vineri, 31 ianuarie 2014

Ce sunt visele cu adevarat? Visele corpului spiritual, corpului cosmic si corpului nirvanic(partea 3)


Al cincilea corp, corpul spiritual, transcende taramul individual si taramul timpului. Sunteti acum in eternitate. Visele nu se mai refera la voi in calitate de indivizi, ci se refera la constiinta intregului. Va este dezvaluit intregul trecut al existentei in totalitatea ei; viitorul ramane insa ascuns.
Toate miturile creatiei au fost create din al cincilea corp. Ele sunt identice unele cu altele. Simbolurile se schimba, expunerile se modifica putin, dar fie ca sunt crestine, hinduse, iudaice sau egiptene, miturile creatiei (relatand felul in care lumea a fost creata, cum a fost adusa la existenta) sunt paralele unele cu altele; ele contin un intreg curent de similitudini. De exemplu, exista marturii similare despre marele potop in Intreaga lume. Nu exista nicio marturie de ordin istoric. Totusi, marturia exista; si ea exista in al cincilea corp, in corpul spiritului. Al cincilea corp poate visa despre acest lucru.
Cu cat va cufundati mai mult in profunzimile interioare, cu atat va apropiati mai mult de realitate. Visele fiziologice nu au o realitate prea mare. Ele au realitatea lor proprie, dar nu sunt foarte reale. Visele eterice au o realitate mult mai mare, visele astrale au o realitate si mai mare, in timp ce visele mentale sunt aproximativ reale si, in final, in al cincilea corp, visele imbraca un caracter autentic real. Iata calea de cunoastere a realitatii. A-i da numele de vis nu este foarte adecvat, cu toate ca – dintr-un anumit puna de vedere – acesta va fi un vis in masura tn care realul nu este prezent in mod obiectiv. Ea are propria sa obiectivitate, insa se desfasoara in calitate de experienta subiectiva.
Doua persoane care au devenit constiente de al cincilea corp pot avea acelasi vis in acelasi timp. Pana la acest nivel acest lucru era imposibil. De obicei, visul in comun nu poate exista; din al cincilea corp insa, mai multe persoane pot avea, simultan, acelasi vis. Din aceasta cauza visele sunt, intr-un anumit fel, obiective. Avem posibilitatea de a compara insemnarile. In acest fel, un mare numar de persoane, care au visat in al cincilea corp, au ajuns sa cunoasca aceleasi mituri. Aceste mituri nu reprezinta creatia unor indivizi izolati. Ele au fost elaborate de anumite scoli, de anumite traditii aflate in colaborare unele cu altele.
Deci al cincilea tip de vis este mult mai real, intr-un anumit fel, celelalte patru sunt ireale in masura in care sunt individuale. Nimeni nu isi poate verifica experienta; nu exista nici un mijloc de a-i masura validitatea, de a sti daca ea este sau nu un produs al imaginatiei. O fantasma este o proiectie; un vis este ceva care nu are existenta ca atare, dar poate fi experimentat. Cu cat mergeti mai in profunzime, cu atat visele sunt mai putin fantasmagorice, cu atat sunt mai putin imaginare. Obiectivitatea lor, realitatea lor, autenticitatea lor este mai mare.
Toate conceptele teologice se nasc in al cincilea corp. Ele sunt exprimate in mod diferit, terminologia lor, conceptualizarea lor sunt diferite dar, in esenta lor, sunt identice. Sunt visele celui de al cincilea corp.
Prin corpul al saselea, corpul cosmic, atingeti limita ce se afla intre constient si inconstient, intre materie si spirit. Al saselea corp viseaza despre cosmos. Atingeti limita constientei, unde si inconstientul devine – la ramdul lui – constient. Totul este constient st viu. Chiar si ceea ce numim materie face parte din constiinta. In al saselea corp se realizeaza visele miturilor cosmice. Ati trecut dincolo de individual, ati trrecut dincolo de constient, ati trecut dincolo de timp si spatiu, dar limbajul este inca prezent. El arata ceva, el indica un lucru specific.
Teoriile despre Brahma, despre maya, teoriile unitatii, ale infinitului, toate au fost concepute prin al saselea tip de vis. Cei care au avut vise in dimensiunea cosmica au creat marile sisteme, marile religii. In al saselea corp visele sunt de ordinul fiintei si nu de ordinul ne-fiintei: ele sunt de ordinul existentei pozitive, nu de ordinul non-existentei. Ramane un anumit atasament fata de existenta, si – de asemenea -o teama de non-existenta. Materia si spiritul formeaza un intreg, o unitate; dar nu este si cazul existentei non-existentei, al fiintei si ne-fiintei. Ele raman separate. Aceasta este ultima limita ce trebuie trecuta.
Al saptelea corp, corpul nirvanic, trece frontiera pozitivului si face saltul in neant. El are propriile sale vise, vise ale non-existentei, vise ale neantului, vise ale vidului. Afirmatia a fost parasita, si nici negatia nu mai este o negatie; neantul nu insemna vacuitate totala. Mai exact, vacuitatea totala este si mai infinita. Pozitivul are – neaparat – limite, ci nu poate fi infinit. Numai negativul este lipsit de frontiere.
Deci, al saptelea corp are tipul sau propriu de vis. Formele si simbolurile ii lipsesc – nu mai exista decat absenta formei. Sunetele nu mai exista; exista doar o absenta a sunetelor: tacere absoluta. Aceste vise ale tacerii sunt o totalitate si ele sunt fara sfarsit.

Sursa:http://www.almeea.com/ce-sunt-visele-cu-adevarat-partea-3-visele-corpului-spiritual-corpului-cosmic-si-corpului-nirvanic/

miercuri, 29 ianuarie 2014

Plaiul Foii-Cojocaru-Voina (muntii Iezer-Papusa)


8. Plaiul Foii – Cojocaru – Voina
Marcaj: Plaiul Foii – Cojocaru, triunghi roșu; Cojocaru – Voina, triunghi roșu (sau albastru).
Durata: Plaiul Foii – Cojocaru, 6 – 7 ore; Cojocaru – Voina, 6 – 7 ore.
Caracteristici: Traseul nu este accesibil iarna. Este recomandabil ca acest drum lung să fie împărțit în două zile, cu pauză la Cojocaru.
Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-muntii-iezer-papusa/

