sâmbătă, 11 mai 2013

Noi masuri impotriva taranilor #7


Noi măsuri impotriva ţăranilor

de Cicerone Ionitoiu
#7

Cu ocazia aniversării a 14 ani de când ruşii ne-au ocupat ţara şi pentru a se asigura liniştea pe timpul retragerii "binefăcătorilor" Gheorghiu-Dej a dispus înăsprirea măsurilor contra "chiaburimii" prin intensificarea ritmului colectivizării agriculturii.
O PRIMA RIPOSTĂ
In comuna Oveselu de pe pârâul Cerna afluent al Olteţului, aşezat lângă com. Măciuca, preşedintele sfatului a început să ia măsuri de a obliga mărirea numărului înscrierilor. Ţăranul Orbu C. Gheorghe, născut: pe 25-06-1915 1-a atenţionat şi i-a arătat la ce se poate aştepta pentru activitatea desfăşurată, pe preşedintele colectivului Popa Alexandru. Acesta 1-a reclamat securităţii care 1-a arestat, pe 18 Oct. 1958, chinuit şi înscenat un proces condamnându-1 8 ani.

 ÎMPOTRIVIRI LA SCHIMBAREA TERENURILOR
 In comuna Mitoc-Săveni din jud. Suceava, colectivul a luat pământul oamenilor şi le-a dat în schimb alte terenuri mai proaste. Ţăranul Mazilu I. Gheorghe născut în 1926, nu a acceptat şi când tractoriştii au venit pe 15 Octombrie 1958 să îi are pământul pentru colectiv, s-a opus nepermiţând aratul şi spunându-le că va face ca în 1907 şi că acum e mai rău ca atunci. Securitatea l-a arestat şi condamnat la 7 ani prin Sent. nr. 187/20-03-1959.
ŞI LA CRIVEŞTI-PAŞCANI ACELEAŞI ÎMPOTRIVIRI
In Octombrie 1958 tractoarele au fost oprite şi la Criveşti de către ţăranul Frija Vasile, născut în 1906, tată a 7 copii. Unul din copii s-a culcat înaintea tractorului ca să nu are. Alţi ţărani i-au luat apărarea. Au fost mai multe arestări şi securitatea Iaşi a înscenat un proces, fiind condamnaţi prin Sent. 404 din 15-07-1959.
 Frija Vasile a făcut o sesizare şi CC al PMR. A fost condamnat 18 ani. Printre inculpaţi s-au mai numărat: Dumitriu Nicolae, Pintilie Ioan, Rusu Vasile, ş.a.
ŞEDINŢĂ FURTUNOASĂ LA RUSĂNEŞTI - BALŞ
 Pe 20 Decembrie 1958 colectivul din comuna Rusaneşti a convocat adunare generală pentru discutarea planului de contractări pe anul 1959. Dar nu era vorba de discuţie ci de impunerea unui plan dictat de sus fără să ţină cont de posibilităţile satului. S-au produs discuţii tari, mulţi declarându-se că nu sunt de acord cu acest plan. Dar securitatea sesizată nu a reţinut decât pe Bica Oprea ca "agitator" şi pe Defta L. Iacob ca "instigator". Acesta din urmă după ce a primit o bătaie bună, a fost trimis în judecată pe baza unei înscenări şi Trib mil. Craiova 1-a condamnat la 9 ani închisoare, iar cetăţenii au rămas cu planul împus.
ŞEDINŢA CU SCANDAL şi IN COM. VRATA-CUJMIR
 Tot în luna Decembrie 1958 s-a convocat adunarea generală a colectivului pentru discutarea planului şi a situaţiei grele a întovărăşirii. S-a amestecat şi preşedintele Sfatului popular. Lumea a început să vocifereze şi s-a cerut ca să fie dat afară din şedinţă.
 Datorită nemulţumirilor din ce în ce mai mari ţăranii au cerut ca să nu se mai prezinte la lucru şi unele voci au spus că mai bine este să se retragă cu pământul din colectiv. Sesizată securitatea, a hotărît după indicaţiile din comună câ vinovat este Gâscă D. Florea, născut în 1899, care fusese legionar în 1940, şi după ce l-au arestat şi chinuit la securitatea din Craiova, i s-a înscenat şi lui un proces prin care Trib. Mil. Craiova l-a condamnat la 7 ani. Pedeapsa a fost pronunţată când focul revoltelor cuprinseseră această regiune din vestul judeţului Dolj, dar oamenii locului nu s-au lăsat impresionaţi şi au continuat protestele împotriva colectivizării forţate.
ANDREEŞTI
Comună aşezată la confluenţa pârâului Vladimir cu Gilortu în jud. Gorj şi-a manifestat refuzul înscrierii în colectiv. Pentru a înspăimânta pe ţărani securitatea a arestat pe 5 Oct. 1958 pe Chiliban Gheorghe, fost şef de cuib legionar şi pe Crăciun Vasile învinuindu-i că au instigat lumea. Au primit câte 8 ani.

ŞIPOT
 Situată la circa 12 km. sud de com. Andreeşti, pe Gilort, a cunoscut şi ea împtrivirea. Securitatea a arestat pe 28 Dec. 1958 pe agronomul Stoicheci Stan învinuindu-l de instigarea ţăranilor şi condamnându-l la 6 ani, cu menţiunea că a fost legionar.
COMUNA FOCURI, RAION TG. FRUMOS
 Ţăranii acestor locuri erau adversari înverşunaţi ai colectivizării. In plină campanie de dus grâul la arie, pe 16 Iulie 1958 securitatea a arestat pe preotul din comună, Popa M. Mihai învinuindu-l că s-a întâlnit la locuiţa lui Cotoveanu Petru din Leţcani şi au discutat împotriva regimului. Motivul era că refuzase să fie o curea de "transmisie" a măsurilor guvernului. Condamnat la 12 ani prin Sent. 805/30 Dec. 1958 a fost şi un motiv de presiune asupra ţăranilor.
DUPĂ UN SECOL
 La o suta de ani dela Unirea Principatelor, studenţii şi taranii în loc să se bucure au fost şi unii şi alţii înlănţuiţi. Arestările s-au ţinut lanţ şi pentru unii şi pentru alţii. Impreună se vor găsi sub asupritoarea muncă de exterminare.
 Activiştii de partid, mai mult veniţi de aiurea, au pus ochii pe comuna Aurel Vlaicu din Câmpul Pâinii de pe cursul mijlociu al Mureşului. Şi nu i-au lăsat pe ţărani să le tihnească sărbătorile Crăciunului din 1959, care băteau la uşă. După ce i-au secătuit cu cotele, pe o parte i-a înscris întovărăşie, puiul colectivului, şi apoi la colectiv. Presiunea a fost mare. Care nu voiau, îi suia în maşină, le punea pătura-n cap şi-i plimba până-i sătura de bătaie. Au fost şi dintre aceştia, dar Crăciunul l-au petrecut, unii la securitatea din Deva, alţii la Cugir.
 Din toate satele Hunedoarei se găseau acolo şi ce mai chinuri au îndurat, nu numai ei dar şi familiile. Cosmin Budeancă a făcut un studiu foarte interesant după declaraţiile victimilor: Bota Maria, Barbulea Mărioara, Şerban Toma, Nistor Alexandru, Ştefan Lazăr, Ştefan Silviu - Iosif, Victor Isac s.a.
 Printre localităţile judeţului care au cunoscut urgia au fost multe, dar să amintim câteva: Balomir, Bacăinţi, Cioara, Cugir, Peschiţ, Şibot, Vinerea, Aurel Vlaicu... Această teroare a mers mână în mână cu o altă înscenare a securităţii în care au fost intruse 80 de persoane, în majoritate ţărani şi unde s-au pronunţat 5 condamnări la moarte.
COMUNA GÂNGIOVA
 Aşezată în sudul jud. Dolj aproape de vărsarea Jiului în Dunăre după colectivizarea forţată activiştii au venit să ia vitele oamenilor din bătătură. S-au iscat nemulţumiri şi pentru a îngrozi pe ţărani, căutând "instigatori" au găsit pe Dudă Ion care fusese şef de garnizoană în 1941, l-au arestat, torturat şi i-a adus un martor colectivist (Preda Ştefan) şi l-au condamnat pe 2 Feb. 1959 pe Duda Ion la 8 ani temniţă. Şi lumea a dus vitele iar Duda Ion de la securitate a plecat în lăsările de exterminare din Bălţile Dunării.
CERERE OFICIALĂ DE IEŞIREA DIN G.A.C.
 Pe 1 Feb. 1959 ţăranii din com. Condrea de pe Siret, în reg. Galaţi au adunat semnături şi s-au adresat Consiliului de Miniştri cerând ieşirea din gospodăria agricolă. Dar răspuns n-au primit niciodată.
 Această dorinţă era unanimă. Dovadă că aproape concomitent, fraţii lor din comuna Vlădaia-Mehedinţi s-au adunat la Sfatul popular solicitând cu insistenţă restituirea cererilor de intrare în gospodărie. Insistenţa a fost aşa de mare că ţăranii minţiţi au intrat în Sfat după primar şi incidentele au fost potolite prin intervenţia brutală a miliţiei şi securităţii care au procedat la arestări ca să sperie lumea. Comuna Vlădaia se găsea în raionul Vânjul Mare.
 Tot în cursul lunii februarie 1959 manifestaţie împotriva colectivului a avut loc şi în com. Goicea, raion Segarcea, lângă lacul Bistreţ. De aici ca instigatori au fost arestaţi Drăgoi I. Nicolae (n. 1909) fost membru PNL şi condamnat 4 ani, şi Dincă I. Ştefan (1919), condamnat 10 ani, ca fost legionar.
 Şi în com. Radovan din raion Segarcea s-au produs discuţii aprinse pentru ieşirea din colectiv, tot în luna Februarie şi a fost arestat ţăranul Duţa D. Gheorghe (n. 1910) căruia i-au dat 8 ani şi după chinurile securităţii din Craiova a ajuns în Bălţile Dunării.
Nemulţumirile din Oltenia merg braţ la braţ cu cele din Moldova. După modelul din com. Condrea şi ţăranii din com. Umbrăreşti-Galaţi fac cerere la Consiliul de Ministri. Este arestat Druţă Nicolae ca instigator şi condamnat 9 ani
 prin Sent. 705/27-02-1959. Pe 16 Februarie 1959 izbucnesc nemulţumirile şi în com. Deleni din jud. Bacău.
DIN NOU OLTENIA IN FLĂCĂRI
 Durerile după chinurile suferite în Ianuarie au mocnit şi au răbufnit cu putere chiar de la 1 Martie 1959. Totul a pornit de la adunarea generală a G.A.C-ului ţinută în aceeaşi zi şi unde cu ameninţări şi minciuni au căutat să-i determine pe ţărani să mărească numărul colhoznicilor.
 Ţăranul Belu F. Dumitru, ţăran şi fost membru PNŢ le-a arătat consătenilor situaţia dezastroasă în care i-a adus regimul. Oamenii s-au solidarizat şi circa 30 dintre ei manifestându-şi nemulţumirea în sat au cerut retragerea din GAC. Agitaţiile în comună au continuat şi s-a cerut intervenţia securităţii care a trecut la arestări. Pe 18-03-1959 a fost ridicat Belu Dumitru socotit capul răzvratiţilor, l-au chinuit la Craiova şi condamnat la 8 ani muncă în lagărele de exterminare.
Incidente urmate de retrageri din colectiv au avut loc şi la Băileşti, reşedinţa raionului unde s-au făcut arestări.
La Catane, comună din raionul Băileşti au avut loc manifestaţii contra colectivului. Au fost arestări şi printre ei, Galiceanu Petre condamnat la 7 ani închisoare. Au mai fost arestaţi Bratan Pantelimon şi Marin Preot Tudor şi deasemenea condamnaţi.
 Velişcu Marin din Segarcea a fost arestat pentru că prin fiţuici îndemna oameni să nu se înscrie în colective şi să sprijine răsturnarea regimului comunist.
 Prin noi măsuri contra ţăranilor care nu mai puteau munci pământul şi-l dădeau statului ca să scape de impozite şi cote, Gheorghiu-Dej a pregătit decretul 115 anunţând interzicerea dării în arendă şi preluarea pământului de către stat cu despăgubiri. Şi în bătaie de joc în şedinţa lărgită a C.C. al PMR din 26 Martir 1959 declara:
"Să le luăm pământurile în aşa fel încât să nu însemne o naţionalizare, dar să nu le dăm prea mult. Să le dăm şi lor ceva bani ca să aibă de o ţigară".
Ţăranii înstăriţi, cărora le prisosea pământul şi făceau obiecţii decretului 115 au refuzat să semneze procesele verbale întocmite de Sfaturile populare spunând că dacă e decret să li se ia pământul, dar ei nu semnează. Aşa au făcut de exemplu cei din raionul Vidra: Darăşti, Goştinari, Colibaşi.
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0030]
Sursa:universulromanesc.com

