Sovieticii se apropie de granitele Romaniei (2)

Sovieticii se apropie de graniţele României (2)
de Cicerone Ionitoiu

Alexandru Cretzianu se manifestase încă din 1941 împotriva politicii externe a guvernului Antonescu, el fiind un anglofil. De aceea la început nu a fost încântat de noul post, dar după discuţia cu Maniu care i-a spus „. ..noi avem nevoie urgentă de o legătură de încredere cu Aliaţii şi probabil că dumneata vei avea posibilităţi mai mari de comunicare cu România, dacă vei accepta un post oficial", a acceptat... înainte de plecare, mareşalul Antonescu i-a atras atenţia că la Ankara trebuie să fie prudent din cauza numărului mare de germani agenţi şi i-a făcut măturisirea:
„N-am crezut niciodată că Anglia ar putea fi învinsă. A trebuit să mă sacrific şi să fac politica iniţiată de Carol, pe care nu cred că ar fi posibil s-o schimb fără a provoca o ocupaţie germană completă. Datorită mie au rămas intacte cel puţin organizaţia noastră de stat şi economia noastră. Deşi eu nu pot spune aceasta cu voce tare, de teamă că germanii mi-ar cere să trimit trupe proaspete pe font, eu pot să-ţi spun dumitale că am refăcut complet armata noastră după eşecurile din anul precedent, şi acum avem 21 de divizii disponibile, complet echipate, cu excepţia blindatelor."
Şi pe Frederic Nanu l-a chemat mareşalul Antonescu înainte de plecarea la Stockholm şi i-a spus: „Puteţi să spuneţi celor interesaţi în această pivinţă că eu l-am informat pe Hitler că nu va fi tras nici un glonte asupra trupelor britanice şi americane în cazul când acestea îşi vor face apariţia în România. "
Această „spovedanie" făcută celor doi reprezentanţi în posturile „cheie" ale politicii de deschidere către Aliaţi era contrară limbajului dur pe care-l folosise de curând în răspunsurile trimise lui Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu. Şi totuşi era pe gândul lor, căci în sfârşit mareşalul era frământat de sfârşitul războiului, pe care Iuliu Maniu i l-a trâmbiţat chiar din ziua trecerii Prutului, avertizându-l să se oprească pe Nistru.
Paralel, Mihai Antonescu a căutat în cursul lunii septembrie să-l informeze pe Allen Dulles, directorul CI. A. şi fratele secretarului de stat John Foster Dulles că „par*ticiparea României la acest război este doar simbolică ", iar o schimbare nu este posibilă din cauza represaliilor nemţeşti, care ar putea ocupa ţara şi ar aduce pe legionari la putere, ori guvernul mareşalului poate refuza nemţilor rezervele preţioase de care mai dispune şi nu ar pune în pericol elita românească. Această contactare a lui Mihai Antonescu venea după ce ocuparea Siciliei era o problemă rezolvată de anglo-americani, în timp ce ruşii ocupaseră Donbassul, vestit centru carbonifer şi reuşiseră să ajungă pe Nipru, trecând peste patru linii de fortificaţii nemţeşti, eliberând astfel Ucraina de Nord, iar în jurul lui 25 septembrie ajunseseră pe Niprul mijlociu şi eliberaseră Smolenskul. In acelaşi timp se anunţa producţia americană din primele 8 luni ale anului, cifrându-se la 52.000 de avioane, 23.000 de tancuri şi 40.000 de tunuri.
Forţele care se confruntau în acest moment în centrul Ucrainei se cifrau şi ele la ruşi 1.253.000 de oameni, 20.000 de tunuri, 1.400 de tancuri şi 900 de avioane, având în faţă pe nemţi, cu 850.000 de ostaşi, 8.800 de tunuri, 500 de tancuri şi 700 de avioane. Diferenţa apreciabilă prevestea soarta ofensivei ruseşti, care nu mai putea fi dată înapoi, ci doar oprită pentru scurt timp, din când în când, până ce va ajunge la Berlin.
Germania l-a răpit pe Mussolini din captivitatea Regelui Italiei şi i-a aranjat un guvern, obligându-i pe sateliţii ei să-l recunoască, în faţa acestui act de necugetare politică, Iuliu Maniu a protestat şi împreună cu C.I.C. Brătianu i-au trimis mareşalului Ion Antonescu următoarea scrisoare, pe 30 septembrie:
„Domnule Mareşal,......Regele Italiei a primit demisia dlui Mussolini şi a însărcinat cu formarea unui alt guvern pe mareşalul Badoglio. Acest guvern a fost recunoscut de puterile Axei şi de Aliaţi - Nu avem dreptul să ne amestecăm în treburile interne ale altui stat. Marile puteri pot să treacă, uneori, peste principii. Lumea este nevoită, de frica puterii pe care o reprezintă, să treacă cu vederea eventualele greşeli săvârşite. Forţa statelor mici stă însă tocmai în aceste norme de drept internaţional, pe care ele nu le pot nesocoti, fără să-şi rişte câteodată chiar independenţa. Poporul italian nu şi-a dat o formă nouă de guvernământ. Guvernul regal român nu poate să recunoască decăderea Regelui Italiei din drepturile sale la coroană mai înainte ca poporul italian să fi hotărât aceasta.
Când alte state s-ar amesteca în aşezarea noastră internă, n-am mai putea protesta, fiindcă noi înşine am făcut la fel. Pe lângă consideraţiunile juridice sunt şi puternice motive de ordin diplomatic care îndreptăţeau guvernul român să refuze recunoaşterea aceasta. Ea înăspreşte şi mai mult situaţia României faţă de Anglia şi Statele Unite. Poporul român a dorit întotdeauna raporturi de prietenie cu aceste mari pu*teri, cărora el le-a datorat reîntregire. Acţiunea noastră în răsărit trebuie să se limiteze la un singur obiectiv naţional: redobândirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, pierdute de altfel în urma acordului ruso-german. Alte scopuri de război de ordin doctrinar sau imperialist sunt străine Români*ei, în afară de reîntregirea Ardealului.
Adeziunea guvernului român la Pactul Tripartit s-a făcut fără consultarea poporului român. Niciodată acesta n-ar fi admis să stea într-o alianţă alături de Ungaria şi Bulgaria, alianţă îndreptată contra democraţiilor occidentale. Noi am protestat la timp împotriva acestei adeziuni. Pe de altă parte, ea s-a făcut chiar de d-voastră, cu condiţionarea subînţeleasă a menţinerii Pactului Tripartit. Acesta nu mai există. Capitularea Italiei şi condiţiunile armistiţiului încheiat de ea cu naţiunile aliate au făcut ca Pactul Tripartit să devină bipartit (germano-japonez). Italia a părăsit alianţa atât sub raport formal juridic, cât şi practic, deoarece guvernul ei legal, prezidat de mareşalul Badoglio, guvern recunoscut de toţi beligeranţii, inclusiv Germania şi Japonia, a încheiat armistiţiu, iar în fapt forţa armată italiană este Parte dizolvată, care luptă alături de aliaţi. Nu la acest pact aţi aderat d-voastră.
Recunoaşterea regimului Mussolini are drept scop să creeze o ficţiune care să ascundă caducitatea pactului iniţial. Scopurile Politice urmărite de puterile interesate nu sunt şi ale României. După cum v-am arătat şi prin memoriul anterior, opinia publică românească vrea ca războiul să înceteze. Recunoaşterea regimului republican al dlui Mussolini este înţeleasă ca o ma*nifestare nouă a guvernului român pentru continuarea războiului. De aceea protestăm, şi de data aceasta, împotriva unui act politic, ce este potrivnic voinţei poporului român, care cere ieşirea din război...
C.I.C. Brătianu IuliuManiu" Bucureşti, 30 septembrie 1943Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României

Sovieticii se apropie de granitele Romaniei (1)

Sovieticii se apropie de graniţele României (1)
de Cicerone Ionitoiu

În vara anului 1943 forţele ruseşti se apropiau mereu de România, cu toate încercările disperate ale nemţilor de a-i opri. Nici războiul total anunţat nu mai avea efect. Şeful rezistenţei româneşti, Iuliu Maniu, am mai spus-o, era cel mai supravegheat om din România şi nu numai de serviciile secrete române, dar şi de cele nemţeşti, fiecare pe cont propriu şi cu buget separat, dar tot de pe spatele contribuabilului român, care desigur n-ar fi dorit-o dacă ştia. Erau bani aruncaţi în vânt, fiindcă pe Maniu nimeni nu-l împiedica să acţioneze, nici chiar prietenii cei mai buni.
Răsfoind „Notele" informative ale postului fix care stătea de la ora 7,30 până la orele 22, se reliefează şi minutele, nu numai orele când l-a vizitat cineva pe Iuliu Maniu, dar şi cât a stat şi dacă a sosit cu maşina i se dădea numărul de înmatriculare. Nota informativă din ziua de 18 iunie 1943 observă evidenţa persoanelor care l-au vizitat pe Iuliu Maniu, printre ele fiind: Corneliu Coposu de trei ori, Ghiţă Pop de trei ori, Virgil Solomon de două ori, şi câte o dată avocatul E. Răutu, Alex. Racotă, Ilie Lazăr, Aurel Leucuţia, Gruia, iar la 21,40 când s-a suspendat postul s-a menţionat că Maniu nu părăsise locuinţa.
Şi aşa se continuă cu note informative zi de zi, de afară, în plus de cele pe care Eugen Cristescu le primea de la cei infiltraţi în anturaj. Dar contactele lui Iuliu Maniu erau şi cu cei din afara partidului, care acum roiau în jurul lui. De exemplu social democraţii lui Titel Petrescu, curtaţi şi de comunişti şi de Tătărăscu, optaseră pentru a da concursul partidelor democratice, ataşându-se de Iuliu Maniu. Posturile de observaţie erau continuate şi pe timpul nopţii şi nu numai în Capitală, ci şi în provincie, peste tot pe unde umbla Maniu.
O altă notă informativă datată nr. 1860 din 28 iulie 1943, relatează că Iuliu Maniu sosit la staţiunea Geoagiu Băi, a luat legătura cu dr. Alexandru Vaida Voievod, la orele 21, după ce acesta sosise cu toată familia în staţiune la orele 20 pe 26 iulie şi au avut o convorbire politică de o oră. Au mers pe terasă şi au venit şi însoţitorii lui Maniu, printre care Ilie Lazăr, dr. Ciupe etc. Masa a continuat cu un banchet, până la 4 dimineaţa, de la care au lipsit Maniu şi Vaida. Pe 27 iulie Maniu s-a sculat la 8 şi a ieşit la plimbare singur, prin incinta băilor, până la 9 când a intrat în cameră tot singur. La 11 a mers la bazin unde s-a întâlnit cu Ilie Lazăr şi dr. Aurel Vlad. La ora 13 ia masa la restaurant şi la ora 14 intră singur în cameră. La ora 17 iese din cameră şi vorbeşte cu preotul Basarab din comuna Romos, care sosise dimineaţa la 9 cu o căruţă cu un cal condusă de o ţărancă din Romos. Discuţia a durat 15 minute. La ora 20,30 s-a dus la restaurant, unde a luat masa împreună cu Ilie lazăr, dr. Ciupe şi nişte doamne, iar la 22 a intrat în cameră de unde n-a mai ieşit. In ziua de 27 a fost aşteptat să vină şi generalul Dănilă Papp, ambasadorul de la Vatican, dar n-a sosit încă în staţiune. De asemenea n-a sosit nici dr. Romulus Boilă care era aşteptat... Deci straşnică supraveghere.
Dacă ruşii veneau de-a valma, nici apusenii nu ne-au uitat şi au trimis o escadrilă de 130 de avioane, de la Derna din Africa de Nord şi la orele 13,40 au bombardat Ploieştiul (rafinăriile Steaua Română, Vega, Orion, Unirea, Astra Română şi Columbia), rafinăria Steaua Română din Câmpina, Creditul Minier de la Brazi, sondele din regiunea Bucşani, întinzându-se bombardamentul până spre Târgovişte. în gara Ploieşti au fost incendiate 14 vagoane cu muniţii şi calea ferată spre Buzău întreruptă, distrugerile au fost mari şi s-au soldat cu morţi şi răniţi. Anglo-americanii au pierdut 27 de avioane. Prizonierii au fost trataţi bine şi au cerut să nu fie predaţi germanilor, ci să stea toţi la un loc, dorind să li se dea un profesor de limba română.
Pe 8 august generalul de Gaulle face o declaraţie care este interesantă: „Ceea ce noi vrem pentru victorie, pentru renaştere în continuare, e uniunea naţională. Dar uniunea naţională nu se poate face decât dacă statul ştie să distingă intre francezi, să recompenseze pe adevăraţii servitori şi să pedepsească criminalii..."
Din nenorocire, popoarele n-au ştiut să-şi cinstească servitorii nici cu o mângâiere a amintirii lor, preferând să fie împinse prin mijloace necinstite în jurul colaboraţioniştilor, care oportunişti şi linguşitori urmăreau să-şi acopere mârşăviile trecutului. Dar Iuliu Maniu a rămas pe aceeaşi poziţie izvorâtă din demnitatea strămoşilor, subliniind că: „Nimic nu mă poate împiedica să-mi servesc ţara. "
Mergând pe acelaşi drum al dreptăţii pentru neamul său în pericol, pe data de 12 august 1943, a adresat un nou memoriu, împreună cu C.I.C. Brătianu, în care îi reamintea Mareşalului:
„... încă din clipa când trupele noastre recâştigând provinciile răpite... au înce*put a purta războiul alături de trupele germane, dincolo de Nistru, v-am atras continuu atenţia că România nu trebuie să depăşească, în operaţiunile militare... caracterul strict defensiv... am repetat înaintea ofensivei din 1942, ce a dus trupele noastre până în Caucaz şipe Volga prevestind, din nenorocire, dezastrele la care erau expu*se. .. am intervenit după dureroasa experienţă a pierderilor uriaşe suferite în cotul Donului şi la Stalingrad... în fine, nu de mult, după ce primul ministru al Ungariei, Dl Kallay, a anunţat în declaraţiile sale că întreaga armată ungară a fost retrasă de pe frontul de răsărit şi că ea se pregăteşte să lupte pentru ţelurile politicii maghiare, am cerut din nou să se aducă în ţară trupele de pe frontul îndepărtat al Cubanului, pentru a străjui hotarul descoperit al Ardealului românesc... "
Durerea era cu atât mai mare pentru Maniu, cu cât în acelaşi timp pe teritoriul răpit prin dictatul de la Viena se făceau declaraţii demenţiale. Chiar la Şimleul Silvaniei, pe 8 august, în cadrul unei serbări, baronul Atzel Eduard, din Zăul de Câmpie-Turda, trecut în toamna anului 1941 la Cluj, unde era preşedintele unei asociaţii de tir, cu caracter revizionist, ce pregătea pe tinerii de la 14 ani în sus cu mânuirea armelor, declara:
„Pe aceşti puturoşi de valahi opincari, ca pe cei mai înverşunaţi duşmani ai noştri, trebuie să-i extirpăm, trebuie să-i asasinăm... Preoţii şi funcţionarii, precum şi conducătorii, predică dragostea aproapelui, dar aceasta este numai mătrăgună pentru că Dumnezeu ajută numai forţa brută şi noi trebuie să folosim această forţă brută, să asasinăm şi să extirpăm acesta bandă puturoasă de opincari...
Vom orga*niza o noapte a Sfântului Bartolomeu şi vom extirpa şi copilul din pântecele mamei. Iuliu Maniu a spus că această chestiune (a Ardealului) nu se poate aranja pe cale de bună înţelegere şi că una din părţi trebuie să dispară... Ei bine, una din părţi va dispărea, însă aceea nu vom fi noi... Să luăm exemplu şi de la partizanii ruşi, unde luptă şi copii de 12 ani. Noi trebuie să-şi învăţăm şi pe copiii de 6 ani să mânuiască armele, pentru ca astfel să putem extirpa josnicul inamic valah... "
Aceasta era gândirea unora care se înfruptaseră din rodul leagănului românesc. Continuând memoriul, şefii celor două partide de opoziţie scriau:
„ Toate aceste demersuri au întâmpinat din partea d-voastră o hotărâtă împotrivire... Nu trebuie să uităm că guvernul britanic, cu care ne aflăm în război, a declarat că nu va ţine seama de arbitrajul de la Viena, pe când actualii noştri aliaţi sunt autorii arbitrajului... Nu trebuie date, de asemenea, pretexte Rusiei, spre a invoca pretexte de securitate în îndeplinirea scopurilor ei imperialiste, nici să înrăutăţim raporturile noastre pentru viitor cu Rusia, care trebuie să rămână de bună vecinătate. De altă parte, nu putem pierde din vedere că Germania nu mai are iniţiativa operaţiunilor militare şi nu va mai putea dicta condiţiunile păcii. Prăbuşirea fascismului nu mai face posibilă organizarea unitară a Europei, după programul Axei--- S-a înfăţişat participarea noastră la război ca o cruciadă în contra bolşevismului, în loc să se arate că scopul nostru nu a fost decât redobândirea Basarabiei şi Bucovinei...Nu este admisibil ca Naţiunea română să fie angajată şi reţinută într-o conflagaţiune universală, prin voinţa unei ocârmuiri, în contra opiniei publice, iar armata ei ţinută departe de hotarele ţării, periclitate din toate părţile... Naţiunea română cere să se pună capăt acestui război, iar armata ei să fie adusă acasă, ca să apere hotarele ţării şi glia strămoşească... " Bucureşti, 12 august 1943
Am menţionat mai sus că centrala de la Cairo trimisese în Grecia şi Iugoslavia echipe care să lucreze cu partizanii la acţiuni de sabotare şi diversiune în ceea ce pri*veşte viitoarele debarcări din Europa. Adoptând aceeaşi linie au procedat la fel şi cu România, unde au trimis o echipă formată dintr-un ofiţer experimentat englez, Russell, şi un telegrafist român Nicolae Ţurcanu care pe 15 iulie au fost paraşutaţi în Iugoslavia, spre a lua legătura cu Iuliu Maniu şi a restabili legătura radiotelegrafică a acestuia cu străinătatea. Pe data de 2 august cei doi au trecut Dunărea şi de la Vârciorova au luat legătura cu Iuliu Maniu care a trimis pe cineva să-i aducă la Bucureşti. Intre timp, englezul David Russelll fusese omorât de cetnicul sârb care le era călăuză.
Ajuns la Bucureşti, Nicolae Ţurcanu a fost instalat într-o locuinţă fiind anturat de un grup de prieteni, printre care Protopopescu, Virgil Tabacu (ofiţer de poliţie la circa 3) şi Sandu Ion (căpitan de aviaţie, comandant la Ploieşti), care i-au înlesnit procurarea unui buletin şi o angajare la serviciu. În luna septembrie Ţurcanu a anunţat uciderea lui Russell şi a cerut pe cineva ca specialist să întreprindă acţiuni de sabotaj. Atunci s-a trecut la accelerarea plecării misiunii „Autonomus", care era în curs de pregătire şi care va sosi cu noi directive după Conferinţa de la Moscova. Până atunci mai avuseseră loc acţiuni de sabotaj, puţine şi de mică anvergură, din partea unor muncitori comunişti, însă mai mult se răspândiseră manifeste de protest împotriva ocupaţiei germane în mai multe oraşe din ţară şi prin Bucureşti. Fuseseră arestate multe persoane, condamnate şi unii chiar executaţi. In acelaşi timp siguranţa ducea o acţiune de racolare din rândurile lor a numeroşi agenţi, printre care se numărau fruntaşi comunişti ca Vasile Luca, Margulius Samuel, Teohari Georgescu, Grigore Preoteasa şi mulţi, mulţi alţii, activişti notorii ai partidului comunist din România.
In timp ce Italia ducea tratative secrete pentru încheierea armistiţiului pe care l-a semnat la 3 septembrie 1943, Ion Antonescu era chemat la Hitler, pe 2-3 septembrie, pentru a discuta probleme militare legate de frontul de răsărit care mergea foar*te prost, nemţii fiind nevoiţi din cauza presiunii ruseşti să se retragă de la Kerci spre Crimeea, fiind urmaţi şi de trupele române. Pe plan diplomatic au loc unele mişcări în personalul Ministerului de externe care lucra în străinătate. Printre mutaţiile mai importante se remarcă numirea generalului Ion Gheorghe la Berlin, în locul lui Raoul Bossy, care va pleca la Vatican şi-l va înlocui pe generalul Dănilă Papp. Frederic Nanu şi George Duca vor pleca la Stockholm, în Elveţia a fost numit Vespasian Pella în locul lui Nicolae Lahovary şi numirea cea mai bătătoare la ochi a fost a lui Alexandru Cretzianu la Ankara. În centrala Ministerului de externe rămânea Grigore Niculescu-Buzeşti în calitate de director al cifrului, prin care comunica şi Maniu cu străinătatea.
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României

Cele mai influente persoane din istoria omenirii

Personaje importante, care au influențat decisiv dezvoltarea socială sau politică a civilizației, au existat încă din cele mai vechi timpuri. Aceşti oameni sunt venerați precum niște zei, datorită lucrurilor pe care le-au lăsat moștenire posterității.
De foarte multe ori s-a pus problema de a se realiza un top al celor mai influente figuri din istoria omenirii. Pentru că acest lucru era imposibil, ideea a fost amânată de fiecare dată.
Doi cercetători, Steven Skiena și Charles B. Ward, au realizat un program special, cu care au reușit să determine un top 100 al celor mai influente personalități din toate timpurile. Programul are la bază un algoritm care a luat in calcul faima, realizările, dar și relatările despre cei mai importanți oameni din lume.
În funcție de acest mod de calcul, topul este condus de Iisus, pe locul doi urmează Napoleon, iar podiumul este încheiat de către profetul Mahomed. Trebuie să remarcăm că în topul celor mai importante personalități se află doar trei femei: Regina Elisabeta I, Regina Victoria și Ioana d’Arc. Șocant este faptul că poziția a șaptea este ocupată de nimeni altul decât Adolf Hitler, care se află înaintea cu Stalin cu 11 poziții.

