duminică, 19 decembrie 2021

Cainele doarme langa tine * Dragoste de caine

 

Câinele doarme lângă tine
*Dragoste de caine
*Foto:Arhiva personala

Este logic: e un semn bun dacă îi place să fie în preajma ta și dacă poate dormi liniștit lângă tine. Arată că are încredere în tine. Și această încredere este un semn de dragoste de câine. De fapt, ar fi datoria lui să te vegheze. Dar, dacă câinele simte că ești calm și stăpân pe tine, poate să își vadă liniștit de somn, pentru că te acceptă ca liderul haitei. Un lider nu are nevoie de protecția câinelui. Un lider poate, însă, să scarpine câinele după ureche din când în când.

vineri, 17 decembrie 2021

Cainele te linge * Dragoste de caine


Te linge
*Dragoste de caine
*Foto:Pedro(Arhiva personala)

Te linge pentru că te vede ca pe o gustare? Linsul este la fel cu îngrijirea blănii. El îți arată că ține la tine. Acesta poate fi văzut ca un semn de afecțiune. Dacă nu vrei acest fel de afecțiune, ar trebui să înveți câinele asta încetul cu încetul, făcând un compromis. De exemplu, lasă-l să te lingă doar pe mână, nu și pe față. Altfel, câinele s-ar putea simți jignit.

marți, 14 decembrie 2021

Uricani – Curmătura Tulişa – Culmea Văcarea – Culmea CusturaGruniu – Vf. Custura – Şaua Plaiul Mic – Culmea Drăcşanu – Piatra Iorgovanului – Şaua Paltina – Vf. Galbena – Vf. Godeanu * muntii Retezat




Uricani – Curmătura Tulişa – Culmea Văcarea – Culmea CusturaGruniu – Vf. Custura – Şaua Plaiul Mic – Culmea Drăcşanu – Piatra Iorgovanului – Şaua Paltina – Vf. Galbena – Vf. Godeanu

Masiv Montan: Retezat

Marcaj: Bandă verticală roşie pe fond alb

Timp de mers: 15 – 16 ore

Sezonalitate: Este un traseu ce se poate parcurge tot timpul anului, nerecomandat în sezonul de iarnă în porţiunea cuprinsă între Vf. Bilugu Mare și Vf. Custura.

Grad de dificultate: Mare.

Diferenţa de nivel: 3500 m.

Nivel de echipare: Echipament de drumeţie, special pe timp de iarnă la parcurgerea porţiunii de traseu cuprinsă între Vf. Bilugu Mare și Vf. Custura.

PREZENTARE: Este un traseu turistic ce traversează masivul de la est la vest pe creasta principală sudică a masivului. Porneşte din localitatea Uricani situată pe Valea Jiului de Vest şi urmează Valea Pârâului Sterminosu şi poteca ciobănească spre Vf. Vârful Mare – 1509 m alt. De aici pe creasta secundară spre Vf. Dealul Mare – 1626 m alt. până se prinde creasta principală în Vf. Coasta Laturii – 1695 m alt. Din acest punct urmăm spre stânga creasta principală, ocolind prin dreapta Vf. Tulişa – 1792 m alt. şi Vf. Făgeţel – 1589 m alt. Traseul trece în continuare peste Vf. Bilugu Mic – 1463 m alt., Vf. Bilugu Mare – 1764 m alt. şi urcă Culmea Văcarea până pe Vf. Văcarea – 2238 m alt. şi apoi pe Vf. Lăzarului – 2282 m alt. Din acest punct de belvedere traseul urmează creasta înaltă peste Vf. Gruniu – 2289 m alt., Vf. Ciomfu Mare – 2335 m alt. şi Vf. Valea Mării – 2340 m alt. până pe Vf. Custura – 2457 m alt. De aici pleacă spre dreapta traseul cruce galbenă pe fond alb spre Lacul Bucura peste Vf. Păpuşa și Vf. Peleaga, iar traseul nostru coboară în Şaua Plaiul Mic – 1879 m alt. unde se intersectează cu traseul bandă albastră pe fond alb ce vine din Ohaba de sub Piatră prin Poiana Pelegii şi trece spre Câmpu lui Neag pe la Cabana Buta. Traseul nostru urmează în continuare Culmea Drăcşanu, ocolește prin stânga Vf. Albele – 2013 m alt., până la Piatra Iorgovanului – 2014 m alt. unde vine din stânga traseul triunghi roşu pe fond alb din Câmpuşel. Cu acesta merge împreună până în Şaua Paltina – 2025 m alt. unde coboară spre dreapta în Lunca Berhina. Traseul nostru urmează creasta peste Vf. Paltina – 2149 m alt., Vf. Scurtu – 2090 m alt., până pe Vf. Galbena – 2194 m alt. de unde pleacă spre dreapta poteca nemarcată spre Platforma Borăscu. Traseul urmează creasta peste Vf. Micuşa – 2162 m alt., Vf. Bulzului – 2245 m alt. până pe Vf. Godeanu – 2229 m alt. Din acest punct traseul urmează prin M-ţii Cernei până în Băile Herculane. Spre dreapta porneşte traseul de legătură punct roşu pe fond alb spre M-ţii Ţarcu prin Şaua Şuculeţului.


Foto:Wikimedia Commons(Licenta libera)













Cainele da din coada * Dragoste de caine

 

Dă din coadă
*Dragoste de caine
*Foto:Arhiva personala

Iubirea unui câine este ușor de observat. Dacă patrupedul dă tare din coadă dintr-o parte în alta atunci când te întâmpină, el arată că este bucuros. E un semn clar: se bucură că exiști pentru că te iubește. În mare parte, așa se manifestă dragostea de câine. Însă datul din coadă nu este nimic mai mult decât un semn că patrupedul este entuziasmat. Restul circumstanțelor arată dacă tu ești sursa entuziasmului său. Dacă e speriat, câinele va ține coada în jos și rigidă. Poziția urechilor trebuie luată de asemenea în considerare atunci când interpretezi semnalele.

vineri, 10 decembrie 2021

Cainele are grija de tine * Dragoste de caine


Câinele are grijă de tine
*Dragoste de caine
*Foto:Bichon-ul meu Pedro(Arhiva personala)

Dacă simte că ești în pericol, te va proteja. În același timp, acest comportament poate fi interpretat ca și cum câinele nu te vede ca un lider care are situația sub control. Ar trebui să te comporți normal, încrezător, pentru a îi arăta câinelui tău că se poate baza pe tine complet și că ai situația sub control.

joi, 9 decembrie 2021

Prima ascensiune pe Everest *Recorduri pe Everest


Prima ascensiune pe Everest
*Recorduri pe Everest
*Foto:Wikimedia Commons

Sir Edmund Hillary din Noua Zeelandă și nepalezul Sherpa Tenzing Norgay au reușit ascensiunea finală după un festin cu sardine și biscuiți. Au înfruntat vânturi puternice, o furtună de zăpadă și temperaturi de -28ºC și au ajuns în vârf pe 29 mai, 1953.
E mai puțin cunoscut faptul că, înainte de-a se alătura expediției britanice, Sherpa Tenzing mai avea 150m de urcat în anul precedent ca să ajungă în vârf, alături de elvețianul Raymond Lambert
Asceniunea din 1953 a fost posibilă după ce Nepal a deschis în 1950 accesul spre o rută mai accesibilă decât cea dinspre fațada nordică a Tibetului. Doar o ascensiune pe an era permisă atunci.




Câinele stă lângă tine când ești bolnav * Dragoste de caine


Câinele stă lângă tine când ești bolnav
*Dragoste de caine
*Foto:Arhiva personala

Datorită instinctelor sale perfect dezvoltate, câinele poate simți starea ta de spirit. Dacă simte că nu ești bine, el va face tot posibilul să te înveselească stând aproape de tine. Poți să îți răspunzi atunci singur la întrebarea „Mă iubește câinele meu?”.

marți, 7 decembrie 2021

Cainele sare pe tine * Dragoste de Caine


Câinele sare pe tine
*Dragoste de caine
*Foto:Arhiva personala

Acest semn, care este deseori interpretat ca o exprimare a iubirii, are altă semnificație: își exprimă comportamentul dominant. Dacă patrupedul are un astfel de comportament, nu ar trebui să reacționezi prea entuziasmat sau fericit. Acest lucru i-ar arăta câinelui că îi ești inferior. Asta ar cauza dificultăți în relația voastră. Bineînțeles, poți să îi arăți că ești bucuros. Dar fii mereu calm și încrezător.

luni, 6 decembrie 2021

NU-I ESTE TEAMA CA SE PIERDE DE TINE * Dragoste de caine


Nu îi este teamă că se pierde de tine
*Dragoste de caine
*Foto:Arhiva personala

Mulți oameni interpretează teama câinelui de a se îndepărta de tine ca pe un semn de iubire. Dar de fapt e chiar opusul: este un semn bun că patrupedul tău poate să stea singur și are încredere că te întorci. Dacă stă singur, înseamnă și că acceptă stăpânul lui ca lider – ceea ce vrei să se întâmple. Câinele acceptă că „șeful” a decis să plece. E un semn bun și dacă e foarte fericit să te vadă din nou, dar nu este extrem de agitat când te întâmpină. Prea multă agitație ar putea arăta comportament dominant față de tine.

duminică, 5 decembrie 2021

Cine este si de unde vine Mos Nicolae ?



Cine este si de unde vine Mos Nicolae ?

În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.

*Povestea darurilor împărţite de pe furiş de Moş Nicolae începe cu mii de ani în urmă. Tradiţia spune că însuşi Sfântul Nicoale a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le în dar noaptea, fără a fi văzut, daruri de zestre. Casa în care locuiau cele trei fete sărmane era una sărăcăcioasă, tatăl acestora plănuind să le vândă pentru a scăpa de lipsuri. Sfântul Nicolae a auzit nenorocirea fetelor şi a familiei, care se petrecea nu departe de locuinţa sa, şi astfel le-a ajutat noaptea pe furiş, aruncând pe geam în camera fetei celei mari, gata de măritiş, o pungă cu galbeni. Povestea s-a repetat şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de a doua fată. Însă când a venit vremea şi celei de a treia, tata lor a stat de pază să afle cine este acela care face atât mult bine fetelor lui. În noaptea cu pricina, când tatăl se stădea la pândă, Nicolae s-a urcat pe casă şi a dat drumul pe horn unei punguliţe cu galbeni, care a ajund drept într-o şosetă pusă la uscat.Când tatăl fetelor a văzut minunea, a fost rugat de Nicolae să păstreze secretul, dar desigur acesta nu a putut fi ţinut.De atunci şi până azi, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, semenii şi oamenii dragi în special copiii primesc daruri de la Moş Nicolae, care spre deosebire de Moş Crăciun nu se arată niciodată.

-Protector si iubitor al copiilor

Foarte cunoscut în zona Transilvaniei şi sub numele de „Sân Nicoară”, Sfântul Nicolae este cel mai „popular” sfânt din Ardeal, aici fiind şi zona din ţară unde se află cele mai multe biserici care poartă hramul acestui sfânt. Sărbătoarea Sfântului Nicolae a creat un adevărat folclor, de la Sfântul „Neculai” cum este cunoscut în anumite zone rurale din Transilvania şi până la poveştile inedite despre minunile pe care le-a realizat. Tradiţia spune că este protectorul copiilor. Zeci de mărturii vorbesc de ajutorul pe care Sfântul Nicolae l-a acordat celor care s-au rugat lui, pentru trecerea examenelor dificile de la şcoală.

-Viata Sfantului Nicolae

Istoria arată că Sfântul Nicolae a trăit în vremea împăraţilor Diocleţioan şi Maximlian. S-a născut în provincia Lichia Turcia în secolul al III –lea. Datorită bunăţăţii şi credinţei sale a fost prins de mai marii cetăţii şi a fost trimis în temniţă împreună cu alţi creştini ai vremii. Avea să fie scăpat de carceră, după ce credinciosul Constantin a ajuns împărat al romanilor, acesta dând poruncă să fie eliberaţi din temniţă toţi creştinii. Potrivit legedelor istorice, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea, conciliu ecumenic al bisericii creştine, la care au participat episcopii din întregul Imperiu Roman. Acesta a fost organizat în perioada de domnie a împăratului Constantin cel Mare şi a avut ca scop a combaterea arianismului, denunţat ca erezie.


***Când ninge, de ziua Sfântului Nicolae-6 decembrie, se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul.


*Foto:Wikimedia Commons

sâmbătă, 4 decembrie 2021

Cainele iti ofera daruri * Dragoste de caine


Câinele îți oferă daruri
*Dragoste de caine
*Foto:Bichonul meu Pedro

În cazul câinelui, bineînțeles că acesta nu poate fi un inel de aur cu 18 carate, ci – mult mai bun: osul său preferat, de care e foarte mândru. Faptul că îți dă jucăria lui e un semn care arată clar dragostea de câine ce ți-o poartă. Însă asta e adevărat atunci când îți dă jucăriile lui. Dacă îți aduce jucăria, dar nu vrea să ți-o dea, e mai mult o invitație să vă jucați împreună.






miercuri, 1 decembrie 2021

Cainele sta mereu langa tine * Dragoste de caine

Pedro este Bichonul meu

 

Câinele stă mereu lângă tine
*Dragoste de caine

Dacă câinele tău te iubește, nu există nici un alt loc pe lume unde ar vrea să fie. Spre deosebire de om, nu are nevoie să se retragă undeva departe de persoana iubită, lui i se pare că cel mai frumos loc din lume este lângă persoana preferată. Asta nu înseamnă că nu îi place să stea și lângă bolul lui sau în culcuș. Dar înainte de toate, îi place să meargă cu tine oriunde mergi - așa se manifestă dragostea de câine. Indiferent că mergeți la o plimbare împreună sau că gătești în bucătărie – unde ideal i s-ar părea să cadă pe jos una sau două bucăți de mâncare pentru el. (Te rugăm să ții cont de faptul că hrana câinelui tău ar trebui să fie ușor de digerat, ceea ce nu este cazul pentru multe dintre mâncărurile preferate de oameni!)