duminică, 27 octombrie 2013

Voina-Muntele Vacara-Refugiul Iezer *muntii Iezer Papusa


2. Voina – Muntele Văcara – Refugiul Iezer.

Marcaj: Voina – Crucea Ateneului, bandă roșie; Crucea Ateneului – Refugiul Iezer, cruce albastră, punct albastru.
                                                                                                                                                     
Durata: Voina – Crucea Ateneului, 4 ¾ ore; Crucea Ateneului – Refugiul Iezer, ¼ oră.

Caracteristici: Traseu accesibil iarna pînă la Crucea Ateneului.

Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-muntii-iezer-papusa/

Viermele dong chong xia cao: va ofera o energie absolut incredibila!


In toamna lui 1993 lumea sportului a fost zguduita atunci cand un mic grup de atlete din China au depasit intr-un interval de sase zile cateva recorduri mondiale fixate de foarte multa vreme. Aceasta brusca calificare de anvergura mondiala a chinezoaicelor a dat imediat nastere banuielii ca erau dopate, fapt nedovedit. Ceea ce au realizat aceste atlete era incredibil, caci recordurile doborate de ele fusesera stabilite cu ani in urma de femeile din estul Europei care se dopau pentru sporirea performantelor lor sportive.
Ofensate de aceste suspiciuni, autoritatile chineze au impartasit secretul: un program de antrenament riguros si o dieta speciala care includea plante chinezesti traditionale si o potiune bogata in minerale din viermele dong chong xia cao. De obicei recordurile mondiale sunt doborate cu mari eforturi, la diferente de zecimi de secunda sau secunde. Expertii au stabilit ca astfel de diferente cu care au fost doborate recordurile trecute nu se pot explica numai prin rigurozitatea antrenamentului. E evident faptul ca aceste performante se datoreaza efectelor plantelor chinezesti asupra trupului.
Dar ce este dong chong xia cao? Avand numele latinesc de Ophiocordyceps sinensis, aceasta este o ciuperca care paraziteaza larvele de molii si produc un fruct ce este folosit ca remediu natural. Ciuperca germineaza larva vie, o omoara si o mumifica, si ceea ce ramane este fructul amintit.
Viermele dong chong xia cao este folosit de medicina traditionala chinezeasca si de cea tibetana, intr-o multime de afectiuni si boli, de la oboseala pana la cancer. Ea este folosita si ca afrodisiac, dar si pentru echilibrarea dintre yin si yang. Intr-un studiu medical stiintific din anul 2013, s-a constatat ca acest vierme are puternice efecte anti-inflamatorii, ceea ce arata ca nu degeaba chinezii il folosesc inca din antichitate.
Sursa:http://www.almeea.com/viermele-dong-chong-xia-cao-va-ofera-o-energie-absolut-incredibila/

Dobanditi magnetism si veti fi capabili sa va vindecati pe voi insiva dar si pe altii!


Omul are in el doua substante: substanta elementelor active ale corpului fizic si substanta provenita din elementele active ale materiei astrale. Amandoua, combinandu-se, formeaza o a treia substanta. Aceasta substanta compusa se aduna, pe de o parte, in anumite parti ale omului, si, pe de alta parte, formeaza o atmosfera in jurul lui, asemanatoare cu cea din jurul unei planete.
Atmosfera unei planete primeste sau pierde in mod continuu substante, sub actiunea altor planete. Omul este inconjurat de alti oameni, asa cum planetele sunt inconjurate de alte planete. Atunci cand, in anumite limite, doua atmosfere se intalnesc, si cand aceste atmosfere sunt „in simpatie”, se stabileste intre ele o relatie care da rezultate conforme legilor. Ceva circula. Cantitatea de atmosfera ramane aceeasi, dar calitatea se schimba. Omul isi poate controla atmosfera.
Este ca si la electricitate: exista pozitiv si negativ. Unul sau celalalt poate fi marit si facut sa se scurga ca un curent. Orice lucru are o electricitate pozitiva si una negativa. In om, dorintele si non-dorintele pot fi pozitive si negative. Materia astrala se opune intotdeauna materiei fizice.
Pe timpuri, preotii erau capabili sa vindece bolile prin binecuvantare. Unii preoti isi puneau mainile pe bolnav. Altii putea vindeca de la mica distanta, iar altii si de la o distanta mai mare. Un preot era un om care avea „substante compuse” si putea sa le foloseasca pentru a-i vindeca pe ceilalti. Un preot era un „magnetizator”. Bolnavii erau lipsiti de substante compuse, de magnetism si de viata.
Aceste substante compuse pot fi vazute daca sunt concentrate. O aura, un halou este un lucru real si care a putut cateodata sa fie vazut in locurile sfinte sau in biserici. Mesmer a redescoperit folosirea acestei substante. Pentru a fi capabil sa o folosesti, trebuie mai intai sa o dobandesti. Asa se intampla si cu atentia. Atentia nu se dobandeste decat prin lucru constient si prin suferinta voluntara, prin mici actiuni facute voluntar.
Faceti dintr-un scop mic scopul vostru, aceasta va va face sa dobanditi magnetism. Magnetismul, ca si electricitatea, poate fi concentrat si transformat in curent.
Sursa:http://www.almeea.com/dobanditi-magnetism-si-veti-fi-capabili-sa-va-vindecati-pe-voi-insiva-dar-si-pe-altii/

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Cabana Gura Zlata-Gura Apei-Vf.Zlata-Taul Zanoaga Mare-Cota 1699-"La Clince"-Dosu Slaveiului-Lacul Ana-Lacul Bucura *muntii Retezat


12. Cabana Gura Zlata (775 m) — Gura Apei (998 m) — vf. Zlata (2140 m) —taul Zanoaga Mare (1997 m) — cota 1699—„La Clince' (2076 m)— Dosu Slaveiului (2346 m) — lacul Ana (1979 m)— lacul Bucura (2041 m).

Marcaj: cruce albastra.                                                                                                                          

Timp de mers: 11—12 ore.


Portiunea de traseu curpinsa intre caoana Gura Zlata si Gura Apei (unde se afla un modest camping cu casute) se poate parcurge cu un autovehicul oarecare, folosind drumul forestier de pe valea Riului Mare care, trecind de obirsia acestuia, de aici mai departe urca in susul Lapusnicului Mare. Soseaua dintre Gura Zlata si Gura Apei (11 km) ramine, tot timpul, pe versantul sting al vaii Riului Mare. Curind dupa plecarea de la Gura Zlata, valea se strimteaza si drumul urca mult deasupra apei; in ocolisuri ce copiaza sinuozitatile vaii, el trece prin fata piciorului de munte Cioaca Albinului si, mai departe, prin dreptul confluentei piriului Radesul M ic cu Riul Mare. Putin mai in amonte de gura piriului Pietrii, soseaua revine in apropierea apei pe care o insoteste mai departe. La pepiniera silvica Corciova (943 m) ne aflam in zona de obirsie a Riului Mare care, aici, ia nastere din intilnirea Riului Ses cu Lapusnicul Mare. Tot aici, intilnim si semnul banda rosie care marcheaza cararea ce vine dinspre vest, de la Muntele Tarcu, la Gura Apei.
Soseaua coteste la stinga si curind ajunge la Gura Apei. In continuare, pentru parcurgerea restului de traseu, vom trece pe dreapta Lapusnicului Mare, coborind in josul apei pina dincolo de cantonul silvic. Nu departe de acesta, intr-o zona cu poieni de pe dreapta vaii, cararea vristata cu cruce albastra coteste la dreapta si incepe un urcus pe care serpentinele incolacite pe Picioru Zlata abia de reusesc sa mai domoleasca oleaca priporul muntelui.
Dupa iesirea din padure, poteca continua urcusul de-a lungul greabanului de munte, conturind catre dreapta caldarile de obirsie ale unor numerosi afluenti ai Lapusnicului Mare. Intilnim in cale, asezata pe culme, o stina dupa care urmeaza un intins cimp de jnepenisuri. Urcam mereu, de data aceasta mult mai usor decit am facut-o pe virtejele potecii de pe botul de munte implintat intre valea Lapusnicului Mare si cea a Riului Mare. In fata se inalta vf. Zlata (2140 m) pe care il ocolim pe la dreapta lui.
Traseul se desfasoara de-a lungul unor vaste zone inierbate, luind directia spre NE. Urcind mereu, insa nu prea din greu, ajungem in zona de est a uneia dintre seile scobite in culmea Rades—Zanoaga, Aici, venit de pe clinele sudice ale culmii Radesului, intilnim traseul marcat cu triunghi rosu. Din acest punct mai departe, drumul catre lacul Bucura este descris in cadrul prezentarii traseului nr. 11.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php

vineri, 25 octombrie 2013

Războiul celor trei cete diavolesti cu crestinii

Războiul celor trei cete diavolesti cu crestinii

Deoarece lupta noastră nu este împotriva sângelui si a trupului (Efes. 11,2; VI,12), cum zice Sfântul Apostol Pavel, cei care ne războiesc puterile noastre în ascuns trebuie să fie văzuti ca o altă lume nevăzută. Pentru că cele trei cete diavolesti luptă pe crestinii care se nevoiesc, actionând asupra celor trei puteri sufletesti ale oamenilor (puterea poftitoare, puterea mânioasă si puterea ratională).
Abisul nemăsurat al poftei este luptat de prima ceată diavolească, ce revarsă din putoarea sa poftitoare în oameni. Mâniei sau iutimii îi corespunde a doua ceată diavolească, ce injectează în om patimi de stăpânire lumească. Acesti diavoli pot să fie biruiti de oamenii care întorc cu bărbătie puterea mânioasă asupra vrăjmasilor nevăzuti. In sfârsit, stăpânitorii văzduhului, ceata diavolilor rationali (arhiconi) îsi trimit atacurile împotriva mintilor oamenilor ce se îndeletnicesc cu stiinta cunoasterii (filozofia, teologia, imaginatiile) si îi îndeamnă la făurirea de idei contrare lui Dumnezeu. Pentru că însesi momelile lor, gândurile insuflate iau forma de gânduri înalte sau de năluciri luminoase, în sensul material sau intelectual al cuvântului. Astfel, aceste duhuri vor să stăpânească marea, pământul si văzduhul.
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

Atentie la ganduri! Acestea se pot transforma in farmece… Un caz uluitor de materializare a unor ganduri malefice


Puterea gandului este enorma. Fireste, aceasta putere este cu doua taisuri, daca putem spune; asa: ea poate fi folosita atat in bine cat si in rau. Este intocmai cal un cutit, care poate fi folosit in scopuri utile, cum ar fi pentru a taia painea, dar si in scopuri criminale, cum ar fi injunghierea vecinului – ceea ce este extrem de putin recomandabil!
Am putea cita drept exemple nenumarate cazuri; este suficient sa rasfoim lucrarile de specialitate pentru a le gasi. Iata un astfel de caz, extras din cartea Magia Magnetica, de Cahagnet. Doctorul Recamier, de la Academia Regala de Medicina, se afla intr-o calatorie cand deodata osia trasurii sale s-a rupt intr-un anumit sat. El a pus sa fie deshamati caii si a cautat un fierar. Exista intr-adevar unul in sat, dar era bolnav. Atunci, doctorul s-a dus sa-l vada pe fierar, care era tintuit la pat, fiind foarte slabit. Examinandu-l, doctorul a aflat cu stupefactie ca fierarul nu mai dormea deoarece un anumit individ, care locuia in satul vecin, avea pica pe el si-l impiedica sa doarma bocanind intr-un ceaun… Doctorul s-a dus sa-l viziteze pe individul respectiv care i-a raspuns ca intr-adevar, el era cel care-l impiedica pe fierar sa doarma… Dar, i-a spus doctorul, cum faci sa te auda de la o asemenea departare? „Las’ ca stiu eu ca aude foarte bine!…” a fost raspunsul. Doctorul Recamier i-a spus doar sa inceteze cu aceasta manevra, daca vrea sa-i fie bine… Interlocutorul lui a tinut seama de avertisment, si astfel fierarul a putut mai intai sa doarma, apoi sa repare osia rupta!
Farmecele, care au facut destule pagube, tin tot de domeniul gandurilor, care sunt „incarcate” in vederea obtinerii unui anumit rezultat precis. Aceste practici au cam disparut la ora actuala, insa modul lor de functionare este practic acelasi: mai intai se creeaza o anumita forma-gand determinata in vederea atingerii unui tel precis, dupa care se realizeaza o repetare mai mult sau mai putin indelungata (in functie de forta si maiestria ganditorului). Mai exact, totul depinde de puterea sa de a se concentra si de a energiza forma-gand; dupa ce aceasta se maturizeaza, ea va fi trimisa „destinatarului” si asta e tot.
Iata ce s-a petrecut in cazul fierarului: individul rau intentionat s-a gandit sa-l impiedice sa doarma, facand zgomot. Drept urmare, el bocanea ca un surd intr-un ceaun, otarandu-se si gandind: „Auzi harmalaia, nu-i asa! Hai, auzi-o si mai tare!”… si bocanea in continuare! Forma-gand s-a creat, s-a copt foarte repede si s-a dus la tinta ei, pentru a-si implini menirea: disociindu-se in mintea fierarului, acesta „auzea” mental, dar in mod real, si astfel scopul nefast era atins. Sa nu uitam ca acest exemplu este istoric si ca el provine de la un membru al Academiei Regale de Medicina din Paris…
Insa dumneavoastra nu doriti nicidecum sa utilizati gandul in scopuri malefice, daunatoare celorlalti. Nu trebuie sa faceti asa ceva, pur si simplu pentru ca nu este spre binele dumneavoastra. Interesul dumneavoastra este sa fiti altruist, sa „deveniti” o forta a Binelui… astfel, veti obtine fericire… Aceasta nu este o simpla afirmatie fara nici un temei, ci este expresia exacta, riguroasa, a adevarului! Vedeti dumneavoastra, cel mai bun mijloc de a fi fericit este de a gandi cu putere, de a intretine ganduri benefice, de a gandi Binele.
Sursa:http://www.almeea.com/atentie-la-ganduri-acestea-se-pot-transforma-in-farmece-un-caz-uluitor-de-materializare-a-unor-ganduri-malefice/

Partidul Naţional Român din Transilvania preia conducerea destinelor româneşti

Partidul Naţional Român din Transilvania preia conducerea destinelor româneşti
de Cicerone Ionitoiu

 Încheierea păcii de la Brest-Litovsk, între Rusia bolşevică şi Germania, lichidase frontul de răsărit de la Marea Baltică până în Bucovina eliberând forţe care au fost trimise pe frontul de apus, iar România rămăsese complet izolată, fără posibilitatea de a mai fi aprovizionată cu armamentul aliaţilor ce venea prin Rusia.
 Câteva săptămâni, premergătoare semnării armistiţiului, atmosfera în sânul clasei conducătoare româneşti din Moldova a fost dramatică. Şantajului cu zdrobirea şi anexarea României de către Austria i se opunea altă ipoteză, tot aşa de dezolantă, ca retragerii conducerii ţării prin Rusia spre Aliaţi.
 Soluţia „gen Iuliu Maniu", de a câştiga timp a fost adoptată şi de Ion Brătianu care l-a sfătuit pe Rege să înceapă discuţiile. Regele, cu lacrimi în ochi, a răspuns la propunerea plecării: „Hotărârea mea în această privinţă este irevocabilă. Cât timp va rămâne liber un petec al teritoriului naţional, eu voi rămâne acolo, cât timp va rămâne un soldat şi un drapel românesc, eu voi rămâne alături de el, oricare ar trebui să-mi fie soarta". Şi de aceea Regele Ferdinand a rămas un Rege mare.
Dar, ca întotdeauna în astfel de momente tragice s-au găsit români care să se arunce în braţele Puterilor Centrale şi să împroaşte cu noroi pe cei ce vedeau rezolvarea problemei noastre numai prin victoria Triplei înţelegeri. Printre ei se număra Petre P. Carp, Alex. Marghiloman, Constantin Stere, Titu Maiorescu, I. Slavici. Pentru a fi drepţi, trebuie amintit că în vremurile de mare cumpănă s-au găsit şi ardeleni care au făcut declaraţii de „fidelitate" faţă de Austro-Ungaria, precum Alexandru Vaida-Voievod şi Theodor Mihali (1914) sau, şi mai mult, de colaborare în detrimentul poporului român, ca Vasile Mangra (1916) în schimbul postului de Mitropolit.
In acel moment dramatic al Regatului României, mulţi români au părăsit ţara plecând prin Rusia să se instruiască în străinătate, printre ei găsindu-se Traian Vuia, George Strat, Zapan, iar alţii angajându-se în lupta exilului creând Consiliul Naţional Român, cu ramificaţii în Statele Unite, Franţa, Suedia, Elveţia... în scopul sensibilizării lumii asupra dramei româneşti, a strângerii de ajutoare şi a constituirii grupurilor de voluntari.
 Greutatea activităţii politice cădea acum pe umerii ardelenilor, care preluaseră „ştafeta făcliei naţionale" confruntându-se în cluburile politice şi cancelariile diplomatice cu ungurii care nu precupeţeau nimic din arsenalul culiselor.
 Cauza românească îşi găsea ecou, în acele momente de restrişte, chiar în „Declaraţia de încheiere a Conferinţei Aliaţilor" de la Londra, pe 19 martie 1918: „România este victima torentului de dominare..., iar toate păcile de acest fel, noi nu le putem recunoaşte pentru că ne propunem ca prin eroism şi stăruinţă să lichidăm cu politica spoliaţiunii pentru a face loc unui regim de pace durabil prin organizarea dreptului".
 Iuliu Maniu trece la conducere
 Peste un sfert de milion de transilvăneni părăsiseră fronturile austro-ungare înrolându-se în alte acţiuni ce urmăreau scuturarea jugului opresorilor şi în peregrinările lor se întâlneau cu fraţii de suferinţă ai celorlalte naţionalităţi asuprite: cehi, sârbi, slovaci... ce fuseseră înşiraţi de la Marea Baltică la Adriatica, departe de vetrele lor etnice, pentru a apăra un fals conglomerat ce se dezagrega văzând cu ochii.
 Contra ofensivei generalului Ferdinand Foch pornită în iulie 1918, în Champagne, continuată în Picardia de la Meuse la Marne, făcuse ca retragerea germană să se transforme, pe zi ce trecea, în dezastru, năruind speranţele lui Erich Ludendorf.
 Iuliu Maniu se găsea în această perioadă de frământări pe frontul italian, la Sacile, la sediul brigăzii de artilerie. El făcea parte din Regimentul 34 Sibiu care se afla în refacere în vederea ofensivei de la Montello de-a lungul râului Piave.
 Dar situaţia politică evolua cu repeziciune încât se impunea prezenţa lui Iuliu Maniu pentru discuţii şi mai ales hotărâri. El a plecat de pe front şi în cursul lunilor august-septembrie 1918 se găsea între Ardeal şi Budapesta, perioadă în care s-a trecut la crearea comitetului coordonator al partidului compus din: luliu Maniu, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Alexandru Vaida, Aurel Vlad şi Teodor Mihali, hotărându-se ca sediul comitetului coordonator să fie la Arad în casa lui Ştefan Cicio Pop.
 In luna septembrie, românii din Banat şi Transilvania erau în fierbere datorită situaţiei internaţionale şi a fronturilor ce se prăbuşeau făcând să încălzească inimile dornice de libertate.
Iuliu Maniu, care se găsea acum la Budapesta, a fost obligat de autorităţile maghiare să plece imediat pe front, chiar înainte de expirarea concediului, prezenţa lui fiind socotită periculoasă. Dar, prin complicitatea unui ofiţer ceh, se va îndrepta spre Viena unde-l mâna destinul. Intre timp refuzase un post de.ministru în guvernul de la Budapesta, rămânând constant misiunii ce-i fusese încredinţată de Partidul Naţional de a reprezenta interesele româneşti în problemele militare şi de politică externă.
Frontul aliat din Balcani, sub comanda generalului francez Frachet d'Esperey, a scos din luptă Bulgaria care a încheiat armistiţiu pe 29 septembrie. In faţa acestei situaţii disperate a imperiului Austro-Ungar, împăratul Carol a convocat la Viena Consiliul de Coroană şi, la propunerea ministrului de externe Burian, a solicitat, pe de o parte, să forţeze Regatul român să semneze Pacea de la Buftea, iar pe de altă parte să se ia măsuri drastice împotriva popoarelor care ar intenţiona să-şi decidă soarta, neţinând seama de interesele imperiului.
 La stăruinţele împăratului, Ştefan Tisza a plecat în ţinuturile sârbeşti, unde, plin de ură, a ameninţat că: „Este posibil să ne prăbuşim, însă înainte de a ne prăbuşi, vă vom nimici". Dar dreptatea istoriei a hotărât altfel.
 Impăratul Wilhelm al Germaniei cere, pe 4 octombrie, încheierea armistiţiului, iar împăratul Austriei, Carol, face o cerere asemănătoare pe 7 octombrie, în timp ce, în ultima disperare, Puterile Centrale aruncaseră toate forţele împotriva Apusului, iar cruzimile şi devastările lor nu cunoşteau limită.
 Ce ar fi putut răspunde Wilson împăratului la cererea de armistiţiu, din moment ce Puterile Centrale recurgeau în acele momente la metode ce indignau omenirea? Şi, totuşi, a răspuns pe 8 octombrie 1917 că nu vede posibil în a propune guvernelor aliate o încetare a ostilităţilor atâta timp cât trupele Puterilor Centrale sunt pe teritoriul guvernelor asociate; iar guvernul austro-ungar i-a comunicat că „nu poate să ţină cont de sugestiile actuale ale acestui guvern... şi, că El, Preşedintele, nu mai este liber să accepte o simplă autonomie a acestor popoare ca bază a păcii, ci este obligat să insiste asupra faptului că ei sunt chemaţi, şi nu El, să judece în ce chip o acţiune a guvernului austro-ungar va putea să satisfacă aspiraţiile şi concepţiile despre drepturile lor şi despre destinul lor ca membri ai familiei naţiunilor".
Iuliu Maniu era prezent în Viena şi acţiona pe baza mandatului primit. La începutul lunii octombrie a anunţat convocarea tuturor ofiţerilor români din Viena în vederea constituirii unui „Sfat al militarilor români", ceea ce se va realiza pe 31 octombrie 1917.
 Pe data de 12 octombrie Comitetul executiv al P.N.R. s-a întrunit la Oradea unde s-a decis ca „Declaraţia" în numele poporului român să fie citită în Parlamentul de la Budapesta, de către Alexandru Vaida Voievod pe 18 octombrie.
 Evenimentele se precipitau cu repeziciune. Pe 15 octombrie în Consiliul de Coroană de la Viena s-a hotărât ca în confederaţia de state visată de împărat, Ungaria să intre ca stat independent, dar fără ca ea să acorde independenţă naţionalităţilor pe care le subjugase. Acest vis n-a durat decât 24 de ore de la anunţarea lui în parlamentul de la Budapesta, deoarece a doua zi, pe 18 octombrie, a sosit vestea de la preşedintele Wilson prin care se anunţa dezmembrarea Austro-Ungariei.
 In aceeaşi zi, de la tribuna parlamentului, se citea „Declaraţia", în numele poporului român, care a produs panică în Cameră:
„...Singura cale însă este aceea a deplinei sincerităţi, a deplinei recunoaşteri, a acceptării bazelor cu adevărat democratice, cu adevărat creştine, cu adevărat wilsoniene, şi atunci, când cu drepturi egale fiind, ne vom întâlni ca naţiuni egale, vom putea să ne întindem mâna şi pentru viitor, dar între oprimatori şi oprimaţi de când e lumea n-au putut să fie raporturi sincere.
 Trebuie să tindem, aşadar, ca să fim cu toţii cu drepturi egale şi ranguri egale şi liberi. Nu-i nevoie de discuţii lungi în acest scop, ci e de ajuns să se dea posibilitatea fiecărei naţiuni din Ungaria de a-şi întemeia organizaţia naţională, ca să aveţi cu cine să intraţi în discuţie, nu în cadrele strâmte ale acestei ţări, pentru că această problemă nu o vor rezolva acei politicieni cu vederi strâmte ale acestei ţări, care cu atâta predilecţie se numesc «bărbaţi de stat»; această problemă e acum internaţională, e chestia de onoare a omenirei, care trebuie cinstit rezolvată.
 Şi să ştiţi că nu persoana mea neînsemnată, ci naţiunea română întregită a vorbit prin mine şi că în aceste clipe istorice, fiecare român simte la fel ca mine şi inima fiecărui român e pătrunsă de aceleaşi sentimente, dorinţe şi speranţe, cărora eu le-am dat expresie!"
 Din acea zi istorică, când Statele Unite au încetat să mai recunoască monarhia austro-ungară ca reprezentantă a popoarelor pe care le subjugau, când declaraţia românilor, căzută ca un trăznet, a pus capăt activităţilor parlamentare de la Budapesta, s-a dat semnalul prăbuşirii.
Prăbuşirea
 Incepuse prohodirea funerariilor imperiului de către reprezentanţii naţiunilor oprimate având în frunte pe români. A doua zi, pe 19 octombrie 1918, cehii, croaţii, slovenii şi sârbii au anunţat că se declară independenţi, nemairecunoscând ca autorităţile austro-ungare să vorbească în numele lor.
După ce deputatul românilor bucovineni, George Grigorovici, declarase pe 17 octombrie în Parlamentul de la Viena: „Unirea românilor este un ideal şi o ţinută pe care o vor urmări românii totdeauna şi în veci, în tot momentul şi toate împrejurările, indiferent de cum va fi constelaţia lor viitoare, indiferent de chipul cum li se va desfăşura soarta pe viitor...", i-a venit rândul colegului său Isopescu-Grecul, un brav luptător român pentru drepturile bucovinenilor, care, în numărate rânduri, îşi ridicase glasul împotriva persecuţiilor din imperiul habsburgic, ca pe data de 22 octombrie 1918 cu o voce prin care vorbea „însăşi naţiunea română", să tune de la tribuna Parlamentului din Viena:
„... Care va fi soarta conaţionalilor de pe teritoriul ungar? Poate fi ceva pentru Austria adevărat, iar pentru Ungaria nu? Poate fi soluţia altfel decât egală pentru toţi? Şi mai voiţi ca pumnul de fier al politicei mondiale, indignate de acest joc, evident să nu se abată pentru a îngropa monarhia sub dărâmăturile Parlamentului de la Budapesta?
 Vai, de trei ori vai vouă, tuturor conţilor şi baronilor finanţei ungare! Opriţi-vă jocul acestui sacrilegiu, căci sfidaţi pe Dumnezeu şi justiţia mondială. Cred oare într-adevăr puternicii Ungariei, că vor fi în stare să oprească la graniţa lor incendiul mondial, care nu de Austria a fost pus, ci de dezvoltarea istorică a Ungariei?"
 Bătălia din parlamente a acestor „capete luminate" era expresia suferinţei de nemaiîndurat a populaţiilor ce-i aleseseră să le reprezinte interesele.
 Privind situaţia imperiului din punct de vedere militar şi social, constatăm că masele porniseră la scuturarea jugului alungând autorităţile şi pe jandarmii unguri ce jefuiseră şi chinuiseră pe cei rămaşi în vatra transilvană. Revoltele ţărăneşti cuprinseseră Banatul şi Ardealul. Situaţia era asemănătoare la toate naţionalităţile subjugate.
 Dar şi cei trimişi forţat să lupte pentru cauze străine naţiilor începuseră să părăsească frontul. La 17/18 octombrie 1918 începuse revolta în mijlocul armatei de la Budapesta unde s-a instalat alt guvern sub conducerea lui Karoly, dar situaţia s-a agravat prin greve şi infiltraţii bolşevice trimise de la Moscova, de unde Lenin, pe 22 octombrie spunea că monarhia habsburgică se destramă în state naţionale, în care „pretutindeni bate la uşă revoluţia muncitorească". Unul dintre infiltraţi a fost şi cunoscutul anarhist Bela Khun.
 Pe data de 23 octombrie 1918 s-au răsculat marinarii din porturile Adriaticei (Fiume, Pola, Triest) împotriva imperiului şi, împotriva lor, s-a încercat o represiune sângeroasă condusă de amiralul Miklos Horty, care, deşi a executat vreo mie de soldaţi, n-a reuşit s-o stăvilească. Printre răsculaţi se aflau sute de marinari români.
 A fost semnalul revoltelor din Serbia şi Croaţia. Nimic şi nimeni nu mai putea opri prăvălirea. Pe 24 octombrie, la poalele Alpilor Dolomiţi, pe râul Piave, la Vittorio Veneto, a avut loc vestita victorie italiană asupra austriecilor în cursul căreia au căzut zeci de mii de oameni. Era deznodământul. Tiron Albani, militant social-democrat, membru în Consiliul Naţional Român din Transilvania, scria:
 „...Şi valul revoluţiei a pornit. Soldaţii răsculaţi pe diferite fronturi au început să le părăsească in corpore, cântând cântece revoluţionare. Şi pentru a fi în nota timpului, pentru a imita revoluţia franceză şi pe cea rusească, ofiţerii şi subofiţerii revoluţionari şi-au tăiat gradele şi insignele imperiale şi, declarându-se egali cu soldaţii de rând, au forţat şi pe cei cărora nu le convenea această operaţie să procedeze la fel.
 Echipe de revoluţionari înarmaţi treceau din tranşeu în tranşeu şi degradau pe ofiţeri, iar pe soldaţi îi îndemnau să ia armele şi să plece cu ele acasă şi să alunge pe conducători din fruntea administraţiei de stat. Ofiţerii nu mai opuneau rezistenţă. Vedeau că totul este pierdut..." In lupta de la Piave italienii au luat 400 000 de prizonieri şi 10 000 de ofiţeri. Dar numărul celor care părăsiseră fronturile era şi mai mare.
 Pe Dunăre era oprită navigaţia şi bulgarii trebuiau să părăsească Bucureştiul până la 25 octombrie. Turcia începuse să depună armele şi la câteva zile va semna armistiţiul. In nord-estul imperiului, după ce bucovinenii şi ucrainenii anunţaseră retragerea din imperiu, părţile poloneze (răpite de austrieci) se declarau independente, constituindu-se în Republica Poloneză, sub conducerea generalului Josef Pilsudski.
Dacă Viena încetase de a mai fi centrul imperialismului sălbatic austro-ungar, în acele zile de sfârşit de octombrie ea devenise centrul de coordonare al românilor ce se întorceau de pe fronturi.
Locotenentul luliu Maniu, ca reprezentant al Consiliului Naţional Român, cu probleme militare şi externe, prevăzând dezastrul spre care mergea imperiul, făcuse tot posibilul să se găsească la Viena unde pregătise o mare consfătuire care a avut loc în sala „Weigel din Dreherpark". Cu acea ocazie s-a constituit „Senatul central al ofiţerilor şi soldaţilor români din Ardeal, Banat şi Bucovina" sub preşedinţia căpitanului Traian Popa, locţiitorul Regimentului 64.
 La data aceea, în Viena, erau prezenţi peste 50 000 militari români. Regimentul 64 se transformase în nucleul Armatei române de pe teritoriul fostei Austrii. Misiunea acestui centru era să adune militarii întorşi de pe front, urmând ca după depunerea jurământului de credinţă faţă de Consiliul Naţional Român să fie dirijaţi spre Transilvania pentru preluarea puterii şi asigurarea liniştei pe teritoriul locuit de români. în apelul lansat atunci, se spunea:
„... Fiecare român care se află la depourile (efectivele) din monarhie sau care se întorc de la front, este soldatul Comitetului si n-are să primească nici o poruncă de la străini şi nici să depună jurământ pentru altă ţară decât Ţara Românească şi să nu se lase jignit în sentimentele sale naţionale, să nu împiedice pe celelalte naţiuni conlocuitoare în manifestările voinţei lor naţionale sau a drepturilor naţionale si să nu jignească sentimentele naţionale ale altora...".
 Astfel s-a reuşit ca ostaşii români, pregătiţi pentru rolul lor ce le revenea în slujba cauzei româneşti, să fie feriţi de bolşevizarea în care căzuseră ungurii.
 În acest context de organizare generalul Ion Boeriu a devenit secretarul lui Iuliu Maniu iar prin colonelul Herby s-a asigurat serviciul de legătură între Viena şi Arad unde se instalase sediul Consiliului Naţional Român.
 Iuliu Maniu, având o forţă aşa de însemnată în spatele lui a hotărât să se instaleze cu birourile de organizare în Ministerul de Război al Austriei însoţit de deputatul Isopescu-Grecu; a reuşit să ajungă până la generalul Straeger Steiger, care era ministru, solicitându-i o aripă a clădirii pentru a-şi putea îndeplini misiunea de conducere a afacerilor militare ale Comitetului Naţional Român.
Descumpănit, generalul austriac a cerut răgaz o jumătate de oră pentru analizarea situaţiei, reţinându-i pe cei doi acolo. Dân-du-şi seama că Austria ceruse armistiţiu Italiei iar Viena era în plină revoluţie, lui Maniu i s-au.pus la dispoziţie cele cerute, şi birouri, şi cazărmi pentru adăpostirea ostaşilor români. O notă din 2 noiembrie spunea: „Noi nu putem sta în legătură cu Senatul militar român, dar recunoaştem Comitetul Naţional Român şi, dacă acest comitet şi-a constituit Senat militar, şi noi îl recunoaştem. Noi vă recunoaştem pe dumneavoastră de reprezentanţi ai Comitetului Naţional şi de conducători ai Senatului militar român".
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/872-Partidul-Naţional-Român-din-Transilvania-preia-conducerea-destinelor-româneşti

joi, 17 octombrie 2013

Campulung-Voina *muntii Iezer-Papusa

1. Cămpulung – Voina
Marcaj: bandă roșie.
Durata: 4 ½ ore.
Cartaceristici: Traseu accesibil și iarna.
Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-muntii-iezer-papusa/


Caracteristicile razboiului cu diavolii

Caracteristicile războiului cu diavolii

Pentru a cunoaste mai bine pe vrăjmasii nostri diavoli, iată câteva caracteristici ale războiului nevăzut:
1. Războiul diavolilor cu oamenii este continuu. In timpul acestei vieti pământesti, diavolii ne războiesc continuu, iar atunci când nu ne atacă la vedere, ne lucrează în ascuns.
Sfântul Simeon, Noul Teolog zice: "Războiul este permanent si întotdeauna este nevoie ca ostasii lui Hristos să aibă armele asupra lor. Nu este zi sau noapte, nici măcar o clipă în care acest război să înceteze, ci fie că mâncăm, fie că dormim, fie că lucrăm, fie că ne rugăm, în toiul luptei suntem".
2. Războiul diavolilor cu oamenii este necrutător. Sfântul Antonie cel Mare spune că: "Diavolii sunt necrutători, îndrăzneti si nerusinati. Nu se dau înapoi de la nimic. Se aruncă în luptă cu o furie nestăpânită si uzează fără scrupule de toată forta si viclenia de care dispun".
Sfintii Părinti spun că diavolii sunt stăpânitorii întregului pământ si se află sub conducerea satanei, lucrând la pierderea sufletelor omenesti. Trebuie să stim un lucru important: diavolul poate să ne atace, dar nu ne poate birui. Intr-un citat al învătăturii Bisericii noastre se spune că "Diavolul poate lupta împotriva omului, dar nu-l poate birui. Acest lucru înseamnă că putem deveni biruitori asupra diavolilor". Iar Sfântul Apostol Pavel scrie: "Dumnezeu nu va îngădui ca să fim ispititi peste puterile noastre, ci odată cu ispita, ne va aduce si scăparea din ea" (1 Cor. 10,13). Niciodată Dumnezeu nu ne va lăsa să fim ispititi peste puterile noastre, căci dacă s-ar întâmpla aceasta, lupta ar fi inegală, iar Dumnezeu nedrept. "Dacă cineva nu se face de bună voie rob diavolilor, nu va avea diavolul nici o putere asupra lui".
3. Din acest război cu diavolii ne putem încununa. Sfântul Ioan Scărarul zice: "Inmultindu-se razboaiele se înmultesc si cununile. Astfel se întâmplă de multe ori ca diavolii, fără să vrea, ne fac mai atenti, mai râvnitori". In vremea ispitelor simtim nevoia arzătoare de a ne afla mereu mai aproape de Dumnezeu. Când vicleanul diavol ne înfricosează si ne tulbură, atunci ne facem mai întelepti, atunci ne cunoastem pe noi însine si atunci alergăm degrabă la Dumnezeu.
0 altă "calitate" a diavolilor este aceea de clevetitor si bârfitor. Cleveteste pe om în fata lui Dumnezeu (lov 1,9-11) si în fata semenilor săi. Despre acest lucru avem mărturii în Apocalipsă, care spune despre războiul ce s-a făcut în Cer între răzvrătitul Lucifer si ceilalti îngeri si despre căderea tagmei luciferice, care nu numai pe Dumnezeu clevetea, ci si pe oameni (Apoc. 12,7-10). Iată ce izvor nesfârsit de răutate este diavolul, care nu se mărgineste numai a ispiti pe oameni, ci merge si-i cleveteste înaintea lui Dumnezeu. Ura lui împotriva noastră este extrem de periculoasă si înversunată. Pentru aceasta să ne gândim mereu că de multe ori noi însine lăsându-ne păcăliti, întindem mâinile prietenoase si facem pact cu diavolii.
4. Războiul diavolilor este înversutat si nimicitor. Dacă diavolul este înfrânt în atacurile sale asupra noastră, el se mânie si se sălbăticeste mai tare. Oamenii lui Dumnezeu vor fi mereu atacati de diavoli, cu mânie sălbatică, atâta timp cât ei se vor împotrivi si se vor lupta contra lui. Războiul acesta al nostru cu diavolul este stăruitor si necontenit, iar diavolul foloseste toată viclenia sa, uzează de toate armele si uneltele sale.
Sfântul Teodor Studitul spune că "Diavolul umblă ca un leu ce răcneste, căutând pe cine să înghită, fie din mireni, fie din călugări. Si nu-i ajunge atâta, ci caută în fiecare clipă să-i lege cu mai multe funii ale păcatelor, ca să nu se mai poată pocăi, ci să meargă în iadul cel vesnic".
Scopul diavolului, spune Sfântul Antonie cel Mare, este să ne împiedice să urcăm în locul de unde au căzut ei, adică la Cer. Lucrul cel mai de seamă este să zădărnicească mântuirea noastră. Demonii se străduiesc în primul rând să îndepărteze pe om de Dumnezeu, fiind plini de invidie si răutate fată de oameni. Prin urmare, diavolii sunt gata spre vătămare, căci nu suferă să vadă că oamenii se mântuiesc cu darul lui Dumnezeu (Sfântul Antonie cel Mare). Orice dorintă a noastră spre viata duhovnicească face pe Sfintii îngeri să se bucure, iar pe diavoli să se întristeze.
Domnul nostru Iisus Hristos a numit pe diavoli "ucigasi de oameni", căci ce altceva înseamnă săvârsirea păcatului, decât pierzarea omului si îndepărtarea de Dumnezeu. Dumnezeu, Semănătorul cel Bun, seamănă în ogorul sufletului nostru semintele cele bune, ale binelui, dar vine diavolul si seamănă zâzaniile sale, semintele răului. Si astfel, fiecare om se face câmp de luptă aprins, între bine si rău. Scopul principal al diavolului este de a strica chipul lui Dumnezeu din om si de a ne robi neîncetat, fără de milă. "In sfârsit, fratilor, întăriti-vă în Domnul si întru puterea tăriei Lui. Imbrăcati-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteti sta împotriva uneltirilor diavolilor. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului si a sângelui, ci împotriva începătoriilor,împotriva stăpânitorilor întunencului acestui veac,împotriva duhurilor răutătii, care sunt în văzduh. Pentru aceea luati toate armele lui Dmnnezeu, ca să puteti sta împotrivă în ziua cea rea si, toate biruindu-le, să rămâneti în picioare" (Efes 6,11-13). Iar Sfântul Apostol Iacob ne spune: "Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriti le dă har. Supuneti-vă deci lui Dumnezeu. Stati împotriva diavolului si el va fugi de la voi. Apropiati-vă de Dumnezeu si se va apropia si El de voi" (Iacob 4,6-8).
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

miercuri, 16 octombrie 2013

Este hipnoza periculoasa? Hipnoterapeutii sunt sarlatani? Hollywood-ul ne prezinta hipnoza in cele mai negre imagini…


Hipnoza este pur si simplu un mod de relaxare si de lasare deoparte a mintii constiente, odata cu activarea mintii subconstiente, astfel incat sugestiile sa fie facute direct subconstientului si in acest fel pacientul sa fie capabil sa actioneze conform acestor sugestii cu o mai mare usurinta si eficienta. Dupa 1958, Asociatia Medicala Americana a acceptat oficial hipnoza ca forma respectata de ajutor medical. Asociatia Medicala Britanica a acceptat hipnoza in 1955. Hipnoterapeutii nu mai sunt considerati sarlatani sau animatori de scena.
Dar, marea majoritate a oamenilor au conceptii gresite despre hipnoza. Si asta din trei cauze:
* cartile care descriu hipnoza ca pe o tehnica nociva, de spalare a creierului si periculoasa;
* imaginea pe care o ofera hipnotizatorii de scena, ca hipnoza le-ar permite sa „controleze” mintea subiectului si ca acest procedeu este unul destinat strict amuzamentului;
* industria hollywoodiana de film care prezinta hipnoza ca periculoasa si supranaturala. Hipnotizatorii sunt cel mai adesea caracterizati ca psihopati inraiti, care controleaza mintile pacientilor, manipulandu-si „victimele” si facandu-le sa comita crime sau acte autodistructive. Iata un rezumat al versiunii hollywoodiene asupra hipnozei:
- The Cabinet of Dr. Caligari (1919) a fost un film mut despre un hipnotizator (dr. Caligari) si persoana subjugata de acesta (Caesare), care era trimisa in misiuni de omucidere si distrugere.
- Svengali (1931), un film cu John Barrymore. Acesta juca rolul unui hipnotizator care tinea sub vraja sa o tanara fata numita Trilby. Cand era in transa, Trilby devenea o cantareata talentata de opera, talent pe care nu-l putea manifesta dupa iesirea de sub hipnoza.
- The Frozen Ghost (1945) a fost realizat in Universal Studios, cu Lon Chaney, Jr. in rolul unui magician si hipnotizator de scena care a fost acuzat de crima atunci cand unul dintre voluntari a murit in timpul unui spectacol.
- The Woman in Green (1945), realizat de Universal Studios, a fost un film cu Sherlock Holmes, cu Basil Rathbone in rolul detectivului. Personajul negativ era o atragatoare femeie hipnotizatoare care pusese la cale o crima pentru un castig banesc.
- Black Magic (1949) a fost realizat de RKO, cu Orson Welles ca personaj negativ in rolul unui hipnotizator, contele Cagliostro. Actiunea se desfasoara in Italia secolului al XVIII-lea.
- Whirlpool (1950), realizat de 20th Century Fox, il avea pe M. Ferrer in rolul unui hipnotizator criminal din Palm Springs, care a incercat sa transfere vina unei crime pe care o comisese sotiei cleptomane a unui psihiatru de renume.
- Invasion (1953) a fost un film realizat de 20th Century Fox despre efectele unui razboi nuclear asupra patronilor unui bar din New York. Ironia era ca barmanul pur si simplu ii hipnotizase pe acesti oameni inducandu-le ideea ca avea loc un razboi nuclear, cu scopul de a-i face sa fie mai constienti de „Amenintarea Rosie”.
- Curse of the Demon (1958), realizat de Columbia Pictures, il avea pe Dana Andrews in rolul unui medic psihiatru care investiga omorarea unui coleg in Anglia. In timpul interogarii, unui membru al unui cult satanic i-a fost indusa o stare de transa, dar acesta s-a aruncat pana la urma pe fereastra si a murit. Mai tarziu, liderul cultului a folosit hipnoza asupra prietenei lui Dana pentru a-l intimida pe acesta din urma.
- Tales of Terror (1959), realizat de American International Pictures, ecranizeaza unele povestiri ale lui Edgar Allan Poe, intre care „Faptele in cazul d-lui Valdemer”. Povestirea este centrata asupra unui personaj care se afla in transa exact in momentul mortii sale si care nu putea trece in viitoarea sa viata. Hipnotizatorul ticalos a ademenit-o pe sotia lui Valdemer, convingand-o sa se marite cu el. In cele din urma, Valdemer se ridica de pe patul de moarte si il stranguleaza pe hipnotizator.
- The Manchurian Candidate (1962), realizat de United Artists, este o poveste din timpul razboiului rece despre un erou din Razboiul Coreei caruia ii fusese „spalat creierul” de China Rosie si care fusese transformat intr-un ucigas. Acesta reusise sa omoare cu sange rece membri ai propriului sau pluton, ca o masinarie.
- Audrey Roje (1977) realizata de United Artists, prezinta in mod nefericit portretul unei fete de doisprezece ani care moare in transa asa cum murise intr-o viata trecuta. Anthony Hopkins are rolul tatalui care pretinde ca Audrey ar fi reincarnarea fiicei sale moarte.
- The Natural (1984) realizat de TriStar Pictures, il are pe Robert Redford in rolul unui jucator de baseball de varsta mijlocie. Se apeleaza la un hipnotizator care sa ajute echipa sa perdanta sa-si gaseasca motivatia; in acest film Redford declara: „N-am de gand sa ma las pe mana unui hipnotizator de balci”. In acest film a fost intarita imaginea prosteasca si frivola a fenomenului de hipnoza.
- Dead Again (1992) este un film realizat de Paramount care infatiseaza un hipnotizator (care traia impreuna cu mama sa infirma) ca pe ucigasul, acum matur, al unei tinere femei in fosta viata a acesteia, cu patruzeci de ani in urma. In film este ilustrata schimbarea sexului de la o viata la alta, dar hipnotizatorii sunt prezentati ca personaje raufacatoare si anormale. Robin Williams joaca rolul unui psihiatru care-si pierduse dreptul de practica si care da gratis sfaturi terapeutice intr-o instalatie de congelare a alimentelor.
Sursa:http://www.almeea.com/este-hipnoza-periculoasa-hipnoterapeutii-sunt-sarlatani-hollywood-ul-ne-prezinta-hipnoza-in-cele-mai-negre-imagini/

Cabana Gura Zlata-Sub Vf.Cioaca Porumbelului-Platoul Zanoaga-Taul Zanoaga-Cota 1699-Crucea Trasnitului-Dosu Slaveiului-Lacul Bucura *muntii Retezat


11. Cabana GuraZlata (775 m) — sub vf. Cioaca Porumbelului (1453 m) —platoul Zanoaga (1709 m)— taul Zanoaga Mare (1997 m) — cota 1699 — Crucea Trasnitului (2075 m) — Dosu Slaveiului (2346 m) — lacul Bucura (2041 m).

Marcaj: triunghi rosu                                                 
Timp de mers: 8—9 ore.


De la cabana, pornirea pe traseu se face trecind peste firul de vale a Riului Mare, curs de apa pe al carui mal intilnim, prin poieni, citeva conace pastorale (atunci cind puntea din apropierea cabanei este luata de apa, sintem nevoiti ca, pe soseaua forestiera, sa facem un ocol de aproape un kilometru). Curind, patrundem intr-o zona impadurita, mergind pe cararea ce urmeaza versantul drept al piriului Zlata, curs de apa pe care il trecem pe malul opus, putin mai in amonte de confluenta lui cu piriul Radesului. Cararea noastra se angajeaza acum pe versantul drept al acestui din urma curs de apa. Nu mult mai tirziu, traseul marcat trece pe stinga apei, mentinindu-se destul de aproape de firul vaii. Urmeaza apoi un lung sector in care poteca suie de-a coasta pe colinele culmii Radesului si trece pe celalalt versant, printr-o sa, luminis insorit in padure (de la Gura Zlata si pina in aceasta sa, s-a mers foarte aproape de hotarul rezervatiei stiintifice, aflata catre stinga noastra). Dupa o portiune de drum aproape orizontal, urcam virtos apoi pe versantul sting al culmii, clina care, pe aici, este un adevarat pripor. Pe nesimtite ne-am apropiat de fundul vaii Radesul Mic, loc din care insa, urcind pe virtejele potecii, revenim catre culme. Cotim la dreapta si, strabatind o zona acoperita de padure ajungem la un canton silvic.
De la canton ne continuam drumul pe culmea Radesului Mare, element orografic ce separa cele doua caldari ale Radesului (Mare si Mic), trecind printr-o zona in care cringurile de jnepeni au fost defrisate pentru a se spori suprafetele de teren folosite ca pasune. Depasind pintenul de munte cunoscut sub numele de Cioaca Radesului (2085 m), ne angajam pe cararea ce urca prin jnepenis, costis, pe versantul sud-vestic al Muntelui Zanoaga. Trecem apoi printr-o sa a culmii Rades—Zlata si, aproape imediat dupa aceea, ajungem in punctul unde, traseului nostru (triunghi rosu) i se alatura poteca marcata cu cruce albastra, carare ce vine dinspre Gura Apei. Pe acest marcaj dublu, ne continuam calea urcind usor catre platoul ce se intinde la sud, (stinga) de vf. Zanoaga (2262 m). In dreapta noastra, peretele inalt al platoului se pravaleste parca, pina catre fundul caldarii Zanoguta, unde se afla taul cu acelasi nume. Dupa ce, urcind si coborind lin, strabatem platoul (podul) Zanoagei, ajungem pe pragul de sus al caldarii, loc din care, dupa ce se incinta cu imaginea intinsului tau al Zanoagei Mari de pe fundul caldarii, privirea se indreapta inspre est unde, in planul urmator si inchizind zarea, se profileaza vf. Judele cu cele doua piscuri mai joase ce il flancheaza intr-o parte si in cealalta.
De pe buza caldarii, pe marcajul dublu (triunghi rosu si cruce albastra), coborim priporul vestic al Zanoagei si poposim linga punctul din care emisarul taului Zanoaga Mare porneste sa intilneasca alti torenti impreuna cu care va da nastere piriului Judele. In acest loc ajunge si marcajul punct rosu ce vine, pina aici, de la lacul Bucura.
Pentru continuarea drumului spre lacul Bucura, de la taul Zanoaga Mare, pe marcajul triunghi rosu si cruce albastra, coborim de-a lungul vaii piriului Zanoaga. La cota 1699 ajungem in punctul de confluenta a mai multor torenti, obirsie a piriului Judele. De aici mai departe, coborim citva timp pe fundul vaii Judele peste a carui apa trecem curind dupa aceea. Parasind apoi firul vaii, ne abatem catre stinga, urcind costis prin codru. Odata cu inasprirea pantei, iesirn din padure si strabatem o zona de teren acoperita cu tufe dese de jnepeni printre care poteca urca, in serpentine, pina la golul alpin de pe spinarea Piciorului Slaveiului, linga Crucea Traznitului (2075 m). Aici intilnim poteca marcata cu punct galben care, venind dinspre valea Lapusnicului Mare, urca de la Lunca Barhina. Semnul acesta nou, alaturat celorlalte doua ce au vristat poteca pe care am venit pina aici (triunghi rosu si cruce albastra), ne va insoti in tot restul drumului, peste culmea Slaveiului, pina la lacul Bucura.
Ajunsi la Crucea Trasnitului, cotim la stinga si pornim intr-un lung urcus care, dupa inca o ora si jumatate de mers, ne va scoate pe culmea Slaveiului. De la Crucea Trasnitului si pina dincolo de taul Turcei, lasind inspre dreapta gorganul „La Clince' (2076 m), vom urca pe un drum de culme larga, cu intinse perspective de-o parte si de alta a ei. Trecem apoi prin stinga taului Turcei si coborim in firul unui vilcel. Pina aici, drumul nu ne-a cerut eforturi deosebite, atit urcusul cit si coborisul ce i-au urmat, fiind destul de domoale. Din firul vaiugii mai departe insa, pornind pe cararea ce strabate in lung Picioru Slaveiului, vom avea de urcat unele portiuni de coasta mai pieptisa a caror asprime este, pe alocuri, usurata de serpentinele potecii.
Pe tapsanul de pe culmea Slaveiului, citiva stilpi de marcaj ajuta in orientare pe cei ce strabat locurile pe timp de ceata.
Dupa strabaterea platoului, incepem un coboris repezit, pe serpentinele cu care poteca domoleste priporul peretilor vestici ai Zanoagei Bucurei. Pe malurile lacului Ana (1979 m), ajungem la o jumatate de ora dupa ce am trecut peste culmea Slaveiului.
In drumul dintre lacul Ana si lacul Bucura, va trebui sa urcam treptele malului sting al vaii Izvorul Bucurei, urmind o carare bolovanoasa, rasucita in serpentine, printre steiuri si pe dupa pilcurile de jnepeni. De la stilpul plantat pe terasa sub buza caruia se adaposteste lacul Bucura si pina la lac, nu mai avem de mers decit 2—3 minute.

Aici sfirseste lungul traseu marcat cu triunghi rosu.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php

duminică, 13 octombrie 2013

Misterioasa “Carte Rosie” a psihanalistului Carl Jung. Texte enigmatice, diavoli desenati, conversatii cu zeitati…


Carl Jung a fost un psihiatru influent, fiind fondatorul psihologiei analitice. Jung a colaborat cu Sigmund Freud multi ani si s-a remarcat pentru munca sa cu pacientii schizofrenici. In 1913, relatia profesionala a lui Jung cu Freud s-a destramat, si de aceea el a inceput sa dezvolte propriile cercetari privind sanatatea mentala. De exemplu, Carl Jung credea ca halucinatiile auditive si vizuale nu reprezinta altceva decat “confruntari cu inconstientul”.
In timpul acestei perioade, Jung a scris o carte intitulata “Liber Novus”, in latineste “Noua carte”, dar care a ramas cunoscuta ca fiind “Cartea cea rosie”. In ea putem intalni diavoli desenati cu mana de psihiatru, conversatii cu zeitati, descrieri de incest, calatorii in lumea subpamanteana… Unii au numit-o drept “intelepciune infinita”, iar altii ca “aiureli ale unui psihopat”. Jung a lucrat la aceasta carte timp de 16 ani, si nu a spus nimanui de ea pana la moartea sa, in 1961.
Atunci cand a descris aceasta carte, Jung a explicat: “Anii (…) cand am urmarit imaginile interioare au fost cei mai importanti din viata mea. Totul deriva din asta. Au inceput de atunci, iar detaliile de mai tarziu n-au mai contat. Intreaga mea viata a constat in elaborarea a ceea ce a iesit din inconstientul meu si care m-a cuprins ca un val enigmatic. Lucrurile asternute reprezinta mai mult decat o singura viata. Munca de mai tarziu a fost doar o clasificare ulterioara, o elaborare stiintifica si o integrare in viata.”
Dupa moartea sa, familia lui Jung a pastrat Cartea Rosie pentru aproape 50 de ani. Doar cativa oameni au vazut-o, pana in 2009 cand ea a fost publicata. Originalul a fost expus in Muzeul de Arta din Manhattan. El contine 205 de pagini de text si ilustratii, dintre care 53 de pagini sunt doar imagini, iar 81 reprezinta doar texte. Asa cum a descris Jung in aceasta carte misterioasa, el ar fi fost vizitat de doua figuri: de un bărbat batran si de o femeie tanara, cu numele de Elijah si Salome. Cele doua personaje erau tot timpul acompaniate de un sarpe negru, sarpele fiind unul din cele mai vechi simboluri oculte.
Sursa:http://www.almeea.com/misterioasa-carte-rosie-a-psihanalistului-carl-jung-texte-enigmatice-diavoli-desenati-conversatii-cu-zeitati/

Armata romana renaste ca pasarea Phoenix


Armata română renaşte ca pasărea Phoenix
de Cicerone Ionitoiu

 „Spectacolul armatei române reorganizate este impresionant... în ciuda tuturor piedicilor, România a lucrat activ la repararea dezastrului reorganizându-şi armata şi rezolvând multe dificultăţi economice", spunea Albert Tomas sosit de la Paris, în Moldova.
Cu mare pompă - Capul lui Mihai Viteazul - fusese adus la Mitropolia Iaşului, ca un simbol ce prevestea unificare, după peregrinare prin focul revoluţiei bolşevice.
 Rusia era bântuită de confuzie şi anarhie. Bolşevicii se bazau pe „principiu satanic" că „...în lupta dusă pentru revoluţia socială minciuna, trădarea şi înşelăciunea sunt arme îngăduite faţă de burghezie, capitalişti şi guvernele lor... Morala? Nu e moral decât ceea ce duce la revoluţie. Restul nu-i decât absurditate burgheză. Bolşevismul nu-i un pension de domnişoare. Până şi copiii ar trebui să asiste la execuţiile capitale şi să se bucure de pieirea duşmanului proletariatului..."
 In această situaţie puterile centrale socoteau problema românească, ca şi lichidată. Se propusese împăratului Germaniei o uniune personală sub coroana Austriei pentru a pune capăt iridenţei românilor faţă de Ungaria, iar arhiducele Max al habsburgilor era lansat să creeze divergenţă între cele două case domnitoare în dispută pentru tronul românesc.
 Socotelile dinastice fiind făcute rămânea numai victoria pe care Mackensen o şi rezolvase pe hârtie, ca pe o ecuaţie fără neprevăzute: plănuise cu Armata 9 germană să atace de-a lungul Siretului spre Iaşi, iar cu alte două armate prin Galiţia să ocupe Bucovina, alungând pe ruşi care erau în descompunere. Astfel marele strateg spera că în 15 zile să lichideze problema românească creându-şi drum liber spre Ucraina şi porturile Mării Negre.
 Neprevăzuta planului Comandamentului român prevedea ca Armata a -II-a, condusă de generalul Alexandru Averescu, să atace la Mărăşeşti iar Armata I a generalului Eremia Grigorescu să intervină pe linia Galaţi, Nămoloasa, Focşani şi să-şi deschidă drum spre Bucureşti.
 Pe data de 11 iulie atacul surprinzător al lui Averescu la Mărăşeşti a produs mari pierderi nemţilor, iar arhiducele Iosif de Habsburg care conducea operaţiunile inamicului şi-a pierdut artileria şi foarte multă infanterie „sub presiunea celui mai ucigător foc de artilerie românesc". în plină ofensivă, eliberează întregul bazin dintre Oituz şi Putna aruncând pe germanii în derută, în Munţii Vrancei şi refuzând să oprească atacul. In acest timp, Kerenski dăduse ordin telegrafic ca trupele ruseşti să înceteze lupta şi să părăsească frontul.
Mackensen în disperare, retrage 8 divizii din Galiţia şi le aduce, prin Predeal-Ploieşti, în regiunea Buzău pentru a întări frontul din sudul Moldovei unde a adus şi trupe turco-bulgare. După ce a decimat pe 24 iulie, armata a 4-a rusă în debandadă din cauza bolşevizării, germanii au dat de rezistenţa legendarului Eremia Grigorescu pe linia Oituz-Valea Şuşiţei-Mărăşeşti.
Aici nemţii au dat de un nou Verdun, triunghiul morţii româneşti, o adevărată epopee, unde ordinul lui Eremia Grigorescu „Pe aici nu se trece" a fost împlinit cu sfinţenie. Trădarea rusească se produsese, şi în timp ce erau alungaţi, românii au rezistat 14 zile celor 61 de atacuri germane de o vigoare nemaiîntâlnită. Românii au luptat în cămaşă şi izmene, respingând de 7 ori atacul de la Mărăşeşti, cel mai înverşunat fiind pe 6 august 1917 , la 65 000 oameni s-a ridicat pierderea germană.
Primul-ministru francez, Alexandru Ribot, trimitea următoarea telegramă lui I. Brătianu: „Franţa salută naţiunea română, sora sa curajoasă, care a arătat în mijlocul greutăţilor de acum cele mai eroice virtuţi".
 Iar ziarul englez „Times" sublinia pe 17 august 1917: „Românii s-au bătut cu un eroism mai presus de orice laudă. Soldaţii germani au fost atât de violent atacaţi, încât aruncau armele pentru a fugi mai iute ca să nu fie făcuţi prizonieri. Această înfrângere este lovitura cea mai importantă pe care au primit-o germanii în răsăritul Europei."
 Dar situaţia pe toate fronturile era proastă pentru puterile occidentale. Italia pierde lupte după lupte şi numărul prizonierilor pierduţi se ridică la 250 000. Germanii ocupă părţi importante din ţările baltice. Pe teritoriul românesc ruşii sunt în plină revoluţie, jefuiesc şi omoară. îşi degradează ofiţerii. Nordul Moldovei şi Basarabia cunoaşte aceleaşi grozăvii.
 Hotărârea puterilor occidentale este fermă. Clemenceau cere, pe 22 noiembrie 1917, război fără întrerupere până la înfrângerea puterilor centrale. Guvernul român cere armistiţiu în decembrie după ce Lenin semnase şi el armistiţiu cu germanii pe 5 decembrie la Brest-Litowsk.
 Timp de două săptămâni i-a trebuit generalului Prezan ca să dezarmeze pe ruşi, să-i dea afară din ţară. Congresul militar de la Chişinău, care proclamase autonomia Basarabiei, a cerut guvernului de la laşi asistenţă militară împotriva anarhiei care se instaurase de către trupele în retragere.
Armata română a reuşit pe 13 ianuarie 1918 să pacifice Basarabia şi a fost primită triumfal. Astfel, la Chişinău s-a putut continua activitatea legislativă, care, pe data de 27 martie 1918, a cerut unirea cu România -Patria Mamă - conform principiului că popoarele pot decide singure de soarta lor.
Tânăra Americă sprijină eliberarea naţiunilor
 Românii treceau prin momente de disperare, atât în Moldova, unde se înghesuise tot „regatul", atât în Oltenia şi Muntenia, spoliate de cotropitori, cât şi în Transilvania, de unde, peste 600 000 de barbati, fuseseră smulşi din vatra strămoşească şi trimişi să apere cel mai opresiv imperiu în timp ce zeci de mii umpleau închisorile şi lagărele maghiare, iar zona de frontieră cu Regatul român fusese împănată cu elemente maghiare. Ungaria era incapabilă să vadă desfăşurarea cursului evenimentelor în favoarea celor asupriţi.
 Acest aspect de îndărătnicie maghiară îl descifrase luliu Maniu de-a lungul sfertului de veac de confruntare cu „Coroana Sf. Ştefan". De asemenea, el constatase şi şubrezenia militară a imperiului habsburgic târât spre prăpastie de „nobila naţiune maghiară" şi declarase că „niciodată nu va cere ca românii să intre în război alături de puterile centrale".
 Justeţea cauzei româneşti ca şi a popoarelor asuprite a fost subliniată de primul ministru francez, A. Ribot, care, într-o declaraţie, pe care am putea-o socoti premergătoare celei a lui Wilson, făcută pe 25/26 iulie 1917, spusese în faţa Conferinţei Aliaţilor, de la Paris:
„Puterile aliate, mai mult ca oricând, pentru a apăra draptul popoarelor, îndeosebi în Balcani, sunt hotărâte să nu depună armele decât atunci când îşi vor atinge obiectivul major, care, în concepţia lor, domină pe toate celelalte: a face imposibilă repetarea unei agresiuni criminale ca aceea existentă azi şi a cărei responsabilitate revine Puterilor Centrale.
 Nu există puteri mari si puteri mici. Toate sunt egale şi se bucură de aceleaşi drepturi. Dacă o naţiune se dezvoltă mai mult decât alta, ea are nu numai datoria, ci şi privilegiul de a proteja şi apăra micile puteri".
 Remarca elogioasă a preşedintelui Franţei, Raymond Poincare, la adresa extraordinarului efort românesc, a fost încă o confirmare a fraternităţii româno-franceze:
„Acelaşi popor s-a ridicat fi luptă cot la cot pentru acelaşi ideal, a îndurat aceleaşi suferinţe, face aceleaşi sacrificii, nutreşte aceleaşi speranţe, păstrează aceeaşi încredere nezdruncinată în victoria dreptului".
 In această atmosferă de recunoaştere a efortului României la instaurarea justiţiei, pe de o parte, şi a acţiunii de intimidare şi crudă opresiune dezlănţuită asupra popoarelor subjugate de imperiul Austro-Ungar, pe de altă parte, Comitetul executiv al Partidului Naţional din Transilvania, la sugestia lui luliu Maniu, hotărăşte, în luna decembrie 1917, reluarea activităţii la toate nivelurile organizaţiilor partidului pentru scuturarea jugului sclaviei.
Incă o dată, intuiţia acestei acţiuni fusese providenţială, deoarece pe 8 ianuarie 1918 preşedintele Americii, Woodrow Wilson, a rostit mesajul celor 14 puncte istorice ce anunţau zorii eliberării popoarelor din robie şi în care preciza că „este programul nostru pentru pacea în omenire:
1. Tratatele de pace, elaborate în marea zi, după care nu vor mai avea loc acorduri secrete şi separate între naţiuni, în plus diplomaţia va acţiona întotdeauna sincer fată de toti...
 10. Popoarelor Austro-Ungariei pe care dorim să le salvăm şi să le asigurăm un loc printre naţiuni, trebuie să li se acorde mai întâi posibilitatea unei dezvoltări independente...
 11. România, Serbia şi Muntenegru trebuie să fie evacuate; teritoriile ocupate trebuie să fie părăsite; raporturile dintre statele balcanice trebuie să se stabilească pe relaţii prieteneşti în conformitate cu interesele istorice şi tradiţionale; garanţii internaţionale de independenţă politică, economică şi teritorială vor fi luate în favoarea acestor state...
 14. ... Un principiu evident călăuzeşte întregul program pe care l-am schiţat: este principiul unei dreptăţi pentru toate popoarele şi naţionalităţile, principiu de drept pe care toate naţiunile îl au de a trăi în condiţii egale de libertate şi linişte, unele cu altele, fie ele slabe sau tari. Şi dacă acest principiu nu va deveni de bază, nici o parte a edificiului dreptăţii internaţionale nu va rămâne în picioare.
Poporul Statelor Unite nu va acţiona decât pe baza acestui principiu. Pentru a apăra acest principiu el este gata să-şi dedice viaţa, onoarea şi tot ce posedă. Am ajuns la momentul cel mai important din punct de vedere moral, al acestei lupte supreme şi decisive pentru libertatea oamenilor: poporul Statelor Unite este decis să-şi pună la încercare toată forţa sa, idealul său nobil, sinceritatea şi spiritul de sacrificiu."
Aceste principii călăuzitoare expuse de W. Wilson erau în concordanţă cu vederile lui Iuliu Maniu care credea în biruinţa
 dreptăţii şi adevărului împotriva măsurilor asupritorului milenar, pe care le socotea trecătoare, un simplu provizorat, chiar în ciuda părerilor unor prieteni care-l socoteau nehotărât.
 Maniu, om de reflecţie rece, a cărui judecată se vedea îndreptăţită de logica izvorâtă din dreptatea istoriei ce se voia împlinită, confirmată acum de desfăşurarea evenimentelor internaţionale era mai mult ca oricând solicitat la cârma destinelor Transilvaniei. Şi prezenţa lui se făcea simţită chiar de pe frontul ucigător unde-l aruncase guvernul ungar incomodat de prezenţa lui.
 Cu toate că situaţia Regatului român devenise tragică în urma trădării ruseşti, au avut loc manifestaţii de simpatie faţă de suferinţa noastră, fiind demnă de remarcat aceea a ministrului francez de externe, Pichon:
 „Aşa cum nu vom abandona Belgia, Serbia, Polonia, naţionalităţile oprimate, pentru care luptăm în tovărăşia celor mai mari democraţii din lume, spre a le elibera, aşa nu vom abandona nici România care s-a sacrificat ca şi noi, pentru apărarea dreptului".
 Semnele descompunerii Puterilor Centrale erau evidente: răscoala de la Berlin, ca şi cea de la Budapesta sau din porturile Adriaticei, precum şi dezertările celor în drum spre front.
Acestea erau şi o consecinţă a unui nou mesaj al Preşedintelui Wilson rostit pe 11 februarie, care venea cu precizări în sprijinul popoarelor subjugate:
„Nu mai poate fi vorba de a transfera popoarele de la o putere la alta printr-o simplă conferinţă internaţională sau printr-un acord între rivali şi antagonişti. Aspiraţiunile naţionale trebuie respectate; în viitor popoarele nu trebuie să mai fie dominate şi guvernate decât cu propriul lor asentiment. Auto-determinarea nu este o simplă frază. Ea este un principiu imperativ de acţiune pe care în viitor oamenii de stat nu-l pot ignora decât în detrimentul lor."
CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul I (A-010)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/871-Armata-română-renaşte-ca-pasărea-Phoenix

Lumea duhovniceasca nevazuta


Lumea duhovnicească - nevăzută

Crestinul este un luptător duhovnicesc în fiecare clipă a vietii sale cu trupul, cu lumea păcătoasă si cu diavolii.
Sfântul Prooroc David ne spune: "Călcatu-m-au vrajmasii mei toată ziua, că multi sunt cei ce se luptă cu mine din înăltime" (Ps. 55,2).
Noi ne aflăm în stare de război cu diavolii si trebuie să cunoastem foarte bine pe vrăjmasii nostri, să cercetăm cu întelepciune scopurile si planurile lor. Dar pentru a afla cât mai multe despre acesti vrăjmasi ai nostri, trebuie să apelăm la Sfânta Scriptură si la învătăturile Sfintilor Părinti ai Bisericii Ortodoxe.
Diavolii sunt supusi satanei, iar oamenii care se asează voluntar sub sfera lor de influentă se numesc fii ai diavolilor (1 Ioan 3,8). Dumnezeu pune la încercare virtutile oamenilor prin diavoli, cărora le dă voie limitată ca să-i ispitească (Iov 1,12; Zah. 3,1). Oamenii au fost ispititi si înselati de diavoli, chiar din Rai (Gen. 3,1).
După întruparea si învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Satana a fost dezbrăcat de putere (Ioan 2,13), dar el continuă să ispitească pe oameni (Ioan 5,15). Un om poate fi luptat de unul sau mai multi diavoli (Marcu 5,9). De la dumnezeescul Botez, crestinul primeste un înger păzitor, care îl ajută prin gânduri si har să facă faptele cele bune. In acelasi timp un diavol îl ispiteste spre păcate si astfel îi încearcă virtutea (1 Petru 1,6-7; Iov 7,18; Iacob 1,2).
Monahii si monahiile primesc la Sfânta Taină a Călugăriei, darul Duhului Sfânt si sapte îngeri care îl vor ajuta să se mântuiască. Iar satana trimite sapte diavoli (duhul mândriei, duhul slavei desarte, duhul mâniei, duhul lăcomiei pântecelui, duhul trândăviei, duhul desfrânării si duhul mâhnirii) ca să-i ispitească. Dacă însă din trândăvie si din mândrie monahul va cădea în păcate de moarte, darul lui Dumnezeu si cei sapte îngeri se vor îndepărta de la el, iar cele sapte duhuri necurate vor pune stăpânire pe inima lui (Matei 12,45). Deci mintea omenească se află la mijloc, între înger si diavol.
Sfintele Puteri îngeresti ne îndeamnă spre faptele cele mântuitoare, iar puterile noastre naturale, hotărârea cea bună si Harul lui Dumnezeu ne ajută. La rândul lor, atacurile diavolilor sunt ajutate de patimi si de hotărârea cea rea. Asadar, mintea noastră este lesne alunecătoare si usor se pogoară către cele veselitoare ale lumii acesteia, uitând bunătătile cele vesnice. Pentru păzirea de ispitirile simturilor, când se adună gânduri desarte si întunecate asupra mintii noastre, să ne rugăm, să mergem la Biserică, să ne spovedim, să vorbim si să cerem binecuvântarea părintilor celor duhovnicesti.
Urâtorul de bine, diavolul, amestecă lucrurile, adică binele cu răul (Facerea 3,4-5), ca să nu poată face mintea noastră păcătoasă deosebirea între bine si rău (Sfântul Efrem Sirul, Proloage, p. 298). Sfântul Petre Damaschinul ne spune: "Toate le-a făcut Dumnezeu spre folosul sufletului nostru. Ingerii care ne păzesc si ne învată, iar diavolii ne ispitesc spre a ne smeri si a alerga la Dumnezeu. Prin frica de ispitele duhurilor necurate ne izbăvim de înăltarea mintii si de nepăsare. Ingerii, fiind slujitorii dragostei dumnezeiesti si ai păcii, se bucură de pocăinta si îndreptarea noastră si de sporirea în virtute. De aceea se străduiesc să ne umple de vederi duhovnicesti si ne ajută la tot lucrul mântuitor. Diavolii, dimpotrivă, fiind pricinuitorii răutătilor, se bucură de scăderea noastră în virtute si se străduiesc să abată sufletele noastre spre năluciri urâte".

Crestinul ortodox poate fi luptat de diavoli astfel:

I. Prin patimile trupului său:
a) Patimi care se nasc din puterea poftitoare a sufletului omenesc: desfrânarea, lenea, lăcomia pântecelui, iubirea de bani;
b) Patimi care se nasc din puterea mânioasă a sufletului: mânie, ură, zavistie, invidie, pizmă, răzbunare;
c) Patimi care se nasc din puterea ratională a sufletului: mândrie, slavă desartă, erezie, deznădejde, sinucidere.

II. Prin intermediul oamenilor păcătosi:
a) Prin poftele si păcatele oamenilor;
b) Prin oamenii păcătosi care se află sub lucrare diavolească.

III. Direct de diavoli.

Crestinul care se roagă cu smerenie si cu credintă si apelează la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe este ajutat de darul lui Dumnezeu si de Ingerul Păzitor ca să lupte împotriva diavolilor. Duhovnicul poate alunga diavolii care luptă pe crestini potrivit cu cresterea sa duhovnicească, astfel:

a) Direct cu Darul Duhului Sfânt;
b) Duhovnicul prin binecuvântare dă puterea lui Dumnezeu celui ispitit de diavoli, ca să lupte si să biruiască si astfel să se încununeze.

Diavolii atunci ne luptă mai tare când postim, când ne rugăm, când ne smerim mai mult. Pentru a iesi biruitori în aceste lupte cu diavolii, trebuie să mergem pe calea de mijloc (împărătească), sub binecuvântarea unui duhovnic iscusit, să postim, să priveghem si să ne rugăm după puterea si darurile pe care avem de la Dumnezeu. Cei care se nevoiesc peste putere sunt biruiti de diavoli si cad în păcate mari: mândrie, slavă desartă, mânie, ură, neascultare, sodomie, zavistie. Cei care din lenevie nu îndeplinesc poruncile dumnezeiesti, cad în păcate: lene, desfrânare, iubirea pântecelui, iubirea de arginti...
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

Pestera Ghetarului de la Vartop *muntii Apuseni

Peştera Gheţarul de la Vârtop (numită şi Peştera Minunată) este o peşteră frumos concreţionată, situată la aproximativ 1170 m altitudine, în apropierea cătunului Casa de Piatră din comuna Arieşeni, jud. Alba. Peştera este ascendentă (30 m denivelare pozitivă) şi are o lungime de aproximativ 340 m. Poate fi vizitată fără echipament special de parcurgere a verticalelor.
Accesul către peşteră se face pe o potecă semnalizată din cătunul Casa de Piatră, comuna Arieşeni. Până în Casa de Piatră se ajunge din centrul localităţii Gârda de Sus, pe drumul comunal paralel cu valea Gârda de Sus, iar spre amonte - valea Gârdişoara (între Gârda şi Casa de Piatră sunt 12 km).
Gheţarul de la Vârtop este celebru îndeosebi pentru faptul că în anul 1974, cercetători din cadrul Institutului de Speologie Emil Racoviţă din Cluj-Napoca au descoperit în interiorul ei 3 urme de hominid imprimate în planşeul peşterii. Cea mai bine conservată dintre acestea a fost prelevată în momentul descoperirii în vederea studierii sale, în timp ce, din păcate, celelalte două urme au fost decupate şi furate din peşteră la scurt timp după aceea, fără a se cunoaşte autorii faptei până în prezent. Studiile efectuate au relevat că vechimea urmei de hominid este de cel puţin 62.000 de ani (Onac şi colab., 2005), ceea ce denotă faptul că ea trebuie să fi aparţinut omului de Neanderthal.
Peştera a fost declarată monument al naturii începând din anul 1957 şi preluată în administrare de către Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei R.P.R.
În prezent, administrarea Gheţarului de la Vârtop este în sarcina Administraţiei Parcului Natural Apuseni, peştera fiind inclusă în zona de conservare specială a ariei naturale protejate.
Sursa:http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=129&Itemid=79&lang=ro