sâmbătă, 1 iunie 2013

Ghid de drumetie la munte*Hrana si apa


HRANĂ ŞI APĂ

Nu mânca grăsimi înainte de plecare

În dimineaţa dinainte de tură evită grăsimile. Refuză salamul, şunca, ouăle. Poţi lua o masă cu brânzeturi uşoare, felii cu dulceaţă ori brânză topită, alături de un ceai îndulcit cu miere. Un alt “meniu” indicat e sana cu fulgi de porumb, de pildă. Ar fi bine să o lăsaţi mai moale cu cafeaua şi ţigările.
Pentru drum, un pacheţel mic şi bogat în calorii. Lactatele sunt bune, dar e destul de greu şi riscant să iei iaurtul cu tine (se strică). Caşcavalul e mai puţin perisabil, îl poţi mânca cu roşii, ardei. Ceapa şi usturoiul sunt excelente pe munte.
Ia cu tine şi fructe uscate, alune şi nuci. Sunt uşoare şi au destule calorii. Dintre fructele proaspete, cele mai bune sunt merele. Pune în rucsac biscuiţi, ciocolată, glucoză, eugenii.
Conservele, pateurile sunt mai mult de rezervă, pentru situaţiile în care eşti nevoit să poposeşti în plus.
Este riscant să bei apă direct din izvor, aşa că ia apă la tine. Nu trebuie să te împovărezi cu prea multă: 250 de mililitri pe oră este de ajuns pentru băut.
Sursa:http://www.travelmix.ro/ghid-de-drumetie-la-munte-sfaturi-utile/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu