Al dracului pescar!

Sursa:http://www.vidu.ro/index.php?cat=ai-umor&pag=74

Carti controversate *Trail of the Octopus

Pe 21 decembrie 1988, zborul Pan Am 103 era programat să călătorească din Londra la New York. Avionul transporta 243 de pasageri şi 16 membri ai echipajului. În timp ce zbura deasupra oraşului Lockerbie din sudul Scoţiei, avionul a suferit o explozie catastrofică ce a lăsat în urmă o spărtură de 20 inchi (0.51 m) pe partea stângă a fuzelajului. Avionul s-a dezintegrat rapid şi s-a prăbuşit în Lockerbie, ducând la moartea tuturor pasagerilor şi a 11 oameni de la sol. Investigaţia care a urmat incidentului a stabilit că zborul a fost ţinta unui grup terorist. Anumite evenimente referitoare la acest caz au fost puse sub semnul îndoielii. Unele declaraţii din presă au acuzat CIA-ul că ar fi ştiut dinainte că acest atac urma să aibă loc. Pe 24 februarie 2011, fostul minsitru de Justiţie al Libiei, Mustafa Abdul Jalil, a declarat că Muammar Gaddafi ordonase personal acest atac.

Controversa

Lester Coleman este un fost agent DEA al Statelor Unite, co-autor al cărţii Trail of the Octopus, The untold story of Pan Am 103, publicată în anul 1993. Cartea afirmă că o operaţiune secretă de trafic de droguri le-a permis teroriştilor să treacă de controlul de securitate de la aeroport. S-a spus că o organizaţie secretă americană care se ocupa cu contrabanda le-a permis teroriştilor sprijiniţi de iranieni, conduşi de Ahmed Jibril, să strecoare o bombă Semtex la bordul avionului. În anul 1990, înainte de lansarea cărţii, Lester Coleman a apărut pe prima pagină a ziarelor atunci când l-a expus pe dublul agent CIA. Ca o urmare a publicării fotografiei acestuia, guvernul Statelor Unite a dat în judecată revista Time Magazine pentru suma de 26 mil.$.
În anul 1991, ca parte a procesului civil dintre Pan American World Airways şi familiile pasagerilor zborului PA103, Lester Coleman a acuzat Administraţia de Sancţionare a Drogurilor că a permis atacul asupra acelui zbor. Drept răspuns, Curtea Federală le-a interzis părţilor implicate să discute în public orice aspect al cazului.
Trail of the Octopus a fost publicată pentru prima dată în anul 1993, în Marea Britanie. Volumul conţine faimosul citat „Nimeni nu ştie ce se întâmplă de fapt. Dacă au ştiut vreodată, Watergate ni s-ar părea precum Alice în Ţara Minunilor”. Coleman spune că a primit azil politic în Suedia pentru a termina romanul. În timp ce era sub protecţia Suediei le-a obţinut celor de la Pan American World Airways o depoziţie scrisă prin care erau absolviţi de orice vină. Asociaţia de Sancţionare a Drogurilor a dat în judecată editura Bloomsbury, care publicase volumul Trail of the Octopus. În urma unei înţelegeri, mii de cópii ale textului au fost distruse. Pe 11 semprembrie 1997, Lester Coleman a declarat unei Curţi Federale din New York că „…a minţit atunci când a spus că un cartel de droguri le-a permis teroriştilor să treacă de controlul de securitate de la aeroport”. În urma unei înţelegeri între apărare şi procuror, Coleman a fost judecat în libertate.
Din anul 2011, Kindle and Nook este noua editură a volumului Trail of the Octopus. De-a lungul anilor, adepţi ai teoriei conspiraţiei au afirmat că pe lista pasagerilor se aflau cel puţin 4 ofiţeri ai guvernului, care erau ţinta asasinatului. Cu puţin timp înainte de atac, au fost anunţate diferite alerte de securitate, şi astfel multe persoane au reuşit să evite fatalitatea. Printre acestea se numără şi minstrul Afacerilor Externe al Africii de Sud, Pik Botha, şi delegaţia de 22 de persoane. În anul 2001, Libia şi-a asumat responsabilitatea pentru incident. Guvernul libanez a despăgubit familiile victimelor cu câte 8 mil.$ fiecare. Drept urmare, ONU a luat hotărârea de a anula sancţiunile care fuseseră impuse cu 4 ani în urmă. Mai multe restricţii de comerţ cu SUA au fost de asemenea reziliate.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Batalia de la Stalingrad – decimarea trupelor române la cotul Donului (3)

Batalia de la Stalingrad – decimarea trupelor române la cotul Donului

de Cicerone Ionitoiu

Că situaţia era critică intern o dovedeşte şi scrisoarea subsecretarului de stat al Statelor Unite, Edward Stettinius către amiralul William D. Leahy, şeful Statului Major al armatei şi marinei. Prin ea, subsecretarul de stat spune că încă de la 15 septembrie 1942 are două tatonări întreprinse de români în privinţa păcii. Este vorba de întâlnirea de la 30 septembrie, când ataşatul român la Ankara, colonelul Tr. Teodorescu, s-a întâlnit cu generalul de divizie A.C. Arnold, ataşatul militar britanic de la Londra, şi i-a comu*nicat din partea Statului Major General român, printre altele:
„...Românii nu doresc ca ruşii să ocupe România. Ei sunt gata să coopereze cu orice forţă anglo-americană care intră în Balcani şi ar pune la dispoziţia acestora următoarele resurse: 42 vagoane de aur, 20 vagoane de bani - hârtie, 400 vagoane de grâu, 300 vagoane de porumb, 22 de divizii complet echipate, un mare număr de piloţi şi personal de aviaţie instruit, rezerve substanţiale de petrol de 80 până la 90 octane. In plus, echipament existent în arsenale pentru peste un milion de oameni... Ataşatul militar a subliniat caracterul secret al propunerii..."
Nu numai serviciul de informaţii român, condus la data aceea de Eugen Cristescu, I se interesa de tot ce făceau oamenii politici, dar şi serviciile secrete germane supravegheau şi-şi informau stăpânii de la Berlin. Astfel, cu data de 17 octombrie, se găseşte o notă informativă trimisă către Ministerul de externe german în care se comunică că românii îşi au oameni la legaţiile din străinătate care „să pregătească trecerea României de partea Aliaţilor... aşteaptă doar momentul ca situaţia de pe fronturi să se înrăutăţească definitiv în defavoarea Puterilor Axei, pentru ca apoi să reia imediat legătura cu Aliaţii." Nota semnalează pe un consilier român Şeinescu, care a fost trimis la Stockholm cu misiunea de a contacta cercurile anglo-americane.
În acest context politico-militar, Mareşalul Antonescu trimite un răspuns foarte dur lui C.I.C. Brătianu, referindu-se la mai multe scrisori primite şi face referiri la politica trecută a partidelor PNL şi PNŢ, spunând, printre altele, cu privire la cele ce i se imputau, scuze şi poate lămuriri. Spicuim câteva:
„... Dacă va fi să fiu adus şi eu pe această bancă a acuzării, pentru că fac tot ceea ce poate un om facă, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi muncă, atunci, în nici un caz nu veţi fi d-voastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de d-voastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca d-voastră...Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele d-voastră sau al dlui Maniu în ultimii ani ai tragicei guvernări care s-a sfârşit la 6 septembrie...
Nu va muri, domnule Brătianu, - de foame şi frig -poporul, nici la iarnă, după cum nu a murit nici în iarna trecută, când încercaţi să-l agitaţi...Dar, domnule Brătianu, chiar dacă nu am nici o asigurare din partea domnului Hitler, ce trebuia să fac?... Numai netrebnicii şi poltronii pot să justifice lipsa de acţiune naţională cu scuza că nu sunt sută la sută siguri de victorie şi nu au garanţii scrise...Aveţi mai multă încredere în englezii, în americanii şi în jidanii care au dictat pacea după războiul trecut...
De ce, domnule Brătianu, perseveraţi să credeţi că veţi putea să reîntregiţi ţara cu ajutorul democraţiilor, care nu au fost în stare să se ţină de angajamentele scrise pe care şi le-au luat pentru garantarea graniţelor noastre? Acuzaţi pe germani de arbitrajul de la Viena şi-i trataţi de duşmani, dar nu acuzaţi pe aliaţii dumneavoastră democraţi, care v-au trădat?...Mă acuzaţi că înfometez ţara şi o lipsesc de combustibil, când dau Germaniei cere*ale şi păcură în schimbul armamentului, deşi ştiţi bine că nu pot să dau altceva şi nu pot să aduc altfel armamentul.
Sunteţi naţionalist - cel puţin aşa este faţada - şi totuşi luaţi apărarea evreilor şi protestaţi, ca şi dl Maniu, împotriva măsurilor de românizare... Luându-vă după câţiva ofiţeri fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă aranjez cu Anglia şi America... Suntem la 1.500 de km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor... retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului...Retrageţi-vă d-voastră armata şi «aranjaţi-vă» cu Anglia. Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul."
Ca întotdeauna, argumente se găsesc în apărare, bune sau false. Numai că la o lună după această scrisoare-fluviu de peste o sută de pagini, armata română la câteva ore după declanşarea ofensivei ruse a rămas în linia întâi fără muniţie. Confirmarea a făcut-o mai sus Mareşalul, în scrisoarea adresată generalului Şteflea, concluzionând: „Răspunderea în faţa istoriei o port eu..." Şi au căzut acolo peste o sută şi ceva de mii de români. Şi de acolo s-a mers numai ca racul, mereu spre prăbuşire... Iar oferta de a lua conducerea guvernului opoziţia este de-a dreptul spusă în bătaie de joc. Toate pârghiile le dăduse în mâna germanilor şi mai spune „trebuie să întreb şi armata şi poporul."
Poate că ar fi trebuit să mai întârzie Antonescu cu lungul răspuns, căci altfel s-au desfăşurat lucrurile după declanşarea ofensivei bolşevice, sau poate a făcut-o sub presiunea Fiihrerului, aţâţat de Killinger, împotriva opoziţiei care-l presa la rândul ei pe Mareşal. Şi opoziţia a avut dreptate, dar Mareşalul a recunoscut-o în scrisoarea adresată feldmareşalului Manstein, că ruşii au câştigat datorită proastei pregătiri a luptei de către germani. Scrisoarea a fost trimisă pe 9 decembrie şi subliniază faptul că generalii germani nu au luat în considerare argumentele lui. Şi indignarea asupra comportamentului este pe drept cuvânt aruncată în spatele germanilor, în ceea ce priveşte atitudinea necamaraderească:„Sunt informat, în ultimul moment, că sunt soldaţi de ai mei care au luptat ca nişte bravi şi care acum sunt împuşcaţi de soldaţii d-voastră în încercuirea de la Stalingrad."
Desigur Antonescu se manifesta cu virulenţă împotriva opoziţiei când era atacat de germani, aşa cum a fost cu articolul din 19 octombrie, prin care ziarul „Bukarester Tageblatt" spunea că Maniu are o atitudine tolerantă faţă de evrei, iar guvernul nu reacţiona. Ecoul a venit în scrisoarea din 29 octombrie, când Antonescu a subliniat acest lucru - „luaţi apărarea evreilor şi protestaţi." Şi totuşi, Maniu continua şi şi-a permis să cricice pe Mana Antonescu pentru modul cum administra fondurile publice. Reacţia nu a întârziat să vină. S-au făcut percheziţii la prietenii apropiaţi ai lui Maniu şi chiar internări în lagăr.
Furia lui Hitler asupra eşecului de la Stalingrad s-a manifestat prin cererea de noi trupe pentru frontul Ştalingradului, dar însoţită cererea şi de arestarea lui Maniu. Informat să părăsească Bucureştiul, Maniu s-a dus în Ardeal pe 20 decembrie, tocmai când un alt scandal şi o tensionare a relaţiilor româno-germane s-a produs chiar în Germania, prin fuga lui Horia Sima. Furia lui Antonescu părea că este fără margini, fiindcă el le dăduse drumul să plece, după rebeliune, ca să nu ducă „nici o acţiune politică Sima şi acoliţii săi şi cu garanţia germană că Sima nu va mai înfăţişa o primejdie de orice fel de tulburări. Sima a călcat această condiţie."