Iată clasamentul celor mai influente persoane din istoria omenirii:

1. Isus Hristos – figura centrală a creștinismului (7 î.Hr. – 30 d.Hr.)

2. Napoleon – împărat al francezilor (1769-1821)

3. Mohamed – profetul si fondatorul Islamului (570-632)

4. William Shakespeare – dramaturg englez (1564 -1616)

5. Abraham Lincoln – al 16-lea președinte al SUA (1809-1865)

6. George Washington – primul președinte al Statelor Unite ale Americii (1732 -1799)

7. Adolf Hitler – Omul care a declanșat cel De-al Doilea Război Mondial (1889-1945)

8. Aristotel – filozof grec (. 384 -322 ani î.Hr.)

9. Alexandru Macedon (Alexandru cel Mare) – rege grec (356 -. 323 ani î.Hr.)

10. Thomas Jefferson – al treilea președinte al Statelor Unite, cel care a scris Declarația de Independență (1743-1826)

11. Henry VIII – rege al Angliei (1491 -1547)

12. Charles Darwin – om de știință, fondator al teoriei evoluției (1809-1882)

13. Elisabeta I – Regina Angliei (1533 -1603)

14. Karl Marx – filozof german (1818 -1883)

15. Julius Caesar – Împăratul Romei (. 100 -44 ani î.Hr.)

16. Regina Victoria – Regina Marii Britanii epoca victoriană (1819 -1901)

17. Martin Luther – inițiatorul mișcării religioase (1483 -1546)

18. Iosif Stalin – lider sovietic (1878 -1953)

19. Albert Einstein – fizician, fondatorul teoriei relativității (1878 -1953)

20. Cristofor Columb – exploratorul care a descoperit America (1451-1506)

21. Isaac Newton – om de știință, fondator al teoriei gravitației (1643 -1727)

22. Charlemagne – primul împărat roman, considerat „părintele Europei” (742 -814)

23. Theodore Roosevelt – președintele cu numărul 26 al Statelor Unite (1858 -1919)

24. Wolfgang Amadeus Mozart – compozitor austriac (1756-1791)

25. Platon – filozoful grec care a scris „Republica” (427 -347 ani î.Hr..)

26. Louis XIV – regele Franței, cunoscut sub numele de „Regele Soare” (1638 -1715)

27. Ludwig van Beethoven – compozitor german (1770 -1827)

28. Ulysses S. Grant – Președintele cu numărul 18 din SUA (1822-1885)

29. Leonardo da Vinci – pictor și inventator italian (1452-1519)

30. Augustus – fondatorul Imperiului Roman (63 î.Hr. – 14 d.Hr.)

31. Linnaeus – biolog suedez, tatăl a taxonomiei – clasificare a florei și faunei

32. Ronald Reagan – al 40-lea președinte din Statele Unite ale Americii (1911-2004)

33. Charles Dickens – romancier englez (1812 -1870)

34. Apostolul Pavel – om de religie (AD 5 -. 67g î.Hr.)

35. Benjamin Franklin – părintele fondator al Statelor Unite, om de știință (1706-1790)

36. George W. Bush – președinte care poartă numărul 43 al Statelor Unite ale Americii (1946 -)

37. Winston Churchill – prim-ministru britanic (1874 -1965)

38. Genghis Khan – fondator al Imperiului Mongol (1162-1227)

39. Carol I – regele Angliei (1600 -1649)

40. Thomas Edison – inventatorul becului și al fonograful (1847 -1931)

41. Iacob I – Rege al Angliei (1566 -1625)

42. Friedrich Nietzsche – filozof german (1844-1900)

43. Franklin D. Roosevelt – președinte cu numărul 32 al Statelor Unite (1882-1945)

44. Sigmund Freud – neurolog austriac, fondatorul psihanalizei (1856 -1939)

45. Alexander Hamilton – unul dintre fondatorii Statelor Unite (1755 -1804)

46. Mahatma Gandhi – lider indian (1869-1948)

47. Woodrow Wilson – Președintele cu numărul 28 al Statelor Unite (1856-1924)

48. Johann Sebastian Bach – compozitor german (1685 -1750)

49. Galileo Galilei – fizicianul și astronomul italian (1564 -1642)

50. Oliver Cromwell – Lord Protector al Angliei (1599-1658)

51. James Madison – patrulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1751 -1836)

52. Gautama Buddha – figura centrală în budism (563 -483 ani î.Hr..)

53. Mark Twain – scriitor american (1835 -1910)

54. Edgar Allan Poe – scriitor american (1809 -1849)

55. Joseph Smith – lider religios american, fondatorul mormonismului (1805 -1844)

56. Adam Smith – Economist (1723 -1790)

57. David – regele biblic de Israel, fondator al Ierusalimului (1040 -970 ani î.Hr..)

58. George al-III-lea – rege al Marii Britanii (1738-1820)

59. Immanuel Kant – filozof german, autor al cărții „Critica rațiunii pure” (1724 -1804)

60. James Cook – explorator (1728 -1779)

61. John Adams – om politic american (1735 -1826)

62. Richard Wagner – compozitor german (1813 -1883)

63. Piotr Ilici Ceaikovski – compozitor rus (1840 -1893)

64. Voltaire – filosof francez (1694 -1778)

65 Apostolul Petru – om de religie (-?. 67g AD)

66. Andrew Jackson – al 7-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1767 -1845)

67. Constantin cel Mare – împăratul roman, primul împărat creștin (272 -337)

68. Socrate – filozof grec (469 -399)

69 Elvis Presley – „Regele Rock and Roll” (1935 -1977)

70. William Cuceritorul – regele Angliei (1027 -1087)

71. John F. Kennedy – președintele cu numărul 35 din Statele Unite ale Americii (1917 -1963)

72. Sf. Augustin – teolog creștin (354 -430)

73. Vincent Van Gogh – pictor (1853 -1890)

74. Nicolaus Copernic– astronom, autor al cosmologiei heliocentrice (1473 -1543)

75. Vladimir Lenin – revoluționar sovietic, fondator al URSS (1870 -1924)

76. Robert Edward Lee – lider militar american (1807 -1870)

77. Oscar Wilde – scriitor englez și poet (1854 -1900)

78. Carol al II-lea – Rege al Angliei (1630 -1685)

79. Cicero – politician și orator roman, autor al „Statul” (. 106 -43 ani î.Hr.)

80. Jean-Jacques Rousseau – filosof (1712 -1778)

81. Francis Bacon – om de știință englez, fondator al empirismului (1561 -1626)

82. Richard Nixon – Președintele cu numărul 37 din Statelor Unite (1913 -1994)

83. Louis al XVI-lea – regele Franței executat în timpul Revoluției Franceze (1754 -1793)

84. Charles V – împărat al Sfântului Imperiu Roman (1500 -1558)

85. Regele Arthur – Regele Marii Britanii, mitic din secolul al 6-lea

86. Michelangelo – sculptor renascentist italian (1475 -1564)

87. Filip al II-lea – rege al Spaniei (1527 -1598)

88. Johann Wolfgang von Goethe – scriitor și filozof german (1749 -1832)

89. Ali ibn Abi Talib – Califul și figura centrală în sufism (598 -661)

90. Toma d’Aquino – teolog italian (1225 -1274)

91. Ioan Paul al II-lea – Papa a secolului 20 (1920-2005)

92. Rene Descartes – filosof francez (1596 -1650)

93. Nikola Tesla – inventator (1856 -1943)

94. Harry S. Truman – al 33- lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1884 -1972)

95. Ioana d’Arc – eroină franceză, canonizată (1412 -1431)

96. Dante Alighieri – poet italian, autor al operei „Divina Comedie” (1265 -1321)

97. Otto von Bismarck – cancelar și primul unificator al Germaniei moderne (1815 -1898)

98. Grover Cleveland – președinte SUA (1837 -1908)

99. John Calvin – teolog protestant francez (1509-1564)

100. John Locke – filozof englez al iluminismului (1632 -1704)

Sursa:http://www.efemeride.ro/top-100-cele-mai-influente-persoane-din-istoria-omenirii

Demonii universului * Lucifer

Lucifer                                                                                                                                              

Lucifer este un nume deseori dat Satanei în credinţa creştină. Această asociere a lui Lucifer cu cea a unui înger căzut vine dintr-o interpretaţie particulară a unui pasaj din Biblie (Isaia 14:3-20) care vorbeşte despre cineva care primeşte numele “steaua zilei” sau “steaua dimineţii” (în latină, Lucifer) care semnifică un om căzut din Rai. Acelaşi cuvânt latin este folosit ca stea în Petru 1:19 şi oriunde altundeva fără legătură cu Satana. Totuşi, în multe scrieri mai târzii decât cele ale Bibliei, cuvântul latin a fost folosit ca un nume care îl desemnează pe Satana. Aceastaă semnificaţie a lui Lucifer = Satana a fost raspândit ăcu ajutorul unor lucrări precum Infernul lui Dante Alighieri şi Paradisul Pierdutal lui John Milton.În Biblia satanică din 1969, Lucifer este văzut ca unul dintre cei patru prinţi ai iadului, reprezentând “luceafărul, aducătorul de lumină, iluminarea”

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cei-mai-mari-7-demoni-ai-universului/

Carti controversate *Malleus Maleficarum

 Malleus Maleficarum

În secolul al 12-lea, au fost puse bazele Inchiziţiei de către Biserica Catolică. În această perioadă, mai multe sectoare din sistemul de justiţie al Bisericii Catolice au impus un set de legi foarte stricte. Inchiziţia s-a caracterizat prin folosirea torturii şi a execuţiilor pentru a preveni erezia religioasă. Până la începutul secolului al 16-lea, Biserica Catolică atinsese o poziţie dominantă ca autoritate religioasă în Europa centrală şi de Vest. Au fost adoptate mai multe politici în timpul acestei perioade istorice, dar una din cele mai Controversate este cea legată de vrăjitoare.
Între secolele al 15-lea şi al 18-lea s-au realizat mai multe vânători de vrăjitoare în Europa Modernă, şi într-o oarecare măsură şi în unele colonii europene din America de Nord. Oamenii credeau că vrăjitoare sataniste acţionau ca o ameninţare organizată faţă de Biserica Catolică. Cum era de aşteptat, ideea că vrăjitoarele erau un aspect dăunător şi periculos al societăţii a fost publicată în numeroase romane şi pamflete. Cea mai cunoscută lucrare de acest gen este cartea publicată în 1487, intitulatăMalleus Maleficarum.

Controversa

Persoanele acuzate de vrăjitorie erau prezentate ca închinându-se diavolului, care luau parte la ritualuri de magie neagră şi la orgii care aveau loc la întâlnirile de Sabat. Prin urmare, mulţi oameni au fost puşi sub acuzaţia de vrăjitorie şi au fost judecaţi pentru crima lor. Pe parcursul acestui fenomen au fost executaţi între 40,000 şi 60,000 de oameni. Impactul psihologic a fost enorm, multe femei comportându-se în mod corespunzător de teamă de a putea fi învinuite de vrăjitorie. În 1487, un inchizitor al Bisericii Catolice pe nume Heinrich Kramer a scris Malleus Maleficarum. Scopul textului era acela de a infirma argumentele potrivit cărora vrăjitoria nu există, de a-i discredita pe cei care erau sceptici cu privire la această realitate, de a susţine faptul că vrăjitoarele erau de cele mai multe ori de sex feminin şi de a-i educa pe magistratţi cu privire la procedurile de identificare şi de condamare a vrăjitarelor.
O legătură între această carte şi Biserica Catolică a provocat controverse. Kramer a pretins că ar fi obţinut aprobare din partea celor mai importanţi teologi ai Inchiziţiei, dar pe urmă grupul a condamnat cartea ca fiind lipsită de etică. Un preot german pe nume Jacob Sprenger este considerat unul din autorii lucrării Malleus Maleficarum. Istoricii au sugerat faptul că Heinrich Kramer a folosit numele lui Sprenger fără acordul acestuia, pentru a câştiga popularitate. Prefaţa cărţii conţine aprobări din partea Facultăţii de Teologie a Universităţii Cologne. Ca multe alte lucruri referitoare la acest text, s-au făcut afirmaţii potrivit cărora consimţământul Bisericii Catolice ar fi un fals. Cartea a devenit manualul de aplicare a legii pentru curţile seculare din timpul Renaşterii. Paragraful trei descrie cum să judeci o vrăjitoare.
Între 1487 şi 1520, lucrarea a fost publicată de 13 ori. A fost republicată de 16 ori între anii 1574 şi 1669. Indiferent de autenticitatea şi de Controversa care înconjoară aprobarea catolică a cărţii, care apare la începutul romanului, aceasta nu a fost îndepărtată şi a contribuit mult la popularitatea textului. Persecuţia vrăjitoarelor a devenit mai constantă şi mai brutală după publicarea lui Malleus Maleficarum, vrăjitoria fiind acceptată ca un fenomen adevărat şi periculos. Lucrarea afirmă faptul că pentru practicarea vrăjitoriei sunt necesare trei elemente: vrăjitoarea rău intenţionată, ajutorul diavolului şi permisiunea lui Dumnezeu.
Cartea abundă în afirmaţii eronate, cum ar fi faptul că toate femeile care nu plâng în timpul naşterii sunt vrăjitoare. În timpurile moderne a fost condamnată ca fiind o lucrare plină de ură faţă de femei, înrucât specifică anumite caracteristici individuale ale vrăjitoarelor care includ şi personalitatea puternică. Însuşi titlul Malleus Maleficarum este de gen feminin, făcând aluzie la faptul că femeile erau cele păcătoase. Alt titlu ar fi Malleus Maleficorum, care este masculinul substantivului latin „răjitor”. Cartea le acuză pe vrăjitoare de infanticid, canibalism, de folosire de vrăji malefice pentru a-şi răni inamicii, şi de a avea puterea de a fura penisurile bărbaţilor. De asemenea, oferă relatări amănunţite ale comiterii unor astfel de fapte de către vrăjitoare. Felul în care cartea a devenit atât de populară şi acceptată drept adevărată rămâne un mister.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Ziua unor frumoase capturi

Ziua unor frumoase capturi

*Data:29 August 2015
          -intre orele 07.00-17.00
*Locul:Raul Mures(3 km de orasul Deva)
*Capturi:3 somotei;3 carasi;1 scobar
*Momeli:Rame rosii;viermusi
*Vremea:Temperatura 32 grade Celsius;cer senin;briza usoara
*Solunar:Activitate foarte buna (de data aceasta solunar-ul sa adeverit!)

Gh."six-ray" NICA

Sat Botus-Vf.Floarea-Vf.Macies-Sat Fundu Sadovei *Obcinele Bucovinei

14. Sat Botuș, 800 m – vf. Floarea, 1135 m – vf. Măcieș, 1026 m – sat Fundu Sadovei, 800 m.

Marcaj: bandă galbenă.


Distanță: 8 km.


Durata: 2 -3 ore.


Caracteristici: Traseul este accesibil în timpul verii; nu este recomandabil iarna (decît în grup și pe vreme bună). Traseu transversal.

Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

Fantoma

Era una dintre acele zile speciale cand toata lumea era multumita pe balta la Moara Domneasca. Pestele fusese atat de darnic cu ‘vantorii’ lui incat pana si inevitabilele comparatii nu-si mai aveau rostul. Satui de caras am hotarat sa facem un concurs de crap, fiecare cu o singura lanseta si cu reteta preferata in carlig, mai ales ca pe ici pe colo se vedeau semne ca s-ar plimba prin zona. Acesta se lasa greu si doar cei rabdatori si in primul rand norocosi aveau parte de un asemenea trofeu. Fiecare isi masca pregatirile pentru a incerca sa termine ziua in plina glorie. Viorel si-a tras geanta langa scaun si scotocea prin ea aruncandu-ne ocheade de control. Mihai si-a bagat cutia intre picioare si apoi s-a ghemuit peste ea trabaluind prin forfacuri. Eu mi-am impins rucsacul langa stuf si m-am intors cu spatele, chipurile, sa ma joc cu Saba. Ea nu coopera invartindu-se mai mult pe langa Misu, care mancand mai tot timpul era o sursa inepuizabila de cate-o gustare, desi renunta destul de greu la cate-o imbucatura… mai mult de gura noastra. Ne urmaream pe sub sprancene, incordati, pentru a descoperi secretul adversarului. Ce sa vezi la Viorel? Se acoperise cu un prosop iar Misu mai avea putin si cadea in cutie. Am ales un forfac cu plumb culisant si am infipt direct pe carlig trei boabe de porumb si-un plutitor sa le tina deasupra malului. La Misu am zarit niste patratele si mamaliga pe arc, inainte sa arunce, iar Viorel umbla cu boabe pe fir atasat de carlig ca era cu croseta in mana. Numai Broscoiu nu avea ce sa ascunda. Voia sa incerce o montura cu doua arcuri si o gramada de margele si alte sclipiciuri pe care o luase din Obor si de care era mandru. Noi eram pe jos. Ce dracu faci cu tiribomba aia, ai dat bani pe ea?… Arunca cu ea noaptea sa nu te vada cineva… Sigur ai luat-o de la ‘pescari’, nu e pentru lustra?… Dar el nu se cobora la nivelul nostru si isi umplea tacticos arcurile cu mamaliga. Cand a ridicat-o in aer si am vazut lanseta ca gemea sub greutatea monturii ne-am pus mainile la ochi. A reusit s-o urneasca, a zburat cu arcurile-n vant vreo zece metri si a cazut ca un bolovan improscand apa in toate directiile. Dupa o asa demonstratie de forta insotita de distractia aferenta, vietuitoarele acvatice s-au imprastiat care-ncotro caci nici un semn de viata n-am mai observat mult timp dupa aceea. Incet, incet sperantele noastre de a prinde crapi s-au spulberat una cate una. Doar Broasca mai privea bambina, eu m-am tras la umbra iar Misu si Viorel au plecat sa faca baie. Saba a fugit dupa ei fara sa se sinchiseasca de chemarile mele. Dupa vreo jumatate de ora au aparut susotind si facand semne bizare. Se mai priveau si izbucneau in ras. Imi era prea lene sa incerc sa dezleg misterul veseliei, am verificat doar daca patrupeda era prezenta. Voi nu va duceti la baie, ne-a incercat Misu… Stiti cum e apa, turbezi, a subliniat si Viorel… Broscoiul tocmai isi umpluse sapca cu apa si si-o turnase in cap sforaind de placere iar eu simteam ca temperatura a crescut si la umbra peste nivelul de confort acceptabil. Dupa cateva minute eram deja in drum spre ‘piscina’, locul unde fundul apei era nisipos si ne simteam ca la mare. Am bagat-o si pe Saba desi nu-i placea in balta si ne distram copios cand o vedeam cum inoata pana la mal cu coada drept carma. Se scutura ca nebuna si alerga prin iarba si venea la marginea apei latrand la noi. Cu greu ne-am desprins din unduirile racoritoare si am luat-o prin arsita spre ‘tabara’. Cei doi intinsesera masa pe un pled iar Misu era deja cu gura plina si inghitea aproape pe nemestecate... Stai hipopotame ca nu-ti ia nimeni nutretul de la rat, baga incet ca te-neci si n-avem bani de coroana, l-a sfatuit Brosca… Viorel, rosu la fata isi cam ferea privirea si se apucase s-o mangaie pe Saba… Din instinct am privit spre lanseta si mi-a sarit inima. Cotorul era cazut din stativ, firul moale, bambina in apa. M-am repezit zbierand ca apucatul: crapul, ba a fost crapul si am am tras cu diperare. Am simtit greu si am inceput sa mulinez. Pestele nu prea se zbatea, venea cuminte avand devieri de la stanga la dreapta. La cativa metri de mal, l-am tras mai tare, s-a ridicat spre suprafata si am vazut o umbra care venea catre mal fara sa-ncerce sa se opuna. Cand l-am ridicat din apa, desi era destul de mare mi s-a parut cam teapan si… subtire. Atarnat in carlig, pestele a inceput sa se roteasca si daca, la prima vedere, pe fata arata normal, spatele m-a lasat inmarmurit. Mai erau ceva urme de oase in scobitura capului, sira spinarii era intacta si alte cateva oase si ceva maruntaie pietrificate. In nari am simtit mirosul specific ce nu mai lasa nici o indoiala. ‘Regizorii’ isi savurau victoria cu gura pana la urechi… Ce-ai facut nene, l-ai omorat cu zile… Ba da pana l-ai scos a putrezit saracul… Da-i repede cu sare ca mai are ceva carne… I-al incet si baga-l in juvelnic ca se descompune… Ce tare e Georgel prinde si pestele mort… La ce-ai luat fantoma, la cocolos de tamaie?… Nu m-am mai putut abtine si balta rasuna de rasetele noastre dezlantuite. De la :Pescadorul Alevin

Sursa:http://www.prietenipescari.ro/pescuit/forum/topic,3895.0/

Cel mai spectaculos asasinat *Mahmoud Al-Mabhouh

1) Mahmoud Al-Mabhouh (2010)

Pe locul 1 de află asasinarea cadrului Hamas Mahmoud Al-Mabhouh, în ianuarie, crimă în legătură cu care este acuzat Mossadul, serviciul secret israelian. Poliţia din Dubai a anunţat că 11 persoane, care au folosit paşapoarte europene false pentru a comite acest asasinat, sunt implicate. Scandalul a cuprins Marea Britanie, Franţa, Irlanda, care cer explicaţii Israelului pe tema presupusei implicări a Mossad şi a circumstanţelor folosirii paşapoartelor false.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cele-mai-spectaculoase-10-asasinate-din-ultimii-100-de-ani/

Loc de pescuit pe raul Mures in apropierea podului metalic de la Soimus,jud Hunedoara

60 de lucruri amuzante despre România, constatate de un brazilian: ”Românii vorbesc cu umerii. Observați-i când cineva spune: Pai, nu stiu…”

Un tânăr din Brazilia care a petrecut mai mult timp în țara noastră și-a scris, la revenirea acasă, pe contul de Facebook, impresiile despre români și despre România. Tânărul se numește Fernando Castilho Cintra și redă, cu un umor fin, principalele trăsături – așa cum le-a remarcat el – ale țării și locuitorilor ei.


