Cea mai mare operă naţională de după război
de Cicerone Ionitoiu
Dacă Iuliu Maniu s-a înscris în istoria poporului român ca artizan minuţios al politicii externe şi al instaurării democraţiei, Ion Mihalache a rămas arhitectul politicii interne şi al imprimării dreptăţii sociale peste durerile îngrămădite de veacuri în sufletul ţăranului român. Această simbioză, dintre cele doua feluri de viaţă ale aceluiaşi popor, despărţit de vitregia vremurilor s-a împlinit în Partidul Naţional-Ţărănesc, botezat cu sângele nevinovat din tranşeele şi revoluţiile social-naţionale.
Asupra genezei acestei opere durabile, Ion Mihalache spunea la „Arenele Romane" pe 31 mai 1936, în faţa a 150 000 de cămăşi albe:
„Ramura ardeleană, vechiul partid naţional, a luat forma sa de organism politic conştient de sine şi de rolul său, pe Câmpia Libertăţii, primind botezul de sânge al revoluţiei lui Avram Iancu după ce ţărănimea iobagă ardeleană încercase emanciparea ei naţională, sub forma de răscoale, cu cincizeci de ani mai înainte, sub Horia, Cloşca şi Crişan.
Partidul ţărănesc din Vechiul Regat a luat naştere în pântecele transeelor războiului de întregire. Primele sale începuturi - societăţi de demobilizaţi întorşi la vatră cu conştiinţa forţei şi rostului lor în noua ţară - dibuiau numai forme de viaţă politică.
Partidul ţărănesc din Basarabia şi Bucovina se născuseră în timpul revoluţiilor care declaraseră unirea cu Patria Mumă.
România Mare nu putea rămâne opera rezoluţiilor şi declaraţiilor înaltelor foruri oficiale.
Trebuia sărbătorită până jos nunta sufletească a poporului român adunat laolaltă, după despărţirea de veacuri. Această operă a împlinit-o partidul naţional şi ţărănesc într-un singur organism politic, expresie a noilor nădejdi frământate de masele ţărăneşti ale poporului român de pretutindeni. Partidele lor luptaseră împreună în guvernul federaţiei şi în opoziţie, împotriva guvernelor liberale directe şi camuflate. Contopirea într-un singur organism era un comandament naţional. Realizarea lui a fost salutată de întreaga suflare românească, mai presus decât graniţele de partid.
Cea dintâi operă naţională, realizată prin fuziunea partidului naţional şi ţărănesc, a fost cimentarea sufletului românesc într-o unitate organică şi asigurarea unei conştiinţe naţionale unitare.
Veacuri întregi despărţiseră pe fraţi. Tradiţii, moravuri, legislaţii deosebite, stăteau în calea grabnicei lor înfrăţiri; iar stăpânirea păturilor dominante din Vechiul Regat, cu obiceiuri moştenite dintr-o lungă tradiţie de fanariotism, împiedica cimentarea sufletească. A fost dat Partidului Naţional-Ţărănesc să spargă cel dintâi zidurile despărţitoare de suflete, şi, la flacăra unui ideal social şi naţional comun, să adune laolaltă naţiunea întreagă, reprezentată prin milioane de ţărani în frunte cu oamenii ei de încredere. Prin valorificarea politică a energiei ţărăneşti canalizată într-un organism unitar, spiritul românesc si energia naţională şi-au asigurat preponderenţa lor legitimă, în provinciile unde minorităţile favorizate de împrejurări istorice, avuseseră situaţiuni economice, culturale şi politice privilegiate.
Conştiinţa naţională şi-a destupat isvoarele adânci de la care se poate mereu adăpa viguros şi curat. Fără de această fuziune, echilibrul naţional în viaţa sufletească şi în viaţa politică a Statului român ar fi întârziat, dacă nu compromis. Astfel importanţa politică a fuziunii celor două partide depăşeşte graniţele de partid şi îmbracă un caracter naţional istoric."
În procesul înscenat contra conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc, de către URSS, prin agentura ei comunistă din România, între 29 octombrie şi 11 noiembrie 1947, în „Actul" de trimitere în judecată citit de col. Alexandru Georgescu (primul procuror al Tribunalului militar Bucureşti) se spunea:
„Zilele cele mai întunecoase din istoria României sunt legate de venirea la putere a guvernanţilor naţional-ţărănişti conduşi de Iuliu Maniu... care prin metodele de guvernare se diferenţiază foarte puţin de dictatura lui Antonescu... Prin urmare, atunci când au venit la putere, guvernanţii naţional ţărănişti au dezvăluit, prin activitatea lor, caracterul anti-naţional şi anti-democratic al partidului lui Maniu, cu toate că trecuseră 15 ani de la sfârşitul războiului...
Contrar promisiunilor demagogice pe care Maniu nu se sfiise să le facă pentru a înşela poporul ca să ajungă la putere; contrar asigurărilor pe care le făcuse, în timpul opoziţiei, că va asigura libertăţile... guvernul naţional-ţărănesc a recurs la măsuri severe politice şi economice contra proletariatului din ţară în scopul restituirii împrumuturilor străine...
... De asemenea a fost PNŢ-ul ostil faţă de ţără¬nimea muncitoare... a fost lipsită ţărănimea de credite, a fost obligată să-şi vândă pământurile... Mihalache le-a aplicat principiul «selecţiei naturale» valabil celor de culoare, după cum ştim, era principiul de bază al ideologiei fasciste, plină de ură contra oamenilor... în această politică economică şi financiară, Partidul Naţional-Ţărănesc a subordonat economia ţării intereselor bancare şi monopolurilor străine...
Astfel s-a deschis larg porţile invaziei coloniale în ţara noastră, a capitalului străin şi a reprezentanţilor săi, care au ocupat posturile cheie de comandă în ministere şi în instituţiile economice şi financiare ale ţării. în scopul atragerii capitalului străin în ţară, guvernul naţional ţărănesc a modificat legile ţării în sensul favorabil capitalului străin şi a scăzut mult taxele vamale. România a fost transformată într-o ţară dependentă de monopolurile străine... o parte a bogăţiilor naţionale a trecut în mâinile monopolurilor străine, guvernele naţional-ţărăniste au deschis drumul dictaturii fasciste în ţara noastră...".
Lungul şir al aberaţiilor este continuat de acest colonel Georgescu, ce a fost răsplătit, după proces, cu gradul de general.
Toate aceste zise acuzaţii se făceau după invadarea ţării de trupele ruseşti, după înlocuirea siguranţei şi Ministerului de interne cu agenţi ai NKVD-ului, după ce documentele şi cărţile ce atestau drepturile noastre istorice asupra ţinuturilor răpite, fuseseră furate sau arse, aşa cum făcuseră fasciştii, tovarăşii de pradă ai comuniştilor. Ţara fusese împânzită de Sovromuri, societăţi ce prefigurau o ţară pe drumul anexării ei, de către sora mai mare, o ţară căreia i se începuse rescrierea istoriei după normativele staliniste.
Dar până a ajunge acolo, merită să aruncăm o privire asupra celei mai prodigioase guvernări dintre cele două războaie mondiale, care a dat cele mai multe legi, cuprinzând întreaga situaţie socială, economică şi administrativă în vederea împlinirii unei dreptăţi sociale.
Merită, mai înainte de a documenta perioada, să subliniez unele păreri despre arhitectul politicii interne româneşti - Ion Mihalache - făcute de criticul politic Stere Diamandi, în „Gândul vremii" din 15 iunie 1934:
„(Ion Mihalache) e omul care s-a ridicat la cea mai înaltă ierarhie socială prin muncă si merit; e omul care s-a devotat trup fi suflet cauzei ţărăneşti. N-a cunoscut alte bucurii si alte dureri decât acelea ale partidului, întemeiat din iniţiativa si cu truda sa. A dovedit în acţiunea întreprinsă, perseverenţă, dârzenie, devotament, pricepere, prudenţă, curaj si îndemânare. Este unul dintre rarii oameni politici care n-are ambiţia situaţiilor personale. N-acceptă şefia decât în momentele critice pentru partid când apare ca singurul om indicat să salveze situaţia.
Nu se dă însă înapoi să-şi asume răspunderea în momentele cele mai critice pentru partid... Prin tactul şi spiritul lui de abnegaţie a reuşit să scoată partidul din multe şi grele încurcături... A contribuit mai mult ca oricare altul la crearea celui de-al doilea partid de guvernământ, lucru pe care nu l-au putut face cele mai proeminente personalităţi politice dela noi... a creat partidul de guvernământ cel mai necesar şi cel mai viabil din România... Mihalache este astăzi omul care alături de Iuliu Maniu, deţine destinele acestui partid."
Partidul naţional ţărănesc a venit la putere în urma falimentului financiar al partidului liberal care nu putea obţine credite în străinătate pentru stabilizarea monetară, cu ajutorul unui mare împrumut extern.
Naţional ţărăniştii au anunţat politica „porţilor deschise" oferind posibilitatea pătrunderii nestingherite a capitalului străin în economia românească.
După mari manifestaţii în toată ţara împotriva guvernului liberal condus de Vintilă Brătianu, Iuliu Maniu a declarat ca îşi asumă întreaga răspundere a guvernării naţional-ţărăniste.
Liberalii au fost nevoiţi să demisioneze şi Maniu a primit mandatul formării guvernului depunând jurământul pe 10 noiembrie 1928 şi anunţând data alegerilor pe 12 decembrie.
Prima măsură a lui Maniu a fost ridicarea cenzurii şi a stării de asediu, pe 19 noiembrie. Partidul Naţional-Ţărănesc a obţinut un procent de 77,76% din voturi în Camera deputaţilor (348 de deputaţi), în timp ce liberalii nu au luat decât 6,55% din voturi (13 deputaţi).
La mai puţin de un an de la marea victorie a naţional-ţărăniştilor, pe 24 octombrie 1929, a avut loc marele crah de la Bursa din New-York, care a declanşat criza mondială ce va avea repercursiuni timp de 4 ani de zile.
Guvernul a făcut un împrumut extern, pe timp de 30 de ani şi proiectul de stabilizare monetară a fost votat în unanimitate atât în Cameră, cât şi în Senat, reuşindu-se menţinerea stabilizării leului, convertibilitatea lui la bursa liberă de devize pe baza cererii şi a ofertei, refacerea finanţelor publice în vederea unui echilibru financiar, precum şi investiţii în domeniul lucrărilor publice pentru dezvoltarea economiei naţionale.
Partidul Naţional-Ţărănesc şi-a desfăşurat activitatea în toate sectoarele vieţii contribuind cu legi de organizare şi dezvoltare. De la început a pornit cu dezvoltarea reţelei rutiere din România pentru a asigura circulaţia rapidă a mărfurilor şi aprovizionarea în toate colţurile ţării. În 1929 s-a montat postul de radio Bucureşti. Prin legea organizării administrative a ţării s-a accentuat asupra autonomiei locale şi a descentralizării administrative, creându-se 7 directorate (regiuni); iar prin legea organizării ministerelor, acestea au fost reduse la zece, având ca scop micşorarea sarcinilor economice din criza plină în care se găsea şi ţara.
Organizarea învăţământului a urmărit mărirea şcolilor primare cu încă 5 000 iar al învăţătorilor cu 11 000; de asemenea, s-a accentuat asupra extinderii şcolilor industriale, de comerţ şi a celor cu caracter agricol pentru formarea de specialişti pentru sectorul agricol (care trebuia organizat) şi în sprijinul căruia a venit cu:
- revizuirea împroprietăririlor; cu planul de reajustare a situaţiei datoriilor private, asanarea datoriilor agricole;
- legea privind cooperaţia şi înfiinţarea Oficiului Naţional al cooperaţiei şi a Băncii centrale a cooperaţiei (prin care s-a ajutat lumea satelor în plină criză, înfiinţându-se peste 5 200 bănci populare până la sfârşitul anului 1930);
- s-au organizat: Banca agriculturii româneşti, Creditul financiar rural, Creditul Agricol, Creditul Agricol ipotecar...;
- s-a reorganizat Casa Rurală şi Camera Agricolă pentru a ocroti interesele agricultorilor;
- legea pentru Administrarea pescăriilor şi exploatarea raţională, avându-se în vedere ameliorarea zonei inundabile cuprinzând planuri de desecări, amenajări funciare, irigaţii, dezvoltarea legumiculturii, a viticulturii, sericiculturii...;
- pentru sate s-au prevăzut de asemenea: ameliorarea terenurilor degradate, înfiinţarea silozurilor, plantarea drumurilor publice, vânzarea pe credit a maşinilor industriale şi agricole...
Un alt capitol pentru exploatarea bunurilor statului a constat în înfiinţarea regiilor autonome pentru: C.F.R.; P.T.T., Conducte petrol, Gaz metan...
Lege pentru construcţia vagoanelor şi locomotivelor în ţară. Pentru îmbunătăţirea balanţei comerciale s-a trecut la accentuarea exportului şi limitarea importului, înfiinţându-se totodată Oficiul central de export şi Oficiul central al exportului de cereale.
Pentru protecţia ţăranilor şi muncitorilor s-au promulgat:
- Legea contra cametei, limitând abuzurile în perceperea dobânzilor şi suspendarea execuţiilor silite.
- Contracte colective de muncă, prevăzându-se interzicerea denunţării contractelor în caz de grevă, îngrădind abuzurile patronilor şi impunându-se concedii de odihnă plătite după vechimea în muncă.
- Legea minelor şi înfiinţarea Casei minerilor în scopul ajutorării acţiunilor sociale în acest domeniu.
- Casa Autonomă pentru ocrotirea şi ajutorarea personalului CFR.
- Protecţia muncii indigene.
- înfiinţarea de Oficii de ocrotire sanitară în fiecare judeţ, cu ramificaţii mai departe spre periferie, prevăzând până şi înfiinţarea de farmacii şi băi populare la sate...
Trecându-se la reorganizarea ministerelor s-au întocmit legi pentru organizarea: Justiţiei, Jandarmeriei, poliţiei, armatei cu măsuri de restructurare a tuturor sectoarelor de viaţă.
A militat pentru egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii indiferent de naţionalitate, apărându-i împotriva abuzurilor statului, ocrotind drepturile omului în faţa legilor, a susţinut afirmarea şi extinderea drepturilor şi libertăţilor politice şi cetăţeneşti fundamentale. Acesta a fost obiectivul Partidului Naţional-Ţărănesc.
Guvernarea naţional-ţărănească s-a desfăşurat în contextul crizei economice mondiale care a avut repercursiuni peste tot. Şi cu toate acestea a fost recunoscută ca cea mai avansată guvernare democratică din răsăritul Europei.
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-017)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/879-Cea-mai-mare-operă-naţională-de-după-război
de Cicerone Ionitoiu
Dacă Iuliu Maniu s-a înscris în istoria poporului român ca artizan minuţios al politicii externe şi al instaurării democraţiei, Ion Mihalache a rămas arhitectul politicii interne şi al imprimării dreptăţii sociale peste durerile îngrămădite de veacuri în sufletul ţăranului român. Această simbioză, dintre cele doua feluri de viaţă ale aceluiaşi popor, despărţit de vitregia vremurilor s-a împlinit în Partidul Naţional-Ţărănesc, botezat cu sângele nevinovat din tranşeele şi revoluţiile social-naţionale.
Asupra genezei acestei opere durabile, Ion Mihalache spunea la „Arenele Romane" pe 31 mai 1936, în faţa a 150 000 de cămăşi albe:
„Ramura ardeleană, vechiul partid naţional, a luat forma sa de organism politic conştient de sine şi de rolul său, pe Câmpia Libertăţii, primind botezul de sânge al revoluţiei lui Avram Iancu după ce ţărănimea iobagă ardeleană încercase emanciparea ei naţională, sub forma de răscoale, cu cincizeci de ani mai înainte, sub Horia, Cloşca şi Crişan.
Partidul ţărănesc din Vechiul Regat a luat naştere în pântecele transeelor războiului de întregire. Primele sale începuturi - societăţi de demobilizaţi întorşi la vatră cu conştiinţa forţei şi rostului lor în noua ţară - dibuiau numai forme de viaţă politică.
Partidul ţărănesc din Basarabia şi Bucovina se născuseră în timpul revoluţiilor care declaraseră unirea cu Patria Mumă.
România Mare nu putea rămâne opera rezoluţiilor şi declaraţiilor înaltelor foruri oficiale.
Trebuia sărbătorită până jos nunta sufletească a poporului român adunat laolaltă, după despărţirea de veacuri. Această operă a împlinit-o partidul naţional şi ţărănesc într-un singur organism politic, expresie a noilor nădejdi frământate de masele ţărăneşti ale poporului român de pretutindeni. Partidele lor luptaseră împreună în guvernul federaţiei şi în opoziţie, împotriva guvernelor liberale directe şi camuflate. Contopirea într-un singur organism era un comandament naţional. Realizarea lui a fost salutată de întreaga suflare românească, mai presus decât graniţele de partid.
Cea dintâi operă naţională, realizată prin fuziunea partidului naţional şi ţărănesc, a fost cimentarea sufletului românesc într-o unitate organică şi asigurarea unei conştiinţe naţionale unitare.
Veacuri întregi despărţiseră pe fraţi. Tradiţii, moravuri, legislaţii deosebite, stăteau în calea grabnicei lor înfrăţiri; iar stăpânirea păturilor dominante din Vechiul Regat, cu obiceiuri moştenite dintr-o lungă tradiţie de fanariotism, împiedica cimentarea sufletească. A fost dat Partidului Naţional-Ţărănesc să spargă cel dintâi zidurile despărţitoare de suflete, şi, la flacăra unui ideal social şi naţional comun, să adune laolaltă naţiunea întreagă, reprezentată prin milioane de ţărani în frunte cu oamenii ei de încredere. Prin valorificarea politică a energiei ţărăneşti canalizată într-un organism unitar, spiritul românesc si energia naţională şi-au asigurat preponderenţa lor legitimă, în provinciile unde minorităţile favorizate de împrejurări istorice, avuseseră situaţiuni economice, culturale şi politice privilegiate.
Conştiinţa naţională şi-a destupat isvoarele adânci de la care se poate mereu adăpa viguros şi curat. Fără de această fuziune, echilibrul naţional în viaţa sufletească şi în viaţa politică a Statului român ar fi întârziat, dacă nu compromis. Astfel importanţa politică a fuziunii celor două partide depăşeşte graniţele de partid şi îmbracă un caracter naţional istoric."
În procesul înscenat contra conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc, de către URSS, prin agentura ei comunistă din România, între 29 octombrie şi 11 noiembrie 1947, în „Actul" de trimitere în judecată citit de col. Alexandru Georgescu (primul procuror al Tribunalului militar Bucureşti) se spunea:
„Zilele cele mai întunecoase din istoria României sunt legate de venirea la putere a guvernanţilor naţional-ţărănişti conduşi de Iuliu Maniu... care prin metodele de guvernare se diferenţiază foarte puţin de dictatura lui Antonescu... Prin urmare, atunci când au venit la putere, guvernanţii naţional ţărănişti au dezvăluit, prin activitatea lor, caracterul anti-naţional şi anti-democratic al partidului lui Maniu, cu toate că trecuseră 15 ani de la sfârşitul războiului...
Contrar promisiunilor demagogice pe care Maniu nu se sfiise să le facă pentru a înşela poporul ca să ajungă la putere; contrar asigurărilor pe care le făcuse, în timpul opoziţiei, că va asigura libertăţile... guvernul naţional-ţărănesc a recurs la măsuri severe politice şi economice contra proletariatului din ţară în scopul restituirii împrumuturilor străine...
... De asemenea a fost PNŢ-ul ostil faţă de ţără¬nimea muncitoare... a fost lipsită ţărănimea de credite, a fost obligată să-şi vândă pământurile... Mihalache le-a aplicat principiul «selecţiei naturale» valabil celor de culoare, după cum ştim, era principiul de bază al ideologiei fasciste, plină de ură contra oamenilor... în această politică economică şi financiară, Partidul Naţional-Ţărănesc a subordonat economia ţării intereselor bancare şi monopolurilor străine...
Astfel s-a deschis larg porţile invaziei coloniale în ţara noastră, a capitalului străin şi a reprezentanţilor săi, care au ocupat posturile cheie de comandă în ministere şi în instituţiile economice şi financiare ale ţării. în scopul atragerii capitalului străin în ţară, guvernul naţional ţărănesc a modificat legile ţării în sensul favorabil capitalului străin şi a scăzut mult taxele vamale. România a fost transformată într-o ţară dependentă de monopolurile străine... o parte a bogăţiilor naţionale a trecut în mâinile monopolurilor străine, guvernele naţional-ţărăniste au deschis drumul dictaturii fasciste în ţara noastră...".
Lungul şir al aberaţiilor este continuat de acest colonel Georgescu, ce a fost răsplătit, după proces, cu gradul de general.
Toate aceste zise acuzaţii se făceau după invadarea ţării de trupele ruseşti, după înlocuirea siguranţei şi Ministerului de interne cu agenţi ai NKVD-ului, după ce documentele şi cărţile ce atestau drepturile noastre istorice asupra ţinuturilor răpite, fuseseră furate sau arse, aşa cum făcuseră fasciştii, tovarăşii de pradă ai comuniştilor. Ţara fusese împânzită de Sovromuri, societăţi ce prefigurau o ţară pe drumul anexării ei, de către sora mai mare, o ţară căreia i se începuse rescrierea istoriei după normativele staliniste.
Dar până a ajunge acolo, merită să aruncăm o privire asupra celei mai prodigioase guvernări dintre cele două războaie mondiale, care a dat cele mai multe legi, cuprinzând întreaga situaţie socială, economică şi administrativă în vederea împlinirii unei dreptăţi sociale.
Merită, mai înainte de a documenta perioada, să subliniez unele păreri despre arhitectul politicii interne româneşti - Ion Mihalache - făcute de criticul politic Stere Diamandi, în „Gândul vremii" din 15 iunie 1934:
„(Ion Mihalache) e omul care s-a ridicat la cea mai înaltă ierarhie socială prin muncă si merit; e omul care s-a devotat trup fi suflet cauzei ţărăneşti. N-a cunoscut alte bucurii si alte dureri decât acelea ale partidului, întemeiat din iniţiativa si cu truda sa. A dovedit în acţiunea întreprinsă, perseverenţă, dârzenie, devotament, pricepere, prudenţă, curaj si îndemânare. Este unul dintre rarii oameni politici care n-are ambiţia situaţiilor personale. N-acceptă şefia decât în momentele critice pentru partid când apare ca singurul om indicat să salveze situaţia.
Nu se dă însă înapoi să-şi asume răspunderea în momentele cele mai critice pentru partid... Prin tactul şi spiritul lui de abnegaţie a reuşit să scoată partidul din multe şi grele încurcături... A contribuit mai mult ca oricare altul la crearea celui de-al doilea partid de guvernământ, lucru pe care nu l-au putut face cele mai proeminente personalităţi politice dela noi... a creat partidul de guvernământ cel mai necesar şi cel mai viabil din România... Mihalache este astăzi omul care alături de Iuliu Maniu, deţine destinele acestui partid."
Partidul naţional ţărănesc a venit la putere în urma falimentului financiar al partidului liberal care nu putea obţine credite în străinătate pentru stabilizarea monetară, cu ajutorul unui mare împrumut extern.
Naţional ţărăniştii au anunţat politica „porţilor deschise" oferind posibilitatea pătrunderii nestingherite a capitalului străin în economia românească.
După mari manifestaţii în toată ţara împotriva guvernului liberal condus de Vintilă Brătianu, Iuliu Maniu a declarat ca îşi asumă întreaga răspundere a guvernării naţional-ţărăniste.
Liberalii au fost nevoiţi să demisioneze şi Maniu a primit mandatul formării guvernului depunând jurământul pe 10 noiembrie 1928 şi anunţând data alegerilor pe 12 decembrie.
Prima măsură a lui Maniu a fost ridicarea cenzurii şi a stării de asediu, pe 19 noiembrie. Partidul Naţional-Ţărănesc a obţinut un procent de 77,76% din voturi în Camera deputaţilor (348 de deputaţi), în timp ce liberalii nu au luat decât 6,55% din voturi (13 deputaţi).
La mai puţin de un an de la marea victorie a naţional-ţărăniştilor, pe 24 octombrie 1929, a avut loc marele crah de la Bursa din New-York, care a declanşat criza mondială ce va avea repercursiuni timp de 4 ani de zile.
Guvernul a făcut un împrumut extern, pe timp de 30 de ani şi proiectul de stabilizare monetară a fost votat în unanimitate atât în Cameră, cât şi în Senat, reuşindu-se menţinerea stabilizării leului, convertibilitatea lui la bursa liberă de devize pe baza cererii şi a ofertei, refacerea finanţelor publice în vederea unui echilibru financiar, precum şi investiţii în domeniul lucrărilor publice pentru dezvoltarea economiei naţionale.
Partidul Naţional-Ţărănesc şi-a desfăşurat activitatea în toate sectoarele vieţii contribuind cu legi de organizare şi dezvoltare. De la început a pornit cu dezvoltarea reţelei rutiere din România pentru a asigura circulaţia rapidă a mărfurilor şi aprovizionarea în toate colţurile ţării. În 1929 s-a montat postul de radio Bucureşti. Prin legea organizării administrative a ţării s-a accentuat asupra autonomiei locale şi a descentralizării administrative, creându-se 7 directorate (regiuni); iar prin legea organizării ministerelor, acestea au fost reduse la zece, având ca scop micşorarea sarcinilor economice din criza plină în care se găsea şi ţara.
Organizarea învăţământului a urmărit mărirea şcolilor primare cu încă 5 000 iar al învăţătorilor cu 11 000; de asemenea, s-a accentuat asupra extinderii şcolilor industriale, de comerţ şi a celor cu caracter agricol pentru formarea de specialişti pentru sectorul agricol (care trebuia organizat) şi în sprijinul căruia a venit cu:
- revizuirea împroprietăririlor; cu planul de reajustare a situaţiei datoriilor private, asanarea datoriilor agricole;
- legea privind cooperaţia şi înfiinţarea Oficiului Naţional al cooperaţiei şi a Băncii centrale a cooperaţiei (prin care s-a ajutat lumea satelor în plină criză, înfiinţându-se peste 5 200 bănci populare până la sfârşitul anului 1930);
- s-au organizat: Banca agriculturii româneşti, Creditul financiar rural, Creditul Agricol, Creditul Agricol ipotecar...;
- s-a reorganizat Casa Rurală şi Camera Agricolă pentru a ocroti interesele agricultorilor;
- legea pentru Administrarea pescăriilor şi exploatarea raţională, avându-se în vedere ameliorarea zonei inundabile cuprinzând planuri de desecări, amenajări funciare, irigaţii, dezvoltarea legumiculturii, a viticulturii, sericiculturii...;
- pentru sate s-au prevăzut de asemenea: ameliorarea terenurilor degradate, înfiinţarea silozurilor, plantarea drumurilor publice, vânzarea pe credit a maşinilor industriale şi agricole...
Un alt capitol pentru exploatarea bunurilor statului a constat în înfiinţarea regiilor autonome pentru: C.F.R.; P.T.T., Conducte petrol, Gaz metan...
Lege pentru construcţia vagoanelor şi locomotivelor în ţară. Pentru îmbunătăţirea balanţei comerciale s-a trecut la accentuarea exportului şi limitarea importului, înfiinţându-se totodată Oficiul central de export şi Oficiul central al exportului de cereale.
Pentru protecţia ţăranilor şi muncitorilor s-au promulgat:
- Legea contra cametei, limitând abuzurile în perceperea dobânzilor şi suspendarea execuţiilor silite.
- Contracte colective de muncă, prevăzându-se interzicerea denunţării contractelor în caz de grevă, îngrădind abuzurile patronilor şi impunându-se concedii de odihnă plătite după vechimea în muncă.
- Legea minelor şi înfiinţarea Casei minerilor în scopul ajutorării acţiunilor sociale în acest domeniu.
- Casa Autonomă pentru ocrotirea şi ajutorarea personalului CFR.
- Protecţia muncii indigene.
- înfiinţarea de Oficii de ocrotire sanitară în fiecare judeţ, cu ramificaţii mai departe spre periferie, prevăzând până şi înfiinţarea de farmacii şi băi populare la sate...
Trecându-se la reorganizarea ministerelor s-au întocmit legi pentru organizarea: Justiţiei, Jandarmeriei, poliţiei, armatei cu măsuri de restructurare a tuturor sectoarelor de viaţă.
A militat pentru egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii indiferent de naţionalitate, apărându-i împotriva abuzurilor statului, ocrotind drepturile omului în faţa legilor, a susţinut afirmarea şi extinderea drepturilor şi libertăţilor politice şi cetăţeneşti fundamentale. Acesta a fost obiectivul Partidului Naţional-Ţărănesc.
Guvernarea naţional-ţărănească s-a desfăşurat în contextul crizei economice mondiale care a avut repercursiuni peste tot. Şi cu toate acestea a fost recunoscută ca cea mai avansată guvernare democratică din răsăritul Europei.
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-017)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/879-Cea-mai-mare-operă-naţională-de-după-război
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu