sâmbătă, 30 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(19)



La ordinul capitanului, nava s-a pus in fine in miscare si a inceput sa urce pe cursul raului. Masinaria, desi silentioasa, era foarte puternica. Rapele si copacii de pe fiecare parte defilau precipitat. Viteza vasului, uneori, o depasea pe cea a oricarui tren pe care m-am putut urca, chiar aici in America. Era minunata.
In acest timp am pierdut din vedere razele soarelui dar am gasit o emanatie interioara provenind de la soarele mat-rosu care ne atrasese deja atentia, aruncand acum o lumina alba aparent nascuta dintr-o adunatura de nori departe in fata noastra. Difuza o lumina mai intensa, trebuie s-o spun, decat doua lune pline intr-o noapte clara. In 12 ore acest nor albicios a disparut din vedere, ca si cum s-ar fi ascuns si in urmatoarele 12 ore urmau sa corespunda noptii noastre. Am aflat destul de devreme ca acesti oameni stranii erau adoratorii acestui mare nor de noapte. El era „Dumezeu care fumeaza” din „Lumea Interioara”. Vasul a fost echipat cu un model de luminare pe care il consider acum a fi electricitate, dar nici tatal meu, nici eu – insumi nu eram suficient de instruiti in mecanica pentru a intelege de unde venea puterea care servea de a face sa functioneze vasul, sau alimenta magnificele focuri care raspundeau la aceleasi obiective corespunzand metodelor noastre actuale de luminat strazile oraselor noastre, casele noastre si institutiilor de afaceri. Trebuie sa amintim ca epoca in care am scris corespundea toamnei lui 1829 si ca pe suprafata noastra „exterioara” a Terrei nu cunoastem nimic atunci despre electricitate. Aerul supra incarcat de electricitate era un constant revitalizator. Nu m-am simtit niciodata mai bine in viata mea ca in cei doi ani in care eu si tatal meu am stat in interiorul Terrei. Sa rezumama urmarea evenimentelor : vasul pe care navigam a sosit intr-un port, dupa doua zile am fost primiti la bordul sau. Tatal meu a spus cu o aproximatie destul de precisa ca putea sa-l evalueze, ca eram direct sub Stockholm sau Londra. Orasul pe care l-am atins, se numea „Jehu”, insemnand un oras formand un port la mare. Casele erau mari si magnific construite si in aparenta cu o perfecta uniformitate, dar in acelasi timp fara a merge pana la identitate. Ocupatia principala a oamenilor parea a fi agricultura; versantii colinelor erau acoperiti de podgorii, in timp ce vaile erau consacrate cresterii graului. Nu am vazut niciodata o asemenea etalare de aur. Captuselile usilor erau incrustate si mesele placate cu protectie de aur. Acoperisurile cladirilor publice erau din aur. El era folosit cu foarte mare generozitate in finisarea marilor temple de muzica. (va urma)

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(18)



Barbatii si femeile, in ansamblu, pareau sa posede aceasta dezinvoltura speciala in manierele lor pe care le consideram ca un semn al bunei educatii si, in ciuda staturii lor gigantice, nu era nimic la ei care putea sa sugereze neindemanarea. Pe cand eram copil la 19 ani, eram, fara nicio indoiala considerat ca un adevarat Tom Degetel. Cei 1,92 m ai tatalui meu nu-i plasa capul peste centura acestor oameni.
Fiecare dintre ei parea sa rivalizeze cu confratele sau de curtoazie si de gentilete la adresa noastra, dar toti radeau calduros, imi amintesc, cand au trebuit sa improvizeze scaune pentru tatal meu si pentru mine – insumi pentru a ne aseza la masa. Erau bogat imbracati cu un propriu costum special si foarte seducator. Barbatii erau imbracati in tunici elegant brodate din matase si din satin si incinse pe talie. Purtau un chilot care se termina la genunchi si ciorapi de o textura rafinata, in timp ce picioarele lor erau incaltate de sandale ornate cu bucle de aur. Am descoperit rapid ca aurul le era cunoscut, ca unul dintre materialele cele mai comune si ca era folosit larg in decoratie. La fel de straniu pe cat ar putea parea, nici tatal meu nici eu – insumi n-am avut nici cea mai mica neliniste pentru siguranta noastra. „Am ajuns la limitele propriei noastre cunoasteri”, mi-a spus tatal meu. „Este finalitatea la care ne pofteste traditia care mi-a fost inoculata de tatal meu si de bunicul meu si de toate generatiile numeroase din urma ale poporului nostru. Este, cu siguranta, pamantul de dincolo de Vantul de Nord.” Am facut o asa de buna impresie asupra comunitatii, incat ne-au lasat in sarcina pe unul dintre oamenii lor Jules Galdea si pe sotia sa, pentru a ne putea invata limba lor; si noi, de partea noastra, eram de asemenea avizi de a primi instructiunile lor. (va urma)

Calator prin muntii Rodnei(12)

Comuna Sant – Valea Blaznei – virful Ineut – Saua cu Lac;
-12-
Marcaj: cruce albastra;
Distanta: 18 km;
Timp: 7 ore;
Traseu accesibil iarna pina la Valea Blaznei;
Cazare: tabara Valea Blaznei;
Locuri de cort: Saua cu Lac, varfurile Ineut si Ineu;
Atractii: izvoarele minerale din Sant;






Calendarul pescarului(momeli)-mai




In aceasta luna pescuitul este de regula oprit.


La mare se pescuiesc guvizi, cambula - langa tarm, pe fund, cu hamsie.
Sursa:pescuitul.ro

Calendarul pescarului(momeli)-aprilie




In aceasta luna pescuitul da rezultate la aproape toti pestii datorita cresterii temperaturii apei, aparitiei vegetatiei subacvatice si larvelor. La jumatatea lunii de regula pescuitul intra in prohibitie.
Pentru avat- ramane valabila valabila remarca facuta la luna precedenta; Babusca si obletul continua sa prefere libelula, viermusul de carne dar incep sa cada si la paste (mamaliga, paine); Pescuit excelent la biban si stiuca, cu peste viu. La lanseta se obtin rezultate de-a lungul perdelelor de stuf si in coada lacurilor si iazurilor; Carasul, crapul, linul si platica isi manifesta prezenta prin bule de aer ce apar la suprafata apei. Continua sa prefere momelile animale (rame, viermusi ...). Crapul mai cade si la mamaliga; In apa limpede cleanul cade la sange inchegat, insa este tentat si de un buchet de viermusi pe carlig triplu; Mreana prefera inca branza topita; Rosioara se prinde bine cu libelule, viermusi; De regula in aceasta perioada scobarul se reproduce, asa ca pescuitul nu da rezultate; Somnul mic musca la rama in apele curgatoare; La salau se obtin unele rezultate la peste viu; Vaduvita -continua sa muste inca la momeli animale dar si la mamaliga; exemplarele mari -cu naluci. La mare - guvizi. Sursa:pescuitul.ro

Calendarul pescarului(momeli)-martie



Datorita marilor variatii ale temperaturii, directiei si intensitatii vantului, precum si a nivelului, limpezimii si culorii apelor, pentru pescuit sunt inca indicate portiunile insorite si adapostite. Se obtin rezultate bune la pescuitul lansat.
La avat -se obtin unele rezultate cu peste viu (oblet) si naluca mica, rotativa alba, intre ape; Babusca si obletul -incep sa se prinda normal, in zilele frumoase si cu paste (mamaliga, paine); Bibanul este activ, pescuindu-se mai ales cu rama. La lanseta cu naluci mici, de preferat rotative; Carasul, crapul, linul si platica, desi nu devin cu adevarat activi decat in aprilie, pot fi prinsi si in aceasta luna, cu momeli animale (rame, buchet de viermusi sau libelule) pe fund, la apa putin adanca; Cleanul nu mai poate fi pescuit la distanta ca in februarie, decat atunci cand raul este la nivelul normal. Uneori musca pe fund la rama, sorici de porc, branza topita; Mreana -se prinde foarte rar, la rama, branza topita; Rosioara- catre fund, cu libelule si viermusi; Scobarul- cade bine, la fund, cu viermusi, rame rosii, paine; Somnul de talie mica la rama; Salaul -cu peste viu, destul de frecvent; Stiuca -se prinde frecvent cu peste viu si la lanseta, cu naluci recuperate incet; Vaduvita -cu momeli animale, la fund, pe langa arbori cazuti si alte ascunzatori;                                                 

La mare - guvizii.                                                                                                                             

Sursa:pescuitul.ro

Calendarul pescarului(momeli)-februarie



In aceasta luna, pescuitul sportiv da rezultate mai ales in lacurile cu expunere sudica, adapostite de vanturile din nord si est. La pescuitul lansat se pot obtine capturi frumoase cu naluci mari, oscilante, recuperate lent in apele putin adanci pe langa perdele de stuf.
Pentru babusca si oblet - corespund indicatiile lunii ianuarie; Bibanul- cade la copca ori in apa libera cu rame rosii, pestisori vii sau dandineta, pe langa maluri, radacini, stuf. La lanseta cu naluci mici, albe, recuperand incet si neregulat; Carasul -se pescuieste cu libelule, rame, viermusi; Cleanul- cand apa nu este intunecata, se prinde inca la distanta, cu peste viu, sange inchegat, intestine de pasari; Crapul, linul, platica - sunt inca inactivi. Catre sfarsitul lunii sunt posibile unele rezultate in rauri, in lacurile linistite, cu rama rosie, la fund; Stiuca- cu exceptia perioadelor de reproducere, constituie principalul obiectiv al acestei luni: la copca sau in apa libera, cu peste viu, linguri mari, dandineta, voblere recuperate incet; Mreana- cade si mai rar ca in ianuarie, cu rama rosie - mare, la fundul apei; Pentu scobar si salau - idem ianuarie; La mare se pot pescui guvizi. Sursa:pescuitul.ro

vineri, 29 aprilie 2011

Ordinul privind perioada de prohibitie la pescuit pentru anul 2011



Este vorba de ordinul comun al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Ministerul Mediului si Padurilor, privind prohibitia pescuitului in anul 2011. Ordinul nr. 29/991 publicat in Monitorul Oficial nr 166/ 08.03.2011.

Cateva extrase din ordin:
in apele de ses perioada de prohibitie este de 60 de zile intre 04.04.2011 – 02.06.2011 inclusiv
in apele de frontiera perioada de prohibitie este de 45 de zile intre 04.04.2011 – 18.05.2011 inclusiv
in complexul Razim Sinoie perioada de prohibitie este de 90 de zile intre 01.04.2011 – 30.06.2011 inclusiv
pe raul Prut si lacul de acumulare Stanca Costesti perioada de prohibitie este de 90 de zile intre 01.04.2011 – 30.06.2011 inclusiv
la stiuca prohibitia este pana pe 26.03.2011 inclusiv. In perioada 04.04.2011 – 02.06.2011 pescuitul stiucii se poate efectua numai cu folosirea echipamentelor de pescuit recreativ/sportiv si a momelilor artificiale. In anul 2012 stiuca este prohibita in perioada 15.02.2012 – 26.03.2012 (40 zile)
Legislatia privin perioada de prohibitie la pescuit pentru anul 2011

Calendarul pescarului(momeli)-ianuarie




Acum pestii pasnici si rapitori se gasesc la apa adanca, cu functiile vitale reduse la minimum. Indiferent cat de frig ar fi afara sa nu uitam ca la nivelul fundului apei temperatura este de min. 4 C (pentru un lac cu cel putin 2 m adancime sau chiar mai putin) datorita anomaliei pe care o prezinta densitatea apei in raport cu temperatura (densitatea maxima corespunde lui T = 4 C, deci "apa grea" este la fund). Totusi, in zilele insorite sau de moina, pescuitul poate da rezultate atat la copca cat si in apa libera.
  • Babusca, in zilele insorite sau de moina, poate fi pescuita la fundul apei cu rame mici rosii, virmusi si mai ales libelule (viermi rosii de namol);
  • Bibanul - la copca sau in apa libera poate fi pescuit la pestisor viu sau mort "jucat", ori dandineta, langa palcurile de stuf si radacini. Cu lanseta, pe timp friguros, sansele sunt slabe; sunt indicate naluci mici, oscilante, care permit o recuperare lenta;
  • Carasul- se poate prinde la copca cu libelule, viermusi, rame;
  • Cleanul - cade rar, la paine si branza topita, pe fundul apei, in locurile cu curent slab. In lacuri putin tulburi se pescuieste cu pestisor viu, sange inchegat, intestin de pasare, maduva de vaca;
  • Mreana - se prinde foarte rar la buchet de viermusi, pe fund;
  • Obletul - se poate pescui cu destule sanse la libelule, viermusi intre ape (spre fund), in locurile expuse la soare si adapostite;
  • Porcusorii (pentru momeli vii) pot fi capturati usor cu rame mici, pe fund, in raurile inca libere;
  • Scobarul - cade rar (cu exceptia iernilor blande cand se pot face partide de pescuit excelente), la cocolos de paine, viermusi, rame;
  • Salaul - rar la copca, cu pestisori vii sau dandineta de forma lunguiata;
  • Stiuca se prinde la copca, cu pestisor viu, la fund, ori cu dandineta. In apa libera la lanseta cu naluci, recuperate foarte incet deasupra fundului si pe langa maluri, insistandu-se mai mult in acelasi loc.
La mare pot fi pescuiti guvizi, la fund, cu scoici, garizi, rame.
Sursa:pescuitul.ro

Calendarul pescarului(momeli)-decembrie




Pestii sunt retrasi la adancime, in namol, unde temperatura ramane constant 4 C.
  • Babusca, obletul se pot prinde rar la apa libera si mai bine la copca, cu sange, libelule, viermusi;
  • Bibanul - cade bine la copca, mai ales imediat ce ingheata apa, cu pestisor viu, dandineta. Mananca si
    rame, viermusi, libelule insa mai slab ca in noiembrie;
  • Carasul - la copca rar, cu libelule, viermusi;
  • Cleanul - la apa adanca, cu pluta sau la fund, cu sange inchegat, intestine de pasare, rame rosii, pesti vii, paine;
  • Mreana- cade rar la rama, meduza de roca;
  • Scobarul- ca in noiembrie;
  • Stiuca da rezultate la copca, cu peste viu si dandineta, precum si in apa libera si adanca, cu naluci recuperate lent.
La mare - guvizi.
Sursa:pescuitul.ro

Calendarul pescarului(momeli)-noiembrie




In aceasta perioada pescuitul da cele mai slabe rezultate in an. Totusi, in acesta perioada sunt posibile surprize la rapitori. La pescuitul stationar se folosesc momelile animale ca libelule, viermusi, rame. La pescuitul lansat se folosesc naluci si ascilante recuperate incet.
  • Babusca si obletul, in apa limpede, se prind cu libelule si viermusi;
  • Bibanul - in apa tulbure cu rama mare, apoi cu peste viu, naluci rotative mici, dandinete;
  • Cleanul si mreana - la fund cu rama alba;
  • Scobarul - ca in octombrie;
  • Stiuca se da bine la peste viu, mai ales in balti si cu lanseta la peste mort, in montura si naluci recuperate lent.
La mare se pescuiesc: chefal mic, guvizi.
Sursa:pescuitul.ro

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(17)

Nu am vazut niciodata un vas asa de mare si atat de diferit in materie de constructie. In acest moment precis, vasul nostru se gasea calm intr-un loc nu departe de mal. Marginea raului era acoperita intr-un mod frumos, cu arbori gigantici de mai multe sute de picioare inaltime. Ni se parea a fi la inceputurile unei paduri primitive care fara nicio indoiala, trebuia sa se intinda mult in interior. Imensa ambarcatiune, a facut o pauza si aproape imediat dupa o salanda a fost pusa pe apa si sase oameni de statura gigantica s-au apropiat de micul nostru vas. Ne-au vorbit intr-o limba stranie. Am ghicit, in acest timp, din modul lor de a actiona ca nu erau inamici. Au vorbit intre ei un timp si unul dintre ei a fost cuprins de un ras nebun enorm ca si cum vederea noastra devenise pentru ei o descoperire stranie. Unul dintre ei ne-a examinat cu scrupulozitate busola care a parut sa-i intereseze mai mult decat orice alta parte a vasului nostru.

In fine, seful a facut un semn de parca ar fi vrut sa ne intrebe daca doream sa ne abandonam vasul pentru a ne duce la bordul vasului lor. „Ce-ti spune, fiul meu?” m-a intrebat tatal meu. „Nu pot face nimic mai bine decat sa ne ucida.” „Par sa aiba intentii bune”, i-am raspuns. „Dar ce giganti inspaimantatori! Acestia sase trebuie sa fie elita regimentului de prima clasa a regatului. Priveste-le numai marimea.” „Putem sa mergem voluntar mai degraba de a fi luati cu forta”, a spus tatal meu surazand, „caci sunt cu siguranta capabili de a ne captura.” Dupa asta, le-a indicat prin semne, ca eram gata de a-i insoti. In cateva minute, eram la bordul vasului si o jumatate de ora mai tarziu micutul nostru vas a fost ridicat fizic de apa printr-un fel de aparatura stranie cu coltisori si tras la bord ca o curiozitate.Erau mai multe sute de oameni la bordul acela ce, pentru noi, era acest vas gigantic, care, am descoperit ca se numea „Naz”, cuvant insemnand, cum am invatat apoi, „Placere”, sau pentru a da o interpretare mai apropiata, vasul „Excursia Placerii”. Daca eu si tatal meu am fost observati cu curiozitate de ocupantii vasului, aceasta rasa stranie de giganti ne-a oferit de asemenea o sursa egala de uimire. Nu era niciun singur om la bord care sa nu fi masurat 12 picioare (3,67 m) in inaltime. Purtau toti barbi pline, nu special de lungi, dar aparent taiate foarte scurt. Aveau fete dulci si frumoase, extrem de oneste, cu o tenta rosiatica. Parul si barba unora erau negre si ale altora de un blond roscat si chiar ale altora erau galbene. Capitanul astfel l-am desemnat noi, demnitarul care comanda nava mare, depasea cu un cap pe oricare dintre camarazii sai. Femeile masurau in medie 10 – 11 picioare inaltime. Trasaturile lor erau in special regulate si rafinate, in timp ce aspectul lor prezenta un ten dintre cele mai delicate, pus in valoare de marca unei sanatati splendide. (va urma)

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(16)

Busola pe care o fixase din nou la locul sau, temandu-ne de o noua furtuna, indica franc directia nordului si se deplasa pe pivotul sau, ca si cum am fi fost la Stockholm. „Ridicarea acului” incetase. Ce putea sa insemna asta? Atunci, de asemenea, numeroasele noastre zile de navigatie cu panza ne facusera cu siguranta sa depasim de departe Polul Nord. Si in acest timp acul continua sa se indrepte spre nord. Perpecsitatea noastra a crescut dureros, caci sigur ar fi trebuit sa fim acum in directia sudului. Am navigat timp de trei zile de-a lungul litoralului si imediat am ajuns la intrarea unui fiord sau a unui rau de marime imensa. Acesta semana mai degraba cu un golf mare si acolo ne-am manevrat ambarcatiunea, urmand usor directia nord – est sud. Ajutati de un vant nebun sufland timp de 12 – 24 ore, am continuat sa inaintam in interior pe aceasta cale, care s-a adeverit apoi a fi un rau puternic si pe care, am aflat ulterior, locuitorii il numeau Hiddekal.

Ne-am continuat calatoria timp de 10 zile apoi si am constatat ca am patruns din fericire in interior pana la locul unde mareele oceanice nu mai aveau efect asupra apei, care devenise dulce. Descoperirea nu a venit imediat, si s-a produs cand ultimul nostru butoi de apa aproape s-a epuizat. Nu ne-am pierdut timpul umplandu-ne butoaiele si am continuat sa urcam raul. De-a lungul malurilor rapoase, puteam sa vedem paduri mari care se intindeau pe mai multe mile lungime pe litoral. Copacii aveau o marime enorma. Am acostat si dupa ce am aruncat ancora in apropierea unei plaje de nisip, am ajuns din nou la rau pe picioare si am fost recompensati gasind o mare cantitate de nuci foarte agreabile la gust si putand sa ne satisfaca foamea si aducand o schimbare binevenita in monotonia noastra alimentara.

4Eram in jur de 1 septembrie (1829) si am calculat ca trecusera mai mult de cinci luni de cand ne-am luat adio de la Stockholm. Subit am simtit o teama, auzind in departare cantul anumitor persoane. Imediat dupa am zarit un vas enorm care cobora raul, drept in directia noastra. Cei care cantau la bord formau un cor puternic al carui ecou se repercuta de la un mal la altul al raului ca o mie de voci, umpland intregul univers de o melodie vibranta. Muzica de acompaniament era executata pe instrumente cu corzi care nu semanau cu harpele noastre. (va urma)

Calator prin muntii Rodnei(11)

Comuna Rodna – virful Capul Benesului – Muntele Curatel – saua cu Lac – valea Lala – Gura Lalei;
-11-
Marcaj: punct albastru;
Distanta: 28 km
Timp: 10 – 12 ore;
Traseu accesibil iarna schiorilor antrenati;
Cazare: refugiul din Saua Curatel, cabanele forestiere de pe Valea Lala;
Locuri de cort: Saua cu Lac:
Atractii:|Lala Mica si Lala Mare, varful Ineu;



miercuri, 27 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(15)



Dar acest soare rosu pal, cum ne-am imaginat, nu a disparut timp de mai multe ore; si pe cand ignoram cum putea sa emita razele sale de lumina, exista mereu un moment in care maturand orizontul, puteam zari stralucirea acestui pretins fals soare timp de o perioada de cel putin 12 – 24 ore. Norii si negurele aproape puteau sa-i ascunda din timp in timp amplasamentul insa niciodata in intregime. Progresiv, a parut sa se ridice mai mult, deasupra orizontului cerului de un mov pal in timp ce noi inaintam. Abia puteam sa spunem ca apartinea soarelui nostru, daca nu ar fi fost forma sa circulara si cand, liber de nori sau de cetele oceanice, a luat coloratura unui rosu neguros, o aparenta dogoritoare care a trecut la o lumina alba ca un nor luminos, reflectand o lucire venind de aiurea.
In fine ne-am pus de acord, discutand ca, oricare ar fi motivul fenomenului, acest soare dogoritor si lucios, nu era o reflexie a soarelui nostru, ci o planeta intr-un fel – o realitate. Intr-o zi, imediat dupa asta, m-am simtit extrem de somnolent si am cazut intr-un somn reparator. Dar mi s-a parut ca am fost imediat terzit de scuturarea viguroasa a umarului meu de tatal meu care striga: „Olaf, trezeste-te; exista un pamant in fata!” Am sarit in picioare si, ah, o bucurie inefabila! Acolo, departe, si in acelasi timp in directia pe care o urmam, pamanturile ieseau cu indrazneala din mare. Urma litoralului se intindea foarte departe la dreapta noastra, la fel de departe pe cat putea sa vada ochiul si de-a lungul intregii plaje de nisip, valurile explodau, intr-o spuma agitata care se retragea, sau avansa din nou, murmurand, venind din profunzimi, sonoritati repetative si tunatoare. Rapele erau acoperite de arbori si de vegetatie. Nu pot exprima sentimentul de mare fericire, care ma insotea in timpul acestei descoperiri. Tatal meu a ramas in picioare, imobil, cu mana pe bara privind drept inainte, deschizand efuziunile inimii sale, la rugaciunea de recunostinta si la actiunea gratiilor fata de zeii Odin si Thor. In acest timp, o plasa recuperata din stocul din arimaj, a fost aruncata si am prins catava pesti care s-au adaugat proviziilor noastre care se imputinasera.
(va urma)

Calator prin muntii Rodnei(10)

Valea Vinului – piriul Izvorul Rosu – Tarnita lui Putredu – Piciorul Tomnatecului – piriul Tomnatecul
Mare – valea Bistrita Aurie;
-10-
Marcaj: triunghi albastru:
Distanta: 20 km;
Timp: 8 – 9 ore;
Traseu accesibil numai vara;
Atractii: izvoarele minerale din valea Vinului, Pestera Baia lui Schneider, varful Cisa;




marți, 26 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(14)



Ma intindeam frecvent pe buncarul micului nostru vas si observam foarte sus in cer bolta sa albastra; si, in pofida soarelui care stralucea departe la est, vedeam intotdeauna o singura stea deasupra mea. Timp de mai multe zile, cand am scrutat aceasta stea, ea era intotdeauna acolo direct deasupra noastra.
Atat cat imi amintesc, era 1 august. Soarele sus pe cer era atat de stralucitor incat nu mai puteam sa vad steaua singuratica care mi-a atras atentia cu cateva zile mai devreme. In una din aceste zile, tatal meu m-a facut sa susotesc atragandu-mi atentia asupra unui nou spectacol care se prezenta departe in fata noastra, aproape la orizont. „Este un soare artificial”, a urlat tatal meu. „Am citi deja asta undeva; este numit o reflexie sau un miraj. Va disparea curand. (va urma)

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(13)



Ca raspuns la surpriza mea, tatal meu mi-a spus: „Am auzit vorbindu-se de asta inainte; este ceea ce se numeste cresterea punctului nordic al acului”. Am scos busola de pe soclu si am intors-o in unghi drept in raport cu suprafata marii inainte ca punctele acului sau sa nu se elibereze de sticla si ca gravitatia sa actioneze liber. Si ea s-a miscat cu dificultate si a parut la fel de instabila ca un barbat beat, dar in fine s-a angajat intr-o directie.
Inainte de asta ne-am gandit ca vantul ne purta spre nord – nord – vest, insa, cu acul liber, am descoperit ca navigam usor prin nord – nord – est. N-am urmat niciodata directia de nord plin. Marea era foarte calma, abia cu un val subtire si vantul viu si exaltant. Razele soarelui ne loveau si ne furnizau o caldura dulce. Si astfel timpul s-a scurs, zi dupa zi si am scris in cartea noastra de bord, ca am navigat 11 zile de la furtuna suportata intr-o mare inalta. Desi ne-am folosit proviziile cu o economie stricta, au inceput sa se epuizeze. Intre timp, unul dintre butoaiele noastre de apa s-a epuizat si tatal meu mi-a spus: „Il vom umple din nou”. Dar, am constatat cu neliniste ca apa era acum la fel de sarata ca in regiunea insulelor Lofoden de pe coasta Norvegiei. Asta a necesitat din partea noastra, de a avea o vigilenta extrema pentru butoiul ramas. Uneori aveam o pofta profunda de a dormi, acesta fiind efectul experientei pasionante a navigatiei cu panza in ape necunoscute, sau este una din consecintele excitatiei teribile datorata aventurii noastre in furtuna care a trecut, sau chiar era datorata dorintei mele de hrana? Nu puteam sa spun. (va urma)

Povestea stranie alui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(12)

Doua dintre butoaiele noastre erau in cala principala, dar amandoua erau goale. Aveam o provizie suficienta de alimente, insa apa dulce deloc. Atunci am realizat caracterul inspaimantator de dramatic al situatiei. Pentru moment am fost incercat de o sete devoratoare: „Este intr-adevar foarte alarmant”, a remarcat tatal meu. „In acest timp, sa ne uscam hainele ude, caci tremuram pana la os. Ai incredere in zeul Odin, fiul meu. Nu dispera.” Soarele stralucea prin raze destul de inclinate, ca si cum eram la o latitudine mai la sud, in loc de a fi intr-o regiune foarte la nord. Se balansa, ici si colo, orbita sa nu era niciodata vizibila si urca din ce in ce mai sus in fiecare zi, frecvent acoperit de negura, parand sa priveasca intotdeauna fix traversand patura de nori ca un ochi nelinistit al destinului, paznic al misteriosului Nord si observand gelos nazbatiile oamenilor. Departe la dreapta noastra razele ornau prismele de iceberg fiind magnifice. Reflexiile lor emiteau flashuri de granat, de diamant, de safir. O panorama pirotehnica de culori si de forme nenumarate, in timp ce aici jos, puteam sa vedem colorarea verzuie a marii si cerul in tenta purpurie. Dincolo de vantul de nord Am incercat sa uit setea mea si m-am straduit de a aduce din cala cateva provizii si un recipient gol. Aplecandu-ma peste rampa laterala, am umplut recipientul cu apa in scopul de a-mi spala mainile si fata. Spre stupefactia mea, atunci cand buzele au intrat in contact cu apa, nu era sarata. Descoperirea m-a facut sa sar. „Tata!” am zis eu. „Apa, apa este dulce.” „Ce spui tu acolo, Olaf?” a urlat tatal meu, aruncand un ochi pe fuga in jur. „Te inseli cu siguranta. Nu exista niciun pamant in imprejurimi. Trezeste-te.” „Dar gusta asta!” i-am strigat. Si astfel am facut descoperirea ca apa era intr-adevar dulce, fara cel mai mic gust sarat, nici chiar o presupusa savoare sarata. Imediat ne-am umplut ultimele doua butoaie si tatal meu a declarat ca era o favoare celesta venind de la zeii Odin si Thor. Debordam de bucurie, dar foamea ne-a adus repede la realitate. Acum, ca gasisem apa dulce in mare, la ce mai trebuia sa ne asteptam, la aceasta latitudine stranie unde niciun vas nu a navigat inaintea noastra niciodata si unde nu am auzit niciodata zgomotul vreunui avion? Abia ne-am potolit foamea, cand o briza a inceput sa ne umfle panzele inerte si, aruncand un ochi pe busola, am constatat ca extremitatea de nord a acului lovea dur sticla aplecandu-se. (va urma)

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(11)

Deasupra tumultului asurzitor al valurilor care faceau ravagii, am auzit vocea tatalui meu zicandu-mi: „Fii curajos, fiul meu”, apoi a urlat „Odin este zeul apelor, insotitorul curajosilor si el este cu noi. Nu-ti fie frica.” Mi se parea ca nu mai exista niciun mijloc de a scapa de o moarte oribila. Micutul vas taia apa, zapada cadea atat de abundent incat ne orbea literalmente si valurile ne hartuiau cu spuma lor alba cu o furie neobosita. Nu puteam spune, in ce moment, ne-am precipitat spre un anume bloc de gheata aflat in deriva. Talazuirea enorma ne ridica chiar pana pe culmile valurilor colosale apoi, ne grabeam in profunzimile lor scobite ca si cum vasul nostru de pescuit era o cochila fragila. Valuri gigantice de o albeata inimaginabila, se ridicau ca niste ziduri adevarate, ale unei imprejmuiri in fata si in spate.

Aceasta proba inspaimantator de exasperanta, prin nenumaratele sale orori in forma de suspans si temeri angoasante indescriptibile, a durat mult mai mult de trei ore si in tot acest timp a fost o fuga inainte cu mare viteza. Atunci deodata, ca si cum ar fi cedat eforturilor sale frenetice, vantul a inceput sa-si diminueze furia si a disparut progresiv. In fine, s-a facut un calm perfect. Ceata a disparut de asemenea si ea si in fata noastra se intindea un culoar fara gheata poate de 10 sau 12 mile largime cu cateva iceberguri departe la dreapta noastra si un arhipelag clar mai mic la stanga noastra.

Mi-am observat atent tatal si m-am decis sa raman tacut pana ce el va lua cuvantul pentru moment; si-a dezlegat coarda din jurul taliei, si fara a spune un cuvant, a inceput sa face sa lucreze pompele, care din fericire nu au fost stricate, golind vasul de apa care se acumulase in timpul furtunii grozave. A desfacut apoi panzele vasului la fel de calm precum si-a aruncat navodul si imediat am remarcat ca eram gata pentru a primi vant favorabil deindata ce se starnea. Curajul si constanta sa erau intr-adevar remarcabile. Dupa inspectie am constatat ca o treime din proviziile noastre erau inca disponibile, dar nelinistea noastra a fost foarte puternica, cand am descoperit ca butoaiele noastre de apa cazusera peste bord in timpul plonjonurilor violente ale vasului nostru. (va urma)

Calator prin muntii Rodnei(9)

Comuna Rodna – Valea Vinului – Izvorul Bailor – varful Curatel Saua cu Lac – vf. Ineu;
-9-
Marcaj: triunghi rosu;
Distanta: 17 km;
Timp: 6 – 7 ore;
Traseu accesibil pe timp de iarna numai pentru schiori;
Locuri de cort: Saua cu Lac;
Atractii: ruinele cetatii Rodna, izvoarele minerale din Valea Vinului, pestera Baia lui Schneider, defileul Stramtoarea Dracului;



luni, 25 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(10)

Dupa ce am explorat timp de o zi litoralul acestei insule, am ridicat ancora si ne-am indreptat prova catre nord in directia marii libere. Imi amintesc ca nici tatal meu, nici eu-insumi nu am mancat nimic timp de aproape 30 de ore. Poate asta s-a datorat tensiunii de excitare a calatoriei noastre stranii in cele mai indepartate ape din nord, unde dupa tatal meu, nimeni nu se aventurase inainte. Puterea noastra de sugestie ne-a calmat apetiturile fizice. In locul unui frig intens dupa cum prevazusem, era intr-adevar mai cald si din ce in ce mai agreabil decat in regiunea Hammerfest pe coasta de Nord a Norvegiei, cu sase saptamani inainte de asta. Amandoi admiteam ca ne era foarte foame si imediat, am pregatit o masa substantiala gratie camarii noastre garnisita bine. Dupa ce ne-am saturat copios, i-am spus tatalui meu ca simteam ca voi adormi si ca ma voi duce sa ma culc. „Foarte bine”, mi-a raspuns el „voi ramane de paza”.

Nu pot determina cat timp am dormit; stiu numai ca am fost trezit brutal de zdruncinatura groaznica a vasului. Am fost surprins atunci de a descoperi ca tatal meu dormea profund. Am urcat pentru a-l trezi si imediat era in picioare. Intr-adevar, daca n-ar fi apucat repede bastingajul, ar fi fost cu siguranta in valurile infierbantate. O furtuna de zapada feroce facea ravagii. Vantul era direct in spate, impingandu-ne vasul cu o viteza enorma si amenintand in fiecare moment sa ne rastoarne. Nu era timp de pierdut, panzele trebuiau stranse imediat. Vasul nostru se rasucea in convulsii. Cateva iceberguri pe care le cunoasteam, ne loveau de-o parte si de alta si din fericire s-a deschis un canal indreptandu-ne direct spre nord. Dar va fi pentru mult timp? In fata noastra, incingand orizontul de la stanga la dreapta se etala o ceata vaporoasa sau o negura uneori neagra ca noaptea egipteana pe marginea apei si uneori alba ca un nor inalt de vapori, pe care il pierdem pana la urma din vedere pe cand se confunda cu mari fulgi albi de zapada care cad. Nu era niciun mijloc de a determina daca acoperea un iceberg sau vreun alt obstacol ascuns contra caruia se indrepta micutul nostru vas si ne-am precipitat intr-o groapa lichida, sau era pur si simplu manifestarea unei cete arctice.

Prin ce miracol am scapat de la o suprema distrugere, n-as putea sa spun. Imi amintesc ca micuta noastra ambarcatiune a scartait si a gemut, ca si cum incheieturile sale se sfarama. S-a balansat si s-a clatinat, inainte si inapoi ca si cum ar fi fost zgaltaita de un curent submarin feroce invartitor sau de un vortex. Din fericire, busola noastra fusese fixata cu suruburi lungi de o traversa. Majoritatea proviziilor noastre, au fost aruncate in acest timp de pe locul marfurilor si daca n-am fi luat precautia chiar de la inceput, de a ne lega ferm de catargul vasului, am fi fost maturati in valurile dezlantuite. (va urma)

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(9)

Chiar si acum pot sa vad expresia de agreabila surpriza a minei sale, cand s-a intors catre mine si m-a intrebat: „Fiul meu, doresti sa mergi si sa explorezi cu mine dincolo unde niciun om nu s-a aventurat niciodata?” I-am raspuns afirmativ. „Foarte bine”, a raspuns el. „Fie ca Ondin sa ne protejeze!” Si, ridicand rapid panzele, a aruncat un ochi pe busola noastra, a intors prova drept in directia nordului si traversand pe o cale libera, a inceput calatoria noastra.

Soarele era sus la orizont, cum putea fi inca in tot acest inceput al verii. Intr-adevar, aveam aproape patru luni pentru a naviga inainte de a sosi din nou noaptea polara. Vasul nostru mic de pescuit a tasnit inainte ca si cum ar fi dorit cu ardoare sa se lanseze ca noi – insine in aventura. Dupa 36 de ore am pierdut din vedere extremitatea punctului nordic al litoralului Pamantului lui Franz Josef. Un curent puternic se indrepta catre nord prin nord-est si parea sa ne transporte. Departe la dreapta si la stanga noastra se etalau iceberguri, dar vasul nostru mic a trebuit sa mearga de-a lungul stramtorilor inguste si culoarelor atat de fine in anumite locuri, incat daca ambarcatiunea noastra nu ar fi fost de forma redusa, n-am mai fi putut iesi niciodata.

In a treia zi am ajuns la o insula. Tarmurile sale erau scaldate de o mare libera. Acolo tatal meu a decis de a face tabara si de a pleca in explorare timp de o zi. Acest nou pamant era privat de lume de constructie, dar acolo am gasit o mare acumulare de lemne aruncate de mare, pe tarmul nordic. Unele trunchiuri de copaci erau de 40 de picioare lungime (aproape 12 metri) si doua picioare in diametru (60 cm). (va urma)

Calator prin muntii Rodnei(8)

Intre Aniese – piriul Izvorul Mare – Tarnita Barsanului;
-8-
Marcaj: banda galbena;
Distanta: 12 km;
Timp: 4 – 5 ore;
Traseu inaccesibil iarna;




sâmbătă, 23 aprilie 2011

PASTE FERICIT!


Fie ca sfintele sarbatori sa ne faca viata mai frumoasa,casa mai bogata si masa inbelsugata.Fie ca invierea Mintuitorului sa ne faca sa aducem lumina,caldura si iubire in suflet,inimile si gindurile celor dragi si fie ca Hristos a inviat pentru fiecare.

miercuri, 20 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(8)

Timp de mai multe zile am navigat de-a lungul coastei stancoase a Pamantului lui Franz Josef. In fine, un vant favorabil ne-a impins catre coasta de Vest si, dupa ce am navigat cu panza 24 de ore, am ajuns la un magnific brat al marii. Abia puteam sa credem ca acolo era indepartatul Pamant al Nordului. Locul era verde cu o vegetatie dezvoltata si desi zona nu reprezenta decat unul sau doua acre, aerul era cald si linistit. Acest punct a fost locul unde influenta Golfului Stream s-a simtit cel mai profund.

Pe coasta de Est, erau numeroase icerberguri, desi ne aflam aici intr-o apa libera. Departe catre Vest, in acest timp, se vedeau blocuri de gheata si mereu mai departe, catre vest, apareau in forma de lanturi de coline joase de gheata. In fata noastra si direct la nord, se intindea o mare libera. Tatal meu era un adept arzator al lui Odin si Thor si-mi zicea frecvent ca zeii au venit de departe de acolo de la „Vantul Nordului”.

Tatal meu imi explica ca conform unei traditii, spune ca exista mai departe catre nord, un pamant mai frumos decat tot ce s-a cunoscut vreodata de oricare muritor si care este locuit de poporul „ales”. Tanara mea imaginatie a fost stimulata de ardoarea, de felul si fervoarea religioasa a tatalui meu si am exclamat: „De ce nu navigam spre acest pamant dragut? Cerul este senin, vantul favorabil si marea deschisa.” (va urma)

Povestea sranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(7)


Am facut escala la Hammerfest, care este la 71°40´ latitudine N, pentru a ne odihni cateva zile. Am ramas acolo o saptamana si ne-am facut provizii suplimentare si cu mai multe butoaie de apa potabila si imediat am navigat catre Spitzberg.
In primele zile, aveam o mare libera si cu vant favorabil si apoi am intalnit multa gheata si multe iceberguri. Probabil ca o nava mare nu ar fi putut gasi ca vasul nostru mic drumul prin labirintul de iceberguri care se strang in canale abia deschise. Acesti munti de iceberguri se prezentau intr-o succesiune infinita de palate de cristal, de catedrale masive si de lanturi de munti fantastici, sinistri si parand ca niste santinele, imobile ca cateva faleze impozante din roca solidificata, inaltandu-se silentioase ca un Sfinx, si rezistand valurilor agitate ale marii miscatoare.
Dupa ce am scapat de numeroase accidente, am ajuns la Spitzberg, la 23 iunie si am aruncat ancora la Baie Wijade pentru scurt timp, unde ne-am strans mana pentru pescuitul nostru. Atunci am ridicat ancora si am traversat stramtoarea Hinlopen si am navigat de-a lungul coastei Pamantului de Nord-Est. Un vant puternic ne-a abordat venind dinspre sud-vest si tatal meu a spus ca era mai bine de a profita sa atingem Pamantul lui Franz Josef, unde, cu un an inainte, accidental, gasise mormanele de fildes care i-au adus un pret atat de bun la Stockholm. Niciodata, inainte sau dupa, nu am vazut atat de multe pasari de mare; erau atat de numeroase incat ascundeau stancile litoralului si intunecau cerul.
(va urma)

Calator prin muntii Rodnei(7)

angeorz-Bai – valea Cormaia – vf. Repede – vf. Cormaia – Tarnita la Cruce – valea Buhaescu – Valea Repede – orasul Borsa; -7- Marcaj: triunghi rosu; Distanta: 35 km; Timp: 14 – 16 ore; Traseu accesibil iarna doar partial; Cazare: cabana Farmecul Padurii; Locuri de cort: Tarnita la Cruce, Taurile Buhaescului; Atractii: valea Cormaia, cascada Cormaia,Taurile Buhaescului, cascadele din zona Buhaescu;

marți, 19 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(6)



Imi amintesc bine ca am parasit Stockholmul in vasul nostru de pescuit in a treia zi din aprilie 1829 si am navigat la sud, lasand insula Gothland la stanga si insula Oeland la dreapta. Cateva zile mai tarziu am atins Punctul Sandhommar si am trecut stramtoarea care separa Danemarca de coasta scandinava. Am facut escala in orasul Christiansand, unde m-am odihnit doua zile si apoi am plecat de-a lungul coastei scandinave catre vest, indreptandu-ne catre insulele Lofoden. Tatal meu avea un spirit vesel, datorita beneficiilor satisfacatoare si excelente pe care le-a obtinut la ultimul nostru pescuit pe care l-a comercializat la Stockholm, in loc sa-l vanda in unul dintre orasele marinaresti de-a lungul coastei scandinave, A fost in mod special fericit cu vanzarea a cativa colti de fildes pe care i-a gasit pe coasta de vest a Pamantului lui Franz Joseph in timpul uneia dintre croazierele sale in nord anul precedent si si-a exprimat speranta ca de data asta vom putea din nou sa fim destul de norocosi de a ne incarca micutul nostru vas de pescuit cu fildes, in loc de moruni, heringi, scrumbi si somoni.
(va urma)

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(5)


Am fost lasat sa ma descurc, insa instinctiv, m-am indreptat spre port unde erau ancorate numeroase barci de pescari si intr-o saptamana m-am imbarcat pe un vas de pescuit pe nume Yan Hansen, care a inceput o lunga croaziera de pescuit in insulele Lofoden. In acest moment, precedentii mei ani in care am calatorit atat de mult, mi-au fost de un foarte mare avantaj, in special pentru a-mi afirma utilitatea. Nu a fost numai inceputul altor calatorii, ci printr-o cumpatare economica, am fost in cativa ani, capabil de a poseda propriul meu vas de pescuit.
Timp de 27 de ani, apoi, am parcurs marea ca pescar, lucrand timp de 5 ani pentru altii si 22 de ani pentru mine.
In toti acesti ani, am studiat cu sarguinta un maxim de carti, la fel de dur ca un muncitor in meseria mea, dar am avut o mare grija de a nu mentiona nimanui povestea privind descoperirile facute de tata si de mine-insumi. Chiar in aceasta ultima zi, mi-e teama de a sti ca cineva a putut vedea sau cunoaste lucrurile pe care le scriu, si notele si hartile pe care le pastrez langa mine. Cand zilele mele pe Terra vor fi terminate, voi lasa harti si note care vor lumina si, sper, fii utile Omenirii.
Amintirea lungii mele inchideri alaturi de maniaci si toate angoasele oribile si suferintele suportate sunt prea vii pentru a da o alta sansa unei arestari. In 1889, mi-am vandut barcile de pescuit si am constatat ca am acumulat o avere suficienta de a ma intretine tot restul vietii. Apoi am venit in America.
Timp de doisprezeece ani, am locuit in Illinois, in apropiere de Batavia, unde mi-am adus majoritatea cartilor din prezenta mea biblioteca, cu toate ca am adus multe volume alese din Stockholm. Mai tarziu, am venit la Los Angeles, ajungand aici la 4 martie 1901. Am cumparat aceasta casa umila si aici, in intimitatea propriului meu domiciliu, inconjurat de cartile mele, am inceput sa fac harti si desene ale noilor tari pe care le-am descoperit si de asemenea de a scrie povestea in detaliu in timpul in care eu si tatal meu am parasit Stockholmul pana la evenimentul tragic care m-a despartit in Oceanul Antarctic.
(va urma)

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(4)



Aveam 19 ani cand am intreprins ceea ce s-a adeverit a fi ultima noastra calatorie ca pescari si care a ajuns la povestea stranie care trebuia revelata lumii, dar nu inainte de a ajunge la capatul calatoriei mele pamantene.

Nu am permis ca faptele pe care le cunosc sa fie publicate cat traiesc de teama sa nu suport umilire, inchisoare si suferinta. Mai intai, am fost pus in lanturi de capitanul navei baleniere care m-a salvat, pentru simplul motiv ca i-am vorbit de minunatele descoperiri facute de tatal meu si de mine. Dar eram departe de a ajunge la sfarsitul torturilor mele.

Dupa patru ani si opt luni de absenta am ajuns la Stockholm, pentru a constata doar ca mama mea murise anul precedent si ca proprietatea fusese lasata de parintii mei familiei mamei mele, insa ea mi-a restituit-o imediat. Totul ar fi putut sa continue bine astfel daca as fi eliminat din memoria mea povestea aventurii noastre si moartea inspaimantatoare a tatalui meu.
In fine, intr-o zi am povestit istoria in detaliu unchiului meu, Gustav Osterlind, un barbat avand bunuri considerabile si pe care l-am grabit de a organiza o expeditie pentru mine in scopul de a realiza o alta calatorie catre pamantul straniu.

Mai intai am crezut ca el va favoriza proiectul meu. Parea interesat si m-a invitat sa ma prezint in fata anumitor functionari si sa le explic, cum am facut pentru el, povestea calatoriilor noastre si a descoperirilor noastre. Imaginati-va deceptia si oroarea mea cand, pe concluzia povestii mele, unele hartii au fost semnate de unchiul meu si fara avertisment, am fost arestat si m-am gasit repede sub efectul si ingrozitoare incarcerari intr-un azil de nebuni, unde am ramas timp de 28 de ani, ani lungi, plictisitori si plini de suferinte!
Nu am incetat niciodata de a afirma ca aveam un spirit sfant si de a protesta contra nedreptatii inchiderii mele. In fine, la 17 octombrie 1862, am fost eliberat. Unchiul meu era mort si prietenii din tineretea mea erau acum straini. Intr-adevar, un barbat de peste 50 de ani, a carui singura informatie care se cunostea despre el privea un nebun, care nu are niciun prieten.
(va urma)

Calator prin muntii Rodnei(6)

Satul Anies – valea Aniesului – Saua Gargalau – Poiana Stioi – Complexul Turistic Borsa;

-6-

Marcaj: banda albastra;
Distanta: 40 km
Timp: 15 ore;
Locuri de cort: Saua Gargalau;
Atractii: ruinele cetatii Anies, valea Aniesului, izvorul mineral din Anies, Cascada Cailor, lacul Izvorul Bistritei, Poiana Stiol;
Traseu accesibil iarna doar pentru schiori pregatiti;


Calator prin muntii Rodnei(5)

Podul Rebrii – valea Rebra – vf. Obarsia Rebrii – Saua Tarnita la Cruce – vf. Pietrosu – Lacul Iezer – orasul Borsa;
-5-
Marcaj: banda albastra;
Distanta: 58,5 km;
Timp: 24 – 26 ore;
Traseu accesibil iarna partial, pana la Obarsia Rebrii;
Cazare: cantoanele forestiere de pe vaile paraielor Rebra si Guset, cabana meteo Iezer;
Loc de cort pe creasta: Tarnitza “La Cruce”;
Atractii: izvorul mineral din Parva, complexul Carstic Izvorul Tausoarelor, Pestera Zanei, Taurile Buhaiescului, cascada Guset, cascada Pietrosului, varful Pietrosu, Lacul Iezer;