luni, 27 aprilie 2015

Pescarul Amin


Pescarul Amin
-fragment-
de Vasile Voiculescu

Când se trezi coborâse noaptea...Se dezmetici. Scoase capul în afara grinzii şi privi dedesubt adâncul bulboanei...Ciudat: aşa, dintr-o dată, acum o străvede uşor până la fund. Vedea bine: unii peşti odihneau nepăsători pe nomoale; alţii forfoteau între două ape; la faţă, ştiucile săreau de un cot; crapii se smuceau spre văzduhul neângăduit; ici-colo clipoceau mrene argintate, plătici parcă aripate se avântau să zboare. Căută morunul; îndelung. Nu-l află. Se ascunsese? Şi se-nciudă. Îşi aminti de basm: cineva dinlăuntrul lui îl învăţă să se dea de trei ori peste cap, ca voinicul năzdrăvan, şi are să se prefacă în gând...Gândul pătrunde pretutindeni...Cât era de amărât, tot îşi zâmbi: încercase în copilărie toate tumbele.
„Nu aşa...ci în suflet”, îi şopti lăuntrul. Aha...să-şi întoarcă de trei ori peste cap sufletul?! Aşa se poate. Se auzea şi se asculta vorbindu-şi şi răspunzându-şi singur. Să cerce. Ce strică! Şi se încordă...O dată: şi intră ca în fundul morţii. A doua oară: şi ieşi ca dintr-un înec. A treia oară: se opri într-un luminiş de adânc. Şi iată, se făcuse gând. De ce nu ştiuse asta mai înainte? Trebuise să vină ananghia să-l înveţe?
Acum coborâ acolo în fund cu toată ştiinţa gândurilor pescăreşti. Se strânse în sine ca într-o dureroasă rugăciune, numai să descopere morunul. Pentru ce? Să-i ceară iertare? Să-i cerşească sfat? Să-i implore ajutor?
Căci el nu ştia, nu se pricepea să-şi întoarcă chipul în sus, spre Cerul de deasupra. Numai plugarii fac aşa, cerşind de la Dumnezeul lor ploaie. Pescarii au cerul lor în fundul apelor; cer mult mai adânc: ameţitor de misterios...Dumnezeul lor nu umblă pe nori; se poartă pe mugetele talazurilor, prin vârtejuri şi anafore, pe chiţii şi morunii biblici. Unul din aceştia se afla închis aici, şi Dumnezeu trebuie să fie pe aproape. Un mare, solemn fior îl străbătu, din creier, prin măduvă, până în vârful tuturor mădularelor. Ca ţipătul de atac al trâmbiţei. Apoi altul şi altul, tot mai iute, tot mai dese. Tremura gol, prins ca de un ger năprasnic. Dinţii îi clănţăneau ca o meliţă nebună. Îl întorseseră frigurile copilăriei? Apoi zgâlţâiturile încetară şi simţi că începe să ardă. Arsură lăuntrică, dulce şi bună, ca o mângâiere de sobă când intri iarna în casă. Se potolea...îi era bine...acum se putea uita fără să cadă în cerul de dedesubt. Se scrută singur; simţea că trece într-o altă prefacere. Nu mai avea nimic de-a face cu fapta, cu lucrarea...De acum se închina cugetelor, odihnei în gânduri...Ca bunicul...Oare îmbătrânise aşa, dintr-o dată? Se cercetă: poate! Dar, oricum această bătrâneţe se arăta cu totul nouă, un alt chip al vieţii...O îmbogăţire a ei cu nemăsurate lărgimi înapoi şi înainte, o scumpă atotânţelegere, o dezinteresare împărătească, o nepăsare plutind binevoitoare deasupra tuturor. Bătrâneţe grea de har şi puteri, dezbărate de carne, strânse, încordate în ele însele ca pentru o înălţare. Cum putea fi bătrâneţe, când se simţea gâlgâind în el ca sucul uriaş a mii şi mii de alte vieţi stoarse într-o clipă de tot ce aveau mai tare şi mai preţios în ele ca să i se dăruiască lui. Acum înţelegea deplin: viaţă nu este nici ziua de azi, nici mâine, nici anul întreg. Vieţii adevărate îi este de ajuns clipa, clipa plină în care pumnul destinului tescuieşte timpul într-o lacrimă, ca de spirt. Clipa când copil, a scos singur întâiul peşte, un crap de două ori mai mare decât el. Clipa când, într-o noapte, plecat pe gura bunicului să-i audă şoaptele, acesta, cu un oftat ce a încremenit vremile, şi-a dat sufletul chiar în sufletul lui. Clipele astea nu sunt timp, n-au să moară niciodată...
Focul lăuntric se potolea. Sudorile îl brobonau ca o rouă. Acum o siguranţă atotstăpânitoare îl liniştea. Pentru ce să mai sape să-şi întărâte fiinţa cu întrebări şi ispitiri? Asta face timpul, viitorul. Nu e mult mai bine să lase nedezgropate avuţiile destinului, mulţumindu-se cuminte să le ştie tăinuite acolo, ca un avar care nu-şi dezgroapă comoara ascunsă de strămoşi în beciurile deasupra cărora el doarme? Şi iată, stând acolo uitat de treburi, celălalt mare izvor al vieţii, potmolit până atunci, de neastâmpăr, muncă şi griji, se desfundă în el: închipuirea. Ea îi umplu dintr-o dată pustiile singurătăţii şi ale dezolării cu vedenii, îi croi lumi, îl găti pentru îndrăzneli nemaiâncercate şi îl ajută să ajungă neajunsul. Închise ochii şi străpunse, acum lăuntric, unul după altul, cleştarele cerului de ape, deschis sub el, boltă cu boltă. Cum scânteiază acolo misterioasele zodii de ape, ţinându-se de mâini într-o fantastică horă ce înconjoară universul! Printre ele mişună peştii uriaşi din care i se trage neamul, leviatani strămoşi ai legendelor, care cârmuiau sorţile pescuitului, chiţii nemăsuraţi, morunii balauroşi veghind peste adâncimi, biruitori ai tuturor potoapelor, din care ieşeau pe ţărmuri să nască oameni din pântecul lor rodnic şi să întemeieze neamuri tari pe meleagurile pustiite. Ocrotitori prin veşnicie, îi simţea acum mai aproape şi mai adevăraţi decât pe bieţii pescari, soţii lui, cu care aruncase pân-adineauri năvoadele cât pânza de păianjen şi trăsese la lopeţi cât firele de pai. Unul după altul, gândurile explodau cu zvâcniri de cartuşe de dinamită, rânduite de-a lungul creierilor. Până la urmă i le sparseră. Capacele cele mai tari săriră, fundurile se arătară: nu erau ale lui...Pătrunse în cotloanele zămislirilor dintâi, trecea prin toate întortocherile desfăşurărilor de la începutul începuturilor, vedea tot, cunoştea tot, simţea şi înţelegea tot...nu-l mai mărgineau pereţii lui strâmţi...privea aievea cum strămoşii nu mai şedeau ca chiliuţele de miere, despărţite, deosebite unele de altele, deşi în acelaşi unic fagur care era el. Obloanele dintre ei, sub apăsarea ananghiei, se spulberaseră, şi toată avuţia agonisită, toată ştiinţa lor, descoperirile, cercetările, biruinţele lor tăinuite, se vărsau din adâncurile lor în adâncurile acum ale lui...cu aceste uriaşe adaose privi iar sub el...În lumina de matostat bătut cu stele, fundul bulboanei era un adânc paradis regăsit...În care el intra, lăsând afară timpul, ca pe o slugă, să-l aştepte. Are să aştepte zadarnic: el trece în veşnicie...
În măreaţa-i aiurare, el fu aievea însăşi urzeala obştească, întregul sobor al străvechimii. Nu mai era o frântură. Se alcătuia, se împlinea cu întregul tot ce era afară. Şi tot ce fusese afară se umplea cu el. A...acum se putea uita lung, fără să cadă în adâncimile cerului de dedesubt, în slăvile înălţimilor adâncului. Ce însemna, îşi spunea singur, că Cerul de sus, măsurând vremea, se rotise cu zodiile lui întoarse şi arăta, cu pleiadele şi Carele miezul nopţii? Asta o făcea de milioane de ori. Şi tot închis sta. Pe când cerul lui, cel din adânc, se deschisese. Acum întâia oară. Pătrundea desăvârşit acolo. Se strămuta întreg. Întâi începu prin nişte fire subţiri, nmisterioase, de lumină: porneau din el, din ochi, din inimă, din vârful degetelor şi se ţeseau între el şi fiecare dintre fiinţele tuturor caturilor adâncului. Erau gânduri? Poate. Dar de alt soi, de soiul înţelegerilor cât ai clipi. Pricepea bine; acolo se mişcau stele şi peşti, nu una şi alta, ci topite într-o singură plăsmuire. Zodiile lumii se strângeau între cele două garduri...Şi îşi aduse aminte: robite, închise de el ca să le facă mâine praf dinamita.
Ah! Iată şi morunul. Zadarnic se târăşte pe fund, câutând să se ascundă în dosul constelaţiilor. E aşa de uriaş, că nu-l încap bolţile. În pântecele lui strălucesc aştrii înghiţiţi. Aşadar, se hrăneşte cu luceferi? Îl urmări lăuntric, ca într-o răsfrângere de oglindă magică. Arhanghelul apelor? Nu. Nu. Acum ştie: nu e morun. Este răs-strămoşul său, legendarul, de care i se povestise. Urcase din alte lumi în ape, de departe, se altoise cu băştinaşii şi întemeiase între braţele fluviului neamul cel tare al Aminilor. Le dase lege: să nu se atingă de moruni. Apoi pierise fără urmă într-o furtună. Ştie că aiurează, simţea cum delirul creşte nemăsurat, îl umple cu arătări cutremurătoare. Dar se desfăşura aşa de repede, că uneori nu-l mai putea ajunge din urmă. Rămâneau rupturi lungi, goluri negre. Apoi iar îl prindea. Da, nu i se păruse. Aici sub el se află raiul. Raiul stă în ape. Cum să îngăduie el ca nemernicii să-l facă fărâme? Unde avea să se mai ducă el după moarte. Ah, ştie ce are de făcut. Acum aşteptarea nu mai trebuie să stea sperioasă, locului, în el; ci să iasă la întâmpinarea întâmplărilor şi a durerilor. Încordarea îl luă pe sus, la duhul obârşiei veşnice cu care se înţelese. Timpul? Viitorul îndoielnic? Nu le va mai îngădui să-l viclenească cu taine, să-i ascundă surprinderi. Le va sili să se deschidă într-o clipă minunilor înfăptuirii depline. De altfel, are cheia. E în mâinile lui. Se ridică. O putere liniştită îl purta ca în vis. Dete ocol de câteva ori capcanei. Se urcă şi stete îndelung întins pe bârna din spate. Prubului, socoti, se coborâ, îşi umplu pieptul cu tot văzduhul nopţii şi se aruncă. Zodiile speriate se stinseră. Rămaseră numai peştii. Se scufundă glonţ la piciorul stâlpului din mijloc şi se puse cu nădejde să dea la o parte bolovanii, sacii cu pietriş, maldărele de stuf. Cele dintâi, apele simţiră şi se grămădiră pe el. În jur mişuna peştilor îl privea holbată. Se înăbuşea. Ieşi, luă o unealtă, îşi umplu din nou băşicile plămânilor şi ale pântecelui şi se afundă în acelaşi loc. Dărâmă, sparse, rupse şi făcu o gaură în gardul bătut de toată greutatea gârlei. Şi o dată cu povara apelor care năvăli pe spărtură şi-i smulse mâinile, îl covârşi şuvoiul de peşti zbucniţi peste el. Amin nu putu, sau nu mai vru să aibă timp? Morunul se ivise ameninţător. Când se înfipse în gaura neâncăpătoare şi se opinti, luă cu el în piept pe Amin, cu care porni vijelios peste gardul care se prăvăli. Şi alaiul fabulos al peştilor se desfăşură triumfal, la mijloc cu morunul fantastic înconjurat de cetele genunilor ducând la piept pe strănepotul său, pescarul Amin, într-o uriaşă apoteoză către nepieritoarea legendă cosmică de unde a purces dintotdeauna, omul.


vineri, 24 aprilie 2015

Pescarul(3)


Pescarul (Epigrama)

Mi-a demonstrat că, negreşit,
E cel mai bun la pescuit,
Când, cu un zâmbet fermecat,
O morsă blondă-a agăţat!


de Florin Radulescu

miercuri, 22 aprilie 2015

Monstrul din Loch Ness are un frate în Prahova. Povestea dihaniei din Lacul Paltinu, şarpele enorm cu cap de câine care i-a înspăimântat pe localnici

Povestea unui monstru care trăieşte în străfundurile Lacului Paltinu din Prahova a atras, de-a lungul timpului, numeroşi căutători de senzaţional pe malurile lacului de acumulare. Localnicii, mult mai familiarizaţi cu legendele locului, au poveşti de groază despre un şarpe enorm, de câţiva metri, negru şi lucios, pe care fie l-au văzut, fie l-au simţit în apă, în timp ce încercau să o traverseze Nessie, celebrul monstru din Loch Ness, lacul din nordul Scoţiei, nu este singura creatură care a îngrozit şi a incitat de-a lungul timpului pescarii, amatorii de senzaţional şi chiar oamenii de ştiinţă. Numeroase lacuri din România au poveşti condimentate cu lostriţe uriaşe, crapi gigantici şi diavoli care iau forme de animale dintre cele mai ciudate şi care, periodic, îşi iau tribut uman din rândul celor care vor să le cerceteze mai îndeaproape. Una dintre cele mai cunoscute poveşti este cea a şarpelui din Lacul Paltinu, format de barajul de acumulare cu acelaşi nume de pe Valea Doftanei. Legendele despre acest monstru - un şarpe şi nu un peşte de dimensiuni uriaşe, cum este cazul majorităţii poveştilor despre creaturile din lacurile României – au fost perpetuate de localnici din generaţie în generaţie, ajungând o certitudine pentru oamenii zonei, în marea lor majoritate ciobani şi agricultori. Concret, monstrul din lac, un Nessie local, ar fi un şarpe enorm, negru şi lucios, de aproape cinci metri în lungime şi 100 de kilograme în greutate, asemănător, mai degrabă, cu speciile din zonele tropicale ale lumii. Şarpele ar avea, de asemenea, un cap cu aspect hidos, lat şi cu ochii bulbucaţi, o adevărată apariţie de coşmar. Periodic, acesta apare la suprafaţa apei, înspăimântând oamenii, sau poate fi simţit prin apă, în timp ce localnicii traversează lacul. În urmă cu câţiva ani, un bărbat venit să se relaxeze pe malurile lacului Paltinu a realizat chiar şi o fotografie cu „monstrul“, într-o zonă pe la coada lacului, însă ipoteza existenţei unui şarpe de dimensiuni impresionante nu a fost confirmată niciodată, iar pozele au fost retrase din circuitul public. Povestea a creat o adevărată isterie, însă, iar televiziunile au stat cu zilele pe malul lacului în speranţa că şarpele uriaş îşi va face din nou apariţia. Şarpele a cărui apariţie a albit pe loc un ţăran Rădăcinile poveştii ar putea avea mai multe explicaţii, pe care Stelian Tăbăraş, cu origini în zonă şi autor la „Luceafărul de dimineaţă“, le-a prezentat într-un articol din respectiva publicaţie. Acesta a relatat două cazuri din copilăria sa, care ar putea avea legătură cu existenţa monstrului. „Pe lângă legendele ce păreau adevărate, două cazuri ne-au stârnit teamă şi compasiune. Unul era povestit de un om foarte serios, cum că ar fi întâlnit un şarpe cu cap de câine în munţii Zănoaga, lucru ce l-a speriat foarte. S-a urcat în căruţă şi a fugit spre sat, renunţând la lemne. Al doilea are implicaţii mult mai adânci şi adevărurile spuse sunt de verificat în continuare:.Nu mai ştim din ce cauză, un ţăran în toată puterea cuvântului a fost ridicat de acasă de securitate în plină noapte, băgat într-un „GAZ” (maşină rusească). Cică trebuia să dezvăluie unde a ascuns pistoletul şi ce urmărea, de fapt, cu el. Omul se ştia total nevinovat, dar pistoletul fusese găsit în podul casei sale, desigur, plasat acolo de cineva care-i voia răul sau chiar de cineva de la securitate. L-au dus la Ploieşti, l-au încarcerat într-o clădire de pe strada Toamnei (...). S-a întors după câteva zile în sat, slăbit, cu părul complet alb, tăcut şi însingurat. Acolo, în beci – ar fi povestit el femeilor – ar fi fost aruncat să stea şi peste noapte. Un şuierat sinistru şi două luminiţe într-un cap ce se agita l-au îngrozit. A strigat, a cerut să i se deschidă, a venit un paznic cu felinar şi i-a deschis uşa. Alături de el, în beci, era un şarpe uriaş, pus acolo desigur anume ca să înspăimânte anchetaţii. În acele clipe i-a albit părul. A ieşit promiţând că va declara tot ce vor ei, cât mai e în toate minţile. Nu ştim ce va fi declarat, dar femeile vorbeau în sat îngrozite, cu basmalele negre la gură (majoritatea erau în doliu), întâmplarea cu schingiuirile şi şarpele. Şi astăzi ţin minte că şi eu n-am dormit de spaimă câteva nopţi, iar în beci n-am mai intrat seara vreun an de zile. M-am gândit, desigur, mai târziu că acel şarpe uriaş din beciul securităţii putea fi un mod de transferare în mit a unei realităţi atât de cumplite, încât nu putea fi descrisă în cuvinte“, scrie Stelian Tăbăraş. Lacul Paltinu a dat naştere unor legende numeroase despre peşti şi şerpi monstruoşi care trăiesc în apele sale. Legenda monstrului ar putea avea o explicaţie mai apropiată de realitate şi prin existenţa unor somni uriaşi care trăiesc în lac. Aspectul somnului, negru şi lucios, cu capul lat şi ochii proeminenţi, precum şi dimensiunile impresionante la care poate ajunge un astfel de peşte, pot fi explicaţii extrem de plauzibile pentru apariţiile de coşmar din Lacul Paltinu.


Sursa:http://adevarul.ro/locale/ploiesti/monstrul-loch-ness-frate-prahova-povestea-dihaniei-lacul-paltinu-sarpele-enorm-cap-caine-i-a-inspaimantat-localnici-1_5536319dcfbe376e3564ec29/index.html


sâmbătă, 18 aprilie 2015

Superstitii cu imbracaminte




1 - Manusi - Iti va aduce noroc o pereche de manusi pe care le-ai primit sau le-ai gasit. Este semn rau daca pierzi o manusa sau dai cuiva o pereche de manusi.

2 - Moneda in buzunar - Se zice ca este bine sa porti tot timpul o moneda in buzunarul de la haina.

3 - Palarie - Se zice ca iti va purta ghinion o palarie pe care o asezi pe masa sau pe pat.

4 - Pantofi - Se spune ca daca asezi pantofii in pat acestia iti vor aduce ghinion. Este bine sa arunci cu un pantof vechi dupa cel ce pleaca de acasa, pentru a abate norocul asupra sa. - Nu este bine sa mergi incaltat numai cu un pantof, sau cu pantofi diferiti, pentru ca asta ar putea aduce moartea unuia dintre parinti. Nu lasati pantofii incrucisati cand va descaltati pentru ca e semn de ghinion.


luni, 13 aprilie 2015

Pe 16 decembrie 1942, Horia Sima a fugit din Germania în Italia


Pe 16 decembrie 1942, Horia Sima a fugit din Germania în Italia 
de Cicerone Ionitoiu

În noaptea de 24 decembrie, Killinger a anunţat pe Antonescu, în faţa guvernului, că Sima a dispărut şi că s-au luat măsuri suficiente în Germania. Ministrul de interne a trecut la măsuri, la frontieră şi în teritoriu. Au fost arestaţi 1.500 de capi legionari şi internaţi în lagărul de la Tg. Jiu.
Ce se întâmplase?....Pe scurt, lucrurile stăteau aşa. Sima, care era în Germania, aflase că în România se duceau tratative cu Mareşalul pentru reorganizarea mişcării fără el, Pătraşcu, Stoicănescu şi cei vinovaţi de rebeliune. S-a hotărât să torpileze această iniţiativă, recurgând eventual şi la sprijinul lui Mussolini. Oamenii lui Pătraşcu începuseră din noiembrie să schimbe mărci în lire italiene, în timp ce el căuta să însceneze un complot cu „agenţi" trimişi din ţară ca sâ-l omoare pe Sima. „Agenţii" erau tot legionari, care lucrau la uzina de avioane de la Rostock şi cu toţii dormeau împreună.
Pătraşcu, finul lui Sima, cu o grupă de legionari deveniţi schingiuitori, printre ei numărându-se Popa Emil, Eugen Teodorescu, Vasile Coma, Pavel Grimalschi, Roşu Octavian, Nistor Chioreanu, dr. Victor Apostolescu, Traian Boem şi încă 5-6, a început să tortureze alţi „camarzi", îngrozitor şi să le smulgă declaraţii că veniseră ca să-l omoare pe Sima. Această oribilă înscenare a durat între 1-8 decembrie 1942, până ce a fost descoperită de Gestapo. Cu acea ocazie Wilmas, şeful poliţiei a spus: „N-am văzut aşa ceva de când sunt în poliţie", iar instrumentele de tortură au fost adunate şi duse la muzeul poliţiei din Rostock.
După terminarea anchetei, poliţia i-a trimis o relatare lui Sima, spunându-i că nu-i adevărat complotul şi că viaţa nu-i este în pericol. Se mai descoperise că o echipă formată şi condusă de Ovidiu Găină trebuia să ucidă pe membrii Forumului legionar ce se găseau la Berkenbrueck, care nu erau de acord cu metodele de conducere ale lui Sima. Şi totuşi, Sima era hotărât să plece. Const. Stoicănescu luase legătura cu Mihai Enescu, ataşat comercial la Madrid şi curier între legaţiile din Spania şi Italia, pe care l-a adus şi în Germania, unde au pus la punct „plecarea" lui Sima la Roma, unde urma să i se aranjeze o întrevedere cu Mussolini. Pe 16 decembrie Sima a fugit şi pe 18 decembrie au fost arestaţi legionarii din Germania.
Fotin-Mihai Enescu l-a aşteptat pe Horia Sima la Brenner şi l-a dus la Roma. Când Hitler a aflat vestea fugii, a dat ordin că dacă nu va fi prins, legionarii să fie împuşcaţi. Până la urmă, Stoicănescu a dat numele lui Fotin Enescu şi adresa de la Roma, unde au plecat imediat doi poliţişti. Dar Enescu dispăruse de la domiciliu. A fost totuşi găsit şi a promis că-l va da germanilor, dar nu s-a ţinut de cuvânt. Atunci serviciile secrete au recurs la o stratagemă, anunţându-l pe Enescu că vor fi primiţi de Mussolini şi două maşini luxoase s-au prezentat să-i conducă pe „înalţii" oaspeţi la Duce. Dar pe parcurs s-a deviat drumul şi au ajuns la poliţie, unde Sima, arestat, a fost îmbarcat în avion şi dus de data aceasta la închisoare, unde se găseau toţi camarazii, pe 27 decembrie.

În aceste condiţii fuseseră arestaţi şi legionarii din România, iar Antonescu, furios, ameninţa cu oprirea trimiterii de trupe pe front. Iosif Costea, unul din fruntaşii legionari rămaşi în ţară cu conducerea clandestină a mişcării legionare, în cursul lunii decembrie a reuşit să scape de arestări, fugind în Iugoslavia, unde a stat până în toamna lui 1943, când a fost chemat de Horaţiu Comăniciu, care între timp luase legătura cu anturajul lui Iuliu Maniu, secondat fiind de prof. George Mânu, ing. Ion Veţeleanu şi alţi câţiva legionari ce-şi dăduseră seama că trebuie schimbată linia de orientare.
Mareşalul Ion Antonescu continua să fie îngrijorat de fuga lui Sima şi acest lucru a ajuns la urechile lui Hitler care a dat dispoziţie să se calmeze spiritele. Ca urmare, Manfred von Killinger l-a văzut pe Mihai Antonescu pe 29 decembrie 1942, asigurându-l că nici un for german nu este amestecat în fuga lui Horia Sima. Minis*trul de externe german, von Ribbentrop, de asemenea i-a dat dispoziţie omului său de la Bucureşti să meargă la Mareşal pentru a-i arăta indignarea Fuhrerului în legătură cu acest caz şi că datorită ordinelor lui a fost găsit la Roma de unde l-au adus arestat.
În următoarele două zile, 1 şi 2 ianuarie 1943, von Killinger l-a vizitat pe Antonescu căutând să-l liniştească şi să-l asigure de tot sprijinul lui Hitler. Desigur Antonescu era furios şi de situaţia de pe fronturi şi de atitudinea unor comandanţi germani şi la sfârşitul discuţiilor i-a spus reprezentantului lui Hitler: „ Germania are de ales: Mareşalul Antonescu sau Horia Sima. "
Şi într-adevăr, situaţia fronturilor era dezastruoasă. Armata a IV-a condusă de generalul Constantinescu Klaps-Constantin, care intrase în luptă la sfârşitul lunii de*cembrie, după 10 zile de luptă, era complet sfărâmată şi inexistentă, după mărturisirea generalului C. Sănătescu.
Armata a II-a era şi ea într-o situaţie asemănătoare la sfârşitul anului 1942: din 170.000 de oameni rămăseseră numai 35.000, restul morţi şi prizonieri, iar din 70.000 de cai mai avea doar 20.000, pe care cu greu îi mai hrănea.
Armata a VI-a germană cu ceva din armata română, aflată între Don şi Volga, sub conducerea lui von Paulus, cu 200.000 de oameni şi 17 generali se afla încercuită. Armata din Caucaz era în retragere. Trupele germane luau cu forţa maşinile româneşti, pe motiv că românilor nu le trebuiesc, ceea ce crea o situaţie tensionată pe zi ce trecea. Aşa devenise colaborarea frăţească româno-germană.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-043)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1146-Pe-16-decembrie-1942-Horia-Sima-a-fugit-din-Germania-în-Italia

luni, 6 aprilie 2015

Carti controversate *English as She Is Spoke



English as She Is Spoke

Când English as She Is Spoke a fost publicată în anul 1883, a stârnit controverse, dar nu din cauza unor probleme serioase, ci din cauza conţinutului umoristic. La jumătatea secolului al XIX-lea, autorul portughez numit José da Fonseca a devenit cunoscut datorită ghidurilor bilingve de expresii pe care le scria, care veneau în ajutorul călătorilor şi al persoanelor doritoare de a învăţa mai multe limbi străine. Cea mai de succes publicaţie a sa a fost un dicţionar Portughez-Francez, care a fost adaptat de un bărbat pe nume Pedro Carolino. După reuşita volumului iniţial, Carolino s-a hotărât să scrie propriul ghid de conversaţie Portughez-Englez. Dar a folosit ca autor numele cunoscutului Jose da Fonseca, fără ca acesta să ştie. Problemele au început să apară atunci când oamenii şi-au dat seama că Pedro Carolino nu ştia limba engleză.

Controversa

English as She Is Spoke este privită ca una din cele mai amuzante cărţi scrise în secolul al 19-lea, şi ca o sursă clasică de umor neintenţionat, graţie faptului că traducerile în limba engleză oferite sunt în general incoerente şi greşite. Se crede că Pedro Carolino a folosit un dicţionar Francez-Englez pentru a traduce ghidul de conversaţie Portughez-Englez scris de da Fonseca. Încercarea lui nu a produs un limbaj coerent. Se pare că folosirea unor cuvinte cu sens literal a dus la echivalarea unor expresii în mod cu totul nepotrivit. De exemplu, expresia portugheză „chover a cântaros” e tradusă ca „raining in jars”, când defapt ar fi trebuit să fie „raining buckets”.
În continuare vom exemplifica alte expresii folosite în carte: „the walls have hearsay”ar trebui să fie the „walls have ears”. „He got to four feet” ar trebui să fie „he is crawling”. „Sure the road” este folosit în locul variantei corecte the „road is safe”. În cazul „That pond it seems me many multiplied of fishes. Let us amuse rather to the fishing”, corect ar fi „This pond seems like it’s full of fish. Let’s have some fun fishing”. Mark Twain a spus despre English as She Is Spoke: „Nimeni nu poate face adăugări la absurditatea acestei cărţi, nimeni nu o poate imita cu succes, şi nimeni nu poate spera să scrie una la fel. Este perfectă”.