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-042)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Ultima modificare făcută de Cicerone Ionitoiu; 16.02.2011 la 17:23.


Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1145-Batalia-de-la-Stalingrad-decimarea-trupelor-romane-la-cotul-Donului

O partida de pescuit si foarte multa relaxare(25 Martie 2015)

Vremea sa mai incalzit ,asa ca astazi 25 Martie 2015 ,sunt la pescuit pe raul Mures ,langa Termocentrala Mintia-Judetul Hunedora.
*Temperatura aerului-18 grade C
*Viteza vantului-4,5m/s
*Cerul cu soare si nori razleti
*Solunar-Sanse slabe de a prinde pesti(25 03 2015)
*Capturi-0
*Momeli folosite:Viermusi albi si rosii;rame negre;rame rosii;lipitori,Ca naditor am folosit turtoi.
*Echipament de pescuit-2 lansete (o lanseta pentru pescuitul la fund iar cealalta lanseta de 3,60m pentru pescuitul la pluta)

Gh. "six-ray" NICA

Superstitii cu animale

1 - Buburuza - Buburuzele sunt considerate aducatoare de noroc daca ti se aseaza in palma. Aduce noroc sa gasesti o buburuza. Aduce ghinion sa omori o buburuza.

2 - Bufnita - Este semn rau daca vezi o bufnita ziua.

3 - Cai - Caii albi sunt intotdeauna considerati aducatori de noroc, fie ca ii vezi, fie ca ai unul.

4 - Caine - Daca un caine urla la o usa, e semn de moarte.

5 - Caine alb - Daca vezi un caine alb inainte de amiaza, e semn bun.

6 - Ciori - Ciorile sunt considerate semn rau.

7 - Paianjen - Daca ai norocul sa iti cada o panza de paianjen pe fata sau pe haine, atunci vei primi bani.

8 - Pasare - Pasarea care bate la geam este semn de moarte.

9 - Pisica - Daca iti intra in casa o pisica tigrata sau una cenusie, e semn ca vei intra in posesia unei mari sume de bani. Daca pisica isi spala fata cu laba, anunta musafiri. Daca ineci o pisica, vei muri inecat.

10 - Pisica alba - Aduce noroc sa vezi o pisica alba cand te duci la scoala. Aduce ghinion sa vezi o pisica alba noaptea


Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-cu-animale.php

Batalia de la Stalingrad – decimarea trupelor române la cotul Donului (2)

Batalia de la Stalingrad – decimarea trupelor române la cotul Donului 
de Cicerone Ionitoiu

