luni, 13 august 2012

Comoara lui Varga


La începutul secolului al nouăsprezecelea a apărut în Gazeta Transilvaniei o relatare cu privire la modul insolit în care s-au îmbogăţit peste noapte doi clujeni. Legenda are o vechime de două secole, vechime ce se poate constata prin acte aflate în arhiva Ţării Ardealului... Comandantul militar al Ardealului, contele Steinwille, a dat atunci ordin să fie căutată comoara amintită de un testament ciudat. Pe la începutul secolului al XVIII-lea trăia la Cluj un oarecare Pavel Varga. Acesta s-a îmbogăţit din senin şi în curând s-a răspândit vestea că ar fi descoperit comori mari în pământ. În anul 1716, Varga fiind bolnav, şi crezând că i se apropie sfârşitul, a scris un testament în care menţiona printre altele: „Auzind eu, că în muntele... s-ar afla comori, am lăut cu mine doi tovarăşi... am dat de un pârâu, în albia lui am găsit pulbere de aur, din care ne-am umplut toţi trei căciulile. Mergând pe pârâu în sus dădurăm la un loc fortificat de la natură..."




Varga povesteşte cum a găsit o deschidere subterană în care a văzut „o strălucire mare, ca şi când ar arde o lumină. Intrând în subterană Varga descrie astfel comorile nenumărate aflate acolo: „De două părţi stăteau legaţi doi ogari de argint curat şi cu ochii de diamant. I-am pipăit şi apoi văzurăm doi lei, care erau cu totul din aur.




Mai înăuntru dădurăm de un om, care stătea pe un scaun de aur şi ţinea în mână un baston de aur. Omul, asemenea era făcut din aur, iar scaunul era ţintuit cu pietre scumpe şi strălucea ca lumina soarelui în întunecime.
În faţa lui stăteau înşiraţi 12 regi cu coroane pe cap, toţi din aur şi împodobiţi cu pietre scumpe. Mai încolo aflarăm un fel de pivniţă în care erau nişte scrisori dar - zice Varga cu şiretenie - nu le-am putut citi căci nu înţelegeam scrisul. Tot în pivniţa aceasta erau o mulţime de buţi şi vase de argint pline cu bogăţii fără de sfârşit".




După ce menţionează că din comorile existente în subterane s-ar putea îmbogăţi toţi locuitorii Ardealului, Varga şi tovarăşii săi au astupat cu grijă gura peşterii cu bolovani şi pietre de râu şi apoi s-au despărţit mergând fiecare la casa lui. Aşa cum sunt relatate lucrurile, acestea ar părea la prima vedere o simplă poveste, dacă în Gazeta Transilvaniei, nu s-ar sublinia faptul că testamentul lui Pavel Varga s-a păstrat în copie vreme de zeci de ani pe la diferite familii din Cluj şi parcă şi pentru a conferi şi un iz de senzaţional, ziarul pomeneşte că în anul 1790 s-a constituit la Cluj „Societatea pentru căutarea comorilor", societate care a întreprins o serie de săpături pe locurile indicate în testament, dar comoara nu a fost găsită.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

joi, 9 august 2012

Caciulata-Cozia-Poiana Bivolari-Stana "La Musetel"-Curmatura "La Troita"-Poiana Stanisoarei (muntii Cozia)



3. Căciulata (300 m) – Cozia – Poiana Bivolari (305 m) – stîna „La Muşeţel“ (530 m) – Curmătura „La Troiţă“ (673 m) – Poiana Stînişoarei (720 m)

Marcaj:

Diferenţă de nivel: 420 m

Timp de mers: 2–2½ ore

Timpi intermediari: Poiana Bivolari – 15–20 minute; curmătura .,La Troiţă“ – 1¼ ore

Trasee de legătură: 11 (sub poiana „La Muşeţel“), 1, 2 (curmătura „La Troiţă“), 9, 10 (Poiana Stînişoarei)

Traseu uşor accesibil tot timpul anului.







Este un traseu uşor care se desfăşoară în partea de sud-vest a Coziei, pe culmile mai joase ale acesteia, dar care poate fi continuat către vîrful şi cabana Cozia pe traseele 1 sau 2. Pe parcur-sul său se întîlnesc numeroase obiective de interes turistic: Grota din Cale, abrupturile şi strungile din Valea Seacă, stîncile şi grotele din Muntele Sălbaticu. Străbate frumoasele pă-duri de gorun şi fag de pe Dealul Chiciora şi Muchia Trăznită. Intrarea în acest traseu se poate face fie de la Călimăneşti sau satul Păuşa, mergînd pe şoseaua de pe stînga Oltului pînă în Poiana Bivolari, fie din dreptul complexului turistic Cozia, de pe dreapta Oltului, în apropie-rea staţiunii Căciulata. Acest ultim loc de plecare este mal convenabil deoarece se găseşte în staţia autobuzelor care fac legătura între gara Călimăneşti şi Căciulata şi este mai aproape de poteca marcată.
Sursa:guideromania.com

miercuri, 8 august 2012

Comori inca ascunse

Comori nedescoperite, inca in mare parte ascunse...

Locatia: Valea Regilor Traci, Bulgaria....

Vestigiile tracice au fost decoperite imediat dupa al doilea razboi mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se banuia ca adaposteau morminte si tainuiau comori, dar apoi nu s-au facut investigatii sistematice la scara mai larga. In 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a planuit o campanie de sapaturi cu vise mari, dar a obtinut bani putini, doar pentru o saptamana de lucru. Si a avut de ales: sa sape la intamplare, intr-unul din tumuli, sperand ca ceea ce gaseste acolo sa convinga autoritatile sa-i dea mai multi bani, sau sa renunte pe moment, incercand sa obtina fonduri mai mari in viitor. A ales prima varianta. A sapat in tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost dezamagitoare. Apoi a inceput sa apara aurul: mormantul fusese dezvelit. Dar si pacea celui adormit fusese tulburata. Ploi teribile si vanturi puternice s-au starnit dintr-o data, spulberand tabara arheologilor. Kitov a mers inainte. A obtinut fonduri si a condus expeditia timp de sapte ani. In acei ani a descoperit comori fabuloase, constructii funerare incredibile, picturi murale impresionante, simboluri si taine de nedescifrat. Intr-un cuvant, o lume intreaga ce parea sa fi fost pierduta pentru totdeauna.


Asa a iesit la lumina Valea Regilor Traci.






Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se afla la mica departare de Kazanlak.
Tumuli exista in Bulgaria cca 1500. Cercetati sunt doar cateva zeci.

Astazi, mormintele sunt incluse in patrimoniul mondial UNESCO si sunt extrem de bine conservate. Mormantul de la Kazanlak are chiar o replica la scara, pe care o pot vizita turistii, pentru ca originalul sa fie cat mai putin expus. Exista drumuri de acces in stare perfecta pana la aceste morminte, iluminare, ventilare, conditii de conservare, exista indicatoare si ghizi. Autocarele cu turisti se revarsa ritmic, iar blitzurile aparatelor de fotografiat clipesc in mainile japonezilor veniti de peste mari si tari sa viziteze lumea tracilor ( dar nu si pe cea a dacilor...) Bulgarii au dezvoltat un infloritor turism cultural, bazat pe mostenirea tracica. Vorbesc mereu de traci, se mandresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprenta a civilizatiei de azi a bulgarilor.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

luni, 6 august 2012

Democratia din mintea presedintelui suspendat




ACIN SIX-RAY
Tableta

Democratia din mintea presedintelui suspendat

Referendumul a tulburat rau de tot apele in patriarhala noastra Romanie.Presedintele interimar,primul ministru si alti lideri politici aflati la putere ,au inceput sa gaseasca vinovati, pentru faptul ca presedintele suspendat, nu a fost demis cu ajutorul referendumului.Primii cazuti pe "campul" de lupta politic au fost ,ministrul de interne Ion Rus,ministrul Administratiei ,Victor Paul Dobre si un chestor(general) pe numele lui Constantin Manoloiu,seful Evidentei populatiei.Toti vinovati de faptul ca nu au stiut cati catateni romani au dreptul la vot.Daca listele electorale nu au mai fost actualizate din vremea lui Pazvante Chiorul este absolut firesc sa se bajbaie in cel mai lamentabil mod.Care este purul adevar privind populatia Romaniei, o sa-l aflam candva.Tot candva o sa stim si cati catateni au dreptul la vot.Candva o sa stim si cati cetateni umbla si lucreaza prin Europa.Un lucru insa nu-l vom sti niciodata :cati romani cersesc prin lume.Tot candva o sa aflam daca nu cumva povestea cu listele electorale este o poveste politica de cea mai josnica speta.In idilica noatra tara "democratia" este la putere.Presedintele suspendat si ne demis mai zilele trecute si-a adus aminte ca domnul Constantin Manoloiu a fost avansat la gradul de chestor chiar de catre domnia sa.Public l-a somat (ca sa nu zic ca l-a amenintat ) ca nu face bine avand dubiul ca listele electorale nu ar fi in regula.Nu a apucat domnul presedinte suspendat sa hahaie bine ca domnul chestor Manoloiu a si fost chemat la Parchet,audiat si pus sub urmarire penala pentru abuz in serviciu.Asta da "democratie".Ati crezut cumva ca presedintele suspendat ar avea vreo contributie in aceasta mizerabila interventie,Ei bine ,sigur ca ati intuit corect.ca presedintele nostru suspenat a intervenit pentru al corija pe domnul chestor cel nerecunoscator.Caldura mare, adica canicula din ultima vreme a afectat ratiunea unor distinsi domni.Ce mai conteaza ca omul de rand abia mai poate trai.Noi sa o ducem bine, si daca se poate sa ramanem la putereca pana la sfarsitul lumii,cred ca este deviza tuturor celor ajunsi la CIOLAN.Doamne ajuta ca doar asta ne-a mai ramas.

joi, 2 august 2012

Plachie de peste


Ingrdiente:500g peste(crap,clean,mreana);2 cepe mari;6 catei de usturoi;1 ardei mare gras;100ml ulei;sare;piper;1/2 lamaie;2 foi de dafin ;1 ardei iute;300g rosii;1 legatura patrunjel.
Mod de preparare:
Ceapa se taie felii si se soteaza cu ulei si sare,Pe parcurs se pune: usturoiul tocat marunt,ardeiul gras taiat julien,rosiile curatate si taiate cubulete,ardeiul iute taiat rondel ,sare, piper,2 foi de dafin.
Compozitia dupa ce sa sotat se pune intr-o tava inalta, deasupra se aseaza pestele fara cap sarat,peste care se toarna putin ulei.Se da la cuptor 40 de minute,cand este gata se aseaza pe o tava si se garniseste cu masline,patrunjel tocat ,ardei iute,felii de lamaie.


Bucatar:George "six-ray" ACIN

Spiritele care pazesc comoara din Poiana Trestiei

Se pare ca localitatile din Romania continand in denumire cuvantul "trestie" sunt pline de comori , si, inevitabil, de spirite care le pazesc ...



Locuitorii din Poiana Trestiei, judeţul Prahova, sunt convinşi că “Râpa Diavolului” e o zonă păzită de spirite rele şi ascunde multe metale preţioase, care au fost îngropate de haiduci. Pentru ca acestea să nu poată fi dezgropate de nimeni, pandurii ar fi blestemat locul, motiv pentru care mulţi căutători de comori s-au îmbolnăvit.



“Mulţi căutători de comori au înnebunit sau au rătăcit zile întregi, fiind găsiţi la zeci de kilometri depărtare, zgâriaţi, cu hainele sfâşiate şi cu privirea pierdută.



Bătrânii vorbesc despre nişte creaturi ciudate care au chip de oameni cu corp de taur, care îi sperie pe cei care vor să dezgroape comorile ascunse de haiduci”, povesteşte Vasile Popescu, un localnic a cărui gospodărie se află lângă “Râpa Diavolului”.



Sătenii mai spun că, în urmă cu mulţi ani, zona a fost sfinţită şi de trei preoţi, pentru alungarea spiritelor rele, însă, la scurt timp, slujitorii Domnului şi‑ar fi pierdut minţile. Sursa:http://www.libertatea.ro/stire/speriati-de-blestemele-rapei-diavolului-224107.html(hartacomorii.blogspot.com)

Comoara din fantana haiducilor

Căutătorii de comori au luat la puricat fiecare centimetru de pe dealurile şi din părurile din judeţul Vâlcea, pentru a găsi bogăţiile ascunse cu sute de ani în urmă de haiducii sau boierii fugari. Locuitorii din zona spun ca mulţi căutători se feresc de blesteme şi spirite, de care se apără cu talismane. Conform legendelor, fiecare comoară e păzită de spirite sau de un blestem înfricoşător, astfel că aventurierii îm­prejmuiesc zona unde ur­mează să facă săpăturile cu icoane şi talismane norocoase. „Co­mo­rile sunt păzite şi sunt blestemate. În nop­ţile cu lună plină, aurul bles­temat începe să joace şi lu­mini se văd deasu­pra locului un­de se spune că e îngropat", spune o bă­­­trâ­nă. „Dacă cel care îl găseşte are inima curată, scapă de ne­norociri, iar dacă nu, peste el se vor abate toate relele. Am văzut oa­meni care s-au îm­bol­năvit subit şi au murit în chinuri", spune un alt satean .

Mai greu este insa e cu "blestemata" de Politie :). Acum cativa ani, 11 persoane au fost re­ţinute de po­li­­ţişti, după ce au fost prinse în timp ce făceau săpături într-o pădure din comuna vâlceană Cernişoara, în căutare de bogăţii. În vârful unui deal acoperit de o pădure deasă, cautatorii de comori au sapat 15 metri, in cautarea tezaurului haiducilor, pana au intervenit agentiii de Politie. Căutătorii aflaseră de la locuitorii din zonă că acolo a existat o fântână în care au fost ascunse comori, în urmă cu sute de ani. „Există o legendă care spune că în Pădurea Modoia, la o răscruce de drumuri, haiducii ar fi ascuns într-o fântână saci cu aur, pra­da de la boieri, aşa că au răscolit pământul după comori. Ştiu că bă­trânii noştri au mai găsit bănuţi din aur prin pădure sau prin al­te lo­curi, aşa că eu zic că există comori îngropate. Greu e să le găseşti, pentru că hărţi unde acestea au fost îngropate nu mai există", spune un alt satean, din Cernişoara. Sursa:http://www.libertatea.ro/stire/judetul-valcea-raiul-cautatorilor-de-comori-214917.html(hartacomorii.blogspot.com)

Gara Turnu-Curmatura "La Troita"-Curmatura "La Melita"-Muntele Scortaru-Stana Turneanu-Muchia Turneanu-Cabana Cozia(muntii Cozia)



2. Gara Turnu (310 m) – Curmătura „La Troiţă“ (673 m) – Curmătura „La Meliţă“ (735 m) – Muntele Scorţaru – stîna Turneanu (1100 m) – Muchia Turneanu – cabana Cozia (1573 m)

Marcaj:

Diferenţa de nivel: 1263 m

Timp de mers: 5–5½ ore

Timpi intermediari: Curmătura „La Troiţă“ – 1 oră; stîna Turneanu – 3¼–3½ ore

Trasee de legătură: 1, 3 (Curmătura „La Troiţă“), 7 (Stîna Turneanu), 5 (Muchia Turneanu)

Traseu accesibil tot timpul anului (Gara Turnu – Curmătura „La Troiţă“); pe timp de iarnă accesibil doar turiştilor cu pregătire tehnică şi bine echipaţi (Cur-mătura „La Troiţă“ – stîna Turneanu).

Acest traseu poate fi folosit de cei care, veniţi cu trenul pe valea Oltului, coboară la staţia Mănăstirea Turnu, situată într-un mic bazinet depresionar din partea sudică a defileului, pe malul stîng al lacului de acumulare. El urmăreşte, în general, faţada vestică a Masivului Cozia, străbătînd mai întîi Muchia Trăsnită, apoi obîrşia văii Turnu pe sub versanţii stîncoşi ai Muchiei Scorţaru şi mai departe Muchia Turneanu pînă la cabana Cozia.
Sursa:guideromania

miercuri, 1 august 2012

Secrets of the Alchemist Dar (cartea prin care a fost gasita o comoara de 2 milioane de dolari)


Ce se mai gandesc unii, cum pot sa faca bani aproape din nimic... De exemplu, ingropi bijuterii de 2 milioane de dolari si castigi 20 de milioane din vanzarea cartii in care sunt indicii ascunse catre locurile unde sunt ingropate bijuterii in valoare de 20.000 de dolari fiecare.

Milioane de americani, copii sau adulti, au luat cu asalt librariile pentru a-si cumpara o noua carte in care autorul a ascuns o multime de indicii care in cele din urma ii vor conduce catre o comoara in valoare de peste doua milioane de dolari. Secrets of the Alchemist Dar e plina de indicii care conduc la 100 de inele create special de un bijutier celebru american, Aaron Basha. Oricine poate participa la aceasta cursa, singura conditie fiind cunoasterea limbii engleze.


Coperta cartii Secrets of the Alchemist Dar

Moda cartilor care contin indicii despre gasirea unor comori ascunse a fost creata de autorul Mike Stadther in 2004. In urma cu doi ani, prima sa carte A treasures trove a creat o veritabila isterie in SUA, unde mii de adulti si copii au intrat in cursa gasirii cat mai rapid a indiciilor pe care autorul le strecurase in paginile cartii. Editorul celui de-al doilea volum prezice o adevarata vanatoare globala a comorii. Pentru crearea comorii, Mike Stadther a apelat la serviciile unui bijutier apreciat in SUA, Aaron Basha, care a realizat 100 de inele a caror valoare se ridica la peste doua milioane de dolari. Mi-am dorit sa dau nastere unei vanatori globale, la care sa participe milioane de oameni. Entuziasmul creat de primul volum m-a luat pe nepregatite. Nici o clipa nu m-am gandit ca ideea cautarii unei comori pe baza indiciilor dintr-o carte va fascina atat de multi cititori. Cred ca ideea de a reuni o intreaga familie in scopul descoperirii comorii a placut cel mai mult si a generat succesul cartii. Pentru a descoperi inelele, oricine poate cauta indiciile pe care le-am ascuns in carte, in orice parte a lumii, singura conditie fiind aceea a cunoasterii limbii engleze. Pentru primul volum, A treasure's trove, Mike Stadther a lucrat opt ani: cea mai grea sarcina a fost gasirea locurilor unde ar fi putut ascunde indiciile. Astfel, nici o cheie nu putea fi ingropata, ascunsa intr-un loc periculos sau pe vreo proprietate privata. In acelasi timp, cheile trebuiau sa fie cat mai greu de gasit.

In numai o luna, A treasure's trove a urcat pe primul loc in topurile de vanzari ale cartilor pentru copii. Indiciile au fost atat de bine ascunse incat comoara a fost gasita la un an de la lansarea cartii, in octombrie 2005.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Caciulata-Pausa-Dealul Pausa-Curmatura "La Troita"-Poiana Stanisoarei-Muchia Vladesei-Muntele Durduc-Cabana Cozia(muntii Cozia)



1. Căciulata (300 m) – Păuşa (300 m) – Dealul Păuşa (647 m) – Curmătura „La Troiţă“ (673 m) – Poiana Stînişoarei (720 m) – Muchia Vlădesei – Muntele Durduc (1568 m) – cabana Cozia (1573 m)

Marcaj:

Diferenţă de nivel: 1273 m

Timp de mers: 5½–6 ore

Timpi intermediari: Curmătura „La Troiţă“ – 1½ ore; Stînişoara – 2½– 2¾ ore

Trasee de legătură: 2, 3 (Curmătura „La Troiţă“); 9, 10 (Stînişoara); 4 (Muchia Vlădesei).

Traseu accesibil tot timpul anului (Căciulata – Păuşa – Stînişoara), recomanda-bil numai vara (Stînişoara – Muchia Vlădesei – cabana Cozia).





Este principalul traseu turistic către care se poate ajunge din Călimăneşti, Căciulata, Păuşa şi Jiblea Veche. Se menţine, în general, pe culme, urmînd la început Dealul Păuşa şi apoi Muchia Vlădesei. În lungul său se întîlnesc numeroase elemente de interes turistic: Grota din Cale, abrupturile şi strungile din Valea Seacă, stîncile şi grotele din Muntele Sălbaticu, repezişurile văii Bulzului, Colţul lui Damaschin, Grota Haiducului, cheile şi abrupturile Bulzului, numeroasele „chipuri de piatră“ din creasta Bulzului, muntele Durduc.
Sursa:guideromania.com