joi, 25 februarie 2016

Asasini in slujba Mafiei *Salvatore "Sammy The Bull " Gravano


Salvatore "Sammy The Bull" Gravano (1945 - )
Crime comise: 28

Afiliatie: Familiile Colombo si Gambino (doua dintre faimoasele "Cinci Familii" din New York)
Cel mai cunoscut asasinat: Frank Fiala. In 1982, Fiala, un traficant de droguri, ii face lui Gravano o oferta de 1.000.000 de dolari pentru preluarea Plaza Suite, unul dintre cele mai apreciate cluburi new yorkeze. Cei doi nu se inteleg in timpul tranzactiei, iar Fiala il ameninta pe Salvatore cu o mitraliera Uzi, il fugareste cu o pereche de caini Doberman si il umileste chiar in biroul lui Gravano din Plaza. "Sammy The Bull" reuseste sa fuga, isi cheama tovarasii si organizeaza o ambuscada, in urma careia lichideaza toti oamenii traficantului si il impusca pe Fiala in frunte si in ambii ochi, apoi loveste si scuipa cadavrul. In ciuda martorilor oculari, amicul Loborio "Louie" Milito isi marturiseste vinovatia si face inchisoare in locul lui Gravano pentru aceasta crima.
A pornit ca un marunt hot de buzunare al familiei Colombo si a ajuns mana dreapta a celebrului boss John Gotti, care l-a facut sotto capo (sef adjunct) si consigliere al familiei Gambino. In ciuda pozitiei inalte pe care o detinea Gravano in familie, sau poate tocmai de aceea, Gotti l-a folosit pentru a-si rezolva toate afacerile murdare. Desi "Sammy The Bull" a asasinat cu mana lui "numai" 28 de persoane, se banuieste ca a condus peste 100 de atentate pentru Gotti. In cele din urma, Gotti, Gravano si alti capi mafioti sunt arestati, iar dupa ce petrece un an si cateva luni in inchisoare, Gravano devine informator al F.B.I., in 1991 depunand marturie impotriva lui Gotti. A intrat in Programul de Protectie al Martorilor, si-a schimbat infatisearea, dar s-a deconspirat singur, dupa ce a hotarat sa acorde interviuri televizate, sa scrie carti memoriale si sa fie consultant pentru filme despre Mafie. Declara ca nu-i este frica de moarte si isi asteapta cu bratele deschise killerul despre care este convins ca a fost trimis dupa el.


vineri, 19 februarie 2016

Everestul,cimitirul cerului.Iata ce ascunde acest munte misterios


În anul 1847, europenii stabilesc înălțimea Everestului, 8848 de metri. Cel mai înalt multe din lume i-a atras ca un magnet pe toți alpiniștii. Era trofeul suprem. Everestul mai este numit cel mai înalt cimitir din lume.
Jurnalistul englez Jan Morris, The Times, este cel care a scris despre ascensiunea lui Edmund Hillary și a șerpașului său, Tenzing Norgay, în anul 1953, și a cerut în mod public oprirea tuturor ascensiunilor pe muntele Everest, un munte sacru dar și blestemat. Multe victime și accidente, pe care tibetanii le pun pe seama faptului că divinitățile sunt deranjate și acționează în consecință.
Muntele trebuie să redevină un spațiu plin de mister și grandoare. Oficial, Hillary și șerpașul său au fost primii care au reușit să escaladeze Everestul, în anul 1953.
Spun oficial, pentru că s-a petrecut o întâmplare care poate schimba acest clasament. Este vorba despre Georges Mallory și Andrew Ervine, doi britanici. Georges Mallory era un alpinist cu reale calități de felină, avea 38 de ani. Ervine avea 22 de ani și era student la Oxford.
Cei doi au escaladat Everestul în anul 1929. Descoperirea celor două schelete s-a făcut în anul 1999, de către un alpinist german, la altitudinea de 8229 de metri. S-a pus întrebarea dacă cei doi au suferit accidentul după ce au ajuns în vârful Everestului.
În perioada 1960-1973, China nu a mai emis nicio autorizație care să permită ascensiunea Everestului. Și tibetanii au susținut această decizie, considerând că muntele Everest este un loc sacru și o ascensiune este un sacrilegiu care este pedepsit cu moartea de către divinități.
Statisticile arată în în ultimii ani, peste 200 de alpiniști și-au pierdut viața. Până la altitudinea de 7900 de metri, lucrurile se desfășoară în condiții de normalitate. Greul începe de la această altitudine, denumită zona morții. Oxigenul este rarefiat, vânturile sunt foarte puternice, temperaturile foarte scăzute.
Din cauza lipsei de oxigen, alpiniștii au un comportament deviant, încep să delireze. O parte a versantului a fost numit valea curcubeului, din cauza hainelor de diferite culori ale victimelor misteriosului munte.
Este o misiune imposibilă de a coborî cadavrele de pe munte, susțin alpiniștii cu experiență. Din anul 1953 și până în prezent, peste 10000 de alpiniști au încercat să cucerească vârful. Numai 4000 dintre aceștia au reușit.
Ca să obții autorizația de a face ascensiunea trebuie să plătești 40000 de dolari. Pentru a reuși îți trebuie un antrenament fizic riguros și de lungă durată, dar și unul psihic.
Traseul este unul sinistru. La tot pasul vezi resturi de cadavre, unele dintre ele sunt înghețate și foarte bine conservate. Impactul psihologic este foarte mare. Este macabru, dar alpiniștii folosesc cadavrele ca punct de reper în ascensiunea lor.

Sursa:http://www.efemeride.ro/everestul-cimitirul-cerului-iata-ce-ascunde-acest-munte-misterios

joi, 18 februarie 2016

Calatoriile lui Marco Polo



Călătoriile lui Marco Polo

Este primul din acest top care a început cel mai devreme să exploreze noi ţinuturi, inspirându-i şi pe alţii să facă acelaşi lucru. S-a născut în Veneţia în jurul anului 1254. Tatăl său, Niccolo şi unchiul Matteo erau comercianţi instăriţi care făceau comerţ cu Orientul Mijlociu. Niccolo a fost plecat cand s-a născut fiul său şi l-a întâlnit abia la vârsta de 15 ani. Au petrecut doi ani împreună în Veneţia, apoi s-a îmbarcat împreună cu tatăl şi unchiul lui şi au plecat spre Cathay (China de azi) în 1271. Au fost trimişi cu scrisori din partea preotului Gregory X către Kublai Klan, pe care Niccolo şi Matteo îl cunoscuse într-o călătorie anterioară. Au trecut prin Armenia, Persia, Afghanistan, pe lângă munţii Pamir de-a lungul Drumului Mătăsii, prin mijlocul deşertului Gobi şi Taklamaken, până la Cambaluc (Beijing). Călătoria a durat mai mult de trei ani. Marco Polo şi-a petrecut următorii 17 ani la palatul lui Khan, deţinând mai multe funcţii printre care ambasador şi guvernator al oraşului Yangzhou. De asemenea a condus câteva misiuni pe suprafaţa Chinei, Indiei şi oraşului Burma, aceste misiuni ieşind la iveală abia anul trecut.
În 1292 a escortat o prinţesă mongolă la nunta ei cu un rege persian, dar a trebuit să aştepte căci soţul destinat a murit înainte să sosească ei acolo. La întoarcere în Veneţia s-a înrolat în armată, iar în 1298 a fost capturat. Cât timp a fost închis, l-a cunoscut pe scriitorul de romane de curte, Rustichello da Pisa, care l-a ajutat să scrie despre călătoriile sale. Opera a fost mai târziu publicată sub titlul de „Milionul” (Milionul de minciuni), care a devenit în scurt timp una dintre cele mai citite cărţi din Europa Medievală. Cartea a devenit mai târziu cunoscută sub numele de „Călătoriile lui Marco Polo”.

Cei care l-au îndrumat

Marco Polo a fost însoţit de tatăl şi de unchiul său. Mai fusesera în Cathay şi înainte şi deja formasera o legătura cu marele Khan. Acolo, Marco a învăţat limba mongolă şi diverse obiceiuri.
Sursa:http://zeceintop.ro/top-10-expeditii-faimoase/

luni, 15 februarie 2016

Dictionar de servilism # Nicolae Ceausescu



Regimul Ceauşescu şi dictatorul cu acelaşi nume nu s-ar fi bucurat de o mare susţinere dacă nu ar fi avut în spate oameni care să-i sărute papucul „sultanului din Scorniceşti“. Vă prezentăm lista scurtă a celor care au servit interesele cuplului dictatorial în detrimentul intereselor naţionale. Aceştia sunt „Apostolii Epocii de Aur“ Nicolae Cauşescu a fost satrapul României timp de 24 de ani, între 1965 şi 1989. A început ca simplu activist în anii ’30, a făcut puşcărie alături de greii Partidului Comunist din România, le-a câştigat încrederea, apoi a ajuns să deţină din ce în ce mai multă putere în formaţiunea comunistă. După ce în anii ’50 şi la începutul anilor ’60 a controlat cadrele comuniste, odată ajuns lider al PCR, Ceauşescu şi-a impus propria echipă, supusă total, la conducerea României.                                        

-VA URMA-
Sursa:http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-epocii-aur-episodul-1-scurt-dictionar-servilism-1_566189807d919ed50ee2a844/index.html

duminică, 14 februarie 2016

Legende infricosatoare *Cronometrul Sony pentru stricarea produselor



Cronometrul Sony pentru stricarea produselor

Să fim serioşi: Japonia dă tonul atunci când vine vorba de electronică. Iar Sony reprezintă unul din numele de top din domeniul electronicii. Dar totuşi, circulă zvonuri conform cărora Sony nu ar lucra atât de curat cu clienţii săi. Astfel, în anii 1980, oamenii au început să se plângă că dispozitivele lor electronice marca Sony se stricau la doar câteva luni după ce perioada lor de garanţie expira. În cele din urmă, suspiciunea a cazut asupra lui Sony. S-a răspândit un zvon conform căruia compania japoneză ar fi instalat un cronometru în produsele lor electronice, cronometru care le-ar fi determinat sa se ​​strice după o anumită perioadă de timp. Astfel, clienţii ori trebuiau să cumpere piese de schimb originale pentru a le repara, fie trebuiau să-şi cumpere un alt model Sony în locul lor.
Cel mai mare argument împotriva existenței “cronometrului Sony ” îl reprezintă faptul că, în peste 30 de ani, nimeni nu a găsit vreodată un asemenea dispozitiv în interiorul produselor electronice. Și, astfel, “cronometrul Sony” își păstrează statutul de legendă urbană.

vineri, 12 februarie 2016

Începerea tratativelor de la Cairo - Românii să lupte contra germanilor...


Începerea tratativelor de la Cairo - Românii să lupte contra germanilor... 
de Cicerone Ionitoiu

