Zece lucruri puţin ştiute despre Gheorghe Doja, liderul răscoalei ţărăneşti din 1514 care a cutremurat Europa - strategia lui Doja de a dărâma nobilimea

Gheorghe Doja a rămas în istorie ca un mare conducător şi luptător pentru libertăţile ţărănimii asuprite din Transilvania. Răscoala condusă de el în anul 1514, considerată de mulţi istorici un veritabil război, a provocat un şoc puternic în toată Europa centrală şi de est. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Minciunile din filmele istorice româneşti, din comunism: „neînvinsul“ ... Războiul condus de Gheorghe Doja a izbucnit în condiţiile opoziţiei puternice a nobilimii la chemarea Papei Leon al X-lea privind organizarea unei cruciade anti-otomane. Prin participarea la cruciadă ţăranii sperau sa-şi îmbunătăţească greaua situaţie economică, în perspectiva unei campanii reuşite în faţa turcilor.

1. Gheorghe Doja şi originile secuieşti Chiar dacă conducătorul viitorului războie era secui, acesta a reuşit să adune o importantă armată formată din mai multe naţionalităţi penrtu a pelca la luptă împotriva turcilor. Gheorghe Doja s-a născut născuse în anul 1477 într-o familie de mici nobili secui. Copilăria şi-a petrecuse la Dalnic şi Ghindari, participând la răscoala din 1506, fapt ce i-a adus caracterizarea drept “tâlhar cunoscut în întregul regat al Transilvaniei”. A fost iertat pentru faptul că se remarcase drept un bun oştean în confruntările cu turcii. În 1513, Doja a ţinut la Buda o cuvântare în care a promis cruciaţilor scutirea de la dări astfel încât numărul oştenilor săi a ajuns la 40.000. Oastea adunată pentru cruciadă s-a transformat într-o oaste de răsculaţi pe teritoriul Ungariei şi Transilvaniei, sub conducerea acestuia.

2. Discursul lui Gheorghe Doja la Buda „Multe nenorociri s-au abătut până acum asupra. Cauza a fost mai degrabă pasivitatea şi moliciunea voastră, decât puterea duşmanului. Dar acum s-au schimbat lucrurile. În sfârşit, s-a ivit prilejul să scuturaţi tirania nedreaptă a nobilimii şi să aveţi numai curaj să folosiţi acest prilej. În sfârşit, a sunat ceasul; puteţi să obţineţi ceea ce aţi râvnit totdeauna, puteţi să pedepsiţi pe cei ce au aruncat pe capul vostru toate nenorocirile”, ar fi spus Gheorghe Doja în discursul ţinut la Buda, în Ungaria de astăzi. Speriaţi, nobilii au cerut măsuri pentru dizolvarea taberei şi trimiterea celor adunaţi la casele lor, cerându-se lui Doja să nu mai primească pe nimeni în tabără şi să pună capăt „neorânduielilor” săvârşite de oamenii săi. Era însă prea târziu. Poruncile arhiepiscopului şi ale regelui nu mai produc nici un efect asupra mulţimilor. Cruciada s-a transformat într-o mare răscoală populară, iar Doja a devinit conducătorul acesteia. Încă din această fază, tabăra ţărănească era alcătuită din toate categoriile sociale asuprite, interesate în lupta antifeudală şi antibisericească: iobagi, ţărani săraci lipsiţi de mijloace de producţie, păstori, haiduci, orăşeni săraci, lucrători de la mine şi ocne, maghiari, români, slovaci, sârbi, ruteni şi alţii.

3. Scopurile răscoalei ţărăneşti Gheorghe Doja le-a cerut ţăranilor să recucerească cu armele libertatea răpită de nobili, dacă doreau să-şi asigure un viitor mai bun. Faptul e confirmat de o scrisoare a regelui Vladislav, din 3 iulie 1514, adresată papei, în care acesta se plângea că ţăranii, ciurdarii şi păstorii s-au ridicat să scape de servitute, să dobândească libertatea şi să întroneze dreptatea. Răsculaţii se ridicau cu hotărâre împotriva bisericii catolice, cea mai mare stăpânitoare de moşii şi exploatatoare a ţăranilor. Ţinta atacurilor răsculaţilor erau moşiile şi castelele feudale în general, curţile episcopale cu predilecţie. În locul bisericii latifundiare, ei doreau o biserică săracă, guvernată după principiile creştinismului primitiv. Noua societate trebuia să se bazeze pe o unire a ţăranilor cu orăşenii.

4. Victoriile armatei lui Gheorghe Doja Împotrivirea marii nobilimi faţă de decizia ţăranilor a a pleca în cruciadă a dus la marea răscoala ţărănească. Principala direcţie a răsculaţilor a fost Timişoara şi Cenadul, localităţile de reşedinţă ale episcopului Nicolae Csáki (Nicolaus de Csak), principalul adversar al înarmării ţăranilor. Pe timpul desfăşurării răscoalei s-au mai afirmat ca puternici adversari ai răsculaţilor voievodul transilvan Ioan Zapolya şi episcopul romano-catolic al Transilvaniei Várday Ferenc. Armatele ţărăneşti aflate sub conducerea lui Gheorghe Doja au fost la început victorioase la Cenad şi Nădlac, unde răsculaţii l-au prins pe episcopul Csáki şi l-au ucis.

5. Organizarea oastei ţărăneşti Gheorghe Doja şi-a împărţit oastea în mai multe cete. Unele conduse de preoţi săraci sunt trimise spre sudul şi nordul regatului ungar pentru a-i răscula pe iobagi, păstori, lucrători în mine, sărăcimea târgurilor şi oraşelor, români, unguri, slovaci, ruteni şi sârbi. Ceata lui Doja a mers spre Transilvania. Doja spunea despre nobili: “De ce aceşti oameni să cheltuiască la un singur banchet cât ar trebui aproape unui sat întreg?” O căpetenie a răscoalei i-a îndemnat pe ţărani să-i prindă pe strângătorii de dări şi la nevoie să-i pedepsească cu moartea. Răsculaţii au desfiinţat vămile întâlnite în cale, i-au pedepsit pe vameşi, au distrus documentele în care se regăseau obligaţiile ţăranilor. Speriat, Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei a da oridne dure armatei sale: “Să fie prinşi şi arestaţi toţi cei ce se numesc cruciaţi, cei prinşi să fie decapitaţi, jupuiţi de vii, fripţi, ucişi şi nimiciţi în cele mai groaznice chinuri”. În ciuda măsurilor represive numărul răsculaţilor a crescut.

6. Bătălia pierdută la Timişoara Armata nobilimii s-a regrupat şi s-a baricadat la Timişoara. Răsculaţii au încercat să cucerească şi această cetate, dar din cauza unei organizări slabe şi a trădării unei căpetenii, armata condusă de Gheorghe Doja a fost învinsă. Aceasta a fost una din cele mai mari bătălii pe care le-a purtat ţărănimea din Transilvania în decursul secolelor, pentru eliberarea din şerbie. În ciuda atacului îndrăzneţ condus de Doja, răsculaţii nu au reuşit să facă faţă călărimii nobiliare, mult mai numeroasa şi mai bine înarmată. Oastea ţărănimii a suferit o înfrângere totală, la 15 iulie 1514.

7. Cauzele înfrângerii armatei conduse de Gheorghe Doja Cauzele înfrângerii răscoalei ţărăneşti sunt multiple. Printre acestea, trebuie socotită în primul rând compoziţia celor două tabere în luptă. Ţărănimea nu a putut realiza o unitate a forţelor sale pe o durată mai lungă, datorită compoziţiei eterogene a taberei ţărăneşti. Faţă de încercările elementelor celor mai înaintate de a realiza o organizare şi o conducere unitară, de a duce lupta până la capăt, masele ţărăneşti au manifestat tendinţa de a lupta cât mai aproape de casă, de a nu se îndepărta prea mult de gospodăriile lor. Forţele ţărăneşti erau împărţite în cete, luptând izolat unele de altele. Nici în momentul bătăliei decisive cu armatele nobiliare de la Timişoara, răsculaţii nu au reuşit să organizeze o unitate a tuturor forţelor, cu o conducere puternică. Nobilimea, dimpotrivă, uitând contradicţiile dintre diferitele ei pături, şi-a strâns rândurile sub o conducere organizată. În plus, pe când ţărănimea lupta, în majoritatea ei, cu mijloace rudimentare, cu unelte agricole transformate în arme, nobilimea dispunea de armament superior, arme albe şi arme de foc.

8. Supliciul lui Gheorghe Doja Execuţia căpeteniilor a avut loc în 20 iulie 1514. Lui Doja i s-a spus că dacă a dorit să fie stăpân, iată, este poftit să îşi asume acest rol. Legat cu lanţuri înroşite în foc, Doja a fost urcat pe un tron de fier, de asemenea înroşit în foc. În mână i s-a pus un sceptru încins iar pe cap o coroană încinsă, făurită dintr-un fier de plug. “Dar el, cu o îndârjire demnă de admirat n-a scos nici un suspin, nici o lacrimă, nici un geamăt. El nu s-a îngrozit de o asemena moarte crâncenă”, ar fi spus un adversar al răsculaţilor. “Apoi îi fu lăsat sânge din arterele principale, iar fratele său trebui să-l bea”, Umanistul Ioan Sommer exclama plin de indignare: “Legenda barbară a lui Lycaon (rege din mitologia elenă care pentru a-l testa pe Zeus dacă este omniscient i-a oferit carne de om iar pentru a-l pedepsi Zeus l-a transformat în lup şi i-a ucis fii cu fulgere) trebuie să amuţească, atunci când creştinii gătesc o asemnea masă. Am ajuns la o culme pe care nu o vom depăşi dacă dăm trupuri vii de mâncare unor oameni împotriva voinţei lor”. Autorul se referea la faptul că părţi din trupul sfârtecat de cleştii călăului au fost date tovarăşilor săi înfometaţi, care au refuzat, preferând moartea în chinuri, traşi în ţeapă. Tăiat în patru, trupul lui Doja a fost expus la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea. Capul a fost trimis la Seghedin.

9. Urmările răscoalei În octombrie 1514 a avut loc aşa-zisa ”Dietă sălbatică”, organizată în scopul răzbunării nobililor. Întreaga ţărănime a fost condamnată la deplină şi perpetuă iobăgie şi să rămână legată de glie, să muncească stăpânilor moşiilor o zi pe săptămână şi să le facă obligatoriu “daruri” din păsări şi diverse produse, să dea dijmă bisericii a noua parte din toate produsele, fixându-se totodată şi grelele dări către stat. S-a hotărât atunci pedeapsa cu moartea pentru toţi comandanţii răscoalei, pentru cei ce au ucis nobili sau au instigat la revoltă. Răscoala lui Gheorghe Doja a slăbit considerabil puterea maghiarilor astfel încât în 1526 prin lupta de la Mohacs, partea centrală a regatului ungar a devenit paşalâc turcesc. Situaţia grea a ţărănimii transilvănene s-a prelungit până după răscoala lui Horea Cloşca şi Crişan din 1784.

10. Rezistenţa de după răscoală Ultimele încercări de rezistenţă din partea răsculaţilor au fost în părţile Bihorului. La Biharea, ţăranii au încercat să se apere construindu-şi întărituri din pământ, dar comandantul armatelor nobiliare, Paul Tomori, prin vicleşug şi făgăduieli mincinoase, a reuşit să fărâmiţeze forţele răsculate, să determine pe unii să părăsească lupta şi să plece acasă. Aproximativ 3.000 de ţărani şi-au găsit moartea în această ultimă mare bătălie. Laurenţiu Meszaros, căpetenie a răsculaţilor, a fost prins şi dus la Cluj, unde a fost tras în ţeapă, apoi corpul său a fost ars pe rug în piaţa oraşului. În primăvara anului 1515, nobilimea se temea totuşi de o reaprindere a răscoalei, de o nouă ridicare a ţărănimii şi de adunarea ei în jurul nucleelor ce scăpaseră încercuirii nobilimii. Pentru a putea preîntâmpina reizbucnirea răscoalei, Ioan Zapolya a luat măsuri de organizare a unei noi armate nobiliare. În unele părţi, cum ar fi Ţara Bârsei, răsculaţii nu erau înfrânţi cu totul nici în vara anului 1515, fiind nevoie de trimiterea unei armate feudale împotriva acestora.
Surse pentru documentare: Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1971 Istoria românilor, vol IV, 2001

Sursa:http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/zece-lucruri-putin-stiute-despre-gheorghe-doja-liderul-rascoalei-taranesti-1514-cutremurat-europa-stretegia-doja-darama-nobilimea-1_5558702bcfbe376e354aa9b2/index.html

Carti controversate *Brahmastra

Brahmastra

Lumea antică a dat naştere celor mai Controversate cărţi, care includ texte ale diferitelor religii. Acest articol va examina un aspect al literaturii Sanscrite. Sanscrita este un dialect Indo-Arian, şi este principala limbă liturgică a Hinduism-ului, Jainism-ului şi Budism-ului. Literatura Sanscrită conţine o tradiţie abundentă de poezie şi dramă, precum şi texte ştiinţifice, tehnice, filosofice şi hinduiste. Un număr foarte mare de cercetători şi-au dedicat viaţa înţelegerii literaturii antice Sanscrite. Un exemplu important este Puranas, un gen de texte religioase Hinduse, Jainiste şi Budiste, care constau în poveşti despre istoria universului, de la geneză la distrugere, genealogii de regi, eroi, înţelepţi şi semizei. În unele din aceste texte este menţionată o armă care a trezit interes, dar şi controversă.

Controversa

Odată cu folosirea armei, bărbaţii şi femeile devin infertili. Suprafaţa terestră înregistrează o scădere drastică a nivelului de precipitaţii, iar în pământ apar fisuri, ca pe timp de secetă. Supravieţuitorii îşi pierd unghiile şi părul, iar mâncarea lor nu mai este comestibilă. În anii următori, stelele, Soarele, şi cerul rămân acoperiţi de nori care produc vreme închisă. Nu trebuie să fii un expert ca să observi că arma prezintă caracteristici asemănătoare cu cele ale bombei nucleare din zilele noastre.Brahmastra este folosit în mai multe texte Sanscrite, de multe ori ca un element de intimidare, care prezintă pericolul de a fi folosit. În epopeea Ramayana, o Brahmastra este folosită de Rama ca o ultimă lovitură împotriva lui Rakashasa Ravana în timpul luptei lor de la Lanka. Se spune că ciocnirea dintre două Brahmastra va distruge universul.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Sat Argel-Dealul Plaisca-Dealul Dubiusca-Sat Brodina de Jos *Obcinele Bucovinei

10. Sat Argel, 770 m – Dealul Plaișca – Dealul Dubiușca, 1101 m – sat Brodina de Jos, 700 m.

Marcaj: bandă albastră.                                                                                                                    

Distanță: 9 km.                                                                                                                                           

 Durata: 3 ore vara, 5 ore iarna.                                                                                                      

Caracteristici: Accesibil tot timpul anului. Traseu longitudinal.

Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

La Pescuit

Sursa:http://pasiuneapescuitului.blogspot.ro/2015/04/la-pescuit.html

Pescarul

Pescarul                                                                                                                                           
de Alexandru Uiuiu                                                                                                                                  

Ţipari de lumină se alungau pe crestele mărunte într-un neînţeles joc al soarelui cu apa ce bucura privirea şi liniştea sufletul. Cînd îşi miji ochii formele prelungi ale acestora deveniră pete albe, difuze, care dizolvară peisajul ca într-un tablou impresionist: de fiecare dată cînd ajungea aici rămînea ca într-o rugăciune multă vreme mulţumind lacului şi spunîndu-i cu gînduri limpezi cît de dor i-a fost de el. Aşeză încetişor rucsacul în iarbă şi scoase dinăuntru cutia cu plumbi, cea cu ace, mulinetele de rezervă, trusa de momeli artificiale, setul de cuţitaşe şi lame, banda de lipit şi preţioasa cutie cu rîme. Le aranjă una lîngă alta în ordinea importanţei şi apoi se apucă să-şi monteze undiţa. Nu prinsese niciodată un peşte şi de altfel, renunţă de mult la gîndul de a prinde vreunul cu vremea învăţă a se mulţumi cu o îndeletnicire care acum îl captiva pe de-a-ntregul: devenise un expert al introducerii rimei în cîrlig! Inventariase o sută treizeci şi şapte de posibilităţi de sacrificare a viermelui şi nu se îndoia că viitorul ii va da şansa unor noi variante. Putea să pună o rîmă în stilul ghilotină, înjumatăţind-o, sau să-i lase o treime în afară în cruda figură a cobrei, să o împingă pînă în praselele acului în figura Elisabeta pe care o poreclise aşa cu gîndul la gulerele perioadei elisabetane, sau să o bage răsucind-o succesiv, după regula burghiului în figura filet Cînd obosea trăgea cîte un cotidian care consta în simpla traversare dreaptă a rîmei cu acul. Cînd undiţa fu pregatită se hotărî să înceapă cu un fluture Alegînd atent dintre rîme, se opri la una subţirică şi nervoasă care avea un corp inelar ireproşabil ce răspîndea sclipiri roş-albastre. Işi aminti ce greu o prinse scormonind pămîntul de sub o buturugă şi zîmbi încăpăţînării ei inutile. O apucă între degete şi o croşetă cu repezeală şi îndemînare, fixand-o în ac după un sistem de simetrie descris de ineluşele trandafirii. Cînd sfîrşi, ţinu cîteva clipe în faţa ochilor cîrligul în care rîma, zbătîndu-se, descria conturul unui fluture într-un zbor fragil. Făcuse o treabă bună! Legănă de cîteva ori undiţa pentru elan, apoi lansă cu putere aruncînd momeala la vreo douăzeci de paşi de mal. În locul în care aceasta a căzut oglinda lacului s-a încreţit ca-ntr-un spasm, dar curînd s-a liniştit lăsînd ţiparii de lumină să-şi reia jocul pe crestele mărunte stîrnite de vîntul după-amiezii. Aruncare după aruncare, montură după montură, ceas după ceas pescarul execută cu minuţiozitate şi precizie toate procedurile... Abia cînd soarele coborî spre zenit îşi strînse sculele, îşi săltă rucsacul în spinare şi o apucă pe cărăruia ce ducea spre şosea. În urma lui pe malul lacului apăru o bătrînică ducînd în mîna dreaptă o pungă grea. Se opri lîngă o salcie, scoase o lopăţică şi începu să sape. Cînd groapa fu suficient de mare ca să încapă în ea conţinutul pungii, răsturnă din ea trupul neînsufleţit al unui căţel negru şi-l aşeză înăuntru acoperindu-l pios cu ţărîna uşoară. După aceasta îşi împreună mîinile şi privind peste lacul în care se îneca un minunat soare roşu, plînse mult.

