al Ierusalimului (1040 -970 ani î.Hr..)

58. George al-III-lea – rege al Marii Britanii (1738-1820)

59. Immanuel Kant – filozof german, autor al cărții „Critica rațiunii pure” (1724 -1804)

60. James Cook – explorator (1728 -1779)

61. John Adams – om politic american (1735 -1826)

62. Richard Wagner – compozitor german (1813 -1883)

63. Piotr Ilici Ceaikovski – compozitor rus (1840 -1893)

64. Voltaire – filosof francez (1694 -1778)

65 Apostolul Petru – om de religie (-?. 67g AD)

66. Andrew Jackson – al 7-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1767 -1845)

67. Constantin cel Mare – împăratul roman, primul împărat creștin (272 -337)

68. Socrate – filozof grec (469 -399)

69 Elvis Presley – „Regele Rock and Roll” (1935 -1977)

70. William Cuceritorul – regele Angliei (1027 -1087)

71. John F. Kennedy – președintele cu numărul 35 din Statele Unite ale Americii (1917 -1963)

72. Sf. Augustin – teolog creștin (354 -430)

73. Vincent Van Gogh – pictor (1853 -1890)

74. Nicolaus Copernic– astronom, autor al cosmologiei heliocentrice (1473 -1543)

75. Vladimir Lenin – revoluționar sovietic, fondator al URSS (1870 -1924)

76. Robert Edward Lee – lider militar american (1807 -1870)

77. Oscar Wilde – scriitor englez și poet (1854 -1900)

78. Carol al II-lea – Rege al Angliei (1630 -1685)

79. Cicero – politician și orator roman, autor al „Statul” (. 106 -43 ani î.Hr.)

80. Jean-Jacques Rousseau – filosof (1712 -1778)

81. Francis Bacon – om de știință englez, fondator al empirismului (1561 -1626)

82. Richard Nixon – Președintele cu numărul 37 din Statelor Unite (1913 -1994)

83. Louis al XVI-lea – regele Franței executat în timpul Revoluției Franceze (1754 -1793)

84. Charles V – împărat al Sfântului Imperiu Roman (1500 -1558)

85. Regele Arthur – Regele Marii Britanii, mitic din secolul al 6-lea

86. Michelangelo – sculptor renascentist italian (1475 -1564)

87. Filip al II-lea – rege al Spaniei (1527 -1598)

88. Johann Wolfgang von Goethe – scriitor și filozof german (1749 -1832)

89. Ali ibn Abi Talib – Califul și figura centrală în sufism (598 -661)

90. Toma d’Aquino – teolog italian (1225 -1274)

91. Ioan Paul al II-lea – Papa a secolului 20 (1920-2005)

92. Rene Descartes – filosof francez (1596 -1650)

93. Nikola Tesla – inventator (1856 -1943)

94. Harry S. Truman – al 33- lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1884 -1972)

95. Ioana d’Arc – eroină franceză, canonizată (1412 -1431)

96. Dante Alighieri – poet italian, autor al operei „Divina Comedie” (1265 -1321)

97. Otto von Bismarck – cancelar și primul unificator al Germaniei moderne (1815 -1898)

98. Grover Cleveland – președinte SUA (1837 -1908)

99. John Calvin – teolog protestant francez (1509-1564)

100. John Locke – filozof englez al iluminismului (1632 -1704)

Sursa:http://www.efemeride.ro/top-100-cele-mai-influente-persoane-din-istoria-omenirii

Demonii universului * Lucifer

Lucifer                                                                                                                                              

Lucifer este un nume deseori dat Satanei în credinţa creştină. Această asociere a lui Lucifer cu cea a unui înger căzut vine dintr-o interpretaţie particulară a unui pasaj din Biblie (Isaia 14:3-20) care vorbeşte despre cineva care primeşte numele “steaua zilei” sau “steaua dimineţii” (în latină, Lucifer) care semnifică un om căzut din Rai. Acelaşi cuvânt latin este folosit ca stea în Petru 1:19 şi oriunde altundeva fără legătură cu Satana. Totuşi, în multe scrieri mai târzii decât cele ale Bibliei, cuvântul latin a fost folosit ca un nume care îl desemnează pe Satana. Aceastaă semnificaţie a lui Lucifer = Satana a fost raspândit ăcu ajutorul unor lucrări precum Infernul lui Dante Alighieri şi Paradisul Pierdutal lui John Milton.În Biblia satanică din 1969, Lucifer este văzut ca unul dintre cei patru prinţi ai iadului, reprezentând “luceafărul, aducătorul de lumină, iluminarea”

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cei-mai-mari-7-demoni-ai-universului/

