Dictionar de servilism # Vasile Milea

Vasile Milea şi-a început ascensiunea odată cu venirea la putere a lui Ceauşescu. În 1965, Milea a fost numit şef de stat major la Armata a 3-a, din 1973 şef de stat major al Gărzilor Patriotice de la Comitetul Central al PCR, iar din 1980 a fost prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şef al Marelui Stat Major. În ultimii ani ai regimului comunist, 1985-1989, a fost ministrul Apărării Naţionale. Astăzi, mai multe străzi şi pieţe îi poartă numele.

Sursa:http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-epocii-aur-episodul-1-scurt-dictionar-servilism-1_566189807d919ed50ee2a844/index.html

Kuchisake-onna, femeia cu mască chirurgicală *Legende infricosatoare

Kuchisake-onna, femeia cu mască chirurgicală

Kuchisake-Onna (femeia cu gura tăiată) este o femeie care umblă numai pe timp de noapte, purtând o mască chirurgicală. O să spuneţi: “Şi ce? O fi bolnavă, și e destul de simţită pentru a-şi acoperi gura și nasul, pentru a nu-i infecta pe alţii”. Total greşit. Ascultaţi-mă cu atenţie: această femeie este răul în persoană!
Se spune că femeia opreşte un copil pe stradă şi-l întreabă: “Sunt frumoasă?” În cazul în care copilul răspunde nu, el este ucis cu o pereche de foarfece pe care femeia o poartă cu ea. Dacă copilul răspunde da, femeia îşi trage deoparte masca, dezvăluindu-şi chipul său hidos: gura ei este tăiată pe faţă, întinzându-se până la ureche. Atunci, femeia întreabă din nou copilul: “Ce zici de acum? Tot sunt frumoasă” Dacă răspunsul copilului este “nu”, el va fi tăiat în jumătate. În cazul în care copilul răspunde da, atunci el va fi tăiat pe faţă, pentru a semănă cu chipul hidos al femeii. Este imposibil de a fugi de Kuchisake-Onna, căci ea va reapărea pur și simplu în fața victimei.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cele-mai-infricosatoare-9-legende-urbane-japoneze/

De ce numarul 13 ar fi unul malefic

Auzim des spunandu-se ca numarul treisprezece e un numar care aduce ghinion si mai ales ca nu trebuie sa fim niciodata treiprezece la masa, si multi se intreaba ce-i de facut, pentru ca sunt tulburati de tot felul de povesti despre acest subiect.
Pentru a intelege de ce numarul treisprezece a fost considerat un numar malefic, trebuie sa incepem prin a ne opri un moment asupra numarului doisprezece. O zi se imparte in de doua ori doisprezece ore, un an in doisprezece luni si exista cele doisprezece semne ale zodiacului. In Biblie, numarul doisprezece se gaseste de mai multe ori: Iacob avea doisprezece fii care au fondat cele doisprezece triburi ale lui Israel; aceste doisprezece triburi erau reprezentate prin doisprezece pietre pretioase care figurau pe pectoralul marelui Preot Aaron, fratele lui Moise. Ierusalimul celest descris de sfantul Ioan in Apocalipsa este asezat pe doisprezece temelii de pietre pretioase si zidurile sale au doisprezece porti care sunt doisprezece perle.
Doisprezece este deci numarul a ceea ce este terminat, a ceea ce formeaza un tot, un intreg: o zi, un an, un popor, un oras. Treisprezece este doisprezecele plus unu, si acest unu care vine sa se adauge este in afara ansamblului; el este ca un element strain, si daca nu este pur, daca nu vibreaza in armonie, tot ansamblul este amenintat. Iata de ce numarul treisprezece e considerat ca un numar dificil care aduce incercari grele si chiar moartea.
Acum, putem spune de asemenea ca acel unu care se adauga la doisprezece reprezinta un inceput al unui alt ciclu, sau a unui alt ansamblu. In Stiinta initiatica, moartea nu a fost considerata niciodata ca ceva definitiv, ci ca un inceput a unei vieti noi. Numarul treisprezece nu e deci un numar malefic, dar el nu suporta impuritatile si dizarmonia. Si cum e foarte activ, dinamic, acest numar poate da peste cap creaturile care nu poseda calitatile feminine de bunatate, dragoste si blandete pentru a compensa influenta sa.
In planul fizic, numarul treisprezece este legat de cruce (1 + 3 = 4), deci suferintelor. Crucea este dezvoltarea cubului in spatiul cu doua dimensiuni, si cubul, schematic, reprezinta o inchisoare.
Cu toate acestea, daca numarul treisprezece actioneaza nefavorabil asupra creaturilor, aceasta nu tine de el, ci de maniera particulara in care fiecare creatura primeste influenta sa si influentele ce-l inconjura. Aceasta e valabil de asemenea pentru apa, aer, lumina, si chiar pentru hrana: fiecare creatura le primeste intr-un fel particular, aceasta depinde de sanatatea sa, de structura sa, de dezvoltarea sa, de elevarea sa spirituala. Unii sunt stimulati, altii se imbolnavesc, altii se pun sa reflecteze.
In ele insele, numerele, ca multe lucruri in viata, sunt neutre, dar actioneaza diferit depinzand de individ. Pentru un Initiat, care stie sa transforme totul, numarul treisprezece poate fi foarte favorabil, atunci cand busculeaza pe alti oameni; e un numar care curata, care purifica, si cei care nu pot rezista acestei purificari sunt rejectati sau eliminati. De aceea e mai bine pentru ei sa-l evite, mai ales sa evite sa se aseze treisprezece la masa. Ce este curios, e ca adesea nenorocirile, accidentele ce se produc in acel moment cad asupra celor mai tineri, care pot chiar muri.

Sursa:http://www.almeea.ro/de-ce-numarul-13-ar-fi-unul-malefic/

Germania, nu consideră oportun a mai figura ca semnatar al arbitrajului de la Viena

Germania, nu consideră oportun a mai figura ca semnatar al arbitrajului de la Viena
de Cicerone Ionitoiu

„DECÂT CU ŢARA CIOPÂRŢITĂ MAI BINE VĂ ÎNTOARCEŢI PE TARGA" Acestea au fost cuvintele Cardinalului Iuliu Hossu, rostite pe peronul Gării de Nord, delegaţiei care la sfârşitul lunii august 1940 pleca la Viena pentru „tratativele" în legătură cu Ardealul. Delegaţii nu s-au întors pe targa, dar Iuliu Hossu a rămas în mijlocul celor purtaţi pe targa, scăpaţi din masacrele hortyste. Intervenţiile lui pentru curmarea suferinţei nu au trecut neobservate de către cei însetaţi de sânge nevinovat şi care au căutat să-l înfricoşeze, să-l umilească, în fel de fel de împrejurări, pe parcursul celor patru ani dejug inuman. Acestea nu sunt decât cuvinte ce reprezintă realitatea şi mărturiile sunt nenumărate şi zdrobitoare. Pentru atitudinea lui creştină şi de apărător al naţiei valahe, El care se număra printre ctitorii României Mari a avut de îndurat multe vexaţiuni.
Merită subliniate cele din 3 şi 4 martie 1944: „În două rânduri reşedinţa episcopală şi în trei rânduri Academia de Teologie din Cluj, au fost devastate de tineretul hortyst, culminând cu atacul banditesc din 3 martie 1944, când porţile Academiei de Teologie au fost sfărâmate, mobilierul zdrobit iar profesorii şi studenţii teologi maltrataţi. A doua zi, sâmbătă 4 martie, Cardinalul Iuliu Hossu s-a dus să viziteze victimele de la Academia Teologică. La întoarcere, în faţa catedralei, un grup de studenţi teo*logi maghiari şi alţii au sărit asupra lui Iuliu Hossu insultându-l, iar unul dintre ei l-a scuipat în faţă. A apucat să spună: „Acestea sunt mărgăritarele din coroana Sfântului Ştefan" şi s-a retras în reşedinţă."
Despre acest sacrilegiu, imediat radioul şi presa din mai multe capitale europene au vorbit în mai multe zile. Studenţimea română de la centrele universitare din ţară, Sibiu, Iaşi şi mai ales Bucureşti a reacţionat prin manifestaţii de protest. Bucureştenii au fost în centrul acestor evenimente pentru că aici se găseau cei mai mulţi refugiaţi la studii şi tot aici era centrul lor cultural „Societatea Someşenilor", începând de joi, 9 martie, a început să se comunice printre studenţi şi pe la cămine că a doua zi toată lumea să se adune la Facultatea de drept. Vineri dimineaţa studenţii de la Căminul Matei Voievod au plecat incorpore, oprind tramvaiele şi umplându-le până la refuz, obligându-le să se oprească numai la Universitate şi Facultatea de drept.
Când s-a ajuns acolo s-a găsit facultatea înconjurată de mitraliere. S-a permis intrarea în curte unde a început manifestaţia pentru eliberarea Ardealului de Nord şi de protest contra maltratărilor de la Cluj. Pentru a se împiedica ieşirea manifestanţilor pe stradă, s-au concentrat tulumbele cu apă colorată şi necolorată de-a lungul Dâmboviţei. Pe la orele 9 erau adunaţi circa 3.000 de studenţi şi numărul lor creştea mereu. Pe la orele ll a sosit decanul facultăţii, Rarincescu şi apoi ministrul de interne Piki Vasiliu. Până la urmă, studenţii au fost convinşi, cu greutate, să intre în amfiteatru şi să-şi aleagă delegaţii care să meargă în audienţă a doua zi, la Mareşal.
Printre cei ce au fost aleşi în delegaţie, îmi permit să-i numesc, deoarece chiar în acel an vor fi angrenaţi în lupta anticomunistă şi vor cunoaşte schingiuirile, fiind în continuare organizatorii multor acţiuni de demnitate naţională, pe: Ion Bărbuş, Valeriu Basarabeanu, Boza, Bourceanu Vasile, Dumitru Bucuroiu, Cătinaş, Nicolae Chişu, Ion Goia, Radu Ionaşcu, Cicerone Ioniţoiu, Tiberiu Iştfan, D. Lăzărescu, Coriolan Lupuţiu, Aurel Ludoşan, Tertulian Langa, Victor Moş, Naghi, Nicoară, Eugen Ghimicescu, Mihai Tarţia, Victor Coconeţi, Dumitru Buşneag...
Sâmbătă 11 martie, la ora 11, delegaţia era aşteptată de Piki Vasiliu pe scările Preşedinţiei Consiliului de Miniştri şi a fost condusă la ultimul etaj în sala de şedinţe, care avea mesele aşezate în formă de „U". Dar stupoare, toate locurile erau ocupate de rectorii şi decanii invitaţi fiecare însoţit de câte un student, ceea ce a făcut o proastă impresie asupra studenţilor aleşi, cărora li se promisese că vor fi ascultaţi de Mareşal. Aceştia şi-au găsit loc în fundul sălii, unde erau 20 de scaune. La sosire, Mareşalul a început să dea mâna cu cei de la masă şi când a ajuns în dreptul celor care într-adevăr reprezentau studenţimea, aceştia s-au dat un pas înapoi, ceea ce l-a făcut pe Mareşal să spună „Pe dumneavoastră vă salut", după care a trecut în capul mesei.
Prima întrebare pusă de Ion Antonescu a fost: „ Cine a spus ieri la facultatea de drept că Mareşalul a uitat pe fraţii rămaşi abandonaţi torturilor barbare, trădând interesele neamului?"
Imediat s-a ridicat din mijlocul nostru, Ion Goia: „Eu am spus domnule Mareşal."
„ - Bine, am vrut să ştiu, dacă are curajul răspunderii;"
După aceea a dat cuvântul ministrului de interne, ca să relateze cum s-au desfăşurat evenimentele şi să citească telegramele trimise la Budapesta, pentru a cere lămuriri şi a se lua măsuri. Printre altele a spus că nimic nu se uită, şi a aprobat ca a doua zi, duminică 12 martie, să se manifesteze în Capitală, pentru Ardeal, insistând ca studenţimea să nu permită să se treacă la dezordini. Intr-adevăr, duminică 12 martie s-au adunat la Casa Studenţească de pe Calea Plevnei circa 5.000 de studenţi, care încolonaţi au ieşit pe Bulevardul Elisabeta şi s-au îndreptat spre Calea Victoriei. La Liceul Lazăr au fost întâmpinaţi de vreo 2000 de ardeleni cu preoţi îmbrăcaţi în odăjdii şi cu crucea în frunte. Aceştia au pornit în fruntea coloanei imense ce striga lozinci pentru eliberarea Ardealului şi în contra dictatului de la Viena. Coloanei i se alăturaseră alţi locuitori ai capitalei, iar din balcoane se aruncau flori.
Era o manifestaţie extraordinară pentru fraţii chinuiţi sub jugul maghiar. La Teatrul Naţional s-a oprit coloana şi printre vorbitori s-a remarcat Ilie Lazăr, „Tribunul Maramureşului" şi alţi fruntaşi ardeleni, printre ei, Ghiţă Pop, Anton Ionel Mureşanu...„A venit timpul să înceteze suferinţa fraţilor noştri de sub jug străin. Să mergem cu toţii să cerem Mareşalului să se întoarcă cu trupele, aşa cum a promis şi să ne elibereze ţara de duşmani..."
Iuliu Maniu care fusese plecat la Sibiu, s-a întors sâmbătă şi în comitetul de conducere al PNŢ s-a hotărât ca lumea să-şi manifeste, cu mic cu mare, sentimentele cu cei în suferinţă. Aşa se explica mulţimea care dubla numărul studenţilor care iniţiaseră acest protest. Ajunsă în Piaţa Victoriei, coloana şi-a manifestat sentimentele de solidaritate, după ce acelaşi lucru îl făcuse şi în faţa consulatului german, din apropierea Academiei Comerciale, unde tot timpul cât a trecut coloana s-a strigat numai „Jos dictatul de la Viena ". În entuziasmul din Piaţa Victoriei, la balconul Preşedinţiei a apărut Ion Antonescu, care a salutat. I s-a răspuns cu „ Vrem Ardealul imediat."
Partidul Naţional-Ţărănesc îşi continua activitatea şi căuta pe toate căile să convingă guvernul că a sosit timpul să rupă dependenţa faţă de germani. Pe 2 martie, Lupu şi Mihalache fuseseră primiţi separat, în audienţă de Mihai Antonescu, iar pe 3 martie au relatat biroului de conducere părerea Mareşalului că pe frontul de răsărit nu e vorba de o înfrângere, ci „ de o tactică a lui Hitler care umăreşte să sperie, pe de o parte pe englezi, cu o prea mare victorie sovietică, iar pe de alta, să-şi rezerve armata în vederea unei eventuale debarcări anglo-americane în Franţa. Noi suntem convinşi că odată strivită forţa de debarcare anglo-americană, chestiunea frontului de răsărit e ca şi rezolvată... armata germană va lichida Rusia Sovietică în mai puţin de două luni..." (Ică Antonescu făcuse nişte declaraţii de crasă inconştienţă, deoarece la data aceea anglo-americanii cuceriseră muntele Casino, deschizându-se drumul spre Roma, 1.500 de avioane bombardaseră Berlinul iar toate centrele indu*striale şi vitale din vest fuseseră „măcinate", pe când Jukov care preluase comanda frontului de răsărit începuse asaltul împotriva Odesei, Pericop, Nicolaev...)
Cu acea ocazie Ică Antonescu (Mihai n.n.) le-a spus (din partea Mareşalului) lui Ion Mihalache şi Nicolae Lupu că roagă pe domnul Maniu „să fie înţelegător şi să nu-i facă dificultăţi, acum când ţara este ameninţată de mari primejdii, întrucât el este decis să le înfrunte cu orice preţ, alături de nemţi, aliaţi loiali şi buni prieteni ai ţării noastre."
Era clar că Antoneştii făceau o politică duplicitară, căutând să câştige timp, mai ales că acţiunea lor de a produce confuzie prin angajarea de discuţii prooccidentale, pe alte canale, era cunoscută cel puţin de Iuliu Maniu. Nicolae Lupu i-a spus lui Mihai Antonescu că„Mareşalul face o imensă greşeală luând drept realitate toate iluziile lui Hitler care, în fanatismul lui orb antrenează naţiunea germană la o tragedie nemaicunoscută în istoria lumii."
Iuliu Maniu după ce a ascultat discuţiile cu Mihai Antonescu, s-a referit la gravitatea problemei ungare: „Ungurii fac mari sforţări să se înţeleagă cu anglo-americanii, peste capul nemţilor, riscând chiar un război cu ei, dacă li se oferă Transilvania."
Mihai Popovici aflase prin Malaxa nişte lucruri de la Killinger şi Clodius, adăugând celor spuse de Maniu, că nemţii sunt la curent cu manevrele maghiare şi că „mare lucru dacă ei nu vor ocupa Ungaria, pentru a împiedica defecţiunea ei. "
In această primăvară, Statele Unite au lansat asupra Europei vestitele „fortăreţe zburătoare", începând cu bombardamentul din 4 martie efectuat asupra Berlinului. Aceste fortăreţe purtau 3 tone de bombe pe o distanţă de 3.200 de km şi au aruncat asupra Europei 640.000 de tone de bombe. Escadrilele de bombardament erau însoţite de avioane de vânătoare, care aveau o rază lungă de acţiune şi o puternică forţă de foc, tunuri de 30mm şi numeroase mitraliere... Cu toate pierderile suferite în raiduri, de exemplu pe 28 ianuarie 1944, din 683 de fortăreţe au fost doborâte 43, iar pe 15 februarie, tot asupra Berlinului, din 891 de fortăreţe au căzut 42, cu toate acestea producţia americană era în plină creştere, având în vedere operaţiunile în curs de desfăşurare pe tot globul. Pe 6 martie, deasupra Berlinului au zburat 1.500 de avioane.
Ruşii, după ce atacaseră spre Odessa şi Nikolaev, unde presiunea asupra nemţilor creştea, au început ofensiva şi în centrul frontului, spre mlaştinile Prippetului, în timp ce au ocupat cap de pod peste Bug, la Moghilev, pe 18 martie. Finlanda care era în tratative prin dna Kollontai la Stockholm, a refuzat condiţiile de armistiţiu pe care le-a găsit nesatisfăcătoare. Câteodată sunt nişte coincidenţe bizare. Când Barbu Ştirbei ajungea la Cairo pentru a prezenta propunerile lui Iuliu Maniu, pe 17 martie, Killinger l-a vizitat pe Antonescu şi l-a asigurat că Berlinul cunoaşte manevrele ungureşti care în curând vor fi curmate.
Sâmbătă seara, pe 18 martie, Maniu cedând în faţa prietenilor a acceptat să meargă în audienţă la Mareşal, unde timp de o oră şi jumătate au discutat situaţia gravă în care a ajuns ţara. Iuliu Maniu era însoţit de Ion Mihalache şi a cerut formarea unui guvern naţional sub conducerea lui Antonescu, cu concursul partidelor din opoziţie, care să înceteze războiul şi să proclame neutralitatea ţării. Cu tonul lui arogant, Antonescu a răspuns că n-are nevoie de sfaturi, că el îşi asumă riscurile şi este convins că foarte curând se vor petrece evenimente ce vor dovedi că merităm să fim leali nemţilor. A lăsat să se înţeleagă că puterea militară a ruşilor le creează mari probleme anglo-americanilor cu aprovizionarea, în timp ce Hitler cu cele 300 de divizii în rezervă, nu va pierde războiul...„Din contră, Churchill tremură de frica unei debarcări germane în Anglia, mai mult decât în toamna anului 1940." Iuliu Maniu, după ce a ascultat aberaţiile, a răspuns: „Hitler se înşeală amar şi duce Reichul german la un dezastru nemaiîntâlnit în istoria lui, iar noi ne sinucidem pur şi simplu, dacă ne lăsăm înşelaţi de un fanatic inconştient."
Ion Mihalache a cerut să nu se retragă autorităţile româneşti din faţa armatei sovietice, din Basarabia şi Bucovina, la care Antonescu a răspuns: „Fac exact ce mi-au recomandat şi nemţii, întrucât autorităţile statului nostru n-au ce trata cu bolşevicii, cu care trebuie să ducem un război total."
Iuliu Maniu decepţionat de atitudinea lui Antonescu i-a mai spus înainte de plecare:„ Vă luaţi o mare şi gravă răspundere pe care să n-o regretaţi într-o zi; noi ne-am făcut datoria căutând să vă deschidem ochii; nu ne mai rămâne decât o singură speranţă, să găsim înţelegere pentru interesele ţării la Majestatea Sa Regele." „Faceţi ce vreţi". Şi cei doi fruntaşi ai PNŢ au plecat, fără să-i mai dea mâna Mareşalului.
Ceea ce îl făcuse pe Antonescu să fie aşa de sigur pe el, erau informaţiile furnizate de Killinger în legătură cu Ungaria şi care s-au confirmat pe 19 martie, prin ocuparea ţării, în timp ce Regentul se găsea invitat la Cartierul General al Fuhrerului. Guvernul ungar fusese demis şi trupele germane intraseră în ţară, supraveghind toată administraţia internă şi externă. Sigur că acum Antonescu nu-şi mai simţea spatele ameninţat şi socotea că pentru a doua oară nemţii îl salvaseră: cu legionarii în 1941 şi acum cu ungurii. Hitler avea tot dreptul să-i ceară să meargă în războiul total, fiindcă nu mai este ameninţat şi imediat l-a chemat la Kalessheim, ca şi pe Horty, pe 23 martie.

 Last edited by Cicerone Ionitoiu; 18-02-11 at 09:07 AM.

Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa.

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1159-Germania-nu-consideră-oportun-a-mai-figura-ca-semnatar-al-arbitrajului-de-la-Viena

Gura Haitii-Varful Calimanul Cerbului-Valea Bucinisului-Sat Coverca *muntii Calimani

Gura Haitii - vf Călimanul Cerbului (2013 m.) - Valea Bucinişului - Sat Coverca

Marcaj: punct albastru
Timp de mers: 7 ore, 21 km
Caracteristici: nerecomandat iarna

Sursa:http://tara-dornelor.ro/trasee/calimani

Asasini in slujba Mafiei *Frank "The Dasher" Abbandando

Frank "The Dasher" Abbandando (1910 - 1942)
Crime comise: 30
Afiliatie: Murder, Inc. (asasin platit, profesionist)

Cel mai cunoscut asasinat: George Rudnick. Abe Reles, fost asasin in cadrul Murder, Inc. si intermediar intre aceasta asociatie si National Crime Syndicate, afla ca George Rudnick, un mare camatar din Brooklyn, devenise informatorul politiei si ii incredinteaza lui Abbandando misiunea de reducere la tacere a acestuia. Abbandando il ucide cu bestialitate pe Rudnick, folosind un satar si un cutit de spart gheata, cu ajutorul carora ii aplica 63 de lovituri, apoi ii zdrobeste capul cu un baros.
Abbandando a fost unul dintre cei mai prolifici criminali ai Murder, Inc. sau The Combination, cum mai era denumita reteaua de 250 de asasini platiti aflati in slujba Mafiei in anii '30 ai secolului trecut. Intrucat pe atunci exista o adevarata inflatie de ucigasi, Abbandando ajunsese sa lucreze pentru sume mici (tariful sau nu depasea 500 de dolari), iar cele mai multe contracte le derula prin Abe Reles. Aceasta avea sa-i aduca si sfarsitul - in 1940, Reles, ajuns informator al politiei, il toarna pe Abbandando. Asasinul este condamnat, iar pe 19 februarie 1942, face cunostinta cu scaunul electric al celebrei inchisori Sing Sing.

Sursa:http://singurafelina.blogspot.ro/2014/06/asasini.html

Calatoria lui Stanley in cautarea lui Livingstone

Călătoria lui Stanley în căutarea lui Livingstone

Doctorul David Livingstone a fost un misionar care a fost trimis în Africa în 1841. A pornit să exlporeze ţinutul African când locul unde lucra el s-a închis. A descoperit cascada Victoria şi a fost primul om din Vest care a făcut o călătorie transcontinentală de cealaltă parte a Africii.
Apoi şi-a pus în gând să găsească sursa de unde izvorăşte Nilul, un mister nerezolvat de mai bine de 3000 de ani. Călătoria l-a dus de la Zanzibar, către râul Ruvuma la lacul Malawi şi apoi la Ujiji pe ţărmul lacului Tanganyika. Când a ajuns în Ujiji era practic singur, multe din alimentele lui fiind furate, iar în final s-a îmbolnăvit. A trimis un mesaj în Zanzibar pentru a-i fi trimisă mâncare şi a continuat să meargă către lacul Mweru şi Bangweulu cu negustorii de sclavi. A găsit lacul Lualaba şi crezând că acolo e izvorul Nilului s-a întors la Ujiji unde a aflat că alimentele trimise îi fuseseră iaraşi furate.
Pe atunci, zvonurile privind moartea sa au înconjurat rapid Europa şi America şi au atras atenţia unui tânăr jurnalist american pe nume Henry Morton Stanley.
Stanley a fost născut sub numele de John Rowlands în Ţara Galilor şi a rămas orfan de la o vârsta fragedă. A venit în America la vârsta de 18 ani şi a început să lucreze pentru un comerciant numit Henry Stanley. Când Stanley a murit, John i-a luat numele şi s-a alăturat armatei confederate.
După Războiul Civil a devenit jurnalist şi a lucrat pentru ziarul New York Herald. Ziarul i-a sponsorizat o expediţie, în care trebuia să meargă să îl găsesască pe Livingstone, iar el a început cu Zanzibar în 1871. A urmat acelaşi traseu ca şi predecesorul său şi a înfruntat aceleaşi provocări ca deşertul şi bolile tropicale, malaria şi dezinteria.
Stanley l-a gasit pe Livingstone pe 27 octombrie 1871 în Ujiji. Stătea în mijlocul unui grup de sclavi arabi, iar Stanley s-a apopiat de el şi a rostit faimosul salut: „Doctore Livingstone, îmi permiteţi”?

Cei care l-au îndrumat

Stanley a fost călăuzit de 200 de hamali, dar mulţi din aceştia au dezertat sau au murit de diverse boli pe parcursul călătoriei. Cei care încercau să fugă erau biciuiţi de Stanley. Livingstone, pe de cealaltă parte a plecat cu un echipaj format din scalvi liberi şi doi servitori loiali din alte călătorii anterioare. Cei doi servitori Chuma şi Susi au fost cei care i-au adus trupul şi jurnalul în Anglia.

Sursa:http://zeceintop.ro/top-10-expeditii-faimoase/

Dictionar de servilism # Elena Ceausescu

Elena Ceauşescu, „savantă de renume mondial“ cu doar trei clase primare, a reuşit să obţină un doctorat în chimie macromoleculară şi să ajungă în poziţia de director general al Institutului Central de Chimie. Gustul puterii a făcut-o pe aceasta să ceară şi funcţie guvernamentală, fiind numită de soţul Nicu prim-viceprim-ministru al Guvernului între 1980 şi 1989. După îndepărtarea de Putere, Elena a fost văzută drept principala vinovată pentru regimul cu numeroaseprivaţiuni care a început odată cu anii ’80.
Sursa:http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-epocii-aur-episodul-1-scurt-dictionar-servilism-1_566189807d919ed50ee2a844/index.html

Stalpii umani * Legende infricosatoare

Stâlpii umani

Conceptul de “stâlp uman” este unul destul de ciudat. Imaginați-vă o clădire de care sunteţi foarte ataşaţi. De exemplu, casa din copilărie sau apartamentul în care aţi făcut prima dată dragoste. Acum, imaginați-vă că trupul vostru este încastrat în pereţii clădirii. Acesta reprezintă un “stâlp uman”.
Această formă destul de ciudată de sacrificiu se regăseşte în Japonia feudală, atunci când un samurai sau alte persoane importante alegeau să devinăhitobashira. Adică să se sinucidă, iar trupurile lor să fie plasate în zidurile unei clădiri sau în fundaţia ei. Se credea că spiritele hitobashira deveneau astfel gardieni ai clădirii, alungând spiritele rele.
Cel mai celebru caz de hitobashira se referă la Castelul Matsue. Castelul japonez a fost construit în secolul al 17-lea, dar construcția s-a dovedit a fi dificilă, mai multe ziduri căzând. Drept rezultat a fost necesar un sacrificiu uman, pentru a echilibra structura (acest sacrificiu uman se aseamănă foarte mult cu legenda românească a meşterului Manole). În acea perioadă avea loc un festival, denumit Festivalul Bon. Gărzile castelului au coborât în ​​oraș, au capturat cea mai frumoasa dansatoare și s-au întors cu ea la castel. Aici, ei au ucis-o şi i-au plasat cadavrul în pereți. Lucrările de construcție a continuat fara probleme.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cele-mai-infricosatoare-9-legende-urbane-japoneze/

Aliaţii îşi urmăresc planurile - Restabilirea frontierei româno-sovietice din 1940…

Aliaţii îşi urmăresc planurile - Restabilirea frontierei româno-sovietice din 1940…
de Cicerone Ionitoiu

Lordul Moyne, comentând în scrisoarea trimisă Foreign Office-ului discuţia dintre Barbu Ştirbei şi ministrul rus Novicov, socotea că interesul Rusiei faţă de România este mai mare şi vor interveni interese politice, iar Antonescu ar trebui să interpreteze bombardamentul ca un semn că timpul tergiversărilor a trecut şi poate porni clar pe o cale greşită. La Bucureşti regimul mareşalului Antonescu căuta să intre în legătură cu Aliaţii, graţie lui Iuliu Maniu care poseda două aparate de emisie ce emiteau sub paza neştiută până ieri, a Ministerului de interne, de la închisoarea Malmaison, iar acum cu un aparat din inspectoratul jandarmeriei, cu concursul oamenilor trimişi de Aliaţi. Şi totuşi nu erau hotărâţi să întoarcă armele împotriva germanilor. Pe data de 7 aprilie De Chastelain a terminat codificarea mesajului lui Antonescu şi l-a dat generalului Tobescu.
Joi 13 aprilie, Eugen Cristescu şi generalii Piki Vasiliu şi Tobescu au adus spre codificare răspunsul la mesajul lui Antonescu. Erau condiţiile de armistiţiu oferite prin prinţul Ştirbei:
1. Trupele române trebuie să capituleze în faţa armatei roşii şi să treacă împre*ună cu acestea la operaţiuni împotriva germanilor. Ruşii le vor completa armamentul.
2. Condiţiile minime ale armistiţiului sunt următoarele:
a. Ruperea cu germanii şi operaţiuni comune cu Aliaţii împotriva germanilor, cu scopul reinstaurării independenţei şi suveranităţii României.
b. Restabilirea frontierei româno-sovietice în concordanţă cu acordul din 1940.
c. Plata de daune pentru pagubele provocate Uniunii Sovietice ca urmare a ostilităţilor şi ocupării de România a teritoriului ei.
d. Repatrierea tuturor prizonierilor de război sovietici şi aliaţi, precum şi a deţinuţilor.
Aceste condiţii minime pot fi înrăutăţite dacă România nu le acceptă repede.
3. Guvernul sovietic nu cere ca teritoriul românesc să fie ocupat pe durata armistiţiului de trupe sovietice, dar atât trupele sovietice, cât şi cele ale Aliaţilor trebuie să aibă o libertate nelimitată de mişcare pe întreg teritoriul românesc, dacă situaţia militară face necesară aceasta. Guvernul român trebuie să facă tot ce-i va sta în putinţă pentru a sprijini această acţiune prin toate mijloacele de comunicare pe sol, apă şi aer.
4. Guvernul sovietic consideră nedreaptă hotărârea Dictatului de la Viena şi este gata să desfăşoare operaţiuni, împreună cu România, împotriva ungurilor şi germanilor, cu scopul de a reda României întreaga Transilvanie sau mare parte a acesteia.
5. Dacă România doreşte să aibă, pentru contactele cu Uniunea Sovietică, pe lângă generalul-reprezentant pentru problemele militare şi un reprezentant politic pentru chestiunile politice, guvernul sovietic nu are nici o obiecţiune.
Sovieticii la Stockholm erau tentaţi să intre în discuţii cu guvernul prin doamna Kolontai, poate chiar fără a-i fi anunţat pe anglo-americani. Pe de altă parte, Mihai Antonescu a trimis un curier care a trecut prin Elveţia şi în jur de 12 aprilie l-a contactat pe Gr. Gafencu spunându-i că are şi avizul Regelui şi al lui Maniu, pentru a-l ruga să încerce să discute cu englezii. La încercarea acestuia i s-a răspuns că deja erau în legătură cu românii şi nu mai era cazul să deschidă un alt canal.
Pe 14 aprilie, De Chastelain trimisese un mesaj al lui Antonescu către generalul Wilson, un mesaj calificat sentimental, fără fapte şi propuneri, solocitând ajutor anglo-american.
Novicov a transmis pe 14 aprilie la Moscova o propunere a lui Ştirbei care suna:„Dacă Antonescu nu întreprinde vreo acţiune şi dacă Maniu nu-l poate răsturna, Maniu să treacă în teritorul rus, în Moldova, şi să înfiinţeze un guvern în opoziţie faţă de Antonescu... Moscova a aprobat propunerea ca să-i fie făcută lui Maniu, cu condiţia ca Londra şi Washingtonul să fie, de asemenea, de acord."
În Duminica Paştelui, pe 16 aprilie, s-au produs bombardamente asupra ţării, având ca obiective Turnu-Severin, Galaţiul şi Braşovul, unde a avut de suferit cartierul gării şi atelierele IAR. Nici Bucureştiul n-a fost cruţat. După ce în Sâmbăta Paştelui, la amiază, s-a bombardat Palatul Telefoanelor şi clădirile din jurul Palatului Regal, pagube mari făcându-se la Cartea Românească şi Universitate, în dimineaţa Paştelui s-a aruncat un covor de bombe, din nou, asupra oraşului, pe Ştefan cel Mare şi în centru, lovind restaurantul Capsa...Condiţiile de armistiţiu trimise au fost discutate de Antonescu cu Iuliu Maniu şi au fost găsite inacceptabile.
In ziua de Paşti, prin dl Creţzeanu s-a primit un mesaj din partea lui Maniu:„Am primit condiţiile armistiţiului sovietic care sunt aprobate de guvernul britanic şi cel al Statelor Unite. Sunt de acord să încep negocieri pe baza condiţiilor prezentate de Puterile Aliate şi a sugestiilor mele conţinute în diferite comunicări şi explicaţii precise pe care le-aţi primit prin Ankara. Voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a trimite cât mai curând posibil la Cairo un emisar cu cele mai recente propuneri care să vă ajute în susţinerea acestor negocieri. Totuşi, e bine să ştiţi că puteţi începe un schimb de păreri înainte de sosirea acestui emisar. Trebuie să subliniez, totuşi, că printre propunerile Aliaţilor să află şi câteva care, prin natura lor, ţin mai mult de un tratat de pace decât de o convenţie de armistiţiu. Acest fapt va îngreuna şi mai mult problema unei convenţii de armistiţiu. Ar fi, de aceea, de preferat să evitaţi discutarea acestor probleme."
Şi ulterior s-a mai adăugat acestui mesaj, un paragraf: „În acest scop voi trimite cât mai curând posibil la Cairo unul sau doi oameni ! agreări de dv. cu instrucţiuni finale. Până atunci faceţi tot posibilul pentru a evita acele aspecte care se referă direct la pace. Trebuie să subliniez că pentru răsturna*rea guvernului şi pentru eventuale operaţiuni militare împotriva nemţilor este absolut necesar să avem ajutorul militar al aliaţilor."
Ambasadorul britanic la Moscova, spunea:„ aceste două mesaje par guvernului meu total nesatisfăcătoare şi este de părere ca să se trimită dlui Maniu cât mai repede posibil, un mesaj arătând că Aliaţii nu mai doresc alţi emisari la Cairo şi că trebuie acceptate condiţiile prezentate de guvernul sovietic; iar mareşalului Antonescu să i se trimită un avertisment pentru a-i reaminti că timpul trece repede şi că Aliaţii aşteaptă din partea lui să-şi facă cunoscută fie acceptarea, fie respingerea condiţii*lor de armistiţiu."
Deoarece Antonescu nu dădea un răspuns Aliaţilor şi era evident că nu-i convenea, De Chastelain a cifrat o telegramă pe 19 aprilie şi a transmis-o:
„Antonescu informat asupra condiţiilor de către Maniu. Nu cunoaştem reacţiile lor, dar cele ale oficialităţilor cu care suntem în legătură indică:
a. neîncrederea în sovietici;
b. imposibilitatea unei colaborări între România şi Armata Roşie;
c. convingerea că punerea liniilor de comunicaţie la dispoziţia Aliaţilor este echivalentă cu ocupaţia de către Armata Roşie;
d. deziluzie din cauza faptului că termenii au fost stabiliţi de ruşi şi nu de către toţi cei Trei Aliaţi cu care România se află efectiv în stare de război de la începutul bombardamentelor. Cu toate că admit că armata germană nu apără România la răsărit de Carpaţi, ei consideră dezonorantă ideea de a nu se bate cu ruşii până la capăt. Ei recunosc că ţara vrea pace, dar nu doresc să înceapă o nouă luptă împotri*va Germaniei. Sunt convinşi că România a fost abandonată sovieticilor întrucât noi am pierdut iniţiativa şi supremaţia. Cred că armata roşie nu se va opri înainte de Bosfor şi Adriatica. Ei lasă să se înţeleagă că atitudinea lor s-ar schimba, dacă trupele anglo-americane s-ar apropia de teritoriul României. Sperăm să avem răs*punsul lui Maniu într-o zi sau două."
La scrisoarea ambasadorului britanic de la Moscova, Archibald Clark Kerr, adresată pe 24 aprilie 1944 lui Molotov şi în care vorbeşte de mesajul lui Maniu din 16 aprilie (prin care anunţa că va trimite unul sau doi emisari la Cairo n.n.), acestei scrisori i-a răspuns pe 27 aprilie Andrei Ianuarevici Vîşinschi: „...în ceea ce priveşte informaţiile cerute de prinţul Ştirbei în legătură cu atitudinea guvernului sovietic faţă de propunerea lui Maniu de a trimite la Cairo un nou emisar, guvernul sovietic l-a informat pe ambasadorul său la Cairo că trimiterea unui nou emisar este problema personală a lui Maniu."
Cele trei guverne aliate discutau, încă de la 16 martie, textul unei declaraţii propuse de Departamentul de Stat, pentru a fi publicat pe 27 aprilie, referitoare la cei patru sateliţi ai Axei: UNGARIA, ROMÂNIA, BULGARIA şi FINLANDA:
„Prin politica fatală a liderilor lui, poporul Ungariei suferă umilinţa ocupaţiei germane. România mai este încă legată de nazişti într-un război care aduce cu sine devastarea poporului ei. Guvernele Bulgariei şi Finlandei şi-au pus ţara în slujba Ger*maniei şi au rămas în război de partea Germaniei. Cu scopul de a arăta drumul spre libertate acestor victime nefericite ale intenţiilor nefaste ale lui Hilter şi de a le avertiza încă o dată la această oră târzie, Regatul Unit, Uniunea Sovietică şi Statele Unite au stabilit că:
1. Sateliţii Axei - Ungaria, România, Bulgaria şi Finlanda, în ciuda faptului că îşi dau seama de inevitabilitatea unei înfrângeri zdrobitoare a nazismului şi în ciuda dorinţei lor de a ieşi din război, contribuie, material, prin actuala lor politică şi atitudine, la forţa maşinii de război germane.
2. Stă în puterea acestor naţiuni, prin retragarea din război şi încetarea colaborării cu Germania, opunând rezistenţăforţelor nazismului prin orice mijloc posibil, să scurteze încleştarea europeană, să reducă marile lor sacrificii şi să contribuie la victoria Aliaţilor.
3. Perspectivele acestor ţări de a exista în viitor ca state independente, dreptul de a alege liber propriile lor guverne şi evitarea unor devastări militare nu pot fi lărgite, ci doar reduse prin continuarea colaborării cu Germania nazistă.
4. Este vorba de faptul că, cu cât aceste naţiuni vor continua participarea la război şi colaborarea lor cu Germania, cu atât mai dezastruoase vor fi consecinţele pentru ele şi cu atât mai severe vor fi condiţiile ce le vor fi impuse.
5. Responsabilitatea Ungariei, României, Bulgariei şi Finlandei pentru participarea la război de partea Germaniei naziste le impune necesitatea de a hotărî acum, cât mai au timp, sau să contribuie la inevitabila victorie a Aliaţilor, sau să persiste în actualul curs greşit şi catastrofal."
Pe 29 aprilie, De Chastelain şi prietenii lui au primit un mesaj personal, de la Tom Masterson, colonel, consilier politic la secţia britanică pentru Mediterana, cel care contribuise în primul război mondial la distrugerea instalaţiilor petroliere româ*neşti pentru a nu putea fi folosite de nemţi. In acest mesaj spunea: „...Toţi cei de aici (de la Cairo) am fost surprinşi de generozitatea condiţiilor de armistiţiu"... Bombardamentele vor continua, spunea el şi adăuga: „Aliaţii nu-şi pot permite să se lase amăgiţi şi să-şi reducă presiunea sub pretextul unor negocieri care n-au dat nici un rezultat după aproape şase săptămâni. Asta era exact ceea ce doreau germanii..."

Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. ....

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1158-Aliaţii-îşi-urmăresc-planurile-Restabilirea-frontierei-româno-sovietice-din-1940…

Satul Paltinis-Vf.Calimanul Cerbului-Saua Voievodesei-Vf.Retitis-Saua Nicovala-Saua Negoiu-Caldarile Pietrosului-Poiana Izvoarelor-Coada Pietrosului-Curmatura Tihului-Poiana Lunga-Comuna Vatava *muntii Calimani

Satul Păltiniş - vf Călimanul Cerbului (2013 m.) - Şaua Voievodesei (1805 m.)- vf Reţitiş (2021 m.) - Şaua Nicovala ( 1930 m.) - Şaua Negoiu - Căldările Pietrosului - Poiana Izvoarelor - Coada Pietrosului - Curmătura Tihului - Poiana Lungă - Comuna Vătava

Timp de mers total: 30 - 36 de ore.