Cabana Obarsia Lotrului-Valea Lotrului-Lacul Calcescu-Hornul Lacurilor-Saua Plescoaia-Varful Iezer-Muntele Carbunele II-Casaria Stefanul-Cabana Obarsia Lotrului *muntii Parang


27. Cabana Obirsia Lotrului - valea Lotrului - Lacul Cilcescu - Hornul Lacurilor - saua Plescoaia - vf. Iezer - muntele Carbunele II - casaria Stefanul - cabana Obirsia Lotrului 

Marcaj: Obirsia Lotrului - lacul Cilcescu (cruce rosie); lacul Cilcescu - saua Plescoaia (triunghi rosu); saua Plescoaia - vf. Iezer (banda rosie); vf. Iezer - muntele Carbunele II (nemarcat); muntele Carbunele II - cabana Obirsia Lotrului (triunghi rosu)        

Timp: 11 - 12½ ore.                                            

Traseu nerecomandabil iarna.


Traseul 27, ca si traseul 26, sint trasee in circuit care ne conduc la principalele obiective din valea superioara a Lotrului si de pe culmile limita ale bazinului.
De la cabana Obirsia Lotrului pina la ramificatia Huluzul (circa 5 km, 1440 m alt., marcaj cruce rosie) se urmareste descrierea in prima parte a traseului 25. Timp: l¼-1½ ora.
Tronsonul de la ramificatia Huluzul la lacul Cilcescu este descris in sens invers la traseul 26. Vom descrie pe scurt si sensul de urcare. Din ramificatia Huluzul continuam parcursul pe drumul forestier Gauri, urcind pina in poiana cu rampa. Dupa ce strabatem toata poiana coborim pe sosea. Pe stinga, inainte de podet, se vede un lac nival in padure. Coborirea continua pina cind atingem firul vaii Lotrului. Continuam mersul pe linga apa pina la podul de sus de peste Lotru (1490 m alt.). Mai inainte cu circa 70 m se desprinde in dreapta poteca spre caldarea Gauri. Timp: 2½ -2¾ ore.
Trecem podul si urcam pe malul drept. Traversam apa piriului Carbunele I; drumul, tot mai bolovanos, se departeaza de Lotru, catarindu-se in padure, pe coasta Petresei. Traversam si piriul Petreasa si observam ca drumul podit cu busteni urca accentuat pina intr-o poiana (1615 m alt.). La capatul acestui drum mocirlos trebuie sa ne abatem 45° la dreapta, urmarind sirul momiilor la inceputul potecii marcate cu cruce rosie. Coborim pe poteca malul abrupt, trecem Lotrul pe o punte (1600 m alt.) mai jos de Cascada Dracului si urcam pe poteca marcata prin padure. Urmarim cu atentie serpuirile potecii intre lespezi si la circa 1700 m alt. iesim in golul presarat cu bradet. Poteca urca paralel cu valea Cilcescu, dar la distanta de ea. La circa 1780 m alt. poteca marcata lasa inainte drumul ciobanilor spre stina Zanoaga Mare si se abate usor spre stinga, coborind in ripa adinca. Traverseaza apoi apa vijelioasa a piriului Cilcescu si urca pe malul drept, in poiana, pe linga un zimbru. Aici intilneste (venind din jos, pe malul drept) poteca slab marcata cu cruce rosie (traseul 20, varianta A). Urcam pe malul drept si pe fundul caldarii inferioare traversam piriul Cilcescu mai sus de confluenta acestuia cu piriul Zanoaga Mare, care se afla la 1756 m alt. Urcam pe piciorul stincos si invadat de jnepeni dintre caldarile Cilcescu si Zanoaga More. Poteca bine marcata se strecoara in serpentine si iese deasupra cascadei Cilcescu, traverseaza piriul si revine pe malul drept. Panta se domoleste. Atingem nivelul caldarii Cilcescu linga punctul unde piriul iese din lac (1935 m alt.). Timp: 4¼ -4¾ ore. In acest loc parasim poteca principala (cruce rosie) care trece pe malul vestic al lacului si inaintam pe firul ingust al potecii care insoteste malul estic, spre sud. La coada lacului intram pe hatasul care se mentine in apro-piere de suvoiul piriului Pencu, principala sursa de alimentare a lacului Cilcescu. Urcam sustinut pe pragul glaciar care separa lacurile Cilcescu si Pencu. Dupa circa 20 minute ajungem pe treapta glaciara Pencu, cu lacurile Pencu (vest, 1991 m alt.) si Vidol (est, 1987 m alt). Traversam pajistea din vecinatatea lacului Pencu si reluam urcusul pe un prag mai inalt care inchide caldarea la sud. Poteca marcata (triunghi rosu) urca pe un teren presarat cu lespezi si mici suprafete de iarba. Dupa circa 40 minute de la lacul Cilcescu atingem nivelul unei caldaruse cu izvoare bogate, suspendata la baza peretilor Setea Mare (2060 m alt.). Timp: 5 –5½ ore.
Din dreptul unui bloc eratic pe care se distinge marcajul triunghi rosu urcam la stinga pe limba de grohotisuri care captuseste poalele Hornului Lacurilor. Acest culoar se poate urca folosind hatasul ce trece de pe o latura pe alta a hornului si iese in dreapta, pe panta cu iarba (2205 m alt.). Aici sint plasate momii. Din buza hornului inaintam pe directia sud-est circa 700 m, pina cind intilnim poteca principala a crestei Paringului, in saua Plescoaia (2229 m alt.). Atentie la orientarea pe ceata! Timp: 5¼ -6½ ore.
Tronsonul saua Plescoaia - vf. Iezer (2157 m alt.) este descris la traseul 3 (banda rosie, 6¼ -7½ ore). Din vf. Iezer parasim creasta principala si poteca marcata cu banda rosie si incepem traversarea pla-toului Iezerului spre nord. Traseul devine treptat stincos. Pe dreapta se intinde o placa de piatra cu in-clinare accentuata spre caldarea din dreptul seii Carbunele Mare (2140 m alt.). Trecem prin sa, urcam pe muchia dinspre nord pe cupola virfului Carbunele I (Mare). Spre vest de virf, panta domoala a platoului ascunde caldarea cu lacul Carbunele (Petreasa - 2045 m alt.). De partea cealalta a platoului, buza abruptului plin de tancuri se prabuseste in caldarea Urdele, pe fundul careia se vede soseaua alpina. DN 67 C se departeaza de stincarii si urca prelung spre culmea mai domoala a Muntinului. Din vf. Carbunele I coborim pe cumpana apelor mai intii spre est-nord-est (circa 250 m), apoi spre nord, intilnind poteca ciobanilor, care ocoleste din saua Iezer (2090 m alt.) si pina aici tot platoul Iezer -Carbunele. Trecem printr-o sa plata (2080 m alt.) unde ajunge o poteca ce urca din caldarea nordica Urdele, apoi urcam comod pe cupola virfului Carbunele II (2162 m ait.). Pe sub cupola se strecoara (prin nord-est) DN 67 C care ajunge din nou la mare altitudine (2100 m). La circa 250 m de punctul culminant intram pe axul soselei care coboara domol pe culme, in directia nord. In dreapta se deschide larg caldarea Muntinul. Lateral lucesc oglinzile a doua lacuri glaciare: Muntinul Mare (1980 m alt.) si Muntinul Mic. In preajma acestora se poate gasi un loc bun pentru cort. Timp: 8-9 ¼ ore.

Traseul nostru continua pe culme, in lungul soselei alpine. Restul parcursului pina la Obirsia Lotrului este identic cu traseul 21 si dureaza 3 –3¼ ore.
Sursa:scrigroup.com

vineri, 10 mai 2013

Documente secrete dezvaluie afacerile ascunde ale politicenilor ,mafiotilor si magnatilor


PRELUAT :http://www.romanialeaks.org/2013/04/documente-secrete-dezvaluie-afacerile.html#more

Documente secrete dezvăluie afacerile ascunse ale politicienilor, mafioților și magnaților


OffshoreLeaks este un proiect al International Consortium of Investigative Journalism (ICIJ) din Washington, DC. ICIJ este o rețea independentă de reporteri care colaborează pentru publicarea de investigații jurnalistice transfrontaliere.
Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI) a fost partenerul pentru Europa de Est al ICIJ și a coordonat documentarea în regiune timp de 15 luni. Proiectul la care a participat este probabil cea mai mare colaborare transfrontalieră din istoria jurnalismului.
Peste 80 de jurnaliști din 46 de țări au investigat legături dezvăluite de 2,5 milioane de documente și au început astăzi să publice secrete a peste 120.000 de societăți și fonduri off-shore, expunând afaceri ascunse ale politicienilor, mafioților și magnaților de pe întregul glob, din mai mult de 170 de țări.
Documentele secrete obținute de ICIJ dezvăluie numele din spatele unor firme și fonduri private din Insulele Virgine Britanice, Insulele Cook și alte paradisuri fiscale.
Baza de date are 260 de gigabiți și este o colecție de 160 de ori mai mare decât cea a telegramelor Departamentului de Stat American publicate de WikiLeaks în 2010.
Documentele includ medici, fermieri din Grecia, dar și familii și parteneri ale dictatorilor, escroci de pe Wall Street, miliardari din Europa de Est și Indonezia, directori executivi ai corporațiilor ruse, traficanți internaționali de arme și o firmă paravan pe care Uniunea Europeană a catalogat-o ca fiind implicată în programul nuclear al Iranului.
Zeci de jurnaliști au căutat prin milioane de documente mii de nume pentru a produce investigația ICIJ în lumea secretă a industriei off-shore
O captură de 2,5 milioane de documente a dezvăluit secretele a mai mult de 120.000 de societăți și fonduri off-shore, expunând afaceri ascunse ale politicienilor, mafioților și ale magnaților de pe întreg globul.

Documentele secrete obținute de International Consortium for Investigative Journalism dezvăluie numele din spatele firmelor și fondurilor private din Insulele Virgine Britanice, Insulele Cook și alte paradisuri fiscale.
Documentele includ medici, dentiști, fermieri din Grecia, dar și familii și parteneri ale dictatorilor, escroci de pe Wall Street, miliardari din Europa de Est și Indonezia, directori executivi ai corporațiilor de stat ruse, traficanți internaționali de arme și o firmă paravan pe care Uniunea Europeană a catalogat-o ca fiind implicată în programul nuclear al Iranului.
Documentele scurse oferă fapte și cifre cum ar fi transferuri de bani, date de înregistrare a firmelor, legături dintre firme și persoane, date care ilustrează cum secretul financiar din paradisurile fiscale s-a răspândit agresiv în lume, permițând celor bogați și celor bine ancorați să se sustragă de la plata taxelor, alimentând corupția și problemele economice atât în țările bogate, cât și în cele sărace. Documentele detaliază proprietățile firmelor și persoanelor din mai mult de 170 de țări și teritorii.
Stocul de documente reprezintă cel mai mare depozit de informații confidențiale legate de industria off-shore obținut vreodată de o organizație media. Cantitatea de documente, măsurată în gigabiți, este de peste 160 de ori mai mare decât documentele Departamentului de Stat American publicate de WikiLeaks în 2010.
Pentru a analiza documentele, ICIJ a colaborat cu reporteri de la The Guardian, BBC, Le Monde, Süddeutsche Zeitung și NDR, Washington Post, Canadian Broadcasting Corporation (CBC) și alte 31 de organizații media partenere din lume.
86 de jurnaliști din 46 de state au luat la puricat datele informatice și au examinat emailurile, registrele contabile și alte documente care acopereau aproape 30 de ani.
„Nu am văzut niciodată așa ceva. Lumea ascunsă a fost în sfârșit expusă”, a declarat Arthur Cockfield, profesor de drept și expert în taxe de la Queen University din Canada, care s-a uitat peste câteva dintre documente în timpul unui interviu la CBC. El a mai spus că documentele îi amintesc de o scenă din filmul clasic Vrăjitorul din Oz în care „trăgeau cortina și vedeai vrăjitorul operând mașina secretă”.
Mafioți și oligarhi
Transferurile de bani în străinătate, legale sau ilegale, personale sau ale firmelor, pot distruge economii și pot asmuți națiuni unele împotriva altora. Criza economică continuă a Europei a alimentat dezastrul financiar al Greciei accentuat și de înșelătoriile fiscale din străinătate, dar și de căderea sistemului bancar din micul paradis fiscal din Cipru unde lichiditățile băncilor locale au fost umflate de valuri de bani din Rusia.
Organizațiile care luptă împotriva corupției spun că secretul off-shore subminează legea și forțează cetățenii normali să plătească taxe mai mari pentru suplinirea taxelor care dispar spre zonele off-shore. Stolen Asset Recovery Initiative, o inițiativă a Băncii Mondiale și a ONU, estimează că transferurile de bani în străinătate pe plan mondial provenite din infracțiuni financiare se estimează a fi între 1.000 și 1.600 de miliarde de dolari în fiecare an.
Investigația ICIJ care a durat 15 luni a descoperit că pe lângă tranzacții perfect legale, secretomania și lipsa de supraveghere a industriei off-shore permit prosperarea fraudelor, evaziunilor fiscale și a corupției politice.
Proprietarii identificați în documentele off-shore sunt:
• Persoane sau firme legate de Afacerea Magnitsky din Rusia, un scandal de fraudă fiscală care a tensionat relațiile ruso-americane și a dus la interdicția pentru americani de a adopta copii din Rusia
• Un intermediar venezuelean acuzat că a folosit entități off-shore pentru a finanța un joc piramidal internațional, pâlnia prin care 30 de milioane de dolari au ajuns sub formă de mită la un oficial guvernamental din Venezuela
• Un magnat care a câștigat miliarde de dolari din contracte publice în timpul boom-ului din construcții impus de Ilham Aliyev, președintele Azerbaijanului, magnat care a servit ca director a mai multor firme off-shore secrete deținute de fiicele președintelui
• Un miliardar indonezian apropiat de dictatorul Suharto care a îmbogățit elitele în ultimii zece ani ai dictaturii sale
De asemenea, documentele oferă posibile noi indicii legate de infracțiuni și de ascundere a banilor, ca follow-up pentru articole sau anchete mai vechi. După ce a auzit că ICIJ a identificat-o pe Maria Imelda Marcos Manotoc, cea mai în vârstă dintre fiicele fostului dictator din Filipine Ferdinand Marcos, ca beneficiară a unui fond fiduciar din BVI, oficialii filipinezi au declarat că sunt doritori să afle dacă vreun bun din acest fond este parte a averii de 5 miliarde de dolari pe care tatăl ei a acumulat-o prin corupție.
Manotoc, care este guvernator al unei provincii din Filipine, a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor pe această temă.
Bogăție conectată politic
Documentele obținute de ICIJ fac lumină în tacticile zilnice pe care firmele care înregistrează companii și fonduri în paradisuri fiscale le folosesc pentru a ascunde acționarii.
Tony Merchant, unul dintre avocații de top din Canada, a făcut un pas mai departe pentru a menține confidențial fondul din Insulele Cook pe care l-a alimentat cu mai mult de un milion de dolari în 1998, arată documentele obținute.

Într-un document pe care trebuia să-l completeze pentru autoritățile fiscale din Canada, Merchant a scris „nu” atunci când a fost întrebat în 1999 dacă deține bunuri în valoare de peste 100.000 de dolari în străinătate, arată datele unei instanțe judecătorești.
Între 2002 și 2009, el a achitat taxe pentru a-și menține fondul prin depunerea de mii de dolari cash în cecuri de călătorie îndesate în plicuri, în loc să transfere banii, ceea ce ar fi fost ușor de depistat, se arată în documentele firmei care îi oferea servicii off-shore și avea în încredințare fondul său.
Un document avertiza șefii companiei că Merchant „va face infarct” dacă vor încerca să-l contacteze pe fax.
Este neclar dacă Pana Merchant, soția sa, senator canadian a declarat în formularele anuale financiare acest fond. Conform legii, ea trebuia să declare anual către Comisia de etică a Senatului că este beneficiara unui astfel de fond, dar informația aceasta este confidențială. Merchant a refuzat să facă orice comentariu.
Alte nume importante identificate în documentele off-shore sunt soția vicepremierului rus Igor Shuvalov și doi directori importanți ai Gazprom, gigantul rus producător de gaz deținut de guvernul de la Moscova. Documentele arată că soția lui Shuvalov și oficialii Gazprom dețin acțiuni în firme din Insulele Virgine Britanice. Toți trei au refuzat să comenteze.
Alt nume este cel al baronesei Carmen Thyssen-Bornemisza, faimoasă ca protectoare a artelor, care a fost identificată în documente folosind o firmă din Insulele Cook pentru a cumpăra opere de artă, cum a fost cazul tabloului „Moară de apă la Gennep” a lui Van Gogh, în cadrul licitațiilor organizate de case precum Sotheby și Christie.
Avocatul baronesei a recunoscut că ea are beneficii financiare din taxe prin faptul că este acționară la un off-shore, dar a subliniat că folosește paradisurile fiscale în special pentru ca îi oferă „flexibilitate maximă” atunci când transportă opere de artă dintr-o țară în alta.
Printre cei 4.000 de americani al căror nume apare în documentele CTL se numără Denise Rich, o cantautoare nominalizată la Grammy, al cărei soț s-a aflat în centrul scandalului de grațiere izbucnit la încheierea mandatului lui Bill Clinton.
O investigație a Congresului american a arătat că Rich, care a strâns fonduri electorale de milioane de dolari pentru politicienii democrați, a jucat un rol major în campania prin care l-a convins pe Clinton să-l grațieze pe fostul ei soț, Marc Rich, un afacerist din domeniul petrolului care era arestat în Statele Unite pentru evaziune fiscală și crimă organizată.
Documentele obținute de ICIJ arată că ea avea 144 de milioane de dolari într-un fond din Insulele Cook. Bunurile din fond includeau un iacht numit Lady Joy. Aici Rich își distra musafirii, celebrități, și aduna fonduri pentru caritate.
Rich a renunțat la cetățenia americană în 2011, are cetățenie austriacă și a refuzat să răspundă întrebărilor legate de fondul off-shore.
Un alt nume celebru care apare în documente și care a renunțat la cetățenia americană este un membru al dinastiei Mellon, care a pus pe picioare companii precum Gulf Oil și Mellon Bank. James R. Mellon – autor de cărți despre Abraham Lincoln și despre patriarhul familiei, Thomas Mellon – a folosit patru companii din BVI și Lichtenstein pentru a tranzacționa acțiuni și a transfera zeci de milioane de dolari între conturi bancare off-shore pe care le controla.
Ca multi alți jucători off-shore, Mellon pare să fi luat măsuri să se distanțeze de interesele sale din paradisurile fiscale. De multe ori a folosit terți ca directori sau asociați interpuși, o unealtă legală pe care mulți proprietari de societăți off-shore o folosesc pentru a-și păstra anonimatul.
Contactat în Italia unde trăiește o parte din an, Mellon a declarat ICIJ că în trecut a deținut o mulțime de entități off-shore, dar că le-a lichidat pe toate. El a adăugat că le-a folosit pentru avantaje fiscale și din motive juridice, sfătuit de avocatul său. “Dar nu am încălcat niciodată legea fiscală”, a declarat el.
Cât despre utilizarea directorilor interpuși, Mellon a precizat că acesta este modul în care societățile sunt înființate și a adăugat că este foarte util pentru persoane ca el care călătoresc mult să aibă pe cineva care să se ocupe de afaceri. “Tocmai am auzit de un candidat prezidențial care are o mulțime de bani în Insulele Cayman”, a declarat Mellon, acum cetățean britanic, făcând aluzie la Mitt Romney. “Nu toți cei care dețin societăți off-shore sunt escroci”, a încheiat el.
Amploarea off-shore
Obscuritatea lumii off-shore face dificil de urmărit traseele financiare. Într-un studiu făcut de James S. Henry, fost economist-șef al McKinsey & Company, se estimează că averea ascunsă în paradisurile fiscale este între 21.000 și 32.000 de miliarde, aproape echivalentul a economiilor Statelor Unite și Japoniei laolaltă.
Chiar dacă economia mondială s-a poticnit, industria off-shore a continuat să crească, spune Henry, care este membru în conducerea Tax Justice Network, un grup internațional de cercetare care pledează împotriva paradisurilor fiscale.
Cercetările lui Henry arată că valoarea bunurilor manageriate de primele 50 de bănci private din lume, care adesea folosesc paradisuri fiscale pentru a-și ajuta clienții să-și mențină „valoarea netă”, a crescut de la 5.400 de miliarde de dolari în 2005 la mai mult de 12.000 de miliarde în 2010.
Henry și alți critici argumentează că secretomania off-shore are un efect coroziv asupra guvernelor și sistemelor legislative, permițând oficialilor corupți să devasteze avuția publică și asigură acoperire pentru traficanții de persoane, mafioți, braconieri de lux și alte tipuri de infracțiuni.
Apărătorii off-shore spun că majoritatea proprietarilor sunt impicați în afaceri legale. Centrele off-shore, explică ei, permit firmelor și persoanelor să-și diversifice investițiile, strâng alianțe comerciale transfrontaliere și fac afaceri într-o zonă prietenoasă care evită regulile dificile și birocrația din lumea fiscală normală.
„Totul este mult mai axat spre afaceri. Dacă nu ești onest, poți profita într-o manieră negativă, dar dacă ești onest poți profita într-o manieră pozitivă”, a spus David Marchant, editorul OffshoreAlert, un ziar online.
Mare parte a articolelor ICIJ sunt axate pe două firme off-shore: Portcullis TrustNet din Singapore șiCommonwealth Trust Limited (CTL) din Insulele Virgine Britanice – BVI, firme care au ajutat zeci de mii de persoane să înființeze entități off-shore și conturi bancare greu de depistat.
Autoritățile din BVI au descoperit că între 2003 și 2008 CTL a încălcat în mod repetat legislația pentru combaterea spălării banilor din insulă prin faptul că nu verifica și înregistra trecutul și identitatea clienților. „Această firmă în special avea în interiorul ei probleme sistemice legate de spălarea banilor”, a declarat anul trecut un oficial din cadrul Comisiei pentru Servicii Financiare din BVI.
Documentele arată că CTL a înființat 31 de firme în 2006 pentru o persoană identificată în Marea Britanie, conform datelor unui tribunal, ca fiind paravan pentru Mukhtar Ablyazov, un magnat bancher din Kazahstan care a fost acuzat că a furat 5 miliarde de dolari din una dintre cele mai mari bănci ale fostei republici sovietice. Ablyazov a negat orice faptă ilegală.
Thomas Ward, un canadian care este unul dintre cei doi fondatori, în anul 1994, ai CTL și a continuat să lucreze drept consultant pentru firmă, a declarat că procedurile de investigare a clienților sunt conforme cu standardele industriei off-shore din BVI, dar nici o măsură de verificare nu poate asigura că firme ca CTL nu vor fi „trase pe sfoară de clienți necinstiți” sau să încheie afaceri cu „cineva care pare, cu tot istoricul verificării, a fi onest”, dar ”ulterior se dovedește că a făcut ceva oneros”.
“Este dăunător, deși poate la îndemână, să demonizăm CTL ca fiind de departe cea mai mare problemă din această industrie. Mai degrabă cred că problemele CTL au fost direct proporționale cu cota sa de piață”, a fost răspunsul lui Ward la întrebările legate de CTL.
În urma analizei documentelor TrustNet, ICIJ a identificat 30 de americani, clienți ai firmei, acuzați de infracțiuni financiare, spălare de bani și alte nereguli fiscale. Printre acestea se află Paul Bilzerian, fostul titan de pe Wall Street, care a fost condamnat pentru evaziune fiscală și încălcare a legislației bursiere în 1989, dar și Raj Rajaratnam, un miliardar manager al unui fond de investiții care a fost și el condamnat la închisoare în 2011 într-unul dintre cele mai mari scandaluri cu secrete bursiere din istoria Statelor Unite. TrustNet a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.
Lista Neagră
Documentele obținute de ICIJ arată cum angajații firmelor off-shore își ajută clienții să conceapă structuri financiare elaborate care se întind pe toate continentele. De exemplu, un oficial guvernamental thailandez are legături cu un dictator african folosind TrustNet din Singapore pentru a înființa o firmă secretă în BVI.
Oficialul Nalinee „Joy” Taveesin este în prezent reprezentanta comerțului internațional thailandez. Ea a fost șefa de cabinet a premierului Yingluck Shinawatra până anul trecut când a părăsit acest post.
Taveesin și-a înființat firma din BVI în august 2008, la șapte luni după ce a fost numită consultant al ministrului thailandez al Comerțului și cu trei luni înainte ca Trezoreria Statelor Unite să o introducă pe lista neagră a „prietenilor” dictatorului Robert Mugabe din Zimbabwe.
Trezoreria i-a înghețat bunurile din Statele Unite și a acuzat-o că „în secret susține practicile financiare ale unuia dintre cele mai corupte regimuri din Africa” prin traficul de pietre prețioase și alte afaceri care se fac în numele soției lui Mugabe și a altor oameni influenți din Zimbabwe.
Taveesin a declarat că relația ei cu familia Mugabe este „strict socială” și că includerea pe lista neagră s-a făcut pe principiul vinovat prin asociere. Prin secretarul ei, Taveesin a negat categoric că ar avea o firmă în BVI. ICIJ a verificat acționariatul folosind datele TrustNet care demonstrează că ea și fratele său sunt acționari la o firmă din BVI care are ca adresă principală o adresă din Bangkok folosită pentru afacerile ei din Thailanda.
Datele obținute de ICIJ dezvăluie și o firmă secretă deținută de Muller Conrad „Billy” Rautenbach, un om de afaceri din Zimbabwe care a fost introdus pe lista neagră în același timp cu Taveesin și care are legături cu regimul Mugabe. Trezoreria americană a precizat că Rautenbach a ajutat la organizarea unui proiect minier major în Zimbabwe de pe urma căruia „a beneficiat un număr mic de înalți oficiali corupți”.
Când CTL a înființat în 2006 firma lui Rautenbach, acesta era deja un fugar, fiind căutat pentru acuzații de fraudă în Africa de Sud. S-a renunțat la acuzațiile aduse lui personal, dar firma sud-africană pe care o controla a pledat vinovat, conform codului penal, și a plătit o amendă de aproape 4 milioane de dolari.
Rautenbach a respins acuzațiile autorităților americane, pretinzând ca acestea fac „erori legale și faptice importante” când introduc oamenii pe lista neagră, a precizat avocatul său, Ian Small Smith. Acesta a spus că firma lui Rautenbach din BVI a fost înființată „ca un vehicul special pentru investiții în Moscova” și că respectă toate reglementările în vigoare. Firma nu mai este activă.
„Magazin universal”
Clienții off-shore sunt deserviți de o industrie întreagă de intermediari, avocați, contabili bine plătiți și bănci care mascheză, înființează structuri financiare și au grijă de bunurile clienților în numele acestora.
Documentele obținute de ICIJ arată cum două bănci de top din Elveția, UBS și Clariden, au colaborat cu TrustNet pentru a asigura clienților lor companii secrete în BVI și în alte paradisuri fiscale. Clariden, deținută de Credit Suisse, căuta astfel de nivele de confidențialitate pentru unii dintre clienții lor, arată datele, încât un oficial TrustNetdescria cererea băncii ca fiind „Sfântul Graal” al entităților off-shore – un nivel de anonimat al companiei încât poliția și autoritățile s-ar lovi „de un zid alb” în cazul ar încerca să descopere identitatea reală a acționarului. Clariden a refuzat să răspundă întrebărilor legate de relația sa cu TrustNet.
„Din cauza legilor elvețiene privind secretul bancar, nu avem dreptul de a oferi nici o informație legată despre clienți reali sau fictivi. Ca regulă generală, Credit Suisse și companiile sale respectă legislația în țările în care funcționează”, a fost răspunsul băncii.
Un purtător de cuvânt al UBS a declarat că banca aplică „cele mai înalte standarde internaționale” în lupta împotriva spălării banilor și că TrustNet „este unul dintre cei peste 800 de furnizori de servicii pe plan mondial cu care clienții UBS aleg să lucreze pentru a li se asigura servicii de administrare a averii sau planuri de succesiune. Acești furnizori sunt folosiți de asemenea și de clienții altor bănci”.
TrustNet se descrie ca un „magazin universal”, personalul său incluzând avocați, contabili și alți experți care pot oferi pachete „secrete” personalizate pentru a îndeplini nevoile și valoarea financiară a clienților săi.
Aceste pachete pot fi simple și ieftine, cum ar fi înființarea unei firme în BVI, sau pot fi structuri complexe care includ diferite nivele de fonduri fiduciare, firme, fundații, asigurări și așa-numiții directori și companii „paravan”.
Când înființează firme pentru clienții lor, acest tip de companii adesea numesc directori și acționari artificiali, agenți care servesc drept paravan atunci când adevăratul acționar al firmei nu dorește să i se afle identitatea.
Din cauza extinderii acestui proces al directorilor și acționarilor paravan, anchetatorii care urmăresc activități de spălare a banilor și alte infracțiuni ajung adesea într-o fundătură când încearcă să afle cine se ascunde în spatele firmelor off-shore.
O analiză a ICIJ, BBC și The Guardian a identificat un grup de 28 „directori impostori” care acționează ca reprezentanți, pe hârtie, pentru mai mult de 21.000 de firme, printre ei aflându-se și directori care reprezintă fiecare și câte 4.000 de astfel de firme.
Printre cei mai importanți directori identificați în documentele obținute de ICIJ se numără și o firmă din Marea Britanie care este director al unei companii din BVI, Tamalaris Consolidated Limited, pe care Uniunea Europeană a catalogat-o ca fiind paravan pentru Compania de Navigație a Iranului. UE, ONU și Statele Unite au acuzat această Companie de Navigație de ajutor oferit programului nuclear al Iranului.
„Zonă liberă de sancțiuni”
Organizații internaționale luptă de zeci de ani să limiteze înșelăciunile fiscale și corupția din industria off-shore. În 1990, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a început a pune presiune pe zonele off-shore să reducă nivelul anonimatului datelor pe care le dețin și să acționeze mai intens împotriva spălării banilor, dar eforturile au fost încetinite în 2000 când administrația Bush și-a retras suportul american, conform lui Robert Goulder, fost redactor-șef al Tax Notes International.
O altă „mare cruciadă” împotriva paradisurilor fiscale, scrie Goulder, a început când autoritățile din Statele Unite au acționat împotriva UBS, forțând banca elvețiană să plătească 780 de milioane de dolari în 2009 pentru a ajunge la o înțelegere legată de acuzațiile că a ajutat cetățeni americani să eludeze Fiscul. Autoritățile americane și germane pun presiune pe bănci și guverne pentru ca informațiile legate de clienții și conturi off-shore să fie furnizate autorităților ori de câte ori este nevoie.
Prim-ministrul britanic David Cameron a promis să uzeze de președinția sa în G8, forumul celor mai bogate opt state din lume, pentru a ajuta la impunerea legii în ceea ce privește evaziunea fiscală și spălarea banilor. Promisiuni ca acestea au fost privite cu scepticism, având în vedere rolul cheie jucat de SUA, Marea Britanie și Rusia ca destinație a banilor murdari.
În ciuda noilor eforturi, industria off-shore rămâne o „zonă liberă de sancțiuni” pentru oricine vrea să comită fraude financiare, a spus Jack Blum, fost anchetator al Senatului american, care este acum specializat pe investigarea spălarii banilor și a fraudelor fiscale. „Periodic, gunoiul pute așa de rău încât cineva închide capacul tomberonului și se așează pe el pentru un timp. Există câteva progrese, dar este un drum al naibii de lung”, a spus Blum.
Au contribuit la documentarea acestui articol Mar Cabra, Kimberley Porteous, Frederic Zalac, Alex Shprintsen, Prangtip Daorueng, Roel Landingin, Francois Pilet, Emilia Díaz-Struck, Roman Shleynov, Harry Karanikas, Sebastian Mondial and Emily Menkes.
Companiile secrete ale VIP-urilor din România, anchetate de DNA
Documentele obținute în proiectul OffshoreLeaks arată că firma Commonwealth Trust Limited (CTL) este un agent de înregistrare de societăți off-shore care acționează ca paravan pentru evazioniști, operațiuni de spălare de bani și personaje dubioase din Rusia, Europa de Est și Statele Unite. CTL a fost folosită de mai mulți oameni de afaceri din România pentru a le înființa societăți în Insulele Virgine Britanice (BVI).
Documente interne ale CTL arată că în Romania, personaje celebre din fotbal, energie și afaceri dețin companii secrete de mai mulți ani. Un element comun care leagă aceste firme secrete este faptul că au fost înființate în BVI de același agent de înregistrări.
Al doilea element comun este faptul că acești oameni de afaceri sunt anchetați sau trimiși în judecată în România pentru spălare de bani și evaziune fiscală. În unele cazuri, legături de afaceri despre care doar se bănuia că există, sunt acum dezvăluite de documente și e-mail-uri interne ale CTL la care CRJI a avut acces.
Spalare de bani si insule virgine
Numele omului de afaceri libanezo-român Said Shehade Baaklini este asociat cu o multitudine de afaceri controversate. Ultima dintre ele este legată de un export fictiv în 2010 a patru motoare de la UCM Reșița către o firmă din Guineea.
Scopul afacerii era returnarea de TVA în valoare de 60 de milioane de euro, tranzacție stopată de intervenția autorităților. Baaklini a încercat să fugă din Romania, dar a fost prins și deportat de autoritățile bulgare.
Prin intermediul unei firme din Panama, Kuzniecky & Co, Said Baaklini a înființat în BVI pe 28 ianuarie 2008 societatea Ebelle International Inc. în care era unic acționar. Directorul Ebelle a fost numit panamezul Raul Garrido Garibaldo care și-a păstrat funcția până la dizolvarea firmei.
Pe 23 iulie 2008, Baaklini a cedat acțiunile lui Cristian Borcea, fostul acționar de la Dinamo, care a rămas unicul proprietar al firmei până la radierea acesteia pe 18 decembrie 2008. Lichidator a fost un cetățean cipriot care, așa cum arată documentele consultate de CRJI, a fost plătit cu 2.000 de dolari pentru munca sa de câteva ore.
Cu trei luni înainte de lichidarea societății off-shore, DNA l-a trimis în judecată pe Borcea pentru spalare de bani și evaziune fiscală. Ancheta viza bani încasați din transferuri internaționale de fotbaliști între 1999 și 2005. Borcea a fost condamnat de Curtea de Apel București la 7 ani închisoare cu executare și așteaptă sentința Curții Supreme.
Din documentele CTL reiese că firma s-a închis pentru că și-a încetat activitatea de comerț. CRJI a încercat să afle de la Said Baaklini ce tip de tranzacții făcea prin Ebelle International, dar acesta a refuzat prin secretara sa să ofere orice informație. Nici Cristian Borcea nu a fost de găsit, în ciuda tentativelor repetate de a-l contacta.
Legături transatlantice din Romania
Într-un e-mail intern al CTL din 13 mai 2008 la care CRJI a avut acces se observă că în aceeași zi un oficial al Kuzniecky & Co a trimis către CTL informații legate de acționarii și directorii a două firme: Ebelle International a lui Baaklini și Alexus Limited.
Alexus Limited, ca și Ebelle International Inc, a fost înființată pe 28 ianuarie 2008 și avea ca unic acționar peNicolae Bogdan Buzăianu, denumit de mass-media românească „mogulul energiei”. Pe lângă data comună a înființării celor două firme, se poate observa că Alexus Limited avea același director ca Ebelle International, Raul Garrido Garibaldo. Alexus Limited a fost radiată pe 22 decembrie 2008, la doar patru zile după Ebelle și din aceleași motive, lichidatorul fiind același cipriot.
Nicolae Bogdan Buzăianu a fost administratorul unei firme elevețiene în care și-a schimbat reciproc funcția de câteva ori cu cetățeanul elvețian Beat Eugene Corpataux. Acesta este reprezentantul firmei elvețiene care a cumpărat de la statul român UCMR, fiind considerat omul de încredere a lui Buzăianu.
Conform documentelor consultate de CRJI, rezultă că în 2007 CTL a înființat Energy Consult Ltd al cărui unic acționar era Nicolae Bogdan Buzăianu. În aprilie 2008, firma și-a schimbat denumirea în Selectra Aviation Ltd, acțiunile fiind cedate de omul de afaceri către Selectra AG din Elveția.
Selectra AG era noua denumire a firmei care controla în România Energy Holding, controversata companie prin care Buzăianu făcea afaceri cu energie. Selectra AG a devenit asociat unic al Ecro SRL în iunie 2010, o firmă de inginerie energetică care activează din 2003 pe piața românească. Printre clienți se numără și Energy Holding. Nicolae Bogdan Buzăianu nu a putut fi contactat pentru a oferi detalii legate de afacerile sale din BVI.
Beat Corpataux a fost directorul unei societăți elevețiene cumpărată de avocatul Doru Cătălin Boștină, condamnat definitiv pentru fals și uz de fals. Baza de date consultată de CRJI arată că Boștină a deținut și el între 2002 și 2005 un off-shore în BVI, Boștină & Associates (BVI) Ltd.
Interpuși
Buzăianu a fost acționar al mai multor firme din Insulele Virgine Britanice, după cum reiese din datele CTL, multe dintre acestea fiind înființate și radiate în același an. Nu este clar pentru ce scop au fost înființate și ce activități au avut.
Societățile din BVI care au legătură cu el nu au avut viață lungă. Documentele interne ale CTL la care CRJI a avut acces arată că Buzăianu a preluat, fie a cesionat acțiuni în mai multe firme de la un off-shore înființat în noiembrie 2002 în BVI: Southwind Universal Ltd.
Această companie a emis „acțiuni la purtător”, ceea ce înseamnă că patron este cel care deține o foaie de hârtie, adică certificatul de acționar în original. Panamezul Raul Garrido Garibaldo, directorul de fațadă al lui Buzăianu, figurează ca director și la societatea tranzacționată între Baaklini și Borcea.
Southwind Universal Ltd a cedat lui Dragoș Nițescu off-shore-ul Bleaklow Development Inc. Bleaklow a fost înființată în 2006, Nițescu devenind în mai 2008 unic acționar, exact în ziua în care Buzăianu prelua de la Southwind un alt off-shore, cum arată documentele CTL. Directorul și lichidatorul au fost aceiași ca în cazul Alexus Limited sau Ebelle International. Presa a scris că Nițescu este omul de casă a lui Buzăianu.
Conexiuni
Unul dintre martorii din dosarul UCMR – Baaklini este fostul mogul media Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat pentru șantaj. Baaklini l-a vizitat de două ori chiar în ziua în care a fugit din ţară încercând să scape de ancheta privind motoarele de la UCMR. Datele și informațiile consultate în cadrul OffshoreLeaks arată că cei doi s-au întâlnit și în baza de date a CTL din BVI.
Tonderstead Ltd. este una dintre companiile înființate de CTL în 2006 și este unul dintre vehiculele folosite de Vîntu în schemele sale financiare. A fost radiată în februarie 2009.
Ca și Nicolae Bogdan Buzăianu, Said Baaklini sau Cristian Borcea, Sorin Ovidiu Vîntu și oamenii săi foloseau, așa cum reiese din documentele CTL, aceeași firmă de înregistrare din Panama și același director, Kuzniecky & Co, respectiv Raul Garrido Garibaldo.
Octavian Țurcan, Victor Harbuz sau Ghenadie Nipomici, toți trei cetățeni moldoveni și toți folosiți ca interpuși de către Vîntu apar în documentele CTL ca fiind foarte activi în industria off-shore.
Țurcan, proprietar al Glasgow Intervest Ltd, a fost reținut de anchetatorii români pentru implicarea sa în sprijinarea financiară a fugarului Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, implicat în prăbușirea FNI.
Ghenadie Nipomici apare ca proprietar al Willowsworth Ltd din BVI. Cel puțin două dintre firmele din România la care Willowsworth era asociat îl aveau în structura acționariatului pe fostul jurnalist, actualmente parlamentar, Sorin Roșca Stănescu.
O altă societate înființată de CTL pentru Nipomici este Crown Gate Alliance Inc, o altă firmă cu „acțiuni la purtător”. Și această societate este legată de Sorin Roșca Stănescu. El a cesionat către Crown Gate Alliance acțiunile sale dintr-o societate comercială română.
L-am contactat pe senatorul Sorin Roșca Stănescu pentru a comenta datele CTL. A cerut răgaz pentru verificări, dar nu a mai revenit cu un răspuns.
Sursa:WikiLeaks Romania  

