luni, 23 mai 2016

Christopher Columb si descoperirea Lumii Noi



Christopher Columb şi descoperirea Lumii Noi

Unul dintre cei mai cunoscuţi exploratori ai lumii, Christopher Columb, s-a născut în Genova, Italia în 1451. Columb a crescut ajutându-l pe tatăl său să vândă brânză. În 1471 s-a mutat cu familia în Savona, iar mai târziu a devenit marinar pe flota maritimă comercială portugheză. În 1492, lui Columb i-au fost oferiţi bani din partea regelui Ferdinand al II lea şi a reginei Isabella I a Spaniei, pentru a încerca să ajungă în Asia pe o rută din vest. A plecat din Palos, Spania pe 3 august, 1492, cu trei nave: Santa Maria, Pinta şi Nina. A trecut din Castilia în Insulele Canare, unde şi-a reumplut corăbiile şi a continuat de-a lungul Oceanului Atlantic încă 5 săptămâni. Au zărit pământul pe 12 octombrie, 1492, la ora 14.00. Când au ajuns pe insulă, Columb a numit-o San Salvador (erau în Bahamas, cu toate că nu se ştia exact ce insulă era.)
A explorat Cuba şi Hispaniola (Haiti şi Republica Dominicana), unde a găsit aşezarea „La Navidad”. În timpul călătoriei i-a cunoscut pe indienii Lucayan, Taino şi Arawak. Când s-a întors în Spania, a răpit între 10 si 25 de indieni şi i-a luat cu el, dar doar 7 sau 8 au supravieţuit. A ajuns în Palos pe 15 martie, 1493 şi a fost numit Amiral al Oceanului şi Guvernator General al tuturor ţinuturilor pe care le descoperise şi pe care urma să le descopere în viitor. Columb a mai făcut alte trei călătorii către Lumea Noua, descoperind din ce în ce mai multe ţinuturi, astăzi locul fiind cunoscut sub numele de Caraibe.

Cei care l-au îndrumat

Lumea pe care a descoperit-o Columb era necunoscută celor din lumea Occidentală în acel timp, aşa că nimeni nu a avut posibilitatea să îl îndrume spre acele locuri. Oricum, Columb nu căuta America, el căuta Asia. A folosit sub formă de ghid cărţile: Călătoriile lui Marco Pollo, cartea lui Pierre D’Ailly „Imago Mundi” (Imaginea Lumii) şi părerea lui Ptolemeu asupra circumferinţei pământului.

Sursa:http://zeceintop.ro/top-10-expeditii-faimoase/

sâmbătă, 21 mai 2016

Dictionar de servilism * Ion Dinca


Ion Dincă, strungar de meserie, a fost unul dintre nomenclaturiştii care au deţinut în cei 45 de ani de comunism funcţii în aparatul represiv, în administraţia de partid, Justiţie şi în sistemul Forţelor Armate. În atribuţiile sale de membru al CC, Dincă a fost responsabil de urmărirea activităţii Direcţiei Politice a Armatei, iar în ultimii nouă ani de comunism, nomenclaturistul a fost pus coordonator al supravegherii activităţii Internelor şi Armatei din funcţia de prim-viceprim-ministru al Guvernului.

Citeste mai mult: adev.ro/nyu9tb
Ion Dincă, strungar de meserie, a fost unul dintre nomenclaturiştii care au deţinut în cei 45 de ani de comunism funcţii în aparatul represiv, în administraţia de partid, Justiţie şi în sistemul Forţelor Armate. În atribuţiile sale de membru al CC, Dincă a fost responsabil de urmărirea activităţii Direcţiei Politice a Armatei, iar în ultimii nouă ani de comunism, nomenclaturistul a fost pus coordonator al supravegherii activităţii Internelor şi Armatei din funcţia de prim-viceprim-ministru al Guvernului.

Sursa:http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-epocii-aur-episodul-1-scurt-dictionar-servilism-1_566189807d919ed50ee2a844/index.html

marți, 17 mai 2016

Biografii ciudate *Barry Bremen


Barry Bremen

Barry Bremen a fost asigurat la West Bloomfield, Michigan şi un bun agent comercial. Este cunoscut în lumea sportului ca Marele Impostor. În perioada 1979-1986, Bremen a fost arbitru la Marea Ligă de Baseball, World Series, jucător în MLB All-Star Game, jucător în NBA All-Star Game, arbitru în NFL, un fel de majoretă pentru Dallas Cowboys şi un jucător de golf profesionist. A ținut şi un discurs pentru un premiu Emmy. Barry s-a ghidat după motto-ul „nu ai curaj, nu ai glorie”. Oricum sfatul lui pentru alți impostori: „Nu o face. Este împotriva legii. Stai de o parte. Aceasta este legea mea”.
Pe 4 februarie, 1979, Barry Bremen a purtat un echipament Kansas City Kings şi s-a pus pe podea în timp ce făcea flotări la jocul celor de la NBA All-Star Game. A fost chemat de Otis Birdsong, care a jucat pentru Kansas City şi i-a spus: „Cum e posibil să fii în echipa mea şi să nu te cunosc?” Pe 17 iunie, 1979, cu ajutorul lui Dick Schaap şi a lui George Brett, a treia bază a Kansas City Royals, a intrat pe teren îmbrăcat într-un echipament al MBL All-Star Game.
 A aruncat cu mingi pe teren pentru o jumătate de oră şi a avut o tentativă de a poza cu un grup de viitori jucători incluși în Hall of Fame: Brett, Reggie Jackson, Joe Morgan, Mike Schmidt, Gaylord Perry, Dave Winfield, Steve Carlton, Nolan Ryan, Carl Yastrzemski, Lou Brock şi Tommy Lasorda.
În 1980 la World Series, Bremen s-a îmbrăcat cu haine de arbitru şi a plecat acasă să mănânce cu actualul arbitru înainte de a fi descoperit. În 1981, a fost arbitru de linie la Super Bowl. La U.S. Open-ul din 1979, Bremen (care avea un handicap) a jucat o partidă cu Wayne Levis şi Jerry Plate. S-a întors pentru a repeta acest joc şi la U.S. Open-ul din 1980, unde jucat atât de prost încât un spectator a întrebat Asociația de Golf a Americii cum e posibil ca un jucător groaznic să treacă de calificări. În 1985, Bremen a jucat cu Fred Couples, Jay Hass şi Curtis Strange la U.S. Open.
Un lucru amuzant: La premiile Emmy din 1985 din Pasadena, Bremen a apărut pe scenă şi a acceptat premiul pentru Cea mai bună actriță de la Peter Graves care era foarte confuz. Premiul era pentru filmul „Hill Street” şi mergea către actriţa Betty Thomas. „Betty ar vrea să mulțumească tuturor pentru acest premiu, mai ales lui Dick Schaap”. Bremen a fost arestat şi a plătit o amendă de 175 de dolari pentru această întâmplare. A cerut scuze apoi lui Betty Thomas, spunându-i că a crezut că nu e în sală să accepte premiul.


Sursa:http://zeceintop.ro/top-10-biografii-ciudate-interesante-si-unice/

marți, 10 mai 2016

Eisenhower: „Marţi, 6 iunie 1944 va fi «Ziua Z»"- Debarcarea din Normandia

Eisenhower: „Marţi, 6 iunie 1944 va fi «Ziua Z»"- Debarcarea din Normandia

de Cicerone Ionitoiu

Pe 11 mai se anunţă din Stockholm că „Mareşalul Rommel este în momentul de faţă şef al trupelor destinate apărării împotriva invaziei, von Rundstedt fiind însărcinat numai cu apărarea primelor linii sau a zonei de coastă. " În presa germană se scria că Rommel dispunea de arme noi care vor produce o mare surpriză în tabăra aliată. Germanii cunoşteau la perfecţie armele anglo-americane şi au afirmat că au creat excelente mijloace de reacţiune, care le vor face inofensive. Ştirile de la jumătatea lunii mai erau completate cu starea fortificaţiilor de pe coasta Atlanticului care erau bine aprovizionate; se afirma că foarte puţin conta că toate căile de comunicaţie vor fi în mod permanent bombardate.
Pentru a-şi face curaj lor şi lui Antonescu, presa germană anunţă că tunurile germane cu trageri multiple „care pulverizează obiectivul" au fost instalate într-un număr masiv între Carpaţi şi Nistrul superior. Traiectoria acestor obuze are o viteză mai mare ca a sunetului, astfel că detunătura se aude după explozia proiectilului. Deci nemţii erau pregătiţi în vest şi în est, dar omiseseră Crimeea, pe care au părăsit-o pe 15 mai şi porţile Romei, crezându-le invincibile.
Pe 11 mai, pe un front de 40 de km lungime, 2.000 de tunuri anglo-americane au tras primul obuz în aceeaşi secundă şi după aceea un uruit asurzitor îţi lăsa impresia că eşti sub un viaduct pe care trec nesfârşite trenuri rapide şi deodată sub strigăte de ''Alah", cu sutele, trupele de asalt pornesc în iureş. 
Pe data de 17 mai Hitler a aprobat retragerea de la Cassino şi replierea pentru apărarea Romei, urmărind să disponibilizeze şi ceva trupe pentru a le trimite pentru întărirea frontului de vest. Doar cu câteva zile înainte, generalul şef, Raapke îşi înflăcărase soldaţii spunându-le: „în aceste zile memorabile, noi vrem să salutăm pe Fuhrerul nostru, fără egal pe lume, ale cărui priviri în aşteptarea orei hotărâtoare, se îndreaptă în acest moment asupra sectorului nostru şi asupra celor ce-l vor apăra, până la ultimul om. Noi trebu*ie să răzbunăm raidurile gangsterilor care distrug ţara noastră, unde aproape zilnic familiile noastre şi bogăţiile culturale sunt nimicite. Indiferent ce va fi, noi vom câştiga victoria finală."
Soldaţii nazişti n-au putut rezista. Generalul francez Louis Berteil, în „Baroud pour Rome", descrie ce-a văzut de pe creastă, în asaltul cuceririi ruinelor mănăstirii, tablou asemănător cu cel descris de Aurel State, la cucerirea Sevastopolului din Crimeea, cam în acelaşi timp, diferenţă de câteva zeci de ore: „Spectacolul era halucinant. Acest imens amfiteatru era o prăpastie de foc unde sosirea artileriei franceze se amesteca cu plecarea mortierelor germane, cu jerbele mitralierelor trăgând cu trasoare, cu exploziile minelor şi cu ţâşnirea aruncătoarelor de flăcări. In acest infern trebuia să ne aruncăm."
Iată ce au găsit în oraşul din jurul mănăstirii, după relatările unui supravieţuitor: „Ruinele erau răscolite şi rerăscolite. Bombele săpaseră cratere uriaşe în grădini, pe câmpuri şi pe pajişti. Străzi întregi se prăbuşiseră în munţi de ruine. Părea că sosise «Judecata de Apoi»."
Şi, într-adevăr, pregătirile pentru venirea „Zilei de Apoi" se făceau la Londra, unde pe 15 mai s-a ţinut o conferinţă finală, cu trei săptămâni înainte de ziua „Z" când, în faţa Regelui Marii Britanii, comandanţii operaţiunilor terestre aeriene şi navale au explicat în faţa unei hărţi uriaşe, în relief, cum vor decurge acţiunile prevă*zute pentru debarcare şi imediat după aceea pentru consolidarea capetelor de pod. Pe 28 mai 1944, comandanţii subordonaţi au fost informaţi asupra datei de 5 iunie, ca fiind începutul debarcării şi de atunci toată armata a fost consemnată pe vase sau în locurile de plecare. Corespondenţa toată a fost oprită, cu excepţia celei ce se primea. Asaltul şi escaladarea celui mai mare obstacol ridicat de om împotriva omului a început în zorii zilei de 6 iunie 1944. În această zi, pierderile Aliaţilor care au asaltat „grădinile iadului" s-au ridicat la 11.000 de oameni.
Zidul Atlanticului întins între Narvik şi Bayonne a fost cea mai importantă linie fortificată din lume, la care au lucrat sute de mii de muncitori aduşi cu forţa din mijlocul a 10 naţiuni captive europene. Pentru construirea lui s-au folosit 10.000.000 de milioane de tone de beton. Dacă ar fi trebuit să fie transportat tot deodată, ar fi fost nevoie de un convoi de camioane care să înconjoare Pământul o dată şi jumătate, pe la Ecuator. S-au executat lucrări subterane, cazemate în oţel şi beton, adăposturi fortificate pentru infanterie şi tranşee şi gropi antitanc pe o mare adâncime. Oraşele de la litoralul mării au devenit fortăreţe. Ferestrele şi uşile caselor au fost astupate iar străzile blocate cu reţele de sârmă ghimpată şi stâlpi de beton armat. Pivniţele locuinţelor comunicau prin galerii subterane pentru a permite apărătorilor să circule şi să cadă în spatele inamicului asediator. Se muncea sub lozinca: „Mai bine nişte vii obosiţi, decât nişte morţi odihniţi."
Rundstedt socotea „Zidul Atlanticului" ca un „mare bluf care nu va opri inamicul, pe când camaradul său Rommel spunea: „Războiul va fi câştigat sau pierdut pe această plajă. Nu avem decât o singură şansă de a respinge inamicul, de a-l contraataca atunci când va fi încă în apă, zbătându-se să ajungă la ţărm... Toate forţele de care dispunem trebuie să se afle aici, de-a lungul acestei coaste. Primele 24 de ore ale invaziei vor fi hotărâtoare, aceasta va fi ziua cea mai lungă..."
Şi tot Rommel a realizat aici „grădinile iadului"...De-a lungul coastei s-au semănat peste o jumătate de milion de obstacole submarine. Alte 5 milioane de mine de diferite mărimi, ascunse la tot pasul, puteau în orice moment să arunce în aer tancul sau să sfârtece omul. Rommel vroia să planteze 20 de milioane, dar n-a mai avut timp.
Goebbels declara:„Am fortificat coastele Europei de la Capul Nord până la Mediterană şi le-am dotat cu armele cele mai ucigătoare pe care le poate produce secolul XX. De aceea orice atac inamic, chiar cel mai puternic şi mai înverşunat din câte se pot imagina, este sortit eşecului. "
Pe plajă, de-a lungul coastelor, răsăriseră „arici" cu trei colţi din şine de cale ferată, garduri de fier cu dinţi de fierăstrău, pari de lemn cu vârfuri metalice îndreptate spre mare, conuri de beton înfipte în nisip...La Omaha, pe o lungime de 6 km, se găseau 8 cazemate pentru artileria grea şi un adevărat „Muzeu al Armatei", amplasat tot în adăposturi betonate, format din 35 de săli dotate cu tunuri uşoare, 18 tunuri antitanc, 4 baterii de artilerie, 6 mortiere, 35 de lansatoare de rachete cu 4 ţevi, 85 de cuiburi de mitralieră... La aceste 92 de modele de tunuri se foloseau 252 de feluri de muniţii. Supravegherea acestor arme o făceau oameni între 16-70 de ani, toţi cei rămaşi apţi după 5 ani de război, dintre care unii purtau câte trei semne de rănit. Pe data de 4 iunie oamenii instalaţi în „Zidul Atlanticului" primiseră dispoziţia să doarmă îmbrăcaţi şi ca hrană de rezervă li se dăduse o cutie de 250 de grame de conservă de carne, câteva cuburi de pâine tare ca oţelul, două bandaje pentru primul ajutor... şi comanda „să aştepte"...
Peste apă, alte şi alte trupe soseau zi şi noapte pe coasta Angliei, unde răsăriseră oraşe plutitoare, unde oamenii dormeau de o săptămână în paturi suprapuse, pe 3 şi 4 rânduri. Cozile la cantină depăşeau kilometrul. Americanii numai, pentru funcţionarea instalaţiilor de cazare a contingentului lor, erau nevoiţi să folosească 54.000 de oameni, dintre care 4.500 de bucătari. Această forţă covârşitoare aştepta hotărârea unui om: Einsenhower. Şi unii şi alţii aşteptau şi ascultau...
Pe data de 1 iunie la orele 21, văzduhul era străpuns de versul lui Verlaine:; „Les sanglots longs des violons de l'automme" (lungi suspine ale viorilor de toamnă). Pe data de 5 iunie, prin radio erau transmise, la anumite intervale, vorbe fără de înţeles, repetate de două ori: „E cald la Suez... Zarurile au fost aruncate... Pălăria lui Napoleon este în arenă... John o iubeşte pe Mary... Săgeata nu va mai trece..." Şi tot în acea zi, la orele 22,10, al doilea vers din Verlaine a trezit pe unii care dormitau în jurul aparatelor de radio: „Blesee mon coeur d'une langueur monotone" (îmi sfâşie sufletul cu o tânjeală monotonă).
Pe 5 iunie 1944, la orele 9,45, Eisenhower a zis: „Marţi, 6 iunie va fi «Ziua Z». Şi comandanţii au ieşit pe uşă pornind să urnească uriaşul dispozitiv de 287.000 de ostaşi, cu toate maşinăriile lor, pentru eliberarea celor 300 de milioane de oameni aduşi în stare de supunere. La orele 21 (5 iunie) „Marea armată" a pornit spre Europa ocupată. Pe un front de 30 de km, 5.000 de vase, în 10 valuri succesive, se îndreptau în noaptea de păcură spre „grădinile iadului", unde consemnul era dat de două luni: toate ţevile, de toate calibrele, să fie îndreptate spre mare. Asediatorii vor apare din apă. Neptun supărat, dezlănţuise o furtună de gradul 5. Răul de mare făcea ravagii, în tangaj al de nedescris preoţii nu mai pridideau cu oficierea slujbelor. Căpitanul evreu Irving Gray a rugat pe preotul căpitan Fulmer Koon să îndrepte rugăciunile întregii companii către „Domnul în care credem cu toţii". Înainte cu puţin de orele 22, pe deasupra flotei în marş a trecut ultima formaţie aeriană, lansând 3 puncte luminoase şi o linie, litera V, iniţiala cuvântului „VICTORIE"
Cu puţin înainte de miezul nopţii, peste 10.000 de tone de explozivi fuseseră aruncate peste zona de debarcare. Şi, în timp ce bombardierele făceau calea întoarsă, se încrucişau cu mii de avioane înţesate ai căror pasageri fuseseră încurajaţi la plecare: „ Când veţi sări pe pământul Normandiei să ştiţi că n-o să aveţi decât un singur prieten: pe Dumnezeu." Apocalipsul de dezlănţuise. „Stelele cerului" au căzut pe pământ ca şi fructele unui smochin scuturat de vijelie. Şi vântul continua să sufle cu tărie. întunericul de nepătruns şi zgomotul unei uzine în plină producţie punea pe gânduri pe cei câţiva treji, osândiţi de Verlaine să descifreze necunoscutul.
Peste 18.000 de făpturi smulse din coastele fortăreţelor zburătoare au început să se balanseze în drumul către pământul făgăduinţei. Cădeau peste tot, pe ogoare, în grădini, în pâraie, în mlaştini, pe acoperişurile caselor, agăţaţi în pomi, chiar şi de turnul unei biserici... ploaie cu „îngeri" întruchipaţi în făpturi omeneşti, veniţi să-şi salveze semenii... Era ora 0,15, marţi, 6 iunie. Aşa a început ziua cea mai lungă şi cea mai aşteptată. Leonard Deverchach a fost primul soldat american mort, împuşcat înainte de a pune piciorul pe pământ. Până seara Aliaţii au avut 2.450 de morţi şi 8.100 de răniţi sau dispăruţi. Numărul germanilor din acea zi nu se cunoaşte, dar până la sfârşitul lunii iunie pierderile lor s-au ridicat la 28 de generali, 354 de ofiţeri superiori şi 250.000 de ostaşi. Şi aceasta a fost prima zi a debarcării, a celei mai grandioase operaţiuni militare din istorie.
Nemţilor nu le venea să creadă că începuse sfârşitul, deoarece Fuhrerul declarase: „Eu sunt cel mai mare constructor de fortăreţe, din toate timpurile. " La ora 1,50, când s-a anunţat la Paris vestea, nu le-a venit să creadă: „ Cum! Pe această vreme? Tehnicienii s-au înşelat cu siguranţă. Doar toţi şefii nazişti spuseseră că nu este posibilă o debarcare. Toate măsurile fuseseră luate."
Iuliu Maniu, care a crezut întotdeauna că nemţii vor pierde războiul, în dimineaţa de 6 iunie mergea la Bucureşti, dar la ora 9 jandarmii au oprit maşinile să intre în capitală, din cauza alarmei. A hotărât să se reîntoarcă la Snagov, în timp ce fortăreţele zburătoare se îndreptau spre Ploieşti, pe care l-au bombardat. Când a ajuns la Snagov, Iuliu Maniu a auzit marea veste a debarcării mult aşteptate şi a socotit că era în firea lucrurilor să se întâmple aşa. O oarecare nemulţumire se întrezărea, pentru că debarcarea nu avusese loc în Balcani. Înghesuiţi în jurul aparatului de radio, Tuliu Maniu, Ghiţă Pop şi Pufi Leucuţia ascultau veştile, la început sărace, despre debarcare. Ghiţă Pop, comentând primele veşti, spune: „Să dea Dumnezeu să reuşească şi să nu-i azvârle în mare; eu recunosc că m-am înşelat, întrucât n-am crezut să aibă atâta curaj."


Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. ......

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1161-Eisenhower-„Marţi-6-iunie-1944-va-fi-«Ziua-Z»-Debarcarea-din-Normandia

luni, 9 mai 2016

Toplita-" La Monument "-Gura Voivodesei-Gura Toplicioarei-Izvoarele Purcelului-Poiana Bradul Ciont-Refugiul Salvamont-saua Retitis *muntii Calimani


Topliţa - “La Monument” - Gura Voievodesei - Valea Voievodesei - Gura Toplicioarei - Izvoarele Purcelului - Poiana Bradul Ciont - Refugiul Salvamont - Şaua Reţitiş

Marcaj: cruce roşie

Timp de mers: 11 - 12 ore, 31 km

Caracteristici: iarna doar pentru turiştii antrenaţi.

Sursa: http://tara-dornelor.ro/trasee/calimani

duminică, 8 mai 2016

Asasini in slujba Mafiei * Abraham " Kid Twist" Reles


Abraham "Kid Twist" Reles (1906 - 1941)
Crime comise: in jur de 50
Afiliatie: Murder, Inc. (asasin platit, profesionist)
 Cel mai cunoscut asasinat: Meyer, Irving si William Saphiro. Fratii Saphiro, simtindu-se amenintati de succesul fulminant pe care Abe il inregistreaza cu afacerea sa (jocuri de noroc cu masini mecanice, in estul New Yorkului), ii violeaza prietena pentru a-l intimida, apoi ii pregatesc o ambuscada. "Kid Twist" scapa miraculos si isi incepe razbunarea. Irving este prins dupa o urmarire spectaculoasa pe autostrada, batut pana la desfigurare si impuscat in cap. Doua luni mai tarziu, desi il cauta asiduu, Reles se intalneste intamplator cu Meyer, pe strada. Nu mai are vreme de "fineturi", scoate pistolul si-l impusca direct in cap. Peste 3 ani, "Kid Twist" il gaseste si pe William; il rapeste de pe strada, il duce intr-o ascunzatoare unde-l bate crunt, apoi il baga intr-un sac si-l ingroapa de viu.
Abe Reles a fost cel mai fioros killer al Murder, Inc., totodata adunand in jurul sau cea mai dura si sangeroasa gasca de asasini de origine evreiasca din New York: Harry Maione, Frank Abbandando, Harry Strauss, Martin Goldstein, Irving Nitzberg, Philip Cohen, Louis Buchalter, Emanuel Weiss, Buggsy Goldstein si multi altii. Pentru toti acestia, Reles a fost "combinatorul", cel care facea de obicei legatura intre "respectabilele" familii siciliene din New York si gangsterii cu care acestea isi savarseau afacerile murdare intre 1930 si 1940. Prins de politie in 1940, Reles isi da seama ca daca nu toarna, va ajunge in cel mai scurt timp pe scaunul electric. Marea sa greseala a fost aceea ca pe langa asasinii de rand cu care a lucrat, a dezvaluit politistilor si cine au fost angajatorii acestora, expunand mafioti si capi importanti ai celor Cinci Familii. Procesul acestora din urma trebuia sa inceapa pe 12 noiembrie 1941. Pentru a-si proteja interesele, Frank Costello, bossul familiei Genovese, ofera o recompensa de 100.000 de dolari pentru cine-l ucide pe Reles. Fostul asasin se afla tinut in secret, sub custodie, la hotelul Half Moon din Coney Island. In chiar dimineata zilei procesului, Reles este "ajutat" sa se sinucida printr-o saritura pe fereastra.


Sursa:http://singurafelina.blogspot.ro/2014/06/asasini.html

sâmbătă, 7 mai 2016

Sir Edmun Hillary si prima expeditie pe Everest



Sir Edmund Hillary şi prima expediţie pe Everest

Edmund Hillary s-a născut în Auckland, Noua Zeelandă pe 20 iulie, 1919. A studiat matematica şi ştiintele la Universitatea din Auckland. A devenit apoi apicultor împreuna cu fratele lui Rex, iar în timpul liber a escaladat câţiva munţi. Când a izbucnit cel de-al doilea război mondial, a vrut să se alature Armatei Aeriene, dar şi-a retras cererea înainte de a fi luată în considerare. Mai târziu, în armată, se alătură Forţei Aeriene din Noua Zeelandă ca pilot. În 1953 îşi propune să escaladeze cel mai înalt vârf din lume. În acel timp ruta către Everest era închisă în partea Tibetului şi Nepalului, iar Guvernul nu permitea decât o expediţie pe an, aşa că a trebuit să mai aştepte.
John Hunt, cel care conducea expediţia, a alcătuit doua echipe pentru escaladare: Tom Bourdillion cu Charles Evans şi Edmund Hillary cu alpinistul nepalez Tenzing Norgay.
În expediţie au mai fost luaţi şi 362 de hamali, 20 de ghizi nepalezi şi 5 tone de bagaje. Bourdillion şi Evans au fost prima echipa care au încercat să atingă piscul, fiind la aproape 100 de metri de vârf, dar au fost nevoiţi să se întoarcă din cauza oboselii. Hilarry şi Norgay au plecat două zile mai târziu pe munte. În 29 mai, 1953 la ora 11.30, ora locală, echipa a atins vârful, iar Harry a fost primul care a pus piciorul pe munte.
S-au oprit să facă poze şi au îngropat o cruce mică înainte să coboare. Prima persoană care i-a întâmpinat a fost George Lowe, prietenul de-o viaţă a lui Hillary, care a urcat să le aducă o supă caldă. Hillary l-a întâmpinat pe George cu următoarele cuvinte: „Ei bine George, l-am doborât şi pe ăsta”.
Pentru efortul lor, au primit rangul de cavaleri şi Norgay a primit medalia George din partea reginei Elizabeth a II-a. Hunt a devenit baron pe viaţă în Anglia şi Hillary menmbru fondator al Ordinului Noii Zeelande.

Cei care i-au îndrumat

Nascut într-un trib nepalez în 1914, Tenzing Norgay s-a dovedit a fi un membru extraordinar al echipei care a urcat Everestul în 1953. Nu era la prima călătorie pe Everest, el mai încercase înainte de 6 ori să îl urce. S-a alăturat expediţiei în calitate de ghid, dar atunci când l-a salvat pe Hillary de la moarte, acesta l-a văzut ca un partener perfect pentru această misune.



Sursa:http://zeceintop.ro/top-10-expeditii-faimoase/

miercuri, 4 mai 2016

Dictionar de servilism * Nicolae Doicaru


Nicolae Doicaru a fost şeful Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) şi prim-adjunctul ministrului de Interne în perioada 1972-1978. Ofţer de Securitate de profesie, Nicolae Doicaru avea o carieră de peste 25 de ani în aparatul represiv înainte de a ajunge în fruntea DIE. După defectarea din anul 1978 a adjunctului său, Ion Mihai Pacepa, a fost retrogradat, fiind numit ministru al Turismului pentru cinci luni şi apoi trecut în rezervă.

 Sursa:http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-epocii-aur-episodul-1-scurt-dictionar-servilism-1_566189807d919ed50ee2a844/index.html