Pestera Munticelu*muntii Hasmas

PESTERA MUNTICELU

Sinonimii: Pestera Ghiocelu.

Localizare si cai de acces. Desi sunt printre cele mai mari si mai spectaculoase din tara noastra, Cheile Bicazului prezinta putine fenomene carstice. Dintre acestea, doua pesteri sunt mai cunoscute : Tosorog si Munticelu.
Pestera Munticelu se gaseste la iesirea din Cheile Bicazului, in baza calcaroasa Surduc-Munticelu, in versantul stang al Bistritei.
Din soseaua asfaltata ce face legatura intre Bicaz si Gheorghenii, pe un traseu de mare pitoresc, drumul spre pestera incepe in dreptul carierei Surduc, la o distanta de 250 m de intrarea in Cheile Sugau-lui. Urcusul se face in apropiere de limita dintre calcare si formatiunea de flis, mai intai in serpentine, apoi tot mai abrupt, pana la o altitudine relativa de 300 m si dureaza 45 minute.
Inainte sau dupa vizitarea pesterii este bine sa ne rezervam 2 ore si pentru un mic circuit al Cheilor Sugaului.
Intrarea este scunda, ascunsa la baza unui perete de calcar.
Date istorice. A fost descoperita in primavara anului 1973, de cativa copii plecati la cules de ghiocei, in acelasi an ea este cartata de L Povara si G. Diaconu, iar in 1973 N. Acrasmaritei si M. Ciobanu publica schita pesterii si descrierea sa.
Publicitatea pripita si nepotrivita, precum si neluarea la timp a unor masuri de amenajare si protectie au facut ca pestera sa sufere, inca imediat dupa descoperire, puternice degradari.
Descriere. Desi de mici dimensiuni (lungimea este de 120 m), Pestera Munticelu este deosebita prin morfologia salii principale si prin formatiunile stalagmitice.
Dupa intrarea scunda (1,5-1 m), urmeaza un culoar descendent de 10 m, care ne conduce intr-o sala mare, lunga de 30 m si inalta de 4-5 m, la care se reduce de fapt intreaga pestera. Sala este dezvoltata pe o diaclaza inclinata spre est cu 30-40°. In partea inferioara sala are planseul neted, acoperit cu argila si crusta stalagmitica. De aici, o mare ingramadire de blocuri urca in trepte, ca un amfiteatru, catre vest.
Elementul peisagistic cel mai frapant il constituie marea bogatie de stalagmite luminare, in partea nordica a salii ele formeaza o adevarata padure, care, cand a fost descoperita pestera, forma cea mai mare densitate de stalagmite-lumanare din tara noastra. Aceste formatiuni, deosebit de fragile, se dezvolta in conditiile unei alimentari constante si nu prea abundente, in care picatura cazuta depune, in momentul impactului cu varful stalagmitei, intreaga cantitate de calcit pe care o contine, in acest fel, cresterea se face numai prin varf. Existau in Pestera Munticelu stalagmite lumanare inalte de 3 m, dar nu mai groase de 3 cm.
Alte speleoteme demne de interes sunt stalactitele fistulare, care in cateva puncte formeaza adevarate ploi de „macaroane”. Diverticulul sudic adaposteste un mic lac, captusit cu calcit spongios, imaculat, intr-un alt diverticul se afla oseminte ale ursului de pestera, intre care un femur fixalt intr-o stalagmita - un adevarat certificat de autenticitate si vechime.
Geneza pesterii este legata de tectonica de versant a masivului Munticelu. O fractura principala orientata nord-sud a intersectat un plan tectonic inclinat spre est si paralel cu alte doua litoclaze. Dizolvarea intensa produsa in zona de intersectie a acestor accidente tectonice a sculptat marea sala, in care apoi au avut loc prabusiri de blocuri, ce au condus la aspectul actual.
Conditii de vizitare. Se poate vizita in orice anotimp, fara echipament special. Vizitarea normala dureaza 30 minute. Iubitorii fotografiei subterane pot afla aici o mare varietate de subiecte, in conditii de lucru foarte confortabile, cel mult cu grija de a nu distruge, din greseala, inca uma din stalagmitele ramase.
Bibliografie. N. Acrasmaritei si M. Ciobanu (1973), M. Bleahu si col. (1976).
Sursa:scrigroup.com

Stat major al miscarii de rezistenta(1946-1958)Partea I

PRELUAT din Rex Histrianorum
Stat Major al mişcării de rezistenţă (1946 – 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-VII-)

PARTEA I

Anul 1947 aduce pe primul plan intensificarea organizării şi pregătirii retragerii în munţi, în caz de pericol, a unui "stat-major" al mişcării de rezistenţă. Pe data de 9 martie am fost invitat să discut cu domnul "Alecu" despre posibilităţile de cazare şi securitate din masivul Piatra Craiului, întâlnirea a avut loc la Biserica Albă din Bucureşti, în cadrul convorbirii am expus situaţia din munţi, locurile de popas, de acces şi cazare. După părerea noastră, erau munţii cel mai puţin frecventaţi, deci prezentau un plus de siguranţă, şi cu legătura cea mai sigură spre Bucureşti, Braşov, Cluj sau Sibiu. Mi s-a dat de înţeles că domnul"Alecu" era persoana care conducea această mişcare pregătitoare în vederea unei acţiuni de salvare de sub comunişti.
Prezentarea tuturor aspectelor referitoare la viaţa nouă ce-i aştepta pe cei ce se retrăgeau în munţi a fost analizată cu deosebit interes, urmând să se pregătească posibilităţile de aprovizionare şi depozitare de alimente care pot fi conservate pe timp îndelungat. Despre aspectul legal de apărare urma să se discute cu o persoană de specialitate, avându-se în vedere configuraţia terenului. Ne-am despărţit, urmând să ţinem contactul prin legătura creată.
Lunile martie, mai, iulie au adus valuri de arestări din ce in ce mai masive. Eu am picat; au picat şi alţii. Domnul "Alecu" de asemenea. El nu era altul decât inginerul Pop, directorul "Uzinelor Reşiţa", şi a fost implicat în procesul Mişcării de rezistenţă, alături de inginerii Bujoiu şi Balş; amiralul Horia Măcelaru, profesorul George Mânu, Dumitru Zama, Nelu Pădureanu şi mulţi alţii. Printre alte învinuiri li s-a adus şi aceea că, printr-un tunel săpat sub localul Adunării Deputaţilor, urmăreau să-l arunce în aer.
Tot în primăvara anului 1947 am dat de o fracţiune a acestei mişcări, dirijată de un anume Paul Tomescu. Cu acea ocazie unul din membrii acestei mişcări m-a avertizat să ne ferim de Drăgulescu, care devenise agent din septembrie 1946, când a fost ridicat şi dus la Serviciul Secret al lui Bodnăraş, de pe Calea Victoriei colţ cu Grigore Alexandrescu.
Discuţia am purtat-o la una din locuinţele conspirative de pe strada Hagi Ghiţă, unde se găsea şi Costică lonaşcu, care a fost arestat după multe peripeţii, în mai puţin de un an au fost arestaţi şi ceilalţi. Pe unii i-am văzut prin închisori. Dar despre Paul Tomescu nimeni n-a mai auzit nimic. Se bănuieşte că avea alt nume. însă nici figura nu i-a mai fost zărită. Printre cei exterminaţi în închisori s-au reţinut următorii: Ion Pop, Ion Bujoiu, Petre Balş, George Mânu.

PREGĂTIRI DE LUPTĂ ŞI LA CRAIOVA

La Craiova, maiorul de cavalerie Lucian Dimitriu conducea o ramură a organizaţiei militare a generalului Ion Carlaonţ. El a fost român de mare curaj, gata oricând să-şi sacrifice viaţa pentru ţară. De trei ori Lucian Dimitriu a fost voluntar pe frontul antibolşevic şi de trei ori a fost rănit. De pe patul spitalului îi ruga pe doctori să-l pună mai repede pe picioare pentru a pleca ca-şi facă datoria pe front. Imediat după confiscarea puterii de către comunişti, maiorul Lucian Dimitriu s-a gândit la modul prin care să-i înlăture şi să dea posibilitatea poporului să-şi aleagă adevăraţii reprezentanţi.
Activând pe această linie, Lucian Dimitriu a aflat că pe data de 6 martie 1948, cu ocazia inaugurării Depoului C.F.R. din Craiova, cel mai mare depou din Sud-estul european, Gheorghe Gheorghiu-Dej urma să ţină o cuvântare în Piaţa Prefecturii judeţului Dolj. Atunci a propus câtorva ofiţeri din Organizaţia generalului Carlaonţ să-l asasineze pe secretarul Partidului Comunist. Urma ca atentatorul să fie desemnat prin tragere la sorţi şi în ziua respectivă să se afle cât mai aproape de vorbitor, iar după executarea planului să se sinucidă pe loc. Dar cu câteva zile înainte de inaugurare s-a anunţat schimbarea vorbitorului, prin Niculae Guină, un comunist marcant, în această situaţie ofiţerii au renunţat la plan.
Printre cei care făceau parte din grupul maiorului Lucian Dimitriu se aflau ofiţerii de cavalerie: Remus Radina, din comuna Segarcea, judeţul Dolj, Tiberiu Ţolescu, din comuna Cîrcea şi ofiţerul de artilerie Constantin Grădinaru. Fiecare membru al organizaţiei avea obligaţia să recruteze alţi 5 membri, fără a comunica numele lor nici superiorilor şi nici inferiorilor. Maiorul Lucian Dimitriu absolvise şi A.N.E.F.-ul (Academia Naţionala de Educaţie Fizică). El strânsese în jurul lui un grup de tineri elevi din Craiova, cărora le dădea lecţii de înot şi cu care făcea gimnastică la aparate, pregătindu-i pentru lupta armată, pe care cei mai mulţi ofiţeri superiori din vechea armată o vedeau izbucnind în cel mult doi ani.
Lucian Dimitriu l-a sfătuit pe Remus Radina să facă şi el la fel cu elevii claselor superioare de la Şcoala Normală "Ştefan Velovan" din Craiova, unde era pedagog. Organele comuniste l-au criticat în public pe Remus Radina afirmând că face instrucţie militară cu elevii, şi nu simple lecţii de gimnastică, ce l-a surprins şi i-a creat impresia că cineva divulgase intenţiile lui. În vara anului 1948 Lucian Dimitriu s-a dus să facă o recunoaşterea regiunii munţilor Olteniei, cu scopul de a pregăti declanşarea luptei armate împotriva regimului comunist.
În toamna anului 1948, la sugestia maiorului Lucian Dimitriu, Remus Radina a trecut frontiera în Iugoslavia, pentru a discuta cu autorităţile iugoslave posibilităţile lor de a sprijini cu armament şi muniţie această organizaţie. Cum iugoslavii au dat un răspuns evaziv, iar situaţia acolo era total diferită de afirmaţiile făcute de presa română, şi anume că pe teritoriul iugoslav se află trupe anglo-americane, Radina a transmis o scrisoare lui Tiberiu Ţolescu, comunicându-i următorul mesaj pentru maiorul Dimitriu: "Să nu ducă oile în Iugoslavia, ci să le ducă la Vâlcea".
Conform înţelegerii prealabile, aceasta însemna că Maiorul Dimitriu Lucian trebuia să se retragă în munţi, deoarece soluţia iugoslavă era periculoasă. Între timp grupul respectiv a fost arestat în România.
La Securitatea din Craiova, Lucian Dimitriu a fost bătut de anchetatorul Oancă, un renumit călău. Cum Lucian Dimitriu era un tip atletic şi nu suporta să fie înjosit, într-una din zile, când Oancă a încercat să-l lovească, s-a sculat de pe scaun, l-a prins în braţe şi a plecat cu el pe sus, până la fereastră. Oancă îngălbenise şi-i pierise graiul. Era un fulg în mâinile maiorului Dimitriu, care, ţinându-l sus, i-a zis, uitându-se pe fereastră: "Vezi ?" Numai atâta, după care l-a lăsat jos. Din acel moment călăul Oancă şi-a schimbat complet atitudinea faţă de maiorul Dimitriu.
Sublocotenentul Constantin Grădinaru a murit în închisoare din cauza torturilor suferite în timpul anchetei. Ş i maiorul Lucian Dimitriu a murit la scurt timp după arestare, tot din cauza tratamentului la care a fost supus in închisoare.