Sfaturi pentru drumetii *Sfaturi utile atunci cand va hotarati sa urmati un traseu montan



Sfaturi utile atunci cand va hotarati sa urmati un traseu montan!:

*Drumetie

Cand sunteti pe carari de munte nu uitati sa tineti cont de cateva reguli elementare referitoare la regimul de mers, respiratie, alimentatie.
Informati-va din timp despre traseele pe care vreti sa le parcurgeti: sunt marcate, sunt accesibile, prezinta portiuni periculoase etc.

- la pornire mergeti intr-un ritm mai lent, ajungand treptat la viteza normala de mers;
- la urcare, calcati pe toata talpa, cu genunchii usor indoiti; la coborare calcati, de asemenea, pe toata talpa, dar cu genunchii mai mult impisi inainte si bustul aplecat;
- lungimea pasului sa fie proportionala cu talia si raportata la inclinatia pantei;
- respiratia sa fie linistita, adaptata la viteza de deplasare, iar ritmul de mers sa fie variabil in functie de inclinatia terenului;
- pe pantele cu iarba, putin inclinate (25 grade), si pantele foarte inclinate (peste 40 de grade), urcarea se face direct, intre aceste inclinatii, urcarea se face in serpentine.
- pe grohotisuri urcarea se face pe bolovanii mari, iar la coborare numai pe grohotisul marunt;
- ordinea de mers va fi in coloana, cate unul. Cei mai putin initiati vor fi incadrati in coloana imediat dupa conducatorul grupului;
- dupa primele 20 de minute de mers se va face o pauza; prima pauza mai mare (20-30 minute) se va face dupa 2 ore de mers;
- in timpul mersului se recomanda sa vorbiti cat mai putin si in nici un caz cu voce tare. Este bine sa beti apa numai la sfarsitul pauzelor, inainte de a porni din nou la drum;
- fumatul in timpul mersului este total contraindicat;
- in pauzele mai mari puteti consuma dulciuri (zahar, glucoza, miere, etc.);
- iarna, pe vreme rea (viscol, ceata, ger), va veti deplasa in grup compact, daca zona nu prezinta pericol de avalanse;
- nu trebuie, sub nici un motiv, sa ramaneti in urma grupului;
- nu va abateti de la traseu, evitati scurtaturile si respectati marcajele turistice.

Nu uitati sa va informati din timp despre telefoanele utile din zona: salvamont, politie, salvare.
Informati cabanierul asupra traseului pe care vreti sa-l urmati.
Nu porniti singur pe munte, ci in grup de minim 3 persoane
Sursa:http://www.infotravelromania.ro/munte.html

Depresiunea Baileasa si zona "La Grajduri"


Depresiunea Balileasa si zona "La Grajduri"
*Drumetie

Bălileasa reprezintă un şes alungit situat în partea de vest a Padişului, lipsit de pădure şi ciuruit de doline. Şesul are aspectul unei văi cu o luncă largă, fără însă a fi străbătută de un curs de apă regulat. În partea din amonte această "vale" este străjuită de doi piloni - vârfurile Oşelu şi Bălileasa, între care se află şaua Scăriţa, locul prin care ajunge drumul forestier de la Pietroasa.
În acest loc, care poate fi considerat drept poarta bihoreană de intrare în Padiş, drumul se bifurcă: o ramură înconjoară depresiunea Bălileasa, urmând curba de nivel, spre Cabana Padiş; cealaltă ramură străbate în lung poiana până în porţiunea ei cea mai joasă, din care pătrunde printr-o şa în Bazinul Văii Cetăţilor. Versantul vestic al Poienii Bălileasa reprezintă culmea ce o separă de Groapa de la Barsa.
În aval de Bălileasa se pătrunde în bazinul Văii Cetăţilor, la început printr-o pantă destul de accentuată, apoi o luncă largă numită "La Grajduri", principalul camping din Padiş datorită apropierii de cele mai importante obiective turistice: Cetăţile Ponorului, Focul Viu, Piatra Galbenei, precum şi a drumului forestier care ajunge aici, favorizând accesul auto.
Valea Cetăţilor îşi are obârşia într-un izbuc cu debit considerabil şi creează meandre în lunca pe care o formează pe această porţiune, după care se pierde în patul văii, reuşind să străbată canionul din aval de zona "La Grajduri" numai la ape mari. Un izbuc bogat aflat în preajma cantonului silvic "Ponor" aduce un important aport la debitul văii, constituind de asemenea şi principala sursă de apă potabilă pentru turiştii campaţi în această zonă. Două prelungiri laterale ale poienii din zona "La Grajduri", pe versantul stâng al Văii Cetăţilor, favorizează accesul la cabana Padiş, printr-o vale seacă şi abruptă, şi la Poiana Ponor, pe un fost drum de tractor ce urcă pe lângă cantonul silvic.