Acestea au fost cuvintele lui de Chastelain când, pe 23 decembrie 1943, a fost întrebat de anchetatorii români asupra scopului acţiunii „Autonomus". Şi continuând discuţia cu Eugen Cristescu i-a spus că la Cairo se pierduse în*crederea în „aşa numita lovitură de stat a lui Maniu; numai Mareşalul, bucurându-se de sprijinul armatei, putea spera să reorienteze politica românească... de aceea i-am explicat că venisem să convingem guvernul român să rupă legăturile cu Axa... " 
În discuţiile avute cu Piki Vasiliu, general şi ministru de interne, în ziua de 24 decembrie, acesta i-a transmis din partea Mareşalului că el „ ne va proteja de nemţi. Nu trebuie să li se ofere nemţilor nici un pretext să ne ia în seama lor şi de aceea profesorul Mihai Antonescu, prim-ministru şi ministru de externe al României, specialist în drept internaţional, ne va ajuta să ne întocmim declaraţiile. In nici un caz nu trebuie să admitem că am fost trimişi să sabotăm petrolul, pentru că un astfel de act împotriva unei mărfi strategice, le-ar fi oferit nemţilor argumentul valabil ca să ne preia...
Nemţii, care fuseseră avertizaţi după prinderea paraşutiştilor, au încercat în zadar să-i preia şi, nereuşind, au trimis oameni care să-i interogheze în sediul jandarmeriei, începând cu 10 ianuarie 1944. Românii îi ceruseră şefului anchetator neamţ, Peţermann, să se comporte „în mod prietenos şi camaraderesc."
Când pe 24 ianuarie, Manfred von Killinger a trimis procesele verbale de interogatoriu la Berlin, le-a însoţit şi de comentariul său personal: „Este clar că românii nu au nici o intenţie să-i interogheze sau să se poarte dur cu De Chastelain şi cu tovarăşii săi, aceasta fiind încă o dovadă a faptului, asupra căruia v-am atras atenţia în mod repetat că ei au o atitudine binevoitoare faţă de americani şi britanici. Am făcut acum o cerere oficială pentru transferarea lui De Chastelain în Germania, deşi nu cred, chiar dacă am recurge la artileria grea, că îl vom putea forţa să permită interogarea lui De Chastelain în Germania."
Acelaşi von Killinger, ochii şi urechile Germaniei în România, urmărind pro*blema celor 3 paraşutişti, a informat din nou Berlinul pe 28 aprilie, că Mareşalul Antonescu i-a refuzat cererea de a-i preda serviciilor nemţeşti, motivând că sunt prizonieri de război. Pentru ultima dată l-a abordat pe Mareşal cu aceeaşi cerere, răspunzându-i-se că decizia sa era definitivă. La sfârşitul lui februarie, Barbu Ştirbei a plecat spre Turcia, cu trenul şi acolo a fost ţinut 12 zile, în timp ce guvernul britanic încerca să-i parvină din partea ruşilor un proiect de armistiţiu. Molotov era de părere să se afle mai întâi ce vrea România.
Între timp, ministrul SUA, Lincoln MacVeagh îi explicase lui Cretzeanu „că nu există nici o speranţă ca trupele engleze să se deplaseze în vecinătatea României şi că ar fi mai bine pentru România dacă atunci când sosesc la frontierele sale ruşii o găsesc cu armele întoarse împotriva Germaniei, decât luptând în continuare de partea acesteia. " (23 martie 1944)
În acest timp Statele Unite îşi fixaseră poziţia, stabilind 27 de principii ce trebuiau impuse României la semnarea documentului de capitulare; la rândul său Comitetul englez pentru problemele postbelice de asemenea elaborase „un instrument de capitulare pentru România", numai din partea URSS nu se primise nimic şi nici nu se va primi. Barbu Ştirbei a ajuns la Cairo pe 17 martie 1944 şi a precizat că reprezintă pe Iuliu Maniu şi în acelaşi timp cunoaşte şi părerile lui Antonescu.

Interesele lui Maniu sunt îndreptate spre o lovitură de Stat, dar înainte de a întreprinde aceasta, ar dori asigurări de la Aliaţi, în următoarele puncte:
1. Independenţa României să fie menţinută;
2. Drepturile ei teritoriale să fie respectate;
3. Să i se acorde statut de cobeligerant;
4. În caz că e atacată de Bulgaria sau Ungaria, ea să fie ajutată de Aliaţi, în felul în care le va fi lor posibil, cum ar fi un bombardament sau sabotaj, sau altceva de felul acesta.

Întrebat despre drepturile teritoriale, el a spus că acestea se referă la Transilvania şi că viitorul Basarabiei să fie hotărât în cele din urmă printr-un plebiscit, dar că Româ*nia nu are pretenţii la partea din Dobrogea cedată Bulgarilor în 1940... Din partea Aliaţilor se aşteaptă un ajutor imediat constând în sprijin aerian şi o debarcare la Con*stanţa. .. menţionând... evident numai ruşii sunt în situaţia de a o face...
Referitor la discuţiile purtate la Cairo, s-a primit o scrisoare de la Molotov de către ambasadorul USA, Averell Harriman, trimisă apoi secretarului de stat Cordell Huli şi în care se spunea: „Molotov a explicat că din rapoartele preliminare primite de guvernul sovietic referitor la aceste convorbiri, prinţul Ştirbei nu poate să-l reprezinte pe Iuliu Maniu şi nu este împuternicit de el să poarte negocieri cu Aliaţii; că acum totul este clar: Maniu nu este unul dintre acei lideri care să se poată opune lui Antonescu şi este mai probabil că acţiunile sale sunt întreprinse cu permisiunea lui Antonescu, Maniu fiind doar o unealtă în mâna acestuia. Molotov adaugă că în prezent nu a reieşit clar... că Antonescu manifestă interes sau dorinţă pentru negocierile cu Aliaţii, care să ducă la ieşirea României din război şi trecerea ei de partea Aliaţilor, împotriva Germaniei. Având în vedere cele de mai sus, Molotov conchide că... nu există motive să se acorde importanţă declaraţiilor lui Ştirbei... şi se îndoieşte de rezultatele pozitive... "
În schimb, pe 23 martie, din instrucţiunile Departamentului de Stat către ambasadele americane de la Londra şi Cairo, semnată C. Huli, reieşea altă părere decât a lui Molotov: „...Departamentul împărtăşeşte satisfacţia la abordarea neaşteptat de realistă cuprinsă în propunerile româneşti... Departamentul consideră că anumite aspecte ridicate de Ştirbei nu ar fi într-o contradicţie serioasă cu condiţiile pe care Aliaţii le-ar putea stabili între ei. Autorităţile militare americane consideră că stipulaţiile române nu ridică nici un fel de obiecţie din punctul militar al Statelor Unite. Acestea şi-a manifestat, de asemenea, convingerea că ieşirea României din război şi asumarea de către România a statutului de cobeligerant alături de Aliaţi va avea o importanţă cardinală în desfăşurarea viitoare a războiului... " (C. Hull - Washington)
Ministrul USA, Lincoln MacVeagh pe 24 martie a trimis o telegramă către secretarul de Stat Cordell Hull, aducându-i la cunoştinţă situaţia delicată în care este pusă România în intenţiile germane de a declanşa o nouă ofensivă, prin chemarea lui Antonescu la Cartierul lui Hitler: „La 22 martie Ştirbei a primit prin intermediul britanicilor un mesaj de la ambasadorul român de la Ankara, dezvăluind legătura strânsă între guvernul român şi emisar. (n.n. de fapt Ştirbei fusese trimis cu acordul lui Antonescu, care când plecase Cretzeanu la Ankara îi comunicase unele indicaţii pe care să le spună Aliaţilor şi pe care le-am menţionat mai sus). Am primit o telegramă de la Mihai Antonescu, în care mi se spunea că Antonescu a fost invitat de Hitler şi că el probabil îl va însoţi..." Şi cere unele indicaţii, ţinând cont şi de cele petrecute cu ocuparea Ungariei, dacă e posibil urgent.
Generalul Wilson, comandantul suprem al forţelor aliate din Mediterana, a trimis în aceeaşi zi următorul mesaj Mareşalului:„Nu trebuie sub nici un motiv să mergeţi la Hitler. Dacă o veţi face, aceasta va fi interpretată ca o dovadă categorică a intenţiei României de a colabora până la sfârşit cu Germania şi ţara dv. va trebui să suporte toate consecinţele. Dv. trebuie să capitulaţi imediat în faţa celor Trei Puteri şi să ordonaţi trupelor române să nu mai lupte cu ruşii. Germania se află într-o situaţie disperată în sudul Rusiei şi dv. aveţi acum cea mai bună şi cea din urmă şansă ca să contribuiţi la înfrângerea ei totală. Rezultatele şi natura condiţiilor de pace care, în cele din urmă, vor fi impuse României, vor fi în general determinate de măsura în care ea va contribui la înfrângerea Germaniei. Cu cât veţi face mai mult ca să-i împiedicaţi pe germani, cu atât mai rapidă va fi înfrângerea lor şi cu atât mai mari vor fi perspectivele de a salva România să devină un câmp de bătaie în săptămânile care urmează. Confirmaţi de primire imediat." Telegrama lui Wilson a ajuns după plecarea lui Antonescu la Hitler.
Pe 22 martie Iuliu Maniu i-a timiş un mesaj lui Barbu Ştirbei, solicitând: „... Cu consimţământul Regelui, vă rog să puneţi următoarea problemă repre*zentanţilor britanic şi american, ştiind că există toate indiciile ca României, aseme*nea Ungariei, să i se ceară să accepte trupe germane în ţară... pentru a avea o oarecare bază în vederea organizării unei posibile tentative de a ne opune ocupaţiei germane, noi trebuie să ştim dacă putem conta pe minimum de ajutor din partea anglo-americanilor... regiunea în care se va încerca rezistenţa va fi Oltenia şi Banat pentru a avea astfel posibilitatea unei eventuale retrageri în Iugoslavia... "
Lordul Moyne, ministru din partea Angliei, l-a informat pe Ştirbei „că acest mesaj nu poate fi acceptat întrucât el este adresat numai britanicilor şi americanilor şi nu tuturor celor trei puteri negociatoare; şi că negocierile vor fi reluate după primirea unui mesaj adresat în comun reprezentanţilor britanic, rus şi american." Ruşii şi-au manifestat nemulţumirea pentru faptul că se trimisese telegramă lui Antonescu, fără să fie consultaţi şi ei. 
Ambasadorul american Lincoln MacVeagh l-a informat pe Secretarul de Stat, Cordell Hull, pe 27 martie, despre o scrisoare a lui Molotov, din 18 martie, în legătură cu scoaterea României din război şi dorinţa de a stabili contact cu Antonescu, spunând printre altele:„ Guvernul sovietic are puţine speranţe în utilitatea unui contact prematur cu mareşalul Antonescu, datorită faptului că atitudinea lui fusese în general mai rea decât cea a guvernelor finlandez şi maghiar, lăsându-şi trupele în prima linie împo*triva trupelor sovietice în Crimeea", el „doreşte să încerce să stabilească legătura cu Antonescu " şi „ să considere că măsurile luate deja de generalul Wilson să fie suplimentate", în sensul de mai jos. Lordul Moyne a telegrafiat în dimineaţa aceasta domnului Maniu, din partea guvernului Majestăţii Sale următorul mesaj conţinând esenţa scrisorii lui Molotov:

