Poiana Nedeii-Cantonul pastoral "Casuta din povesti"-Sub Telescaun-Cabana Rusu-Dealul Chiciora-Petrosani(cartierul Carpati)*muntii Parang

8. Poiana Nedeii - contonul pastoral “Casuta din povesti” - sub telescaun - cabana Rusu - dealul Chiciora - Petrosani (cartierul Carpati)

Marcaj: Poiana Nedeii - cabana Rusu (nemarcat - apare punct rosu, marcaj vechi, neaprobat); cabana Rusu - Petrosani (banda rosie - in refacere de la Curmatura Calinii in jos)                                                      

Timp: 3- 3½ ore.                                                                                                                                

Traseu accesibil vara si iarna; traseu de schi.

De la statia telescaunului (1685 m alt.) coborim pe poteca din dreapta liniei de telescaun. Dupa circa 10 minute ajungem intr-o poiana mai larga, unde soseste din stinga si drumul montan auto spre cabana Rusu. In poiana se insira citeva casute (refugiul Salvamont Paring), statia meteorologica si cantonul pastoral ,,Casuta din povesti'. Coborim pe drumul auto pina intr-o sa (1545 m alt.). Trecem din nou pe poteca la stinga virfului cu baliza (cota 1555 m). Drumul ocoleste virful prin dreapta. Din acest punct, panta se iuteste si coborim pe poteca ce taie drept pe sub linia telescaunului. Traversam de doua ori bucla soselei. La 1445 m alt. avem ca reper o cabina de beton si mai jos trecem ultima data peste drumul auto. Poteca se opropie de raristile cu fagi seculari si coboara pe linga linia telescaunului. Apoi, cind cumpana apelor se dirijeaza spre vest, parasim linia telescaunului, care ramine in dreapta, si coborim pina in saua larga de la Rusu, unde reintilnim drumul auto. Pe dreapta se afla un robinet cu apa de baut. Timp: 1½ -1¾ ora. Reluam coborirea pe culmea cu faget care se asaza pe directia nord-vest, paralel cu valea Maleia. Traversam drumul auto de la cabana si coborim prin culoarul de pe culmea Rusu. Dupa 35-40 de minute de coborire domoala trecem pe linga Crucea Calinii si mai jos ajungem in Curmatura Calinii (870 m alt.), loc de raspintie a traseelor 1 B si 1 C. Timp: 2¼ -2½ ore.
Parasim culmea si ne abatem jumatate la stinga pe poteca ce trece pe sub vf. Chiciora. Coborim continuu pe culmea care de la un izvor mocirlos se dirijeaza spre vest-nord-vest. Trecem pe linga finate imprejmuite. Jos, la circa 750 m alt, trecem succesiv pe sub doua linii de inalta tensiune, apoi, la capatul dealului Chiciora, ne abatem pe versantul sting, coborind pe strada Chiciora din Petrosani (595 m alt.). Iesim in soseaua principala. In dreapta se afla statia de autobuze spre centru si gara.
Sursa:scrigroup.com

Siretul isi inroseste apele-Rezistenta anticomunista*Partea II

PRELUAT de pe Rex Histrianorul
Siretul îşi înroşeşte apele - Rezistenţa anticomunistă - C. Ionitoiu (cap-XVIII)
TRIBUTUL ŢĂRANILOR PLĂTIT COMUNISMULUI
-PARTEA II-

N-a rămas sat din ţară unde bieţii ţărani să nu fie jefuiţi, chinuiţi şi condamnaţi la muncă forţată. Dacă te opreşti în comuna Vişina, din judeţul Dîmboviţa, întâlneşti tot atâta jale ca şi în Vrancea, Bihor, Făgăraş sau Valea Glavaciocului. Aici, la izvorul Neajlovului, au fost arestaţi 64 de oameni şi s*au pronunţat 761 de ani condamnare împotriva lor. Şi aceasta pentru a-i înspăimânta pe ceilalţi şi a-i determina ca "singuri şi nesiliţi de nimeni" să semneze intrarea în sclavie.
După ce an de an i-au hărţuit, arestând azi unul, mâine altul, fără rezultat, în ziua de sâmbătă, 21 ianuarie 1961, a început să se tragă clopotul în comuna Vişina. Oamenii ajunseseră la disperare. Echipe de 18-20 activişti cutreierau uliţele satului obligându-i pe ţărani să semneze cererea de intrare în colectiv. Unii disperaţi fugeau de acasă. Lăcustele comuniste intrau în casă şi nu plecau până ce nu mâncau tot. La unui dintre ţărani, după ce s-au săturat, şi-au făcut treaba mare în putina cu brânză, în faţa copilaşilor. Între cei care i-au condus, în casa respectivă era Ionică Lăzărescu, cunoscut în comună.
Pe tuşa Anica au luat-o de ceafă, i-au dat cu tuşiera în nas şi apoi au dat-o cu nasul de cerere: "Uite, babo, ce-ai făcut: te-ai înscris în colectiv nesilită de nimeni". Şi Marin D. Nicolae al lui Puricei povesteşte şi-i dau lacrimile de câte a văzut. El cu Gheorghe Boiangiu şi Marin Ciuciulete au început să tragă clopotul. Lumea s-a adunat. Telefoanele au fost ocupate. Revolta izbucnise. Activiştii au fugit ca potârnichile şi au alarmat şefii de la Bucureşti.
Spre seară şi-a făcut apariţia Ceauşescu, care, după nevastă, era din satul vecin, de la Petreşti. Pentru că era curajos, a sosit însoţit de 28 de maşini ale Securităţii, unele pline, altele goale ca să plece încărcate. Pentru a-şi arăta forţa a început să tragă cu armele, ca pe front. Nu a fost omorât nimeni. Doar Ion Ungureanu a fost rănit. Şi a început vânătoarea după oameni. Stan Rădulescu s-a suit în pod şi când au venit să-l ridice a început să strige: "Săriţi, fraţilor, că au venit americanii peste mine!"
Peste 200 de ţărani au fost ridicaţi în pumni şi loviţi cu patul puştilor în spate şi în cap. Au fost duşi la Piteşti unde a început chinuirea. Au fost ridicate familii întregi. De exemplu Marin Necula a fost arestat cu fratele, cumnatul, mama şi tala. Cinci dintr-o casă !
Torturile erau îngrozitoare. Lui Anghel Ilie, ţăran din Vişina, anchetatorul Micudelu Constantin i*a scos testiculul cu creionul. O metodă barbară prin care au fost trecuţi cu toţii era legarea fedeleş şi ridicarea cu scriptele la trei metri de unde li se da drumul să cadă pe ciment. Şi nu o dată, ci de trei-patru ori, până leşinau.
Unul din sat, Dinu Gheorghe, a murit în închisoare din cauza chinurilor îndurate pe perioada anchetelor. Erau zi şi noapte chemaţi la interogatoriu şi bătuţi zdravăn. Din sutele de arestaţi, bărbaţi şi femei, după ce au trecut prin infernul de la Piteşti, 64 din comuna Vişina şi satul Răscăi, pendinte de ea, au luat drumul închisorilor şi lagărelor de exterminare.
Pentru suferinţa lor îndurată în apărarea pământului moştenit din străbuni sau câştigat prin fapte de arme pe câmpul de luptă, pentru dăruirea lor în înfruntarea cu fiarele comuniste ce urmăreau distrugerea fiinţei umane, numele acestor martiri merită să fie înscrise în cartea de aur a REZISTENŢEI ROMÂNEŞTI:
Din comuna Vişina: Boiangiu Gheorghe, Busuioc Nicolae, Ciuciulei Gheorghe, Ciuciulei Marin, Ciuciulei Stan, Dinu Gheorghe (mort în temniţă), Dinulescu Alexandru, Gută Marin, llie Anghel, Istrate Marin, Istrate Nicolae, Lăzărescu llie, Motoc Anghel, Onete Gh. Marin, Popescu Maria, Popescu Petre, Popescu Zoia, Rădoi Carol, Rotaru Gheorghe, Sultana Dumitru, Sultana Ştefan, Toader Emil, Torcea Constantin.
Din satul Răscăieţi: Anca Radu, Badea Gheorghe, Bărbulescu Constantin (student), Bărbulescu Gheorghe, Bogdan Gheorghe, Bogdan Nicolae, Buibar A. Constantin, Buibar N. Constantin, Chiriţă Zamfir, Ciocmata Marin, Ciotea Ion, Ciotea Zamfir, Cătălina Gheorghe, Chiriţă Marin, Cristea Iordan, Dănăilă llie, Filea Maria, Cavăt Constantin, Grigore D. Nicolae, Ilie Alexandru, llie Gheorghe, Ivan Dumitra, Ivan Dumitru, Mihăescu Ion, Necula M. Stan, Necula R. Gheorghe, Necula St. Marin I, Necula St. Marin , Necula I. Marin, Nuţă Ion, Nuţă Marin, Petre Constantin, Pisică Nicolae, Rădulescu Stan, Stana P. Marin, Stana R. Marin, Stanciu Gheorghe, Stancu Radu, Stănculescu Ion, Torcea...
Răscoalele continuă
Marţi, 7 martie 1961, Lelea Zdîrca trage de zor clopotele din comuna Dobroteşti (Doage) de pe valea pârâului Burdea, la nord de Roşiorii de Vede. Oamenii prinseseră pe vice-preşedintele raionului, pe care l-au bătut fiindcă nu restituia cererile de înscriere în colectiv. Primarul şi activiştii sânt şi ei bătuţi, dar reuşesc să fugă.
Sătenii se constituie în echipe care blochează toate intrările în comună. Spre seară au început să zboare avioanele de vânătoare pentru a intimida oamenii; în acest timp apare adjunctul ministrului de interne, generalul Negrea, însoţit de zbirii raionului (Bodîrlău şi I. Stănescu), după ce trupe de securitate făcuseră intrarea şi deschiseseră focul. Ţăranul Martan Stan este rănit la picior.
Arestările continuă toată noaptea, cei prinşi la grămadă sunt duşi în clădirea şcolii şi bătuţi. Peste o sută de ţărani sunt arestaţi, printre ei şi preotul Istrate. Teroarea se aşterne peste sat timp de 6 luni, în timp ce arestaţii iau drumul lagărelor şi închisorilor de exterminare. Printre ei, în afară de cei de mai sus, s-au reţinut numele: Dănălache I. Ion, Mănălache Ion, Ioana Ciobanu şi foarte mulţi alţii, peste o sută de persoane.
Astăzi urmărim să se facă lumină peste întreaga ţară, ca să fie cunoscută drama satului românesc şi să fie repuşi în drepturi toţi cei deposedaţi de bunurile materiale, cărora li s-au furat pământul şi bucata de pâine a copiilor lor.
Schingiuitorii şi criminalii acestor neînfricaţi apărători ai gliei strămoşeşti să fie aduşi în faţa poporului, pentru ca lumea să afle adevărul iar astfel de lucruri să nu se mai petreacă. Ne închinăm ţării şi sărutăm rănile şi obrajii umiliţi de mercenarii diabolicului sistem comunist, încredinţaţi că se va face dreptate.

CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com

Siretul isi inroseste apele-Rezistenta anticomunista*Partea I

PRELUAT de pe Rex Histrianorum
Siretul îşi înroşeşte apele - Rezistenţa anticomunistă - C. Ionitoiu (cap-XVIII)
-PARTEA I-

Satul Vadu Roşca a fost trecut prin gloanţele ucigătoare ale călăului Ceauşescu. La un an de zile după barbaria dezlănţuită de ruşi în Ungaria, satele româneşti au fost pârjolite de comuniştii români care în turbarea lor îi ucideau pe ţărani pentru a-i înscrie cu forţa în colective.
Trecând prin câmpia inferioară a Siretului, în triunghiul Focşani - Rîmnicu Sărat - Galaţi, şi astăzi, după 35 de ani, supravieţuitorii povestesc cu groază despre cele petrecute în toamna anului 1957. Sfârşitul verii a însemnat începutul calvarului mai ales pentru cei mai obidiţi ai satelor, pentru ţăranii din Vadu Roşca, sat cu 500-600 de fumuri la data aceea şi fără resurse pentru a-şi hrăni copiii. Trăiau din te miri ce, fiindcă pământ aveau foarte puţin!
Nevoia îi împinsese să se îndeletnicească cu împletituri din răchită. Şi plecau să-şi desfacă marfa, la sfârşitul verii, până la Cudalbi, Costache Negri, Pechea, până unde reuşeau s-o dea în schimb pe de-ale gurii. Mai făceau drumuri şi-n baltă pentru a aduce papură spre a avea de împletit panere şi rogojini pe timpul iernii. Dar în vara lui 1957 n-au mai apucat să ajungă la destinaţie pentru că pe drum au fost vânaţi, schingiuiţi, li s-a confiscat marfa, deoarece nu erau înscrişi în colectiv. Trebuiau s-o facă acum, fie la Pechea, fie la Hanul lui Conachi, Vameş sau Iveşti, pe unde îi prindeau, după ce le strângeau mâinile în uşă, îi băteau legaţi de roata căruţii sau îi înţepau cu sula în tot corpul.
Pe deasupra, la întoarcere, nu aveau voie să povestească despre miracolul înscrierii în colectiv. Cei întorşi erau îngroziţi şi teama intrase şi în ceilalţi, care îndrăzneau să plece din sat hotărâţi fiind să nu-i lase pe activişti să pătrundă cu colectivizarea. Raionul Lieşti fierbea din cauza primului secretar Ciocîldău, care voia să-şi îndeplinească planul trasat de Ceauşescu. Îi pusese la dispoziţie şi regimentul din Tecuci. Vulturenii, mai docili, au acceptat, dar nu cu uşurinţă. Uliţele satului erau cutreierate de activişti străini de locuri, ce foloseau tot felul de mijloace de convingere.
La Surafa, în schimb, au întâmpinat rezistenţă. Şi a fost confruntare ca pe timp de război, folosindu-se şi tunul. Oamenii s-au văzut nevoiţi să înfunde lunca Siretului. Octombrie şi noiembrie au fost furtunoase. Cei din Răstoaca şi Boţîrlau nu s-au lăsat. Au ocupat primăriile şi au ars nu numai cererile de înscriere în colective, dar şi actele ce le găseau în cale.
Armata a deschis focul. S-au produs zeci de arestări printre cei ce nu au luat drumul pădurilor. Până spre 1 decembrie regiunea Galaţi era aproape îngenuncheată. Mai rămânea Vadu Roşca. Un singur sat amărât. Dar vorba proverbului: nu ştii de unde sare iepurele.
Vadu Roşca nu mai avea odihnă. Oamenii se organizaseră ca pe timpul năvălirilor barbare, cu străji care vegheau zi şi noapte asupra pericolului. Cum se apropia cineva suspect începeau fluierăturile şi clopotul de la biserică îi trezea pe toţi. Torţele înmuiate în păcură se aprindeau şi lumea era gata, cu furci, coase şi ce mai apucau, să-şi apere pământul. În ultima săptămână a Iui noiembrie 1957 au venit de la "Comitetul comunal" din Năneşti fel de fel de sfătuitori care să-i convingă fără violenţă să accepte fericirea colectivă, însă nimeni n-a acceptat.
Toader Gh. Iordache opreşte cu parul pe Ceauşescu........Marţi, 2 decembrie, pe şoseaua dintre Lieşti-Călieni-Năneşti şi-a făcut apariţia o maşină care înainta spre mijlocul satului. Înăuntru, pe lângă Ciocîldău, se mai afla o persoana. Şi maşina a înaintat până în dreptul kilometrului 23 (de pe D.N. 23), unde i-a ieşit în faţă un disperat. După ce a tras pe şosea o linie cu parul, l-a ridicat gata să trăsnească:
- Până aici! Afară din satul nostru ! O voce bâlbâită i-a strigat pe fereastra maşinii: "La o parte, aici e partidul". Unchi Petrache, cum i se mai spunea lui Iordache Toader, a răspuns imediat: "Ce partid, mă? Tu partid, eu partid, copiii noştri mor de foame înapoi, că aici vă pun cruce" şi a lăsat parul în jos. Maşina a dat puţin înapoi şi Ceauşescu a scos pistolul pe fereastră descărcându-l în sus. Lumea a început să huiduie şi maşina a făcut calea întoarsă ducându-se de unde a venit. Să fi fost ora prânzului", îşi mai reamintesc oamenii.
Satul era in fierbere. Nimeni nu-l mai părăsea. Nu mai aveau curajul să meargă nici la rudele din împrejurimi. Dar ceea ce nu ştiau era faptul că, după fugă, Ceauşescu dăduse ordin ca armata sa-i înconjoare şi să nu le permită nici intrarea, nici ieşirea. Cordonul militar era aşezat pe Putna, întinzându-se la 3 km de sat pentru a nu fi observat. Nici plutaşul nu mai avea voie să vină acasă după alimente. Tancurile şi maşinile erau pe poziţie de tragere.
Miercuri sătenii au fost anunţaţi ca joi dimineaţa, la orele 8, oamenii să se adune la locul numit "strungă", de la marginea satului, pentru a se discuta cu ei deoarece se renunţă la colectivizare, în acel loc se adunau vitele satului, care plecau la păşune, şi tot acolo se găsea o cazemată rămasă intactă din timpul războiului. Joi dimineaţa se anunţa a fi o zi geroasă. Frigul îţi îngheţa până şi sufletul. Oamenii, cu mic cu mare, tremurau şi aşteptau. Pe la orele 9 a apărut armata şi au început ameninţările. La prima salvă de foc trasă în sus, oamenii au răspuns cu huiduieli şi bolovani.
Clopotul, care se alia la 200-300 de metri, a început să dea alarma. Cristea Enuţă, de 22 de ani, tocmai eliberat din armată, chema pe toţi să vină întru salvarea satului. Armata a deschis focul în plin.
Copiii şi vârstnicii care nu au avut timp să se adăpostească în cazemată au fost seceraţi de mitraliere, rămânând întinşi de-a lungul drumului: Arcan Ion (14 ani), Crăciun Dumitru (28 de ani), Crăciun Toader (49 de ani, tată a 8 copii), Crăciun Stroe (31 de ani), Marin Dumitru (49 de ani), Radu Dana a lui Chilichi (28 de ani, mamă a 4 copii) şi Mihai Marin zis Roşu (42 de ani), ciuruit de gloanţe şi mort după 15 zile,
Trupele "victorioase" au început înaintarea în sat trăgând salve de mitralieră prin curţile oamenilor îngroziţi. Parte din ei, cu copiii în braţe, au fugii spre pădurile din împrejurimi. Alţii, care nu ajunseseră la strungă, la auzul rafalelor s-au îndreptat spre biserică.
La vreo 200 de metri de la începerea înaintării, trupele sânt oprite, pentru un moment, în apropierea liniei unde Toader Gh. Iordache îl oprise cu parul pe Ceauşecu, de un tânăr de 29 de ani, Dimofte Aurel, care se avântă spre mijlocul şoselei în faşă unei maşini strigând: "Aţi venit să ne treceţi la colectiv cu armele?" Şi mai mult n-a mai putut spune că un glonte tras de un ofiţer l-a lovit în inimă. Ai casei, cu soţia zbierând, cu un copil de un an în braţe, s-au repezit în drum şi au luat corpul lui Aurel ducându-l în casă. După ei au năvălit ostaşii care i-au pus cu faţa la perete şi au luat cu ei "corpul delict", pe tânărul Dimofte.
Încă un salt şi armata a ajuns în dreptul clopotniţei de unde Cristea Enuţă, de 22 de ani, chema de zor oamenii să salveze satul. Coloana de maşini s-a oprit în faţa "obstacolului" de forma unui foişor de vie, făcut numai din scândură şi de unde continua limba clopotului "să vorbească" despre jalea aşternută. Dar nu pentru mult timp. Din vacarmul care se iscase afară, ba "trage, mă", sau "nu trage", referindu-se fie la ostaşi, fie la clopotul improvizat, a prins glas o mitralieră care a ciuruit scândurile clopotniţei făcând ca treptat limba de fier să amuţească.
Şi nu numai ea. Ostaşii care au urcat pe scara de lemn au adus într-o pătură trupul lui Cristea Enuţă şiroind de sânge. Din podeaua de scândură continua să se prelingă sânge nevinovat, în timp ce într-un colţ fusese găsit ghemuit un copil de 8 ani, Vasilică al lui Marin Şurub. Acest nou "corp delict" era şi el dat jos în pumni şi luat ca trofeu. Numai Dumnezeu l-a ocrotit pe acest copilaş în ploaia de gloanţe ce s-a abătut asupra clopotniţei.
Sătul fusese cucerit, acoperit de sânge, dar oamenilor nu li se arătaseră binefacerile comunismului. Trebuiau să le guste, să le simtă pe propria lor piele. Morţii au fost ţinuţi într-una din casele neterminate de la marginea satului şi li s-a pus pază serioasă. Cei răniţi au fost adunaţi de pe drumuri sau de pe unde se ascunseseră, duşi într-o altă casă şi trimişi după aceea la Focşani. Printre cei 27 s-au reţinut: Crăciun Domnica, Cristea Maria, Dobre Marin (rănit în mână), Haralambie Ionel (împuşcat în picior), Cristea Stan zis Mraniţă (rănit în mină şi picior).
Joi, 4 decembrie, până la miezul nopţii, curţile şi casele au fost răscolite şi peste 100 de ţărani au fost mânaţi ca vitele în cele două clase ale şcolii de pe malul Putnei, unde au stat în frig, cu faţa la perete, până a venit partidul. Şi-a făcut apariţia Ceauşescu însoţit de Ciocîldău şi de o haită de securişti şi de procurori. Primul a dat ordin gingaş: "Nu plecaţi până nu scoateţi totul de la ei. Să fie aspru pedepsiţi. Se instituie stare de urgenţă aici. Răniţii, după ce se vindecă, să fie duşi !a anchetă. Să nu scape nimeni nepedepsit". Şi a plecat partidul, aşternând jalea în urma lui.
Peste zece zile a stat satul sub ocupaţie. Pretutindeni erau soldaţi care strigau şi ameninţau. Vorbeau altă limbă. Se pare că erau ceangăi din regimentul de la Tecuci. Arestările se făceau în permanenţă. Din fiecare casă lipsea cel puţin unul. Vecin la vecin nu putea merge. Nici doi nu aveau voie să meargă pe drum în timpul zilei. Până la cooperativă erai însoţit de un soldat înarmat, în curte, ca să-şi hrănească animalele sau pentru alte nevoi, oamenii mergeau mai mult pe brânci. Din când în când se auzeau focuri de armă trase ca să-i intimideze. La Sultana se pregătea mâncarea pentru anchetatorii care schingiuiau. Oamenii din sat erau chemaţi cu păsări şi alimente pentru a-i hrăni pe călăi.
Anchetele şi chinurile cele mai îngrozitoare aveau loc în casa lui Stanică Dumitru ajuns şeful C.A.P.-ului. Unul, Aramă, şeful Securităţii din Galaţi, îşi adusese pe cei mai fioroşi dintre călăi pentru efectuarea primelor cercetări. Pentru faza următoare, întocmirea dosarelor şi trimiterea în judecată, dubele Securităţii cărau mereu pe nenorociţii din Vadu Roşca la Galaţi. După două zile, şi morţii au fost transportaţi la Focşani.
Schilodiţii se târăsc pe drumul Golgotei
Dintre cei trecuţi prin cele două săli de clasă, prin casa lui Stanică, după ascultarea lor de către "domnii procurori" înainte de a ajunge în ghearele lui Aramă: Toader Gri. Iordache, născut în comuna Vulturu, pe 1 ianuarie 1917, cel care l-a oprit pe Ceauşescu a fost bătut în asemenea hal încât recunoştea tot ce doreau călăii. A declarat că avea tot felul de arme, chiar şi un tun pe care-l ţinea ascuns în mormântul mamei lui. Din om a fost făcut neom. A fost condamnat la 7 ani. .Astăzi este paralizat ca urmare a chinurilor îndurate.
Haralambie Ioniţă, zis Mînzu, a strigat: "Jos comunismul" şi "Jos hoţii". Tată a 6 copii. A fost torturat îngrozitor şi condamnat la 10 ani.
Grigore Irina, luata de lângă mama ei care avea 100 de ani şi învinuită, deoarece locuia aproape de biserică, de a fi tras clopotul din prispa ei, de la 70-80 metri distanţă.
Marinache Tudor, zis Grecu, a fost bătut atât de rău că nu se putea ţine pe picioare. lonascu M. Niţu, un tânăr de 17 ani; Sandu Ion, zis Arcanu; Niţu V. Stan, condamnat la 6 ani; Voicu Sandu, al lui Ciuciubei, de 32 de ani, a fost condamnat la 5 ani; Crăciun Toader, de 45 de ani; Crăciun Marin, zis Turică, fiul, de 17 ani; Crăciun Toader, zis Holban, arestat cu fiul, Crăciun D-tru, de 17 ani; Crăciun Aurel al lui Porcolet, un copilandru; Arcan Dumitru, al lui Şoarece, a fost de asemenea bătut îngrozitor; Mihalcea Nicolae zis Albu; Popoiu Toader; Sandu Ion; Lazăr Sandu, de 17 ani...
Tot satul a fost anchetat, în afara lui nu se ştia nimic fiind înconjurat de armată. Nimeni nu avea voie să-l părăsească; nici să intre. Preotesei Ioana Alexandrina, care nu fusese în sat în ziua măcelului şi nu avea cunoştinţă de cele petrecute, de abia i s-a dat voie să fie trecută cu pluta pentru a se întoarce acasă. Morţii au fost îngropaţi în cele două cimitire din Focşani.
Arestaţii, după chinurile îndurate, au fost trimişi în judecată la Tribunalul Militar din Constanţa. Recursul s-a judecat la Galaţi. O fată de 12 ani a fost anchetată şi dusă ca martor al acuzării la Bulibaşa Constantin.
Teroarea a domnit peste sat până în ajunul Crăciunului, când a fost retrasă armata. Procurorul şef Cruceru, care a urmărit desfăşurarea anchetei, văzând sărăcia ce domnea în sat, se întreba pentru ce oare s-au răsculat ţăranii, care nu aveau ce apăra. Dar ce bun poate fi mai de preţ decât cel de a trăi în libertate?
Iar lui ţaţa Catrina nimeni n-a putut să-i interzică mersul la biserică. La fiecare sărbătoare o găseai îngenuncheată sub clopotniţă, pe locul unde a băltit sângele lui Enuţă al ei, bocind: "Floarea mamei, bradul mamei, mama nu mai are lacrimi!"Era durarea unui neam exprimată prin aceste cuvinte căci sute de mii de mame îşi aşteptau brazii lor care nu se mai întorceau. Aşa s-au petrecut lucrurile la Vadu Roşca. Şi nu numai aici.
Sursa:universulromanesc.com

Lacul Calcescu-Saua Piatra Taiata-Vf Parangul Mare-Vf.Carja-Poiana Nedeii*myntii Parang

7. Lacul Cilcescu - saua Piatra Taiata - vf. Paringul Mare - vf. Cirja - Poiona Nedeii

Marcaj: Lacul Cilcescu - saua Piatra Taiata (cruce rosie); saua Piatra Taiata - Poiana Nedeii (banda rosie)

Timp: 6¼ -7½ ore.                                                                                                                          

Traseu interzis iarna.

Aceasta este a treia etapa a parcursului crestei principale a Paringului in sensul est-vest.
De la lacul Cilcescu pornim spre vest, urcind prin poienitele dintre jnepeni, unde se ascund doua lacuri mici. Traversam interfluviul dintre valea glaciara Cilcescu si valea glaciara Zanoaga Mare si urmarim in continuare spre vest poteca uneori neclara ce traverseaza mici piraie, zone mlastinoase, cimpuri de lespezi, pina in partea opusa a circului, deasupra nivelului lacului Zanoaga Mare. Aici incepe poteca de urcus spre abruptul Pietrei Taiate. Urcusul este mare si sfirseste cu o strunga prin care razbatem la trecerea Piatra Taiata (2251 m alt). Timp: 1-1¼ ora.
Ramificatie importanta: spre sud-est (banda rosie) - Dengherul (Rinca); spre nord-vest (banda albastra) - vf. Piatra Taiata si Poiana Muierii; spre sud-vest (banda rosie) - vf. Paringul Mare. Ultima dintre poteci este cea pe care continuam traseul 7. Coborirea este lipsita de dificultati pina in saua Gheresul (2113 m alt.). Timp: 1¼ -1½ ora. Pastrind directia vest, incepem un urcus greu si lung pe coasta cu iarba si lespezi a muntelui Iesul, evitind poteca mai larga ce se asaza pe curba de nivel, pe fata sudica. Aceasta ar fi o buna scurtatura spre saua Gruiul (vezi si traseul 2). Urcusul spre vf. Iesul (2375 m alt.) dureaza aproape o ora. Odata ajunsi pe creasta inalta, la peste 2300 m alt., efortul este mai redus si trecem usor peste proeminentele crestei, cuceriti si de peisajul ce se deschide la dreapta, spre caldarile complexului glaciar Rosiile. Este mult mai atractiv sa urcam Paringul Mare dinspre est, avind avantajul unui traseu de apropiere, cu diferente mari de altitudine intre sei si virfuri. Din vf. Iesul coborim intr-o mica sa (2310 m alt.), apoi urcam vf. Piclesa (2335 m alt.) si coborim pe muchie, in saua Piclesa (2225 m alt.). In fata se ridica piramida stincoasa Gruiul (2345 m alt,). Poteca urca pina Ia 2325 m alt., apoi ocoleste aceasta piramida pe la sud. Din pisc se pot face cele mai frumoase fotografii spre vf. Paringul Mare si lacul Mindra. Din vf. Gruiul avem de coborit o muchie dificila, cu panta mare, iesind in saua Gruiul (2305 m alt), loc prin care se strecoara in caldarea nordica Mindra traseul 12. Timp: 3-3¾ ore.
Urcusul spre vf. Paringul Mare este dificil (muchie ingusta, panta mare). Avind mereu abruptul Mindrei in dreapta urcam pe micile serpentine ale potecii pina ce atingem platoul piscului. Timp: 3¾ -4½ ore. Tur de orizont (vezi traseul 2).
Din virful cel mai inalt al muntilor Paring coborim circa 500 m pe panta lenta spre vest-nord-vest, apoi ne dirijam spre nord-nord-vest. Atentie! Pe ceata exista tendinta de a cobori in continuare pe directia vest-nord-vest. Aceasta ne-ar conduce rapid in jos, pe piciorul muntelui Gemanarea. Deci retinem schimbarea de directie pe culmea domoala a Paringului Mare si dupa o coborire ceva mai alerta spre nord-nord-vest trecem prin saua Paringul Mare (2410 m alt.). Platoul se inalta usor spre vf. Gemanarea (2426 m alt.). Poteca ocoleste pe la vest gurguiul cu lespezi al virfului, dar privelistea deosebita de pe acest cuib de vulturi ne indeamna sa nu-l ocolim. Dincolo de virf trecem printr-o sa mai adinca (Gemanarea, 2378 m alt.), prin care se strecoara poteca traseului 11 de la stina Rosiile spre plaiul Gemanarea. Continuam sa mergem pe linia crestei principale. Urcind comod pe culmea usor povirnita trecem peste vf. Stoienita (2421 m alt.), opoi coborim in saua Stoienita (2360 m alt.). Inainte, spre nord-vest, se profileaza vf. Cirja (2405 m alt). Priveliste excelenta spre valea Jiului si spre muntii Sureanu. Coborirea incepe brusc pe versantul nord-vestic, avind pe dreapta peretii care cad spre Caldarea Seaca o Cirjei. Poteca isi cauta loc pe muchie, apoi pe un uluc ingust si dupa un sir de zigzaguri poposeste in saua Caprelor (2195 m alt.), in care se afla si un mic refugiu de piatra, fara acoperis. Coborirea continua prin zone cu stincarii pe care le evitam prin stinga. Dupa ce depasim muntele Scurtul (alt. max. 2225 m) coborim pe linga mici tancuri, iar inainte de a iesi in saua Scurtul (2050 m alt.) ocolim pintenul stincos ce strajuieste intrarea pe traseul 28. Incepind de aici, panta se domoleste. Poteca foarte buna se mentine pe creasta principala pina linga saua Paringul Mic (2010 m alt.), unde intram pe flancul sudic al urcusului. O poteca ne conduce in arc de cerc pe la circa 1950 m alt., apoi in coborire usoara spre nord-vest si vest pina ce sosim din nou pe culme, la 1860 m alt. Coborim pe drumul mai larg, pe linga stincariile de pe vf. Bodea (1850 m alt.), apoi pe linga vilele asociatiilor sportive din Petrosani. Dupa un platou care se afla in dreptul blocurilor I.E.F.S. (dreapta) trecem pe linga releul TV si ne oprim la statia telescaunului (1685 m alt.), unde ia sfirsit etapa a treia a traversarii est-vest a crestei principale. De aici putem cobori la Petrosani fie cu telescaunul si autobuzul, fie pe traseele 1 C sau 10 si 10 A.
Sursa:scrigroup.com

Rascoala taranilor din judetul Vlasca a fost inabusita in sange

PRELUAT de pe Rex Histrianorum
Răscoala ţăranilor din judeţul Vlaşca a fost înăbuşită în sânge - (cap-XVII-)


Toata admiraţia şi recunoştinţa noastră o închinăm ţărănimii care s-a ridicat, uriaş zăgaz de oţel, opunându-se celor ce voiau să-i cheltuiască atât de ieftin independenţa şi demnitatea naţională. Acest omagiu a fost adus de Iuliu Maniu ţărănimii, căreia regimul comunist i-a furat voinţa exprimată pe 19 noiembrie 1946. Ţăranul a apărat cu străşnicie burată de pământ moştenită din moşi-strămoşi. Şi atunci când au venit să-i măture ultimul bob din hambar, părinţii, crescuţi in suferinţa, au murit apărând pământul copiilor lor, dar nu s-au lăsat îngenuncheaţi.
Dând la o parte vălul uitării intenţionate, aşternut de mercenarii aduşi de sovietici şi instalaţi în guvernele şi comitetele centrale în ultimii patruzeci şi cinci de ani, descoperim tributul de sânge plătii de ţăranii români în apărarea ogorului lor. Ne oprim asupra dramei ce a cuprins Vlaşca şi Teleormanul, întinzându-se până la comuna Prisaca din judeţul Olt.
În noaptea de 6 spre 7 iulie 1950, securiştii l-au arestat pe învăţătorul Marin Ionescu, din comuna Ciuperceni, pentru că ceruse revizuirea cotelor, care erau foarte mari, în timp ce seceta pârjolise pământul. Oamenii trudeau să ducă grâul Ia şura de la batoză, când o bură de ploaie i-a înmuiat până la piele. Cu toate acestea, câţiva ţărani din Ciuperceni au alergat la fraţii lor din Siliştea, anunţându-i că securiştii au început să-i aresteze pe cei care încercau să obţină scăderea cotelor.
Asupra satului Ciuperceni se abătuseră focuri de puşcă şi de mitralieră. Cei de pe câmp, uzi de ploaie şi însoţiţi de zgomotul armelor de foc, au înjurat şi au plecat spre casă. Călin Petre, din Siliştea, a spus: Măi, oameni buni, hai spre casă că nu-i a bine cu împuşcăturile astea. În satul Siliştea plutonierul-major de miliţie Trifan V., originar din comuna Fereiu, judeţul Teleorman, arestase doi ţărani din Ciuperceni.
Pe la orele 8 dimineaţa, peste douăzeci de ţărani, care asistaseră la scena arestării, s-au îndreptai spre postul de miliţie, au spart uşa şi i-au eliberat pe cei doi fraţi ai lor. Călin Petre, după ce a dejugat, i-a spus lui Cornel să intre în casă pentru că ce se petrece în sat înseamnă răscoală. Era speriat de mulţimea care pusese mâna pe topoare, coase şi furci şi se îndrepta spre sediul partidului comunist. Copiii, cu pietre în mână, îşi însoţeau mamele şi taţii, care strigau:
- Fraţilor, haideţi să spargem sediul partidului, să spargem moara şi să ne luăm pământul, fiindcă murim de foame. În timp ce Călin Petre îşi schimba hainele ude, a început să se tragă clopotul de la biserica unde oficia preotul Rafailescu. Cornel, la cei nouăsprezece ani ai lui şi cu gândul la cei doi copilaşi pe care trebuia să-i hrănească, a sărit pe fereastră şi s-a îndreptat spre centrul satului.
Şoseaua era plină.
Gărăgăianu Maria, de nouăsprezece ani, se urcase în jurul orei nouă dimineaţa în clopotniţa bisericii şi trăgea neîncetat clopotul, care pusese satul în picioare; şi nu numai Siliştea, începuseră să sosească ţăranii din Purani, Mirea, Talpa, Preajba, Ciuperceni, Buteşti. Ţăranii de pe valea Glavaciogului erau în mare fierbere, în timp ce două-trei ore clopotul de alarmă n-a încetat să bată. Lumea era îndârjită.
Pe ascuns, activistul Vîrlan Dumitru s-a dus şi a împuşcat pe tânăra Maria Gărgăianu în stomac, dar ea a continuat să tragă clopotul. Atunci bestia comunistă s-a urcat la ea şi a tras-o în jos în timp ce intestinele îi atârnau din abdomen, în faţa acestui spectacol barbar, oamenii au fugit după Vîrlan.
Ţăranul Badea Bou l-a dezarmat şi activistul a fost frământat în pumni şi călcat în picioare de furia poporului. În câteva minute n-avea să mai rămână nimic în sediul partidului comunist, simbol al opresiunii şi crimei. Printre primii intraţi în sediu s-au numărat: Călin Cornel, Badea Bou, Ionel Bou (invalid de război, în cârje), fraţii Ion şi Nicolae Crăiţă, Frusina Bratu şi mulţi alţii. Tablourile satrapilor comunişti au fost rupte şi jucate în picioare. Maculatura marxistă a fost arsă. Geamurile şi uşile au fost făcute praf. Comuniştii găsiţi înăuntru, aici şi la primărie, au fost legaţi şi închişi în şcoală., În jurul prânzului au sosit trei camioane cu soldaţi de la Giurgiu, care i-au încercuit pe cei trei-patru mii de ţărani.
O parte din soldaţi cărau lăzile cu cartuşe intr-o şură. Femeile li s-au adresat cu cuvintele: Măi băieţi, aveţi şi voi părinţi, fraţi sau copii. Gândiţi-vă că şi ei mor de foame ca şi noi. Hoţii ăştia de comunişti ne-au jefuit pe toţi şi acum vor să ne omoare.
Călin P. Cornel s-a repezit şi a pus mâna pe un pistol cu treizeci şi două de focuri şi pe doi saci cu cartuşe, în timp ce mulţimea înfuriată a dezarmat şi legat pe cei veniţi în frunte cu un maior. Au fost duşi tot în şcoală, unde se găseau cozile de topor ale comuniştilor. Pe la orele 4 după-amiază a sosit armată foarte multă, cu tunuri şi cu mitraliere fixate pe maşini, şi s-a tras în ţărani.
Activistul comunist Dumitrescu a luat o pelerină de ploaie de la un securist şi cu un automat ascuns sub aceasta s-a îndreptat spre Popa N. Stan, din comuna Siliştea, care striga: Să dăm comuniştii jos! Eu am văzut în Rusia ce înseamnă comunismul, care a adus pe om in stare animalică. Nici n-a apucat bine să-şi termine caracterizarea sistemului diabolic marxist, şi călăul Dumitrescu a descărcat un încărcător în el. Capul lui Popa N. Stan n-a mai existat... din el a rămas doar trupul neînsufleţit.
Trăgând în mulţime, bestia a strigat: Cine se mai opune intrării în colectiv. Şi Ontică Ion, din satul Purani, tată a două fetiţe (Tita de şase luni şi Aristiţa de doi ani), a ieşit în faţă ridicându-şi cămaşa şi, cu pieptul gol, a strigat: Trageţi, că şi aşa murim de foame. Călăul Dumitrescu a tras o rafală în piept şi o a doua la picioare. Ontică Ion a căzut luând în braţe ulucile din gardul bisericii în timp ce i se auzeau ultimele cuvinte: M-aţi ucis, nenorociţilor. Lacrimile se scurgeau de pe obrajii lui Călin Cornel în timp ce Burcea Ion, tot din comuna Purani, care ieşise după Ontică, era şi el secerat de gloanţe. Mulţimea a fost respinsă circa cinci sute de metri. Aproape douăzeci de persoane au fost rănite.
Pe loc au rămas moarte două fete având fiecare şaisprezece ani, ambele din comuna Siliştea: Aurica Crăciun şi Olimpia Colibaşu. De pe jos l-au adunat pe Ontică Ion, de douăzeci şi opt de ani, care mai sufla. A fost aruncat într-o maşină şi în drum spre spital l-au frământat cu patul puştii. Au dat jos un cadavru. Burcea Ion, în vârstă de treizeci şi opt de ani, a ajuns la spital în nesimţire, iar pe ziua de 14 iulie 1950 a murit din cauza rănilor. Printre cei răniţi au fost semnalaţi: Gărgăianu Maria, Mantu Mihai, Crăiţă Elena, Neagu Ion, Băjenaru Stere, Gărgăianu Tudor, Rizea Tudor.
În noaptea de 7 spre 8 iulie, Călin P. Cornel a fost până la ora trei într-un ulm foarte mare şi de acolo împuşca numai cauciucurile maşinilor. Când a fost depistat, s-a pierdut în noapte cu pistolul şi, furişându-se prin păduri, a ajuns după cinci zile la Rucăr, unde s-a angajat la o stână în munte. Auzind că părinţii i-au fost arestaţi şi, soţia cu cei doi copilaşi (de doi ani şi de un an) a plecat la părinţii ei, Călin Cornel s-a hotărât să se predea. A venit acasă şi nu s-a lăsat prins decât după ce s-a luptat cu securiştii. Chinurile pe care le-a îndurat acest tânăr de nouăsprezece ani sunt de neimaginat şi, când le citeşti, te cutremuri. Dar, într-o zi vor fi cunoscute!
O bună parte din ţăranii care s-au răsculat au fost condamnaţi şi purtaţi prin închisori şi lagăre de exterminare. Printre cei şaizeci şi patru de ţărani ce au trecut pe la "Canalul Morţii" s-au numărat: Vasilescu Tudor (zece ani), Popa N. Constantin (şase ani), Neagu Ion (cinci ani), Călin Cornel (cinci ani), Bratu Frusina (trei ani), Badea Bou (un an), Bratu Sterea (doi ani), Tălpeanu Sterea (doi ani), Gheorghe Ciortan (doi ani), Ene Oprea (un an), Stancu Ene (un an), Crăiţă Nicolae (trei ani), Berbecaru Ilie (şase ani), Trăistaru Ilinca (trei luni), Vasilescu Durica (trei luni).
Printre schingiuitorii din anchetele răsculaţilor au fost: Stănescu Marin (locotenent-major), Seceră (plutonier), Cristea (locotenent-major), Ionescu (elev la Şcoala de Securitate).
Alţi 211 ţărani au fost chinuiţi în cercetări, fără să fie condamnaţi, sau au fost pur şi simplu deportaţi în Bărăgan. Printre cei anchetaţi au fost identificaţi: Băjenaru Stere, Băjenaru Vasile, Anghelescu Gogu, Bou Stan, Ciobănescu Radu, Bou Maria, Bou Păun, Bou Ionel, Bou Ilie, Crăiţă Constantin, Crăiţă loan, Dragnea Stan, Dicu lancu, Dicu Nicolae, Dicu Ion, Dobre Firică, Dan Alexandru, Dănac Grigore, Gărgăianu Radu-Ion, Ghinea Traian, Gărgăianu Nicolae, Irimescu Răducu, Modoran Nicolae, Neagu Tudor, Minai Ion, Păun Bou Ioana, Radu Petre, Rizca Alexandru, Turcu Constantin, Urian llie şi alţii. Anchetele au încetat pe 23 august 1951, după care a urmat exodul.
Familii întregi au fost dislocate şi deportate in Bărăgan, după ce li s-au luat toate bunurile, tot ce agonisiseră: Albuţel Constantin, Burcea Marin, Braticievici Iancu, Ciobănescu Florea, Dănac Vasile, Constantinescu Aurica, Constantinescu Gheorghe-Gică, Constantinescu Nicolae, Florescu Barbu, Dinculescu Ecaterina. Dumitrescu Mihai, Golescu Marin, Sonescu Elena, lonescu Gheorghe, Ionescu Mircea, lonescu Cornelia, Iliescu Gheorghe, Mărgărilescu Stelian, Manole Dumitru, Marin Mişu, Negoescu Gogu, Neaţă Traian, Păun Maria, Petrescu Gheorghe, Oprea I., Tucu loan, Vişan Marin, Maican Grigore, Maican Cîrstea, Saru (din Udeni), Tucu Nicolae, Pană llie, Ghinea Grigore, Ghinea Alexandru (Augustin) şi alţii.
Satele care au avut de suferit de pe urma acestei răscoale ţărăneşti au fost: Ciupercem, Siliştea, Buteşti, Purani, Şopîrleşti, Poeni, Moşeni, Ghimpaţi, Cămineasca, Udeni, Sîrbeni, Ungureni, Blăjeşti. Sericu, Talpa Biscoveni, Babele, întinzându-se focul nemulţumirilor până dincolo de Corbii Mari, Drăgoeşti de Ilfov, Vînătorii Mici şi Vînătorii Mari.
Chinurile au continuat dezlănţuindu-se nu numai asupra celor arestaţi, dar şi asupra urmaşilor acestora. Nu se poate uita batjocorirea tatălui Iui Călin P. Cornel, care era obligat să ducă recolta la Videle, însoţit de ţiganii lăutari, în timp ce fiul muncea ca un sclav la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Nici familiile celor împuşcaţi în timpul răscoalei nu erau scutite de teroarea dezlănţuită de forţele opresive. Timp de 14 ani Ioana Ontică a fost dusă pe la Securitate, interogată, ameninţată şi lovită, iar cele două fetiţe o însoţeau de teamă să nu fie arestată.
Jalea se aşternuse peste glia strămoşească....Răscoala ţăranilor din judeţul Olt a fost înăbuşită în sânge
Şi sătenii din Băiculeşti, comuna Oporeu, de pe valea pârâului Teslui, nu departe de Scorniceşti, s*au răsculat în anul 1960 împotriva colectivizării forţate. Trupele de securitate au intervenit cu promptitudine şi au împuşcat pe ţăranul Nătărău Ion, zis Codreanu. Printre zecile de arestaţi s-au numărat: Cristea Ion din satul Beria Mare şi Burciu Gheorghe din comuna Oporelu. Cu această ocazie asupra locuitorilor s-a dezlănţuit o cruntă teroare. Sute de săteni au fost aduşi la primăria din Oporelu şi, după ce au fost bătuţi bine, au sfârşit prin a iscăli intrarea în colectiv. Un nou val de teroare s-a abătut în regiunea de sud a judeţului Dîmboviţa în anul următor. De data aceasta au avut de suferit sătenii din apropierea comunei Petreşti, locul de naştere al Elenei Ceauşescu.
Şalele de la izvorul Neajlovului până la Corbii Mari, printre ele numărându-se: Răscăieţi, Broşteni, Vişina, Jugureni, Croitori, Ragu, Ulieşli, Morteni, grupate în vestita Cîmpie a Neajlovului, s*au văzut de-a dreptul ameninţate în existenţa lor. Fugăriţi prin pădurile din apropiere, arestaţi şi trimişi în închisori pe baza unor procese înscenate, asaltaţi de politrucii care mergeau din casă în casă pentru a smulge adeziunea la colectiv, ţăranii n-au mai putut suporta şi au trecut la acţiune, chemând, prin tragerea clopotelor, pe tot omul să se alăture pentru a împiedica colectivizarea forţată.
Autorităţile şi agitatorii politici au fugit şi au cerut ajutor. Trupele de securitate şi-au făcut apariţia, prinzându-i ca într-un cleşte pe răsculaţi, după care a venit nemernicul de Ceauşescu, care le-a promis libertatea de a hotărî asupra înscrierii. Dar numai până a doua zi, fiindcă peste noapte armata i-a ocupat şi au început chinurile şi semnarea cererilor de intrare în colective sub tortură. Mulţi au murit după aceste schingiuiri care au avut loc mai ales în comuna Vişina. Şi nu puţini au fost cei care au luat drumul lagărelor de exterminare din bălţile Dunării.
Şi, cu acest sistem de transformare a ţăranului în sclav, s-a ajuns în 1962, când s-a hotărât ca nici un ţăran să nu rămână în afara colectivelor, cu alte cuvinte putea să fie chiar omorât, dar pământul trebuia să-i fie adus în colhoz.
În acea primăvară anului 1962 au început să bată clopotele pe valea Iminogului, din judeţul Olt. În dangătul lor de alarmă ce prevestea urgie, locuitorii satelor: Miceşti, Dealul Mare, Bărcăneşti, Măndineşti, Liceşti, Vîlcele s-au îndreptat spre primăria din comuna Olteni, înarmaţi cu ce apucaseră: furci, topoare, sape, coase. La podul de pe pârâul Iminog îi aşteptau trupele de securitate şi miliţie. Li s-a cerut sa se înscrie în colectiv "de bunăvoie" şi să se retragă pe la casele lor. Refuzând, asupra miilor de ţărani s-a deschis focul, în plin.
Au fost împuşcaţi mortal: Păduţ Pavel, Brăileanu Ion şi Liciu Marin al lui Anton Lazăr, frate cu Străinu. In total au murit şase ţărani. Câteva zeci au fost răniţi, alte sute, după ce au fost torturaţi, au luat drumul lagărelor de exterminare din bălţile Dunării. S-a reţinut numele unuia dintre ei, anume Florescu C. Constantin, zis Vintilă.
După aceste groaznice represiuni, trupele de securitate au ocupat satele timp de trei săptămâni. Ţăranii n-au putut ieşi din curţile lor până nu au iscălit cererile de intrare în colective. Împotriva acestor sate s-a tras şi cu tunul, ca la Babadag, Suraia. Un caz ce nu poate fi uitat este cel al Elenei Petcu, gravidă, care a fost arestată şi chinuită la Piteşti.

CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com

Cabana Ranca-Saua Dengherul-Vf.Setea Mare-Saua Piatra Taiata-Lacul Calcescu*muntii Parang

6. Cabana Rinca - saua Dengherul - vf. Setea Mare - saua Piatra Taiata - lacul Cilcescu

Marcaj: Cabana Rinca - saua Dengherul (triunghi rosu - marcaj vechi, in refacere); saua Dengherul - saua Piatra Taiata (banda rosie - marcaj vechi, in refacere); saua Piatra Taiata - lacul Cilcescu (cruce rosie)                                                              

Timp: 6 -7 ore.                                              

Traseu interzis iarna.

Etapa a doua a parcursului crestei principale in sensul est-vest incepe de la cabana Rinca (1580 m alt.). Urcam direct prin poiana la nivelul drumului alpin 67 C (1610 m alt). Mergem pe sosea spre nord, prin goliste, circa 400 m. Priveliste deosebita spre Mohorul si Paringul Mare. Soseaua ne conduce apoi o scurta portiune prin padure, iesind in golul Cornesului Mare. Trecem prin saua Coada Rincii (1655 m alt), loc in care parasim drumul carosabil care urca pina sub vf. Papusa. Din sa intram in Plaiul Novacenilor. Poteca trece pe linga o cabina de beton (in dreapta, stina Coada Rincii), apoi lasa in dreapta poteca spre stina Papusa. Urcam pe Plaiul Novacenilor pina in dreptul serpentinei DN 67 C. De aici reintram pe sosea, trecind pe versantul sud-vestic al Papusii. Dupa un mars de circa 2 km, peste ravenele Papusii, sosim in saua Coasta Crucii (2020 m alt.), unde lasam in dreapta un drum de tractor spre vf. Papusa si saua Cioara (traseul 4). Timp: 1¼-1½ ora.
Urmam in continuare soseaua pe culmea principala, trecem pe vf. Dengherul (2069 m alt.) si iesim in saua Dengherul (2035 m alt.). Din acest loc, culmea principala se ridica repede spre vf. Urdele. Lasam in dreapta poteca traseului 21, care ocoleste pe la nord vf. Urdele, si strabatem in urcus serpentinele pina sub virf, la circa 2110 m alt. Soseaua se abate pe flancul sudic, urcind moderat pina in pasul Urdele (2145 m alt.). Pe stinga se profileaza abrupturile ametitoare ale caldarii Mohorului. Din pasul Urdele, drumul alpin coboara mult si descrie o noua serie de serpentine. La penultima dintre ele putem parasi soseaua si intram pe poteca ciobanilor, care coboara direct in saua Urdele (2040 m alt). In timpul coboririi putem admira, prin saua Iezerului, comorile Paringului central. Timp: 2½-3 ore.
La reluare ne asteapta un urcus mai greu, pe poteca partial inierbata. Citeva serpentine ne ajuta sa invingem panta muntelui Iezerul. Aproape de terminarea urcusului, poteca se apropie de marginea abruptului care alimenteaza caldarea mare a Mohorului. Loc periculos pe vreme umeda, cetoasa sau cu vint puternic. In acest loc se recomanda mersul in formatie compacta, eventual cu asigurare. Ajungem pe platoul Iezerului, al carui virf (2157 m alt.) se afla in dreapta. Priveliste grandioasa asupra vaii Ie-zerului, crestei Cilcescu si custurii inalte Piatra Taiata - Gauri. La marginea povirnisului sudic se afla o cruce. Coborim panta accesibila a Iezerului spre sud si dupa circa 60 m diferenta de nivel sosim in saua Iezerului (2090 m alt.). Timp: 3¼ -4 ore.
In fata, spre sud, se inalta cupola masiva a Mohorului. Panta povirnita si lunga este brazdata de serpentinele potecii marcate, pina la inaltimea unui umar nord-vestic (2270 m alt.). Cei ce doresc sa treaca peste virf o pot face mentinind culmea principala care urca accentuat spre punctul de maxima inaltime (2337 m alt.). De pe vf. Mohorul se desfasoara una dintre privelistile exceptionale ale acestor munti. Din virf urmeaza o coborire pe culmea sudica, pina in saua Mohorul (2160 m alt.). Cei care opteaza pentru ocolirea virfului continua poteca de pe umarul nord-vestic (2270 m alt.), coborind pe fata vestica. Priveliste asupra caldarii si lacului Iezer. La capatul ocolului ajungem pe intinsul seii Mohorul, brazdata de musuroaie si de siraguri de poteci derutante. Stilp de marcaj. Timp: 4 -4¾ ore. La inceputul verii avem sansa sa gasim un izvoras intre pietrisurile seii. In miez de vara si toamna, acesta seaca si este nevoie de o mica abatere din poteca marcata pentru cautarea altui izvor. Pentru aceasta strabatem toata saua de-a latul si, ajungind pe baza abruptului caldarii Mohorul cu Apa, mergem circa 100 m spre stinga. Timp dus si intors de la izvor: 10 minute.
Revenind in sa pornim pe poteca, spre vest, traversind platoul Plescoaia. Vf. Plescoaia (2250 m alt.) ramine departe in stinga. Dupa circa 700 m din saua Mohorul trecem prin saua Plescoaia (2229 m alt.), putin relevata din terenul cu aspect de platou. Pe acest platou trece traseul 16. Spre dreapta (nord-vest) sint plasate momii cu marcajul triunghi rosu spre Hornul Lacurilor, o posibilitate de acces directa spre lacul Cilcescu. Evitam aliniamentul momiilor. Pe platoul din care se inalta vf. Setea Mare incepem urcusul pe poteca de creasta pe care intilnim marcaje banda rosie, uneori si cite un stilp metalic. Dupa ce urcam o diferenta de nivel de circa 100 m, poteca intra pe fata nordica, sub virf. Priveliste spre Caldarea Dracului. Timp: 4¾ -5¾ ore. Din vf. Setea Mare coborim fara efort, regasind poteca crestei principale. Urmam o creasta care trece peste vf. Setea Mica (2278 m alt.) si coboara usor pe linga alte doua stive de lespezi, avind pe dreapta abrupturile caldarii Zanoaga Mare. Ajungem la trecerea Piatra Taiata (2251 in alt.), loc de acces spre lacul Cilcescu. Parasind creasta principala, intram intr-o taietura in stinci (marcaj cruce rosie), apoi pe sub peretii muntelui Piatra Taiata, evitind o poteca ce continua brina, in timp ce poteca noastra coboara in semicerc pina in fundul treptei superioare o caldarii Zanoaga Mare. Trecem pe deasupra lacului Zanoaga Mare, traversam spre est toata caldarea, urcam putin pe cumpana care separa aceasta caldare de cea in care se afla lacul Cilcescu si curind sosim pe malul celui mai vestit lac din Paring, la 1935 m alt.
Sursa:scrigroup.com

"Alesii poporului" jefuiesc -Rezistenta(1946-1958)

PRELUAT de pe Rex Histrianorum
"Alesii poporului" jefuiesc - Rezistenţa (1946 – 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-XVI-)

Seceta din anul 1947 ca şi batjocorirea ţăranilor în timpul simulacrului de alegeri din acelaşi an, când au fost purtaţi pe drumuri, arestaţi, bătuţi şi împiedicaţi să ajungă la urne, la care s-a adăugat forţarea lor de a se înscrie în colective, au creat o atmosferă incendiară care a dat naştere la nemulţumiri şi revolte ţărăneşti. Oamenii au refuzat să mai ducă grâul la treierat din cauza cotelor exagerate, decise arbitrar. Cei ce primiseră pământ în urma aşa-zisei reforme agrare nici nu apucaseră să se obişnuiască cu gândul că au devenit proprietari şi au şi fost obligaţi să predea cote mai mari decât producţia pământului. Alţii erau obligaţi chiar să cumpere produse de pe piaţă pentru a achita cota. Dar se petreceau lucruri şi mai grave. Ţăranii care aveau copii la şcoli se pomeneau cu aceştia acasă, trimişi de organizaţia de partid ca să-şi lămurească părinţii că dacă nu se înscriu în partidul comunist vor fi daţi afară din învăţământ.
Perceptorul, jandarmul şi prefectul îşi făcea de cap, luând totul din casa şi bătătura omului, după ce acesta se întorcea cu sacul gol pe braţ de la maşina de treierat. Pe deasupra mai erau şi arestaţi şi judecaţi pentru sabotaj. În această situaţie disperată ţăranii au refuzat să treiere. Astfel de acte s-au petrecut în toate regiunile. Prefectul judeţului Dolj, preotul răspopit Cumpănaşu, ajuns general de securitate, a mers în comuna Rast, căutând să convingă lumea că este o datorie cetăţenească pentru toţi să-şi achite cotele.
- Bine, bine, au zis oamenii, să le achităm ! Dar când n-avem să luăm nici pentru sămânţă de la maşina de treierat? Atunci a ieşit moş Ion din mulţime şi a grăit: Domnule prefect, nu-i vorbă că oamenii nu vor să treiere, fiindcă toţi or s-o facă, dar le este teamă că li se ia şi paiele ! Nu, oameni buni, nu vă ia nimeni paiele, a răspuns prefectul. Vedeţi, fraţilor, a intervenit moş Ion, c-o să vă duceţi paiele acasă, ca să aveţi ce da la copii după un an de muncă !
Dacă jandarmii au stat în alarmă la Rast şi-n alte comune, pentru a nu se produce incidente, nu acelaşi lucru s-a petrecut în Dobrogea şi Bihor. Răbufniri ţărăneşti au avut loc pe tot cuprinsul ţării. Pe câmpia bihoreană, in apropiere de vărsarea pârâului Holod în Crişul Negru, locuitorii satelor Căpîlna, Cinta, Chesa, Rohan au refuzat în vara anului 1947 să treiere cerealele. Autorităţile locale, neputând face faţă îndârjirii ţărăneşti, au cerut ajutorul prefectului. Acesta a venit la primărie pentru a încerca să rezolve situaţia, dar a scăpat de furia mulţimii fugind pe fereastra din spatele clădirii, în timp ce maşina i-a fost răsturnată şi incendiată, în faţa acestei situaţii, autorităţile locale au pactizat cu răsculaţii.
Paul Andrei, alias Polak, prim-procuror la Oradea, a trimis imediat la faţa locului pe unul din procurori, care nu era membru de partid, cu intenţia de a scăpa de el, şi i-a dat în sprijin o companie de jandarmi, în majoritate subofiţeri şi gradaţi, cu echipament de luptă, sub conducerea şefului Legiunii de jandarmi din judeţul Bihor. Ţăranii - bărbaţi, femei şi copii, înarmaţi cu bâte, coase şi furci - erau pregătiţi pentru înfruntarea cu armata. Procurorul Ion Musculiu şi comandantul Legiunii de jandarmi încercau, în faţa primăriei, să discute cu ţăranii. Cercul din jurul lor se strângea din ce în ce mai mult sub presiunea oamenilor, care vociferau împotriva cotelor, strigând că nu dau grâul pentru a fi trimis în Rusia sau în altă parte, în timp ce ei şi copiii lor mor de foame. Totodată se aduceau insulte procurorului Polak, un zbir lipsit de caracter, care, după ce fusese acuzator public la Cluj şi se pretase la falsificarea alegerilor din 1946, încerca acum prin forţă să le ia ţăranilor rodul muncii chinuite.
Comandantul Legiunii, înspăimântat de proporţiile revoltei şi de imposibilitatea de a începe o anchetă pentru descoperirea "instigatorilor", a cerut procurorului "autorizaţia de a deschide focul". Procurorul, magistrat de carieră, dându-şi seama că nemulţumirile ţăranilor aveau o bază logică, a refuzat să dea autorizaţia cerută. După ce a înlăturat cercul de jandarmi, procurorul Ion Musculiu a ieşit în faţa ţăranilor, adresându-se mulţimii: Oameni buni, eu nu sunt procurorul Polak. Sînt român ca şi voi şi am venit să vă ascult durerile. Auziţi, mă, că nu e Polak! strigau oamenii şi încercau să potolească femeile, care erau mai arţăgoase. După ce procurorul le-a explicat că n-a venit să facă arestări, ci să lămurească lumea că obligativitatea cotelor este o consecinţă a despăgubirilor de război, s-au auzit voci în mulţime: Dar Basarabia şi Bucovina nu sunt destulă cotă pentru nesăţioasa Rusie ? Dar mie cine-mi dă cotă pentru bărbatul care a murit şi m-a lăsat cu o casă de copii ? Procurorul le-a răspuns că nu este normal să fie aşa cu cotele şi probabil s-au făcut greşeli la aplicarea lor. Le-a promis că o să aducă la cunoştinţă această situaţie spre a fi rezolvată. Mulţimea s-a liniştit şi a încercat să se retragă, dar nu prea mult, urmărind intenţiile domnilor de la oraş, în care nu mai aveau încredere. Jandarmii, veniţi cu zece camioane, au părăsit satele nemulţumiţi, fără a se fi produs vreun incident.
Procurorul Ion Musculiu a fost învinuit că a compromis acţiunea guvernului deoarece nu a operat arestări pentru intimidarea reacţiunii şi pedepsirea instigatorilor. Ca o consecinţă a fost scos din magistratură în primăvara anului 1949. În luna iulie 1949, în comuna Gura Râului din judeţul Sibiu, comuniştii au încercat să înfiinţeze prima gospodărie colectivă, pentru a se putea, încet-încet, infiltra în Mărginimea Sibiului, o zonă minunată, unde o serie de obiceiuri s-au păstrat nealterate din străvechime, după cum se mândresc localnicii.
Într-o duminică de iulie, doi activişti de la judeţ şi-au făcut apariţia, cu o maşină, în comună şi i-au spus preotului Ilie Brad că vor să aducă o mică lămurire oamenilor în legătură cu colectivizarea. Preotul şi-a văzut de misiunea lui. Din moşi-strămoşi era obiceiul ca, după serviciul divin, ţăranii să se adune în curtea bisericii, unde primarul comunei le făcea comunicări în legătură cu cele petrecute în ultima săptămână şi le spunea ce este de făcut pe viitor. După ce primarul a terminat comunicările, unul dintre cei doi activişti comunişti a luat cuvântul şi a început să lămurească lumea asupra necesităţii de a se urgenta colectivizarea. Când ţăranii au văzut despre ce este vorba, au început să-l huiduiască, iar femeile s-au repezit la cei doi luându-i la bătaie şi strigându-le c-au venit să le pângărească satul. Cu mare greutate au reuşit să plece cu maşina şi nu s-au oprit până la Securitatea din Sibiu. La vecernie sătenii au venit, cu mic cu mare, îmbrăcaţi în minunatul lor port. După slujbă, când au ieşit în faţa bisericii, au apărut de pe uliţele laterale o mulţime de securişti care s-au repezii asupra lor. Erau conduşi de Gheorghe Crăciun, un adevărat călău. Preotul, care tocmai ieşea din altar să vadă ce se petrece, a fost luat şi aruncat cu forţa în primul camion. S-a încins o încăierare care a durat vreo două ore. Securiştii s-au folosit şi de armele de foc, astfel că mulţi ţărani au fost răniţi şi urmăriţi până la pădurea din preajma comunei. Printre ţăranii care au avut de suferit din partea Securităţii, s-au reţinut următorii: Ihora Ilie, Pampu Nicolae, Gligore Gheorghe, Arsene Raveco, Ganea Ion, Simu Ioana, Peana Ion.
Bilanţul acestei duminici a fost de 64 de arestaţi, femei şi bărbaţi, duşi cu maşinile la Sibiu. Acolo, femeile au fost închise într-un grajd, iar bărbaţii în altul. Timp de o săptămână n-au primit de mâncare. O dată pe zi se deschidea uşa pentru a fi întrebaţi dacă se înscriu în colectiv. Toţi au refuzat. După o săptămână, când au început să apară primele tulburări din cauza lipsei de mâncare, au fost eliberaţi.
Comuna Cudalbi din sudul Moldovei, aşezată pe pârâul Cerului, aproape de Tecuci, a cunoscut represiuni sângeroase în urma unei revolte ţărăneşti. Un număr de ţărani au fost omorâţi, alţii au luat calea codrului şi peste o sută au trecut prin închisori, povestind zilele de groază trăite. O altă revoltă ţărănească a avut loc în judeţul Vaslui, de la Negreşti către izvoarele Bîrladului. Comunele Dumeşti, Băceşti, Todireşti şi alte câteva sate din judeţul Roman s-au răsculat. Centrul mişcării a fost comuna Băceşti, unde preotul a fost împuşcat de securişti chiar în mijlocul ţăranilor. Acolo unde izbucnise revolta în 1907, ţăranii s-au răsculat din nou pentru că li se furau bunurile de către comunişti. Satele Flămânzi, Frumuşica şi Nicolae Bălcescu au cunoscut pentru a doua oară sacrificiul uman: fiii acelora care fuseseră ucişi în 1907 au fost arestaţi şi trimişi în lagărele de exterminare.
La celălalt capăt al provinciei, pe malul Prutului, in apropierea oraşului Huşi, s-a descoperit o organizaţie care poseda, pe lingă alte arme, nici mai mult nici mai puţin decât un tanc "Tigru" abandonat de nemţi în retragere. Vasile Gropineanu îl ascunsese într-o claie de fân la Vetrişoaia, în lunca Prutului. El a fost trădat de un oarecare Agarici, fost plutonier de jandarmi, care, drept "recompensă", a încasat cinci ani de închisoare la Gherla şi trei ani la "Canalul Morţii".
Pe locurile unde Putna adună apele Milcovului şi le cară spre "Rîul luciu-ncovoiat sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur", în acea luncă pictată în cuvinte minunate de Vasile Alecsandri, acolo "semănătorii harnici" au fost îngropaţi în loc de sămânţă de-a lungul brazdei pe fragedul pământ". În perimetrul Suraia - Vadul Roşca - Răstoaca, tunurile au lovit în sate ca pe front, iar tancurile au strivit sub şenile: case, pacele, coteţe cu vietăţi, sub privirile demenţiale ale generalului Ceauşescu. Aşa s-a auzit prin închisori de numele acestui general, rostit cu scârbă de cei 700-800 de ţărani arestaţi din comunele Suraia, Vadul Roşca şi Răstoaca. Durerea lor înăbuşită li se citea pe feţele triste, cu ochii pironiţi în depărtare, cu gândul la "ce-o mai fi pe-acasă"; " Când sălbaticele raţe se abat din zborul lor Bătândapa-ntunecată de un nour trecător".
"Dimensiunea multilaterală" a satrapului Ceauşescu a fost simţită până în apropiere de Videle, pe Valea Glavaciogului, unde a venit în persoană pentru a potoli pe ţăranii din comunele Blejeşti şi Răduleşti. Se spune că l-au luat ostatic şi i-au dat drumul numai după ce a promis că ţăranii vor fi lăsaţi să-şi lucreze pământul în voie. A promis totul până ce a scăpat; după aceea s-a trecut la arestări pentru intimidarea populaţiei. Victimele au ajuns la "Canalul Morţii".
Anul 1949 găseşte din nou Bihorul în fierbere. În noaptea de 5 spre 6 iulie izbucneşte răscoala ţărănească în apropiere de Salonta, tot din cauza nemulţumirii legate de pământ. Colonelul Csller, comandantul Securităţii din nord-vestul ţării, care avea sub ordine Maramureşul, Bihorul şi Aradul, n-a mai avut somn. Dimineaţa trebuia să plece la Sighet, unde îl aşteptau probleme importante "de stat": urma să conducă, personal, torturarea unor oameni care se organizaseră în Munţii Maramureşului cu scopul de a face dreptate celor asupriţi. Colonelul reuşise să-şi formeze un colectiv bine sudat din 126 de "lucrători de securitate". Dar ţăranii din Bihor s-au găsit să-i creeze probleme tocmai când colonelul se gândea ce metodă să folosească pentru a-i "convinge" să vorbească pe cei din Munţii Maramureşului. Acum, cu ţăranii care ridicau alte probleme, era nevoie de o tactică. De fapt, plenara din 3-5 martie fusese clară şi nu mai încăpeau discuţii. Prevăzător ca-ntotdeauna, a dat dispoziţii ca armata, cât mai multă, să se deplaseze urgent la faţa locului, până la venirea lui, când urma să se instaureze ordinea.
Pe la ora 7 dimineaţa a chemat pe căpitanul Elkeş, care era de serviciu, şi i-a spus să anuleze avionul ce trebuia să-l ducă la Sighet, deoarece se impunea prezenţa lui la locul revoltei ţărăneşti din Bihor. Căpitanul a comunicat sublocotenentului Ilie Rada să contramandeze plecarea avionului. Acesta ripostează:
- Este o prostie să facem una ca asta când avionul este alimentat şi aşteaptă să plece în misiune. Trebuie să profităm de această ocazie. Au strâns în grabă actele, dosarele cele mai importante, şi au plecat Ia aeroport. Dar revolta se răspândea în Bihor şi trecuse şi în judeţul Arad. Comunele Apateu, Cermeiu, Seleuş, Coroiu, Talpeş, Făgădău, până la Ineu erau în flăcări.
În 2/3 august 1949 în comuna Girişul Negru (Cermei) au avut loc arestări ca urmare a nemulţumirilor ţăranilor împotriva înscrierii în colective. Au fost împuşcaţi: Bolog Ioan (ţăran), Botton Gheorghe (ţăran) şi Sârbu Silviu (notar). Ţăranii care lucrau la batoze pentru treieratul grâului au refuzat să fie plătiţi cu bani în loc de cereale, cu toate ameninţările din timpul tratativelor ce se duceau în lunca comunei Gurbediu de lângă Ţinea.
Lipsa tot mai accentuată a pâinii îi făcea pe ţărani să aducă de la câmp câteva kilograme de grâu pentru a măcina la moara din Belfir, reuşind în acest fel să-şi amăgească familiile până ce autorităţile vor da curelele batozelor spre a începe treieratul. Dar autorităţile, la loc de înţelegere, trimiteau activişti ce îi întărâtau pe ţărani şi îi ameninţau. Când armata şi-a făcut apariţia trecând prin comună, ţăranii, alarmaţi, au tras clopotul şi în miez de noapte au pornit spre primărie. La marginea satului armata a tras în plin în cordonul de ţărani care voia să discute cu ei, şi cad primii martori: Bologan Ion şi Botton Gheorghe.
Satele din regiune au fost invadate de armata echipată "de război" şi arestările au început. Sîrbu Silviu, fostul notar, a fost împuşcat în faţa primăriei pentru a îngrozi şi a intimida pe ţărani. În comuna Belfir au fost împuşcaţi Kiak Laczi, măcelar, şi Loricz Şoanj, ţăran. În comuna Ţinea a fost împuşcat notarul Sucigan cu fiul, iar soţia, îngrozită, s-a sinucis când au venit să o aresteze (Elena). Din comuna Batăr a fost împuşcat un ţăran cu numele Crăciun. Sângele nevinovat a curs şi de această dată. Comuna Ucuriş se pare că a plătit cel mai greu tribut. Din această localitate au fost împuşcaţi şi aruncaţi pe marginea drumului următorii: Alexandru Matioc şi Ion Matioc, tată şi fiu; Ion Florea şi Ion Bodeanu.
Seara, colonelul Ludovic Cseller era frânt de "oboseală" când de la Oradea i s-a comunicat că avionul cu Elkeş a aterizat în Iugoslavia. Asta îi mai lipsea! A avut de lucru, deoarece o parte din dosarele cu anchetele celor arestaţi erau ale celor din Munţii Maramureşului, care se "eliberaseră", sosiseră în lumea liberă să arate grozăviile ce se petrec în ţară. În schimb, victimele din aceste dosare au cunoscut o nouă etapă de schingiuiri pentru refacerea anchetelor. S-a întârziat cu 7-8 luni trimiterea lor la fabrica de procese. Răscoala din Bihor a durat şi în luna august. "Pacificarea" s-a făcut prin arestări masive şi dislocări în Bărăgan. Pentru zelul depus, colonelul Cseller a fost avansat şi asociat în problemele reeducării satanice de la Piteşti. A muncit cu râvnă şi în acest sector, până în anul 1953 când şi-a tras un glonte în cap pentru a uita crimele comise. Un lucru n-a ştiut: crimele nu se uită niciodată ! Şi nici trădătorii şi schingiuitorii. Cei care au trecut prin ghearele Securităţii îşi reamintesc cu groază chinurile îndurate din partea anchetatorilor. Printre numele acestor brute s-au reţinut: Mihai Aibănşut, Bihori, Broitman, Kupfer, Litvin, Şmilovici.
Bihorul a rămas mereu în fierbere. Izbucnirile aveau Ioc când nici nu te aşteptai. Printre cei semnalaţi ca participanţi în lupte se găseau ţăranii Jurj şi Oneţ. Primul a murit în timpul luptelor, iar Oneţ, prins şi condamnat la moarte, s-a sfârşit în faţa plutonului de execuţie la Oradea în anul 1956.
Lucreţia Jurj, soţia eroului Jurj, în vârstă de 23 de ani, a fost prinsă cu arma în mână. După ce a trecut prin chinurile anchetei s-a purtat cu demnitate prin închisorile din Oradea şi Miercurea-Ciuc, unde numele ei impunea respect. Bolnavă de tuberculoză, i-a înfruntat pe călăii soţului ei, spunând:
- Nu-mi pare rău că am tras în duşmanii patriei mele. Am luptat cu arma în mână, nu pentru avere şi nici pentru mărire. Am luptat pentru libertatea neamului românesc!
În 1951 un grup de opt ţărani din Maramureş i-a înfruntat pe securişti în munţi. Patru dintre ei au murit în lupte; unul a fost grav rănit şi trei au căzut prizonieri. Expediaţi pentru interogatoriu la Ministerul de Interne în Bucureşti, acolo au fost torturaţi şi apoi trimişi la Jilava. În luptă a murit şi Gherman zis Frunzilă, un ţăran din Sighet, care suferise mult din cauza ocupaţiei maghiare, din 1940-44, şi care, arestat în 1951, a fost bătut cu o cruzime rar întâlnită, pentru că îşi iubea locurile şi tradiţia ceea ce a deranjat Securitatea, infiltrată cu mulţi unguri. Scăpat, a luat calea codrului cu alţi ţărani, mânuitori de ţapine până atunci, ajunşi in situaţia de a pune mâna pe arme spre a-şi apăra demnitatea de om, grav batjocorită. Printre ei se găsea ţăranul Traian Mihălţeanu din Negreşti, adus în sarica lui (un cojoc lung din lână groasă), găurită de gloanţe. Toţi trei vor fi executaţi la Jilava în iulie 1951. Maramureşul a mai cunoscut o acţiune de rezistenţă şi anume aceea a unui grup de militari condus de Blidaru. Acesta a fost ucis în 1955, în încleştarea de la Băiţa de sub Codru. Printre militarii arestaţi am identificat pe locotenenţii Ion Folea şi Fedoreanu. Arestările în cadrul acestui grup începuseră în 1948 şi interogatoriile erau în curs atunci când Elkeş, adjunctul colonelului Ludovic Cseller (călăul partizanilor), a fugit în Occident cu dosarele instrucţiei. Arestările din Maramureş au durat mai mulţi ani, şi mii de locuitori din această provincie scumpă inimilor de români au luat drumul lagărelor de exterminare.
În luna iulie 1950 ţăranii din comuna Prisaca, de pe valea Dîrjovului, la sud de satul Scorniceşti, s*au răsculat împotriva colectivizării forţate. Cu această ocazie s-au efectuat multe arestări. Prin anii 1951-1952, în zona mlăştinoasă de luncă dintre lacul Potel şi Dunăre, printre răchite şi întinderile de păpuriş şi stufăriş, se cuibăreşte o grupă de 3-4 partizani. Dintre ei s-a reţinut numele lui Pătraşcu şi cel al lui Virgil Milcu, student la Cluj, socotit ca şeful grupului. Acesta din urmă era fiul preotului Petre Milcu din comuna lanca - Romanaţi, trecut şi el prin închisoare. Printre satele cutreierate de aceşti partizani se numărau: Grojdibodu, Ianca, Orlea, Potelu şi Ştefan cel Mare. Oamenii locurilor se ocupau cu pescuitul şi confecţionarea obiectelor casnice din papură sau lemn moale, deoarece zona dunelor încă nesolidificate nu le oferea alte posibilităţi, în schimb sufletul lor de oameni nevoiaşi era alături de aceşti partizani în care vedeau o speranţă de îndreptare a vieţii grele, venită odată cu ruşii.
Auzind de prezenţa, din ce în ce mai activă, a acestor partizani, Securitatea a trecut la urmărirea lor. A fost trimisă o grupă de intervenţie sub comanda căpitanului Romanescu.
Tot prin trădare s-a dat de urma lui Virgil Milcu, care se adăpostise în locuinţa a doi bătrâni, formată numai dintr-o cameră cu două ferestruici. Casa fiind înconjurată şi Milcu somat să se predea, el a deschis focul. Avea un pistol mitralieră la piept, un revolver şi trei grenade. Cei doi bătrâni s-au culcat la podea, iar Milcu a început să tragă cu mitraliera când pe o fereastră, când pe alta. De afară se răspundea tot cu focuri şi somaţii de predare, între timp căpitanul Romanescu s-a strecurat până la intrarea în casă şi, cu pistolul în mână, a deschis uşa. În acel moment Milcu s-a întors cu ţeava mitralierei îndreptată spre el. Căpitanul Romanescu a început să tremure când i-a văzut pe Milcu înarmat până in dinţi. Virgil Milcu a scos revolverul din buzunar şi, pentru a economisi cartuşele, i-a tras un glonţ in cap. Acesta a căzut. Milcu a păşit peste trupul lui şi din pragul uşii a tras o rafală de mitralieră peste soldaţi. Aceştia s-au culcat la pământ. Astfel şi-a croit drum printre ostaşi şi a scăpat spre bălţile Dunării. Până la urmă Virgil Milcu a fost prins.
La proces, Milcu a rămas uluit când i-a văzut venind să depună, ca martor al acuzării, tocmai pe căpitanul Romanescu. Acesta a descris scena şi a arătat cicatricea lăsată de glonţul care-i trecuse prin gură. Virgil Milcu a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi a trecut şi prin închisoarea Gherla.

CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com

Cabana TCH Petrimanul-Curmatura Oltetului-Saua Tidvele-Vf.Papausa-Saua Dengherul-Cabana Ranca*muntii Parang

5. Cabana T.C.H. Petrimanul - Curmatura Oltetului - saua Tidvele - vf. Papusa - saua Dengherul - cabana Rinca 

Marcaj: Cabana T.C.H. Petrimanul -Curmatura Oltetului (banda albastra -marcaj vechi, in refacere); Curmatura Oltetului - saua Dengherul (banda rosie -marcaj vechi, in refacere); saua Dengherul - cabana Rinca (triunghi rosu, marcaj vechi, in refacere).

Drum auto pina in Curmatura Oltetului (circa 6 km).

Timp: 7½ -8 ½ ore.                                              

Traseu nerecomandabil iarna

De la Ciunget urmeaza un mars de apropiere de 18 km pe drumul modernizat (imbracaminte asfaltica usoara; drum ingust 3,5 m) de pe valea Latoritei pina la barajul Petrimanul. Locuri de adapost: cantonul silvic Petrimanul si cabana T.C.H. Petrimanul2. De la cabana T.C.H. Petrimanul (1190 m alt.) pornim pe drumul auto de contur si dupa 400 m ajungem la podul peste apa Curmaturii. Inainte de pod, un drumeag de tractor intra la stinga, urcind pe linga firul vaii. La 1375 m alt. intersectam serpentina drumului montan Petrimanul - Curmatura Oltetului. Continuam sa urcam pe poteca din vecinatatea apei, prin zona de defrisare de sub linia electrica. Traversam Piriul lui Petricu, ce vine din stinga in piriul Curmaturii. Poteca ajunge din nou in drumul montan la 1540 m alt. De aici urmam neabatut drumul auto pina in Curmatura Oltetului (1 615 m alt.) Timp: 1¼ -1½ ora. Ne aflam pe culmea principala, exact la jonctiunea muntilor Capatinii cu muntii Paring. Traseul continua urmind poteca marcata cu banda rosie. Dupa citeva minute, ea se ramifica: o poteca larga trece pe fata nordica si conduce la stina Igoiul; o alta poteca, mai ingusta, intra pe fata sudica si duce, prin locuri priporoase, la stina din Pisc. Traseul nostru merge exact printre ele, pe muchia principala. Dupa o mica portiune cu molizi, urcusul ne scoate, fara poteca clara, pe culmea golasa a virfului Curmatura (1825 m alt.). Pe vreme cetoasa trebuie sa folosim busola. Cumpana apelor este larga. Pe dreapta se afla o caldarusa (Hoampa), iar pe stinga o zona de stincarii. Dupa un urcus prelung pe directia generala sud-est atingem vf. Pristosul (2075 m alt). Dincolo de acesta, dupa o mica sa cu scochina, urcam pe directia vest panta preluga spre vf. Micaia (2170 m alt.). Din acest virf coborim apoi pe povirnisul sud-sud-estic pina in saua Micaia, marcata de un lac crionival (1950 m alt). In apropiere, pe dreapta, se afla un izvor si bordeiul mioarelor. Timp: 3½-4½ ore.
Din saua Micaia, poteca principala lasa in stinga o poteca spre muntele Catalinul si ocoleste pe la nord vf. Musetoaia, iesind la vest de acesta, in saua Musetoaia (2020 m alt.), la o alta raspintie de poteci ciobanesti. Pentru simplificarea orientarii, mai ales pe ceata, urcam direct in vf. Balescu (2120 m alt.), pe directia nord-vest. Urmarim mai departe cumpana apelor, in saua Balescu (2005 m alt.), si urcam apoi pe vf. Galbenul (2137 m alt.), virf cu priveliste splendida spre Cioaca Papusii (vest) si Lacul Singuratic (nord). Din vf. Galbenul coborim spre sud-vest pina in apropierea seii Tidvele (2100 m alt.). In acest punct al platoului se separa variantele 5 A si 5 B. Timp: 5 -6 ore.
Varianta 5 A: Prin saua Dengherul
Varianta urmareste cumpana principala de ape. Din saua Tidvele urcam vf. Cioara (2123 m alt.) si coborim la sud-vest, in saua Cioara (2090 m alt.). Urcam fara poteca la vf. Papusa (2136 m alt), de unde se deschide cea mai frumoasa priveliste de pe traseu. Parasind vf. Papusa coborim comod pe panta lui nord-vestica. Intilnim un drum de tractor, pe care il urmam pina in apropiere de saua Dengherul (2035 m alt.), la jonctiunea cu drumul alpin 67 C. Timp: 6¼ -7¼ ore. Intram la stinga pe drumul alpin, coborind pe coasta sud-vestica a muntelui Papusa, pina la cotul primei serpentine (1870 m alt.), situat chiar sub baliza vf. Papusa. Aici se racordeaza si varianta 5 B. Timp: 6¼ -7 ¾ ore.
Varianta 5 B: Prin caldarea Tidvele
Traseul se prezinta in doua ipostaze. Din punctul de pornire (la 2100 m alt.) pe muntele Galbenul, punct situat in apropiere de saua Tidvele, coborim exact pe directia sud, pe piciorul Tidvelor; vedem pe dreapta un sir de stincarii. La circa 1850 m alt., stincariile dispar si putem cobori in dreapta, la firul piriului Tidvele, adincit intr-un jgheab. Pe malul vestic, linga tirla de oi, putem aseza cortul, in cazul cind innoptam in apropierea crestei. Revenirea la creasta se face pe aceeasi cale, in circa 45 minute. Se mai poate iesi, dar mai greu, pe firul vaii, dar scurtatura nu se recomanda celor cu poveri mari in spate.
In ipostaza a doua, de la tirla de oi strabatem caldarea in semicerc, pe polite, si pe latura sud-vestica urcam piciorul Papusii, iesind pe un mic platou, la circa 1900 m alt. De aici, in citeva minute, coborim la buclele soselei alpine 67 C, care se gasesc pe directia vest. Timp: o ora si 10 minute.
Traseul normal continua pe linga drumul alpin. Coborim pe poteca de cai Plaiul Novacenilor, iesind pe deasupra stinei, in saua Coada Rincii (1655 m alt). Mergem pe sosea circa 1 km, pina deasupra cabanei
principale Rinca, coborim la dreapta, prin pajiste, pina pe platforma din fata cabanei (1580m alt).
Sursa:scrigroup.com
Foto:Wikimedia Commons