Sursa:http://www.parcapuseni.ro/



Framantarile din satele comunei Gagesti-Barlad #6



Frămîntările din satele comunei Găgeşti-Bîrlad
De Cicerone Ionitoiu
#6

 Sătenii din Peicani şi Giurcani aşezate la vărsarea pârâului Jigălia în râul Elanului au avut mari necazuri din cauza conducerii colectivului şi a sfatului popular al comunei Găgeşti de care aparţineau deoarece erau pur şi simplu jefuiţi şi o duceau mult mai rău decât înainte de colectivizare. Credeau săracii ţărani că asta se întâmplă numai la ei, dar când au auzit că zvonul nemulţumirilor este o realitate ce se abătuse peste ţară au început şi ei să se zbată.
 Au întocmit un memoriu şi l-au înaintat direct Comitetului Central PMR fiindcă mai jos nu aveai cui să te plângi, memoriu în care arătau nedreptăţile ce se fac la ei în sate şi de către cine. Dar memoriul a rămas pe undeva acoperit de alte nemulţumiri venite din alte colţuri de ţară.
 Atunci s-au hotărît să ducă o campanie de ieşirea din colectiv şi au început să-şi ceară adeziunile înapoi. Luna Decembrie 1957 şi Ianuarie 1958 au fost marcate de hărţuieli cu autorităţile locale până când acestea nemaiputând face faţă au apelat la forţele raionului Murgeni şi mai departe la regiune.
 Securitatea şi-a luat misiunea să facă dreptate şi a arestat pe "plângăreţi" şi i-a bătut bine făcându-i să recunoască că au instigat pe ceilalţi săteni să producă destrămarea colectivului. Şi cei ce se plânseseră la Bucureşti au fost implicaţi într-o înscenare după ce fuseseră arestaţi din Februarie 1958.
Tribunalul militar Iaşi a judecat "nedreptatea" ţăranilor şi prin Sent. nr. 329/22-07-1958 a condamnat pe următorii:
Sava C. Teodor, născut pe 25-01-1925 în com. Găgeşti-Bârlad, ţăran tată a 6 copii a fost condamnat la 8 ani.
Iovu E. Mihai, născut 15-10-1923 la Găgeşti-Bârlad, ţăran, tată a 3 copii a fost condamnat la 8 ani.
Todiraşcu N. Ion, născut 22-06-1913 la Găgeşti-Bârlad, ţăran, tată a 4 copii a fost condamnat la 7 ani. Andries P. Gheorghe, din Găgeşti-Bârlad, ţăran, tată a 3 copii, condamnat 5 ani.
LASCU P. Nichifor, născut 13-03-1913 la Scorţeni, domiciliat la Găgeşti, tehnician agronom, tată a 4 copii a fost condamnat la 10 ani pentru că era intelectual cu 8 clase de liceu agronomic.
Lefter L. Corneliu, născut 27-04-1925 la Găgeşti-Bârlad, ţăran, tată a 3 copii a fost condamnat la 8 ani.
 Cât a fost de "dreaptă" judecata s-a văzut în 1967 când prin decizia nr. 92/1967 sentinţa din 1958 a fost casată, dar ţăranii s-au ales cu pedeapsa executată pe nedrept şi averea confiscată de uneltele ce au servit comunismul.
REVOLTA DIN COM. VÂNĂTORI-GALATI
 Pe 31 Ianuarie 1958, în comuna Vânători situată aproape de Focşani, pe pârâul Putna, ţăranii s-au dus cu toţii la sfat să ceară restituirea cererilor de intrare în colectiv deoarece fuseseră minţiţi. A intervenit miliţia şi i-a împrăştiat cu forţa.
 Într-o altă şedinţă care a avut loc pentru lămurirea oamenilor despre avantajele colectiviştilor faţă de ţăranii individuali, ţăranii au început să vocifereze cerând să li se restituie adeziunile că nu mai au nevoie de avantajele colhozului şi vor să trăiască fără ele dar individual.
 După câtva timp a fost arestat Lefterache C. Ioan şi condamnat 6 ani pentru că fusese legionar şi se infiltrase în colectiv. Torturat a fost la securitatea din Galaţi care i-a înscenat procesul şi Trib. mil. Constanţa 1-a condamnat prin Sent. nr. 179/1959. Au mai fost şi alţii arestaţi.
ŞI LA VÂNĂTORI-CUJMIR, JUDEŢUL DOLJ ACELEAŞI NEMULŢUMIRI
 In luna Aprilie 1958 ţăranii s-au adunat la Sfatul popular ca să desfiinţeze întovărăşirea refuzând să mai iasă la câmp. De asemenea în şedinţa ce a avut loc pentru lămurirea lor s-a cerut ieşirea din întovărăşire. A fost arestat Vărzaru Gheorghe, ţăran, fost legionar, dus la Craiova, bătut şi condamnat 10 ani, într-o înscenare ce s-a judecat urgent, arestat fiind pe 21 Mai 1958, pentru a înspăimânta pe ceilalţi. Dar răzvrătirile vor continua în regiune.
MIHAIL KOGALNICEANU-GALAŢI. DIN NOU TULBURĂRI
 După arestările din 1957, în anul următor, luna Februarie a fost din nou fierbinte din cauza presiunilor de colectivizare. Au fost proteste, cereri de retrageri din colectiv, refuzuri de intrări în colectiv, ameninţări cu schimbarea regimului după retragerea trupelor sovietice, toate creaseră mari nemulţumiri.
 Sfatul popular a cerut intervenţia autorităţilor pentru liniştirea spiritelor şi securitatea a fost promptă trecând la arestări, la chinuirea celor ridicaţi din sânul familiilor şi chinuirea pentru a-i cataloga drept instigatori.
Au fost înscenate procese şi s-au pronunţat condamnări următorilor:
Gheduşescu V. Constantin, năs. 7-01-1907 pentru redactare de scrisori anonime, cu fapte reale trimise ziarului "Scânteia" a fost condamnat 8 ani.
VOICULEŢ C. Stan, năs. 5-02-1910 a fost condamnat la 12 ani.
MOLDOVEANU Gh. Radu, năs. 20-03-1894,fost legionar condamnat 18 ani.
UNGUREANU I. Ion, năs. 20-04-1912, fost legionari condamnat 16 ani.
 Dacă pentru un moment au avut impresia că au liniştit lucrurile, nemulţumirile vor căuta să răbufnească şi alte arestări au urmat.
COMUNA CUZA VODĂ DIN JUD. GALAŢI ÎŞI ARATĂ NEMULŢUMIRILE
 Cererile de ieşire din colectiv sunt împiedecate din câteva arestări. Securitatea, în urma manifestărilor din comună în cursul lunii Februarie 1958, a arestat, pe Stoian C. Constantin, năs.15-10-1916, mai ales că era legionar, şi l-a condamnat printr-un proces înscenat de securitatea din Galaţi învinuindu-1 că a ameninţat autorităţile comunale ca să nu mai desfăşoare activitate pentru forţarea oamenilor de a se înscrie în colectiv.
COMUNA ROMANU-BRĂILA CERE IEŞIREA DIN COLECTIV
 Aşezată la circa 30 Km. de Brăila, a cunoscut în Februarie 1958 frământări serioase. Ţăranii au început să întocmească cereri de ieşire din colectiv unde spuneau că au intrat forţat şi se ducea campanie ca să nu se mai înscrie şi alţii. Depăşită conducerea colectivului care era acuzată şi de nereguli a apelat la securitate care a trecut la arestări şi schingiuiri. Unuia i-a înscenat şi proces învinuindu-1 de "instigare". Este vorba de Rădulescu P. Gheorghe, năs.11-05-1922 pe care l-au arestat pe 9 Martie 1958 şi l-au condamnat la 6 ani prin Sent. nr. 250/21-05-1958 a Trib. mil. Constanţa deplasat la Galaţi.
MĂSURI REPRESIVE
 In faţa răzvrătirilor tot mai accentuate şi generalizate, regimul comunist a luat măsuri de pedepsire a ţăranilor cu internarea în lagările de muncă foţată pe o perioadă între 2 şi 6 ani fără nici o judecată, ci pe bază de tabele. Măsura era justificată ca "privind asigurarea ordinii de stat" Art. l din HCM 282 hotăra: "Persoanele care prin faptele sau manifestările lor primejduiesc sau încearcă să primejduiască ordinea în stat vor fi internate în locuri de muncă".
 De acum înainte se vor mări numărul arestărilor, fiindcă nemulţumirile vor fi şi ele în creştere, iar cei sortiţi "gulagurilor" nu vor mai trece prin fabricile de procese, ci direct la locurile de exterminare prin muncă forţată.
 Ameninţarea din partea lui Gheorghiu-Dej a fost imediată anunţând că lupta de clasă continuă împotriva "duşmanilor regimului democrat-popular din rândurile chiaburilor şi a altor elemente exploatatoare."
 Începând după 6 Martie 1945, ţăranii fuseseră întâi împropietăriţi apoi jefuiţi ajungând după 12 ani la "sapă de lemn"; era lupta deschisă împotriva tuturor ţăranilor care se săturaseră de jugul colectivului şi căutau să-si câştige libertatea de a munci individual.
GÂRLA MARE - CUJMIR REFUZĂ COLECTIVIZAREA
 Sat aşezat pe malul Dunării vis-a-vis de vărsarea Timocului în Dunăre a fost chemat la o adunare generală a întovărăşirii agricole unde să se pună problema înfiinţării gospodării colective. Oamenii hotărâţi ca să nu accepte, au părăsit adunarea ca să nu poată avea numărul necesar ţinerii şi luării de decizii. Nu s-a putut înfiinţa, dar au continuat presiunile asupra ţăranilor şi au găsit un "instigator" în persoana ţăranului Neagoe Dumitru, de 49 ani, tatăl unui copil, ţăran sărac cu 3 pogoane, dar legionar şi l-au arestat, chinuit la securitatea din Craiova şi înscenându-i-se un proces i s-au repartizat 9 ani prin Sent. 567/1959.
COMUNA ŢANDĂRA-Dolj PROTESTEAZĂ
 Viespe P. Constantin, n.22-08-1901 domiciliat în com. Ţandăra pe Valea Amaradiei, în apropiere de Melineşti, a trimis o scrisoare secretarului Comitetului de partid prin care ameninţa comuniştii pentru forţarea ţăranilor la înscrierea în colectiv. După a doua scrisoare a fost arestat, bătut la securitatea din Craiova şi i s-a înscenat un proces condamnându-l la 20 ani M.S.
LA DEJOI-VÎLCEA AU ARESTAT ŞEFUL PNŢ şi AL LEGIONARILOR CA SĂ POATĂ FACE COLECTIVUL
 Comuna Dejoi, aşezată pe pârâul Cerna afluent al Olteţului în jud. Vâlcea refuza să se înscrie în colectiv. Securitatea a găsit soluţia să aresteze pe instigatori. L-a ridicat întâi pe Floare B. Ion, n.19-02-1894, ţăran aşezat, fost membru al PNŢ-ului, l-a dus la securitatea din Craiova unde maiorul Vasilescu l-a schingiuit şi i-a înscenat un proces învinuindu-l că a îndemnat oamenii să nu se înscrie în colectiv şi că regimul comunist se va schimba reîntorcându-se vechile partide. După arestarea din 6 Iulie 1958 a urmat condamnarea de 8 ani.
 Şi ca teama să se instaureze şi mai mult în ţărani, pe 6 Dec. 1958 tot Vasilescu a hotărît şi arestarea lui Bunescu N. Dumitru, năs. 10-06-1906, ca fost şef de garnizoană legionară, l-a bătut şi i-a înscenat un proces condamnându-l la 20 ani M.S. pentru că s-a împotrivit colectivizării şi a criticat conducătorii partidului comunist ca incapabili.
 Deoarece întâmpinau greutăţi în confecţionarea colectivului în această comună, tot securitatea a rezolvat problema arestând pe Petru N. Constantin, fost ajutor de primar sub legionari şi pe 26 Sept. 1958 l-au dus la Craiova l-a schingiuit Vasilescu şi la obligat să iscălească, că a instigat oamenii să nu se înscrie în colectiv şi că pe vremea lui ca ajutor de primar era mai bine. Trib. mil Craiova l-a condamnat la 6 ani conform dispoziţiei primite.
PRELUDIUL DE LA CETATE
 Această regiune fierbea şi nu peste mult, în 1959 până în 1961 vor avea loc răsturnări de colective şi sute de arestări. Stângă I. Ion, n .22-09-1920 la Cetate, crezând că va preveni a făcut o scrisoare anonimă împotriva colectivizărilor. Arestat pe 4-08-1958 a fost condamnat la 5 ani.
SATUL ROMÂNEŞTI REFUZĂ SĂ DEA ISLAZUL CAP-ului.
 Aşezat pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, satul Româneşti-Prahova a refuzat să dea islazul comunal în folosinţa CAP-lui, susţinându-se de ţărani că regimul se va schimba. Securitatea a căutat un "instigator" şi l-a găsit în persoana lui Mihai Stelian, şofer şi l-a arestat în 31-03-1959 învinuindu-l de greutăţile întâmpinate în socializarea agriculturi, mai ales că a "găsit" martori care ar fi "auzit" că în 1958 a spus că în cooperative nu se găsesc mărfuri ca pe vremea negustorilor. Trib. mil. Bucureşti l-a condamnat la 8 ani prin Sent. 779/1959.97
PĂMÂNTUL ŢĂRANILOR DIN RĂTEŞTI-TOPOLOVENI A FOST FURAT
 Pe 18 Aprilie 1958 ţăranii din com. Răteşti au semnat un memoriu pentru Comitetul Central în care se plângeau că organele locale le-au furat pământurile. Pe 30 Aprilie 1958 a fost arestat ţăranul PĂNESCU Victor, de 47 ani, fost legionar, tată a 5 copii şi l-au învinuit de redactarea memoriului şi de întârzierea colectivizării. După ce a trecut prin ghearele securităţii, trib. mil. Craiova l-a condamnat la 8 ani, dar n-a dispus restituirea pământurilor furate.
NECAZURI IN COMUNA LIPOV, JUDEŢUL DOLJ
 Ţăranii refuzau înscrierea în colectiv. Securitatea n-a umblat prea mult ca să găsească "instigatorul". Deocamdată au arestat pe ţăranul Staicu Ion despre care ochii şi urechile securităţii au spus că în luna Aprilie 1958 a îndemnat sătenii să nu se înscrie în colectiv şi pentru că fusese legionar cu 2 decenii în urmă, securitatea Craiova l-a "convins" să recunoască învinuirile, pe care le-a negat în faţa Tribunalului, dar totuşi a fost condamnat 10 ani.
ASALTUL ASUPRA COMUNEI FRUMUŞIŢA-GALAŢI
 Din toamna anului 1957 s-a pornit asaltul ameninţător al colectivizării asupra satului. S-au întâmpinat rezistenţe. Printre cei ce n-au accepta era şi Ariton S. Ion, n.9-03-1909, tată a 3 copii. In luna Aprilie 1958 alte incidente la Sfatul popular în legătură cu însămânţările şi colectivizare. Printre "agitatori" securitatea a descoperit pe Nistor T. Gheorghe fost membru PNŢ şi l-a arestat o lună.
 In luna August 1958 din nou s-au dus peste Ariton Ion să-i ia căruţa. Refuzând s-o dea şi ceilalţi care asistau 40-50 de ţărani i-au dat dreptate şi au spus că şi ei vor face la fel. Învinuindu-1 de "instigare" l-au arestat imediat, pe 19 August 1958 şi după înscenarea procesului de securitatea Galaţi, a fost condamnat la 8 ani închisoare, prin Sent. nr. 506/10-10-1958 semnată de preşedinte căp. Galatiuc Mircea şi procuror, căp. Dulva Liviu.
ÎNVRĂJBIRE IN COMUNA FOCURI - Tg.FRUMOS
Aşezată pe pârâul Bulbucani, comuna Focuri a cunoscut pe 6 Mai 1958 o mare răzvrătire cauzată de întovărăşia de la Coarnele Caprei care venise să are pământul pe care îl alesese. Cei frustraţi de pământul ce-l aveau în proprietate au ieşit la câmp şi au împiedecat aratul tractorului. Cu această ocazie au fost arestaţi mai mulţi şi condamnat de securitatea şi Tribunalul din Iaşi prin Sent. nr. 83 şi 805 ambele din 1958.
Moroi M. Tănase n. 1928 tată a 2 copii condamnat la muncă silnica pe viaţă.
Popa M. Mihai, n.1915, preot arestat pe 16 Iulie 1958, 1a 12 ani M.S.
 Coţoveanu Petru din com. Focuri condamnat.
PISCUL VECHI - CALAFAT SUB PRESIUNEA COLECTIVIZĂRII
 Sub directivele de accentuare a colectivizării activiştii de partid forţau tot mai mult pe ţărani pentru a obţine aderarea.Butoi Gheorghe, n.1916 în această comună în luna Mai 1958 l-a ameninţat că va da socoteală, pe Screciu Constantin cel mai hain dintre ei. Acesta l-a reclamat securităţii care l-a ridicat, l-a dus la Craiova, chinuit la securitate şi înscenat un proces prin care a primit 10 ani închisoare, liniştind pentru un moment spiritile prin frica şi ameninţarea cu alte arestări ale oamenilor.
LA DOBROTEŞTI TELEORMAN AU ARESTAT PREOTUL SATULUI
 Recolta de grâu a fost foarte slabă. De abia s-a reuşit să se acopere cota. Oamenii se aranjaseră pe cete ca să treiere, iar cota se punea pe cergă de unde seara se ducea la silozul de la Balaci. Dar acolo nu a mai corespuns cantitatea adunată la batoză cu cea predată silozului. Atunci au arestat şefii de cete. La una din ele era preotul Iscru Constantin iubit de săteni pentru comportamentul lui cu lumea. Preotul a fost bătut la securitate şi i s-a făcut proces de "sabotaj" pentru că ar fi învăţat pe săteni să fure grâul.
 La proces, în ziua respectivă, la Judecătoria Roşiorii de Vede au venit ţăranii ca martori şi au demonstrat că pe drumul denivelat de circa 18 km. până l-a siloz s-a pierdut o cantitate importantă ce nu s-a văzut din cauza nopţii, demonstrând că preotul n-a avut nici o vină. Astfel au reuşit să-şi salveze preotul.
COMUNA SĂLCUTA - PLENITA
 Pe 12 Iulie 1958 când oamenii erau în fierbere a venit un zvon care i-a îndîrjit şi mai mult în contra autorităţilor comunale. S-a atribuit lui Mateiaş Ştefan de 70 de ani din Sălcuţa zvonul după care studenţii s-ar fi răsculat împotriva guvernului şi nu mai este cazul să se respecte obligaţiile către stat, cote, achiziţii sau contractări. După ce securitatea s-a "lămurit" în sat că el este cauza, l-au arestat pe 25 Nov. 1958. Ajuns la securitatea din Craiova, călăul maior Vasilescu l-a bătut până a reuşit să-l facă să iscălească declaraţia pe baza căreia I-a înscenat procesul şi Trb. mil. Craiova l-a condamnat 6 ani ţinând cont că bătrânul fusese naţional ţărănist şi lansase zvonul intenţionat.
MĂCEŞUL DE JOS - JUD. DOLJ REFUZĂ SĂ TREIERE GRÂUL
 Pe 22 Iulie 1958 ţăranii din com. Măceşul de Jos, situat între balta Bistreţ şi Gura Jiului, s-au adunat vreo 40-50 şi au hotărît să nu treiere grâul în comun cum se hotărîse în adunarea colectivului. Şi pentru că oamenii îşi respectau angajamentul, securitatea a trecut imediat la arestări şi pe 28 Iulie 1958 printre cei ridicaţi şi duşi la Craiova se afla Boţea Iancu şi Drăghici I. Petre. Au fost bătuţi şi cel de-al doilea fiindcă fusese legionar în 1940 a primit 8 ani condamnare pe care a făcut-o la lagărele de muncă forţată.
DISCUTII APRINSE IN COMUNA CUJMIR-DOLJ
 Pe 26 Iulie erau adunaţi cetăţenii în mijlocul comunei şi discutau în legătură cu cotele mari ce trebuiau să le dea, în timp ce recolta era slabă. Secretarul comitetului de partid fiind de faţă a fost ameninţat pentru că el a înfiinţat colectivul în comună şi că va vedea el că se va schimba regimul în curând. Din tot grupul, securitatea a socotit "instigator" pe Balaci D. Ştefan pe care l-a torturat la Craiova şi condamnat la 7 ani muncă forţată.
COMUNA MODELU CĂLĂRAŞI
 In comuna Modelu aşezată pe Braţul Borcea, lângă Călăraşi, în ziua de Sf. Ilie, pe 20 Iulie 1958 oamenii discutatau asupra situaţiei de muritori de foame în care ajunseseră. Ţăranul Domnica Ştefan, de 47 ani, tată a 4 copii, dându-si părerea a spus că toată nenorocirea vine de la Marx, Lenin şi Stalin şi datorită lor s-a instalat acest regim în ţară. Şi ar trebui să se termine, ţăranii să se retragă din gospodăriile colective. Pe 28 Iulie securitatea 1-a arestat, i-a înscenat proces şi Trib. mil. Bucureşti l-a repartizat 7 ani de muncă forţată.
LA CERAT-SEGARCEA NEMULTUMIRILE SUNT IN SÂNUL COLECTIVULUI
Pârvu D. Marin, născut în 1913, făcând parte din conducerea colectivului, împreună cu consăteanul său Floricel Ştefan, în luna Iulie 1958 când situaţia agricolă era grea l-au acuzat pe preşedintele gospodăriei de incompetentă şi să se retragă redactându-şi o hârie în acest sens. Sesizată securitatea,l-a găsit pe Pârvul Marin că fusese legionar cu 20 ani înainte şi l-au condamnat 8 ani ca instigator, pentru a linişti spiritele în colectiv, prin teroare.

Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0029]
Sursa:universulromanesc.com

Sfaturi pentru drumetii *Reguli generale de urmat in drumetii


Reguli generale de urmat in drumetii:

Cateva reguli de „aur” pentru iubitorii muntelui, menite sa va ajute sa faceti din drumetiile voastre clipe frumoase de bunavoie si relaxare.
Muntele nu inseamna numai frumusete si distractie; el poate reprezenta, de asemenea, si un pericol pentru cei care nu respecta cateva reguli elementare de protectie:
· Nu plecati in concediu sau in vacanta la munte fara echipamentul adecvat anotimpului
· Înainte de a pleca in excursie sau drumetie pe munte documentati-va asupra itinerarului, situatiei intretinerii marcajelor si asupra prognozei meteo
· Nu porniti singuri pe munte, ci in grup de minimum 3 persoane, dintre care cel putin una sa cunoasca temeinic zona respectiva.
· Pe munte evitati sa strigati si sa faceti orice alte zgomote in zonele unde se pot produce avalanse. La traversarea pantelor prielnice avalanselor, trecerea se face la o distanta de cativa metri intre membrii grupului. Cei din spate vor calca exact pe urma lasata de capul coloanei.
· Informati-va la cabanieri asupra marcajelor itinerarului pe care doriti sa-l parcurgeti, cat si asupra celui mai apropiat punct Salvamont
· Daca vreti sa schiati, nu abordati decat partiile pentru a caror dificultate aveti pregatirea si experienta necesara.
· Nu consumati bauturi alcoolice; acestea diminueaza capacitatea de efort
· Acordati toata atentia alimentatiei. Pe munte, in sezonul de iarna; se recomanda cu precadere substantele grase si zaharoase, citronadele, bauturile calde si bine indulcite
· Trusa medicala minimala nu trebuie sa lipseasca din rucsac.
· Anuntati orice accident primului post salvamont, prin mobil, telefonul oricarei cabane sau prin mesager, direct la primarie sau la cel mai apropiat post de politie din zona.
Sursa:http://www.infotravelromania.ro/munte.html

miercuri, 8 mai 2013

Singuratatea omului


Omar Khayyam – Singuratatea omului

Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.

Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.

Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?

Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.

Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?

Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.

Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
- Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte…

Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine

Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.

Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

marți, 7 mai 2013

Poiana Ponor *muntii Apuseni


Poiana Ponor
*Drumetie


Este o depresiune închisă de jur împrejur de culmi înalte, parţial împădurite. Faptul cel mai remarcabil în aceasta poiană este sistemul de pierdere al apei, care se face în patul râului prin sorburi. La ape scăzute sunt 2 sorburi în funcţiune.
La ape mari, determinate de ploi persistente sau de topirea zăpezii, sorburile acestea nu mai pot drena întreaga cantitate de apa care se acumulează depăşind patul normal al râului. Pe măsură ce apa creşte şi inundă zone de obicei uscate, intră în funcţiune noi sorburi.
Când nici acestea nu mai pot drena apa, întreaga poiană este ocupată de apele unui lac întins. Apele suplimentare ale lacului se deversează prin partea de nord-vest a poienii peste un prag stâncos dând naştere unui torent violent de suprafaţă care curge spre Valea Cetăţilor.
Râul care străbate poiana provine din Izbucul Ponor, situat la baza unui abrupt stâncos. Izbucul este deosebit de spectaculos, constituindu-se dintr-un mic lac la intrare care este alimentat printr-un sifon. Apa izbucului provine din Şesul Padiş, respectiv din pierderile prin ponoare ale Văii Trânghieştilor, Gârjoaba, şi altele.
De la izbuc, râul are un mic sector cu pat înclinat, după care coteşte brusc spre dreapta şi trece la un curs domol, meandrat, străbătând poiana plată, uşor înclinată, pe o distanţă de 240 m, pentru a se pierde în sistemul de sorburi. Deasupra sorburilor, un perete calcaros în care sunt săpate câteva peşteri întregeşte farmecul poienii.
Poiana Ponor este singura polie din România, îndeplinind dubla condiţie de a avea atât alimentarea cât şi drenajul subteran pe canale carstice.
Sursa:parcapuseni.ro