1. Din afara României, Dracula este un vampir;
2. Același bărbat, Vlad Țepeș, este un erou național;
3. În timp ce vampirii beau vin, adevăratul lucru roșu pe care l-am băut cu drag a fost vișinata.
4. O altă băutură diavolească este țuica, ungurii o numesc pălincă, dar este același lucru;
5. Cei mai mulți moldoveni, munteni și alții nu au nicio idee de ce se întâmplă cu ungurii din Ardeal;
6. Românii fumează o cantitate absurd de țigări. Fumeaza acasă, în restaurante și chiar și în mall-uri.
7. Românii își scot tot timpul încălțările înainte de a intra în casă;
8. Cred că românii preferă să mențina mai degrabă podelele curate decât plamânii;
9. Călătoriile din România sunt cele mai frumoase amintiri din viața mea: râuri, canioane, dealuri, munți – românii le au pe toate;
10. Drumurile din România sunt într-o condiție destul de bună, însă au un număr absurd de curbe;
11. De asemenea, când vrei să faci pipi – nu îți face probleme! Sunt atât de multe case pe marginea drumurilor încât va fi mai ușor să ajungi într-o baie decât într-un tufiș;
12. Maramureș este o zonă foarte veselă; oameni veseli, costume vesele, culori vesele… chiar și un cimitir vesel;
13. Singurii care nu sunt veseli in Maramures sunt cainii ciobanesti. Nu sunt deloc fericiti. Nu plac pe nimeni. Fugi cat de tare poti cand vezi vreunul.
14. De fapt, daca nu esti intr-un oras, de fiecare data cand vezi un caine in Romania, fugi!
15. O alta tactica ar fi sa ai tot timpul la tine mici. Si cum eu sunt vegetarian, nu ma suparam sa dau mici cainilor;
16. Vegetarian fiind, pot spune sigur ca romanii IUBESC carnea;
17. Sarmale, tocanita, slanina, carnati – aveti de toate, iubitori de carne;
18. Romanii mananca supa in fiecare zi a vietii lor;
19. Taxi-urile in Romania sunt ridicol de ieftine;
20. O alta modalitate usoara de a calatori este cu autostopul. Romanii o fac foarte des si returneaza favorul;
21. Romanii se asteapta sa le platesti cand faci autostopul. Bineinteles, poti spune „Nu am bani” cand urci in masina, dar poti da peste un sofer frustrat care sa tipe „INCHIDE USA” la sensibilul de tine (poveste adevarata);
22. Cel mai bun mod de a calatori in Romania, dupa parerea mea, este cu trenurile inter-regio. Sunt ieftine, confortabile, precise si, de obicei, destul de lejere (mai prinzi si trenuri aglomerate);
23. Totusi, poti ramane intr-un tren timp de 12 ore pe directia Suceava Mures, chiar in perioada Anului Nou. Atunci vei intelege ce inseamna „aglomerat” (poveste adevarata);
24. Romanii iubesc sa mearga la schi;
25. Schiatul in Romania este absurd de ieftin;
26. Am avut nevoie de trei zile pentru a invata sa schiez. Schiatul nu este pentru brazilieni sau locuitorii tarilor tropicale;
27. Insa odata ce ai invatat te vei indragosti de acest sport. Asa mi s-a deschis o noua usa catre partea mea preferata a Romaniei: MUNTII;
28. Romania are cele mai frumoase privelisti pe care le-am vazut pana acum in viata mea. Toate dintre ele sunt din varful muntilor;
29. Muntii din Romania au carari frumoase pentru excursionisti, cabane pentru calatori pentru a se caza peste noapte si locuri pentru cei mai indrazneti pentru a pune corturile;
30. Pana acum, ar fi trebuit sa ghiciti ca o calatorie in Romania este absurd de ieftina;
31. Interesant este ca foarte multi romani nu au urcat niciodata pe munte;
32. Ceea ce este si mai interesant este faptul ca, de cele mai multe ori, romanii supraestimeaza locuri simple precum Mamaia sau Manastirile din Bucovina si subestimeaza locuri minunate (ca exemplu – Bucuresti-ul);
33. Bucuresti este un oras minunat. Bineinteles ca nu are o arhitectura precum cele din Budapesta, Cracovia sau alte orase din Europa de Est, insa are muzee, parcuri si viata de noapte – ceea ce putine orase au;
34. Oamenii spun ca sunt foarte multi caini fara stapan in Bucuresti;
35. Sincer, am vazut mai multi caini alergandu-ma cand ma plimbam cu bicicleta decat am vazut intr-o saptamana in Bucuresti;
36. Nu am vazut foarte multi caini vagabonzi in Bucuresti;
37. Limba romana este frumoasa. Suna frumos si este usor pentru brazilieni sa o invete;
38. „Cu carne de vaca nu se poare de foame” – si Google translate a crezut ca scriu in portugheza;
39. Cu toate acestea, cea mai obscura parte a limbii romane este dativul;
40. AHHHH DATIVUUUUL;
41. Poti spune „Mi-e foame”, „mi-e sete”, „mi-e somn”, dar nu poti spune „mi-e oboseala”;
42. AAAAHHH DATIIIIIV!!!!
43. Romanii vorbesc cu umerii. Observati-i! Cand cineva spune „pai, nu stiu…”;
44. Urmati acelasi exercitiu de mai sus si fiti atenti la gurile lor si la barbie;
45. Ungurii nu vor recunoaste asta niciodata, dar au accent romanesc. Modul de a spune „Nu stiu” este acelasi lucru cu a spune „Nem tudom”;
46. Modul meu preferat de a imi exersa limba romana era cu soferii care ma luau cu autostopul;
47. De multe ori ma intrebau ce dracu fac intr-o astfel de tara daca sunt brazilian;
48. Acesti soferi nu stiau ca sistemul de sanatate romanesc este incredibil, ca aici exista o rata mai mica de omor decat in Norvegia si ca este tara cu cea mai rapida crestere a economiei din tarile est-europene;
49. In general, romanii se plang de Romania. Ei gasesc tot timpul sa se planga: politica, economia, societatea…
50. Aceasta gandire a lor este complet gresita;
51. Am invatat ce inseamna patru anotimpuri: veri calde, toamne reci, ierni reci si primaveri superbe;
52. Romania are toate cele patru anotimpuri, cu doua avantaje imense, spre deosebire de tarile nordice: iarna exista soare. Vara nu este innorat;
53. Romania are o fauna superba: vezi des caprioare, caprele negre sunt vazute ocazional, iar ursii si lupii sunt invizibili;
54. Odata am calcat pe urmele unui urs – atunci am fost cel mai aproape de el;
55. Romanii sunt latini in vorbire, insa nu sunt latini in sange;
56. Cand intri intr-un birou, trebuie sa dai mana cu barbatii si doar sa faci cu mana femeilor;
57. Romanii se asteptau ca eu, brazilian, sa joc fotbal foarte bine… GRESIT:
58. Chiar si la cateva luni dupa ce incheiase Cupa Mondiala, auzeam „Deci, iti place echipa germana”… Duceti-va dracu!
59. Cei mai multi romani de 18 ani au doar doua vise in minte: sa se mute in Anglia sau sa se mute in orice alta tara care nu este Romania;
60. In timp ce romanii viseaza sa plece, eu visez ca ma voi reintoarce candva.


Sursa: 60 funny facts about Romania. Dracula’s country through the eyes of a brazilian


Preluat de pe:http://www.voceatransilvaniei.ro/60-de-lucruri-amuzante-despre-romania-constatate-de-un-brazilian-romanii-vorbesc-cu-umerii-observati-i-cand-cineva-spune-pai-nu-stiu/

Legende japoneze *Papusa Okiku

Păpuşa Okiku.

Fără îndoială, mulţi sunt de acord că unele păpuși sunt înfiorătoare. Dar, ce ziceţi de o păpuşă care e posedată de fantoma unei fete? Faceţi cunoştinţă cu păpuşa japoneză Okiku, numită aşa după numele primului proprietar. Păpuşa e destul de mare (are 40 de centimetri în înălţime), poartă un kimono şi are un păr care creşte. Da, aţi auzit bine. Părul păpuşii creşte! Şi, din acest motiv, se spune că părul este tuns anual.
Păpuşa Okiku poate fi găsită în templul Mannenji. Legenda spune că un adolescent a cumpărat păpușa pentru sora lui de doi ani, Okiku. Fetiţa a iubit păpuşa; se juca zilnic cu ea, o îmbrăca, vorbea cu ea. În mod tragic, prietenia lor a fost de scurtă durată: fata a murit. Familia ei nu a vrut să arunce păpuşa; dar, după ceva timp, ei au observat că părul păpuşii creştea, astfel încât au ajuns la concluzia că spiritul fiicei lor locuia în păpuşă. În 1938, ei au luat decizia de a oferi păpuşa unui templu, unde a rămas până în ziua de azi.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cele-mai-infricosatoare-9-legende-urbane-japoneze

Asaltul Anglo-American asupra Siciliei - Paraşutarea misiunilor engleze în Balcani

Asaltul Anglo-American asupra Siciliei - Paraşutarea misiunilor engleze în Balcani 

Pe 10 iulie 1943, la orele 2,45 s-a năpustit asupra Siciliei o armată formată din 2.500 de vase care transportau 160.000 de soldaţi, 14.000 de maşini, 600 de tancuri şi 1.800 de tunuri, sprijinită de 700 de vase de război şi acoperită de 4.000 de avioane, toate sub comanda generalului şef Eisenhower, având ca adjunct pe gen. Alexander, comandant naval pe amiralul englez Cunningham, comandant al aviaţiei gen. Tedder, trupele britanice conduse de gen. Montgomery, iar cele americane de gen. Patton. In faţa lor, anglo-americanii aveau o armată a Axei compusă din 40.000 de germani şi 230.000 de italieni, sub comanda generalilor Guzzoni şi Kesselring. 
Pe drumul dintre Tunisia şi Sicilia se găsea insula italiană Pantellaria care după italieni era de neînvins, bucurându-se de reputaţia Gibraltarului şi Maltei. Trebuia să se pună mâna pe ea pentru a nu împiedica acţiunea de debarcare. Divizia 1 britanică a fost însărcinată să o cucerească. Dar n-a apucat să dea drumul vaselor de asalt pe mare că deja garnizoana s-a predat sub pretextul că nu mai are apă. Şi cu toată furtuna foarte puternică ce ameninţa întârzierea debarcării, ca prin minune în seara de 9 iulie s-a potolit şi s-au lansat cei 3.400 de paraşutişti în plină noapte, în regiunea Gela din sudul Siciliei, planoarele care au fost decroşate mai devreme au avut pierderi, foarte mulţi înecându-se. Au ajuns pe pământ 12 planoare.
Aceste prime forţe au început să coboare spre plaje, distrugând căile de comunicaţie şi anihilând forţele de apărare, putându-se astfel debarca grosul trupelor sub protecţia avioanelor şi a tunurilor grele de pe cele 6 cuirasate. Americanii au pus piciorul înainte de miezul nopţii, iar britanicii au pus piciorul cu vreo 2 ore mai târziu decât timpul prevăzut. Marina italiană nu-şi făcea probleme în această noapte de infern când totul urla pe mare. Dar furtuna aşa cum s-a pornit, tot aşa s-a oprit după miezul nopţii. Suprave*gherea flotei italiene era făcută şi de 6 submarine britanice şi 2 poloneze, care patrulau între Messina şi Taranto, pentru a proteja debarcarea, dar şi pentru a alerta şi împiedica inamicul dacă s-ar trezi.
Tehnicienilor radar ce supravegheau coasta Siciliei nu le-a venit să creadă concentrarea extraordinară de nave ce le apărea pe ecrane şi a trupelor ce debarcaseră pe plaje, cu tancuri, tunuri şi camioane ce se puneau în marş. Peste 200 de ambarcaţiuni aliate fuseseră pierdute, în primele 3 zile toate aerodromurile din sudul Siciliei erau în mâinile aliaţilor, care mai capturaseră 18.000 de prizonieri, în timp ce înregistraseră 1.000 de morţi şi răniţi. Şi înaintarea, paralel cu curăţirea terenului, a continuat spre nordul insulei, până când generalul Alexander a telegrafiat: „La ora 10 a.m. azi dimineaţă, 17 august 1943, ultimul soldat german a fost alungat din Sicilia şi întreaga insulă este acum în mâinile noastre."
Intre timp, pe 19 iulie, o puternică forţă de bombardiere americane a atacat căile ferate şi aeroporturile din Roma. Panica era mare şi prăbuşirea regimului fascist era iminentă. Cu toată declaraţia Ducelui: „ Vom riposta la toate tentativele de debarcare ale inamicului, cu toate forţele noastre, cu o putere de fier", anglo-americanii n-au ţinut seamă de ameninţare şi acum aruncau tone de bombe asupra Romei, chiar în ziua când Fiihrerul sosise la Rimini şi-l încuraja pe Mussolini spunându-i că Italia trebuie apărată „în aşa fel încât Sicilia să devină pentru inamic ceea ce Stalingradul a fost pentru noi", în schimb, marele Fuhrer îi spusese iubitului său Duce că apărarea Italiei trebuie să fie o problemă a italienilor, deoarece întăririle şi echipamentul cerut este necesar pe frontul din răsărit, pentru a face faţă presiunilor ruseşti, care trecând Donul ameninţau Ucraina şi linia Niprului, după luptele înverşunate de la Kursk şi Orel.
Hitler îşi da seama de pierderile suferite pe frontul central prin înaintarea rusă cu 500 km după Stalingrad şi cu 1.500 km în sectorul de sud al frontului. Fusese nevoit Hitler să declanşeze operaţiunea „Citadela" în speranţa opririi înaintării ruseşti. De fapt, nici n-ar fi avut ce face, fiindcă era prins cu 13 divizii în Balcani, spre a opri trecerea aprovizionării ruşilor prin strâmtori, bănuind că debarcarea s-ar pro*duce în Grecia, în acelaşi timp aceasta ar fi provocat schimbarea atitudinii Turciei faţă de Axă. Pentru aceasta îl trimisese pe Rommel la Salonic, ca să pregătească apărarea Balcanilor, unde mişcările de partizani începuseră să acţioneze sub directivele engleze, care paraşutaseră unele misiuni militare.

Asistăm la paraşutarea unor misiuni engleze în Balcani, pentru a pregăti terenul în vederea marilor acţiuni de anvergură din sudul Europei:

1. Misiunea It. colonel Myers lansată cu paraşute în Grecia, octombrie 1942;

2. Misiunea căp. Deakin lansată cu paraşute pentru a lua legătura cu Tito;

3. Lansarea cu paraşute pe 15 iunie 1943 a lui David Russell şi Nic. Ţurcanu în România, urmată de a doua lansare pe 22 decembrie 1943 a echipei formată din lt. col. Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu.
Acţiunea lt. col. Myers, după victoria Aliaţilor din Tunis, a întreprins câteva misiuni spectaculare cu partizanii greci, reuşind să arunce în aer un pod de cale ferată în apropiere de Atena şi alte câteva acte de sabotaj împotriva vaselor germane din portul Pireu, căutând să concentreze atenţia Axei asupra acestui obiectiv. Şi au reuşit să facă să se aducă în plus două divizii germane ce ar fi trebuit să întărească apărarea Siciliei şi împreună cu ele pe Rommel, care să vegheze la tragerea pe sfoară a nemţilor.
În timp ce acest Mareşal veghea, Ducele era arestat pe 25 iulie 1943 din ordinul Regelui şi el chemat de urgenţă la Marele cartier al Fiihrerului, unde acesta furios vroia să dea o lovitură de stat, să aresteze pe Rege, guvernul şi trădătorii din Marele Consiliu fascist. Dar nu-şi dădea încă seama că fascismul se pulverizase. Ducele însă se calmase, în timp ce Hitler se înfuria. Şi a ascultat năuc pe Rege:
„Dragul meu duce, nu mai e nimic de făcut. Italia s-a fărâmat. Moralul armatei e la pământ. Soldaţii nu mai vor să lupte... In momentul acesta eşti omul cel mai urât din Italia. Nu mai poţi conta decât pe un singur prieten. Ţi-a mai rămas un singur prieten şi acela sunt eu. De aceea, îţi spun că nu trebuie să te temi pentru siguranţa ta personală, pentru care eu am să-ţi acord protecţie. Eu m-am gândit că omul potrivit acum pentru funcţie este Mareşalul Bodoglio... "
A mai apucat să spună Regelui că „ia o decizie extrem de gravă... care va fi considerată ca un triumf pentru tandemul Churchill-Stalin... în orice caz doresc noroc omului care va lua situaţia în mâini." Şi a plecat cu faţa lividă, nu spre maşina cu care venise... ci spre o ambulanţă sub pază şi dus în câteva locuri discrete până ce i-a dat de urmă Fuhrerul. Pe data de 28 august a fost „răpit" de Otto Skorzeny, de pe masivul Gran Sasso, dintr-o vilă situată la 2.172 m şi dus tot în captivitate, dar la Hitler. Tot pe 28 august, ginerele lui, Ciano, care scăpase din Italia şi fugise în Germa*nia, a reuşit să evadeze, tot din domiciliul obligatoriu. 
Intre timp, Aliaţii îşi continuau acţiunile de înaintare şi de bombardament peste tot. Numai Hamburgul a suferit bombardamentul în două raiduri într-o singură zi, pe 24 iulie 1943. în primul raid au fost aruncate 2.300 de tone de bombe, iar în cel de-al doilea 3.000 de tone. De acum şi România a intrat în raza de acţiune a aviaţiei. Pe 1 august, Ploieştiul a fost atacat de 125 de bombardiere, din care 36 au fost doborâte, dar au produs pagube însemnate, printre care 147 de morţi şi 116 de răniţi.
Încă de la sfârşitul lui iulie, ministrul de externe englez A. Eden elaborase un text de 17 puncte ca bază a armistiţiului cu Italia, dar pe care Roosevelt l-a găsit cam dur, putând arunca pe italieni în braţele nemţilor. Primele sondaje pentru pace italienii le-au făcut pe 3 august, prin Lisabona şi negocierile s-au purtat de pe 19 august, în Sicilia până pe 3 septembrie, când s-a semnat protocolul, care în fond era o capitulare şi nu s-a acceptat capitularea. Până la semnare, Italia a fost supusă la bombardamente necruţătoare. Armata urma să fie dezarmată şi demobilizată, avioanele predate, iar vasele de război să meargă în Malta.
În aceeaşi zi, armatele aliate au trecut strâmtoarea Messina şi au debarcat în Calabria şi pe 8 septembrie, când s-a anunţat semnarea armistiţiului, Eisenhower a anunţat debarcarea trupelor anglo-americane la Salerno, la sud de Neapole, regiune în care aflase că germanii înlocuiau pe italieni, în seara aceleaşi zile germanii au înconjurat Roma şi Regele cu guvernul de abia au putut să plece la Brindisi. A doua zi, Aliaţii au ocupat fără probleme importantul port din tocul cizmei Italiei, Taranto, iar flota de aici şi cea din portul Genoa au plecat să se predea la baza engleză din Malta. Dezarmarea trupelor italiene s-a făcut într-un timp record şi locul lor a fost ocupat de nemţi, care s-au bătut cu înverşunare, dar până la urmă în zadar.
Pe 9 septembrie partizanii corsicanii s-au revoltat şi imediat generalii de Gaulle şi Giraud decid să se intervină, mai ales că primiseră pe 11 septembrie o nouă telegramă: „Patrioţii conduc prefectura şi toată administraţia, înţelegere cu italienii contra nemţilor... care au fost izolaţi de trupele italiene, dar pericolul este iminent. Sosiţi prin Ajaccio fără pericol. Cereţi pilotare pentru a vă conduce. Avem o navă." în noaptea de 12-13, primul detaşament al francezilor liberi a debarcat, fiind urmat de altele din ce în ce mai numeroase şi în cursul lunii Corsica a devenit o bază cu 17 aeroporturi şi numeroase porturi ce au servit în 1944 la eliberarea Franţei.
Când în seara de 9 septembrie 1943 Hitler a auzit de semnarea armistiţiului s-a înfuriat şi a ordonat ca în 48 de ore armata italiană să fie neutralizată. Trupele italiene din Balcani şi Franţa, lipsite de o conducere, ca să lupte împotriva nemţilor au încercat să vină în Italia. Nemţii au pus mâna pe mijloacele de transport, au oprit coloanele şi au făcut prizonieri cu zecile de mii. La Cefalonia şi Chambery, unde italienii au rezistat, 4.500 dintre ei au fost masacraţi şi lăsaţi neîngropaţi mai multe zile, sub cerul liber. în Italia, acelaşi dezastru. Unii depun armele în faţa nemţilor, fără rezistenţă. Rommel venit la Milano, ca să-i „învingă" pe italieni, a simulat o alarmă aeriană, care a durat până ce au fost adunate armele celor 40.000 de foşti camarazi de arme, după care dezarmaţi i-a încărcat în vagoane de vite şi i-a trimis în Germania, la muncă. Peste 700.000 s-au găsit în această situaţie umilitoare pe teritoriul marelui Reich.
Şi Aliaţii şi-au continuat înaintarea spre nord, în timp ce la Quebec se întâlnise Roosevelt cu Churchill şi hotărâseră noi amănunte pentru debarcarea de pe coasta franceză, în iunie 1944. Vestea capitulării Italiei a făcut ravagii în Balcani. Partizanii lui Tito au dezarmat 6 divizii italiene cărora le-au folosit armamentul, iar două divizii le-au înrolat alături de ei în lupta contra germanilor. Tito a pus stăpânire pe toată coasta Adriatică. În Grecia, partizanii din grupul E.L.A.S. de influenţa comunistă, au dezarmat, tot în septembrie, o divizie italiană, mărindu-şi astfel supremaţia asupra celorlalte grupe de partizani E.E.D.E.S., care erau regalişti, în jurul Regelui George al II-lea, aflat în exil la Cairo, între cele două grupe au început certuri şi lupte pentru întâietate. Principalul era că deruta intrase în trupele germane din Balcani, hărţuite ba în Pind, ba în Peloponez sau Muntenegru.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-048)


Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1151-Asaltul-Anglo-American-asupra-Siciliei-Paraşutarea-misiunilor-engleze-în-Balcani

Demonii universului *Baal

Sursa:http://vigilantcitizen.com/wp-content/uploads/2013/04/baal-worship.jpg

Baal

Câţiva demonologi îl consideră comandantul suprem al armatelor infernale. Era divinizat de caldeeni, de babilonieni şi de sidonieni, uneori chiar şi de izraeliţi. Cei care i se închinau nu ştiau dacă e bărbat sau femeie. Mahomedanii povestesc că Abraham, cunoscându-l pe adevăratul Dumnezeu, a pândit momentul când tatăl lui era plecat, a sfărâmat statuile idolilor, cu excepţia celei a lui Baal, la gâtul căreia a atârnat securea cu care le-a sfărâmat pe celelalte. Când tatăl lui s-a întors, Abraham i-a spus că idolii s-au certat între ei din cauza unei ofrande de grâu, şi că Baal, cel mai puternic, i-a distrus pe ceilalţi. Pentru această ispravă, adaugă unii cercetători, regele Nemrod a fost cât pe ce să-l ardă pe Abraham.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cei-mai-mari-7-demoni-ai-universului/

Carti controversate *The Poem Of The Man-God

Poem of the Man God

Maria Valtorta s-a născut în anul 1897 în Caserta, în regiunea Campania din Italia. Pe 17 martie 1920, la vârsta de 23 de ani, Maria a fost atacată de un tânăr delincvent în timp ce se afla pe stradă cu familia sa. A fost lovită cu o bară de fier fără niciun motiv aparent, şi a fost ţintuită la pat timp de 3 luni. La vârsta de 27 de ani, Maria s-a stabilit împreună cu familia în oraşul Viareggio, de pe coasta Toscanei. S-a putut deplasa timp de un deceniu după ce a fost atacată, dar în cele din urmă complicaţiile leziunii au imobilizat-o la pat pe Valtorta în ultimii 28 de ani de viaţă. În toiul celui de-al doilea război mondial, la 23 aprilie 1944 (în Vinerea Mare), Maria Valtorta a declarat că dintr-o dată a început să audă o voce care îi spunea să scrie.
De atunci încolo, Maria a scris aproape în fiecare zi până în 1947, şi cu mici întreruperi în anii următori, până în 1951. Folosea un stiou şi scria în diverse caiete. A fost declarat faptul că Valtorta nu folosea ciorne. Nu ştia ce avea să scrie de pe o zi pe alta, şi nu corecta nimic. În una din declaraţiile ei afirmă: „Pot spune că nu am avut nicio sursă umană pentru a şti ce scriu, şi de multe ori nu înţeleg ce scriu”.. Din 1943 şi până în 1951, Valtorta a produs peste 15,000 de pagini scrise de mână în 122 de caiete. Aceste pagini au devenit baza celei mai importante lucrări ale sale, Poem of the Man God, şi constituie aproximativ două treimi din publicaţiile ei literare.