Marcaj : banda şi punct de culoare roşie, bandă albastră, bandă galbenă, cruce roşie.

Caracteristici: traseul parcurge creasta principală. Iarna nu este recomandat.

Timpi intermediari:
Sector 1: 27 km, 9 - 10 ore
Sat Păltiniş - vf Călimanul Cerbului : 4 1/2 - 5 ore;
vf Călimanul Cerbului - Şaua Bradul Ciont : 4 ore;
Şaua Bradul Ciont - Staţia Meteo Reţitiş: 1/2 - 3/4 oră
Sector 2: 23 km, 8 - 9 ore
Staţia Meteo Reţitiş - Şaua Nicovala - Şaua Negoiu - Drumul Mariei Tereza - Şaua Ruscii - Curmătura Tihului
Sector 3: 18 km, 7 - 7 1/2 ore
Curmătura Tihului - Sub vf Strunior - Poiana Lungă - sub vf Ţiganca
Sector 4: 32 km , 9 - 10 ore
Sub vf Ţiganca - Fundu Secului - Poiana Cofii - Fundu Runcului - com. Vătava

Sursa:http://tara-dornelor.ro/trasee/calimani

Asasini in slujba Mafiei *Salvatore "Sammy The Bull " Gravano

Salvatore "Sammy The Bull" Gravano (1945 - )
Crime comise: 28

Afiliatie: Familiile Colombo si Gambino (doua dintre faimoasele "Cinci Familii" din New York)
Cel mai cunoscut asasinat: Frank Fiala. In 1982, Fiala, un traficant de droguri, ii face lui Gravano o oferta de 1.000.000 de dolari pentru preluarea Plaza Suite, unul dintre cele mai apreciate cluburi new yorkeze. Cei doi nu se inteleg in timpul tranzactiei, iar Fiala il ameninta pe Salvatore cu o mitraliera Uzi, il fugareste cu o pereche de caini Doberman si il umileste chiar in biroul lui Gravano din Plaza. "Sammy The Bull" reuseste sa fuga, isi cheama tovarasii si organizeaza o ambuscada, in urma careia lichideaza toti oamenii traficantului si il impusca pe Fiala in frunte si in ambii ochi, apoi loveste si scuipa cadavrul. In ciuda martorilor oculari, amicul Loborio "Louie" Milito isi marturiseste vinovatia si face inchisoare in locul lui Gravano pentru aceasta crima.
A pornit ca un marunt hot de buzunare al familiei Colombo si a ajuns mana dreapta a celebrului boss John Gotti, care l-a facut sotto capo (sef adjunct) si consigliere al familiei Gambino. In ciuda pozitiei inalte pe care o detinea Gravano in familie, sau poate tocmai de aceea, Gotti l-a folosit pentru a-si rezolva toate afacerile murdare. Desi "Sammy The Bull" a asasinat cu mana lui "numai" 28 de persoane, se banuieste ca a condus peste 100 de atentate pentru Gotti. In cele din urma, Gotti, Gravano si alti capi mafioti sunt arestati, iar dupa ce petrece un an si cateva luni in inchisoare, Gravano devine informator al F.B.I., in 1991 depunand marturie impotriva lui Gotti. A intrat in Programul de Protectie al Martorilor, si-a schimbat infatisearea, dar s-a deconspirat singur, dupa ce a hotarat sa acorde interviuri televizate, sa scrie carti memoriale si sa fie consultant pentru filme despre Mafie. Declara ca nu-i este frica de moarte si isi asteapta cu bratele deschise killerul despre care este convins ca a fost trimis dupa el.

Sursa:http://singurafelina.blogspot.ro/2014/06/asasini.html

Everestul,cimitirul cerului.Iata ce ascunde acest munte misterios

În anul 1847, europenii stabilesc înălțimea Everestului, 8848 de metri. Cel mai înalt multe din lume i-a atras ca un magnet pe toți alpiniștii. Era trofeul suprem. Everestul mai este numit cel mai înalt cimitir din lume.
Jurnalistul englez Jan Morris, The Times, este cel care a scris despre ascensiunea lui Edmund Hillary și a șerpașului său, Tenzing Norgay, în anul 1953, și a cerut în mod public oprirea tuturor ascensiunilor pe muntele Everest, un munte sacru dar și blestemat. Multe victime și accidente, pe care tibetanii le pun pe seama faptului că divinitățile sunt deranjate și acționează în consecință.
Muntele trebuie să redevină un spațiu plin de mister și grandoare. Oficial, Hillary și șerpașul său au fost primii care au reușit să escaladeze Everestul, în anul 1953.
Spun oficial, pentru că s-a petrecut o întâmplare care poate schimba acest clasament. Este vorba despre Georges Mallory și Andrew Ervine, doi britanici. Georges Mallory era un alpinist cu reale calități de felină, avea 38 de ani. Ervine avea 22 de ani și era student la Oxford.
Cei doi au escaladat Everestul în anul 1929. Descoperirea celor două schelete s-a făcut în anul 1999, de către un alpinist german, la altitudinea de 8229 de metri. S-a pus întrebarea dacă cei doi au suferit accidentul după ce au ajuns în vârful Everestului.
În perioada 1960-1973, China nu a mai emis nicio autorizație care să permită ascensiunea Everestului. Și tibetanii au susținut această decizie, considerând că muntele Everest este un loc sacru și o ascensiune este un sacrilegiu care este pedepsit cu moartea de către divinități.
Statisticile arată în în ultimii ani, peste 200 de alpiniști și-au pierdut viața. Până la altitudinea de 7900 de metri, lucrurile se desfășoară în condiții de normalitate. Greul începe de la această altitudine, denumită zona morții. Oxigenul este rarefiat, vânturile sunt foarte puternice, temperaturile foarte scăzute.
Din cauza lipsei de oxigen, alpiniștii au un comportament deviant, încep să delireze. O parte a versantului a fost numit valea curcubeului, din cauza hainelor de diferite culori ale victimelor misteriosului munte.
Este o misiune imposibilă de a coborî cadavrele de pe munte, susțin alpiniștii cu experiență. Din anul 1953 și până în prezent, peste 10000 de alpiniști au încercat să cucerească vârful. Numai 4000 dintre aceștia au reușit.
Ca să obții autorizația de a face ascensiunea trebuie să plătești 40000 de dolari. Pentru a reuși îți trebuie un antrenament fizic riguros și de lungă durată, dar și unul psihic.
Traseul este unul sinistru. La tot pasul vezi resturi de cadavre, unele dintre ele sunt înghețate și foarte bine conservate. Impactul psihologic este foarte mare. Este macabru, dar alpiniștii folosesc cadavrele ca punct de reper în ascensiunea lor.

Sursa:http://www.efemeride.ro/everestul-cimitirul-cerului-iata-ce-ascunde-acest-munte-misterios

Calatoriile lui Marco Polo

Călătoriile lui Marco Polo

Este primul din acest top care a început cel mai devreme să exploreze noi ţinuturi, inspirându-i şi pe alţii să facă acelaşi lucru. S-a născut în Veneţia în jurul anului 1254. Tatăl său, Niccolo şi unchiul Matteo erau comercianţi instăriţi care făceau comerţ cu Orientul Mijlociu. Niccolo a fost plecat cand s-a născut fiul său şi l-a întâlnit abia la vârsta de 15 ani. Au petrecut doi ani împreună în Veneţia, apoi s-a îmbarcat împreună cu tatăl şi unchiul lui şi au plecat spre Cathay (China de azi) în 1271. Au fost trimişi cu scrisori din partea preotului Gregory X către Kublai Klan, pe care Niccolo şi Matteo îl cunoscuse într-o călătorie anterioară. Au trecut prin Armenia, Persia, Afghanistan, pe lângă munţii Pamir de-a lungul Drumului Mătăsii, prin mijlocul deşertului Gobi şi Taklamaken, până la Cambaluc (Beijing). Călătoria a durat mai mult de trei ani. Marco Polo şi-a petrecut următorii 17 ani la palatul lui Khan, deţinând mai multe funcţii printre care ambasador şi guvernator al oraşului Yangzhou. De asemenea a condus câteva misiuni pe suprafaţa Chinei, Indiei şi oraşului Burma, aceste misiuni ieşind la iveală abia anul trecut.
În 1292 a escortat o prinţesă mongolă la nunta ei cu un rege persian, dar a trebuit să aştepte căci soţul destinat a murit înainte să sosească ei acolo. La întoarcere în Veneţia s-a înrolat în armată, iar în 1298 a fost capturat. Cât timp a fost închis, l-a cunoscut pe scriitorul de romane de curte, Rustichello da Pisa, care l-a ajutat să scrie despre călătoriile sale. Opera a fost mai târziu publicată sub titlul de „Milionul” (Milionul de minciuni), care a devenit în scurt timp una dintre cele mai citite cărţi din Europa Medievală. Cartea a devenit mai târziu cunoscută sub numele de „Călătoriile lui Marco Polo”.
Cei care l-au îndrumat

Marco Polo a fost însoţit de tatăl şi de unchiul său. Mai fusesera în Cathay şi înainte şi deja formasera o legătura cu marele Khan. Acolo, Marco a învăţat limba mongolă şi diverse obiceiuri.
Sursa:http://zeceintop.ro/top-10-expeditii-faimoase/

Dictionar de servilism # Nicolae Ceausescu

Regimul Ceauşescu şi dictatorul cu acelaşi nume nu s-ar fi bucurat de o mare susţinere dacă nu ar fi avut în spate oameni care să-i sărute papucul „sultanului din Scorniceşti“. Vă prezentăm lista scurtă a celor care au servit interesele cuplului dictatorial în detrimentul intereselor naţionale. Aceştia sunt „Apostolii Epocii de Aur“ Nicolae Cauşescu a fost satrapul României timp de 24 de ani, între 1965 şi 1989. A început ca simplu activist în anii ’30, a făcut puşcărie alături de greii Partidului Comunist din România, le-a câştigat încrederea, apoi a ajuns să deţină din ce în ce mai multă putere în formaţiunea comunistă. După ce în anii ’50 şi la începutul anilor ’60 a controlat cadrele comuniste, odată ajuns lider al PCR, Ceauşescu şi-a impus propria echipă, supusă total, la conducerea României.                                        

-VA URMA-
Sursa:http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-epocii-aur-episodul-1-scurt-dictionar-servilism-1_566189807d919ed50ee2a844/index.html

Legende infricosatoare *Cronometrul Sony pentru stricarea produselor

Cronometrul Sony pentru stricarea produselor

Să fim serioşi: Japonia dă tonul atunci când vine vorba de electronică. Iar Sony reprezintă unul din numele de top din domeniul electronicii. Dar totuşi, circulă zvonuri conform cărora Sony nu ar lucra atât de curat cu clienţii săi. Astfel, în anii 1980, oamenii au început să se plângă că dispozitivele lor electronice marca Sony se stricau la doar câteva luni după ce perioada lor de garanţie expira. În cele din urmă, suspiciunea a cazut asupra lui Sony. S-a răspândit un zvon conform căruia compania japoneză ar fi instalat un cronometru în produsele lor electronice, cronometru care le-ar fi determinat sa se ​​strice după o anumită perioadă de timp. Astfel, clienţii ori trebuiau să cumpere piese de schimb originale pentru a le repara, fie trebuiau să-şi cumpere un alt model Sony în locul lor.
Cel mai mare argument împotriva existenței “cronometrului Sony ” îl reprezintă faptul că, în peste 30 de ani, nimeni nu a găsit vreodată un asemenea dispozitiv în interiorul produselor electronice. Și, astfel, “cronometrul Sony” își păstrează statutul de legendă urbană.

Preluat de pe :http://www.recorduri.lovendal.ro/cele-mai-infricosatoare-9-legende-urbane-japoneze/

Începerea tratativelor de la Cairo - Românii să lupte contra germanilor...

Începerea tratativelor de la Cairo - Românii să lupte contra germanilor... 
de Cicerone Ionitoiu

Acestea au fost cuvintele lui de Chastelain când, pe 23 decembrie 1943, a fost întrebat de anchetatorii români asupra scopului acţiunii „Autonomus". Şi continuând discuţia cu Eugen Cristescu i-a spus că la Cairo se pierduse în*crederea în „aşa numita lovitură de stat a lui Maniu; numai Mareşalul, bucurându-se de sprijinul armatei, putea spera să reorienteze politica românească... de aceea i-am explicat că venisem să convingem guvernul român să rupă legăturile cu Axa... " 
În discuţiile avute cu Piki Vasiliu, general şi ministru de interne, în ziua de 24 decembrie, acesta i-a transmis din partea Mareşalului că el „ ne va proteja de nemţi. Nu trebuie să li se ofere nemţilor nici un pretext să ne ia în seama lor şi de aceea profesorul Mihai Antonescu, prim-ministru şi ministru de externe al României, specialist în drept internaţional, ne va ajuta să ne întocmim declaraţiile. In nici un caz nu trebuie să admitem că am fost trimişi să sabotăm petrolul, pentru că un astfel de act împotriva unei mărfi strategice, le-ar fi oferit nemţilor argumentul valabil ca să ne preia...
Nemţii, care fuseseră avertizaţi după prinderea paraşutiştilor, au încercat în zadar să-i preia şi, nereuşind, au trimis oameni care să-i interogheze în sediul jandarmeriei, începând cu 10 ianuarie 1944. Românii îi ceruseră şefului anchetator neamţ, Peţermann, să se comporte „în mod prietenos şi camaraderesc."
Când pe 24 ianuarie, Manfred von Killinger a trimis procesele verbale de interogatoriu la Berlin, le-a însoţit şi de comentariul său personal: „Este clar că românii nu au nici o intenţie să-i interogheze sau să se poarte dur cu De Chastelain şi cu tovarăşii săi, aceasta fiind încă o dovadă a faptului, asupra căruia v-am atras atenţia în mod repetat că ei au o atitudine binevoitoare faţă de americani şi britanici. Am făcut acum o cerere oficială pentru transferarea lui De Chastelain în Germania, deşi nu cred, chiar dacă am recurge la artileria grea, că îl vom putea forţa să permită interogarea lui De Chastelain în Germania."
Acelaşi von Killinger, ochii şi urechile Germaniei în România, urmărind pro*blema celor 3 paraşutişti, a informat din nou Berlinul pe 28 aprilie, că Mareşalul Antonescu i-a refuzat cererea de a-i preda serviciilor nemţeşti, motivând că sunt prizonieri de război. Pentru ultima dată l-a abordat pe Mareşal cu aceeaşi cerere, răspunzându-i-se că decizia sa era definitivă. La sfârşitul lui februarie, Barbu Ştirbei a plecat spre Turcia, cu trenul şi acolo a fost ţinut 12 zile, în timp ce guvernul britanic încerca să-i parvină din partea ruşilor un proiect de armistiţiu. Molotov era de părere să se afle mai întâi ce vrea România.
Între timp, ministrul SUA, Lincoln MacVeagh îi explicase lui Cretzeanu „că nu există nici o speranţă ca trupele engleze să se deplaseze în vecinătatea României şi că ar fi mai bine pentru România dacă atunci când sosesc la frontierele sale ruşii o găsesc cu armele întoarse împotriva Germaniei, decât luptând în continuare de partea acesteia. " (23 martie 1944)
În acest timp Statele Unite îşi fixaseră poziţia, stabilind 27 de principii ce trebuiau impuse României la semnarea documentului de capitulare; la rândul său Comitetul englez pentru problemele postbelice de asemenea elaborase „un instrument de capitulare pentru România", numai din partea URSS nu se primise nimic şi nici nu se va primi. Barbu Ştirbei a ajuns la Cairo pe 17 martie 1944 şi a precizat că reprezintă pe Iuliu Maniu şi în acelaşi timp cunoaşte şi părerile lui Antonescu.

Interesele lui Maniu sunt îndreptate spre o lovitură de Stat, dar înainte de a întreprinde aceasta, ar dori asigurări de la Aliaţi, în următoarele puncte:
1. Independenţa României să fie menţinută;
2. Drepturile ei teritoriale să fie respectate;
3. Să i se acorde statut de cobeligerant;
4. În caz că e atacată de Bulgaria sau Ungaria, ea să fie ajutată de Aliaţi, în felul în care le va fi lor posibil, cum ar fi un bombardament sau sabotaj, sau altceva de felul acesta.

Întrebat despre drepturile teritoriale, el a spus că acestea se referă la Transilvania şi că viitorul Basarabiei să fie hotărât în cele din urmă printr-un plebiscit, dar că Româ*nia nu are pretenţii la partea din Dobrogea cedată Bulgarilor în 1940... Din partea Aliaţilor se aşteaptă un ajutor imediat constând în sprijin aerian şi o debarcare la Con*stanţa. .. menţionând... evident numai ruşii sunt în situaţia de a o face...
Referitor la discuţiile purtate la Cairo, s-a primit o scrisoare de la Molotov de către ambasadorul USA, Averell Harriman, trimisă apoi secretarului de stat Cordell Huli şi în care se spunea: „Molotov a explicat că din rapoartele preliminare primite de guvernul sovietic referitor la aceste convorbiri, prinţul Ştirbei nu poate să-l reprezinte pe Iuliu Maniu şi nu este împuternicit de el să poarte negocieri cu Aliaţii; că acum totul este clar: Maniu nu este unul dintre acei lideri care să se poată opune lui Antonescu şi este mai probabil că acţiunile sale sunt întreprinse cu permisiunea lui Antonescu, Maniu fiind doar o unealtă în mâna acestuia. Molotov adaugă că în prezent nu a reieşit clar... că Antonescu manifestă interes sau dorinţă pentru negocierile cu Aliaţii, care să ducă la ieşirea României din război şi trecerea ei de partea Aliaţilor, împotriva Germaniei. Având în vedere cele de mai sus, Molotov conchide că... nu există motive să se acorde importanţă declaraţiilor lui Ştirbei... şi se îndoieşte de rezultatele pozitive... "
În schimb, pe 23 martie, din instrucţiunile Departamentului de Stat către ambasadele americane de la Londra şi Cairo, semnată C. Huli, reieşea altă părere decât a lui Molotov: „...Departamentul împărtăşeşte satisfacţia la abordarea neaşteptat de realistă cuprinsă în propunerile româneşti... Departamentul consideră că anumite aspecte ridicate de Ştirbei nu ar fi într-o contradicţie serioasă cu condiţiile pe care Aliaţii le-ar putea stabili între ei. Autorităţile militare americane consideră că stipulaţiile române nu ridică nici un fel de obiecţie din punctul militar al Statelor Unite. Acestea şi-a manifestat, de asemenea, convingerea că ieşirea României din război şi asumarea de către România a statutului de cobeligerant alături de Aliaţi va avea o importanţă cardinală în desfăşurarea viitoare a războiului... " (C. Hull - Washington)
Ministrul USA, Lincoln MacVeagh pe 24 martie a trimis o telegramă către secretarul de Stat Cordell Hull, aducându-i la cunoştinţă situaţia delicată în care este pusă România în intenţiile germane de a declanşa o nouă ofensivă, prin chemarea lui Antonescu la Cartierul lui Hitler: „La 22 martie Ştirbei a primit prin intermediul britanicilor un mesaj de la ambasadorul român de la Ankara, dezvăluind legătura strânsă între guvernul român şi emisar. (n.n. de fapt Ştirbei fusese trimis cu acordul lui Antonescu, care când plecase Cretzeanu la Ankara îi comunicase unele indicaţii pe care să le spună Aliaţilor şi pe care le-am menţionat mai sus). Am primit o telegramă de la Mihai Antonescu, în care mi se spunea că Antonescu a fost invitat de Hitler şi că el probabil îl va însoţi..." Şi cere unele indicaţii, ţinând cont şi de cele petrecute cu ocuparea Ungariei, dacă e posibil urgent.
Generalul Wilson, comandantul suprem al forţelor aliate din Mediterana, a trimis în aceeaşi zi următorul mesaj Mareşalului:„Nu trebuie sub nici un motiv să mergeţi la Hitler. Dacă o veţi face, aceasta va fi interpretată ca o dovadă categorică a intenţiei României de a colabora până la sfârşit cu Germania şi ţara dv. va trebui să suporte toate consecinţele. Dv. trebuie să capitulaţi imediat în faţa celor Trei Puteri şi să ordonaţi trupelor române să nu mai lupte cu ruşii. Germania se află într-o situaţie disperată în sudul Rusiei şi dv. aveţi acum cea mai bună şi cea din urmă şansă ca să contribuiţi la înfrângerea ei totală. Rezultatele şi natura condiţiilor de pace care, în cele din urmă, vor fi impuse României, vor fi în general determinate de măsura în care ea va contribui la înfrângerea Germaniei. Cu cât veţi face mai mult ca să-i împiedicaţi pe germani, cu atât mai rapidă va fi înfrângerea lor şi cu atât mai mari vor fi perspectivele de a salva România să devină un câmp de bătaie în săptămânile care urmează. Confirmaţi de primire imediat." Telegrama lui Wilson a ajuns după plecarea lui Antonescu la Hitler.
Pe 22 martie Iuliu Maniu i-a timiş un mesaj lui Barbu Ştirbei, solicitând: „... Cu consimţământul Regelui, vă rog să puneţi următoarea problemă repre*zentanţilor britanic şi american, ştiind că există toate indiciile ca României, aseme*nea Ungariei, să i se ceară să accepte trupe germane în ţară... pentru a avea o oarecare bază în vederea organizării unei posibile tentative de a ne opune ocupaţiei germane, noi trebuie să ştim dacă putem conta pe minimum de ajutor din partea anglo-americanilor... regiunea în care se va încerca rezistenţa va fi Oltenia şi Banat pentru a avea astfel posibilitatea unei eventuale retrageri în Iugoslavia... "
Lordul Moyne, ministru din partea Angliei, l-a informat pe Ştirbei „că acest mesaj nu poate fi acceptat întrucât el este adresat numai britanicilor şi americanilor şi nu tuturor celor trei puteri negociatoare; şi că negocierile vor fi reluate după primirea unui mesaj adresat în comun reprezentanţilor britanic, rus şi american." Ruşii şi-au manifestat nemulţumirea pentru faptul că se trimisese telegramă lui Antonescu, fără să fie consultaţi şi ei. 
Ambasadorul american Lincoln MacVeagh l-a informat pe Secretarul de Stat, Cordell Hull, pe 27 martie, despre o scrisoare a lui Molotov, din 18 martie, în legătură cu scoaterea României din război şi dorinţa de a stabili contact cu Antonescu, spunând printre altele:„ Guvernul sovietic are puţine speranţe în utilitatea unui contact prematur cu mareşalul Antonescu, datorită faptului că atitudinea lui fusese în general mai rea decât cea a guvernelor finlandez şi maghiar, lăsându-şi trupele în prima linie împo*triva trupelor sovietice în Crimeea", el „doreşte să încerce să stabilească legătura cu Antonescu " şi „ să considere că măsurile luate deja de generalul Wilson să fie suplimentate", în sensul de mai jos. Lordul Moyne a telegrafiat în dimineaţa aceasta domnului Maniu, din partea guvernului Majestăţii Sale următorul mesaj conţinând esenţa scrisorii lui Molotov:

1. Guvernul sovietic este gata acum să încerce să stabilească un contact cu Antonescu.

2. Pe lângă măsurile cerute deja de generalul Wilson, ei afirmă următoarele:

a. Antonescu trebuie să ordone trupelor române aflate în legătură cu trupele sovietice să depună armele şi să se predea trupelor sovietice. Dacă acest ordin este emis şi executat... Comandamentul sovietic se obligă să trimită trupele capitulate într-una din zonele de pe Prut, pentru a fi predate în scopul organizării unei rezistenţe împotriva trupelor germane.
b. Legătura directă trebuie stabilită, comandamente... să se numească o persoa*nă autorizată... transmiteţi acest mesaj prin mijloace rapide şi înştiinţaţi-ne imediat ce aţi făcut cu aceasta."
Pe data de 25 martie Iuliu Maniu a telegrafiat că cei doi Antoneşti plecaseră la Hitler şi că mesajul generalului Wilson ajunsese după plecarea lor, iar în alt mesaj, tot Maniu comunică întoarcerea celor doi Antoneşti, fără a se fi putut afla hotărâ*rile luate de ei.
Molotov a trimis pe 29 martie, prin A. Clark Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, acordul de sprijin al lui Maniu:„Molotov răspunde că guvernul sovietic nu are nici o obiecţie şi a instruit mi nistrul sovietic de la Cairo să-i spună generalului Wilson, pentru informarea lui Maniu, că dacă domnul Maniu plănuieşte o lovitură împotriva germanilor şi răstoarnă guvernul Antonescu, guvernul sovietic este gata să-i vină în ajutor. "
Nu cu puţin timp înainte Molotov avusese altă părere despre Maniu. Şi se observă că el lucra pe mai multe tablouri. Se angaja şi la Stockholm, fără a preveni pe ceilalţi doi aliaţi. Pe 28 martie, ataşatul militar român de la Ankara l-a întrebat pe colegul lui militar american, pe ce forţe de sprijin aerian s-ar putea bizui Mareşalul Antonescu din partea Aliaţilor, dacă s-ar decide să reziste germanilor? El preciza că Mareşalul are şapte divizii în Crimeea, trei pe Nistru şi alte trei lângă Odesa şi că are alte cincisprezece mobilizate şi concentrate în mod secret... Dominaţia germană este atât de puternică la Ploieşti, încât nu considera că e posibil o distrugere eficientă...

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1157-Începerea-tratativelor-de-la-Cairo-Românii-să-lupte-contra-germanilor

Exploatarea miniera Calimani-saua Nicovala-vf.Retitis *muntii Calimani

Exploatarea minieră Călimani - şaua Nicovala - Vf Reţitiş (2021m.)
Timp de mers: 2 - 2 1/2 ore
Marcaj: triunghi albastru
Caracteristici: pericol de rătăcire iarna pe ceaţă.

Sursa:http://tara-dornelor.ro/trasee/calimani

Asasini in slujba Mafiei * Joseph "The Animal" Barboza

Joseph "The Animal" Barboza (1932 - 1976)
Crime comise: 26
Afiliatie: Familia Patriarca (care actioneaza in Providence, Rhode Island si Boston)
Cel mai cunoscut asasinat: Cornelius si Stevie Hughes. In 1966, cel mai bun prieten al lui Barboza, Vincent "The Butcher" Flemmi este aproape ucis intr-un schimb de focuri cu fratii Hughes. "The Animal" ii vaneaza pe cei doi vreme de aproape 6 luni de zile, interval in care tortureaza cu bestialitate si executa mai multi prieteni si membri ai familiei Hughes, pentru a afla locul in care se ascund. In cele din urma, ascunzatoarea din Boston a fratilor Hughes este dezvaluita, iar Barboza ii prinde si ii tortureaza cateva zile, inainte de a-i ucide.
Barboza, fost boxer profesionist, era extrem de violent si impulsiv, performand chiar acte de canibalism si necrofilie cu victimele sale. Porecla "The Animal" a capatat-o intr-un club din oraselul Revere din Massachussetts, cand a baut peste masura si patronul italian, un barbat in varsta, l-a poftit afara, iar Barboza a inceput sa-l palmuiasca. Henry Tameleo, uncapo bastone (sef secund) al familiei Patriarca, i-a ordonat nervos: "Nu vreau sa-l mai palmuiesti pe acest om! Nu vreau sa-l mai atingi niciodata cu mana pe acest om!" Infuriat, Barboza s-a repezit asupra batranului, l-a muscat brutal de ureche, i-a sfasiat-o cu dintii, a mestecat-o si a inghitit-o. Apoi, a urlat la Tameleo: "Uite, nu l-am atins cu mainile!". Foarte putine detalii se cunosc despre anii din urma ai lui Barboza; incepand cu 1967, devine informator F.B.I., iar in 1970 este primul mafiot care intra in deja faimosul Program de Protectie al Martorilor, dupa ce ajuta la condamnarea bossului suprem Raymond Patriarca si depune marturie impotriva a numerosi alti capi mafioti.

Sursa:http://singurafelina.blogspot.ro/2014/06/asasini.html

Teoria Pamantului Gol – de la extraterestri la nazisti

Desi multi dintre noi gasesc ca ideea unui Pamant gol in interior este mai degraba una ridicola, de vreme ce informatii bazate pe fundamente stiintifice sunt la indemana oricui in prezent, teoria care exploateaza aceasta varianta dateaza din vechime si nu este proprie unui singure civilizatii. Ea apare atat in folclorul islandez, cat si in indepartatul Tibet, iar ideea de baza este aceeasi: din adancurile Pamantului izvoreste adevarata intelepciune, iar acolo se afla o populatie avansata atat din punct de vedere spiritual, cat si tehnologic. Sau poate Paradisul pierdut? Sau este in realitate adevarata locatie a Atlantidei? Sau poate micii omuleti verzi nu vin din spatiu cum credem noi, ci chiar din centrul Pamantului, unde isi au baza pentru farfuriile lor zburatoare. In acest caz, ar trebui sa ne scoatem palaria in fata lor si sa-i numim "intraterestri"…Cat este adevar si cat este fictiune?

Variatii pe o tema data
Teoria sustine ca Pamantul nu este o sfera solida, ci este gol in interior, iar deschiderile catre lumea interioara sunt polii. Aceste "porti" au fost multiplicate in timp, ca urmare a diversitatii geografice, prin urmare, polilor li s-au adaugat pesterile din jungla sud-americana, muntele Meltpego Punson din Tibet, Stonehenge, Anglia sau Muntele Shastra din California. In prezent, aceasta teorie a trecut de pragul in care este descrisa drept sursa unei mari intelepciuni, poate si pentru ca oamenii moderni nu mai doresc sa creada in vise, ci vor sa atinga, sa vada si, mai ales, sa afle exact ce beneficiu le poate aduce orice noua descoperire, cantarita din punct de vedere material. Faptul ca vechimea teoriei Pamantului Gol contrasteaza cu lipsa unor informatii concrete in legatura cu acest subiect, i-a facut pe foarte multi sa speculeze ca aceasta este de fapt sursa celui mai mare secret guvernamental existent. Ramanand in aceeasi sfera, conspiratia a fost pusa in legatura directa cu altele, printre care cea a rasei ariene care continua sa se dezvolte si cea a mortii inscenate a lui Hitler, care traieste bine-sanatos in adancurile Pamantului.
In Occident, ideea a prins aripi in anul 1628, cand Edmund Halley marturisea: "Eu cred ca Pamantul e constituit din sfere concentrice, ca o cutie de puzzle chinezeasca. Aceste sfere sustin viata si sunt imbaiate intr-o lumina eterna". In opinia lui, aurora boreala era cauzata de gazul care scapa din interior prin crusta subtire. Pornind de la Haley, John Simms a dezvoltat in jurul anului 1800 noile teorii ale golului. "Haley avea dreptate in legatura cu sferele concentrice, dar nu a mentionat deschiderile de la poli. Oceanul curge din si inspre aceste deschideri si nu este nicio indoiala ca exista, de asemenea, locuitori in interiorul Pamantului."

