duminică, 22 septembrie 2013

O alta versiune a rastignirii lui Iisus descrisa intr-un text egiptean


Un text egiptean, recent descifrat, povestește cu lux de amănunte răstignirea lui Iisus. Textul a fost scris acum 1200 de ani, în limba coptă și a fost descoperit în 1910 la Mănăstirea Sf. Mihail din deșertul egiptean. Un an mai târziu, a fost achiziționat de către un colecţionar american, J.P. Morgan, și dus în Statele Unite ale Americii. În prezent, întreaga colecție de documente și artefacte care a aparţinut colecționarului se află în custodia Morgan Library și Muzeul din New York City.
Odată descifrat,textul povestește cum Pilat din Pont, judecătorul lui Iisus, chiar înainte de crucificare a luat cina cu Mântuitorul. Evenimentul a avut loc într-o zi de marți chiar în casa lui Pilat. Măcinat de decizia pe care a luat-o, condamnându-l pe Iisus la răstignire, Pilat din Pont îi spune că este dispus să-și sacrifice propriul fiu pentru a-l salva pe Mântuitor.
“Ei bine atunci, noaptea a venit, se așterne și apoi odată cu venirea dimineții ei mă vor acuza pe mine din cauza ta(în sensul că dacă Iisus nu ar mai fi fost răstignit). Le voi da singurul fiu pe care îl am ca să moară în locul tău.“
La auzirea acestor vorbe, Iisus l-a mângâiat pe creștet și i-a spus ” Of Pilat, poți fi considerat demn de un mare har arătându-mi o dispoziție atât de bună pentru mine“. Iisus a refuzat propunerea lui Pilat și i-a făcut o demonstrație impresionată decorporalizându-se. “Pilat s-a uitat la Iisus cum a ieșit din propriul său trup și nu l-a mai văzut pentru o perioadă lungă de timp“, astfel dacă Mântuitorul ar fi vrut să scape de cumplita pedeapsă ar fi putut s-o facă indiferent de decizia luată anterior.
În acea noapte, Pilat și soția sa au avut un vis comun, în care un vultur alb își lua zborul spre cer. Atunci şi-a dat seama că Iisus nu se va opune răstignirii.
Iuda l-a sărutat pe Iisus înainte să-l trădeze
În Biblie sărutul lui Iuda este prezentat precum un gest de trădare, dar textul egiptean dezvăluie o altă versiune care explică acest gest. Sărutul a fost folosit pentru că iudeii să-l poată identifica pe Iisus.
“Atunci iudeii i-au zis lui Iuda: Cum îl vom aresta pe Iisus pentru că el nu are o singură formă? Își schimbă tot timpul aspectul, când este de culoare albă, când este rumen, alteori este roșu sau chiar de culoarea grâului, ba palid precum asceţii, când bătrân, când tânăr…” Pentru că Iuda știa tot timpul ce formă poate lua Iisus, acesta a folosit un sărut pentru ca iudeii să-și dea seama pe cine trebuie să aresteze. Impresionant mai este faptul că Iisus putea să-și schimbe forma ori de câte ori era nevoie, dar cu toate acestea s-a lăsat în cele din urmă trădat și arestat.
Arestarea are loc într-o marți
Surprinzător este faptul că arestarea lui Iisus se produce într-o marți și Cina cea de Taină s-a produs în seara zilei respective. Biblia ne învață că aceste evenimente au avut loc într-o zi de joi, de aici o discrepanță de două zile. Textul egiptean spune că între arestare și cină, Iisus este adus în fața lui Caiafa și Irod.
Veridicitatea textului este contestată
Textul este scris în numele Sfântului Chiril al Ierusalimului, care a trăit în secolul al IV-lea. Chiar la începutul manuscrisului se specifică faptul că o carte a apostolilor a fost descoperită în Ierusalim, din care s-au luat aceste informații, care ulterior au fost transcrise pe respectivul papirus.
Ciudățenia apare în clipa în care Roelof van den Broek, de Universitatea Utrecht din Olanda susține că scriitorul acestui text a folosit această tactică pentru a spori credibilitatea manuscrisului. În opinia profesorului universitar această practică era des întâlnită în cultura coptă. Mai mult de atât, Pilat din Pont este considerat un sfânt în Biserica coptă și etiopiană, ceea ce ar putea să explice foarte bine anumite pasaje din ciudatul text.
Chiar dacă adevărul cu privire la veridicitatea acestui text încă nu poate să fie descoperit, cert este că Iisus a fost mai mult decât un om normal, cu puteri incredibile, care din motive greu de înțeles s-a sacrificat într-un anumit fel pentru omenire.
Sursa:http://www.efemeride.ro/o-alta-versiune-a-rastignirii-lui-iisus-descrisa-intr-un-text-egiptean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu