Comuna Apateu inecata in sange #7

Comuna Apateu înecata în sânge
de Cicerone Ionitoiu
#7

 Nemulţumirile create de cotele mari şi obligativitatea ridicării lor chiar de la batoză au făcut pe ţărani să se adune duminică dimineaţa în centrul comunei APATEU, situată numai la 5 km de BERECHIU.
Directorul şcolii şi notarul s-au amestecat şi ei în discuţii, căutând să-i "lămurească" despre împlinirea acestei "datorii" obşteşti faţă de stat. Numai asta lipsea în acele momente. Ţăranii n-au mai aşteptat "lămurirea" şi au sărit asupra lor făcându-i una cu pământul.
 La clopotele de la Berechiu au răspuns şi ei prin clopote.
 Au pus mâna pe ce au apucat şi în timp ce unii au devastat casa notarului şi directorului, alţii s-au îndreptat spre primărie şi şcoală, unde au ars arhiva, portretele călăilor ruşi şi români precum şi lozincile comuniste de înflorire a României socialiste. Comuna răsuna de strigăte: Jos cotele, jos comuniştii, vrem libertate. Zvonindu-se că vine armată împotriva lor, au trecut la baricadarea comunei mai ales înspre Berechiu , aşezând lemne, grape cu dinţii în sus, bolovani...
 0 altă dorinţă a răsculaţilor era ca salariaţii să nu primească plata în bani, ci numai în natură. Trebuie subliniat că din 1949, toţi salariaţii din comună, inclusiv corpul didactic, corpul sanitar, fuseseră trecuţi în bugetul comunei ca să primească lefurile la discreţia primarului şi secretarul organizaţiei de bază să aprecieze dacă depun şi muncă pe teren obştesc, deci să-i dirijeze.
 Plutonierul major de jandarmi, Pânzaru Ioan, era un om mai aparte care-şi dădea seama că trăieşte în sat cu oamenii şi trebuie să le înţeleagă suferinţa, nu ca să-i mai terorizeze şi el. Până la urmă a fost şi el arestat şi condamnat.
 Când a sosit o maşină cu 5 miliţieni din jud. Bihor ca să întărească siguranţa în sat, aceştia au fost arestaţi şi închişi în miliţie, iar plutonierul major nu a făcut nici-o obiecţiune.
 In seara de duminică pe la orele 21, armata a încercat să intre în sat venind dinspre Sepreus. Atunci s-a tras clopotul şi satul cu mic cu mare a venit la margine, începând să fluiere şi să huiduiască. Şase ţărani care erau în post avansat, în afară de sat, au încercat să se opună dar în faţa focului deschis de armată, n-au reuşit şi au fost făcuţi ostateci.
 Lt.col. Clain de la reg.l Grăniceri, cu locot. Hârţău Gheorghe şi slt. Haiduc Iustin de la acelaşi regiment, a ţinut satul sub foc de armă continuu, ca să se poată retrage cu cei 6 ostateci, deoarece pretindeau că nu aveau forţe suficiente. Înseamnă că forţa şi hotărârea ţăranilor a fost determinantă în retragerea armatei.
 A doua zi, după orele 17 , pe 1 august 1949, la intervenţia lt.Coloman Ambruş, obţinându-se aprobarea Bucureştiului de a primi întăriri de armată şi mână liberă în folosirea "focului" , grănicerii au revenit în forţă, ocupând satul şi trecând la represalii sângeroase.
Două zile a durat vânătoarea ţăranilor şi chinuirea la faţa locului, înainte de a fi trimişi la securitatea Arad.
 Pe 3 august 1949,1a marginea satului Apateu, pe locul denumit "Dâlma" au fost ucişi Stana Simion(26 ani), Mangu Ion (36 ani), MOŢ Petre (51 ani),iar pe 3/4 aug.alţii: Maliţa Gheorghe(51 ani) şi MOŢ Aurel (21 ani).
 Familiile celor ucişi, cu ale arestaţilor şi alte zeci de ţarani, au luat drumul deportării, averea confiscându-se, servind ca nadă la înfiinţarea colhozului în care au intrat "uscăturile" satului.
 Printre arestaţi şi condamnaţi s-au numărat: Blidar Petru(condamnat la 3 ani) Botaş Dimitrie(4 ani), Bule Teodor (64 ani), Mang Ion(nu cel împuşcat), Mermeza Saveta(5 ani), Miron Petru, Moţiu Petru (4 ani şi apoi D.O.), Pârvu Aurel(10 ani), Petraş Mihai(3 ani), Purtan Simion(3 ani), Zegrea Petru(5 ani), Homorogan Petre, Herman Gheorghe zis Bicoş, Blaj Teodor zis Pupi, Botaş Marian, Mangu Petre zis al Florii Nastii, Mermeza Simion, Maliţa Ion al Clopaciului, Partan Vasile şi alţii.
COMUNA SEPREUŞ PLĂTEŞTE TRIBUTUL DE SÂNGE
 Ca peste tot, birurile statului îi exasperaseră pe ţăranii din Sepreuş, comună situată la 6 km sud de comuna APATEU; şi aici, în ziua de duminică, 31 iulie, clopotul bisericii i-a adunat pe ţărani în mijlocul satului să se sfătuiască. Au hotărît că dacă dau cotele de grâu, n-au ce să dea la copii să mănânce şi atunci mai bine să salveze mâncarea copiilor. Circa 400 de săteni veniţi înarmaţi cu ciomege, furci, topoare, n-au mai socotit autorităţile comunale demne de a-i reprezenta, le-au izgonit, au dezarmat o patrulă călare de 3 miliţieni, au fixat posturi din ţărani, şi au trecut la lucru.
 Au rupt firele telefonice, au scos arhiva din Sfatul popular şi i-au dat foc, aceasta arzând cu o parte din local. Au desfiinţat şi cooperativa, punând stăpânire pe întreaga comună.
 In după amiaza de 1 august, lt.col.Ambruş Coloman de la Timişoara a dat dispoziţie de a se lua comuna cu asalt. Până seara, 40 grăniceri şi alţi 40 miliţieni însoţiţi de cadrele securităţii, au fost angajaţi în operaţiune. In timpul ciocnirii, 2 grăniceri au fost răniţi. Uliţă cu uliţă, casă cu casă au fost călcate pentru depistarea "instigatorilor". Ca teroarea să fie şi mai mare, în timpul nopţii de 2/3 august au împuşcat şi aruncat pe drum pe: INCICAU Mihai (ţăran născut în 1899), pe PARVU Ion(ţăran, membru PNL), PÂRVU Teodor (avocat, membru PNT), STANA Ion(fost cârciumar), Huţiu Ion...
Din comuna au fost arestaţi 57 de ţărani, iar familiile lor şi ale celor asasinaţi au luat drumul Bărăganului în D.O.
 Printre cei arestaţi s-au numărat: Burcă Iosif(2 ani), Burcă Petre (condamnat), Burcă Teodor(condamnat la 8 ani), Horga Ion, Horga Mihai(4 ani): Incicău Iosif, Incicău Petru, Orădan Teodor, Orb Florea(2 ani), Pârvan Vasile, Pintea Petru, Purtan Petru(10 ani), Roşca Gheorghe(6 ani), Stana Ion(nu cel împuşcat, condamnat la 14 ani ), Stana Petru(12 ani), Stana Simion (16 ani), Suciu Mihai, Suciu Toader(3 ani) şi printre arestaţi s-a găsit şi preotul Ştefănuţ Ion.
REPRESALIILE DIN ALTE COMUNE
Revolta a fost atât de puternică, încât a cutremurat două judeţe şi a fost nevoie să se ocupe satele cu armată. Câteva exemple:
S-au lăsat 2 Companii şi 2 plutoane în 3 comune:
BATAR - unde au împuşcat pe un ţăran cu numele de CRĂCIUN şi pe 3 August au deportat 24 de persoane între 7 ani şi 67 ani.
TALPOŞ - au ridicat şi dus în domiciliu obligator 28 de persoane între un an şi 74 de ani.
 TAUT - au ridicat 21 de ţărani între o lună şi 72 de ani.
BICACIU-Salonta a fost împuşcat PETRUT Dumitru în 2/3 august 1949. In alte 3 comune s-au lăsat 3 Companii de soldaţi după cum urmează:
BELFIR:au fost împuşcaţi în comună KIAK Laczi(măcelar) pe 3 August şi LORICZ Soni, ţăran, ucis pe 1 august. Au fost ridicaţi 20 de ţărani - între 7 luni şi 69 de ani;
 COCIUBA Mare, au fost arestaţi 16 ţărani între 2 ani şi 70 de ani şi duşi în DO.
GIRISUL NEGRU:a fost ridicată Eva ŢITIRIG, mamă a 4 copii între 4 şi 9 ani şi alţi 28 ţărani (între 2-62 ani). Au fost împuşcaţi: SARBU Silviu(notar)pe 1 august, în faţa primăriei, BOTTON Gheorghe pe 2 August şi BOLOG Ioan ucis pe 3 August.
 AU FOST LĂSATE 2 PLUTOANE IN COMUNA BICACIU şi au fost ridicate 20 persoane între 5 luni şi 64 de ani, ce au fost duse în domiciliu obligator.
COROIU: a fost împuşcat pe 29 iulie ţăranul Matei LEUCUŢIA şi au fost ridicate 16 persoane între 10 ani şi 63 ani şi trimise în domiciliu obligatoriu.
In com.Avram Iancu a fost împuşcat ţăranul PATAŞ Ion pe 2 Aug.1949.
 CRAIVA: preotul din comună a luat cheile şi nu s-a putut intra la clopotniţă. Pentru a înfricoşa, au fost arestaţi 24 de ţărani între 2 ani şi 72 ani şi au fost trimişi în domiciliu obligatoriu . Dintre cei împuşcaţi pe 30 şi 31 august s-au numărat:Hurth Ioan, Hurth Teodor,Huţui Ioan(născut in 1908) şi Huţui Teodor.
In SUSAG , a fost împuşcat PETRAN Gheorghe zis Tibic şi au mai fost ridicaţi 17 ţărani între 6 luni şi 72 de ani şi trimişi în domiciliu obligator.
La TINCA, SUCIGAN, V.Vasile, notar, invalid a fost împuşcat în comună pe 2 august.
UCURIS, pe lângă morţii din comună au mai fost arestaţi 31 ţărani între 16 luni şi 70 de ani ce au ajuns în domiciliu obligator.
 La SIRIA, s-au făcut arestări ce au trecut prin Securitatea din Timişoara.
 Mişcările au avut loc şi în judeţul Timiş, Torontal dând multă bătaie de cap, fiind nevoiţi să ţină în alarmă trupele şi să întărească efectivele de la sate.
 Printre vinovaţii de represaliile din judeţele Bihor şi Arad se numără: Bondarenko-Pintilie ajuns general, Cseller Ludovic şi Ambruş Coloman avansaţi la gradul de colonei, maior Moiş Aurel, Birtaş, lt.col. Clain de la grăniceri, căp. Negru Radu, cap.Retegan(sau Retezan după alţii), locot.Martiş Ion şi Hărtău Gheorghe, slt.Cimbrea Vladimir şi Haiduc Iustin şi mulţi alţi. Nu trebuiesc trecuţi cu vederea anchetatorii printre care se numără şi: Aibănuş Mihai, Bihari, Broitman, Kupfer , Litvin , Smilovici, Rafila Alexandru, Schnellbach Martin, ş.a.
 Securitatea învinuia organizaţiile de partid de la sate, că nu s-au preocupat să promoveze "lupta de clasă între ţăranii săraci şi cei înstăriţi", lăsându-i manevraţi şi antrenaţi în acţiuni "huliganice împotriva regimului". Mai erau învinuiţi naţional ţărăniştii că au provocat agitaţia la sate, folosindu-se de elementele epurate care s-au reîntors la locurile de origine.
 Desigur nu aveau voie să spună adevărul, că motivul real era situaţia de înfometare la care fuseseră aduşi ţăranii prin politica de jaf şi teroare.
 Ambruş Coloman, venit la faţa locului, a văzut că numai folosirea forţei masive poate linişti lucrurile şi în consecinţă a trecut la execuţii, arestări şi deportări.
MĂRTURISIREA REALITĂŢII
 Steliana Breazu din Oradea ne relatează mărturisirea obţinută de la un preot: "Mă numesc Iosif STOICA, preot născut 10 ianuarie 1909 la Minişul de Sus-Arad.
 La vremea când au izbucnit revoltele de la Ucuriş, Sepreuş, Cermei, Somoşcheş, în perioada de la sfârşitul lui iulie şi primele zile ale lunii august 1949, mă aflam în localitatea Gurba-Arad, unde funcţionam ca preot ortodox.
 Imi amintesc că, în vara aceea, ţăranii din Gurba şi din satele învecinate îşi pierduseră cu toţii răbdarea, văzând cum se confiscase grâul la batoze, confiscare botezată "cote de stat". Oamenii se întorceau acasă plângând, cu căruţele aproape goale, doar cu 10-12 saci de grâu rămaşi pentru sămânţă. Ei ştiau că de acum înainte aveau să trăiască doar cu mălai şi cu mămăligă.
 Atunci când (prefectul) Petre Bele le-a spus "Duceţi-vă pe islaz şi paşteţi iarbă", lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. Prefectul comunist a luat-o la fugă... şi a anunţat autorităţile din Arad... a sosit miliţia călare, care a făcut arestări şi execuţii sumare... cadavrele au fost lăsate în văzul tuturor, două zile şi două nopţi, fără măcar să¬i acopere. După aceea, miliţia i-a pus în sicrie şi i-a încărcat în camioane. Cum drumul spre Arad trecea prin Gurba, eu am văzut în camioane atât sicriele cât şi arestaţii, de la fereastra casei parohiale...
 Confiscarea grâului apoi s-a făcut foarte uşor direct de la batoze... Comitetul judeţean a trimis în fiecare sat câte doi muncitori de la întreprinderile arădene, care cu doi delegaţi de la primărie şi cu preotul, mergeau din casă în casă cu muncă de lămurire pentru ca ţăranii să dea şi porumbul de bună voie...
 Muncitorii spuneau: "Trebuie să-l distrugem pe ţăran. Până nu-l distrugem pe ţăran, ţara nu are să aiungă la un nivel de trai mai bun."
A trebuit să mă supun acestei corvezi şi să-mi audă urechile cum muncitorii de la Arad înjurau pe ţărani de mamă şi de Dumnezeu."
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0015]
Sursa:universulromanesc.com

Saua Piatra Argelelor-muntele Pietrele Albe-Poiana La Tarsa-Defileul Jiului(DN 66,km 112,5)-Gara Pietrele Albe *muntii Parang

13. Saua Piatra Argelelor - muntele Pietrele Albe - poiana La Tirsa - defileul Jiului (DN 66, km 112,5) - gara Pietrele Albe

Marcaj: triunghi galben (marcaj vechi)              

Timp: 4-5 ore.                                                                        

Traseu nerecomandabil iarna.


Acest traseu foloseste celor care urca pe traseul 12 de la Lainici, iar din Poiana Argelelor doresc sa revina in defileu. Traseul incepe din saua Argelelor (1270 m alt.), din poteca traseului 12.
Din ramificatie strabatem saua spre vest circa 150 m, trecem pe versantul vestic, dinspre defileu, si intram in padure la dreapta (nord). Poteca este buna, iar marcajul apare la intervale acceptabile. Dupa un parcurs prin padure, pe curba de nivel (circa 500 m), iesim in Poiana Purcarului, tinut carstic prin excelenta. Culmea se adinceste intr-o sa (circa 1310 m alt.) presarata cu doline si avind chiar un mic lac. Din sa schimbam directia spre nord-vest, trecem pe linga cuveta lacului, loc in care lasam pe dreapta o poteca spre cheile Polatistei, si ocolim vf. Cioaca Purcarului (1360 m alt.), ce ramine pe stinga potecii. Intram in padure exact pe muchie. Curind traversam o poienita si reintram in padure. Muchia are acum directia nord-vest. Pe stinga se inlantuie abrupturi. Panta coboara accentuat si abia la 1140 m alt. Intilnim o sa in care ne putem odihni. In continuare se ridica o mica inaltime (1160 m alt.) in care poteca se strecoara cu greu prin desis. Nu parasim linia crestei inguste si coborim permanent spre nord-vest, pina la circa 980 m alt., cind poteca formeaza serpentine. La 800 m alt., spre stinga se vede ogasul unui piriias, pe care il traversam iesind in marginea poienii La Tirsa (730 m alt.). In poiana se afla o baraca paraginita. Micul platou e inconjurat spre Jiu de abrupturi si desisuri. Atentie! Poteca pe care am venit nu patrunde in poiana. Exact din liziera se intoarce cu 180° traversind din nou ripa mai jos. Pe marginea din dreapta a acestui ogas coborim pe poteca destul de dificila si in final ne strecuram pe linga peretii care formeaza rambleul, iesind in gura ogasului, in DN 66. In apropiere se afla monumentul care marcheaza intrarea in judetul Gorj (510 m alt.). Ne aflam la circa 500 m sud de gura vaii Polatistea si la 4,6 km de motelul Gambrinus. Pentru frumusetea peisajului din defileu recomandam iesirea spre sud, la gara Pietrele Albe. Coborim pe drumul modernizat si dupa 250 m tre-cem pe malul drept al Jiului, in timp ce calea ferata urmeaza malul sting, strabatind tunele si viaducte. Peisajul este spectaculos. Apa Jiului se arunca inspumata intre stinci. Intram intr-un mic ,,cirlig' al vaii, cu care incepe ,,strimtoarea' Surducului, partea cea mai salbatica a defileului. Dupa o curba larga ne aflam in dreptul vaii Murga Mare. Drumul national, aparat de parapet, este strins intre Jiu si cordonul abrupturilor muntelui Dumitra. Dupa 3,2 km pe DN 66 ajungem in dreptul unui pod de beton peste Jiu. Parasim drumul modernizat, trecem pe pod si urcam circa 350 m pe drum, pina la gara Pietrele Albe.
Sursa:scrigroup.com

Rascoala se generalizeaza -Bihorul in flacari #6

Răscoala se generalizează-Bihorul în flăcari

de Cicerone Ionitoiu
#6

Securitatea din Oradea avea mult de muncă. I se dăduse şi Maramureşul, cu un tineret foarte energic şi cu munţii care aveau multe ascunzători ce favorizau mişcările de partizani. Colonelul Ludovic Cseller îsi sudase un colectiv de 126 de "lucrători" în care, ca să nu fie discriminare, introdusese şi 19 români.
 In această lună călduroasă trebuia să încheie dosarele unor partizani care îi dăduseră mult de lucru, pentru a le trimite tribunalului de la Cluj. Credea că rezolvase problema "instigatorilor" la răscoalele de pe Barcău, când în noaptea de 28/29 iulie n-a mai avut noapte. L-au sculat ba din Ghida şi Abram, că ţăranii nu mai vor să treiere, ba dinspre sud, unde parcă se uniseră satele din jurul Batarului, Tăutului şi Talpoşului, care ameninţau primăriile, iar miliţienii, de frică, fugiseră.
 Dimineaţa a venit năuc la treabă şi a chemat imediat pe căpitanul Elekes şi i-a spus să contramandeze plecarea avionului spre Sighet, deoarece se impunea prezenţa lui ca să liniştească răscoala.
 Partizanii din Maramureş mai puteau aştepta, erau bine păziţi în închisoarea de la Sighet, şi aşteptarea era tot din contul pedepsei ce trebuiau s-o facă. După ce-a plecat colonelul, Elekes a chemat pe sublocotenentul Ilie Rada şi i-a spus să contramandeze plecarea avionului. Acesta i-a spus că este o prostie să facă acest lucru, când aviatorul nu ştie în ce direcţie trebuie să meargă decât atunci când te sui, şi nici cu cine să meargă. Avionul e alimentat şi gata de a plecat în misiune. Atâta se ştie la aeroport.
Au stâns în grabă actele, dosarele şi au plecat la aeroport. Cseller deja se suise în maşină şi plecase cu căpitanul Retezan, omul de mână care ştia să bată , să nu te mai scoli sănătos. Si ştia să mânuiască bine pistolul, chiar şi mitraliera, lucru ce-l va dovedi în urmărirea partizanilor.
Cu vreo săptămână înainte, avusese un succes deosebit. Numai la Biharia arestase circa 200 de ţărani. Si bătuse la ei şi triase şi iar bătuse până ce 16 au "recunoscut" că au fost"instigatori". Pe doi dintre ei, Dorobanţ Francisc şi Szabo Peter, într-o noapte din luna septembrie i-au dus din închisoarea Oradea şi i-au împuşcat la marginea comunei Biharia pentru a îngrozi localnicii.
Ziua şi-a petrecut-o alergând dintr-un centru de sate revoltate (Ghida, Satu Barbă, Abram, Margine, Saldabagiu, unde ţăranii înarmaţi cu topoare,furci, sape, devastau primăriile, ardeau arhivele cu procesele verbale de impunere strigând: "Nu vom da nici un bob de grâu ca să iasă din comună"), la celălalt ciorchine de comune de pe Crişul Negru, la sud de Băile Tinca. Aici a izbucnit revolta la Tăut şi s-a întins cuprinzând Baţârul, Talpoş într-o parte şi Cociuba Mare, Belfir, Ucuriş , Susag , Coroiu, de cealaltă parte.
Peste tot se ardea, se distrugea, firele telefonice se rupeau, miliţienii fugeau, ţăranii refuzau să duca grâul la arie, iar cei de pe batoze vroiau plata în grâu.
Seara, Cseller s-a retras să se odihnească puţin , dar n-a fost chip. A primit cea mai neagră veste de când era şef de regională.
Avionul pe care-l contramandase să plece, plecase totuşi şi la radio se anunţase că aterizase lângă Triest cu căpitanul Elekes şi sublocotenentul Ilie Rada. Mai dormi dacă poţi?!
A doua zi dimineaţa a aflat că plecaseră cu documente importante şi cu dosarul aproape finalizat al mişcării de rezistentă din Maramureş, pe care trebuia să-l înainteze tribunalului Cluj.
 Si răscoala continua cu şi mai mare furie. Noroc că-l avea cu el pe celălalt căpitan, Retegan. La Gurbediu, lângă Tinca, unde se duceau discuţii cu mecanicii de la batoză să primească plata în bani, nu s-a putut ajunge la înţelegere.
 Si răscoala se întindea mereu. Trecuse şi în judeţul Arad, pe "moşia" locot. colonel Ambruş Coloman. Acum, cei doi trebuiau să-şi dea mâna să nu-şi supere şeful, pe generalul Pintilie Bodnarenco. Bieţii ţărani aveau parte de trei "români" care să-i pacifice.
 "MÂNCAŢI PRUNE ŞI CASTRAVEŢI CA SĂ PUTEŢI STRÂNGE CUREAUA"
După apariţia Deciziei 306, publicată pe 21/iulie 1949 şi prin care se preciza că "Nici un producător nu poate treiera înainte de a primi procesul verbal în care se menţionează cantităţile de cereale ce trebuie predate", iar nepredarea se pedepseşte conform decretului 183/30-04-1049 cu închisoare de la 5-15 ani şi amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, în comuna Somoşcheş, la nord de Ineu, ţăranul Sasu Ion al Şchiopului, pe 23 iulie a întocmit o listă cu sătenii care doresc să treiere fără a da cote reuşind să strângă peste 50 de semnături în aceiaşi zi .
*
 A doua zi, duminică 24 iulie, oamenii au început să treiere, dar a intervenit miliţia şi autorităţile comunale care i-au împiedicat să continue. Anunţând "judeţeană", a venit imediat la faţa locului Petru Bele, prefectul judeţului, care cu greu i-a convins să aştepte până luni dimineaţa când se va găsi o soluţie. Intr-adevăr pe 25 iulie s-a hotărât ca ţăranii care au până la 3 ha să poată treiera, dar cu toate acestea nu s-a început fiindcă nu aveau toţi adus grâul la arie. Sâmbătă 30 iulie, câţiva ţărani care nu mai aveau făină pentru pâine au început treieratul, dar organele primăriei le-au luat cota de la batoză şi au depozitat-o în primărie.
 Duminică 31 iulie s-au asociat la treierat şi ceilalţi ţărani, indiferent de suprafaţa de pământ, luându-şi tot grâul acasă, fără a mai da cote. Cei care treieraseră sâmbătă s-au dus la primărie şi cu forţa şi-au încărcat cotele în saci şi le-au dus şi ei acasă.
Autorităţile comunale au fost bătute, alungate, iar firele telefonice rupte pentru a nu se cere intervenţia miliţiei de la judeţ.
 Instructorul partidului, Balasz, care era trimis în comună, a dispărut de furia populaţiei. Locotenentul de securitate de la Arad, Mariş Ioan anunţa pe Coloman de la Timişoara pe 1 august că "instigarea" la revoltă ar fi venit dinspre judeţul Bihor, acolo unde era pe teren şeful Securităţii, Cseller.
 Prefectul Petru Bele fiind anunţat, a venit pentru a doua oară în comună în timp de o săptămână. Satul valid i-a ieşit înainte şi l-a oprit pe prefect, l-au tras din maşină şi l-au bătut, trântindu-l la pământ. Maşina i-a fost răsturnată în şanţ; iar primarul Cârlig Iosif a reuşit să fugă cu un camion urmărit de ţărani. Bătut zdravăn, a fost făcut scăpat când au văzut o maşină cu miliţieni venind spre Someşcheş. Salvat, a fost dus la spitalul din Ineu.
 In aceea Duminică de 31 iulie 1949, toată regiunea din nordul judeţului Arad era în plină revoluţie, şi se întinsese în Şuşag, Ucuriş, Apateum, Şepreuş, unde clopotele chemau de zor pe săteni la luptă pentru apărarea bucatelor pentru copii. Avem să vedem şi desfăşurarea evenimentelor din acele comune.
 Regiunea a fost împânzită cu grăniceri, securitate, miliţie şi muncitori, toţi înarmaţi. Luni, 1 august, revolta a continuat în comuna Someşcheş devastându-se ferma, iar în strigăte de "Jos comuniştii" şi "Vrem libertate", au intrat în primărie, distrugând interiorul şi arzând tablourile călăilor comunişti, lozincile şi o parte din arhivă. Satu de la mic la mare era prezent. Spre seară au început să se tragă clopotul bisericii anunţându-se sosirea forţelor armate. Satul a fost ocupat şi a început vânătoarea ţăranilor: Au fost omorîţi Faur Ion şi Margine Gheorghe. Alte zeci arestaţi şi printre condamnaţi se numărau: Sas Aurel-Augustin(2 ani), Sas Ion(10 ani), Scrob Petre (3 ani) si Flonta Floarea-casnica.
LA UCURIS ÎNCEPE SA CURGĂ SÂNGELE
 Am văzut că pe graniţa dintre Bihor şi Arad revoltele se ţineau lanţ şi Ludovic Cseller dezlănţuise teroare, şi începuse arestările şi deportările. Astfel au fost ridicaţi din comuna Bicaciu 20 de ţărani între 5 luni şi 64 de ani;de la Batâr au fost ridicate 24 de persoane între 7 luni şi 69 de ani; din Talpoş sunt arestaţi 28 de ţărani între 1 şi 74 de ani; din Tăut alţi 21 de ţărani între o lună şi şi 72 de ani; din Girişul Negru sunt arestaţi 28 de ţărani între 2 şi 62 de ani; din Belfir sunt arestate 20 de persoane între 7 luni şi 69 de ani şi din Cociuba Mare, 16 ţărani între 2 şi 70 de ani. Acesta era primul val de deportaţi şi satele rămăseseră sub ocupaţie armată.
 In comuna Ucuriş, pe 31 iulie, duminică, ţăranii au fost chemaţi la primărie ca să iscălească pentru primirea procesului verbal, cu obligaţiile de predare a cotelor ce fuseseră fixate, altfel nu aveau voie să înceapă treieratul.
In această comună ţăranii încă de la jumătatea lunii iulie îşi aranjaseră grâul în stoguri şi aşteptau lângă batozele care şi ele erau pregătite. Ca de obicei, în fiecare an, la aceea dată, grâul vechi era terminat şi oamenii nu mai aveau de făcut pâine pentru copii.
 In timp ce începuseră să se dea procesele verbale, oamenii au rugat pe primar să le dea voie să treiere câte o căruţă pentru mâncare, dar acesta a interzis lui Ioan Brânduşe şi Teodor Popa, proprietarii batozelor, să le pornească. La insistenţele ţăranilor, primarul Teodor Cotuna, înfuriat, le-a spus: "Mâncaţi prune şi castraveţi ca să puteţi strânge cureaua."
 Aceasta a întrecut orice măsură. Oamenii care erau pregătiţi să înceapă, văzând că-şi bate joc de ei un neisprăvit în toate, cu 2 clase primare, au pus mâna pe obligaţii, smulgându-le de la agentul agricol, le-au scos în curtea primăriei şi le-au dat foc.
 Primarul şi funcţionarii primăriei au fost alungaţi şi oamenii au început să smulgă tablourile de pe pereţi ale călăilor ruşi şi ale celor români, să ia arhiva din dulapuri şi să le arunce pe foc. In faţa primăriei, peste uliţă, era ridicată Poarta de triumf ornată cu secera şi ciocanul, încadrate de steaguri roşii. Tăiată cu fierăstrăul şi sfărâmată cu târnăcoapele, a fost arsă pe foc.
 Firele telefonice ce făceau legătura cu Oradea şi Beliu au fost rupte şi s-au ridicat baricade la cele două capete ale comunei, în timp ce clopotul suna a primejdie ce se auzea până la Berechiu, Suşag, Coroi...
Revolta a continuat până târziu în noapte, în timp ce pe deasupra satului se învârtea un avion, iar trupele de grăniceri şi securitate înconjurau satul. Luni dimineaţa, pe 1 august satul s-a trezit sub ocupaţie şi în plină teroare a arestărilor, iar cei pe care puneau mâna erau aruncaţi în beciul primăriei, unde apa era până la genunchi. Retegan, după alţii Retezatu, securist îmbrăcat în civil, bătea cu parul, lovind în cap şi pe spinare, smulgând declaraţii neadevărate.
Două zile au durat ciocnirile în sat, adevărat război civil. Miercuri dimineaţa, pe 3 august au trecut la execuţii ca să sperie pe săteni, împuşcându-i în ceafă pe cei mai vrednici dintre ei:
Ioan BODEAN cel ce aruncase portretele pe foc a fost împuşcat la intrarea în satul Ucuris dinspre Beliu.
Alexandru MATEOC a fost împuşcat lângă biserică.
Florea MATEOC împuşcat lângă şcoală.
Ion MATEOC, care, nici nu fusese la răscoală, dar care nu-şi denunţase fiul fugit, ca mulţi alţii, prin porumb şi păduri, a fost împuşcat lângă fântână.
Toţi aceştia au fost lăsaţi două zile la vedere, pe locurile unde fuseseră executaţi... Ion I.MATEOC, fiul, după trei zile a fost prins şi împuşcat la marginea satului.
In ziua de Miercuri 3 August 1949, după cum o să vedem, au fost împuşcaţi 45 de ţărani în comunele din jur, care puseseră mâna pe furci ca să-şi apere pământul.
Tot în seara zilei de 3 August au fost ridicate 15 familii totalizând 31 de persoane, rudele celor împuşcaţi şi deportaţi. Printre ei numărându-se:
Maria PĂFUCAN, soţia lui Floare MATEOC a Gherii, cu cele două fete Maria şi Florica.
Soţia lui Ioan MATEOC cu cei doi fii, iar cel de al treilea fusese deja executat.
Familia lui Alexandru MATEOC a lui Lusuman. Florea ANTON a Ningenii cu familia. Alexandru ANTON a Ningenii cu familia.
Toată averea acestora a fost confiscată şi pe 6 august 1949, pe pământurile lor s-a înfiinţat colhozul "Drapelul muncii", cu 43 familii din sat care s-au oferit ca să intre, bucurându-se de munca celor ucişi.
 Deportaţii s-au înapoiat în 1954, iar pe 19 februarie 1961, tot satul a fost forţat să intre în colectiv. Satul a rămas sub ocupaţia şi teroarea militară dirijată de Securitate.
SÂNGELE CURGE ŞI IN COMUNA BERECHIU
In ziua de duminică 31 iulie, la primăria comunei Berechiu şi-a făcut apariţia echipa culturală a Şcolii de ofiţeri din INEU pentru a descreţi frunţile ţăranilor. Dar ţăranii înfometaţi au început să strige: "Vrem pâine şi nu mălai! Vrem libertate ! Jos comuniştii !"
 Secretarul biroului de plasă al PMR, Beli Petru, care se găsea acolo şi căuta să lămurească sătenii în legătură cu treierişul şi colectările, a fost bătut de cei cei fuseseră adunaţi şi a fugit.
 Ajunsese veste de bătaia ce o primise prefectul la prânz în comuna Someşcheş şi când au auzit clopotele bătând şi dinspre Vest(de la Apateu) şi dinspre Răsărit(de la Ucuriş) şi dinspre Sud (de la Someşcheş), pe la orele 5 după amiază au pus mâna pe furci şi pe topoare şi au plecat spre Somoscheş.
 Miliţia şi grănicerii care încercuiseră comuna Berechiu i-au oprit din drum şi ei s-au întors in sat, unde atmosfera era tot de agitaţie, gata să izbucnească. Pe 1 august s-au adunat din nou la primărie, refuzând să iasă la câmp, şi au continuat să manifesteze împotriva măsurilor luate de regim şi ameninţau autorităţile. S-au rupt firele telefonice şi primarul a fugit.
 S-au cerut întăriri, dar situaţia în regiune devenise alarmantă, ceea ce a făcut pe lt.col.Coloman Ambruş să vină la Arad în noaptea de 31 iulie, pentru a conduce operaţiunile, şi se plângea în raportul adresat lui Bodnarenco de greutăţile întâmpinate de neaprobarea folosirii forţelor de la grănicerii din Radna, pe care Bucureştiul când le aproba, când revenea asupra aprobării. Numai în seara de 1 august a primit avizul şi a desfăşurat forţele, alăturându-se efectivului de 315 miliţieni şi 65 de securişti.
 I se raportase bătaia pe care o primise prefectul judeţului Petre Bele, originar din comuna Chereluş, situată în raza revoltelor şi care ajunsese la Bucureşti, fiind ruda cu Miron Bele, fruntaş alături de Petru Groza, în Frontul Plugarilor. Datorită faptului că şi Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de interne şi ministrul justiţiei, era originar din Gurba, la 10 km.de zona răscoalelor s-a intervenit şi s-a aprobat ca să se facă execuţii de către Coloman.
Ceea ce nu ştiau autorităţile era atitudinea provocatoare a lui Petru Bele faţă de ţăranii înfometaţi, care a dus la bătaia şi internarea lui în spital. In acea Duminică de 31 iulie, când prefectul s-a dus să potolească populaţia, a fost oprit la marginea comunei Somoscheş. I-a intrebat "Ce vă trebuie ? de ce nu vă astâmpăraţi ? Oamenii s-au plâns de cotele foarte mari care-i lasă muritori de foame.
 0 femeie văduvă i s-a adresat:"Domnule prefect, eu mâine dimineaţă nu voi avea ce să le dau de mâncare ce-lor patru copii ai mei. Ce să fac?" Si în bătaie de joc, Petru Belu i-a răspuns: " Duceţi-vă pe islaz şi paşteţi iarbă." Acestea nu se comunicau la Bucureşti şi nici chiar la regionala Securităţii.
In seara de 1 August, au năvălit în comună trupele de grăniceri şi au trecut la arestări şi torturări. Printre cei ridicaţi şi duşi la Securitate în vederea înscenării procesului, se numărau:
 Bele Gheorghe, zis Iepuroiu, născut pe 16 nov.1911, ţăran, văr cu prefectul, fost preşedintele organizaţiei PNT din comună, după torturi şi chinuri, i s-au dat 5 ani şi a trecut prin Gherla şi a ajuns la Peninsula.
Haiduc Mihai zis Tuţu, născut 15 Oct.1885,fost membru PNT, care a distrus tablourile si colţul A.R.L.U.S. şi a fost prezent la devastarea primăriei şi bătaia membrilor de partid, a fost condamnat. Ilonca Gheorghe, de 20 de ani a fost arestat şi condamnat.
 Precup Petre, născut în 1885, membru PNT a fost prezent la devastarea primăriei şi bătaia membrilor de partid.
 Rus Elena a Şoldoaii, născută în 1908, a lovit pe secretarul de partid al plasei Ineu şi îndemna pe muncitorii de la batoză să lucreze numai în natură cu plată, nu pe bani. Panda Maria zis a Gubi a participat la revolta ţărănească. Haiduc Mihai zis Bucşe tatăl, membru PNT, a participat la revoltă.
Haiduc M.Mihai zis Bucşe, fiul, a fugit din sat şi s-a ascuns în porumb, la 4km de sat.A fost descoperit prin trădare pe 11 august şi în timpul luptei a fost grav rănit. A murit la scurt timp. In gara Cermei au fost prinşi Barbu Marin şi Capeţ (condamnat la 4 ani). Au mai fost condamnaţi Jurcoi Mihai(3 ani), Cornea Florea şi alţii. Pe 3 August au fost ridicate 18 persoane şi trimise cu D.O.
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0014]
Sursa:universulrpmanesc.com

Lainici-Saua Piatra Argelelor-Stana mormantul florii-Ramificatia Tapul-Vf.Parangul Mare-Saua Gruiul-Stana Rosiile#muntii Parang

12. Lainici - saua Piatra Argelelor - stina Mormintul Florii - ramificatia Tapul - vf. Paringul Mare - saua Gruiul - stina Rosiile

Marcaj: Lainici - stina Rosiile (punct rosu; de la vf. Paringul Mare la stina Rosiile, marcajul este in curs de executie).                                                                                                                                            

Timp: 10¾ -12½ ore.                                                                                                                                  

Traseu nerecomandabil iarna.


Se recomanda impartirea traseului in doua etape: Lainici - stina Mormintul Florii (6½ -7½ ore); stina Mormintul Florii - stina Rosiile (4¼ -5 ore).

Este unul dintre cele mai frumoase trasee care pornesc din defileul Jiului spre marile inaltimi ale Paringului. Datorita lungimii si diferentelor mari de nivel, el poate fi strabatut intr-o singura zi doar de turistii bine antrenati.
Itinerarul incepe la podul peste Jiu al DN 66, situat la 1,5 km nord de campingul Lainici si la 300 m de gara Lainici. Vom lua apa in bidon mai ales pentru primele 4 ore de urcus. Imediat dupa pod se ramifica la dreapta o sosea forestiera pe care ne abatem circa 50 m. In stinga drumului, la baza coastei abrupte, se zareste poteca traseului, care incepe de linga un nuc secular cu sageata indicatoare. Urcusul debuteaza cu pante obositoare, peste stinci. Intram in padurice spre sud. Dupa citeva serpentine scurte intilnim o prima ramificatie; evitam poteca din dreapta si urcam la stinga, iesind tot intr-o poiana. Ne aflam pe culmea Fata Babei (20 minute de la pod). In strunga stincoasa putem zari Jiul contorsionat in jurul stincilor Babei. Din strunga urcam spre est, la inceput domol, apoi tot mai greu, printre pajisti si pilcuri de livada. Mai sus se afla o casa taraneasca. Trecem printr-o mica padure, apoi, intr-o poiana, intilnim o noua constructie taraneasca si stina Baba (780 m alt.). Poteca, buna pina aici, se desparte in mai multe fire. Din acest loc urcam pieptis spre marginea padurii care imbraca culmea Babei si in circa 40 minute atingem creasta (990 m alt). In dreapta, in luminis, se afla vf. Baba (1002 m alt.). Timp: 2-2¼ ore. Din creasta, directia se schimba brusc spre nord, paralel cu Jiul. Traseul trece numai prin padure, exact pe creasta. Reperam marcajul forestier (dunga rosie) pe arbori. Traversam dupa circa 300 m o poienita pe creasta (mici abrupturi), strabatem o zona plata, coborim citeva zeci de metri si reintram in padure. Trecem o noua sa, urmata de un virf mic si sosim in alta sa, mai adinca. De aici, urcusul se prelungeste pina in vf. Cheafa (1204 m alt.). La nord de virf coborim intr-o sa cu profil in forma de V (1114 m alt.), apoi urcam pina la liziera unei mari poieni (vest) cu splendide privelisti spre muntii Vilcan si defileul Jiului. Dupa circa 200 m reintram in padure, tot pe creasta, in urcus mai domol. Atentie! Se va evita poteca ciobaneasca ce coboara spre valea Strimbele (dreapta). Urmarim poteca pe curba de nivel tot pe versantul estic, pina la marginea unei poieni cu brusturi. La 300 m de liziera ne abatem din poteca la stinga si gasim hatase de oi care converg la stina situata linga peretii albi ai Pietrei Argelelor (1345 m alt.). Din dreptul stinei coborim catre dreapta, pina la obirsia piriului Pietrele Albe (izvor). Dupa un scurt popas trecem pe malul opus, intrind pe curba de nivel in poiana Vacariei, in apropiere de stina Valareanu (timp total de mers: 3¼ -3¾ ore). Putin mai sus, spre nord, se vede saua Argelelor (traseul 13). Mai departe ne vom calauzi de o ,,sosea' veche, acum napadita de iarba. Aceasta ocoleste pe la sud muntele Petriceaua, trece pe linga izvoarele Pirleele (apa de baut) si iese in golul muntelui, la est de vf. Petriceaua (1422 m alt.). In fata, spre est, se inalta vf. Recii (1468 m alt). Din saua Recii se poate cobori spre nord-est pe la izvorul Polatistei (refugiu silvic), iesind in caz de nevoie la drumul forestier Polatistea. In saua vestica parasim ,,soseaua' si de linga Taul Porcului scurtam pe poteca pe la nord de vf. Recii. Dupa circa 300 m regasim ,,soseaua' de creasta (acum mult mai vizibila). Priveliste larga spre culmile inalte ale Paringului. Ocolim izvoarele piriului Obirsia Polatistei, deasupra carora ,,soseaua' deseneaza mici serpentine, apoi intram in padure, mentinindu-ne pe creasta sau pe versantul nordic pina in saua Prisloapele (1286 m alt.). Iesim din padure in poiana unde se afla stina Prisloapele (1367 m alt), punct unde se termina ,,soseaua'; locul ei este preluat de o buna poteca ciobaneasca ce ne va conduce pina in vf. Paringul Mare. Mai departe vom urca cu efort tot mai mare spre inaltimi stincoase. De la stina reintram in padurea deasa. Traversam un firav cordon de brazi si ne strecuram pe culme, in lungul unui gol de munte care, dupa 30 minute, ne scoate la baza Ciocirliului Grivelor. In stinga, la citiva pasi, se afla stina Mormintul Florii (1555 m alt.), unde putem innopta sau putem gasi un loc pentru cort. Timp total: 6½ -7½ ore.
Partea a doua a traseului 12 se desfasoara numai in etajul subalpin si alpin. Ne improspatam provizia de apa pentru 4 ore. De la stina reluam urcusul pe mijlocul culmii, direct spre nord. Priveliste spre muntii Retezat si Vilcan. Dupa 150 m diferenta de nivel incepem ocolirea Ciocirliului Grivelor pe flancul estic, in urcus domol. Dupa mai bine de o ora de la stina sosim pe creasta, in saua Tapul (2000 m alt.). Inaintam pe platoul seii spre est si incepem un nou urcus spre vf. Tapul (2160 m alt.). Dupa 20 minute atingem acoperisul inalt al acestui virf care spre nord-est se uneste aproape fara sa cu vf. Mindra. Ocolim prin est un contrafort al Mindrei (la 2260 m - ramificatia traseului 15) si urcam chiar la vf. Mindra (2360 m alt.), de unde se vad bine versantii sudici ai Paringului si ai Vilcanului. Timp: 9-10 ore. In apropiere: piramida Gruiului, sirul de virfuri alpine pina dincolo de Mohorul, care ascund muntele Papusa si panglica soselei alpine spre Rinca (DN 67 C).
Traseul 12 continua direct spre nord, tot pe creasta. Traversam o sa inalta, ultima inaintea crestei principale (in dreapta - horn prapastios). Urmeaza ultimul urcus, care ne scoate dupa 3 -3½ ore de la stina pe cel de al cincilea pisc al muntilor romanesti, Paringul Mare (2519 m alt.). In acest punct intilnim si poteca de creasta, marcata cu banda rosie (traseele 2, 7, 15). Dupa un popas reluam traseul. Ne orientam spre est, in lungul crestei principale, pentru a urmari poteca marcata cu banda rosie (traseul 2). Coborim circa 20 minute o muchie puternic inclinata, cu abrupt pe stinga, pina in saua Gruiul (2305 m alt.), loc in care vom lasa poteca marcata (banda rosie) si ne vom abate la stinga, spre stina Rosiile. Din saua Gruiul urmeaza cea mai grea parte a traseului, accesibila doar turistilor cu o buna pregatire: o coborire (fara poteca si cu mar-caj in curs de executare) pe o panta inclinata, cu aspect de horn, mai ales in partea superioara. In caz de polei sau zapada, pericol de alunecare! Sur-prinsi de schimbarea vremii in urcus de la vf. Mindra in sus ne vom retrage la stina Mormintul Florii sau la stina Imbrei (traseul 15).
Din sa alegem hornul mijlociu, hornul vestic fiind mai dificil. Panta este foarte inclinata (30—40°) si acoperita cu iarba si pietris. Dupa circa 80 m diferenta de nivel, panta se domoleste, tinzind sa se aplatizeze in apropiere de lacul Mindra (2148 m alt.). In cale apar lespezi mari. Dupa 20 minute de la creasta sosim in dreapta lacului, pe un tapsan cu iarba, loc frecventat de caprele negre. De pe aceasta treapta glaciara trebuie sa coborim evitind un mare prag stincos ce bareaza caldarea spre nord. Acest lucru se poate face fie prin latura din dreapta noastra, fie prin cea din stinga. Prin stinga folosim la inceput o poteca ce se strecoara pe tapsanul cu iarba. Din marginea pravalisului coborim pe la baza peretelui, peste lespezi, dirijindu-ne treptat spre stinga, in jos, pina la piriul Mindra. De-a lungul lui coborim apoi la Lacul Lung (2005 m alt.), situat pe o treapta intermediara a imensei caldari. O alta varianta incepe de la capatul nordic al lacului Mindra si coboara pe un vilcel cu iarba, avind de aceasta data in dreapta stinca ce strajuieste pragul. Atingem astfel izvorul care coboara din lacul Mindra si care apare mai clar de sub lespezi in apropierea Lacului Lung. Din saua Gruiul pina la Lacul Lung: 20-30 minute in ambele variante.
Depasim lacul pe malul estic, pina la capatul sau nordic, unde facem un popas pe tapsanul de unde se vede lacul Rosiile (loc bun pentru cort). Coborim pe poteca ciobaneasca, pe linga marele abrupt Pontul Rosu, pentru a ajunge pe platforma unde se afla lacul Zanoaga Stinei. Traversam piriul care iese din lac, urmam un dimb situat la nord si sosim la stina Rosiile, in preajma careia putem sa instalam tabara (1925 m alt.).
Sursa:scrigroup.com

Un taran de buna credinta #5

Un ţaran de bună credinţă
 de Cicerone Ionitoiu
#5

Până ieri, Ion slujise cu credinţă , ca argat, , pe boier. La boier avea uşa deschisă ori de câte ori avea nevoie şi niciodată nu pleca cu mâna goală. Acum ajunsese la sfat... primea şi da poveţe... sau repeta cele auzite de la raion... trebuie semănat tot petecul de pământ lăsat paragina... trebuie dus grâul la batoză... să adunăm toate cotele ce le datorăm statului şi nimeni nu trebuie să se sustragă.
 Acum era 1 martie şi în surdină auzi că s-a terminat cu moşierii, nu mai rămâne picior. In capul lui Ion toate se răvăşiră... Poate n-o fi aşa, dar ce-ar fi dacă şi el ar face un bine celui care toată viaţa îi făcuse bine?
N-a mai stat pe gânduri, s-a furişat şi şi-a făcut apariţia în tinda boierului , pe căi ocolite, ieşit ca din pământ. Nu se auzise nici un lătrat de câine... nici un zgomot. Era numai fata măritată la Bucureşti după domnu inginer Marin Popescu.
- Săru-mâna, coniţă, şi pe nerăsuflate începu: Vă rog să plecaţi de acasă unde credeţi şi chiar azi...că vă arestează pe toţi... săru-mâna şi a dispărut aşa cum a venit.
Coniţa de abia a apucat să spună un "mulţumesc Ioane"... cine ştie daca a auzit-o . . . S-a dus imediat la boierul mare şi i-a spus:
- Tată, pleacă imediat, fiindcă ne arestează în noaptea asta.
- Cine crezi că îndrăzneşte? Cotele le-am dat, însămânţările sunt în curs şi vor fi gata la termen, ba i-am cinstit pe toţi...N-a fost unul să vină de la Sfat ...de la Partid... dela Jandarmi şi să plece cu mâna goală...
-Tată, eu iau fetiţa şi plec. -Treaba ta, eu rămân pe loc, în casa mea.
Cum a amurgit, coniţa a îmbrăcat şuba... pe Doiniţa a învelit-o bine... a luat-o în braţe şi cu câteva schimburi s-a urcat în birje şi i-a spus lui moş Vasile: "' la Bucureşti !"'
Viscolul îi biciuia o parte din faţă. Doina adormise încălzită de căptuşala din blana de miel. Calul alerga şi el, îndemnat mai mult de vânt decât de gura lui moş Vasile.
Pe o astfel de vreme, şoseaua era pustie. Nici n-au ştiut când au trecut prin Ciocăneşti... Frică le-a fost prin pădurea Săbăreni... dar au trecut fără să-şi dea seama şi moş Vasile deodată a rupt tăcerea :
- Coniţă, gata... Chitila... încotro ?
- La Filaret !
După ce s-a încălzit puţin şi a tras o duşcă, moş Vasile a făcut calea întoarsă . -Să ai grije, să ajungi cu bine şi să nu afle nimeni.
-Fără grijă, Coniţă... numai Dumnezeu ştie... Să rămâneţi cu bine şi cu nădejdea în Cel de Sus !... După miezul nopţii uşile conacului, erau deschise cu forţa şi un foc de armă a amuţit lătratul lui Grivei. Conu' Mihai s-a pomenit cu liota peste el.
- Repede ia-ţi valiza cu 20 kg. din tot ce vrei şi mergi cu noi, a zis şeful, un militar străin de locuri, în timp ce 3-4 s-au răspândit peste tot, ca la ei acasă...Doi au pornit cu bătrânul... De la sfat, că nu era departe, l-au dus la tren şi s-a pomenit, tot noaptea târziu, la Borzeşti.
 Erau exact 4 ani de când tancurile ruseşti patrulau pe străzile Bucure ştiului, impunând prin forţă partidul care... atunci nu avea linie...
LINIA CC. A P. M.R. ÎN MARTIE 1949
 Ţărănimea "săracă şi mijlocaşă", după acest "act de dreptate socială" nu s-a ales nici cu firimiturile de la masa boierului. Fusese din nou minţită. Ei priveau cu nostalgie gândindu-se la ce va mai urma, în timp ce "sus", în CC al PMR erau dispute serioase după punerea în practică a decretului 83.
 Doi dintre vice-preşedinţii Consiliului de Miniştri s-au postat pe poziţia că nu primesc nici o muncă, dacă nu li se repartizează sectoarele pe care le vor ei: Ana Pauker a cerut Ministerul Agriculturii, iar Vasile Luca, Cooperaţia şi Comerţul Interior şi Exterior , pentru ca aceste domenii să nu intre pe mâna altora, străini de "tradiţia strămoşească".
 Astfel Ana Pauker a fost însărcinată să ducă la îndeplinire hotărârile cu privire la creearea colhozurilor, traduse în româneşte "gospodării agricole colective." In instrucţiunile pe care le-a dat verbal şi scris, a impus instructorilor comitetului central şi secretarilor de judeţ, să creeze un anumit număr de G.A.C-uri în fiecare judeţ, cerându-le să folosească presiuni asupra ţăranilor muncitori care nu voiau să se încadreze în ele, socotindu-i elemente duşmănoase; numai şi numai pentru realizarea planului stabilit.
JUSTIFICAREA ABUZURILOR DUPĂ 5 ANI...
 După moartea modelului sovietic - Stalin - şi arestarea lui Teohari Georgescu, acesta, în arest fiind, pe 17 dec.1955 o acuză pe tovarăşa Ana Pauker de abuzuri şi pe Vasile Luca, pentru că nu a trecut la atitudine hotărâtă faţă de ea, din cauza relaţiilor neprincipiale şi antipartinice pe care le-a avut cu Ana Pauker.
 Astfel o acuză că fără ştirea şi aprobarea conducerii, a dat instrucţiuni organelor de partid şi de stat de jos, să facă promisiuni ţăranilor care urmează să intre în G.A.C., promisiuni care erau peste avantagiile stabilite de lege, care sunt : reducerea de impozite, ajutoare materiale şi înzestrarea cu pământ de la stat.
 In urma acestor instrucţiuni, organele de stat şi locale au trecut la presiuni şi arestări, ducând la acţiuni de violenţă şi revolte împotriva organelor puterii de stat şi la desfiinţarea câtorva sute de colhozuri.
 Tot Teohari Georgescu recunoaşte în aceste condiţii că la insistenţele Anei Pauker, a dat ordin să se aresteze elementele "duşmănoase" şi să intervină trupele de Securitate, şi nu a adus la cunoştinţa conducerii această atitudine.
Astfel se căuta să se justifice îndepărtarea din partid a celor trei, rezultat al luptelor interne, şi să-l scoată nevinovat pe Gheorghiu Dej, după ce se comiseseră atâtea abuzuri şi crime, după cum vom vedea.
Primăvara anului 1949, este caracterizată şi prin anihilarea unor acţiuni din munţi duse de partizani:
- In lunile februarie-martie au fost arestaţi partizanii din Banat de sub conducerea Ion Uţă, Spiru Blănaru şi Petre Domăşneanu.
- In martie a fost grupul partizanilor de la Muntele Mare - Turda, de sub conducerea maiorului Nicolae Dabija.
- In ziua de Paşti au fost împuşcaţi 8 partizani în munţii Arnota-Vâlcea şi grupul a fost dispersat.
- In aprilie a fost anihilat grupul partizan de pe muntele Horaiţa - Valea Drăganului, de sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu - Mărăşeşti.
NEMULTUMIRILE TARANESTI IAU AMPLOARE
 După naţionalizarea celor 1060 întreprinderi din 11 iunie 1948, a urmat impunerea ţăranilor cu cote obligatorii excesiv de mari.
 Ca urmare a abuzurilor autorităţilor locale, care colectau cartofi sau alte produse şi refuzau să le plătească, la care s-a adăugat şi plata derizorie a muncii din întovărăşiri, ţăranii au refuzat să mai plătească cotele, să cultive tutunul. Intervenţia miliţiei, care prin forţă şi bătăi îi obliga să lucreze, a fost continuată prin trimiterea în judecată. A urmat riposta ţărăneasca ce s-a generalizat peste ţară.
Roma Moldovenească sub teroarea lui Rukenstein şi Feller
 Pe pârâul Morişca, la 13 km. nord de Botoşani, se află satul cu rezonanţă istorică - Roma. Aici au vrut comuniştii să facă primul colhoz din judeţul Botoşani.
 Aici au instruit câţiva provocatori din sat să facă "agitaţie". Pe 12 iunie 1949, în Duminica Rusaliilor când oamenii se găseau în prăvălie, ca în zi de sărbătoare, vreo 3-4 cozi de topor printre care Ghiţă Pânzaru, alde Hursoschi şi alţii care acasă nu aveau pe ce pune mâna, s-au amestecat în vorbă propunând sătenilor că ar fi bine să facă şi ei un colhoz, ca în Uniune.
 Atât le-a trebuit ţăranilor, că s-au încins, au sărit pe ei şi i-au scos afară în pumni, fugărindu-i spre Uniune. Fugăriţii n-au ajuns în Uniune, s-au oprit la Sfat şi au anunţat Securitatea că în comună este revoltă contra partidului şi s-au comis crime. Spre seară şi-au făcut apariţia în sat două maşini mici încărcate cu securişti şi activişti de partid. Au fost opriţi la marginea satului de populaţie.
 A doua zi, luni, după Rusalii, satul a fost înconjurat de Securitate cu trupe înarmate, au pus o mitralieră în clopotniţă şi au dărâmat troiţa din curtea şcolii, obligând pe preot s-o ducă de acolo. După aceasta au trecut la treabă. Au început să aresteze, să bată şi să hăituiască sătenii indicaţi de iude. Operaţia era condusă de securiştii Rukenstein şi Feller, bine cunoscuţi prin torturarea celor arestaţi în 1948.
Printre cei ridicaţi şi duşi la securitatea din Botoşani se numărau: preotul Ioniţă, fraţii Ghiţă, Ştefan Măria, Dumitru Ciocanu, Ion Ursu, Grigore Călin, Dumitru Anuţa, Puiu Andriescu, Tiliuţă, Mihai Budeanu, Nica Anton(care a murit la Gherla din cauza torturilor) şi alţii.
 Dar aveau nevoie de un cap al răzvrătirii şi armata a căutat nu numai în sat ci şi în împrejurimi, până când, după o zi şi o noapte s-a predat Dumitru Alexoaie. N-au reuşit să-l prindă pe fiul lui, Ilie Alexoaie, care a scăpat fugind printr-o mlaştină şi ascunzându-se în pădurea Leorda.
 După chinurile de la Securitate, li s-a înscenat un proces în care Dumitru Alexoaie a primit 10 ani şi împreună cu ceilalţi au luat drumul Gherlei şi al muncii forţate de la canal. In schimb, Ilie Alexoaie a stat fugar şi îmbolnăvindu-se, a venit noaptea acasă făcându-şi un ascunziş într-o şură şi după aceea a făcut o ascunzătoare în grajd printr-un zid fals. Era îngrijit şi hrănit de mama lui, care lansase zvonul că s-a înecat în Siret. A ieşit la lumina zilei pe 25 octombrie 1971, la înmormântarea mamei.
COMUNA ARPĂŞEL-BIHOR SE RĂSCOALA
 Situată la 6 km.sud de Salonta, comuna Arpăşel a cunoscut o serioasă răzmeriţă pe data de 5 iulie 1949 când au început să fie forţaţi să intre în colectiv. Ţăranii revoltaţi au pus mâna pe activiştii comunişti , i-au luat ostateci şi i-au închis. Când Securitatea de la Oradea şi-a făcut apariţia, ţăranii au început să strige: "Nu vrem colhoz ! Nu ne trebuie comunism ! Nu vrem să mâncăm mămăligă de la Gospodăria de stat !" Când au vrut să aresteze, ţăranii au strigat: "Să nu se ridice chiaburii care ne-au dat pâine albă şi am trăit bine cât am lucrat la ei."
 Incepe numărătoarea zilelor până când din această regiune va izbucni revolta care va cuprinde zeci de comune şi se întinde şi în judeţul Arad. Dar în acelaşi timp vom vedea că scânteia va sări şi în Bucovina.
Nenorocirea vine asupra fraţilor Basarabeni
 După "eliberarea" teritoriului Bucovinei de Nord şi a Basarabiei, soarta populaţiei ţărăneşti de origine română majoritară s-a înrăutăţit din toate punctele de vedere şi mai ales etnic.
 Aceasta a dus la naşterea mai multor organizaţii, majoritare româneşti, care îşi propuneau să lupte împotriva sovietizării. Au fost arestări, condamnări la moarte şi deportări în lagărele de muncă forţată din Siberia.
 0 altă pacoste care s-a abătut asupra populaţiei s-a datorat secetei din 1946-47. Foametea ce s-a abătut a fost dirijată de politica fiscală, rechiziţionarea produselor agro-alimentare ţărăneşti şi terorizarea prin îndeplinirea unor obligaţiuni exagerate de predare a cotelor către stat, fapt ce a dus la zeci de mii de morţi prin inaniţie, sute de mii de bolnavi, şi mii de ţărani ucişi (circa 15.500) numai în 1946. După trecerea perioadei înfometării, s-a trecut în 1947 la forţarea colectivizării.
Asistăm la situaţii similare la care erau supuşi fraţii români despărţiţi de Prut, de către acelaşi "eliberator" şi veşnic duşman al celor ce-şi cer dreptul la o viaţă liberă. Tutuşkin, ministrul de interne al R.S.S.Moldoveneşti, scria că rămăşiţele româno-moldoveneşti, burghezo-capitaliste, chiabureşti... care s-au adăpostit pe teritoriul Moldovei (n.n.-Basarabia) după alungarea fasciştilor germani, se împotrivesc măsurilor transformării socialiste a agriculturii şi cerea Ministrului de Interne Kruglov să pună problema tov.Stalin a deportării a 15000 familii din Moldova în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice.
După două săptămâni, pe 6 aprilie 1949, Biroul Politic al CC al PC al URSS a adoptat hotărârea "Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneşti a chiaburilor, moşierilor, marilor comercianţi, complicii ocupanţilor, persoanelor care au colaborat cu organele germane şi române..." . Se prevedea deportarea a 11.280 familii, însumând 40.850 persoane ce vor fi deportate pe veci, fără dreptul de întoarcere în locurile natale.
Românii din Basarabia şi Bucovina de Nord erau etichetaţi "naţionalişti bur-ghezo-români", calificativ mai agravant decât al celorlalte zeci de popoare dezrădăcinate şi duse tot în Siberia: inguşi, balcari, ceceni, tătari, caraciavei ... care fuseseră socotiţi trădători de patrie.
Operaţia a fost minuţios organizată, într-un secret desăvârşit; la ea au participat 47.471 persoane aduse din alte regiuni în vagoane de animale. Arestarea în vederea deportării a început în dimineaţa zilei de 6 iulie la ora 6 dimineaţa şi s-a terminat pe 7 iulie la ora 20 şi s-a făcut după tabelele întocmite pe baza instrumentelor comuniste din satele basarabene. Amploarea acestei operaţiuni de deportare, nu numai că va fi egalată dar şi mărită de "tovarăşii" români, numai peste 2 ani.
 "DACA VREUN CHIABUR VA FACE AGITAŢIE POATE FI ÎMPUŞCAT ACOLO , PE LOC"...
 Era hotărârea provocatoare lansată de Direcţia regională a securităţii Suceava pentru a instaura frica în sânul ţărănimii, "ca să ştie toţi cei care ar îndrăzni să nu predea cotele, că toţi vor păţi aşa."
 Aceasta era ca o urmare a Legii 18/14 Iulie 1949 prin care se fixa impozitul agricol, adică se mărea faţă de anii precedenţi, "pentru îngrădirea puterii economice a chiaburilor şi limitarea exploatării maselor ţărănimii muncitoare" dar uită să menţioneze adevărata politică ce urmarea sărăcirea şi sclavizarea ţărănimii care ajunsese într-o situaţie disperată.
In această lună iulie, Dobrogea cunoaşte confruntarea dintre partizani şi forţele de securitate, pentru apărarea ţăranilor jefuiţi.
 Conducătorul acestei mişcări, Gogu PUIU, urmărit din pădurea Babadagului, este depistat la Cobadin, la sud de Medgidia şi moare în luptă pe data de 18 iulie 1949 la orele 14.
Alţi doi partizani , RAU Gheorghe-Gioga şi PULPA Gheorghe (din Sarighiol) au fost împuşcaţi la marginea comunei Panduru (pe pârâul Hamangiu), lână lacul Ceamurlia, în noaptea de 29/30 iulie de către Securitatea care-i urmărea.
Tot în această perioadă, Nicolae Ceauşescu, ministru adjunct la Agricultură, luase hotărîrea ca să facă din Dobrogea prima regiune colectivizată. La aceasta l-a ajutat Vasile Vâlcu, croitor bulgar, cu nivelul politic ridicat şi s-a ales comuna Ioan Corvin, la mijlocul drumului judeţean Cobadin-Silistra. Acolo au găsit o unealta în învăţătorul Chiru Marin, cu ascendenţă tot bulgară şi rudă cu Vâlcu, care s-a angajat să distrugă comuna. Aceasta era renumită pentru grădinile de zarzavat. întâmpinând greutăţi la început, cu sprijinul lui Nicolae Doicaru, au arestat câţiva ţărani şi s-a îndepărtat din comunitate preotul Manea Panait care avea un cuvânt greu. Prin teroare şi minciuni s-a reuşit să facă din comuna Ion Corvin primul colhoz din Dobrogea şi acţiunea s-a extins repede prin forţă.
 ŞI SECURITATEA DIN SIBIU INTRĂ ÎN ACŢIUNE - ÎNCERCARE EŞUATĂ LA GURA RÂULUI
 Sat minunat aşezat la gura Cibinului, renumit în "Mărginime" prin portul nealterat, bogăţia folclorului şi hărnicia oamenilor. Localnicii care îşi au obârşia în aşezările dacice, povestesc cu mândrie că numai aici a găsit George Coşbuc ambianţa în care a scris "Nunta Zamfirei".
Aceşti ţărani înstăriţi, din sudoarea muncii lor şi-au creat gospodării de invidiat. Sunt fruntaşi în "mărginime". Si tot aici au găsit de cuviinţă străinii de locuri şi de neam să creeze prima gospodărie colectivă pentru a se putea încet, încet, infiltra în mărginime.
 De Sf.Ilie 1949, doi activişti de la judeţeană si-au făcut apariţia în sat şi i-au cerut preotului Ilie Brad să facă o mică lămurire oamenilor în legătură cu colectivizarea şi să-i invite după slujbă în curtea şcolii pentru a li se da mai multe sfaturi. Preotul si-a văzut de misiunea lui, lăsându-i fără răspuns la aşa mojicie de a întrerupe slujba.
 Din moşi strămoşi este obiceiul ca după serviciul divin, ţăranii să se adune în curtea şcolii, unde primarul comunei le face comunicări în legătură cu cele petrecute în ultima săptămână şi ceea ce este de făcut în săptămâna viitoare.
 După ce a terminat primarul, un activist a luat cuvântul şi a început să lămurească lumea. Când ţăranii au auzit despre ce este vorba, au început să-i huiduiască şi femeile s-au repezit la ei, luându-i la bătaie şi strigându-le că au venit să le pângărească satul. Cu mare greutate au scăpat din mâinile femeilor şi nu s-au oprit decât la Securitatea din Sibiu.
 La vecernia de la ora 14, sătenii au venit cu mic, cu mare, în minunatul lor port naţional. După slujbă, când au ieşit în faţa Bisericii la discuţii între ei, au apărut de pe uliţele laterale o mulţime de securişti care s-au repezit asupra lor, conduşi, se zvonea, de unul Gheorghe Crăciun.
 Preotul Ilie Brad care a auzit zarva de afară a ieşit să vadă ce se petrece. A fost smuls cu brutalitate şi aruncat în primul camion. S-a încins o încăierare ce a durat vreo două ore. In acest timp s-au folosit şi armele de foc, unii dintre ei au fost răniţi, alţii urmăriţi până în pădurea alăturată.
In aceea duminică au arestat 64 de femei şi bărbaţi pe care i-au dus cu maşinile la Securitatea din Sibiu. Printre cei duşi şi schingiuiţi au fost şi: IHORA Ilie, PAMPU Nicolae, GLIGORE Gheorghe, ARSENE Raveca, GANEA Ion, SIMU Ioana, PEANA Ion şi mulţi alţii.
 La Securitate, femeile au fost închise într-un garaj, iar bărbaţii în altul. Timp de o săptămână n-au primit mâncare. Odată pe zi se deschidea usa şi erau întrebaţi dacă se înscriu în colectiv. Toţi au refuzat. După o săptămână, când au început să apară primele tulburări din cauza lipsei de mâncare, au fost eliberaţi.
 Până în 1975 nu se reuşise să se facă colectiv. Si nici după aceia. Si pentru că tot suntem în regiunea dacică, merită să subliniem şi necazurile pe care le-a avut în familie ministrul agriculturii , Romulus Zăroni.
 Nevasta s-a opus să se înscrie în colhoz cu pământul ce-l avea moştenire. Dar linia partidului trebuia respectată. Atunci Zaroni se spune că a divorţat şi a luat o "răsăriteancă" ca toţi tovarăşii lui. Aceasta nu avea pământ de dat şi era obişnuită cu "viaţa şi munca în colectiv". Problema a fost rezolvată!
PREDAREA COTELOR SE FACE LA BATOZA. NEPREDAREA SE PEDEPSEŞTE
 Dacă pe 24 iulie 1949, s-a reuşit să se facă la Turnişor, lângă Sibiu, primul colhoz denumit "Zorile", în schimb în nordul Oradei au izbucnit răzmeriţe soldate cu ciocniri şi arestări. Comandantul securităţii, Ludovic Cseller a intervenit cu brutalitate pentru a restabili ordinea. In bazinul râului Barcău, între 15 şi 20 km sud vest de Barcău, ţăranii au refuzat să mai iasă la secerat şi treierat când au văzut măsurile luate de guvern împotriva muncii lor.
 Răscoalele au fost mai accentuate în comunele Mişca, Păcluşa, Sărsig; Spinuş, Tria şi Dernişoara, unde cu foarte mare greutate şi prin forţă s-au liniştit lucrurile, sau mai bine zis au mocnit şi au reizbucnit mai spre sud, numai la câteva ceasuri. Aşa cum apele curg la vale, tot aşa cursul revoltelor a coborât spre sud, spre bazinul Crişurilor, ajungând până la Mureş, după cum vom vedea.
 Chiar pe 25 Iulie încep să apară manifeste în comuna Tăut, pe Crişul Negru, lângă Băile Tinca, unde în timpul răscoalei se difuza următorul manifest: "Atenţiune ţărani, fără nici un pic de teamă, la luptă pentru cereale. Un bob de grâu să nu daţi acum la nimeni. Veniţi din toată ţara să luptaţi."
A doua zi, la Şişterea(20 km.nord de Oradea), răscoala izbucneşte cu mare furie. Peste 300 de ţărani iau cu asalt Sfatul popular, strigând "Vrem pâine". Miliţia e copleşită, nu poate face faţă şi fuge, cerând ajutor. Se intervine de la Oradea, au loc ciocniri serioase, armata trage, un ţăran este omorât, mulţi răniţi şi se fac arestări multe care i se duc "plocon" călăului Cseller.

C. IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0013]
Sursa:universulromanesc.com

Stana Rosiile-Muntele Slivei-Saua Gemanarea-Piciorul Gemanarea-Valea Polatistea-Motel Gambrinus*muntii Parang

11. Stina Rosiile - muntele Slivei - saua Gemanarea - piciorul Gemanarea - valea Polatistea - motelul Cambrinus

Marcaj: cruce rosie (marcaj vechi, in refacere)  

Timp: 8½ -9½ ore.                                        

Traseu recomandabil numai vara.

Traseul, deosebit de interesant, ne da posibilitatea sa iesim din centrul Paringului spre limitele sale vestice. Este recomandat drumetilor cu o foarte buna pregatire de orientare.
De la stina Rosiile pornim spre sud-vest, spre lacul Zanoaga Stinei. Dupa circa 200 m de ocolis incepe ,,poteca nemarcata a Sliveiului'. Urcam serpentinele de pe malul sting al piriului care alimenteaza lacul. Dupa 10 minute de urcus atingem nivelul terasei si cotim la dreapta, depasind o platforma unde se afla micile lacuri Zanoagele Ursului. Ceva mai sus, la un izvor din apropierea potecii, ne aprovizionam cu apa pentru 3 ore. Traversam izvorul mai sus de Zanoagele Ursului si cotim brusc la dreapta, spre serpentine; mai departe intram pe o brina cu vedere spre lacul Rosiile si muntele Gruiul. Sosim pe o alta platforma cu piriias (cascade in dreapta). Traversam izvorul pe buza pragului cu cascada. De aici, spre sud-vest, se intinde caldarea Gemanarea. De la acest ultim piriias incepem urcusul greu la dreapta, in diagonala, pina la un taluz prelung (depozit morenaic). Ajunsi la taluz, cotim la stinga pe coama (circa 300 m), traversam o adincitura ingusta si pe ultimele serpentine atingem creasta muntelui Slivei (2250 m alt.). Urcam mai intii la vf. Slivei (2420 m alt.); pe contrapanta coborim apoi in saua Slivei. Din sa trecem pe flancul nordic si iesim linga vf. Gemanarea (2426 m alt.) La coborire, pe partea sudica a virfului, intilnim poteca traseului 7 (banda rosie). Timp: 1½ -2 ore.
Din creasta principala a muntilor Paring se poate cobori direct in defileul Jiului (traseul 2), dar intr-un alt sector, la fel de interesant si de pitoresc.
In saua Gemanarea urmeaza sa traversam creasta si sa coborirn pe panta vertiginoasa de la 2400 pina la 520 m alt. Din sa incepe spre vest poteca de coborire, perpendiculara pe poteca de creasta. Serpentine dese se lasa pe piciorul Gruniilor. In stinga se contureaza Zanoaga Gruniilor, o caldare ascunsa pe jumatate privirilor noastre si pe care poteca o evita pina la circa 2200 m alt. Din mijlocul muchiei, poteca ciobaneasca se abate brusc la stinga si coboara in serpentine lungi spre firul piriului Tecanul. Traversam la stinga, de-a coasta, valea Tecanului, strabatem un platou povirnit, pe linga jnepenis, loc in care poteca se rasfira, si urcam foarte putin pe culmea imensa care vine direct din virful Paringul Mare. Ajungem (fara poteca) pe platoul La Coliba (2000 m alt.), exact pe spinarea muntelui Gemanarea. In preajma se vad gramezi de lespezi. Incepind de aici, traseul se mentine pe culmea muntelui Gemanarea. Ocolim grupul de stinci pe dreapta (semne razlete cruce rosie) si dupa 10 minute revenim pe linga jnepeni pe mijlocul culmii. Jos, in prima sa pe care o intilnim, se vede o stina. Poteca se abate usor la stinga, pe linga izvoare bogate in apa. Poteca ciobaneasca ocoleste prin stinga vf. Muncelul, incepind chiar de la stina, dupa 15 minute fixindu-se din nou pe culme. Pe lespezile rasarite dintre ienuperi se vad alte semne vechi de marcaj (cruce rosie), Coborind sustinut printre ienuperi inca 10 minute, atingem limita superioara a padurii de molid. La liziera remarcam pe dreapta doua stine. Sintem in locul numit La Rascol (1630 m alt.). Timp 3¼ -3¾ ore.
De aici inainte coborim prin padure 200 m, strabatem prin goliste locul din preajma virfului La Rascol, apoi ne lasam prin raristea culmii, pe marginea povirnisului din stinga. Dupa o serie de serpentine patrundem intr-o poiana larga, unde poteca se pierde. Putin lateral, pe dreapta, Se ridica constructia stinei La Frunte (circa 1450 m alt.). Mai jos de stina, linga un fag secular izolat, regasim poteca. Ea ne conduce spre fundul seii (1290 m alt.), la capatul vestic al imensei poiene, unde se afla stinele Gemanarea. In preajma poienii, drumeagul se bifurca, o varianta se mentine chiar pe culme si descinde in valea superioara Polatistea (o ora), iar alta, mai vizibila, coteste lent spre dreapta, directie pe care o vom urma si noi. Patrundem deci in padure, trecem pe linga un bordei aflat la liziera Poienii Lungi, urmarind cu fidelitate culmea. Traversam o portiune ingusta de padure (circa 50 m lungime) si sosim intr-o poienita, linga o troita (1260 m alt.). Continuam coborirea pe muchia serpuita, pe linga liziera din dreapta padurii, fara sa ne despartim de mijlocul culmii (rare semne de marcaj). La capatul de jos al poienii (1151 m alt.) cotim imediat la dreopta si parasim muchia, mergind pe serpentinele care se abat pe flancul drept (vest), intr-o poienita. Iesim in unghi de 45° la stinga din poiana si dupa circa 150 m coborim direct prin padurea deasa, urmarind poteca (marcaj satisfacator numai pe alocuri) in serpentine pina la firul vaii Cutreasa (850 m alt). In punctul de intilnire cu poteca ce insoteste valea Cutreasa se afla un ultim semn de marcaj. La circa 50 m mai jos trecem apa peste pietre. Aici evitam poteca mare ce urca la dreapta pe coastele Ogrinului si coborim de-a lungul apei Cutreasa circa 5 minute, pina cind malul drept devine inaccesibil. Trecem din nou prin apa pe malul sting si prin lunca mai larga sosim, dupa 20 minute de mers prin cheile Cutresii, la varsarea ei in Polatistea (790 m alt.). Trecem piriul Polatistea pe punte si iesim la drumul forestier Polatistea, linga o rudarie si un centru de colectare a fructelocr de padure. De aici circula camioane direct la Iscani si Livezeni. Timp: 6-7 ore.
Urmarim drumul forestier la vale (6 km, 1¼ ora), prin cheile pitoresti ale Polatistei. La gura Polatistei (520 m alt.) iesim in DN 66. Din acest punct mai parcurgem 4 km pina la Iscroni (556 m alt.), la statia de autobuze pentru Petrosani. Inainte de Iscroni se desprinde un drum la stinga, urcind circa 200 m, pina la motelul Gambrinus.
Sursa:scrigroup.com

Presiuni din sanul comunitatilor satesti #4

Presiuni din sânul comunitaţilor săteşti

de Cicerone Ionitoiu
#4

Regimul comunist era hotărât să folosească toate mijloacele pentru îngenuncherea ţărănimii.
După ce pe 13 aprilie 1948 a "votat" în unanimitate "Constituţia", favorizând schimbările structurale şi creând instrumentele "legale" de a se subordona modelului sovietic, a creat prin Decretul 221/30 Aug.1948, Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului, având ca scop "apărarea cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare Române contra uneltirilor duşmanilor din interior şi exterior."
Cu alte cuvinte s-a pus bazele aparatului represiv renunţându-se la cadrele fostei Siguranţe care nu mai erau sigure şi care deja începuseră să fie arestate. A apărut în noua formulă Miliţia la sate în mai mare număr şi mai organizată decât fusese până atunci jandarmeria.
 După crearea Partidului Muncitoresc Român, prin subordonarea social democraţilor de către comunişti, la sate se vor întări organizaţiile de bază şi se va face simţită prezenţa îndrumătorilor politici cu misiunea de a devenii ochii şi urechile securităţii, prin extinderea numărului informatorilor.
 După ce îndepărtaseră din viaţa satului reprezentanţii partidelor, s-a încercat folosirea intelectualilor satelor pentru a convinge pe ţărani să ducă grâul la arie, să intre în întovărăşiri sau colective şi să plătească impozitele. Era vorba de antrenarea corpului didactic şi a preoţilor.
 Presiunea asupra Bisericii a început prin crearea Sindicatului preoţilor ortodocşi, prin pensionarea forţată a ierarhilor şi înlocuirea lor cu elemente docile la discreţia partidului, pe 31 martie 1948 şi mai ales după impunerea Iui Iustinian Marina ca Patriarh, prin moartea voită a lui Nicodim.
 Pentru ca modelul sovietic să fie impus şi în domeniul bisericii, Moscova a convocat în luna iulie Congresul Panortodox unde, între primele dispoziţii, a fost lichidarea influenţei bisericii greco-catolice şi a Vaticanului.
Imediat, pe 19 iulie 1948 s-a denunţat Concordatul cu Vaticanul şi s-a trecut la desfiinţarea Bisericii Greco-catolice pentru ca, înglobând-o în cea ortodoxă, să o folosească în noua etapă de socializare a agriculturii ce urma să fie anunţată nu peste mult timp.
 Odată începută represiunea împotriva bisericii greco-catolice, a început şi riposta ţăranilor care s-a manifestat violent şi în foarte multe sate.
 Prima ciocnire a ţăranilor cu Securitatea a avut loc la mănăstirea Bixad situată la poalele muntelui Oaş. In noaptea de 15 octombrie 1948, Securitatea a năvălit în chiliile mănăstirii, percheziţionându-i, terorizându-i şi încercând să-i facă să se desolidarizeze de Vatican.
 Un călugăr a reuşit să se furişeze şi să tragă clopotul. In zece minute, mănăstirea s-a umplut cu ţărani înarmaţi cu furci şi topoare care care au trecut la distrugerea podurilor pentru ca să nu poată veni securitatea cu întărituri.
Călugării au fost luaţi sub scutul populaţiei, care i-a ascuns prin satele din împrejurimi: Trip, Târşolţ , Cămârzana, Moiseni . . .
Dar securitatea nu a cedat. In noaptea de 18/19 octombrie, forţe masive de la Satu Mare, Dej şi Baia Mare, peste 150 soldaţi înarmaţi au asaltat pentru a doua oară şi au arestat 23 de călugări şi pe venerabilul stareţ Atanasie Maxim pe care în cârje l-au târît prin închisoarea de la Satu Mare. A murit şi a fost înmormântat în satul Bucium-Sălaj.
Rezistenţă înverşunată au opus şi ţăranii din Homorodul de Jos(lângă Seini) şi din satele Cicârlău, Chitila şi Trip.
 In vestitul sat Moiseni, ţăranii au refuzat să intre în biserică, în timpul cât preotul ortodox adus de securitate a slujit şi după ieşirea lui au intrat ca să se închine.
Răzmeriţa din Lăpuşul Românesc
 Comună mare, cu două biserici, una-n Deal şi alta-n Baltă, cu oameni cu frica lui Dumnezeu, a cunoscut urgia comunistă revărsată asupra acestei comune dinspre Izvorul Lăpuşului.
 Ţăranii erau păstoriţi de Atanase Oniga, un om dăruit oamenilor, despre care se dusese vestea în "Ţara Lăpuşului". După instrucţiunile Bucurestiului de lichidare a greco-catolicilor, Nicolae Briceag, călăul făcut ofiţer de securitate la Dej şi-a ales drept ţintă pe preotul Atanase Oniga. Până în luna septembrie l-a arestat de 3-4 ori, l-a adus în beciurile de la Dej, l-a bătut până i-a zdrobit oasele de nu mai putea merge, de l-a dus acasă, cu carul, fratele lui, Sofron Oniga.
 Fiind hram mare, de Sfântul Dumitru, după atâta absenţă, preotul s-a hotărât să facă un efort şi să vină pentru a sluji la cele două biserici. Cum Nicolae Briceag îi promisese că de mâna lui va pieri, casa parohială era pusă permanent sub observaţie. Vestea sosirii s-a răspândit, lumea pregătindu-se de Liturghie, dar şi grupul activiştilor de partid din plasa Tg.Lăpuş şi-a făcut apariţia. Era format din Timofte Plăian, Gheorghe Rus şi Gheorghe Rozan(un lingurar din comuna Răzoare, de la vreo 20 km) şi veniseră cu aceeaşi insistenţă de a trece credincioşii la biserica ortodoxă.
Preotul Atanase Oniga i-a refuzat politicos, în aprobarea unanima a mulţimii şi în fruntea ţăranilor, s-a îndreptat spre biserică.
 A slujit la cele două biserici, urmat de aproape tot satul. Revenit acasă după slujbă a stat de vorbă cu fiul său Puiu şi cu preoteasa Clara, sfătuindu-i să fie tari, fiindcă vor veni vremuri grele şi pentru ei şi pentru ţară, retrăgându-se pentru a-şi scrie testamentul, înainte de plecare. Era pregătit să- şi continue drumul până la capăt.
 Intre timp, se auzea zarvă mare, afară, ce venea dinspre râu. A ieşit să vadă ce se petrece. Activiştii de partid care încă erau în sat, căutând să rupă pe câte unul de la vechea credinţă, aducând cuvinte de ocară la adresa bisericii şi a preotului, au fost forţaţi să intre îmbrăcaţi cum erau în apa Lăpuşului şi să-şi facă sfânta cruce.
 In timp ce învăţau să-şi facă crucea a apărut şi preotul pe mal, care în faţa spectacolului, s-a adresat sătenilor: "Să ştiţi că ceea ce faceţi nu este creştineşte si, în plus, mi-aţi făcut un rău mie prin aceasta, deoarece ei nu sunt primii vinovaţi, ci alţii mai sus ca ei, aşa că vă rog să-i lăsaţi în pace..."
 Spre miezul nopţii, satul a fost invadat de zeci de camioane pline cu militari securişti de la Dej. Ţăranii, de la mic la mare au ieşit îndreptându-se spre cele două biserici spre a le apăra, iar alţii spre casa preotului. Securitatea s-a repezit şi a început să smulgă din mulţime şi să încarce camioanele la refuz, îndreptându-se la Tg.Lăpuş, unde au făcut o primă triere.
 Ioan Man Paladina, Perta Dochia, Pop Dochia a lui Nicolae, Pop Măriuca a Hodriganului, Hodja Ion, Mureşan Nicolae, Tulici Ioan al lui Nicolaie Petruţ. Au rămas în continuare arestaţi vreo 40 de ţărani, printre care: Nichita Nicolae, Oniga Clara(preoteasa), Mit Ruxandra, Pitiş Ion al lui Alexa, Mit Nicolae ,Jiurjiu Măriuca , Creţ Titiana, Bolchiş Nicolae, Toma Vasile, Man Vasile , Coman Grigore, Pop Gheorghe, Dolha Costa, Man Ioan, Pitiş Ioan al lui Nicolae, Dumitru Ioan.Bogza Dumitru...
 Aceştia au cunoscut torturile lui Nicolae Briceag. Trimişi în judecată, au fost condamnaţi prin Sent.500 /11 Feb.1949 a Trib. Mil.Cluj. "
 Preotul Atanase Oniga a luat calea Codrului, ascunzându-se în Culmea Brezei pe Valea Hranei, în apropierea comunei Dealu Mare, împreună cu studentul Mircea Dobre. Un pădurar din Rohia a trădat, anunţând Securitatea despre locul unde e ascuns preotul. De Bobotează, în noaptea de 5/6 Ianuarie 1953, casa a fost înconjurată. Studentul s-a predat, preotul refuzând să-i dea pistolul să se sinucidă. In schimb el a blocat uşa cu spatele.A fost ciuruit de 32 de gloanţe trase de Securitate.
 Bunul părinte Oniga a murit pe masa de operaţie la Dej. Pe 15 Aug.1948 a avut loc o revolta ţărăneasca în Odoreu-Satu Mare, în care a fost împuşcat Ghiulai Alexandru.
Datorită arestărilor şi represiunii asupra satelor, în anul 1948 au început să se creeze nuclee de rezistenţă armată în munţii şi codrii României. Apar grupe de partizani în Obcinile Bucovinei, Culmea Stânişoara-Vatra Dornei , Vrancea, Babadag, Dragoslavele, Semenic, Muntele Mare, Valea Drăganului, Ţibleş şi numărul lor se va mari în anul următor, ajungându-se la ciocniri cu Securitatea. Din aceste grupe de partizani făceau parte foarte mulţi ţărani exasperaţi de persecuţiile ce se abătuseră asupra satelor.
Pregătirea Colectivizării
 Deşi campania pentru înfiinţarea întovărăşirilor şi distrugerea răzoarelor în vederea comasării terenurilor agricole începuse mai de mult, deşi multora dintre ţărani li se schimbaseră locurile bune cu altele date în "viroage", pentru refuzul de a se uni cu pleava satului, acestea erau socotite doar lucrări premergătoare în vederea colectivizării.
 Toate declaraţiile făcute în 1944-46, că nu se pune problema colectivizării, vor rămâne simple minciuni comuniste, ca toate promisiunile făcute.
 Aşa se va întâmpla şi cu declaraţiile făcute despre garantarea proprietăţii, despre amăgirea cu împroprietărirea din 1945, prin care se lăsaseră în proprietate maximum 50 de ha. şi aşa se va întâmpla şi cu Decizia nr.819/17-04-1946 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, prin care proprietarii erau îndemnaţi să-şi completeze inventarul mort şi animalele de tracţiune necesare exploatării raţionale a cotei neexpropriabile, cu asigurarea că uneltele şi animalele astfel procurate nu vor mai face obiectul unei noi exproprieri.
 Comuniştii îsi continuau politica după modelul sovietic, conform directivelor primite după 6 martie 1945. Cei care atunci spuneau una, acum făceau alta, cu aprobarea unui Parlament ieşit din furtul alegerilor din 19 noiembrie 1946.
 Pe 2 octombrie 1948, Ana Pauker declara că victoria socialismului în România nu este de conceput fără îndeplinirea colectivizării.Iar după ce se interzice comercializarea brânzeturilor, untului şi a produselor derivate (Decizia Ministerială 1182 din Mon.Oficial 255/2-11-1948), a urmat elogierea modelului de colectivizare de către Teohari Georgescu, cu ocazia aniversării a 31 de ani de la revoluţia rusească.
 Nici Gheorghiu Dej nu s-a lăsat mai prejos şi pe 27 decembrie 1948 declara:
"...trecerea ţărănimii în gospodării colective este singurul mijloc prin care ţărănimea săracă şi mijlocaşă poate scăpa din starea de mizerie şi înapoiere".
Tot el încheia lauda adusă colectivizării printr-o nouă minciună:"...sub nici un motiv şi în nici un caz ţărănimea nu trebuie să fie forţată să treacă la forma gospodăriilor colective."
 Intovărăşirile erau depăşite urmând să se transforme în colective prin "convingere" care va stoarce lacrimi.
1949 - An De Lacrimi Şi Sânge
"In agricultură, obiectivul principal este pregătirea şi realizarea măsurilor care să asigure îndrumarea acestui sector spre socialism".(B.O.nr.1/1 Ian.1949)
 La început s-a întărit Ceka "o structură uşoara, docilă, imediat operaţională şi fără chiţibuşuri judiciare" perfecţionată şi pusă la dispoziţia lui Felix Derjinski, străin de poporul rus şi care a acţionat pentru instalarea dictaturii proletariatului.
Respectând modelul sovietic, s-a creeat -Direcţia generală a securităţii poporului- punându-se sub conducerea lui Pintilie Gheorghe alias Bodnarenko, tot străin de neamul românesc, devenit braţul înarmat al dictaturii proletare ce a dezlănţuit cea mai cruntă teroare, arestări, înscenări de procese , deportări, într-un cuvânt, distrugerea celor mai harnici şi buni gospodari.
Baza operaţională fusese constituită, perfecţionându-se tot mai mult pe parcurs, cu sprijinul unora dintre români, fiindcă altfel nu se reuşea.
După ce se interzisese comercializarea brânzeturilor şi a produselor derivate, pe 14 ianuarie 1949, s-a luat şi laptele de la gura copiilor prin fixarea cotelor de lapte, de la cei ce deţin cu orice titlu vaci şi bivoliţe de lapte.
 Intre timp, Ministerul agriculturii întocmise două tabele: unul cu toţi proprietarii de terenuri agricole cu exploatări de 50 ha, în baza ordinului confidenţial nr.617.884 şi cel de al doilea tabel cu maşinile de tracţiune mecanică ce se aflau în stăpânirea proprietarilor particulari.
 Iar prin Bul.0f.l/2 martie 1949 era numit Nicolae Ceauşescu ca ministru adjunct la Ministerul Agriculturii. Derularea evenimentelor a avut loc cu o viteză uluitoare şi în secret. Pe 2 martie 1949 s-a adoptat Decretul 83 pentru completarea Legii nr.187/23 martie 1945 referitoare la înfăptuirea reformei agrare, prin care se lichidează resturile proprietăţii moşiereşti rămase după aplicarea legii. Se făcea menţiunea că fac obiectul exproprierii pământurile cu tot inventarul viu, mort şi clădiri, instalaţii agricole, produsele agricole, precum şi creanţele, titlurile şi participările decurgând din activitatea exploatărilor moşiereşti.
 Operaţiunea s-a desfăşurat în cel mai strict secret fiind convocaţi la judeţe cu o zi înainte muncitori bine selecţionaţi, activişti de partid şi învăţători devotaţi care au fost instruiţi asupra derulării operaţiunii şi împărţiţi pe echipe ce aveau în plicuri destinaţia şi pe care le desfăceau numai la primăria unde erau duşi cu maşinile de la partid.
 Acolo trebuiau să ajungă la miezul nopţii şi la ora 3 dimineaţa, toate echipele porneau în toată ţara la aceeaşi oră, când năvăleau peste cei vizaţi a fi ridicaţi şi expediaţi înainte de lumina zilei din ziua de 2 martie. Toţi care se găseau în casă, în cel mai scurt timp se îmbrăcau şi cu o valiză cu schimburi erau duşi la gara cea mai apropiată şi conduşi în domiciliul obligatoriu indicat în plicul fiecăruia, atrăgându-i-se atenţia că nu va mai reveni niciodată în acel loc.
 Pe loc rămânea primarul şi se făcea inventarierea de către comisia fixată şi totul rămânea în administrarea primăriei până la noi ordine. Bineînţeles că s-a făcut jaf cu lucrurile mărunte şi de valoare.
In unele locuri inventarierea a durat câteva zile, sub lozinca după modelul sovietic: "Mâncaţi şi beţi că totul este al nostru."
 După datele publicate în studiul lui Dumitru Sandru în Arhivele Totalitarismului ar fi fost 7703 proprietăţi peste 50 hectare, dar au mai fost incluse alte sute de proprietăţi sub această limită, după bunul plac al comisiilor judeţene care întocmiseră tabelele.
 In afară de ce s-au găsit la ţară, au fost confiscate şi proprietăţile de la oraş şi cei găsiţi trimişi în domiciliu obligator.
Numărul celor loviţi de consecinţele acestui decret ridicându-se cu mult peste cifra de 20.000. După operaţia din 15 Mai 1948 a fost cea mai mare dislocare rapidă şi în cel mai scurt timp şi nu a fost ultima. Am mai putea menţiona că până la acea data, deportarea a fost depăşită de dislocarea germanilor din 15 ianuarie 1945, ridicaţi din Transilvania şi Banat şi trimişi cu trenurile de animale în Rusia la muncă forţată.
Domiciliile obligatorii au fost fixate în oraşe, dar nu în judeţele de origine. De exemplu Tg.Jiu, Sibiu, Craiova, Cluj, Piatra Neamţ, Râmnicul Sărat, Câmpulung Muscel, Galaţi şi alte localităţi. Unii dintre ei au fost arestaţi atunci sau ridicaţi din domiciliu obligatoriu pe 15 August 1952.
Altora li s-au înscenat procese în 1959 şi au fost condamnaţi la pedepse până la muncă silnică pe viaţă. Este exemplu foştilor moşieri adunaţi la Câmpulung Muscel, arestaţi în 1959 şi condamnaţi în lotul Constantin Noica - Dinu Pilat. Alt lot asemănător este format din moşierii moldoveni arestaţi în acelaşi timp la Piatra Neamţ, de către Securitatea Bacău şi de asemenea condamnaţi la pedepse foarte mari în grupul Ghica - Flondor.
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0012]
Sursa:universulromanesc.com