Controversa

Poem of the Man God oferă o serie de detalii privitoare la viaţa lui Iisus Christos, de la naşterea Sa şi până la răstignire. În multe aspecte, textul este mai elaborat decât Sfintele Evanghelii. Cartea descrie numeroasele căătorii ale lui Iisus, precum şi discuţiile Sale cu persoane precum apostolii. Paginile lui Valtorta nu au avut ciorne sau corecturi. Scrierile ei nu au avut o ordine, câteva din ultimele capitole din Poem of the Man God au fost scrise înaintea primelor capitole, dar cu toate acestea textul are o curgere lină. Majoritatea episoadelor despre care a scris au un format şi o structură uniforme. Maria descrie mai întâi o scenă, oferind detalii pitoreşti ale fundalului, ale copacilor, munţilor, si ale condiţiilor meteo din ziua respectivă. Scrierile ei arată o cunoaştere surprinzătoare a Pământului Sfânt.
Un geolog pe nume Vittorio Tredici a afirmat faptul că descrierile Mariei Valtrona asupra aspectelor topografice, geologice şi mineralogice ale Palestinei par inexplicabile. Cartea numeşte 255 de locaţii din Palestina, dintre care 52 nu au nicio referire biblică. De la publicarea lucrării, existenţa câtorva din aceste locuri a fost confirmată prin intermediul unor documente antice. În unele cazuri ca acela al Răstignirii, descrierile Mariei sunt foarte grafice şi amănunţite. Doctorul Nicholas Pende şi-a exprimat uimirea faţă de detaliile care au fost oferite în legătură cu spasmele lui Iisus din timpul Răstignirii, spunând că Maria a descris un fenomen pe care doar câţiva medici bine informaţi ar şti cum să îl descrie, şi a făcut acest lucru într-un autentic stil medical. Poem of the Man God clarifică unele mistere biblice. Judecata lui Iisus de către Caiphas este discutată în toate Evangheliile. Cu toate acestea, faptul că unii localizează evenimentul în timpul nopţii, iar alţii în timpul zilei, a fost văzut ca o problemă.
În versiunea lui Valtorta sunt două procese, unul în timpul nopţii, şi unul în zori. Naraţiunea din Poem of the Man God include un număr de observaţii specifice asupra poziţiei stelelor şi a lunii. În anul 1922, fizicianul Loonie VanZandt de la Universitatea Purdue a analizat textul pentru a estima data evenimentelor astronomice descrise şi a ajuns la concluzia surprinzătoare că ar fi putut avea loc numai în anul 33î.Ch., ceea ce susţine cronologia cărţii. În 1959, lucrarea a fost adăugată pe lista Cărţilor Interzise de Oficiul Sfânt. Însă de atunci încolo, Biserica Catolică s-a declarat neutră în ceea ce priveşte subiectul. Nu sprijină Poem of the Man God, dar nici nu îl interzic. Cei 6 copii care au declarat că au văzut-o pe Fecioara Maria la Medjugorje au susţinut cu hotărâre autenticitatea cărţii. Faptul că Maria Valtorta a reuşit să producă un text similar cu cel al Bibliei rămâne o realizare misterioasă. Pe piatra de mormânt a Mariei stă scris: DIVINARUM RERUM SCRIPTRIX („Scriitor de Lucuri Divine”).

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Sat Colacu-Plaiul Bobecii-Vf.Floarea-Vf Pietris-Vf Joresti-Sat Vatra Moldovitei *Obcinele Bucovinei

13. Sat Colacu, 755 m – Plaiul Bobecii – vf. Floarea, 1135 m – vf. Pietriș, 1351 m – vf. Jorești, 1380 m – sat Vatra Moldoviței, 630 m.

Marcaj: punct roșu.


Distanță: 26 km.

Durata: 7 – 8 ore.

Caracteristici: Ușor accesibil vara, nerecomandabil iarna. Traseu transversal.

Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

Copca

Copca

de Sorin Coada

În zăpada răscolită de ultimul viscol, primele urme de paşi apăreau sporadic pe digul presărat cu maşini vechi de pensionari .
Geana de lumină a dimineţii i-a găsit aici, pe gheaţa care, sub presiunea apelor, pocnea ameninţător. Pe luciul de cleştar al excavaţiei, se auzea un bocănit înfundat; pescarii scoteau capacele subţiri ale copcilor din alte zile, cu lovituri hotărâte de secure. Fiecare avea câte o strecurătoare mică. Îndepărtau cu ele cioburile de gheaţă, eliberau calea larvelor roşii, zemoase, mai firave decât aripile libelulor, să se scufunde acolo unde bănuiau bancurile de peşti.
Îşi oglindeau răbdarea în petice minuscule de apă. Cinchiţi sau îngenuncheaţi, păreau statui ale răbdării. Orice privire era aţintită la acea plută de care atârna întreaga lor existenţă. Fiorul penei dezvăluia o trăsătură de proporţii colosale. În adâncuri, momeala era gustată de un peşte mic şi mofturos. Tras cu entuziasm afară, era abandonat pe gheaţă. Două-trei zbateri anemice şi moartea ascunsă în cristale îşi facea efectul. Ultimului tresărit de viaţă i se adaugau altele, până ce, în dreapta pescarului, ştergându-şi mâinile ude de un prosop murdar prins la brâu, se forma o mică moviliţă argintie cu ochi sticloşi, în care, doar un om al apelor îşi putea închipui un borş fierbinte şi o friptură cu mămăligă şi mujdei.
Linia se încurca des în grunjii înălţaţi precum munţii în jurul unei depresiuni. Cu mâinile tremurând, încearca mereu să lege alt cârlig, să pună alte larve din cutia căptuşită cu lână de oaie şi ţinută la cald în buzunarul de la piept.
După orele dimineţii, când soarele şi-a arătat paloarea slăbiciunii sale, apa prindea mereu crustă, iar pescarul încerca invidios copcile vecinilor înghesuiţi unii în alţii, precum un cârd de pinguini.
Când entuziasmul scădea, foamea îi împărţea în grupuri. Nicăieri nu lipsea slănina cu ceapă şi sticla de tărie. Mestecatul era des întrerupt de câte o glumă. Singuraticii ascultau relatările pe teme sportive de la alte grupuri sau vizitau focul de trestie pentru care, mai puţin norocos, un tânăr şi-a sacrificat partida de pescuit.
Tot mai nerăbdători, unii făceau copci noi, cautau bancurile de peşti la mal, acolo unde vârfurile trestiilor străpung gheaţa şi-o subţiază, aruncau toată nada într-un singur loc, deşi auziseră că iarna ei se satură mai repede. Fără rezultat. Se mulţumeau să urmărească, ca printr-un ochean, viaţa aceea tăcută, ascunsă în adâncuri, sugerată de scintilaţiile deformate ale solzilor, mişcarea continuă a unor vietăţi nepăsătoare la momeală şi le simţeau prezenţa acolo unde nu puteau ajunge decât prin moarte.
Lumea din adâncuri aşteapta nada. Când gheaţa se rupea, apele nu întârziau să-şi ia obolul. Zgomotul era înfricoşător. Stropii străluceau o clipă în aer şi se loveau asemenea unor insecte atrase de lumină de suprafaţa netedă.Din instinct, pescarii îşi abandonau lansetele şi alergau fără urmă de precauţie spre mal.Salvaţi, priveau spre cel care, mai înainte, ducea sticla la gură slobozind încă o glumă.Înota neputincios, se prindea cu mâinile crispate de buza gheţii, dar, sub greutatea sa, ceda şi altă bucată. Răsufla adânc, horcăia, simţea fiorii sfârşitului luându-l în stăpânire; lupta cu propria neputinţă şi cu acea gheară pătrunzând încet spre inimă.
Strigătele de ajutor erau inutile. Încearca să se aburce iarăşi pe gheaţă, dar hainele ude îl împiedicau să facă saltul salvator.
Prinzând curaj, doi pescari s-au aventurat cu fularele legate în grabă printre rămăşiţele prânzului, copci şi peştii îngheţaţi până în apropierea nenorocitului. I-au aruncat capătul cu nod al frânghiei improvizate,dar îndemnurile lor rămâneau neauzite. Victima refuza să prindă de fularul salvator. Erau tot mai intense strigătele deznădăjduite, spre groaza celor de pe mal.
În sfârşit, cineva prinse curaj şi ajunse până la el. Se târî pe burtă ţinut de picioare, îi prinse mâinile încurajându-l, dar nu avea puterea de a-l trage. Tremurând, mâinile lacome i se încleştară pe guler. Încercă să se ridice, fără a reuşi să-i dea speranţă victimei. Trupul încovrigat împiedica salvarea. Tragea spre adânc, spre lumea vieţuitoarelor acvatice privite până atunci prin ocheanul de gheaţă. Doar privirea îi rămase înfiptă în lumea uscatului, tot mai sticloasă, ca ochii fără viaţă ai peştilor. Ţintindu-i ochii, salvatorul se scufundă o clipă în fiinţa victimei. Credea că-i poate citi ultimele gânduri. Căuta să-i ghicească acea derulare de imagini pierdute, firimiturile din nisiparniţa cu final sigur. Simţea pe haine urmele degetelor, amprentele regretului.
Sub ultimii aburi, cadavrul lipsit de viaţă refuza să se scufunde .

Sursa:http://www.poezie.ro/index.php/prose/1820742/index.html

Superstitii diverse

1
Ac

Este un semn de bine daca ai gasit un ac indoit.
2
Acelasi cuvant

Daca spuneti acelasi cuvant in acelasi timp cu o alta persoana, puneti-va o dorinta.
3
Cosar

Este un semn norocos sa intalnesti un cosar. Pune-ti o dorinta cand vezi unul, pentru ca se va indeplini.
4
Gardul

Este semn rau daca vantul ti-a daramat un gard.
5
Peste

La pescuit, aduce noroc daca arunci primul peste prins inapoi in apa.
6
Steag

Un steag nu trebuie sa atinga nici o data pamantul. Aduce ghinion.
7
Topor

Se zice ca nu este de bine daca aduci toporul in casa, toporul in casa este semn de rau.

Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-diverse.php

Masacrul de la Katyń - Smolensk (3 aprilie-13 mai 1940)

Masacrul de la Katyń - Smolensk (3 aprilie-13 mai 1940)

Pentru Polonia s-a început cel de-al doilea război mondial. Această ţară a avut o soartă tragică, de mai multe ori fiind împărţită. Când în 1939 a fost atacată prin surprindere de către Hitler, ea a încercat să facă faţă, dar în zadar. Pe la spate au sărit ruşii şi au ocupat cât au mai putut până la întâlnirea cu armatele naziste. Polonezii câţi au putut au fugit, mulţi prin România şi tot pe aici şi-au salvat tezaurul. Polonezii rămaşi sub ocupaţia bolşevică au fost ridicaţi, ofiţeri şi ostaşi şi au luat drumul pribegiei, prin lagărele de exterminare ruseşti, de unde mulţi nu s-au mai întors.
Englezii care începuseră războiul pentru ei au vrut să-i recupereze şi să-i folosească în armata engleză, constituind chiar un guvern în exil la Londra din oamenii politici ce reuşiseră să se salveze. Dar foarte mulţi nu mai erau de găsit pe teritoriul rusesc şi fiind întrebate, autorităţile au răspuns prin Molotov că toţi ofiţerii fuseseră eliberaţi din primăvara anului 1940. Şi tot acelaşi personaj l-a sfătuit pe ambasadorul englez la Moscova să nu se mai amestece în problemele ruso-poloneze, în luna august 1942, după ce cu o lună înainte Stalin autorizase pe generalul Anders să evacueze armata ce o crease împreună cu familiile, spre Iran, dar să nu mai recruteze pe alţii de pe teritoriul rusesc.
Misterul s-a descoperit când pe 13 aprilie 1943 radio Berlin a anunţat descoperirea gropilor comune de la Katyn, la vest de Smolensk. Pe lângă Comisia Crucii Roşii poloneze, a mai sosit la Katyn şi o Comisie interna*ţională formată din experţi medico-legişti, deoarece Crucea Roşie Internaţională, la presiunea URSS, a refuzat să se deplaseze. Comisia Internaţională a lucrat pe data de 28, 29 şi 30 aprilie la autopsierea cadavrelor. Ea era formată din specialişti din 12 ţări, printre care se găsea şi dr. român Alexandru Bircle, expert în medicina legală şi criminalistică de pe lângă Ministerul Justiţiei. La data aceea, circa 2.500 de cadavre fuseseră descoperite, din cele 8 gropi comune şi se constatase că moartea fusese provocată prin împuşcare în ceafă, cu un foc, sau două, şi mai rar 3 gloanţe.
Cartuşele fuseseră trase în ceafă, la baza osului occipital şi ieşiseră prin frunte. Capul victimelor era acoperit cu o capotă, mâinile legate la spate, la înălţimea omoplaţilor, cu coarde cu nod dublu, în gură aveau un căluş fie din lemn, fie din cârpe, iar gura era legată cu sfori înnodate la spate. S-a constatat că execuţia s-a făcut chiar în gropile din luminişurile pădurii, de specialişti cu pistoale de 7,65 mm. După execuţie s-au plantat conifere deasupra gropilor. Coniferele s-au dezvoltat greu din cauza pădurii înconjurătoare. S-a ajuns la concluzia că masacrul a avut loc în luna aprilie 1940 şi a fost săvârşit de ruşi.
După venirea ruşilor în România, dr. Alexandru Bircle a fost pus sub urmărire, dar nu a fost prins deoarece s-a ascuns timp de 2 ani de zile. După ce a fost trimis în judecată, fiica lui, dr. Rodica Bircle, i-a procurat un paşaport fals reuşind să-i înlesnească plecarea, cu foarte multe peripeţii, până ce a ajuns în America de Sud şi de-abia în 1952 i s-a luat mărturie de la americani, după ce începuse războiul rece. Consecinţa plecării lui a fost arestarea în ţară a soţiei şi fiicei lui, pentru complicitate la crimă de război, înscenată dr. Alexandru Bircle.
La procesul de la Nurnberg, masacrul de la Katyn a fost scos din acuzaţiile ce se aduceau.
Ca urmare a convorbirilor dintre Hitler şi Antonescu, pe 12 mai 1943 s-a semnat la Bucureşti acordul cu privire la înrolarea germanilor din România în armata ger*mană şi chiar în trupele SS. Acest aranjament nu era pe placul tuturor şi s-au semnalat incidente între diferite grupe de tineri şvabi. Celor care refuză să se înroleze li se distrug locuinţele şi sunt maltrataţi. Incidentele au fost semnalate în multe sate din Ardeal şi Banat.
Stalin, pe data de 22 mai 1943, a dizolvat Internaţionala a III-a. Iuliu Maniu nu credea că aceasta ar însemna o anihilare a influenţei comuniste de către anglo-americani, ci mai mult că avea nevoie ca partidele comuniste, după război, să devină independente pentru a colabora cu forţele democratice din ţările mai ales limitrofe. Partidul comunist din România va trebui să-şi schimbe metodele şi să lupte împotriva mişcărilor clandestine. Reformele sociale ce se vor impune după acest război, partidul comunist va trebui să le facă în colaborare cu partidele democratice. Dar ce a urmat a fost mai îngrozitor decât în Rusia.
Comuniştii din ţară socoteau că a dispărut ultima piedică în calea unirii tuturor forţelor cu Partidul comunist din România, nemaifiind legat de regulamentele şi deciziile Internaţionalei Comuniste. Mihai Magheru din partea Partidului comunist a luat legătura imediat cu Iuliu Maniu care i-a prezentat obiectivele ce le urmăreşte, inclusiv drepturile cetăţeneşti şi regim democratic parlamentar, dar când i-a propus să organizeze acţiuni de sabotaj, Preşedintele PNŢ a răspuns categoric nu, motivând că nu se pot distruge bunuri de care vom avea nevoie în curând. Şi în continuare, Iuliu Maniu l-a rugat ca să facă comuniştii un demers pe lângă guvernul sovietic pentru recunoaşterea graniţelor României din 1939.
Bineînţeles, comuniştii au încercat să strângă în rândurile lor şi pe social-democraţi, dar aceştia au întrunit comitetul de conducere sub preşedinţia lui Titel Petrescu şi au hotărât ca să respingă orice propunere de fuzionare sau de colaborare venită din partea Partidului Comunist Român. Mai mult, au decis ca înscrierile even*tuale ale comuniştilor să se facă numai individual, spre a se evita o penetraţie comunistă în PSD.
Gheorghe Brătianu, care făcuse paşi spre obârşia nealterată liberală, încearcă să-şi definească poziţia şi faţă de Axă, şi faţă de graniţa răsăriteană, dar neuitând nici „bradul bătrân" doborât fără milă, acum când tăvălugul se rostogolea spre ţară deo*camdată, de la înălţimea Academiei române, în discursul de recepţie spunea printre altele:
„Istoria acestui neam nu este un joc al întâmplării, un capriciu al norocului, risipit în clipa însăşi în care s-a înjghebat, efectul unei tranzacţii vremelnice în ciocnirea de interese ale marilor imperialisme, ce tind numai la stabilirea, între ele, a unor zone de neutralitate şi de echilibru...Iar când, în orânduirea ce se va încerca a lumii de mâine, poporul nostru va revendica pământul întreg ce i l-a cuprins o dată hotarul, el nu va lega această moştenire de întâmplarea unei clipe de izbândă, ci de înţelesul însuşi al istoriei sale. Aceasta i-a poruncit în interesul suprem al păcii şi liberei dezvoltări a tuturor, să părăsească ce era prea depărtat de bastionul său de dârză împotrivire, peste Nistru, dincolo de Dunăre etc...
Va veni o dată vremea în care se va putea vorbi şi despre sfârşitul lui, asemă*nător doar aceluia al lui Miron Costin... privind măcar odată desfăşurarea împrejurărilor deasupra consideraţiunilor oportuniste de loc şi de timp, în zilele întunecate ce i-au curmat firul vieţii, glasul lui Nicolae Iorga amuţise...Părea că se abate din albia săpată de veacuri cursul, tradiţional şi firesc al istoriei românilor, după ce răsluiri samavolnice şi vitregi îi călcaseră dreptul şi hotarul..."
„ S-au deşteptat din nou, mai puternic decât toate foliile şi urgiile străine ce împărţiseră minţi şi suflete, sufletul adânc al gliei româneşti încălcate, al unităţii ei prăbuşite."
Mergând pe aceeaşi linie de redeşteptare a conştiinţei naţionale, Gheorghe Brătianu va servi cauza partidelor democratice cu care se va confrunta ca dintr-un început, reuşind în ciuda tuturor opreliştilor să-şi conserve demnitatea. Proiectata întâlnire între fruntaşi politici români şi unguri preconizată de Iuliu Maniu a avut loc pe 18 iunie 1943, când delegatul guvernului maghiar Bânffy Miklos a sosit la Bucureşti, lăsând impresia că o face la dorinţa lui Mihai Antonescu, care şi el solicitase o întrevedere pe chestiunea Ardealului. Delegatul lui Mihai Antonescu a fost G.C. Mironescu, apropiat politic al lui Iuliu Maniu. într-o noapte târzie a avut loc întâlnirea cu Maniu, care urmărea să se pună de acord pentru a acţiona cât mai repede împreună pentru ieşirea din război. Bănffy i-a relatat lui Iuliu Maniu că părerea majorităţii membrilor guvernului maghiar este că nemţii au pierdut războiul.
Bethlen Istvăn, în numele căruia venea Bânffy, socotea necesar să se ajungă la înţelegerea că împreună cu forţele româneşti potrivnice continuării războiului, să se poată acţiona. Problema Ardealului de Nod urma să se clarifice la sfârşitul războiu*lui, principalul era ca ambele ţări să iasă din Axă în acelaşi timp. În principiu Maniu a fost de acord cu ieşirea concomitentă din Axă atrăgând atenţia că altfel situaţia Ungariei va fi catastrofală, dar a atras atenţia că România nu va recunoaşte niciodată Dictatul de la Viena, sfătuindu-i pe unguri să nu se mai cramponeze de graniţele din timpul Regelui Ştefan cel Sfânt şi a respins propunerea lui Bethlen de menţinere a statu-quo-ului.
Mihai Antonescu spera să aibă mai mult succes într-o înţelegere cu italienii, refe*ritoare la ieşirea din război şi a plecat pe 27 iunie la Roma, cu Alexandru Marcu. A reuşit să-l vadă şi pe Mussolini şi pe Papa Pius al XII-lea şi chiar pe Regele Victor Emanuel III. Propunea ca Roma să ia iniţiativa discuţiilor cu puterile occidentale pen*tru încheierea păcii. Se vedea că Mihai Antonescu acţionează sub imperiul fricii de consecinţe, fiindcă tot el a propus să se mai aştepte două luni pentru a lăsa impresia că Italia nu cedează ameninţărilor anglo-americane şi eventual să se aştepte o situaţie militară mai favorabilă pentru ca discuţiile să fie purtate de pe poziţii mai avantajoase.
Se vedea că nu este diplomat. Nu-şi dădea seama de hotărârea nestrămutată a Aliaţilor şi nici de faptul că Axa mergea spre înfrângere. Nu mai era nici o perspectivă de oprire a ofensivelor continui, peste tot. Dovadă că numai la o săptămână după plecarea lui Mihai Antonescu în ţară, a început prăbuşirea Italiei. Mihai Antonescu continua să fie privit în continuare cu neîncredere de către Berlin, care-i dorea cu orice preţ capul şi insista pe lângă Killinger să „aibă o atitudi*ne de totală rezervă faţă de vicepremier, atât în raporturile de serviciu cât şi în societate" (3 mai 1943). După o lună şi jumătate, pe 19 iunie 1943, von Killinger îşi informa stăpânii: „Nu există nici un fel de indicii că Mareşalul Antonescu vrea să se despartă de Mihai Antonescu... "
Situaţia disperată a ţării, când feldmareşalul von Manstein venise la Bucureşti pentru obţinerea de ajutoare în vederea unei ofensive, în direcţia Kursk, îi face pe şefii partidelor de opoziţie, Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu, să mai lanseze un strigăt de alarmă mareşalului, pe 10 iulie 1943:
„ Socotelile dintre ţara noastră şi ţările cu care avem litigii nu sunt terminate. Cu ce le vom lichida însă dacă ne cheltuim toate forţele şi ne jertfim ultimele rezerve de tinereţe şi vigoare în Rusia, în Ucraina, în Crimeea şi în Caucaz, în loc să le păstrăm pentru hotarele noastre etnice?......vă cerem domnule mareşal:
- Să opriţi jertfele inutile şi să refaceţi armata ţării, întreaga ei armată înzestrată şi gata de a face faţă oricărei primejdii, în calea realizării aspiraţiilor ei proprii.
- Opinia publică românească admite o acţiune de apărare a graniţelor ei fireşti şi nicidecum o acţiune de cucerire, în acelaşi timp, România nu poate să rămână angajată într-o acţiune contra democraţiilor apusene, care au dat ajutor hotărâtor pentru crearea României Mari.
Vă rugăm, domnule Mareşal, să supuneţi unei revizuiri esenţiale politica domniei voastre, care nu s-a sprijinit pe asentimentul ţării şi ale cărei consecinţe noi vi le-am semnalat de la început... "
Acest apel, arată viziunea oamenilor politici din opoziţie şi era făcut chiar în ziua când războiul Aliaţilor se muta pe continentul nostru.
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-047)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1150-Masacrul-de-la-Katyń-Smolensk-(3-aprilie-13-mai-1940)