vineri, 31 august 2012

Alba Iulia-Sard-Zlatna(muntii Trascaului)

Alba Iulia - Sard - Zlatna (36 km).                                                                                                          
-TRASEU RUTIER-

Iesim din Alba Iulia spre nord-vest, pe DN74, trecand prin Micesti, dupa 8 km ajungem in Sard. De aici un drum se ramifica spre nord spre Ighiu, iar drumul principal coteste spre sud-vest si urmeaza cursul Ampoiului, spre amonte. Dupa 3 km se ajunge la confluenta Ampoitei, de unde, spre dreapta se vad Pietrele Ampoitei (rezervatie geologica), ca trei capite uriase. Pe valea Ampoitei urca un drum pietruit spre Lunca Ampoitei, pe care urca si traseul marcat cu cruce galbena, ce trece prin Cheia Ampoitei si care duce spre Lacul Ighiu. Urmand DN74, in continuare, atingem localitatile Tauti, apoi Metes. Intre acestea, spre sud, pe un varf ascutit, se afla ruinele unei cetati medievale. Din Metes se poate vizita, pe jos (in 2 ore), o mica cheie din Valea Albinei. Versantii muntilor, in mai multe locuri, sunt impodobiti cu formatiuni stancoase albe, din calcar, cum este si Piatra Corbului, imediat dupa Poiana Ampoiului, pe stanga (tot un obiectiv geologic ocrotit). Continuam pe sosea spre Zlatna, inaintea localitatii Presaca Ampoiului, trecem pe langa monumentul celor 700 de maghiari refugiati din Zlatna, ucisi in 24 oct. 1848. Dupa Presaca, ajungem in Fenes, de unde se poate urca pe un drum asfaltat de pe valea cu acelasi nume, circa 7 km, unde era proiectata construirea unui baraj, pentru un lac mare de acumulare. Tot aici se gasesc 2 turnuri imense de calcar, inalti de peste 70 m. De la capatul localitatii, o poteca ne conduce spre varful Dambau (1369 m), cel mai inalt punct al Muntilor Trascaului, de unde se deschide o panorama formidabila. Soseaua DN74, dupa inca 7 km ajunge in centrul orasului Zlatna, vechiul centru minier al aurului. Pe vremea romanilor, aici, in Ampelum a avut sediul procuratorul aurului, care a dirijat mineritul si transportul aurului.
Sursa:scrigroup.com

joi, 30 august 2012

Dosarul de securitate a lui Emil Cioran

Dosarul de Securitate al lui Emil Cioran





Fotografia lui Cioran din dosarul său de Securitate


Am fi tentați să credem că Emil Cioran a fost o personalitate suficient de importantă pentru a fi și pentru Securitate un obiectiv de primă mărime. Judecînd după dosarul de Securitate al lui Emil Cioran, lucrurile nu se prezintă însă chiar așa. Sigur, Cioran nu este un oarecare, și este adevărat că evaluarea sa de către Securitate cunoaște modificări de-a lungul timpului, dar el nu pare să preocupe niciodată regimul comunist la fel de mult ca numeroase alte personalități ale exilului românesc din Franța sau din alte părți. Explicația constă cu precădere în discreția și izolarea în care s-a retras Emil Cioran, știindu-se vulnerabil. El s-a ferit consecvent de a fi implicat în orice fel de manifestări pe care Bucureștiul le-ar fi putut interpreta drept fățiș ostile. Cazul Vintilă Horia i-a demonstrat lui Cioran, în 1960, la ce se putea aștepta. Niște ani mai tîrziu, în cazul arhiepiscopului Valerian Trifa, Securitatea va proceda aidoma. Vom vedea că Cioran era conștient de acest pericol.


Înainte de a merge mai departe, se impune o observație privind dosarul de Securitate al lui Emil Cioran așa cum se găsește el acum la CNSAS. Nu avem nici o certitudine că el este complet. Experiența ne-a învățat că dosarele de la CNSAS sunt “periate”. Este rezonabil să aplicăm această concluzie și în cazul dosarului lui Cioran, prezumînd că cele cîteva sute de file disponibile nu sunt totalitatea a ceea ce ar trebui să fie Dosarul Cioran. Să le parcurgem totuși, atît cît ne permite timpul limitat al acestei prezentări.


Aș vrea să încep cu o serie de citate care ilustrează evoluția “obiectivului” Cioran, de la înverșunarea primitiv-proletară a Securității anilor ’50, la ipocrizia anilor ’80. De pildă:


Numitul Cioran Emil, legionar fugit în străinătate (Notă a Direcțiunii Generale a Securității Statului, 1951);


Fugarul Cioran Emil (Notă MAI, 1954);


Este un talent excepțional dotat, deosebit de inteligent, un suflet agitat, ros de probleme, temperament cu totul ciudat și aparte […] Este un spirit prin definiție liric, care nu poate și nici nu vrea să fie obiectiv […] Cioran este foarte orgolios, dar […] nu-l preocupă ascensiunea sa socială, ci numai cea intelectuală. (Nota informatorului V. Bologa, 1954);


Emil Cioran este conducătorul legionarilor din Franța (Nota informatorului Sîrbu Ioan, 1956);


Trădătorul de patrie Cioran Emil (Adresă MAI, 1958);


Fugarul Cioran Emil cunoscut ca conducător al centrului legionar din Franța și scriitor legionar(Notă MAI, 1960;)


A fost șef militant al Gărzii de Fier din Sibiu, colaborator al lui Horia Sima. Este cunoscut ca unul din doctrinarii Gărzii de Fier (Fișă din 1960);


Fugarul legionar Cioran Emil […] cunoscut că este unul dintre conducătorii de bază ai legionarilor fugiți în străinătate (Notă din 1961);


Cioran Emil a fost unul dintre conducătorii legionari din țară, iar în prezent este conducător a legionarilor din Franța, fiind cunoscut că desfășoară activitate informativă împotriva RPR (Plan de Măsuri asupra lui Cioran Aurel, 1961).


Emil Cioran are parte de o “promovare” remarcabilă din partea Securității la începutul anului 1965. Din “urmărit pe țară”, adică unul din miile de asemenea urmăriți, Cioran devine obiectivul unui dosar de urmărire informativă individuală. Altfel spus, este luat mai în serios de către Securitate, care o formulează astfel: Întrucît Cioran Emil este un element activ și important în cadrul emigrației reacționare din Franța, propunem transformarea dosarului de U.T. [urmărit pe țară] în acțiune informativă (Hotărîre din 20.03.1965). Calificativele folosite în trecut, gen “trădător de țară” sau “conducător legionar”, lipsesc acum. Se spune în schimb că elementul urmărit manifestă prudență și nu face afirmații cu caracter politic în relațiile cu rudele sale din țară, și că desfășoară activitate dușmănoasă în special prin scrierile sale “filozofice” cu caracter idealist. Securitatea ciulește urechile la o afirmație pe care ar fi făcut-o Cioran la Paris, și o consemneaza astfel: Odată pentru totdeauna să fiu lăsat în pace cu chestiunile românești. Era vorba de o solicitare către Cioran de a se implica în conducerea Fundației Carol I.


În aceeași perioadă apar în documentele Securității și preocupările de “influențare pozitivă” a lui Cioran, ideea că ar fi bine să vină în patrie, unde are condiții mult mai superioare pentru a fi considerat. Emil Cioran are, în această fază, numele de cod “Ciobanu”. Securitatea se gîndește la recrutarea fie a fratelui său Aurel, fie a soției acestuia, numită cînd Elena, cînd Ileana.


Securitatea din Sibiu, unde locuia Aurel Cioran, este pusă pe jar la începutul lui 1965 de o întîmplare pe care nu o înțelege. Potrivit unui informator (“Iliescu Ovidiu”), Aurel Cioran primise, în noiembrie 1964, vizita unui reporter al radiodifuziunii române. Dotat cu un magnetofon, acesta l-a rugat pe Aurel Cioran să-i dea un interviu în care să îi ceară fratelui său din Franța să vină înapoi în țară. Aurel Cioran s-a eschivat, iar securiștii sibieni notează că problema cu înregistrarea pentru radiodifuziune nu este cunoscută de noi (Notă informativă, 19.03.1965). Superiorii din Brașov sunt rugați să le dea lamuriri. Ele lipsesc din dosar. Putem deduce că trimiterea acelui reporter era o inițiativă a Securității de la București ca parte a unui plan despre care, iată, dosarul de Securitate al lui Cioran nu conține nici un document, ceea ce nu se explică decît prin aceea că acest dosar nu este complet.


În mai 1965 apare prima Notă a unei persoane care l-a vizitat pe Emil Cioran la Paris. Este vorba de “sursa oficială” Mihai Brediceanu, directorul Operei din București. Ideile importante ale notei sunt următoarele: Cioran minimalizează fosta sa orientare de dreapta și o numește o greșeală de tinerețe. Apoi, Cioran afirmă că nu a manifestat niciodată vreo atitudine ostilă orînduirii sau guvernului din țară.


O lună mai tîziu, o altă Notă, de la sursa “Petroniu”, care îl vizitează pe Cioran și transmite același mesaj: Emil Cioran a arătat sursei că […] în tot timpul șederii sale în străinătate nu a scris nici un rînd în revistele românești de acolo și nu a participat în nici un fel la activitatea “emigranților români”. Identitatea lui “Petroniu” o veți afla imediat.


Un alt Brediceanu, Teodor, primește ca sarcină pe lîngă Emil Cioran să afle în ce măsură este pretabil la atragerea lui pe poziții loiale față de țară. Mai mult chiar: Să i se vorbească de necesitatea de a folosi în interesul țării pregătirea sa de profesor și scriitor, cum și influența pe care o are în rîndul emigrației în vederea comunicării activității celor ce ponegresc țara. Securitatea își imagina că-l poate racola pe Cioran ca informator.


Într-un document al centralei Securității din februarie 1966 se dau următoarele instrucțiuni:Întrucît Cioran are în prezent o poziție bună față de țară și dorește să-și viziteze familia, analizați posibilitatea unei contactări în vederea studierii și atragerii la colaborare pe linia muncii de influență.


Spuneam că Cioran se știa vulnerabil, iar cazul Vintilă Horia îi fusese o lecție. Faptul este remarcat și de sursa “Anton”, care scrie: După ce Vintilă Horia a primit Premiul Goncourt, pe care însă nu l-a putut încasa din pricina campaniei dezlănțuite de cercurile de stînga, Cioran urma să fie premiat în anul următor la Academia Franceză. El a făcut să nu i se acorde premiul, temîndu-se a nu se dezlănțui o campanie împotriva sa. Apoi, sursa reproduce dintr-o convorbire cu Emil Cioran: […] Calitatea de fost membru sau simpatizant declarat al Gărzii de Fier este o proastă carte de vizită în Franța. […] Este grăitor faptul că a fost suficient ca, prin canalurile oficiale și neoficiale de care dispune Ambasada României, aceasta să difuzeze știrea că Vintilă Horia, cîștigătorul premiului literar Goncourt, a fost legionar, pentru ca să i se retragă premiul decernat […] El [Cioran] a rugat sursa să nu uite și să-i semnaleze lui Noica acest aspect.


Tot la Noica se referă și următorul mesaj din aceeași sursă, un mesaj remarcabil: Să nu mai scrie articole ca cele publicate de “Glasul Patriei” care sînt sub nivelul lui și care mai puțin îl angajează decît îi compromit prestigiul […] Există o vîrstă și o etapă în viața unui gînditor cînd piruetele pot fi funeste.


Un alt pasaj interesant din aceeași sursă este cel în care Cioran apare conștient că “i se fac avansuri”, și explică dilema sa astfel: El [Cioran] consideră ca pozitiv faptul că în sfîrșit românii au luat în considerație consecvența lui Cioran de a nu lua niciodată poziție împotriva țării și de a nu participa la nici o acțiune a emigrației. Pe de altă parte, tocmai din cauza antecedentelor lui gardiste, nu se poate avansa prea mult în bune relații cu ambasada, pentru că “atîta așteaptă emigrația de aici ca să mă distrugă la autoritățile franceze, vechii democrați mă urăsc ca fost gardist, gardiștii fanatici ca renegat, și unii, și alții sînt furioși pentru că nu acționez alături de ei și atunci mă pîndesc și de comun acord mă pot scoate peste noapte agent vîndut comuniștilor”. Formularea este perfect plauzibilă.


Centrala de la București a Securității preia controlul în 1967. Securitatea din Sibiu hotărășteÎnchiderea acțiunii informative individuale “Ciobanu” asupra numitului Cioran Emil. Paralel are loc la București deschiderea dosarului individual “Chiru” (la 17.01.1967) pentru că Cioran Emilprezintă interes pe linia obiectivului legionar din Franța și pentru influențarea pozitivă a emigrației din această țară. Dar, după doar trei ani (la 23.02.1970), acest dosar este închis deoarece nu mai prezintă interes pentru munca noastră.


În anul 1981, după reorganizarea brațului extern al Securității în urma fugii generalului Pacepa, constatăm o nouă inițiativă: deschiderea acțiunii informative de influență cu nume de cod “Ene” (UM 0225 – 15.01.1981) – pentru influențarea lui [Emil Cioran] să adopte o poziție realistă față de R.S. România și să vină în vizită în țară. Acțiunea purta numele “Recuperarea”. Securitatea apreciază faptul că Cioran a refuzat să acorde sprijin lui Paul Goma și altor elemente ostile și nu s-a angrenat în declarații sau acțiuni dușmănoase la adresa R.S. România.


Permisiunea acordată fratelui său Aurel de a-l vizita în 1981 a făcut parte din această acțiune “Recuperarea”. Noua abordare explicită a “recuperării” face ca, dintr-o Notă a Securității din anul 1988 despre Emil Cioran, să lipsească brusc orice referire la legionarism, el devenind “frecventabil”, cum s-ar spune. Cioran este descris doar ca principal reprezentant al “trăirismului“.


În ce măsură există totuși exprimări critice ale lui Cioran la adresa regimului din țară? Din documentele existente se remarcă, de pildă, îngrijorarea lui Cioran că atitudinea provocatoare a lui Ceaușescu față de Moscova va duce la ocuparea României de către ruși. Pe de altă parte, el reproșează regimului o foarte slabă preocupare pentru promovarea eficientă a intereselor României în occident, și mai ales neglijarea promovării valorilor culturale. Așa-numita sistematizare a satelor i se pare o idee diabolica. Este critic față de demolarea bisericilor, Elena Ceaușescu, starea materială proastă a oamenilor, plata forțată a datoriei externe, starea “jalnică” a culturii și învățămîntului, colectivizare, industrializarea forțată, cultul personalității, are o atitudine net anticomunistă și este foarte pornit împotriva conducerii superioare de stat – sursa “Cristina” în anul 1982. Numai că, spre deosebire de Mircea Eliade și Eugen Ionescu, Cioran nu s-a manifestat niciodată public cu vreo exprimare critică la adresa regimului de la București.


Acum, pe scurt, despre controversatul episod al prezenței lui Emil Cioran în România la sfîrșitului lui 1940 – începutul lui 1941. Un episod pe care Emil Cioran nu l-a lămurit niciodată. În dosarul de Securitate, acest episod este evocat de două ori.


Astfel, într-o Notă Informativă din anul 1954 a informatorului V. Bologa, se spune: Cînd a izbucnit rebeliunea legionară, el era în București […] În timpul rebeliunii era agitat din cale afară. Ieșea pe stradă, urmărea luptele și comenta cu febrilitate […] .


Apoi, există o Declarație din anul 1964 a lui Dancu Cristofor, deținut la Aiud. El își amintește că l-a văzut pe Cioran într-o seară, pe 21 sau 22 ianuarie 1941, în următoarele circumstanțe: Îl întîlnesc pe Calea Victoriei, colț cu Bulevardul, care era barat cu tramvaie baricadate de către legionari. Pe străzi urlau grupuri legionare. Prin fața noastră trece un grup de copii de prăvălie cîntînd. Cioran este entuziasmat.


Nu există indicii, în dosarul de Securitate al lui Cioran, că Securitatea ar fi făcut uz în vreun fel de aceste informații.


Mai prezent decît Emil Cioran în dosarul său de Securitate, mult mai prezent, este fratele său Aurel. Domiciliat la Sibiu, și în permanent contact epistolar cu celebrul său frate de la Paris, Relu Cioran este “obiectivul” la îndemînă pentru Securitate. O întreagă armată de informatori este concentrată asupra sa. Mai întîi, Securitatea vrea să afle dacă există cumva vreun cod secret de comunicare între cei doi frați sau vreun canal ascuns. Mai tîrziu, Aurel Cioran este abordat pentru “influențarea pozitivă” a fratelui său. I se vorbește insistent despre importanța ca Emil Cioran să vină în vizită în țară. Aurel Cioran, traumatizat de cei 7 ani de pușcărie politică făcuți între 1948 și 1955 pentru legionarism, se eschivează permanent. O face și în 1975, cînd Securitatea încearcă să-l racoleze. Pentru a se asigura că nu-i scapă nimic cu privire la relația celor doi frați, Securitatea instalează în locuința lui Aurel Cioran “tehnică operativă”, adică microfoane. Se înregistrează și se transcrie mai tot: convorbirile telefonice banale cu Emil Cioran (Aveți de mîncare? […] Parisul a devenit un oraș îngrozitor […] Sînt mulți africani peste tot), dar și disputele dintre Aurel Cioran, foarte depresiv, și soția sa. În fine, sunt transcrise și discuții mai interesante ca cea cu Gabriel Liiceanu, venit în vizită la Aurel Cioran în vara anului 1988. Noica este și el adesea în casa lui Aurel Cioran de la Sibiu, dar înregistrările respective se află probabil în altă parte, în dosarul lui Noica, “Dan Nica”, cum l-a numit “conspirativ” Securitatea.


La începutul lui 1975, Securitatea era ferm convinsă că Cioran va veni în acel an în România. Într-o Notă a Securității Sibiu (27.01.1975) se consemnează pozitiv că în ultimul timp, chiar în lucrările sale [Emil Cioran] a făcut aprecieri favorabile și a adus o deosebită contribuție la acțiunile ce se duc împotriva iredentismului maghiar. Ca parte a pregătirilor de întîmpinare și îmbrobodire, Securitatea Sibiu propune ca lui Aurel Cioran să i se repartizeze o locuință unde să-l poată primi și pe fratele său atunci cînd acesta îl va vizita la Sibiu. Trebuie să citez în contiuare, pentru că e de tot hazul: Această măsură v-a [sic] satisface în mod cert atît pe Aurel Cioran, care de ani de zile umblă după o locuință, cît și pe fratele său Emil Cioran, căruia îi va vorbi în mod precis printre altele și de acest act care nu poate fi apreciat de ei decît ca un act de umanism. Sper că Aurel Cioran s-a ales măcar cu o locuință mai bună.


O experiență pe care o faci adesea studiind dosare de Securitate, este că acestea spun mai mult despre Securitate decît despre persoanele vizate. Constatarea este perfect valabilă și în cazul lui Emil Cioran. Motivația Securității în ceea ce-l privește nu este întotdeauna foarte clară. Dacă s-a urmărit cu precădere atragerea lui Cioran de partea regimului, respectiv determinarea lui de a merge în vizită în România, eșecul este evident și identic cu cel înregistrat de Securitate în cazurile Mircea Eliade și Eugen Ionescu. Izolarea lui Cioran nu a fost o reușită a Securității, ea a fost autoimpusă, consecința clară a implicării sale nefaste din tinerețe. Altfel, manevrele și schemele Securității seamănă cu bîjbîiala unor maimuțe somnambule care văd, noaptea, imaginea reflectată a lunii pe o apă, și încearcă să o prindă, crezînd că vor pune mîna chiar pe lună. Nu reușesc decît să se ude.


Un folos concret al studierii acestui dosar de Securitate constă în faptul că ne-a permis, coroborat cu alte surse, identificarea a patru agenți sau informatori ai Securității folosiți împotriva lui Emil Cioran. Ei sunt:


- Nume de cod “Lucian Armașu” – criticul și poetul Alexandru Căpraru, redactor șef la “Tribuna” și apoi director al editurii clujene Dacia;


- Nume de cod “Popa” – profesorul de drept Tudor Popescu;


- Nume de cod “Petroniu” – scriitorul Paul Dimitriu;


- Nume de cod “Anton” – publicistul de prestigiu Petru Comarnescu.


***


Prezentare făcută de Liviu Tofan la colocviul “Cioran 100″, organizat de Institutul Cultural Român la Paris (18-19 martie 2011).


Surse: Arhiva CNSAS, dosare I 4662, D 5553 (SIE 163), SB FI 423, 424(irir.ro)

marți, 28 august 2012

Comoara de la cetatea zanelor

Undeva, prin Muntii Brețcului, langa orasul Covasna, la o altitudine de 931 de metri, se inalta "Cetatea Zanelor". In jurul său sunt 3 piscuri la fel de impresionante. Accesul catre cetate durează aproximativ 2 ore pe nişte drumuri forestiere nemarcate, insă sunt şi porţiuni destul de abrupte, nefiind recomandat celor cu condiţia fizică buna.





Cetatea a fost insotita de-a lungul timpului de frica si admiratie, mai ales datorita legendelor care se leaga de existenta ei. Cateva povesti populare din zona arata ca aici ar fi locuit unele personaje feminine de o frumusete rara ( una dintre acestea ar fi fost corespondenta lui Ileana Cosânzeana, nume existent si in literatura populara si nu numai ), probabil o "printesa antica" sau fiica unui important conducator din timpuri stravechi, care locuia aici impreuna cu surorile sale. Dar cele mai incitante sunt legendele despre comorile din zona, comorile acestor fete.



Se spune ca respectivele comori ar fi "ascunse intr-o cămară, in inima muntelui, si sunt pazite cu strasnicie de duhul cetatii", deci ar fi blestemate. Se mai spune ca o data la 7 ani, portile secrete se "deschid" si tezaurele pot fi vazute toata noaptea, pana la cantatul cocosilor. Daca pana la rasarit, curiosii sau cautatorii de comori care s-au aventurat pana in cămara adanca nu au iesit afara, un mecanism sau o forta necunoscuta inchide portile, iar nefericitul a ramas acolo blocat.



Localnicii povestesc despre un cioban care, in anul 1936, s-a dus in cetate, a facut sapaturi ori i s-au deschis portile si a gasit adanc sub cetate o pivnita cu mult aur. Dar usile s-au blocat si nu a mai putut sa plece pana nu a pus la loc aurul cu care isi umpluse desagii si buzunarele. De asemenea, ca in multe alte legende despre comori, aici ar exista si blestemul sarpelui, adica bogatiile ar fi pazite si de un sarpe veninos, care musca mortal doar pe cei care reusesc sa scape de porti prin diverse trucuri si fug cu aurul furat.




Povestile din zona mai vorbesc de un cautator care a sapat in cetate si ar fi gasit un mar de aur si o cruce tot de aur, lanturi si ciocane de fier, despre care se spune ca le-ar fi predat unui muzeu, desi nu se mai stie nimic despre aceste relicve. Omului i s-ar fi aratat o fantoma sau un spirit, care i-a spus sa vina intr-o anumita noapte, pe o data exacta, cand se implinesc 7 ani, caci atunci usile cetatii se vor deschide singure, ca sa vada bogatiile. Dar respectivul nu a mai apucat acea zi, fiindca s-ar fi dus in lumea celor drepti intre timp.



Dar sa iesim din lumea basmului si sa revenim la realitate. Cetatea a intrat devreme in vizorul carturarilor si arheologilor timpurii. Pe la mijlocul secolului 19, un istoric ar fi gasit acolo cateva vase vechi din pasta grosiera, arse negru sau cenusiu. Prin anii 1942, un arheolog clujean, dorind sa clarifice originile cetatii, ar fi facut cateva descoperiri, dar acestea s-au pierdut odata cu uciderea arheologului in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Intr-un articol al vremii se spune totusi ca acesta ar fi gasit acolo o locuinta din barne groase, cu piroane de pana la 1 metru lungime, ce avea in interior numeroase vase ceramice, o statueta romana si doua fibule din bronz si de argint. Cetatea ar fi avut o "acropola" si 3 terase, inconjurate de ziduri de 3 ( TREI ! ) metri grosime. Datorita acestor artefacte gasite, cetatea a fost atribuita, mai tarziu, civilizatiei dacice sau chiar tracice. Insa lumea stiintifica avea mari indoieli asupra originii. Un grup de arheologi au mers in anul 1949 sa verifice la fata locului, dar cetatea parea sa fie asemanatoare ca marime si grandoare cu cetatile regale din Muntii Orastiei. Cercetarile au fost reluate in 1969, cand au fost estimate dimensiunile impresionante ale cetatii, zidurile de fortificare fiind fara precedent ca dimensiuni, in lumea dacica. Apoi totul a fost uitat....



Dar in noiembrie 1995, cand un vant sau o furtuna naprasnica a smuls copacii din radacini,s-au dezvaluit parti de ziduri si complexe de locuit in Cetatea Zanelor. Atunci au fost reluate cercetarile. Se pare ca totusi cetatea ar fi fost dacica, realizata de de stramosii nostrii printr-un efort considerabil, mai ales datorita greutatii de a ajunge la acest amplasament. Dimenisunile zidurilor depasesc 700 metri lungime, iar suprafata totala amenajata are 30.000 de metri patrati. In timp, aici au fost descoperite numeroase artefacte, monede romane si grecesti, bijuterii, vase autohtone si de import, unelte etc.



Pana la urma se crede ca aceasta cetate este una dintre cele mai impunatoare si bine conservate cetati dacice din afara Muntilor Orastiei, unicat in lumea dacica. Se pare ca cetatea ar fi fost construita in secolul al II-lea inainte de Hristos, apoi ar fi fost distrusa partial, probabil in timpul lui Burebista. Cetatea ar fi fost refacuta, fortificata si dezvoltata la sfarsitul secolului I inainte de Hristos. Apoi, in timpul primului razboi cu romanii ( anii 101-102 dupa Hristos ), ar fi fost incendiata, iar zidurile distruse. Din falnica cetate au ramas doar legendele aurului ascuns undeva in munte, pentru a fi protejat de atacatorii romani, si intrebari care cauta si azi raspunsuri.




Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Cele sase cufere cu aur

Lăsată în urmă de trupele SS, averea evreilor din Tunisia s-ar afla în apropiere de Corsica

Cercetătorul britanic Terry Hodgkinson susţine că a localizat comoara îndelung căutată a feldmareşalului nazist Erwin Rommel. Aurul confiscat de comandantul general al trupelor germane din Africa de la evreii din Tunisia ar fi fost abandonat undeva în apropiere de insula Corsica de membri SS. Aceştia intenţionau să îl recupereze după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

După 15 ani de căutări asidue, Terry Hodgkinson a declarat cotidianului britanic "The Daily Telegraph" că a localizat comoara la aproximativ o milă maritimă (1.852 de metri) de oraşul corsican Bastia. Britanicul a fost ajutat, în timpul cercetărilor, de către experţi locali.

El a obţinut de la autorităţile din Franţa dreptul de "a scotoci" după cele şase cufere cu aur şi obiecte preţioase confiscate de la comunitatea evreiască din Tunisia în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. "Sunt convins că am găsit locaţia exactă. Acum mai am nevoie doar de echipamente de ultimă generaţie pentru a fora adânc în nisip", a precizat Hodgkinson.

Trupele germane din Africa au părăsit continentul negru după înfrângerea suferită în faţa britanicilor la El Alamein, în octombrie 1942.

Soldaţii SS au fost nevoiţi să ascundă comoara, pentru a se putea retrage cât mai repede. De-a lungul timpului, numeroşi cercetători, avizaţi sau simpli amatori, şi-au încercat norocul. Misterul i-a atras şi pe regizori şi scenarişti.

Potrivit legislaţiei franceze, cel care găseşte o comoară trebuie să o împartă cu statul. În cazul de faţă, autorităţile de la Paris vor trebui să caute urmaşi ai evreilor care au fost deposedaţi de bunuri. "Vulpea deşertului", contestată Considerat până de curând un cavaler, inclusiv de către adver- sari, Rommel, cunoscut sub apelativul de "Vulpea deşertului", ar fi avut sarcina de a extinde Holocaustul şi în Orientul Mijlociu.

Acuzaţia aparţine unor istorici germani. Aceştia susţin că Hitler i-a spus Marelui Muftiu al Ierusalimului, în cadrul unei întrevederi avute la Berlin, în noiembrie 1941, că are de gând să îi distrugă pe toţi evreii din Orientul Mijlociu.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Calimanesti-Comuna Berislavesti-Satul Dangesti-Valea Mare-Curmatura "La Leurde"-Cabana Cozia(muntii Cozia)



14. Călimăneşti (280 m) – comuna Berislăveşti – satul Dîngeşti – Valea Mare – Curmă-tura „La Leurde“ (1190 m) – cabana Cozia (1573 m)

Călimăneşti – Berislăveşti: 14,5 km – DJ 703 G; Berislăveşti – Dîngeşti: 3,5 km – drum comunal pietruit; Dîngeşti – cabana Cozia: 14,5 km – drum forestier pietruit

Diferenţă de nivel: 1293 m

Drum forestier

Drum accesibil tot timpul anului. Vara practicabil şi pentru autoturisme.








Sursa:guideromania.com

luni, 27 august 2012

Comoara haiducului Radu lui Anghel


Dealul Cetăţea, de la Bărbuleţu, ascunde grota unde fugea haiducul din calea poterei.


De pe Valea Bărbuleţului, urmând traseul marcat cu triunghi roşu, poţi ajunge până pe Vârful Bucşa, din Masivul Leaota.

Ţinuturile Bărbuleţului sunt scăldate de spuma istoriei. Locuri umbrite de păduri de fac şi de stejar, păşuni şi fâneţi, ascunse printre codrii întunecoşi, apar călătorului ca nişte insuliţe vegheate de razele fierbinţi ale soarelui. Oamenii sunt primitori. Dornici de a-ţi povesti trecutul, viaţa lor, planurile de viitor. Bărbuleţenii sunt mereu în aşteptarea turiştilor. Zona este căutată în primul rând de cei care trăiesc în tumultul cetăţilor din beton. În afară de linişte şi aer curat, le stau în faţă localnicii care le asigură specialităţi culinare tradiţionale şi renumita ţuiculiţă ecologică, cum o numesc ei fiindcă prunii care cresc prin livezile cocoţate în vârf de deal nu sunt întinaţi cu niciun tratament chimic. “Cresc cu apă, un pic din sudoarea noastră şi cu grija lui Dumnezeu”, ne-a spus un bătrân.




Comoara haiducului a fost îngropată la Bărbuleţu

Pe dealurile Bărbuleţului, cu câteva sute de ani în urmă, a haiducit Radu lui Anghel, cel care lua de la bogaţi ca să dea săracilor. Radu lui Anghel, povestesc localnicii, ar fi avut mare încredere în oamenii de pe Valea Bărbuleţului. Tocmai de aceea, când era fugărit de poteră, se ascundea în pădurile din jurul satului.




Intrarea în comună este dominată de dealul Cetăţea. Nu-ţi vine să crezi că în această zonă colinară stă proţopită o stâncă, prăvălită parcă din depărtarea munţilor. Legenda spune că în vârful acestui deal de piatră, într-o zonă greu accesibilă, Radu lui Anghel şi-ar fi făcut ascunziş. Ba, chiar şi-ar fi îngropat aici comorile.




Sunt mulţi cei care au pornit pe poteci şi au suit pieptiş dealul în căutarea grotei haiducului. Zic bătrânii că ascunzătoarea ar fi fost dotată cu pat, sobă din piatră şi măsuţă, fiindcă Radu lui Anghel poposea uneori luni de zile aici, până ce potera îi pierdea urma.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Aventura de-o noapte

Pentru o viata sexuala palpitanta si mereu surprinzatoare, este nevoie de putina creativitate si ceva mai multa pofta de "joaca" in dormitor. Daca vrei sa aduci un element de noutate si mister in patul conjugal, nu ezita sa pui in aplicare cateva idei prin care poti transforma sexul cu partenerul tau... intr-o aventura de-o noapte!

Sunteti de multi ani impreuna si deja va stiti destul de bine fiecare particica din corp, insa asta nu inseamna ca nu va puteti preface, pentru o noapte, ca sunteti doi straini in cautarea celei mai tari partide de sex de pana acum.

Jocurile sexuale pot aprinde scantei in dormitor si va pot resuscita la 180 de grade viata sexuala! Iata cateva idei incendiare!

Fanteziile sexuale, un izvor nesecat de noutate in dormitor

Chiar daca sunteti casatoriti de multi ani, va puteti transforma oricand in doi necunoscuti care se intalnesc prima oara intr-un bar sau la teatru, care flirteaza si ajung sa aiba parte de un "one night stand". Chiar daca aventura este doar produsul imaginatiei voastre, s-ar putea sa dea un suflu nou vietii voastre sexuale si sa va inspire pentru a va apropia mai mult si a va simti si mai bine in dormitor.

Nu ezitati sa nascociti tot felul de fantezii care sa va scoata din monotonia unei relatii sau casnicii obisnuite si sa va transpuna intr-o stare cu totul noua - puteti incerca sexul in masina, in spatii publice, la birou, in casa parintilor ori in alte locatii care contribuie la cresterea libidoului.



Jocurile sexuale si rolurile... din dormitor

Fanteziile sexuale se combina foarte bine, chiar pana la a se confunda uneori, cu jocurile de rol pe care le poti folosi in dormitor.

Fiti creativitati si jucati-va cand vine vorba de partidele sexuale. Fie ca te transformi in politista sexy, in menajera sau dansatoare de striptease ori ca va prefaceti ca sunteti straini si faceti sex pentru prima data, folositi-va imaginatia in "relansarea" si imbunatatirii activitatii din dormitor. Nu uitati si de "vorbitul murdar", un alt element asociat jocurilor de rol care e pe placul multor cupluri.

Iesiti in oras si lasa-te "agatata"

Simtiti-va ca la inceputul relatiei voastre. Incercati sa retraiti efervescenta primelor intalniri si experiente sexuale, iesind in oras cat mai des.

Distrati-va si simtiti-va bine impreuna si nu uitati sa flirtati cat mai mult. Cand ajungeti acasa, dupa un pahar de vin bun si ceva hormoni iesiti la iveala in timpul flirtului, veti fi numai gata sa aveti parte de o experienta sexuala incendiara cum de mult timp nu ati mai trait.

Relaxarea si petrecerea timpului impreuna, in locatii amuzante si distractive, contribuie din plin la resuscitarea vietii sexuale a unui cuplu a carei relatie este "prafuita" de ani, probleme si griji.

Elemente de noutate... condimentele unor partide sexuale incendiare

Chiar daca nu sunteti genul de persoane care sa se aventureze in fantezii sexuale pline de adrenalina sau sa joace roluri obraznice in timpul partidelor de sex, va puteti limita si la "condimente" ceva mai putin indraznete.

Puteti incerca sa transformati sexul intr-o aventura incitanta incercand pozitii noi si satisfacatoare sau folosind jucarii sexuale diverse.

Orice schimbare de la monotonia obisnuita din dormitor este binevenita pentru a va redefini relatia sexuala si nu numai.

Sursa:relatii.ele.ro

Satul Pausa-Valea Pausei-Poiana Stanisoarei(muntii Cozia)



13. Satul Păuşa (300 m) – valea Păuşei – Poiana Stînişoarei (720 m)

Drum forestier (7 km)

Diferenţă de nivel: 420 m

Timp de mers: 1½–2 ore

Accesibil tot timpul anului.

duminică, 26 august 2012

Comoara din padurea castelului Roznovanu Stanca


Padurea din satul iesean Stanca este cutreierata periodic de oameni veniti din toate colturile tarii, in cautarea comorilor ascunse aici pe vremuri de proprietarii castelului din sat. Aur, portelanuri si argintarie se ascund in frunzisul padurii de langa asezarea ieseana.


Astazi, Stanca este doar sat din comuna Victoria, la 16 km de orasul Iasi. In urma cu cateva sute de ani, satul se invecina cu un castel care le apartinea boierilor Rosetti-Roznovanu. Chiar numele localitatii a fost, pentru o vreme, Stanca Roznovanu.
Boierii Rosetti-Roznovanu au fost celebri in epoca pentru bogatia lor. In secolul al XVII-lea, la Stanca a fost ridicat pentru prima oara un conac boieresc. La inceputul secolului al XIX-lea , vistiernicul Iordache Rosetti-Roznovanu dispunea construirea pe locul vechiului conac a unui impunator castel. In preajma acestuia se afla un parc si o biserica.
Palatul s-a impus in epoca prin gustul si luxul desavarsite si s-a bucurat de prestigiu nu doar datorita bogatiei pe care o etala, ci si datorita musafirilor care i-au trecut pragul. Dintre oaspetii de marca, de la inceputul secolului XIX, acelasi Rosetti ii mentiona pe Kusnicov si pe Krasno-Milasevici, care au urmat succesiv la conducerea Divanului intre 1808 si 1812. Primul dintre musafiri isi petrecea chiar intreaga vara la castel.




Tot in aceasta perioada, castelul de la Stanca a fost gazda a trei baluri fastuoase, pentru organizarea carora s-au cheltuit sume enorme de bani. Balurile s-au dat in onoarea lui Alexandru Moruzzi, in 1803, cu ocazia zilei tarului, iar in 1833 si in 1834 pentru a sarbatori sosirea la Iasi a ambasadorului turc Musir Ahmed Pasa.
Pozitia castelului, in apropierea Basarabiei si a liniei frontului, a contribuit decisiv la distrugerea sa. Inca din timpul Primului Razboi Mondial, soldatii rusi au facut numeroase sapaturi la Stanca Roznovanu cautand, fara rezultat, o comoara. Rusii credeau, la fel ca si multi dintre localnicii de astazi, ca aici fusese ascunsa o comoara continand incarcatura a 14 carute pline cu obiecte de aur si argint.
Mosia si castelul au fost devastate in Al Doilea Razboi Mondial. Proprietarii erau Anton Roznovanu si fiul sau Niky, casatorit cu Ana Bancila, fiica pictorului Octav Bancila. Adeseori, vara, familia Roznovanu venea la Stanca, impreuna cu prietenii.
In iunie 1941, Regimentul 6 vanatori si 7 Prahova au devastat castelul si i-au golit crama. Cu toate protestele si anchetele initiate de Anton Roznovanu, bunurile nu au putut fi recuperate.
» Paisprezece care ticsite de podoabe din aur si argint. O asemenea avere poate inflacara mintea oricui. Averea despre care vorbim ar apartine miscarii revolutionare Eteria, dupa unele istorisiri, ori ar fi ultimul tribut al Moldovei trimis la Inalta Poarta si deturnat de haiduci.
» Singurul lucru cert este ca si in prezent multi sateni din comuna ieseana Victoria viseaza la bijuteriile sclipitoare si sapa galerii in pamantul lutos, cautand tunelul ascuns din vechiul castel al vistiernicului Iordache Rosetti-Roznovanu.
Povestea tezaurului ingropat de sustinatorii Revolutiei de la 1821 nu este cuprinsa in nici un tratat de istorie, dar batalia care a avut loc pe sesurile Prutului intre armata Eteriei si turci, terminata intr-o baie de sange, este prezenta in toate hrisoavele vremii. Legenda tezaurului din cele 14 care cu aur si argint spune ca aceasta comoara apartinea "batalionului sacru" al eteristilor, condus de Iordache Olimpiatul, care se retragea spre Rusia din fata armatei turce. Grupul eteristilor s-a despartit. O parte dintre ei – circa 25 de persoane –, care detineau si comoara, au fost adapostiti la castelul fortificat al boierilor Roznovanu din comuna Victoria. Aici tinerii eteristi au luptat vitejeste cu armata turca, insa au fost ucisi pana la unu. Despre comoara se spune ca ar fi fost ascunsa in perimetrul fostului Castel Roznovanu, unde a ramas pana astazi. In ciuda eforturilor cautatorilor impatimiti de comori, tezaurul a ramas nedescoperit. In opinia unor specialisti, aurul si argintul nu au fost cautate unde trebuie, ci dincolo de granita naturala a Prutului.




Istoria, desprinsa din carti

La nici doua saptamani dupa moartea lui Tudor Vladimirescu, Alexandru Ipsilanti este zdrobit de turci la Dragasani (7/9 iunie 1821). "Doar tinerii din «batalionul sacru» au luptat eroic, in timp ce Ipsilanti se retragea spre Rusia, iar ramasitele Eteriei se retrasesera in mare graba in Moldova, sub comanda lui Iordache Olimpiatul, jefuind totul in cale", se povesteste in lucrarea "Tragedia sau, mai bine zis, jalnica Moldovei intamplare dupa razvratirea grecilor la 1821" cum au ajuns jefuitorii la Iasi. Aici s-au despartit. Iordache si banda lui s-au retras catre munti, iar grosul armatei a trecut sub comanda cneazului Gheorghe Cantacuzino. Alaiul de 26 sau poate mai multi oameni a trecut prin Iasi si a fost adapostit in castelul fortificat al boierilor Roznovanu.
Grupul comandat de Iordache s-a refugiat la Manastirea Secu, unde, dupa un asediu al turcilor, s-a baricadat in clopotnita si s-a sinucis, umpland cladirea cu explozibil si dandu-i foc. Au murit toti. Grupul de la Castelul Roznovanu a luptat eroic in fortareata naturala. Turcii au fost nevoiti sa aduca si artileria, pentru a putea face spartura in zid. Coplesiti de armata turca, eteristii s-au retras, lasand castelul in mainile turcilor. Cativa dintre ei au reusit sa fuga spre Tara de Sus, iar cei mai multi au fugit peste Prut. Armata rusa se afla insa la post si i-a impuscat inca din apa. Intregul ses dintre Vulturi si Prut era presarat cu fugari. S-au aruncat in apa, tinandu-se de cozile cailor, dupa cum spune cronica veche. Numai ca nu se mai pomeneste nimic de carele cu bogatii jefuite.

In cautarea comorii

Unde au disparut comorile adunate de jefuitori? Peste Prut n-au trecut, din cauza ca Rusia se declarase impotriva Eteriei, grupurile de talhari au fugit calari si aveau interesul sa fie cat mai usori. Ei au fost lichidati de poterele turcesti. "Primul care mi-a vorbit despre misterul de la Victoria a fost colonelul Nicolae Scriban. Pe mine m-a interesat mai mult activitatea sa ca numismat. Era posesorul, pe langa alte piese, al asa-numitului «os al lui Parvan» si al unei raritati care se numea «barilul iranian de la Corsibed». Astfel, am aflat despre «comoara ingropata» din fostul castel al Roznovanilor. Dar unde a fost ingropata? Nimeni nu a aflat pana acum. Nici macar o moneda, cat de nesemnificativa, nu a fost descoperita in zona", povesteste Gheorghe Ungureanu, fostul director al Arhivelor Statului din Iasi.
Toata zona din imprejurimile fostului castel este asemenea unui fagure de albine, plin de gropi sapate de mana omului. "Multi mineri au venit aici dupa disponibilizarile din Valea Jiului. Au zis ca le-a pus Dumnezeu mana-n cap. Dar comoara parca-i blestemata. I-a inghitit pamantul. Cauta toti un tunel secret care duce spre catacombele castelului, unde se spune ca ar fi ingropata comoara. Babele spun ca, in noptile cu clar de luna, din unele gropi sapate tasnesc flacari vinetii. Eu am 54 de ani, dar nu am vazut asa ceva", a precizat Vasile Ababii, un satean care spune ca nu a cautat niciodata in lut. Unul dintre cei mai varstnici cautatori, Gheorghe Diaconu, isi aminteste ultimele clipe de viata ale castelului de la Victoria.
"Niki Roznovanu a fost cel care a plecat ultimul din cladire, inainte de venirea rusilor. Eu am lucrat la castel si stiu ca au existat foarte multe bijuterii acolo. Dupa ce s-au mai linistit apele, prin 1960, am inceput sa cautam. Sapam lutul ici si colo, ba langa ruinele castelului, ba prin padure, in speranta ca vom gasi ceva-ceva. N-am avut noroc. Poate copchiii astia or sti pe unde sa sape", ne spune Gheorghe Diaconu, aratand catre nepotii sai adolescenti. Batranii sustin ca ar exista si o harta pe un hrisov, informatiile fiind criptate, practic, in harta vechilor hrube in care erau torturati iobagii carcotasi. Aceste hrube erau foarte adanci si amplasate intr-o extremitate a domeniului, la aproximativ 80 de pasi la vest de poarta principala a conacului. In perimetrul inconjurat de zidul fortificat mai era conacul, iar la distanta de 230 de pasi se afla biserica. De la amplasamentele celor doua porti a plecat toata incurcatura care le-a dat de furca tuturor cautatorilor: poarta 5 a fost facuta intre anii 1840-1870 pentru a se scurta drumul catre Sculeni si catre Iasi, "taindu-se" un nou drum, pe culmea dealului, catre calea principala de acces, care era soseaua spre Iasi.
Drumul vechi, in apropierea caruia s-ar fi aflat comoara, cobora prin Valea Manastirii, fiind foarte sinuos; se pierdea mult timp din cauza ocolisurilor inutile si a terenului mocirlos. Acum, drumul vechi nu mai poate fi identificat in teren decat daca se numara aproximativ 50 de pasi de la intersectia drumului care vine
din Valea Manastirii cu cel care porneste din sosea si urca spre fostul conac. Pasii trebuie numarati inspre Stanca Roznovanu. O batrana, care in 1821 era fata in casa
, stia cu siguranta ca toate bogatiile au fost bagate in hruba dintre al doilea si al treilea stejar, numarati dinspre poarta. Or, toti cautatorii au sapat dinspre noua poarta, si nu langa cea veche, care intre timp a fost data uitarii. Foarte multi sateni sustin ca tezaurul a infierbantat mintile constructorilor de la soseaua Iasi-Sculeni, al carei santier a fost incheiat in urma cu doar un an.
"Au venit intr-o seara cu doua buldozere si un «castor» si au inceput sa darame la lutaria lui Ianuc. Au sapat toata noaptea, pana dimineata. Nu mai puteai sa intri nici cu caruta. Cred ca, daca zvarcoleam noi pamantul, nu reuseam asta nici in zece ani. Uitati, aici se vad urmele excavatorului. Dimineata au strans utilajele si au plecat catre sosea ca sa nu-i prinda sefii. Au rasturnat totul in cale", povesteste Gheorghe Diaconu.

Sapaturi pe un teren plin cu munitie

Primarul din Victoria este sceptic cu privire la existenta unei comori: "Sunt oameni aventurieri, domnule. Sapa unde au fost depozite de munitie. Pai, dumneavoastra stiti cata munitie neexplodata ascund dealurile astea? Eu trebuie sa-i gonesc de fiecare data. Au explodat proiectile si i-au facut praf pe cautatorii de comori. Unii au ramas betegi pe viata. Dar ce, recunoaste vreunul? Daca-l intrebi de ce nu are o jumatate de mana sau un picior, iti spune ca s-a surpat malul la lutarie cand facea chirpici pentru casa. Dar el cauta dubloni, ludovici si alte asemenea bazaconii care exista numai in mintea lor fierbinte. Nu este nici o comoara aici", spune Daniel Cretu, primarul comunei Victoria.
Istoricii ieseni exclud din start existenta unei asemenea comori, mai ales ca sesul Prutului a fost teatru de razboi si in primul si in al doilea razboi mondial si, daca ar fi existat, urmele tezaurului ieseau la iveala. "Eu nu cred in asemenea povesti. stiu ca acolo au murit oameni cautand comoara, ca rusii au bombardat castelul si au ras de pe fata pamantului tot pentru a da de urma tezaurului eteristilor, dar nu s-a gasit nici macar o insemnare din acele vremuri despre o asemenea comoara. Mai mult, nu a fost descoperita vreo harta sau un indiciu cat de mic, mai ales ca locul a fost scormonit, domnule, nu gluma. si acum, daca mergeti acolo, oamenii va vor spune ca au auzit de comoara, dar se eschiveaza, prin diverse indeletniciri, sa mai sape.
De exemplu, intr-un timp, in imediata vecinatate a fostului palat au fost amenajate zeci de lutarii, unde s-a sapat chiar si cu excavatorul. Din punct de vedere istoric, acolo nu este nici o comoara", spune si un istoric iesean, prof. univ. dr. Ioan Caprosu de la Universitatea "Al.I. Cuza".

» Marirea si decaderea castelului

Castelul Roznovanu de la Victoria a cunoscut stralucirea, dar si o decadere dramatica la navalirea rusilor, catre finalul celui de-al doilea razboi mondial. Acum nu mai exista decat o singura bucata de zid care mai aminteste de frumusetea sa de odinioara si cateva poze alb-negru aratand ce a fost altadata in locul monumentului ridicat pentru cinstirea eroilor romani cazuti pe campurile din lunca Prutului. La inceputul secolului al XIX-lea, vistiernicul Iordache Rosetti-Roznovanu dispunea construirea unui impunator castel. Palatul s-a impus in epoca prin gustul si luxul desavarsite si s-a bucurat de prestigiu nu doar datorita bogatiei pe care o etala, ci si datorita musafirilor de peste hotare care i-au trecut pragul.
Eu am lucrat la castel si stiu ca au existat foarte multe bijuterii acolo. Dupa ce s-au mai linistit apele, prin 1960, am inceput sa cautam." Gheorghe Diaconu, localnic
Pădurea din satul Stânca (judeţul Iaşi) este cutreierată în lung şi-n lat de zeci de oameni veniţi din toate colţurile ţării în căutarea unei comori ascunse în tenebrele codrului. Aur, porţelanuri, argintarii, oseminte ale soldaţilor, cranii de animale, tranşee peste tranşee, cruci verzi ce se ivesc pe neaşteptate, urme de mistreţi şi braconieri, o biserică din care nici cavoul nu a rămas nepângărit şi distrus, poteci tăiate de şanţuri ce prevestesc că peste câţiva metri au murit zeci de oameni. Iată cum se întinde, adâncită în misterul trecutului şi al prezentului, pe coasta satului ieşean Stânca, de lângă Vama Sculeni, una dintre cele mai stranii păduri moldave.
Luna iunie 1941 – dispar zeci de kilograme de aur în bijuterii, obiecte de artă, ţesături, dar multe rămân ascunse astfel încât şi la aproape 70 de ani de ani de la evenimentele tragice petrecute aici, mai vin oameni ciudaţi care să caute comorile boierilor Rosetti-Roznovanu. Zeci de poveşti, fabulaţii, unele cu un dram de adevăr au sucit minţile nu doar sătenilor, de altfel săraci, ci şi străinilor care au scotocit pădurile în speranţa de a găsi obiecte de aur, argint, ascunse de administratorii Palatului Rosetti-Roznovanu, al cărui proprietar a scăpat doar vreo cinci lăzi de giuvaere, lănţişoare, inele, porţelanuri şi acestea nu pentru multă vreme.

Castelul Roznovanu

Pe la 1630, la Stânca era construit un conac pentru ca, peste 200 de ani, marele vistiernic Iordache Rosetti-Roznovanu, fiul lui Neculai Rosetti-Roznovanu, să ridice unul dintre cele mai impunătoare, opulente şi moderne palate din spaţiul românesc. Palatul Roznovanu, un fel de castel, s-a impus între anii 1850-1940, aici având loc dintre cele mai mari baluri şi petreceri ale marii boierimi, iar zecile de camere erau mobilate cu cele mai de preţ lucruri. În parcul Palatului a fost ridicată o biserică, iar clopotul uriaş, după cum spun oamenii, are în compoziţie şi argint. Acum, din biserică se pot vedea tranşeele făcute de căutătorii de comori, iar clopotul a ajuns la biserică din comună. Nici cavoul n-a fost ocolit, s-a scurmat totul, cu o râvnă de neînchipuit, probabil în speranţa că vor găsi ceva podoabe de aur. Palatul a fost ras în totalitate de pe faţa Stâncii şi a fost ridicată o cruce pentru martirii neamului. Beciurile de lângă Palat, văgăuni acum, adăpostesc cranii de cai, mizerii, oseminte şi doage de butoaie.
După ce a murit Iordache Rosetti-Roznovanu, în 1836, fiul acestuia, Niculae, aduce o şi mai mare faima castelului. Acesta, un mare amorez, căsătorit de două ori, a şi fost furat de supuşi, dar cel mai mare jaf a fost în 1941, când chiar armatele romane prădează Palatul. Boierul face petiţii, dar degeaba… Scăpa vreo cinci lăzi cu obiecte foarte preţioase dar, în 1944, la Bucureşti acestea îi sunt confiscate de…ruşi. Cu această avere, în fapt, începe goană după comori în Stânca deoarece este presupus, pe drept, că nu tot a fost luat atunci şi nici soldaţii nu au găsit tot, căci unii dintre supuşii boierului Nicolae Rosetti-Roznovanu au mai ascuns din aceste bogăţii.
Bombele, schijele, cartuşele sunt căutate, dar s-au împuţinat, fiind nevoie de săpături. Numai cei care au nostalgia trecutului sau care fac bani pentru fier vechi, căci ţăranii găsesc în permanenţă bucăţi de metale din tancuri, mai caută asemenea lucruri. Căutătorii de aur, atât de înnebuniţi cu câţiva ani în urmă, calca rar acum, însă tot rămâne setea lor întipărită pe aceste meleaguri. Şi acum vuieşte, deşi pădurea veche a fost tăiată în mare parte, scrâşnetul dinţilor dintre care curgea ultima picătură de sânge când, numai cu trei ani în urmă, peste 10.000 litri de vin de Cotnari-Roznovanu de cea mai bună calitate şi mai bine de 13.000 litri din viile Stânca au fost “topiţi” în câteva zile.
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Comoara lui Constantin Brancoveanu


Vanatorii de comori cauta aurul lui Brancoveanu la Manastirea Baia de Arama, avere ravnita chiar si de familia Ceausescu.




Rromii de la Strehaia s-au inghesuit sa puna mana pe aur, insa politistii au reusit sa ii prinda, informeaza Realitatea Tv.
Vânătorii de comori caută aurul lui Brâncoveanu la Mănăstirea Baia de Aramă. Aur mult, la care a râvnit chiar şi Ceausescu. S-au făcut săpături, ar fi fost decoperită harta comorii şi chiar un document semnat în 1703 de Brâncoveanu. Romii de la Strehaia s-au înghesuit să pună mana pe aur, a intrat Poliţia pe fir, iar preotul filmat povestind cum a descoperit harta comorii, nu mai recunoaşte acum nimic. Fostul primar al localităţii susţine chiar că obiecte de aur au apucat să fie scoase din altar unde s-a săpat.
Nu numai rromi vor sa puna mana pe coamoara. Un preot de la manastirea Baia de Arama a fost filmat cu camera ascunsa povestind cum a descoperit in zidul din altar harta comorii si chiar testamentul scris de Constantin Brancoveanu in 1703.




"In cutie erau mai multe acte, printre care si documentele astea, planul comorii respective", a spus preotul, fiind filmat cu camera ascunsa. Acum insa, el nu mai recunoaste nimic.





Fostul primar al localitatii sustine ca mai multe obiecte de aur au apucat sa fie scoase din altar unde s-a sapat si imediat apoi s-a turnat un strat gros de ciment peste groapa.
Se pare ca si alte fete bisericesti au fost atrase de mirajul comorii.
Un preot de la mănăstirea Baia de Aramă a fost filmat cu camera ascunsă povestind cum a descoperit în zidul din altar harta comorii şi chiar testamentul scris de Constantin Brancoveanu în 1703.
"În cutie erau mai multe acte, printre care şi documentele astea, planul comorii respective", a spus preotul din Blaj, fiind filmat cu camera ascunsă.
Apoi, la mănăstirea Baia de Aramă încep suspect lucrări de reparaţii. Muncitorii chemaţi de preot- romi din Strehaia. Vestea despre aurul brâncovenilor îngropat sub mănăstire s-a răspândit repede şi mănăstirea a fost luată cu asalt de romi din toată ţara.
Fostul primar al localitătii susţine chiar că obiecte de aur au apucat să fie scoase din altar unde s-a săpat şi imediat apoi s-a turnat un strat gros de ciment peste groapă.




Preotul Blaj a parasit apoi mănăstirea Baia de Arama. Iar acum, filmat de reporteri cu camera la vedere nu mai vrea sa recunoască nimic despre comoară: "In niciun caz. A venit un om la mine, mi-a spus că vine din partea departamentului Cultelor şi că vrea să facă ceva la Sfânta Biserică şi eu m-am bucurat foarte mult. Dupa aceea îmi pune întrebarea: Părinte, am auzit că aici este vorba de o comoară şi i-am spus: Nu e domnule adevărat aşa ceva."
Se pare ca si alte fete bisericesti au fost atrase de mirajul comorii. Astfel de suspiciuni asupra preotului care s-a ales cu dosar penal pentru lucrari neautorizate facute in biseica. Părintele spune însă că altarul fusese deja profanat când a ajuns el la preot la Baia de Aramă.
Este sau nu aurul brâncovenilor ascuns sub mănăstire? Dacă acolo este aur, el trebuie scos? De către stat sau de catre căutătorii de comori ?
Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Satul Surdoiu-Cheile Rosiei-Satul Surdoiu (muntii Cozia)



12. Satul Surdoiu – cheile Roşiei – satul Surdoiu

Potecă nemarcată

Diferenţă de nivel: 100 m

Timp de mers: 1–1½ ore

Trasee de legătură: 6 (satul Pripoare)

Traseu accesibil tot timpul anului.






În satul Surdoiu se poate ajunge pe drumul pietruit Cornet-Băiaşu-Pripoare-Surdoiu (12 km). Recomandăm ca drumul la cheile Roşiei să fie asociat traseului 6. În acest ultim caz, din satul Pripoare, capătul traseului 6, pe drumul pietruit de pe valea Balaşului, ajungem după 1,5 km în satul Surdoiu.
Sursa:guideromania.com