sâmbătă, 29 septembrie 2012

Marele Zid Chinezesc



Constructie gigantica a lumii antice, Marele Zid Chinezesc masoara 10 000 de kilometri lungime, fiind si astazi “cel mai lung zid de pe Terra". Nu se stie cu exactitate care din formatiunile statale chineze a hotarat inconjurarea teritoriului sau cu valuri de pamant si piatra.Pentru a-si proteja statul pe care il unificase, primul imparat al Chinei, Qin (221-210 i.Hr.) porunceste sa fie legate intre ele fortificatii cladite de predecesorii sai. Astfel va inainta atat spre est cat si spre vest, pe o lungime totala de circa 5000 kilometri, realizand cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. In timpul urmatoarei dinastii, Han (206-220 i.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est si spre vest pana la o lungime de 10 000 kilometri lungime.
Suferind stricaciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refacut pe circa 6400 kilometri in timpul dinastiei.
Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat si capitala statului la Beijing (forma in care s-a pastrat pana astazi).
Serpuind pe crestele muntilor si ale dealurilor, dar si prin vaile adanci, zidul, prevazut din loc in loc cu foarturi cu aspect paralelipipedic si turnuri inalte de aparare, are o inaltime de 8 metri si o latime de 6,5 metri. Pavat cu piatra, era folosit ca sosea strategica dar si ca drum comercial.
Lasat in parasire incepand cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protectie guvernamentala din 1952, fiind declarat monumet istoric al Chinei.
Sursa:portalroman.com

Istoria fotografiei


Termenul de fotografie vine din grecescul “photos" – lumina si “graphein" – a desena.
Tehnica fotografica cuprinde modalitati variate de producere a unor imagini permanente pe suprafete sensibile prin actiunea fotochimica a luminii sau a unei alte forme de radiatie sau prin tehnici mult mai recente de captare a imaginilor prin mijloace electronice.
In societatea de azi fotografia joaca un rol foarte important ca mediu informational, ca o unealta in slujba stiintei si industriei, ca o forma de arta sau ca un hobby foarte raspandit. Este esentiala in afaceri si industrie, fiind folosita in publicitate, documentare, Cercetarile stiintifice, de la cercetarile in spatiu la cele subatomice se bazeaza pe fotografie. Istoria dezvoltarii fotografiei arata ca in secolul 19 fotografia era domeniul catorva profesionisti deoarece necesita aparate mari si placi fotografice de sticla, dar in primele decenii ale secolului 20, odata cu introducerea rolfilmului si a aparatului portabil, a captat atentia publicului larg.
In ziua de azi industria ofera fotografilor amatori si profesionisti o mare varietate de aparate si accesorii.
Lumina este esentiala in fotografie. Aproape toate formele de fotografie se bazeaza pe proprietatile unor cristale de argint, compusi chimici ai argintului si a unor halogeni (bromina, clorina sau iodina), sensibile la lumina. Aceste cristale se gasesc sub forma de emulsie (o pelicula fina gelatinoasa) care se afla in filmul fotografic.
Fotografia se bazeaza asadar pe principii fizice si chimice. Sensibilitatea la lumina a compusilor argintului este principalul principiu chimic utilizat. Principiile fizice care guverneaza sunt cele ale opticii si ale fizicii luminii. Termenul generic de lumina se refera la portiunea vizibila din spectrul radiatiilor electromagnetice, care includ unde radio, raze gamma, raze X, infra-rosii si ultra-violete. Pentru ochi unda cea mai lunga este rosu, iar cea mai scurta albastru.
Dar oare cum a aparut fotografia pentru ca mai apoi sa evolueze in ceea ce este in ziua de azi? Care este istoria de inceput a stiintei fotografice?
Dezvoltarea proceselor fotografice a inceput cu recunoasterea faptului ca anumite substante chimice isi schimba nuanta sau culoarea datorita expunerii la lumina. Dupa anii 1820 a inceput cercetarea pentru a reusi fixarea permanenta a imaginii obtinuta prin expunerea la lumina. Din acei ani si pana in ziua de azi oamenii de stiinta au rafinat si imbunatatit procedeele chimice si optice ale proceselor fotografice.
Primele incercari
Cea mai veche fotografie care s-a pastrat este datata din 1826 sau 1827 si este imaginea unei curti interioare vazuta de la fereastra sa de catre francezul Joseph Nicéphore Niepce. Poza a necesitat o expunere de 8 ore. Rezultatul obtinut a fost un pas enorm pentru cercetarea in domeniul fotografiei.
Incercari notabile de a captura imaginile sunt si cele ale britanicilor Thomas Wedgwood si Sir Humphry Davy la sfarsitul secolului 18. Din pacate, ei nu au reusit sa fixeze cu succes imaginile pe care le-au creat. Imaginea lui Niepce, desi bine fixata pe hartie, nu avea calitatea necesara care ar fi asigurat adoptarea acestei noi tehnici. A trebuit ca un alt om de stiinta, Louis Jacques Mandé Daguerre, care a devenit asociatul lui Niepce si a continuat sa lucreze indépendant dupa moartea acestuia, sa aduca aceste prime tentative la un nivel care sa asigure succesul la public.
Daguerre a creat imagini simple direct pe support de metal.A facut experimentele in anii 1830, iar in 1839 a facut anuntul istoric al descoperirii procesului ce avea sa poarte numele sau. Acesta implica expunerea unei placi de cupru argintata, developarea imaginii in vapori de mercur si fixarea acesteia in solutie de sare. Imaginile rezultate erau foarte fragile la atingere si trebuiau sa fie protejate de o sticla, dar erau capabile sa pastreze si cel mai mic detaliu.
In aceeasi perioada, a anilor 1830, fizicianul britanic William Henry Fox Talbot facea propriile sale experiente. Primele succese le-a avut in 1835 si includeau imprimarea imaginii frunzelor unei plante facute cu aparatul sau de fotografiat in miniatura (supranumit si aparatul “ cursa de soareci "). Acestea erau imagini negative imprimate pe hartie, preparate cu solutii de saruri de argint, sensibile la lumina, fixate intai in saruri obisnuite si, mai apoi, la sugestia lui Sir John Herschel (renumitul astronom englez), in trisulfat de sodiu, cunoscut si ca “ hypo ".
Urmatorul pas important in cercetarea lui Talbot a fost descoperirea unei imagini “latente", produsul invisibil al unei expuneri scurte, care putea fi developat chimic.
Roll-Filmul
Urmatorul mare pas in dezvolatrea fotografiei a fost aparitia la sfarsitul anilor 1880 a roll-filmului. Meritul pentru aceasta descoperire ii revine americanului George Eastman. In 1884 Eastman a introdus roll-filmul, care permitea expuneri multiple, mult mai practic ca negativul pe sticla. Dezvoltarea tehnicii fotografice a continuat asadar prin cercetarile lui Eastman. Acest american, angajat timp de 14 ani al unei banci, a fost pasionat de fotografie, si a infiintat in iunie 1881 o companie care fabrica si distribuia in toata America placi fotografice pe baza de colodiu umed.
Dar eastman avea o idee inovatoare, aceea de a schimba placile de sticla, fragile si incomode. La inceput a incercat cu o hartie tratata cu niste substante speciale. Mai apoi, cu ajutorul unui tanar chimist a scos primul suport pentru fotografie transparent, suplu, si aconstruit o noua masina adaptata la acesta. Suntem in anul 1888, an in care Eastman a ales numele de KODAK pentru inventia sa, ales astfel pentru ca se poate pronunta la fel in aproape toate limbile cunoscute. A fabricat un aparat usor de fotografiat si un film care permitea 100 de expuneri.
Aceste poze erau facute de un amator, care apoi expedia aparatul la Rochester si primea inapoi pozele imprimate, ca si apartul sau incarcat cu un nou film, totul pentru un 10 dolari. Tot atunci Eastman a lansat sloganul publicitar al firmei sale, care a facut inconjurul lumii si nu a fost uitat nici la 100 de ani :"You press the button, we do the rest!". Succesul a fost imens. Era de ajuns sa apesi un singur buton, pentru ca sa devii magician. Fotografia nu mai era apnajul specialistilor, devenise accesibila oamenilor de rand.
La mai mult de 100 de ani de la acele evenimente, procedeul nu s-a schimbat, dar perfectionarile aduse au fost multiple. Sensibilitatea la culori a fost mult imbunatatita, placa devenind sensibila si razele ultraviolete, la infrarosii si la razele X. Lumina artificiala a permis fotografierea in timpul noptii si in camerele intunecoase, dar si marirea imaginilor.
Fotografia in culori
Dorinta publicului de a se bucura de fotografii in culori este evidentiata de frecventa cu care coloratul de mina era folosit la primele fotografii. In special aceasta metoda era folosita in cazul daguerreotipului. Daguerrotipistul londonez William Edward Kilburn a inregistrat cel mai mare succes in colorarea pozelor sale, dandu-le o tenta naturala.
In 1855 fizicianul englez James Clerk Maxwell a definit baza teoretica a fotografiei in culori. El a inteles principiul celor trei culori primare care sunt baza pentru toate culorile.
La inceputul sec 20 au avut loc multe experimente, pentru ca in 1904 fratii Auguste and Louis Lumicre au anuntat dezvoltarea unei tehnici. In 1907 si-au patentat descoperirea sub Autochrome plates.
Aceasta va ramane cel mai popular proces, suportand competitia a multor alti producatori pana in anul 1935, cand a aparut Kodachrome, care utiliza roll-filmul.
Fotografia digitala
Ultima etapa in dezvoltarea recenta a stiintei fotografice o realizeaza fotografia digitala. Camerele cu roll-film sunt aproape date uitarii de marea majoritate a consumatorilor, cu exceptia profesionistilor traditionalisti.
Camerele digitale inregistreaza in memoria lor digitala fotografia, putand apoi sa fie transferata pe alte suporturi magnetice (calculator) sau pe hartie (la fel cum se intampla cu imaginile impregnate pe roll-film). Avantajele sunt nenumarate printre care poate cel mai important este spatiul incomparabil mai mare de pastrare a pozelor (nu mai depindem de cele 36 de pozitii ale unui roll-film). si in multe alte domenii.
Sursa:portalroman.com

vineri, 28 septembrie 2012

Gara Sarmizegetusa-Satul Clopotiva-Valea Raului Mare-Cantonul Silvic Casa Verde-Cabana Gura Zlata(muntii Retezat)


Gara Sarmizegetusa (530 m) — satul Clopotiva (490 m) —valea Riului Mare — cantonul silvic Casa Verde (650 m) — cabana Gura Zlata(775 m).

Marcaj: banda rosie. Timp de mers: 6—7 ore.



Alegind Sarmizegetusa ca localitate de pornire si folosind drumul forestier de pe valea Riului Mare, intregul traseu poate fi parcurs cu automobilul, Cu mijloace de transport in comun se poate ajunge la cabana Gura Zlata numai in sezonul de vara si numai simbata si duminica, atunci cind autobuzele l.T.A. circula pe traseul Hateg—Gura Apei. In restul anului, autobuzele circula numai pina la Clopotiva, fie pe traseul amintit mai inainte, fie pe ruta Hateg—Riu de Mori—Clopotiva. Pentru posesorii de autovehicule notam distantele ce se parcurg pe aceste trasee: Hateg (0 km)— Cirnesti (12 km) — Clopotiva (20 km) — Casa Verde (29 km) — Gura Zlata (36 km) — Gura Apei (47 km) si Hateg (0 km) — Riu de Mori (19 km) — Clopotiva (26 km).
Pentru mersul pe jos, traseul marcat porneste chiar din spatele garii Sarmizegetusa unde se afla plantat un stilp indicator. Spre deosebire de ruta ce foloseste soseaua dintre garasi Clopotiva, marcajul turistic, dupa ce strabate comuna Sarmizegetusa, urmeaza o carare ce trece peste o serie de coline scunde, scurtind astfel drumul. La Clopotiva, intilnim soseaua comunala ce vine dinspre Sarmizegetusa si, dupa ce depaseste satul, la Gureni, ne intilnim cu drumul forestier ce urca in susul Riului Mare. Putin mai departe, la Grebla, acolo unde riul iese dintre munti, ne aflam intr-o zona in care valea s-a ingustat mult iar steiurile aninate de peretii prapastiosi par a fi o armie de uriasi ce stau gata sa se arunce in asalt pentru a stavili riul.
Tinind mereu stinga vaii, depasim curind grupul de gospodarii de la Balanu si, dincolo de citeva constructii izolate, cotim odata cu valea, catre dreapta. Dupa o buna bucata de vreme, soseaua, urmind cu rigurozitate serpuirile vaii, coteste inca o data: spre stinga, de data aceasta. Ajungem astfel la cantonul silvic Casa Verde (650 m). De aici mai departe, trecem pe linga citeva dintre gospodariile situate izolat, departe una de alta. Soseaua continua sa copieze fara abatere toate cotiturile riului, de data aceasta desfasurindu-se insa pe dreapta vaii. Strabatind o zona impadurita si urcind mai din greu, ajungem apoi la cabana Gura Zlata (775 m), capatul din amonte al marcajului banda rosie. Cabana este construita pe pragul inalt al malului sting al vaii, la confluenta Riului Mare cu valea Zlata. Situata la mica altitudine si la o mare departare de zona centrala a masivului, cabana este potrivita, in principal, pentru petrecerea concediului si, obisnuit, ca baza pentru practicarea pescuitului sportiv. Traseele turistice care trec pe aici sint indicate, mai ales, pentru coborirea din Retezat si nu pentru urcusul in masiv.
Sursa:scrigroup.com

Istoria vinului


Istoria vinului este la fel de lungă ca istoria civilizaţiei umane. Vinul îl însoţeşte pe om încă din zorii istoriei, fapt confirmat de un bazorelief reprezentând o petrecere, găsit în oraşul sumerian Ur.
Legătura dintre om şi vin este de netăgăduit, indiferent unde ne-am afla pe lume: pe coastele Moselei, în largile văi din Napa, lângă cascada Niagara, pe coastele Chianti, la Jerez sau în Africa de Sud. De secole vinul a fost martor la progresul civilizaţiei şi, cine ştie, poate a şi stimulat dezvoltarea culturii, atât la antici cât şi la oamenii moderni. Tradiţia viticulturii şi a vinului se regăseşte nu numai în Grecia Antică, în Imperiul Roman sau în Bizanţ dar şi în Spania şi Portugalia epocii marilor descoperiri geografice, în Franţa secolelor XVII şi XVIII. Să fie această legătură o simplă coincidenţă sau vinul poate fi considerat un stimulent al Ce gust să fi avut oare primul vin din Ur; era oare un precursor al vinurilor Beaujolais Nouveau de azi? Sau poate avea coloritul unui Bordeaux francez contemporan, al unui Zinfandel californian ori al unui Shiraz Australian? Sau prefigura vinurile germane din soiul Riesling?
Oare vinul din epoca napoleoniană era servit la fel ca astăzi? Napoleon bea vin înainte de bătălii?
Marii creatori cum ar fi Beethoven, Bach sau Chopin puteau oare să selecteze un pahar de vin potrivit situaţiei? Știaţi din ce fel de pahare se bea vinul rosé?
Istoria vinului începe acum 8000 de ani, când viţa de vie a fost adusă din Asia Mică în regiunea mediteraneană. În anul 2000 î.e.n. arta vinului era deja cunoscută în Egipt, Creta şi pe teritoriul Israelului şi Palestinei de astăzi, fapt dovedit de numeroase inscripţii în piatră şi papirusuri egiptene.
Vinul, în forma pe care o cunoaştem astăzi, îşi are începuturile în coloniile greceşti din bazinul Mării Mediterane. Muritorilor de rând nobila băutură le-a fost adusă de Dionysos, zeu în a cărui vene, conform legendei, curgea vin în loc de sânge. Mai apoi, viile greceşti au fost preluate de romani, care au mutuat culturile în adâncul continentului.
După căderea Imperiului Roman şi datorită prohibiţiei introduse de năvălitorii musulmani vinul şi-a pierdut din însemnătate.
Abia înflorirea civilizaţiei creştine a readus tradiţia viticulturii. Creştinii au ridicat vinul la rangul de băutură sacră. În consecinţă, călugării din întreaga lume au început să cultive viţa de vie. Și în America de Sud vinul a apărut tot datorită călugărilor locali, deoarece transportul lui din Europa era foarte scump. Până la începutul secolului XVII vinul s-a bucurat de o enormă popularitate. Apa oraşelor era de obicei poluată Nu existau nici băuturile alcoolice, nici cele cofeinizate. În consecinţă, Europa consuma vin la o scară de-a dreptul inimaginabilă.
Începutul sec. XVII a adus schimbări radicale. Odată cu marile descoperiri geografice, din America Centrală a fost adusă în Europa ciocolata, din Arabia – cafeaua iar din China – ceaiul. Marile oraşe au început să construiască apeducte care le aprovizionau cu apă proaspătă. Folosirea hameiului a permis păstrarea berii pe perioade lungi de timp. Toţi aceşti factori au adus schimbări importante, care ameninţau să distrugă viticultura. Pe bună dreptate, apariţia vinurilor pe care astăzi le considerăm a fi de referinţă este datată la a doua jumătate a sec. XVII. Încă din vremea romanilor vinul era păstrat în butoaie iar buteliile, sau mai bine zis carafele, serveau doar la prezentarea lui pe masă.
Inovaţiile tehnologice din sec. XVII au adus cu sine butelii de sticlă mai ieftine şi mai durabile. Cam în acelaşi timp, un inventator genial, rămas anonim, a pus laolaltă butelia, dopul şi tirbuşonul. În curând a devenit evident faptul că vinul îmbuteliat se păstra mult mai bine decât cel din butoaie. În timpul maturizării apărea aşa-zisul buchet. Vinurile, devenite mai bune şi mai puţin perisabile, puteau fi astfel scumpite. Din acest moment, se poate spune că vinul s-a încetăţenit pe toate mesele lumii.?!
Sursa:portalroman.com

miercuri, 26 septembrie 2012

Comuna Pui-Satul Rau Barbat-Satul Hobita-Cabana Baleia-Cleantu Cozmei-Stana de Rau-Vf.Custura-Saua Plaiul Mic-Vf.Dragsanu-Vf.Albele-Piatra Iorgovanului(muntii Retezat)



Comuna Pui (411 m) — satul Riu Barbat (494 m) — satul Hobita (534m) — cabana Baleia (1410 rn)—Cleantu Cozmei (1862 m) — Stina de Riu (1563 m) — vf. Custura(2457m) —saua Plaiului Mic (1879 m) —vf. Dragsanu (2080 m) — vf. Albele (2013 m) — Piatra Iorgovanului (1997m). (Din saua Plaiului Mic, o varianta a traseului conduce la cabana Buta).

Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: 19 —20 ore, dintre care 4½ — 5 ore se consuma pentru a ajunge la cabana Baleia si 8—9 ore sint necesare pentru a strabate distanta dintre Baleia si cabana Buta.



Daca am calatorit cu trenul, dupa coborirea in gara Pui, parcurgem un scurt drum local care, de la gara, ne scoate in soseaua asfaltata Petrosani — Hateg (DN 66). De la bifurcatie, ne indreptam catre stinga, pe sosea, strabatem in intregime comuna Pui si, catre periferia estica a acestei localitati, cotim la dreapta, pe un drum local care, trecind prin satul Riu Barbat, ne conduce la Hobita. Pina aici putem calatori si cu autobuzele I.T.A. care, de trei ori pe zi, circula intre gara Pui si satul Hobita (distanta 7 km).
Din Hobita, urcusul pina la cabana Baleia se poate face in doua variante: fie urmind neabatut soseaua forestiera veche (18 km pina la cabana, traseu pentru autovehicule), fie folosind o carare care se desprinde din soseaua forestiera de pe Riu Barbat si scurteaza cu 6—7 km distanta dintre Hobita si Baleia.
Pornirea pe a doua varianta a traseului se face tot din Hobita, pe noul drum forestier ce urca in sudul vaii Riu Barbat. Parasim aceasta sosea dupa ce, de la Hobita, vom fi parcurs pe ea circa 2 km, loc din care marcajul triunghi albastru insoteste in sus firul si versantii unei vaiugi in capatul careia, dupa ce am urcat aproximativ 200 m diferenta de nivel, intilnim vechea sosea forestiera amintita mai inainte, aceea care, pornind din Hobita, conduce la cabana Baleia. In mersul pe jos, avem inca prilejul sa mai scurtam din drum folosind cararile care taie serpentinele soselei. In cale, intilnim zone din care privelistea spre Tara Hategului si cea catre Muntii Retezat (abruptul nordic al acestora si culmea Tulisa) sint larg cuprinzatoare si nespus de frumoase. Dupa serpentinele ce urca pe culmea Serei, soseaua continua inca 3—4 km, in panta lina, pe linga „Fintina Rece', pina la vf. Baleia (1498 m) dincolo de care, prin citeva serpentine scurte, coboara pe versantul opus, intr-o poiana larga, la cabana Baleia (1410 m). Daca distanta mare care o separa de zona centrala a Muntilor Retezat o face potrivita mai mult pentru un drum de iesire decit pentru unul de intrare in masiv, cabana Baleia este mult cautata ca loc de sejur si, iarna, ca baza pentru practicarea schiului.
De la cabana, continuarea traseului se face revenind pe culmea catre care ne conduce un marcaj triplu: triunghi albastru, triunghi rosu si banda rosie. Vristele de marcaj insotesc cararea, lata mai cit un drum de caruta, ce urca inspre Cleantu Cozmei (1862 m) de unde ni se deschide in fata o larga panorama ale carei privelisti depasesc cu mult limitele celor admirate de pe soseaua pe care am calatorit urcind la cabana.
Intre Cleantu Cozmei si vf. Lancita (2100 m), dupa un urcus domol, ajungem in saua Gruvii, loc de bifurcare a marcajelor: banda si triunghiul rosu marcheaza in continuare poteca de pe culmea Lancitei, inspre zona centrala a Muntilor Retezat; triunghiul albastru este pus de-a lungul cararii care, de aici mai departe, coboara inspre firul vaii Riului Barbat, intrind in padure. In cale, vom intilni citeva poteci ce se lasa catre stinga; angajarea pe aceste carari ne scoate departe de traseul nostru, astfel incit vom evita a le folosi. Odata cu intilnirea apei, ajungem si in zona in care se afla Stina de Riu, intocmire pastorala situata pe dreapta vaii, sub poala de padure, loc unde, la nevoie, putem afla adapost.
De la Stina de Riu mai departe, dupa ce traversam firul de apa al piriului Pinului, incepem un urcus de-a coasta, prin iarba si printre pietroaie, urcus care, curind, devinedestul de priporos. Trecem pe linga Fintina lui Pomana (1800 m alt.), ultimul izvor de la care ne mai putem aproviziona cu apa inainte de a trece peste culme. Apoi, urcind pe serpentinele largi care se rasucesc prin bolovanis, ajungem dupa doua ore in Fereastra Custurii (2255 m), pe culmea Custura Papusii, cumpana de ape intre bazinul Riului Barbat si cel al Lapusnicului Mare (lasam in dreapta. Ia 2205 m alt., saua Custurii, cea mai joasa adincitura a culmii). De aici mai departe, pe poteca inca destul de vizibila prin bolovanis, urcam mereu, de-a coasta si catre sud, inspre vf. Custura (2457m) pe care il lasam in stinga.In aceasta zona, ajunge marcajul banda rosie (traseul nr. 7, Uricani — Bai le Herculane).
Cotind la dreapta, incepem de aici un coboris ce dureaza aproape o ora, coboris ce foloseste cararea care, ne scoate in saua Plaiului Mic, intr-o zona de jnepenisuri si de poieni. Lasind in urma cararea ce ne taie drumul si care urca dinspre Gura Bucurei pentru a cobori apoi la cabana Buta, ne indreptam catre SV, pe spinarea culmii Dragsanu. Drumeagul urca domol, printre zidurile de jnepeni care, de-o parte si de alta, isi inalta spre lumina ramurile groase cit piciorul, arcuite elegant in brat de candelabru. Mai urcind si, uneori, coborind mai acatarii, ajungem la un ochi micut de apa, izbuc intins cit o piele de vita mare. Coborim in continuare pina in saua de la obirsia vaii Dragsanu.
Urmeaza apoi un suis in lungul zanoagei Albelor. Am intrat intr-o zona in care trecerea d in domeniul pietrei granitice in cel al calcarelor este deosebit de evidenta. Ajunsi la obirsia vilcelului de-a lungul caruia am urcat, ne aflam in locul unde calcarul tisneste din iarba in chip de steiuri mari. Trecem curind pe sub Stanuletii Mici (1970 m), ocolind virful pe la dreapta lui, si poposim pe un tapsan larg dominat de Piatra Iorgovanului (1997 m), punct terminus al marcajului triunghi albastru.
De aici mai departe, catre vest, in lungul culmii Paltina— Godeanu, traseul catre Baile Herculane (nr. 7) este marcat numai cu banda rosie.
Sursa:scrigroup.com

Campu lui Neag-Gura Butei-Campu Mielului-Casa de vanatoare Campusel-Cheia Scocului-Piatra Iorgovanului(muntii Retezat)



Cimpu lui Neag (800 m) — Gura Butei (860 m) — Cimpu Mielului (1065 m) — casa de vinatoare Cimpusel (1180 m) — Cheia Scocului (1185 m) — Piatra Iorgovanului (1997 m).

Marcaj: triunghi rosu. Timp de mers: 8 ore.



Intre Cimpu lui Neag si Gura Butei, traseul nr. 3 este comun cu precedentul si el se parcurge pe soseaua forestiera de pe valea Jiului de Vest. Si de la Gura Butei inainte, marcajul tine stinga riului. Odata cu construirea d rumului forestier care, aici, trece paste Jiu, si circulatia turistica a inceput ase face , de la pod inainte, un timp, pe dreapta vaii, vechea poteca marcata nemaifiind circulata astazi decit rareori, pentru pitorescul privelistilor ce pot fi admirate insa parcurgind acest vechi traseu, vom face o scurta trecere in revista a particularitatilor lui. De la pod, dupa un kilometru parcurs pe sosea, vom reveni pe stinga riului urmind in continuare acest versant al vaii, mergind prin padure, in urcus usor, pe poteca, de-a coasta clinelor sud-estice ale piciorului muntelui Plesa. Soseaua se afla in stinga noastra, in apropierea firului de apa al Jiului de Vest. Pe parcurs, intr-o poiana cu salase situata mai sus de 1000 m alt., avem prilejul sa admiram o frumoasa priveliste desfasurata catre est, de-o parte si de alta a Depresiunii Petrosani, in lungul culmilor Gruniului si Muntilor Vilcan.
Din luminisurile si de prin poienile pe care le intilnim in cale, mergind pe cararea ce trece mai departe cind domol, cind urcind mai priporos, prindem citeva minunate aspecte ale intinselor zone de calcare inaltate semet in abrupturile Oslei sau adunate ca piscuri alb-stralucitoare in culmea Dragsanu — Albele — Stanuletii.
Reintilnirea cu firul de apa al jiului se face in apropierea resturilor unui vechi zaton (baraj pentru crearea haitului necesar plutirii bustenilor) unde, intr-o poiana plata, intilnim citeva constructii pastorale. Ne aflam pe locurile ce poarta numele de Cimpu Mielului, punct in care intilnim iarasi drumul forestier ce se indreapta, inspre amonte, catre Curmatura Fetelor.
De la Cimpu Mielului mai departe, apa de-a lungul careia urcam in continuare este Scocu Mare, unul dintre firele de obirsie ale Jiului de Vest. Depasim zona in care, la circa 1½ km dela Cimpu Mielului, calea de acces catre caldarile adincite intre culmile Albele — Dragsanu si Dragsanu — Piule (valea Scorota) coboara catre Scocu Mare. Adapostul Cimpusel il intilnim la altitudinea de 1130 m, in poiana dezvoltata la confluenta piraielor Ursu si Scocu Mare. (De mentionat ca, de aici, porneste un drum forestier care, construit in ultima vreme, patrunde adinc in susul vaii piriului Ursu). Ca timp (4 ore), ne aflam aici la jumatatea distantei dintre Cimpu lui Neag si Piatra Iorgovanului.
In continuarea drumului, traversam piriul Ursului si, mergind pe dreapta vaii, urcam mai departe pe valea Scocu Mare pina la confluenta acesteia cu piriul Fata larului. Tot aici, dar ca afluent pe dreapta vaii Scocu Mare, coboara din Oslea piriul Stirbu. Pe stinga acestuia, in capatul de sus al poienii din confluenta, la 1180 m alt., se afla casa de vinatoare Cimpusel. Sageata unui stilp de marcaj plantat in josul poienii poarta indicatia: „Spre Piatra Iorgovanului, 2½ ore' Din acest loc, parasind soseaua forestiera care se continua pina la valea Soarbele, schimbam directia cotind la dreapta si, calauziti de stilpii indicatori si de vristele marcajului triunghi rosu, urcam catre padure. Trebuie sa fim foarte atenti intrucit, uneori, semnele sint rare sau greu de gasit, fiind puse pe pietrele din poieni sau din pajisti.
Notam unele repere a caror cunoastere usureaza orientarea: in poiana de la confluenta vailor Scocu Mare si Fata larului se afla intocmirile unei stine (linga mica pestera scobita in peretele de calcar de aici); in gura vaii Fata larului, in apropiere de pepiniera silvica, se afla un stei de piatra pe care se mai vede un semn de marcaj: intrarea in padure se face pe linga steiul acesta; in padure se tine poteca avind grije sa cautam atent rarele semne de marcaj; dupa trecerea printr-o poiana (marcajul pe pietrele din iarba) iesim in fine din padure; in continuare urmam piciorul de culme ce coboara din Piatra Iorgovanului.
Dupa un sfert de ora de la liziera de sus a padurii, aflam un stilp indicator plantat pe un mic gorgan. Strabatem o zona cu jnepenisuri dincolo de care, in caldarea din dreapta, se afla pestera Iorgovanului; mai departe de aici, urcam fie pe piciorul de munte care ne scoate la est de Piatra Iorgovanului, fie ne luptam cu priporul de stinca in susul caruia se afla virful Piatra Iorgovanului.
Coborind versantul nordic al piscului pina la poalele acestuia, ajungem in saua Stanuletii Mici, locul in care intilnind traseele marcate cu triunghi albastru si banda rosie, traseul nostru (triunghi rosu) ia sfirsit.
Sursa:scrigroup.com

Bunicul de 80 de ani


Bunicul de 80 de ani la telefon,

- Alo, doresc sa particip la jocul telefonic anuntat.
- Foarte bine! Am trei intrebari, v-ati pregatit?
- Da!
- Deci, CE ESTE: are doua roti, un ghidon si se poate folosi pentru deplasare?
- Bicicleta!
- Nu-i rau, dar noi in mod concret ne-am gandit la Mountain-bike.
- A doua intrebare. CE ESTE: are patru roti, un volan si se poate folosi pentru deplasare?
- Masina!
- Nu-i rau dar noi in mod concret ne-am gandit la Volvo.
- Urmeaza ultima, cea de a treia intrebare. Pentru a castiga trebuie sa dati raspunsul corect! V-ati pregatit?
- Da!
- Deci, CE ESTE: are aripi, este condus de un pilot si se poate folosi pentru deplasare?
- Avion!
- Nu e rau! ¬ dar ne pare rau, in lipsa raspunsului corect ati pierdut! Noi in mod concret ne-am gandit la Concorde. Va multumim pentru joc, va asteptam si in viitor, la revedere!
La care batranul: Imi cer scuze, dar va rog permiteti-mi sa pun si eu o intrebare.
- Poftiti.
- CE ESTE: sta pe trotuar si-si vinde corpul pentru placeri sexuale?
- Curva!
- Nu-i rau, dar eu in mod concret m-am gandit la ma-ta!

***

Cu nevasta la restaurant


Unul se duce cu nevasta la restaurant ca sa sarbatoreasca 20 de ani de casatorie. Intra in restaurant si chelnerul zice:
Intra unu cu vioara in restaurant si cum il vede:
-“Sa traiti dom’ Popescu! Va cant ceva frumos?”
-“Draga, asta de unde te stie?”
-“A lucrat la mine la fabrica si l-am disponibilizat…”
La plecare, portarul zice:
-“Sa traiti dom’ Popescu!
Va mai asteptam!”
-“Si asta de unde te mai stie?”
-“A fost si el la sindicat…”
Intra in taxi si nevasta se dezlantuie:
-“Mincinos ordinar! Crezi ca inghit gogosile tale!!! Aici vii cu toate amantele! Aici cheltuiesti banii!!!”
-“Nu e adevarat draga!”
-“Cum nu e adevarat! Aici e locul de pierzanie! Te-ai incurcat cu femei si le aduci aici!!! Cheltuiesti bani cu ele!!!”
La care soferul de taxi se intoarce si zice:
-“Dom’ Popescu, dintre toate curvele pe care le-ati transportat cu mine, asta e cea mai obrazinica!

Plina de sudori


O femeie se trezeste la miezul noptii plina de sudori.
Dimineata sudorii au plecat la munca.

Discutie pe un site matrimonial

Discutie pe un site de matrimoniale: Ea: - Sunt inalta, frumoasa, desteapta...
El: - Iti place sexul?
Ea: - Bineinteles!
El: - Faci 69?
Ea: - Da, peste doua saptamani.

Ciocolata


Desi multi o considera un simbol modern al dulciurilor, ciocolata este de fapt un aliment destul de vechi, datand din 250-290 e.n. si originand din America Centrala.
In timpul perioadei clasice, ciocolata nu era mancata ca dulce, ci era consumata ca o bautura amara si juca un rol important in viata religioasa si sociala a acestui popor antic. Prima dovada despre existenta ciocolatei a fost gasita in ramasitele de vase antice din aceasta perioada. Multe artefacte descriu scene in care oamenii petreceau in timp ce savurau ciocolataImperiul MaiaSecretul copacului de cacao, care crestea in padure, a ramas asa pentru multi ani. Maiasii au replantat copacul in propriile curti, unde, ascunzandu-se de ochii curiosi, au amestecat, au fermentat si au macinat semintele transformandu-le intr-o pasta. Cand au adaugat apa, ardei iute, si alte ingrediente, aceasta pasta s-a transformat intr-o bautura spumosa si picanta de ciocolata.
Maiasii turnau mixtura dintr-un recipient in celalat pana cand aceasta a dezvolatat o spuma densa la suprafata. Cum nu se auzise inca de zahar in cultura meso-americana, indulcitorii probabil veneau de la un pic de miere sau nectar de floare.
Ciocolata era o rasplata pentru fiecare cetatean, indiferent ce statut avea acesta in societate. Dar cei bogati beau ciocolata din vesele special decorate de artizani. Aceste artefacte sunt martorele prezentei ciocolatei in viata de zi cu zi a maiasilor. Unele descriu regi, zei si chiar animale band ciocolata. Cuplurile maiase beau ciocolata ca parte a logodnei lor si a ceremoniei nuntii.
Imperiul Aztec
Asemeni drumului pe care il urmeaza marile civilizatii, Maiasii au fost cuceriti de azteci, care - pana in anul 1400 - au dominat America Centrala, teritoriul lor extinzandu-se din nordul Mexicului pana in Honduras.
La inceput, aztecii negociau cu maiasii pentru semintele de cacao, dar treptat au inceput sa le ceara ca tribut, semintele devenind astfel si o forma de moneda. Ca si maiasii, aztecii consumau de asemenea bautura de ciocolata amara, condimentata cu tot felul de arome, adaugand in ritualurile lor, si achiete (semintele Copacului de Annatto), ceea ce a determinat ca mixtura sa devina rosu-sangerie.
Ciocolata a fosta atat de pretuita incat comerciantii azteci si-au umplut bagajele cu cacao si le-au carat in spate pana in capitala azteca, care astazi este orasul Mexico.
Pentru azteci, consumul ciocolatei s-a extins la preoti, la decorarea soldatilor si la rasplatirea comerciantilor. Potrivit unei legende, zeul Quetzalcoatl, a adus cacaoa cereasca pe pamant.
Spania
Desi e posibil ca alti exploratori sa fi descoperit cu mult inainte ciocolata in America, Europenii nu au aflat de aceasta bautura delicioasa inainte anul 1521. Ciocolata a devenit chiar motiv de razboi cand Cortes si conqistadorii au cucerit Imperiul Montezuma si pe azteci si au transportat-o la curtea regala a Spaniei. Potrivit unei legende, in 1544, preotii spanioli - in timp ce se aflau intr-o vizita la Regele Filip al Spaniei - i-au prezentat acestuia si curtii regale cicolata.
Chiar daca este o poveste reala sau nu, cicolata a avut un succes instantaneu iar, in doar 100 de ani, dragostea pentru ciocolata s-a imprastiat pe intreg teritoriul Europei.
Spaniolii adorau ciocolata iar pentru a raspunde cererii mari de pe piata era nevoie de o munca elaborata si dificila pentru a obtine atat zaharul cat si ciocolata. Acest lucru a dus la aducerea in robie pe plantatiile de cacao in 1600, a sclavilor din America Centrala.
De asemenea, un noi instrument a fost introdus in procesul de producere a ciocolatei: molinillo, care era un bat folosit la agitarea continutului, facand astfel mai usoara munca de transformare a ciocolatei intr-o spuma densa si delicata.
Producerea ciocolatei a fost monopol al Spaniei pentru multi ani. Secretul prepararii ciocolatei a fost strasnic pazit si doar cei mai bogati nobili o puteau cumpara. In timpul secolului al 16-lea, Biserica Catolica Spaniola a inceput consumul de ciocolata drept energizant, aceasta devenind astfel cunoscuta ca o bautura clericala de post. Insa, dupa dezbateri indelungate, Biserica a permis oamenilor sa bea ciocolata ca substitut nutritional la mancare in timpul perioadelor de post.
Europa
Cine a raspandid vestea despre ciocolata catre celelalte colturi ale Europei nu se stie. Potrivit unei legende, un grup de pirati englezi au introdus bautura in Anglia dupa ce au confiscat ciocolata de pe o nava spaniola. O alta poveste spune ca comerciantii italieni au aflat secretul ciocolatei in timpul unei calatorii in Spania.
Dar oricare ar fi adevarul, se stie ca - pe parcursul unui secol, curtile regale europene s-au bucurat de gustul ei deosebit. Tendinta a durat pana la Revolutia Industriala cand s-au creat noi tehnologii de producere a ciocolatei, facand-o astfel accesibila publicului larg.
Intre anii 1600 si 1750, englezii, germanii si francezii au stabilit plantatii in Ceylon, Venezuela, Java si Sumatra unde cresteau copacii de cacao. Curand, aceste tari importau cacao pentru a oferi Europei rezervele de care avea nevoie. Datorita numeroaselor decese in randul sclavilor meso-americani, era nevoie de noi resurse pentru a raspunde cererii crescande de forta de munca.
Iar colonialistii proprietarii de pamanturi s-au intors catre Africa - al carei popor a fost inrobit de mai bine de 2 secole.
In Franta, ciocolata era ridicata la stadiul de simbol, rezervat prin decret regal doar pentru membrii aristrocratiei franceze. Potrivit unei legende, la ciocolata avea acces doar regina Anne de Austria, sotia lui Louis XIII, care se declara ca fiind dependenta de ciocolata:.
Englezii au fost mai democratici in ceea ce priveste ciocolata si oricine avea bani o putea cumpara. In 1657, s-a deschis primul magazin de ciocolata la Londra. Ca si magazinele de cafea, acest tip de magazine au devenit locurile de intalnire pentru cei care doreau sa se socializeze, sa tina discursuri sau sa joace.
Revolutia Industriala
Procesul de preparare a ciocolatei a ramas neschimbat pana la mijlocul anilor 1700 cand revolutia industriala in floare a schimbat cursul istoriei pentru acest aliment dulce si minunat si pentru nenumaratii sai fani.
In primul rand, ciocolata si-a schimbat forma. Acum nu mai era o bautura, ci era solida si era savurata sub forma unei bomboane rafinate. Noile masinarii puteau sa creeze ciocolata solida si sa o si produca in cantitati uriase. Fiind produsa in cantitati atat de mari, delicatesa putea fi cumparata destul de ieftin, facand-o astfel accesibila publicului larg.
Unul dintre cele mai importante inovatii aduse de revolutia industriala a fost inventia presei de cacao. Inventata in 1828 de catre chimistul german, Conraad Van Houten, aceasta masinarie storcea untul de cacao facand astfel cacaoa mai consistenta si mai ieftina de produs. In 1875, Daniel Peter si Henri Nestle s-au asociat pentru a introduce laptele in ciocolata. Aceasta ciococlata cu lapte a devenit rapid foarte populara.
Sclavia a continuat pentru mai mult de 2 secole si a fost abolita in toate tarile abia in 1888. Nevoia de forta de munca pentru a raspunde cererilor in crestere pentru producerea de zahar si ciocolata au continuat in acelasi ritm si, in multe tari tropicale, conditiile de munca deplorabile au continuat chiar si dupa abolirea oficiala a sclaviei. In America au existat persoane care s-au opus acestor conditii crunte de munca.
In 1910, producatorul de ciocolata, William Cadbury, a invitat cateva companii de ciocolata ca sa-l insoteasca intr-un boicot impotriva cumpararii de cacao de pe acele plantatii care supuneau muncitorii la conditii grele de munca. In acelasi an, o audienta la Congresul Statelor Unite a dus la interzicerea formala a comercializarii de cacao produsa prin exploatarea sclavilor de pe aceste plantatii.
Noile tehnologii au facut ciocolata disponibila oricui, aceasta incepand sa apara nu numai ca o bomboana ci a inceput sa fie folosita si ca ingredient in prepararea de prajituri si diferite produse de patiserie.
Publicitatea a transformat ciocolata in ceva ce toti oamenii, dar in mod special femeile si copiii isi doreau sa guste in fiecare zi. Ciocolata la micul dejun a devenit extrem populara iar consumul batoanelor de ciocolata era incurajat ca pe o sursa de energie.
In lume
Armata este cea care a imprastiat iubirea pentru ciocolata pe intreg globul. Tendinta a inceput la sfarsitul secolului al 19-lea, cand regina Victoria a trimis cadouri de ciocolata soldatilor ei, cu ocazia Craciunului. Popularitatea bomboanelor de ciocolata a explodat pur si simplu dupa Primul Razboi Mondial, cand ciocolata a fost inclusa drept ratie fiecarui soldat inrolat. Pana in 1930, existau deja 40.000 de diferite tipuri de ciocolata.
Astazi, mai exista inca cativa producatori care detin propriile plantatii de cacao, insa plantatiile Europene si Americane au disparut. Acum fermierii independenti sau grupurile cooperative din Africa si Indonezia sunt cei ce produc majoritatea proviziilor de ciocolata din lume. In timp ce tehnologia poate grabi productia, arborele de cacao este inca cultivat manual, iar producatorii trebuie sa obtina cacao de la fermieri                                                                                

Sursa:portalroman.com

Disparitia dinozaurilor


Aparitia vietii si, apoi, inmultirea fiintelor vii se situeaza in faza primara a istoriei Pamantului: in precambrian (sau antecambrian), numit astfel deoarece el a fost inaintea cambrianului, prima perioada a erei primare. Dupa precambrian, istoria Pamantului a fost impartita in trei ere: era paleozoica (primara), era mezozoica (secundara) si era neozoica.De-a lungul erei primare, plantele si animalele s-au raspandit, trecand din apele marine in apele dulci, apoi, unele dintre ele au iesit din apa pentru a trai pe pamantul uscat. Iesirea din apa a fost una dintre cele mai importante etape ale istoriei vietii.
Amfibienii sunt vazuti drept pionierii cuceririi pamanturilor eliberate de apa. Unii se vor transforma in reptile, treptat, in era primara, pentru ca mai apoi, in era secundara sa se diversifice foarte mult. A doua si a treia perioada a erei secundare, jurasicul si cretacicul sunt marcate de dominatia reptilelor.
Cele mai importante dintre aceste reptile sunt, dupa cum bine se stie, dinozaurii. Etimologic, acest termen inseamna "soparla ingrozitoare" (in greceste: saura-deinos). Dinozaurii nu sunt insa soparle, ci reptile foarte diferite, impartite in mai multe familii.
Cea mai cunoscuta specie de dinozaur este diplo-docus sau brontozaur. Acestea erau animale cu un trup urias, cu gatul foarte lung, terminat cu un cap mic, si cu o coada, de asemenea, foarte lunga. Masurau treizeci si, in unele cazuri, cincizeci de metri! Un dinozaur descoperit in Texas pare a fi atins aceasta marime.
O buna perioada de timp, dinozaurii au fost considerati amfibii si de cele mai multe ori se obisnuia sa fie reprezentati balacindu-se in noroi. In prezent insa, cea mai mare parte a paleontologilor ii considera fiinte terestre, locuind in paduri, mancand frunzisul arborilor, datorita gatului lor lung.
Alte specii de dinozauri erau bipezi si carnivori de temut. Asemanatori unor canguri uriasi, ei erau greu de clintit de pe trepiedul format din membrele inferioare si coada.
Cel mai cunoscut este Tyranno-saurus rex, al carui craniu masura un metru si patruzeci. O alta familie ii cuprindea pe dinozaurii bipezi, dar ierbivori. Cel mai cunoscut este iguanodonul, dotat, in loc de degetul mare, cu un pinten ce ii folosea la smulgerea crengilor incarcate de frunze cu care se hranea. Alti dinozauri, tot ierbivori, aveau forma unor rinoceri. Printre ei se numara si triceratops, cu trei coarne, doua pe frunte si al treilea pe nas; un guleras osos ii proteja ceafa.
Acesti dinozauri, si inca multi altii, au trat, dupa cum am spus, in jurasic si in cretacic, dar, la sfarsitul cretacicului, acum aproximativ saptezeci de milioane de ani, ei au disparut. Aceasta disparitie a imperiului reptilian a dat nastere la multe ipoteze. Care poate fi explicatia fenomenului?

Sursa:portalroman.com

luni, 24 septembrie 2012

O zi de pescuit pe Mures la sfarsit de septembrie

Drumul spre locul de pescuit de pe raul Mures

Running route 1851807 - powered by Runmap 

Un sfarsit de septembrie absolut magnific ma imbie la o partida de pescuit.Cu momeala pregatita(rame negre,rame rosii,viermusi,turtoi,cascaval) si echipat corespunzator ,plec foarte de dimineata la Mures (4km de orasul Deva).Pentru cunoscatori langa balta populata la 500m in amonte.






Timpul este absolut superb,adie usor vantul,soarele incalzeste placut,nu mai trebuie decat sa vina pestii la momeala.



Desi conditiile atmosferice sunt prielnice pestii se lasa greu prinsi.Am reusit sa capturez un clenut de 200g.E bun si asta decat nimic.



Dupa "efortul" depus "m-a rupt"foamea, asa ca trec la prgatirea focului



Pregatirea frigaruii



Asezarea frigaruii deasupra jarului.Mirosul de prajeala deschide papilele si accentueaza senzatia de foame.



Singurele capturi au fost clenutul si un porcusor.A fost insa o zi foarte placuta in natura la un sfarsit de septembrie.                                                                                                                               George "six-ray"ACIN

Campu lui Neag-Gura Butei-Bordu Izvorului-Deasupra Cheii Buta-Cabana Buta-Saua Plaiului Mic-Gura Bucurei-Lacul Bucura(muntii Retezat)



Cimpu lui Neag (800 m) — Gura Butei (860 m) — Bordu Izvorului (870 m) — deasupra cheii Buta (1050 m) — cabana Buta (1580 m) — saua Plaiului Mic (1879 m) —Gura Bucurei (1587 m) — lacul Bucura (2041 m).

Marcaj: cruce rosie. Timp de mers: 8—9 ore



Fie ca, venind dinspre Lupeni, am innoptat sau nu la cabana Cimpu lui Neag, pornirea pe traseu se face din fata cladirii consiliului popular, loc dincolo de care ne continuam calea, pe soseaua forestiera desfasurata in susul vaii Jiului de Vest. Se trece astfel prin amonte de Gura Lazarului (sosea forestiera, peste dealul Frasinului, pina sub stinele „La Fete') dincolo de care ajungem la podul pe care drumul forestier traverseaza firul de apa al Jiului de Vest. Ne aflam aici la Gura Butei, punct unde traseul marcat cu cruce rosie paraseste soseaua pe care am venit si, cotind la dreapta, se dirijeaza in susul vaii Buta, pe versantul ei sting. La circa un sfert de ora dupa parasirea soselei din valea Jiului de Vest, ajungem la Bordu Izvorului, in capatul din aval al cheii Buta pe care o ocolim urcind, catre dreapta, pe virtejele pieptise ale cararii croita pe stincile ce strajuiesc dinspre est cheia.
Intilnim apoi in cale o poiana in care se afla citeva salase (odai, conace si grajduri) ce sint folosite pentru iernarea vitelor. Urmeaza inca doua astfel de poieni si, urcind pe Gilma cu Fagi, ajungem in punctul de maxima altitudine (1230 m) al acesteia. In aceasta zona se intilneste soseaua forestiera care a urcat pina aici trecind peste dealul Frasinului.
De aici mai departe, coborim odata cu soseaua, pina in valea Buta pe care o urmam inspre amonte. Vechiul traseu (poteca marcata) se desfasoara in dreapta soselei. Capatul drumului forestier se afla in partea de jos a caldarii Buta, in ava! de stinele „La Fete' (1510 m). De la aceste stine mai departe, pe linga firul de vaiuga pe care poteca il tese in ocolis de serpentine, urcam pieptis pina la cabana Buta (1580 m) unde se ajunge dupa un sfert de ora de la trecerea printre cobirnele stinelor. De la Cimpu lui Neag si pina la cabana Buta se ajunge intr-un timp ce variaza de la 3½ la 4½ ore.
In continuarea drumului spre lacul Bucura, pornind de la cabana Buta, primul efort ne este cerut de escaladarea aproape pieptisa a versantului sudic al culmii Dragsanu — Papusa, cumpana de ape pe care o depasim trecind prin saua Plaiului Mic (1879 m). Trecem pe linga cele doua mici lacuri alpine de coama si, intr-un coboris continuu ce dureaza o jumatate de ora, ajungem in locul unde, din intilnirea torentilor Bucura si Peleaga, ia nastere riul Lapusnicu Mare („La Scortar' — 1587 m).
De aici mai departe, un urcus pieptis pe malul inalt al vaii ne scoate in Poiana Pelegii, luminis larg deschis intre copaci. Din poiana, ne continuam calea urcind pe poteca marcata cu cruce rosie. Ici-colo, umbra codrului este intrerupta de luminisuri si de poieni. De-a lungul celor mai intinse dintre ele, stilpi razleti de marcaj usureaza orientarea pe timp de ceata sau prin neguri. Mai apoi, cararea se abate catre stinga si ajunge deasupra vaii dinspre fundul careia auzim cum, fara ostoire, torentul Bucurei isi larmuieste apele.
In continuarea urcusului, intram in zona jnepenisului si trecem, unul dupa altul, trei torente alpine.
La ultimul dintre acestea, cotim la dreapta si, printre jnepeni, urcam in susul lui. Dupa primul pripor, ajungem pe pragul uneia dintre terasele vaii. Urmeaza inca un pripor si apoi, pe cea de a doua terasa glaciara, intilnim un stilp de marcaj cu sageata („Spre cabana Buta, prin Gura Bucurei, 3 l/2 ore'). De aici se vede lacul Bucura spre care, cotind usor catre stinga, coborim de-a lungul tapsanului inierbat. Dupa doua ore de la trecerea pe linga Gura Bucurei, ajungem la malul lacului Bucura, in punctul prin care apele acestuia se scurg devale (2041 m alt.). De aici mai departe, urmind malul vestic al lacului ajungem in apropierea unui adapost ciobanesc (Bordu Bucurei), zona in care traseul marcat cu cruce rosie ia sfirsit.
Sursa:scrigroup.com