Sursa:http://zeceintop.ro/cele-mai-controversate-carti/

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Demonii universului *Machembuchus(Materbuchus)



Mechembuchus, Meterbuchus)

Etimiologia cuvântului este necunoscută, dar cei mai mulţi traduc acest cuvânt ca “fără valoare”. Într-un apocrif ebraic intitulat”Cartea Jubileelor“, cei necircumscrişi sunt numiţi “fiii lui Belial”. În scriptura islamică, se spune că demonul Belial ar fi petrecut la un ospăţ al unui sărac, şi l-ar fi hrănit pe un om bogat cu resturile vomate. Atunci când cel bogat n-a mai avut nevoie de el, a fost trimis în lumea subterană pentru a-l servi pe însuşi Satan.
Într-o carte de practici de evocare a demonilor, se spune că Belial este un rege puternic, ce conduce peste 50 de legiuni de demoni, şi a fost creat imediat după Lucifer. Belial apare şi în Biblie, ca în următorul pasaj:
Cor.II (6:15): “Şi ce învoire este între Hristos şi Beliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”
Celebrul vizionar Edgar Cayce, vorbind despre existenţa Atlantidei, afirma că societatea atlantidică era divizată în două fracţiuni: una bună, denumită “fiii legii” şi alta malefică denumită “fiii lui Belial”.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cei-mai-mari-7-demoni-ai-universului/

vineri, 3 aprilie 2015

Sat Ciocanesti-Valea Colacu(Bistritei)-Vf.Runcu-Valea Colacu(Moldovei)-Sat Colacu(Obcinele Bucovinei)



8. Sat Ciocănești, 855 m – valea Colacu (Bistriței) – vf. Runcu, 1283 m – valea Colacu (Moldovei) – sat Colacu, 755 m.


Marcaj: punct roșu.


Distanță: 11 km.


Durata: 3 ore.


Caracteristici: Accesibil tot timpul anului, dar numai pe vreme bună în timpul iernii. Traseu transversal.


Trasee intersectate: 1.




Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-obcinele-bucovinei/

miercuri, 1 aprilie 2015

Pescarul(2)


Pescarul 
de Valeriu Cercel

Este persoana-aceea care,
Din Valea Seacă-n Machu Picchu,
De-ar fi să-i zici c-a prins un viciu,
Ţi-ar arăta…”atât de mare !!!”

E individul ce, efort
Pe lac depune şi de plouă,
Iar de-a-nţepat o fâţă, două,
Numeşte-această treabă, sport,

E singurul din cei în viaţă
Care, modest, precum se ştie (!)
Cu-n peşte în fotografie,
Pe el nu-l vezi să stea în faţă,

E-un poliţai care, pe targă,
De sete, foame leşinat,
Nu pleacă pân’ ce n-a luat
Un infractor, măcar, pe vargă,

Şi tot el e nevinovat (!)….
Pentru a nu ştiu câta oară
Se laudă c-a tras pe sfoară
Pe-atâţia şi….nu-i condamnat,

E comunistu’ ăl mai mare,
Ce, fără pâine, mămăligă,
Doar cu carnetu-n mănă strigă
Sperând să prindă roşioare,

E insul ce, bun de guriţă,
Cu polonicul învăţat,
E mulţumit când i-a picat
Măcar o ştiucă-n linguriţă,

E un flăcău ce, la parâmă
Trăgând o noapte-n disperare ,
Posedă muşchi ca să declare
C-ar mai avea un pic de râmă,

E juna care-a prins un domn
În plasa ei, şi de un an
Caras visează, sau biban,
Mergând de mână cu un somn,

E pensionarul ce, dieta
Pe la scrumbii şi-o tot răsfaţă
Fără de băţ, nici plumbi, nici aţă,
Uşor, de sus….cu mulineta….

Sunt vicioşii-aceia care
S-or duce unul câte unul….
Başca femei, rachiu, tutunul….
Noroc că au….multă răbdare.

Valeriu Cercel

Pescarul amator


Pescarul amator 
de Prundoiu Dan

I-a zis nevastă-sa, de la obraz,
"Să nu mai dea cu băţu-n baltă"!
De-atunci, mereu când vine de pe iaz,
La pescărie face haltă...

Dan-T