Pescarul Amin

Pescarul Amin
-fragment-
de Vasile Voiculescu

Când se trezi coborâse noaptea...Se dezmetici. Scoase capul în afara grinzii şi privi dedesubt adâncul bulboanei...Ciudat: aşa, dintr-o dată, acum o străvede uşor până la fund. Vedea bine: unii peşti odihneau nepăsători pe nomoale; alţii forfoteau între două ape; la faţă, ştiucile săreau de un cot; crapii se smuceau spre văzduhul neângăduit; ici-colo clipoceau mrene argintate, plătici parcă aripate se avântau să zboare. Căută morunul; îndelung. Nu-l află. Se ascunsese? Şi se-nciudă. Îşi aminti de basm: cineva dinlăuntrul lui îl învăţă să se dea de trei ori peste cap, ca voinicul năzdrăvan, şi are să se prefacă în gând...Gândul pătrunde pretutindeni...Cât era de amărât, tot îşi zâmbi: încercase în copilărie toate tumbele.
„Nu aşa...ci în suflet”, îi şopti lăuntrul. Aha...să-şi întoarcă de trei ori peste cap sufletul?! Aşa se poate. Se auzea şi se asculta vorbindu-şi şi răspunzându-şi singur. Să cerce. Ce strică! Şi se încordă...O dată: şi intră ca în fundul morţii. A doua oară: şi ieşi ca dintr-un înec. A treia oară: se opri într-un luminiş de adânc. Şi iată, se făcuse gând. De ce nu ştiuse asta mai înainte? Trebuise să vină ananghia să-l înveţe?
Acum coborâ acolo în fund cu toată ştiinţa gândurilor pescăreşti. Se strânse în sine ca într-o dureroasă rugăciune, numai să descopere morunul. Pentru ce? Să-i ceară iertare? Să-i cerşească sfat? Să-i implore ajutor?
Căci el nu ştia, nu se pricepea să-şi întoarcă chipul în sus, spre Cerul de deasupra. Numai plugarii fac aşa, cerşind de la Dumnezeul lor ploaie. Pescarii au cerul lor în fundul apelor; cer mult mai adânc: ameţitor de misterios...Dumnezeul lor nu umblă pe nori; se poartă pe mugetele talazurilor, prin vârtejuri şi anafore, pe chiţii şi morunii biblici. Unul din aceştia se afla închis aici, şi Dumnezeu trebuie să fie pe aproape. Un mare, solemn fior îl străbătu, din creier, prin măduvă, până în vârful tuturor mădularelor. Ca ţipătul de atac al trâmbiţei. Apoi altul şi altul, tot mai iute, tot mai dese. Tremura gol, prins ca de un ger năprasnic. Dinţii îi clănţăneau ca o meliţă nebună. Îl întorseseră frigurile copilăriei? Apoi zgâlţâiturile încetară şi simţi că începe să ardă. Arsură lăuntrică, dulce şi bună, ca o mângâiere de sobă când intri iarna în casă. Se potolea...îi era bine...acum se putea uita fără să cadă în cerul de dedesubt. Se scrută singur; simţea că trece într-o altă prefacere. Nu mai avea nimic de-a face cu fapta, cu lucrarea...De acum se închina cugetelor, odihnei în gânduri...Ca bunicul...Oare îmbătrânise aşa, dintr-o dată? Se cercetă: poate! Dar, oricum această bătrâneţe se arăta cu totul nouă, un alt chip al vieţii...O îmbogăţire a ei cu nemăsurate lărgimi înapoi şi înainte, o scumpă atotânţelegere, o dezinteresare împărătească, o nepăsare plutind binevoitoare deasupra tuturor. Bătrâneţe grea de har şi puteri, dezbărate de carne, strânse, încordate în ele însele ca pentru o înălţare. Cum putea fi bătrâneţe, când se simţea gâlgâind în el ca sucul uriaş a mii şi mii de alte vieţi stoarse într-o clipă de tot ce aveau mai tare şi mai preţios în ele ca să i se dăruiască lui. Acum înţelegea deplin: viaţă nu este nici ziua de azi, nici mâine, nici anul întreg. Vieţii adevărate îi este de ajuns clipa, clipa plină în care pumnul destinului tescuieşte timpul într-o lacrimă, ca de spirt. Clipa când copil, a scos singur întâiul peşte, un crap de două ori mai mare decât el. Clipa când, într-o noapte, plecat pe gura bunicului să-i audă şoaptele, acesta, cu un oftat ce a încremenit vremile, şi-a dat sufletul chiar în sufletul lui. Clipele astea nu sunt timp, n-au să moară niciodată...
Focul lăuntric se potolea. Sudorile îl brobonau ca o rouă. Acum o siguranţă atotstăpânitoare îl liniştea. Pentru ce să mai sape să-şi întărâte fiinţa cu întrebări şi ispitiri? Asta face timpul, viitorul. Nu e mult mai bine să lase nedezgropate avuţiile destinului, mulţumindu-se cuminte să le ştie tăinuite acolo, ca un avar care nu-şi dezgroapă comoara ascunsă de strămoşi în beciurile deasupra cărora el doarme? Şi iată, stând acolo uitat de treburi, celălalt mare izvor al vieţii, potmolit până atunci, de neastâmpăr, muncă şi griji, se desfundă în el: închipuirea. Ea îi umplu dintr-o dată pustiile singurătăţii şi ale dezolării cu vedenii, îi croi lumi, îl găti pentru îndrăzneli nemaiâncercate şi îl ajută să ajungă neajunsul. Închise ochii şi străpunse, acum lăuntric, unul după altul, cleştarele cerului de ape, deschis sub el, boltă cu boltă. Cum scânteiază acolo misterioasele zodii de ape, ţinându-se de mâini într-o fantastică horă ce înconjoară universul! Printre ele mişună peştii uriaşi din care i se trage neamul, leviatani strămoşi ai legendelor, care cârmuiau sorţile pescuitului, chiţii nemăsuraţi, morunii balauroşi veghind peste adâncimi, biruitori ai tuturor potoapelor, din care ieşeau pe ţărmuri să nască oameni din pântecul lor rodnic şi să întemeieze neamuri tari pe meleagurile pustiite. Ocrotitori prin veşnicie, îi simţea acum mai aproape şi mai adevăraţi decât pe bieţii pescari, soţii lui, cu care aruncase pân-adineauri năvoadele cât pânza de păianjen şi trăsese la lopeţi cât firele de pai. Unul după altul, gândurile explodau cu zvâcniri de cartuşe de dinamită, rânduite de-a lungul creierilor. Până la urmă i le sparseră. Capacele cele mai tari săriră, fundurile se arătară: nu erau ale lui...Pătrunse în cotloanele zămislirilor dintâi, trecea prin toate întortocherile desfăşurărilor de la începutul începuturilor, vedea tot, cunoştea tot, simţea şi înţelegea tot...nu-l mai mărgineau pereţii lui strâmţi...privea aievea cum strămoşii nu mai şedeau ca chiliuţele de miere, despărţite, deosebite unele de altele, deşi în acelaşi unic fagur care era el. Obloanele dintre ei, sub apăsarea ananghiei, se spulberaseră, şi toată avuţia agonisită, toată ştiinţa lor, descoperirile, cercetările, biruinţele lor tăinuite, se vărsau din adâncurile lor în adâncurile acum ale lui...cu aceste uriaşe adaose privi iar sub el...În lumina de matostat bătut cu stele, fundul bulboanei era un adânc paradis regăsit...În care el intra, lăsând afară timpul, ca pe o slugă, să-l aştepte. Are să aştepte zadarnic: el trece în veşnicie...
În măreaţa-i aiurare, el fu aievea însăşi urzeala obştească, întregul sobor al străvechimii. Nu mai era o frântură. Se alcătuia, se împlinea cu întregul tot ce era afară. Şi tot ce fusese afară se umplea cu el. A...acum se putea uita lung, fără să cadă în adâncimile cerului de dedesubt, în slăvile înălţimilor adâncului. Ce însemna, îşi spunea singur, că Cerul de sus, măsurând vremea, se rotise cu zodiile lui întoarse şi arăta, cu pleiadele şi Carele miezul nopţii? Asta o făcea de milioane de ori. Şi tot închis sta. Pe când cerul lui, cel din adânc, se deschisese. Acum întâia oară. Pătrundea desăvârşit acolo. Se strămuta întreg. Întâi începu prin nişte fire subţiri, nmisterioase, de lumină: porneau din el, din ochi, din inimă, din vârful degetelor şi se ţeseau între el şi fiecare dintre fiinţele tuturor caturilor adâncului. Erau gânduri? Poate. Dar de alt soi, de soiul înţelegerilor cât ai clipi. Pricepea bine; acolo se mişcau stele şi peşti, nu una şi alta, ci topite într-o singură plăsmuire. Zodiile lumii se strângeau între cele două garduri...Şi îşi aduse aminte: robite, închise de el ca să le facă mâine praf dinamita.
Ah! Iată şi morunul. Zadarnic se târăşte pe fund, câutând să se ascundă în dosul constelaţiilor. E aşa de uriaş, că nu-l încap bolţile. În pântecele lui strălucesc aştrii înghiţiţi. Aşadar, se hrăneşte cu luceferi? Îl urmări lăuntric, ca într-o răsfrângere de oglindă magică. Arhanghelul apelor? Nu. Nu. Acum ştie: nu e morun. Este răs-strămoşul său, legendarul, de care i se povestise. Urcase din alte lumi în ape, de departe, se altoise cu băştinaşii şi întemeiase între braţele fluviului neamul cel tare al Aminilor. Le dase lege: să nu se atingă de moruni. Apoi pierise fără urmă într-o furtună. Ştie că aiurează, simţea cum delirul creşte nemăsurat, îl umple cu arătări cutremurătoare. Dar se desfăşura aşa de repede, că uneori nu-l mai putea ajunge din urmă. Rămâneau rupturi lungi, goluri negre. Apoi iar îl prindea. Da, nu i se păruse. Aici sub el se află raiul. Raiul stă în ape. Cum să îngăduie el ca nemernicii să-l facă fărâme? Unde avea să se mai ducă el după moarte. Ah, ştie ce are de făcut. Acum aşteptarea nu mai trebuie să stea sperioasă, locului, în el; ci să iasă la întâmpinarea întâmplărilor şi a durerilor. Încordarea îl luă pe sus, la duhul obârşiei veşnice cu care se înţelese. Timpul? Viitorul îndoielnic? Nu le va mai îngădui să-l viclenească cu taine, să-i ascundă surprinderi. Le va sili să se deschidă într-o clipă minunilor înfăptuirii depline. De altfel, are cheia. E în mâinile lui. Se ridică. O putere liniştită îl purta ca în vis. Dete ocol de câteva ori capcanei. Se urcă şi stete îndelung întins pe bârna din spate. Prubului, socoti, se coborâ, îşi umplu pieptul cu tot văzduhul nopţii şi se aruncă. Zodiile speriate se stinseră. Rămaseră numai peştii. Se scufundă glonţ la piciorul stâlpului din mijloc şi se puse cu nădejde să dea la o parte bolovanii, sacii cu pietriş, maldărele de stuf. Cele dintâi, apele simţiră şi se grămădiră pe el. În jur mişuna peştilor îl privea holbată. Se înăbuşea. Ieşi, luă o unealtă, îşi umplu din nou băşicile plămânilor şi ale pântecelui şi se afundă în acelaşi loc. Dărâmă, sparse, rupse şi făcu o gaură în gardul bătut de toată greutatea gârlei. Şi o dată cu povara apelor care năvăli pe spărtură şi-i smulse mâinile, îl covârşi şuvoiul de peşti zbucniţi peste el. Amin nu putu, sau nu mai vru să aibă timp? Morunul se ivise ameninţător. Când se înfipse în gaura neâncăpătoare şi se opinti, luă cu el în piept pe Amin, cu care porni vijelios peste gardul care se prăvăli. Şi alaiul fabulos al peştilor se desfăşură triumfal, la mijloc cu morunul fantastic înconjurat de cetele genunilor ducând la piept pe strănepotul său, pescarul Amin, într-o uriaşă apoteoză către nepieritoarea legendă cosmică de unde a purces dintotdeauna, omul.

Sursa:http://www.poezie.ro/index.php/prose/1789067/Pescarul_Amin

Pescarul(3)

Pescarul (Epigrama)

Mi-a demonstrat că, negreşit,
E cel mai bun la pescuit,
Când, cu un zâmbet fermecat,
O morsă blondă-a agăţat!

de Florin Radulescu

Ce m-ai speriat!

Sursa: http://www.infopescar.tv/revista/blogul-lui-sorin/caricatura-pescareasca.html

Monstrul din Loch Ness are un frate în Prahova. Povestea dihaniei din Lacul Paltinu, şarpele enorm cu cap de câine care i-a înspăimântat pe localnici

Povestea unui monstru care trăieşte în străfundurile Lacului Paltinu din Prahova a atras, de-a lungul timpului, numeroşi căutători de senzaţional pe malurile lacului de acumulare. Localnicii, mult mai familiarizaţi cu legendele locului, au poveşti de groază despre un şarpe enorm, de câţiva metri, negru şi lucios, pe care fie l-au văzut, fie l-au simţit în apă, în timp ce încercau să o traverseze Nessie, celebrul monstru din Loch Ness, lacul din nordul Scoţiei, nu este singura creatură care a îngrozit şi a incitat de-a lungul timpului pescarii, amatorii de senzaţional şi chiar oamenii de ştiinţă. Numeroase lacuri din România au poveşti condimentate cu lostriţe uriaşe, crapi gigantici şi diavoli care iau forme de animale dintre cele mai ciudate şi care, periodic, îşi iau tribut uman din rândul celor care vor să le cerceteze mai îndeaproape. Una dintre cele mai cunoscute poveşti este cea a şarpelui din Lacul Paltinu, format de barajul de acumulare cu acelaşi nume de pe Valea Doftanei. Legendele despre acest monstru - un şarpe şi nu un peşte de dimensiuni uriaşe, cum este cazul majorităţii poveştilor despre creaturile din lacurile României – au fost perpetuate de localnici din generaţie în generaţie, ajungând o certitudine pentru oamenii zonei, în marea lor majoritate ciobani şi agricultori. Concret, monstrul din lac, un Nessie local, ar fi un şarpe enorm, negru şi lucios, de aproape cinci metri în lungime şi 100 de kilograme în greutate, asemănător, mai degrabă, cu speciile din zonele tropicale ale lumii. Şarpele ar avea, de asemenea, un cap cu aspect hidos, lat şi cu ochii bulbucaţi, o adevărată apariţie de coşmar. Periodic, acesta apare la suprafaţa apei, înspăimântând oamenii, sau poate fi simţit prin apă, în timp ce localnicii traversează lacul. În urmă cu câţiva ani, un bărbat venit să se relaxeze pe malurile lacului Paltinu a realizat chiar şi o fotografie cu „monstrul“, într-o zonă pe la coada lacului, însă ipoteza existenţei unui şarpe de dimensiuni impresionante nu a fost confirmată niciodată, iar pozele au fost retrase din circuitul public. Povestea a creat o adevărată isterie, însă, iar televiziunile au stat cu zilele pe malul lacului în speranţa că şarpele uriaş îşi va face din nou apariţia. Şarpele a cărui apariţie a albit pe loc un ţăran Rădăcinile poveştii ar putea avea mai multe explicaţii, pe care Stelian Tăbăraş, cu origini în zonă şi autor la „Luceafărul de dimineaţă“, le-a prezentat într-un articol din respectiva publicaţie. Acesta a relatat două cazuri din copilăria sa, care ar putea avea legătură cu existenţa monstrului. „Pe lângă legendele ce păreau adevărate, două cazuri ne-au stârnit teamă şi compasiune. Unul era povestit de un om foarte serios, cum că ar fi întâlnit un şarpe cu cap de câine în munţii Zănoaga, lucru ce l-a speriat foarte. S-a urcat în căruţă şi a fugit spre sat, renunţând la lemne. Al doilea are implicaţii mult mai adânci şi adevărurile spuse sunt de verificat în continuare:.Nu mai ştim din ce cauză, un ţăran în toată puterea cuvântului a fost ridicat de acasă de securitate în plină noapte, băgat într-un „GAZ” (maşină rusească). Cică trebuia să dezvăluie unde a ascuns pistoletul şi ce urmărea, de fapt, cu el. Omul se ştia total nevinovat, dar pistoletul fusese găsit în podul casei sale, desigur, plasat acolo de cineva care-i voia răul sau chiar de cineva de la securitate. L-au dus la Ploieşti, l-au încarcerat într-o clădire de pe strada Toamnei (...). S-a întors după câteva zile în sat, slăbit, cu părul complet alb, tăcut şi însingurat. Acolo, în beci – ar fi povestit el femeilor – ar fi fost aruncat să stea şi peste noapte. Un şuierat sinistru şi două luminiţe într-un cap ce se agita l-au îngrozit. A strigat, a cerut să i se deschidă, a venit un paznic cu felinar şi i-a deschis uşa. Alături de el, în beci, era un şarpe uriaş, pus acolo desigur anume ca să înspăimânte anchetaţii. În acele clipe i-a albit părul. A ieşit promiţând că va declara tot ce vor ei, cât mai e în toate minţile. Nu ştim ce va fi declarat, dar femeile vorbeau în sat îngrozite, cu basmalele negre la gură (majoritatea erau în doliu), întâmplarea cu schingiuirile şi şarpele. Şi astăzi ţin minte că şi eu n-am dormit de spaimă câteva nopţi, iar în beci n-am mai intrat seara vreun an de zile. M-am gândit, desigur, mai târziu că acel şarpe uriaş din beciul securităţii putea fi un mod de transferare în mit a unei realităţi atât de cumplite, încât nu putea fi descrisă în cuvinte“, scrie Stelian Tăbăraş. Lacul Paltinu a dat naştere unor legende numeroase despre peşti şi şerpi monstruoşi care trăiesc în apele sale. Legenda monstrului ar putea avea o explicaţie mai apropiată de realitate şi prin existenţa unor somni uriaşi care trăiesc în lac. Aspectul somnului, negru şi lucios, cu capul lat şi ochii proeminenţi, precum şi dimensiunile impresionante la care poate ajunge un astfel de peşte, pot fi explicaţii extrem de plauzibile pentru apariţiile de coşmar din Lacul Paltinu.


Sursa:http://adevarul.ro/locale/ploiesti/monstrul-loch-ness-frate-prahova-povestea-dihaniei-lacul-paltinu-sarpele-enorm-cap-caine-i-a-inspaimantat-localnici-1_5536319dcfbe376e3564ec29/index.html

Superstitii cu imbracaminte

1 - Manusi - Iti va aduce noroc o pereche de manusi pe care le-ai primit sau le-ai gasit. Este semn rau daca pierzi o manusa sau dai cuiva o pereche de manusi.

2 - Moneda in buzunar - Se zice ca este bine sa porti tot timpul o moneda in buzunarul de la haina.

3 - Palarie - Se zice ca iti va purta ghinion o palarie pe care o asezi pe masa sau pe pat.

4 - Pantofi - Se spune ca daca asezi pantofii in pat acestia iti vor aduce ghinion. Este bine sa arunci cu un pantof vechi dupa cel ce pleaca de acasa, pentru a abate norocul asupra sa. - Nu este bine sa mergi incaltat numai cu un pantof, sau cu pantofi diferiti, pentru ca asta ar putea aduce moartea unuia dintre parinti. Nu lasati pantofii incrucisati cand va descaltati pentru ca e semn de ghinion.

Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-cu-imbracaminte.php

Pe 16 decembrie 1942, Horia Sima a fugit din Germania în Italia

Pe 16 decembrie 1942, Horia Sima a fugit din Germania în Italia 
de Cicerone Ionitoiu

În noaptea de 24 decembrie, Killinger a anunţat pe Antonescu, în faţa guvernului, că Sima a dispărut şi că s-au luat măsuri suficiente în Germania. Ministrul de interne a trecut la măsuri, la frontieră şi în teritoriu. Au fost arestaţi 1.500 de capi legionari şi internaţi în lagărul de la Tg. Jiu.
Ce se întâmplase?....Pe scurt, lucrurile stăteau aşa. Sima, care era în Germania, aflase că în România se duceau tratative cu Mareşalul pentru reorganizarea mişcării fără el, Pătraşcu, Stoicănescu şi cei vinovaţi de rebeliune. S-a hotărât să torpileze această iniţiativă, recurgând eventual şi la sprijinul lui Mussolini. Oamenii lui Pătraşcu începuseră din noiembrie să schimbe mărci în lire italiene, în timp ce el căuta să însceneze un complot cu „agenţi" trimişi din ţară ca sâ-l omoare pe Sima. „Agenţii" erau tot legionari, care lucrau la uzina de avioane de la Rostock şi cu toţii dormeau împreună.
Pătraşcu, finul lui Sima, cu o grupă de legionari deveniţi schingiuitori, printre ei numărându-se Popa Emil, Eugen Teodorescu, Vasile Coma, Pavel Grimalschi, Roşu Octavian, Nistor Chioreanu, dr. Victor Apostolescu, Traian Boem şi încă 5-6, a început să tortureze alţi „camarzi", îngrozitor şi să le smulgă declaraţii că veniseră ca să-l omoare pe Sima. Această oribilă înscenare a durat între 1-8 decembrie 1942, până ce a fost descoperită de Gestapo. Cu acea ocazie Wilmas, şeful poliţiei a spus: „N-am văzut aşa ceva de când sunt în poliţie", iar instrumentele de tortură au fost adunate şi duse la muzeul poliţiei din Rostock.
După terminarea anchetei, poliţia i-a trimis o relatare lui Sima, spunându-i că nu-i adevărat complotul şi că viaţa nu-i este în pericol. Se mai descoperise că o echipă formată şi condusă de Ovidiu Găină trebuia să ucidă pe membrii Forumului legionar ce se găseau la Berkenbrueck, care nu erau de acord cu metodele de conducere ale lui Sima. Şi totuşi, Sima era hotărât să plece. Const. Stoicănescu luase legătura cu Mihai Enescu, ataşat comercial la Madrid şi curier între legaţiile din Spania şi Italia, pe care l-a adus şi în Germania, unde au pus la punct „plecarea" lui Sima la Roma, unde urma să i se aranjeze o întrevedere cu Mussolini. Pe 16 decembrie Sima a fugit şi pe 18 decembrie au fost arestaţi legionarii din Germania.
Fotin-Mihai Enescu l-a aşteptat pe Horia Sima la Brenner şi l-a dus la Roma. Când Hitler a aflat vestea fugii, a dat ordin că dacă nu va fi prins, legionarii să fie împuşcaţi. Până la urmă, Stoicănescu a dat numele lui Fotin Enescu şi adresa de la Roma, unde au plecat imediat doi poliţişti. Dar Enescu dispăruse de la domiciliu. A fost totuşi găsit şi a promis că-l va da germanilor, dar nu s-a ţinut de cuvânt. Atunci serviciile secrete au recurs la o stratagemă, anunţându-l pe Enescu că vor fi primiţi de Mussolini şi două maşini luxoase s-au prezentat să-i conducă pe „înalţii" oaspeţi la Duce. Dar pe parcurs s-a deviat drumul şi au ajuns la poliţie, unde Sima, arestat, a fost îmbarcat în avion şi dus de data aceasta la închisoare, unde se găseau toţi camarazii, pe 27 decembrie.

În aceste condiţii fuseseră arestaţi şi legionarii din România, iar Antonescu, furios, ameninţa cu oprirea trimiterii de trupe pe front. Iosif Costea, unul din fruntaşii legionari rămaşi în ţară cu conducerea clandestină a mişcării legionare, în cursul lunii decembrie a reuşit să scape de arestări, fugind în Iugoslavia, unde a stat până în toamna lui 1943, când a fost chemat de Horaţiu Comăniciu, care între timp luase legătura cu anturajul lui Iuliu Maniu, secondat fiind de prof. George Mânu, ing. Ion Veţeleanu şi alţi câţiva legionari ce-şi dăduseră seama că trebuie schimbată linia de orientare.
Mareşalul Ion Antonescu continua să fie îngrijorat de fuga lui Sima şi acest lucru a ajuns la urechile lui Hitler care a dat dispoziţie să se calmeze spiritele. Ca urmare, Manfred von Killinger l-a văzut pe Mihai Antonescu pe 29 decembrie 1942, asigurându-l că nici un for german nu este amestecat în fuga lui Horia Sima. Minis*trul de externe german, von Ribbentrop, de asemenea i-a dat dispoziţie omului său de la Bucureşti să meargă la Mareşal pentru a-i arăta indignarea Fuhrerului în legătură cu acest caz şi că datorită ordinelor lui a fost găsit la Roma de unde l-au adus arestat.
În următoarele două zile, 1 şi 2 ianuarie 1943, von Killinger l-a vizitat pe Antonescu căutând să-l liniştească şi să-l asigure de tot sprijinul lui Hitler. Desigur Antonescu era furios şi de situaţia de pe fronturi şi de atitudinea unor comandanţi germani şi la sfârşitul discuţiilor i-a spus reprezentantului lui Hitler: „ Germania are de ales: Mareşalul Antonescu sau Horia Sima. "
Şi într-adevăr, situaţia fronturilor era dezastruoasă. Armata a IV-a condusă de generalul Constantinescu Klaps-Constantin, care intrase în luptă la sfârşitul lunii de*cembrie, după 10 zile de luptă, era complet sfărâmată şi inexistentă, după mărturisirea generalului C. Sănătescu.
Armata a II-a era şi ea într-o situaţie asemănătoare la sfârşitul anului 1942: din 170.000 de oameni rămăseseră numai 35.000, restul morţi şi prizonieri, iar din 70.000 de cai mai avea doar 20.000, pe care cu greu îi mai hrănea.
Armata a VI-a germană cu ceva din armata română, aflată între Don şi Volga, sub conducerea lui von Paulus, cu 200.000 de oameni şi 17 generali se afla încercuită. Armata din Caucaz era în retragere. Trupele germane luau cu forţa maşinile româneşti, pe motiv că românilor nu le trebuiesc, ceea ce crea o situaţie tensionată pe zi ce trecea. Aşa devenise colaborarea frăţească româno-germană.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-043)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1146-Pe-16-decembrie-1942-Horia-Sima-a-fugit-din-Germania-în-Italia

Carti controversate *English as She Is Spoke

English as She Is Spoke

Când English as She Is Spoke a fost publicată în anul 1883, a stârnit controverse, dar nu din cauza unor probleme serioase, ci din cauza conţinutului umoristic. La jumătatea secolului al XIX-lea, autorul portughez numit José da Fonseca a devenit cunoscut datorită ghidurilor bilingve de expresii pe care le scria, care veneau în ajutorul călătorilor şi al persoanelor doritoare de a învăţa mai multe limbi străine. Cea mai de succes publicaţie a sa a fost un dicţionar Portughez-Francez, care a fost adaptat de un bărbat pe nume Pedro Carolino. După reuşita volumului iniţial, Carolino s-a hotărât să scrie propriul ghid de conversaţie Portughez-Englez. Dar a folosit ca autor numele cunoscutului Jose da Fonseca, fără ca acesta să ştie. Problemele au început să apară atunci când oamenii şi-au dat seama că Pedro Carolino nu ştia limba engleză.

Controversa

English as She Is Spoke este privită ca una din cele mai amuzante cărţi scrise în secolul al 19-lea, şi ca o sursă clasică de umor neintenţionat, graţie faptului că traducerile în limba engleză oferite sunt în general incoerente şi greşite. Se crede că Pedro Carolino a folosit un dicţionar Francez-Englez pentru a traduce ghidul de conversaţie Portughez-Englez scris de da Fonseca. Încercarea lui nu a produs un limbaj coerent. Se pare că folosirea unor cuvinte cu sens literal a dus la echivalarea unor expresii în mod cu totul nepotrivit. De exemplu, expresia portugheză „chover a cântaros” e tradusă ca „raining in jars”, când defapt ar fi trebuit să fie „raining buckets”.
În continuare vom exemplifica alte expresii folosite în carte: „the walls have hearsay”ar trebui să fie the „walls have ears”. „He got to four feet” ar trebui să fie „he is crawling”. „Sure the road” este folosit în locul variantei corecte the „road is safe”. În cazul „That pond it seems me many multiplied of fishes. Let us amuse rather to the fishing”, corect ar fi „This pond seems like it’s full of fish. Let’s have some fun fishing”. Mark Twain a spus despre English as She Is Spoke: „Nimeni nu poate face adăugări la absurditatea acestei cărţi, nimeni nu o poate imita cu succes, şi nimeni nu poate spera să scrie una la fel. Este perfectă”.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Demonii universului *Machembuchus(Materbuchus)

Mechembuchus, Meterbuchus)

Etimiologia cuvântului este necunoscută, dar cei mai mulţi traduc acest cuvânt ca “fără valoare”. Într-un apocrif ebraic intitulat”Cartea Jubileelor“, cei necircumscrişi sunt numiţi “fiii lui Belial”. În scriptura islamică, se spune că demonul Belial ar fi petrecut la un ospăţ al unui sărac, şi l-ar fi hrănit pe un om bogat cu resturile vomate. Atunci când cel bogat n-a mai avut nevoie de el, a fost trimis în lumea subterană pentru a-l servi pe însuşi Satan.
Într-o carte de practici de evocare a demonilor, se spune că Belial este un rege puternic, ce conduce peste 50 de legiuni de demoni, şi a fost creat imediat după Lucifer. Belial apare şi în Biblie, ca în următorul pasaj:
Cor.II (6:15): “Şi ce învoire este între Hristos şi Beliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”
Celebrul vizionar Edgar Cayce, vorbind despre existenţa Atlantidei, afirma că societatea atlantidică era divizată în două fracţiuni: una bună, denumită “fiii legii” şi alta malefică denumită “fiii lui Belial”.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cei-mai-mari-7-demoni-ai-universului/

Sat Ciocanesti-Valea Colacu(Bistritei)-Vf.Runcu-Valea Colacu(Moldovei)-Sat Colacu(Obcinele Bucovinei)

8. Sat Ciocănești, 855 m – valea Colacu (Bistriței) – vf. Runcu, 1283 m – valea Colacu (Moldovei) – sat Colacu, 755 m.


Marcaj: punct roșu.


Distanță: 11 km.


Durata: 3 ore.


Caracteristici: Accesibil tot timpul anului, dar numai pe vreme bună în timpul iernii. Traseu transversal.


Trasee intersectate: 1.




Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

Pescarul(2)

Pescarul 

de Valeriu Cercel

Este persoana-aceea care,
Din Valea Seacă-n Machu Picchu,
De-ar fi să-i zici c-a prins un viciu,
Ţi-ar arăta…”atât de mare !!!”

E individul ce, efort
Pe lac depune şi de plouă,
Iar de-a-nţepat o fâţă, două,
Numeşte-această treabă, sport,

E singurul din cei în viaţă
Care, modest, precum se ştie (!)
Cu-n peşte în fotografie,
Pe el nu-l vezi să stea în faţă,

E-un poliţai care, pe targă,
De sete, foame leşinat,
Nu pleacă pân’ ce n-a luat
Un infractor, măcar, pe vargă,

Şi tot el e nevinovat (!)….
Pentru a nu ştiu câta oară
Se laudă c-a tras pe sfoară
Pe-atâţia şi….nu-i condamnat,

E comunistu’ ăl mai mare,
Ce, fără pâine, mămăligă,
Doar cu carnetu-n mănă strigă
Sperând să prindă roşioare,

E insul ce, bun de guriţă,
Cu polonicul învăţat,
E mulţumit când i-a picat
Măcar o ştiucă-n linguriţă,

E un flăcău ce, la parâmă
Trăgând o noapte-n disperare ,
Posedă muşchi ca să declare
C-ar mai avea un pic de râmă,

E juna care-a prins un domn
În plasa ei, şi de un an
Caras visează, sau biban,
Mergând de mână cu un somn,

E pensionarul ce, dieta
Pe la scrumbii şi-o tot răsfaţă
Fără de băţ, nici plumbi, nici aţă,
Uşor, de sus….cu mulineta….

Sunt vicioşii-aceia care
S-or duce unul câte unul….
Başca femei, rachiu, tutunul….
Noroc că au….multă răbdare.

Valeriu Cercel

Pescarul amator

Pescarul amator 

de Prundoiu Dan

I-a zis nevastă-sa, de la obraz,
"Să nu mai dea cu băţu-n baltă"!
De-atunci, mereu când vine de pe iaz,
La pescărie face haltă...

Dan-T

Al dracului pescar!

Sursa:http://www.vidu.ro/index.php?cat=ai-umor&pag=74

Carti controversate *Trail of the Octopus

Pe 21 decembrie 1988, zborul Pan Am 103 era programat să călătorească din Londra la New York. Avionul transporta 243 de pasageri şi 16 membri ai echipajului. În timp ce zbura deasupra oraşului Lockerbie din sudul Scoţiei, avionul a suferit o explozie catastrofică ce a lăsat în urmă o spărtură de 20 inchi (0.51 m) pe partea stângă a fuzelajului. Avionul s-a dezintegrat rapid şi s-a prăbuşit în Lockerbie, ducând la moartea tuturor pasagerilor şi a 11 oameni de la sol. Investigaţia care a urmat incidentului a stabilit că zborul a fost ţinta unui grup terorist. Anumite evenimente referitoare la acest caz au fost puse sub semnul îndoielii. Unele declaraţii din presă au acuzat CIA-ul că ar fi ştiut dinainte că acest atac urma să aibă loc. Pe 24 februarie 2011, fostul minsitru de Justiţie al Libiei, Mustafa Abdul Jalil, a declarat că Muammar Gaddafi ordonase personal acest atac.

Controversa

Lester Coleman este un fost agent DEA al Statelor Unite, co-autor al cărţii Trail of the Octopus, The untold story of Pan Am 103, publicată în anul 1993. Cartea afirmă că o operaţiune secretă de trafic de droguri le-a permis teroriştilor să treacă de controlul de securitate de la aeroport. S-a spus că o organizaţie secretă americană care se ocupa cu contrabanda le-a permis teroriştilor sprijiniţi de iranieni, conduşi de Ahmed Jibril, să strecoare o bombă Semtex la bordul avionului. În anul 1990, înainte de lansarea cărţii, Lester Coleman a apărut pe prima pagină a ziarelor atunci când l-a expus pe dublul agent CIA. Ca o urmare a publicării fotografiei acestuia, guvernul Statelor Unite a dat în judecată revista Time Magazine pentru suma de 26 mil.$.
În anul 1991, ca parte a procesului civil dintre Pan American World Airways şi familiile pasagerilor zborului PA103, Lester Coleman a acuzat Administraţia de Sancţionare a Drogurilor că a permis atacul asupra acelui zbor. Drept răspuns, Curtea Federală le-a interzis părţilor implicate să discute în public orice aspect al cazului.
Trail of the Octopus a fost publicată pentru prima dată în anul 1993, în Marea Britanie. Volumul conţine faimosul citat „Nimeni nu ştie ce se întâmplă de fapt. Dacă au ştiut vreodată, Watergate ni s-ar părea precum Alice în Ţara Minunilor”. Coleman spune că a primit azil politic în Suedia pentru a termina romanul. În timp ce era sub protecţia Suediei le-a obţinut celor de la Pan American World Airways o depoziţie scrisă prin care erau absolviţi de orice vină. Asociaţia de Sancţionare a Drogurilor a dat în judecată editura Bloomsbury, care publicase volumul Trail of the Octopus. În urma unei înţelegeri, mii de cópii ale textului au fost distruse. Pe 11 semprembrie 1997, Lester Coleman a declarat unei Curţi Federale din New York că „…a minţit atunci când a spus că un cartel de droguri le-a permis teroriştilor să treacă de controlul de securitate de la aeroport”. În urma unei înţelegeri între apărare şi procuror, Coleman a fost judecat în libertate.
Din anul 2011, Kindle and Nook este noua editură a volumului Trail of the Octopus. De-a lungul anilor, adepţi ai teoriei conspiraţiei au afirmat că pe lista pasagerilor se aflau cel puţin 4 ofiţeri ai guvernului, care erau ţinta asasinatului. Cu puţin timp înainte de atac, au fost anunţate diferite alerte de securitate, şi astfel multe persoane au reuşit să evite fatalitatea. Printre acestea se numără şi minstrul Afacerilor Externe al Africii de Sud, Pik Botha, şi delegaţia de 22 de persoane. În anul 2001, Libia şi-a asumat responsabilitatea pentru incident. Guvernul libanez a despăgubit familiile victimelor cu câte 8 mil.$ fiecare. Drept urmare, ONU a luat hotărârea de a anula sancţiunile care fuseseră impuse cu 4 ani în urmă. Mai multe restricţii de comerţ cu SUA au fost de asemenea reziliate.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Batalia de la Stalingrad – decimarea trupelor române la cotul Donului (3)