8 noiembrie 1942 nu a dus la căderea mult trâmbiţată de către Hitler a Stalingradului. Dar „Torţa" Aliaţilor s-a aprins pe coasta marocană, de către generalul american Patton şi în aceeaşi zi de Şf. Mihail şi Gavriil, la Alger, de generalul englez Ryder, deschizând cel de-al doilea front. Peste două zile, al treilea grup de debarcare a avut loc la Oran. Ţinta tuturor era spre Tunisia, pentru a face joncţiunea cu forţele lui Montgomery, ce se găseau în Libia şi a tăia aprovizionarea nemţilor ce se mai găseau pe coasta africană.
Scopul urmărit era ca să poată invada Europa prin sud. Germanii au încercat pe 9 noiembrie să se infiltreze în Tunisia, spre a acoperi şi ajuta trupele lui Rommel. Hitler a trimis o scrisoare Mareşalului Petain, anunţându-l că pe 12 noiembrie zona Franţei de sud va fi ocupată, iar pe 19 noiembrie a hotărât să pună mâna pe flota franceză ce se găsea în portul Toulon. Când pe 27 noiembrie trupele germane au invadat portul n-au mai avut pe ce pune mâna pentru că amiralii de Laborde şi Maequis deja dăduseră ordinul de a scufunda navele.
Nenorocirile Axei încep să se ţină lanţ. Pe 19 noiembrie a început ofensiva sovietică în zona Stalingrad, reuşind să taie legătura între armata a 6-a germană şi a 3-a românească, reuşind să încercuiască 5 divizii româneşti din grupul generalului Lascăr. Situaţia era foarte gravă şi generalul-colonel von Paulus, împreună cu statul lui major au cerut lui Hitler încuviinţarea de a se retrage pe 22 noiembrie. A doua zi au fost încercuiţi şi 330.000 de oameni au căzut în capcană. Pe 24 noiembrie, tot Hitler a hotărât să rămână să lupte şi vor fi aprovizionaţi cu avioanele, paralel cu o acţiunea de depresurare. Haosul şi debandada începuseră să se instaureze.
Pe 25 noiembrie 1942, şeful Statului Major al Armatei a 3-a române, col. C. Eftimiu, trimitea către Misiunea militară germană o Notă din care extragem:„Ofiţerii şi soldaţii Corpului VI de armată care se retrăgeau prin Kalaci n-au primit timp de 4-5 zile nici cel puţin o dată îngrijire din partea serviciilor germane. Unii au fost dezarmaţi, iar unor ofiţeri li s-au luat chiar propriile pistoale... " 
Situaţia pe front devenise foarte critică şi alarmantă, încât Mareşalul Antonescu, în seara de 3 decembrie 1942, a trimis o telegramă cifrată generalului Şteflea: „Cunoaştem şi situaţia Armatei a II-a. Am dat de mai multe ori semnalul de alarmă, fără rezultat. Istoria va judeca. Arătaţi generalului Dumitrescu şi comandanţilor, că încrederea mea în ei a rămas neschimbată, eu ştiu că s-au bătut ca cei mai bravi soldaţi din toate timpurile, că o greşeală de concepţie, de conducere şi de neputinţă din cauza lărgirii excesive a liniilor de comunicaţie şi a subestimării inamicului a dus fatal la distrugerea armatelor noastre. La judecarea cea mai sumbră a situaţiei care se va face mai târziu, noi vom rămâne cu gloria şi alţii cu răspunderea...
Când 4 generali comandanţi de divizie luptă în capul ultimului om şi se sacrifică nedând un pas înapoi şi fiind fără muniţie şi fără hrană, armata din care au făcut parte iese din această titanică luptă cu fruntea nepătată...Răspunderea în faţa istoriei o port eu, pentru că nu am făcut mai mult decât am făcut pentru a împiedica masacrarea armatelor, datorită uşurinţei cu care a procedat conducerea germană, a lipsei totale de prevedere şi a impasivitaţii cu care a primit semnalele noastre de alarmă şi pregătirile ştiute din vreme ale inamicului.
Comunicaţi generalului Hauffe acest răspuns al meu. El este după mine princi*palul vinovat pentru că, deşi de mai multe ori i-am atras atenţia în scris şi verbal asupra condiţiilor în care accept să trimit eşalonul doi pe front şi să intre în sector, nu şi-a respectat promisiunile şi nici cuvântul dat în numele Comandantului Superior. In faţa acestor răspunderi, un om loial trebuia să aibă curajul să refuze a trimite Armatei a 3-a ordinul ofensator şi nemeritat, al unui general german...
Când corpurile noastre de armată au luptat pe fronturi de 50 de km, fără suficiente tunuri anticar, fără organizaţii defensive complete, fără mine, cu slabe reţele de sârmă şi fără rezerve totale de 1-2 companii şi când armata este atacată de cele mai grele tancuri şi este lipsită total de aportul aviaţiei, de intervenţia rezervelor promise şi când rămâne fără muniţii după primele ceasuri ale dezlănţuirii atacului inamic, nu este o armată care poate fi insultată de nimeni pe acest pământ... Voi arăta Fiihrerului, după trecerea momentului critic şi după consolidarea frontului pe care o sper, însă nu sunt sigur, adevărata situaţie în care au fost puse bravele noastre trupe şi sunt sigur că vom avea reparaţia cuvenită...Mareşal Antonescu "
În plină ofensivă rusească, tensiunea între conducătorii armatei a 3-a şi a 4-a române devenise mare şi este importantă scrisoarea generalului Ilie Şteflea adresată feldmareşalului von Manstein, în ziua de 5 decembrie: „Excelenţă ......Primesc zilnic extrem de multe informaţii din care rezultă că atât Comandamentele, cât şi ofiţerii şi trupa sunt trataţi cu desconsideraţie şi uneori chiar cu dispreţ de către comandamentele şi ostaşii germani, pe motiv că n-au luptat cu bravură şi au creat astfel trupelor germane o situaţie critică. Unele comandamente române au fost puse în situaţii umilitoare, astfel:
- La armata a 3-a Statul Major a fost înlocuit cu un stat major german;
- De asemenea, Armata a 3-a a primit comanda a două grupări germane formate din unităţi de lucrători, pază, alarmă şi construcţie, iar marile unităţi române, chiar corpuri de armată, au fost trecute sub comandamente de corpuri de armată germane;
-Au fost ofiţeri cărora li s-au smuls revolverele de la centură..." După ce arată greutăţile, lipsurile cauzate de neaprovizionarea din partea ger*mană şi sacrificiile armatei, recurgându-se chiar la lipsa alimentelor ostaşilor ro*mâni, generalul Ilie Şteflea cere să se pună capăt acestor atitudini discriminatorii ce vor influenţa moralul diviziilor ce sunt în lupte grele cu inamicul.
Hitler a luat hotărârea declanşării operaţiunii „Viscolul de iarnă" şi a adus la comanda acestei acţiuni pe feldmareşalul Erich von Manstein ca să elibereze din încercuire trupele generalului von Paulus, începând în acelaşi timp aprovizionarea cu alimente şi materiale, cu aviaţia, în medie 100 tone pe zi, până la 16 ianuarie 1943. în timp ce feldmareşalul von Manstein urmărea printr-un coridor să ajungă la scoaterea lor din încercuire, Hitler nu era de acord, ci voia ca trupele lui von Paulus să rămână pe loc şi cei veniţi să întărească rezistenţa armatei germane la Stalingrad. Dar ruşii, care continuau întărirea încercuirii, au prins într-o pungă, pe 11 de*cembrie, armata a 8-a italiană, care a avut pierderi de 100.000 de oameni. Timpul nefavorabil şi presiunea rusească au îngreunat condiţiile celor rămaşi încercuiţi, iar ultimatumul sovietic de a se preda pe 8 ianuarie 1943 a fost refuzat, din cauza ordinului lui Hitler „de a se lupta până la ultimul cartuş".
Pe 14 ianuarie 1943 şi poziţiile ungare au fost străpunse şi au căzut cu această ocazie 147.971 morţi, răniţi şi prizonieri. Rezistenţa celor încercuiţi a fost înfrântă şi începând de pe 26 ianuarie s-au predat, iar pe 31 ianuarie, von Paulus avansat cu o zi înainte la gradul de feldmareşal, s-a predat cu întregul lui stat major de 24 generali. Pe data de 2 februarie armata germană se predase; 2.800 de ofiţeri cu 92.000 ostaşi au luat drumul lagărelor siberiene de muncă forţată. În acest timp s-a trecut la retragerea trupelor din Caucaz şi Hitler s-a decis pe 18 februarie să declare război total. Faza militară era depăşită de raţionamente politice şi mai ales de hotărârea Aliaţilor, aşa cum o declaraseră, de a merge până la nimicirea nazismului.
În România prevederile lui Iuliu Maniu se dovedeau realiste, că Hitler va pierde războiul. Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc era simbolul nu numai al rezistenţei naţionale pe care o făcuse împotriva tuturor dictaturilor, dar devenise şi simbolul salvării ţării. Toţi oamenii politici necompromişi sau compromişi căutau să se agate de el. Ghiţă Pop, secretarul PNŢ, a făcut cunoscut reprezentanţilor partidului comunist din România că problema revenirii la graniţele din 1939 are un rol decisiv pentru Partidul Naţional-Ţărănesc.
În vară, pe 12 august 1942, Iuliu Maniu cu Dinu Brătianu au trimis un memoriu Mareşalului Antonescu, cerându-i retragerea trupelor de pe front spre a fi folosite la nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor fireşti naţionale, mai ales când guvernul englez, căruia noi i-am declarat război, nu recunoaşte Dictatul de la Viena, pe când „aliaţii" actuali, care sunt autorii arbitrajului, îl consideră în vigoare.
C.I.C. Brătianu, preocupat de soarta ţării atât pe plan intern, din cauza dezorganizării economice, cât şi pe plan militar extern datorită condiţiilor din ce în ce mai grele cauzate de distanţa de ţară şi o proastă aprovizionare, s-a adresat Mareşalului Antonescu pe 24 septembrie spunându-i:
„.. .Armata română nu mai contează ca armată naţională pentru apărarea frontierelor ţării. Ea este încadrată în armata germană la 1.000 km de ţară şi băgată mereu în primele rânduri. Pentru ce ne impuneţi toate aceste sacrificii?... Ce asigurări puteţi avea că Germania ne va da Ardealul, pe care l-a dat Ungurilor prin arbitrajul de la Viena ? Până astăzi se pare că ea pregăteşte autonomia întregului Ardeal, dacă Ungurii nu-l vor cuceri, în ce situaţie vom fi şi în cazul în care Germania nu va câştiga războiul, de vreme ce nu s-a menajat nimic pentru a ne învrăjbi cu Anglia şi Statele Unite... în loc de a asculta apelurile ce v-am făcut, aţi trimis aproape toată armata noastră în interiorul Rusiei... "
Este posibil ca C.I.C. Brătianu să fi fost determinat să trimită această scrisoare şi de faptul că unele persoane foste în anturajul lui Carol II fuseseră îndemnate să încerce a acţiona şi ele în această perioadă tulbure. Serviciul Secret de Informaţii fusese sesizat că se luase contact cu Gheorghe Tătărăscu, Alexandru Vaida-Voievod şi Mihail Ghelmegeanu, pentru pregătirea terenului unei eventuale guvernări cu ele*mente politice, între care să fie folosiţi şi cei doi Antoneşti, în speranţa că poate spre sfârşitul anului se va ivi nevoia unui guvern colorat politic. Totul era să nu piardă ocazia foştii oportunişti.

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1145-Batalia-de-la-Stalingrad-decimarea-trupelor-romane-la-cotul-Donului

Superstitii la gravide,nastere

1 - Ata rosie - O ata rosie prinsa la incheietura mainii copilului sau chiar a unui animal alunga deochiul.

2 - Botez - Apa in care este botezat copilul trebuie turnata la radacina unui pom imediat dupa botez, aduce noroc. In apa in care este scaldat copilul a doua zi dupa botez, nasii pun diverse obiecte prin care ursesc copilului viitoarea soarta. Pot pune flori, bani de argint, miere, fructe si alte simboluri prin care atrag asupra copilului trasaturile sale viitoare: noroc, frumusete etc

3 - Copii - Copiii nascuti in luna mai sunt bolnaviciosi si nu au viata usoara. Daca primul dinte al unui copil iese pe gingia de jos, va avea viata lunga. Nu e bine ca un copil sa fie botezat cu acelasi nume a unui frate care a murit. Copiii nu trebuie lasati sa se uite in oglinda pana la varsta de un an, caci se pot deochia singuri.

4 - Copil vazut prima data - Atunci cand un copilul nou nascut este vazut prima data, trebuie oferiti bani care se pun in scutec sau in leagan pentru somn bun.

5 - Femeia gravida - Femeia gravida nu trebuie sa atinga animale, nu trebuie sa fure, altfel copilul ei va purta un semn din nastere.

6 - Nastere - Daca un copil se naste cu picioarele inainte, acesta va avea puteri magice sau vindecatoare deosebite.

Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-gravide-copii-botez.php

Batalia de la Stalingrad - decimarea trupelor romane la cotul Donului (1)

Batalia de la Stalingrad - decimarea trupelor romane la cotul Donului 
de Cicerone Ionitoiu

Îngrijorat de soarta armatei române care era în continuare trimisă să lupte acuma, chiar în Caucaz, Iuliu Maniu nu pierdea nici o ocazie de a face să-i parvină Mareşalului nemulţumirile ce i se făceau cunoscute din ţară. Auzind că prietenul său politic dr. Nicolae Lupu va lua legătura cu Conducătorul statului, i-a trimis unele date primite, însoţind o scrisoare prin care spunea: „... te rog să-i aduci la cunoştinţă acestea şi să faci tot posibilul să simtă durerea şi îngrijorarea, care străbat inimile şi sufletul românesc şi să ia urgent măsurile ce se impun de împrejurările actuale. " (22 iulie 1942, Maniu) 
Preşedintele PNŢ era informat de situaţia şi presiunile germane, care la acea dată se concretizau în:
- în promovare de noi generali, paralel cu schimbarea altora din posturi de comandă: exemplu generalul Dragalina „învingător al Sevastopolului", scos de la conducerea forţelor armate din prima linie şi trecut la conducerea trupelor de ocupaţie din Transnistria, iar pe generalul Petre Dumitrescu l-a investit ca general de armată şi conducătorul forţelor române combatante.
Neubacher, însărcinatul cu problemele economice ale Reichului în România, urma să fie înlocuit şi trimis în Caucaz, pentru a dirija problema petrolului pe care Hitler o vedea deja rezolvată în favoarea lui.
- Killinger dăduse dispoziţii să se întocmească liste cu evreii comunişti, evreii sabotori şi evreii trecuţi la catolicism în ultimul timp. La acest capitol, pe care Maniu îl socotea foarte grav, dacă guvernul va face greşeala să asculte ordinele Berlinului, vicepreşedintele Mihai Antonescu era dispus să facă concesii lui Killinger, sperând în asigurarea unei succesiuni... încercând să ajungă să stea de vorbă cu Hitler, pen*tru a-i câştiga bunăvoinţa, dar n-a reuşit să discute în septembrie decât cu Ribbentrop, dar nu pe problemele politice de care nu a vrut să audă omul Fiihrerului.
Acţiunea împotriva evreilor era dirijată de la Berlin, de unde Dannker dăduse ordin ca pe 13 iulie să fie arestaţi toţi evreii din Franţa ocupată. După 2 zile, pe 15 iulie, Laval a purtat discuţii cu autorităţile germane, asupra situaţiei evreilor, iar pe 18 iulie au fost arestaţi 13.000 de evrei şi internaţi. După ce discuţiile politice au hotărât angajarea totală pentru câştigarea victoriei, aliaţii s-au avântat în producţie, ca să poată duce la capăt angajamentul. Până la sfârşitul acestui an 1942, care va însemna răsturnarea situaţiei, numai americanii au produs pentru nevoile armatei 48.000 de avioane, 32.000 de tancuri şi 670.000 de mitraliere, care au luat drumul fronturilor, fie prin Murmansk, fie în Africa de Nord sau prin golful Persic.
La sfârşitul lunii iunie, Anglia ajunsese să depăşească cu 600 de avioane de vânătoare aviaţia germană, în timp ce aviaţia ataca zilnic cu 4000 de avioane frontul „Axei". De exemplu, în noaptea de 30 mai, aviaţia a atacat cu 1.000 de avioane oraşul Koln. În această plină vară, Hitler ordonă pe 23 iulie să se ocupe simultan Stalingradul şi Caucazul. Forţele sovietice se cifrau la 5.534.500 militari, 4.959 de tancuri şi 40.798 de tunuri şi aruncătoare de mine, la care se adăugau 2.480 de avioane.
Puterile Axei sunt sigure de victoria finală. Mussolini declară pe 4 august 1942 că nu va fi al doilea front şi el îşi manifestă dorinţa de a-şi încorpora Corsica, Tunisia şi coasta Dalmaţiei, în timp ce Hitler pe 30 august anunţă anexarea Luxemburgului şi că au ajuns cu armata pe Volga. Toate ar fi fost bune dacă Aliaţii ar fi stat pe loc. Ei au numit pe 14 august 1942 pe generalul Einsenhower în calitate de comandant suprem al forţelor din Atlantic, contrar prezicerilor lui Mussolini, în timp ce pe 13 august Churchill sosise în a doua vizită la Moscova, pentru a definitiva acţiunea pentru cel de-al doilea front. De acolo a plecat la frontul din deşert, unde urma o altă înfruntare cu Rommel. In aceeaşi perioadă, la sugestia lui Charles de Gaulle, trupele engleze au ocupat Tananarive, capitala Madagascarului, continuând ocuparea insulei care avea o mare importanţă strategică, pe data de 23 august 1942.
La 1 septembrie, fortele germane au ajuns pe Volga, găsindu-se în faţa Stalingradului, care era întins pe vreo 40 de km şi pe o lăţime de 20 de km. Aici, timp de 2 luni, se va da o crâncenă bătălie, o putem numi chiar Verdunul de pe Volga, mergându-se până acolo încât Hitler, sigur de victorie, a anunţat că pe 8 noiembrie va cădea Stalingradul. Pe 6 septembrie 1942, Stalin ţinuse un discurs la radio Moscova şi anunţase că dincolo de Volga nu mai există pământ şi adresându-se ostaşilor le-a spus: „Inamicul se apropie încet de Volga şi de bogăţiile Caucazului. Soarta poporului sovietic depinde de sfârşitul acestei bătălii. Nici un pas înapoi. Băteţi-vă cum s-au bătut soldaţii lui Alexandru şi Kutuzov. Rezistaţi până la moarte... şi vom fi victorioşi. " Stalin a trecut la desfiinţarea comisarilor politici. Paralel, nemţii declanşaseră şi lupta pentru Kuban.
Dar nu au neglijat nici frontul din Africa de Nord, condus de Rommel, care a lansat în noaptea de 30/31 august 1942 atacul în deşertul Libiei, pentru a tăia legăturile engleze cu Egiptul, în faţă îl avea pe generalul englez Montgomery, care a reuşit să-i dejoace planul. Rommel, în ajunul declanşării ofensivei, ceruse 5000 de tone de benzină, care i s-au promis imediat, ca absolut necesare. însă aviaţia engleză a reuşit să scufunde vase cu 2.600 de tone, în timp ce 1.500 de tone nu plecaseră din Italia, iar de restul nu se ştia nimic pe 3 septembrie. 
Generalul Montgomery şi-a anunţat sec subordonaţii că are dispoziţia primită de la primul ministru ca să distrugă forţele Axei. Orice retragere va fi de acum înainte exclusă şi că nici un fel de teamă nu va fi tolerată. Şi nu erau vorbe goale. Şe baza pe faptul că trei sferturi din marina germană fusese scufundată de britanici, iar aviaţia aliaţilor ajunsese la o putere şi eficacitate fără precedent. în acest timp, Hitler angajat în luptele din sudul Rusiei, mai ales, nu mai putea să aprovizioneze cu materiale, iar de carburanţi nu dispuneau decât de 20% din necesar. Hărţuit din cer de 500 de avioane de vânătoare şi 200 de bombardiere, iar de o jumătate de milion de mine îngropate în deşertul libian, Rommel s-a văzut stopat, dar nu înfrânt. Pregătirile se făceau şi de o parte şi de alta pentru asaltul final, ca să lichideze acest teatru de operaţiuni, pentru a fi asigurată deschiderea celui de-al doilea front, fixat pentru 8 noiembrie.
Churchill pe 16 octombrie, îngrijorat, a declarat: „Am ajuns zile grele şi întunecoase. Ne găsim în faţa unui pericol de moarte... Războiul submarin este încă principala problemă ce se pune pentru Naţiunile Unite..."
Optimist, în schimb, preşedintele Roosevelt, în acelaşi timp, declară la radio: „Naţiunea americană puternică, cu 130 de milioane de locuitori, s-a transformat într-o puternică forţă de luptă... Naţiunile Unite vor câştiga acest război..."
Rommel, bolnav, părăsise frontul pe 23 septembrie şi plecase în Germania. Montgomery a primit mesajul lui Churchill, care cerea ca atacul englez să se producă în septembrie. El imediat a făcut obiecţiunile personale, subliniind că atacul german a provocat o oarecare întârziere în pregătiri, că trebuie ţinut cont de fazele lunii, într-o anumită perioadă din septembrie sau octombrie, că trupele sunt insuficient pregătite şi echipate, ceea ce ar putea duce la un eşec, în octombrie însă va fi asigurată victoria totală. Pe 6 octombrie s-a hotărât definitiv pentru începerea ofensivei pe 23 octombrie 1942 şi care s-a înscris ca victoria de la El-Alamein, care a fost cotitura hotărâtoare a războiului, alături de cea din Rusia, după cum vom vedea.
În ajunul marii bătălii, generalul sir Francis de Guingand spune că Montgomery s-a adresat tuturor şefilor, până la gradul de locotenent colonel, şi le-a vorbit: „Expunerile sale au fost printre cele mai bune pe care le-a făcut vreodată, prin claritate şi siguranţă. El a prezentat situaţia adversarului, a subliniat slăbiciunile lui şi a declarat că era convins că în câteva zile, poate zece, se va desfăşura o lungă luptă corp la corp, o luptă pe viaţă şi pe moarte. Şi ne-a dat în continuare amănunte asupra forţelor noastre, asupra tancurilor, asupra tunurilor, menţionând enormele rezerve de muniţii. El a insistat asupra necesităţii de a nu pierde niciodată iniţiativa, şi asupra arzătoarei dorinţe ce trebuie să ne însufleţească pe fiecare, fără excepţie, aceea de a omorî nemţi, chiar şi a preoţilor militari, care trebuie să moară unul pe zi şi duminicile câte doi."
Atacul s-a declanşat pe lună plină. Pe 23 octombrie, la ora 21,25, a început bombardamentul aviaţiei, iar peste un sfert de oră, o mie de tunuri au deschis focul nimicitor, deschizând drumul infanteriei. Generalul Ştumme, comandantul trupelor germane, a murit chiar în prima zi a ofensivei britanice, iar pe 26 octombrie a revenit generalul Rommel din Germania.

Forţele care s-au confruntat în această mare încleştare, statistic au fost:

Germanii.......................................... ..............Aliaţii
Oameni.....................104.000................ ......195.000
Tancuri............................489............ ...............1.029
Tunuri..........................1.219............. ..............2.319
Avioane..........................350.............. ................530

În cea de-a 11-cea zi, Rommel a început să se retragă, pe 4 noiembrie. Cel care rămăsese să-l consoleze pe Hitler în acele momente grele prin care trecea era Ducele, care i-a trimis un mesaj pe 28 octombrie, spunând: „Nu este nici o îndoială că lumea care reprezintă trecutul va dispărea şi sacrificiile noastre îşi vor găsi recompensa în victorie. " Erau cuvinte fără nici un rost. Mussolini nu intuia că pentru el începuse numărătoarea inversă. Şi susţinătorul lui, Fiihrerul, îşi pierduse simţul realităţii. Pe 7 noiembrie 1942, Hitler a dat ordin să se ocupe zona liberă franceză.

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1145-Batalia-de-la-Stalingrad-decimarea-trupelor-romane-la-cotul-Donului

Mick Dodge *Bushcrafter legendar

Mick Dodge *Bushcrafter legendar
Traducerea s-a facut cu Google Traducere.Corectarea traducerii a fost facuta de Gh."six-ray"NICA

Înainte de a se aventura în padurea tropicala Hoh din statul Washington , Mick Dodge a petrecut sase ani ca puscas marin, înainte de a lucra ca mecanic la Fort Lewis. El este originar din Peninsula Olimpice. Bunicii lui s-a stabilit în regiune si Dodge a crescut acolo. El a iubit in permanenta viata in aer liber. De asemenea, a trait în multe alte locuri din tara. Este fiul unui ofiter din Marina, Ronald L. Dodge.[ Dodge in tinerete a absolvit liceul în Okinawa, Japonia.]
Mick a decis sa paraseasca lumea moderna si sa se refugieze în padure. Avand complicatii la picioare si datorita stresului din viata moderna. El a fost poreclit "The Sensei descult" datorita preferintei sale pentru a nu purta pantofi sau sandale atunci când merge pe jos prin padure. Decizia de a umbla descult , el credea ca la ajutat sa se vindece de fasciita plantara, dureri de spate, si la degetele de la picioare. De asemenea, el a simtit nevoia de a se conecta la lumea naturala.
În ciuda preferintei de a fi separat de civilizatia moderna, Mick este înca implicat in viata comunitatii. În 1994, Mick si Jacquie Chandler au creat un program de fitness numit EarthGym. Un program de fitness în padure unde natura ofera cele mai multe dintre echipamentele necesare pentru educatie fizica.

Sursa:Wikipedia

Pescuit la Balta nepopulata de langa raul Mures-10 Martie 2015

La inceput de Martie la pescuit 

Este 10 Martie 2015 ,urmarind prognoza meteo am observat ca pe 10 martie nu ploua in zona Devei.Am hotarat sa fac o partida de pescuit langa raul Mures la baltile nepopulate.Mi-am procurat momeala(viermusi,rame rosii) ,m-am dotat cu 2 bete ,unul pentru pluta si altul pentru pescuitul la fund si am plecat la pescuit.In prima parte a zilei a fost frumos ,temperatura acceptabila iar soarele stralucea pe cer degajand ceva caldura.Am inceput pescuitul insa pestii nu erau activi,in consecinta nu am avut nici o trasatura.Dupa ora 13 ,soarele a intrat intre nori lasandu-se frigul.Un frig ce-ti intra in oase,asa ca sansele de a captura pesti au devenit nule.Mi-am strans betele si am pornit spre casa.dupa o zi deloc favorabila pescuitului

*Solunar -Activitate normala
*Vremea la Deva
: Cer parţial noros,Umiditate medie: 89%,
Viteza maxima a vantului: 13 km/h,Temperatura: la ora10 :3Grade la ora 13:9grade

Autor:Ghe."six-ray" NICA

Tinuta de pescuit ,cand este frig

Balta mare nepopula de langa raul Mures
la 3km de orasul Deva

Locul de pescuit

Balta este "posomorata"papura inca nu a inverzit

Balta cu insula de papura din mijlocu ei

The Frost King *Carte controversata

The Frost King

Helen Keller a fost o scriitoare americană, activist politic şi conferenţiar. Nu s-a născut fără vedere şi fără auz, dar la vârsta de 19 luni a contractat o boală descrisă de medici drept „o congestie acută a stomacului şi a creierului”, care ar fi putut fi scarlatină sau meningită. Maladia a lăsat-o pe Helen Keller surdă şi oarbă. În anul 1887, când Helen avea doar 7 ani, o tânără pe numele de Anne Sullivan i-a devenit profesor. Când Sullivan a sosit prima dată acasă la Helen, a început să o înveţe cum să comunice scriindu-i cuvinte în palmă. Povestea despre cum a remediat Anne Sullivan izolarea impusă de lipsa de exprimare a lui Keller este binecunoscută prin intermediul operei dramatice The Magic Worker.

Controversa

În 1892, la vârsta de 11 ani, Helen Keller a publicat prima sa nuvelă intitulată The Frost King. Cartea spune povestea regelui Jack Frost şi a unui cufăr de bijuterii care este transportat de către o mulţime de zâne-slugi. La vremea publicării nuvelei, Keller comunica în mare parte doar cu Anne Sullivan. De fapt, Sullivan a scris întreaga poveste după dictarea lui Keller. După ce cartea a devenit cunoscută, a fost evident faptul că The Frost King era o reproducere directă după Frost Fairies de Margaret Canby. Descoperirea a fost importantă, multe articole declarând că povestea era o înşelătorie premeditată a îngrijitorilor lui Keller.
Oameni din lumea întreagă au fost uimiţi de faptul că Helen Keller a fost capabilă să scrie The Frost Kingla o vârstă atât de fragedă. Keller a negat cu fermitate că ar fi auzit dinainte povestea lui Canby. Cu toate acestea, Sullivan a declarat că Helen citise cartea cu ajutorul Sophiei Honkins, care îi dictase cuvintele în palmă. O anchetă a concluzionat că Helen Keller ar fi putut suferi de un episod de criptomnezie, adică a uitat cu totul că a citit povestea scrisă de Canby. Cartea lui Joseph Lash, Helen and Teacher, afirmă că Anne Sullivan îi citise lui Helen Frost Fairies cu o toamnă înainte, şi că aceasta şi-a adaptat propria poveste după original. Din cauza acuzaţiilor, a urmat un proces cu uşile închise la Şcoala Perkins pentru a stabili daca Sullivan falsificase sau nu în mod intenţionat abilităţile lui Keller.
Timp de două ore, opt profesori au interogat-o pe Helen Keller care la vremea aceea avea 12 ani. Verdictul lor a fost unul indecis, unii mebrii numind-o înşelăciune, pe când alţii nu. Se pare că Helen a suferit o vizibilă cădere nervoasă în urma incidentului, şi a hotărât să nu mai publice niciodată opere de ficţiune. Michael Anagnos, directorul Şcolii Perkins pentru Orbi nu şi-a mai recăpătat încrederea nici în Sullivan, nici în Keller, numindu-le „o minciună vie”. El a afirmat că a găsit contradicţii în scrisorile lui Helen şi suspecta că Anne Sullivan le verifica înainte ca acestea să fie trimise prin poştă. În anul 1903, Mark Twain a descris Controversa ca fiind „extrem de stupidă şi de grotească”.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

Diavolul ne lupta cu deznadejdea

 Diavolul ne luptă cu deznădejdea 

Ca să păcătuiesti este cel mai usor. Rar si greu lucru este a te pocăi si a te mântui. Multe pricini contribuie la aceasta: nepăsarea, rusinea, lipsa de interes. Si astfel omul rămâne căzut în păcate, departe de mântuirea sa. 
Pocăinta noastră se sprijină pe nădejdea ca Dumnezeu, prin marea Sa milostivire, îsi va deschide cu dragoste bratele sale, primind pe fiul cel pierdut, care se întoarce din tara păcatului, în casa Tatălui Său. Lipsit de această nădejde, omul păcătos se simte parăsit de Dumnezeu si neputincios, renuntând la lupta de a se elibera de păcatele sale, care îl apasă. lar greutatea păcatelor sale creste în fiecare zi si starea sa sufletească se înrăutăteste. Odată cu pierderea nădejdii sale în Dumnezeu, omul îsi pierde si mântuirea, pentru că rămâne încătusat păcatului, rob al satanei, care îl conduce la tot lucrul rău si aceasta împotriva 
 bunăvointei lui Dumnezeu, care vrea ca toti oamenii să se mântuiască si la cunostinta adevămlui să vină (1 Tim. 2,4). 
Arma deznădejdii este extrem de eficace pentru diavoli, căci deznădejdea va sluji.întotdeauna de sfetnic rău omului. Ea îi închide omului calea întoarcerii la Dumnezeu si îl sileste să rămână împotmolit în mlastina păcatelor. Dar cum lucrează diavolul? El sopteste la urechea fiecărui om păcătos: "Iată tineretea 
 ti-ai pierdut-o în păcate, toată viata ta ai făcut numai rele, desfrânări, hotii, minciuni, iubire de arginti, betii, ai mintit, ai jurat, ai hulit pe Dumnezeu. Ce nădejde de mântuire ai? Esti pierdut! Cel putin mai distrează-te, câte zile mai ai de trăit pe pământ". 
Astfel urmăreste diavolul să adâncească pe om si mai mult în păcate, să facă inima noastră locas al diavolilor si să ne îndepărteze de Dumnezeu. 
Atitudinea noastră trebuie să fie alta. Ai păcătuit? Trebuie să-ti pară rău de păcatele săvârsite si să te ridici si să te întorci la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că "diavolul are cea mai mare bucurie când omul cade în deznădejde, mai multă decât atunci când păcătuieste". 
Sfânta Scriptură si Sfintii Părinti ne arată cât de bun si iubitor de oameni este Dumnezeu, ca să ne dea nădejde si curaj, să ne ridicăm din robia păcatelor. De fiecare dată când sovăim să ne pocăim si rămânem în deznădejde, bucurăm pe diavoli si ne facem robii lor. Trebuie să scăpăm de această cursă a diavolilor (II Tim. 2,26). Să nu ne lăsăm stăpâniti de deznădejde, căci deznădejdea se naste din multimea păcatelor, din îngreunarea constiintei si din nesuferita mâhnire sau din mândrie si din îngâmfare, după cum ne spune Sfântul Ioan Scărarul. 
Această stare de deznădejde nu este plăcută lui Dumnezeu, iar Sfânta Scriptură si Sfintii Părinti ne-o prezintă ca pe o stare sufletească periculoasă. Numai diavolul se bucură de deznădejdea omului. Orice gând de deznădejde este de la cel viclean. 
Sfântul Ioan Scărarul spune: "Nimic nu se compară cu îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, cel ce deznădajduieste, s-a 
 înjunghiat pe sine".

Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor3.htm

Sat Botos-Vf.Botosul Mare-Saua Botos-Vf.Botosel-Satul Botus *Obcinele Bucovinei

7. Sat Botoș, 880 m – vf. Botoșul Mare, 1472 m – Șaua Botoș, 1175 m – vf. Botușel – satul Botuș.


Marcaj: bandă galbenă.


Distanță: 18 km.


Durata: 4 – 5 ore.


Caracteristici: Accesibil vara, total neindicat iarna. Traseu transversal.




Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

Pescarul(1)

Pescarul

de Octavian Sergentu

Noaptea a coborât al casei prag
Şi a chemat Pescarul în larg
Ca să vadă marea zbuciumată
Cum îl aşteaptă să o vadă
Să-i spună basme şi poeme
Ce împart iubiri eterne.
Piraţii să descopere o comoară
Pe o insulă triunghiulară.
Crustacee translucide
În insomnii să se închidă.
Solzii de crapi să strălucească
ca nişte rare diamante
Stelele să acopere lumii somnul
Redactând întreg orizontul.
Şi pe cărarea împietrită în ape
Pescarul tânjind ca o pată dezhidratată
Să alerge după un mit plutitor
Hipnotizat de un Peştişor
Ca să-i redea viaţa memoriei
Fără origini
Cu mirosuri euforice
De pe tabloul de la galerie
Când exista o lume în armonie
Şi o fiinţă ce îl înaripa.
Şi el cânta în ploi torenţiale
Vâslind uşor prin valuri abisale
Ca şi cum ştia geometria solititudinii
Marinarilor navigatori
Cu barca înaintând prin vis
Şi potrivindu-şi ceasul de buzunar
El trecea prin viaţă ca ultimul trecător:
„Ai plecat şi nu ţi-am spus
Că în stele m-am ascuns
Şi mă încălzesc pe cer
Ca un astru smerit, stingher.
Şi am să prind o zi
Când vei fi
Şi eu voi fi
Şi am să urcăm în sus
Ca un om sau un intrus
Şi durerile vor sta
Suspendate undeva
Şi regretele încet, încet
O să bată iar în piept.

El ştia că undeva
într-o casă în viaţa sa
îl aşteaptă Dragostea
Acea metaforă care a lăsat
lacătul la uşă descuiat
şi o lacrimă în prag
pentru un Pescar în larg.

Vanatoarea si pescuitul modern

                                           

Sursa:http://www.vidu.ro/index.php?pag=vanatoarea-si-pescuitul-modern

Superstitii cu partile corpului

1 - Capul - Daca te doare puternic capul din senin, casti in continuu, fara sa-ti fie somn, daca iti curge sange din nas sau ai stari de voma fara motiv, daca ti se congestioneaza fata, iti tiuie urechile, ai putea fi deochiat.

2 - Iti ard obrajii - Daca ti se imbujoreaza si iti ard obrajii fara motiv, se zice ca cineva vorbeste despre tine.

3 - Nasul - Daca te mananca nasul, anunta suparare. Dar mai exista si varianta ca daca te mananca nasul, cineva vine sa te vada.

4 - Ochiul - Daca ti se zbate ochiul drept, este de bine. Daca ti se zbate ochiul stang, este de rau.

5 - Palma - Daca te mananca palma dreapta, dai bani in curand. Daca te mananca palma stanga, vei primi bani.

6 - Parul - Se zice ca daca in timp ce iti perii parul, pieptenele cade pe jos, vei avea mari dezamagiri.

7 - Talpa - Daca te mananca talpa de la piciorul drept, se anunta o calatorie.

8 - Urechea - Daca te mananca urechea dreapta, cineva te vorbeste de bine. Daca te mananca urechea stanga, te vorbeste de rau.

Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-cu-partile-corpului.php

Castelul Himeji *Japonia

Castelul Himeji – Japonia

Castelul Himeji reprezintă o importantă atracție turistică în Țara Soarelui Răsare, fiind clădirea medievală în cea mai bună stare de conservare din Japonia. Profilul său alb imaculat se ridică în vârful unui deal din regiunea japoneză Hyogo. Pe acest loc a fost ridicat, în scop defensiv, în 1333 primul edificiu a ceea ce urma ulterior să devină castelul Himeji, după numeroase lucrări de renovare, transformare și extindere. Castelul Himeji cu cele 83 de camere pe care le conține impresionează prin grația și eleganța stilului său arhitectonic. Scopul de apărare în care a fost construit justifică zidurile fortificate și șanțul cu apă care înconjoară clădirea.

Sursa:http://zeceintop.ro/10-dintre-cele-mai-renumite-castele-din-lume/

Previziunile lui Maniu incep sa se adevereasca (4)

Previziunile lui Maniu încep să se adeverească 
de Cicerone Ionitoiu

Preşedintele PNŢ i-a răspuns la scrisoare în termenii următori:„Domnule Dr. Valeriu Pop .....Vă mulţumesc pentru lămuririle privitoare la aşa-zisul acord de la Viena şi la rolul dvs. în această catastrofală operaţiune...Cum nu am obiceiul să-mi ascund opiniile, nici să-mi acopăr atitudinile, trebuie să recunosc exactitatea informaţiunii dvs., că v-am atacat pentru rolul şi atitudinea ce aţi avut în legătură cu arbitrajul de la Viena. Este dreptul fiecăruia de a aproba sau a ataca actele celor care se ocupă de afacerile publice. Motivul pentru care v-am atacat atitudinea dvs. n-a fost împrejurarea că aţi fi semnat sau nu procesul verbal adresat la Viena, ceea ce nu are vreo importanţă deosebită. Am criticat şi reprobat întreaga dvs. atitudine, în legătură cu cedarea Ardealului de Nord, pentru următoarele motive:
Dvs. nu aţi respectat angajamentele reciproce asupra cărora am căzut de acord în casa şefului dvs. de partid, dl C. Brătianu, la începutul lunii iulie 1940 şi anume:
a. că veţi semna, împreună cu noi, un memoriu adresat Regelui Carol II, prin care aveam să protestăm împotriva acceptării, în principiu, a unor tratative directe cu ungurii, în ce priveşte soluţionarea chestiunilor în litigiu între România şi Ungaria.
b. că nici un ardelean nu va lua parte la nici un act în legătură cu aceste tratative, care acceptate odată, chiar şi pentru cel mai naiv om politic trebuiau să însemne, în cel din urmă, oarecare cedări teritoriale în favoarea Ungariei...
Dvs. însă aţi refuzat să iscăliţi memoriul-protest şi aţi primit însărcinarea oficială de a duce tratative cu Ungaria, deci de a lua parte activă la actul istoric de directă trădare, prin care s-a cedat o parte însemnată a Transilvaniei. Astfel, Domnia Voastră, participând direct şi jucând un rol de prim plan, în tratativele de la Turnu-Severin, mai întâi şi mai târziu la întâlnirea de la Viena, nu numai că aţi călcat un angaja*ment, dar, deşi sunteţi transilvănean, aţi admis, fie şi numai în mod teoretic, că frontierele Ardealului sunt negociabile şi nu constituiesc un patrimoniu sacru şi intangibil, pentru ori care român ardelean.
Aceasta este cu atât mai grav, cu cât dvs., în calitate de consilier şi fost ministru al exRegelui Carol II, aţi ştiut că Axa este hotărâtă să decidă în favoarea Ungariei şi că Regele Carol II este gata să facă concesiuni teritoriale. Nici eu, nici opinia publică românească şi mai puţin cea in*ternaţională n-a putut sesiza împrejurarea că, în decursul întregii proceduri de la Viena, împestriţată cu lacrimi şi ameţeli, provocate, desigur de o conştiinţă tulbure şi de lipsa prezenţei de spirit, dvs. aţi semnat sau nu protocolul. Făcând abstracţie de la aceasta, este inexactă informaţia că nesemnarea pro*cesului verbal de la Viena, de către dvs., ar putea fi primită ca un protest, deoarece dvs. aţi luat parte la banchetul festiv de încheiere a „ arbitrajului" şi aţi închinat pahare cu sfâşietorii ţării noastre.
Cel mai mic simţ de răspundere şi prevedere politică ar fi trebuit să vă îndemne să părăsiţi imediat Viena şi să declaraţi oficial că dvs. aţi fost trimişi să discutaţi problema, iar nu să ascultaţi un verdict, adus fără dezbateri. Ar fi trebuit imediat să vă depuneţi, în mod ostentativ, mandatul, ceea ce n-aţi făcut. In schimb, ulterior, în discursul din 2 septembrie de la radio, nu numai că aţi aprobat semnarea, dar aţi încercat să prezentaţi acest act ca ceva firesc şi ca un obligament patriotic de mare prudenţă, anihilând prin această declaraţie orice valoare morală a nesemnării protocolului... în consecinţă, este o tactică complet greşită să întemeiaţi argumentarea invalidităţii juridice a actului de la Viena şi nevinovăţia dvs., în ce priveşte răspunderea istorică de a fi colaborat la trădarea Transilvaniei de Nord, de împrejurarea că dvs. personal nu aţi semnat protocolul...
Dreptatea noastră este clară ca lumina soarelui. Duşmanii noştri seculari au reuşit să prefacă problema Transilvaniei, iniţial derutată de către ex Regele Carol II, prin domnia lui nenorocită, sprijinită de sfetnicii săi inconştienţi, într-o problemă de forţă. In faţa acestei împrejurări, hotărârea de la Viena, care s-a adus cu colabora*rea dvs. activă şi cu aprobarea dvs. ulterioară, are numai importanţa unui element moral şi istoric, care nu aşează într-o lumină frumoasă nici solidaritatea ardelenilor, nici prevederea politică a conducătorilor statului din acel timp. " Iuliu Maniu, Bucureşti, 27 iunie 1942
Valeriu Pop a încercat să se angajeze într-o polemică cu Iuliu Maniu, în primul rând negând afirmaţiile că ar fi trădat Ardealul de Nord, după aceea aducând acuzaţii Preşedintelui PNŢ şi încheie spunând că acesta a apucat un drum contrar intereselor ţării: „ Credeţi că România s-ar putea degaja din actuala încadrare fără riscuri mortale? Nici onoarea, dar nici conştiinţa intereselor noastre vitale nu ne permit luarea în considerare a unor astfel de aventuri. Mareşalul Antonescu şi Armata nu se vor preta niciodată la astfel de acte... Părerile şi acţiunea dvs. pot fi însă speculate de adversarii României, împotriva intereselor mari ale Ţării. Opriţi-vă deci, Domnule Maniu, nu perseveraţi pe calea aceasta greşită. "
„ Ce rost ar mai avea discuţia între noi ? Ar fi păcat şi de hârtie şi de timp ", i-a răspuns Iuliu Maniu dându-i un binevoitor sfat: „Părăsiţi cât mai grabnic scena politică, ca să faceţi posibil opiniei publice româneşti să uite activitatea dvs. din ultimele două decenii şi ca astfel să se poată exercita spiritul său de iertare. Să faceţi să se poată uita că aţi părăsit atâţia prieteni, că aţi trădat atâtea partide şi pe urmă aţi lăsat pradă ungurilor o mare parte a Transilvaniei. Vă cred pe cuvânt că aţi schimbat trei partide. Iau act de afirmaţia d-voastră că principiile dvs. au rămas aceleaşi şi nu aţi schimbat decât «eticheta», dar vă rog să nu uitaţi că pe comerciantul care pe aceeaşi marfă pune diverse etichete, clienţii îl părăsesc. Ei ştiu că în mod fatal trebuie să fie fals sau conţinutul sau eticheta. In cele mai multe cazuri, ambele. "

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1144-Previziunile-lui-Maniu-încep-să-se-adeverească

Superstitii de sarbatori

1 - Ajun de Anul Nou - Ceia ce face-ti in ajun de Anul Nou ve-ti face tot anul.

2 - Anul Nou - Acel obiect pe care il tii in mana de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mana imediat dupa ora 12 va fi cel mai important plan al vietii tale in anul care vine. Daca tii bani in mana, vei merge bine cu banii tot anul, daca iti tii iubita de mana, iti va merge bine cu dragostea tot anul, daca tii paharul in mana, va fi un an vesel.

3 - Anul Nou prima zi - Imbracati ceva nou, nu spargeti nimic, nu imprumutati bani si nu faceti datorii, nu plangeti.

4 - Baie de Craciun - Se zice ca daca faci baie in ziua de Craciun vei ramane curat tot anul.

5 - Bani - Aduce ghinion sa intri in noul an fara nici un ban in buzunar.

6 - Calendar - Aduce ghinion sa agati calendarul inainte ca noul an sa inceapa.

7 - Craciun si Anul Nou - Nu e bine ca intre Craciun si Anul Nou sa se tricoteze, sa se coase, sa se spele rufele

8 - Datorii - Este bine sa nu va gaseasca Anul Nou cu datorii, altfel veti avea datorii tot anul.

9 - Gunoiul de Anul Nou - Nu trebuie sa aruncati nimic din casa in prima zi de an nou, nici macar gunoiul! E bine ca ceva sau cineva sa va intre in casa in prima zi din anul nou, nu sa iasa.

10 - Noaptea de Anul Nou - In Noaptea dintre ani poarta ceva rosu, iti va aduce noroc.

11 - Nou nascuti - Copii nascuti de Craciun sau de Anul Nou sunt foarte norocosi.

12 - Pantofi Craciun - Aduce ghinion sa porti pantofi noi de craciun

13 - Prima persona in casa de Anul Nou - Prima persoana care va suna sau va bate la usa in prima zi din noul an trebuie primita. Daca prima persoana care va intra in casa e femeie - va fi un an prost, daca e barbat - va fi un an norocos.

14 - Tuns in vinerea Pastelui - Se spune ca daca te tunzi in vinerea Pastelui, nu vei avea dureri de cap tot anul

15 - Vinerea Mare - Se spune ca lumanarea cu care s-a mers la biserica de Inviere trebuie pastrata peste an. Se aprinde in timpul furtunilor, pentru a proteja casa de pagube. Cel care moare in vinerea Pastelui, va ajunge direct in rai

Sursa:http://superstitii.visele.ro/superstitii-de-sarbatori.php?s=10

Previziunile lui Maniu incep sa se adevereasca (3)

Previziunile lui Maniu încep să se adeverească 
de Cicerone Ionitoiu

Iuliu Maniu, informat de pregătirile militare ale Mareşalului pentru escaladarea războiului, i-a adus la cunoştinţă marile pagube de care suferă ţara şi care nu se pot repara dacă se continuă starea de război:
- pierderile mari avute de armată în oameni şi materiale;
- inflaţia monetară rezultând din deficitele bugetare şi de acumularea mărcilor germane neîntrebuinţate;
- lipsa alimentară şi de îmbrăcăminte pentru populaţie;
- continua micşorare a producţiei industriale;
- perspective grave pentru recolta anului 1942;
- paralizarea comerţului interior;
- lipsa de transporturi...
Dar nu numai în România se aduceau critici organizării militare. Germanii, după eşecul avut în faţa Moscovei şi în faţa perspectivei reluării ofensivei din primăvara anului 1942, au ridicat şi ei obiecţiuni. De exemplu, generalul von Rundstedt a cerut retragerea trupelor în Polonia şi renunţarea la o campanie ofensivă în URSS, iar generalul Franz Halder a propus rectificarea liniei frontului şi consolidarea lui prin crearea unor unităţi de manevră, spre a respinge orice atac. Dar Hitler nici n-a vrut să audă. Hitler avea nevoie de resurse şi mai ales de petrol pentru continuarea războiu*lui, fiindcă prin întinderea fronturilor şi în Africa, petrolul românesc nu-i mai era suficient.
Ochii lui s-au îndreptat spre Stalingrad, gura fluviului Volga, pentru a tăia aprovizionarea centrului şi nordului Rusiei cu combustibilul din sudul Caspicii, şi în al doilea rând oiectivul atingea Caucazul, cu zăcămintele de petrol de la Baku, lovind pe de o parte în aprovizionarea rusească şi după aceea visând la perspectiva dru*mului spre Irak, cu alungarea englezilor din Orientul Mijlociu şi ajungerea lor la Oceanul Indian, înaintea nereuşitelor încercări sovietice. Dar totul s-a oprit odată cu înfigerea zvasticii la 5633 m pe Elbrus.
Şi pentru atingerea acestor „culmi" trebuia să-şi asigure spatele. In acest sens, între 8 mai şi 4 iulie 1942 s-au depus jertfe foarte mari pentru cucerirea Crimeei şi a Sevastopolului, luând URSS-ului una din cele mai mari baze, împingând-o în colţul Mării Negre, spre Batumi.
Pe 5 aprilie 1942, Hitler definea obiectivele campaniei germane din acel an. In acelaşi timp, pe 4 aprilie, radio Londra dădea un comunicat cu privire la situaţia din România, comunicat pe care Iuliu Maniu l-a considerat de o mare impor*tanţă deoarece:
- se recunoştea că România nu face politica sa externă şi militară potrivit cu interesele şi voinţa ei;
- Marea Britanie şi Statele Unite declarau în mod public că n-au cedat România ca zonă de influenţă URSS.
- în final Anglia cere şi opiniei publice româneşti să lucreze în favoarea puterilor democratice.
Maniu socotea că pe plan politic PNŢ duce o acţiune în măsura îngăduită de împrejurări, fiind o ţară cvasiocupată, iar intervenţiile, protestele, memoriile grupării naţional-ţărăniste trebuiesc socotite ca o reacţie împotriva politicii germanofile a regimului, ele având prin aceasta valoarea unor acte internaţionale. Privind atitudinea României în cercul de prieteni se vede că generalii pe care ne-am putea baza nu se vor mişca decât atunci când balanţa va atârna în mod definitiv de partea engleză.
Partidul Comunist din România încearcă pe 15 aprilie 1942 să înainteze lui Iuliu Maniu un apel pentru crearea unui front comun antihitlerist şi antiantonescian. La această solicitare, Preşedintele PNŢ a răspuns printr-un refuz, deoarece PCR din România nu are independenţă politică, fiind o secţie a Cominternului, care nu-i per*mite orientări în privinţa graniţelor şi le cere să facă declaraţii publice recunoscând graniţele din 1939.

Dovadă că Iuliu Maniu era liderul de necontestat al rezistenţei româneşti o do*vedeşte faptul că toţi se îndreptau spre el, cum o să avem ocazia să constatăm şi cu alţi politicieni. Şi faptul că mareşalul Antonescu i-a oferit puterea dovedeşte acelaşi lucru, dar nu întăreşte afirmaţiile unora, „păi de ce n-a luat puterea când i s-a oferit?" Dar uită că oferta a făcut-o la disperare, şi cel ce o lua trebuia s-o facă sub comandament german, la care fusese supusă ţara de el. Şi el care era adversarul Germaniei, cum ar fi putut-o face? În acelaşi timp, alţi patrioţi se străduiau să obţină condiţii mai bune pentru ţara lor, sau teritoriile lor şi pentru cetăţenii ţării lor.
Să ne amintim de eforturile ce la făcea în acelaşi timp Charles de Gaulle, în con*diţii mai bune, dar totuşi necesare poporului francez. De exemplu, scrisoarea trimisă pe 11 februarie 1942 lui Winston Churchill:
„Dragă domnule prim-ministru.......In situaţia generală creată de intrarea Japoniei în război, importanţa strategică a coloniei franceze Madagascar şi în special a bazei Diego-Suarez a devenit consi*derabilă pentru Oceanul Indian. Or, o foarte mare parte a populaţiei din Madagascar, credincioasă Franţei, este în acelaşi timp şi datorită acestui fapt dornică de a servi cauza aliaţilor...
Comitetul naţional francez este hotărât să procedeze la ralierea Madagascarului, consacrând acestui ţel o parte din forţele împotriva inamicilor comuni şi pentru a face ca resursele sale să participe la efortul de război al aliaţilor..." (Londra, 11 feb. 1942 Charles de Gaulle)"
În spatele pregătirilor militare mai intense ca oricând, viaţa politică îşi avea cuvântul greu de spus şi diplomaţia căuta să găsească mijloacele pentru a câştiga războiul. Încă nu se terminase predarea celor 240.000 de ruşi încercuiţi de germani, prevăzându-se şi pierderea Crimeii, că Molotov a şi ajuns la Washington, pentru a insista asupra dechiderii celui de al doilea front. Churchill, după ce a poposit puţin la Cairo, ca să vadă cum poate limita dezastrul din Nordul Africii, a ajuns la Moscova pe 15 iunie 1942, ca să-l convingă pe Stalin pentru amânarea celui de al doilea front, în schimb oferindu-i o suplimentare a ajutoarelor prin Oceanul îngheţat de Nord şi să-i asigure că s-au luat măsuri de stabilizare, deocamdată, a situaţiei din Pacific, prin numirea lui Mac Arthur în calitate de comandant şef al forţelor aliate.
Cu ocazia vizitei la Washington, Molotov a cerut Preşedintelui USA să se declare război României, Bulgariei şi Ungariei, care nu înţeleseseră să-şi oprească înaintarea aşa cum o făcuse Finlanda. În timp ce era Churchill la Cairo, se primea vestea că nemţii ocupaseră Bir Hakeim, unde luptaseră francezii şi pierduseră 1.109 ostaşi, provocând pierderi germanilor, de trei ori mai mult, făcându-i să dea prin radio următorul comunicat, elaborat de adevăraţi barbari: Francezii albi şi de culoare făcuţi prizonieri la Bir-Hakeim, neaparţinând unei armate regulate, vor suferi rigorile legilor de război şi vor fî executaţi.
Dispoziţia venea din partea celor ce voiau să instaureze o nouă ordine în omenire şi sub comanda cărora ne găseam şi noi. La numai o oră după acest comunicat, prin BBC se lansa în toate limbile înştiinţarea următoare: „Dacă armata germană se dezonorează în aşa măsură, încât să ucidă soldaţii făcuţi prizonieri în timp ce luptau pentru patria lor, generalul de Gaulle face cunoscut că, spre regretul său profund, se va vedea obligat de a-i supune la acelaşi tratament pe prizonierii germani căzuţi în mâinile sale ".
In aceeaşi seară, radio Berlin făcea precizarea:„In privinţa militarilor francezi care au fost capturaţi în luptele de la Bir Hakeim, nu poate fi vorba de nici o neînţelegere. Soldaţii generalului de Gaulle vor fi trataţi ca nişte soldaţi." Şi aşa s-a întâmplat. 
Serviciul Secret de Informaţii care-l ţinea în permanenţă sub supraveghere şi-şi avea informatori până în cercul intim al preşedintelui PNŢ, informează printr-o notă din 9 iunie 1942 că Iuliu Maniu a făcut o expunere asupra situaţiei politice prieteni*lor, după datele ce le are şi după analiza lui:
A amintit că între Hitler şi Antonescu va avea loc a doua întâlnire de la începu*tul anului, datorită „gravelor nemulţumiri de ambele părţi", în primul rând că în urma mobilizărilor masive din primăvară, el urma să fie comandantul suprem al trupelor germano-române din sectorul sudic, iar germanii s-ar fi amestecat şi l-ar fi numit comandant al forţelor române pe Iosif Iacobici, pe cel pentru care el modificase limita de vârstă pentru a-l scoate din armată, ca insubordonat la ordinele lui.
Economiceşte situaţia s-ar fi degradat prin intervenţia lui Clodius, care cerea monopolul complet al comerţului nostru extern, „totul ar fi controlat şi dirijat de germani şi ar rupe încă ultimele legături pe care le mai avem cu lumea din afară, punându-ne complet la discreţia Germaniei, care ar lua noi măsuri de restricţie în dezavantajul populaţiei şi al armatei române... pierzându-se astfel complet independenţa noastră economică, precum şi suveranitatea noastră naţională.
„Am unele informaţii, a mai spus Iuliu Maniu, că se manevrează de către germani împotriva dlui vice-preşedinte de Consiliu... Germanii îl susţin pe Cancicov, sperând că ar putea pune mai multă ordine în conducerea afacerilor economice, dar atâta vreme cât germanii vor lua totul, nimeni nu poate face nimic. "
Cât priveşte declaraţia americană, Iuliu Maniu subliniază că „America nu ne declară război, ci ia act de declaraţia de război a României... că se recunoaşte că România se află în situaţiunea de a nu putea proceda potrivit cu voinţa sa, fiind o ţară ocupată de Hitler... "
Cu privire la relaţiile cu liberalii a afirmat: „Nădăjduiesc că voi înfrânge rezistenţa liberală, mă trudesc ca partidul liberal să-şi ia locul său de reprezentant al burgheziei din Vechiul Regat... Eu sunt pentru o viaţă constituţională, întemeiată pe partide, nu poate să existe un singur partid, nici pentru acţiunea internă, nici pentru cea externă... străinătatea trebuie să ştie că acţiunea mea e reprezentată de două partide democratice, cu rădăcini adânci în masele populare... "
Iuliu Maniu, la jumătatea lunii iunie, a avut o audienţă cu Mareşalul Antonescu pentru a discuta problema Ardealului şi a irosirii forţelor ardelene în luptele din Rusia, mai ales acum după încheierea pactului anglo-rus. Această alianţă se semnase la Londra, pe 26 mai 1942, şi era îndreptată împotri*va Germaniei şi a sateliţilor ei şi prevedea că cele două ţări se angajează să nu poarte discuţii cu guvernul hitlerist şi nici cu vreun guvern german care n-ar renunţa la agresiune, să colaboreze după război politic şi economic şi să nu mai participe la nici o coaliţie îndreptată contra celor doi parteneri. Valabilitatea tratatului era de 20 de ani. Iuliu Maniu mai avea acum o satisfacţie, după declaraţia americană care nu ne condamna, pentru că pe 5 iulie 1942, ministrul de externe britanic Sir Anthony Eden a declarat că situaţia din România va depinde de poporul român şi nu de ceea ce va face guvernul român.
In cadrul reuniunilor dintre prieteni, Iuliu Maniu a criticat atitudinea trădătoare a lui Valeriu Pop, fost ministru şi consilier regal, care a participat la tratativele pentru cedarea Ardealului. Acesta, fiind informat, i-a trimis o scrisoare lui Maniu, prin care încerca să se apere motivând că „eu nu am semnat actul de la Viena şi nici un act în legătură cu acest arbitraj... "

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1144-Previziunile-lui-Maniu-încep-să-se-adeverească