Carti controversate *Malleus Maleficarum

 Malleus Maleficarum

În secolul al 12-lea, au fost puse bazele Inchiziţiei de către Biserica Catolică. În această perioadă, mai multe sectoare din sistemul de justiţie al Bisericii Catolice au impus un set de legi foarte stricte. Inchiziţia s-a caracterizat prin folosirea torturii şi a execuţiilor pentru a preveni erezia religioasă. Până la începutul secolului al 16-lea, Biserica Catolică atinsese o poziţie dominantă ca autoritate religioasă în Europa centrală şi de Vest. Au fost adoptate mai multe politici în timpul acestei perioade istorice, dar una din cele mai Controversate este cea legată de vrăjitoare.
Între secolele al 15-lea şi al 18-lea s-au realizat mai multe vânători de vrăjitoare în Europa Modernă, şi într-o oarecare măsură şi în unele colonii europene din America de Nord. Oamenii credeau că vrăjitoare sataniste acţionau ca o ameninţare organizată faţă de Biserica Catolică. Cum era de aşteptat, ideea că vrăjitoarele erau un aspect dăunător şi periculos al societăţii a fost publicată în numeroase romane şi pamflete. Cea mai cunoscută lucrare de acest gen este cartea publicată în 1487, intitulatăMalleus Maleficarum.

Controversa

Persoanele acuzate de vrăjitorie erau prezentate ca închinându-se diavolului, care luau parte la ritualuri de magie neagră şi la orgii care aveau loc la întâlnirile de Sabat. Prin urmare, mulţi oameni au fost puşi sub acuzaţia de vrăjitorie şi au fost judecaţi pentru crima lor. Pe parcursul acestui fenomen au fost executaţi între 40,000 şi 60,000 de oameni. Impactul psihologic a fost enorm, multe femei comportându-se în mod corespunzător de teamă de a putea fi învinuite de vrăjitorie. În 1487, un inchizitor al Bisericii Catolice pe nume Heinrich Kramer a scris Malleus Maleficarum. Scopul textului era acela de a infirma argumentele potrivit cărora vrăjitoria nu există, de a-i discredita pe cei care erau sceptici cu privire la această realitate, de a susţine faptul că vrăjitoarele erau de cele mai multe ori de sex feminin şi de a-i educa pe magistratţi cu privire la procedurile de identificare şi de condamare a vrăjitarelor.
O legătură între această carte şi Biserica Catolică a provocat controverse. Kramer a pretins că ar fi obţinut aprobare din partea celor mai importanţi teologi ai Inchiziţiei, dar pe urmă grupul a condamnat cartea ca fiind lipsită de etică. Un preot german pe nume Jacob Sprenger este considerat unul din autorii lucrării Malleus Maleficarum. Istoricii au sugerat faptul că Heinrich Kramer a folosit numele lui Sprenger fără acordul acestuia, pentru a câştiga popularitate. Prefaţa cărţii conţine aprobări din partea Facultăţii de Teologie a Universităţii Cologne. Ca multe alte lucruri referitoare la acest text, s-au făcut afirmaţii potrivit cărora consimţământul Bisericii Catolice ar fi un fals. Cartea a devenit manualul de aplicare a legii pentru curţile seculare din timpul Renaşterii. Paragraful trei descrie cum să judeci o vrăjitoare.
Între 1487 şi 1520, lucrarea a fost publicată de 13 ori. A fost republicată de 16 ori între anii 1574 şi 1669. Indiferent de autenticitatea şi de Controversa care înconjoară aprobarea catolică a cărţii, care apare la începutul romanului, aceasta nu a fost îndepărtată şi a contribuit mult la popularitatea textului. Persecuţia vrăjitoarelor a devenit mai constantă şi mai brutală după publicarea lui Malleus Maleficarum, vrăjitoria fiind acceptată ca un fenomen adevărat şi periculos. Lucrarea afirmă faptul că pentru practicarea vrăjitoriei sunt necesare trei elemente: vrăjitoarea rău intenţionată, ajutorul diavolului şi permisiunea lui Dumnezeu.
Cartea abundă în afirmaţii eronate, cum ar fi faptul că toate femeile care nu plâng în timpul naşterii sunt vrăjitoare. În timpurile moderne a fost condamnată ca fiind o lucrare plină de ură faţă de femei, înrucât specifică anumite caracteristici individuale ale vrăjitoarelor care includ şi personalitatea puternică. Însuşi titlul Malleus Maleficarum este de gen feminin, făcând aluzie la faptul că femeile erau cele păcătoase. Alt titlu ar fi Malleus Maleficorum, care este masculinul substantivului latin „răjitor”. Cartea le acuză pe vrăjitoare de infanticid, canibalism, de folosire de vrăji malefice pentru a-şi răni inamicii, şi de a avea puterea de a fura penisurile bărbaţilor. De asemenea, oferă relatări amănunţite ale comiterii unor astfel de fapte de către vrăjitoare. Felul în care cartea a devenit atât de populară şi acceptată drept adevărată rămâne un mister.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Ziua unor frumoase capturi

Ziua unor frumoase capturi

*Data:29 August 2015
          -intre orele 07.00-17.00
*Locul:Raul Mures(3 km de orasul Deva)
*Capturi:3 somotei;3 carasi;1 scobar
*Momeli:Rame rosii;viermusi
*Vremea:Temperatura 32 grade Celsius;cer senin;briza usoara
*Solunar:Activitate foarte buna (de data aceasta solunar-ul sa adeverit!)

Gh."six-ray" NICA

Sat Botus-Vf.Floarea-Vf.Macies-Sat Fundu Sadovei *Obcinele Bucovinei

14. Sat Botuș, 800 m – vf. Floarea, 1135 m – vf. Măcieș, 1026 m – sat Fundu Sadovei, 800 m.

Marcaj: bandă galbenă.


Distanță: 8 km.


Durata: 2 -3 ore.


Caracteristici: Traseul este accesibil în timpul verii; nu este recomandabil iarna (decît în grup și pe vreme bună). Traseu transversal.

Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

Fantoma

Era una dintre acele zile speciale cand toata lumea era multumita pe balta la Moara Domneasca. Pestele fusese atat de darnic cu ‘vantorii’ lui incat pana si inevitabilele comparatii nu-si mai aveau rostul. Satui de caras am hotarat sa facem un concurs de crap, fiecare cu o singura lanseta si cu reteta preferata in carlig, mai ales ca pe ici pe colo se vedeau semne ca s-ar plimba prin zona. Acesta se lasa greu si doar cei rabdatori si in primul rand norocosi aveau parte de un asemenea trofeu. Fiecare isi masca pregatirile pentru a incerca sa termine ziua in plina glorie. Viorel si-a tras geanta langa scaun si scotocea prin ea aruncandu-ne ocheade de control. Mihai si-a bagat cutia intre picioare si apoi s-a ghemuit peste ea trabaluind prin forfacuri. Eu mi-am impins rucsacul langa stuf si m-am intors cu spatele, chipurile, sa ma joc cu Saba. Ea nu coopera invartindu-se mai mult pe langa Misu, care mancand mai tot timpul era o sursa inepuizabila de cate-o gustare, desi renunta destul de greu la cate-o imbucatura… mai mult de gura noastra. Ne urmaream pe sub sprancene, incordati, pentru a descoperi secretul adversarului. Ce sa vezi la Viorel? Se acoperise cu un prosop iar Misu mai avea putin si cadea in cutie. Am ales un forfac cu plumb culisant si am infipt direct pe carlig trei boabe de porumb si-un plutitor sa le tina deasupra malului. La Misu am zarit niste patratele si mamaliga pe arc, inainte sa arunce, iar Viorel umbla cu boabe pe fir atasat de carlig ca era cu croseta in mana. Numai Broscoiu nu avea ce sa ascunda. Voia sa incerce o montura cu doua arcuri si o gramada de margele si alte sclipiciuri pe care o luase din Obor si de care era mandru. Noi eram pe jos. Ce dracu faci cu tiribomba aia, ai dat bani pe ea?… Arunca cu ea noaptea sa nu te vada cineva… Sigur ai luat-o de la ‘pescari’, nu e pentru lustra?… Dar el nu se cobora la nivelul nostru si isi umplea tacticos arcurile cu mamaliga. Cand a ridicat-o in aer si am vazut lanseta ca gemea sub greutatea monturii ne-am pus mainile la ochi. A reusit s-o urneasca, a zburat cu arcurile-n vant vreo zece metri si a cazut ca un bolovan improscand apa in toate directiile. Dupa o asa demonstratie de forta insotita de distractia aferenta, vietuitoarele acvatice s-au imprastiat care-ncotro caci nici un semn de viata n-am mai observat mult timp dupa aceea. Incet, incet sperantele noastre de a prinde crapi s-au spulberat una cate una. Doar Broasca mai privea bambina, eu m-am tras la umbra iar Misu si Viorel au plecat sa faca baie. Saba a fugit dupa ei fara sa se sinchiseasca de chemarile mele. Dupa vreo jumatate de ora au aparut susotind si facand semne bizare. Se mai priveau si izbucneau in ras. Imi era prea lene sa incerc sa dezleg misterul veseliei, am verificat doar daca patrupeda era prezenta. Voi nu va duceti la baie, ne-a incercat Misu… Stiti cum e apa, turbezi, a subliniat si Viorel… Broscoiul tocmai isi umpluse sapca cu apa si si-o turnase in cap sforaind de placere iar eu simteam ca temperatura a crescut si la umbra peste nivelul de confort acceptabil. Dupa cateva minute eram deja in drum spre ‘piscina’, locul unde fundul apei era nisipos si ne simteam ca la mare. Am bagat-o si pe Saba desi nu-i placea in balta si ne distram copios cand o vedeam cum inoata pana la mal cu coada drept carma. Se scutura ca nebuna si alerga prin iarba si venea la marginea apei latrand la noi. Cu greu ne-am desprins din unduirile racoritoare si am luat-o prin arsita spre ‘tabara’. Cei doi intinsesera masa pe un pled iar Misu era deja cu gura plina si inghitea aproape pe nemestecate... Stai hipopotame ca nu-ti ia nimeni nutretul de la rat, baga incet ca te-neci si n-avem bani de coroana, l-a sfatuit Brosca… Viorel, rosu la fata isi cam ferea privirea si se apucase s-o mangaie pe Saba… Din instinct am privit spre lanseta si mi-a sarit inima. Cotorul era cazut din stativ, firul moale, bambina in apa. M-am repezit zbierand ca apucatul: crapul, ba a fost crapul si am am tras cu diperare. Am simtit greu si am inceput sa mulinez. Pestele nu prea se zbatea, venea cuminte avand devieri de la stanga la dreapta. La cativa metri de mal, l-am tras mai tare, s-a ridicat spre suprafata si am vazut o umbra care venea catre mal fara sa-ncerce sa se opuna. Cand l-am ridicat din apa, desi era destul de mare mi s-a parut cam teapan si… subtire. Atarnat in carlig, pestele a inceput sa se roteasca si daca, la prima vedere, pe fata arata normal, spatele m-a lasat inmarmurit. Mai erau ceva urme de oase in scobitura capului, sira spinarii era intacta si alte cateva oase si ceva maruntaie pietrificate. In nari am simtit mirosul specific ce nu mai lasa nici o indoiala. ‘Regizorii’ isi savurau victoria cu gura pana la urechi… Ce-ai facut nene, l-ai omorat cu zile… Ba da pana l-ai scos a putrezit saracul… Da-i repede cu sare ca mai are ceva carne… I-al incet si baga-l in juvelnic ca se descompune… Ce tare e Georgel prinde si pestele mort… La ce-ai luat fantoma, la cocolos de tamaie?… Nu m-am mai putut abtine si balta rasuna de rasetele noastre dezlantuite. De la :Pescadorul Alevin