Batalia de la Stalingrad – decimarea trupelor române la cotul Donului

de Cicerone Ionitoiu

Că situaţia era critică intern o dovedeşte şi scrisoarea subsecretarului de stat al Statelor Unite, Edward Stettinius către amiralul William D. Leahy, şeful Statului Major al armatei şi marinei. Prin ea, subsecretarul de stat spune că încă de la 15 septembrie 1942 are două tatonări întreprinse de români în privinţa păcii. Este vorba de întâlnirea de la 30 septembrie, când ataşatul român la Ankara, colonelul Tr. Teodorescu, s-a întâlnit cu generalul de divizie A.C. Arnold, ataşatul militar britanic de la Londra, şi i-a comu*nicat din partea Statului Major General român, printre altele:
„...Românii nu doresc ca ruşii să ocupe România. Ei sunt gata să coopereze cu orice forţă anglo-americană care intră în Balcani şi ar pune la dispoziţia acestora următoarele resurse: 42 vagoane de aur, 20 vagoane de bani - hârtie, 400 vagoane de grâu, 300 vagoane de porumb, 22 de divizii complet echipate, un mare număr de piloţi şi personal de aviaţie instruit, rezerve substanţiale de petrol de 80 până la 90 octane. In plus, echipament existent în arsenale pentru peste un milion de oameni... Ataşatul militar a subliniat caracterul secret al propunerii..."
Nu numai serviciul de informaţii român, condus la data aceea de Eugen Cristescu, I se interesa de tot ce făceau oamenii politici, dar şi serviciile secrete germane supravegheau şi-şi informau stăpânii de la Berlin. Astfel, cu data de 17 octombrie, se găseşte o notă informativă trimisă către Ministerul de externe german în care se comunică că românii îşi au oameni la legaţiile din străinătate care „să pregătească trecerea României de partea Aliaţilor... aşteaptă doar momentul ca situaţia de pe fronturi să se înrăutăţească definitiv în defavoarea Puterilor Axei, pentru ca apoi să reia imediat legătura cu Aliaţii." Nota semnalează pe un consilier român Şeinescu, care a fost trimis la Stockholm cu misiunea de a contacta cercurile anglo-americane.
În acest context politico-militar, Mareşalul Antonescu trimite un răspuns foarte dur lui C.I.C. Brătianu, referindu-se la mai multe scrisori primite şi face referiri la politica trecută a partidelor PNL şi PNŢ, spunând, printre altele, cu privire la cele ce i se imputau, scuze şi poate lămuriri. Spicuim câteva:
„... Dacă va fi să fiu adus şi eu pe această bancă a acuzării, pentru că fac tot ceea ce poate un om facă, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi muncă, atunci, în nici un caz nu veţi fi d-voastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de d-voastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca d-voastră...Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele d-voastră sau al dlui Maniu în ultimii ani ai tragicei guvernări care s-a sfârşit la 6 septembrie...
Nu va muri, domnule Brătianu, - de foame şi frig -poporul, nici la iarnă, după cum nu a murit nici în iarna trecută, când încercaţi să-l agitaţi...Dar, domnule Brătianu, chiar dacă nu am nici o asigurare din partea domnului Hitler, ce trebuia să fac?... Numai netrebnicii şi poltronii pot să justifice lipsa de acţiune naţională cu scuza că nu sunt sută la sută siguri de victorie şi nu au garanţii scrise...Aveţi mai multă încredere în englezii, în americanii şi în jidanii care au dictat pacea după războiul trecut...
De ce, domnule Brătianu, perseveraţi să credeţi că veţi putea să reîntregiţi ţara cu ajutorul democraţiilor, care nu au fost în stare să se ţină de angajamentele scrise pe care şi le-au luat pentru garantarea graniţelor noastre? Acuzaţi pe germani de arbitrajul de la Viena şi-i trataţi de duşmani, dar nu acuzaţi pe aliaţii dumneavoastră democraţi, care v-au trădat?...Mă acuzaţi că înfometez ţara şi o lipsesc de combustibil, când dau Germaniei cere*ale şi păcură în schimbul armamentului, deşi ştiţi bine că nu pot să dau altceva şi nu pot să aduc altfel armamentul.
Sunteţi naţionalist - cel puţin aşa este faţada - şi totuşi luaţi apărarea evreilor şi protestaţi, ca şi dl Maniu, împotriva măsurilor de românizare... Luându-vă după câţiva ofiţeri fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă aranjez cu Anglia şi America... Suntem la 1.500 de km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor... retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului...Retrageţi-vă d-voastră armata şi «aranjaţi-vă» cu Anglia. Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul."
Ca întotdeauna, argumente se găsesc în apărare, bune sau false. Numai că la o lună după această scrisoare-fluviu de peste o sută de pagini, armata română la câteva ore după declanşarea ofensivei ruse a rămas în linia întâi fără muniţie. Confirmarea a făcut-o mai sus Mareşalul, în scrisoarea adresată generalului Şteflea, concluzionând: „Răspunderea în faţa istoriei o port eu..." Şi au căzut acolo peste o sută şi ceva de mii de români. Şi de acolo s-a mers numai ca racul, mereu spre prăbuşire... Iar oferta de a lua conducerea guvernului opoziţia este de-a dreptul spusă în bătaie de joc. Toate pârghiile le dăduse în mâna germanilor şi mai spune „trebuie să întreb şi armata şi poporul."
Poate că ar fi trebuit să mai întârzie Antonescu cu lungul răspuns, căci altfel s-au desfăşurat lucrurile după declanşarea ofensivei bolşevice, sau poate a făcut-o sub presiunea Fiihrerului, aţâţat de Killinger, împotriva opoziţiei care-l presa la rândul ei pe Mareşal. Şi opoziţia a avut dreptate, dar Mareşalul a recunoscut-o în scrisoarea adresată feldmareşalului Manstein, că ruşii au câştigat datorită proastei pregătiri a luptei de către germani. Scrisoarea a fost trimisă pe 9 decembrie şi subliniază faptul că generalii germani nu au luat în considerare argumentele lui. Şi indignarea asupra comportamentului este pe drept cuvânt aruncată în spatele germanilor, în ceea ce priveşte atitudinea necamaraderească:„Sunt informat, în ultimul moment, că sunt soldaţi de ai mei care au luptat ca nişte bravi şi care acum sunt împuşcaţi de soldaţii d-voastră în încercuirea de la Stalingrad."
Desigur Antonescu se manifesta cu virulenţă împotriva opoziţiei când era atacat de germani, aşa cum a fost cu articolul din 19 octombrie, prin care ziarul „Bukarester Tageblatt" spunea că Maniu are o atitudine tolerantă faţă de evrei, iar guvernul nu reacţiona. Ecoul a venit în scrisoarea din 29 octombrie, când Antonescu a subliniat acest lucru - „luaţi apărarea evreilor şi protestaţi." Şi totuşi, Maniu continua şi şi-a permis să cricice pe Mana Antonescu pentru modul cum administra fondurile publice. Reacţia nu a întârziat să vină. S-au făcut percheziţii la prietenii apropiaţi ai lui Maniu şi chiar internări în lagăr.
Furia lui Hitler asupra eşecului de la Stalingrad s-a manifestat prin cererea de noi trupe pentru frontul Ştalingradului, dar însoţită cererea şi de arestarea lui Maniu. Informat să părăsească Bucureştiul, Maniu s-a dus în Ardeal pe 20 decembrie, tocmai când un alt scandal şi o tensionare a relaţiilor româno-germane s-a produs chiar în Germania, prin fuga lui Horia Sima. Furia lui Antonescu părea că este fără margini, fiindcă el le dăduse drumul să plece, după rebeliune, ca să nu ducă „nici o acţiune politică Sima şi acoliţii săi şi cu garanţia germană că Sima nu va mai înfăţişa o primejdie de orice fel de tulburări. Sima a călcat această condiţie."

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-042)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Ultima modificare făcută de Cicerone Ionitoiu; 16.02.2011 la 17:23.


Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1145-Batalia-de-la-Stalingrad-decimarea-trupelor-romane-la-cotul-Donului

O partida de pescuit si foarte multa relaxare(25 Martie 2015)

Vremea sa mai incalzit ,asa ca astazi 25 Martie 2015 ,sunt la pescuit pe raul Mures ,langa Termocentrala Mintia-Judetul Hunedora.
*Temperatura aerului-18 grade C
*Viteza vantului-4,5m/s
*Cerul cu soare si nori razleti
*Solunar-Sanse slabe de a prinde pesti(25 03 2015)
*Capturi-0
*Momeli folosite:Viermusi albi si rosii;rame negre;rame rosii;lipitori,Ca naditor am folosit turtoi.
*Echipament de pescuit-2 lansete (o lanseta pentru pescuitul la fund iar cealalta lanseta de 3,60m pentru pescuitul la pluta)

Gh. "six-ray" NICA

Superstitii cu animale

1 - Buburuza - Buburuzele sunt considerate aducatoare de noroc daca ti se aseaza in palma. Aduce noroc sa gasesti o buburuza. Aduce ghinion sa omori o buburuza.

2 - Bufnita - Este semn rau daca vezi o bufnita ziua.

3 - Cai - Caii albi sunt intotdeauna considerati aducatori de noroc, fie ca ii vezi, fie ca ai unul.

4 - Caine - Daca un caine urla la o usa, e semn de moarte.

5 - Caine alb - Daca vezi un caine alb inainte de amiaza, e semn bun.

6 - Ciori - Ciorile sunt considerate semn rau.

7 - Paianjen - Daca ai norocul sa iti cada o panza de paianjen pe fata sau pe haine, atunci vei primi bani.

8 - Pasare - Pasarea care bate la geam este semn de moarte.

9 - Pisica - Daca iti intra in casa o pisica tigrata sau una cenusie, e semn ca vei intra in posesia unei mari sume de bani. Daca pisica isi spala fata cu laba, anunta musafiri. Daca ineci o pisica, vei muri inecat.

10 - Pisica alba - Aduce noroc sa vezi o pisica alba cand te duci la scoala. Aduce ghinion sa vezi o pisica alba noaptea


Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-cu-animale.php

Batalia de la Stalingrad – decimarea trupelor române la cotul Donului (2)

Batalia de la Stalingrad – decimarea trupelor române la cotul Donului 
de Cicerone Ionitoiu

8 noiembrie 1942 nu a dus la căderea mult trâmbiţată de către Hitler a Stalingradului. Dar „Torţa" Aliaţilor s-a aprins pe coasta marocană, de către generalul american Patton şi în aceeaşi zi de Şf. Mihail şi Gavriil, la Alger, de generalul englez Ryder, deschizând cel de-al doilea front. Peste două zile, al treilea grup de debarcare a avut loc la Oran. Ţinta tuturor era spre Tunisia, pentru a face joncţiunea cu forţele lui Montgomery, ce se găseau în Libia şi a tăia aprovizionarea nemţilor ce se mai găseau pe coasta africană.
Scopul urmărit era ca să poată invada Europa prin sud. Germanii au încercat pe 9 noiembrie să se infiltreze în Tunisia, spre a acoperi şi ajuta trupele lui Rommel. Hitler a trimis o scrisoare Mareşalului Petain, anunţându-l că pe 12 noiembrie zona Franţei de sud va fi ocupată, iar pe 19 noiembrie a hotărât să pună mâna pe flota franceză ce se găsea în portul Toulon. Când pe 27 noiembrie trupele germane au invadat portul n-au mai avut pe ce pune mâna pentru că amiralii de Laborde şi Maequis deja dăduseră ordinul de a scufunda navele.
Nenorocirile Axei încep să se ţină lanţ. Pe 19 noiembrie a început ofensiva sovietică în zona Stalingrad, reuşind să taie legătura între armata a 6-a germană şi a 3-a românească, reuşind să încercuiască 5 divizii româneşti din grupul generalului Lascăr. Situaţia era foarte gravă şi generalul-colonel von Paulus, împreună cu statul lui major au cerut lui Hitler încuviinţarea de a se retrage pe 22 noiembrie. A doua zi au fost încercuiţi şi 330.000 de oameni au căzut în capcană. Pe 24 noiembrie, tot Hitler a hotărât să rămână să lupte şi vor fi aprovizionaţi cu avioanele, paralel cu o acţiunea de depresurare. Haosul şi debandada începuseră să se instaureze.
Pe 25 noiembrie 1942, şeful Statului Major al Armatei a 3-a române, col. C. Eftimiu, trimitea către Misiunea militară germană o Notă din care extragem:„Ofiţerii şi soldaţii Corpului VI de armată care se retrăgeau prin Kalaci n-au primit timp de 4-5 zile nici cel puţin o dată îngrijire din partea serviciilor germane. Unii au fost dezarmaţi, iar unor ofiţeri li s-au luat chiar propriile pistoale... " 
Situaţia pe front devenise foarte critică şi alarmantă, încât Mareşalul Antonescu, în seara de 3 decembrie 1942, a trimis o telegramă cifrată generalului Şteflea: „Cunoaştem şi situaţia Armatei a II-a. Am dat de mai multe ori semnalul de alarmă, fără rezultat. Istoria va judeca. Arătaţi generalului Dumitrescu şi comandanţilor, că încrederea mea în ei a rămas neschimbată, eu ştiu că s-au bătut ca cei mai bravi soldaţi din toate timpurile, că o greşeală de concepţie, de conducere şi de neputinţă din cauza lărgirii excesive a liniilor de comunicaţie şi a subestimării inamicului a dus fatal la distrugerea armatelor noastre. La judecarea cea mai sumbră a situaţiei care se va face mai târziu, noi vom rămâne cu gloria şi alţii cu răspunderea...
Când 4 generali comandanţi de divizie luptă în capul ultimului om şi se sacrifică nedând un pas înapoi şi fiind fără muniţie şi fără hrană, armata din care au făcut parte iese din această titanică luptă cu fruntea nepătată...Răspunderea în faţa istoriei o port eu, pentru că nu am făcut mai mult decât am făcut pentru a împiedica masacrarea armatelor, datorită uşurinţei cu care a procedat conducerea germană, a lipsei totale de prevedere şi a impasivitaţii cu care a primit semnalele noastre de alarmă şi pregătirile ştiute din vreme ale inamicului.
Comunicaţi generalului Hauffe acest răspuns al meu. El este după mine princi*palul vinovat pentru că, deşi de mai multe ori i-am atras atenţia în scris şi verbal asupra condiţiilor în care accept să trimit eşalonul doi pe front şi să intre în sector, nu şi-a respectat promisiunile şi nici cuvântul dat în numele Comandantului Superior. In faţa acestor răspunderi, un om loial trebuia să aibă curajul să refuze a trimite Armatei a 3-a ordinul ofensator şi nemeritat, al unui general german...
Când corpurile noastre de armată au luptat pe fronturi de 50 de km, fără suficiente tunuri anticar, fără organizaţii defensive complete, fără mine, cu slabe reţele de sârmă şi fără rezerve totale de 1-2 companii şi când armata este atacată de cele mai grele tancuri şi este lipsită total de aportul aviaţiei, de intervenţia rezervelor promise şi când rămâne fără muniţii după primele ceasuri ale dezlănţuirii atacului inamic, nu este o armată care poate fi insultată de nimeni pe acest pământ... Voi arăta Fiihrerului, după trecerea momentului critic şi după consolidarea frontului pe care o sper, însă nu sunt sigur, adevărata situaţie în care au fost puse bravele noastre trupe şi sunt sigur că vom avea reparaţia cuvenită...Mareşal Antonescu "
În plină ofensivă rusească, tensiunea între conducătorii armatei a 3-a şi a 4-a române devenise mare şi este importantă scrisoarea generalului Ilie Şteflea adresată feldmareşalului von Manstein, în ziua de 5 decembrie: „Excelenţă ......Primesc zilnic extrem de multe informaţii din care rezultă că atât Comandamentele, cât şi ofiţerii şi trupa sunt trataţi cu desconsideraţie şi uneori chiar cu dispreţ de către comandamentele şi ostaşii germani, pe motiv că n-au luptat cu bravură şi au creat astfel trupelor germane o situaţie critică. Unele comandamente române au fost puse în situaţii umilitoare, astfel:
- La armata a 3-a Statul Major a fost înlocuit cu un stat major german;
- De asemenea, Armata a 3-a a primit comanda a două grupări germane formate din unităţi de lucrători, pază, alarmă şi construcţie, iar marile unităţi române, chiar corpuri de armată, au fost trecute sub comandamente de corpuri de armată germane;
-Au fost ofiţeri cărora li s-au smuls revolverele de la centură..." După ce arată greutăţile, lipsurile cauzate de neaprovizionarea din partea ger*mană şi sacrificiile armatei, recurgându-se chiar la lipsa alimentelor ostaşilor ro*mâni, generalul Ilie Şteflea cere să se pună capăt acestor atitudini discriminatorii ce vor influenţa moralul diviziilor ce sunt în lupte grele cu inamicul.
Hitler a luat hotărârea declanşării operaţiunii „Viscolul de iarnă" şi a adus la comanda acestei acţiuni pe feldmareşalul Erich von Manstein ca să elibereze din încercuire trupele generalului von Paulus, începând în acelaşi timp aprovizionarea cu alimente şi materiale, cu aviaţia, în medie 100 tone pe zi, până la 16 ianuarie 1943. în timp ce feldmareşalul von Manstein urmărea printr-un coridor să ajungă la scoaterea lor din încercuire, Hitler nu era de acord, ci voia ca trupele lui von Paulus să rămână pe loc şi cei veniţi să întărească rezistenţa armatei germane la Stalingrad. Dar ruşii, care continuau întărirea încercuirii, au prins într-o pungă, pe 11 de*cembrie, armata a 8-a italiană, care a avut pierderi de 100.000 de oameni. Timpul nefavorabil şi presiunea rusească au îngreunat condiţiile celor rămaşi încercuiţi, iar ultimatumul sovietic de a se preda pe 8 ianuarie 1943 a fost refuzat, din cauza ordinului lui Hitler „de a se lupta până la ultimul cartuş".
Pe 14 ianuarie 1943 şi poziţiile ungare au fost străpunse şi au căzut cu această ocazie 147.971 morţi, răniţi şi prizonieri. Rezistenţa celor încercuiţi a fost înfrântă şi începând de pe 26 ianuarie s-au predat, iar pe 31 ianuarie, von Paulus avansat cu o zi înainte la gradul de feldmareşal, s-a predat cu întregul lui stat major de 24 generali. Pe data de 2 februarie armata germană se predase; 2.800 de ofiţeri cu 92.000 ostaşi au luat drumul lagărelor siberiene de muncă forţată. În acest timp s-a trecut la retragerea trupelor din Caucaz şi Hitler s-a decis pe 18 februarie să declare război total. Faza militară era depăşită de raţionamente politice şi mai ales de hotărârea Aliaţilor, aşa cum o declaraseră, de a merge până la nimicirea nazismului.
În România prevederile lui Iuliu Maniu se dovedeau realiste, că Hitler va pierde războiul. Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc era simbolul nu numai al rezistenţei naţionale pe care o făcuse împotriva tuturor dictaturilor, dar devenise şi simbolul salvării ţării. Toţi oamenii politici necompromişi sau compromişi căutau să se agate de el. Ghiţă Pop, secretarul PNŢ, a făcut cunoscut reprezentanţilor partidului comunist din România că problema revenirii la graniţele din 1939 are un rol decisiv pentru Partidul Naţional-Ţărănesc.
În vară, pe 12 august 1942, Iuliu Maniu cu Dinu Brătianu au trimis un memoriu Mareşalului Antonescu, cerându-i retragerea trupelor de pe front spre a fi folosite la nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor fireşti naţionale, mai ales când guvernul englez, căruia noi i-am declarat război, nu recunoaşte Dictatul de la Viena, pe când „aliaţii" actuali, care sunt autorii arbitrajului, îl consideră în vigoare.
C.I.C. Brătianu, preocupat de soarta ţării atât pe plan intern, din cauza dezorganizării economice, cât şi pe plan militar extern datorită condiţiilor din ce în ce mai grele cauzate de distanţa de ţară şi o proastă aprovizionare, s-a adresat Mareşalului Antonescu pe 24 septembrie spunându-i:
„.. .Armata română nu mai contează ca armată naţională pentru apărarea frontierelor ţării. Ea este încadrată în armata germană la 1.000 km de ţară şi băgată mereu în primele rânduri. Pentru ce ne impuneţi toate aceste sacrificii?... Ce asigurări puteţi avea că Germania ne va da Ardealul, pe care l-a dat Ungurilor prin arbitrajul de la Viena ? Până astăzi se pare că ea pregăteşte autonomia întregului Ardeal, dacă Ungurii nu-l vor cuceri, în ce situaţie vom fi şi în cazul în care Germania nu va câştiga războiul, de vreme ce nu s-a menajat nimic pentru a ne învrăjbi cu Anglia şi Statele Unite... în loc de a asculta apelurile ce v-am făcut, aţi trimis aproape toată armata noastră în interiorul Rusiei... "
Este posibil ca C.I.C. Brătianu să fi fost determinat să trimită această scrisoare şi de faptul că unele persoane foste în anturajul lui Carol II fuseseră îndemnate să încerce a acţiona şi ele în această perioadă tulbure. Serviciul Secret de Informaţii fusese sesizat că se luase contact cu Gheorghe Tătărăscu, Alexandru Vaida-Voievod şi Mihail Ghelmegeanu, pentru pregătirea terenului unei eventuale guvernări cu ele*mente politice, între care să fie folosiţi şi cei doi Antoneşti, în speranţa că poate spre sfârşitul anului se va ivi nevoia unui guvern colorat politic. Totul era să nu piardă ocazia foştii oportunişti.

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1145-Batalia-de-la-Stalingrad-decimarea-trupelor-romane-la-cotul-Donului

Superstitii la gravide,nastere

1 - Ata rosie - O ata rosie prinsa la incheietura mainii copilului sau chiar a unui animal alunga deochiul.

2 - Botez - Apa in care este botezat copilul trebuie turnata la radacina unui pom imediat dupa botez, aduce noroc. In apa in care este scaldat copilul a doua zi dupa botez, nasii pun diverse obiecte prin care ursesc copilului viitoarea soarta. Pot pune flori, bani de argint, miere, fructe si alte simboluri prin care atrag asupra copilului trasaturile sale viitoare: noroc, frumusete etc

3 - Copii - Copiii nascuti in luna mai sunt bolnaviciosi si nu au viata usoara. Daca primul dinte al unui copil iese pe gingia de jos, va avea viata lunga. Nu e bine ca un copil sa fie botezat cu acelasi nume a unui frate care a murit. Copiii nu trebuie lasati sa se uite in oglinda pana la varsta de un an, caci se pot deochia singuri.

4 - Copil vazut prima data - Atunci cand un copilul nou nascut este vazut prima data, trebuie oferiti bani care se pun in scutec sau in leagan pentru somn bun.

5 - Femeia gravida - Femeia gravida nu trebuie sa atinga animale, nu trebuie sa fure, altfel copilul ei va purta un semn din nastere.

6 - Nastere - Daca un copil se naste cu picioarele inainte, acesta va avea puteri magice sau vindecatoare deosebite.

Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-gravide-copii-botez.php

Batalia de la Stalingrad - decimarea trupelor romane la cotul Donului (1)

Batalia de la Stalingrad - decimarea trupelor romane la cotul Donului 
de Cicerone Ionitoiu

Îngrijorat de soarta armatei române care era în continuare trimisă să lupte acuma, chiar în Caucaz, Iuliu Maniu nu pierdea nici o ocazie de a face să-i parvină Mareşalului nemulţumirile ce i se făceau cunoscute din ţară. Auzind că prietenul său politic dr. Nicolae Lupu va lua legătura cu Conducătorul statului, i-a trimis unele date primite, însoţind o scrisoare prin care spunea: „... te rog să-i aduci la cunoştinţă acestea şi să faci tot posibilul să simtă durerea şi îngrijorarea, care străbat inimile şi sufletul românesc şi să ia urgent măsurile ce se impun de împrejurările actuale. " (22 iulie 1942, Maniu) 
Preşedintele PNŢ era informat de situaţia şi presiunile germane, care la acea dată se concretizau în:
- în promovare de noi generali, paralel cu schimbarea altora din posturi de comandă: exemplu generalul Dragalina „învingător al Sevastopolului", scos de la conducerea forţelor armate din prima linie şi trecut la conducerea trupelor de ocupaţie din Transnistria, iar pe generalul Petre Dumitrescu l-a investit ca general de armată şi conducătorul forţelor române combatante.
Neubacher, însărcinatul cu problemele economice ale Reichului în România, urma să fie înlocuit şi trimis în Caucaz, pentru a dirija problema petrolului pe care Hitler o vedea deja rezolvată în favoarea lui.
- Killinger dăduse dispoziţii să se întocmească liste cu evreii comunişti, evreii sabotori şi evreii trecuţi la catolicism în ultimul timp. La acest capitol, pe care Maniu îl socotea foarte grav, dacă guvernul va face greşeala să asculte ordinele Berlinului, vicepreşedintele Mihai Antonescu era dispus să facă concesii lui Killinger, sperând în asigurarea unei succesiuni... încercând să ajungă să stea de vorbă cu Hitler, pen*tru a-i câştiga bunăvoinţa, dar n-a reuşit să discute în septembrie decât cu Ribbentrop, dar nu pe problemele politice de care nu a vrut să audă omul Fiihrerului.
Acţiunea împotriva evreilor era dirijată de la Berlin, de unde Dannker dăduse ordin ca pe 13 iulie să fie arestaţi toţi evreii din Franţa ocupată. După 2 zile, pe 15 iulie, Laval a purtat discuţii cu autorităţile germane, asupra situaţiei evreilor, iar pe 18 iulie au fost arestaţi 13.000 de evrei şi internaţi. După ce discuţiile politice au hotărât angajarea totală pentru câştigarea victoriei, aliaţii s-au avântat în producţie, ca să poată duce la capăt angajamentul. Până la sfârşitul acestui an 1942, care va însemna răsturnarea situaţiei, numai americanii au produs pentru nevoile armatei 48.000 de avioane, 32.000 de tancuri şi 670.000 de mitraliere, care au luat drumul fronturilor, fie prin Murmansk, fie în Africa de Nord sau prin golful Persic.
La sfârşitul lunii iunie, Anglia ajunsese să depăşească cu 600 de avioane de vânătoare aviaţia germană, în timp ce aviaţia ataca zilnic cu 4000 de avioane frontul „Axei". De exemplu, în noaptea de 30 mai, aviaţia a atacat cu 1.000 de avioane oraşul Koln. În această plină vară, Hitler ordonă pe 23 iulie să se ocupe simultan Stalingradul şi Caucazul. Forţele sovietice se cifrau la 5.534.500 militari, 4.959 de tancuri şi 40.798 de tunuri şi aruncătoare de mine, la care se adăugau 2.480 de avioane.
Puterile Axei sunt sigure de victoria finală. Mussolini declară pe 4 august 1942 că nu va fi al doilea front şi el îşi manifestă dorinţa de a-şi încorpora Corsica, Tunisia şi coasta Dalmaţiei, în timp ce Hitler pe 30 august anunţă anexarea Luxemburgului şi că au ajuns cu armata pe Volga. Toate ar fi fost bune dacă Aliaţii ar fi stat pe loc. Ei au numit pe 14 august 1942 pe generalul Einsenhower în calitate de comandant suprem al forţelor din Atlantic, contrar prezicerilor lui Mussolini, în timp ce pe 13 august Churchill sosise în a doua vizită la Moscova, pentru a definitiva acţiunea pentru cel de-al doilea front. De acolo a plecat la frontul din deşert, unde urma o altă înfruntare cu Rommel. In aceeaşi perioadă, la sugestia lui Charles de Gaulle, trupele engleze au ocupat Tananarive, capitala Madagascarului, continuând ocuparea insulei care avea o mare importanţă strategică, pe data de 23 august 1942.
La 1 septembrie, fortele germane au ajuns pe Volga, găsindu-se în faţa Stalingradului, care era întins pe vreo 40 de km şi pe o lăţime de 20 de km. Aici, timp de 2 luni, se va da o crâncenă bătălie, o putem numi chiar Verdunul de pe Volga, mergându-se până acolo încât Hitler, sigur de victorie, a anunţat că pe 8 noiembrie va cădea Stalingradul. Pe 6 septembrie 1942, Stalin ţinuse un discurs la radio Moscova şi anunţase că dincolo de Volga nu mai există pământ şi adresându-se ostaşilor le-a spus: „Inamicul se apropie încet de Volga şi de bogăţiile Caucazului. Soarta poporului sovietic depinde de sfârşitul acestei bătălii. Nici un pas înapoi. Băteţi-vă cum s-au bătut soldaţii lui Alexandru şi Kutuzov. Rezistaţi până la moarte... şi vom fi victorioşi. " Stalin a trecut la desfiinţarea comisarilor politici. Paralel, nemţii declanşaseră şi lupta pentru Kuban.
Dar nu au neglijat nici frontul din Africa de Nord, condus de Rommel, care a lansat în noaptea de 30/31 august 1942 atacul în deşertul Libiei, pentru a tăia legăturile engleze cu Egiptul, în faţă îl avea pe generalul englez Montgomery, care a reuşit să-i dejoace planul. Rommel, în ajunul declanşării ofensivei, ceruse 5000 de tone de benzină, care i s-au promis imediat, ca absolut necesare. însă aviaţia engleză a reuşit să scufunde vase cu 2.600 de tone, în timp ce 1.500 de tone nu plecaseră din Italia, iar de restul nu se ştia nimic pe 3 septembrie. 
Generalul Montgomery şi-a anunţat sec subordonaţii că are dispoziţia primită de la primul ministru ca să distrugă forţele Axei. Orice retragere va fi de acum înainte exclusă şi că nici un fel de teamă nu va fi tolerată. Şi nu erau vorbe goale. Şe baza pe faptul că trei sferturi din marina germană fusese scufundată de britanici, iar aviaţia aliaţilor ajunsese la o putere şi eficacitate fără precedent. în acest timp, Hitler angajat în luptele din sudul Rusiei, mai ales, nu mai putea să aprovizioneze cu materiale, iar de carburanţi nu dispuneau decât de 20% din necesar. Hărţuit din cer de 500 de avioane de vânătoare şi 200 de bombardiere, iar de o jumătate de milion de mine îngropate în deşertul libian, Rommel s-a văzut stopat, dar nu înfrânt. Pregătirile se făceau şi de o parte şi de alta pentru asaltul final, ca să lichideze acest teatru de operaţiuni, pentru a fi asigurată deschiderea celui de-al doilea front, fixat pentru 8 noiembrie.
Churchill pe 16 octombrie, îngrijorat, a declarat: „Am ajuns zile grele şi întunecoase. Ne găsim în faţa unui pericol de moarte... Războiul submarin este încă principala problemă ce se pune pentru Naţiunile Unite..."
Optimist, în schimb, preşedintele Roosevelt, în acelaşi timp, declară la radio: „Naţiunea americană puternică, cu 130 de milioane de locuitori, s-a transformat într-o puternică forţă de luptă... Naţiunile Unite vor câştiga acest război..."
Rommel, bolnav, părăsise frontul pe 23 septembrie şi plecase în Germania. Montgomery a primit mesajul lui Churchill, care cerea ca atacul englez să se producă în septembrie. El imediat a făcut obiecţiunile personale, subliniind că atacul german a provocat o oarecare întârziere în pregătiri, că trebuie ţinut cont de fazele lunii, într-o anumită perioadă din septembrie sau octombrie, că trupele sunt insuficient pregătite şi echipate, ceea ce ar putea duce la un eşec, în octombrie însă va fi asigurată victoria totală. Pe 6 octombrie s-a hotărât definitiv pentru începerea ofensivei pe 23 octombrie 1942 şi care s-a înscris ca victoria de la El-Alamein, care a fost cotitura hotărâtoare a războiului, alături de cea din Rusia, după cum vom vedea.
În ajunul marii bătălii, generalul sir Francis de Guingand spune că Montgomery s-a adresat tuturor şefilor, până la gradul de locotenent colonel, şi le-a vorbit: „Expunerile sale au fost printre cele mai bune pe care le-a făcut vreodată, prin claritate şi siguranţă. El a prezentat situaţia adversarului, a subliniat slăbiciunile lui şi a declarat că era convins că în câteva zile, poate zece, se va desfăşura o lungă luptă corp la corp, o luptă pe viaţă şi pe moarte. Şi ne-a dat în continuare amănunte asupra forţelor noastre, asupra tancurilor, asupra tunurilor, menţionând enormele rezerve de muniţii. El a insistat asupra necesităţii de a nu pierde niciodată iniţiativa, şi asupra arzătoarei dorinţe ce trebuie să ne însufleţească pe fiecare, fără excepţie, aceea de a omorî nemţi, chiar şi a preoţilor militari, care trebuie să moară unul pe zi şi duminicile câte doi."
Atacul s-a declanşat pe lună plină. Pe 23 octombrie, la ora 21,25, a început bombardamentul aviaţiei, iar peste un sfert de oră, o mie de tunuri au deschis focul nimicitor, deschizând drumul infanteriei. Generalul Ştumme, comandantul trupelor germane, a murit chiar în prima zi a ofensivei britanice, iar pe 26 octombrie a revenit generalul Rommel din Germania.

Forţele care s-au confruntat în această mare încleştare, statistic au fost:

Germanii.......................................... ..............Aliaţii
Oameni.....................104.000................ ......195.000
Tancuri............................489............ ...............1.029
Tunuri..........................1.219............. ..............2.319
Avioane..........................350.............. ................530

În cea de-a 11-cea zi, Rommel a început să se retragă, pe 4 noiembrie. Cel care rămăsese să-l consoleze pe Hitler în acele momente grele prin care trecea era Ducele, care i-a trimis un mesaj pe 28 octombrie, spunând: „Nu este nici o îndoială că lumea care reprezintă trecutul va dispărea şi sacrificiile noastre îşi vor găsi recompensa în victorie. " Erau cuvinte fără nici un rost. Mussolini nu intuia că pentru el începuse numărătoarea inversă. Şi susţinătorul lui, Fiihrerul, îşi pierduse simţul realităţii. Pe 7 noiembrie 1942, Hitler a dat ordin să se ocupe zona liberă franceză.

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1145-Batalia-de-la-Stalingrad-decimarea-trupelor-romane-la-cotul-Donului

Mick Dodge *Bushcrafter legendar

Mick Dodge *Bushcrafter legendar
Traducerea s-a facut cu Google Traducere.Corectarea traducerii a fost facuta de Gh."six-ray"NICA

Înainte de a se aventura în padurea tropicala Hoh din statul Washington , Mick Dodge a petrecut sase ani ca puscas marin, înainte de a lucra ca mecanic la Fort Lewis. El este originar din Peninsula Olimpice. Bunicii lui s-a stabilit în regiune si Dodge a crescut acolo. El a iubit in permanenta viata in aer liber. De asemenea, a trait în multe alte locuri din tara. Este fiul unui ofiter din Marina, Ronald L. Dodge.[ Dodge in tinerete a absolvit liceul în Okinawa, Japonia.]
Mick a decis sa paraseasca lumea moderna si sa se refugieze în padure. Avand complicatii la picioare si datorita stresului din viata moderna. El a fost poreclit "The Sensei descult" datorita preferintei sale pentru a nu purta pantofi sau sandale atunci când merge pe jos prin padure. Decizia de a umbla descult , el credea ca la ajutat sa se vindece de fasciita plantara, dureri de spate, si la degetele de la picioare. De asemenea, el a simtit nevoia de a se conecta la lumea naturala.
În ciuda preferintei de a fi separat de civilizatia moderna, Mick este înca implicat in viata comunitatii. În 1994, Mick si Jacquie Chandler au creat un program de fitness numit EarthGym. Un program de fitness în padure unde natura ofera cele mai multe dintre echipamentele necesare pentru educatie fizica.

Sursa:Wikipedia

Pescuit la Balta nepopulata de langa raul Mures-10 Martie 2015

La inceput de Martie la pescuit 

Este 10 Martie 2015 ,urmarind prognoza meteo am observat ca pe 10 martie nu ploua in zona Devei.Am hotarat sa fac o partida de pescuit langa raul Mures la baltile nepopulate.Mi-am procurat momeala(viermusi,rame rosii) ,m-am dotat cu 2 bete ,unul pentru pluta si altul pentru pescuitul la fund si am plecat la pescuit.In prima parte a zilei a fost frumos ,temperatura acceptabila iar soarele stralucea pe cer degajand ceva caldura.Am inceput pescuitul insa pestii nu erau activi,in consecinta nu am avut nici o trasatura.Dupa ora 13 ,soarele a intrat intre nori lasandu-se frigul.Un frig ce-ti intra in oase,asa ca sansele de a captura pesti au devenit nule.Mi-am strans betele si am pornit spre casa.dupa o zi deloc favorabila pescuitului

*Solunar -Activitate normala
*Vremea la Deva
: Cer parţial noros,Umiditate medie: 89%,
Viteza maxima a vantului: 13 km/h,Temperatura: la ora10 :3Grade la ora 13:9grade

Autor:Ghe."six-ray" NICA

Tinuta de pescuit ,cand este frig

Balta mare nepopula de langa raul Mures
la 3km de orasul Deva

Locul de pescuit

Balta este "posomorata"papura inca nu a inverzit

Balta cu insula de papura din mijlocu ei