miercuri, 27 iulie 2011

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (3)



Atunci cand Asad Ad-Dîn si Shâwar au sosit in Egipt, in loc sa preia controlul situatiei si sa-l ucida pe Dirghâm Shâwar a reusit sa-si realizeze obiectivul recastigandu-si postul de ministru si sa-si consolideze puterea l-a tradat pe Asad Ad-Dîn Shîrkûh si s-a aliat contra lor cu francezi. Nûr Ad-Dîn si Asad Ad-Dîn au aflat ca au avut loc negocieri secrete intre tradatorul Shâwar si francezi. Temandu-se ca Egiptul sa nu cada in mainile cruciatilor, ei au inceput sa pregateasca o noua campanie in aceasta tara, la care a participat de asemenea si Salâh Ad-Dîn. Armata lor a ajuns in acelasi timp cu cea a cruciatilor si au avut loc multe batalii. In fine, a fost semnat un fel de tratat intre cele doua parti stipuland faptul ca fiecare dintre cele doua armate siriana si cruciata, trebuia sa se retraga din Egipt.

Dar Asad Ad-Dîn a trebuit sa conduca a treia campanie in Egipt dupa ce cruciatii au denuntat acest tratat pe care totusi il semnasera cu sirienii. Inca o data, Salâh Ad-Dîn a fost constrans de a-si urma unchiul. Lupta s-a incheiat in fine in 1168, prin eliminarea lui Shâwar. Generalul Nûr Ad-Dîn, Asad Ad-Dîn Shîrkûh a ajuns atunci la postul de ministru al califului fâtimid Al-Âdid. Foarte repede, Shîrkûh a murit si nepotul sau, in varsta de 32 ani, Salâh Ad-Dîn i-a succedat.
Un ministru sunnit intr-un stat siit
Ironia sortii a vrut ca Salâh Ad-Dîn, de obedienta sunnita, sa ocupe postul de ministru pentru o dinastie siita, in acelasi timp in care trebuia sa-si arate loialitatea lui Nûr Ad-Dîn Zinkî, sultanul din Alep, care se afla sub ordinele califului abbâssid. Misiunea sa, care era la origine de a impiedica Egiptul de a cadea in mainile cruciatilor s-a transformat putin cate putin, dorind sa aduca Egiptul sub tutela abbâssida.
(va urma)

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin(2)



Salâh Ad-Dîn s-a nascut in 1138, in citadela Tikrit, in prezenta tatalui sau, Najn Ad-Dîn Ayyûb si a unchiului sau, Asad Ad-Dîn Shîrkûh. Familia sa nu a petrecut insa decat putin timp in castel dupa nasterea lui Saladin, parasindu-l in acel an sau in 1139, pentru a se duce la Mossul, capitala sultanului Imâd Ad-Dîn Zinkî (Zengi).

Saladin a crescut sub aripa protectoare a tatalui si a unchiului sau. Mai tarziu, cand Nûr Ad-Dîn Mahmûd, fiul sultanului a devenit la randul sau sultan la Damasc, Najm Ad-Dîn Ayyûb si fiul sau Salâh Ad-Dîn i-au jurat loialitate. Nûr Ad-Dîn vedea in Saladin realizarea unei fericiri viitoare si prolifice.
Saladin in Egipt
Ultimii ani ai dinastiei fâtimide in Egipt au cunoscut o lupta crancena intre Shâwar si Dirghâm pentru postul de ministru. Niciunul dintre cei doi nu a putut insa sa repurteze victoria si sa-si instaureze puterea. Fiecare dintre ei s-a aliat unei puteri straine pentru a ajuta sa-si realizeze obiectivul.
Astfel Dirghâm s-a aliat cruciatilor si Shâwar s-a aliat lui Nûr Ad-Dîn Mahmûd, sultanul din Alep. Fiecare din cele doua parti raspundea la apel. Atunci, a inceput o cursa cumplita intre cruciati si Nûr Ad-Dîn care dorea sa profite cat mai bine de lupta dintre cei doi ministri pentru a pune mana pe Egipt, teritoriu strategic care le permitea de a-si intinde puterea in regiune.
Nûr Ad-Dîn l-a trimis la Shâwar, la Damasc, pentru a-i cere ajutorul, pe generalul Asad Ad-Dîn Shîrkûh Ibn Shâdhî, in fruntea unei armate in sanul careia figura Salâh Ad-Dîn, care a fost constrans de unchiul sau Asad Ad-Dîn sa-l insoteasca.
(va urma)

Baile Tusnad-Cabana Lacul Sfanta Ana



Băile Tuşnad – Cabana Lacul Sfânta Ana
Marcaj: cruce roşie până la cabană, triunghi albastru pe Ciomatul Mare. si
Lungimea traseului: pentru urcare 3-3 1/2 h, pentru coborâre 2-2 1/2 h.
Distanţa de parcurs: 6 km.
Diferenţă de nivel: 554 m.
Cei mai mulţi turişti aleg acest traseu foarte dificil, abrupt, neştiind că există alte trasee mai uşor de parcurs, care solicită mai puţin muşchii şi plămânii turistului pentru a ajunge la acelaşi obiectiv: Lacul Sfânta Ana. Traseul este recomandat numai pentru cei cu condiţie fizică excelentă. Iarna este aproape impracticabil din cauza pericolului de alunecare, cu un pericol însemnat de a “dobândi” nişte amintiri nedorite sub forma unor fracturi ale mâinilor şi picioarelor. Şi pe timp de vară se recomandă folosirea traseului numai pentru coborâre la Băile Tuşnad.
Pe marginea din dreapta a pârâului Comloş traseul marcat cu cruce roşie urcă poteca ce este formată din nu mai puţin de 32 de serpentine. Traseul porneşte din locul descris la Traseul nr. 1. Din punctul în care cele două trasee se despart traseul marcat cu cruce roşie urcă 3,2 km prin nişte serpentine foarte strânse până la şaua dintre Ciomatul Mare şi Ciomatul Mic, de la 656 m altitudine la care se află staţiunea Băile Tuşnad, până la altitudinea de 1210 m. Poteca trece prin pădure deasă de brazi, apoi de fagi. Primul loc de odihnă este în mica poiană din şa, unde traseul nostru întâlneşte traseul care urcă de la Vf. Cetăţii, marcată cu linie albastră. Părăsind poiana intrăm iarăşi în pădure, mergând aproape pe orizontală o porţiune importantă. Pe creastă – pe marginea craterului – cu ajutorul unui panou fixat pe trunchiul unui fag uriaş, suntem atenţionaţi asupra existenţei traseului alternativ marcat cu triunghi albastru care, cu un ocol de 30 de minute, ne duce pe Vf. Ciomatului Mare (1301 m). Poteca vânătorească – pe alocuri foarte dificilă – urcă printre stânci mari. Ultima porţiune este un drum lat, care urcă abrupt la vârf prin pădurea deasă de brazi. După vârf urmează o porţiune de drum printr-o pădure rară de fagi. Dacă ne întoarcem din escaladarea vârfului drumul coboară în continuu la poiana Mohoş, la cumpăna apelor dintre Tinovul Mohoş şi Lacul Sfânta Ana, la cabană (1065 m) şi camping.
Traseele nr. 3. şi nr. 3/A




Baile Tusnad-Lacul Ciucas-Stanca Soimilor



Băile Tuşnad – Lacul Ciucaş – Stânca Şoimilor
Marcaj: triunghi roşu.
Lungimea traseului: 1-2 ore.
Distanţa de parcurs: 2,5 km.
Diferenţă de nivel: 189 m.
Traseu recomandat pentru turişti antrenaţi, cu condiţie fizică corespunzătoare. Este contraindicat pentru bolnavii de inimă, a sistemului circulatoriu şi respiratoriu, de reumatism şi alte boli ale articulaţiilor, cartilajelor.
Traseul porneşte de la parcarea centrală, trece şoseaua naţională şi merge în sus, spre Ciuc. După 170 m coboară pe strada Ciucaş, spre stânga, traversează linia ferată, apoi, paralel cu traseul acestuia ajunge la podul Oltului. Pentru prima porţiune există şi varianta de a coborî la lacul Ciucaş pe scările din spatele bisericii catolice. Trecând podul Oltului drumul se bifurcă. Spre stâmga putem ajunge la camping şi la mofetă. Spre dreapta continuă traseul marcat cu triunghi roşu urcă spre Stânca Şoimilor. Trece printr-o poiană mică, şi urcă pe drumul forestier care duce spre Cariera Carpitus. Marcajul, după numai 25 metrii părăseşte drumul, trece pârâul Corbului şi urcă pe 18 serpentine pe versantul abrupt al Stâncii Şoimilor. După o urcare de 25-30 minute pădurea se rarefiază şi ajungem în spatele unei stânci mai mici, aflată la capătul de sud al Stâncii Şoimilor. Puţin mai spre dreapta părăsim poteca şi după cam 10 m urcăm cu grijă pe o pantă abruptă şi deodată ne trezim pe o stâncă. Dar nu am ajuns încă la obiectivul nostru, care deja se vede spre stânga (nord). După acest mic ocol ne întoarcem pe traseul marcat cu triunghi roşu, mai mergem 3-4 minute spre nord până când, în sfârşit ajungem la stâncile gri. Am ajuns pe Stânca Şoimilor, având o cruce în vârf, un memento pentru cei mult prea îndrăzneţi! Sub noi este un gol de 200 m, de aici putem admira priveliştea oferită de staşiune, de defileul Oltului şi de masivul Ciomatul.
Traseul nr. 2.


joi, 21 iulie 2011

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin(1)



Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) a fost cunoscut in lume ca un mare calaret, erou nobil, unul dintre cei mai mari sefi de Stat pe care i-a cunoscut vreodata omenirea, un om de mare caracter, eliberatorul Ierusalimului si eroul bataliei de la Hattin.

Destinul a vrut ca acest om sa devina ministrul califului, Fâtimid Al-Adid in 1168, succedand astfel unchiului sau Asad Al-Din Shirkuh care nu a putut profita de postul de ministru decat cateva luni. Ascensiunea lui Saladin in acest post a marcat o turnura in Istoria Islamului, caci o dinastie care-si dadea ultimul suflu a fost rasturnata, cea hegiriana. A aparut o dinastie noua care a inceput lupta contra regatelor cruciate Siria si Palestina, jihad-ul. Este dinastia care a salvat Ierusalimul de a intra in mainile cruciatilor care au ocupat orasul timp de aproape un secol, din punctul de vedere al islamistilor.
Tineretea sa
Se numea Abû Al-Mudhaffar Yûsuf Ibn Ayyûb Ibn Shâdhî, supranumit Al-Malik An-Nâsir-Salâh Ad-Dîn, adica Saladin.
Istoricii sunt unanim de acord de a spune ca tatal si familia sa erau originari din Dvin, un orasel situat la extremitatea Azerbaidjanului. Erau kurzi si apartineau tribului Rawâdiyah, care era o ramura a marelui trib kurd Hadhbâniyyah.
(va urma)

Baile Tusnad-Turnul Apor-Dealul Ludmilla-Baile Tusnad


Băile Tuşnad – Turnul Apor – Dealul Ludmilla – Băile Tuşnad
Marcaj: punct roşu.
Lungimea traseului: 50 min – 1 ore.
Distanţa de parcurs: 1,5 km.
Diferenţă de nivel: 68 m.
Cel mai scurt, cel mai uşor traseu, recomandabil pentru toate vârstele. Este primul traseu marcat din Băile Tuşnad.
Traseul turistic porneşte din mijlocul staţiunii, din faţa biroului de turism. Trece pe lângă Hotelul Olt, apoi merge pe strada Voinţa, lângă Cofetăria Veveriţa, policlinica balneară, izvoarele Mikes şi Apor şi ajunge la marginea pădurii. Aici se termină strada pavată, traseul continuă pe o potecă bine bătătorită. După cam 10 minute traseele marcate cu punct roşu şi cruce roşie se despart. Ultimul urcă spre Lacul Sfânta Ana, primul se întoarce spre stânga şi continuă pe versantul muntelui Surduc aproape pe orizontală. După cca. 10 minute apare turnul Apor (la altitudinea de 701 m). După punctul de belvedere drumul întoarce mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga, ocolind izvoarele unui mic pârâu. Pe mica vale coboară o potecă care ajunge în staţiune lângă Hotelul Ciucaş. La 15-20 minute de mers de la Turnul Apor ajungem pe o mică poiană amenajată cu bănci. De aici, după cam 100 m spre vest ajungem la punctul de belvedere Ludmilla. (725 m).
Drumul de întoarcere în staţiune este de fapt o stradă largă, cu case, cabane noi, care se termină în spatele Hotelului Ciucaş, pe strada Voinţei.
Traseul nr. 1.

Izbucul Galbenei(Tara Beiusului)



Cetatile Ponorului reprezinta fara indoiala cel mai grandios fenomen carstic al Romaniei, cunoscut si apreciat in intreaga lume. Simbolul Padisului, si chiar a intregilor Munti Apuseni, portalul cetatilor si cele trei doline imense, fascineaza orice turist care iubeste natura. Ele sunt constituite din trei circuri mari de stanca, aflate intr-o imensa depresiune impadurita, adanca de 300m si cu partea superioara cu un diametru de peste 1km. Culmile inconjuratoare care inchid circular depresiunea sunt taiate doar intr-un singur loc de canionul Vaii Cetatilor.Traseul turistic pentru vizitarea Cetatilor Ponorului a fost refacut in anul 2002, montandu-se un balcon de unde se poate admira portalul si o mana curenta pe versantul stanga al Vaii Cetatilor. Astfel, traseul coboara in dolina I pana intr-un punct de belvedere spre Portal , si apoi urca la cele 4 balcoane, doua deasupra Dolinei III si doua deasupra Dolinei II, ce permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetatilor Ponorului


Biserica Motului(Tara Beiusului)

Zona Cabanei Padis este dominata de Varful Biserica Motului (1458 m), un punct de priveliste deosebit, cu largi perpective asupra intregului platou, a versantului impadurit al Muntelui Magura Vanata si a “zidului” Carligate-Piatra Arsa.Versantul estic al Bisericii Motului este domol, oferind insa privelisti largi asupra Varfului Calineasa, Platoului Scarisoara, Platoului Lumea Pierduta si Masivului Biharia (Varful Curcubata Mare de 1848 m).



vineri, 8 iulie 2011

Intalniri de gradul III(5)


Cat despre nasul ciuntit al Sfinxului, Rose a fost informata ca nu un soldat a facut asta ci ancora unei nave enorme. In acea perioada, intr-adevar, Sfinxul se gasea sub apa. Enigmaticul personaj i-a dezvaluit apoi lui Rose ca Sfinxul a fost construit sub domnia primului rege egiptean : „RAAI”, acesta traind acum aproape… 40.000 de ani!
Secretele de la Gizeh!
Data de 40.000 de ani, daca este conforma cu ideea unei vechimi foarte mari a Sfinxului decat cea admisa de mediile oficiale, nu este insa conforma cu cea data de clarvazatorul american Edgar Cayce. In ceea ce priveste Marea Piramida, ea fi fost construita, dupa datele date de Joel Baran, acum 10.440 – 10.390 i.e.n. Ceea ce nu are nimic de-a face cu data data de egiptologi, in timpul celei de-a 4 – a dinastii (2600 – 2500 inainte de Christos).
Cat despre Sfinx, el a fost construit, conform arheologilor si egiptologilor, de Khephren catre 2500 i.e.n. Dupa Cayce, figura Sfinxului reprezinta portretul lui Asriario, consilierul regelui. Asta si alte lucruri vor putea fi descoperite, declara Cayce, „la baza labei stangi din fata”. Si tot conform lui, Ax – Ten – Tna, primul conservator al arhivelor atlante, l-a dus in sali care se gasesc la jumatatea drumului intre Sfinx si Piramida Arhivelor (negasita). El a precizat de asemenea ca Marea Piramida a fost construita prin „folosirea fortelor Naturii care permit fierului de a pluti”. S-au deplasat astfel pietrele prin spatiul aerian !! Atlantii au ajutat si ei la construirea piramidei si unul dintre responsabilii acestei constructii a fost Atlant Hept – Supht.

Intalniri de gradul III(4)

Trecutul Marei Confuzii : BELMO i-a spus fetei ca aceasta proba va avea loc acolo unde mai mai cantareste nimic, unde poate chiar „merge pe ziduri si pe tavan..” Marea Poarta : nu se putea trece decat daca au fost trecute probele precedente. Nu se stie nimic despre Sala Marei Traditii, ca urmare a refuzului Rosei de a trece proba Barcii. BELMO a evocat de asemenea Biblioteca Intelepciunilor : el a facut aluzia la cartile sacre ale lui THOT (zeul scrib egiptean) si la steaua Sirius. BELMO a facut-o pe Rose sa descopere diferitele planuri ale Sfinxului de la Gizeh : primul dintre aceste planuri reprezenta un Sfinx cu doua capete. Acesta, dintre care unul era mai inalt decat altul, isi intorcea intr-un fel spatele. Al doilea plan arata Sfinxul pe care il cunoastem noi astazi, dar intact si cu picioarele din fata mai scurte decat cele pe care le putem vedea. Rose a fost informata ca in timpul constructiei Sfinxului o bucata de roca s-a spart, privind astfel monumentul de unul dintre capetele sale. Secretul Sfinxului este : corpul este animal, capul este spirit. Al treilea plan reprezenta Sfinxul pe jumatate ingropat. Pe partea care iesea din apa, exista numarul 666. Se vedeau, pe cap, mai multe puncte. Rose a fost informata ca aceste puncte reprezentau „steagurile infasurate” a 10 natiuni. Asta inseamna ca atunci cand aceste steaguri vor fi unite, „Sfarsitul Timpului” va fi aproape. Numarul 666 reprezinta o „opozitie la evolutia naturala” , o imensa catastrofa pentru oameni. (va urma)

Intalniri de gradul III (3)





Dupa ce au intrat in sol in interiorul unui cilindru din sticla, ei s-au gasit intr-o sala taiata in granit. BELOM i-a pus atunci trei intrebari lui Rose, si aceasta i-a dat raspunsuri bune. Ea a putut atunci sa descopere o camera complet din aur : ziduri, sol curbe imense aurite, obiecte bizare… Obiecte lasate de cativa invatati atlanti pentru a servi drept marturie generatiilor viitoare. Ce se mai gasea acolo?

Marea – Opera : se prezenta sub forma unor mici graunte rosiatice. Aceasta pudra este capabila de a transforma orice fel de material in aur pur.
Marele Separator : este vorba de un elixir de viata lunga care ar opri imbatranirea.
Marea Orga : este vorba de o masina facuta dintr-o teava indoita si imbucata servind de a face sa cada ploaia. Masina lui W. Reich prezenta, se pare, aceleasi caracteristici.
Marele Sens : Rose s-a pus in fata acestei masini si pe ecran i-a aparut imaginea inconjurata de o „aureola colorata, stralucitoare facuta din ceea ce parea a fi stelute albastre si verzi”. Era deci vorba de un aparat permitand de a se dezvalui aura umana.
Marele Stimulator : un aparat destinat de a gasi „cunoasterea pierduta”.
Marele Revelator : permite de a se cunoaste imaginile trecutului.
Revelatiile despre Sfinx
BELMO i-a propus apoi lui Rose de a trece la unele probe : Barca Cunoasterii : aceasta proba consta din a petrece trei zile complete intr-o barca din agata.
(va urma)

Depresiunea Balileasa si zona "La Grajduri"(Tara Beiusului)


Balileasa reprezinta un ses alungit situat în partea de vest a Padisului, lipsit de padure si ciuruit de doline. Sesul are aspectul unei vai cu o lunca larga, fara însa a fi strabatuta de un curs de apa regulat. În partea din amonte aceasta “vale” este strajuita de doi piloni – vârfurile Oselu si Balileasa, între care se afla saua Scarita, locul prin care ajunge drumul forestier de la Pietroasa.În acest loc, care poate fi considerat drept poarta bihoreana de intrare în Padis, drumul se bifurca: o ramura înconjoara depresiunea Balileasa, urmând curba de nivel, spre Cabana Padis; cealalta ramura strabate în lung poiana pâna în portiunea ei cea mai joasa, din care patrunde printr-o sa în Bazinul Vaii Cetatilor. Versantul vestic al Poienii Balileasa reprezinta culmea ce o separa de Groapa de la Barsa.
În aval de Balileasa se patrunde în bazinul Vaii Cetatilor, la început printr-o panta destul de accentuata, apoi o lunca larga numita “La Grajduri”, principalul camping din Padis datorita apropierii de cele mai importante obiective turistice: Cetatile Ponorului, Focul Viu, Piatra Galbenei, precum si a drumului forestier care ajunge aici, favorizând accesul auto.
Valea Cetatilor îsi are obârsia într-un izbuc cu debit considerabil si creeaza meandre în lunca pe care o formeaza pe aceasta portiune, dupa care se pierde în patul vaii, reusind sa strabata canionul din aval de zona “La Grajduri” numai la ape mari. Un izbuc bogat aflat în preajma cantonului silvic “Ponor” aduce un important aport la debitul vaii, constituind de asemenea si principala sursa de apa potabila pentru turistii campati în aceasta zona. Doua prelungiri laterale ale poienii din zona “La Grajduri”, pe versantul stâng al Vaii Cetatilor, favorizeaza accesul la cabana Padis, printr-o vale seaca si abrupta, si la Poiana Ponor, pe un fost drum de tractor ce urca pe lânga cantonul silvic.

marți, 5 iulie 2011

Groapa de la Barsa(Tara Beiusului)



Groapa de la Barsa este un bazin închis în cadrul depresiunii Padis – Cetatile Ponorului. Este o depresiune de forma ovala, cu axa mare de 2 km, orientata pe directia NV-SE si axa mica de 1 km. Partea de nord-est este constituita din roci impermeabile pe care izvorasc si curg câteva pârâiase care se pierd prin ponoare la contactul cu calcarele de pe fundul depresiunii.Numita si Depresiunea Barsa , zona este una dintre cele mai salbatice din Muntii Apuseni, cu un climat umed ce a favorizat dezvoltarea unei vegetatii ierboase dese cu aspect de mlastina. Alaturi de aceasta, padurea deasa, afinisurile, vaile oarbe si lipsa unor puncte de belvedere fac ca parcurgerea Gropii de la Barsa sa devina o adevarata aventura. În zona exista multe forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor cum ar fi: un ponor prabusit de mari dimensiuni (actualmente înierbat), un altul cu pod natural, un lac suspendat cu apa negricioasa situat într-o dolina (Taul Negru) si mai multe pesteri. Cea mai mare cavitate subterana din zona este Sistemul Zapodie, din partea vestica a depresiunii, alcatuit din sectorul Zapodie, cu un parcurs extrem de dificil, si sectorul Neagra, situat în partea de est a depresiunii, care are o dezvoltare de aproape 4 km si este de asemenea recomandat doar speologilor antrenati. Cele doua sectoare comunica printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zapodie – Neagra sa atinga o dezvoltare de aproape 12 km.

O alta pestera importanta este Ghetarul de la Barsa, a carei intrare se afla în partea nordica a depresiunii. Ea are o dezvoltare de 3.010 m si face parte din acelasi sistem de drenaj subteran cu precedenta, fara sa se fi putut realiza pâna acum jonctiunea. Portiunea de intrare este accesibila si prezinta gheata, marimea blocului de gheata variind în functie de sezon. Poteca marcata ce strabate Groapa de la Barsa, trece pe la toate obiectivele amintite mai sus. Singurul izvor cu apa potabila se afla în partea sudica, în apropierea intrarii în sistemul Zapodie – sectorul Neagra. Doua obiective turistice deosebit de importante situate în extremitatea sudica a Gropii de la Barsa, pe latura ce o separa de Valea Galbenei sunt: Ghetarul Focul Viu si Piatra Galbenei.








Intalniri de gradul 3(2)



Aceasta cicatrice protuberanta nu a disparut odata cu timpul. In ceea ce priveste adancimea degetului unei maini, este interesant de a face conexiuni cu alte cazuri similare. Primul caz, raportat de Joël Mesnard, s-a produs in aprilie 1969, la Bazilac, Gironde, in Franta. Pe cand avea aproape 17 ani, Catherine a fost trezita intr-o noapte.
Pastreaza o vaga amintire a unor personaje mici, de culoare deschisa, aflate in apropiere de semineu. Ea s-a ascuns sub paturi. A doua zi dimineata, pe glezna sa stanga avea o rana groaznica si neagra. Mai multi doctori au constatat existenta acestei plagi. Aceasta rana s-a cicatrizat insa cu o extrema lentoare, procesul de cicatrizare durand aproape 1 an si jumatate. Catherine avea, ca si Rose, un inelar anormal. Prezenta aceeasi anomalie fizica la acelasi deget ca si Rose…
Iesirea din corp si piramide magice
La scurt timp dupa intalnirea sa neobisnuita, Rose a trait un nou episod paranormal. Intr-o zi, a simtit ca ceva ii impunge ceafa si in acelasi moment, s-a confruntat cu o paralizie care i-a cuprins intreg corpul progresiv, gasindu-se „in picioare in aerul liber”. Era vorba deci de o iesire din corp. A zarit, in fata sa, statuia Marelui Sfinx. Era de culoare rosie – cenusie. A vazut de asemenea doua mari piramide stralucitoare care pareau acoperite de o zapada argintie. Rose a intalnit atunci un personaj straniu cu aspect maiestuos si aparenta severa. Era vorba de BELMO MERI – MEROAN, ceea ce se poate traduce prin „Supremul” sau „Valorosul”.
(va urma)

Intalniri de gradul 3(1)



Sederea pe Terra fiind epuizanta pentru organismul lor, entitatile s-au pregatit sa plece: s-au urcat in nava lor, care a decolat si a disparut intr-un zgomot asurzitor, creand o zona de puternica turbulenta.
Ca urmare a acestei intalniri, Rose a avut sentimentul contactelor fizice repetate cu personajele pe care le-a intalnit. Ea si-a dat seama ca avea, seara, flashuri in cap, diverse inscriptii aparand pe un fond violet. Ea a avut de asemenea premonitiile unor catastrofe, care s-au produs efectiv putin mai tarziu.La ea s-a constatat o perceptie extrasenzoriala.
In timpul vietii, ea a pastrat o urma tangibila a acestei aventuri: imediat dupa intalnirea cu extraterestrii, Rose a fost surprinsa de a-si masa instinctiv inelarul drept. Dupa ceva timp, privindu-si acest deget, a descoperit cu stupefactie ca el era la fel de lung ca cel mare! Ea si-a comparat-o cu mana s-a stanga si a ajuns la concluzia ca in urma acestui contact, inelarul sau drept crescuse, posibil cu 8 sau 9 milimetri! Degetul sau il ajunsese pe cel mare de la mana…
In timpul celor 48 de ani care au urmat contactului, numerosi martori au confirmat ca Rose poseda efectiv doua degete mari la mana sa dreapta. In plus, in centrul palmei sale de la aceeasi mana era o cicatrice de circa 1 cm – 1,5 cm.

(va urma)