luni, 27 ianuarie 2014

Al dracului pescar


Sursa:pasiuneapescuitului.blogspot.com

Iuliu Maniu in lupta cu dictatura


Iuliu Maniu în luptă cu dictatura
de Cicerone Ionitoiu


Iuliu Maniu, depozitarul ideologiei partidului, a acţionat totdeauna nu ca un politician de rând stăpânit de patime şi dorinţe personale, ci ca un adevărat om de stat preocupat numai de interesul ţării căreia îi jurase credinţă şi devotament. Şi nu a ezitat să-i atragă atenţia şi celui ce se încoronase fără a-şi respecta cuvântul, că poporul este singurul suveran ce investeşte şi cere să fie respectat în năzuinţele lui.
 Este semnificativ, în însemnările lui Ion Mihalache, momentul hotărâtor în care Maniu a cerut fiecăruia din conducere să se pronunţe cu privire la prinţul Carol al-II-lea:„Maniu a ţinut o cuvântare aproape plângând, în care arată că se împlinesc 39 de ani de când face politică fi că nu i s-a întâmplat să fie înfrânt, că el se supune, dar nu-si ia răspunderea".
 Despre împrejurările în care a avut loc restauraţia, Iuliu Maniu a spus că „a fost o necesitate în scopul unei guvernări linistite care nu se putea face în absenţa unui pretendent la Tron susţinut pe baza drepturilor sale legitime de opinia publică a întregii ţări si că d-na Lupescu nu trebuia să se întoarcă în ţară". În noaptea sosirii s-a înţeles cu Maniu că va intra în Regenţă, dar a doua zi a cerut lui Ion Mihalache şi Grigore Iunian ca să fie rege.
 Maniu, ca să legalizeze monarhia, a aranjat, cu acordul Regelui, ca pe 20 septembrie 1930 să fie încoronat la Alba Iulia împreună cu Alteţa Sa Regală Principesa mamă Elena şi în acest sens a început pregătirile. Dar la începutul lui august, revenind în ţară Lupeasca, totul s-a schimbat şi regele n-a mai ţinut cont de hotărârea luată.
 Regele s-a înconjurat de o camarilă condusă de Puiu Dumitrescu şi Gabriel Marinescu neadmiţând schimbarea lor, fapt ce nu l-a admis Preşedintele Consiliul de Miniştri şi a dus la demisia acestuia.
 De aici, văzându-se tendinţa regelui spre o guvernare personală prin elemente politice care să i se subordoneze, a început conflictul între Carol al-II-lea şi Maniu (care a durat până la înlăturarea regelui).
 În această înfruntare, regele a recurs la manipularea oamenilor politici împotriva lui Maniu, la ruperea unor personalităţi ale partidului lui Maniu şi la înscenări, cum a fost afacerea Skoda, însă nimic nu l-a putut clinti pe Maniu în lupta deschisă începută cu tendinţele dictatoriale ale regelui.
 Încă din vara anului 1932, Iuliu Maniu, în declaraţiile făcute pe perioada campaniei electorale, a subliniat că „nimic durabil nu se va putea realiza în România câtă vreme nu era lichidată camarila".
 Iuliu Maniu n-a acceptat să facă compromisuri pe spatele ţării şi de dragul regelui de a conduce nerespectând constituţia. Datorită acestui fapt a ripostat împreună cu Ion Mihalache când oamenii din camarilă, generalii Dumitrescu şi Marinescu, au trecut peste autoritatea ministrului de interne, prin declaraţii jignitoare şi nesupunere.
 Faţă de manevrele Palatului care urmărea să destrame partidul prin acapararea unor fruntaşi atraşi de mirajul puterii, Iuliu Maniu nu s-a angajat în lupte fratricide, ci a ştiut să se retragă evitând dizidente sau rupturi, lăsând pe alţii să navigheze în apele tulburate de Lupeasca, fiindcă ea era în miezul camarilei.
 Pur şi simplu Maniu şi-a dat demisia şi de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi din a Partidului retrăgându-se în aşteptare la Bădăcin, spre exasperarea multora, care-l credeau decapitat. Dar el ştia să aştepte cu folos fiindcă deşi se plimbase cu regii nu-şi pierduse simţul comun. Rămânea mereu ataşat plebei, Iorga, făcând aluzie la verticalitatea lui Maniu, spune: „nici dracul nu-i vine de hac egumenului de la Bădăcin".
 Stere Diamandi în „Gândul vremii" din 15 martie 1934 analizându-l pe „sfinx" spune: „Maniu are grijă să-si stăpânească revolta, să înăbuşe durerea ca nu cumva sub imperiul mâniei de o clipă, să cârtească cu gândul sau cu vorba împotriva a ceea ce s-a înfăptuit după veacuri întregi de trudă, jertfe si necontenită aşteptare, 
 Iuliu Maniu si-a făcut pe deplin datoria. Intră în caracterul lui să nu se hotărască decât pe raţiunile conştiinţei sale, în această privinţă, este unul dintre puţinii oameni politici pentru care conştiinţa e pe primul plan al preocupărilor sale. Cum de asemenea puţini sunt oamenii politici care să vadă ca Iuliu Maniu în morala creştină factorul hotărâtor al progresului nostru naţional. Pentru d-sa, religia creştină nu înseamnă o simplă nomenclatură istorică sau o reminiscenţă pitorească din anii copilăriei, ci o forţă activă inepuizabilă şi veşnic proaspătă. De aici şi tăria acestui om politic ca ţinută dârză şi neinfluenţat de contingentele mărunte ale vieţii."
 Demisia lui Iuliu Maniu se producea într-un moment când situaţia internaţională se încurca prin venirea la putere a lui Hitler (pe 30 ianuarie, în Germania), iar pe plan intern se degrada datorită politicii nefaste a lui Carol al-II-lea, care făcea şi desfăcea guverne. Începuse să se intensifice propaganda, atât din răsărit cât şi din apus, pe teritoriul României, provocându-se incidente din ce în ce mai grave, ce vor face să curgă sânge.
Sub guvernul Vaida Voievod asistăm la astfel de acte. El va fi şi cel căruia-i va plăcea să se mândrească cu denumirea de naş al „Gărzii de fier".
 Manevrele „hidrei care s-a încuibat în jurul Palatului" (aşa era considerată camarila de Iuliu Maniu), au început sa se accentueze după întoarcerea lui I. G. Duca din străinătate unde îşi luase angajamentul dizolvării Gărzii de fier, fiindcă se pronunţase pentru o alianţă cu Germania. Aşa că, actul de la 7 noiembrie 1933, prin care Duca era însărcinat cu noul guvern şi ţinerea de alegeri, nu a mai surprins pe nimeni; după cum nici dizolvarea „Gărzii de fier" din 9 decembrie 1933 n-a mai fost o surpriză.
 Tragedia s-a petrecut pe 29 decembrie 1933 când, I. G. Duca, plecând de la Palat, a fost împuşcat pe peronul gării Sinaia de legionari. Aşa era asasinat un prim-ministru cu complicitatea regelui Carol al-II-lea.
 Tot el, Carol al-II-lea, urmărea să asasineze politiceşte un alt prim-ministru, pe Iuliu Maniu, prin intermediul afacerii Skoda, dar nu a feuşit. Partidul Naţional-Ţărănesc a cerut o anchetă parlamentară care s-a format din 30 de deputaţi şi 23 de senatori, reprezentanţi ai tuturor partidelor, şi care l-au audiat pe Iuliu Maniu, în faţa acestei Comisii, Iuliu Maniu a dezvăluit toată înscenarea şi a prezentat actele originale şi pe cele falsificate. Adresându-se Comisiei, Preşedintele Iuliu Maniu a spus, printre altele, în iulie 1934: 
„Domnilor, nu ştiu cine putea avea interesul să încerce un asasinat moral contra unui fost prim ministru al ţării. Eu înţeleg: oamenii politici pot fi incomozi multor persoane, se întâmplă; înţeleg ca aceşti oameni să fie trimişi pe cealaltă lume, se întâmplă, se poate explica prin interesul de stat; dar ce interes de stat poate fi în aceea că, cu voie şi cu fals să pecetluieşti ruşinea pe seama unui stat, că a avut un prim ministru care a fost un ticălos, aceasta n-o mai înţeleg!... Pe mine nu reuşesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu de la hotărârile mele nu mă schimb, eu ce cred că este bine pentru ţară şi pentru neam, asta fac". 
 Maniu, prezentând situaţia, a demonstrat că s-a falsificat un proces-verbal de către primul comisar regal, colonelul Pomponiu, şi că s-au făcut intervenţii pe lângă reprezentantul firmei Skoda, Seletzki, pentru a declara în defavoarea primului-ministru sub care s-a semnat contractul cu firma Skoda. Ion Scurtu în cartea „Din viaţa politică a României (1926-1947)", la pag. 317 prezintă situaţia reală: 
 „După ce a prezentat originalele, Iuliu Maniu a depus pe biroul Comisiei de anchetă parlamentară fotocopiile unor documente din care rezulta că regele Carol al -II-lea dăduse dispoziţia confidenţială pentru implicarea într-o formă oarecare a lui Maniu sau a anturajului său în afacerea Skoda. Documentele depuse erau un bilet scris de mâna lui Carol pentru colonelul Pomponiu si un proces-verbal scris de mâna grefierului militar Ilie, în care era consemnată depoziţia lui Bruno Seletzki; în acest proces-verbal colonelul Pompoiu intercalase cu mâna lui câteva corecturi şi o adăugire de cinci rânduri. 
 Procesul-verbal de audiere, dactilografiat cu intercalările respective, a fost semnat de Seletzki, căruia, în prealabil, i se citise originalul nefalsificat, fără ca acesta să sesizeze denaturarea (din care rezulta un indiciu asupra unor comisioane de care ar fi profitat Romulus Boilă). 
 Originalul procesului-verbal falsificat de Pomponiu fusese păstrat în seiful Procuraturii militare, de unde a fost sustras, împreună cu notiţa regelui, de doi subofiţeri grefieri, si vândut cu 100 000 de lei avocatului Rappaport, apărătorul lui Seletzki în proces, care l-a predat lui Iuliu Maniu."
 Guvernul comunist care, la dispoziţia Moscovei, a înscenat procesul conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc, s-a folosit şi de această falsă afacere pentru a crea „atmosferă", subliniind-o în raportul de trimitere în judecată, în felul următor: 
 „România a fost transformată într-o ţară depen¬dentă de monopolurile internaţionale. Conducătorii naţional-ţărănisti au fost amestecaţi în afacerea «Skoda»..."
 Urmărind falsificarea istoriei, agenţii NKVD-ului din România de după 1945, vor acuza, după cum vom vedea, PNŢ-ul de pregătirea drumului fascismului, pentru a masca infiltraţiile comuniste din acea perioadă şi colaborările lor cu fasciştii, după cum vom vedea.
 Sângele nevinovat începuse să curgă în Europa. După ce ţăranii, şi nu numai ei, fuseseră şi erau încă seceraţi de mitralierele lui Stalin, după ce infiltraţiile comuniste se simţeau peste tot, şi-n ţara noastră de asemenea, numai la un an de la venirea lui Hitler la putere, a fost asasinat Cancelarul Austriei - Dolffuss şi la şase luni diferenţă (în acelaşi an) au fost asasinaţi şi regele Alexandru al Iugoslaviei cu Louis Barthou (Ministrul de externe francez), Albert I regele Belgiei, Kurt von Schleicher (cancelar german)...
 În acelaşi an, printre sutele de asasinaţi din URSS se numără şi tovarăşul de luptă al lui Stalin, Kirov, căzut la comanda călăului.
 Kominternul nu se juca, îşi exportase agenţii şi la noi, unde nu exista un partid comunist, ci o secţie a Kominternului din România, având ca şef pe Eugen Iacobovici, care, fiind în pericol cu descoperirea celor ce manevraseră Griviţa din 1933, a fost chemat la Moscova şi înlocuit cu Ana Pauker (cumnata lui), anunţată ca moartă (prin otrăvire) în URSS, dar, în realitate, prezentă pe plaiurile româneşti, sub numele de Măria Grigoraş, cu buletinul de populaţie nr. 34163/5732 din 15 octombrie 1934, eliberat de primăria din Piatra-Neamţ.
 Fiind inapţi în munca de partid, comuniştii existau, în această perioadă, în URSS, şi sub denumirea partidului comunist din exterior. Am zis că existau atunci, fiindcă, până în 1937, Stalin a reuşit să-i lichideze, bineînţeles şi cu concursul Anei Pauker. Dar ea şi-a scăpat viaţa în temniţele româneşti, după ce trădase siguranţei legătura ce-i venise din URSS.
 În iulie 1936, lotul complotiştilor comunişti, ce lucrau la dispoziţia Moscovei, a fost judecat la Craiova, iar rechizitoriul l-a făcut Comisarul Regal, colonelul magistrat Popescu P. Cetate. Printre altele a spus: 
 „... Avem aici în boxă unul dintre cele mai importante nuclee comuniste din ţară, în frunte cu Ana Pauker, «ambasadoarea» pentru România a Kominternului rus... Comunismul este cancerul omenirii, iar dictatura proletariatului e mai periculoasă ca despotismul antic... Care sunt rezultatele? La Kiev, Troţki, înainte de a fi mazilit, ţinea cândva un discurs. Un lucrător, Efimov, a vorbit apoi în contradictoriu. A venit la tribună cu un baston si a zis: - Acest baston vă va povesti istoria revoluţiei ruse, înainte de revoluţie ţara era guvernată de aristocraţi, pe care vi-i înfăţişează mânerul de fildeş al acestui baston. Fierul de jos reprezintă pe ocnaşi. Mijlocul bastonului pe muncitori şi ţărani. Lucrătorul tăcu o clipă. învârti bastonul cu mânerul în jos. 
 „- Tovarăşi s-a făcut revoluţia, s-a răsturnat situaţia. Acum aristocraţii stau jos, ocnaşii sus, iar voi, muncitori şi ţărani tot unde vă găseaţi înainte! - Efimov a fost împuşcat...
 E un lucru cunoscut că peste tot pământul există mişcări intense, în toate clasele sociale, care apar ca o stare de nemulţumire generală, provocate de revendicări pe care le înţelegem, dar şi de pofte şi dorinţe pe care demagogii le aţâţă spre a le specula şi pe care societatea nu le poate satisface. 
 Trăim într-adevăr o epocă unde revoltele sunt peste tot, de război care ameninţă, de crize economice, griji politice, turburări sufleteşti, dezlănţuiri de patimi, friguri de arivism etc. însă, dintre toate aceste stări, cele mai periculoase din toată omenirea şi civilizaţia sunt: dictatura proletariatului, comunismul, bolşevismul... Mentalitatea comunistă se caracterizează peste tot, printr-o ură contra tuturor superiorităţilor, fie a bogăţiei, fie chiar a inteligenţei. 
 În aceste cuvinte magice: dictatura proletariatului sau dictatura maselor, toţi mediocrii şi neisprăviţii întrevăd o feudalitate nouă, unde subordonaţii să devină şefi, instituind o feudalitate nouă în profitul lor; tocmai astăzi când în evoluţia actuală a lumii, rolul capacităţii a devenit mult mai important ca altă dată. Mentalitatea şi curentele internaponaliste-comuniste încep să bată în retragere şi vor fi înfrânte de puterea inteligenţei, posedată de elita intelectuală şi morală a societăţii omeneşti. Dar, mai presus de orice, toate aceste pericole sociale vor fi dominate de forţa lucrurilor, cam e superioară acestor doctrine bolnăvicioase. 
 Comunismul nu cunoaşte nici sentimentul social, nici al onoarei, nici pe cel moral sau patriotic. Acestea sunt slăbiciuni burgheze. Scopul Kominternului este întronarea proleta¬riatului, transformarea lumii într-un imperiu sovietic prin distrugerea statelor naţionale. Acest Komintern, văzând că vechile agitaţii de care se servesc agenţii comunişti pentru a produce dezorientarea, nu duceau la rezultatul visat, au dat ordin ca aceşti agenţi să formeze un front zis «popular» intitulat antifascist, în care să trâmbiţeze lupta contra războiului şi să pozeze ca apărători ai libertăţii maselor şi în care să pătrundă sub acele măşti mistificatoare de care am pomenit, spre a le răzvrăti, iar prin violenţă să schimbe actuala stare de lucruri."
 În acelaşi an, 1936, Ion Mihalache, Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, în discursul aniversării unui deceniu de la fuziune spunea: 
„... Democraţia nu înseamnă însă demagogie şi anarhie, ci utilizarea politică a forţelor sociale şi naţionale, disciplinate în cadrul intereselor de Stat şi potrivit cu noile sale cerinţe şi în ritmul vremurilor. Democraţia nu înseamnă comunism. Comunismul înseamnă dictatura minorităţii, ca si fascismul, ca si nazismul. Democraţia este prin urmare, baraj comunismului, baraj dictaturii, si albe si roşii."
 Viaţa politică internă a României se degradează datorită regelui Carol al-II-lea, care, încercând să-şi deschidă drumul unei dictaturi personale, şi-a găsit o unealtă docilă, capabilă de orice, în persoana lui Gută Tătărăscu, şi, în acelaşi timp, urmăreşte fărâmiţarea celor două partide, PNL şi PNŢ, şi atragerea a cât mai mulţi fruntaşi care să se alinieze politicii lui.
 În ţară, în cursul anului 1934 îşi făcuse apariţia şi Gestapoul (poliţia secretă de stat a lui Hitler), având ca victimă tot sufletul poporului român, iar patru prim-miniştri, până la sfârşitul anului 1940, vor fi ciuruiţi de gloanţe: I. G. Duca, Armând Călinescu, Nicolae lorga şi generalul Gheorghe Argeşeanu. Vom fi un unicat, mai ales că alţi patru prim-miniştri vor fi exterminaţi de comunişti după ce Rusia îi va instala la putere.
 Lupta pentru putere pe căi oculte devine preocuparea principală a multora, încurajaţi de camarila regelui.
Pe 25 februarie 1935 se înfiinţează Frontul românesc sub conducerea lui Alexandru Vaida Voievod (care va fi exclus din Partidul Naţional-Ţărănesc).
La mai puţin de o lună, pe 20 martie 1935, sub denumirea de „Partidul Totul pentru Ţară", reapare Garda de fier, de data aceasta având ca preşedinte pe generalul Zizi Cantacuzino, despre care se zice că generalul L. Barthou ar fi spus: „Este un om pe care trebuie să-l închizi pe timp de pace si să-l eliberezi pe timp de război". 
Nicolae Iorga într-un comentariu scrisese că generalul, mucalit şi cinic, afirmase: „Uiţi-vă la mine! S-a suit scroafa-n copac. Adică, din ordinul căpitanului meu am devenit şeful partidului - Totul pentru Ţară."


Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-018)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/887-Iuliu-Maniu-în-luptă-cu-dictatura

duminică, 26 ianuarie 2014

CALEA FERATĂ FLAM - Lumea Apelor(Calea spre paradis)


CALEA FERATĂ FLAM - Lumea Apelor

TRASEUL: Din Flam până în Myrdal, în Norvegia
DURATA: 1 oră

» Un traseu ce nu trebuie ratat când vizitezi ținutul fiordurilor, Calea Ferată Flam pleacă dintr-un sat de pe malul Fiordului Aurlands și trenul urcă o pantă mai abruptă decât oricare alta din lume, cu ecartament normal și fără roți zimțate. Pe o distanță de numai 19 km, trenul străbate o diferență de nivel de mai bine de 865 m și ajunge pe platoul muntos Myrdal în mai puțin de o oră. Calea Ferată Flam își serbează a 70-a aniversare în acest an. De remarcat: Admiră cascada Rjoandefossen, cu o cădere liberă de 140 m, și cascada Kjosfossen, care curge de la 100 m înălțime; fermele care abia se agață de pantele abrupte ale muntelui; cele 20 de tuneluri care străpung piscurile alpine.
Sursa:http://www.natgeo.ro/traveler/9964?start=1

vineri, 24 ianuarie 2014

Treptele pacatului


Treptele păcatului

"Nu dati loc diavolului", ne spune Sfântul Apostol Pavel (Efes. 4,27). Dar acest lucru reuseste să-l facă numai cel care urăste din suflet păcatul si se împotriveste diavolului de la primul atac. Sfânta Scriptură numeste păcatul "furnico-leu" (Iov. 4,11), deoarece dacă la început diavolul seamănă gândul rău, care este cât o furnică, mai târziu, dacă nu-l vom îndepărta prin împotrivire si rugăciune, el va ajunge la puterea leului. Pentru aceasta trebuie să cunoastem care sunt treptele păcatului, de când ne ispiteste diavolul, până când ne robeste desăvârsit, ducându-ne la pierzarea cea vesnică.
Primele trepte ale fiecărui păcat îsi au sediul în mintea, cugetarea si imaginatia noastră. Sfântul Apostol Iacob ne spune: "Fiecare este ispitit când este tras si momit de însăsi pofta sa. Apoi pofta zămislind naste păcatul" (Iacob 1,14-15). Păcatul îsi are originea în gândurile viclene, pe care diavolul le strecoară în mintea noastră. Prin ruperea legăturii harice cu Dumnezeu, datorită păcatului strămosesc, diavolul are puterea de a intra în mintea noastră si de a strecura gânduri păcătoase si imagini păcătoase. Pentru că, după căderea lui Adam si a Evei, diavolul are posibilitatea să pătrundă în mintea omului, care nu este acoperită si întărită de darul Duhului Sfânt. Lipsa noastră de atentie în ceea ce priveste gândurile necurate este întâia cedare periculoasă în fata diavolilor. Iar acest lucru este putin cunoscut de cei mai multi oameni.

1. Prima treaptă a păcatului este aceea în care crestinul face o faptă bună, dar urmăreste un scop rău. "Să facem toate spre slava lui Dumnezeu" (Col. 3,17), ne spune Sfântul Apostol Pavel. Dacă facem o faptă bună spre a fi lăudati de oameni, vom pierde plata de la Dumnezeu.
2. A doua treaptă a păcatului este aceea în care crestinul nu lucrează desăvârsit fapta bună. De exemplu: Când cineva se roagă lui Dumnezeu cu mândrie, cu mintea risipită sau când dă milostenie din lucruri furate.
3. A treia treaptă a păcatului este momeala. Momeala este gândul simplu sau icoana a ce va fi adus în inimă în chip lămurit de diavol.
Dar cum ne ispiteste diavolul prin gânduri? Mai întâi atacă mintea noastră cu diferite gânduri, care aparent nu au nici o legătură cu păcatele. Aceste gânduri se pot grupa în gânduri trupesti si gânduri viclene. Gândurile trupesti vor încerca să împingă omul spre imoralitate. Iar gândurile viclene vor provoca tot felul de gânduri lipsite de judecată.
Cei mai multi oameni cred că numai lucrarea cu fapta a păcatelor este oprită. Dar înainte de a păcătui cu fapta, omul greseste de mai multe ori cu gândurile si imaginatiile păcatului. Dar să cercetăm cu atentie această metodă a diavolului. Mai întâi, gândurile urmăresc să îndepărteze pe om de la lucrarea virtutilor. Astfel, diavolul vine în mintea noastră si ne aduce aminte de viata noastră din tinerete, ca astfel să deznădajduim si râvna noastră spre cele sfinte să se ofilească. Asa l-a ispitit diavolul pe Sfântul Antonie cel Mare, reamintindu-i bogătia, ocrotirea surorii sale, datinile si păcatele neamului, iubirea de arginti, iubirea de slavă desartă, pofta multor feluri de mâncăruri si celelalte desfătări ale tineretii sale. După aceasta i-a înfătisat asprimea virtutilor si osteneala cerută de ea. Asadar, diavolul speculează toate cele de care are lipsă cineva atunci când se luptă pentru virtutea sa.
Drumul virtutilor este greu si aspru, în timp ce drumulpăcatelor este usor si lipsit de obstacole. Dacă aceste două metode nu reusesc, atunci diavolii seamănă în mintea noastră gânduri spurcate si necurate. Când mintea noastră nu râvneste cele sfinte si rămâne fără lucrare, ea va fi atacată de diavoli prin gânduri păcătoase si viclene. Te întrebi cum de ti-au venit astfel de gânduri? Vrăjmasul nostru diavol le-a semănat cu voia sau fără voia ta. Oricum, el este întotdeauna principalul autor. El deschide usa cugetării tale si intră în mintea ta si seamăna neghina. Iar peste putin timp ea va prinde rădăcină si va înăbusi toată curătenia noastră. Facem păcate atunci când revenim adesea asupra gândurilor rele. Cum putem să rezistăm la aceste atacuri? Pentru început trebuie să vedem dacă aceste atacuri cu gânduri viclene care vin asupra noastră sunt sau nu din vina noastră. Pentru că nu păcătuim atâta vreme cât vom izgoni repede gândurile rele din mintea noastră.
4. A patra treaptă a păcatului este însotirea. Insotirea este convorbirea noastră cu diavolul, cu gândurile care au apărut în inima noastră în chip pătimas sau nepătimas. In această treaptă a păcatului, diavolul înaintează si mai mult. El ne atacâ cu gândurile care ne îndeamnă să săvârsim direct păcatul. Acestea sunt gândurile care nasc în noi dorinte păcătoase si ne provoacă simturile.
5. A cincea treaptă a păcatului este lupta, care trebuie să înceapă si să continue pe toate treptele. Războiul acesta al nostru cu diavolii este o adevărată mucenicie dacă ne păstrăm mintea curată. Sufletul consimte să stea de vorbă cu acel diavol si cunoscând că acele gânduri îl duc în păcat, începe a se lupta mintea cu ele. Sfântul Macarie Egipteanul spune că mintea noastră trebuie să fie războinică si că are putere să răspundă cu forte egale atacurilor diavolesti. Ea se poate împotrivi gândurilor si poate să le contrazică. Important este însă ca mintea noastră să lupte. Si atunci va veni în ajutor darul Duhului Sfânt si va alunga pe demoni. Pentru că atunci când Dumnezeu vede că ne luptăm cu gândurile, vine si ne ajută cu harul Său. Iar acest lucru se întâmplă pentru că războiul împotriva gândurilor deschide calea spre sfintenie.
Sfântul Ioan Scărarul ne învată că ochiul veghetor curătă mintea. Este însă nevoie de mare atentie la pricinile păcatelor în viata de zi cu zi, care este pricina gândurilor rele. Este nevoie de atentie chiar si în timpul somnului si al linistii. Sfântul Ioan Scărarul ne spune: "Este un diavol care, venind la noi când ne întindem în pat, ne săgetează cu amintiri urâte si murdare, pentru ca neridicându-ne la rugăciune din trândăvie si neîntrarmându-ne împotriva lui, să adormim în gânduri murdare si să avem vise spurcate. Să fim atenti ca să nu ne înselăm. Metoda aceasta cu gânduri rele si păcătoase este devastatoare si nenumărati oameni cad pradă si victime. Usa mintii noastre, deschisă gândurilor rele, lasă să pătrundă în inimă germenii purtători de păcate de moarte, care întunecă mintea si tulbură inima si face pe om pradă usoară diavolilor. De aceea, când suntem invadati de cugete rele si viclene, să ne păzim mintea rugându-ne si spovedindu-ne la duhovnic. Iar Dumnezeu ne va ajuta cu Harul Său cel mântuitor, aducând pacea si sfintenia sufletelor noastre.
6. A sasea treaptă a păcatului este învoiala, care are loc atunci când sufletul din iubire de sine si de păcate cedează gândului celui păcătos, învoindu-se cu diavolul si primindu-l în mintea sa. El zice: "Da, am să fac păcatul".
7. A saptea treaptă a păcatului este păcatul cu mintea prin imaginatie. Mintea omului are posibilitatea de a imagina. In această treaptă vezi în imaginatia ta păcatul. Exemplu: Femeia cu care vrei să te desfrânezi, te certi cu cel care te-a ofensat...
8. A opta treaptă a păcatului este păcatul cu fapta (furi, lovesti, desfrânezi...). Când nu ne luptăm cu putere pe treptele cele mai mici ale păcatului si păcătuim cu mintea de mai multe ori, vom ajunge să păcătuim si cu fapta.
9. A noua treaptă a păcatului este obisnuinta cu păcatul. Prin repetarea păcatului se ajunge la obisnuintă. Când duhovnicul întreabă la spovedanie de ce păcătuieste, credinciosul răspunde: "M-am obisnuit". Astfel el arată că a ajuns la treapta a noua a păcatului, fie că este vorba de băutură, fumat, furat sau orice alt păcat.
10. A zecea treaptă a păcatului este deprinderea cu păcatul sau viciul. Omul devine astfel rob al păcatului si al diavolului, care-l conduce numai spre lucruri rele. "Cine face păcatul este de la diavol, pentru că de la început diavolul a păcătuit" (1 In. 3,8). In această treaptă păcatul devine a doua fire a omului.
11. A unsprezecea treaptă a păcatului este deznădejdea. Diavolul îl îndepărtează pe om de la nădejdea cea bună către Dumnezeu, spunându-i că are multe păcate si Dumnezeu nu-l mai iartă. Să nu ne lăsăm amăgiti de diavol, care ne spune să nu părăsim azi păcatele cu care ne-am obisnuit. Cu cât păcatul este mai vechi, cu atâta este mai greu să scăpăm de el.
12. A douăsprezecea treaptă a păcatului este sinuciderea. Omul, fiind deznădăjduit de toate si luptat de diavoli, îsi pune capăt vietii. Este cea mai grozavă moarte si pedeapsă sufletească si trupească, omul muncindu-se în vecii vecilor în iad, cu Iuda vânzătorul.
Sunt copii mai putin credinciosi, pe care diavolul îi luptă să se sinucidă atunci când au probleme la scoală (note rele, corigente) sau când părintii nu le îndeplinesc anumite cerinte sau îi ceartă (se omoară, ca să le facă în necaz). Aceste gânduri rele sunt semănate în mintea copiilor de diavoli. De asemenea, gândurile de sinucidere pe care le au cei care au suferit deceptii sentimentale sau cei care au făcut împrumuturi mari din bancă si nu le pot returna, sunt tot de la diavoli.
La fel si credintele satanice pe care le au cei care cred că dacă se sinucid se vor întâlni cu anumite persoane mutate la viata cea vesnică sau cu Dumnezeu. In realitate, ei se întâlnesc cu diavolii si cu iadul cel vesnic.
Pe alti oameni, diavolii îi pun să încerce să vadă cum este când se spânzură sau alte forme de sinucidere. Cei care au încercat astfel de "experiente" si au scăpat, prin minune dumnezeiască, au spus că, la un moment dat, cineva (diavolul) îi împingea spre lat.

Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

joi, 23 ianuarie 2014

Ce sunt visele cu adevarat ? Visele corpului astral si ale corpului mental(partea 2)


Exista, de asemenea, vise astrale. Datorita lor, patrundeti in vietile voastre anterioare. Ele sunt a treia dimensiune a visului. Se intampla ca si intr-un vis obisnuit sa fie prezente partial corpurile eteric sau astral. In acest caz visul este ceva confuz, o suprapunere, pe care nu ajungeti sa o intelegeti. Corpurile voastre existand toate simultan, unul din corpuri poate trece, poate patrunde partial intr-un altul. Prin urmare, se intampla ca intr-un vis obisnuit sa intalnim fragmente eterice sau astrale.
Cu primul corp (corpul fizic) nu puteti calatori nici in timp nici in spatiu. Sunteti legat de starea voastra fizica si de ora (sa zicem ca este zece seara). Corpul vostru fizic poate visa in aceasta dimensiune specifica de spatiu-timp, dar nu dincolo de ea. Cu corpul eteric puteti calatori in spatiu, dar nu si in timp. Puteti merge oriunde vreti, dar este tot ora zece seara. Pe plan astral (al treilea corp), puteti calatori nu numai in spatiu ci si in timp. Corpul astral poate trece peste bariera timpului, dar numai in directia trecutului, nu in aceea a viitorului. Corpul astral poate reveni la intreaga serie infinita a trecutului, de la amiba la om.
In psihologia jungiana, corpul astral este denumit inconstient colectiv. Este povestea individuala a vietilor voastre. Uneori ea patrunde in visele obisnuite, dar in cea mai mare parte a cazurilor starile sunt mai mult patologice. La o persoana alienata mintal, cele trei corpuri isi pierd caracteristicile ce le disting unul de celalalt. O asemenea persoana poate avea vise despre vietile anterioare, insa nimeni nu o va crede. Nu va crede nici macar ca insasi. Isi va spune ca nu era decat un vis. Acest tip de vis nu apartine planului fizic, ci planului astral. Iar visul astral are un sens profund. Cu precizarea ca visele corpului astral provin numai din trecut, nu si din viitor.
Al patrulea corp este numit mental. El poate calatori atat tn trecut cat si in viitor. In caz de pericol extrem, chiar si unei persoane obisnuite i se poate intampla sa aiba o scurta viziune a viitorului. Daca o persoana apropiata si iubita este pe punctul de a muri, mesajul va poate fi transmis printr-un vis obisnuit. Datorita faptului ca nu cunoasteti decat planul fizic, datorita faptului ca ignorati toate celelate posibilitati, mesajul va fi introdus intr-un vis obisnuit. Numai ca visul nu va fi prea clar. Din cauza barierelor pe care mesajul trebuie sa le treaca inainte de a se integra in starea voastra de vis obisnuita. Fiecare bariera elimina un element si il transforma in altceva.
Datorita faptului ca fiecare corp are propriile sale simboluri, in toate cazurile cand un vis va calatori de la un corp la altul, el va imprumuta simbolismul respectivului corp. De unde si confuzia care rezulta. Daca puteti visa in mod clar in cel de al patrulea corp – nu prin intermediul altui corp ci prin intermediul celui de al patrulea corp insusi – veti reusi sa calatoriti si in viitor. Dar numai in viitorul vostru. Aceste lucruri se intampla la nivelul individului – nu puteti inca patrunde in viitorul unei alte persoane.
Pentru corpul al patrulea trecutul se confunda cu prezentul, la fel ca si viitorul. Trecut, viitor si prezent formeaza un intreg. Totul devine un acum: un acum ce patrunde cu spatele in trecut, un acum ce patrunde cu fata in viitor. Nu mai exista nici trecut, nici viitor, insa timpul e inca prezent. Dar timpul, chiar si sub forma de “prezent”, este inca acel timp care trece. Trebuie sa va concentrati mai mult mintea, puteti vedea in directia trecutului, dar concentrandu-va mintea in aceasta directie. In acest caz, viitorul si prezentul sunt lasate de-o parte. Daca va concentrati asupra viitorului, celelalte doua dimensiuni ale timpului (trecutul si prezentul) se sterg. Vedeti trecutul, prezentul si viitorul, dar nu ca un intreg. In plus, nu distingeti decat propriile voastre vise individuale, visele care va apartin in calitate de individ.

Sursa:http://www.almeea.com/ce-sunt-visele-cu-adevarat-partea-2-visele-corpului-astral-si-ale-corpului-mental/

Confluenta Vaii Tamasului cu Dambovita-Muntele Dacsinului-Vf Papusa-Vf.Gainatul Mare-Voina (muntii Iezer-Papusa)


7. Confluența Văii Tămașului cu Dîmbovița – Muntele Dacsinului – vf. Păpușa, 2391 m – Muntele Găinațul Mare, 1831 m – Voina.
Marcaj: Gura Văii Tămașului – Gura Văii Dracsinului, potecă nemarcată.
Gura Văii Dragsinului – vf. Păpușa, bandă albastră varianta a) vf. Păpușa – Muntele Găinațul Mare – Valea Largă Voina, bandă roșie varianta b) vf. Păpușa – Izvorul din Plai, bandă roșie; Izvorul din Plai – Voina, triunghi roșu.
Durata: Gura Văii Tămașului – Gura Văii Dracsinului, 1 oră.
Gura Văii Dragsinului – vf. Păpușa, 5 – 6 ore
varianta a) vf. Păpușa – Muntele Găinațul Mare – Valea Largă Voina, 3 ½ – 4 ore.
varianta b) vf. Păpușa – Izvorul din Plai, 2 ore; Izvorul din Plai – Voina, 2 ore.
Caracteristici: Traseul nu este accesibil iarna.
Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-muntii-iezer-papusa/

miercuri, 22 ianuarie 2014

Azi o fi dezlegarea la peste?


                                               Sursa:hartancui.ro 

Cea mai mare opera nationala de dupa razboi


Cea mai mare operă naţională de după război
de Cicerone Ionitoiu
 
Dacă Iuliu Maniu s-a înscris în istoria poporului român ca artizan minuţios al politicii externe şi al instaurării democraţiei, Ion Mihalache a rămas arhitectul politicii interne şi al imprimării dreptăţii sociale peste durerile îngrămădite de veacuri în sufletul ţăranului român. Această simbioză, dintre cele doua feluri de viaţă ale aceluiaşi popor, despărţit de vitregia vremurilor s-a împlinit în Partidul Naţional-Ţărănesc, botezat cu sângele nevinovat din tranşeele şi revoluţiile social-naţionale. 
Asupra genezei acestei opere durabile, Ion Mihalache spunea la „Arenele Romane" pe 31 mai 1936, în faţa a 150 000 de cămăşi albe:
„Ramura ardeleană, vechiul partid naţional, a luat forma sa de organism politic conştient de sine şi de rolul său, pe Câmpia Libertăţii, primind botezul de sânge al revoluţiei lui Avram Iancu după ce ţărănimea iobagă ardeleană încercase emanciparea ei naţională, sub forma de răscoale, cu cincizeci de ani mai înainte, sub Horia, Cloşca şi Crişan.
 Partidul ţărănesc din Vechiul Regat a luat naştere în pântecele transeelor războiului de întregire. Primele sale începuturi - societăţi de demobilizaţi întorşi la vatră cu conştiinţa forţei şi rostului lor în noua ţară - dibuiau numai forme de viaţă politică.
 Partidul ţărănesc din Basarabia şi Bucovina se născuseră în timpul revoluţiilor care declaraseră unirea cu Patria Mumă.
 România Mare nu putea rămâne opera rezoluţiilor şi declaraţiilor înaltelor foruri oficiale. 
 Trebuia sărbătorită până jos nunta sufletească a poporului român adunat laolaltă, după despărţirea de veacuri. Această operă a împlinit-o partidul naţional şi ţărănesc într-un singur organism politic, expresie a noilor nădejdi frământate de masele ţărăneşti ale poporului român de pretutindeni. Partidele lor luptaseră împreună în guvernul federaţiei şi în opoziţie, împotriva guvernelor liberale directe şi camuflate. Contopirea într-un singur organism era un comandament naţional. Realizarea lui a fost salutată de întreaga suflare românească, mai presus decât graniţele de partid.
Cea dintâi operă naţională, realizată prin fuziunea partidului naţional şi ţărănesc, a fost cimentarea sufletului românesc într-o unitate organică şi asigurarea unei conştiinţe naţionale unitare.
Veacuri întregi despărţiseră pe fraţi. Tradiţii, moravuri, legislaţii deosebite, stăteau în calea grabnicei lor înfrăţiri; iar stăpânirea păturilor dominante din Vechiul Regat, cu obiceiuri moştenite dintr-o lungă tradiţie de fanariotism, împiedica cimentarea sufletească. A fost dat Partidului Naţional-Ţărănesc să spargă cel dintâi zidurile despărţitoare de suflete, şi, la flacăra unui ideal social şi naţional comun, să adune laolaltă naţiunea întreagă, reprezentată prin milioane de ţărani în frunte cu oamenii ei de încredere. Prin valorificarea politică a energiei ţărăneşti canalizată într-un organism unitar, spiritul românesc si energia naţională şi-au asigurat preponderenţa lor legitimă, în provinciile unde minorităţile favorizate de împrejurări istorice, avuseseră situaţiuni economice, culturale şi politice privilegiate. 
Conştiinţa naţională şi-a destupat isvoarele adânci de la care se poate mereu adăpa viguros şi curat. Fără de această fuziune, echilibrul naţional în viaţa sufletească şi în viaţa politică a Statului român ar fi întârziat, dacă nu compromis. Astfel importanţa politică a fuziunii celor două partide depăşeşte graniţele de partid şi îmbracă un caracter naţional istoric."
 În procesul înscenat contra conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc, de către URSS, prin agentura ei comunistă din România, între 29 octombrie şi 11 noiembrie 1947, în „Actul" de trimitere în judecată citit de col. Alexandru Georgescu (primul procuror al Tribunalului militar Bucureşti) se spunea:
 „Zilele cele mai întunecoase din istoria României sunt legate de venirea la putere a guvernanţilor naţional-ţărănişti conduşi de Iuliu Maniu... care prin metodele de guvernare se diferenţiază foarte puţin de dictatura lui Antonescu... Prin urmare, atunci când au venit la putere, guvernanţii naţional ţărănişti au dezvăluit, prin activitatea lor, caracterul anti-naţional şi anti-democratic al partidului lui Maniu, cu toate că trecuseră 15 ani de la sfârşitul războiului... 
 Contrar promisiunilor demagogice pe care Maniu nu se sfiise să le facă pentru a înşela poporul ca să ajungă la putere; contrar asigurărilor pe care le făcuse, în timpul opoziţiei, că va asigura libertăţile... guvernul naţional-ţărănesc a recurs la măsuri severe politice şi economice contra proletariatului din ţară în scopul restituirii împrumuturilor străine...
 ... De asemenea a fost PNŢ-ul ostil faţă de ţără¬nimea muncitoare... a fost lipsită ţărănimea de credite, a fost obligată să-şi vândă pământurile... Mihalache le-a aplicat principiul «selecţiei naturale» valabil celor de culoare, după cum ştim, era principiul de bază al ideologiei fasciste, plină de ură contra oamenilor... în această politică economică şi financiară, Partidul Naţional-Ţărănesc a subordonat economia ţării intereselor bancare şi monopolurilor străine... 
 Astfel s-a deschis larg porţile invaziei coloniale în ţara noastră, a capitalului străin şi a reprezentanţilor săi, care au ocupat posturile cheie de comandă în ministere şi în instituţiile economice şi financiare ale ţării. în scopul atragerii capitalului străin în ţară, guvernul naţional ţărănesc a modificat legile ţării în sensul favorabil capitalului străin şi a scăzut mult taxele vamale. România a fost transformată într-o ţară dependentă de monopolurile străine... o parte a bogăţiilor naţionale a trecut în mâinile monopolurilor străine, guvernele naţional-ţărăniste au deschis drumul dictaturii fasciste în ţara noastră...".
 Lungul şir al aberaţiilor este continuat de acest colonel Georgescu, ce a fost răsplătit, după proces, cu gradul de general.
 Toate aceste zise acuzaţii se făceau după invadarea ţării de trupele ruseşti, după înlocuirea siguranţei şi Ministerului de interne cu agenţi ai NKVD-ului, după ce documentele şi cărţile ce atestau drepturile noastre istorice asupra ţinuturilor răpite, fuseseră furate sau arse, aşa cum făcuseră fasciştii, tovarăşii de pradă ai comuniştilor. Ţara fusese împânzită de Sovromuri, societăţi ce prefigurau o ţară pe drumul anexării ei, de către sora mai mare, o ţară căreia i se începuse rescrierea istoriei după normativele staliniste.
 Dar până a ajunge acolo, merită să aruncăm o privire asupra celei mai prodigioase guvernări dintre cele două războaie mondiale, care a dat cele mai multe legi, cuprinzând întreaga situaţie socială, economică şi administrativă în vederea împlinirii unei dreptăţi sociale.
 Merită, mai înainte de a documenta perioada, să subliniez unele păreri despre arhitectul politicii interne româneşti - Ion Mihalache - făcute de criticul politic Stere Diamandi, în „Gândul vremii" din 15 iunie 1934:
„(Ion Mihalache) e omul care s-a ridicat la cea mai înaltă ierarhie socială prin muncă si merit; e omul care s-a devotat trup fi suflet cauzei ţărăneşti. N-a cunoscut alte bucurii si alte dureri decât acelea ale partidului, întemeiat din iniţiativa si cu truda sa. A dovedit în acţiunea întreprinsă, perseverenţă, dârzenie, devotament, pricepere, prudenţă, curaj si îndemânare. Este unul dintre rarii oameni politici care n-are ambiţia situaţiilor personale. N-acceptă şefia decât în momentele critice pentru partid când apare ca singurul om indicat să salveze situaţia. 
 Nu se dă însă înapoi să-şi asume răspunderea în momentele cele mai critice pentru partid... Prin tactul şi spiritul lui de abnegaţie a reuşit să scoată partidul din multe şi grele încurcături... A contribuit mai mult ca oricare altul la crearea celui de-al doilea partid de guvernământ, lucru pe care nu l-au putut face cele mai proeminente personalităţi politice dela noi... a creat partidul de guvernământ cel mai necesar şi cel mai viabil din România... Mihalache este astăzi omul care alături de Iuliu Maniu, deţine destinele acestui partid."
Partidul naţional ţărănesc a venit la putere în urma falimentului financiar al partidului liberal care nu putea obţine credite în străinătate pentru stabilizarea monetară, cu ajutorul unui mare împrumut extern.
 Naţional ţărăniştii au anunţat politica „porţilor deschise" oferind posibilitatea pătrunderii nestingherite a capitalului străin în economia românească.
 După mari manifestaţii în toată ţara împotriva guvernului liberal condus de Vintilă Brătianu, Iuliu Maniu a declarat ca îşi asumă întreaga răspundere a guvernării naţional-ţărăniste.
 Liberalii au fost nevoiţi să demisioneze şi Maniu a primit mandatul formării guvernului depunând jurământul pe 10 noiembrie 1928 şi anunţând data alegerilor pe 12 decembrie.
Prima măsură a lui Maniu a fost ridicarea cenzurii şi a stării de asediu, pe 19 noiembrie. Partidul Naţional-Ţărănesc a obţinut un procent de 77,76% din voturi în Camera deputaţilor (348 de deputaţi), în timp ce liberalii nu au luat decât 6,55% din voturi (13 deputaţi).
 La mai puţin de un an de la marea victorie a naţional-ţărăniştilor, pe 24 octombrie 1929, a avut loc marele crah de la Bursa din New-York, care a declanşat criza mondială ce va avea repercursiuni timp de 4 ani de zile.
 Guvernul a făcut un împrumut extern, pe timp de 30 de ani şi proiectul de stabilizare monetară a fost votat în unanimitate atât în Cameră, cât şi în Senat, reuşindu-se menţinerea stabilizării leului, convertibilitatea lui la bursa liberă de devize pe baza cererii şi a ofertei, refacerea finanţelor publice în vederea unui echilibru financiar, precum şi investiţii în domeniul lucrărilor publice pentru dezvoltarea economiei naţionale.
 Partidul Naţional-Ţărănesc şi-a desfăşurat activitatea în toate sectoarele vieţii contribuind cu legi de organizare şi dezvoltare. De la început a pornit cu dezvoltarea reţelei rutiere din România pentru a asigura circulaţia rapidă a mărfurilor şi aprovizionarea în toate colţurile ţării. În 1929 s-a montat postul de radio Bucureşti. Prin legea organizării administrative a ţării s-a accentuat asupra autonomiei locale şi a descentralizării administrative, creându-se 7 directorate (regiuni); iar prin legea organizării ministerelor, acestea au fost reduse la zece, având ca scop micşorarea sarcinilor economice din criza plină în care se găsea şi ţara.
 Organizarea învăţământului a urmărit mărirea şcolilor primare cu încă 5 000 iar al învăţătorilor cu 11 000; de asemenea, s-a accentuat asupra extinderii şcolilor industriale, de comerţ şi a celor cu caracter agricol pentru formarea de specialişti pentru sectorul agricol (care trebuia organizat) şi în sprijinul căruia a venit cu:
- revizuirea împroprietăririlor; cu planul de reajustare a situaţiei datoriilor private, asanarea datoriilor agricole;
- legea privind cooperaţia şi înfiinţarea Oficiului Naţional al cooperaţiei şi a Băncii centrale a cooperaţiei (prin care s-a ajutat lumea satelor în plină criză, înfiinţându-se peste 5 200 bănci populare până la sfârşitul anului 1930);
- s-au organizat: Banca agriculturii româneşti, Creditul financiar rural, Creditul Agricol, Creditul Agricol ipotecar...;
- s-a reorganizat Casa Rurală şi Camera Agricolă pentru a ocroti interesele agricultorilor;
- legea pentru Administrarea pescăriilor şi exploatarea raţională, avându-se în vedere ameliorarea zonei inundabile cuprinzând planuri de desecări, amenajări funciare, irigaţii, dezvoltarea legumiculturii, a viticulturii, sericiculturii...;
 - pentru sate s-au prevăzut de asemenea: ameliorarea terenurilor degradate, înfiinţarea silozurilor, plantarea drumurilor publice, vânzarea pe credit a maşinilor industriale şi agricole...
 Un alt capitol pentru exploatarea bunurilor statului a constat în înfiinţarea regiilor autonome pentru: C.F.R.; P.T.T., Conducte petrol, Gaz metan...
 Lege pentru construcţia vagoanelor şi locomotivelor în ţară. Pentru îmbunătăţirea balanţei comerciale s-a trecut la accentuarea exportului şi limitarea importului, înfiinţându-se totodată Oficiul central de export şi Oficiul central al exportului de cereale.
Pentru protecţia ţăranilor şi muncitorilor s-au promulgat:
- Legea contra cametei, limitând abuzurile în perceperea dobânzilor şi suspendarea execuţiilor silite.
- Contracte colective de muncă, prevăzându-se interzicerea denunţării contractelor în caz de grevă, îngrădind abuzurile patronilor şi impunându-se concedii de odihnă plătite după vechimea în muncă.
- Legea minelor şi înfiinţarea Casei minerilor în scopul ajutorării acţiunilor sociale în acest domeniu.
- Casa Autonomă pentru ocrotirea şi ajutorarea personalului CFR.
- Protecţia muncii indigene.
 - înfiinţarea de Oficii de ocrotire sanitară în fiecare judeţ, cu ramificaţii mai departe spre periferie, prevăzând până şi înfiinţarea de farmacii şi băi populare la sate...
 Trecându-se la reorganizarea ministerelor s-au întocmit legi pentru organizarea: Justiţiei, Jandarmeriei, poliţiei, armatei cu măsuri de restructurare a tuturor sectoarelor de viaţă.
A militat pentru egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii indiferent de naţionalitate, apărându-i împotriva abuzurilor statului, ocrotind drepturile omului în faţa legilor, a susţinut afirmarea şi extinderea drepturilor şi libertăţilor politice şi cetăţeneşti fundamentale. Acesta a fost obiectivul Partidului Naţional-Ţărănesc. 
Guvernarea naţional-ţărănească s-a desfăşurat în contextul crizei economice mondiale care a avut repercursiuni peste tot. Şi cu toate acestea a fost recunoscută ca cea mai avansată guvernare democratică din răsăritul Europei.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-017)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/879-Cea-mai-mare-operă-naţională-de-după-război

luni, 20 ianuarie 2014

CALEA FERATĂ TRANSSIBERIANĂ - Călătorie epică(Calea spre Paradis)


CALEA FERATĂ TRANSSIBERIANĂ - Călătorie epică

TRASEUL: De la Moscova la Vladivostok, în Rusia
DURATA: 19 zile

» Această rută celebră, un adevărat simbol al culturii ruse, străbate opt zone cu fusuri orare diferite, legând capitala Rusiei de un port de pe malul Pacificului. În vagoane e un întreg amestec de săraci și bogați, tineri și bătrâni, străini și localnici. Barierele sociale dispar, iar pasagerii împart o experiență feroviară unică – dar și votcă de 3 dolari litrul. De remarcat: Lacul Baikal, care conține aproximativ 20% din cantitatea totală de apă dulce a lumii și mai multe specii unice de viață acvatică. Pentru un plus de confort, îți poți rezerva un vagon privat printr-o agenție turistică și îți poți programa numeroase alte excursii, de la trekking și scufundări, până la vizitarea unor orașe mari.
Sursa:http://www.natgeo.ro/traveler/9964?start=1

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Cum sa te protejezi contra figului-Bushcraft


Cum sa te protejezi contra frigului
*Bushcraft  NICA

Foarte importantă este sesizarea şi înţelegerea pericolului în care te afli, căci adeseori frigul atacă pe ascuns, insidios: mai întâi amorţeşte sau adoarme vigilenţa simţurilor. Dar dacă eşti atent, chiar fără pregătire sau cunoştinţe speciale de luptă cu frigul, poţi să-ţi dai seama despre ce e vorba când începi să tremuri sau îţi clănţănesc dinţii.
Acest semnal dat de corp trebuie să te trezească, să te îmboldească să acţionezi pentru a te încălzi, ca să scapi de degeraturi, îngheţ, chiar moarte. Să nu uităm însă că în viaţa normală frigul aduce şi unele foloase: căleşte organismul, slăbeşte microbii, păstrează alimentele ş.a.m.d.
Protecţia împotriva frigului înseamnă: adăpost, izolaţie, căldură.




PANA LA GASIREA UNUI ADAPOST

Pe vreme geroasă NU sta până începi să te zgâlţâi de frig deşi tremuratul este normal şi inerent. Nu mai aştepta – atâta timp cât poţi şi nu eşti împiedicat, fă ceva să te încălzeşti: mişcă-te mereu, fără oprire.

Tropăie. Ţipă. Trage-te de urechi, de nas, de buze. Strâmbă-te. Acoperă-ţi faţa cu mâinile. Sau loveşte-te, bate-te cu mâinile şi cu pumnii pe corp, piept sau spate. Strânge şi desfă pumnii. Suflă în pumni, pe palme. Bagă mâinile sub haine (în pantaloni sau la subţiori). Îndoaie, dezdoaie, mişcă degetele de la mâini şi de la picioare.

Dacă te dor degetele de la picioare – de exemplu, când eşti pe o plută – ridică-le în sus şi ţine-le aşa unu – două minute. Îndoaie labele picioarelor. Roteşte gleznele. Roteşte umerii, şoldurile.

Lărgeşte hainele prea strânse pe corp. Încheie toţi nasturii de la haine. Lipiţi-vă unii de alţii. Atenţie la vânt şi la ploaie – căci ele măresc mult pericolul de îngheţ. Căzătura sau scufundarea în apă amestecată cu gheaţă şi zăpadă este un pericol clar, iminent,
de îngheţ. După ce te-ai încălzit, menţine-te în această stare muncind (fizic). Munceşte, mişcă-te cu vioiciune până ajungi la adăpost, la căldură. Iar după aceea – fii atent în continuare, căci necazurile nu s-au sfârşit încă.


ÎMBRACĂ-TE CÎT MAI GROS

Capul, degetele, încheieturile mâinilor, genunchii şi gleznele sunt extremităţi care pot pierde căldura din corp. (Capul pierde cam 30% din căldura corpului, deşi are numai 6-7% din suprafaţa totală). Acoperă-le, înfăşoară-le: de exemplu genunchii, dacă stai pe ei când sapi, aprinzi focul sau îngrijeşti un bolnav.
Dar nu bloca circulaţia sângelui când legi învelişul. Fii atent ca îmbrăcămintea de orice fel să nu fie prea strânsă pe corp, mâini, picioare sau gât. În gât sunt senzorii pentru temperatura exterioară; pentru buna adaptare a corpului la situaţie trebuie asigurat contactul gâtului cu aerul exterior.

O circulaţie slabă a sângelui = degerătură.

Buna circulaţie a sângelui mai ales la picioare este vitală. Prea mulţi ciorapi îndesaţi în ghetele devenite astfel strâmte – dau rezultate mai rele decât fără nici un ciorap. Lasă şireturile largi. Verifică des dacă apare vreo amorţeală în picioare sau labe.
Când stai un timp mai lung în umezeală şi frig, caută să-ţi fie totuşi picioarele cât mai uscate.
Usucă ciorapii şi încălţămintea în fiecare noapte.

Foloseşte mai bine ceea ce ai: acoperă-ţi corpul cu cât mai multe straturi de îmbrăcăminte şi caută să reţii cât mai mult aer lângă corp. Ziarele înfăşurate în jurul corpului, stivuite sub sau peste corp, sunt un excelent izolator termic. (învelişul din ziare păstrează mâncarea caldă; iarna fereşte parbrizul de îngheţ).
O pungă mare sau un sac de hârtie tras pe cap, cu două găuri pentru ochi. devine o cagulă care păstrează căldura necesară supravieţuirii.

FA-TI UN ADAPOST


Nu transpira: deloc, sau cât mai puţin (sudoarea şi umezeala distrug izolaţia termică a hainelor, condensează pe piele, pot îngheţa). Este de importanţă vitală să nu transpiri.
Când lucrezi, nu te îmbrăca cu toate hainele – exceptând cazul în care e viscol şi sapi cu frenezie să faci un adăpost.
Când te opreşti din activitate, pune-ţi la loc toate hainele pe care le-ai scos, ba chiar şi altele -
dacă ţi-e frig. Poate că manevrele acestea ţi se par un deranj inutil, dar ele sunt absolut necesare pentru
mărirea randamentului organismului şi evitarea degeraturilor, a îngheţului.
Supraveghează-ţi ritmul de lucru. Munceşte încet, dar sigur şi eficient -afară de cazul când sapi contra-cronometru pentru a construi un adăpost. După fiecare repriză de lucru de 30 minute fă o pauză de 5 minute.
Ai grijă de echipament: îmbrăcămintea trebuie ferită şi îngrijită. Chiar dacă frigul nu ţi se pare prea tare sau situaţia prea gravă, nici o bucată de îmbrăcăminte nu trebuie aruncată ori desconsiderată.
Sursa:http://supraveghetorul.wordpress.com/category/supravietuire-general-info/

Procurarea apei-Bushcraft


Bushcraft ACIN
Procurarea apei

Apa e vitală pentru buna funcţionare a minţii şi a corpului – iar de funcţionarea ambelor depinde viaţa ta.
O persoană adultă poate trăi 3 săptămâni fără hrană, dar numai 3-5 zile fără apă. 57% din corpul omenesc este apă şi pentru buna lui funcţionare această cantitate trebuie să rămână constantă. Inevitabil însă, datorită organelor, funcţionării şi metabolismului, corpul pierde zilnic 1,5-2 1 de apă prin urină, excremente, transpiraţie şi respiraţie. Un om poate suporta aceasta pierdere cam 3-4 zile, însă randamentul îi scade mult. După aceea urmează moartea.
În mod obiectiv, ştiinţific, ca să poată funcţiona eficient, orice om are nevoie zilnic de 2-3 1 de apă pe vreme rece şi cam de 4-5 1 pe vreme călduroasă. De la această necesitate vitală nu se poate face rabat, nu încape nici o tocmeală. Dar, dacă pe vreme călduroasă nevoia de apă este evidentă, pe timp de frig setea se ascunde: s-ar putea să-i simţi ghearele când e prea târziu.
Pierderea prin respiraţie şi transpiraţie creşte direct proporţional cu intensitatea efortului şi cu temperatura ambiantă. Voma şi diareea măresc şi ele pierderile. Toate pierderile trebuie înlocuite fie cu apa băută, fie cu apa conţinută în hrană.
Cum poţi reduce pierderile şi reţine apa în corp:
- Nu te epuiza. Odihneşte-te. Nu fuma.
- Evită încălzirea. Stai la umbră. Dacă nu găseşti un paravan sau un acoperiş, improvizează tu unul.
- Nu sta pe solul fierbinte sau pe suprafeţe încălzite.
- Controlează şi raţionează transpiraţia – NU apa.
- Nu mânca, sau mănâncă puţin (digestia consumă apa din corp). Mai ales grăsimile se digeră greu, au nevoie de multă apă.
- încearcă să bei mai ales seara.
- Nu vorbi. Respiră pe nas, nu pe gură. Se zice: a respira pe gură este ca şi cum ai băga mâncarea în nas.
Când ai apă destulă, bea mai multă decât simţi nevoia; când n-ai, micşorează transpiraţia (redu activitatea din timpul zilei şi lucrează sau călătoreşte noaptea) – dar nu raţionaliza apa. Fă rost de apă proaspătă înainte de terminarea proviziilor. Păstrează şi economiseşte rezervele, dar caută de la început o sursă de apă. NU aştepta!

Unde sa gasesti apa

Drumeţul rătăcit poate lupta cu setea sugând o frunză verde (deşi această acţiune nu-l ajută fiziologic – vezi mai înainte) sau controlându-şi intensitatea transpiraţiei (aceasta îl ajută). Dar până laurmă – el trebuie să găsească apă. Şi după ce a găsit-o, trebuie s-o facă bună de băut.
Apa poate fi procurată din: surse existente la suprafaţa pământului (râuri, pâraie, izvoare, heleştee, canaluri, bazine), surse subterane (ascunse sub un strat subţire de pământ, în zone umede, fântâni, peşteri, grote), alte surse (de exemplu sub nisipul din albia unor cursuri de apă în aparenţă secate, diferite gropi săpate pe loc, zăpadă şi gheaţă topite, rouă, plante, fructe, ploaie etc).
Nu este admisibil ca cineva din grup să rămână pasiv, să aştepte. Toţi trebuie să caute apă. Ploaia- fii atent la semnele de schimbarea vremii. Fii pregătit pentru căderea ploii: curăţă vasele murdare. Majoritatea materialelor pot fi impermeabilizate prin frecarea lor cu o lumânare, cu unt sau ceară. Pentru a dizolva coaja de sare depusă pe husele şi pânzele bărcii, clăteşte-le în mare. Chiar dacă pe ele mai rămâne ceva, va fi prea puţină ca să-ţi facă rău. Ca să aduni apa de ploaie – întinde hainele. Aceeaşi treabă poţi s-o faci şi cu frunze mari de copaci. Foloseşte scorburile din copaci sau jgheaburile formate de stânci. Dacă e timp, sapă o groapă în pământ şi căptuşeşte-o cu o foaie de pânză, prelată sau plastic. Sau cu hârtie uleiată, frunze etc.
Foloseşte orice poate să împiedice scurgerea apei spre solul care e la fel de însetat ca şi tine.
Firul de apă de ploaie care se scurge pe trunchiul unui copac înclinat sau pe o ramură groasă poate fi dirijat şi captat cu ajutorul unui soi de fitil lung, realizat dintr-o bucată de ţesătură (ruptă dintr- o haină) înnodată în jurul trunchiului sau ramurii, care să ajungă într-un vas. Sau, construieşte un mic baraj care să conducă şuvoiul de apă apărut spre o adâncitură din stâncă.

Culegerea apei de ploaie din copac.


Roua – poate să cadă în cantitate mare chiar în deşert, în locuri aride. Construieşte (din timp) capcane de rouă: suprafeţe strălucitoare cum ar fi dosul foliei termoizo-latoare (care se aşterne pe pământ pentru a dormi pe ea în excursie), sau capacul de la roata autoturismului, sau bucăţi din carcasa autoturismului, sau cutii de conserve. S-ar putea depune şi pe pietrele sau plantele din apropiere.
Scoală-te devreme şi verifică. Scurge roua în vase. Adună, suge roua cu bureţi sau cârpe. Sapă o groapă pentru rouă – pe care o căptuşeşti cu o prelată, pânză sau plastic – şi pune în ea pietre, sau bolovani curăţaţi, scoşi din nisipul deşertului. Roua se poate aduna pe ele şi apoi se scurge pe fundul gropii.
Zăpada – se topeşte neeconomicos, cu mult combustibil – şi se obţine puţină apă. Iar necesarul
este de 2-3 l/zi, de persoană! Zăpada poate fi topită şi în palmă – dar cu pericolul unor degeraturi.
Ca să topeşti zăpada, nu umple vasul sau cutia de conserve de pe foc. Pune câte puţină, nu toată deodată. Ar fi şi mai bine dacă vasul ar avea de la început puţină apă pe fund. Iar când termini de băut, lasă în vas puţină apă pentru următoarea topire. Îndeasă mereu zăpada în vas şi agită vasul în cursul topirii.
Bucăţile de zăpadă pot fi topite şi la soare, aşezate pe o cârpă neagră întinsă pe o stâncă. După ce se îmbibă, stoarce cârpa într-un vas. Cel mai bine topeşti zăpada când găteşti: cu acelaşi foc rezolvi toate treburile.
Zăpada de la adâncime este mai compactă şi se topeşte mai bine decât zăpada proaspătă, afânată de deasupra.
Nu bea apa care provine din zăpada îmbibată cu apă de mare.
Gheaţa – este o sursă bună de apă. Dacă însă mai ai şi altă sursă, nu irosi combustibilul ca să topeşti gheaţa. Trebuie făcută distincţia între gheaţa veche din mare şi cea nouă. Se va folosi numai cea veche, pentru că este mai puţin sărată. Topeşte puţin şi vezi ce gust are, cât de sărată este. Gheaţa veche e albastră, se sparge şi are colţuri boante. Cea nouă are culoare gri lăptos, iar spărtura este unghiulară, ascuţită.
Gheaţa luată dintr-un aisberg este bună, dar nu este recomandabil să te apropii de el căci se poate răsturna, chiar dacă aparent este fixat într-un câmp, de o banchiză – deoarece gheaţa de sub apă se topeşte mai repede decât cea de deasupra.
Apa din băltoacele de pe banchiză este de obicei bună de băut – dacă provine din gheaţă veche. Balta de lângă mal conţine apă sărată de la valuri, stropi, nu are apă bună de băut. Judecă situaţia, folosind bunul simţ. Şi gustă apa.
Apa de la suprafaţa solului. Sursele de apă pot fi descoperite prin indicii cum ar fi: potecile oilor, caprelor, vitelor; direcţia de zbor a păsărilor în timpul serii; orăcăitul broaştelor; cărările făcute de animale sălbatice care, în general, duc spre apă; prezenţa unor porţiuni cu iarbă deasă de culoare verde închis; prezenţa stufului, a trestiei, a sălciei, a plopului etc, chiar la altitudine mai mare.
Existenţa unor plante nu înseamnă automat că pe acolo este apă la suprafaţă. Mai caută şi alte semne. De exemplu – păsări agitându-se în deşert. Sau păsări rotindu-se deasupra a ceva. Sau drumurile bătătorite. Când întâlneşti una sau mai multe găuri în pământ, cercetează-le; acolo s-ar putea să fie un mic rezervor subteran.
Caută o oază. De obicei oazele sunt legate prin drumuri bătute de caravane. Noroiul – îmbibă o pânză, o basma sau un burete în noroi, apoi stoarce-o. Plantele – adeseori conţin apă. Plantele din familia cactusului sunt utile şi merită să fie
adunate, oricât de uscat şi pergamentos le-ar fi aspectul. Cu sau fără cuţit, taie-le vârful şi stoarce-le.
Zdrobeşte-le, cu o piatră – poate se scurge un lichid sau o zeamă mai vâscoasă. Dacă însă este lăptoasă,
nu o bea. Nu-ţi consuma energia scotocind prin tufişurile, sau pe lângă copacii din deşert ca să cauţi la suprafaţă rădăcinile ce conţin apă. Ele există (întinzându-se radial până la 15 m de tulpină), dar nu trebuie să fii sigur că le vei găsi. Oricum, solul trebuie cercetat la 1-2 m de copac. Dar nu consuma prea multă transpiraţie pentru această scormonire.
Plantele din junglă pot conţine apă proaspătă. Încearcă-le pe toate. De exemplu, tulpina (ca o trestie groasă) de bambus verde conţine adeseori un lichid potabil; bambusul galben şi crăpat a adunat în interior apă de ploaie. Dacă auzi clipocind înăuntru, taie, sau dă o gaură deasupra fiecărui nod. Din tija de bambus se poate face un vas foarte bun pentru apă.
Şi viţele, plantele căţărătoare, sunt foarte bune. Alege un fir, o tulpină groasă, o liană şi reteaz-o cât mai sus posibil. Apoi reteaz-o jos şi adună într-un vas zeama ce se scurge din ea (nu băga capătul tulpinii în gură ca să sugi din ea, s-ar putea să faci o iritaţie la gură sau pe piele).

Dar atenţie:
Dacă lichidul obţinut este lăptos, nu-l bea.
Despre extragerea laptelui din nuca de cocos.
Sau ia apa din frunze, înfăşurându-le (direct pe copac, sau tăiate) cu un sac sau o pungă de
plastic. Apa se evaporă din frunze şi se condensează pe folie. Aranjează o pantă, un loc în care
să se adune apa: un colţ de sac lăsat mai jos, un şanţ etc.

Culegerea apei de condensare de la plante



Vieţuitoarele indică apa:
Mamiferele – au nevoie de apă. Ierbivorele nu stau departe de apă (trebuie să bea în zori şi seara). Urmele animalelor converg spre apă; urmăreşte-le spre vale. Carnivorele nu au nevoie de apă; şi-o iau din corpul prăzii.
Păsările – vegetariene (porumbel etc.) nu stau departe de apă (beau în zori şi la apus). Când zboară în linie dreaptă şi pe jos – se îndreaptă spre apă. La întoarcerea de la apă zboară din copac în copac, odihnindu-se des. Păsările de apă şi cele de pradă nu beau des; nu sunt bune indicatoare pentru apă.
Insectele – albinele sunt foarte bune indicatoare. Ele se depărtează la max. 6,5 km de stup sau de apă. Furnicile depind de apă: o coloană de furnici care se caţără pe un copac probabil se îndreaptă spre un mic rezervor de apă. Majoritatea muştelor nu se depărtează mai mult de 90 m de o apă.
Reptilele – nu sunt bune indicatoare de apă.
Oamenii, băştinaşii – urmele şi potecile lor duc spre un izvor, un puţ sau o baltă. S-ar putea ca sursa de apă să fie acoperită cu crengi sau pietre, ca să-i reducă evaporarea. Pune capacul la loc. Apa subterană rezultă din ploi sau zăpezi care se infiltrează la mare adâncime în pământ, chiar dacă uneori solul la suprafaţă pare uscat. Procurarea apei de la adâncime necesită: efort, timp, unelte de săpat.
Nu-ţi cheltui energia într-un loc cald şi arid, căutând fără succes apa care s-ar putea să fie (sau nu) în subsol. N-are rost să cauţi, dacă nu sunt semne sau dovezi concrete că ar exista apă. Dacă ştii să simţi şi să descoperi (cu pendulul sau nuiaua) apa ascunsă, e grozav. Dacă nu, mai bine păstrează-ţi energia şi transpiraţia. Nu săpa niciodată cu frenezie şi la întâmplare. Merită să sapi: într-un teren cu iarbă verde şi deasă; sub o pantă; lângă plantele sau copacii care au nevoie de multă apă;, unde sunt semne că uneori, după o ploaie, locul respectiv devine un izvor.
În terenurile stâncoase apa subterană poate fi găsită pe unde este calcar, grohotiş. În timpul sezonului ploios apar izvoare pe fundul unor văi seci sau pe pantele laterale ale unor înălţimi învecinate.
Anumite forme de relief indică existenţa apei, mai ales dacă şi solul este umed:
a) Peşterile dintr-un ţinut calcaros; crăpăturile din stânci; izvoarele; locurile umede; băltoacele.
b) Falezele – caută apa la baza pereţilor calcaroşi. În zonele cu lavă (tufuri) vulcanică, pe falezele având aspectul unor ţevi de orgă, de obicei şiroieşte apa.
c) Văile pot avea izvoare, pâraie sau băltoace care apar în diverse locuri şi condiţii: de exemplu, acolo unde valea traversează o fâşie de lavă sau o adâncitură într-un teren nisipos, cu apă scurgându-se pe pereţii laterali.
d) O înălţime oferă avantajul unui punct de observaţie bun, din care se vede o suprafaţă mare de teren. Caută de sus zonele cu vegetaţie mai abundentă sau mai verde, dinspre fundul văii sau pe lângă acesta. Sapa un şanţ sau o groapă la baza zonei cu
plante verzi şi aşteaptă; sunt şanse să se umple cu apă. Pe de altă parte, vegetaţia prezentă pe un teren arid, dar plan şi orizontal, nu ne dă mari speranţe de găsire a apei.
e) Albiile râurilor uscate pot avea apă în punctul cel mai de jos al exteriorului oricărui cot. De asemenea, pot avea apă terasele amplasate deasupra albiei uscate.
f) Şisturile, rocile sedimentare, terenurile argiloase oferă adeseori apă dacă sapi în ele – mai ales sub o faleză. Şi dacă sunt umede.
g) în nisipul, pe plaja de la malul mării: încearcă în punctul cel mai de jos, între dune, pe partea opusă mării. După ce dai de apă, de umezeală, nu mai adânci groapa – s-ar putea să ajungi la apa sărată. Opreşte săpatul şi aşteaptă. Apa adunată va fi mai bună spre suprafaţă şi mai sălcie spre fund. la şi bea apa de la suprafaţă cu o scoică mare (e bună şi la săpat). Dar nu te omoară nici apa sălcie, băută câte puţin. Eventual sapă mai multe gropi – chiar şi în zona aflată deasupra urmei lăsate de nivelul
maxim al mării, în urma fluxului.
h) Pe insulele uscate şi aride adeseori poţi găsi apă dacă sapi găuri în depresiunile aflate la circa 30 m depărtare de mal, deasupra urmei lăsate de nivelul maxim al mării, de flux. Alambicul improvizat – dacă ai o bucată de aprox. 80 x 80 cm de folie din plastic, poţi încerca să „mulgi” solul din deşert. Metoda nu dă rezultate oricând, dar uneori poate produce chiar mai mult de
0,5 l/zi.
Într-un loc neumbrit sapă o groapă tronconică având la partea de sus diametrul de aprox. 1 m. şi suficient de adâncă ca să încapă în ea o găleată (sau orice alt vas cu gura mare). Întinde plasticul peste groapă şi fixează-i marginile cu pământ sau pietre (scoase din groapă). În centrul foliei pune o piatră, care-i va da o formă de con cu vârful în jos. Găleata sau vasul colector va avea gura cam la 5 cm sub vârful conului.

Alambicul solar

Soarele va încinge foarte tare aerul şi pereţii gropii de sub plastic – ceea ce va forţa evaporarea apei din pământ. Când aerul de sub plastic se saturează cu vapori de apă, pe suprafaţa foliei se condensează picături, căci folia este mai rece decât aerul de sub ea. Picăturile cad în vas. Instalaţia funcţionează şi noaptea, căci solul este cald, iar folia este rece. Totul este să ai răbdare.
Freacă faţa de jos a foliei cu nisip şi picăturile de apă formate vor curge mai uşor pe ea, dar vezi ca suprafaţa foliei să rămână curată. Dacă ai şi un furtun, o ţeava sau o trestie, poţi să-i înfigi un capăt în găleată. Vei putea suge apa cu ţeava, fără a mai demonta plasticul.


Apa fiind distilată are un gust stătut. Adaugă-i un vârf de sare, vars-o sau vântur-o dintr-o cană în alta. Din când în când verifică plasticul, să nu atingă pereţii gropii, căci s-ar pierde o cantitate de apă. Nici să nu atingă vasul sau găleata. Dacă plasticul este transparent, se poate vedea condensarea picăturilor.
Instalaţia colectează şi apa de ploaie. Ea funcţionează şi ca o capcană: broaştele, şerpii, alte animale mici care se strecoară înăuntru nu mai pot scăpa şi îţi completează hrana.
Atenţie: unele locuri, amplasamente, sunt mai productive decât altele. O gaură făcută în sol deasupra unui strat de stâncă seacă repede. Când producţia începe să scadă pregăteşte-te să muţi alambicul în altă parte.
Un loc bun poate da 1 l/zi timp de o lună. Dar jumătatea de litru de apă pe zi se obţine chiar şi în locurile proaste. O singură instalaţie nu produce apă suficientă pentru supravieţuirea unei persoane pe vreme caniculară, dar 2-3 bucăţi te pot ajuta să scapi.
Cazanul solar- este un echipament aflat în dotarea bărcilor de salvare care serveşte la fabricarea apei de băut. Se păstrează dezumflat. Când ai nevoie de el, îl umfli până ia forma de sferă, ca o minge. Distilarea apei de mare se face cu ajutorul căldurii de la soare, în mod asemănător cu funcţionarea alambicului -descrisă mai sus.
Dacă sunt disponibile mai multe astfel de mingi, când vremea este senină, leagă-le bine şi pune-le pe mare pentru a obţine cât mai multă apă de băut.
Trusa de desalinizare – poate exista în dotarea bărcii de salvare. Păstreaz-o ca rezervă dacă ai cazane solare în funcţiune sau dacă plouă.

Filtreaza apa

Orice apă găseşti trebuie s-o consideri poluată. În apă se pot găsi: impurităţi solide (anorganice, organice), chimicale (metale grele, halogeni), organisme vii (bacterii, viruşi etc).
Chiar apa (aparent) foarte curată poate fi contaminată. De la robinet curge apă poluată. Iar pârâul ispititor de la munte poate a trecut deja printr-un sat, sau pe lângă o stână, sau peste un animal mort. Deşi unii supravieţuitori au băut cele mai jegoase lichide fără să le cureţe şi nu au păţit nimic, pericolul îmbolnăvirii cu holeră, febră tifoida, dizenterie, enterită, chist hidatic ş.a.m.d. este prea mare, iar urmările prea grave, ca să-ţi permiţi riscul de a face ca ei.
Există diverse metode de purificare a apei:
a) Filtrează toată apa printr-o ţesătură sau batistă împăturită – ca să reţină suspensiile de rocă, nisip, rugină, praf. Sau, alt filtru improvizat: bagă într-o pungă de plastic, o cutie de conserve, un ciorap (curat), straturi succesive (grosime de circa 3 cm) de pietriş (jos), nisip, cărbune pisat. După filtrare apa trebuie dezinfectată cu una dintre metodele b , c , d. Filtrarea nu dezinfectează!
b) Fierbe-o bine cel puţin un minut (mai bine 10 minute, plus câte 1 minut pentru fiecare 300 m înălţime faţă de nivelul mării), apoi las-o să-şi depună toate suspensiile. Vasul pentru fiert poate fi confecţionat dintr-o trestie de bambus, cutie din hârtie, coajă de copac (salcie).
c) Toarnă în vas puţină tinctură de iod în soluţie 10% (5 picături la un litru de apă; 10 picături – dacă apa este tulbure). Lasă să stea aşa cam 1,2 ore. Dezinfectează şi marginea vasului, scurgând peste ea şi clătind-o cu puţină apă tratată, şi mai aşteaptă un timp. Sau foloseşte permanganat de potasiu.
d) Foloseşte tablete pentru tratarea apei (având ca substanţe active clor, iod, argint), respectând instrucţiunile de pe cutia lor.
e) Gustul apei poate fi îmbunătăţit adăugându-i puţină sare, sau vânturând-o dintr-un vas în altul.
Sursa:http://supraveghetorul.wordpress.com/category/supravietuire-general-info/