Sursa:http://www.poezie.ro/index.php/prose/13937994/index.html

Superstitii mire si mireasa

Calcatul pe picior
In biserica, in timpul ceremoniei religioase, unul din miri il calca pe celalalt pe picior. Se spune ca cel care va reusi acest lucru, va fi stapan

Casatorie
Cei cu doua vartejuri de par in crestet se vor casatori de mai multe ori.

Coltul mesei
Se spune despre cel care se aseaza la coltul mesei ca nu se va casatorii.

Fata de masa
Se zice ca daca scuturi fata de masa dupa apusul soarelui vei ramane ne casatorit.

Maturat, gunoi
Daca cineva este maturat peste picioare se spune ca acela nu se va mai casatori, iar acela care va trece peste gunoiul strans nu va avea parte de nunta.

Mireasa
Daca mirele scapa verigheta la ceremonie atunci casatoria este una blestemata.

Nunta
Aduce noroc daca plangi la nunta sau la botez, iar daca in ziua nuntii ploua se zice ca vei avea o viata imbelsugata. Nunta facuta in luna mai nu va tine mult.

Ziua nuntii
Este semn bun daca in ziua nuntii vezi un curcubeu sau intalnesti o pisica neagra ori un cosar. Este semn rau daca in ziua nuntii vezi un calugar sau o maicuta.

Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-nunta-casatorie.php

In Siberia se gaseste mai multa armata romaneasca decat in tara

În Siberia se găseşte mai multă armată românească decât în ţară 
de Cicerone Ionitoiu

Regele Mihai-I- a găsit prilejul de a se solidariza cu opoziţia şi năzuinţele poporului român, în dorinţa de a se pune capăt războiului pentru interese străine şi de a se câştiga pacea. Pe data de 1 ianuarie 1943, cu ocazia urărilor aduse de corpul diplomatic, Regele a răspuns decanului Corpului diplomatic, nunţiului apostolic Andrea Cassulo, în următorii termeni: „Ne-aţi împărtăşit, Excelenţă, speranţa într-un an mai bun, într-un an care ne-ar aduce sfârşitul acestui război fără precedent în istorie, care pustieşte omenirea şi ameninţă cu prăbuşirea valorilor morale şi materiale. Unesc gândurile mele celor exprimate de Excelenţa Voastră şi ţin s-o asigur că nici o dată o dorinţă n-a fost mai vie decât aceea ce o am de a vedea din nou pacea şi armonia revenind printre oameni. Ar fi într-adevăr un an fericit dacă ne-ar putea aduce această binefacere, la care aspiră toate popoarele: o pace inspirată din credinţa în Dumnezeu, o pace întemeiată pe justiţie, libertate şi concordie." Această dorinţă regală exprimată în faţa reprezentanţilor străini a şocat pe Mareşal, care a părăsit sala tronului, cu gândul de a-l pune la punct pe îndrăzneţul Rege. Şi ocazia i s-a ivit pe data de 7 ianuarie, de ziua numelui său, când la felicitările guvernului, a răspuns: „. ..Să fiţi siguri că nu voi ceda lupta decât atunci când se va trece peste trupul meu. Soldatul român va lupta până la ultimele lui puteri ca să apere graniţele şi să se aşeze acolo unde cere dreptatea. " 
Continuând să pedepsească pe cel ce a pus la cale cele petrecute pe 1 ianuarie la palat, a găsit vinovat pe mareşalul Curţii regale, Ion Mocsony-Stârcea, ordonând să fie trimis pe front. Regele a ripostat şi s-a ajuns în faţa Curţii Supreme, care a hotărât menţinerea lui Ion Mocsony ca maestru de ceremonii la palatul regal. Mareşalul nu s-a lăsat şi a adus pe generalul C. Sănătescu de pe front, pe 10 martie 1943, impunându-l ca şef al Casei Militare al Majestăţii Sale, nebănuind că Regele sugerase dorinţa de a-l avea pe general. Era clar că între Casa regală şi Mareşal se dezvolta un conflict ce mocnea de mai mult timp şi care se va sfârşi la 23 august 1944.
Urările Nunţiului apostolic şi ale Regelui Mihai erau în spiritul realităţii, pentru că în aceeaşi zi de 1 ianuarie 1943, japonezii au fost forţaţi să evacueze „iadul verde" al insulei Guadalcanal, cel mai avansat punct unde ajunseseră cu un an înainte şi de atunci trupele nipone vor merge numai în retragere, aşa cum de altfel făceau şi trupele Axei din Europa şi Africa de nord. Începutul anului 1943 îl găseşte pe Iuliu Maniu în plină acţiune de salvare a ţării, fiind informat pe de o parte de nenorocirile ce se petrec pe front cu trupele româneşti încercuite sau cele lipsite de muniţie şi hrană pe întinsul stepei ruseşti, iar pe de altă parte informat de hotărârea Aliaţilor de a nu accepta decât capitularea necondiţionată a celor socotiţi sateliţii Axei. Acestea l-au făcut să se adreseze lui Eduard Beneş, aflat în exil, pe 2 ianuarie 1943, ca să intervină pe lângă Stalin pentru condiţii acceptabile de armistiţiu. Spre sfârşitul lunii primea încunoştiinţarea că Stalin ar fi de acord să trateze cu opoziţia, în cazul când aceasta acceptă frontiera din iunie 1940.
Dat fiind că Sfântul Ion era la început de an, fruntaşii PNŢ, Iuliu Maniu, Mihai Popovici, Nicolae Penescu au mers pentru trei zile la Dobreşti, ca invitaţi ai lui Ion Mihalache. Acestui pretext de sărbătorire i s-au adăugat motivele reale ale discuţi*ilor politice grave, ce erau la ordinea de zi. Toţi erau de acord că victoria Aliaţilor va fi incontestabilă. în schimb, sacrificiile României pentru a se ataşa Naţiunilor Unite vor fi foarte mari şi teama lui Maniu era ca nu cumva Ungaria să se desprindă de Axă înaintea noastră şi să se ataşeze Angliei şi Americii.
Şi gândirea lui Iuliu Maniu era adevărată, pentru că guvernul maghiar condus de Kâllay Miklos începuse tatonări prin Istanbul şi Vatican, cu agenţii anglo-americani, în timp ce Mihai Antonescu încerca să ia şi el legătura cu Budapesta. Acest lucru se va realiza în iunie 1943, când primul ministru ungur s-a adresat lui Bethlen Istvăn, fost preşedinte al Consiliului de miniştri ungar, pentru a găsi o persoană spre a se deplasa la Bucureşti. Bethlen Istvan, care la rândul său fusese contactat de Iuliu Maniu, l-a propus pe Bănffy Miklos (fost ministru de externe şi deputat în parlamentul maghiar). Ajuns la Bucureşti, după cum vom vedea, a avut convorbiri cu G.G.Mironescu, delegat de Mihai Antonescu, dar prieten politic al lui Iuliu Maniu.
Dar la Dobreşti, timp de trei zile, fruntaşii PNŢ au discutat şi situaţia unui gu*vern care să limiteze colaborarea cu Germania, şi eventualitatea unui război civil care, dacă s-ar produce înainte de debarcarea aliaţilor în Balcani, va fi urmat de o ocupaţie germană. Nemţii erau cu ochii aţintiţi pe Iuliu Maniu. La sugestia lor, în decembrie, se trecuse şi la arestarea unor fruntaşi PNŢ, nu numai a legionarilor şi din informaţiile venite prin ministrul Elveţiei la Bucureşti, Rene de Weck, se urmărea suprimarea şefului opoziţiei române de către Boehme, ataşatul de poliţie de pe lângă Legaţia Reichului de la Bucureşti.
Începutul anului 1943 era sumbru pentru puterile Axei, iar România trecea prin dificultăţi economice, atât în interior cât şi pe front, pentru aprovizionarea trupelor, fapt ce dusese la multe conflicte între ostaşii celor două ţări, conflicte ce ajunseseră până la urechile lui Hitler. Acesta îl invitase pe Antonescu încă din decembrie, pen*tru o discuţie hotărâtoare în vederea declanşării campaniei de primăvară. Venirea la Berlin fusese amânată ba din cauza bolii mareşalului, ba din cauza fugii lui Sima, fugă pe care Antonescu o socotea ca un şantaj, sprijinită de unele cercuri conducătoare hitleriste, şi de ce să nu spunem că-i era teamă şi de o arestare.
Timp de trei zile, 10-12 ianuarie 1943, s-au purtat discuţii între cele două delegaţii, reuşindu-se ca nemţii să dea 30 de tone de aur, contravaloarea a 84 de milioane de mărci, pentru finanţarea Wehrmanchtului din România, nu înainte de a se aduce reproşuri că România livrează petrolul, care este un dar al cerului, contra materiale de război germane, în care s-a înmagazinat muncă, în loc ca guvernul român să supună populaţia unei poveri grele pentru a-şi rezolva problemele economice şi politice interne. Româ*nia se angaja printre altele să sporească livrările petrolifere la 4 milioane de tone şi să continue războiul cu toate forţele alături de Germania, până la victoria finală.
Cu toate aceste garanţii solemne între delegaţii, în acelaşi timp începuse atacul final al ruşilor împotriva celor încercuiţi la Stalingrad, iar cei 760.000 de nemţi din Caucaz începuseră retragerea. Peste stepa rusească se aşternuse un viscol puternic, venit din nord şi îngheţase totul, iar drumurile erau întroienite. în aceste condiţii se retrăgeau spre ţară resturile armatei a 3-a şi a 4-a, bineînţeles pe jos, fără hrană asigurată, fără îmbrăcămintea necesară în acele locuri, mai mult, fiecare pe cont propriu, în speranţa că vor ajunge acasă. Cele 1.000 de trenuri care îi mânase spre răsărit dispăruseră.
Fraţii de arme puseseră mâna pe ultimul strop de benzină al românilor şi acolo unde mai lăsaseră câte o maşină pentru aprovizionare şi aceasta stătea imobilizată. Se reedita retragerea lui Napoleon din Rusia. Radio Londra anunţa că în Siberia se găseşte mai multă armată românească decât în ţară. Soarta României încercase s-o joace Hitler şi Antonescu, prin angajarea ei totală într-un război care era pierdut. In aceeaşi zi pe 12 ianuarie se despărţeau cei din capitala Germaniei, în aceeaşi zi reprezentanţii Aliaţilor - Churchill şi Roosevelt plecau şi ei să se întâlnească la Casablanca, unde pe lângă asaltul împotriva Europei de Sud, prin Italia, se hotăra şi soarta sateliţilor Germaniei, printre care şi România: capitulare necondiţionată la care s-au mai adus pe parcurs unele precizări, adică cererea de capitulare trebuie înaintată şi URSS.

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1147-În-Siberia-se-găseşte-mai-multă-armată-românească-decât-în-ţară

Demonii universului *Beelzebub

Beelzebub (sau Ba‘al Zebûb, Baal-Zebub)

Ba‘al Zebûb înseamnă “Stăpânul lui Zebûb” şi se referă la un loc necunoscut denumit “Zebûb”, sau mai semnifică “Stăpânul muştelor” (ba’al este cuvântul evreiesc pentru “stăpân”, iar “zebûb”înseamnă “muscă” tot în ebraică).Acest nume de demon apare pentru prima dată în Biblie, atunci când regele Ohazia al Israelui, rănindu-se după ce a căzut dintr-un foişor, trimite nişte mesageri pentru a-l întreba pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, când se va vindeca: Regi IV (1:2): “Iar Ohozia, căzând printre gratiile foişorului său cel din Samaria, s-a îmbolnăvit şi a trimis soli şi le-a zis: “Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului: Mă voi însănătoşi eu oare din boala aceasta?” şi aceştia s-au dus să întrebe. Profetul Ilie îi spuen regelui Ohozia să moară, căci, în loc să-l întrebe pe Dumnezeu când se va vindeca, el a vrut să-l întrebe pe demonul Baal-Zebub.
Baal-Tebub apare şi în Noul Testament, ca nume alternativ pentru Satana: Matei (12:26-27): “Dacă satana scoate pe satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători”.
Conform ocultistului din secolulul al XVI-lea, Johann Weyer, Beelzebub a condus o revoltă de succes împotriva lui Satan, şi este locotenentul şef al lui Lucifer, împăratul Iadului. Exorcistul din scolul al XVII-lea, Sebastien Michaelis, îl plasa pe Beelzebub în rândul celor 3 îngeri căzuţi, alături de Lucifer şi Leviathan.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cei-mai-mari-7-demoni-ai-universului/

Supravietuiri spectaculoase * Zborul 571 Fuerza Aerea Uruguaya

Zborul 571 Fuerza Aerea Uruguaya

În 13 octombrie 1972, o echipă de rugby din Montevideo, se îmbarcă la acest zbor, pentru a ajunge în Chili. Vremea era execrabilă și pilotul hotărăște să zboare la o altitudine mică. Avionul s-a lovit de un munte. Din cele 49 de persoane care se aflau la bord, 17 supraviețuiesc. Se retrag în carlinga avionului, pentru că zăpada era foarte mare și grație unui radio care funcționa, află că autoritățile au încheiat căutările, pentru că nu găsiseră epava avionului.
În disperarea lor, decid să mănânce carne din corpurile celor morți. Doi dintre supraviețuitori au pornit în căutare de ajutor. Drumul acestora, până la prima localitate, a durat 10 zile. Supraviețuitorii au fost salvați, de către echipele de intervenție, după 2 luni.

Sursa:http://www.efemeride.ro/viata-la-extrema-supravietuiri-miraculoae

Carti controversate *Passport to Magonia :From Folklore to Flyng Saucers

Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers


Jacques Vallée este un capitalist de risc francez, informatician, autor, ufolog şi fost astronom. De peste 50 de ani, este o autoritate predominantă în ceea ce priveşte viaţa extraterestră. A servit drept model pentru personajul francez Lacombe din filmul lui Steven Spielberg Close Encounters of the Third Kind. Este un cercetător respectat, care şi-a adus contribuţia în domeniul explorării ştiinţifice. Vallée este cunoscut drept unul dintre cei care au realizat prima cartografiere computerizată a planetei Marte, precum şi pentru activitatea sa ca principal anchetator la SRI International în crearea ARPANET, un precursor al Internetului. A fost angajat al Comitetului Naţional Consultativ de la Universitatea din Michigan, Facultatea de Politehnică, şi a fost implicat în cercetări timpurii asupra inteligenţei artificiale. Vallée a scris patru cărţi despre tehnologia înaltă şi este un capitalist de risc. A investit în peste 60 de companii abia înfiinţate, dintre care 18 au fost comercializate pe pieţele publice.
Una dintre aceste companii este Accuracy Sistems ( Nasdaq: ARAY), companie de dispozitive medicale care se ocupă cu dezvoltarea roboţilor chirurgicali. Împreună cu mentorul său, astronomul J. Allen Hynek, Jacques Vallée a studiat cu atenţie timp de mulţi ani fenomenul OZN-urilor, iar cercetările sale l-au dus în toate colţurile lumii. Iniţial, Vallée a publicat lucrări care sprijineau teoria extraterestră (ETH). ETH afirmă că unele obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri) sunt explicate cel mai bine ca fiind vieţi extraterestre de pe alte planete care vizitează Pământul ocupând nave cosmice. Cu toate acestea, până în 1969, concluziile lui Vallée s-au schimbat, el anunţând public faptul că ETH era prea limitat şi că ignora prea multe date. În următorul său roman, Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers, Vallée a explorat un unghi diferit al întâlnirilor cu OZN-uri.

Controversa

În Passport to Magonia, Vallée examinează asemănările dintre OZN-uri, culte, mişcări religioase, demoni, îngeri, fantome, dintre reperări de obiecte ascunse şi fenomene paranormale. În lucrare el sugerează ipoteza vizitelor interdimensionale. Teoria afirmă faptul că obiectele zburătoare neidendificate (OZN-uri) şi evenimentele relaţionate cu acestea implică vizite din alte realităţi sau dimensiuni, care coexistă cu cea a noastră. Susţine că OZN-urile sunt o manifestare modernă a unui fenomen care a avut loc de-a lungul istoriei omenirii, care în epocile anterioare era atribuit creaturilor mitologice sau supranaturale. Ipoteza vizitelor interdimensionale pretinde că extratereştrii ar putea trăi dincolo de spaţiu şi de timp, şi astfel ar putea coexista cu oamenii şi să rămână totuşi nedetectaţi. Opoziţia lui Vallée faţă de populara ipoteză ETH nu a fost primită bine de către ufologii americani, şi prin urmare Vallée este văzut ca un paria.
Dată istoria scientifică a lui Jacques Vallée, mulţi au acordat teoriilor lui o oarecare importanţă. Să examinăm ideile lui. Sunt făcute afirmaţii potrivit cărora distanţa dintre stele face impracticabilă călătoria interstelară fără o ipoteză de călătorie antigravitaţională sau mai rapidă decât viteza luminii. Vallée subliniază faptul că întâlnirile inexplicabile cu OZN-uri sunt cu mult mai numeroase decât numărul necesar pentru orice cercetare fizică a pământului. Nu e probabil ca structura umanoidă a corpului presupuşilor extratereştri să fi luat naştere pe altă planetă, şi nu e adaptată din punct de vedere biologic la călătoriile spaţiale. Abilitatea aparentă a OZN-urilor de a manipula timpul şi spaţiul sugerează alternative total diferite şi cu mult mai bogate. Vallée a contribuit la investigarea Miracolului de la Fatima şi a Apariţiilor Fecioarei Maria. Munca sa de cercetare a fost folosită pentru a susţine Ipoteza OZN-urilor de la Fatima.
Un avantaj al IDH propus de Hillary Evans este posibilitatea de a explica aparenta abilitate a OZN-urilor de a apărea şi dispărea din câmpul de vizibilitate şi din radar, şi anume prin faptul că OZN-ul pătrunde şi părăseşte dimensiunea noastră. Mai mult decât atât, Evans susţine faptul că alte dimensiuni ar putea fi puţin mai avansate decât a noastră, explicând astfel tendinţa OZN-urilor de a reprezenta tehnologii din viitorul apropiat. Într-o discuţie cu Steven Spielberg, Vallée i-a propus acestuia să facă fenomenul din Close Enccounters of the Third Kind real, fizic, şi nu extraterestru. El sugerează de asemenea că un aspect secundar al fenomenului OZN implică manipularea oamenilor de către oameni. Vallée pledează pentru o implicare mult mai puternică şi mai serioasă a ştiinţei în cercetarea şi dezbaterea OZN-urilor, pentru a face în aşa fel încât oamenii să înţeleagă adevăratele aspecte ale călătoriei multidimensionale.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Sat Prisaca-Vf.Runcul Prisacii-Vf.Tomnatecu-Vf.Deia-Curmatura Boului-Vf.Obcona Feredeului-Vf.Pascanu-Vf.Feredeu-Vf.Veju Mic-Vf Obcona-Sat Brodina de Sus *Obcinele Feredeului.

TRASEE IN OBCINA FEREDEULUI

9. Sat Prisaca Dornei, 570 m – vf. Runcul Prisăcii, 1141 m – vf. Tomnatecu, 1302 m – vf. Deia, 1200 m – Curmătura Boului, 1040 m – vf. Obcona Feredeului, 1364 m – vf. Pașcanu, 1479 m – vf. Feredeu, 1477 m – vf. Veju Mic, 1423 m – vf. Obcona, 1270 m – sat Brodina de Sus, 880 m.
Marcaj: bandă roșie.

Distanță: 50 km.

Durata: 13 – 15 ore.

Caracteristici: Accesibil vara, total neindicat iarna. Traseu longitudinal.

Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

Pescarul Amin

Pescarul Amin
-fragment-
de Vasile Voiculescu

Când se trezi coborâse noaptea...Se dezmetici. Scoase capul în afara grinzii şi privi dedesubt adâncul bulboanei...Ciudat: aşa, dintr-o dată, acum o străvede uşor până la fund. Vedea bine: unii peşti odihneau nepăsători pe nomoale; alţii forfoteau între două ape; la faţă, ştiucile săreau de un cot; crapii se smuceau spre văzduhul neângăduit; ici-colo clipoceau mrene argintate, plătici parcă aripate se avântau să zboare. Căută morunul; îndelung. Nu-l află. Se ascunsese? Şi se-nciudă. Îşi aminti de basm: cineva dinlăuntrul lui îl învăţă să se dea de trei ori peste cap, ca voinicul năzdrăvan, şi are să se prefacă în gând...Gândul pătrunde pretutindeni...Cât era de amărât, tot îşi zâmbi: încercase în copilărie toate tumbele.
„Nu aşa...ci în suflet”, îi şopti lăuntrul. Aha...să-şi întoarcă de trei ori peste cap sufletul?! Aşa se poate. Se auzea şi se asculta vorbindu-şi şi răspunzându-şi singur. Să cerce. Ce strică! Şi se încordă...O dată: şi intră ca în fundul morţii. A doua oară: şi ieşi ca dintr-un înec. A treia oară: se opri într-un luminiş de adânc. Şi iată, se făcuse gând. De ce nu ştiuse asta mai înainte? Trebuise să vină ananghia să-l înveţe?
Acum coborâ acolo în fund cu toată ştiinţa gândurilor pescăreşti. Se strânse în sine ca într-o dureroasă rugăciune, numai să descopere morunul. Pentru ce? Să-i ceară iertare? Să-i cerşească sfat? Să-i implore ajutor?
Căci el nu ştia, nu se pricepea să-şi întoarcă chipul în sus, spre Cerul de deasupra. Numai plugarii fac aşa, cerşind de la Dumnezeul lor ploaie. Pescarii au cerul lor în fundul apelor; cer mult mai adânc: ameţitor de misterios...Dumnezeul lor nu umblă pe nori; se poartă pe mugetele talazurilor, prin vârtejuri şi anafore, pe chiţii şi morunii biblici. Unul din aceştia se afla închis aici, şi Dumnezeu trebuie să fie pe aproape. Un mare, solemn fior îl străbătu, din creier, prin măduvă, până în vârful tuturor mădularelor. Ca ţipătul de atac al trâmbiţei. Apoi altul şi altul, tot mai iute, tot mai dese. Tremura gol, prins ca de un ger năprasnic. Dinţii îi clănţăneau ca o meliţă nebună. Îl întorseseră frigurile copilăriei? Apoi zgâlţâiturile încetară şi simţi că începe să ardă. Arsură lăuntrică, dulce şi bună, ca o mângâiere de sobă când intri iarna în casă. Se potolea...îi era bine...acum se putea uita fără să cadă în cerul de dedesubt. Se scrută singur; simţea că trece într-o altă prefacere. Nu mai avea nimic de-a face cu fapta, cu lucrarea...De acum se închina cugetelor, odihnei în gânduri...Ca bunicul...Oare îmbătrânise aşa, dintr-o dată? Se cercetă: poate! Dar, oricum această bătrâneţe se arăta cu totul nouă, un alt chip al vieţii...O îmbogăţire a ei cu nemăsurate lărgimi înapoi şi înainte, o scumpă atotânţelegere, o dezinteresare împărătească, o nepăsare plutind binevoitoare deasupra tuturor. Bătrâneţe grea de har şi puteri, dezbărate de carne, strânse, încordate în ele însele ca pentru o înălţare. Cum putea fi bătrâneţe, când se simţea gâlgâind în el ca sucul uriaş a mii şi mii de alte vieţi stoarse într-o clipă de tot ce aveau mai tare şi mai preţios în ele ca să i se dăruiască lui. Acum înţelegea deplin: viaţă nu este nici ziua de azi, nici mâine, nici anul întreg. Vieţii adevărate îi este de ajuns clipa, clipa plină în care pumnul destinului tescuieşte timpul într-o lacrimă, ca de spirt. Clipa când copil, a scos singur întâiul peşte, un crap de două ori mai mare decât el. Clipa când, într-o noapte, plecat pe gura bunicului să-i audă şoaptele, acesta, cu un oftat ce a încremenit vremile, şi-a dat sufletul chiar în sufletul lui. Clipele astea nu sunt timp, n-au să moară niciodată...
Focul lăuntric se potolea. Sudorile îl brobonau ca o rouă. Acum o siguranţă atotstăpânitoare îl liniştea. Pentru ce să mai sape să-şi întărâte fiinţa cu întrebări şi ispitiri? Asta face timpul, viitorul. Nu e mult mai bine să lase nedezgropate avuţiile destinului, mulţumindu-se cuminte să le ştie tăinuite acolo, ca un avar care nu-şi dezgroapă comoara ascunsă de strămoşi în beciurile deasupra cărora el doarme? Şi iată, stând acolo uitat de treburi, celălalt mare izvor al vieţii, potmolit până atunci, de neastâmpăr, muncă şi griji, se desfundă în el: închipuirea. Ea îi umplu dintr-o dată pustiile singurătăţii şi ale dezolării cu vedenii, îi croi lumi, îl găti pentru îndrăzneli nemaiâncercate şi îl ajută să ajungă neajunsul. Închise ochii şi străpunse, acum lăuntric, unul după altul, cleştarele cerului de ape, deschis sub el, boltă cu boltă. Cum scânteiază acolo misterioasele zodii de ape, ţinându-se de mâini într-o fantastică horă ce înconjoară universul! Printre ele mişună peştii uriaşi din care i se trage neamul, leviatani strămoşi ai legendelor, care cârmuiau sorţile pescuitului, chiţii nemăsuraţi, morunii balauroşi veghind peste adâncimi, biruitori ai tuturor potoapelor, din care ieşeau pe ţărmuri să nască oameni din pântecul lor rodnic şi să întemeieze neamuri tari pe meleagurile pustiite. Ocrotitori prin veşnicie, îi simţea acum mai aproape şi mai adevăraţi decât pe bieţii pescari, soţii lui, cu care aruncase pân-adineauri năvoadele cât pânza de păianjen şi trăsese la lopeţi cât firele de pai. Unul după altul, gândurile explodau cu zvâcniri de cartuşe de dinamită, rânduite de-a lungul creierilor. Până la urmă i le sparseră. Capacele cele mai tari săriră, fundurile se arătară: nu erau ale lui...Pătrunse în cotloanele zămislirilor dintâi, trecea prin toate întortocherile desfăşurărilor de la începutul începuturilor, vedea tot, cunoştea tot, simţea şi înţelegea tot...nu-l mai mărgineau pereţii lui strâmţi...privea aievea cum strămoşii nu mai şedeau ca chiliuţele de miere, despărţite, deosebite unele de altele, deşi în acelaşi unic fagur care era el. Obloanele dintre ei, sub apăsarea ananghiei, se spulberaseră, şi toată avuţia agonisită, toată ştiinţa lor, descoperirile, cercetările, biruinţele lor tăinuite, se vărsau din adâncurile lor în adâncurile acum ale lui...cu aceste uriaşe adaose privi iar sub el...În lumina de matostat bătut cu stele, fundul bulboanei era un adânc paradis regăsit...În care el intra, lăsând afară timpul, ca pe o slugă, să-l aştepte. Are să aştepte zadarnic: el trece în veşnicie...
În măreaţa-i aiurare, el fu aievea însăşi urzeala obştească, întregul sobor al străvechimii. Nu mai era o frântură. Se alcătuia, se împlinea cu întregul tot ce era afară. Şi tot ce fusese afară se umplea cu el. A...acum se putea uita lung, fără să cadă în adâncimile cerului de dedesubt, în slăvile înălţimilor adâncului. Ce însemna, îşi spunea singur, că Cerul de sus, măsurând vremea, se rotise cu zodiile lui întoarse şi arăta, cu pleiadele şi Carele miezul nopţii? Asta o făcea de milioane de ori. Şi tot închis sta. Pe când cerul lui, cel din adânc, se deschisese. Acum întâia oară. Pătrundea desăvârşit acolo. Se strămuta întreg. Întâi începu prin nişte fire subţiri, nmisterioase, de lumină: porneau din el, din ochi, din inimă, din vârful degetelor şi se ţeseau între el şi fiecare dintre fiinţele tuturor caturilor adâncului. Erau gânduri? Poate. Dar de alt soi, de soiul înţelegerilor cât ai clipi. Pricepea bine; acolo se mişcau stele şi peşti, nu una şi alta, ci topite într-o singură plăsmuire. Zodiile lumii se strângeau între cele două garduri...Şi îşi aduse aminte: robite, închise de el ca să le facă mâine praf dinamita.
Ah! Iată şi morunul. Zadarnic se târăşte pe fund, câutând să se ascundă în dosul constelaţiilor. E aşa de uriaş, că nu-l încap bolţile. În pântecele lui strălucesc aştrii înghiţiţi. Aşadar, se hrăneşte cu luceferi? Îl urmări lăuntric, ca într-o răsfrângere de oglindă magică. Arhanghelul apelor? Nu. Nu. Acum ştie: nu e morun. Este răs-strămoşul său, legendarul, de care i se povestise. Urcase din alte lumi în ape, de departe, se altoise cu băştinaşii şi întemeiase între braţele fluviului neamul cel tare al Aminilor. Le dase lege: să nu se atingă de moruni. Apoi pierise fără urmă într-o furtună. Ştie că aiurează, simţea cum delirul creşte nemăsurat, îl umple cu arătări cutremurătoare. Dar se desfăşura aşa de repede, că uneori nu-l mai putea ajunge din urmă. Rămâneau rupturi lungi, goluri negre. Apoi iar îl prindea. Da, nu i se păruse. Aici sub el se află raiul. Raiul stă în ape. Cum să îngăduie el ca nemernicii să-l facă fărâme? Unde avea să se mai ducă el după moarte. Ah, ştie ce are de făcut. Acum aşteptarea nu mai trebuie să stea sperioasă, locului, în el; ci să iasă la întâmpinarea întâmplărilor şi a durerilor. Încordarea îl luă pe sus, la duhul obârşiei veşnice cu care se înţelese. Timpul? Viitorul îndoielnic? Nu le va mai îngădui să-l viclenească cu taine, să-i ascundă surprinderi. Le va sili să se deschidă într-o clipă minunilor înfăptuirii depline. De altfel, are cheia. E în mâinile lui. Se ridică. O putere liniştită îl purta ca în vis. Dete ocol de câteva ori capcanei. Se urcă şi stete îndelung întins pe bârna din spate. Prubului, socoti, se coborâ, îşi umplu pieptul cu tot văzduhul nopţii şi se aruncă. Zodiile speriate se stinseră. Rămaseră numai peştii. Se scufundă glonţ la piciorul stâlpului din mijloc şi se puse cu nădejde să dea la o parte bolovanii, sacii cu pietriş, maldărele de stuf. Cele dintâi, apele simţiră şi se grămădiră pe el. În jur mişuna peştilor îl privea holbată. Se înăbuşea. Ieşi, luă o unealtă, îşi umplu din nou băşicile plămânilor şi ale pântecelui şi se afundă în acelaşi loc. Dărâmă, sparse, rupse şi făcu o gaură în gardul bătut de toată greutatea gârlei. Şi o dată cu povara apelor care năvăli pe spărtură şi-i smulse mâinile, îl covârşi şuvoiul de peşti zbucniţi peste el. Amin nu putu, sau nu mai vru să aibă timp? Morunul se ivise ameninţător. Când se înfipse în gaura neâncăpătoare şi se opinti, luă cu el în piept pe Amin, cu care porni vijelios peste gardul care se prăvăli. Şi alaiul fabulos al peştilor se desfăşură triumfal, la mijloc cu morunul fantastic înconjurat de cetele genunilor ducând la piept pe strănepotul său, pescarul Amin, într-o uriaşă apoteoză către nepieritoarea legendă cosmică de unde a purces dintotdeauna, omul.

Sursa:http://www.poezie.ro/index.php/prose/1789067/Pescarul_Amin

Pescarul(3)

Pescarul (Epigrama)

Mi-a demonstrat că, negreşit,
E cel mai bun la pescuit,
Când, cu un zâmbet fermecat,
O morsă blondă-a agăţat!

de Florin Radulescu

Ce m-ai speriat!

Sursa: http://www.infopescar.tv/revista/blogul-lui-sorin/caricatura-pescareasca.html

Monstrul din Loch Ness are un frate în Prahova. Povestea dihaniei din Lacul Paltinu, şarpele enorm cu cap de câine care i-a înspăimântat pe localnici

Povestea unui monstru care trăieşte în străfundurile Lacului Paltinu din Prahova a atras, de-a lungul timpului, numeroşi căutători de senzaţional pe malurile lacului de acumulare. Localnicii, mult mai familiarizaţi cu legendele locului, au poveşti de groază despre un şarpe enorm, de câţiva metri, negru şi lucios, pe care fie l-au văzut, fie l-au simţit în apă, în timp ce încercau să o traverseze Nessie, celebrul monstru din Loch Ness, lacul din nordul Scoţiei, nu este singura creatură care a îngrozit şi a incitat de-a lungul timpului pescarii, amatorii de senzaţional şi chiar oamenii de ştiinţă. Numeroase lacuri din România au poveşti condimentate cu lostriţe uriaşe, crapi gigantici şi diavoli care iau forme de animale dintre cele mai ciudate şi care, periodic, îşi iau tribut uman din rândul celor care vor să le cerceteze mai îndeaproape. Una dintre cele mai cunoscute poveşti este cea a şarpelui din Lacul Paltinu, format de barajul de acumulare cu acelaşi nume de pe Valea Doftanei. Legendele despre acest monstru - un şarpe şi nu un peşte de dimensiuni uriaşe, cum este cazul majorităţii poveştilor despre creaturile din lacurile României – au fost perpetuate de localnici din generaţie în generaţie, ajungând o certitudine pentru oamenii zonei, în marea lor majoritate ciobani şi agricultori. Concret, monstrul din lac, un Nessie local, ar fi un şarpe enorm, negru şi lucios, de aproape cinci metri în lungime şi 100 de kilograme în greutate, asemănător, mai degrabă, cu speciile din zonele tropicale ale lumii. Şarpele ar avea, de asemenea, un cap cu aspect hidos, lat şi cu ochii bulbucaţi, o adevărată apariţie de coşmar. Periodic, acesta apare la suprafaţa apei, înspăimântând oamenii, sau poate fi simţit prin apă, în timp ce localnicii traversează lacul. În urmă cu câţiva ani, un bărbat venit să se relaxeze pe malurile lacului Paltinu a realizat chiar şi o fotografie cu „monstrul“, într-o zonă pe la coada lacului, însă ipoteza existenţei unui şarpe de dimensiuni impresionante nu a fost confirmată niciodată, iar pozele au fost retrase din circuitul public. Povestea a creat o adevărată isterie, însă, iar televiziunile au stat cu zilele pe malul lacului în speranţa că şarpele uriaş îşi va face din nou apariţia. Şarpele a cărui apariţie a albit pe loc un ţăran Rădăcinile poveştii ar putea avea mai multe explicaţii, pe care Stelian Tăbăraş, cu origini în zonă şi autor la „Luceafărul de dimineaţă“, le-a prezentat într-un articol din respectiva publicaţie. Acesta a relatat două cazuri din copilăria sa, care ar putea avea legătură cu existenţa monstrului. „Pe lângă legendele ce păreau adevărate, două cazuri ne-au stârnit teamă şi compasiune. Unul era povestit de un om foarte serios, cum că ar fi întâlnit un şarpe cu cap de câine în munţii Zănoaga, lucru ce l-a speriat foarte. S-a urcat în căruţă şi a fugit spre sat, renunţând la lemne. Al doilea are implicaţii mult mai adânci şi adevărurile spuse sunt de verificat în continuare:.Nu mai ştim din ce cauză, un ţăran în toată puterea cuvântului a fost ridicat de acasă de securitate în plină noapte, băgat într-un „GAZ” (maşină rusească). Cică trebuia să dezvăluie unde a ascuns pistoletul şi ce urmărea, de fapt, cu el. Omul se ştia total nevinovat, dar pistoletul fusese găsit în podul casei sale, desigur, plasat acolo de cineva care-i voia răul sau chiar de cineva de la securitate. L-au dus la Ploieşti, l-au încarcerat într-o clădire de pe strada Toamnei (...). S-a întors după câteva zile în sat, slăbit, cu părul complet alb, tăcut şi însingurat. Acolo, în beci – ar fi povestit el femeilor – ar fi fost aruncat să stea şi peste noapte. Un şuierat sinistru şi două luminiţe într-un cap ce se agita l-au îngrozit. A strigat, a cerut să i se deschidă, a venit un paznic cu felinar şi i-a deschis uşa. Alături de el, în beci, era un şarpe uriaş, pus acolo desigur anume ca să înspăimânte anchetaţii. În acele clipe i-a albit părul. A ieşit promiţând că va declara tot ce vor ei, cât mai e în toate minţile. Nu ştim ce va fi declarat, dar femeile vorbeau în sat îngrozite, cu basmalele negre la gură (majoritatea erau în doliu), întâmplarea cu schingiuirile şi şarpele. Şi astăzi ţin minte că şi eu n-am dormit de spaimă câteva nopţi, iar în beci n-am mai intrat seara vreun an de zile. M-am gândit, desigur, mai târziu că acel şarpe uriaş din beciul securităţii putea fi un mod de transferare în mit a unei realităţi atât de cumplite, încât nu putea fi descrisă în cuvinte“, scrie Stelian Tăbăraş. Lacul Paltinu a dat naştere unor legende numeroase despre peşti şi şerpi monstruoşi care trăiesc în apele sale. Legenda monstrului ar putea avea o explicaţie mai apropiată de realitate şi prin existenţa unor somni uriaşi care trăiesc în lac. Aspectul somnului, negru şi lucios, cu capul lat şi ochii proeminenţi, precum şi dimensiunile impresionante la care poate ajunge un astfel de peşte, pot fi explicaţii extrem de plauzibile pentru apariţiile de coşmar din Lacul Paltinu.


Sursa:http://adevarul.ro/locale/ploiesti/monstrul-loch-ness-frate-prahova-povestea-dihaniei-lacul-paltinu-sarpele-enorm-cap-caine-i-a-inspaimantat-localnici-1_5536319dcfbe376e3564ec29/index.html

Superstitii cu imbracaminte

1 - Manusi - Iti va aduce noroc o pereche de manusi pe care le-ai primit sau le-ai gasit. Este semn rau daca pierzi o manusa sau dai cuiva o pereche de manusi.

2 - Moneda in buzunar - Se zice ca este bine sa porti tot timpul o moneda in buzunarul de la haina.

3 - Palarie - Se zice ca iti va purta ghinion o palarie pe care o asezi pe masa sau pe pat.

4 - Pantofi - Se spune ca daca asezi pantofii in pat acestia iti vor aduce ghinion. Este bine sa arunci cu un pantof vechi dupa cel ce pleaca de acasa, pentru a abate norocul asupra sa. - Nu este bine sa mergi incaltat numai cu un pantof, sau cu pantofi diferiti, pentru ca asta ar putea aduce moartea unuia dintre parinti. Nu lasati pantofii incrucisati cand va descaltati pentru ca e semn de ghinion.

Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-cu-imbracaminte.php

Pe 16 decembrie 1942, Horia Sima a fugit din Germania în Italia

Pe 16 decembrie 1942, Horia Sima a fugit din Germania în Italia 
de Cicerone Ionitoiu

În noaptea de 24 decembrie, Killinger a anunţat pe Antonescu, în faţa guvernului, că Sima a dispărut şi că s-au luat măsuri suficiente în Germania. Ministrul de interne a trecut la măsuri, la frontieră şi în teritoriu. Au fost arestaţi 1.500 de capi legionari şi internaţi în lagărul de la Tg. Jiu.
Ce se întâmplase?....Pe scurt, lucrurile stăteau aşa. Sima, care era în Germania, aflase că în România se duceau tratative cu Mareşalul pentru reorganizarea mişcării fără el, Pătraşcu, Stoicănescu şi cei vinovaţi de rebeliune. S-a hotărât să torpileze această iniţiativă, recurgând eventual şi la sprijinul lui Mussolini. Oamenii lui Pătraşcu începuseră din noiembrie să schimbe mărci în lire italiene, în timp ce el căuta să însceneze un complot cu „agenţi" trimişi din ţară ca sâ-l omoare pe Sima. „Agenţii" erau tot legionari, care lucrau la uzina de avioane de la Rostock şi cu toţii dormeau împreună.
Pătraşcu, finul lui Sima, cu o grupă de legionari deveniţi schingiuitori, printre ei numărându-se Popa Emil, Eugen Teodorescu, Vasile Coma, Pavel Grimalschi, Roşu Octavian, Nistor Chioreanu, dr. Victor Apostolescu, Traian Boem şi încă 5-6, a început să tortureze alţi „camarzi", îngrozitor şi să le smulgă declaraţii că veniseră ca să-l omoare pe Sima. Această oribilă înscenare a durat între 1-8 decembrie 1942, până ce a fost descoperită de Gestapo. Cu acea ocazie Wilmas, şeful poliţiei a spus: „N-am văzut aşa ceva de când sunt în poliţie", iar instrumentele de tortură au fost adunate şi duse la muzeul poliţiei din Rostock.
După terminarea anchetei, poliţia i-a trimis o relatare lui Sima, spunându-i că nu-i adevărat complotul şi că viaţa nu-i este în pericol. Se mai descoperise că o echipă formată şi condusă de Ovidiu Găină trebuia să ucidă pe membrii Forumului legionar ce se găseau la Berkenbrueck, care nu erau de acord cu metodele de conducere ale lui Sima. Şi totuşi, Sima era hotărât să plece. Const. Stoicănescu luase legătura cu Mihai Enescu, ataşat comercial la Madrid şi curier între legaţiile din Spania şi Italia, pe care l-a adus şi în Germania, unde au pus la punct „plecarea" lui Sima la Roma, unde urma să i se aranjeze o întrevedere cu Mussolini. Pe 16 decembrie Sima a fugit şi pe 18 decembrie au fost arestaţi legionarii din Germania.
Fotin-Mihai Enescu l-a aşteptat pe Horia Sima la Brenner şi l-a dus la Roma. Când Hitler a aflat vestea fugii, a dat ordin că dacă nu va fi prins, legionarii să fie împuşcaţi. Până la urmă, Stoicănescu a dat numele lui Fotin Enescu şi adresa de la Roma, unde au plecat imediat doi poliţişti. Dar Enescu dispăruse de la domiciliu. A fost totuşi găsit şi a promis că-l va da germanilor, dar nu s-a ţinut de cuvânt. Atunci serviciile secrete au recurs la o stratagemă, anunţându-l pe Enescu că vor fi primiţi de Mussolini şi două maşini luxoase s-au prezentat să-i conducă pe „înalţii" oaspeţi la Duce. Dar pe parcurs s-a deviat drumul şi au ajuns la poliţie, unde Sima, arestat, a fost îmbarcat în avion şi dus de data aceasta la închisoare, unde se găseau toţi camarazii, pe 27 decembrie.

În aceste condiţii fuseseră arestaţi şi legionarii din România, iar Antonescu, furios, ameninţa cu oprirea trimiterii de trupe pe front. Iosif Costea, unul din fruntaşii legionari rămaşi în ţară cu conducerea clandestină a mişcării legionare, în cursul lunii decembrie a reuşit să scape de arestări, fugind în Iugoslavia, unde a stat până în toamna lui 1943, când a fost chemat de Horaţiu Comăniciu, care între timp luase legătura cu anturajul lui Iuliu Maniu, secondat fiind de prof. George Mânu, ing. Ion Veţeleanu şi alţi câţiva legionari ce-şi dăduseră seama că trebuie schimbată linia de orientare.
Mareşalul Ion Antonescu continua să fie îngrijorat de fuga lui Sima şi acest lucru a ajuns la urechile lui Hitler care a dat dispoziţie să se calmeze spiritele. Ca urmare, Manfred von Killinger l-a văzut pe Mihai Antonescu pe 29 decembrie 1942, asigurându-l că nici un for german nu este amestecat în fuga lui Horia Sima. Minis*trul de externe german, von Ribbentrop, de asemenea i-a dat dispoziţie omului său de la Bucureşti să meargă la Mareşal pentru a-i arăta indignarea Fuhrerului în legătură cu acest caz şi că datorită ordinelor lui a fost găsit la Roma de unde l-au adus arestat.
În următoarele două zile, 1 şi 2 ianuarie 1943, von Killinger l-a vizitat pe Antonescu căutând să-l liniştească şi să-l asigure de tot sprijinul lui Hitler. Desigur Antonescu era furios şi de situaţia de pe fronturi şi de atitudinea unor comandanţi germani şi la sfârşitul discuţiilor i-a spus reprezentantului lui Hitler: „ Germania are de ales: Mareşalul Antonescu sau Horia Sima. "
Şi într-adevăr, situaţia fronturilor era dezastruoasă. Armata a IV-a condusă de generalul Constantinescu Klaps-Constantin, care intrase în luptă la sfârşitul lunii de*cembrie, după 10 zile de luptă, era complet sfărâmată şi inexistentă, după mărturisirea generalului C. Sănătescu.
Armata a II-a era şi ea într-o situaţie asemănătoare la sfârşitul anului 1942: din 170.000 de oameni rămăseseră numai 35.000, restul morţi şi prizonieri, iar din 70.000 de cai mai avea doar 20.000, pe care cu greu îi mai hrănea.
Armata a VI-a germană cu ceva din armata română, aflată între Don şi Volga, sub conducerea lui von Paulus, cu 200.000 de oameni şi 17 generali se afla încercuită. Armata din Caucaz era în retragere. Trupele germane luau cu forţa maşinile româneşti, pe motiv că românilor nu le trebuiesc, ceea ce crea o situaţie tensionată pe zi ce trecea. Aşa devenise colaborarea frăţească româno-germană.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-043)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1146-Pe-16-decembrie-1942-Horia-Sima-a-fugit-din-Germania-în-Italia

Carti controversate *English as She Is Spoke

English as She Is Spoke

Când English as She Is Spoke a fost publicată în anul 1883, a stârnit controverse, dar nu din cauza unor probleme serioase, ci din cauza conţinutului umoristic. La jumătatea secolului al XIX-lea, autorul portughez numit José da Fonseca a devenit cunoscut datorită ghidurilor bilingve de expresii pe care le scria, care veneau în ajutorul călătorilor şi al persoanelor doritoare de a învăţa mai multe limbi străine. Cea mai de succes publicaţie a sa a fost un dicţionar Portughez-Francez, care a fost adaptat de un bărbat pe nume Pedro Carolino. După reuşita volumului iniţial, Carolino s-a hotărât să scrie propriul ghid de conversaţie Portughez-Englez. Dar a folosit ca autor numele cunoscutului Jose da Fonseca, fără ca acesta să ştie. Problemele au început să apară atunci când oamenii şi-au dat seama că Pedro Carolino nu ştia limba engleză.

Controversa

English as She Is Spoke este privită ca una din cele mai amuzante cărţi scrise în secolul al 19-lea, şi ca o sursă clasică de umor neintenţionat, graţie faptului că traducerile în limba engleză oferite sunt în general incoerente şi greşite. Se crede că Pedro Carolino a folosit un dicţionar Francez-Englez pentru a traduce ghidul de conversaţie Portughez-Englez scris de da Fonseca. Încercarea lui nu a produs un limbaj coerent. Se pare că folosirea unor cuvinte cu sens literal a dus la echivalarea unor expresii în mod cu totul nepotrivit. De exemplu, expresia portugheză „chover a cântaros” e tradusă ca „raining in jars”, când defapt ar fi trebuit să fie „raining buckets”.
În continuare vom exemplifica alte expresii folosite în carte: „the walls have hearsay”ar trebui să fie the „walls have ears”. „He got to four feet” ar trebui să fie „he is crawling”. „Sure the road” este folosit în locul variantei corecte the „road is safe”. În cazul „That pond it seems me many multiplied of fishes. Let us amuse rather to the fishing”, corect ar fi „This pond seems like it’s full of fish. Let’s have some fun fishing”. Mark Twain a spus despre English as She Is Spoke: „Nimeni nu poate face adăugări la absurditatea acestei cărţi, nimeni nu o poate imita cu succes, şi nimeni nu poate spera să scrie una la fel. Este perfectă”.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Demonii universului *Machembuchus(Materbuchus)

Mechembuchus, Meterbuchus)

Etimiologia cuvântului este necunoscută, dar cei mai mulţi traduc acest cuvânt ca “fără valoare”. Într-un apocrif ebraic intitulat”Cartea Jubileelor“, cei necircumscrişi sunt numiţi “fiii lui Belial”. În scriptura islamică, se spune că demonul Belial ar fi petrecut la un ospăţ al unui sărac, şi l-ar fi hrănit pe un om bogat cu resturile vomate. Atunci când cel bogat n-a mai avut nevoie de el, a fost trimis în lumea subterană pentru a-l servi pe însuşi Satan.
Într-o carte de practici de evocare a demonilor, se spune că Belial este un rege puternic, ce conduce peste 50 de legiuni de demoni, şi a fost creat imediat după Lucifer. Belial apare şi în Biblie, ca în următorul pasaj:
Cor.II (6:15): “Şi ce învoire este între Hristos şi Beliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”
Celebrul vizionar Edgar Cayce, vorbind despre existenţa Atlantidei, afirma că societatea atlantidică era divizată în două fracţiuni: una bună, denumită “fiii legii” şi alta malefică denumită “fiii lui Belial”.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cei-mai-mari-7-demoni-ai-universului/

Sat Ciocanesti-Valea Colacu(Bistritei)-Vf.Runcu-Valea Colacu(Moldovei)-Sat Colacu(Obcinele Bucovinei)

8. Sat Ciocănești, 855 m – valea Colacu (Bistriței) – vf. Runcu, 1283 m – valea Colacu (Moldovei) – sat Colacu, 755 m.


Marcaj: punct roșu.


Distanță: 11 km.


Durata: 3 ore.


Caracteristici: Accesibil tot timpul anului, dar numai pe vreme bună în timpul iernii. Traseu transversal.


Trasee intersectate: 1.




Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

Pescarul(2)

Pescarul 

de Valeriu Cercel

Este persoana-aceea care,
Din Valea Seacă-n Machu Picchu,
De-ar fi să-i zici c-a prins un viciu,
Ţi-ar arăta…”atât de mare !!!”

E individul ce, efort
Pe lac depune şi de plouă,
Iar de-a-nţepat o fâţă, două,
Numeşte-această treabă, sport,

E singurul din cei în viaţă
Care, modest, precum se ştie (!)
Cu-n peşte în fotografie,
Pe el nu-l vezi să stea în faţă,

E-un poliţai care, pe targă,
De sete, foame leşinat,
Nu pleacă pân’ ce n-a luat
Un infractor, măcar, pe vargă,

Şi tot el e nevinovat (!)….
Pentru a nu ştiu câta oară
Se laudă c-a tras pe sfoară
Pe-atâţia şi….nu-i condamnat,

E comunistu’ ăl mai mare,
Ce, fără pâine, mămăligă,
Doar cu carnetu-n mănă strigă
Sperând să prindă roşioare,

E insul ce, bun de guriţă,
Cu polonicul învăţat,
E mulţumit când i-a picat
Măcar o ştiucă-n linguriţă,

E un flăcău ce, la parâmă
Trăgând o noapte-n disperare ,
Posedă muşchi ca să declare
C-ar mai avea un pic de râmă,

E juna care-a prins un domn
În plasa ei, şi de un an
Caras visează, sau biban,
Mergând de mână cu un somn,

E pensionarul ce, dieta
Pe la scrumbii şi-o tot răsfaţă
Fără de băţ, nici plumbi, nici aţă,
Uşor, de sus….cu mulineta….

Sunt vicioşii-aceia care
S-or duce unul câte unul….
Başca femei, rachiu, tutunul….
Noroc că au….multă răbdare.

Valeriu Cercel

Pescarul amator

Pescarul amator 

de Prundoiu Dan

I-a zis nevastă-sa, de la obraz,
"Să nu mai dea cu băţu-n baltă"!
De-atunci, mereu când vine de pe iaz,
La pescărie face haltă...

Dan-T