Singur în lupta cu opresorul ţării

În judeţul Dîmboviţa oamenii îşi amintesc, mai degrabă de "Gogu Geagu" decât de Marinescu, ţăranul din comuna Izvoarele, cu o casă de zece copii, dintre care patru băieţi. Şi dacă bătrânii satelor s-au stins, vestea despre Traian "Geagu" a ajuns până în zilele noastre; mărturie fiind şi crucea din marginea satului, rămasă până acum vreo zece ani! Şi dacă astăzi nu mai este, omul şi Jocul s-au proiectat în veşnicie.
Traian Marinescu s-a născut în anul 1922. După ce a terminat liceul "Ienăchiţă Văcărescu" din Târgovişte, a urmat Academia Comercială. În ziua de 19 noiembrie 1946, când comuniştii au încercat să falsifice alegerile de la secţia Izvoarele, introducând buletine străine, Traian Marinescu a pus mâna pe urnă şi i-a dat foc, în timp ce pistoalele şi mitralierele au început să răsune şi din partea comuniştilor jefuitori ale voinţei naţionale, şi din partea poporului ce-şi apăra dreptul să decidă liber asupra soartei lui.
Rezultatul alegerilor falsificate a fost publicat fără cel al comunei Izvoarele. Traian Marinescu a luat calea codrului; prefectul comunist, învăţătorul Gogu Popescu, vinovat de teroarea şi operaţiile de falsificare a alegerilor din judeţul Dîmboviţa, a plecat în Goana.
După trei ani, în 1949, Traian Marinescu a fost descoperit în comuna lui natală. Securitatea a ocupat casa din apropierea ascunzătorii lui şi a pregătit asaltul. Traian Marinescu a simţit pericolul şi a ieşit înarmat cu o grenadă şi cu o mitralieră. A tras o rafală în casa în care se aflau securiştii şi a aruncat grenada spre fereastră; aceasta a lovit însă cerceveaua şi s-a rostogolit pe pantă; el a prins-o şi a încercat să o arunce din nou, dar când a ridicat-o a făcut explozie şi i-a rupt degetul mare de la mâna dreaptă. Plin de sânge s-a retras în camera lui. Când a intrat potera, era întins pe pal. A mai avut putere să-l lovească cu piciorul pe primul care a intrai şi să-l doboare. A fost dezarmat şi i s-a spus că-l vor duce să-l panseze. Voi să mă pansaţi pe mine ? Şi cu mâna stângă şi-a rupt degetul ce-i atârna în piele şi l-a azvârlit în ei. A fost dus la Securitate.
După câteva luni, într-o noapte, l-au dus cu maşina la marginea comunei Izvoarele şi i-au spus să coboare şi să se ducă acasă. Traian Marinescu cunoştea sistemul criminalilor comunişti, al împuşcării pe la spate. El le-a zis: Vă mulţumesc că m-aţi adus să mă împuşcaţi în satul meu pe care îl iubesc ! Au fost ultimele lui cuvinte; în timp ce păşea semeţ pe calea fără întoarcere, o rafală l-a dărâmat pe vecie.
După ani de zile, la marginea satului a răsărit o cruce, care marca locul sacrificiului. Până acum vreo zece ani mai era. Poate mai este şi azi? Dumnezeu ştie! Aşa a fost exterminat Traian Marinescu, eroul din comuna Izvoarele, pentru că a încercat să se împotrivească liftelor care au înăbuşii voinţa ţării şi au vândut-o ruşilor.

Organizaţia de rezistenţă din judeţul Gorj

Ca protest împotriva politicii comuniste de subjugare a ţării de către mercenarii aduşi şi instalaţi la conducere de trupele sovietice, un mănunchi de români, refugiaţi în munţii judeţului Gorj, au început să răspândească o scrie de manifeste prin care era demascată politica nefastă a regimului, precum şi o broşură intitulată"Spaţiul etnic şi istoric românesc".
Din această organizaţie au făcut parte: Locotenent-colonel Ionescu Vintilă Micandru; căpitan Brâncuşi Grigore, nepot de văr al lui Constantin Brâncuşi; învăţătorii Ion Rădoi şi Alexandru Stoichiţescu, din comuna Arcani şi Constantin Tabacu, din comuna Hobiţa; Martin Gheorghe, din Valea Mare, comuna Runcu, condamnat la 10 ani muncă silnică; Dineu Gheorghe, din comuna Broşteni; Tabacu Constanţa (născută Brîncuşi) şi Sîrbulescu Polina (născută Brîncuşi). Acţiunea a fost lansată la începutul anului 1949 şi a durat până în 1951. Printre cei care au sprijinit răspândirea manifestelor se afla şi Ionel Isac. Coordonarea se făcea din cabana situată în zona muntoasă de deasupra satului Topeşti, din judeţul Gorj.
Pe data de 10 mai 1951, agenţii de securitate din Târgu Jiu au înconjurat regiunea şi au dat foc cabanei, unde se găsea numai căpitanul Grigore Brâncuşi; însoţitorul sau, Gheorghe Marău, ţăran din Valea Mare-Runcu, coborâse pentru a aduce apă. Deşi căpitanul Grigore Brâncuşi era înarmat şi se afla în poziţie bună de apărare, n-a deschis focul asupra soldaţilor, preferind să se prăvălească în valea din spatele cabanei, în schimb ofiţerul de securitate Goga a tras şi l-a împuşcat în plămânul drept şi în deltoid, cu două gloanţe. Rănit grav şi pierzând mult sânge, Grigore Brâncuşi a fost coborât pe o targa improvizată şi dus la Târgu Jiu cu un camion al Securităţii.
La spital a fost operat de doctorul Adameşteanu, care şi-a dat tot interesul pentru a-l salva. Dar, imediat după operaţie. Securiştii l-au aruncat într-un grajd, unde rănile s-au vindecat cu greu şi numai după o nouă intervenţie chirurgicală. Condamnat la 20 de ani muncă silnică, Grigore Brâncuşi a trecut prin iadul închisorilor comuniste, la Craiova, Jilava, Valea Nistrului, Satu Mare, Aiud, Gherla, Grindu şi prezenţa lui a fost semnalată în numeroase greve de protest împotriva regimului de exterminare.
Sursa:universulromanesc.com

Sasca-Cheile Nerei-Valea Beiului*muntii Semanicului

SASCA-CHEILE NEREI—VALEA BEIULUI

Distanta: 16 km.                                                                                                                                          

Timp necesar: 4—5 ore.

Afluent al Nerei din partea nordica, Beiul si-a sapat albia mai mult in calcar, in coltul de sud-vest al Muntilor Aninei. La obirsia sa, in apropiere de Steierdorf, relieful este deosebit de interesant, bazinul sau patrunzind ca o pana intre bazinele vailor Pauleasca si Mindrisag, afluenti ai vaii Minisului. Sec in partea sa superioara (de unde si denumirea cantonului, Beiul Sec) el poarta prinosul apelor si curiozitatile pe care le creeaza intr-un asemenea relief, abia in partea inferioara. Pe o lungime de aproximativ 15 km, valea ofera drumetului variate frumuseti, culminind cu cele din partea mijlocie, unde se varsa principalul afluent, valea Beusnitei. Intregul bazin al vaii Beusnita, precum si alte suprafete invecinate cu cheile Nerei, constituie o intinsa rezervatie naturala. Obiectivul ocrotit aici este atit peisajul variat si salbatic, cit si vegetatia forestiera si ierbacee.
Se intilnesc aici numeroase exemplare batrine de alun turcesc, poate cele mai numeroase in Carpatii nostri. Alaturi de intinsele paduri de fag se intilnesc speciile termofile caracteristice stincariilor calcaroase, intr-o abundenta rara: liliac, scumpie, mojdrean, corn etc. Vegetatia ierboasa este si ea deosebit de bogata in specii, multe din ele relicte ale unor specii climatice indepartate. Datorita importantei floristice, o parte din valea Beusnitei a fost decretata rezervatie inca din anul 1943. Recent, ea a fost extinsa asupra intregului bazin.
Se poate ajunge aici pe trei cai de acces principale:
— din nord, de la Anina—Steierdorf, prin cantonul silvic Crivina (traseul descris anterior);
— din sud, din valea Nerei (traseul descris anterior), urcind pe valea Beiului, circa 5 km pina la cantonul Beiul, apoi inca circa 2 km pina la Ochiul Beiului;
— al treilea drum de acces vine din vest, din drumul Oravita—Moldova Noua. Aproximativ la jumatatea distantei dintre Moceris si Slatina-Nera se desparte un drum care duce in comuna Potoc — 4 km, apoi la Socolari, alti 2 km. La intrarea in Socolari un drum pe dreapta face legatura cu valea Beiului. Drumul este greu practicabil pentru masini.
Pornind din marginea satului, drumul urca intii o coasta intinsa, dupa care urmeaza aproximativ curba de nivel, intr-un peisaj despadurit, cu destula stincarie, dezolant. Trece firul unui piriias, apoi ocoleste Dealul Cetatii, unde ruinele unei vechi cetati cocotate pe virful stincos al dealului stapinesc intinderile spre vest. Cetatea, construita se pare in timpul turcilor, a fost un important punct strategic.
Amintirea beiului — fostul comandant al cetatii — s-a pastrat in denumirile locurilor. Pe valea Beiului se afla Ochiul Beiului, imediat la poalele cetatii si la varsarea vaii Beusnita. Dupa ce trece pe la poalele cetatii, la cel mult l km de ea, drumul coboara repede spre vale, pe un versant stincos, ajungind in valea Beiului ceva mai sus de cantonul Beiul. Mergind in sus pe vale, dupa aproximativ un kilometru si jumatate, la o cotitura a vaii, o padurice de brad ne atrage atentia. In fata paduricii, linga varsarea Beusnitei in valea Beiului, se afla minunatul Ochi al Beiului. In stinca alba a versantului, un gavan mic are pe fundul sau un izbuc, care il umple cu apa. Apa cristalina, venita pe cai subterane din locuri indepartate, se revarsa printr-o parte a gavanului, formind dintr-o dala un piriias. Prin cristalinul apei pietrele de pe fund au culori verzui-vinetii, cele doua culori estompindu-se pe masura adincimii. Culorile se datoreaza muschilor ce acopera pietrele, precum si reflexelor cerului si ale paduricii de brad ce completeaza admirabil locul.
Ochiul Beiului! Ochii beiului ar fi fost negri ca ai intregului sau neam, dar lacrimile lui, adunate in gaocul acesta al stincii dupa pierderea fiicei, au furat azurul cerului, topindu-l in ele. Veacurile au sters treptat realitatile, iar imaginatia a inceput sa coloreze ea legende pe fundalul privelistilor. Variante sint multe. Unii au inecat-o aici pe fiica beiului, umplind apoi cu lacrimile tatalui stinca seaca. Altii i-au gasit ei prilej de dragoste cu un voinic al locurilor, iar neinduplecarea tatalui a iscat izvor de lacrimi curate, ce s-au pastrat peste veacuri, ca si credinta in dragoste.
La un pas de Ochiul Beiului, valea Beusnitei se avinta naprasnic peste o suita de cascade: un salt si o involburare continua, inainte de a se varsa in valea Beiului.
Jocul zglobiu al apei te indeamna sa-i cunosti cursul. O poteca ce urmareste firul vaii te ajuta. Rasfirarea suvitelor de apa, pragurile continue se datoresc depunerilor de tuf calcaros, opera constructiva a apelor. Dupa ce le urmaresti citeva sute de metri, poteca ce trece prin padure te scoate intr-o poiana frumoasa. Perspectiva ce se deschide iti arata in lungimea ei valea Beusnitei, terminata sus in asprimea peretilor stincosi ai Plesivei. Dar chiar in apropiere, stincariile din virful Cerboanei sint maiestuoase.
Trecind de aceasta poiana, minunat loc pentru asezarea unei cabane, padurea se inchide iarasi si dupa un pilc de brazi ne apare surpriza celei de-a doua cascade. Toate cascadele Beusnitei au ceva aparte. Pragurile de pe care sare apa sint in continua geneza, datorita depunerilor de tuf calcaros din apa prea bogata in calcar. Ele nu sint simple praguri de roca, cu o singura cadere. Aici apa se imprastie in numeroase brate mai mici, cu diferite caderi in pinze continue, in suvoaie neregulate, in jerbe de stropi, dind un admirabil spectacol. Si pragul inainteaza mereu, depunerile cresc, schimbind tot mereu fizionomia cascadei. Sub toata aceasta cladarie de tuf exista un labirint de grote in miniatura, de galerii, cu ape ce gilgiie peste tot. In jur, padurea ce se intinde chiar peste cascada ascunde in umbra admirabilul spectacol al apelor, luminindu-1 doar ici-colo cu cite o raza razleata.
O poteca le urca deasupra cascadei, unde apele sint linistite, curgind in meandre domoale. Mai sus, mersul lor e iarasi grabit si, la vreun kilometru, intilnim a treia cascada a Beusnitei, la fel de mareata ca cea pe care am depasit-o. Am urcat deja mult pe vale in sus, sub peretii salbatici ai Plesivei, spre obirsia apelor. Splendoarea locurilor ne impinge gindul acolo, sus — unde cu multa greutate se poate ajunge — in culmea Plesivei, in platoul neregulat dinspre Fata Albilor, impreunare de culmi de sub care izvorasc jur imprejur cinci vai, unde ochiul cuprinde intinsul acestei minunate parti de tara.
Ii sfatuim pe drumet sa lase aceste locuri salbatice si putin umblate si sa se intoarca la minunea ochiului albastru, de neuitat, al Beiului.                                                                                                            

Sursa:scrigroup.com

Rezistenta in muntii Banatului(1946-1958)-Urmarile*Partea III

PRELUAT din Rex Histrianorum

Rezistenţa în Munţii Banatului (1946 – 1958) - Urmările (cap-VI-)
-PARTEA III-

LUPTA DIN COMUNA VALEA MARE

Comuna Valea Mare aşezată pe pârâul Pogănis, la îmbinarea culmilor Buziasului cu ale Docnecei a fost timp de două zile teatrul unei lupte a peste 30 de miliţieni pentru a prinde 3 "bandiţi". Se ştie că între 7/8 Februarie 1949 fuseseră lupte serioase pentru prinderea partizanilor din grupurile colonelului Ion Ută si comandorul Petre Domăsneanu.

Tocmai în această perioadă de extremă vigilentă, o patrulă a miliţiei din com.Fârliug ce trecea prin com.Valea Mare a fost anunţată că în casa lui Ion Damian se află 3 "bandiţi" care se cinstesc cu primarul comunei. Plut.major Onescu Gheorghe a anunţat , atunci pe 15 Feb.1949, miliţienii de la posturile Visag, Dulău si Bocşa.

Cei din interior simţind pericolul au încercat să fugă, dar nu au reuşit din cauza ripostei miliţiei. S-a cerut ajutor comandamentului Timiş si au fost trimişi 15 subofiţeri sub comanda căp.Gorciova Ion (comandantul miliţiei jud.Severn. După somaţiile din dimineaţa de 16 Feb.1949, s-a hotărît atacul clădirii si incendierea ei aruncându-se grenade de către serg.maj. Popa Gheorghe în urma cărora au fost omorîti:

Lascu Ion, zis Chera, condamnat M.S.V. evadat de la Caransebeş;
Durea Mihai, condamnat 10 ani, evadat si el de la Caransebeş pe 15/16 Dec.1948
BELA Iosif, din corn. Moreni-Prahova , n.1923 , a fost condamnat la 3 ani.
Damian Ion, proprietarul casei a murit si el în luptă.
PESTE TOT ERAU INFORMATORI
Printre notele informative am găsit una care mă duce cu gândul la cei paraşutaţi în Decembrie 1944 si partizanii din munţii Semenicului. Bănuiesc că ea se referă la grupul paraşutat format din Iosif Găvăgină (din Berzovia), Nicolae Târziu din Sânicolaul Mare-Timiş si Pintilie Tintoiu din jud.Timiş, toţi lansaţi în munţii Cernei. Si pentru că bănuiesc că este legătura cu grupul paraşutat în 12 Dec,1944 format din Filon Verca, Nicolae Bălănescu, Ion Chirila , Ion Carapantea si Tismănaru, socotesc că este bine de ştiut de infiltrările securităţii care urmărea sâ pună mâna pe toţi. Iată Nota Informativă:
" Azi 1-XII-1950 ora 11 am fost la Găvăgină. A vrut să vină el la mine însă a uitat să ia adresa dela Bălănescu. A deschis el imediat discuţia despre organizaţie întrebându-mă dacă cunosc pe Mircea sau pe Marcu care l-a numit sef. Mi-a spus că Bălănescu a fost la el cu aceşti băieţi la Socolar adecă cred că Marcu Ion si Radu.
El mi-a spus că primăvara vrea să treacă graniţa în străinătate să aducă un aparat de transmisiune. Mai departe a zis că a avut un tip în organizaţie care a vrut să atace pe paznicii care aduc banii la mina Secul si cu aceşti bani să-si cumpere arme, îmi zice Găvăgină. L-am aranjat pe acest tip. Apoi a continuat zicând că Minea nu vrea să facă legătură cu alte persoane, el ar avea la Mehadia în munţi o trecătoare în care ar putea să tina rezistentă oricărui batalion se soldaţi.
A zis că are oameni de încredere la Mehadia care numai de ar avea arme si încep orice răscoală. Apoi eu i-am spus că acolo nu mai există oameni de-ai lui Domăsneanu, atunci Găvăgină mi-a spus că Domăsneanu nu este împuşcat ci a fost deportat în U.R.S.S. de unde a fugit.
Apoi Găvăgină mi-a spus că el a trimis o scrisoare în Anglia ca să fie citita la R.Londra si că a fost citită pe 8 Nov. de ziua regelui. El a zis că a trimis-o pe un şofer ce a trecut graniţa si face parte dintr'o ambasadă . Găvăgină vine la mine pe 2-XII-1950 ora 5. De fapt e un tip foarte vorbăreţ si nu s'a sfiit adică păzit să nu spună toate acestea. Bălănescu a trimis o ilustrata din Târgoviste la părinţi. Eu i-am spus lui Găvăgină să se intereseze de adresa lui sau daca a mai scris. Aproape tot timpul el a vorbit si eu abia puteam să întreb. (2-XII-1950. . .inf. Gelu. ''
Comuna ZORLEANTUL MARE de pe dealul Poganis luată cu asalt de securitate, miliţie si grăniceri. După trecerea serviciului "bande" sub conducerea lui Pavel Aranici, si reactivarea si lărgirea agenturilor, în Regionala securităţii din Timişoara s-a trecut imediat la acţiune. S-a pus pe rol lichidarea grupului de 6 persoane condus de dr.Vuc Emilian-Liviu care activa în zona Isverna(valea Cernei) până la Zorleantul Mare din raionul Resita. Doctorul Vuc Liviu era urmărit pentru activitate legionară si înfiinţarea acestui grup încâ din 1949 si ar fi fost în legătură cu grupul Kera ce acţiona în aceiaşi regiune. Kera nu putea fi decât Lascu Ion zis Chera omorât pe 15 Feb.1949 în comuna Valea Mare din apropierea Zorleantului.
Doctorul Vuc Liviu născut în 1903 era fiul unui funcţionar de la Zorleant. Fiul după ce terminase liceul din Lugoj a urmat medicina în Franţa .Meseria de doctor si-a făcut-o pe plaiurile bănăţene fiind ataşat P.N.T-ului depunând o activitate susţinută în timpul campaniei electorale din 1946. După aceia continuând opresiunea contra celor ce nu se încadrau regimului comunist, s-a apropiat de unele elemente legionare din jud.Caras. După arestările din 15 Mai 1948 a dispărut de la domiciliu informat fiind că a fost pus sub urmărire. Nu este exclus ca intervenţia să-i fi parvenit pe linia comisarului N.Doran.
Infiltrându-se un informator în grupul celor ce sprijineau grupul dr.Vuc, după ce s'au obţinut unele informaţii s-a dezlănţuit o vastă acţiune împotriva comunei Zorleantul Mare. In noaptea de 19/20 Aug.1952 o formaţie compusă din 12 ofiţeri de securitate, 38 miliţieni si 200 grăniceri au înconjurat satul Zorleantul Mare. Au răscolit peste tot si au reuşit să aresteze 5 gazde pe care le-au pus la proba "focului reuşind să scoată indicaţii asupra a doi componenţi ai grupului: Hatangea Anton(tatâl) si Hatangea Virgil(fiul). Astfel au reuşit să aresteze la marginea comunei Saceni (circa 15 km. est de Lugoj spre satul Traian Vuia) pe care după ce l-au supus la tortură au fost duşi la Anton Hatangea. Acum n-a mai fost greu ca sa ajungă la sălaşul unde urma să se întâlnească cu doctorul Liviu Vuc.
De Sfântul Nicolae, pe 6 Dec.1952 s'a dat asaltul în timpul căruia au fost prinşi Dr.Vuc Liviu si Drăgan Ştefan. Drăgan Ştefan, născut pe 21 Sept.1909 în com. Zorleantul Mare era fiul ţăranilor Gheorghe si Persida. A trecut prin chinuri groaznice si a fost ţinut până în 1959 când a fost prins şi Beg Ion si atunci vom vedea că a fost executat.
La arestarea dr.Vuc Liviu si Drăgan Ştefan s-au găsit asupra lor 2 pistoale mitralieră cu 64 cartuşe,2 pistoale Parabellum cu 8 cartuşe,3 grenade defensive si o busolă cu un binoclu. După cercetaşi au fost arestaţi încă 12 persoane de sprijin care vor fi condamnate. Beg Gh.Ion si Lobii Iosif au reuşit să scape şi dintr'o altă ambuscadă, unde fuseseră trădaţi, si după un schimb de focuri în care un miliţian a fost împuşcat mortal iar altul grav rănit.
Aceşti doi scăpaţi au fost puşi sub urmărire. Din anchetarea celor arestaţi s-a aflat că doi dintre sprijinitorii grupului, anume Stan Mihai si Stan Petru rămaşi nearestati, ar putea fi de folos si aflându-se că aceştia tin mult la dr Vuc Liviu care era condamnat la moarte s-a trecut la acţionarea asupra lui. După ce fusese bătut de i se diminuase auzul si suferise traume, i s-a oferit posibilitatea supravieţuirii daca va reuşi să convingă pe cei doi Stan să colaboreze cu organele securităţii. Prelucrarea celor doi fraţi s-a făcut în prezenta si cu îndrumarea anchetatorilor si s-a reuşit până la urmă să cadă cei doi si nu numai ei. Doctorul Vuc Liviu cu pedeapsa comutată în M.S.V. si-a dus această "povară" , rămânând totuşi un om de treaba fără a crea probleme colegilor.
Sentinţa 772/11-06-1959 DIN CARE A CURS MULT SÂNGE
Cei 15 ce a constituit lotul condamnat prin această sentinţă a fost continuarea grupului dr.Vuc Liviu arestat în 1952. Aceştia au fost arestaţi tot pe baza trădării , probabil a fraţilor Stan, si a declaraţiilor smulse prin tortură de anchetatorul penal lt.major Lois Traian de la securitatea Timisoara.
BEG Gh.Ion, născut pe 6 Iunie 1911 a fost arestat prin trădare si anchetat cu barbarie de către lt. Lois Traian care a încheiat si trimis în justiţie dosarul cu acest lot. Ţăran din com.Zorleantul Mare a fost judecat maiorul Fechete Augustin, iar maiorul procuror Ovessa Constantin a pus concluzii de condamnare la moarte. După respingerea recursului si a cererii de graţiere, a fost condus la locul de execuţie de lt.maj. Blogor Rodivoi si căp.Zeitanul Ioan, sub supravegherea comandantului închisorii Arad, Onaca Alexandru. Comandantul grupei de execuţie a fost căp. Lăcatis Ioan care a ordinat focul. De faţă a fost delegat lt. col.Schnelibach Martin iar ca medic a fost prezent dr.Huruban Gheorghe.
CIOCA N. Ioan,, n.21-10-1898 , din com.Zorleantul Mare a fost condamnat în aceleasi conditiuni fiind executat în aceiaşi zi cu Beg Gh.Ioan;
DRAGAN Ştefan, născut pe 21 Sept. 1909 la Zorleantuil Mare , jud. Caras , fiul lui Gheorghe si Persida arestat din 1952 a fost condamnat la moarte si executat în aceleaşi condiţiuni cu Beg Gh.Ion.
BUGARIN Martin, născut pe 11-04-1907 la Zorleantul Mare, arestat pe 19 Aug. 1952 si rearestat pe 6 Dec.1958, a trecut prin aceleaşi chinuri ale anchetei lui Lotis Traian si executat odată cu Beg Gh.Ion.
COTA Ioan zis Păianu, născut pe 31-03-1906 în com.Ezeris de lângă Zorleantul Mare, chiabur cu 2 clase primare a fost condamnat la moarte în lotul Beg Gh.Ion i s'a comutat pedeapsa capitală în temniţă grea pe viată prin Decret.nr.355 din 21 Sept.1959 .
CIUCIUNA Dumitru , ţăran din com. Zorleantul mare a fost condamnat în acel lot.
Au mai fost condamnaţi în acest lot: ORINA Petre zis Bordu CIUCIUNA Dumitru ' MILOS Floarea STEFONI Petru DAVID Ion, zis Nicavuc.
BEG Gheorghe, talăl lui Beg Ion care a fost executat. DIMCEA Oirciu zis Noilă. DIMCEA Martin zis Momac.
DRAGAN Maria, soţia lui Ştefan care a fost executat. BUCARIN Simion. '
Toţi au fost condamnat pentru sprijinire si omisiune.
Acesta a fost ultimul lot de rezistentă armată condamnat în Banat.
CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

Sasca Romana-Sopotu Nou(Cheile Nerei)*muntii Smenicului

SASCA ROMANA—SOPOTU NOU (CHEILE NEREI)

Poteca nemarcata.

Distanta: 20 km.

Timp necesar: 8—10 ore.

Poteca, din golul muntelui, strabate apoi paduri de fag ce se intind intunecate si dese spre sud, pina departe in Tara Almajului. Alintata la inceput cu diferite nume ca Nergana, Nerganita, cit timp curge prin padure, ramine cu numele de Nera atunci cind strabate agale Tara Almajului.
Imbogatita cu apele ce vin din sud, din Muntii Almajului, ea vrea sa scape, sa-si incerce norocul in alte zari. Dar muntii, care i-au plamadit cosita viorie, vor s-o retina. Dupa un cot spectaculos la Sopotu Nou, apa se avinta in imparatia pietrei albe, pe care o ferastruieste cu rabdarea mileniilor si, abia departe, in zarea indepartata a Carasului, scapa, ducindu-si multumita limpezimea si fiorul spre destinul sau geografic.
Te indeamna ineditul ei, te indeamna izolarea sa-i cunosti framintarea in lungul celor 20 km de chei. Drumetul trebuie sa se obisnuiasca de la inceput cu un gind: minimele amenajari ce te ajuta sa strabati cheile nu te scutesc de neplacerea citorva treceri prin vad. Apa, caldicica vara, ajunge pina sub genunchi.
Sosit cu autobuzul sau masina din Oravita, cobori in Sasca Montana, imediat dupa podul de la intrare. De aici, la numai 2 km se afla Sasca Romana. Sat vechi, de bastinasi, asezat in loc larg, unde Nera iesita din chei si-a intins lunca, dupa ce a ros si nivelat un deal intins. Perspectiva aici este frumoasa si intinsa in lungul Nerei. La intrarea in Sasca Romana se urmeaza un drum pe stinga, in apropiere de cursul Nerei, in timp ce comuna ramine mai mult in dreapta, pe un usor platou. Drumul, dupa iesirea din sat, se apropie mai mult de Nera si la un moment dat apare o punte peste apa. Este o punte noua, suspendata pe cabluri, in locul nenumaratelor punti pe care apele infuriate le-au smuls. Poteca strabate apoi lunci cu livezi, culturi, apropiindu-se de chei. Sint aproximativ 2 km de la punte pina in locul unde piciorul incepe sa simta coltul dur al pietrei de calcar si ochiul se opreste in peretii cheilor.
Peretii de stinca, crestele ce rasar din peisaj se numesc aici, in general, ,,cirsii', spre deosebire de ,.geanturi' si „Ciuceve' cum sint denumite pe valea Cernei, intilnim astfel, la aproximativ o ora de mers din Sasca Montana, prima cirse: Foeroaga Mare sau Cirsia Tunelului, cu care se termina cheile.
Poteca veche, sapata in stinca pe o mare lungime a Nerei, cu tunele si prispe, se incadreaza aproape organic in peisaj. Aceasta poteca veche, amenajare minima care permite vizitarea cheilor, nu afecteaza cu nimic salbaticia si originalitatea cheilor. De la prima intilnire cu stinca, de la cirsia amintita, intilnim si tunelele. La o inaltime de mai multi metri deasupra apei, poteca nu a putut ocoli anumite picioare de stinca si atunci le-a strapuns. Tunelele mici, scurte de citiva metri, prin care abia te strecori, te obisnuiesc cu stinca. In dreapta, Nera iti ofera perspectiva unei cotituri bruste, la poalele unui perete pe care l-a sapat drept in dealul montan. Pe malul opus celui in care izbeste stinca, apa a depus nisip si pietris. Aici, un picior de culme coboara prelung pina in cotitura vaii. Ai impresia ca va trebui sa-l urci, dar poteca te conduce la intrarea unui alt tunel de 40 m, cel mai lung din suita lor.
Dupa citeva clipe de intuneric apar secventele unui decor schimbat: o lunca destul de larga, cu mari dune de pietris, coaste impadurite, cu citeva poieni, silueta altor creste in fund si valea ce serpuieste agale, ia: in spate, peretele pe care l-a strabatut poteca. Oamenii spun ca luncile acestea largi, cu depuneri de pietris, isi schimba fizionomia de la un an la altul, dupa fiecare viitura a Nerei.
In locul unde se termina lunca, poteca intra din nou in stincarii acoperite cu o vegetatie caracteristica acestor regiuni: mojdrean, carpinita, scumpie, liliac, cu liane de curpen, cu lastari de vita de vie salbatica ce se catara pe tufisuri. Te asteapta aici surpriza unei alte serii de tunele. Tunelele sint apropiate unul de altul si la iesirea din ultimul iti apare in fata valea Beiului, coborind din padurile intinse spre nord, din interesanta rezervatie a Beusnitei. Tot aici se intilneste si drumul forestier ce vine din Potoc-Socolari si continua pina la valea Lindinei. Aici se poate ajunge si cu masina, pierzindu-se insa, in acest caz, aceasta portiune a tunelelor.
Drumul forestier se construieste pe urmele unui vechi drum de caruta. Pe aceasta portiune Nera curge domoala pe sub salcii si anini, pe sub revarsarea de ierburi si brusturi de pe maluri. Fundul apei e adeseori un covor de nisip si pietricele.
La ogasul Lindina se intinde o lunca, apoi peisajul devine mai salbatic, versantele mai strinse, stincoase. Txancurile incep sa cistiga in semetie pe masura ce ne apropiem de primul mare cot al Nerei de sub Cirsia Rolului. Drumul vechi de caruta, comod, destul de larg, ne scoate usor in unul din cele mai placute locuri ale vaii, pe care-l reprezinta acest cot. O culme joasa, mai mult impoienita, patrunde ca o spinare in bucla pe care o face Nera, intre impresionantii pereti ai Cirsiei Rolului la nord si Cirsia cu turnurile Begului la sud. Culmea Ciochini, cum este denumita aceasta culme joasa dintre ape, cu o perspectiva panoramica splendida, este poate unul din cele mai reusite locuri in care o cabana ar oferi incintare. Gospodarii padurilor din trecut au apreciat acest loc si au construit aici un canton silvic, denumit cantonul Damian. El se afla intr-o poiana, dupa cotul mare al Nerei, pe versantul drept. O cladire sanatoasa ce poate oferi drumetului adapost (timp de mers din Sasca Montana 2½-3½ ore).
Se spune ca in stincile inalte ale Cirsiei Rolului si Begului, cu ascunzatori si putine poteci, si-ar fi gasit loc de ascunzis si siguranta haiducul legendar Adam Neamtu.
Continuindu-ne drumul de la cantonul Damian, drumul de caruta ne conduce tot pe stinga apei inca citiva kilometri. Peisajul se schimba treptat, cistigind in salbaticie. Pe partea cealalta a apei apare Cirsia Soimului, imensa despicatura de piatra, cu desene originale in stratigrafie rocii, cu o culoare batind adeseori in rosiatic, cu guri de pesteri, cu o vegetatie saraca catarata prin prispe ratacite. Cleanturile apar si pe versantul pe care trece poteca, valea devenind din ce in ce mai ingusta, De aici incepe cea mai salbatica zona a cheilor. Apa simte si ea strinsoarea pietrei, din domoala devenind sprintena, galagioasa, nelinistita prin multimea de bolovani ce-i garnisesc albia.
Cind poteca se ingusteaza si se pierde in stinci, in cleanturile de „La Cirsige', drumetul trebuie sa treaca prin vad. Poteca pe care o gasim pe celalalt mal, de la inceput mai putin prietenoasa, mai ingusta, adeseori in mers neregulat, jos-sus, din cauza viiturilor ce au sapat-o, ne conduce totusi cale de kilometri in sus, de-a lungul cheilor. Foarte greu de observat, un alt bazin care — Valea Rea — se deschide in valea Nerei. Portiunea este foarte salbatica, o imbinare de stinci, vegetatie si apa.
Salbaticia cheilor continua pe mai bine de 3 km. Poteca, tot mai greoaie, te conduce prin mai multe prispe sapate in piatra, in peretii Cirsiei Barbesului, apoi al cirsiilor dese. Cursul apei este pe aici mereu cotit, in zvircoliri salbatice. Una din prispe, sapata adinc in stinca, iti lasa deasupra un tavan urias de piatra. Jos, la circa 4 m sub poteca, Nera a adincit o toaie intinsa, o viitoare intunecata, verzuie, cu lunecari de pesti si reflexe de soare. Putin mai departe, piciorul de munte, prelungit jos in cotul vaii, asemanator celui de la Damian, iti da iar nostalgia unei sederi pline de visare, in vreun adapost cit de mic. Un adapost la care ai trece peste o punte suspendata, ti-ar oferi aici o incintatoare sihastrie in ragazul zilelor de drumetie. O mica plaja, stincarii, padure, apa ce te ocoleste si in care se oglindeste o frintura de cer, constituie decorul locului.
In peretii cirsiilor printre care trecem se afla citeva pesteri scurte, greu de gasit fara indicatii. In aceasta zona, poteca trece iarasi printr-un tunel. Ceva mai departe, pestera Boilor, de circa 100 m, se desprinde in marginea potecii. In apropiere de padina Ulmului se insira pesterile lui Vit.
In dreptul Cirsiei Caprarului Nera face un cot mare, apoi perspectiva se deschide, oferind spatiu, mai mult cer. Am ajuns in luncile de la Ogasul Alunilor, unde si-a durat vatra un om: Mos Vogiun. Denumirea s-a incetatenit repede, onorind — nu postum — pe cel caruia i-au placut singuratatile si tariile locurilor. Mos Vogiun e gospodar bun, are vite, stupi, holde si vrea sa-si innoiasca casa marunta de piatra.
In finul placut mirositor, cu o cana de lapte gras, cu povestile lui Mos Vogiun, un popas de noapte nu e de dispretuit. Peste apa Nerei, in apropiere de salasul lui Vogiun, se afla o puternica izbucnire de apa, numita Izvorul Iordanului. De aici in sus peisajul, care s-a mai indulcit putin, ne mai rezerva inca ineditul a doua coturi mari (conveie sau coveie) pe care le face apa, precum si o surpriza. Coborind, Nera a izbit masivitatea Cirsiei Albinei, pe care nu a putut-o despica. I-a spalat pieptul, lasind un urias perete vertical, cu linii paralele si neregulate descrise de stratificarea rocii, apoi a ocolit-o pe stinga cu o bucla eleganta spre Ogasul Porcului, unde a gasit slabiciune. Si-a redresat apoi mersul si a izbit din nou Cirsia Iordanului. Dupa o lupta dirza apele au trebuit iarasi sa ocoleasca. Acest al doilea ocol, Coveiul Scurt, ne intimpina in amonte de casa lui Vogiun, cu bolovani imensi in albie, rupti din coasta, cu pereti spalati de ape si cu o frumoasa plaja de nisip pe mal. Depasim acest covel, fie urmarind poteca dificila de pe dreapta, fie trecind de citeva ori apa si mentinindu-ne pe mal pentru a-i sorbi mai bine farmecul. La intrarea in Coveiul Lung, cind valea coteste iar brusc spre stinga, poteca urca pe Culmea Lacului. Trecind de aici in partea cealalta a culmii, se ajunge iarasi in valea Nerei, scurtind un ocol mare, Coveiul Lung. Dar trecind pe aici se pierde cea mai neasteptata surpriza pe care Nera o ofera drumetului, Lacul Dracului. Asa ca ajuns sus la locul in care poteca se intretaie cu alta, se apuca poteca din stinga, urcind usor pe culme la inceput, printr-o padure de liliac, apoi coborind pina la lac, in serpentine repezi pe versant.
Ca o aparitie diabolica, brusca, emotionanta, imaginea Lacului Dracului rasare in fata ochilor. Ai ajuns aproape de vale, mai sint vreo douazeci de pasi si pe pragul unde te-ai oprit esti fascinat de ochiul de apa cernita, ascuns pe jumatate in gura unei pesteri. E destul de mare, mai bine de 200 m, si apa aceasta linistita, cu citeva trunchiuri de arbori uscati pe mal, e atit de neobisnuita, incit te tintuieste locului. Se pare ca nivelul lacului se ridica pina la cel al apei Nerei, de care il despart doar vreo 25 m. Intre lac si vale se ridica un prag inalt, de vreo 8 m, bine impadurit. Pe alte doua parti ale lacului se inalta pereti abrupti si intunecati, deasupra carora padurea isi apleaca bolta. In toiul zilei, cind peretii sint batuti de soare, ei contrasteaza puternic cu culoarea apei, de albastrul marii indepartate. In pestera se poate intra coborind atent de pe prispa de la gura ei.
Peisajul este cu totul neobisnuit. Oglinda aceasta cornelie, intre lumina si intuneric, depaseste orice inchipuire. In timpul aceleiasi zile chiar, sau in zile diferite, culoarea si infatisarea ei e parca mereu alta. Se poate ajunge la lac si urmind cursul Nerei, prin Coveiul Lung. Iesind insa din ultima curba a vaii, de sub peretele stincos, la aproximativ 400— 500 m, trebuie sa te opresti si sa iscodesti versantul, pentru ca nimic deosebit nu semnaleaza de pe mal prezenta aceasta atit de neobisnuita.
De aici in sus, Nera are un curs fara conveie mari, mai putin salbatic. Pe stinga se mai apleaca asupra vaii o cirsie mare, cea a Meliugului, si inca citeva, dupa care versantele vaii Nerei, desi inalte, devin mai putin abrupte, apar lunci si case. Un drum de carute rasare iarasi sub picioare si datorita alternantei de paduri, lanuri si livezi, cu aparitii izolate de cleanturi, uiti treptat salbaticia vaii Nerei si te integrezi in peisajul Tarii Almajului. De la primul salas al lui Trifu, pina la Sopotu Nou, drumul se strabate fara dificultate.
Poteca ce urca de linga lac prin padurea de liliac si ajunge pe Culmea Lacului, inainte amintita, continua din acel punct de rascruce a potecilor pe versantul din dreapta, in usor urcus, pina la Ogasul Porcului. Apoi, urmind mai multi kilometri firul acestui ogas, intr-un decor uniform de padure, iese in drumul Stinapari—Sopoiu Nou, in punctul denumit de drumeti ,,Fagul ingemanat'. Punctul se poate recunoaste pe acest drum prin borna silvica 113, aflata la o cotitura, la numai 300 m de km 4 al drumului, unde se ramifica si un drum forestier.
Sursa:scrigroup.com

Rezistenta in muntii Banatului(1946-1958)-Urmarile*Partea II

PRELUAT din Rex Histrianorum
Rezistenţa în Munţii Banatului (1946 – 1958) - Urmările (cap-VI-)
de Cicerone Ionitoiu
-PARTEA II-

GRUPUL ISFANUT DUMITRU zis Sfârloagă

Această grupare a fost cea mai activă ce a dat mult de lucru securităţii reuşind să pedepsească pe unii colaboratori care prin acţiunile lor făceau mult râu sătenilor, îngrozindu-i. Astfel în sarcina lor e pusă omorârea asesorului popular de la judecătoria din Teregova, a deputatei Sfatului popular din com.Verendin anume Munteanu Cala, pe soţia preşedintelui Sfatului popular din com. Rusca(membră de partid propusă ca preşedintă a Gospodăriei colective) anume Dobre Floarea, pe secretarul organizaţiei de bază din comuna Rusca, anume Davidescu Eftimie, pe preşedintele Frontului plugarilor din Caransebeş, Rotescu Filip.

In Martie 1951 au atacat o maşină a securităţii care-i urmărea, iar pe 31 Mai acelaşi an, au atacat primăria comunei Borovenii Noi, unde au rupt afişele si tablourile, plecând cu paznicul Sfatului si 8 persoane. Miliţianul Păsărică căutând să intervină a fost împuşcat mortal.

Securitatea era îngrozita si-l numea pe Sfârloagă "călăul Resitei". Pe urmele lui s-au pus potere importante de soldaţi. Unul dintre aceştia, anume Mihai Stoica din Slobozia, a luat parte la acţiunile întreprinse pentru prinderea lui si povesteşte pe cea din 1 Martie 1952 ( în revista Memoria, pag. 98-109). După ce arată greutăţile întâmpinate, faptul că din cauza gerului cumplit, nu numai că au degerat oameni dar au si murit trebuind să-i transporte la spitalul de la Reşita, descrie şi întâlnirea cu Sfârloagă: după ce le-a ordonat să lase armele jos la 10 m. şi ei de asemenea să se aşeze, le-a vorbit prieteneşte, i-a servit cu o ţigară si le-a spus :" Eu n-o să vă iau aici decât rănitele. Armele n-o să vi le iau, pentru că ştiu că veţi fi aspru pedepsiţi pentru asta. Veţi sta aici si eu am să plec. Dar voi nu aveţi voie să vă ridicaţi până nu auziţi o rafală de puşcă automată. In clipa aia aveţi voie să vă ridicaţi, vă luaţi armele si o rupeţi la fugă spre cabană. Acolo o să povestiţi ce vi s-a întâmplat."

Agentura informativă era din ce în ce mai activă. S-a reuşit prin informatoarea "Lina" amanta lui Ciurică Nicolae, ca în luna Iulie 1952 să fie atraşi înt-o capcană trei partizani: Isfănuţ Dumitru, Ciurică Nicolae si Stanescu Constantin. Partizanii au reuşit să dispară. Dar urmărirea a continuat si o noua capcana s-a întins la stâna tatălui lui Ciuricu din muntele Buza Osiei, unde pe 1 Sept, 1952 lt.Varody Emeric grăbindu-se să deschidă focul a făcut ca partizanii să reusească să scape iarăşi.

Dar securitatea reuşise să încadreze gruparea lui Isfănuţ cu zeci de informatori dintre care 4 erau "dubli", fiind arestaţi după aceia. Incă din luna Ianuarie 1952 se luase legătura cu agentul "Corbu" care era socrul lui Victor Curescu, determinându-l prin mijloace securiste să predea pe partizani. Astfel pe 27 Aug.1952 "Corbu" a luat legătura cu ginerele său si cu Duicu Nistor zis Boieru stabilind o altă întâlnire a doua zi pe 28 Aug.1952. A doua zi la întâlnire au sosit 35 ostaşi din securitate, 16 miliţieni si 5 câini de luptă si urmărire.

In timpul luptei ce s-a încins, Duicu Nistor a fost grav rănit si dus l-a spital deşi i s-a făcut intervenţie chirurgicală a murit. Celălalt partizan Victor Curescu a fost prins viu si în urma torturilor îngrozitoare a divulgat locurile unde se ascundeau partizanii si pe sprijinitorii lor, printre care Rolu Avram, Dionisie Obersterescu (din com.Lăpusnicul Mare)...

Securitatea a intrat în acţiune si sub pretextul verificării situaţiei militare a fost dus la Timişoara unde Mois Aurel si Ambrus Coloman l-a "convins" sa le predea pe Isfănut. Eliberat, Roiu Avram a aranjat si pe 29 Septembrie 1952 s-a făcut o perchizitie într'un adăpost special amenajat în grajdul lui. Căutând să riposteze, securitatea a aruncat o grenadă şi Isfănuţ Dumitru -Sfârloagă a fost rănit mortal, în comuna Sadova Nouă. Fusese născut în 1906 la Mehadica. Acţiunile au continuat cu repeziciune pe baza trădărilor sprijinitorilor ce s-au derulat după torturarea lui Victor Curescu.

O altă gazdă, Dionisie Obersterescu din Lăpusnicu Mare, după prelucrarea lui si eliberarea condiţionată a trecut pe ziua de 10 Noiembrie 1952 la dezarmarea si predarea lui Balica Gheorghe (n.1931 la Resita) si Baderca Iancu , ţăran din com.Mehadica născut în 1927. Securitatea l-a preluat si supuşi la torturi au reuşit să mai aducă si pe alţii în temniţă. In procesul care a urmat au fost condamnaţi la moarte si executaţi în închisoarea de la Caransebeş pe 13 August 1953: Curescu Victor, Balica Gheorghe si Baderca Iancu.

Restul celor cinci partizani rămaşi au fost arestaţi tot prin trădări. Părinţii lui Budescu Iosif au fost "convinşi" de securitate să-l predea pe fiul lor, care avea posibilitatea de a intra în legătură cu cei încă liberi, promitându-i-se libertatea . Lucrurile s-au aranjat , predarea s-a făcut la sălaşul părinţilor .După prelucrarea lui ca să ia legătura cu ceilalţi, a fost lăsat să circule, tot ca urmărit, în schimb să contacteze pe ceilalţi. A reuşit să capete încrederea "banditei" Vlădescu Maria al cărei soţ făcea parte din grup. In timp ce era la "lucru" a fost semnalată prezenta lui de către securitatea din Mehadia si imediat securitatea raionului a ordonat să fie eliberat.

Pe 24 Aprilie 1954 a fost arestat Ciuricu I.Nicolae (n.l3 Feb.1931 la Baia de Aramă si a fost condamnat la 25 ani muncă silnică. A fost trădat de Toma Duicu . S-a eliberat pe 30-06-1964 si a trecut prin Gherla si minele de plumb.

MUTASCU Dumitru zis Fus , zis Sfârloagă (?) fiul lui Iosif, născut în com. Verendin nr.455, urmărit ca fiind condamnat la moarte în contumacie prin Sent. nr.152/2-03-1950 a T.M. Timişoara a fost împuşcat mortal pe 28 Noiembrie 1954 în pădurea de lângă Văliug (jud.Caras) în luptă cu securitatea.

CARAIBOT Ion , ţăran, a fost rănit într-o luptă în 1951 luna Mai si condamnat la închisoare pe viată. Ciocnirea cu securitatea a avut loc în pădurea Păroasa din munţii Semenic. Brigadierul silvic a anunţat miliţia din com.Văliug si cei 5 partizani care erau acolo au fost înconjuraţi . Folosind arcele de foc au reuşit să scape 4 dintre ei.

Printr-un lanţ de trădări s-a lichidat înainte de Crăciun 1954 acest grup de partizani, iar amintirea lor este mereu vie în memoria ţăranilor transmiţându-se si bineînţeles unele episoade devenind subiecte de legendă.

GRUPUL DE PARTIZANI Nicolae DORAN

DORAN C. Nicolae, născut pe 22 Aprilie 1922 în com. Ciclova Româna, de lângă Oravita, fiul lui Constantin si Elena, domiciliat în oraşul Oraviţa unde a urmat liceul General Dragalina, din 1942 fusese membru "Mănunchiului de prieteni" legionari si făcuse frontul. Se înscrisese la Fac. de drept de la Cluj si se angajase din 1947 ca ajutor de comisar la politia din Oraviţa, iar în 1949 a fost repartizat la biroul siguranţei care se transformase în securitate. Cât a lucrat în politie a emis buletine de populaţie pe diferite nume celor ce erau urmăriţi si a înlesnit trecerea frontierei în spre Apus, prin Iugoslavia la mai mulţi.

Pe alţii evadaţi de la Aiud prin 1946 si anume Popovici Nicolae(căruia i-a făcut acte false pe numele de Ionescu Gheorghe) si Erdelea (cu nume nou Ion Brânze), la care s-au adăugat Ion Chirilă (parasutat pe 12 Dec.1944) originar din com. Ciuchici si ardeleanul Ion Dobrin pe care i-a găzduit în str .Fometescu şi îi ţinea la curent cu intenţiile siguranţei.

Când au început arestările din 15 Mai a fost arestat si un adjutant de aviaţie Ursache , din satul Steindorf de lângă Anina care pretindea că a primit o scrisoare de la Horia Sima sa treacă la organizare si caută ajutoare băneşti în acest scop, dar banii îi folosea pentru întreţinerea lui si a ţiitoarei sale. A primit Doran ordin să-l aresteze, dovedindu-se că scrisoarea era falsă, iar Ursache în timpul anchetei l-a "denunţat" pe Nicolae Doran ca ajuta reacţionarii.

Pe 12 Iunie 1948 Doran era la telefon înlocuind un coleg si i s-a transmis un ordin de la securitatea Timişoara. El s-a prezentat la primirea ordinului cu numele celui pe care-l înlocuia. Ordinul prevedea să-l aresteze pe Doran Nicolae. De la aceea dată împreuna cu Popovici Nicolae din Caras au trecut la organizarea Rezistentei din munţi-desfăşurând activitatea cu unii cunoscuţi din comunele Ciclova Română, Ciclova Montana, Socolari, Ilidia, Rusova Noua, Răcăjdia...

Urmărirea se accentua. Doran a fost recunoscut într-un grup într-o seara în Oravita si somaţi sa se predea s-a deschis focul de securitate si a fost în Decembrie 1948. Brindescu Gavrilâ , născut pe 15 Nov.1908 în com.Igris si care mai fusese arestat pe 31-01-1941, era pus sub urmărire după 15 Mai 1948 si venise de la Timişoara să fie în siguranţă în munţi. In aceasta ciocnire în timp ce se împrăştiau ceilalţi, lui Popovici Nicolae i-a ieşit în cale un plutonier de grăniceri care a aruncat o grenadă omorîndu-l pe grănicer. Popovici Nicolae a ajuns la Timişoara unde a fost prins si executat.

Acum Doran Nicolae era însoţit de Nicolae Caragea si un tânăr ţăran, Ilie Dancea, zis Drulea, n.8 Oct.1923, fiul lui Vasile si Iustina din Ciclova Română de profesie lăcătuş. Peregrinând au ajuns în satul Socolari din munţii Aninei. La gazda unde poposiseră au întâlnit o rudă a acesteia, un anume Zarcula care s'a declarat fidel regimului comunist. La o nouă întâlnire acest Zarcula i-a amenintat că-i predă. Ilie Dancea în fata pericolului ce-i aştepta a scos pistolul si l-a împuşcat mortal pe omul regimului. Mai târziu când a fost arestat Ilie D Dancea , pe 3 Ianuarie 1951, a fost anchetat ca la securitate, condamnat la moarte si executat pe 7 Mai 1952 la Timişoara.

Urmărirea grupului continua. Securitatea a fost informata că Nicolae Penta (născut 1911 la Ilidia)care avea o stupină la Răcăjdia (sud de Oravita) ascundea si ajuta pe partizani. Acolo s-a organizat o capcană dar aflând partizanii nu s-au dus. In schimb s-au împuşcat 4 ostaşi între ei într-un schimb de focuri de armă la o alarmă falsă dată de frică crezând că au venit.

Urmărit, o nouă ciocnire a avut loc în Decembrie 1950 în care, partizanul Nicolae Caragea a fost rănit grav în torace, între comunele Ilidia si Socolari, tot la sud de Oravita. Dus la spitalul din Oravita a fost operat de dr, chirurg D.Bucheru. Şeful securităţii din regiune, un anume Hahanu era preocupat ca să se poată începe anchetarea lui pentru prinderea lui Duran si a legăturilor. După trecerea prin chinurile lui Mois Aurel, condamnat în 1952 a ajuns la Gherla , unde a trecut prin chinurile reeducării.

N.Doran şi-a găsit adăpost la un canton al pădurarului din Ciclova Montană al cărui fiu făcuse parte cu el din Frăţiile de cruce. După ce l-a ascuns în podul casei s-a dus si a anunţat securitatea, care a înconjurat locul si l-a arestat în ziua de 3 Ianuarie 1951 pe Nicolae Doran.

Au urmat numeroase arestări ale sprijinitorilor si gazdelor si anchetele barbare au avut loc la Timişoara conduse de Aurel Mois si Ambrus Coloman. Condamnaţi la moarte, Nicolae Doran si Ilie Dancea , au fost executaţi pe 7 Mai 1952 la Pădurea Verde de la Timişoara, noua Vale a Plângerii româneşti. In afară de ei am văzut că mai muriseră în luptă Brindescu Gavrilă si Nicolae Popovici. Rănit grav fusese Caragea Nicolae. Dar nu au fost numai ei. Dintre cei arestaţi si condamnati în legătură cu acest grup de partizani au mai murit alţii prin temniţe ca urmare a torturilor din anchete a a condiţiilor de exterminare prin care au fost nevoiţi să treacă.

Datorită lui Ioan Muntean , coleg de clasă cu el la Oravita, si "frate de cruce" arestat pe 8 Iunie 1948 la Cluj, lista celor implicaţi în grupul partizanilor poate să mai fie completată:

Andrei Pavel, născut pe 16 Iulie 1903 la Socolari, a ajutat pe partizani si a fost arestat pe 29 Iunie 1951 si condamnat la 20 ani muncă silnică. A ajuns la Aiud unde s-a îmbolnăvit grav si doctorul deţinut Marinescu a propus internarea în spital, dar călăii închisorii Gheorghe Crăciun, lt.col.Iacob Dezideriu si maiorul Popa au refuzat, dându-si avizul numai după ce murise pe 27 Iulie 1961 în Aiud.

Andrei P.Ion, tânăr de vreo 16 ani a fost arestat si chinuit cu tatăl său.

Chirilă Ion, din com.Ciuchici-jud.Caras, paraşutat pe 12 Dec.1944 cu grupul Filon Verca, a avut legături cu Nicolae Doran până în 1948 cu o lună înainte de arestarea lui din Mai 1948. Dobrin Ion din Transilvania.

Lazăr Aurel , ţăran din Ilidia arestat în 1950, bolnav , a murit la Aiud în condiţii de exterminare.

MURGU Nicolae, arestat în 1950, chinuit la Timişoara, condamnat a trecut prin Aiud unde s-a îmbolnăvit de TBC ca urmare a condiţiilor inumane prin care a trecut în anchete si temniţe, după munca forţată de la Peninsula.

PENTIA Gh.Nicolae, n.18-06-1919 în com.Răcăjdia , ţăran domiciliat în satul Hilidia(Caras) arestat pentru deţinere de armament si ajutor, pe 25-11-1949, torturat de securitatea Timişoara, condamnat 7 ani, a ajuns la Gherla unde a murit în condiţii de exterminare , în anul 1953.

Talescu Gheorghe, coleg de clasă cu Nicolae Doran, după ce acesta fusese pus sub urmărire îl ţinea la curent cu ştirile de la posturile străine de radio. Arestat, torturat la securitatea din Timişoara si condamnat la 12 ani a trecut prin demascările de la Gherla supus la alte torturi. A ieşit timorat după 12 ani si securitatea nu-l lăsa de loc în pace. Nu după mult a murit cu nervii zdruncinaţi datorită încercărilor la care a fost supus.

Băies Gheorghe , ţăran din Rusova Nouă, arestat si condamnat 12 ani în 1951 pentru sprijin partizanilor lui Nicolae Doran .A ajuns si pe Bărăgan 1 an.

Si această acţiune a grupului Nicolae Doran se înscrie în lupta contra barbariei comuniste si lista celor implicaţi trebuie completată.

Sursa:unuversulromanesc.com

Anina-Cantonul Crivina-Rezervatia Beusnita*muntii Semenicului

ANINA — CANTONUL CRIVINA — REZERVATIA BEUSNITA

Distanta: 30 km.                                                

Timp necesar: 6—8 ore.

Traseul porneste din Steierdorf, pe drumul spre Bozovici, pina la km 2, de unde continua pe drumul forestier ce duce la cantonul silvic Crivna. Acest drum urca prin padure pina la pasunea comunei Steierdorf, apoi coboara in valea Minisului, unde la confluenta acestuia cu Mindrisagul se afla cantonul Crivina, intr-o pozitie plina de farmec. De la Crivina poteca spre Beiul urca intii pe valea Mindrisagului, apoi prin Padina Seaca si, urcind pe Rarasdianu, ajunge in poiana cu multe doline din culmea apelor, denumita Poiana Omului Mort. Din poiana se coboara spre sud, la izvorul Racasdianu, care dispare in bolovanisul vaii Beiul Sec.
La aproximativ 6 km pe valea seaca in jos se afla cantonul Beiul Sec. Valea este mereu impadurita, avind frumoase paduri de fag, cu exemplare de alun turcesc prin fundaturi si cu o mare bogatie de flori. Cantonul Beiul Sec este si el un loc de popas.
In aval, la circa 4 km, se afla Ochiul Beiului si valea Beusnite;, cu splendidele sale cascade. De aici se poate continua drumul pe traseul descris ulterior, Sasea — Beusnita, si ajunge in cheile Nerei sau iesi pe un alt drum la coama Potoc (vezi traseul amintit). Daca pina la Crivina se poale merge cu usurinta pe drumul forestier, de acolo in continuare poteca nemarcata cere multa atentie in urmarirea ei pina la coborirea in valea Beiului, dupa care albia seaca a Beiului inlatura iarasi dificultatile de orientare.
Traseul, din pacate nemarcat, face legatura directa intre zona Aninei si atractiile din sudul masivului: valea Beusnita si cheile Nerei.
Sursa:scrigroup.com

Rezistenta in Muntii Banatului(1946-1958)-Urmarile*ParteaI

Preluat din Rex Histrianorum

Rezistenţa în Munţii Banatului (1946 – 1958) - Urmările - Cicerone Ionitoiu (cap-VI-)

ParteaI


Avocatul lonut Târziu a mai stat câteva zile in regiune si a plecat la niste rude din jud. Arad de unde a fost arestat prin trădare in 1952 si a murit in anul 1958 la Aiud în condiţii de exterminare. Aurel Vernichescu s-a ascuns la varul sau Zarie Vernichescu din com.Cârpa si nu peste mult timp a plecat pentru a nu le produce necazuri rudelor si s-a ascuns pe la unele colibe din pâdure. Intr-o seara din luna Mai a venit la casa părintească pentru a lua alimente si rufe de schimb. Un consătean,vecin, l-a observat si imediat s-a dus în com. Bolvasnita si a anunţat plutonul de intervenţie care era cantonat acolo.
Veniţi la fata locului si somându-l, văzându-se trădat, s-a predat şi a ajuns la securitatea din Caransebeş. La scurt timp a ajuns la securitatea din Timişoara în ancheta lui Mois Aurel si Ambrus Coloman. Aici s-au lămurit că avea un pistol automat si 32 de cartuşe în sprijin la "răsturnarea" regimului comunist. Condamnat la muncă silnică pe viată prin Sent.nr.1019/25 Iunie 1949 semnată de col. Stefănescu Mihai care pronunţase circa 20 condamnări la moarte si mii de ţărani, din mişcarea de rezistentă a fost si el arestat în 1951 şi condamnat a trecut prin Peninsula şi a ajuns la Aiud.
Inginerul Aurel Vernichescu , neţinându-se seama de sentinţă, ci de dispoziţia lui Gheorghe Pintilie, a fost executat la Pădurea Verde de la Timişoara, pe 2 August 1949.

IVANESCU Miron, tânărul ce s'a alăturat partizanilor, a reuşit să stea ascuns si a fost împuşcat pe pârâul Malita în 1954.

VERNICHESCU Silvia, din Lugoj condamnată pentru că si-a ajutat soţul.

Udrea Ion, născut în 1920 , învăţător si ofiţer de rezervă, din Vârciorova , căsătorit cu o nemţoiacă de origine (din Caransebeş) promisese să antreneze în acţiunea din 19 Martie 1948 si cetăţeni de origine germană din Caransebeş si regiuni. Pus sub urmărire a fugit cu vărul lui Constantin Jumanca în munte unde a stat până la 7 Martie 1950 când au fost trădaţi de consăteanul lor Mihai Bogoievici. Udrea Ion a trecut prin chinurile de la Lugoj si Timişoara fiind condamnat la 10 ani si a executat în plus , eliberându-se după 12 ani, în 1962.

JUMANCA I.Constantin, n.28-03-1924 a făcut parte dintr'un neam de români ce si-au închinat viata luptei împotriva comunismului si din neam 6 persoane au fost condamnate. Constantin Jumanca am văzut că a făcut armata la jandarmi , a fost îngerul păzitor al celor trei partizani si arestat, prin trădarea lui Mihai Bogoevici a trecut prin tortura lui Kling Zoltan, mois Aurel si colonelul Mihai Stefănescu l-a condamnat la 8 ani, continuând încă 3 cu D.O. la Rubla pe Bărăgan.

JUMANCA Ion, născut în 1900 la Vărciorova, tatăl lui Constantin, a găzduit si ajutat cu alimente pe "cei trei" participând la organizarea din 19-03-1949. Arestat si chinuit de securitate, trimis în judecată a primit 7 ani si a murit pe 6 Ianuarie 1956 , în condiţii de exterminare, la Lugoj, cu puţin înainte de expirarea pedepsei .

JUMANCA I. Ion, al doilea fiu născut în 1926, a ajutat partizanii, a ştiut de prezenta si scopurile lor, fiind de acord cu acţiunea întreprinsă.Arestat si condamnat la 3 ani a executat-o în întregime. Este stabilit în com.Bolvasnita.

JUMANCA Adam, zis Brut , ţăran fruntaş, fost primar în com.Vârciorova, născut în anul 1901, fiind vânător si prieten cu ing.Aurel Vernichescu l-a găzduit si ajutat în timpul peregrinărilor. A fost condamnat 2 ani.

JUMANCA Ion, zis Măcescu, n .1919 în corn. Vârciorova a fost arestat pentrucă s' a întâlnit în pădure cu învăţătorul Ion Udrea si Constantin Jumanca si a vorbit cu ei fără să-i denunţe după aceia, a fost condamnat la 2 ani.

JUMANCA Petru zis Neagra, n.1920, fost pădurar, din com.Vârciorova, a adăpostit pe cei trei partizani într'o colibă de pe raza cantonului său si le-a dat alimente. A fost condamnat 7 ani si în continuare încă 2 ani cu D.0.-Bărăgan.

BUHEVICI Mihai din Vârciorova a fost arestat pe 18-03-1949

CÂRSTEA Grigore zis Doi lei , născut în 1927.muncitor din Vârciorova , a ajutat în mai multe rânduri pe STANGU -Pârvu Nicolae zis Piciu ca sa ducă alimentele partizanilor a fost arestat, purtat călăuză pe 18 Martie 1949 pe la sălaşe, a fost condamnat 2 ani. Locuieşte în com.Bolvasnita nr.215, Severin.

BISERICOSUL C.Victor a fost arestat pe 18-03-1949. DRAGOMIR Nicolae, zis Coi a fost arestat pe 19-03-1949

DRAGOMIR Petre, zis Primejdie, n.1910 în com.Bolvasnita , ţăran, a fost condamnat la 5 ani pentru că a ştiut de prezenta partizanilor la sălaşe si nu i-a denunţat.

CIOCLOV , adjutant şeful postului de jandarmi din com. Cârpa a fost condamnat pentru sprijinirea celor 3 partizani, si a executat 7 ani.

Maiorul Corciova, seful legiunii de la Lugoj a fost condamnat .

DALEA Nicolae zis Ciocan, născut 1913 la Vârciorova a fost condamnat la 1 an deoarece a făcut pe curierul cu Timişoara.

DARE Nicolae, din Vârciorova, propietarul unui sălaş de la marginea pădurii din Vârciorova a fost condamnat pentru găzduirea si alimentarea partizanilor.

JIGOREA Gheorghe, zis Pemu, născut 1901 , ţăran din com.Vârciorova a fost condamnat pentru sprijinire la 5 ani pe care i-a executat.

GIULVEZAN Eftimie, din com.Cenei (satul Checea) a fost arestat în Martie 1949 si condamnat pentru omisiune în legătură cu Tănase Ion.

GIULVEZAN Ef.Ion, n.1925, fiul lui Efimie, denunţat de Ion Tănase că a luat legătură cu el în Februarie 1949 la Checea si i-a dat manifeste pentru "lovitura din 19 Martie a fost prins numai în toamna lui 1952 si condamnat la 20 ani, eliberându-se în 1963.Toată familia i-a fost deportata pe 18-06-1951 pe Bărăgan.

LIUBA Filimon zis Boldan, n.1905 în com.Bolvasnita, a găzduit la sălaşul lui pe Aurel Vernichescu si Ion Târziu. A fost condamnat 6 ani.

HUBA Ion zis Lulea, taran din Bolvasnita a fost condamnat pentru sprijinirea partizanilor.

Liuba Nicolae zis Boldan, născut în 1929, fiul lui Filimon , din Bolvasnita a fost condamnat 5 ani pentru găzduire si sprijinirea partizanilor.

MUSTAŢA Petru, zis Flaiteru din com.Borlova a fost condamnat pentru găzduirea partizanilor în sălaşul lui. '

SIMION Gheorghe zis Căcea, meseriaş ţigan născut 1905, din Vârciorova a fost condamnat 2 ani pentru contribuţia cu bani si alimente la susţinerea partizanilor .

POPESCU Ştefan, colonel jandarmi, arestat pentru sprijinirea celor "trei" a fost arestat în 1949 si torturat, apoi condamnat, a murit la Gherla.

Szabo Gheorghe si încă 11 persoane din Arad adunaţi în 18 Martie 1949. VOICHITA Constantin , omul de legătură al lui Tănase Ion cu Vărciorova.

VORNIC Nicolae zis Cotan născut 1920, din Vârciorova, fost brigadier silvic la Rusca-Teregova, a fost arestat torturat şi de două ori, internat în spital, dar nu a recunoscut înscenarea ce i se făcea si eliberat după 1 an.

ZGAVARDEA Gheorghe zis Primaru , ţăran născut 1901 la Vârciorova, arestat pentru susţinerea acţiunii din 19 Martie 1949, a fost condamnat 2 ani.

In urma percheziţiilor din sălaşe pe 19-20 Martie s-a găsit în "straiţa" lui Miron Ivănescu o listă cu 20 de persoane, unii figurau printre susţinătorii colonelului Ion Uta. Au fost puşi sub urmărire pentru arestare. Iată numele lor: Ionescu Gheorghe, Roiescu Iosif, Armas Ion, M.P.Isop, Giurgiulescu Ioan, Vulpes Gheorghe, Vulpes Nicolae, Vulpes Petru, Miulescu Ioan, Stângu Nicolae, Laitin Paul, Budăi Lazăr, Munteanu Nicolae, Tocherez Dumitru, Barză Simion, Suroni Petru, Belitu Pavel, Folcea Ioan, Bandoni Nicolae, Copilu Nicolae, Jurconi Nistor Fisag, Balaş Nistor , Cristea Nistor, Bazoni Nistor.

La această mişcare de solidaritate a ţăranilor "grăniceri" cum erau numiţi, pentru înţelegerea luptei bănăţenilor împotriva comunismului, trebuie să adăugăm toate grupele de partizani de pe tot acest cuprins mergând până la graniţa cu Iugoslavia, dintre ei mulţi căzând în luptă cu securitatea pe lângă cei executati pe 2 Aug.1959. Dintre supravieţuitorii acestor martiri ce zac exterminaţi în Pădurea Verde de la Timişoara s-au desprins grupuri si grupuleţe precum:

-IONESCU Gh.Gheorghe, VALUSESCU Vasile si cei din jurul lor;
-DUICU Nistor
-ISFANUT Dumitru zis Sfârloagă
-CURESCU Victor...
-GIURICU I.Nicolae...
-HATANGEA Anton, Virgil,....
-LASCU Ion zis Chera si.... morţi în luptă, arşi în casa incendiată.
-BALICA Ghsorghe, BADERCA Iancu
-DORAN G. Nicolae....

-WUC Liviu

Amploarea acestei lupte de supravieţuire împotriva abuzurilor comunismului ne demonstrează că în aceste vremuri de restrişte -Casa Neamului- devenise coliba de pe fundul pâraielor acoperită cu frunze având patul de feriga aşezat pe pământul îmbibat cu sânge si udat cu lacrimi, pentru a reuşi să-l lase mostenire urmaşilor, în timp ce ei vor cutreera moşia udaţi de ploi si uscaţi de vânt.

ACŢIUNI DIABOLICE ÎMPOTRIVA PARTIZANILOR

După lichidarea grupului de partizani condus de Ion Ută, Spiru Blanaru, Petre Domăsneanu , câţiva reuşiseră să scape si să continuie hărţuirea organelor de securitate.Acest lucru se petrecea nu numai în Banat, dar si în Făgăraş, Bucovina, Maramureş...deoarece cauzele ce au generat aceste mişcări continuau să se înrăutăţească si populaţia satelor sâ sufere.

Inlăturarea lui Teohari Georgescu a făcut ca să fie promovat în fruntea Ministerului de Interne, pe Alexandru Drăghici care era adjunctul Ministrului de Interne si care din 28 Mai 1952 a devenit "eminenta cenuşie" a lui Gheorghiu Dej continuând cu o ferocitate si mai mare Brutalităţile si crimele securităţii.

Astfel prin Directiva 00805/1952 a înfiinţat Serviciul "bande" subordonat Directiei III numindu-l şef pe lt.col.Pavel Aranici.Acest lucru se întâmpla chiar în Septembrie când acţiunea partizanilor era mai accentuată, preocupaţi fiind cu aprovizionarea pentru iarnă, prezenta lor simţindu-se atât la stânele de pe munte care coborau spre iernat , cât si în apropierea satelor unde ţăranii îşi strângeau recoltele, legaturile între ei putându-se face cu mai multă uşurinţă.

Acest Pavel Aranici a constituit comandouri de "specialişti" în lichidarea partizanilor din munţi, folosind haite de câini dresaţi pentru atacarea omului urmărit. Si nu numai atât. A ordonat refacerea agenturilor informative "calificate" urmărind prin şantaje si torturi să se infiltreze în mijlocul membrilor familiilor pentru a-i face să-si trădeze pe cei apropiaţi. De asemenea au inclus în acest sistem de delaţiune pe brigadierii silvici făcându-i răspunzători de controlul minuţios al terenului ce-l aveau spre conservare. Au trecut la instalări de posturi de capcane pe traseul partizanilor.

Torturarea celor arestaţi devenise îngrozitoare după dispoziţiile acestui călău al noului serviciu pus sub direcţia lui Butyka Francisc. Era atât de îngrozitoare schingiuirea bieţilor oameni, încât Ion Gavrilă relatează cazul unei fete din Sercăita , cu mintea rătăcită (din cauza supliciilor la care a fost supusă încât i-a spus preotului care vorbea în biserică despre iad: "Părinte, iadul nu-i acolo unde spui dumneata, iadul îi acolo unde am fost eu. "

Noul serviciu condus de călăul Pavel Aranici reuşise în Banat să organizeze o agentură formată din 65 informatori dintre care 17 erau calificaţi prin care se încerca să se ia măsuri de arestarea si acelora care erau în evidenta securităţii din 1948, unii dintre ei fiind evadaţi din închisoare.

TRĂDĂRILE SE ŢIN LANŢ...

După trădarea grupului colonelului Ion Ută prin Andrei Vădrariu care în seara de 7 Feb. 1949 s'a prezentat la Mehadica si a anunţat patrulei conduse de plut. Caia Ion că partizanii colonelului Ion Ută se află în sălaşul lui Careba Meilă de pe Valea Bolvasnitei, a urmat lupta din dimineaţa de 8 Feb. în care au fost impuscati Ion Ută, Ilie Voica, Pantelimon Irimescu si Meilă Careba, iar Mircea Vlădescu căzând rănit.

Singurul care a reuşit să se strecoare si să dispară a fost Mutascu Dumitru zis Fus care pentru a fugi mai uşor si-a lăsat pe drum arma.Va continua să lupte alături de partizani sub conducerea lui Isfănut Dumitru zis Sfârloagă , de 46 ani, rotar din com. Domasna, care după ce în 1948 a evadat împreună cu Mutascu Dumitru s-au încadrat în grupul lui Ion Ută.

Ştim că pe 22 Februarie 1949 a avut loc lupta de la Pietrele Albe, asupra desfăşurării ei vom relata în alt capitol. După această luptă în care din partea partizanilor conduşi de Spiru Blănaru si notarul Gheorghe Ionescu, în care au fost omorîţi Petre Anculia si Urdăreanu Gheorghe , iar arestaţi Ghimboase Nicolae si Smultea Gheorghe, restul s-au răspândit în grupuri mai mici, parte din ei fiind arestaţi până la 7-8 Martie. Supravieţuitorii s-au împărţit si ei continuând să rămână pe poziţia de partizani. Dintre aceştia se desprind doua grupe:

O grupare de partizani condusă de ISFANUT Dumitru zis Fus si din care au făcut parte : Mutascu Dumitru zis Fus, Duicu Nistor, Ciuricu Nicolae, Curescu Victor, Balica Gheorghe, Baderca Iancu Carăibot Ion, serangău Gheorghe Vâdraliu Lazăr. Acest grup a fost semnalat prima dată în rapoartele securităţii pe 2 Septembrie 1949 la poalele muntelui Semenic.

Un grup compus din Ionescu Gh.Gheorghe, n.30-08-1899 în com.Verendin (notar), Valusescu D.Vasile, n.l9 Feb. 1920, licenţiat Academia Comercială (locotenent de administraţie, din Vârădia jud.Caras, Ghimboase Iancu zis Nicut în partea Almajului din plasa Bozovici unde s-au unit cu Purdelea A. Emil, n.12-04-1920, în com.Borloveni, jud.Caras, pitic Iosif si Bejan Petru. Activitatea lor urmează a fi prezentată puţin mai jos.

Sursa:universulromanesca.com