miercuri, 27 iulie 2011

Baile Tusnad-Lacul Ciucas-Stanca Soimilor



Băile Tuşnad – Lacul Ciucaş – Stânca Şoimilor
Marcaj: triunghi roşu.
Lungimea traseului: 1-2 ore.
Distanţa de parcurs: 2,5 km.
Diferenţă de nivel: 189 m.
Traseu recomandat pentru turişti antrenaţi, cu condiţie fizică corespunzătoare. Este contraindicat pentru bolnavii de inimă, a sistemului circulatoriu şi respiratoriu, de reumatism şi alte boli ale articulaţiilor, cartilajelor.
Traseul porneşte de la parcarea centrală, trece şoseaua naţională şi merge în sus, spre Ciuc. După 170 m coboară pe strada Ciucaş, spre stânga, traversează linia ferată, apoi, paralel cu traseul acestuia ajunge la podul Oltului. Pentru prima porţiune există şi varianta de a coborî la lacul Ciucaş pe scările din spatele bisericii catolice. Trecând podul Oltului drumul se bifurcă. Spre stâmga putem ajunge la camping şi la mofetă. Spre dreapta continuă traseul marcat cu triunghi roşu urcă spre Stânca Şoimilor. Trece printr-o poiană mică, şi urcă pe drumul forestier care duce spre Cariera Carpitus. Marcajul, după numai 25 metrii părăseşte drumul, trece pârâul Corbului şi urcă pe 18 serpentine pe versantul abrupt al Stâncii Şoimilor. După o urcare de 25-30 minute pădurea se rarefiază şi ajungem în spatele unei stânci mai mici, aflată la capătul de sud al Stâncii Şoimilor. Puţin mai spre dreapta părăsim poteca şi după cam 10 m urcăm cu grijă pe o pantă abruptă şi deodată ne trezim pe o stâncă. Dar nu am ajuns încă la obiectivul nostru, care deja se vede spre stânga (nord). După acest mic ocol ne întoarcem pe traseul marcat cu triunghi roşu, mai mergem 3-4 minute spre nord până când, în sfârşit ajungem la stâncile gri. Am ajuns pe Stânca Şoimilor, având o cruce în vârf, un memento pentru cei mult prea îndrăzneţi! Sub noi este un gol de 200 m, de aici putem admira priveliştea oferită de staşiune, de defileul Oltului şi de masivul Ciomatul.
Traseul nr. 2.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu