marți, 26 mai 2015

Pescarul-peste




Pescarul -peste
de Octavia Sandu

 Pescarii îşi desfăceau complicatele ustensile, verificau puterea silcului şi legătura acului din coadă. Era în jur de 4 dimineaţa. Un termos fierbinte făcea să pară mai friguroasă, mai nălucitoare dimineaţa aceea, când cei doi pescari îngrămădeau între degetele lor butucănoase şi crăpate ca nişte dopuri de vin refolosite, viermişorii roşii pe care îi înfigeau cu pricepere în ac. Nu îşi vorbeau. Fiecare îşi pregătea în taină undiţa lungă, aruncând din când în când câte o privire sticloasă în apa dormitândă pentru a-şi studia teritoriul şi a-l spiona pe celălalt. În scurt timp unul dintre ei aruncă undiţa la peşte şi apa se undui, lăsând nişte cercuri mici şi repezi la suprafaţă.
-Eşti prea aproape de mine, spuse pescarul, dă-te puţin mai încolo că n-o să avem niciunu’ noroc. Ce naibii, atâta lucru nu ştii?
După ce văzu că nu primeşte niciun răspuns, continuă să învârtă puţin iritat maneta mică până ce se strânse tot silcul. Apoi se băgă cu cizmele de cauciuc în apă până la genunchi şi aruncă şi el. După 10 minute uită întâmplarea şi nu-l mai deranja apropierea, ci tăcerea nefirească pe care o simţea grea şi tulburătoare. Îi amintea într-un fel ciudat de copilărie când venea tata beat acasă şi se ducea glonţ în dormitor după mama, iar lor li se tăia glasul cu forţa, căci la primul sunet putea ieşi din dormitor şi nicio rugăminte, nicio lacrimă nu-l puteau opri. Ba mai mult, dacă vedea că plângi şi mai tare îşi ieşea din minţi.
-Am tăcut destul, se gândi, tăcerea e tot ce poate fi mai groaznic, mai singur, mai înfricoşător: liniştea… liniştea care n-are nimic uman în ea… şi să ştiu că e hoţul în spatele meu, mai bine aud nişte paşi de om, decât nimicul asta şi o lume întreagă în capul meu. Totuşi singur. Cu hoţul poţi vorbi, şi la o adică, dacă-l vezi aşa, îi dai de bună voie. Mie cel puţin liniştea nu-mi prieşte, mă iau gânduri îngrozitoare, de parcă n-ar fi ale mele şi nici n-am ştiut niciodată că le pot avea.
– Azi sper să tragă ca lumea, spuse cu voce tare, uitându-se spre celălalt pescar, că ieri mi-a tulburat un cretin cu-n câine apa, şi de aia s-au speriat toţi. Ce obicei prost la câine, să se scoale cu noaptea în cap să-şi facă treburile, măcar de s-ar fi pişat lângă un copac, ca toţi câinii întregi la minte, nici gând, s-a băgat în apă, a ieşit, s-a învârtit să-şi caute locul, apoi a făcut ici colea. Spune şi tu. Prostu’ de stăpânu-su nu i-a zis nimic. Asta m-a scos din ţâţâni. Apoi i-am zis eu atunci: „Nu vezi ce mizerii face aici câinele tău? Să stau eu cu nasu’ în putoare, nu? Ia, te rog să cureţi rahatu’ asta!” Dar el, nici gând, m-a întrebat ofensat că ce aş vrea să cace un câine diamante parfumate? Că e condiţia lui şi tot aşa mai departe. Când am văzut, am dat-o şi eu cu normele U.E , că are o coţofană la noi unul alb şi coafat şi umblă cu punga după el, că e de rasă, dar poţi să te pui cu prostu’? O ţinea pe a lui una şi bună. Până la urmă m-am mutat eu că şi-aşa nu prea trăgeau peştii în locul ăla. Degeaba, nu mi s-a schimbat defel norocul. Aşa că dacă azi m-am nimerit cu tine, poate o să ne fie la amândoi mai cu noroc. După ce termină scurta povestire, speră la un răspuns care însă rămase suspendat, undeva între cei doi ca un peşte nehotărât ce nu ştie pe care momeală s-o aleagă prima.
Celălalt se uită preţ de o secundă la el, cu un zâmbet mai degrabă bănuit, şi îşi lipi degetul arătător de buza crăpată.
– Aaaa, nu vrei să sperii peşti, înţeleg, las’ că nu s-or speria ei numai pentru atât, în plus vorbim mai încet dacă vrei, spuse cu un fel de teamă. Apoi se duse la scăunelul lui din lemn şi se aşeză. Începea uşor să se lumineze şi dintr-o dată i se făcu un fel de frică de omul tăcut de alături, pe care nu-l înţelegea, de jumătatea de întuneric, de apa neagră… toate îi păreau un hău fără fund. De văzut, sigur îl vedea aievea şi era acolo, pe scaun ca şi el. Dar de ce nu catadicsea să zică ceva?
-Poate îi e şi lui frică de mine cum îmi era mie de tata, se gândi.
Într-un final îşi lua inima în dinţi şi-l întrebă cu un glas ce nu ascundea emoţia:
-Auzi, fără supărare, tu de ce nu spui nimic?
-Fiindcă îmi place mai mult să ascult, îi răspunse pescarul, cu o voce groasă, privind aiurea în depărtare.
– Aha bine atunci, dar vezi eu am pus un pariu, acum cât stateam şi mă gândeam aşa, adică un joc: că cel care prinde primul peşte câştigă, zise pe un ton vioi. Vrei?
-Da, răspunse celălalt, apoi făcu o pauză şi întrebă: Ce câştigă?
-Păi orice vrea celălalt. Eu, de exemplu aş vrea nişte cafea fierbinte de la tine.
– Eu pot să mă mai gândesc? întrebă simplu.
-Sigur că da, răspunse pescarul, numai că în timp ce i se formau silabele pe buze, silcul celuilalt se şi întinse curbând undiţa. Cu o mişcare elegantă, pescarul învârti maneta şi trase peştele afară. Un amărât peşte anorexic, că numai stricai uleiul pe el.
– Mamă, ce noroc ai! Eu credeam că o să mai stăm aici mult şi bine până să prindem ceva. Ce s-ar fi bucurat nevastă-mea, că tot îi promit, dar de adus, nu-i aduc. Şi numai stă cu gura pe mine, că pierd timpul şi-mi hlizesc toată ziua ochii în balta asta în care nu trăiesc nici broaştele, nici plantele, dar mai peştii. Bine, acum pot să-ţi sugerez eu ce să-mi ceri? Uite îţi dau trei ţigări. Eu rămân tot cu trei. Ce zici? Şi la următorul peşte facem tot aşa. Măcar ne mai trece timpul.
-Nu am nevoie de ţigări. De mâna ta dreaptă am nevoie.
Şi în momentul acela îşi scose mâna lui mutilată de sub pelerina lungă şi cu ochii mari, fără să clipească se apropie teribil de încet de mine, parcă nu mai ajungea niciodată, deşi înainta cu ciontul lui îndreptat sper mine ca o armă. Şi eu am vrut să ţip, dar nu reuşeam nici să zgârii liniştea. Îmi simţeam inima cum îmi bate în mână, era încă acolo, mâna mea dreaptă, care mă durea de parcă aş fi avut un cuţit pe care urma să-l înfig în el şi să aud un sfârâit ca al peştelui când îi spinteci burta şi-i scoţi maţele.
Na, acum că ţi-am spus tot, dacă prind eu următorul peşte, ghici ce o să te pun să faci?- şi râsul lui spărgea apa cu toţi peştii ei veşnic negrăitori.

duminică, 24 mai 2015

Superstitii cu obiecte din casa



Covoare, rufe

Se zice ca nu este bine sa bati covoarele dupa asfintit sau sa intinzi rufele spalate dupa asfintit.

Masa

Se zice ca cel ce se va aseza la masa in coltul acesteia nu se va mai casatorii.

Matura

Daca te-ai mutat dintr-o casa nu-ti lua cu tine matura veche, este bine sa iti cumperi alta noua si pe ce-a veche sa o arunci. Iti va aduce ghinion daca imprumuti matura cuiva.

Oglinda

Daca spargi o oglinda e un lucru ingrozitor, pentru ca sapte ani de nenorociri se vor abate peste tine timp de 7 ani de acum incolo. Se zice ca exista si metode de a evita consecintele spargerii unei oglinzi. Trebuie sa culegi cu grija toate cioburile si sa le arunci intr-un rau. Doar asa ghinionul va fi spalat.

Oglinda

Aduce ghinion sa iti vezi chipul intr-o oglinda la lumina de lumanare. Este semn de ghinion daca primesti in dar o oglinda.

Patul

Daca ai inceput sa faci patul nu te opri inainte sa il termini ca sa faci altceva, altfel este semn de ghinion. Aduce ghinion sa nu iti faci patul duminica.

Podea

Daca ai varsat apa pe podea nu este bine sa stergi apa cu piciorul.

Potcoava

Potoava in general este aducatoare de noroc, unii le pun chiar deasupra usii la intrare. Daca gasesti o potcoava te poti considera un om norocos, mai ales ca in zilele noastre acestea sunt foarte rare. Daca pui o potcoava deasupra usii de la intrare in casa , nu uita sa pui potcoava cu capete in sus.

Sarea

Daca presari sare pe pregul unei case noi aceasta va proteja casa de rau. Este un de bine daca aduci cu tine sare intr-o casa noua. Daca versi sarea pe masa este semn de cearta.

Scara

Nu trebuie sa treci pe sub o scara, de orice fel ar fi ea, de zugrav, de biblioteca, de lemn pentru urcat in copac. Daca treci pe sub ea, pune-ti o dorinta cand esti sub scara.

Scari

Aduce ghinion sa urci o scara cu numar par de trepte.Nu e bine sa te intorci din drum cand mergi pe scari sau sa depasesti pe cineva care merge pe aceeasi scara.

Umbrela

Nu este bine sa deschizi o umbrela in casa, nu darui cuiva o umbrela pentru ca este un cadou cu ghinion. Tot semn de ghinion este daca asezi umbrela pe masa sau in pat.

Usa

Se zice ca este ghinion sa iesi dintr-o casa pe alta usa decat pe cea pe care ai intrat.


sâmbătă, 23 mai 2015

Foştii colaboraţionişti carlişti bat la porţile opoziţiei


Foştii colaboraţionişti carlişti bat la porţile opoziţiei 
de Ovidiu Ionitoiu

Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu nu au ţinut cont de ameninţarea Mareşalului că „preocuparea de împlinire a altor idealuri naţionale vor fi socotite manifestări periculoase. .. şi sancţionate ca atare..." Iuliu Maniu a fost acceptat de ruşi ca interlocutor în discuţia în vederea încheierii armistiţiului. Lui Iuliu Maniu i s-a părut foarte semnificativă declaraţia făcută în Camera Comunelor pe 13 martie, de către Sir Anthony Eden, ministru de externe al Marii Britanii şi care spunea că„ Guvernul Majestăţii Sale nu recunoaşte nici o modi*ficare teritorială intervenită după septembrie 1939, dacă părţile interesate n-au putut să-şi dea acordul." Paralel şi ziarul „New York Times" scria că „Statele Unite n-au recunoscut pretenţiile ruseşti asupra Basarabiei şi ţărilor baltice. "
Tot în luna martie, serviciile britanice din Turcia comunică lui Maniu: Guvernul englez şi american nu-şi pot lua nici o obligaţie specială, înainte de a stabili o înţelegere în privinţa României, cu guvernul sovietic. Guvernele englez şi american sunt dispuse să înţeleagă situaţia specială a Ro*mâniei şi imposibilitatea în care se găsesc forţele de opoziţie să desfăşoare o acţiune imediată. Ambasadorii Angliei şi Americii la Moscova au primit însărcinarea sâ discute problema românească şi, de îndată ce se va ajunge la un rezultat, se vor face comunicări lui Maniu.
Tot în luna martie, pe data de 21, ministrul american de la Madrid a comunicat la Washington că ministrul român de la Madrid, Nicolae Gr. Dumitrescu, a cerut ambasadorului argentinian şi portughez în aceeaşi capitală, şă servească drept intermediari pentru a comunica dorinţa României de a încheia pace cu Naţiunile Unite. Telegrama era semnată de Carlton J.H. Hayes. Desigur această intervenţie era făcută la ordinul lui Mihai Antonescu, care a mai făcut o alta, conjugată cu italienii şi care a fost semnalată Departamentului de Stat american, pe 31 martie 1943, prin intermediul ministrului de externe turc, Numan Rifat Menemencioglu.
După declaraţia din Camera Comunelor, A. Eden a făcut o călătorie la Moscova, unde Molotov i-a sugerat printr-o scrisoare că, întrucât Maniu reprezintă singura opoziţie efectivă din România, s-ar putea găsi până la urmă baza unei colaborări între el şi guvernele britanic şi sovietic. În faţa avalanşei de încercări româneşti, din partea guvernului român, prin fel de fel de canale, prin care se cereau garanţii, Foreign Office decisese că numai Rusia este singura în măsură să sprijine România şi în consecinţă toate demersurile de pace ale României să fie adresate Moscovei.
Dacă mareşalul Antonescu se pregătea intens pentru a executa dispoziţiile Fuhrerului referitoare la campania de primăvară pentru oprirea avalanşei ruseşti, opoziţia şi ea se regrupa şi roia în jurul lui Iuliu Maniu. Important era că înşişi saşii bătrâni, grupaţi în jurul lui Otto Hans Roth, erau interesaţi să reia legăturile cu partidele democratice româneşti. Cele două forţe democratice PNŢ şi PNL căutau să-şi reorganizeze cadrele din teritoriu pe cont propriu, fiecare rămânând să fie unitari în manifestările de ordin naţional, în care totuşi Maniu avea întâietarea. Partidul Naţional-Ţărănesc îşi crease două categorii superioare de consult, una a militarilor superiori şi alta a cadrelor universitare care delegaseră pe Gh. Zâne să redacteze un anteproiect de reformă economică a ţării.
Cele două partide erau asaltate de foştii colaboratori ai regimului carlist, treziţi sau zgândăriţi şi din străinătate, ca să fie şi ei prezenţi înainte de sfârşitul războiului, pentru a se aranja şi ei. Iuliu Maniu declarase cu hotărâre: „Nici un trădător al democraţiei, printre democraţi."
Cel ce insista cel mai mult era Gută Tătărăscu. Punctul de vedere al lui Maniu a fost însuşit şi de liberali. Aceeaşi atitudine a avut-o şi contra lui Cancicov. în schimb, la naţional ţărănişti se punea problema în primul rând a lui Alexandru Vaida Voievod şi a lui Mihai Ralea. Unii îl susţineau, cum era de exemplu I. Mihalache, dar ceilalţi se opuneau şi se zvonea de o divergenţă Maniu-Mihalache. Dar cu ocazia împlinirii a 60 de ani a liderului de la Topoloveni, pe 20 martie s-a organizat o masă în onoarea lui Ion Mihalache, pentru a înlătura zvonurile şi a consolida legătura dintre ardeleni şi regăţeni.
Alt grup îl formau adepţii lui Titulescu (Savel Rădulescu, Vişoianu, Nenişor), precum şi independenţii ca Barbu Ştirbei şi Martha Bibescu, ce se manifestau ca anglofili şi cu toţii gravitau în jurul „omului viitorului" - Iuliu Maniu. Gh. Tătărăscu încerca să facă o manevră politică pentru a-şi crea o simpatie pe lângă unele cercuri anglo-saxone, dar până la urmă s-a resemnat în a-şi lua pe cont propriu o acţiune personală. Sesizând acest lucru urmărit de principalul instrument al lui Carol II, Iuliu Maniu a răspuns propunerilor făcute pentru o „uniune sacră", printr-o scrisoare adresată lui Mircea Cancicov, în limba franceză, pentru a circula şi în străinătate, pe 10 aprilie, din care merită a fi menţionate câteva pasaje:
„Am primit cu satisfacţie reflecţiunile dlui Tătărăscu privitoare la comunicarea mea, prin care am refuzat să participe la «uniunea sacră» propusă de d-sa. Satisfacţiunea ce o simt e motivată prin faptul că d-sa recunoaşte veracitatea afirmaţiilor mele, care constituie pentru mine tot atâtea temeiuri serioase ale refuzului meu... Explicaţiunile dlui Tătărăscu nu interesează acum, când nu e vorba să facem istorie, ci să stabilim fapte şi să analizăm impresiunile şi urmările pe care ele le-au putut produce.
Examinând cu atenţie oferta şi lista de personalităţi propusă de d-sa, cu care presupun că ar dori să impresioneze lumea democraţiilor occidentale, am ajuns la concluzia că prezenţa d-sale nu este utilă nici pentru a impresiona în mod favorabil opinia publică a democraţiilor occidentale... şi nici pentru a produce un sentiment de siguranţă între eventualii tovarăşi de acţiune. Pentru a dovedi temeinicia acestor aprecieri ale mele, am înşirat câteva fapte care învederează lipsa tăriei de convingeri şi contraziceri politice de care s-a făcut vinovat...
D-sa confirmă afirmaţia că a fost un factor diriguitor al regimului exRegelui Carol II, dar afirmă că acest regim nu a fost un instrument de prăbuşire, ci unul de «consolidare interioară». Nu cred că există cineva în ţară care să fie de acord cu d-sa, asupra acestei concluzii. Nu poate fi numit regim de consolidare naţională, o cârmuire din care a rezultat în mod fatal şi inevitabil prăbuşirea unui tron şi ciuntirea hotarelor ţării. Şi nu poate fi numită guvernare de „consolidare naţională" o cârmuire care, din meschine calcule de partid, a încurajat anumite mişcări, soldate cu adevărată revoluţie, ce ameninţa să zdruncine din temelii ordinea de Stat. De altfel, în ceea ce priveşte guvernarea dlui Tătărăscu, însăşi ţara a pronunţat o sentinţă definitivă prin alegerile din 1937...... ţinând seamă de puternicul său trecut politic, desigur, rezultatul imenselor greşeli pe care le-a făcut dl Tătărăscu, îndeosebi prin protecţia dată detestabilei alianţe camariliste, din care este foarte greu să se strecoare cineva, pe nesimţite, într-o «uniune sacră».
D-sa a cedat fără rezistenţă Basarabia şi Bucovina... şi n-a admis nici măcar să se citească în Parlamentul Domniei Sale protestul împotriva cedării Basarabiei, semnat de către senatorii de drept, între care şi Şeful Partidului Naţional Liberal, împiedicaţi în exercitarea mandatului lor din cauza că n-au îmbrăcat ridicolele uniforme ale «Frontului» de tristă amintire...Absenţa unei voinţi tari şi a unui plan bine precizat se învederează mai mult prin faptul că d. Tătărăscu deoparte a scos din guvernul său, prin surprindere, pe Nicolae Titulescu, împiedicându-l să încheie înţelegerea de*finitivă plănuită, cu Rusia, Anglia şi Franţa, iar de altă parte nu a încercat să facă la timp o înţelegere cu Germania, deşi era clar că d-sa nu mai vroia să meargă în politica externă alături de Rusia şi de foştii noştri Aliaţi...
Dl Tătărăscu a consimţit la cedarea Ardealului, în calitatea sa de Consilier regal şi-a dat avizul asupra procedurii arbitrajului... D-sa la Consiliul de Coroană în care s-a raportat hotărârea de la Viena, cu totul nedreaptă şi absurdă, a luat atitudine pentru acceptarea acestei hotărâri, deci a colaborat la ruperea Ardealului, ceea ce prin nimic nu poate fi scuzat.
Am afirmat că a colaborat la introducerea dictaturii şi a totalitarismului îmbrăcat în haina despotismului regal... deşi la radio pe 14 decembrie 1937 a afirmat «Numai proştii şi nebunii se pot gândi la dictatură»... Dl Tătărăscu a aruncat la coş ideologia pe care a jurat de atâtea ori...Dl Tătărăscu a tolerat şi a renunţat la garanţiile franco-engleze... după această curioasă procedare, după cum rezultă din propunerea făcută, vrea însuşi să înjghebe o acţiune, pentru a cere, din nou, aceeaşi mână de ajutor, pe care a lovit-o.
Am afirmat că dl Tătărăscu a fost însuşi pivotul principal al politicii de infidelitate, în materie externă şi de asuprire, în materie internă, al exRegelui Carol II... D-sa face un rău serviciu când se năzuieşte a identifica politica d-sale şi a exRegelui Carol II, cu România şi opinia ei publică... România şi opinia publică a ei a rămas şi mai departe credincioasă acelora care ne-au ajutat să realizăm unitatea noastră naţională...În problema de grupare a forţelor politice, pentru atingerea unui scop, este important a se şti dacă forţele vizate sunt utile, pentru a putea produce în opinia publică internă şi externă efectul dorit şi dacă ele, în interiorul grupării, pot produ*ce sentimentul siguranţei şi al confienţei, absolut necesare pentru o colaborare sigură, dăinuitoare şi rodnică...
Inşirarea de mai sus, a contrazicerilor esenţiale, de care s-a făcut vinovat dl Tătărăscu, pe care şi d-sa în fond le recunoaşte, nu reprezintă perspective favorabile pentru o colaborare cu d-sa,.. Nenorocirile sunt consumate. Răspunzător pentru ele este regimul ex Regelui Carol II şi sfătuitorii săi. Am fost şi eu, foarte scurt timp, unul din sfetnicii ex Regelui Carol II, îndată ce am văzut, însă, că ex-Regele Carol II aluneca de la drumurile drepte şi ofensa sentimentul public şi consideraţiunile de constituţionalism şi de ordine de drept, am părăsit guvernul, nesilit de nimeni. Eu întrevedeam două posibilităţi, să conduc pe drum bun guvernarea şi să-l conving pe Rege să accepte acest drum, sau să renunţ la putere. Fiindcă cea dintâi posibilitate s-a dovedit a fi de nerealizat, am ales-o pe cea de-a doua... Dl Tătărăscu doreşte îngăduinţă... şi uitare.
Dacă însă Naţiunea poate ierta şi în atâtea cazuri trebuie să ierte, ea nu poate şi nu-i este permis să uite. Din toate nefericirile care pot atinge o Naţiune, ea are un singur câştig, experienţa. Dacă şi-ar permite să uite, ar pierde şi acest avantaj, căci fără memorie, care nu trebuie să fie tulburată de pasiuni şi prejudecăţi, nu se pot trage învăţăminte şi concluzii... " 10 aprilie 1943 ss. Iuliu Maniu

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-045)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1148-Foştii-colaboraţionişti-carlişti-bat-la-porţile-opoziţiei

joi, 21 mai 2015

Maiorul Mura (1928) *Film romanesc

Demonii universului *Astaroth




Astaroth

În demonologie, Astaroth este considerat a fi “prinţul Iadului”, un demon foarte puternic, ce are înfăţişarea unui bărbat nud, cu aripi, ce ţine un şarpe într-o mână şi călăreşte o bestie ce are aripi de dragon şi coadă de şarpe. Acest demon ispiteşte oamenii prin lene, vanitate şi filozofii raţionale; adversarul său este Sf. Bartolomeu. Pe de altă parte, Astaroth poate să-i facă pe oameni invizibili şi-i conduce către comori ascunse.
Conform altui autor, Francis Barrett, Astaroth este prinţul acuzatorilor şi inchizitorilor. Se spune că el are putere mai mare de atac asupra oamenilor în luna august
.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cei-mai-mari-7-demoni-ai-universului/

luni, 18 mai 2015

Zece lucruri puţin ştiute despre Gheorghe Doja, liderul răscoalei ţărăneşti din 1514 care a cutremurat Europa - strategia lui Doja de a dărâma nobilimea



Gheorghe Doja a rămas în istorie ca un mare conducător şi luptător pentru libertăţile ţărănimii asuprite din Transilvania. Răscoala condusă de el în anul 1514, considerată de mulţi istorici un veritabil război, a provocat un şoc puternic în toată Europa centrală şi de est. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Minciunile din filmele istorice româneşti, din comunism: „neînvinsul“ ... Războiul condus de Gheorghe Doja a izbucnit în condiţiile opoziţiei puternice a nobilimii la chemarea Papei Leon al X-lea privind organizarea unei cruciade anti-otomane. Prin participarea la cruciadă ţăranii sperau sa-şi îmbunătăţească greaua situaţie economică, în perspectiva unei campanii reuşite în faţa turcilor.

1. Gheorghe Doja şi originile secuieşti Chiar dacă conducătorul viitorului războie era secui, acesta a reuşit să adune o importantă armată formată din mai multe naţionalităţi penrtu a pelca la luptă împotriva turcilor. Gheorghe Doja s-a născut născuse în anul 1477 într-o familie de mici nobili secui. Copilăria şi-a petrecuse la Dalnic şi Ghindari, participând la răscoala din 1506, fapt ce i-a adus caracterizarea drept “tâlhar cunoscut în întregul regat al Transilvaniei”. A fost iertat pentru faptul că se remarcase drept un bun oştean în confruntările cu turcii. În 1513, Doja a ţinut la Buda o cuvântare în care a promis cruciaţilor scutirea de la dări astfel încât numărul oştenilor săi a ajuns la 40.000. Oastea adunată pentru cruciadă s-a transformat într-o oaste de răsculaţi pe teritoriul Ungariei şi Transilvaniei, sub conducerea acestuia.

2. Discursul lui Gheorghe Doja la Buda „Multe nenorociri s-au abătut până acum asupra. Cauza a fost mai degrabă pasivitatea şi moliciunea voastră, decât puterea duşmanului. Dar acum s-au schimbat lucrurile. În sfârşit, s-a ivit prilejul să scuturaţi tirania nedreaptă a nobilimii şi să aveţi numai curaj să folosiţi acest prilej. În sfârşit, a sunat ceasul; puteţi să obţineţi ceea ce aţi râvnit totdeauna, puteţi să pedepsiţi pe cei ce au aruncat pe capul vostru toate nenorocirile”, ar fi spus Gheorghe Doja în discursul ţinut la Buda, în Ungaria de astăzi. Speriaţi, nobilii au cerut măsuri pentru dizolvarea taberei şi trimiterea celor adunaţi la casele lor, cerându-se lui Doja să nu mai primească pe nimeni în tabără şi să pună capăt „neorânduielilor” săvârşite de oamenii săi. Era însă prea târziu. Poruncile arhiepiscopului şi ale regelui nu mai produc nici un efect asupra mulţimilor. Cruciada s-a transformat într-o mare răscoală populară, iar Doja a devinit conducătorul acesteia. Încă din această fază, tabăra ţărănească era alcătuită din toate categoriile sociale asuprite, interesate în lupta antifeudală şi antibisericească: iobagi, ţărani săraci lipsiţi de mijloace de producţie, păstori, haiduci, orăşeni săraci, lucrători de la mine şi ocne, maghiari, români, slovaci, sârbi, ruteni şi alţii.

3. Scopurile răscoalei ţărăneşti Gheorghe Doja le-a cerut ţăranilor să recucerească cu armele libertatea răpită de nobili, dacă doreau să-şi asigure un viitor mai bun. Faptul e confirmat de o scrisoare a regelui Vladislav, din 3 iulie 1514, adresată papei, în care acesta se plângea că ţăranii, ciurdarii şi păstorii s-au ridicat să scape de servitute, să dobândească libertatea şi să întroneze dreptatea. Răsculaţii se ridicau cu hotărâre împotriva bisericii catolice, cea mai mare stăpânitoare de moşii şi exploatatoare a ţăranilor. Ţinta atacurilor răsculaţilor erau moşiile şi castelele feudale în general, curţile episcopale cu predilecţie. În locul bisericii latifundiare, ei doreau o biserică săracă, guvernată după principiile creştinismului primitiv. Noua societate trebuia să se bazeze pe o unire a ţăranilor cu orăşenii.

4. Victoriile armatei lui Gheorghe Doja Împotrivirea marii nobilimi faţă de decizia ţăranilor a a pleca în cruciadă a dus la marea răscoala ţărănească. Principala direcţie a răsculaţilor a fost Timişoara şi Cenadul, localităţile de reşedinţă ale episcopului Nicolae Csáki (Nicolaus de Csak), principalul adversar al înarmării ţăranilor. Pe timpul desfăşurării răscoalei s-au mai afirmat ca puternici adversari ai răsculaţilor voievodul transilvan Ioan Zapolya şi episcopul romano-catolic al Transilvaniei Várday Ferenc. Armatele ţărăneşti aflate sub conducerea lui Gheorghe Doja au fost la început victorioase la Cenad şi Nădlac, unde răsculaţii l-au prins pe episcopul Csáki şi l-au ucis.

5. Organizarea oastei ţărăneşti Gheorghe Doja şi-a împărţit oastea în mai multe cete. Unele conduse de preoţi săraci sunt trimise spre sudul şi nordul regatului ungar pentru a-i răscula pe iobagi, păstori, lucrători în mine, sărăcimea târgurilor şi oraşelor, români, unguri, slovaci, ruteni şi sârbi. Ceata lui Doja a mers spre Transilvania. Doja spunea despre nobili: “De ce aceşti oameni să cheltuiască la un singur banchet cât ar trebui aproape unui sat întreg?” O căpetenie a răscoalei i-a îndemnat pe ţărani să-i prindă pe strângătorii de dări şi la nevoie să-i pedepsească cu moartea. Răsculaţii au desfiinţat vămile întâlnite în cale, i-au pedepsit pe vameşi, au distrus documentele în care se regăseau obligaţiile ţăranilor. Speriat, Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei a da oridne dure armatei sale: “Să fie prinşi şi arestaţi toţi cei ce se numesc cruciaţi, cei prinşi să fie decapitaţi, jupuiţi de vii, fripţi, ucişi şi nimiciţi în cele mai groaznice chinuri”. În ciuda măsurilor represive numărul răsculaţilor a crescut.

6. Bătălia pierdută la Timişoara Armata nobilimii s-a regrupat şi s-a baricadat la Timişoara. Răsculaţii au încercat să cucerească şi această cetate, dar din cauza unei organizări slabe şi a trădării unei căpetenii, armata condusă de Gheorghe Doja a fost învinsă. Aceasta a fost una din cele mai mari bătălii pe care le-a purtat ţărănimea din Transilvania în decursul secolelor, pentru eliberarea din şerbie. În ciuda atacului îndrăzneţ condus de Doja, răsculaţii nu au reuşit să facă faţă călărimii nobiliare, mult mai numeroasa şi mai bine înarmată. Oastea ţărănimii a suferit o înfrângere totală, la 15 iulie 1514.

7. Cauzele înfrângerii armatei conduse de Gheorghe Doja Cauzele înfrângerii răscoalei ţărăneşti sunt multiple. Printre acestea, trebuie socotită în primul rând compoziţia celor două tabere în luptă. Ţărănimea nu a putut realiza o unitate a forţelor sale pe o durată mai lungă, datorită compoziţiei eterogene a taberei ţărăneşti. Faţă de încercările elementelor celor mai înaintate de a realiza o organizare şi o conducere unitară, de a duce lupta până la capăt, masele ţărăneşti au manifestat tendinţa de a lupta cât mai aproape de casă, de a nu se îndepărta prea mult de gospodăriile lor. Forţele ţărăneşti erau împărţite în cete, luptând izolat unele de altele. Nici în momentul bătăliei decisive cu armatele nobiliare de la Timişoara, răsculaţii nu au reuşit să organizeze o unitate a tuturor forţelor, cu o conducere puternică. Nobilimea, dimpotrivă, uitând contradicţiile dintre diferitele ei pături, şi-a strâns rândurile sub o conducere organizată. În plus, pe când ţărănimea lupta, în majoritatea ei, cu mijloace rudimentare, cu unelte agricole transformate în arme, nobilimea dispunea de armament superior, arme albe şi arme de foc.

8. Supliciul lui Gheorghe Doja Execuţia căpeteniilor a avut loc în 20 iulie 1514. Lui Doja i s-a spus că dacă a dorit să fie stăpân, iată, este poftit să îşi asume acest rol. Legat cu lanţuri înroşite în foc, Doja a fost urcat pe un tron de fier, de asemenea înroşit în foc. În mână i s-a pus un sceptru încins iar pe cap o coroană încinsă, făurită dintr-un fier de plug. “Dar el, cu o îndârjire demnă de admirat n-a scos nici un suspin, nici o lacrimă, nici un geamăt. El nu s-a îngrozit de o asemena moarte crâncenă”, ar fi spus un adversar al răsculaţilor. “Apoi îi fu lăsat sânge din arterele principale, iar fratele său trebui să-l bea”, Umanistul Ioan Sommer exclama plin de indignare: “Legenda barbară a lui Lycaon (rege din mitologia elenă care pentru a-l testa pe Zeus dacă este omniscient i-a oferit carne de om iar pentru a-l pedepsi Zeus l-a transformat în lup şi i-a ucis fii cu fulgere) trebuie să amuţească, atunci când creştinii gătesc o asemnea masă. Am ajuns la o culme pe care nu o vom depăşi dacă dăm trupuri vii de mâncare unor oameni împotriva voinţei lor”. Autorul se referea la faptul că părţi din trupul sfârtecat de cleştii călăului au fost date tovarăşilor săi înfometaţi, care au refuzat, preferând moartea în chinuri, traşi în ţeapă. Tăiat în patru, trupul lui Doja a fost expus la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea. Capul a fost trimis la Seghedin.

9. Urmările răscoalei În octombrie 1514 a avut loc aşa-zisa ”Dietă sălbatică”, organizată în scopul răzbunării nobililor. Întreaga ţărănime a fost condamnată la deplină şi perpetuă iobăgie şi să rămână legată de glie, să muncească stăpânilor moşiilor o zi pe săptămână şi să le facă obligatoriu “daruri” din păsări şi diverse produse, să dea dijmă bisericii a noua parte din toate produsele, fixându-se totodată şi grelele dări către stat. S-a hotărât atunci pedeapsa cu moartea pentru toţi comandanţii răscoalei, pentru cei ce au ucis nobili sau au instigat la revoltă. Răscoala lui Gheorghe Doja a slăbit considerabil puterea maghiarilor astfel încât în 1526 prin lupta de la Mohacs, partea centrală a regatului ungar a devenit paşalâc turcesc. Situaţia grea a ţărănimii transilvănene s-a prelungit până după răscoala lui Horea Cloşca şi Crişan din 1784.

10. Rezistenţa de după răscoală Ultimele încercări de rezistenţă din partea răsculaţilor au fost în părţile Bihorului. La Biharea, ţăranii au încercat să se apere construindu-şi întărituri din pământ, dar comandantul armatelor nobiliare, Paul Tomori, prin vicleşug şi făgăduieli mincinoase, a reuşit să fărâmiţeze forţele răsculate, să determine pe unii să părăsească lupta şi să plece acasă. Aproximativ 3.000 de ţărani şi-au găsit moartea în această ultimă mare bătălie. Laurenţiu Meszaros, căpetenie a răsculaţilor, a fost prins şi dus la Cluj, unde a fost tras în ţeapă, apoi corpul său a fost ars pe rug în piaţa oraşului. În primăvara anului 1515, nobilimea se temea totuşi de o reaprindere a răscoalei, de o nouă ridicare a ţărănimii şi de adunarea ei în jurul nucleelor ce scăpaseră încercuirii nobilimii. Pentru a putea preîntâmpina reizbucnirea răscoalei, Ioan Zapolya a luat măsuri de organizare a unei noi armate nobiliare. În unele părţi, cum ar fi Ţara Bârsei, răsculaţii nu erau înfrânţi cu totul nici în vara anului 1515, fiind nevoie de trimiterea unei armate feudale împotriva acestora.

Surse pentru documentare: Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1971 Istoria românilor, vol IV, 2001

Sursa:http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/zece-lucruri-putin-stiute-despre-gheorghe-doja-liderul-rascoalei-taranesti-1514-cutremurat-europa-stretegia-doja-darama-nobilimea-1_5558702bcfbe376e354aa9b2/index.html

duminică, 17 mai 2015

Carti controversate *Brahmastra



Brahmastra

Lumea antică a dat naştere celor mai Controversate cărţi, care includ texte ale diferitelor religii. Acest articol va examina un aspect al literaturii Sanscrite. Sanscrita este un dialect Indo-Arian, şi este principala limbă liturgică a Hinduism-ului, Jainism-ului şi Budism-ului. Literatura Sanscrită conţine o tradiţie abundentă de poezie şi dramă, precum şi texte ştiinţifice, tehnice, filosofice şi hinduiste. Un număr foarte mare de cercetători şi-au dedicat viaţa înţelegerii literaturii antice Sanscrite. Un exemplu important este Puranas, un gen de texte religioase Hinduse, Jainiste şi Budiste, care constau în poveşti despre istoria universului, de la geneză la distrugere, genealogii de regi, eroi, înţelepţi şi semizei. În unele din aceste texte este menţionată o armă care a trezit interes, dar şi controversă.

Controversa

Odată cu folosirea armei, bărbaţii şi femeile devin infertili. Suprafaţa terestră înregistrează o scădere drastică a nivelului de precipitaţii, iar în pământ apar fisuri, ca pe timp de secetă. Supravieţuitorii îşi pierd unghiile şi părul, iar mâncarea lor nu mai este comestibilă. În anii următori, stelele, Soarele, şi cerul rămân acoperiţi de nori care produc vreme închisă. Nu trebuie să fii un expert ca să observi că arma prezintă caracteristici asemănătoare cu cele ale bombei nucleare din zilele noastre.Brahmastra este folosit în mai multe texte Sanscrite, de multe ori ca un element de intimidare, care prezintă pericolul de a fi folosit. În epopeea Ramayana, o Brahmastra este folosită de Rama ca o ultimă lovitură împotriva lui Rakashasa Ravana în timpul luptei lor de la Lanka. Se spune că ciocnirea dintre două Brahmastra va distruge universul.



vineri, 15 mai 2015

Sat Argel-Dealul Plaisca-Dealul Dubiusca-Sat Brodina de Jos *Obcinele Bucovinei


marcaj trasee
10. Sat Argel, 770 m – Dealul Plaișca – Dealul Dubiușca, 1101 m – sat Brodina de Jos, 700 m.

Marcaj: bandă albastră.                                                                                                                    

Distanță: 9 km.                                                                                                                                           

 Durata: 3 ore vara, 5 ore iarna.                                                                                                      

Caracteristici: Accesibil tot timpul anului. Traseu longitudinal.

Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

luni, 11 mai 2015

Pescarul


Pescarul                                                                                                                                           
de Alexandru Uiuiu                                                                                                                                  

Ţipari de lumină se alungau pe crestele mărunte într-un neînţeles joc al soarelui cu apa ce bucura privirea şi liniştea sufletul. Cînd îşi miji ochii formele prelungi ale acestora deveniră pete albe, difuze, care dizolvară peisajul ca într-un tablou impresionist: de fiecare dată cînd ajungea aici rămînea ca într-o rugăciune multă vreme mulţumind lacului şi spunîndu-i cu gînduri limpezi cît de dor i-a fost de el. Aşeză încetişor rucsacul în iarbă şi scoase dinăuntru cutia cu plumbi, cea cu ace, mulinetele de rezervă, trusa de momeli artificiale, setul de cuţitaşe şi lame, banda de lipit şi preţioasa cutie cu rîme. Le aranjă una lîngă alta în ordinea importanţei şi apoi se apucă să-şi monteze undiţa. Nu prinsese niciodată un peşte şi de altfel, renunţă de mult la gîndul de a prinde vreunul cu vremea învăţă a se mulţumi cu o îndeletnicire care acum îl captiva pe de-a-ntregul: devenise un expert al introducerii rimei în cîrlig! Inventariase o sută treizeci şi şapte de posibilităţi de sacrificare a viermelui şi nu se îndoia că viitorul ii va da şansa unor noi variante. Putea să pună o rîmă în stilul ghilotină, înjumatăţind-o, sau să-i lase o treime în afară în cruda figură a cobrei, să o împingă pînă în praselele acului în figura Elisabeta pe care o poreclise aşa cu gîndul la gulerele perioadei elisabetane, sau să o bage răsucind-o succesiv, după regula burghiului în figura filet Cînd obosea trăgea cîte un cotidian care consta în simpla traversare dreaptă a rîmei cu acul. Cînd undiţa fu pregatită se hotărî să înceapă cu un fluture Alegînd atent dintre rîme, se opri la una subţirică şi nervoasă care avea un corp inelar ireproşabil ce răspîndea sclipiri roş-albastre. Işi aminti ce greu o prinse scormonind pămîntul de sub o buturugă şi zîmbi încăpăţînării ei inutile. O apucă între degete şi o croşetă cu repezeală şi îndemînare, fixand-o în ac după un sistem de simetrie descris de ineluşele trandafirii. Cînd sfîrşi, ţinu cîteva clipe în faţa ochilor cîrligul în care rîma, zbătîndu-se, descria conturul unui fluture într-un zbor fragil. Făcuse o treabă bună! Legănă de cîteva ori undiţa pentru elan, apoi lansă cu putere aruncînd momeala la vreo douăzeci de paşi de mal. În locul în care aceasta a căzut oglinda lacului s-a încreţit ca-ntr-un spasm, dar curînd s-a liniştit lăsînd ţiparii de lumină să-şi reia jocul pe crestele mărunte stîrnite de vîntul după-amiezii. Aruncare după aruncare, montură după montură, ceas după ceas pescarul execută cu minuţiozitate şi precizie toate procedurile... Abia cînd soarele coborî spre zenit îşi strînse sculele, îşi săltă rucsacul în spinare şi o apucă pe cărăruia ce ducea spre şosea. În urma lui pe malul lacului apăru o bătrînică ducînd în mîna dreaptă o pungă grea. Se opri lîngă o salcie, scoase o lopăţică şi începu să sape. Cînd groapa fu suficient de mare ca să încapă în ea conţinutul pungii, răsturnă din ea trupul neînsufleţit al unui căţel negru şi-l aşeză înăuntru acoperindu-l pios cu ţărîna uşoară. După aceasta îşi împreună mîinile şi privind peste lacul în care se îneca un minunat soare roşu, plînse mult.


Sursa:http://www.poezie.ro/index.php/prose/13937994/index.html

joi, 7 mai 2015

Superstitii mire si mireasa


Calcatul pe picior
In biserica, in timpul ceremoniei religioase, unul din miri il calca pe celalalt pe picior. Se spune ca cel care va reusi acest lucru, va fi stapan

Casatorie
Cei cu doua vartejuri de par in crestet se vor casatori de mai multe ori.

Coltul mesei
Se spune despre cel care se aseaza la coltul mesei ca nu se va casatorii.

Fata de masa
Se zice ca daca scuturi fata de masa dupa apusul soarelui vei ramane ne casatorit.

Maturat, gunoi
Daca cineva este maturat peste picioare se spune ca acela nu se va mai casatori, iar acela care va trece peste gunoiul strans nu va avea parte de nunta.

Mireasa
Daca mirele scapa verigheta la ceremonie atunci casatoria este una blestemata.

Nunta
Aduce noroc daca plangi la nunta sau la botez, iar daca in ziua nuntii ploua se zice ca vei avea o viata imbelsugata. Nunta facuta in luna mai nu va tine mult.

Ziua nuntii
Este semn bun daca in ziua nuntii vezi un curcubeu sau intalnesti o pisica neagra ori un cosar. Este semn rau daca in ziua nuntii vezi un calugar sau o maicuta.

marți, 5 mai 2015

In Siberia se gaseste mai multa armata romaneasca decat in tara


În Siberia se găseşte mai multă armată românească decât în ţară 
de Cicerone Ionitoiu

Regele Mihai-I- a găsit prilejul de a se solidariza cu opoziţia şi năzuinţele poporului român, în dorinţa de a se pune capăt războiului pentru interese străine şi de a se câştiga pacea. Pe data de 1 ianuarie 1943, cu ocazia urărilor aduse de corpul diplomatic, Regele a răspuns decanului Corpului diplomatic, nunţiului apostolic Andrea Cassulo, în următorii termeni: „Ne-aţi împărtăşit, Excelenţă, speranţa într-un an mai bun, într-un an care ne-ar aduce sfârşitul acestui război fără precedent în istorie, care pustieşte omenirea şi ameninţă cu prăbuşirea valorilor morale şi materiale. Unesc gândurile mele celor exprimate de Excelenţa Voastră şi ţin s-o asigur că nici o dată o dorinţă n-a fost mai vie decât aceea ce o am de a vedea din nou pacea şi armonia revenind printre oameni. Ar fi într-adevăr un an fericit dacă ne-ar putea aduce această binefacere, la care aspiră toate popoarele: o pace inspirată din credinţa în Dumnezeu, o pace întemeiată pe justiţie, libertate şi concordie." Această dorinţă regală exprimată în faţa reprezentanţilor străini a şocat pe Mareşal, care a părăsit sala tronului, cu gândul de a-l pune la punct pe îndrăzneţul Rege. Şi ocazia i s-a ivit pe data de 7 ianuarie, de ziua numelui său, când la felicitările guvernului, a răspuns: „. ..Să fiţi siguri că nu voi ceda lupta decât atunci când se va trece peste trupul meu. Soldatul român va lupta până la ultimele lui puteri ca să apere graniţele şi să se aşeze acolo unde cere dreptatea. " 
Continuând să pedepsească pe cel ce a pus la cale cele petrecute pe 1 ianuarie la palat, a găsit vinovat pe mareşalul Curţii regale, Ion Mocsony-Stârcea, ordonând să fie trimis pe front. Regele a ripostat şi s-a ajuns în faţa Curţii Supreme, care a hotărât menţinerea lui Ion Mocsony ca maestru de ceremonii la palatul regal. Mareşalul nu s-a lăsat şi a adus pe generalul C. Sănătescu de pe front, pe 10 martie 1943, impunându-l ca şef al Casei Militare al Majestăţii Sale, nebănuind că Regele sugerase dorinţa de a-l avea pe general. Era clar că între Casa regală şi Mareşal se dezvolta un conflict ce mocnea de mai mult timp şi care se va sfârşi la 23 august 1944.
Urările Nunţiului apostolic şi ale Regelui Mihai erau în spiritul realităţii, pentru că în aceeaşi zi de 1 ianuarie 1943, japonezii au fost forţaţi să evacueze „iadul verde" al insulei Guadalcanal, cel mai avansat punct unde ajunseseră cu un an înainte şi de atunci trupele nipone vor merge numai în retragere, aşa cum de altfel făceau şi trupele Axei din Europa şi Africa de nord. Începutul anului 1943 îl găseşte pe Iuliu Maniu în plină acţiune de salvare a ţării, fiind informat pe de o parte de nenorocirile ce se petrec pe front cu trupele româneşti încercuite sau cele lipsite de muniţie şi hrană pe întinsul stepei ruseşti, iar pe de altă parte informat de hotărârea Aliaţilor de a nu accepta decât capitularea necondiţionată a celor socotiţi sateliţii Axei. Acestea l-au făcut să se adreseze lui Eduard Beneş, aflat în exil, pe 2 ianuarie 1943, ca să intervină pe lângă Stalin pentru condiţii acceptabile de armistiţiu. Spre sfârşitul lunii primea încunoştiinţarea că Stalin ar fi de acord să trateze cu opoziţia, în cazul când aceasta acceptă frontiera din iunie 1940.
Dat fiind că Sfântul Ion era la început de an, fruntaşii PNŢ, Iuliu Maniu, Mihai Popovici, Nicolae Penescu au mers pentru trei zile la Dobreşti, ca invitaţi ai lui Ion Mihalache. Acestui pretext de sărbătorire i s-au adăugat motivele reale ale discuţi*ilor politice grave, ce erau la ordinea de zi. Toţi erau de acord că victoria Aliaţilor va fi incontestabilă. în schimb, sacrificiile României pentru a se ataşa Naţiunilor Unite vor fi foarte mari şi teama lui Maniu era ca nu cumva Ungaria să se desprindă de Axă înaintea noastră şi să se ataşeze Angliei şi Americii.
Şi gândirea lui Iuliu Maniu era adevărată, pentru că guvernul maghiar condus de Kâllay Miklos începuse tatonări prin Istanbul şi Vatican, cu agenţii anglo-americani, în timp ce Mihai Antonescu încerca să ia şi el legătura cu Budapesta. Acest lucru se va realiza în iunie 1943, când primul ministru ungur s-a adresat lui Bethlen Istvăn, fost preşedinte al Consiliului de miniştri ungar, pentru a găsi o persoană spre a se deplasa la Bucureşti. Bethlen Istvan, care la rândul său fusese contactat de Iuliu Maniu, l-a propus pe Bănffy Miklos (fost ministru de externe şi deputat în parlamentul maghiar). Ajuns la Bucureşti, după cum vom vedea, a avut convorbiri cu G.G.Mironescu, delegat de Mihai Antonescu, dar prieten politic al lui Iuliu Maniu.
Dar la Dobreşti, timp de trei zile, fruntaşii PNŢ au discutat şi situaţia unui gu*vern care să limiteze colaborarea cu Germania, şi eventualitatea unui război civil care, dacă s-ar produce înainte de debarcarea aliaţilor în Balcani, va fi urmat de o ocupaţie germană. Nemţii erau cu ochii aţintiţi pe Iuliu Maniu. La sugestia lor, în decembrie, se trecuse şi la arestarea unor fruntaşi PNŢ, nu numai a legionarilor şi din informaţiile venite prin ministrul Elveţiei la Bucureşti, Rene de Weck, se urmărea suprimarea şefului opoziţiei române de către Boehme, ataşatul de poliţie de pe lângă Legaţia Reichului de la Bucureşti.
Începutul anului 1943 era sumbru pentru puterile Axei, iar România trecea prin dificultăţi economice, atât în interior cât şi pe front, pentru aprovizionarea trupelor, fapt ce dusese la multe conflicte între ostaşii celor două ţări, conflicte ce ajunseseră până la urechile lui Hitler. Acesta îl invitase pe Antonescu încă din decembrie, pen*tru o discuţie hotărâtoare în vederea declanşării campaniei de primăvară. Venirea la Berlin fusese amânată ba din cauza bolii mareşalului, ba din cauza fugii lui Sima, fugă pe care Antonescu o socotea ca un şantaj, sprijinită de unele cercuri conducătoare hitleriste, şi de ce să nu spunem că-i era teamă şi de o arestare.
Timp de trei zile, 10-12 ianuarie 1943, s-au purtat discuţii între cele două delegaţii, reuşindu-se ca nemţii să dea 30 de tone de aur, contravaloarea a 84 de milioane de mărci, pentru finanţarea Wehrmanchtului din România, nu înainte de a se aduce reproşuri că România livrează petrolul, care este un dar al cerului, contra materiale de război germane, în care s-a înmagazinat muncă, în loc ca guvernul român să supună populaţia unei poveri grele pentru a-şi rezolva problemele economice şi politice interne. Româ*nia se angaja printre altele să sporească livrările petrolifere la 4 milioane de tone şi să continue războiul cu toate forţele alături de Germania, până la victoria finală.
Cu toate aceste garanţii solemne între delegaţii, în acelaşi timp începuse atacul final al ruşilor împotriva celor încercuiţi la Stalingrad, iar cei 760.000 de nemţi din Caucaz începuseră retragerea. Peste stepa rusească se aşternuse un viscol puternic, venit din nord şi îngheţase totul, iar drumurile erau întroienite. în aceste condiţii se retrăgeau spre ţară resturile armatei a 3-a şi a 4-a, bineînţeles pe jos, fără hrană asigurată, fără îmbrăcămintea necesară în acele locuri, mai mult, fiecare pe cont propriu, în speranţa că vor ajunge acasă. Cele 1.000 de trenuri care îi mânase spre răsărit dispăruseră.
Fraţii de arme puseseră mâna pe ultimul strop de benzină al românilor şi acolo unde mai lăsaseră câte o maşină pentru aprovizionare şi aceasta stătea imobilizată. Se reedita retragerea lui Napoleon din Rusia. Radio Londra anunţa că în Siberia se găseşte mai multă armată românească decât în ţară. Soarta României încercase s-o joace Hitler şi Antonescu, prin angajarea ei totală într-un război care era pierdut. In aceeaşi zi pe 12 ianuarie se despărţeau cei din capitala Germaniei, în aceeaşi zi reprezentanţii Aliaţilor - Churchill şi Roosevelt plecau şi ei să se întâlnească la Casablanca, unde pe lângă asaltul împotriva Europei de Sud, prin Italia, se hotăra şi soarta sateliţilor Germaniei, printre care şi România: capitulare necondiţionată la care s-au mai adus pe parcurs unele precizări, adică cererea de capitulare trebuie înaintată şi URSS.

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1147-În-Siberia-se-găseşte-mai-multă-armată-românească-decât-în-ţară

luni, 4 mai 2015

Demonii universului *Beelzebub




Beelzebub (sau Ba‘al Zebûb, Baal-Zebub)

Ba‘al Zebûb înseamnă “Stăpânul lui Zebûb” şi se referă la un loc necunoscut denumit “Zebûb”, sau mai semnifică “Stăpânul muştelor” (ba’al este cuvântul evreiesc pentru “stăpân”, iar “zebûb”înseamnă “muscă” tot în ebraică).Acest nume de demon apare pentru prima dată în Biblie, atunci când regele Ohazia al Israelui, rănindu-se după ce a căzut dintr-un foişor, trimite nişte mesageri pentru a-l întreba pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, când se va vindeca: Regi IV (1:2): “Iar Ohozia, căzând printre gratiile foişorului său cel din Samaria, s-a îmbolnăvit şi a trimis soli şi le-a zis: “Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului: Mă voi însănătoşi eu oare din boala aceasta?” şi aceştia s-au dus să întrebe. Profetul Ilie îi spuen regelui Ohozia să moară, căci, în loc să-l întrebe pe Dumnezeu când se va vindeca, el a vrut să-l întrebe pe demonul Baal-Zebub.
Baal-Tebub apare şi în Noul Testament, ca nume alternativ pentru Satana: Matei (12:26-27): “Dacă satana scoate pe satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători”.
Conform ocultistului din secolulul al XVI-lea, Johann Weyer, Beelzebub a condus o revoltă de succes împotriva lui Satan, şi este locotenentul şef al lui Lucifer, împăratul Iadului. Exorcistul din scolul al XVII-lea, Sebastien Michaelis, îl plasa pe Beelzebub în rândul celor 3 îngeri căzuţi, alături de Lucifer şi Leviathan.


duminică, 3 mai 2015

Supravietuiri spectaculoase * Zborul 571 Fuerza Aerea Uruguaya

Zborul 571 Fuerza Aerea Uruguaya

În 13 octombrie 1972, o echipă de rugby din Montevideo, se îmbarcă la acest zbor, pentru a ajunge în Chili. Vremea era execrabilă și pilotul hotărăște să zboare la o altitudine mică. Avionul s-a lovit de un munte. Din cele 49 de persoane care se aflau la bord, 17 supraviețuiesc. Se retrag în carlinga avionului, pentru că zăpada era foarte mare și grație unui radio care funcționa, află că autoritățile au încheiat căutările, pentru că nu găsiseră epava avionului.
În disperarea lor, decid să mănânce carne din corpurile celor morți. Doi dintre supraviețuitori au pornit în căutare de ajutor. Drumul acestora, până la prima localitate, a durat 10 zile. Supraviețuitorii au fost salvați, de către echipele de intervenție, după 2 luni.

Sursa:http://www.efemeride.ro/viata-la-extrema-supravietuiri-miraculoae

Carti controversate *Passport to Magonia :From Folklore to Flyng Saucers



Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers


Jacques Vallée este un capitalist de risc francez, informatician, autor, ufolog şi fost astronom. De peste 50 de ani, este o autoritate predominantă în ceea ce priveşte viaţa extraterestră. A servit drept model pentru personajul francez Lacombe din filmul lui Steven Spielberg Close Encounters of the Third Kind. Este un cercetător respectat, care şi-a adus contribuţia în domeniul explorării ştiinţifice. Vallée este cunoscut drept unul dintre cei care au realizat prima cartografiere computerizată a planetei Marte, precum şi pentru activitatea sa ca principal anchetator la SRI International în crearea ARPANET, un precursor al Internetului. A fost angajat al Comitetului Naţional Consultativ de la Universitatea din Michigan, Facultatea de Politehnică, şi a fost implicat în cercetări timpurii asupra inteligenţei artificiale. Vallée a scris patru cărţi despre tehnologia înaltă şi este un capitalist de risc. A investit în peste 60 de companii abia înfiinţate, dintre care 18 au fost comercializate pe pieţele publice.

Una dintre aceste companii este Accuracy Sistems ( Nasdaq: ARAY), companie de dispozitive medicale care se ocupă cu dezvoltarea roboţilor chirurgicali. Împreună cu mentorul său, astronomul J. Allen Hynek, Jacques Vallée a studiat cu atenţie timp de mulţi ani fenomenul OZN-urilor, iar cercetările sale l-au dus în toate colţurile lumii. Iniţial, Vallée a publicat lucrări care sprijineau teoria extraterestră (ETH). ETH afirmă că unele obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri) sunt explicate cel mai bine ca fiind vieţi extraterestre de pe alte planete care vizitează Pământul ocupând nave cosmice. Cu toate acestea, până în 1969, concluziile lui Vallée s-au schimbat, el anunţând public faptul că ETH era prea limitat şi că ignora prea multe date. În următorul său roman, Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers, Vallée a explorat un unghi diferit al întâlnirilor cu OZN-uri.

Controversa


În Passport to Magonia, Vallée examinează asemănările dintre OZN-uri, culte, mişcări religioase, demoni, îngeri, fantome, dintre reperări de obiecte ascunse şi fenomene paranormale. În lucrare el sugerează ipoteza vizitelor interdimensionale. Teoria afirmă faptul că obiectele zburătoare neidendificate (OZN-uri) şi evenimentele relaţionate cu acestea implică vizite din alte realităţi sau dimensiuni, care coexistă cu cea a noastră. Susţine că OZN-urile sunt o manifestare modernă a unui fenomen care a avut loc de-a lungul istoriei omenirii, care în epocile anterioare era atribuit creaturilor mitologice sau supranaturale. Ipoteza vizitelor interdimensionale pretinde că extratereştrii ar putea trăi dincolo de spaţiu şi de timp, şi astfel ar putea coexista cu oamenii şi să rămână totuşi nedetectaţi. Opoziţia lui Vallée faţă de populara ipoteză ETH nu a fost primită bine de către ufologii americani, şi prin urmare Vallée este văzut ca un paria.

Dată istoria scientifică a lui Jacques Vallée, mulţi au acordat teoriilor lui o oarecare importanţă. Să examinăm ideile lui. Sunt făcute afirmaţii potrivit cărora distanţa dintre stele face impracticabilă călătoria interstelară fără o ipoteză de călătorie antigravitaţională sau mai rapidă decât viteza luminii. Vallée subliniază faptul că întâlnirile inexplicabile cu OZN-uri sunt cu mult mai numeroase decât numărul necesar pentru orice cercetare fizică a pământului. Nu e probabil ca structura umanoidă a corpului presupuşilor extratereştri să fi luat naştere pe altă planetă, şi nu e adaptată din punct de vedere biologic la călătoriile spaţiale. Abilitatea aparentă a OZN-urilor de a manipula timpul şi spaţiul sugerează alternative total diferite şi cu mult mai bogate. Vallée a contribuit la investigarea Miracolului de la Fatima şi a Apariţiilor Fecioarei Maria. Munca sa de cercetare a fost folosită pentru a susţine Ipoteza OZN-urilor de la Fatima.
Un avantaj al IDH propus de Hillary Evans este posibilitatea de a explica aparenta abilitate a OZN-urilor de a apărea şi dispărea din câmpul de vizibilitate şi din radar, şi anume prin faptul că OZN-ul pătrunde şi părăseşte dimensiunea noastră. Mai mult decât atât, Evans susţine faptul că alte dimensiuni ar putea fi puţin mai avansate decât a noastră, explicând astfel tendinţa OZN-urilor de a reprezenta tehnologii din viitorul apropiat. Într-o discuţie cu Steven Spielberg, Vallée i-a propus acestuia să facă fenomenul din Close Enccounters of the Third Kind real, fizic, şi nu extraterestru. El sugerează de asemenea că un aspect secundar al fenomenului OZN implică manipularea oamenilor de către oameni. Vallée pledează pentru o implicare mult mai puternică şi mai serioasă a ştiinţei în cercetarea şi dezbaterea OZN-urilor, pentru a face în aşa fel încât oamenii să înţeleagă adevăratele aspecte ale călătoriei multidimensionale.

sâmbătă, 2 mai 2015

Sat Prisaca-Vf.Runcul Prisacii-Vf.Tomnatecu-Vf.Deia-Curmatura Boului-Vf.Obcona Feredeului-Vf.Pascanu-Vf.Feredeu-Vf.Veju Mic-Vf Obcona-Sat Brodina de Sus *Obcinele Feredeului.


TRASEE IN OBCINA FEREDEULUI
marcaj trasee


9. Sat Prisaca Dornei, 570 m – vf. Runcul Prisăcii, 1141 m – vf. Tomnatecu, 1302 m – vf. Deia, 1200 m – Curmătura Boului, 1040 m – vf. Obcona Feredeului, 1364 m – vf. Pașcanu, 1479 m – vf. Feredeu, 1477 m – vf. Veju Mic, 1423 m – vf. Obcona, 1270 m – sat Brodina de Sus, 880 m.
Marcaj: bandă roșie.

Distanță: 50 km.

Durata: 13 – 15 ore.

Caracteristici: Accesibil vara, total neindicat iarna. Traseu longitudinal.