Sursa:http://www.prietenipescari.ro/pescuit/forum/topic,3895.0/

Cel mai spectaculos asasinat *Mahmoud Al-Mabhouh

1) Mahmoud Al-Mabhouh (2010)

Pe locul 1 de află asasinarea cadrului Hamas Mahmoud Al-Mabhouh, în ianuarie, crimă în legătură cu care este acuzat Mossadul, serviciul secret israelian. Poliţia din Dubai a anunţat că 11 persoane, care au folosit paşapoarte europene false pentru a comite acest asasinat, sunt implicate. Scandalul a cuprins Marea Britanie, Franţa, Irlanda, care cer explicaţii Israelului pe tema presupusei implicări a Mossad şi a circumstanţelor folosirii paşapoartelor false.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cele-mai-spectaculoase-10-asasinate-din-ultimii-100-de-ani/

Loc de pescuit pe raul Mures in apropierea podului metalic de la Soimus,jud Hunedoara

60 de lucruri amuzante despre România, constatate de un brazilian: ”Românii vorbesc cu umerii. Observați-i când cineva spune: Pai, nu stiu…”

Un tânăr din Brazilia care a petrecut mai mult timp în țara noastră și-a scris, la revenirea acasă, pe contul de Facebook, impresiile despre români și despre România. Tânărul se numește Fernando Castilho Cintra și redă, cu un umor fin, principalele trăsături – așa cum le-a remarcat el – ale țării și locuitorilor ei.


