vineri, 22 februarie 2013

Cabana veche-Stana Stedie-Cabana Rusu *muntii Parang


10B. Cabana veche - stina Stedie - cabana Rusu

Marcaj: banda rosie (intre stina Stedie si cabana Rusu, marcaj in refacere)                                              

Timp: 1-1¼ ora


Varianta 10 B poate fi utilizata de cei care, venind pe traseul 7, doresc sa coboare la cabana Rusu pe la stina Stedie. Din poiana cabanei vechi coborim pe poteca foarte buna, care imediat sub culme se ramifica (1540 m alt.). Ambele variante sint bune, ele reunindu-se mai jos. Intram in padure si coborim panta lenta. Pe parcurs, inainte de iesirea din padure, lasam in stinga o poteca spre culmea Largului si apoi ajungem in marginea imensei poiene, linga stina Stedie (1440 m alt.). Timp: 20 minute. In apropiere se vad ser-pentinele drumului auto montan pe care poteca veche le taie pina la 1225 m alt., linga ripa de la obirsia vaii Sasul. Intram apoi pe drum si coborim in saua Rusu, oprindu-ne linga cabana Rusu (1168 m alt.).
Sursa:scrigroup.com

Spicuiri dupa seceratul din 1947 #3


Spicuiri după seceratul din 1947
 de Cicerone Ionitoiu
#3

Învăţătorul Marin Ghinea, trecut prin două războaie mondiale, povesteşte: "La sfârşitul lui Iunie 1947, în sudul Olteniei lumea adunase grâul la maşinile de treierat şi-l aşezase în stoguri.în comuna Rast din judeţul Dolj, aşezată la 17 km. sud de Băileşti, ţăranii n-au mai vrut să-l treiere. Imediat au fost anunţate autorităţile şi la faţa locului şi-a făcut apariţia prefectul Cumpănaşu, fost preot răspopit, fără vocaţie pentru altar, dar cu daruri ascunse ce l-au propulsat până la gradul de general de securitate.
 Venit la faţa locului, a început să discute cu ţăranii pentru a-i convinge să înceapă treieratul. Deoarece cotele prea mari reprezentau motivul, mai mari chiar decât producea pământul (fiind după marea secetă din 1946), prefectul le-a explicat că este o datorie patriotică, către stat, ca toţi să şi-o achite.
-Bine, bine, au zis oamenii, să o achităm, dar când nu avem să luăm nici pentru sămânţă, cu ce să achităm ?
Atunci moş Ion a ieşit din rândul oamenilor şi a grăit:
- Domnule prefect, oamenii nu că nu vor să treiere, fiindcă toţi o s-o facă, dar le este teamă că li se iau şi paiele.
- Nu, oameni buni, nu vă ia nimeni paiele, a răspuns prompt părintele prefect!
- Vedeţi fraţilor, a intervenit moş Ion, c-o să vă duceţi cu paiele acasă, după un an de muncă şi cu sacii goi pe mână !?
 A înghitit-o Cumpănaşu, oamenii i-au râs în nas, dar aceasta a fost realitatea crudă, a încheiat învăţătorul Marin Ghinea povestea pe priciul din Jilava."
 El fusese "depistat" ca instigator, ca fost naţional ţărănist, deşi nu fusese la aria de treierat. Pe câmpia bihoreană, în apropiere de vărsarea pârâului Holod în Crişul Negru, locuitorii satelor Câpâlna, Ginta, Chesa şi Rohan au refuzat să treiere cerealele. Secretarul unei comune, care i-a ameninţat şi a încercat să-i forţeze să înceapă treieratul, a fost băgat în toba batozei. Prefectul judeţului, venit să intervină pentru liniştirea spiritelor şi începerea treieratului, a scăpat fugind pe fereastra din spatele primăriei. Maşina i-a fost răsturnată şi incendiată. In faţa acestei situaţii, autorităţile locale au pactizat cu ţăranii locului.
 Paul Andrei, alias Polak, primul procuror de la Oradea, a trimis imediat la faţa locului pe unul dintre procurorii subalterni care nu era membru de partid (cu intenţia de a-l compromite şi scăpa de el), însoţit de o companie de jandarmi, în majoritate subofiţeri, cu echipament de luptă (carabine, mitraliere) sub conducerea şefului legiunii de jandarmi din judeţul Bihor.
Intr-una din comune în care a ajuns, ţăranii (bărbaţi, femei şi copii) înarmaţi cu bâte, coase şi furci erau pregătiţi pentru înfruntare.
 Procurorul delegat şi comandantul legiunii, înconjuraţi de cercul de protecţie alcătuit din jandarmi, erau în faţa primăriei încercând să discute.
 Cercul din ce în ce se strângea în jurul lor sub presiunea mulţimii care vocifera împotriva cotelor, strigând că nu dau grâul ca să meargă în Rusia, sau în altă parte. În acelaşi timp se aduceau insulte procurorului Polak, un zbir lipsit de caracter, care, după ce fusese acuzator public la Cluj şi se pretase la falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946, încerca acum să le ia ţăranilor prin forţă, rodul muncii lor chinuite. Vestea despre fărădelegile lui Polak se dusese peste tot.
 Comandantul legiunii de jandarmi, înspăimântat de proporţiile revoltei şi în imposibilitatea de a începe o cercetare pentru descoperirea "instigatorilor", a cerut procurorului autorizaţia de a deschide focul.
Procurorul, magistrat de carieră, dându-şi seama de nemulţumirea ţăranilor care avea o bază logică, a refuzat solicitarea căpitanului, a înlăturat cercul de jandarmi şi a ieşit în faţă adresându-se mulţimii:
- Oameni buni, eu nu sunt procurorul Polak. Sunt român şi am venit să vă ascult durerile şi să discut cu nişte români, mă numesc Ion Musculiu.
-Auziţi mă, că nu e Polak ! strigau oamenii şi încercau să potolească femeile care erau mai arţăgoase. După ce procurorul Ion Musculiu le-a explicat că nu a venit să facă arestări, ci ca să lămurească lumea că obligativitatea cotelor este o consecinţă a despăgubirilor de război, s-au auzit voci din mulţime:
- Dar Basarabia şi Bucovina nu sunt cotă destulă pentru nesăţioasa Rusie ?!
- Dar mie cine îmi dă cotă pentru bărbatul care mi-a murit şi m-a lăsat cu o casă de copii ?
Procurorul le-a spus că nu e normal să fie aşa de mari cotele şi probabil s-au făcut greşeli la aplicarea lor. Le-a promis ca o să aducă la cunoştinţă această situaţie spre a fi rezolvată.
 Mulţimea s-a liniştit şi a încercat să se retragă, dar nu prea mult, urmărind intenţiile domnilor de la oraş în care nu mai aveau încredere.
Cele zece camioane cu jandarmi au părăsit comunele nemulţumite, fără a se fi produs vreun incident.
 Procurorul Ioan Musculiu a fost învinuit că a compromis acţiunea guvernului deoarece nu a operat arestări. În luna februarie următor a fost scos din magistratură, cu un lot de epuraţi.
 Procurorul şef Andrei Paul(Polak) afirma atunci că justiţia va trebui să treacă în totalitate în mâinile poporului şi că Lucretiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei, era deja condamnat la moarte la aceea oră, aşteptându-se doar momentul arestării şi executării hotărârii de partid.
Poziţia procurorului şef era solidă şi avea acces la unele informaţii confidenţiale din cercul iniţialilor vremurilor "noi". Multe se spuneau şi despre soţia lui, care trecuse prin lagărele naziste şi mai executase 3 ani în România, pentru crime împotriva umanităţii.
 Până la urmă, nici Polak n-a mai fost procuror şef... a înaintat pe linie moartă. Am insistat asupra acestui incident, pentru că reprezintă preludiul revoltelor sângeroase din câmpia bihoreană care vor înroşi anul 1949.
 O altă pacoste pe capul ţăranilor a fost aceea a conducătorilor locali. Au fost făcuţi preşedinţi de sfat (primari) şi preşedinţi de colectiv dintre oamenii cei mai decăzuţi, dintre care foarte mulţi nu ştiau să iscălească decât cu degetul, iar alţii îşi băuseră tot ce câştigaseră până şi bucata de pământ moştenită. Partidul comunist îi socotea proletari "exploataţi" de chiaburi, adică de oamenii care munciseră şi agonisiseră pentru familie şi copii.
 De aceşti nenorociţi, ca şi de alţii, puterea populară s-a folosit cât au avut nevoie şi după aceea i-au dat afară ca incapabili şi unii au ajuns la închisoare.
 Pentru a ilustra începutul vieţii noi la sate, trebuie relatată situaţia din comuna Vânători, identică cu a sute de alte comune, cu alte nume.
 Acolo a fost făcut primar Filip Niţă, un om sărac, căruia îi plăcuse vrajba, ştia însă numai să semneze, dar nu reuşise să-şi cumpere nici încălţăminte. Când sorţii au căzut asupra lui, s-a dus la primărie în picioarele goale ca să se instaleze. Domnul primar Filip Niţă avea şaretă la dispoziţie şi se plimba prin sat ca Vodă prin lobodă, căci îi plăcea să fie mândru. Când a venit vremea să meargă la raion pentru instructaj, adică să primească dispoziţii, l-a luat secretarul Vasile Coman şi l-a dus într-o prăvălie cumpărându-i nişte papuci de cauciuc, din fondul primăriei, fiindcă "nu se face să mergi desculţ, nea Niţă !"
Si într-un an de zile, cei doi au lichidat averea încredinţată.
 Venea Vasile Coman şi-i dădea să iscălească lui nea Niţă câte un bilet, ba pentru un miel, ba pentru o oaie, ba nişte brânză, că cer cei de la raion. De fapt ei îl puseseră în funcţie şi cum să nu le dea şi lor, să-i omenească ?
 Dar dacă şefilor le dă, de ce să nu mănânce şi ei o bucată de miel, că n-o fi foc? Fată oaia altul la primăvară. Si se-ncingea o masă tovărăşească, udată din belşug, fie cu ţuică, fie cu vin.
Aşa au dus-o până-n primăvară când au constatat că nu mai avea cine făta. Lichidaseră averea tovărăşeşte.
Au fost aduşi alţii mai cu experienţă s-o refacă... şi ciclul continua...
 La Purani, pe valea Glavaciogului puseseră primar pe Ion Savu, tot desculţ şi tot fudul, iscălea cu degetul.
Izbucnirea Nemulţumirilor
In derâdere, Gheorghiu Dej declara pe 21 feb.1948 că este "necesară întărirea economică a micului producător", căruia de fapt i se luase până şi dreptul de a-şi valorifica produsele dacă i-ar mai fi rămas după atâtea obligaţii, impozite şi cote ce urma să le achite.
 Guvernul, care fixa obiectivele economico-politice şi dădea directive, a înfiinţat „Comisia de Stat a planificării" care, pe 6 iulie 1948, a publicat în Monitorul Oficial nr.153, regimul de colectare al cerealelor.
 La art.2, alin.5, parcă în bătaie de joc se menţiona: „Cantităţile de predare vor reprezenta o parte din prisosul de cereale, restul rămânând la dispoziţia producătorilor pentru sămânţă, consum sau vânzare". Iar la articolul 8, alineatul 1, se preciza "Colectarea se va face direct de la batoză".
 In schimb, oamenii plecau cu sacii goi pe mână, de la batoză. Teroarea se instalase deja peste ţară şi era continuarea celei din 1947.
Încă din martie au început arestările în înscenarea procesului "Mişcării Naţionale de Rezistenţă" conduse de inginerii Alexandru Pop şi Ion Bujoiu şi a culminat cu arestarea pe 15 Mai 1948 a 4000-5.000 de legionari.
 Această acţiune declanşa preludiul valurilor de arestări ce nu vor conteni până în 1964 şi care va constitui totodată naşterea nucleelor de rezistenţă armată din munţii României împotriva jafului dezlănţuit de comunişti asupra satului românesc.
 Era o reacţie faţă de abuzurile care se intuiau că vor fi prin declaraţiile permanente ale conducerii impuse, faţă de introducerea modelului sovietic în societatea românească.
 Sistemul de obligaţii de tot felul impus clasei ţărăneşti la care se adăugau sancţiunile foarte aspre cu închisoarea pentru neîndeplinire, era un prim semnal la ce se putea aştepta ţăranul român.
Declaraţiile făcute după "eliberare" în favoarea lor fuseseră vorbe goale, pentru amăgire până ce vor lua toate frânele puterii în mâini.
 După ce i-a sărăcit, acum în 1948 se trecea la accentuarea fazei întovărăşirilor şi a distrugerii răzoarelor dintre proprietari. Era evident ce se urmărea.
 S-au pregătit activişti dintre muncitorii din întreprinderi, care alături de cei de la raion au pornit ca lăcustele asupra satelor, după culesul recoltei şi înaintea arăturilor de toamnă, în vederea însămânţărilor. Era normal ca să se producă reacţii ţărăneşti.
 Revoltele din judeţul Prahova-Comuna Luloiasca
 În data de 24 septembrie 1948, la primăria comunei Loloiasca au venit şi membrii organizaţiilor de masă din comuna Tomşani-Magula, unde îndrumătorii de partid comunist, Vişineasu Vasile şi Herţoiu Ioan de la Plasa Urlaţi, au prelucrat conform hotârîrilor de la judeţeană Prahova, problema asolării şi comasării prin desfiinţarea răzoarelor. Cu această ocazie, în această şedinţă restrânsă, li s-a spus că acesta este primul pas spre colhoz.
S-a hotărât ca în ziua de 26 septembrie să se ţină adunări cu ţăranii din comuna Loloiasca şi satul Magula pentru a se lămuri lumea cu privire la desfiinţarea răzoarelor şi comasare. Comuna Loloiasca era situată la circa 12 km de Urlaţi, pe şoseaua Ploieşti-Buzău şi foarte mulţi ţărani din comună erau şi muncitori la Ploieşti sau la sondele petrolifere care tocmai se naţionalizaseră pe 11 iunie 1948.
 In dimineaţa de 26 septembrie, primarul Duţu Constantin a trimis pe gardianul primăriei să anunţe că la ora 10 va avea loc o adunare la şcoală cu îndrumători de la plasă şi judeţeană în vederea însămânţărilor de toamnă.
 La venirea delegaţiilor, nu au găsit pe nimeni la şcoală. Ţăranii erau în faţa cârciumii şi dezbăteau ei ceea ce ştiau că le vor spune domnii de la oraş. Grupul era destul de mare, 40-50 săteni şi agitat de problemele ce îi aştepta.
 Când au venit îndrumătorii, ţăranii erau înfierbântaţi cu primarul, căruia îi strigau: "Noi muncim pământul, noi producem grâul şi domnii de la oraş îl mănâncă, iar nouă care muncim la oraş nu ne dă pâine pentru că avem pământ. Ei au pânză şi încălţăminte pe cartelă iar noi nu avem cămăşi pe noi şi umblăm desculţi".
 La apariţia "politrucilor", au început să spună că nu vor colhoz ca în URSS, să umble cu tinicheaua legată la brâu,că ei nu desfiinţează răzoarele...
 Alţii l-au prins pe Manea Minea, care fusese trimis de primar să ia măsura la nişte parcele cu grâu, şi după ce l-au întrebat de ce măsoară pământul altora, l-au bătut.
 S-au dus la primărie şi i-au luat la goană pe veneticii veniţi pentru a le strica viaţa şi liniştea lor. Noaptea au venit de la Securitate şi au arestat pe Tudose Marin, Tudose Tănase şi Burlacu Marin şi i-au dus la Securitatea din Ploieşti, de curând înfiinţată. Au fost anchetaţi numai cum Securitatea ştie s-o facă, de locotenentul Vasile Gheorghe şi, după ce i-a încadrat ca instigatori, le-a făcut dosar de trimitere în judecată pe care l-a semnat şi lt.col. T.Dincă pe 4 Nov.1948.
 Si au zăcut prin Securitatea Ploieşti şi închisoarea Târgşor până în luna Februarie 1949, când au fost trimişi în judecată la Tribunalul Militar Braşov.
Satul Magula
 Satul Magula se găsea situat la 4 km. sud de Loloiasca, pe drumeagul ce dă în şoseaua Ploieşti -Urlaţi. Aici, adunarea a fost convocată tot pentru dimineaţa de 26 septembrie, dar neprezentându-se ţăranii, s-a amânat pentru ora 14 şi a început la orele 16, fiind condusă de pretorul plasei Urlaţi, Vasile T.Rădulescu.
 Auzind oamenii că este vorba de desfiinţarea răzoarelor şi comasare, au început să vocifereze şi s-a dus la el Marin R.Tache, care i-a spus: "Domnule pretor! mi-a luat grâul, mi-a luat porumbul, am răbdat, mi-a luat lâna şi acum vrei să-mi iei şi pământul? Facem omor! Vrem libertate!" Lumea a început să aplaude şi să se agite.
 In acest timp, primarul Ion.C.Alecu scria pe o hârtie. S-a dus la el ţăranul Vintilă S.Ion şi l-a întrebat ce scrie, la care el a răspuns "ce te interesează", ş-acesta l-a lovit cu pumnul. Au mai sărit şi Enache Preda şi Gherghina Sălceanu, doborându-l jos. Invăţătorul Câmpeanu Gh.Gheorghe a sărit să-i ia apărarea şi atunci sătenii au sărit pe el. Pretorul care a căutat să-i liniştească a fost şi el luat la bătaie.
 Bătaia generalizându-se, pretorul a fugit şi s-a ascuns în podul unei case din apropiere. După el, bumbăcit, a fugit şi învăţătorul care s-a ascuns în pivniţa aceluiaşi cetăţean. Lumea agitată i-a căutat şi i-a scos din ascunzătoare, continuând să-i lovească. Cu greu au fost ascunşi.
 Intre timp s-a anunţat plasa, de unde a venit miliţia şi cu doi jandarmi la circa 20 de minute. Şi aceştia au fost loviţi iar unui jandarm dezarmat i s-a rupt şi arma, care a fost aruncată. Maşina a fost răsturnată.
 Satul Magula a intrat în stare de alarmă. A doua zi seara şi în noaptea de 27 spre 28, au sosit poliţie şi jandarmi. Marin G.Stelian a tras clopotul de la biserică, anunţând pericolul, iar Ion St.Vintilă, călare, alerga prin sat strigând că au venit hoţii peste noi.
 S-au făcut arestări multe, vinovaţi sau nevinovaţi din care securitatea va alege ce va crede de cuviinţă pentru a-şi îndeplini planul de a îngrozi satele, fiindcă trebuia dat un exemplu, ca să audă şi alţii. Printre arestaţi se aflau:
Ion C.Alecu (primarul socotit vinovat principal), Mihai R.Tache, Constantin C.A.Dumitru zis Burghiu, Gheorghe I.Dumitru zis Gică Burghiu, Marin Gh.Stelian, Dumitru Ion zis Burghiu, Enache A.Preda, Vintilă St.Ion, Naftan
 Dumitru. Au mai fost arestaţi şi eliberaţi după vreo două luni: Constantin Negulescu, Mihail Negulescu, Nanu Ion, Marin R.Constantin şi Alexandru Iordache zis Colgeanu.
 Ancheta a fost făcută de locot. Vasile Gheorghe de la Securitatea Ploieşti, cu bătaie şi schingiuiri ca la Securitate şi după ce au stat şi în depozitul de la Târgsor în Februarie 1949, au ajuns la Braşov pentru a fi judecaţi ca "instigatori" la revoltă.
Securitatea nou înfiinţată nu mai putea face faţă valului de nemulţumiri ce se abătuse peste ţară în urma represiunii dezlănţuite.
 Este interesantă încheierea raportului nr.5/19637 din 4 noiembrie 1948 către "Direcţia Generală a Securităţii poporului", semnată de lt.col. T.Dincă de la Securitatea Regională Ploieşti şi în care se spune: "Vă rugăm să binevoiţi a ni se da ordin de urmare,indicându-ne Tribunalul Militar unde urmează a trimite vinovaţii menţionaţi, precum şi aprobarea urgentă asupra punerii în libertate a persoanelor citate. Intrucât arestul existent la această Direcţie este supraaglomerat, iar la penitenciarele din raza noastră nu mai sunt locuri. "
Doi dintre "tovarăşii" îndrumători ai P.M.R., Vişinescu Vasile şi Hereţoiu Ioan, au fost daţi afară din munca de partid, pentru că prin modul expunerilor în faţa Organizaţiilor de masă, au putut răspândi ideea că se intenţionează înfiinţarea colhozului, adică pe limbaj ţărănesc au spus adevărul.

Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0011]
Sursa:universulromanesc.com

Cabana Veche-Canton pastoral-Sub telescaun-Cabana Rusu*muntii Parang


10A. Cabana veche - canton pastoral - sub telescaun - cabana Rusu

Traseu nemarcat.                                            

Timp: 7½ -7¾ ore.            

Traseu accesibil vara si iarna.


Din poiana cabanei vechi se formeaza o poteca situata intre poteca spre stina Stedie (banda rosie) si cea spre Poiana Nedeii (banda rosie). Directia de mers: nord. Strabatind padurea deasa de molid, dupa 10-12 minute iesim in apropierea cantonului pastoral ,,Casuta din povesti' (1640 m alt.). In apropiere se afla si linia telescaunului. De aici coborim continuu pe poteca 1¼ ora, pina la cabana Rusu (1168 m alt). Vezi descrierea la traseul 8.
Sursa:scrigroup.com

joi, 21 februarie 2013

Razboiul impotriva taranimii #2

Războiul Împotriva Ţărănimii
de Cicerone Ionitoiu
#2

 La început a fost nevoie de "ceva" şi s-a inventat un cuvânt pe care l-au introdus în vocabularul limbii române: chiabur. Cuvânt străin ca origine, pe care l-au atribuit ţăranilor care munciseră şi-şi făcuseră un rost în viaţă, pentru ei şi familia lor. Cuvântul era în contradicţie cu cel de leneş ce caracteriza pe individul care avea aversiune faţă de muncă.
 Folosind intriga, cei trimişi de "maeştrii" Moscovei pentru a neferici şi poporul român, au găsit mijlocul să-şi învrăjbească pe cei trândavi care-şi irosiseră viaţa fără muncă, împotriva celor ce conservaseră patrimoniul material şi spiritual.
 Mai mult aceşti venetici, în postura de ocupant, tot unul care nu munceşte au dat "asistenţă proletară" îndemnându-i să ia cu forţa ceea ce nu li se cuvenea, dar râvneau. Acestora puţini li s-au alăturat de la oportunişti şi lichele până la "inteligenţii" dornici de o parvenire rapidă în posturi de conducere.
Cam aşa a fost începutul, prin încovoiere şi înşelarea celor de bună credinţă prin minciună şi fals, în prima fază.
 Acum există un motiv de declanşarea ostilităţilor. Au sărit "muncitorii" în ajutorul ţăranilor trândavi şi în câteva duminici au luat drumul satelor să le repare uneltele. Erau însoţiţi de "călinescieni" care le propovăduiau celor din jur despre "lumina venită de la răsărit" şi fericirea ce-i aşteaptă prin unirea muncitorilor cu ţăranii, în timp ce se ascuţeau sapele si lopeţile....
Mersul la sate Duminica mai avea un scop şi mai parşiv, de a sustrage pe ţărani de la Biserică...
 In numele celor "săraci" s-a început terorizare populaţiei şi acuzarea de "fascişti" şi "trădători" a celor ce încercau să-i combată cu date şi argumente pe cei numiţi de populaţie "Fără Neam şi Dumnezu."
 Apărarea ţăranului prin cote a devenit şi mai asupritoare, de clasă accentuându-se, la care s-a adăugat seceta nenorocită ce a venit tot de la răsărit, făcând pe Moldoveni să umble cu sacii pe mână în căutarea hranei. Nu pot fi uitate acele peregrinări, în necunoscut, cu trenurile foamei.
 Guvernul în loc să vină în sprijinul celor loviţi de această dramă, a venit după modelul sovietic, ci o nouă povara "introducerea unei cote obligatorii de grâu pentru asigurarea pâinii orăşenilor."
 Inflaţia generată şi dirijată de politica economică atinsese cifre incredibile în raport cu veniturile. Iată un exemplu grăitor de la sfârşitul anului 1946 până în primăvara următoare adică de pe perioada furtului alegerilor până la arestarea lui Iuliu Maniu;
Un învăţător începător avea în primul an 200.000 lei pe lună, iar directorul de şcoală primară cu două gradaţii primea o jumătate de milion, la ţară.
Un student ca să înveţe, bursier pe bază de examen, primea 80.000 pe lună.
 Pe piaţă brânza costa între 250.000 si 300.000 lei, mălaiul 50.000 lei kg., cartofii 55.000 lei kg, strugurii 50.000 lei, iar usturoiul peste 100.000 lei kg.
Şi cotele de grâu au crescut din nou în 1948, şi cele de carne la fel.
 Pentru veridicitate dau relatările învăţătorului Gheorghe Popa, directorul şcolii din comuna Basăşti de pe valea Tazlăului, din judeţul Bacău, care trecuse prin două războaie mondiale, dar aşa ceva nu văzuse, şi nici nu îşi imaginase că se poate petrece într-o ţară aşa de bogată ca România.
"Cotele au fost în aşa fel mărite încât nu producea pământul cât trebuia să predau. Obligativitatea de predare a laptelui Întrecea cu mult cantitatea pe care o puteam mulge dela cele două vaci. De asemenea trebuia să predau bovine şi ovine pentru a acoperi cota de carne la care eram impus. Pentru a face faţă cumpăram de pe piaţă animale, la preţuri foarte mari. Sumele primite pentru produsele predate erau foarte mici, bani daţi în bătaie de joc.
 De teama închisorii trebuia să acopăr cotele impuse. Anii următori au adus noi măriri de cote şi mai drastice.
 In doi ani consecutivi, 1947, 1948 mi s-a luat tot grâul de la arie, fără să-mi se lase vreun bob. Şi anul următor trebuia să fac însămânţările tot sub ameninţarea închisorii. Aveam obligaţia să predau 700 kg. de ceapă iar eu pusesem numai un răzor. A trebuit să trimit la Batineşti în judeţul Putna ca să cumpăr cantitatea cerută, iar costul a fost cât al unei vaci bune de rasă Simental.
 Eram obligat să dau circa 20 de litri de lapte pe zi de la 2 vaci pe care le aveam. Am fost nevoit sâ trimit la Moldova Noua (Suliţa în Bucovina) pentru a cumpăra unt ca să predau în contul laptelui. Pentru a face faţă obligaţilor mi se lichidase totul.
Dar nu aceasta mă îngrijora şi nici arestarea nu mă înspăimânta, ci faptul că prin lipsa mea vor fi obligaţi copiii mei să predea cotele. Ei erau studenţi la Iaşi, expuşi exmatriculării şi arestării pentru nepredare. Deci pierdeau anii de studii. Pământul nu vroiau să-l ia. Diabolic sistem."

Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0010]
Sursa:universulromanesc.com

Cabana Rusu-Sub telescaun-Poiana Nedeii-Cabana veche-Cabana Rusu*muntii Parang

10. Cabana Rusu -sub telescaun -Poiana Nedeii -cabana veche -cabana Rusu 

Marcaj: Cabana Rusu - Poiana Nedeii (nemarcat - sporadic punct rosu); Poiana Nedeii - cabana veche (banda rosie); cabana veche - sub telescaun - cabana Rusu (nemarcat); cabana veche - stina Stedie - cabana Rusu (banda rosie).                

Timp: 3 -3½ ore.                                            

Traseu accesibil vara si iarna.


De la cabana Rusu mergem pe drumul auto care strabate in lung saua Rusu. La capatul estic se afla un robinet cu apa. Lasam in dreapta drumul auto si urcam panta mare, cumpana principala intre valea Maleia si valea Sasului. Pe fagii seculari se vede marcajul vechi punct rosu. Incercarea de a lega caldarile nordice Rosiile si Cilcescu nu s-a finalizat. Urcam sustinut pe poteca buna care se mentine pe culoarul deschis in faget. Dupa circa 20 minute ajungem la pilonul telescaunului (1330 m alt.). In continuare, poteca se mentine linga linia telescaunului. La 1445 m alt. traversam drumul montan, care descrie o serpentina larga, revenind mai sus, pe linga pilonii telescaunului. La 1495 m alt. poposim putin linga o cabina de beton. Timp: circa o ora. In continuare urcam pe poteca ce scurteaza direct pe panta sau pe portiuni de drum auto, depasim baliza cotei 1555 m si patrundem in poiana frumoasa in care se afla cantonul pastoral ,,Casuta din povesti' (1640 m alt.), statia meteorologica, refugiul Salvamont Paring si citeva casute. De aici urmeaza o panta accentuata. Poteca urca prin culoarul dintre molizi si ajunge la statia superioara a telescaunului. Timp: 1½ -2 ore.
Dupa o vizita la cabanele I.E.F.S., vf. Badea (o ora, timp neinclus in timpul total), ne intoarcem la statia telescaunului. Dupa Poiana Nedeii intram pe poteca marcata cu banda rosie, spre sud-vest. Lasam drumul auto, care intra in dreapta, in padure, si coborim prin culoarul de pe muchie in circa 15 minute, la poiana fostei cabane. Priveliste excelenta spre vf. Cirja. Pe o poteca spre est se afla un sipot. Din poiana cabanei vechi avem de ales una dintre variantele de mai jos.
Sursa:scrigroup.com

miercuri, 20 februarie 2013

Prologul genociduluipe scara nationala a inceput cu basarabenii #1



Prologul genocidului pe scara nationala a inceput cu Basarabenii
de Cicerone Ionitoiu
#1

După revenirea ruşilor în Basarabia şi Bucovina de Nord, ruşii au arestat mii de români, i-au torturat şi condamnat sub pretextul că au colaborat cu autorităţile româneşti, pe teritoriu românesc şi au fost trimişi în lagăre de muncă forţată iar familiile despărţite şi trimise în Siberia, la Tomsk, pe Amur până în Camciatka. Paralel, în Noiembrie au cerut verbal guvernului român ca să restituie pe toţi locuitorii acestor provincii, deşi aceasta nu se baza pe nici un articol al Convenţiei de Armistiţiu. Guvernul Sănătescu a răspuns printr-o notă diplomatică bazată pe principiile legii internaţionale prevăzând dreptul la opţiune, socotit un drept natural al fiecărui individ. Comisia Aliată de Control (adică ruşii) au respins sugestia. Autorităţile sovietice au obligat autorităţile de poliţie românească să treacă la ridicarea forţată a basarabenilor şi bucovinenilor, provocând printre ei panică şi grave tulburări, înregistrându-se numeroase sinucideri, nevoind să părăsească România. În unele judeţe oamenii au fost legaţi şi ţinuţi timp de câteva zile în trenuri pregătite pentru trimiterea forţată în URSS.
 Guvernul român fără să-şi schimbe punctul de vedere privind respectarea dreptului la opţiune, a ridicat unele excepţii ce au fost înaintate Moscovei spre avizare urmând ca nici un transport să nu plece până la venirea răspunsului. Dar rusul, tot rus rămâne, fără cuvânt. Trenurile cu bucovineni si basarabeni au trecut frontiera si ducerea lor forţată a continuat, iar răspuns de la Moscova n-a venit. De reţinut că marea majoritate erau ţărani. Câteva zeci de mii.
 O altă categorie de cetăţeni români: şvabii şi saşii. Tot Comisia Aliată de Control printr-o notă a cerut ca între 10 şi 20 Ianuarie 1945, toţi bărbaţii în vârsta de 17 la 45 ani şi femeile de la 18 la 30 de ani, de origine etnică germană, indiferent de cetăţenie, să fie mobilizaţi la muncă. Deşi nu se spunea unde ei au fost ridicaţi si trimişi în URSS. Aceşti cetăţeni care numărau circa 500.000 persoane erau stabiliţi de secole (în Banat de 2 veacuri, în Transilvania de 7 secole) făcând parte din existenţa reală a naţiunii române, de care sunt legaţi în întregime şi ridicarea lor ar perturba în mod foarte serios toate ramurile de activitate a Ţării (armată, industrie, comerţ, activitate bancară, agricultură...) prejudiciind obligaţiile ce decurg din obligaţiile de armistiţiu. Guvernul român printr-o notă înaintată Comisiei Aliate de Control (adică ruşilor) au motivat greutăţile ce survin din aplicarea acestei note de suferinţa mutării în plină iarnă" a unei populaţii la o distanţă atât de considerabilă de casele lor, sau suferinţa familiilor despărţite, şi a cerut diminuarea cât de mult cu putinţă. Bineînţeles că şi această notă a rămas fără răspuns, ca în cazul basarabenilor şi a urmat tragedia.
 În "Cuvântul înainte" al prof. univ. Paul Philippi la broşura "VAGOANELE MORŢII" (de I. Mărginean) scrie: "În ianuarie, 1945 peste comunităţile germanilor îmbăştinaţi în România s-a prăvălit o catastrofă din care nu au reuşit să-şi revină nici până azi; în gerul Bobotezi, toţi bărbaţii între 17 şi 45 de ani şi toate femeile între 18 şi 30 de ani, în total în jur de 70.000 persoane au fost ridicaţi, adunaţi în centre de colectare, apoi înghesuiţi în vagoane de vite şi transportaţi în minele din Donbas sau Urali la muncă silnică de "reconstrucţie". Mulţi au murit acolo în urma inaniţiei, a bolilor sau în accidente..."
 Cercetătorul Luziann Geier, în organul şvabilor bănăţeni "BANATAR POST", nr. 5/5-03-2004 în articolul "Când mint documentele oficiale" aduce rectificări la documentele oficiale care indică 5.132 şvabi găsiţi în Arhive din Timişoara, iar realitarea e alta. Iată: Din Biled deportaţi 558 iar în documente 260; din Varias real 370 iar oficial numai 194; Nitchişoara real 348 iar oficial 116; Lovrin real 328 şi oficial 109 şi continuă, în plus aducând ca exemple şi alte comune netrecute dar cu tribut de sute de şvabi deportaţi. Faţă de cifra oficială mincinoasă, Luzian Geier arată în articol că au fost deportaţi în URSS între 30.000-32.000 şvabi. Redactorul Franz Schuttack este de părere că în URSS au fost deportaţi 35.000 de şvabi bănăţeni, 15.000 de şvabi din regiunea Satu Mare şi 30.000 de saşi transilvăneni şi alte regiuni (Bucureştii propiu-zis, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova, etc.).
 Pe drept cuvânt ne întrebăm "Când şi de ce mint documentele oficiale?" Răspunsul e clar, regimul comunist s-a bazat pe minciună, fals, învrăjbire, tortură, crimă ... pentru destrămarea statului.
Cei fără neam şi dumnezeu
 " Cei fără neam şi dumnezeu " aşa cum i-a botezat poporul , au pornit să aprindă focul în ţară şi s-o înece în sânge. O mâna de inşi conduşi de doi venetici Ana Pauker şi ungurul Luca, caută prin teroare să supună neamul...", au fost cuvintele prin care Primul ministru, generalul Nicolae Rădescu s-a adresat poporului român, în ultimul discurs pe 24 Feb. 1945.
In ziarul Scânteia, Silviu Brucan caracteriza pe premierul Rădescu după intervenţia radiodifuzată, drept "un discipol al lui Himmler". Dar discipolii lui Stalin veneau la Bucureşti pe 7 Martie 1945 ca să pună în aplicare metodele lui Himler care erau staliniene.. In delegaţia moscovită venită să comunice începutul comunizării României prin impunerea planului de 3 ani, se afla şi Suiam Berezinschi, trimisul special al lui Stalin. Printre instrucţiunile primite de Ana Pauker şi Constantin Pârvulescu si care ne interesează în asaltul asupra ţărănimii se numără:
- Desăvârşirea reformei agrare prin confiscarea marilor moşii şi ruinarea moşierilor.
- Micile gospodării ţărăneşti trebuie desfiinţate pentru a-i lipsi pe ţăranii mici proprietari de pământ, de maşini şi vite. Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul colectivist.
- Abdicarea Regelui şi exilul Familiei Regale.
- Suprimarea partidelor istorice, prin arestarea, uciderea şi răpirea membrilor lor.
 - îndreptarea populaţiei rurale spre industrie....
 Ca după modelul sovietic ţărănimea trebuia înfrântă şi înfometată, ea fiind pătura majoritară, producătoare de bunuri alimentare, planificată să ajungă o masă de sclavi care să muncească pentru ocupant prin intermediul clasei conducătoare, al nomenclaturii româneşti instalate de Vâşinschi. În prima şedinţă a guvernului impus, Petre Groza a spus că prima prioritate este reforma agrară urmată de organizarea poliţiei şi jandarmeriei instrumentele de menţinerea ordinei la sate. Acestea însă erau "sabotate" chiar de sovietici care urmăreau reducerea efectivelor iar pe de altă parte refuzau să admită guvernului instalat de ei dreptul de a lua decizii legate de instituţiile de ordine publică. In Moldova de exemplu se înfiinţaseră la sate gărzi cetăţeneşti din oameni de proastă calitate numiţi de ocupant. Odată cu reducerea substanţială a jandarmeriei se amplificaseră dezordinile la sate unde nemulţumirile se observau printre gospodarii şi oamenii paşnici, ale căror agoniseli rămăseseră la discreţia răufăcătorilor.
 Imixtiunea brutală a autorităţilor sovietice se făcea simţită mai ales în Moldova şi Ardealul de nord, cu toate că acesta fusese retrocedat. Revenirea autorităţilor româneşti era stânjenită. Oltenia era sub teroarea rusească creându-se o bază de aprovizionare a frontului din Iugoslavia şi pe lângă instalarea unui comandament NKVD condus de V. Petrov se mutase şi Divizia 5 aviaţie de garda condusă de mareşalul Golovanov dislocat cu personalul de la aerodromul Kalinovka la aeroportul Craiova, creându-se Comitetul de Stat al Aprovizionării sub direcţia Comisariatului Poporului pentru Apărare al URSS.
 La desfăşurarea teroarei în teritoriu şi-au dat concursul Dănescu (şef Siguranţă, Ile Badica (zugrav) Cestorul Craiovei), popa Cumpănaşu (aceştia doi ajungând generali), av. Costel Dianu (ajuns colonel), şi alte cozi de topor. Pe aceste teritorii neeliberate de frică şi teamă, inoculate cu minciună, delaţiune şi trădare specifice comunismului s-a trecut la reforma agrară care s-a făcut cu abuzurile specifice sistemului. Ce le-a dat n-a fost de durată, după cum o să vedem, pentru că au fost obligaţi să intre în întovărăşii şi în continuare în colective, ducând în plus şi ce mai avuseseră înainte şi atelajele. La 6 săptămâni după reforma agrară s-a stabilit cadrul juridic pentru reprimarea "speculei ilicite şi sabotajului economic", reglementându-se pe 16 Iulie circulaţia si vânzarea produselor agricole, adică pe "ţărăneşte" statul devenea singurul cumpărător al produselor agricole, lăsând producătorului un disponibil pentru necesităţile gospodăriei şi ochii ca să plângă decăderea în care fusese aruncat.
 După trei zile a urmat Decizia Preşedinţiei Consiliului de Miniştrii nr. 2339 prin care ţăranii erau obligaţi să predea statului grâu, orz, secară, orzoaică şi ovăz. Şi obligaţiile, fiindcă numai acestea erau oferite de stat au continuat cu predarea seminţelor Institutului Naţional al Cooperaţiei, şi vânzarea meiului, mazării, fasolii, lintei şi altor produse către armată. Pe 13 octombrie 1945 producătorii de seminţe oleaginoase erau tot obligaţi să predea cantităţile deţinute Institutului Naţional al Cooperaţiei şi de data aceasta prin Dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Domenilor nr. 2583 li se lăsa producătorilor numai 60 de Kg de seminţe pentru "consumul propriu". De subliniat că un prim pas se făcuse. Apăruse peste tot cuvântul de producător, al statului nu mai erau ţăranii Ţării. Aşa din dispoziţie în dispoziţie, la sfârşitul primului an al reformei agrare când au cules producătorii de toate numai pentru stat, pentru ei a rămas să ducă acasă mila comunistă.
 Politiceşte la sate se înfiinţase Frontul Plugarilor o "întreprindere" pentru ţărani cu material comunist fiindcă aceştia "îngroşaseră" numărul membrilor şi le luase conducerea în multe sate şi judeţe. Dar cum se obişnuieşte în acest sistem au început certurile între tovarăşii de drum. La Deva unde-şi avea conac Petru Groza, în Noiembrie s-a adunat comisia agrară a frontului plugarilor din Hunedoara şi a decis să abandoneze două ferme model. La această veste minunată, 200 muncitori membri de partid s-au repezit distrugând casele proprietarilor, sigilând avutul, pe proprietari împreună cu copii i-au alungat în stradă iar vitele au fost vândute; Zaroni, ministrul agriculturii a declarat că astfel de fapte subminează autoritatea organizaţiei denumită Frontul Plugarilor, unde numărul membrilor a scăzut simţitor. De fapt s-au retras comuniştii care le îngroşaseră numărul.
 Şi în Moldova multe organizaţii ale Partidului Comunist considerau că Frontul Plugarilor trebuie dizolvat fiindcă le încurcă lucrurile. La Breaza din Câmpulung Moldovenesc erau 200 comunişti în Frontul Plugarilor ca să inducă în eroare pe "producători" şi după mâna de ajutor dată de Vâşinschi era timpul să se afişeze ca membrii p.c.r., fapt ce a dus la pierderea influenţei asupra masei ţărăneşti şi a scăzut numărul membrilor de partid. La Gorj secretarul p.c.r. s-a prezentat la Congresul Frontului plugarilor şi a cerut ca preşedinte să fie ales un comunist fiindcă ei sunt marea majoritate în partidul lor. Congresul s-a închis. Cazuri de dizolvare a Frontului Plugarilor s-au petrecut şi la Rădăuţi, Dorohoi, Suceava, Botoşani.
 Acesta era partidul, fără aderenţi, care-l susţinea pe P. Groza, de fapt ca toate formaţiunile fantomatice anexate. Aceste lucruri sunt consemnate şi de Ivan Susaicov, general-colonel, locţiitor al preşedintelui Comisiei Aliate de Control. Cu aceste roade de belşug încheiem anul intrării oficiale în sistemul model ce va duce pe "producători" în neagra mizerie.
Anul -1946
 Ţăranii intraţi sub domnia minciunii, crimei şi furtului voinţei naţionale. Era anul când s-au trezit din minciună. Sătenii comunei Bonţaieni din apropierea Cavnicului au fost duşi cu zăhărelul. Zahărul adus cu ocazia Crăciunului se distribuise numai celor înscrişi în Frontul plugarilor şi tot ei erau ocoliţi atunci când se strângeau animalele pentru armistiţiu. In schimb fraţii lor din com. Siseşti, la 4 km. depărtare, deşi s-au înscris 215 persoane în Frontul plugarilor, nu au primit nici zahăr, opinci, bocanci, şina pentru roţi, bumbac ... Revoltaţi că fuseseră minţiţi s-au retras din partid rămânând vreo 15-20.
 La Beliu lângă Ineu, jud. Arad într-o zi de târg oamenii au fost strânşi cu toba să asculte pe comunistul dr. Wexler care a început să le vorbească despre realizările F.N.D-ului, înainte de alegeri. Ţăranii auzind de ce este vorba au spart adunarea vociferând: Să ne laşi în pace cu revoluţia rusă. Mai bine spune-ne unde e bumbacul pe care ziceaţi că ni l-aţi adus de la ei, unde este sarea, petrolul, tutunul, îmbrăcămintea, încălţămintea, unde ne este libertatea, etc. Îi prinsese tocmai bine pe ţărani fiindcă pe 13 Septembrie după atâtea obligaţii ce le dăduse în 1945, Statul venise cu Legea nr. 212/1946 prin care stabilea sancţiuni penale, producătorilor care transportă cereale, făinuri şi produse supuse raţionalizării.
 Situaţia era generală în ţară, nu exista judeţ exceptat. Şi mai mult. Ţăranii din sate începuseră să ascundă cerealele în gropi amenajate în pământ, ca urmare a zvonurilor că după alegeri se vor confisca cerealele şi se vor fixa impozite excesiv de mari ca să le poată lua pământul ce-1 dăduseră prin reformă. Groaza intrase în ţărani, pe bună dreptate, deoarece în multe părţi s-au produs crime. Pe 9 Aug. 1946 a fost împuşcat Gheorghe Mihai, omul satului Vâlsăneşti ajuns avocat şi venit să le vorbească consătenilor la Piteşti. A fost omorât în Tribunal, acolo unde ar fi trebuit să se împartă dreptate şi aceasta s-a făcut în timp ce pe trotuar se afla Constantin Doncea şi Nicolae Ceauşescu cap de listă la comunişti, în jud. Argeş. Şi cu această ocazie au mai fost morţi şi ţărani numeroşi răniţi.
 La Suceava, în celălalt colţ de ţară fusese omorît în casă Traian Ţăranu,pe l9 Iunie 1946, fiindcă îl găzduise pe Ion Mihalache şi pe ziaristul american Ruben Markam. Acţiuni de o cruzime nemaiîntâlnită s-au produs în toata ţara şi la unele au luat parte şi sovietici. Pe ţărani, după ce au fixat alegerile într-o zi de lucru, Marţi 19 Nov. 1946, i-a împrăştiat la secţii de votare unele la 50 km sperând că nu se vor duce. S-au înşelat. Ştiind că este în joc situaţia lor viitoare, ţăranii s-au deplasat şi nu au părăsit secţiile de votare pînă după numărătoare, care s-a dovedit a fi o farsă... Ce a urmat a fost de neimaginat şi nemaîntâmplat în lume. A fost depăşită şi previziunea lui Stalin că rezultatul contează de cine număra voturile. N-a mai fost posibilă numărătoarea şi tot Moscova a găsit soluţia: s-a comunicat ambasadorului Serghei Kavtaradze să se inverseze cifrele şi s-au dat formaţiunilor comuniste procentul de 80% obţinut de Maniu. Votul Naţiunii române a fost furat cu neruşinare.
 Indignat, Burton Berry, reprezentantul politic al Statelor Unite la Bucureşti, pe 23 Nov. 1946 trimitea telegrama cu conţinutul: "Guvernul Groza a falsificat alegerile şi şi-a bătut joc de notele noastre de protest. Aceasta ne obligă să refuzăm a accepta rezultatul acestor alegeri falsificate."
 Cei doi Ctitori de Ţară impresionaţi de încrederea ce le-a acordat-o poporul român, i s-au adresat: Iuliu Maniu, prin Manifest: "Către voi, milioane de Cetăţeni si Cetăţene care, cu sufletul încălzit de dragostea de Neam şi Tară, v-aţi dus la urne să vă spuneţi voinţa voastră cinstită despre felul cum trebuie şi de către cine trebuie să fie cârmuită această Ţară, ne îndreptăm cuvântul nostru de mulţumire şi admiraţie. De mulţumire pentru că aţi dat ascultare chemării noastre, care s-a adeverit că este una cu voinţa Ţării, de admiraţie pentru că în vremurile acestea de grea prigoană a tuturor libertăţilor aţi mers ca nişte eroi legendari expunându-vă bunurile şi viaţa ... Acuzăm acest Guvern al terorii, dictaturii şi reacţiunii că a călcat în picioare legile Ţării, libertatea Neamului Românesc, drepturile individuale şi colective ale poporului... Toată admiraţia şi recunoştinţa noastră o închinăm ŢĂRĂNIMII care s-a ridicat, uriaş zăgaz de oţel, opunându-se celor care voiau să cheltuiască atât de ieftin independenţa noastră naţională..."
 Tot printr-un Manifest s-a adresat şi Constantin C.I. Brătianu: "Vouă tuturor vă mulţumesc în numele Partidului Naţional Liberal... La capătul unui lung şir de fărădelegi, ameninţare, violenţe, arestări, crime, falsuri zdrobit de hotărârea cu care voi v-aţi apărat drepturile cetăţeneşti şi cu care aţi dat încrederea voastră opoziţiei naţionale, Guvernul, pe care ţara nu l-a vrut, a măsluit în Birourile Ministerului de Interne, nişte rezultate care să-i prelungească o şubredă existenţă..."
 Au fost călcări peste trupul Ţării, dar faţă de această pângărire nemaiauzită şi nemaiîntâlnită de înaintaşii noştri urmaşii ajunşi producători pe pământul strămoşesc, n-au mai putut răbda şi au ripostat imediat ce au aflat de la radio că una au votat şi alta a ieşit din urnă. Miercuri 20 Noiembrie 1946, ţăranii de pe Valea Chiuieştilor (pârîu ce se varsă în Someş la nord de Dej) au pornit cu mic cu mare înarmaţi cu furci şi coase, ca strămoşii lor de la Bobâlna să-şi ceară drepturile la oraş. Revolta a pornit din satul Olimeşti, unde s-au descoperit buletine de vot falsificate. Şirul la început s-a îngroşat în drum spre Măgoaja în timp ce studentul Rusu Gavrilă cu învăţătorul Nicolae Boldur au trimis să se tragă clopotele pentru alarmarea ţăranilor din satele Boiereşti-Someş şi Strâmbu. Spre o mie de ţărani se adunaseră până la Chiuieşti, unde clopotele la biserica ortodoxă au fost trase de Gavril Boto, iar la biserica greco-catolică de Gavril Stamate.
 Şeful postului de jandarmi Rohozeanu a încercat în zadar să-i oprească după cum zadarnică a fost şi încercarea de la podul din Căşei făcută de jandarmii alertaţi şi veniţi dinspre Dej cu maşina. Dar coloana s-a îngroşat şi cu ţăranii scurşi dinspre Catcău şi Săliştea făcând o mare de oameni la podul din Căşei. După ce s-au odihnit noaptea acolo, pe 21 Noiembrie au rupt firele telefonice, au scos stâlpi de telegraf din pământ şi au pornit spre Dej unde la podul de pe Someş îi aştepta generalul Victor Drăgănescu.
 Revolta a fost potolită pe 27 Noiembrie când au fost arestaţi, învatatorul Ion Vesa din Căşeiu, preoteasa preotului Iorgu şi fostul ministru Ghiţă Popp, preşedintele organizaţiei judeţului Someş. Buletinele de vot falsificate, au fost coapte într-o pâine cât roata carului şi aduse plocon la legaţia americană. In acest an funest -1946- faţă de teama ţăranilor de colectivizare, partidul comunist a scos nişte instrucţiuni subliniind punctul de vedere al Anei Pauker care s-a dovedit mincinos: "Nimeni altul decât partidul comunist, atât de hulit de duşmani ca distrugător al proprietăţii, nimeni altul nu apără cu mai multă îndârjire proprietatea ţăranului, meşteşugarului, a micului comerciant... Trebuie risipită orice bănuială de intenţia de colectivizare a ţărănimii. S-a amestecat în aceste argumentări sterile acel "nătărău jovial... pungaş experimentat" cum era caracterizat de Archibald Clark Kerr(ambasadorul Marii Britanii la Moscova) care avea grijă să danseze cu râvnă şi voiciune la fiecare melodie pe care Vîsinscki are grijă să i-o fluiere şi acel Petru Groza declara şi el pe 2 Iunie 1946 în Scânteia: "...Datinile noastre strămoşeşti, trecutul nostru, Regele nostru, biserica noastră, proprietatea individuală sunt lucruri la care noi ţinem. Nu facem colhozuri, aşa cum vă sperie partidele istorice".
 Toate aceste minciuni neruşinate erau spuse pentru adormirea autentică în vederea câştigării alegerilor, pentru ca tot Ana Pauker (cetăţeană sovietică şi colonel în armata roşie eliberatoare) uitând acele vorbe spuse-n vânt, va declara pe 2 Oct. 1948 că "victoria socialismului în România nu este de conceput fără îndeplinirea colectivizării". Dar până atunci, lacrimile din ochii ţăranilor şi mai ales ai ţărancelor nu se vor usca, iar brăzdarea obrazului se va adânci ca urmare a chinurilor şi durerilor prin care vor trece.
Nu este de uitat genocidul la care erau supuşi fraţii basarabeni şi bucovineni, la cele 22.648 persoane deportate în Iunie 1941 se adăugau cei 15.550 din 1946 şi 21707 din 1947, vinovaţi în mare parte pe lângă originea românească şi de "agitaţie antisovietică împotriva livrărilor de pâine către stat". Aceste cifre sunt în afara celor exterminaţi în timpul foametei din 1946-1947 datorită colectivizării forţate. In "CARTEA MEMORIEI" realizată de Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei se spune un mare adevăr pe care ţăranul român l-a cunoscut pe trup şi sufletul lui: "În sat, cetatea rezistenţei de milenii a neamului românesc, comunismul a pătruns treptat, urmărindu-se degradarea acestui spaţiu spiritual, lichidarea proprietăţii şi colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti".
Sursa:universulromanesc.com

Livezeni-Dealul Salatruc-Dealul Magura-Cabana Rusu*muntii Parang


9. Livezeni - dealul Salatruc - dealul Magura - cabana Rusu

Marcaj: triunghi albastru (in refacere)                                                                                                    

Timp: 2½ -3 ore.                                                                                                                              

Traseu accesibil vara si iarna                  


Din DN 66 se desprinde la dreapta drumul forestier care urca pe stinga vaii Sterminosului (570 m alt). Trecem pe sub conductele de termoficare, parcurgem citeva sute de metri pe ulita Salatrucului, lasind in urma ultimele case. La circa 800 m distanta intram in padure (605. m alt.). La 1,25 km de la plecare (645 m alt.) trecem apa Salatrucului pe pod si continuam mersul pe drumul auto (2,5 km de la plecare; 720 m alt.). Timp: 40 minute.
Urmeaza un sector in care ne vom orienta cu atentie. De la capatul drumului, aflat linga o ripa, continuam urcusul pe o poteca de pe malul sting al piriului circa 150 m. Parasim firul vaii si urcam 45° in stinga. Dupa 2-3 minute patrundem intr-o poienita in care se afla doua case. Trecem prin fata lor si dupa o mica padure ajungem intr-o alta poiana. Izvor (750 m alt.). Lasam in stinga o poteca priporoasa ce urca prin padure spre prapastia Birainei si urmam poteca din dreapta, care in padure trece piriul Salatrucul si urca lent, costis, pe flancul sudic. Trecem pe la un izvor, avind pe dreapta o rariste mlastinoasa, apoi pe linga alt izvor, loc din care pleaca in stinga o poteca. Urcam lent la dreapta pe un piriias. Dupa 5 minute de la ultimul izvor trecem piriiasul (840 m alt.) si urcam piezis tot in dreapta, pe coasta inclinata a dealului Magura. Trecem pe deasupra unei ripe si ajungem pe fruntea dealului Magura, unde soseste din jos si o poteca (890 m alt.). Din acest loc urcam pe linga liziera padurii (stinga). In dreptul stinei Magura ne aflam la 890 m alt. Timp: 1¼ ora. De la stina, urcusul continua in poiana, apoi in padurea cu fagi inalti, pina atingem creasta dealului. Pe fagi zarim si semnele razlete de marcaj triunghi albastru. Urcam la stinga direct pe muchia cu lastaris, apoi prin padure, iesind in poiana. Drumul largit merge pe flancul nordic si urca intins, revenind pe culme, unde intilneste un drum larg de caruta (1035 m alt.). La incrucisarea drumurilor si potecilor Magurii lasam ramificatiile laterale si urcam pieptis pe poteca, trecem pe linga un grup de gospodarii (1060 m alt.) si tot pieptis urcam pe coasta, in directia cabanei Rusu. Sintem nevoiti sa trecem peste mai multe garduri pina cind iesim pe pajistea cabanei Rusu (1168 m alt).
Sursa:scrigroup.com

luni, 11 februarie 2013

Reprimarea Revoltelor Taranesti-Taranii sunt primele victime si martorii acuzarii

Reprimarea Revoltelor Taranesti - Taranii sunt primele victime si martorii acuzarii
de Cicerone Ionitoiu


Aşezată în calea răutăţilor, la una din marile intersecţii ale Europei, ţara noastră a suportat de manieră permanentă invaziile devastatoare ale hoardelor venite din toate direcţiile, căutând să se căpătuiască prin jaf şi crime. De-a lungul secolelor, greul apărării moştenirii, bază a existenţei lor şi a urmaşilor, 1-a avut ţărănimea, această adevărată "Talpă a Ţării", sortită mereu sacrificiilor. Ei, care dădea producţia şi pentru îndestularea domnilor, nu-i rămăsese decât ochii şi obrazul brăzdat de lacrimi iar pe buză întrebarea şoptită: Până când?

Reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, rupsese lanţul ce ştrangula ţărănimea şi crease premisele începerii luptei pentru desăvârşirea unei dreptăţi sociale ce mergea mână-n mână cu instaurarea dreptăţii naţionale pe teritoriul locuit de neamul de plugari din jurul cetăţii carpatine. Şi la această împlinire au fost chemaţi toţi. Ei să-şi verse sângele şi din rodul pământului să se nască oameni adevăraţi. Dar drumul împrospătării era destul de anevoios.

În timp ce această ţărănime plecată de acasă, de la plug, să scape sărmana ţară de turci şi de jug, familiile celor rămaşi acasă sufereau din greu din partea proprietarilor de pământ, fapt ce a făcut pe generalul Cernat, în timpul războiului de independenţă de la '77 să scrie ministrului de război: "Se primesc adesea reclamaţiuni cum că arendaşii sau proprietarii moşiilor execută pe femeile rezerviştilor care sunt chemaţi sub arme, a lucra la munca câmpului în locul soţilor lor. Această procedare într-un timp când fiecare cetăţean trebuie sa contribuie pentru îmbunătăţirea soartei familiilor soldaţilor chemaţi la apărarea tării, supun la cunoştinţa d-voastră, rugându-vă să binevoiţi a lua măsurile ce le veţi crede mai nimerite nu numai ca familiile soldaţilor să fie cât se poate de menajate dar şi câmpul lor să fie lucrat."

După ce înscrisese pagini de glorie la Plevna şi câştigase independenţa, Mihai Eminescu scrie cu durere: "Populaţia rurală în marea ei majoritate, mai ales cea mai depărtată de târguri, n-are drept hrană zilnică decât mămăligă cu oţet şi cu zarzavaturi... Ţăranul în genere este foarte sărac pentru că produce pentru sine foarte puţin şi astfel se hrăneşte rău, mai mult din cauza lipsei; aşa fiind, populaţia de la ţară descreşte mereu. În starea aceasta economică, ţăranul este dat pe mâna unei administraţii stupide, corupte şi brutale care, în loc să-i îngrijească de interese să-l ajute a-şi îmbunătăţi soarta şi să-l ocrotească, îl prigoneşte, îl jefuieşte şi-l maltratează."

În aceste condiţii, dându-şi seama că pentru dreptatea satelor trebuie să lupţi ca şi pe front, mai ales că eşti o forţă înlănţuită de o minoritate înverşunată şi represivă, dascălii satelor au aprins flacără speranţei în sufletele celor obidiţi. Astfel prin echipe culturale-săteşti, apoi prin organizarea primelor "Asociaţii ţărăneşti" pentru cumpărarea moşiilor puse în vânzare, ţăranul român a fost condus spre titlul de proprietate al pământului răscumpărat prin istovitoare trudă şi sânge.

Întreaga operă socială care se plămădeşte, este o adevărată revoluţie, dar o revoluţie paşnică. Încurajată, stimulată, animată şi sprijinită teoretic şi practic de Marele Spiru Haret, un adevărat părinte al ţărănimii. Lupta pentru pământ a fost grea, şi cu toată greutatea şi piedicile puse a reuşit ţăranul învăţător Constantin Dobrescu Argeş să fie ales la Colegiul III cu o mare majoritate tulburând atmosfera socială, chiar să incomodeze spiritul retrograd al latifundiarilor şi arendaşilor care puseseră stăpânire pe Camera deputaţilor, împotrivindu-se atât proprietăţii oligarhice, cât şi a celor ce vânturau ideia acaparării avuţiilor de către Stat. Ceea ce însemna tirania cea mai odioasă, fie exercitată de o minoritate de latifundiari, fie o alta de nechemaţi cocoţaţi la conducere, şi combătând legiferarea constrângerii forţate a ţăranilor în executarea învoielilor agricole. Const. Dobrescu-Argeş şi-a atras duşmănia de moarte din partea guvernului.

La remarca lui Const. Dobrescu-Argeş că folosirea forţei împotriva celor ce au făcut cu sudoarea muncii lor să îngraşe şi să rodească pământurile stăpânilor, va duce la lăsarea în paragină a terenurilor, un deputat al stăpânirii a spus că "dacă ţăranii refuză să muncească, ei merita să piară." Atunci vocea învăţătorului ţăran a răsunat ca un avertisment dat celor vinovaţi de starea de mizerie a ţărănimii ce devenise din ce în ce mai greu de suportat: "Numai gândind nimicirea stării ţărăneşti, se săvârşeşte în faţa lui Dumnezeu, a oamenilor şi a istoriei, cea mai cumplită crimă de trădare naţională; pentru încercarea de înfăptuire a unui atare gând, nu se găsesc în vorbirea noastră cuvinte potrivite, de înfierare, fiindcă nimeni, până astăzi nu şi-a închipuit că ar fi cu putinţă o faptă atât de monstruoasă."

Dar ţărănimea se trezise la viaţă, începuse să vadă că are un rol principal în viaţa statului şi că fără aportul ei nu poate exista bunăstarea stăpânilor.


Glasul pământului cere solidaritate

"Talpa Ţării" călcată în picioare începe să se mişte şi de data aceasta să calce ea conacele în 1907. Situaţia devenise disperată şi vecinii se temeau să nu se întindă şi la ei. Germania şi Austria au oferit trupe pentru a face "ordine". Regele Carol ameninţa cu abdicarea în cazul în care trupele austriece ar fi călcat teritoriul românesc.

Spiru Haret apreciase cu puţin înainte de răscoala ţăranilor că lăcomia arendaşilor era principala cauză care menţinea sărăcia ţăranilor şi precizase: "Clasa agricultorilor, care dă impozitul de sânge şi o aşa de mare parte din cel de bani, este ruinata şi redusă la neputinţa de a mai trăi, prin învoielile cămătăreşti care o robesc pe viaţă faţă de proprietarii pământului... o întreagă clasă a societăţii este în pericol de a pieri, pentru că nu este în stare să se apere de exploatarea câtorva... Este neîndoios că ţăranii, pentru care pământul e o chestie de viaţă şi de moarte, vor şti să-l apere cu cea mai din urmă energie, aşa cum noi nu-l ştim şi nu putem să-l apărăm. Este dar o chestie naţională şi de prim ordin."

Învinuit de instigator, de către P.P. Carp în Parlament, Spiru Haret i-a răspuns printr-o scrisoare pe 1 Martie 1912: "Vă declar că am instigat şi înainte de 1907 şi după 1907, că instig şi astăzi atât pe cât pot şi voi instiga atât cât voi mai avea zile. Am instigat şi voi instiga pentru scoaterea ţărănimii din întuneric, neştiinţă şi sărăcie, pentru scoaterea ei de sub robia străinilor şi a cămătarilor, a acelora a căror parte o luaţi d-voastră prin încurajarea trusturilor, prin persecutarea băncilor populare şi a chestiilor săteşti. Instig pentru ca masa celor dezmoşteniţi de soartă, de intriga timpurilor şi de oligarhiea fără suflet să se ridice şi ei în rândul oamenilor."

La început de secol, pe plaiurile muscelene a apărut figura luminoasă a lui Ion Mihalache care îşi asumă rolul de apostol al satelor. Dându-şi seama că o primenire nu poate veni decât de jos în sus şi cu oameni care să nu fie chinuiţi de foame, a urmărit să facă din şcoală un centru spiritual-educativ, în mijlocul bordeielor, unde se plămădea conştiinţa demnităţii de om,. Conştiinţa că ei, ţăranii, reprezintă o forţă principală, a fost canalizată de învăţătorii şi preoţii satelor, adevăraţii fii ai frământatei glii strămoşeşti, care au încercat organizarea lor într-un partid, organizarea fiind singurul mijloc de a crea o voinţă colectivă, a nevoii crescânde de acţiune politică în apărarea intereselor în faţa problemei existentei lor ca fiinţe umane creatoare de valori permanente sau a rămânerii în continuare ca roboţi ai clasei conducătoare.

Dacă până acum ţăranii erau folosiţi ca o masă de manevră în obţinerea voturilor împotriva lor, de acum înainte devin proprietari de drepturi pe care caută să şi le valorifice prin reprezentanţii lor autentici. Începe lupta organizată între proprietarii de drept şi cei nefireşti care-i biciuiseră si-i exploataseră prin fel de fel de intermediari şi cămătari.


Din nou Ţăranul este chemat să-şi verse sângele

În faţa Europei angajate în lupta ce va duce la destrămarea imperiilor absolutiste, problema ţărănească din România se amână. Şi de această dată când existenţa statului a fost ameninţată, ţăranul român şi-a pus în joc viaţa pentru ca să-şi salveze pământul fiind convins că mâine va fi al lui. Prin aceasta dovedea maturitatea judecăţii lui şi puterea de a răbda. Împreună cu aceşti ţărani, Ion Mihalache devenit "domnul locotenent" a mers în mijlocul lor, luptând împreună şi pornind pe drumul bejeniei. Îndurând greutăţile retragerii şi refugiului, căutând să vină în ajutorul celor bolnavi de holeră sau tifos, căutând să-i îmbărbăteze şi să-i facă să creadă în ziua de mâine, care trebuia să aducă pentru clasa oropsită mai multă dreptate şi omenie.

Acolo, în Moldova neîncăpătoare pentru neamul românesc, în acel an crucial 1917 a văzut pe Regele Ţării apropiindu-se de ţară, dându-şi seama că e singura speranţă ce poate scoate pe duşman din ţară şi de sub nucul de la Răcăciuni adresându-se cămăşilor albe, în ziua de Miercuri 22 Martie, a spus: "Vouă, fiilor de ţărani care aţi apărat cu braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, Vă spun Eu, Regele Vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbândei, aţi câştigat totdeodată dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Eu, Regele Vostru voi fi întâiul de a da Pildă. Vi se va da şi o largă participare la treburile statului..."

Deoarece această promisiune regală a produs un adevărat cutremur în rândurile oamenilor politici care căutau să zădărnicească împlinirea unor drepturi mai vechi decât stăpânirea lor peste moşiile ce nu le aparţineau de drept, a făcut, pe Rege ca să dea un "ORDIN DE ZI", în ziua praznicului Sfântului Gheorghe 1917 prin care să precizeze: "...Eu, ca unul care mă găsesc în Scaunul de Domnie al lui Ştefan cel Mare voi fi cel dintâi care să fac rugăciuni pentru izbăvirea Ţării. În acelaşi timp urmărind pilda lui Ştefan Vodă cel blând şi milostiv, întăresc încă odată făgăduiala Mea ca Rege că, precum după biruinţele Lui se întindea praznic pentru viteji şi ei erau ridicaţi la rândul fruntaşilor, astfel, după izbânda pe care o aşteptăm, se va realiza pentru voi legiuita stăpânire asupra ogoarelor câştigate cu sângele vostru şi prin vot obştesc veţi lua o parte activă la alcătuirea României Noi şi mai mari pe care o vom înfăptui împreună."

Şi cele două reforme au fost aprobate: Reforma agrară şi Votul universal.

Cu toate sacrificiile extraordinare ale armatei române, trădarea Rusiei pe front ne-a adus prejudicii extraordinare. În aceea situaţie dramatică Regele şi-a definit poziţia de neuitat: "Hotărârea mea în această privinţă este irevocabilă. Cât timp va rămâne liber un petec de pământ al teritoriului naţional, Eu Voi rămâne acolo, cât timp va rămâne un soldat şi un drapel român, Eu voi rămâne alături de ei, oricare ar trebui să-mi fie soarta..."

Armata română a renăscut ca pasărea phoenix atrăgând admiraţia străinilor. Armata de ţărani, încurajată de generalul Eremia Grigorescu cu "Pe aici nu se trece" a luptat vitejeşte, în cămaşă şi izmană, timp de peste două săptămâni în triunghiul morţii, reuşind să dea peste cap trupele germane.


Iobagi în propria lor Ţară

Ţăranii din Transilvania trăiau sub nemiloasă asuprire, într-un conglomerat în plină efervescenţă, din care 17 naţionalităţi ce trimeteau până la poarta împăratului un singur cuvânt: LIBERTATE. Acolo la Viena unde Horea şi Memorandiştii nu avuseseră ecou, moţii au făcut să răsune vocea şi pasul cadenţat în ritmul lui "DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE" ce înlocuise valsul Dunării albastre. Prin solidaritatea lor au mers la Desfacerea totală unindu-se cu Ţara, prin Adunarea de la Alba Iulia unde Iuliu Maniu a rostit cuvinte înălţătoare auzite în capitalele Europei: "Dacă privim îndărăt la suferinţele îndurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu ştim cum să mulţumim lui Dumnezeu că ne este dat nouă, din generaţia de acum, să trăim aceste timpuri de înălţare... Toţi cei de faţă suntem de obârşie ţărănească. Tot ce avem înaintea noastră, în haine negre şi cu frunţi luminate a ieşit din popor. O preocupare constantă a politicii noastre a fost făurirea unei sorţi mai bune a ţăranului român care este pătura socială cea mai puternică a neamului. Reforma agrară este menită să potenţeze producţia şi să niveleze păturile sociale. . . " Cu aceste gânduri de dreptate, pline de adevăr, fraţii din Transilvania veneau însufleţiţi în întâmpinarea Declaraţiei regale de la Răcăciuni .

Românii uniţi cu fraţii lor de peste Carpaţi se vedeau cu toţii ajunşi vecini cu o altă dezordine socială şi mai retrogradă - cea comunistă - ieşită din anarhia instaurată la răsărit de Nistru. Vecinătatea Rusiei bolşevizate şi înecate în sânge a fost izvorul tuturor nenorocirilor pentru România şi după aceea pentru restul omenirii unde au încercat să infiltreze marxismul, teorie despre care Lenin spunea că "nu avea decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument..."

Această perspectivă sumbră este relatată în discuţia dintre Giovanni Papini (ziarist şi scriitor) şi I. V . Lenin care spunea: "...Străinii şi imbecilii cred ca aici s-a făcut ceva nou. Eroare de burghez orb! Bolşevicii n-au făcut decât să adopte regimul instaurat de ţari, dezvoltându-l, singurul, singurul regim care convine poporului rus. Nu pot fi guvernate o sută de mii de brute fără bâtă, fără spionaj, fără poliţie secretă, fără teroare şi spânzurători, consilii de război, munci forţate şi torturi. Noi nu am făcut decât să schimbăm clasa care îşi întemeia heghemonia pe acest sistem; unde odinioară erau şaizeci de mii de nobili şi poate patruzeci de mii de mari birocraţi - cu totul o sută de mii de indivizi - astăzi suntem cam două milioane de proletari şi de comunişti. Este un progres, un mare progres, dat fiind că privilegiaţii sunt acum de zece ori mai numeroşi; dar rămân 98% de populaţie care n-a câştigat nimic din acest schimb. Fiţi convins ca ea n-a câştigat nimic şi este tocmai ceea ce ne trebuie, ceea ce doresc eu, si ceea ce este absolut inevitabil ... Oamenii sunt nişte sălbatici fricoşi care trebuie dominaţi de un sălbatic fără scrupule aşa cum sunt eu. Restul nu este decât trăncăneală, literatură, filozofie şi alte muzici pentru uzul nerozilor. Ori, dat fiind că sălbaticii sunt asemeni criminalilor, idealul suprem al oricărui guvern trebuie ca ţara să semene cu o ocnă. Vechea CATORGA ţaristă este ultimul cuvânt al înţelepciunii politice. Dacă reflectaţi, veţi vedea că viaţa de penitenciar este cea care convine cel mai bine clasei de mijloc.

Nemaifiind liberi, ei sunt, finalmente, scutiţi de riscurile şi necazurile pe care le au oamenii responsabili şi în imposibilitatea de a mai face rău. Abia intrat în închisoare, un om trebuie să ducă, silit, o viaţă de nevinovat. Încolo el nu are, nici griji, nici preocupări, de vreme ce există oameni să gândească şi să poruncească în locul lui; lucrează cu trupul dar îşi odihneşte mintea. Şi ştie că în fiecare zi, chiar dacă nu lucrează, chiar dacă e bolnav, va avea ce mânca şi unde dormi fără grijile pe care le are omul liber. Visul meu este de a transforma Rusia într-o imensă cetate de forţă. Şi să nu credeţi că egoismul mă face să vorbesc: cu un asemenea sistem, cei mai robiţi şi cei mai sacrificaţi sunt tocmai paznicii şi subalterni lor... Si dacă el şi cei 2% din zeloşii lui colaboratori au reuşit să transforme Rusia într-un câmp de lagăre de muncă forţată, să urmărim ce a răspuns Lenin şi la întrebarea ce ne preocupa:"Si ţăranii?"

"Îi detest pe ţărani(răspunse Vladimir Ilici cu o strâmbătură de oroare), îl detest pe mujicul idealizat de acest Occidental ramolit care este Turgheniev şi de acest faun convertit care este ipocritul de Tolstoi. Ţăranii reprezintă tot ceea ce detest; trecutul, credinţa, ereziile, mania religioasă, munca manuală. Îi suport şi-i măgulesc, dar îi urăsc. Aş vrea să-i văd dispăruţi pe toţi, până la ultimul. Un electrician, pentru mine, face cât o sută de mii de ţărani. Se va ajunge, sper, a se trăi prin mijlocirea alimentelor produse de maşini în câteva minute, în laboratoarele noastre de chimie şi vom putea în sfârşit să masacrăm specia ţărănească, devenită astfel inutilă. Ei se vor face lucrători sau vor crăpa. Traiul în natură este o ruşine demnă de epoca preistorică.

Să vă intre bine în cap, că bolşevismul reprezintă un triplu război: războiul barbarilor ştiinţifici împotriva intelectualilor putrezi, al Orientului împotriva Occidentului şi al oraşului împotriva satului. Ori, în aceste războaie nu alegem armele. Individul este ceva care trebuie suprimat, el este o invenţie a trândavilor de Greci sau a găunoşilor de Nemţi. Cel care rezistă va fi suprimat ca a tumoare malignă. Sângele este cel mai bun îngrăşământ oferit de natură. Să nu credeţi că sunt crud. Toate aceste împuşcături şi spânzurători care se fac din ordinul meu mă plictisesc. Urăsc victimele mai ales pentru că ele mă silesc să le omor. Dar nu pot să fac altfel. Visez să fiu directorul general al unui penitenciar model, al unei ocne paşnice şi bine ţinute. Dar, ca în toate închisorile se găsesc şi nesupuşi, neliniştiţi, oameni care au stupida nostalgie a vechilor ideologii şi mitologii omicide. Toţi aceia vor fi suprimaţi. Nu pot să îngădui câtorva mii de bolnavi să compromită fericirea viitoare a multor milioane de oameni.."
Războiul orientului impotriva occidentului

În acest război premeditat, care se poate traduce şi ca al barbariei contra civilizaţiei, România nu greşim să zicem că a fost prima victimă. Pe traseu, prin infiltrări au urmărit destabilizarea vecinilor cu elemente perverse şi marginale. Socio-comuniştilor trimişi în ţara noastră le-a cerut să popularizeze problema autodeterminării, accentuându-se chiar asupra dezmembrării unor provincii din statul întregit cu atâtea jertfe. După ce V.I. Lenin în eseul intitulat "Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului" socotea România, după Unirea din 1918, printre statele imperialiste din Europa, iar în Conferinţa Federaţiei comuniste balcanice de la Berlin, din 1924, s-a pus direct în discuţie dezmembrarea României.

In rezoluţiile celui de al V-lea Congres al Cominternului, partidul comunist român din exterior, în rezoluţia "Despre chestiunile naţionale în Europa centrală şi în Balcani", acceptase menţionarea următoarelor: "După Pacea de la Versailles au apărut(...) noi state mici imperialiste: Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, România, întemeiate pe anexarea de teritorii considerabile populate cu alte naţionalităţi şi constituind focare de oprimare naţională şi reacţiune socială" cerându-se separarea popoarelor asuprite din aceste ţări. In paragraful II al acestei rezoluţii, la Chestiunea Ucraineană, se precizau sarcini partidelor comuniste din Polonia, Cehoslovacia, România, de a sprijini constituirea unei republici sovietice muncitoreşti şi ţărăneşti, prin includerea în graniţele noului stat a teritoriilor statelor menţionate mai sus.

Chestiunea maghiară, din capitolul VIII al rezoluţiei preciza: "Congresul apreciază că este indispensabil să se întărească activitatea comunistă printre ungurii din regiunile anexate de România, Cehoslovacia şi Iugoslavia. Partidele comuniste din aceste ţări trebuie să revendice pentru ei dreptul de a dispune de ei înşişi, până la, şi inclusiv, separarea lor de statele care le-au anexat..." Si pentru că era vizat tot teritoriul României, prefigurând înţelegerea Stalin - Hitler (23 August 1939) şi cotropirea teritoriilor româneşti din 1940, la capitolul IX al sus-zisei rezoluţii, "Problema Transilvaniei şi Dobrogei", se indica: "Congresul aprobă punerea de către Partidul comunist din România a lozincilor separării statale a Transilvaniei şi Dobrogei din componenţa României, în regiuni independente . . .".

Acestea nu au rămas simple indicaţii ci s-au transformat în acţiuni concrete urmărindu-se provocarea de revolte, greve şi chiar atentate, de către agenţii comunişti infiltraţi în România şi care cu concursul agenţilor interni (puţini la număr) şi plătiţi de internaţionala comunistă, urmăreau să servească scopurile expansioniste ale URSS-ului care de secole era preocupată, sub tot felul de pretexte mincinoase, să cucerească Peninsula Balcanică, pentru a-şi croi drum la Marea Mediterană prin Bosfor şi Dardanele. Şi pentru atingerea acestui scop şi-au găsit iude nu numai printre mercenarii pregătiţi în şcolile teroriste şi de dezinformare ale KGB-ului, dar şi printre românii din România.

Politica internă a vecinului nostru a servit drept model nenorocirii noastre naţionale timp de o jumătate de secol. Rusia, ţară eminamente agricolă, în proporţie de circa 85% formată din ţărani, care era condusă de un regim autocrat, a fost antrenată în primul război mondial alături de Franţa şi Anglia, participând cu circa 10 milioane de soldaţi ţărani. Această armată după 3 ani de război a fost lăsată în voia sorţii de o conducere ce-şi pierduse raţiunea guvernării depinzând de furnizorii străini. In timp ce în ţară situaţia era dezastruoasă din cauza lipsurilor generalizate împletite cu inflaţia, frontul cu răniţii neîngrijiţi şi foametea ce-şi arătase colţii a fost lăsată la discreţia unor ofiţeri ce-i desconsiderau pe cei în subordine, folosind violenţele duse la extrem, a permis instaurarea unei anarhii ce a dus la prăbuşire. Scopul era pacea şi întoarcerea acasă pentru a împărţi pământul după gurile ce le aveau de hrănit.

Aceeaşi anarhie domnea şi în capitala Rusiei unde în disputele ce aveau loc a apărut în 3 Aprilie 1917 o mână de oameni cinici, veniţi într-un vagon blindat din occident, în frunte cu I.V. Lenin. Minciuna, teroarea , furtul libertăţilor şi proprietăţilor au pus bazele imperiului răului, trecând peste milioane de cadavre în scopul de a stăpâni pe vecie imoralitatea şi injustiţia. Războiul armat ce dusese la desfiinţarea statelor imperialiste şi crearea statelor naţionale, a avut drept consecinţă izbucnirea războiului civil în Rusia care va naşte cea mai cruntă teroare dezlănţuită pe plan intern şi apoi exportată în toate direcţiile, spre toate continentele.

Cei veniţi în vagonul blindat declaraseră de la început că războiul civil nu cunoaşte legi scrise, nu există tribunale pentru duşmani, cine scoate sabia va muri de sabie, instaurându-se o luptă pe viaţă şi pe moarte în care dacă tu nu omori, vei fi omorât. Delaţiunea, minciuna, furtul şi crima le întâlneai la tot pasul. După terminarea distrugerii adversarului trebuia să-ţi inventezi alt adversar fiindcă lupta nu trebuie încetată, vigilenţa trebuie să fie permanentă şi peste tot, din familie, dacă aceasta se va mai numi familie, până în vârful statului, zi şi noapte, până-n vecii vecilor. Ura unora împotriva altora trebuia cultivată şi pe ea se baza stăpânirea mulţimii. Promisiunile se făceau dar nu se respectau, rămâneau vorbe în vânt. Primul adversar şi cel mai temut era ţărănimea, ca număr şi ca forţă ce asigura hrana conducătorilor care se înmulţeau permanent, până în cele mai îndepărtate unghere din ţară. Ţărănimea trebuia stăpânită.

Dacă la început li s-a spus "mâncati şi beţi că totul este al vostru", la scurt timp li s-a luat acest tot, care devenea bunul conducerii statului şi-1 dirija după cum voia el prin conducătorii pe care-i şi-i pusese. Şi cine va îndrăzni să critice sau să facă cea mai mică propagandă contra regimului sovietic va fi închis în lagăre de muncă şi nu numai atât. Se striga că e timpul să se termine cu slăbiciunile şi sentimentalismul. Aşa a luat naştere teroarea roşie născută din ura conducătorilor bolşevici contra opozanţilor, care trebuiau exterminaţi. Sfera noţiunii de opozant era foarte largă şi în ea putea intra oricine.

Lichidarea a început pe 13 August 1918 la Petrograd cu executarea a 1300 duşmani. Intr-o noapte s-au săpat 3 gropi mari şi câte 400 la marginea fiecăreia şi-n gropi a fost executat, unul după altul. Represiunea a început în mijlocul clasei muncitoare în numele căreia bolşevicii au luat puterea şi care muncitori nemulţumiţi s-au revoltat trecând la grevă. Venind Lenin şi Zenoviev să-i liniştească au fost opriţi cu lozincile:"Jos comuniştii, jos evreii, jos comisarii". La uzinele Putilov au intervenit detaşamentele Ceka pe care le-au luat cu asalt, arestând 900 de muncitori şi executând 200 dintre ei.
Pe 9 August 1918 Lenin a ordonat închiderea în lagăre de muncă forţată a chiaburilor, preoţilor, membrilor armatei albe, membrilor partidelor de opoziţie, a reprezentanţilor presei, a celor ce erau denunţaţi ca periculoşi regimului. După sfârşitul anului 1920 când s-a terminat războiul civil cu armata albă, s-a trecut din anul următor cu războiul contra ţărănimii, dar în acelaşi timp nu erau neglijate nici celelalte categorii, nici chiar muncitorii.

Intre 1921-1923 a avut loc prima fază a "războiului" contra ţărănimii:
- rechizitiile şi cotele la mai toate cerealele şi produsele animaliere.
- dezertorii care mişunau prin sate şi păduri, care se cifrau la 300.000 erau împuşcaţi unde îi prindeau, iar familiile luate ca ostateci.
- s-a ridicat totul de la ţărani lăsându-li-se câte 16 kg grâu şi 24 kg cartofi de persoană, pe an, nici a 10-a parte din minimum de existenţă.
- s-au produs răscoale ţărăneşti. S-a tras în plin făcându-se zeci de mii de victime şi deportări.
- au fost arse sate

După 1923 până în 1927 s-a făcut o pauză în lupta împotriva ţărănimii, timp în care au avut libertatea de a se folosi de munca lor şi chiar să-şi valorifice produsele excedentare pe piaţă. Toleranţa funcţionării mecanismului de piaţă făcea să se simtă o ameliorare. In această perioadă de relaxare s-a observat o generalizare a alcoolismului care a cuprins şi aparatul judiciar şi administrativ. Paralel s-a generalizat şi corupţia care a cuprins păturile conducătoare. In această "recreaţie" au fost lupte interne de partid fiind excluşi dintre conducători Trotski şi Zinoviev cu adepţii lor. După această "curăţire" din partid, staliniştii au hotărât în 1928 să rupă armistiţiul cu societatea şi să reînceapă răfuiala cu ţărănimea socotită inamicul principal din cauza căderii catastrofale a colectării produselor agricole în ciuda unei recolte bune.


Primul plan cincinal şi colectivizarea

Începutul noului val de represiune s-a născut pe 14 Ianuarie 1928. Biroul politic al partidului printr-o circulară cerea autorităţilor locale să oprească specula ţăranilor şi vânzarea pe piaţă a produselor ce au dezorganizat politica preţurilor. Detaşamente militare au plecat pe teren pentru înlocuirea administraţiilor locale care manifestaseră delăsare în strângerea cotelor şi împreună cu ţăranii săraci să percheziţioneze şi să ridice alimentele, promiţându-se un sfert din ce se va găsi celor ce denunţau.

Stalin calificase atitudinea ţăranilor drept "grevă" şi le-a declarat război necruţător urmărind controlul întregii agriculturi şi a producătorilor. La sate au început încăierările care vor degenera în curând în revolte. Deportările, de asemenea, au început şi ţăranii dispăreau în necunoscut dacă nu cumva erau executaţi pe drum. In cursul anului 1928 au fost condamnaţi un număr de 909.000 ţărani sub diferite pretexte, de la sabotori până la adversari ai regimului. In cadrul primului plan cincinal s-a programat colonizarea a 350.000 Kmp din taigaua rusească siberiană prin deschiaburirea şi deportarea ţăranilor ce se opuneau măsurilor regimului, la care se adăugau vârstnicii. Colectivizarea s-a anunţat în luna iunie 1929 având ca obiectiv trecerea a 13.000.000 de gospodării la acest sistem. Satele au fost invadate de activişti de partid, studenţi şi militari.

Reacţiunea ţăranilor a fost promptă şi sângeroasă. Până la sfârşitul lui 1929 au avut loc circa 1.300 revolte în care s-au apărat cu înverşunare folosind furcile şi topoarele. In acest an au fost arestaţi 1.178.000 ţărani. Stalin a anunţat la sfârşitul acestui an dispariţia chiaburilor cu familii, cu tot ce aveau. Dar interpretarea era lăsată la discreţia organelor locale ceea ce a dus la abuzuri şi răzbunări.Până la sfârşitul anului 1930 se decretase colectivizarea totală a Caucazului şi a terenurilor din regiunea Volga de mijloc, urmând în continuare a celorlalte regiuni agricole.

Colectivizarea mergea mână-n mână cu deportarea. Cei ce erau trimişi spre Marea Albă sau în Siberia li se confisca absolut totul, chiar şi îmbrăcămintea şi încălţămintea plecând «numai în cămaşa şi izmana spre locuri unde erau aruncaţi să muncească sub cerul liber, fără mâncare sau adăpost.
In anul 1930-1931 au fost deportaţi 1.800.000 de ţărani, dintre ei murind sute de mii pe drum.
Accentul s-a pus în continuare asupra Ucrainei, grânarul Rusiei, unde s-au produs scene îngrozitoare prin foametea dirijată din ordinul lui Stalin pentru a pedepsi pe ţărani. Confruntarea era pe viaţă şi pe moarte. Peste 14.000 de revolte, manifestări urmate de încăierări în care foloseau ca arme furca şi toporul s-au soldat cu moartea, rănirea şi bătaia a circa 1.500 de funcţionari, dar şi cu 800 revolte înăbuşite în sânge, şi unele sate arse.

Femeile au avut un rol important fiind folosite în prima linie a rezistenţei în speranţa că nu vor fi supuse represiunii şi în unele locuri comitete improvizate de ţărani au luat în mână conducerea satelor pentru câteva ore sau cel mult câteva zile în alte locuri. Ţăranii au început să părăsească satele şi să asalteze oraşele pentru a găsi mâncare. Foametea a fost însoţită de tifos care a început să secere. La Harcov se înregistrau până la 250 morţi pe zi. Pe ziduri apăruseră afişe ce anunţau: "A-ţi mânca copilul este un act barbar". Se înregistraseră acte de canibalism. Morţii erau găsiţi fără ficat. Acesta era luat şi făcut pateu ce se vindea pe piaţă. Poliţia politică cu ajutorul armatei făcuseră baraje şi izgoneau ţăranii din oraşe. Aceştia la plecare îşi abandonau copii pe care nu aveau cu ce să-i hrănească.

Intr-un an Harcovul a avut 120.000 de morţi, iar Ucraina cel puţin 4 milioane. Cincinalul cu politica de colectivizare a făcut peste 6 milioane de morţi în afară de milioanele de deportaţi cu sutele de mii de morţi în lagăre. Politica de exterminare a continuat şi după marea foamete. Intre 1934-1941 au fost deportaţi în Siberia circa 7.000.000 de oameni ce au plătit un tribut greu morţii din cauza muncii forţate în condiţii barbare. Acest genocid s-a purtat de către Stalin împotriva tuturor, chiar şi a celor ce-i fuseseră apropiaţi "tovarăşi de drum." A urmărit înlocuirea birocraţiei civile şi militare cu tineri formaţi după 1930 în spirit Stalinist. In această fază, Nichita Hrusciov a arestat în Ucraina 106.000 duşmani ai regimului dintre care cea mai mare parte au fost executaţi. Din cei 200 membrii ai Comitetului Central Ucrainean au supravieţuit numai 3 (trei). Aceste fapte de neimaginat pentru o minte omenească s-au petrecut la vecinul nostru de la răsărit de care ne despărţea Nistru de când ne ştim în istorie, şi pe care l-au mai trecut de 10 ori zadarnic, încercând să ne ocupe.


Interesele marilor puteri calcă în picioare morala şi drepturile legitime ale popoarelor

Pe 23 AUG 1939 doi călăi, Stalin şi Hitler au abandonat cu perfidie uzanţele diplomatice în curs de desfăşurare cu democraţiile occidentale şi au împărţit Europa după bunul lor plac, împingând omenirea spre cel de al doilea război mondial. Prin aceasta împărţire şi România a fost jefuita furându-i-se teritorii şi populaţie, marea majoritate fiind ţăranii din Basarabia, şi Bucovina. Cifrele sunt zguduitoare. La masacrele săvârşite înaintea intrării în vigoare a retragerii din 28 Iunie 1940(în Chişinău, Bălţi, Tighina, Orhei, Cetatea Albă şi altele), se adaugă până la 13 Iunie 1941 un număr de 3470 familii, din care sute au fost omorâte pe plaiurile strămoşeşti, iar alte mii de la Sverdlovsk, până în străfundurile Siberiei. Numai după o săptămână s-au descoperit probele bestialităţii comuniste din Basarabia, în 1941. Dacă acest genocid, prin răpire şi deportare a unei populaţii în vederea exterminării se făcuse pe ascuns, în seara de 2 Aprilie 1944, ministrul de externe al URSS, Molotov, declara la radio Moscova că: "nu urmăreşte anexarea vreunei părţi a teritoriului României sau schimbarea orânduirii de stat existente în România..."

Povestea noastră cu Rusia şi armata rusească merge de mult şi ea s-a bazat pe minciună, jaf şi crime, victimele apropiate fiind ţăranii şi agoniseala lor. După declaraţia solemnă din seara de 2 Aprile 1944 a urmat realitatea crudă- impunerea unui regim de ocupaţie şi aservire în judeţele Suceava, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc, în prima etapă. Imediat au schimbat funcţionarii locului cu elemente străine ce nu cunoşteau nici limba şi care au trecut la jafuri organizate sub pretextul rechiziţiilor făcute din ordinul ocupantului. Pe lângă măsurile administrative, ţăranului bucovinean i s-a impus schimbarea cailor bătrâni şi bolnavi din dotarea rusă cu cai sănătoşi şi bine întreţinuţi de gospodarii obcinelor. Aceasta scurt timp la început, după care s-a trecut la luarea cu forţa, fără a mai achita contravaloarea.

După cercetările făcute de Cătălin HUŢU în arhivele prefecturilor din Bucovina reţinem câteva date:
De la locuitorii judeţului Câmpulungului Moldovenesc, între Aprilie 1944 şi Iunie 1945 au luat cu japca un număr de 2.390 bovine, 1.462 capete cabaline, 11.621 capete ovine şi 1.328 capete porcine; Din judeţul Rădăuţi ,reclamaţiile locuitorilor menţionează ridicarea a 5.858 capete bovine, l.536 capete cabaline, 16.887 ovine, 11.616 capete porcine şi 1.155 de păsări. Valoarea animalelor
rechiziţionate din judeţul Suceava se ridică la 54.025.019 lei, iar în dolari 21.610 la cursul 1944 Noiembrie.

Ruşii treceau Nistrul şi intrau în Europa însoţiţi de minciuna, delaţiune, abuzuri, teroare, crimă ... şi cozi de topor. Cine se opunea era socotit "fascist" şi autohtonii erau etichetaţi de reacţionari, bandiţi şi alte epitete înjositoare şi ameninţaţi cu moartea. Fapt concret, din Arhiva Prefecturii Rădăuţi: "Cetăţenei Ileana Ungureanu din Rădăuţi, în ziua de 4 Mai 1944, soldaţii sovietici turmentaţi i-au luat calul din câmp. Unul din soldaţi vorbea româneşte, ameninţând-o că o împuşcă."


Grija cea de toate zilele a "eliberatorului"...

Pe lângă instaurarea domniei jafului, au trecut la furtul trecutului şi instaurarea creştinească (o propovăduiau necreştinii) a iertării, sau mai precis a dezinformării adusă de specialişti şcoliţi la Moscova, precum M.Roller, braţ la braţ cu autohtoni ca Barbu Câmpina şi mulţi alţii, împinşi mereu spre Academie, filială a Kremlinului, fiindcă tot ai noştri au zis că "lumina vine de la răsărit". De multe ori amănuntele arată grozăviile săvârşite cu bună ştiinţă de cei îndoctrinaţi de marxismul ştiinţific ca bază a oportuniştilor ce se lansau asupra unui popor mutilat trupeşte pentru a-i da lovitura de graţie.

Şi acum, ca pe vremuri, Lucreţiu Pătrăşcanu se zbate să ajungă la "Înalta Poartă", să fie primul care să îngenunche, dar să ridice dorinţa partidului comunist, din România "de a limita influenţa exercitată de Maniu şi Brătianu, care se situează pe poziţii ostile faţa de Uniunea Sovietică, şi rămânând adversari ai apartenenţei Basarabiei la Uniunea Sovietică.." În delaţiunea făcuta acolo lui A.I. Vâsinski îi mai precizează: "Trebuie să vă previn că între delegaţii români sosiţi se face simţită opinia conform căreia guvernul sovietic intenţionează să formuleze condiţii mai grele în raport cu cele înaintate mareşalului Antonescu. Intre delegaţi se află, de exemplu, Popp, o creatură a lui Maniu, care exprimă exact orientarea şi opiniile lui Maniu. Acest Popp a iniţiat o discuţie împotriva semnării armistiţiului şi pentru reîntoarcerea delegaţiei în ţară..."

La întoarcerea de la Moscova, având spatele acoperit, Lucreţiu Pătrăşcanu în Consiliul de Miniştrii a început să acuze conducătorii partidelor tradiţionale româneşti că au cultivat panica la intrarea armatelor sovietice. Riposta a fost promptă şi la obiect. Printre altele s-a spus: "România avea o încredere tradiţională... Povestea noastră cu Rusia si armata rusească nu începe de ieri, ci merge de ani... Noi cu publicul românesc trebuie să trăim; noi cu lumea românească trebuie să ne aşezăm viitorul..." Ori "Conducătorii oficiali ai armatei sovietice au declarat, oficial şi în coversaţiunile particulare pe care le-au avut, că ei vin în România ca într-o tară duşmană, ca o armată de ocupaţie... şi nu pot sta de vorbă cu oamenii politici, ci numai cu militari, fiindcă sunt într-o ţară străină, care este ocupată milităriceşte." Iar românii cum puteau face manifestări de dragoste şi de amiciţie când ei făceau numai acte de duşmănie. "Când însăşi conducerea supremă şi Comandamentul Suprem militar si când unităţile organizate ruseşti fac acte inadmisibile... când au pus mâna pe toate vasele noastre... când sate de ale noastre sunt aprinse, când se prăpădesc averi de miliarde... când comandamentul sau trupele organizate merg prin sate si scot pe oameni afară din casele lor şi îi aruncă afară în timp de noapte... iar noi să facem osanale de dragoste şi de prietenie ?"

Poporul român intrase în sclavie, iar armata, adică ţăranii căci ei o formau, luptau cot la cot cu armata roşie (care le pângărea satele de acasă, făcând sacrificii enorme în oameni si materiale. La această nenorocire s-a adăugat şi aceia a "cozilor de topor" care invadaseră satele şi incitau la reforma agrară, în timp ce promisiunea cu răsplata cu pământ se făcuse luptătorilor.



Aşternerea uitării peste declaraţia lui Molotov

Politica rusească rămânea neschimbată de cucerire prin forţă de noi teritorii şi de sclavizarea populaţiei. In faţa abuzurilor crescânde, Regele s-a văzut nevoit să înainteze un Memoriu (24 Ian. 1945) Preşedintelui Statelor Unite subliniind nerespectarea declaraţiei de neamestec în România: "...In realitate, un astfel de amestec are loc fie nemijlocit, fie prin intermediul Partidului comunist Român, care este direct condus de Moscova în aproape orice domeniu al activităţii naţionale si în ceea ce priveşte propaganda si informarea opiniei publice.

"...instalarea unei administraţii improvizate a fost asistată de armata sovietică, iar în alte părţi (Constanţa, Brăila, Galaţi) a colaborat la numirea membrilor partidului comunist în fruntea autorităţilor.
"întreaga noastră flota acţionează sub pavilion sovietic si cu echipaje sovietice....
"cazul prizonierilor români capturaţi după 23 august e şi mai grav... nu mai puţin de 6.000 ofiţeri si mai mult de 150.000 soldaţi au fost internaţi în lagăre si trimişi peste Prut...
"în Transilvania după forţarea retragerii administraţiei româneşti s-a instaurat haosul... frontiera stabilită la Trianon nu există, nu există o graniţă păzită de vameşi sau grăniceri".
...In anumite părţi ale ţării (în Dobrogea şi, în special, pe malul Mării Negre, pe Dunăre, în regiuni învecinate cu graniţa iugoslavă, etc.) administraţia română n-a reuşit să se instaleze din cauza dificultăţilor reale create de elemente ale armatei sovietice. . . "

Nu putem trece peste starea haotică instaurată fără a aminti şi de crimele săvârşite permanent, la sate si oraşe, de soldaţii sovietici, de jafurile si violurile însoţite de crime...Vinovaţi erau făcuţi românii, autorităţile, cărora li se reduseseră efectivele de asigurarea ordinii... Şantajul rus, efectuat de Vâşinschi asupra oamenilor politici a făcut pe unii să se alinieze în spatele opresorului, în timp ce Stalin i-a ordonat lui Gheorghiu-Dej să-l elimine pe Iuliu Maniu din viaţa politică şi imediat să treacă la împărţirea pământurilor.

Deoarece Primul ministru, generalul Nicolae Rădescu, căuta să ţină demnitatea românească, să reintroducă ordinea şi să apere dreptatea socială prin amânarea reformei agrare până la întoarcerea ostaşilor de pe front (primii îndreptăţiţi a fi împroprietăriţi), Vîşinschi a trecut la acţiunea de înlocuire a lui. De la Moscova a adus un comando de 8 terorişti conduşi de un Bogdenco, a scos patrule de NKVD-işti şi tancurile în Bucureşti şi ducându-se la Rege a bătut cu pumnul în masă strigând: Yalta sunt eu. Detaliile se cunosc... Şi România în fapt a intrat în sistemul sovietic pe care 1-a urmat cu străşnicie, adică a devenit o anexă a comunismului.


CARTEA ALBĂ A SECURITĂŢII 195/111/Agentura Muntenia Rezidenţa Călăraşi/Notă nr.178 13 martie 1945/

Chiar în ziua în care dr. Petru Groza a fost însărcinat cu formarea guvernului, prefectul judeţului Ialomiţa, C.Niculescu, a şi dat ordine telefonice tuturor primarilor F.N.D., în comunele unde au fost instalaţi, ca, imediat, cu cei care voiesc a primi pământ de la boieri, să procedeze la împărţirea moşiilor după bunul plac, fără nici o formalitate, fără nici o asistenţă din partea vreunei autorităţi, prin măsurarea cu sfoara.

Până în prezent, de pe teritoriul judeţului Ialomiţa au fost împărţite următoarele moşii: în comuna Căzăneşti, moşiile Cantacuzino, Radu Sava, colonel Borse şi Minculescu; în comuna Dragalina, moşiile Harlin, 360 ha expropriate, şi Bolomei; în comuna Independenţa, moşia Jean Bădulescu, 200 ha; în comuna Borduşelu, moşiile Dumitru Popescu şi Elena Poenaru; în comuna Radu Negru, moşiile Vasile Afenduli, 115 ha, şi Măicănesele; în comuna Dragalina s-au mai împărţit următoarele moşii: Nicolae Manolescu, 98 ha, Baloianu, 52 ha, moşia Ana Suter, 85 ha şi moşia Lepădatu, 270 ha; în comuna Tonea, moşiile: Nicu Ştreang, 55 ha, ing.Pelian, 75 ha şi Aurelian Bentoiu, 150 ha; în comunele Cocora şi Colelia, moşiile: Mavrocordat Ghica, 250 ha şi Paraschiva Butu, 245 ha.

Impărţirea s-a făcut între puţinii membrii F.N.D. de pe raza acelor comune, oameni care nu au nici un fel de mijloc de a lucra acest pământ şi, chiar dacă au mai avut câteva pogoane, le-au avut în parte, astfel că au şi început unii să-şi negocieze pământurile pe care le-au primit în urma acestor împărţiri. Se semnalează un caz de pe moşia Jean Bădulescu, din comuna Independenţa, unde, după ce locuitorii şi-au împărţit pământul, călcând şi stricând cea mai mare parte din semănăturile de toamnă, moşierul, venit la faţa locului, a tratat cu aceşti locuitori, preluând de la unii pământurile sub formă de arendă. În unele comune a intrat panica şi ţăranii se duc la primăriile locale, retrocedând pământurile, cu rugămintea de a fi şterşi definitiv de pe acele liste, căci, cândva, regimul se va schimba şi vor fi şi ei prigoniţi, ca şi legionarii.

După ce s-a făcut parcelarea pământului din raza comunei Rosetti, au venit la faţa locului şi câţiva bătrâni, care, după câteva zicale româneşti şi sfaturi bătrâneşti, au convins pe acei locuitori, care au venit în acel scop, anulând această împărţire şi gonind pe primar şi pe ceilalţi consilieri comunali.



- A.S.R.I., Fond "D", dosar nr.4 204, f. 184./1945 - G E N O C I D

LA cinci luni după jocul procentelor făcut pe spatele poporului român şi cu o lună înainte de a-şi da sufletul, Franklin D. Roosevelt primea pe 8 Martie 1945 de la Winston Churchil o telegramă prin care se spunea: "...Sunt convins ca dv. ca şi mine, veţi fi atât de contrariat de recentele evenimente din România. Ruşii au reuşit să instaleze prin forţă şi prin declaraţii înşelătoare un guvern comunist minoritar ..."

Şi România ajunsese la discreţia Rusiei.

Tot în acest an 1945, în rechizitorul de la Nurenberg, Francois de Menthon, procurorul general francez, subliniind dimensiunea ideologică a acestor crime, spunea: "îmi propun să demonstrez că fără excepţie criminalitatea organizată rezultată din ceea ce îmi voi permite să numesc crimă contra spiritului, vreau să zic dintr-o doctrină care neagă toate valorile spirituale, raţionale sau morale, asupra cărora popoarele au încercat de milenii să progreseze condiţia umană, urmăreşte (acum să arunce umanitatea nu în barbaria naturală şi sălbatică a popoarelor primitive, dar într-o barbarie demonică fiind conştientă ea însăşi şi folosind toate mijloacele materiale puse la îndemână de ştiinţa contemporană la dispoziţia omului...

Aceste crime comise deliberat au dus la exterminarea a milioane, de oameni nevinovaţi în omenire, sau după cum vom vedea la sute de mii la Români. Acesta a fost un genocid şi în sfera acestei noţiuni intră asasinate de persoane sau de grup, exterminare prin foame, frig sau muncă forţată, ducerea în sclavie lipsiţi de cele mai elementare condiţii de viaţă (de hrană, apă şi chiar aer...), deportările comise împotriva populaţiei civile şi persecuţiile pentru motive politice, rasiale, religioase. Anul 1945 a fost şi anul când după acel 6 Martie s-a generalizat genocidul regional cum era până atunci (asupra Basarabie) la întreaga ţară, după modelul sovietic dar cu instrumente româneşti dirijate de "eliberatori".

Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0006]
Sursa:universulromanesc.com