duminică, 29 septembrie 2013

Lista celor mai importanti tortionari comunisti


O parte din istoria nestudiata in scoli, tocmai pentru ca socialistii (puii de revolutionari de azi) se opun condamnarii comunismului, in timp ce nazismul e interzis de ceva timp. Sa facem cunostinta cu cei care ne-au nenorocit neamul pentru multe, multe zeci de ani, si ai caror urmasi inca ne dau lectii si ne diriguiesc destinele, scriu cei de la buzznews.ro.
Albon Augustin, locotenent colonel. Numeroase marturii ale supravietuitorilor de la Canal il pomenesc pentru cruzimea sa; el a inventat tortura “stalpul infamiei”: detinutul era legat de stalp, batut si batjocorit de gardieni, brigadieri si detinuti. Se afirma ca a omorat multi detinuti la Canal, batandu-i cu lopata sau calcandu-i in picioare, calare pe calul sau alb.
Alimanescu, fost delincvent, integrat ofiter in Securitate ca “ghid” pentru depistarea adaposturilor partizanilor, de catre militienii din comuna Sovarna, jud. Mehedinti. Pentru a-l determina pe partizanul Ursunoiu sa se predea, acesta, impreuna cu alti securisti, i-au spanzurat fetita.
Androne, sergent major la colonia Salcia. O marturie a unui fost detinut politic il caracteriza ca fiind “o bruta cu cap si chip lombrozian, demonstra zilnic ultimele tehnici de tortura, aplicate atat cu mainile, cat si cu picioarele, cand cauta sa te loveasca la testicule, dar si cu cei doi caini-lupi, dresati sa muste”. O alta marturie relateaza: “a aliniat in sir indian sapte detinuti…dupa ce l-a ciomagit bine pe primul, a trecut la al doilea. Lovea, icnea, injura, iar lovea. Invartea ciomagul cu pricepere, loviturile cadeau grindina pe spinarile oamenilor”.
Anghel Marin, capitan la arestul din str. Uranus, Bucuresti. In 1960 a anchetat-o, in lotul Noica-Pillat, pe Simina Mezincescu, pe care a torturat-o lovind-o cu capul de pereti si smulgandu-i parul. De asemeni a anchetat-o si pe sotia liderului national-taranist Ion Mihalache, aflata in domiciliu obligatoriu, batand-o salbatic cu un baston pentru ca nu a vrut sa semneze o declaratie redactata de el.
Aranici Pavel, colonel, secretar de stat in Ministerul de Interne intre 27 ianuarie 1961 si 11 iunie 1963. In 1952 era seful biroului “Bande” destinat capturarii rezistentei anticomuniste din munti, a dat ordinul arestarii si torturarii familiilor celor fugiti pentru a descuraja sprijinirea partizanilor si pentru a grabi predarea rebelilor. De asemeni a fost la originea ideii dresarii unor caini antrenati sa atace omul, pe care i-a trimis apoi in munti.
Baciu Ioan, directorul Directiei Penitenciare, lagare, colonii. A introdus in locurile de detentie metoda “stergerii urmelor”, ordonand ascunderea in locuri necunoscute a cadavrelor detinutilor.
Badicut Tanase, locotenent major, Securitatea Pitesti. A ucis mai multi partizani din grupul de luptatori Arnautoiu-Arsenescu din satul Nucsoara, a anchetat si batut pe multi sateni, banuiti ca ar ajuta grupul. A anchetat-o pe Elisabeta Rizea pe care a torturat-o cu bestialitate. Bistran Iosif, locotenent, Securitatea Bucuresti. A condus ancheta Ecaterinei Balacioiu-Lovinescu, arzand ca “nefolositoare pentru ancheta” obiecte personale ale lui Eugen Lovinescu, carti, manuscrise, autografe, scrisori.
Blehan Octavian, locotenent, anchetator la Suceava. A ramas in amintirea unui detinut politic pe care l-a anchetat cu o tortura groaznica: dupa ce l-a legat de maini si de picioare si i-a astupat gura cu ciorapii, l-a batut cu cravasa si cu biciul. In trecut, pentru ca violase mai multe fete si femei, Blehan fusese condamnat la 8 ani inchisoare de catre comunisti.
Bob, sanitar la Gherla, avea obiceiul sa-i bata pana la sange pe detinuti, cu bata, dupa care ii invita la cabinetul medical sa le panseze ranile deschise. Era un “monstru solid si bine legat”, relateaza fostii detinuti.
Bondarenco Pantelimon (Pantiusa), general. A fost seful D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct si loctiitor al ministrului de Interne (1949-1956). L-a arestat personal pe Lucretiu Patrascanu. Singurul asasinat care i se atribuie personal, este cel al lui Stefan Foris, in subsolul unei cladiri de pe Aleea Alexandru, in 1946. Ajutat de soferul lui, Dumitru Neciu, Pantiusa l-a ucis cu o ranga de fier, apoi l-a aruncat intr-o groapa sapata in prealabil in aceeasi curte, acoperindu-l cu moloz.
Borcea Liviu, locotenent major la colonia Capul Midia de la Canal. Individ de o cruzime iesita din comun. Supravietuitorii spun ca verifica starea cadavrelor infigand in ele o teapa lunga de fier. Cei decedati erau depozitati intr-o magazie, ridicati saptamanal, apoi aruncati in gropi comune, fara nici un semn.
Branzaru Emil, colonel, seful echipei de batausi profesionisti a Directiei de Cercetari Penale a M.A.I., echipa mobila care se deplasa unde era nevoie. Fost boxer de categoria grea, era foarte brutal. Folosea diverse metode de tortura, strivirea organelor genitale, apropierea flacarii lumanarii de ochi), batea inca inainte de inceperea anchetei, numind aceasta o “baza”, un antrenament.
Briceag Nicolae, colonel, sef al Regionalei de Securitate Sibiu (1954) si adjunct al sefului Militiei Regiunii Cluj (1956-1967). La ancheta interna a Securitatii din 1968 s-a descoperit ca la 4 dec. 1954, din ordinul ministrului Draghici, il executase pe Ibrahim Sefit, fost detinut de drept comun, care facuse diverse servicii comunistilor ilegalisti la inchisoarea Vacaresti, inainte de 1944.
Bulz Vasile, maior. In 1948 a ucis cu salbaticie o studenta, Ecaterina Titi Gatea, sfasiindu-i sanii cu dintii, batand-o si apoi sufocand-o, toate acestea sub ochii fratelui ei.
Burghisan Petre, capitan la coloniile de la Gales si Peninsula de la Canal. Renumit pentru cruzimea lui, ii infometa pe detinuti si le interzicea sa bea apa cand era cald. A redus ratia de hrana celor care nu-si faceau norma pana la 20 de grame pe zi. Un detinut a murit de frig in carcera in urma ordinului lui.
Butyka Francisc, maior, seful Directiei de Anchete Penale in Securitatea Statului (din 1952), seful Directiei Anchete Penale al Regiunii Bucuresti (1958). S-a ocupat de lotul Patrascanu si a fost principalul anchetator al lui Vasile Luca. Dupa arestarea Ecaterinei Balacioiu-Lovinescu, aceasta fiind grav bolnava, i-a propus asistenta medicala in schimbul scrierii unei scrisori catre fiica sa, Monica Lovinescu, cu o oferta de colaborare a acesteia cu regimul. Refuzul ofertei a dus la moartea detinutei.
Carcu Nicolae, la Poarta Alba ii batea pe detinuti la infirmerie, cu parul, cu picioarele si cu pumnii. Pe un bolnav cu acte de eliberare, Tudor Velitki, l-a batut pana la moarte; la fel, a mai asasinat in batai pe Mircea Niculescu si Ioachim Craiu, ambii infometati pana la distrofie (gradul III). Instalase o priza de curent electric in grajdul coloniei, unde electrocuta detinutii dupa ce ii batuse deja. Pe Iosif Schwartz l-a batut cu ciomagul, apoi l-a electrocutat. Dupa 2 zile acesta a murit.
Carnu Ioan, capitan, Nucsoara. L-a batut pe sotul Elisabetei Rizea de “i-a rupt carnea de pe el”. Pe Elisabeta Rizea a agatat-o intr-un cui din tavan ,de parul impletit in coada, femeia s-a prabusit, iar scalpul i-a ramas in tavan. Apoi a batut-o cu un cauciuc, pe spate. Ranile fiind atat de grave a fost dusa la spital in cele din urma, insa nu i se putea face nici o injectie, pentru ca la orice intepatura izbucnea sangele. 10 zile Elisabeta Rizea a stat numai in frunte si in genunchi. Carnu a batut-o si in spital, intr-o rezerva speciala.
Chirion, locotenent, Canal. “Calaul nr. 1″ al lagarului de la Peninsula, avea o putere diabolica in a nascoci chinurile ce se practicau in brigazile 13-14, cele ale studentilor reeducatori. El l-a schingiuit pe dr. Simionescu care, nemaisuportand chinurile a simulat evadarea, fiind impuscat de gardieni. Impusca fara ezitare detinuti, sau, cand nu o facea el, punea arma in mana unor detinuti obligandu-i sa ucida.
Ciolpan Vasile, comandantul penitenciarului Sighet, a inmormantat in locuri secrete cincizeci de detinuti, neraportand superiorilor decesele. Sustragand lemnul pentru gospodaria sa, ii inmormanta fara sicrie.
Cocean, maior, Bucuresti. La ancheta din noiembrie 1987 i-a batut pe Marius Boeriu si pe Aurica Geneti. Marian Ricu relateaza tot despre el: “m-a amenintat cu o scandura de lemn, zicand ca daca nu spun nimic, ma toaca”. Condurache, colonel. La Periprava unde era el comandant, se lucra la taiat stuf, in timpul iernii, cu apa pana la piept, misunand de serpi. Detinutii erau obligati sa transporte snopi de 80 de kg. Pe cei prabusiti de efort ii sfasiau cainii special dresati Craciun Gheorghe, colonel, Sibiu, seful Directiei Regionale de Securitate Sibiu, A fost inventatorul unui instrument de tortura si pedeapsa: carcera de 60 cm pe 60 cm captusita pe interior cu cuie. L-a impuscat in inchisoare pe Petre Margineanu, fratele prof. Nicolae Margineanu, alaturi de alti 6 tarani rasculati.
Doicaru Nicolae, capitan, ajuns treptat general, Constanta, Seful Securitatii Constanta (1948), seful Directiei de Informatii Externe (1963-1978), prim-adjunct al Ministerului de Interne (1972-1978)., A condus alaturi de Ceausescu reprimarea taranilor care s-au impotrivit colectivizarii. A ordonat prigoana, arestarea si uciderea partizanilor din Dobrogea (1949). A fost un timp seful serviciului “Lichidari”, pentru rapirea si executarea adversarilor regimului.
Enoiu Gheorghe, colonel, Bucuresti. Deosebit de violent, batea personal anchetatii, dezbracat pana la brau, acoperit de un cearceaf pentru a nu se murdari de sange. A fost seful anchetelor studentilor arestati in toamna anului 1956, dupa protestele din mediile universitare. Studentii anchetati atunci si-l amintesc ca fiind de o duritate extrema.
Fecioru Ion, locotenent major, Poarta Alba.Considera ca detinutii nu au “dreptul decat la soare si la aer”, obisnuia sa sara cu calul peste trupurile detinutilor.
Feller Moritz, locotenent, Botosani.Tortionar sadic, pe tatal lui Ilie Alexoaie l-a torturat folosind curentul electric de peste 80 de ori, pe Gh. Anghelache l-a batut cu funia uda si l-a scuipat. Conform marturiei lui Emanuel Babii, Toderita Fediuc a decedat in urma batailor aplicate de Feller.
Fuchs (Fux) Iani, maior, Falticeni- estase copii de 12 ani fiindca se jucasera de-a partizanii la marginea unei paduri, cu arme de jucarie. Conform documentelor interne ale Securitatii, pe acesti copii i-a torturat intr-un mod barbar. Tot la Falticeni, superiorii lui veniti in control au relatat despre starea ingrozitoare a unei femei arestate de circa opt luni. Retinuta intr-o celula al carei pat nu avea scanduri, cu rani grave la soduri, statea direct pe ciment unde isi facea si nevoile. De jur-imprejurul ei forfoteau viermii, iar mirosul era sufocant. Femeia innebunise deja, urland de disperare cand i s-a deschis usa. Irina Itu, curiera personala a lui Iuliu Maniu si-l aminteste si ea pe “fiorosul maior Fux” care i-a scos unghiile cu clestele.
Goiciu Petre, colonel. In timpul directoratului lui, la Gherla, se bateau detinutii in mod curent, in camera de baie, care pastra pe pereti urmele de sange, iar inchisoarea rasuna de urlete. In 1958 cand un grup de detinuti s-au revoltat, Goiciu a tras cu mitraliera in celule. Obisnuia sa bata pana la lesin toate loturile noi care soseau. Din ordinul lui, timp de cateva luni, un detinut a fost zidit de viu, lasandu-i libere doar mainile si un orificiu la inaltimea gurii. Goiciu il vizita, injurandu-l zilnic. Cand a fost scos, detinutul abia mai respira.
Gruia Manea, maior, Cluj. Marturiile pastrate despre el vorbesc despre bataia aplicata la talpi cu o teava de otel, pe picioarele incaltate. La acesti bocanci li se spunea “papucii lui Hristos”. Pe profesorul N. Margineanu l-a anchetat violent la Cluj chiar inainte de eliberarea detinutilor politici din 1964. A fost exclus din Securitate si, ulterior, condamnat pentru deturnare de fonduri. Iliescu Gr. Ion, sergent, Canal.Fostii detinuti au relatat ca a prins cu cainii un grup de trei evadati pe care i-a calcat in picioare. Pe unul, care a incercat sa-l loveasca, a asmutit cainii, apoi l-a impuscat pe loc, iar pe ceilalti doi i-a predat in stare de coma loctiitorului comandantului, Ghinea. Un al doilea evadat a decedat in decurs de cateva ore.
Ioanitescu, maior. Aflat in inspectie la Grindu, la inceputul anilor 60, l-a pedepsit pe detinutul Preda la izolare. A dat ordin ca, din ora in ora, in celula de pedeapsa sa i se arunce cate o galeata cu apa rece. Treptat celula se acoperea cu un strat de gheata, iar maiorul, dupa ce a aruncat personal prima galeata, a supravegheat aplicarea ordinului.
Istrate Constantin, locotenent major, Gherla. Era seful grupei care executa condamnarile la moarte. Avea program pentru bataie, duminica era zi fixa, aplica detinutilor cate 25 de lovituri la fund. Impreuna cu gardianul Somlea l-a batut pe Paul Goma cu o cruzime incredibila, cu o zi inainte de eliberare.
Italo, Husi. Rau, fara scrupule, nemilos, nu numai cu oamenii, dar si cu animalele, avea obiceiul sa impuste cainii de paza care nu i se pareau suficient de feroce. Manifesta o frenezie a violentei, aplicand in tortura metoda “rotisorului” (detinutul, legat de mani si de picioare era suspendat pe o ranga). Batea detinutii cu cravasa, cu un cablu impletit, apoi cu ghioaga.
Jianu Marin, adjunctul lui Teohari Georgescu la Ministerul de interne. A introdus impreuna cu Baciu Ioan reguli inumane de trai in inchisorile politice.
Lazar Tiberiu, Gherla. Intr-un ipotetic clasament al cruzimii, Lazar ar intra pe primele locuri. Un fost detinut relateaza ca in luna aprilie 1950, a doua zi de Pasti, Lazar, directorul penitenciarul Gherla, a organizat o bataie a circa 100 de detinuti, pe care i-a aranjat in cerc, dandu-le ordin sa mearga in pas alergator, el aflandu-se in mijlocul cercului, de unde a inceput sa-i bata pe detinuti cu ciomege, lovindu-i unde nimerea. Cand cadeau erau obligati sa se ridice si sa continuie alergarea. Dupa o ora de bataie, aceiasi detinuti au fost obligati sa bea apa si li s-a dat ordin sa se dezbrace de haina si camasa, fiind fortati sa se intinda cu pieptul gol de piatra mozaicului. Pe detinutul Maxim la Peninsula il batuse cu o piatra peste gura pana ii scosese toti dintii.
Macavei Ioan, locotenent colonel, Cluj. Se mandrea cu numarul mare de condamnari la moarte din dosarele lui, ca si cu palmele date unui preot caruia incepuse sa ii curga sangele suvoaie. In 1992 i-a marturisit lui Victor Lungu ca cei condamnati “in contumacie” erau de fapt impuscati in drum spre tribunal si ingropati in locuri ramase necunoscute.
Manciulea I. Petre, locotenent, Salcia. In februarie 1953 un subaltern al sau declara: “lt. M.P a ales in fata mea 30-40 de detinuti si a inceput sa-i bata cu pumnii, picioarele, aratandu-mi ca asa trebuie. A batut asa de tare pe unul, lovindu-l cu pumnul in inima, de a inceput sa se zbata la pamant, facand spume la gura si tremurand”.
Mandres, capitan, Pitesti. Inspira teroare atat detinutilor, cat si subalternilor, faptul ducand la o alianta nefireasca intre victime si calai, de teama represiunilor aplicate de el. Avea sadica placere sa practice, in miez de noapte, simulari de stingere a incendiilor, inundand camerele cu apa si apoi aruncand nisip. , Ion Ioanid, Inchisoarea noastra cea de toate zilele.
Marici Petre, sublocotenent. In 1951, la inchisoarea Suceava, l-a trimis la carcera pe detinutul Panzariu numai in camasa si izmene, dupa ce-l batuse. Carcera nu avea geam, iar detinutul a lesinat de frig. Cat timp se afla in nesimtire a aruncat terciul fierbinte peste el. In timpul cautarii partizanilor grupului lui Liviu Margineanu, in septembrie 1952, a torturat familiile, suspecte ca ii alimenteaza, inclusiv pe copii, pe care i-a dezbracat in pielea goala, i-a intins cu fata in jos in curte si a sarit de pe prispa pe trupurile lor. “Erau asa de batuti ca nu mai puteau fi recunoscuti sub valurile de sange” relateaza un martor. Pe cei condamnati la moarte ii executa personal. Ii ducea in cimitir si ii impusca cu un glont in ceafa.
Maromet Nicolae, capitan, Jilava, , Era fioros ca aspect, balbait si incapabil sa vorbeasca corect. Ii batea personal pe detinuti, chiar si cand erau scosi la plimbare. Mai avea obiceiul sa sara pe detinuti cu calul.
Marunescu Vasile, capitan, inchisoarea Botosani. O bestie cu chip de om. Printre cei care au fost torturati de el in anii 1961-1963 se numara Constantin Ticu Dumitrescu .
Micutelu Constantin, locotenent major, Pitesti. Omologase o tortura personala: ridicarea celui in cauza cu scripetele pana la tavan, de unde-i dadea drumul, brusc. Asa a omorat cativa tarani care refuzasera colectivizarea. Lui Anghel Ilie din Visina i-a scos un testicol cu creionul. L-a anchetat si pe Constantin Noica de ale carui tipete rasuna inchisoarea Pitesti.
Moldovan, ofiter politic la Luciu-Giurgeni, unde detinutii aveau un regim strict de munca fortata si infometare si erau paziti cu caini care erau dresati sa ii sfasie daca se prabuseau la pamant. Detinutii morti erau ziditi direct in dig, ori, pana se hotara ce sa se faca cu ei, erau lasati prada sobolanilor, pe o scandura, cu un cartonas de identificare in gura.
Muraviov, maior. La Aiud, cu prilejul unei perchezitii a ramas in amintirea unui fost detinut ca avand un comportament sadic. Detinutii fusesera scosi toti afara din celule, langa zidul celularului unde li s-a ordonat sa se dezbrace la piele si sa se alinieze culcati la pamant. Pentru ca oamenii voiau sa evite baltile cu apa si noroi, Muraviov si-a pus cizma pe spatele unuia, impingandu-l cu fata in noroi. Dupa aceasta toti gardienii calcau peste detinuti, ca pe un pod viu.
Negulescu, capitan, Targsor. Pe Gheorghe Fedorovici, operat la coloana vertebrala, Securitatea l-a luat din spital in ghips, iar dupa ancheta a fost nevoie sa fie operat din nou la coloana. La Targsor a ajuns cu ghips de la brau in jos. Negulescu i-a rupt coloana in bataie pentru a treia oara.
Oanca Constantin, capitan, Craiova. Detinutilor inchisi in arestul unde ancheta el li s-a dat sa manance ciorba de iarba. Era un anchetator deosebit de crud, exista marturii ca a batut cu o ranga o mama pentru a spune unde este fiul ei, iar pe celalalt fiu l-a torturat in fata ei. Documentele de arhiva descriu metodele de tortura aplicate de el: de la ora 19,30 la 20 bataie continua la talpi, tinerea in picioare, lovirea in cap cu saci de nisip, readucerea in simtiri cu socuri electrice, intinderea corpului pe scripeti.
Pandele Nicolae, locotenent colonel, seful Securitatii Iasi (1948). Petre Arsinte, anchetat la Iasi in timpul sefiei lui, scria: “dupa batai de nedescris, mi s-au legat degetele de la maini cu cate un cablu electric si am fost supus la electrocutari in trepte, avand senzatia ca intregul corp mi se descompune in celule. M-am trezit cand mi se turna apa rece in cap si pe corp… ceea ce s-a repetat si alte dati… muschii faciali imi erau macelariti de loviturile anchetatorilor, asa ca nici nu puteam manca”.
Pasca Vasile, subofiter, Dej. A participat la uciderea lui Alexandru Bel, taran recalcitrant la colectivizare, condamnat in lipsa si devenit fugar in munti. In seara de Craciun i s-a inconjurat casa, a fost capturat, dus la Targu Lapus si torturat, apoi readus in satul lui, Cufoaia, pus sa alerge in gradina propriei case. Securistii asezati in semicerc trageau spre el ca sa-l inspaimante, Pasca, in schimb, l-a tintit, dupa care i-a strigat sotiei lui: “hai, scroafa puturoasa, ia-ti porcul din gradina, ca a fost lichidat”.
Pavel Ion, locotenent major. La Salcia, cand era el comandant, se practicau batai fara nici o justificare, cu ranga de fier, cu cazmaua, lopata, cravasa, asasinate prin impuscare, introducerea detinutilor in carcere dezbracati, iarna; obligarea detinutilor de a intra in apa pana la brau pentru a taia stuf si papura, chiar si iarna; alergarea detinutilor de catre supraveghetori calare si calcarea lor sub copitele cailor; scoaterea detinutilor iarna, la munca, dezbracati si pedepsirea lor sa stea in apa inghetata ore in sir; expunerea detinutilor in pielea goala, legati de maini si de picioare, pentru a fi muscati de tantari; profanarea cadavrelor detinutilor; ingroparea unor detinuti de vii in pamant, multi detinuti murind astfel, sau ramanand schilozi pe viata. Ca urmare a acestor torturi, intre iunie 1952 si martie 1953 au decedat 63 de detinuti, iar altii au ajuns invalizi pe viata.
Popa Ion, locotenent, Salcia. Batea detinutii cu parul. In ianuarie 1953 a dat ordin ca detinutul Lunca Dionisie sa fie izolat la carcera, dezbracat, omorandu-l astfel. Prisecaru, poreclit Cap-de-Mort, plutonier, Balta Brailei. Capitanul Staresin a fost batut intr-un mod ingrozitor de Prisecaru, cu pumnii si picioarele, detinutii care asistau au vazut, in scurt timp, doar “o masa de carne si sange, care zvacnea totusi vie”.

Stanciugel Marin, brigadier. La Canal era supranumit Hercules. I se atribuie o crima sinistra: a aruncat in cuptorul de caramida un detinut. Identitatea acestui detinut nu e certa, ar fi putut fi Dragos Rambela, frontierist din Bucuresti, fiu de general.
Saramet (Seremet), plutonier, colonia de la mina Cavnic. Lui ii apartine inventia carcerii cu sarma ghimpata pe interior. Nu accepta intreruperea muncii la mina din Cavnic, pedepsele erau executate in timpul liber, dupa iesirea din schimbul minier. A obtinut si prime datorita harniciei muncitorilor lui. Pe detinutul Tabacaru l-a lovit cu un piolet in cap, perforandu-i craniul, acesta si-a pierdut memoria definitiv, comportandu-se ca un copil de un an.
Stefan, locotenent. In 1950, ca loctiitor al comandantului Maromet de la inchisoarea Jilava, a hranit detinutii, o vara intreaga, cu iarba cosita de deasupra fortului pe care a
fiert-o. Era deosebit de violent cu detinutii.
Strul Mauriciu, colonel, director al Securitatii Galati (1948). Fostii detinuti politici ii atribuie acte de o deosebita cruzime. In zona Vrancei, cu prilejul revoltelor taranesti din 1950-1951, Securitatea ii lega, pe cei capturati, cu sarma ghimpata, scuipandu-i si umilindu-i inainte de a-i impusca.
Tandara Frant, tortionar, Bucuresti. Ca tortionar a aplicat urmatoarele metode: strangerea degetelor cu usa, bataia la testicole, sugrumarea, asfixierea, lovirea cu saculetii de nisip si cu cearsafuri ude. Fusese instruit sa simuleze nebunia si isi exercita misiunea in saloane secrete ale Spitalului 9 la Bucuresti. Dupa propria marturie a ucis, prin injectii letale, circa 100 de oameni.
Vasile Gheorghe, locotenent major, seful sectiei Anchete a Directiei Securitatii Ploiesti. Desi era seful serviciului se ocupa si cu torturarea anchetatilor care rezistau in anchete. Constantin Ticu Dumitrescu a fost batut si torturat de acesta intre anii 1949-1951. Datorita lui a murit in timpul anchetei Aurel Cazanisteanu, un tanar de 33 de ani, la 6 luni dupa arestare.
Varlan (Varban) Dumitru, activist de partid, Vlasca. A condus trupele de securitate in Vlasca, la inabusirea rascoalei taranilor din Ciuperceni. A ucis, descarcand automatul in trupul ei, o fata de 19 ani, Maria Gargaianu, care tragea clopotul la biserica pentru a chema oamenii la rascoala. Fata, chiar moarta, inca mai atarna de franghie, iar Varlan s-a urcat in clopotnita si a aruncat trupul fetei, cu intestinele iesite, in gol. Imaginea groaznica i-a facut pe sateni sa uite de frica, l-au prins pe Varlan si l-au ucis, zdrobindu-l cu picioarele.
Visinescu, director al inchisorii Ramnicu Sarat in 1951, l-a torturat personal pe Ion Mihalache, de asemeni i-a refuzat ingrijirea medicala, ba mai mult, in plina iarna, punea sa se arunce apa peste el, in celula.

Recomandari:

Ion Ioanid, Inchisoarea noastra cea de toate zilele.

Marius Oprea, Banalitatea raului.

Constantin Trifan in revista “Memoria”.

Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe intelesul tuturor.

Stejarel Olaru, Cei cinci care au speriat Vestul.

Marius Oprea, Stejarel Olaru, Ziua care nu se uita.

Cicerone Ionitoiu, Criminali, schingiuitori, colaborationisti.

Doina Jela, Lexiconul negru.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii.

Al. Maier, Am fost medic la Gherla.

Colectia Anale Sighet.

Arhiva de istorie orala a Centrul International de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet (AIOCIMS) Cezar Zugravu, O antologie a crimei.
Sursa:http://cultural.bzi.ro/lista-celor-mai-importanti-tortionari-comunisti-4786

Valea Garda Seaca *muntii Apuseni



Valea Gârda Seacă
*Drumetie

Izvorăşte din Şesul Gârzii, un platou carstic tipic, având o lungime de peste 20 km. În aval de primul izvor (Gura Apei) râul traversează o primă zonă de calcare, unde formează chei adânci şi câteva mici peşteri. În a doua bară de calcare pe care o traversează Gârda formează alte chei strâmte şi adânci, primind mici afluenţi (Apa din Piatră, Coliba Ghiobului) pentru a se pierde apoi în Peştera Coiba Mică. Până în acest punct, valea poartă numele de Gârdişoara. Principalele formaţiuni carstice din zonă sunt: Izbucul de la Coliba Ghiobului, Peştera Şura, Peştera cu Apă de la Faţa Bălăcenii, Izbucul Gura Apei etc. Aval de Coiba Mică reapare un fir de apă care ulterior se pierde prin Peştera Coiba Mare. Această peşteră are cel mai mare portal din România: 47 m înălţime şi 74 m lăţime. Aval de Coiba Mare, într-un mic bazinet, este cuibărit cătunul Casa de Piatră, cătun în a cărui vecinătate se găsesc câteva peşteri remarcabile: Vârtop, Gheţarul de la Vârtop, Peştera Orbului, Oilor, Peştera de după Deluţ etc. Gârda, purtând de acum numele de Gârda Seacă se formează din nou din câteva izbucuri, cel mai important fiind Izbucul Tăuz, cel mai adânc sifon din ţară: -87 m, prin care apar la zi apele pierdute în Peştera Coiba Mare. Aval de Tăuz, Gârda sapă cele mai impresionante chei ale sale (Hoancele Căldărilor, Cheile de la Cerbu, Cheile de sub dealul Jilip, Cheile de la Tăuz) în care se găsesc câteva zeci de peşteri de mici dimensiuni (sub 500 m). Aval de aceste chei apa curge pe roci impermeabile (gresii şi conglomerate), primind în acest sector şi un afluent important: resurgenţa din Peştera cu Apă de la Tău. Aval de acest sector, Gârda taie o nouă bară de calcare, colectând apele Izbucului Coteţul Dobreştilor şi a altor mici afluenţi şi după câţiva km (primind şi apele Ordâncuşei) se varsă în Arieş.
Sursa:http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=101&Itemid=79&lang=ro







Cabana Baleia-Cleantu Cozmei-Piciorul Lancita-Saua Lacului-Lacul Galesu-Cabana Pietrele *muntii Retezat


9. Cabana Baleia (1410 m — Cleantu Cozmei (1862 m) — piciorul Lancita—Saua Lacului (2300 m) — lacul Galesu (2040 m) —cabana Pietrele (1480 m).

Marcaj: triunghi rosu.                                              

Timp de mers: 8—9 ore.


Intre cabana Baleia si Saua Lacului, traseul nr. 9 este comun cu precedentul (traseul nr. 8).
Din Saua Lacului mai departe, incepem coborisul prin caldarea Galesului, coboris dificil prin aceea ca peretii caldarii, mult inclinati, sint captusiti cu un bolovanis mare si raspindit haotic. Pe mai tot parcursul, traseul nostru urmeaza, prin caldare, un hatas rasucit in serpentine. Abia cu citeva sute de metri inainte de a ajunge la lacul Galesu, panta cararii se domoleste aproape cu totul.
Bogat in pastravi ca nici unul din lacurile Retezatului, lacul Galesu ni se infatiseaza cu un chip de o neintrecuta frumusete. Este unul dintre cele mai mari lacuri ale Carpatilor nostri (suprafata lui depaseste trei hectare si jumatate).
De la lac, pornim la vale pe versantul drept al vaii, mergind printre numerosi bolovani mari, unii dintre acestia prezentind caracteristicile „berbecilor' glaciari. La distante aproape egale (circa 500 m), trecem de-a curmezisul a doua terase glaciare dupa depasirea carora intram intr-o zona acoperita de jnepenisuri. A doua poiana pe care o intilnim in cale se afla intr-o zona in care arborii inalti (rasinoase) formeaza pilcuri mari in vecinatatea jnepenisurilor. De aici se poate face o abatere pe o varianta nemarcata a traseului principal, varianta ce conduce tot la cabana Pietrele, dar care, in cale, trece pe linga Taul Negru dintre Brazi.
Nu departe de poiana amintita, incepem un coboris pe serpentinele potecii ce urmeaza versantul drept al vaii Galesu. Traversam acest piriu, putin mai in aval de confluenta acestuia cu torentul Valea Rea. In aceste locuri, venind dinspre stinga, coboara poteca marcata cu momii, carare care — din cea de a doua poiana intilnita dupa plecarea de la Galesu —s-a abatut pe la Taul Negru dintre Brazi.
De aici mai departe, urcam usor versantul sting al Vaii Rele, apoi, pe drum fara declivitati si cotind spre stinga, ajungem pe malul drept al piriului Pietrele. Coborim, trecem peste apa si curind ne aflam in josul greabanului piciorului de munte dintre vaile Pietrele si Stinisoara. Aici intilnim marcajul banda albastra (traseul nr. 1) si, incrucisindu-l, coborim la cabana Pietrele, punct terminus al traseului.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php


duminică, 22 septembrie 2013

Evanghelia lui Barabas - manuscrisul care poate zgudui din temelii lumea crestina


La Ankara, in mod misterios, a fost scoasa la lumina una dintre cele mai vechi scrieri evanghelice apocrife descoperite pana acum. Manuscrisul a iesit de-abia acum la iveala, desi fusese descoperit in urma cu 9 ani intr-o pestera. El are o vechime de 1.500 ani si este scris in armeana.

Oamenii de stiinta speculeaza spunand despre continutul manuscrisului ca poate zgudui din temelii lumea crestina. Manuscrisul a fost predat specialistilor pentru restaurare, iar dupa incheierea acestui proces va fi expus in cadrul Muzeului Etnografic National, scrie Actualno.

Se pare ca prelatii de la Vatican si-au manifestat un mare interes fata de aceasta descoperire, chiar daca ministrul turc al Culturii, Ertugrul Gunay, a dezmintit aceste informatii, spunand ca pana acum nu a primit o cerere oficiala din partea Papei.

Se presupune ca Evanghelia este una dintre asa-numitele scrieri apocrife, clasificare obtinuta dupa Consiliul Ecumenic de la Niceea, nord-vestul Turciei, desfasurat in secolul al patrulea. Atunci, clericii crestini de rang inalt au desemnat cele patru mari Evanghelii - ale apostolilor Luca, Matei, Ioan si Marcu - ca fiind singurele surse de incredere pentru cuvantul Domnului, celelalte 100 de scrieri fiind respinse si considerate erezii.

Manuscrisul are 52 de pagini, fiind scris pe piele. Potrivit unor experti, textul reprezinta invataturile lui Iisus, scrise inainte ca acesta sa fie numit "Fiul Domnului". Valoarea de piata a manuscrisului este evaluata la aproximativ 20 milioane dolari. Conform unor informatii din presa turca, scrierea ar fi Evanghelia lui Barabas, rebelul gratiat de Pillat din Pont, in locul lui Iisus. In anul 325, pe pamanturile Turciei moderne, Sfintii Parinti interzic textul pe care il considera eretic, deoarece in el scria ca pe Golgota nu a murit Iisus Hristos, ci Iuda Iscarioteanul care l-ar fi inlocuit pe Fiul Domnului.

Valorosul manuscris a fost descoperit intr-o pestera din apropierea frontierei turco-irakiene. Evanghelia va fi declarata parte a patrimoniului cultural national al Turciei. Politia investigheaza daca cineva detine o copie, pentru ca manuscrisul a fost descoperit in urma cu 9 ani, fiind pastrat pana acum in Palatul de Justitie din Ankara.
Sursa:http://www.ziare.com/magazin/descoperire/evanghelia-lui-barabas-manuscrisul-care-poate-zgudui-din-temelii-lumea-crestina-video-1152716

Evangheliile apocrife — Adevăruri ascunse despre Isus?



Evangheliile apocrife — Adevăruri ascunse despre Isus?

„ESTE o mare descoperire! Mulţi oameni vor fi tulburaţi.“ „Va schimba modul în care înţelegem începuturile creştinismului.“ Aceste afirmaţii pline de dramatism au fost făcute de unii erudiţi care salutau publicarea „Evangheliei după Iuda“, un text considerat pierdut mai bine de 16 secole. (Vezi imaginea de sus.)
Oamenii au început să manifeste din nou interes faţă de evangheliile apocrife. Unii pretind că aceste texte dezvăluie evenimente şi învăţături importante din viaţa lui Isus, care mult timp au fost ţinute secrete. Dar ce sunt evangheliile apocrife? Pot ele în realitate să ne înveţe adevăruri despre Isus şi despre creştinism, adevăruri pe care nu le găsim în Biblie?

Evanghelii canonice şi evanghelii apocrife
Între anii 41 şi 98 e.n., Matei, Marcu, Luca şi Ioan au scris ‘istoria lui Isus Cristos’ (Matei 1:1). Aceste consemnări sunt numite şi evanghelii, termen care înseamnă ‘veste bună’; vestea bună se referă la Isus Cristos (Marcu 1:1).
Deşi au existat probabil atât tradiţii orale, cât şi alte scrieri despre Isus, aceste patru evanghelii au fost singurele considerate inspirate de Dumnezeu şi demne să facă parte din Sfintele Scripturi. Ele sunt singurele care oferă informaţii „demne de încredere“ în legătură cu viaţa pământească şi învăţăturile lui Isus (Luca 1:1–4; Faptele 1:1, 2; 2 Timotei 3:16, 17). Aceste patru evanghelii sunt menţionate în toate cataloagele antice ale Scripturilor greceşti creştine. Nu există niciun motiv pentru a le pune la îndoială canonicitatea, sau statutul de scrieri ce fac parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.
Cu timpul însă, au început să apară şi alte scrieri pe care unii le-au considerat evanghelii. Acestea au fost numite evanghelii apocrife.*
La sfârşitul secolului al II-lea, Irineu de Lyon a scris despre cei ce se rătăciseră de la creştinism că aveau „nenumărate scrieri apocrife şi mincinoase“, inclusiv evanghelii pe care „ei înşişi le falsificaseră pentru a stârni confuzie în mintea celor neinstruiţi“. Astfel, oamenii au ajuns să considere că era periculos nu numai să citeşti, ci chiar şi să deţii astfel de evanghelii apocrife.
Totuşi, unii călugări şi copişti din Evul Mediu au continuat să copieze şi să păstreze aceste scrieri. În secolul al XIX-lea, interesul faţă de scrierile apocrife a crescut considerabil. Astfel, au fost descoperite multe culegeri de texte şi ediţii critice ale scrierilor apocrife, printre care şi câteva evanghelii. În prezent există ediţii ale acestora în multe limbi moderne de mare circulaţie.
Evangheliile apocrife: consemnări fanteziste despre Isus
Evangheliile apocrife se concentrează de regulă asupra unor persoane despre care se vorbeşte puţin sau nu se vorbeşte chiar deloc în evangheliile canonice. În alte cazuri, ele relatează unele presupuse întâmplări legate de naşterea şi copilăria lui Isus. Să vedem câteva exemple.
▪ „Protoevanghelia lui Iacov“, numită şi „Naşterea Mariei“, vorbeşte despre naşterea şi copilăria Mariei, precum şi despre căsătoria ei cu Iosif. Despre această presupusă evanghelie s-a spus pe bună dreptate că este o ficţiune religioasă şi o legendă. Ea susţine ideea că Maria a rămas veşnic fecioară. Această evanghelie a fost scrisă, în mod evident, pentru a-i aduce glorie Mariei (Matei 1:24, 25; 13:55, 56).
▪ „Evanghelia copilăriei după Toma“ se concentrează asupra copilăriei lui Isus — între 5 şi 12 ani — şi îi atribuie lui Isus o serie de presupuse miracole. (Vezi Ioan 2:11.) Isus este prezentat ca un copil neastâmpărat, supărăcios şi răzbunător, care îşi foloseşte puterile miraculoase pentru a se răzbuna pe învăţători, pe vecini şi pe alţi copii; pe unii îi orbeşte, îi schilodeşte sau chiar îi ucide.
▪ Unele evanghelii apocrife, cum ar fi „Evanghelia lui Petru“, prezintă evenimente legate de procesul, moartea şi învierea lui Isus. Altele, cum ar fi „Faptele lui Pilat“, care face parte din „Evanghelia lui Nicodim“, vorbesc despre unele persoane care au avut legătură cu acele evenimente. Inventarea unor întâmplări sau chiar a unor personaje discreditează complet aceste texte. „Evanghelia lui Petru“ încearcă să-l dezvinovăţească pe Ponţiu Pilat şi prezintă învierea lui Isus într-un mod fantasmagoric.
Evangheliile apocrife şi devierea de la creştinism
În decembrie 1945, lângă Nag Hammadi, în Egiptul Superior, câţiva localnici au descoperit din întâmplare 13 manuscrise pe papirus, care conţineau 52 de texte. Aceste documente, care datează din secolul al IV-lea, au fost atribuite unei mişcări religioase şi filozofice numite Gnosticism. Această mişcare îmbina elemente de misticism, păgânism, filozofie greacă, iudaism şi creştinism şi a constituit o influenţă nocivă pentru unii dintre cei ce se declarau creştini (1 Timotei 6:20, 21).
„Evanghelia după Toma“, „Evanghelia după Filip“ şi „Evanghelia adevărului“, care fac parte din colecţia de manuscrise găsite la Nag Hammadi, prezintă diferite idei mistice aparţinând Gnosticismului ca şi cum ar proveni de la Isus. „Evanghelia după Iuda“, care a fost descoperită recent, se numără şi ea printre evangheliile gnostice. Aceasta îl prezintă pe Iuda într-o lumină pozitivă şi spune că el ar fi fost singurul apostol care a înţeles cu adevărat cine era Isus. Un erudit care a studiat această evanghelie spune că Isus este descris ca „un învăţător, care le oferă celorlalţi înţelepciune şi cunoaştere, nu un mântuitor care moare pentru păcatele lumii“ (Evanghelia după Iuda, Ed. Egmont România, Bucureşti, 2006, pag. 7). Însă evangheliile inspirate ne învaţă că Isus şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcatele lumii (Matei 20:28; 26:28; 1 Ioan 2:1, 2). Aşadar, este clar că evangheliile gnostice au menirea de a slăbi, nu de a întări credinţa în Biblie (Faptele 20:30).
Superioritatea evangheliilor canonice
O analiză atentă a evangheliilor apocrife dezvăluie ce sunt ele în realitate. Dacă le comparăm cu evangheliile canonice, este evident că ele nu sunt inspirate de Dumnezeu (2 Timotei 1:13). Întrucât au fost scrise de oameni care nu s-au întâlnit niciodată cu Isus sau cu apostolii săi, evangheliile apocrife nu au cum să dezvăluie vreun adevăr ascuns despre Isus şi despre creştinism. Ele conţin mai degrabă relatări inexacte, inventate şi fanteziste, care nu ne ajută în niciun fel să cunoaştem mai bine viaţa şi învăţăturile lui Isus (1 Timotei 4:1, 2).
Cât despre scriitorii evangheliilor canonice, Matei şi Ioan s-au numărat printre cei 12 apostoli, iar Marcu şi Luca au fost colaboratori apropiaţi ai lui Petru, respectiv Pavel. Ei şi-au scris evangheliile fiind îndrumaţi de spiritul sfânt al lui Dumnezeu (2 Timotei 3:14–17). Din acest motiv, cele patru evanghelii conţin tot ce îi este necesar unei persoane pentru a crede că Isus este „Cristosul, Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 20:31).

[Notă de subsol]

Termenul „apocrif“ provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „a ascunde“. Iniţial, cuvântul arăta că textul era destinat adepţilor unei anumite şcoli de gândire şi că le era ascuns celor neiniţiaţi. În cele din urmă însă, acest termen a ajuns să se refere la scrierile care nu au fost incluse în canonul Bibliei, alcătuit din scrieri autentice.

Sursa:http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/2012248

Incidentul Rendlesham. OZN-urile sunt peste tot!



Scriam in numerele trecute din revista Magazin ca, pe 20 iunie 2013, s-a anuntat terminarea operatiei de desecretizare si punere la dispozitia publicului a tuturor documentelor OZN aflate in posesia Ministerului britanic al Apararii, operatie inceputa in 2008. Evident, au aparut imediat comentarii care puneau la indoiala faptul ca, in felul acesta, s-au desecretizat chiar toate fisierele cu OZN-uri.
Ufologul Robert Hastings, cel care s-a evidentiat prin investigarea relatiilor dintre OZN-uri si armele nucleare scria pe 22 iunie, intr-un articol, ca disponibilizarea tuturor fisierelor OZN, ca si inchiderea biroului OZN in 2009, reprezinta “decizii calculate” ale Ministerului britanic al Apararii pentru a se preface ca nu mai este interesat de fenomenul OZN, desi numarul rapoartelor de observatii venite de la marele public din Marea Britanie a atins un nivel foarte ridicat”.
In rezumat, Hastings considera ca ceea ce a realizat Ministerul Apararii a fost declasificarea selectiva a fisierelor OZN, prin care au fost lansate cu surle si trambite in mass-media, documente de nivel inferior, cu evenimente in general lumesti, in timp ce fisierele foarte sensibile continua sa fie tinute departe de ochii publicului. Aceasta tactica de propaganda este cunoscuta, fiind numita “Spin”. Scopul ei este de a modifica povestea reala, astfel incat sa para ca oficialitatile au doar un interes minor in fenomenul OZN, daca nu cumva un astfel de interes nici nu exista.
Cine ameninta securitatea nationala?
Hastings considera ca si “US Air Force a folosit aceeasi prestidigitatie, in 1969, pentru a-si lua din carca publicul american, prin inchiderea Proiectul Blue Book”, atunci cand a afirmat ca guvernul american nu are niciun interes in fenomenul OZN. Peste cativa ani, cererile facute in virtutea legii accesului la informatii, “au fortat desecretizarea unor fisiere ale guvernului SUA, prin care s-a dovedit ca, in acelasi timp, alte grupuri, inclusiv CIA si NSA, au continuat sa studieze in secret incidentele OZN care puteau ameninta securitatea nationala a Americii”. Mai mult, chiar si militarii, prin “Biroul pentru investigatii speciale al US Air Force (AFOSI) au ramas implicati in investigatii OZN sensibile, ceva ce Pentagonul nu a mentionat in timp ce anunta inchiderea proiectului sau Blue Book”. Hastings adauga ca spera ca publicul britanic nu va fi pacalit prin acest siretlic. Situatia reala, in ceea ce priveste interesul oficial din Marea Britanie privind fenomenul OZN, este mult diferita de cea prezentata de Dr. David Clarke, care actioneaza ca un purtator de cuvant de facto al Ministerului Apararii, spune Hastings. El da ca exemplu, in acest sens, incidentul din decembrie 1980, din padurea Rendlesham, aflata langa baza militara RAF Bentwaters, in Suffolk, Anglia.
In interviul dat in iulie 2013 lui Sebastian Haley, Nick Pope considera ca incidentul din padurea Rendlesham este chiar mai important decat cel de la Roswell. El rezuma evenimentele in felul urmator: in decembrie 1980, a fost vazuta o lumina aterizand intr-o padure aflata intre doua baze militare britanice, inchiriate Fortelor Aeriene americane. O patrula de politie de securitate, care s-a dus sa vada ce se intampla, crezand ca s-a prabusit un avion, s-a intalnit intr-un luminis cu o mica nava triunghiulara, avand pe laturi simboluri ciudate, semanand cu hieroglifele egiptene. Obiectul s-a ridicat apoi deasupra solului foarte incet, pana la varfurile copacilor, si a disparut spre orizont intr-o clipa. Doua zile mai tarziu, a venit inapoi. Nu a mai aterizat ci doar a zburat in jurul zonei.
Printre martori a fost si adjunctul comandantului bazei. Acesta, insotit si de alti militari, s-au dus in poiana unde obiectul aterizase in prima noapte si au gasit adancituri in sol, atestand ca acolo a fost asezat ceva greu. Cu un contor Geiger au constatat ca nivelul de radiatii era semnificativ mai mare decat radiatia de fond. Unii dintre martorii evenimentului au acum probleme de sanatate. Se vorbeste de un proces federal. Fosti membri ai Congresului au trimis, la inceputul lunii mai 2013, o scrisoare catre secretarul departamentului cu afacerile veteranilor, ca si presedintelui SUA, cerandu-le sprijinul intrucat doua persoane care s-au apropiat de obiectul acela nu-si pot obtine acum dosarele medicale.
Si Robert Hastings scria, in articolul mentionat mai sus, ca OZN-urile vazute in padurea Rendlesham au fost aparent interesate de armele nucleare aflate la baza militara RAF Bentwaters.
Informatii aparute in ultimii cinci ani, confirma faptul ca in timpul incidentelor din Padurea Rendlesham, un OZN real a fost urmarit de cele doua radare britanice si americane din zona. Hastings a intervievat cei doi controlori de trafic aerian ai US Air Force, care au fost de serviciu acolo, in acel interval de timp. Interviurile, inregistrate pe banda in 2007, pot fi accesate de doritori pe internet. Martorii au declarat ca au urmarit un OZN pe radar si au vazut obiectul si cu ochiul liber. Nick Pope a aflat ca si operatorul radar Nigel Kerr, de la RAF a urmarit pe radar, in mod independent, acelasi obiect aerian neidentificat.
Unul dintre controlorii de zbor USAF, Ike Barker, i-a spus lui Hastings ca OZN-ul, care avea forma unei sfere de culoare portocalie si marimea unui avion de vanatoare-bombardier, a fost vazut prin geamul turnului de control al traficului aerian, in acelasi moment in care el a fost observat si pe radarul turnului. Apoi, potrivit mai multor surse USAF pe care Hastings le-a intervievat, obiectul s-a indepartat rapid in directia ariei de depozitare a armelor (WSA), care continea bombe nucleare tactice. Conform informatiilor pe care Hastings le-a strans ceva mai tarziu, OZN-ul a plutit in apropierea Ariei WSA, indreptand fascicule de tip laser catre instalatii.
Comandantul adjunct de atunci al bazei RAF Bentwaters, locotenent colonelul Charles Halt (promovat comandant la scurt timp dupa incident) a examinat personal locul aterizarii, gasind urme fizice. El a facut un raport detaliat despre incident, raport desecretizat peste cativa ani si binecunoscut la ora actuala. Halt a fost primul care a recunoscut incidentul de la WSA, intr-o declaratie inregistrata inca din 1991. El spunea ca in timp ce conducea o echipa de politisti de securitate in apropiere de Padurea Rendlesham, investigand lumini ciudate vazute acolo in acea noapte, a auzit schimbul frenetic de mesaje radio purtate prin radio de politistii de securitate care se aflau la depozitul de bombe, raportand ca un OZN plutea in apropiere de instalatii si indreapta spre ele, in jos, fascicule de lumina.
Incidentul din padure
Desi marturia lui Barker difera oarecum in detalii de relatarea lui Halt, ambele confirma faptul ca in zorii zilei de 28 decembrie 1980, un OZN a manevrat foarte aproape de cel mai mare depozit de arme nucleare din Europa de Vest, situat in Suffolk, Anglia. Mai mult, colonelul Halt spune ca personalul de la securitatea bazei a raportat ulterior ca obiectul zburator a tintit cel putin unul dintre bunkere cu raze de tip laser.
Hastings mai scrie ca, in 1994, a intervievat si un alt colonel USAF in retragere, identitatea caruia nu o poate dezvalui, care a confirmat si el incidentul, adaugand ca, dupa acesta, doua bombe nucleare tactice au fost extrase din depozit si trimise cu un avion cargo la baza Kirtland din New Mexico, pentru verificari. El spunea ca raportul pe care l-a citit in acest sens nu mentiona rezultatele tehnice ale acestei investigatii, cu alte cuvinte ca nu poate spune daca cele doua bombe au fost cumva afectate negativ de fasciculele luminoase.
Hastings spune: “Daca incidentul de la WSA a avut loc cu adevarat, si aceste marturii dramatice dovedesc ca se pare ca asa a fost, atunci OZN-urile prezinta in mod evident o amenintare pentru apararea Marii Britanii.” In aceste conditii, ufologul este cel putin mirat ca Ministerul Apararii sustine oficial ca evidentele sale nu demonstreaza o amenintare la adresa securitatii nationale OZN din Marea Britanie. In mod clar, fapte importante despre incidentele din padurea Rendlesham sunt inca ascunse de catre guvernul britanic, in ciuda afirmatiei sale recent subliniate, ca este transparent cu publicul in ceea ce cunoaste (sau, mai precis, nu cunoaste) despre fenomenul OZN.
Mai mult decat atat, sergentul tehnic Jim Penniston, acum pensionat, unul dintre politistii de securitate USAF, implicat in mai multe evenimente OZN din zona Rendlesham / RAF Bentwaters, spune ca, dupa intalnirea sa cu OZN-ul aterizat in padure, in primele ore din 26 decembrie, a fost interogat in prezenta unor persoane din Ministerul britanic al Apararii. Rolul acestora a fost unul pasiv, interogatoriul fiind desfasurat practic de doi ofiteri USAF, care nu i-au fost prezentati si pe care Penniston nu-i cunostea dinainte. Dar simpla prezenta a unor persoane care lucreaza pentru Secretariatul DS8 al aerului demonstreaza interesul Ministerului britanic al Apararii pentru evenimentele din padurea Rendlesham, interes care nu se regaseste in dosarele OZN declasificate recent de catre Ministerul Apararii.

Revista Magazin
Sursa:http://www.efemeride.ro/incidentul-rendlesham-ozn-urile-sunt-peste-tot

Lupta crestinilor cu diavolii


Lupta crestinilor cu diavolii

Comuniunea harică (unirea mistică) cu Mântuitorul Iisus Hristos izbăveste pe cei credinciosi de robia diavolilor, numai în cazul în care credinta lor este desăvârsită. Dar pentru că nu toată lumea atinge desăvârsirea, puterea diavolului în lume continuă să-i domine pe cei nedesăvârsiti, pe măsura patimilor lor. La fel se întâmplă si cu cei necredinciosi. 
Deci numai cei credinciosi se pot izbăvi de diavoli, prin puterea lui Hristos, pe care o primesc prin Sfintele Taine, prin rugăciune si prin celelalte fapte bune crestine. Cei care se răstignesc în Hristos, cu patimile si păcatele lor, au putere de a birui pe diavoli. Pentru că numai prin intermediul păcatelor si al slăbiciunilor demonii se lipsesc de sufletul omului. Atâta timp cât omul trăieste în păcate, el este orb si surd fată de Lumina Evangheliei. 
Sfântul Grigorie de Nissa spune: "...Când fiinta noastră a căzut în păcat, Dumnezeu n-a lăsat căderea noastră fără Providenta Sa, ci în ajutorul vietii fiecaruia pune un înger, iar pe de altă parte Satana încearcă să facă acelasi lucru, prin mijlocirea unui demon viclean care ar dăuna vietii omenesti". 
Omul însă, aflându-se între înger si demon, prin el însusi îi dă putere mai mare unuia, fată de celălalt, asupra sa. El îsi alege prin liberă vointa sa un învătător (sfătuitor) din cei doi. Ingerul lui Dumnezeu îi îndreaptă gândurile către faptele virtuoase, iar diavolul îl ispiteste cu plăcerile materiale, din care nu există nici o nădejde de mântuire. 
După cum aflăm din scrierile Sfintilor Părinti, omul este acela care, în cele din urmă, face alegerea între bine si rău. Atunci când crestinul colaborează cu îngerul lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt va înfrunta usor pe demoni. Cuviosul Ioan din Carnaf spune că atunci când crestinii rugându-se rezistă cu bărbătie ispitelor, se căiesc pentru păcatele făcute, rabdă cu blândete ispitele, diavolii se chinuiesc si se ard, dar crestinilor nu le este dat să vadă acest lucru, ca să nu se mândrească. 
Rugăciunea, care face ca harul Duhului Sfânt să se reverse asupra omului, unindu-l cu Dumnezeu, îi arde pe demoni, iar acestia nesuferind focul haric, fug cu vaiete. Iată de ce, ori de câte ori necuratul duh ne ispiteste, trebuie să îngenunchiem la rugăciune, care ne aduce harul lui Dumnezeu si cu care vom fi de nebiruit. In viata liturgică este cunoscută puterea rugăciunii si a tămâiei de a lunga duhurile rele. de asemenea, diavolii sunt arsi si alungati de Dumnezeu, care lucrează prin Icoanele Făcătoare de Minuni si prin Moastele Sfintilor.

-VA URMA-
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor1.htm

O alta versiune a rastignirii lui Iisus descrisa intr-un text egiptean


Un text egiptean, recent descifrat, povestește cu lux de amănunte răstignirea lui Iisus. Textul a fost scris acum 1200 de ani, în limba coptă și a fost descoperit în 1910 la Mănăstirea Sf. Mihail din deșertul egiptean. Un an mai târziu, a fost achiziționat de către un colecţionar american, J.P. Morgan, și dus în Statele Unite ale Americii. În prezent, întreaga colecție de documente și artefacte care a aparţinut colecționarului se află în custodia Morgan Library și Muzeul din New York City.
Odată descifrat,textul povestește cum Pilat din Pont, judecătorul lui Iisus, chiar înainte de crucificare a luat cina cu Mântuitorul. Evenimentul a avut loc într-o zi de marți chiar în casa lui Pilat. Măcinat de decizia pe care a luat-o, condamnându-l pe Iisus la răstignire, Pilat din Pont îi spune că este dispus să-și sacrifice propriul fiu pentru a-l salva pe Mântuitor.
“Ei bine atunci, noaptea a venit, se așterne și apoi odată cu venirea dimineții ei mă vor acuza pe mine din cauza ta(în sensul că dacă Iisus nu ar mai fi fost răstignit). Le voi da singurul fiu pe care îl am ca să moară în locul tău.“
La auzirea acestor vorbe, Iisus l-a mângâiat pe creștet și i-a spus ” Of Pilat, poți fi considerat demn de un mare har arătându-mi o dispoziție atât de bună pentru mine“. Iisus a refuzat propunerea lui Pilat și i-a făcut o demonstrație impresionată decorporalizându-se. “Pilat s-a uitat la Iisus cum a ieșit din propriul său trup și nu l-a mai văzut pentru o perioadă lungă de timp“, astfel dacă Mântuitorul ar fi vrut să scape de cumplita pedeapsă ar fi putut s-o facă indiferent de decizia luată anterior.
În acea noapte, Pilat și soția sa au avut un vis comun, în care un vultur alb își lua zborul spre cer. Atunci şi-a dat seama că Iisus nu se va opune răstignirii.
Iuda l-a sărutat pe Iisus înainte să-l trădeze
În Biblie sărutul lui Iuda este prezentat precum un gest de trădare, dar textul egiptean dezvăluie o altă versiune care explică acest gest. Sărutul a fost folosit pentru că iudeii să-l poată identifica pe Iisus.
“Atunci iudeii i-au zis lui Iuda: Cum îl vom aresta pe Iisus pentru că el nu are o singură formă? Își schimbă tot timpul aspectul, când este de culoare albă, când este rumen, alteori este roșu sau chiar de culoarea grâului, ba palid precum asceţii, când bătrân, când tânăr…” Pentru că Iuda știa tot timpul ce formă poate lua Iisus, acesta a folosit un sărut pentru ca iudeii să-și dea seama pe cine trebuie să aresteze. Impresionant mai este faptul că Iisus putea să-și schimbe forma ori de câte ori era nevoie, dar cu toate acestea s-a lăsat în cele din urmă trădat și arestat.
Arestarea are loc într-o marți
Surprinzător este faptul că arestarea lui Iisus se produce într-o marți și Cina cea de Taină s-a produs în seara zilei respective. Biblia ne învață că aceste evenimente au avut loc într-o zi de joi, de aici o discrepanță de două zile. Textul egiptean spune că între arestare și cină, Iisus este adus în fața lui Caiafa și Irod.
Veridicitatea textului este contestată
Textul este scris în numele Sfântului Chiril al Ierusalimului, care a trăit în secolul al IV-lea. Chiar la începutul manuscrisului se specifică faptul că o carte a apostolilor a fost descoperită în Ierusalim, din care s-au luat aceste informații, care ulterior au fost transcrise pe respectivul papirus.
Ciudățenia apare în clipa în care Roelof van den Broek, de Universitatea Utrecht din Olanda susține că scriitorul acestui text a folosit această tactică pentru a spori credibilitatea manuscrisului. În opinia profesorului universitar această practică era des întâlnită în cultura coptă. Mai mult de atât, Pilat din Pont este considerat un sfânt în Biserica coptă și etiopiană, ceea ce ar putea să explice foarte bine anumite pasaje din ciudatul text.
Chiar dacă adevărul cu privire la veridicitatea acestui text încă nu poate să fie descoperit, cert este că Iisus a fost mai mult decât un om normal, cu puteri incredibile, care din motive greu de înțeles s-a sacrificat într-un anumit fel pentru omenire.
Sursa:http://www.efemeride.ro/o-alta-versiune-a-rastignirii-lui-iisus-descrisa-intr-un-text-egiptean

Viata tainica a lui Iisus: Creatorul a fost initiat de calugarii budisti


Thangka este o tapițerie sau chiar o pictură budistă expusă în altar după ce este purtată de călugării budiști în timpul ceremoniilor. Încă din cele mai vechi timpuri, thangka a reprezentat un fel de altar mobil pe care budiștii îl foloseau în pelerinajele lor. Pentru că era ușor de transportat, pictura era transportată de la o mănăstire la alta și astfel ritualurile religioase deveneau posibile.
Aceste picturi budiste cu roluri multiple au fost realizate încă din cele mai vechi timpuri de cei mai talentați dintre călugări. În general sunt reprezentate cele mai de seamă scene religioase și astfel thangka a jucat și rolul memorie vie a celor mai importante evenimente din viața călugărilor budiști.
O astfel de icoană a fost descoperită în 2001 într-o mănăstire budistă. Pictura budistă îl înfățișează pe Iisus, ceea ce înseamnă că mântuitorul a trecut cândva pe acolo. Acest aspect este posibil, mai ales dacă ținem cont că Iisus apare în Biblie la 12 ani, într-o biserică vorbindu-le preoților despre vechile scripturi și apoi mai este pomenit la vârsta de 30 de ani, cânt Ioan Botezătorul îi face botezul în apa Iordanului. Așadar, Iisus a dispărut pentru o perioadă de aproximativ 18 ani. Cei mai mulți dintre teologi s-au întrebat unde a dispărut pentru această perioadă?
Răspunsul este la îndemâna oricui pentru că acum știm sigur că Iisus a plecat într-un pelerinaj în zona Tibetului, apoi în India și Kasmir, după care a revenit în Israel. Pe lângă această dovadă cât se poate de clară, au mai fost descoperite și altele. Ziaristul de origine rusă, Nicolas Notovitch, a efectuat o expediție până la mânăstirea Hemis din Tibet. Aici a descoperit cu stupoare un pergament care descria cu lux de amănunte venirea mântuitorului Issa, adică Iisus, în Tibet, cât și experiențele sale dobândite de la cei mai de seamă călugări budiști.
Manuscrisele făceau parte din cronicile tibetene din timpul vieţii lui Iisus şi după viaţa lui Iisus. Cel mai important lucru pe care îl atestă aceste cronici îl reprezintă faptul că budiştii îl recunosc pe Iisus ca fiind “Bodisatva” adică întruparea creatorului în fiinţă umană pentru ai ajuta pe oameni şi pentru ai conduce către calea adevărului.
Notovitch a tradus din limba Pali următorul text: “Pământul s-a cutremurat iar cerurile au plâns din cauza marii nelegiuiri înfăptuite tocmai pe tărâmul Israelului, fiindcă l-au supus torturii şi l-au executat pe măreţul şi dreptul Isa înlăuntrul căruia dăinuia Spiritul lumii care s-a întrupat într-un muritor de rând spre beneficiul oamenilor şi pentru nimicirea cugetelor rele şi pentru a duce din nou pe omul păcătos la o viaţă de pace iubire şi fericire şi pentru ai reaminti acestuia despre unicul creator al cărui milă este nemărginită ”.
Așadar, lucrurile au devenit clare și putem spune că Iisus a trăit o bună parte din viața sa pe meleagurile Asiei, loc unde a învățat cele mai de preț taine ale omenirii.

Sursa:http://www.efemeride.ro/viata-tainica-a-lui-iisus

Duelul luliu Maniu-Stefan Tisza


Duelul luliu Maniu-Stefan Tisza
de Cicerone Ionitoiu

Politica Budapestei rămăsese neschimbată faţă de popoarele subjugate şi ea mai fusese combătută chiar în parlament pe 26 noiembrie 1900 de deputatul George Popovici: „Naţiunea stăpânitoare maghiară pune în mişcare cerul şi pământul pentru a răpi românilor naţionalitatea lor. Ea întrebuinţează promisiuni şi ameninţări, zahăr şi bici, întregul registru al represaliilor de stat până la cunoscutele măsuri luate de baronul Banffy, se întrebuinţează pentru a se fura românilor naţionalitatea cea moştenită."
 In 1910 într-un interviu acordat „Gazetei Transilvaniei" luliu Maniu a criticat măsurile arbitrare ale guvernului de la Budapesta subliniind că nu s-a schimbat nimic. Legăturile culturale şi politice între românii de pe ambele versante ale Carpaţilor deveniseră tot mai strânse şi România a manifestat tot mai mult independenţa faţă de Austro-Ungaria. Această atitudine din timpul războiului balcanic a întărit încrederea românilor subjugaţi în apropierea zilei unificării.
 După prima fază a războiului balcanic din octombrie 1912 când popoarele subjugate de turci s-au ridicat împotriva asupritorului şi a dus la independenţa Albaniei (noiembrie 1912), a făcut ca la ordinea de zi să ajungă diferendul dintre guvernul ungar şi populaţia românească iar contele Tisza să ceară începerea tratativelor cu reprezentanţii Partidului Naţional Român.
 Comitetul executiv al Partidului Naţional Român a format o comisie de zece (Teodor Mihali, luliu Maniu, Valeriu Branişte, Ştefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Lucaci, Octavian Goga, Vasile Goldiş, Aurel Vlad şi Victor Bontescu) pentru redactarea unui memoriu.
 Din rândul acestei comisii au fost desemnaţi luliu Maniu, Teodor Mihali şi Valeriu Branişte care au început discuţiile pe 14 ianuarie 1913, dar totul s-a dovedit a fi o manevră, deşi au spus că vor ca discuţiile să continue. Budapesta urmărea tergiversarea pentru a împiedica manifestaţiile de protest împotriva legii electorale care era în discuţie şi lovea tot în populaţia românească.
 George Pop de Băseşti, preşedintele partidului, pe 16 februarie 1913 a adresat o scrisoare comisiei însărcinate cu tratativele: „dacă puternicii zilei, guvernul, nu voiesc şi nu se obligă a ne recunoaşte şi a ne asigura individualitatea naţională română etnică, nu are rost pertractarea ulterioară cu dânşii, în consecinţă, reluăm lupta bazaţi pe programul nostru şi publicăm manifestul documentat, hotărât mai de înainte, convocam adunări poporale în centrele noastre acomodate."
Discuţiile reluate în octombrie 1913 au fost sterile şi au dus la întreruperea lor definitivă în februarie 1914, ceea ce a făcut ca pe 17 februarie Comitetul executiv să dea un comunicat în care se sublinia:„în situaţiunea dată se impune datoria de a lupta şi mai departe în spirit constituţional, cu arme legale, spre înlăturarea nedreptăţilor de care suferă poporul român si, spre câştigarea drepturilor care sunt indispensabile pentru existenţa lui naţională, pentru afirmarea sa politică şi prosperarea intereselor sale culturale şi economice."
Eşecul tratativelor s-a datorat clarviziunii lui luliu Maniu care a descifrat dedesubturile politicii lui Ştefan Tisza care urmărea cu încăpăţânare recunoaşterea stărilor de fapt, a ideii de stat naţional unitar maghiar, cu alte cuvinte sugrumarea idealurilor noastre naţionale.
 Iuliu Maniu era convins că lupta pentru existenţa noastră naţională la gurile Dunării nu se dă în România Mică ci în Transilvania. Acest raţionament politic şi l-a exprimat într-o cuvântare:„Noi, românii din Ardeal care eram în măsură să cunoaştem toate ascunzişurile şi toate gândurile întortochiate ale habsburgilor, a acelei politici în care punctul de gravitate devenise tot mai mult Ungaria, văzusem un lucru şi anume că această monarhie habsburgică fiind tot mai mult gonită din apusul Europei, tinde tot mai mult spre Orient.
 Conştiinţa naţională a slavilor din sud, dar mai ales conştiinţa ridicată a italienilor astăzi, mâine, dacă nu mâine, poimâine, de bună seamă va scoate această monarhie habsburgică din Marea Adriatică şi, în consecinţă va trebui să-şi câştige în alte părţi plămâni de respiraţie economică care nu puteau fi decât gurile Dunării şi prin gurile Dunării, Marea Neagră.
 Se prezenta deci înaintea sufletului nostru icoana clară că lupta cea mai mare între monarhia habsburgică reprezentată prin maghiari şi între poporul român se dă pentru gurile Dunării. Ori gurile Dunării, în concepţia de a domina în Orientul Europei, aveau să fie ale noastre şi ştim bine că lupta aceasta dintre poporul român şi monarhia habsburgică pentru Dunăre, nu se dă la gurile Dunării, ci în Ardeal.
Avem convingerea că acel popor dintre poporul meu şi poporul maghiar care ar rămâne definitiv stăpân pe Ardeal, acela va domina definitiv gurile Dunării, ceea ce este egal cu dominaţiunea de stat determinată în politica din Orientul Europei. Noi simţind adâncimea
 acestui lucru, ştiam că lupta nu o dăm numai pentru noi românii din Ardeal, nu luptăm numai pentru existenţa noastră naţională ci dăm lupta pe viaţă şi pe moarte pentru întreg neamul românesc.
In această conceptiune, am fost totdeauna de părere că între poporul român şi poporul maghiar nu poate exista transacţiune: ori noi, ori ei, pentru că era vorba de existenţa întregului neam românesc, pe care trebuia să-l apărăm faţă de imperiul habsburgic. De aceea am fost totdeauna contra politicii mici de târguiala, care era bună pentru adormit conştiinţele".
Raţionamentul politic al lui luliu Maniu era confirmat de gândurile perfide ale diriguitorilor acestui imperiu monstruos, care subjuga neamuri ce vorbeau 17 limbi.
 Ministrul de externe austriac, Czernin, declara: „...pierderea Ardealului însemnează şi din punct de vedere geografic şi strategic amputarea monarhiei ce echivalează cu pierderea rolului nostru de mare putere în Orient".
 Aceeaşi obsesie o are acest ministru de externe austro-ungar când scrie prinţului Carol Auersperg: „...o ochire pe harta Europei dovedeşte că prin pierderea Transilvaniei, monarhia pierde supremaţia în Răsărit şi niciodată nu ar mai conta ca o mare putere în orient..." într-o altă scrisoare adresată primarului Vienei de acelaşi Ottocar Czernin, acesta mărturisea: „...în timpul carierei mele publice am reprezentat principiul că ataşând atât maghiarimea cât românimea de germanism să constitui un zid puternic de la Marea de Vest până la Marea Neagră".
 Gândurile acestuia i-au fost spulberate şi de către Aurel C. Popovici care în acel martie 1914 i-a spus: „Sunt orbi la Viena dacă socot că România mai este de partea Monarhiei... ea va trece printr-o perioadă de aşteptare apoi va da aliatei de care este nemulţumită o lovitură de moarte''.
Şi lui Iuliu Maniu îi va reveni peste puţin timp misiunea istorică să declare: desfacere totală.
 Elanul opiniei publice româneşti era de nestăvilit. Când pe 3 mai 1914 cu ocazia aniversării „Adunării de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj" s-a arborat drapelul tricolor pe Mitropolie, un nou val de arestări s-a deslănţuit şi sute de români au luat drumul Seghedinului unde era un du-te-vino românesc, şi de unde abia se eliberase poetul pătimirii neamului, Octavian Goga.
 Anul 1914 a fost anul crucial, al începerii prăbuşirii imperiilor absolutiste. Când pe 28 iunie a fost asasinat Frantz losif, prinţul moştenitor al imperiului Austro-Ungar, Iuliu Maniu care se găsea la Blaj a spus: „Asta înseamnă război".
Teroarea s-a dezlănţuit asupra poporului român din Transilvania şi pe baza „legii măsurilor excepţionale în caz de război" (pregătită din timp), guvernul Tisza a publicat 33 de ordonanţe în luna iulie 1914 în scopul asupririi şi grăbirii maghiarizării. Astfel au suprimat libertatea presei româneşti, au interzis întrunirile publice, au nesocotit autonomia bisericească dispunând ca adunările sau congresele naţionale bisericeşti să se ţină în prezenţa comisarilor guvernului, au scos populaţia de sub jurisdicţia tribunalelor civile şi au aruncat-o în braţele curţilor marţiale.

CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul I (A-007)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php/864-Duelul-luliu-Maniu-Stefan-Tisza

Pestera Ghetarul de la Scarisoara*muntii Apuseni


Peştera Gheţarul de la Scărişoara
*Drumetie


Se găseşte la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Scărişoara. Lungimea totală a peşterii este de 720 m, ea având o adâncime de 105 m. Accesul se face printr-un aven de 48 de metri adâncime şi 60 de metri în diametru. La baza avenului se găseşte poarta propriu-zisă a peşterii care dă acces la o sală imensă, numită Sala Mare, cu un diametru de aproximativ 47 m, ce se continuă spre NV cu alte două săli dispuse una în continuarea celeilalte: Sala Mică şi Biserica. În partea de sud a Sălii Mari se deschide intrarea largă de 15 m şi înaltă de 7 a Galeriei Maxim Pop, care după ce coboară 68 m se continuă cu Rezervaţia Mare a peşterii. Din aceasta se urcă în Catedrală, frumos concreţionată şi lipsită de gheaţă. Din Catedrală, printr-o mică fereastră se trece în Culoarul Coman, cel mai cald sector al peşterii (+5 °C) şi de asemenea lipsit de gheaţă, dar bogat în concreţiuni calcitice. Tot din Sala Mare se ajunge în Rezervaţia Mică, prin coborârea unei faleze de gheaţă înaltă de 14 m. In sectorul nord - estic al Rezervaţiei Mici se găseşte Palatul Sânzienei, lipsit de gheaţa şi concreţionat. Blocul de gheaţă are un volum de 75.000 m3 şi o grosime medie de 16 m şi se găseşte cantonat în Sala Mare, formând planşeul acestei săli, de unde se prelungeşte sub forma unor limbi de gheaţă în Rezervaţia Mare, Biserică şi Rezervaţia Mică. În aceste trei săli, la o oarecare distanţă de blocul de gheaţă se dezvoltă stalagmite de gheaţă, cu dimensiuni variabile, de la câţiva cm la peste 10m (în Biserică). Spre deosebire de blocul de gheaţă care are o vârstă de 3.500 ani (Pop, Ciobanu, 1950), aceste stalagmite se pot topi de la un an la altul, sau chiar dispărea cu desăvârşire în unele perioade.
Sursa:http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=100&Itemid=79&lang=ro



duminică, 15 septembrie 2013

De ce majoritatea oamenilor nu văd si nu simt pe diavoli?


De ce majoritatea oamenilor nu văd si nu simt pe diavoli?

In Rai, Adam si Eva se aflau în comuniune harică cu Dumnezeu si cu îngerii luminii pe care îi vedeau si cu care comunicau. Căderea în păcat a strămosilor nostri, zămislirea în fărădelegi si nasterea în păcat ne-a făcut incapabili să-i vedem pe îngeri. Lumea nevăzută a duhurilor s-a deschis însă celor curati cu inima (Mt. 5,8). Pe acestia demonii nu-i mai pot amăgi.
Pentru ca oamenii să-i vadă pe demoni, ei trebuie să se sfintească si să atingă treapta desăvârsirii crestine. Cu îngăduinta lui Dumnezeu au văzut îngeri si oameni care au trăit o viată păcătoasă (exemplu: falsul prooroc Varlam).
Sfintii Părinti spun că pentru un om nepregătit este foarte primejdios si păgubitor să vadă pe demoni. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Câti demoni umblă în văzduh? Dacă Dumnezeu ar îngădui să ne arate chipul lor hidos si respingător, ne-am iesi din minti".
Trupul nostru material este ca un paravan salvator, păzindu-ne de vederea înfricosătoare a demonilor, care ne-ar duce la soc psihic si tulburare a mintii. Prezicătorii, vrăjitorii si magii, intrând în mod constient în legătură cu demonii, văd aceste duhuri necurate. Practicarea sistemului antihristic yoga si a altor religii de orientare decăzută si demonică te ajută să ai vedenii de la duhurile necurate, care din păcate sunt crezute că ar fi vedenii dumnezeiesti. In legătură cu visele, Sfintii Părinti ai Bisericii Ortodoxe ne-au dat "regula de aur" pentru interpretarea viselor: "să nu crezi în vise si în vedenii".
Arhiepiscopul Inochentie al Hersonului, întrebat fiind de ce multi oameni nu simt prezenta demonilor, a răspuns: "Pentru a simti asupra ta atingerea duhului întunericului, trebuie să fii tu însuti luminos, iar păcatul înseamnă întuneric". Pe o haină albă, curată, se vede orice pată, iar pe o haină murdară, neagră, nu se văd nici petele cele mai mari. Intr-un suflet curat, luminos si neprihănit, un singur gând trimis de diavol produce supărare, greutate si durere sufletească. Iar pentru un suflet păcătos, întunecat si plin de pofte, gândurile diavolesti sunt imperceptibile sau sunt acceptate cu mare poftă si plăcere. Insusi duhurile necurate caută prin toate chipurile să se facă cât mai putin perceptibile. Pentru că dacă ar fi usor de văzut, cei mai multi oameni ar fugi de diavoli. Deci, iată că demonii, dominând tiranic asupra păcătosilor, caută totodată să-i convingă cu iluzia că ar actiona ei însisi si că ar fi absolut liberi în toate.
-VA URMA-
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor1.htm

Pearl Leonore Curran: Cum i-au fost dictate operele literare de catre un spirit superior?


În seara zilei de iulie 1913, un eveniment straniu s-a petrecut cu englezoaică Patienci Worth. Ea pretindea că este spiritul unei femei care trăise pe la mijlocul secolului al XVII-lea și a devenit spiritul de control al lui Pearl Leonore Curran, o tânără din St. Louis, Missouri.
Curran nu era un medium profesionist și până în acea clipă nu manifestase niciun interes spre acest domeniu. Totuși, începând în acea noapte, americancei i-au fost dictate, prin procesul scrierii automate, o serie întreagă de versuri, piese de teatru, proverbe, cât și alte numeroase texte. Educația tinerei se rezumase la doar opt clase, nu obișnuia să citească și nici să călătorească. Era complet ruptă de lumea intelectualilor și cu atât mai mult că nu cunoștea nicio limbă străină. Abia era capabilă să scrie și să vorbească limba engleză.
Romanele sale au fost apreciate, un critic literar din cadrul redacției New York Times a scris că fusese realizat cu o pricepere ieșită din comun și că cei mai mulți dintre marii scriitori ar fi fost invidioși pe naturalețea tinerei.
Bineînțeles că acest caz fantastic, al unei tinere neșcolite care publica unele dintre cele mai bune opere literare a atras atenția celor mai apreciați critici literari. Nimeni nu își putea explica cum este posibil și odată ce povestea spiritului care dicta automat operele literare a fost făcută publică, cei mai mulți au început să se întrebe dacă o asemenea situație este posibilă? Oare a fost Curran dominată de acest spirit creator sau a fost o pură invenţie?
Indiferent care ar fi fost adevărul, toate operele care purtau marca Curran au fost transmise prin procesul scrierii automate. Spiritul pur și simplu dicta cuvintele pe care femeia le așternea pe hârtie, fără ca femeia să aibă controlul sinelui conștient asupra realității imediate.
Cei mai mulți dintre practicanții scrierii automate sunt convinși că au o legătură cu anumite spirite evoluate, care le transmit informații vitale despre anumite subiecte sau lucruri. Rareori aceste informații sunt făcute publice, din motive subiective, dar și pentru simplu fapt că provin dintr-o lume a iluminării.
Cei care practică acest gen de scriere, se instalează confortabil la o masă, pun mâna pe un stilou și dintr-o dată mâna începe să umple cu diverse cuvinte hârtia goală. Vârful ustensilei se pune ușor pe hârtie, încheietura mâinii se lasă moale și este de preferat să nu se atingă masa. Pe foaie nu trebuie să cadă nicio lumină directă pentru a nu împiedica procesul creației divine.
Nu este obligatoriu ca practicanții să țină ochii deschiși sau să privească bucata de hârtie, atunci când legătura stranie se va produce, totul va decurge într-un mod inconştient. Prin practică și răbdare mesajele vor începe să apară, cuvintele se vor transforma în fraze, care în cele din urmă vor conține mesaje interesante. Această practică este una de-a dreptul interesantă și în cele mai multe dintre cazuri produsul finit va fi unul impresionant, ca și în cazul lui Curran.
Sursa:http://www.efemeride.ro/pearl-leonore-curran-cum-i-au-fost-dictate-operele-literare-de-catre-un-spirit-superior