1. Din afara României, Dracula este un vampir;
2. Același bărbat, Vlad Țepeș, este un erou național;
3. În timp ce vampirii beau vin, adevăratul lucru roșu pe care l-am băut cu drag a fost vișinata.
4. O altă băutură diavolească este țuica, ungurii o numesc pălincă, dar este același lucru;
5. Cei mai mulți moldoveni, munteni și alții nu au nicio idee de ce se întâmplă cu ungurii din Ardeal;
6. Românii fumează o cantitate absurd de țigări. Fumeaza acasă, în restaurante și chiar și în mall-uri.
7. Românii își scot tot timpul încălțările înainte de a intra în casă;
8. Cred că românii preferă să mențina mai degrabă podelele curate decât plamânii;
9. Călătoriile din România sunt cele mai frumoase amintiri din viața mea: râuri, canioane, dealuri, munți – românii le au pe toate;
10. Drumurile din România sunt într-o condiție destul de bună, însă au un număr absurd de curbe;
11. De asemenea, când vrei să faci pipi – nu îți face probleme! Sunt atât de multe case pe marginea drumurilor încât va fi mai ușor să ajungi într-o baie decât într-un tufiș;
12. Maramureș este o zonă foarte veselă; oameni veseli, costume vesele, culori vesele… chiar și un cimitir vesel;
13. Singurii care nu sunt veseli in Maramures sunt cainii ciobanesti. Nu sunt deloc fericiti. Nu plac pe nimeni. Fugi cat de tare poti cand vezi vreunul.
14. De fapt, daca nu esti intr-un oras, de fiecare data cand vezi un caine in Romania, fugi!
15. O alta tactica ar fi sa ai tot timpul la tine mici. Si cum eu sunt vegetarian, nu ma suparam sa dau mici cainilor;
16. Vegetarian fiind, pot spune sigur ca romanii IUBESC carnea;
17. Sarmale, tocanita, slanina, carnati – aveti de toate, iubitori de carne;
18. Romanii mananca supa in fiecare zi a vietii lor;
19. Taxi-urile in Romania sunt ridicol de ieftine;
20. O alta modalitate usoara de a calatori este cu autostopul. Romanii o fac foarte des si returneaza favorul;
21. Romanii se asteapta sa le platesti cand faci autostopul. Bineinteles, poti spune „Nu am bani” cand urci in masina, dar poti da peste un sofer frustrat care sa tipe „INCHIDE USA” la sensibilul de tine (poveste adevarata);
22. Cel mai bun mod de a calatori in Romania, dupa parerea mea, este cu trenurile inter-regio. Sunt ieftine, confortabile, precise si, de obicei, destul de lejere (mai prinzi si trenuri aglomerate);
23. Totusi, poti ramane intr-un tren timp de 12 ore pe directia Suceava Mures, chiar in perioada Anului Nou. Atunci vei intelege ce inseamna „aglomerat” (poveste adevarata);
24. Romanii iubesc sa mearga la schi;
25. Schiatul in Romania este absurd de ieftin;
26. Am avut nevoie de trei zile pentru a invata sa schiez. Schiatul nu este pentru brazilieni sau locuitorii tarilor tropicale;
27. Insa odata ce ai invatat te vei indragosti de acest sport. Asa mi s-a deschis o noua usa catre partea mea preferata a Romaniei: MUNTII;
28. Romania are cele mai frumoase privelisti pe care le-am vazut pana acum in viata mea. Toate dintre ele sunt din varful muntilor;
29. Muntii din Romania au carari frumoase pentru excursionisti, cabane pentru calatori pentru a se caza peste noapte si locuri pentru cei mai indrazneti pentru a pune corturile;
30. Pana acum, ar fi trebuit sa ghiciti ca o calatorie in Romania este absurd de ieftina;
31. Interesant este ca foarte multi romani nu au urcat niciodata pe munte;
32. Ceea ce este si mai interesant este faptul ca, de cele mai multe ori, romanii supraestimeaza locuri simple precum Mamaia sau Manastirile din Bucovina si subestimeaza locuri minunate (ca exemplu – Bucuresti-ul);
33. Bucuresti este un oras minunat. Bineinteles ca nu are o arhitectura precum cele din Budapesta, Cracovia sau alte orase din Europa de Est, insa are muzee, parcuri si viata de noapte – ceea ce putine orase au;
34. Oamenii spun ca sunt foarte multi caini fara stapan in Bucuresti;
35. Sincer, am vazut mai multi caini alergandu-ma cand ma plimbam cu bicicleta decat am vazut intr-o saptamana in Bucuresti;
36. Nu am vazut foarte multi caini vagabonzi in Bucuresti;
37. Limba romana este frumoasa. Suna frumos si este usor pentru brazilieni sa o invete;
38. „Cu carne de vaca nu se poare de foame” – si Google translate a crezut ca scriu in portugheza;
39. Cu toate acestea, cea mai obscura parte a limbii romane este dativul;
40. AHHHH DATIVUUUUL;
41. Poti spune „Mi-e foame”, „mi-e sete”, „mi-e somn”, dar nu poti spune „mi-e oboseala”;
42. AAAAHHH DATIIIIIV!!!!
43. Romanii vorbesc cu umerii. Observati-i! Cand cineva spune „pai, nu stiu…”;
44. Urmati acelasi exercitiu de mai sus si fiti atenti la gurile lor si la barbie;
45. Ungurii nu vor recunoaste asta niciodata, dar au accent romanesc. Modul de a spune „Nu stiu” este acelasi lucru cu a spune „Nem tudom”;
46. Modul meu preferat de a imi exersa limba romana era cu soferii care ma luau cu autostopul;
47. De multe ori ma intrebau ce dracu fac intr-o astfel de tara daca sunt brazilian;
48. Acesti soferi nu stiau ca sistemul de sanatate romanesc este incredibil, ca aici exista o rata mai mica de omor decat in Norvegia si ca este tara cu cea mai rapida crestere a economiei din tarile est-europene;
49. In general, romanii se plang de Romania. Ei gasesc tot timpul sa se planga: politica, economia, societatea…
50. Aceasta gandire a lor este complet gresita;
51. Am invatat ce inseamna patru anotimpuri: veri calde, toamne reci, ierni reci si primaveri superbe;
52. Romania are toate cele patru anotimpuri, cu doua avantaje imense, spre deosebire de tarile nordice: iarna exista soare. Vara nu este innorat;
53. Romania are o fauna superba: vezi des caprioare, caprele negre sunt vazute ocazional, iar ursii si lupii sunt invizibili;
54. Odata am calcat pe urmele unui urs – atunci am fost cel mai aproape de el;
55. Romanii sunt latini in vorbire, insa nu sunt latini in sange;
56. Cand intri intr-un birou, trebuie sa dai mana cu barbatii si doar sa faci cu mana femeilor;
57. Romanii se asteptau ca eu, brazilian, sa joc fotbal foarte bine… GRESIT:
58. Chiar si la cateva luni dupa ce incheiase Cupa Mondiala, auzeam „Deci, iti place echipa germana”… Duceti-va dracu!
59. Cei mai multi romani de 18 ani au doar doua vise in minte: sa se mute in Anglia sau sa se mute in orice alta tara care nu este Romania;
60. In timp ce romanii viseaza sa plece, eu visez ca ma voi reintoarce candva.


Sursa: 60 funny facts about Romania. Dracula’s country through the eyes of a brazilian


Preluat de pe:http://www.voceatransilvaniei.ro/60-de-lucruri-amuzante-despre-romania-constatate-de-un-brazilian-romanii-vorbesc-cu-umerii-observati-i-cand-cineva-spune-pai-nu-stiu/

Legende japoneze *Papusa Okiku

Păpuşa Okiku.

Fără îndoială, mulţi sunt de acord că unele păpuși sunt înfiorătoare. Dar, ce ziceţi de o păpuşă care e posedată de fantoma unei fete? Faceţi cunoştinţă cu păpuşa japoneză Okiku, numită aşa după numele primului proprietar. Păpuşa e destul de mare (are 40 de centimetri în înălţime), poartă un kimono şi are un păr care creşte. Da, aţi auzit bine. Părul păpuşii creşte! Şi, din acest motiv, se spune că părul este tuns anual.
Păpuşa Okiku poate fi găsită în templul Mannenji. Legenda spune că un adolescent a cumpărat păpușa pentru sora lui de doi ani, Okiku. Fetiţa a iubit păpuşa; se juca zilnic cu ea, o îmbrăca, vorbea cu ea. În mod tragic, prietenia lor a fost de scurtă durată: fata a murit. Familia ei nu a vrut să arunce păpuşa; dar, după ceva timp, ei au observat că părul păpuşii creştea, astfel încât au ajuns la concluzia că spiritul fiicei lor locuia în păpuşă. În 1938, ei au luat decizia de a oferi păpuşa unui templu, unde a rămas până în ziua de azi.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cele-mai-infricosatoare-9-legende-urbane-japoneze

Asaltul Anglo-American asupra Siciliei - Paraşutarea misiunilor engleze în Balcani

Asaltul Anglo-American asupra Siciliei - Paraşutarea misiunilor engleze în Balcani 

Pe 10 iulie 1943, la orele 2,45 s-a năpustit asupra Siciliei o armată formată din 2.500 de vase care transportau 160.000 de soldaţi, 14.000 de maşini, 600 de tancuri şi 1.800 de tunuri, sprijinită de 700 de vase de război şi acoperită de 4.000 de avioane, toate sub comanda generalului şef Eisenhower, având ca adjunct pe gen. Alexander, comandant naval pe amiralul englez Cunningham, comandant al aviaţiei gen. Tedder, trupele britanice conduse de gen. Montgomery, iar cele americane de gen. Patton. In faţa lor, anglo-americanii aveau o armată a Axei compusă din 40.000 de germani şi 230.000 de italieni, sub comanda generalilor Guzzoni şi Kesselring. 
Pe drumul dintre Tunisia şi Sicilia se găsea insula italiană Pantellaria care după italieni era de neînvins, bucurându-se de reputaţia Gibraltarului şi Maltei. Trebuia să se pună mâna pe ea pentru a nu împiedica acţiunea de debarcare. Divizia 1 britanică a fost însărcinată să o cucerească. Dar n-a apucat să dea drumul vaselor de asalt pe mare că deja garnizoana s-a predat sub pretextul că nu mai are apă. Şi cu toată furtuna foarte puternică ce ameninţa întârzierea debarcării, ca prin minune în seara de 9 iulie s-a potolit şi s-au lansat cei 3.400 de paraşutişti în plină noapte, în regiunea Gela din sudul Siciliei, planoarele care au fost decroşate mai devreme au avut pierderi, foarte mulţi înecându-se. Au ajuns pe pământ 12 planoare.
Aceste prime forţe au început să coboare spre plaje, distrugând căile de comunicaţie şi anihilând forţele de apărare, putându-se astfel debarca grosul trupelor sub protecţia avioanelor şi a tunurilor grele de pe cele 6 cuirasate. Americanii au pus piciorul înainte de miezul nopţii, iar britanicii au pus piciorul cu vreo 2 ore mai târziu decât timpul prevăzut. Marina italiană nu-şi făcea probleme în această noapte de infern când totul urla pe mare. Dar furtuna aşa cum s-a pornit, tot aşa s-a oprit după miezul nopţii. Suprave*gherea flotei italiene era făcută şi de 6 submarine britanice şi 2 poloneze, care patrulau între Messina şi Taranto, pentru a proteja debarcarea, dar şi pentru a alerta şi împiedica inamicul dacă s-ar trezi.
Tehnicienilor radar ce supravegheau coasta Siciliei nu le-a venit să creadă concentrarea extraordinară de nave ce le apărea pe ecrane şi a trupelor ce debarcaseră pe plaje, cu tancuri, tunuri şi camioane ce se puneau în marş. Peste 200 de ambarcaţiuni aliate fuseseră pierdute, în primele 3 zile toate aerodromurile din sudul Siciliei erau în mâinile aliaţilor, care mai capturaseră 18.000 de prizonieri, în timp ce înregistraseră 1.000 de morţi şi răniţi. Şi înaintarea, paralel cu curăţirea terenului, a continuat spre nordul insulei, până când generalul Alexander a telegrafiat: „La ora 10 a.m. azi dimineaţă, 17 august 1943, ultimul soldat german a fost alungat din Sicilia şi întreaga insulă este acum în mâinile noastre."
Intre timp, pe 19 iulie, o puternică forţă de bombardiere americane a atacat căile ferate şi aeroporturile din Roma. Panica era mare şi prăbuşirea regimului fascist era iminentă. Cu toată declaraţia Ducelui: „ Vom riposta la toate tentativele de debarcare ale inamicului, cu toate forţele noastre, cu o putere de fier", anglo-americanii n-au ţinut seamă de ameninţare şi acum aruncau tone de bombe asupra Romei, chiar în ziua când Fiihrerul sosise la Rimini şi-l încuraja pe Mussolini spunându-i că Italia trebuie apărată „în aşa fel încât Sicilia să devină pentru inamic ceea ce Stalingradul a fost pentru noi", în schimb, marele Fuhrer îi spusese iubitului său Duce că apărarea Italiei trebuie să fie o problemă a italienilor, deoarece întăririle şi echipamentul cerut este necesar pe frontul din răsărit, pentru a face faţă presiunilor ruseşti, care trecând Donul ameninţau Ucraina şi linia Niprului, după luptele înverşunate de la Kursk şi Orel.
Hitler îşi da seama de pierderile suferite pe frontul central prin înaintarea rusă cu 500 km după Stalingrad şi cu 1.500 km în sectorul de sud al frontului. Fusese nevoit Hitler să declanşeze operaţiunea „Citadela" în speranţa opririi înaintării ruseşti. De fapt, nici n-ar fi avut ce face, fiindcă era prins cu 13 divizii în Balcani, spre a opri trecerea aprovizionării ruşilor prin strâmtori, bănuind că debarcarea s-ar pro*duce în Grecia, în acelaşi timp aceasta ar fi provocat schimbarea atitudinii Turciei faţă de Axă. Pentru aceasta îl trimisese pe Rommel la Salonic, ca să pregătească apărarea Balcanilor, unde mişcările de partizani începuseră să acţioneze sub directivele engleze, care paraşutaseră unele misiuni militare.

Asistăm la paraşutarea unor misiuni engleze în Balcani, pentru a pregăti terenul în vederea marilor acţiuni de anvergură din sudul Europei:

1. Misiunea It. colonel Myers lansată cu paraşute în Grecia, octombrie 1942;

2. Misiunea căp. Deakin lansată cu paraşute pentru a lua legătura cu Tito;

3. Lansarea cu paraşute pe 15 iunie 1943 a lui David Russell şi Nic. Ţurcanu în România, urmată de a doua lansare pe 22 decembrie 1943 a echipei formată din lt. col. Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu.
Acţiunea lt. col. Myers, după victoria Aliaţilor din Tunis, a întreprins câteva misiuni spectaculare cu partizanii greci, reuşind să arunce în aer un pod de cale ferată în apropiere de Atena şi alte câteva acte de sabotaj împotriva vaselor germane din portul Pireu, căutând să concentreze atenţia Axei asupra acestui obiectiv. Şi au reuşit să facă să se aducă în plus două divizii germane ce ar fi trebuit să întărească apărarea Siciliei şi împreună cu ele pe Rommel, care să vegheze la tragerea pe sfoară a nemţilor.
În timp ce acest Mareşal veghea, Ducele era arestat pe 25 iulie 1943 din ordinul Regelui şi el chemat de urgenţă la Marele cartier al Fiihrerului, unde acesta furios vroia să dea o lovitură de stat, să aresteze pe Rege, guvernul şi trădătorii din Marele Consiliu fascist. Dar nu-şi dădea încă seama că fascismul se pulverizase. Ducele însă se calmase, în timp ce Hitler se înfuria. Şi a ascultat năuc pe Rege:
„Dragul meu duce, nu mai e nimic de făcut. Italia s-a fărâmat. Moralul armatei e la pământ. Soldaţii nu mai vor să lupte... In momentul acesta eşti omul cel mai urât din Italia. Nu mai poţi conta decât pe un singur prieten. Ţi-a mai rămas un singur prieten şi acela sunt eu. De aceea, îţi spun că nu trebuie să te temi pentru siguranţa ta personală, pentru care eu am să-ţi acord protecţie. Eu m-am gândit că omul potrivit acum pentru funcţie este Mareşalul Bodoglio... "
A mai apucat să spună Regelui că „ia o decizie extrem de gravă... care va fi considerată ca un triumf pentru tandemul Churchill-Stalin... în orice caz doresc noroc omului care va lua situaţia în mâini." Şi a plecat cu faţa lividă, nu spre maşina cu care venise... ci spre o ambulanţă sub pază şi dus în câteva locuri discrete până ce i-a dat de urmă Fuhrerul. Pe data de 28 august a fost „răpit" de Otto Skorzeny, de pe masivul Gran Sasso, dintr-o vilă situată la 2.172 m şi dus tot în captivitate, dar la Hitler. Tot pe 28 august, ginerele lui, Ciano, care scăpase din Italia şi fugise în Germa*nia, a reuşit să evadeze, tot din domiciliul obligatoriu. 
Intre timp, Aliaţii îşi continuau acţiunile de înaintare şi de bombardament peste tot. Numai Hamburgul a suferit bombardamentul în două raiduri într-o singură zi, pe 24 iulie 1943. în primul raid au fost aruncate 2.300 de tone de bombe, iar în cel de-al doilea 3.000 de tone. De acum şi România a intrat în raza de acţiune a aviaţiei. Pe 1 august, Ploieştiul a fost atacat de 125 de bombardiere, din care 36 au fost doborâte, dar au produs pagube însemnate, printre care 147 de morţi şi 116 de răniţi.
Încă de la sfârşitul lui iulie, ministrul de externe englez A. Eden elaborase un text de 17 puncte ca bază a armistiţiului cu Italia, dar pe care Roosevelt l-a găsit cam dur, putând arunca pe italieni în braţele nemţilor. Primele sondaje pentru pace italienii le-au făcut pe 3 august, prin Lisabona şi negocierile s-au purtat de pe 19 august, în Sicilia până pe 3 septembrie, când s-a semnat protocolul, care în fond era o capitulare şi nu s-a acceptat capitularea. Până la semnare, Italia a fost supusă la bombardamente necruţătoare. Armata urma să fie dezarmată şi demobilizată, avioanele predate, iar vasele de război să meargă în Malta.
În aceeaşi zi, armatele aliate au trecut strâmtoarea Messina şi au debarcat în Calabria şi pe 8 septembrie, când s-a anunţat semnarea armistiţiului, Eisenhower a anunţat debarcarea trupelor anglo-americane la Salerno, la sud de Neapole, regiune în care aflase că germanii înlocuiau pe italieni, în seara aceleaşi zile germanii au înconjurat Roma şi Regele cu guvernul de abia au putut să plece la Brindisi. A doua zi, Aliaţii au ocupat fără probleme importantul port din tocul cizmei Italiei, Taranto, iar flota de aici şi cea din portul Genoa au plecat să se predea la baza engleză din Malta. Dezarmarea trupelor italiene s-a făcut într-un timp record şi locul lor a fost ocupat de nemţi, care s-au bătut cu înverşunare, dar până la urmă în zadar.
Pe 9 septembrie partizanii corsicanii s-au revoltat şi imediat generalii de Gaulle şi Giraud decid să se intervină, mai ales că primiseră pe 11 septembrie o nouă telegramă: „Patrioţii conduc prefectura şi toată administraţia, înţelegere cu italienii contra nemţilor... care au fost izolaţi de trupele italiene, dar pericolul este iminent. Sosiţi prin Ajaccio fără pericol. Cereţi pilotare pentru a vă conduce. Avem o navă." în noaptea de 12-13, primul detaşament al francezilor liberi a debarcat, fiind urmat de altele din ce în ce mai numeroase şi în cursul lunii Corsica a devenit o bază cu 17 aeroporturi şi numeroase porturi ce au servit în 1944 la eliberarea Franţei.
Când în seara de 9 septembrie 1943 Hitler a auzit de semnarea armistiţiului s-a înfuriat şi a ordonat ca în 48 de ore armata italiană să fie neutralizată. Trupele italiene din Balcani şi Franţa, lipsite de o conducere, ca să lupte împotriva nemţilor au încercat să vină în Italia. Nemţii au pus mâna pe mijloacele de transport, au oprit coloanele şi au făcut prizonieri cu zecile de mii. La Cefalonia şi Chambery, unde italienii au rezistat, 4.500 dintre ei au fost masacraţi şi lăsaţi neîngropaţi mai multe zile, sub cerul liber. în Italia, acelaşi dezastru. Unii depun armele în faţa nemţilor, fără rezistenţă. Rommel venit la Milano, ca să-i „învingă" pe italieni, a simulat o alarmă aeriană, care a durat până ce au fost adunate armele celor 40.000 de foşti camarazi de arme, după care dezarmaţi i-a încărcat în vagoane de vite şi i-a trimis în Germania, la muncă. Peste 700.000 s-au găsit în această situaţie umilitoare pe teritoriul marelui Reich.
Şi Aliaţii şi-au continuat înaintarea spre nord, în timp ce la Quebec se întâlnise Roosevelt cu Churchill şi hotărâseră noi amănunte pentru debarcarea de pe coasta franceză, în iunie 1944. Vestea capitulării Italiei a făcut ravagii în Balcani. Partizanii lui Tito au dezarmat 6 divizii italiene cărora le-au folosit armamentul, iar două divizii le-au înrolat alături de ei în lupta contra germanilor. Tito a pus stăpânire pe toată coasta Adriatică. În Grecia, partizanii din grupul E.L.A.S. de influenţa comunistă, au dezarmat, tot în septembrie, o divizie italiană, mărindu-şi astfel supremaţia asupra celorlalte grupe de partizani E.E.D.E.S., care erau regalişti, în jurul Regelui George al II-lea, aflat în exil la Cairo, între cele două grupe au început certuri şi lupte pentru întâietate. Principalul era că deruta intrase în trupele germane din Balcani, hărţuite ba în Pind, ba în Peloponez sau Muntenegru.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-048)


Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1151-Asaltul-Anglo-American-asupra-Siciliei-Paraşutarea-misiunilor-engleze-în-Balcani