Noua teorie venea pe un fond istoric propice, cand descoperirile stiintifice erau in toi. In acea perioada, presedintele Statelor Unite, John Quincy Adams, a aprobat o expeditie pe mare care sa fie condusa de catre Charles Wilkes. Americanii se mandreau cu prima misiune ampla dedicata localizarii si explorarii Pamantului Interior. Presedintele a fost mai mult decat incantat sa finanteze aceasta calatorie unica, in speranta ca Americii i se va atribui cea mai mare descoperire de la insasi descoperirea ei. Temerara calatorie urmarea sa dezvaluie locuri pe care nimeni nu le vazuse vreodata, desi toata lumea vorbea despre ele de sute de ani. Aceasta expeditie avea sa joace un rol important pentru stiinta intrucat, chiar daca Pamantul Interior a ramas o necunoscuta, navigatorii au adus inapoi materiale importante pentru geologie, botanica, zoologie, antropologie, care au dus ulterior la necesitatea formarii unei fundatii. Cel putin trei dintre oamenii de stiinta aflati la bord au primit recunoasterea internationala a cercurilor stiintifice ca urmare a descoperirilor lor.
In 1906, William Reed Teed publica lucrarea "Fantoma Polilor", in care explica de ce polii nu au fost localizati: pentru simplul fapt ca acestia nu existau. In opinia acestuia, denumirea generica de "poli" se referea, de fapt, la intrarile catre interiorul Pamantului. Un alt autor, Marshall B. Gardner publica o carte intitulata "O calatorie catre interiorul Pamantului", in cadrul careia impinge aceasta credinta la extreme: "Eu am descoperit ca teoriile anterioare sunt cumva pe directia buna dar, ca o adaugare, eu cred ca interiorul Pamantului este iluminat de un soare care are aproximativ 600 de mile in diametru, iar gaurile de la poli au cu siguranta mai mult de 1000 de mile in diametru". Subiectul nu era chiar nou. Inaintea lui a mai existat un "vizionar" care impartasea aceeasi idee excentrica, Cyrus Teed. In 1897, acesta sustinea: " Noi de fapt traim in interiorul Pamantului, sub suprafata interioara a crustei. In interiorul golului sunt Soarele, Luna, stelele, planetele si cometele. Nu exista absolut nimic in exterior. Interiorul este tot ceea ce este". Ideea poate parea cel putin aberanta pentru astronomii moderni, care descopera noi si noi galaxii la milioane de ani-lumina distanta. Cu toate acestea, in anii '40 in Germania, adeptii teoriei erau numerosi.

Adolf Hitler si mirajul Pamantului Gol
In 1913, Rudolf Glauer infiinteaza societatea Thule, la care adera de-a lugul timpului numeroase societati secrete politico-militare. Mixul mitologic pe care acesta l-a tesut in jurul societatii sale a atras o multime de germani, vrajiti de ipoteza unui taram ascuns de unde izvoreste intelepciunea lumii si puritatea. In concluzie, Thule fusese populata de fiinte magice, initiate de extraterestri, iar descendentii lor nu erau nimeni altii decat arienii. Cei mai puri descendenti ai acestora erau, evident, germanii, iar menirea lor era sa mosteneasca puterea stramosilor si sa se foloseasca de cunostintele lor avansate. Atat de convinsi erau germanii de autenticitatea radacinilor lor, incat unul dintre teoreticienii partidului nazist, Alfred Rosenberg, avea sa declare in 1946: "Totul a plecat de la aceasta societate. Invatatura secreta pe care am primit-o acolo ne-a ajutat si mai bine decat diviziile noastre de SA si SS sa cucerim puterea. Fondatorii Societatii Thule erau niste veritabili magicieni". Dogma acestei societati avea sa fie baza miscarii Pamantului Gol in Germania, initiata de aviatorul Peter Bender. In opinia acestuia, Pamantul nu avea fata externa, deoarece era o gaura intr-un Univers stancos care se intinde la infinit.
Desi pare greu de crezut, imposibilitatea acestei fantezii este direct proportionala cu adeptii ei, printre care se numarau si ofiteri superiori din aviatie si marina. Nu a durat mult pana ca insusi Hitler sa imbratiseze ideea unui Pamant Gol. In 1942, in plin razboi, Hitler a comandat o expeditie secreta. In ideea ca ideile lui Bender erau adevarate, atunci germanii ar fi putut spiona armata britanica fara ca aceasta sa aiba habar. Insotiti de fizicianul Heinz Fisher, militarii au debarcat pe insula Rugen din Marea Baltica. Daca Pamantul ar fi fost concav, atunci reflectarea undelor radar ce se propaga in linie dreapta vor furniza imagini ale unor puncte indepartate situate pe fata interna. Acesta era planul militarilor pentru a afla pozitia inamicilor. Nu mai este nevoie sa spunem ca acest lucru nu s-a intamplat decat in imaginatia lor. Dezvoltata pe fondul instabilitatii si insecuritatii proprii Germaniei acelor timpuri, situarea inauntrul unui Pamant Gol mai avea si un alt efect psihologic, dupa cum subliniaza Jacques Bergier si Louis Pauwels: "Teoria Pamantului Gol pe dinauntru dadea fiintei umane senzatia de-a fi infasurata, inchisa, protejata ca un fetus in pantecul mamei". Dupa moartea lui Hitler, multi nu au vrut sa creada intr-un final banal al unuia dintre cele mai marete destine ale omenirii, prin urmare s-au convins ca acesta nu s-a sinucis ci ca, impreuna cu aghiotantii sai, s-a strecurat in adancurile Pamantului, unde au trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti.
Ideea unei lumi inedite a inflacarat mintile multor aventurieri. Unul dintre ei a mers mai departe cu aceasta cercetare. Doctorul Raymond Bernard a scris cartea "Pamantul Gol", dupa care a initiat constructia unei asezari in America de Sud, hotarat fiind sa descopere posibile intrari care sa il angajeze in calatoria vietii lui. Mai tarziu, acesta a disparut fara urma intr-una din pesterile Amazonului, iar adeptii lui au fost convinsi ca si-a atins scopul. Asa sa fie oare?

Mistificarea lui Byrd
Numele amiralului Byrd este relationat cu descoperirea Pamantui Gol. Un explorator pasionat, acesta a participat la misiuni de cercetare atat in Antarctica, cat si in Arctica, evenimente care au oferit un nou impuls teoriei Pamantului Gol. Initial s-a crezut ca expeditiile sale vor pune capat odata pentru totdeauna acestor fantezii dar, in final, lucrurile s-au asezat altfel. Documente legate de aceste expeditii, cat si jurnalele lui Byrd au fost depuse ulterior in analele universitatii din Ohio. Faptul ca unul dintre jurnale lipsea, a generat o intreaga plasa de intrigi. Asta, si faptul ca Byrd s-a referit la Antarctica drept "Pamantul Misterului Vesnic" si a notat: "As vrea sa vad pamantul dincolo de Polul Nord. Zona de dincolo de pol este centrul Marelui Necunoscut". Aceste dovezi au fost mai mult decat suficiente pentru cei care au crezut in teorie.
Operatiunea Highjump, demarata de guvernul american in 1946, il avea la bord si pe amiralul Byrd. Scopul declarat era acela de a explora zona Antarcticii din punct de vedere geografic, geologic, hidrografic, de a testa conditiile electromagnetice ale zonei, de a consolida suveranitatea Statelor Unite in zona si de a testa reactiile corpului uman in conditii extreme. Misiunea a fost intrerupta brusc in luna februarie a anului 1947, cu sase luni mai devreme decat data prevazuta initial, fara nicio explicatie acceptabila.

Tocmai pastrarea misterului asupra adevaratei motivatii au deschis cutia Pandorei. Presupusul jurnal lipsa al amiralului cuprindea chiar evenimentele din luna februarie, insa cuvintele scrijelite pe hartie au fost prea dure pentru urechea sensibila a omenirii. O varianta neautentificata a acestui jurnal circula pe internet, iar aici Byrd povesteste in detaliu expeditia sa care l-a dus dincolo de gheturi, catre un taram verde, unde a fost intampinat de oameni blonzi prietenosi, care l-au condus catre Maestru. Urmeaza o lectie de filozofie si de viata pe care cel numit Maestru o va oferi umanului Byrd. Cu lectia invata, acesta se urca iar la bordul aparatului sau de zbor si revine pe taramurile inghetate in mijlocul omenirii care se indreapta catre pieire. Ceea ce nu se mentioneaza aici este ca luna februarie in zona Antarcticii este atat de dura din punct de vedere al conditiilor meteo, incat o misiune de cercetare aici inseamna timp si resurse pierdute, iar un zbor este de-a dreptul imposibil.

De ce nu poate fi Pamantul gol in interior - fapte stiintifice
Intr-un articol al publicatiei The New Scientist, oamenii de stiinta sunt invitati sa isi ofere parerea de experti asupra acestei chestiuni. Acestia sunt de acord asupra faptului ca in cazul in care Pamantul ar fi gol, omenirea ar fi in pericol de sufocare, sete, seceta, foamete, inghet si in final, scufundare. Chiar in aceasta ordine. Un Pamant gol nu ar avea suficienta masa pentru a sustine existenta atmosferei prin forta gravitatiei, iar apa de la suprafata s-ar evapora. De asemenea, nu ar exista campul magnetic, generat de nucleul din fier lichid al Pamantului. Busolele nu ar functiona, iar anumite pasari migratoare ar fi total debusolate in ceea ce priveste orientarea. Insa asta ar fi cea mai mica grija. In lipsa unei atmosfere, radiatiile din spatiu nu ar mai intampina nicio bariera, iar viata pe Pamant nu ar fi avut nicio sansa. Nu ar exista niciun fel de activitate vulcanica si nici urma de lava. Si mai ales, un Pamant Gol ar avea o masa de 5 x 1022 de kilograme, ceea ce inseamna doar o mica parte din masa sa reala.

Facts - literatura inspirata din teoria Pamantului Gol
Teoria Pamantului Gol, dincolo de dezbaterile pe care le-a generat, a infierbantat mintile scriitorilor si, mai ales, le-a oferit un material numai bun pentru a fi exploatat. Prin urmare, multi dintre cei care isi doresc cu ardoare sa creada in aceasta teorie, s-au folosit de aceste produse ale literaturii si fictiunii pentru a oferi credibilitate credintelor lor, parcurgand practic drumul in sens invers. Printre personajele culturale importante care au scris despre Pamantul Gol se afla : H.G. Wells, Aldous Huxley, Herman Hesse, Edgar Allan Poe, Edgar Rice Burroughs si, poate cea mai cunoscuta lucrare dintre toate, cea a lui Jules Verne, "Calatorie catre centrul Pamantului".

Preluat de pe :http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4232282-teoria-pamantului-gol-de-la-extraterestri-la-nazisti