Ansamblul arhitectonic antic din Tintignac (Franta) a fost citat prima oara in 1838 de catre scriitorul Prosper Merimee, in notele sale de calatorie. Un ansamblu (templu), construit din patru edificii monumentale printre care o cladire denumita „tribunal”, cu o functie nedeterminata, un teatru si o constructie cu abside, lunga de 90 de metri, cu peretii imbracati in marmura.
Sapaturile in Tintignac incepute in anul 2001, au permis studiul unei jumatati a ansamblului si identificarea a sase faze succesive de ocupatie a templului. Prima faza coincide cu perioada galeza, situandu-se in primul secol i.Ch. In acea epoca, locul de cult se prezenta sub forma unui vast spatiu cu baza patrata avand latura de 25 de metri, probabil, inconjurat de palisate, in mijlocul careia se afla o cladire circulara cu un diametru de 20 de metri, sprijinita pe stalpi de lemn. In interiorul acestei cladiri au fost descoperite doar urmele unui foaier si banuti de argint deformati, loviti cu ciocanul in cadrul unui ritual practicat inainte de cucerirea romana.
In 2004 a fost descoperit in aceasta platforma sacra un depozit de mobilier metalic, prezent si in alte sanctuare din aceasta perioada. (In groapa s-au gasit doar fragmente de mobilier si obiecte - aproximativ 500). Au mai fost descoperite sabii din fier cu maner imbracat in lemn, purtand inscriptii, deocamdata ilizibile din cauza coroziunii dar care vor reaparea dupa restaurare; patru sulite din fier; un fragment dintr-un scut; 9 casti din bronz (doar una era din fier); capete de animale realizate din tabla de bronz (doua capete de mistreti, un cap de cal etc.).
Ochii acestor animale au fost probabil confectionati din sticla. Capetele de animale ar fi avut rolul de stindarde montate pe prajini de lemn sau metal si purtate in timpul luptelor de avangarda razboinicilor. Au mai fost descoperite instrumente de muzica, foarte bine conservate, cum ar fi, de pilda, asa numitul carnyx, o trompeta de razboi. Reprezentari ale acestor trompete au fost recunoscute pe unele monede din bronz si pe monumente triumfale din Galia romana. Depozitul din Tintignac constituie o adevarata mina de aur pentru specialistii francezi si straini, preocupati de civilizatia celtica.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com
De-a lungul secolelor, legendara comoara din povestirile celor 1001 de nopti, traduse in urma cu 300 de ani, i-a tinut pe occidentali cu respiratia taiata. Europenii au vazut in Orient, un taram fabulos, cu bogatii nemasurate, mai ales in Imperiul otoman care respira o atmosfera de viata princiara. Captivantele povestiri precum „Aladin si lampa fermecata” ne-au facut sa visam la comorile Orientului in timp ce aventurierii si arheologii au incercat sa le descopere. Unele semne au aparut undeva pe fostul teritoriu al URSS.
Pe teritoriul fostei RSS Uzbece, la locul de confluenta al fluviului Angren cu raul Nisbahsay, se ridica dealurile ce vestesc Muntii Kurminski. In aceste locuri s-au descoperit cantitati mari de monede din secolul al XV-lea.Arheologii, care banuiau de mult ca aceasta regiune ascunde pretioase marturii ale civilizatiei si culturii popoarelor care au trait aici, au trecut la cercetarea sistematica si amanuntita a intregii zone deluroase.
Pe masura ce sapaturile ajungeau la cate un strat nou de pamant, apareau obiecte din ce in ce mai vechi: dupa numeroase vase, adevarate capodopere de arta, s-au gasit vechi monede arabe de argint, bijuterii, statuete, arme si diverse obiecte lucrate mai grosolan. De sub atelierele mestesugarilor au iesit la iveala contururile unei imense cetati fortificate, iar in stratul de loess din subsol – s-a gasit un mare numar de unelte de piatra.
Specialistii au ajuns la concluzia ca in acest loc, la confluenta celor doua ape, feudalii au ridicat cu 1500 de ani in urma o puternica fortificatie de unde, la adapostul muntelui si al apelor, putea fi supravegheata toata valea, precum si imprejurimile. In jurul fortificatiilor a luat nastere si un oras imprejmuit la randul lui tot cu un zid puternic.
Drumuri comerciale legau orasul de Taskent si Tupkent. Drumul spre Fergana, care ducea peste munte, era si el de mare importanta, motiv pentru care era bine pazit. Aceasta, cu atat mai mult cu cat traseul lui trecea pe langa o mare mina de argint, care prin secolele VII-VIII se numea „Mina de argint a Tsasului” (nume sub care era cunoscut in acea vreme Taskentul).
Potrivit marturiilor unor geografi arabi de pe atunci, aici se afla „Muntele de argint” cu faimoasa pestera cu comori din „1001 de nopti” in fata careia Ali Baba ar fi rostit cuvintele magice „Sesam, deschide-te!”
Denumirea „Kuhissim” sau „simsim” („Muntele de argint”) ar sta la originea cuvantului „sesam” cu ajutorul caruia legendarul Ali-Baba s-ar fi inavutit si ar fi imbogatit si pe altii.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com
Poiana Mărului - valea Bistra Mărului - cabana “Corciova" - Şaua lepei - colonia ,,Tomeasa"
Traseu nemarcat
Durata: 7-8 ore (5-6 ore pînă în Şaua Iepei; 13 km pe drum forestier.
Legături cu traseele: 10, 11, 12, 13, 15 şi
Un alt drum ce uneşte staţiunea ,,Poiana Mărului" cu colonia ,,Tomeasa" urmează văile Bistrei Mărului şi Corciovei. Pornim la drum de la hotelul ,,Scorilo". Trecem apa pe noul pod de beton şi de la prima intersecţie o luăm la stînga, paralel cu rîul. Trecem pe lîngă cîteva clădiri, lăsăm în dreapta poteca marcată cu triunghi albastru (traseul 15) şi ajungem după cîteva sute de metri la păstrăvărie. Depăşim bariera silvică şi mergem în susul apei. Valea cu versanţi împăduriţi începe să se îngusteze. Din stînga coboară abrupturile Cleanţului Bolvanului de unde Bistra primeşte apele Sturului, încătuşate între pante abrupte, însoţite de steiuri de piatră. Rîul şerpuieşte printre pereţii de stîncă. După 3 km ajungem la gura văii Peceneaga, în lungul căreia urcă un vechi drum forestier. Aici se desprinde poteca traseului 17, către vîrful Bloju, prin Păltineţu. Noi însă continuăm excursia pe drumul forestier ce însoţeşte Bistra Mărului. Valea tot mai îngustă şi împădurită se îndreaptă către sud, străjuită de abrupturile Muntelui Păltineţu (1469 m). Trecem rîul pe malul drept şi ajungem la o cabană forestieră. De la Poiana Mărului pînă aici am parcurs 5 km. După încă 1 km ajungem la vărsarea rîului Bloju în Bistra, rîu însoţit de un drum forestier.
Drumul nostru se ţine aproape de rîu, coteşte brusc pentru a ocoli un pinten stîncos, desprins din Cracul Jdimirului (dreapta). Trecem din nou pe stînga apei şi iarăşi pe dreapta, şi ne angajăm să străba-tem porţiunea de vale strîmtă dintre Cracul Caprifoi (stînga) şi Cracul Dalciului (dreapta). După mai bine de 1,5 km trecem din nou apa Bistrei şi ajungem la gura Văii Dalciului, pîrîu al cărui izvor se află într-o căldare glaciară. Treptat drumul se îndreaptă către est. După cîteva sute de metri, din drumul nostru se desprinde, către dreapta, un alt drum forestier ce urcă în bazinul Dalciului.
Continuăm să mergem înainte. La km 9, sosim la confluenţa Bistrei cu Izvorul Alb (şi el însoţit de drum forestier). Trecem apa pe dreapta; după 1 km drumul traversează rîul din nou şi printr-o serpentină mai pronunţată urcă pe versant. Depăşim gura pîrîului Izvorul Măranului(stînga) şi a pîrîului Frîncu (dreapta) şi urcăm tot pe dreapta apei. În dreptul confluenţei cu pîrîul Custura Măranului, trecem pe malul opus şi, printr-un ocol larg, ajungem la cabana forestieră “Corciova". Am parcurs 13 km în 4-4 ½ ore. De la Poiana Mărului pînă la cabană, accesul poate fi făcut şi cu mijloace auto. De la cabana forestieră ,,Corciova" începem urcuşul către Şaua lepei. Diferenţa de nivel de peste 300 m poate fi urcată în circa 1-1 ½ oră. Pornim la drum pe poteca ce însoţeşte îndeaproape unul din pîraiele de la obîrşia Bistrei Mărului către sud-est. Urcăm prin pădure, iar după aproxi-mativ ½ oră ieşim la golul muntelui, unde lăsăm pe dreapta o stînă. Urcuşul devine mai pieptiş, iar poteca suie în serpentine, pînă la Şaua lepei. In Şaua lepei ne întîmpină un stîlp indicator. Aici se intersectează poteca pastorală ce urmează integral culmea principală a Munţilor Ţarcu, orientată sud-vest - nord-est, cu drumul nostru ce trece din bazinul Bistrei în cel al Rîului Mare. Din Şaua lepei coborîm pe poteca turistică marcată cu bandă roşie (traseul 10). Ea merge pe valea Corciovei şi ajunge în drumul de pe malul lacului de la Gura Apelor. Urmăm acest drum spre stînga şi, după 2-3 ore de mers, ajungem în colonia ,,Tomeasa" (vezi detalii la traseul 10).
Sursa:guideromania.com
Chiar si in veacul cibernetic inceput de cativa ani, aceeasi stiinta care produce miracole palpabile se arata neputincioasa in a explica anumite fenomene ori pur si simplu originea unor obiecte bizare, descoperite in diverse locuri de pe planeta. Asemenea limite si ezitari dau nastere unor ipoteze senzationale, totusi credibile, insa dau si apa la moara celor ce sustin fara vreun argument viabil, diverse teorii fantasmagorice.
Un lucru ramane cert: doua cai de investigatii mai degraba insolite par a se apropia tot mai mult de acceptul - fie el si tacit - al oamenilor de stiinta. Este vorba despre „filiera” extraterestra si despre cea a civilizatiilor terestre disparute in mod inexplicabil pentru noi.
De peste trei decenii, din mina de argint Wonderstone Silver (Africa de Sud), lucratorii scot la suprafata niste obiecte stranii, care nu sunt de origine naturala: mici sfere metalice, cu diametrele variind intre 3 si 10 centimetri. Ele sunt compuse dintr-un aliaj pe baza de nichel si de otel, aliaj care nu exista pe Terra in stare naturala. Dar nu e acesta amanuntul cel mai socant, dupa cum vom arata mai jos. Interesant este ca pana acum deja s-au descoperit peste o suta de asemenea obiecte.
Pe exterior, sferele au cate una sau mai multe linii continue (firesc, sub forma de cerc), concentrice, care impart intregul in cate doua emisfere egale, lucru care - sustin iarasi cercetatorii - elimina posibilitatea unei origini naturale. Aceleasi suprafete demonstreaza si duritatea neobisnuita a materialului de compozitie, ele neputand fi zgariate cu vreun obiect ascutit de metal. Pe de alta parte, privitor la forma, trebuie precizat ca unele dintre asa-numitele sfere sunt usor alungite.
Artizanat de acum trei miliarde de ani
Ciudatele piese au fost impartite in doua categorii. Unele - dintr-un metal albastrui „impestritat” cu alb; altele - prevazute cu un fel de cochilie. Aceasta din urma, mai putin dura, atunci cand e faramata, da la iveala o substanta spongioasa care se dezintegreaza la contactul cu aerul. In interiorul unora dintre aceste bile, substanta respectiva are aparenta de carbon. Iata insa si elementul cel mai straniu. Sferele au fost extrase dintr-un strat geologic de pirofilita (roca de duritate 3, pe o scara cu minimul la talc - 1 si cu maximul la diamant - 10).
Varsta stratului a fost calculata la 2,8 pana la 3 miliarde de ani, in urma examinarilor cu izotopi radioactivi. Urmand o cale strict stiintifica, profesorul A. Bisschofftold, de la Universitatea Potchefstroom, e inclinat sa admita ipoteza ca sferele sunt in realitate concretiuni de limonit (un gen de minereu de fier). Dar profesorul e geolog de formatie, iar faptul ca nu toate amanuntele neobisnuite le-a luat in calcul lasa loc, practic, pentru nenumarate alte versiuni.
Expertii NASA tac...
Si alti cercetatori s-au aplecat asupra obiectelor generatoare de controverse si de senzational. Intre ei, si experti ai Agentiei Spatiale Nord-Americane, insa pana acum nimeni nu a furnizat o explicatie legata de originea lor. O parte din ele au fost expuse la muzeul sud-african din Klerkdorp. Compozitia lor - s-a mai spus - ar putea fi de origine meteorica, dar alcatuirea nu are nimic natural, ba chiar pare clar ca e artificiala.
Mai mult, Roelf Marx, conservator la muzeul amintit, a descoperit ca una dintre sferele expuse intr-o vitrina se roteste usor in jurul propriei axe, fara interventia vreunei vibratii exterioare, ca si cum o energie proprie inca o pune in miscare dupa trei miliarde de ani! Din pacate, se vorbeste inca foarte putin despre misterioasele „bijuterii extraterestre”. O aparent inexplicabila lipsa de reactie care, desi nu e unica, lasa numeroase cai speculative si da foarte mult de gandit.
Sursa:http://www.revistamagazin.ro/content/view/4830/20/(hartacomorii.blogspot.com)
Voi ce parere aveti ? Sunt simple falsuri ? Sau poate sunt dispozitive extraterestre, cu cine stie ce utilitate ? Ori poate sunt urme ale unei civilizatii stravechi, cu mult inaintea omenirii, poate chiar non-umanoida ? Puteti sa va exprimati opinia in rubrica de comentarii de mai jos.
Foarte multe vestigii din perioada eneoliticului, din urmă cu 6000 de ani, au fost găsite de-a lungul timpului în situl arheologic de la Vităneşti. Printre artefactele găsite se numără şi un pandativ de aur.
Primele cercetări au început lângă Vităneşti în anul 1993 având caracterul unor săpături de salvare, aşezarea fiind ameninţată de lucrările agricole. "Măgurice", cum se numeşte aşezarea eneolitică descoperită, se află la zece kilometrii de Alexandria, în lunca râului Teleorman şi are o formă ovală, de movilă.
În cele 17 campanii de săpături arheologice s-au obţinut rezultate extrem de interesante, ce au introdus aşezarea de la Vităneşti în circuitul ştiinţific intern şi internaţional. Cercetările au dus la descoperirea unui număr de 14 locuinţe, construite din lut şi lemn, acoperite cu stuf, papură sau paie. În interiorul acestor case au fost descoperite numeroase obiecte de uz casnic. Materialul arheologic găsit constă în principal în ceramică, unelte de piatră cioplită şi şlefuită, os, corn. Pe lângă unelte şi vase au mai fost descoperite şi statuete antropomorfe şi zoomorfe. "În această zonă au locuit comunităţi ale cultului Gumelniţa, din 4600-4900 î.Hr. Obiectele descoperite ne arată atât nivelul de cultură al locuitorilor din eneolitic cât şi o parte din activităţile lor economice, cum ar fi agricultura şi creşterea animalelor", a spus unul dintre arheologi.
Pandantivul de aur intrat în patrimonial naţional.
În campania de săpături din anul 2008 a fost făcută cea mai importantă descoperire de până acum. Aceasta constă într-un pandantiv de aur, unicat în regiunea sudică a ţării, folosit de oamenii de atunci ca bijuterie. Artefactul a fost expus în acelaşi an la Muzeul Judeţean Teleorman, iar în prezent se află la Muzeul Naţional, el făcând parte din patrimoniul ţării.
Campania de anul acesta a scos la iveală rămăşiţele a două locuinţe şi o zonă menajeră situată la marginea aşezării. Zona menajeră este zona în care oamenii de atunci aruncau gunoiul. Ea este foarte importantă deoarece oferă un număr impresionant de artefacte realizate din corn de cerb, os, ceramică şi cupru.
O altă categorie de descoperiri constă în oase de animale. Acestea au confirmat, în urma analizelor, faptul că pe lângă cultivarea cerealelor, oamenii creşteau şi animale, dar practicau şi vânătoarea. "Am găsit oase de cerb, urs, castor, căprioară şi păsări de baltă. Se pare că la acea vreme urşii şi cerbii trăiau şi în această zonă, nu numai în Carpaţi" a mai unul dintre arheologi.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com
Poiana Mărului - Buza Nedeii - vîrful Poiana Nedeii - vîrfui Bistricioara - vfrful Mătania (Nedeia) - Şaua lepei - colonia “Tomeasa"
Marcaj:
triunghi albastru pînă în vîrful Nedeia, apoi
bandă roşie pînă în Şaua lepei
Durata: 9-10 ore (5-6 ore pînă în vîrful Nedeia)
Legături cu traseele: 6, 7, 10, 11, 12, 13 şi 16
De la Staţiunea nPoiana Mărului" la barajul de la Gura Apelor se poate ajunge pe valea Bistrei Mărului (traseul 16) sau pe Culmea Nedeii si vîrful Baicu. Acesta din urmă, pe care îl descriem, este un drum ce se desfăşoară la înălţime, avînd un deosebit interes turistic. Pornim de la Poiana Mărului, din faţa hotelului “Scorilo" (650 m), şi trecem apa Bistrei Mărului. Ajungem la o intersecţie de drumuri forestiere. Drept înainte porneşte drumul de pe valea Şucului; la dreapta, cel ce face joncţiunea cu şoseaua asfaltată, ceva mai jos de staţiune; la stînga, cel care urcă paralele cu apa Bistrei. De la intersecţie o luăm la stînga (est) pe lîngă magazinul alimentar către păstrăvărie. Pe dreapta drumului, într-o fîneaţă, se înşiruie cîţiva stîlpi ai reţelei electrice. Mergem paralel cu aceştia, circa 150 de metri, şi apoi o luăm la drepta, pe poteca lată ce urcă pe o terasă a rîului. Zărim primul marcaj pe un fag bătrîn, lîngă gardul ce înconjură fîneaţa de pe podul terasei şi începem urcuşul. Ne afundăm treptat în pădurea de foioase care, toamna, îmbracă cele mai frumoase culori. Poteca urcă spre sud-est, tinzînd să prindă culmea ce separă Valea Fîntînii (dreapta) de Bistra Mărului (stînga).
După circa ½ oră de urcuş atingem culmea, pe care o urmăm spre stînga (est). Poteca urcă domol, ocolind în repetate rînduri mici proeminenţe pietroase. Urcuşul se accentuează, iar panta mai abruptă obligă la serpentine strînse, La circa 1 050 m altitudine, după 1 ¼ - 1 ½ oră de la plecare, ajungem în poiana ,,La Prcluci" situată într-o curmătură uşor vălurită. Traversăm o mică vîlcea, unde ceva mai jos susură un izvor. Poteca urcă din greu în serpentine strînse, către sud, pe versantul muntelui Buza Nedeii, ţinîndu-se în general pe linia de culme dintre Şucu şi Bistra Mărului. Ceva mai sus apare o altă poieniţă, netedă şi parţial înmlăştinită. Alte serpentine ne conduc printr-o pădure de molid mai rară, cu luminişuri, şi ajungem la golul de munte (circa 1600 m altitudine). Din Poiana Mărului pînă aici am urcat continuu timp de 3-3 ½ ore.
In faţa noastră se conturează culmea prelungă şi golaşă a Nedeii, pe care o vom străbate în totalitate. Pe tot parcursul ei, pînă la vîrful Nedeia[4] (Mătania), punctul cel mai înalt al culmii, poteca turistică este bine marcată; deseori, lîngă potecă se intîlnesc momîi (grupuri de pietre sau simple lespezi ridicate de ciobani pentru orientare, mai ales pe timp de ceaţă). De la marginea superioară a pădurii, după alte două serpentine ajungem într-o şa, la sud de vîrful Buza Nedeii. Aici poteca se bifurcă. Cea din stînga coboară pe nesimţite la stînele de la izvoarele Jdimirului. Cea din dreapta (traseul nostru) se îndreaptă spre sud şi urcă imperceptibil pe versantul de răsărit al culmii. în dreapta, cîteva vîrfuri stîncoase, despărţite prin şei mici, ne însoţesc pe o distanţă de aproape 1 km. Poteca ocoleşte pe la est vîrful Poiana Nedeii (1777 m) şi ne scoate într-o nouă curmătură; au trecut 3 ¾ - 4 ore de la plccare.
O abatere spre apus (dreapta), pe platoul vîrfului Poiana Nedeii, oferă un orizont larg în toate direcţijle. Spre vest, peste valea adîncă a Şucului se profilează cupola Muntelui Mic. Către nord şi est. Masivul Bloju, sprijinit de culmi mult alungite, cu poalcle îmbrăcate în păduri de molid, sfîrşeşte deasupra Bistrei Mărului. Ici şi colo, stînele risipite la marginea pădurii, pcte albicioase de grohotişuri, şi desenul neregulat al culmilor ne conduc privirile spre apus, dincoio de frumoasa depresiune a Poienii Mărului, pe creştetul Măgurii Marga, sau mai departe, pe profilul îndepărtat si neted al Munţilor Poiana Ruscă. La sud-est, un vîrf străbătut de o potecă ascunde Muntele Bistricioara şi vîrful Nedeia, iar mai în spate, ca două largi ferestre, apar Şaua lepei şi Şaua Şcheiului, două curmături ce delimitează Masivul Baicu. În partca de sud-vest se înalţă, masiv ca o cetate ce străjuieste zările, vîrful Ţarcu. Vîrfurile Căleanu şi Brusturu, între care s-a cuibărit Groapa Brusturului (două căldări conjugate, rupte în trepte împestriţate de grohotişuri), sînt mult suspendate deasupra văii Şuculeţului, a cărei obîrşie se retrage departe spre Şaua Şcheiului.
Pornim din nou la drum. Trecem pe deasupra unei stîne, ajungem într-o şa şi urcăm un piept de munte ceva mai abrupt, lăsînd la dreapta un grup de stînci ce pun în evidenţă un pachet de strate dure, apoi atingem vîrful cu cota 1943 m altitudine. Următorul urcuş ne conduce pe culmea netedă din care, ici şi colo, apar lespezi de piatră şi blocuri de stîncă. O abatere din potecă de circa 150 m la stînga ne scoate deasupra unui abrupt stîncos, apărut pe neaşteptate, care conturează frumoasa căldare glaciară Zănoaga Dalciului. La cîteva sute de metri sub noi, pe patul văii glaciare, un pîrîias se strecoară printre pripoare şi conuri de grohotiş la marginea unei stîne, pentru a se ascunde în pădure. De jur-împrejur pereţi de piatră scrijeliţi de torenţi conturează lăcaşul gheţarilor de altădată.
Revenim la traseu. în drumul ei spre sud-est, poteca coboară într-o şa, de unde pleacă spre stînga o potecă ciobănească ce se îndreaptă către est, pe marginea Căldării Dalciului. In continuare, urcăm domol spre sud-est, pe Muntele Bistricioara (2005 m), unde ajungem după 4 ½ -4 ¾ ore. Ne întîmpină două stînci, puternic măcinate de gerul iernilor aspre şi lungi. Spre stînga, povîrnişul ondulat al culmii face loc Căldării Frîncului. Continuînd să mergem către est-sud-est, urcuşul devine treptat lejer, pentru ca să se accentueze pe măsură ce ne apropiem de vîrful Nedeia (2150 m). Atingem vîrful, care pe vreme bună oferă o privelişte cuprinzătoare. în preajma vîrfului, pe faţa lui vestică, dinspre valea Şuculeţului, în unele veri mai puţin secetoase, se află şi un mic izvor. De la Poiana Mărului pînă aici s-au scurs 5-6 ore.
În vîrful Nedeia se face legătura cu traseul 10, marcat cu bandă roşie, care, venind de la Muntele Mic pe la Cuntu şi vîrful Ţarcu, se îndreaptă către Şaua lepei şi colonia ,,Tomeasa". Aşadar, de la vîrf o luăm la stînga, spre est-nord-est. Admirînd căldările glaciare de la obîrşia Varîngului, ne strecurăm pe faţa nordică a vîrfului Baicu şi coborîm în Şaua lepei. De aici mergem pe valea Corciovei pînă la drumul de contur al lacului Gura Apelor şi apoi pe acesta, la stînga, către colonia ,,Tomeasa" (timp necesar 4-4 ½ ore). Pentru detalii, vezi şi traseul 10.
Sursa:guideromania.com
Cei care cauta comori au auzit diverse legende, in care abia daca se intrezaresc cateva indicii despre locatia comorii, si mai degraba povețele batranilor pentru cei care degraba vor sa se imbogateasca. In cele ce urmeaza va prezentam o legenda, probabil povestita de un uncheaș la gura sobei, culeasa mai de demult de vreun pasionat folclorist, ca sa va faceti o prima impresie privind migaloasa "munca" de a gasi comori, care probabil incepe cu ... documentarea. :)
Odinioara pradara hotii si o biserica. Nu mult dupa aceea se imbolnavi conducatorul hotilor greu. Zacand el asa singur pe patul mortii in vizuina sa, vazu deodata o para mare in al carei mijloc se arata chipul patronului bisericii pradate.
Criminit de spaima, auzia ca in vis: - Cu dureri sfasietoare vei fini in curand viata ta ca pacatoasa, daca nu te vei lepada de mestesugul blastamat de Dumnezeu: iar lucrurile pradate din locasul dumnezeiesc sa le duci indarat!
Dupa aceste cuvinte, hotul hotilor se trezi in mijlocul tovarasilor, cari-l deplansera, tinandu-l mort. El le povesti despre vedenie si amenintare, si dupa ce lua dela fiecare juramantul ca se va lepada de hotie, se impartira dupa insanatosirea baciului, cu odoarele si banii pradati.
Capitanul dadu fiecarui partea sa, le aminti inainte de despartire mai o data despre fagaduinta lor, si gandi unde sa-si ascunda el partea sa, treisprezece poloboace, ticsite cu galbeni. Intr-o pivnita, pe coasta dealului, in fata orasului Siret voia sa-si cufunde averea. El isi aduse patru zidari, le fagadui multi bani, daca vor zidi in timpul noptii o pivnita.
Pivnita era gata, dar in zadar se opintia sa bage toate butile cu galbeni: numai douasprezece aveau loc. De aceea ingropase al treisprezecelea poloboc inaintea pivnitii. Dupa toata munca le dadu zidarilor voie sa-si ia din butile puse in pivnita atatia bani cat vor putea duce. Dar vai! Baciul incuia pivnita si intrinsa, pe sarmanii zidari. Acuma de-abia era el sigur ca nu va sti nimeni de comoara ascunsa.
Cu un saculet de galbeni se sui pe o trasura, carnind spre un oras invecinat, unde avea sa se pecestuiasca. Aproape de orasul amintit, pe cand trecea e prin padure, gandita capitanul hotilor cum sa omoare si viziteul, tovarasul sau cel din urma. Cu un cuit ascutit, il strapunse pe nestiute in spatre. Viziteul cazu mort intre cai, acestia se speriara, rasturnara trasura, si aninat de un protap, fu nevrednicul hot tariat de moarte. Asa fini el vieata sa cea pacatoasa.
Comoara ascunsa inca n-a ridicat-o nimeni, macar ca pivnita se deschide totdeauna de Pasti pe timpul Invierii Mantuitorului nostru. "
Sursa:hartacomorii.blogspot.com
Cabana ,,Gura Zlatei" - Valea Mare - Cioaca Bodului - vîrful Petreanu
Traseu nemarcat
Durata: 3 ½-4 ore
Legături cu traseul 10
Acest traseu, deşi nemarcat, face legătura între cabana ,,Gura Zlatei" şi culmea principală a Munţilor Ţarcu. Pornim la drum de la cabană (750 m altitudine) şi mergem pe şosea, către nord, paralel cu Rîul Mare. Din locul în care şoseaua trece pe dreapta rîului, mergem înainte, lăsînd pe stînga cîteva mici cabane. Traversăm apa Văii Mari şi o luăm la stînga, pe drumul care urcă pe Valea Mare. La început acesta merge pe versantul stîng al văii, şi, după circa 500 m, traversează pîrîul de două ori printr-o curbă în loc. Mergînd prin pădurea de foioase, drumul mai descrie o curbă spre stînga, însoţind la oarecare înălţime pîrîul Valea Mare. După circa 1 km, traversează din nou pîrîul (1020 m altitudine) şi, prin numeroase serpentine, se anină de versantul drept al Văii Mari. La ultima curbă a drumului o luăm la stînga, pe o potecă ce merge în lungul versantului, prin pădure, către vest-nord-vest, pe sub un vîrf împădurit (1 389 m). Treptat ne apropiem de firul văii. La circa 1300 m altitudine traversăm apa pe stînga şi urcăm prin pădure, paralel cu rîul. La gura unui afluent mai însemnat (circa 1400 m altitudine) trecem pentru scurt timp pe dreapta şi apoi din nou pe stînga, pentru ultima oară traversînd apa la circa 1450 m înălţime. Prin pădurea de molid urcăm susţinut către nord şi ieşim la golul muntelui, în preajma unei stîne, unde ajungem după 2 ½ ore de la plecare.
De la stînă (1 550 m) străbatem păşunea şi ajungem în culmea pe care o urmăm la stînga, spre vîrful Petreanu. Trecem pe deasupra altei stîne (stînga), aflată ceva mai jos, acolo unde una din obtîrşiile Văii Mari se adînceşte puternic, formînd o ravenă. În faţa noastră se înalţă vîrful Petreanu, cu creştetul său teşit. Poteca ciobănească pe care o folosim şerpuieşte pe coasta golaşă, mergînd paralel cu ravena amintită. La circa 1850 m altitudine, ajungem pe un platou foarte neted, pe care îl străbatem în continuare şi apoi urcăm uşor, pe una din numeroasele poteci care împînzesc muntele, lăsînd în stînga o stînă. După 4 ore de mers din Valea Rîului Mare, poposim la circa 1900 m, pe unul din cele două vîrfuri ale Petreanului (1895 m, marcat printr-o îngrămădire de lespezi şi 1903 m, punctul culminant).
Străjuind obîrşiile Văii Mari (în sud), pîrîului Zeicani (vest), Văii de Laţuri (est) şi Zlatnei (nord), vîrful Petreanu oferă o largă cuprindere a împrejurimilor. De o frumuseţe aparte este imaginea asupra Munţilor Retezat, aflaţi către est. In vîrful Petreanu, situat pe culmea principală a Munţilor Ţarcu, facem racordul cu traseul 10. Spre stînga (sud-vest) el duce în Şaua lepei, iar în dreapta (sud-est) la Sarmizegetusa sau la Clopotiva.
Sursa:guideromania.com
Prin Plaiul Closani (Mehedinti) au stapanit sute de ani haiducii, apoi au fost si pandurii lui Tudor Vladimirescu. Multi bani au adunat ei in timpul in care au fost stapanii locurilor, ai codrilor si ai muntilor. Pe multi nu au apucat sa-i cheltuiasca: ori au fost prinsi de inamici si trimisi pe lumea cealalta, ori au fugit spre alte zari si nu au mai apucat sa-si recupereze banii ascunsi. In urma lor au ramas multe cantece si ulcele cu bani de argint sau de aur.
Oamenii din Plaiul Closani mai cauta si astazi comorile haiducilor. Si daca nu le cauta ei, vin altii, din alte parti, caci faima tinutului plin de comori a ajuns departe!
"Muntele geme de aur!" spun oamenii din partea locului. Dar semnele s-au pierdut pentru ca padurile acestea au ars de mai multe ori. "Si atunci semnele lasate de haiduci sau de altii care si-au ascuns comorile s-au pierdut" - spune nea Balu, cel mai batran "comorist". Cati nu au fost pe aici sa caute comori! "La un moment dat, oamenii aveau multe planuri de comori, de ajunsesera sa le dea ca zestre fetelor. Uite, nu am sa-ti dau avere, dar iti dau planul unei comori si poate te imbogatesti". Un profesor povesteste: "Intr-o zi chiar am luat un om dintr-un sat si ne-am dus sa verificam informatiile despre o comoara. Sunt ascunse prin munti, se ajunge greu. Daduse febra si in mine, intr-un fel. Am sapat noi ce am sapat si la un moment dat sapa a lovit ceva din metal! Am inmarmurit! Dar nu era decat o scara care te ajuta sa incaleci. E acum la muzeul scolii, si e toata comoara pe care am gasit-o!".
Scena din filmul "Haiducii lui Saptecai"
Comoara haiducului Fara
Pe la 1750, in Plaiul Closani haiducea Lupsa Fara. Acesta lua bani de la greci, de la turci, de la boieri. Pentru ca nu avea timp sa-i cheltuiasca, ii ascundea pe unde putea; in pesteri, in scorburi, cu gandul sa vina sa-i ia. Numai ca haiducul Fara i-a suparat pe multi si turcii din Ada Kaleh au primit ordin sa il prinda. Fara a murit fara sa stie cineva unde ii sunt banii. Peste ani, un cioban care pastea oile prin Poiana Izvoarelor a gasit o parte din banii haiducului intr-o scorbura de fag. Si langa bani un inel frumos - despre care se zice ca ar fi inelul Mariei Tereza. Se pare insa ca banii haiducului erau blestemati caci ciobanul, care avea o draguta, a ramas fara bani, pentru ca aceasta, in cardasie cu barbatul ei l-au jefuit. Alti bani au fost gasiti de un anume Gheorghe Tirlui intr-o piatra, pe Cotu Poienii - o ulcea plina de aur. Din banii astia omul si-a facut gospodarie mare si si-a tinut baiatul la scoli inalte, de a ajuns doctor la Bals. Si tot acest Tirlui a mai gasit o parte din banii haiducului la radacina unui fag impletit cu un paltin, la Piatra lui Stan. Aceste povesti cu noroc au fost consemnate de parintele Haralambie Tudor, din satul Saliste, comuna Izverna.
Comorile haiducilor se gasesc la Bratosin, la Gornenti, la Balta, la Podeni, la Rusti - locuri din Plaiul Closanilor. Ulcele, caldari pline cu bani de aur. Oamenii povestesc si despre alti norocosi care au gasit caldari cu bani. In Poiana cu feriga, de pe langa Pestera Ogasul Parului, au venit odata trei banateni si au dezgropat o caldarusa cu aur. Au avut un plan, se pare ca bun si nu din acelea false de care se umpluse, la un moment dat, tot tinutul.
Comoara sarbului Milan
A ramas cel putin o comoara nedescoperita in aceeasi zona: banii lui Milan - sarbul, haiducul de la Fereastra. Sarbul era mare viteaz si bun manuitor de arme. Se spune ca se folosea de ambele maini intr-o lupta, in fiecare mana avand cate o arma. Multi ani au umblat poterele dupa el sa il prinda, dar era prea iscusit. Refugiul bandei lui Milan era la "Fereastra " - un punct de observatie, existent si astazi, la care se ajunge foarte greu. Aici se strangeau haiducii cu capetenia lor si impartea prada. Avea bani multi Milan, dar erau "castigati" dintr-un omor. Bani blestemati. I-a ingropat si el tot cu blestem, cu multe semne - biserici, o broasca si alte semne, ca sa nu piarda locul comorii. Banii blestemati nu se puteau dezgropa decat cu acordul lui. Numai ca Milan a fost tradat de un tovaras de-al lui si intr-o zi potera l-a ucis. Dupa ce i-au sfaramat cu gloante mana stanga.
Muntii din Plaiul Closanilor raman astfel plini de seifuri ale haiducilor, ramane de vazut cine le poate gasi.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com
C
lopotiva - valea Rîului Mare - cabana ,,Gura Zlatei" - colonia ..Tomeasa"
Traseu nemarcat
Durata: 6-7 ore (25,5 km)
Legături cu traseele: 10, 14, 15 şi 16
Acest traseu se integrează atît sistemului de marcaje din Munţii Retezat, cît şi celui din Munţii Ţarcu, urmărind limita geografică dintre cele două grupe muntoase. Pornind din Clopotiva, unul dintre cele mai vechi şi mai autentice sate din “Ţara Haţegului", pătrundem în munte pe şoseaua modernizată din lungul Rîului Mare şi ne angajăm să străbatem una dintre cele mai frumoase văi ale Carpaţilor. Mergem către sud, pe stînga rîului; după 1 km de la ie.ţirea din sat trecem prin dreptul coloniei ,,Brazi" si lăsăm în dreapta drumul ce urcă pe versant, folosit de traseul 11. În continuare, ne strecurăm prin despicâtura văii, sculptată între Măgura Zimbrului (1251 m), stînga, şi Furcătura Clopotivei (1457 m), dreapta, trecînd printre pereţii stîncoşi. în dreptul meandrelor, unde lunca se lărgeşte, apar din loc în loc mici poieniţe şi sălaşe. Din stînga sosesc apele vijelioase ale pîrîului Lespezi, strînse tocmai de sub vîrful Chiciura din Retezat.
După 9,5 km ajungem la ,,Casa Verde, acolo unde Rîul Mare se strecoară pe sub culmile împădurite ale Prisăcii (vest) şi Picuiului (est). Valea se îngustează puternic din nou, iar pădurea coboară aproape pînă în albia rîului. Cleanţul Hornarilor ne aţine calea cu pereţii săi abrupţi, aşa încît şoseaua este nevoită să treacă pe dreapta apei. Mergînd pe sub muchiile Gorganului şi Brădetului ajungem la gura Văii Mari, vale ce îşi adună izvoarele de pe faţa estică a Muntelui Petreanu. In continuare, trecem din nou pe stînga rîulul şi ajungem la confluenţa Zlătuiei cu Rîul Mare. Intr-o poiană de pe dreapta şoselei ne întîmpină cabana nGura Zlatei" (17 km de la Clopotiva).
Mai sus de cabană valea se îngustează, dovedind apriga luptă a rîului cu stîncile muntelui. El descrie numeroase meandre, străjuite de abrupturi brăzdate de scocuri şi ghirlande de grohotişuri, în timp ce colţi de stîncă ţîşnesc din mantia pădurii. Ne strecurăm cu greu pe sub abrupturile vîrfului Cioaca Radeşului (1453 m), stînga, şi Cioaca Albinului, dreapta, ce prind în încleştare apele înspumate ale Rîului Mare.
Depăşim gura Radeşului, cu izvoarele în Munţii Retezat, şi ajungem la vărsarea pîrîului Pietrei (Netişului) în Rîul Mare. El izvorăşte din lacul cu acelaşi nume, adăpostit în căldarea glaciară de sub Vîrful Pietrei. După ce am parcurs 25,5 km de la plecare, sosim la gura văii Tomeasa, în lungul căreia urcă drumul folosit parţial de traseul 17. După încă 200 m ajungem la colonia nTomeasa". Aici, în despicătura văii apare construcţia masivă a barajului de la Gura Apelor, de pe al cărui coronament putem admira peisajul din jur. Pentru aceasta urmăm drumul modernizat ce o ia la dreapta şi urcă pe versantul stîng al Rîului Mare. Ajungem astfel la o intersecţie, de unde o luăm la stînga, în urcuş, pe drumul modernizat ce suie în continuare pe versantul acoperit cu grohotişuri. După 1 km ajungem deasupra barajului. De aici se poate urma drumul de contur al lacului (nemodernizat) ce face legătura cu potecile traseelor turistice 10, 15 şi 16.
Cele două mari golfuri ale lacului, de pe Rîul Şes şi de pe Lăpuşnicul Mare sînt separate de o culme muntoasă, deasupra căreia se înalţă piramidal vîrful Gugu din Munţii Godeanu.
Sursa:guideromania.com
Multi cautatori de aur au pierdut ani intregi in Nevada în urmărirea a ceea ce cred a fi o mare comoara. La momentul pierderii acestui imens tezaur nu au existat hărţi ale zonei în cauză.
Faptele sunt după cum urmează:
În 1856, războiul dintre Utah şi guvernul federal părea iminent.
Brigham Young şi bătrânii lui Mormon a decis să adune bogăţiile Bisericii lui Mormon şi să le protejeze prin găsirea unui loc ascuns adecvat.
Ei au trimis mai multi indieni convertiti pentru a găsi un loc adecvat. O mare pestera a fost găsita in zona oraşului actual al Pioche Ely.
În Utah se facea tot posibilul pentru a transforma fiecare proprietate in aur. Mărfurile au fost vândute la trecerea călătorilor, băncile au fost lichidate, iar membrii bisericii au predat toti banii pe care ii aveau. Peste 1,5 milioane de dolari au fost colectati, în special în aur.
Relaţiile cu guvernul federal părea insa să se amelioreze, dar o veste cutremuratoare a ajuns până la urechile lui Brigham Young: masacrul de la Mountain Meadow . Din motive încă neclare, membrii unui intreg vagon de tren din Arkansas au fost sacrificati, lăsând doar câtiva dintre copiii cei mai tineri in viata.
Brigham Young a considerat că in aceasta situatie, chiar si pestera ar fi nesigura.
El a ordonat ca aurul fi transferat către oraşul mormon din San Bernardino din California, de unde, dacă este necesar, ar putea fi mutat rapid la Mexic.
Douăzeci şi două vagoane cu o escortă armată de patruzeci de paznici au călătorit spre peşteră si au incarcat tot aurul.
Ei au decis să adopte o rută care ar ocoli orice aşezare, pentru a evita orice detectare sau suspiciune.
Pentru a face acest lucru, ei au trebuit să traverseze zona sud-centrala a Nevadei.
Cu toate acestea, deșertul s-a dovedit a fi prea mult, chiar şi pentru aceşti oameni bine caliti. Ei au ramas repede fara apă şi de toate eforturile pentru a localiza surse de apa s-au dovedit zadarnice. În cele din urmă, ei au decis ca ar fi mai bine să se întoarcă la ultima apă pe langa care au trecut. Deci, lăsând convoiul de aur şi caii în grija carutasiilor si supraveghetorilor, cei patruzeci de paznici au plecat inapoi dupa apa.
Câteva zile mai târziu, paznicii s-au întors, dar au găsit pe cei ramasi la vagoane ucisi, vagoanele arse, caii furati şi aurul dispărut. Nu mai exista absolut nici o urmă de aur. După o căutare atenta, paznicii s-au reîntors acasă. Căutările ulterioare, efectuate de către mormoni, s-au dovedit la fel de inutile. Nici macar un gram de aur nu a mai fost gasit.
Asadar, aurul este probabil în continuare pe undeva pe acolo, pentru a fi gasit. La valoarea de astăzi, acest aur ar valoara peste 30 milioane de dolari. Cu toate acestea, valoarea numismatica si istorica ar fi mult mai mare.
Acum pot exista mai multe ipoteze fanteziste, de exemplu ca paznicii au ucis pe responsablii de convoi, au luat aurul si apoi au musamalizat evenimentele, sau ca a fost urmarit convoiul si cand a ramas fara paznici si soldati a fost atacat si pradat, totusi cert este ca greutatea aurului ar fi fost prea mare pentru ca acesta sa fi fost mutat foarte departe, fără carute, astfel că ar trebui să fie ascuns undeva în apropierea locului unde au fost ucisi supraveghetorii convoiului.
Sursa:Articol prezentat in premiera in Romania de http://www.hartacomorii.blogspot.com/ .