1. Guvernul sovietic este gata acum să încerce să stabilească un contact cu Antonescu.

2. Pe lângă măsurile cerute deja de generalul Wilson, ei afirmă următoarele:

a. Antonescu trebuie să ordone trupelor române aflate în legătură cu trupele sovietice să depună armele şi să se predea trupelor sovietice. Dacă acest ordin este emis şi executat... Comandamentul sovietic se obligă să trimită trupele capitulate într-una din zonele de pe Prut, pentru a fi predate în scopul organizării unei rezistenţe împotriva trupelor germane.
b. Legătura directă trebuie stabilită, comandamente... să se numească o persoa*nă autorizată... transmiteţi acest mesaj prin mijloace rapide şi înştiinţaţi-ne imediat ce aţi făcut cu aceasta."
Pe data de 25 martie Iuliu Maniu a telegrafiat că cei doi Antoneşti plecaseră la Hitler şi că mesajul generalului Wilson ajunsese după plecarea lor, iar în alt mesaj, tot Maniu comunică întoarcerea celor doi Antoneşti, fără a se fi putut afla hotărâ*rile luate de ei.
Molotov a trimis pe 29 martie, prin A. Clark Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, acordul de sprijin al lui Maniu:„Molotov răspunde că guvernul sovietic nu are nici o obiecţie şi a instruit mi nistrul sovietic de la Cairo să-i spună generalului Wilson, pentru informarea lui Maniu, că dacă domnul Maniu plănuieşte o lovitură împotriva germanilor şi răstoarnă guvernul Antonescu, guvernul sovietic este gata să-i vină în ajutor. "
Nu cu puţin timp înainte Molotov avusese altă părere despre Maniu. Şi se observă că el lucra pe mai multe tablouri. Se angaja şi la Stockholm, fără a preveni pe ceilalţi doi aliaţi. Pe 28 martie, ataşatul militar român de la Ankara l-a întrebat pe colegul lui militar american, pe ce forţe de sprijin aerian s-ar putea bizui Mareşalul Antonescu din partea Aliaţilor, dacă s-ar decide să reziste germanilor? El preciza că Mareşalul are şapte divizii în Crimeea, trei pe Nistru şi alte trei lângă Odesa şi că are alte cincisprezece mobilizate şi concentrate în mod secret... Dominaţia germană este atât de puternică la Ploieşti, încât nu considera că e posibil o distrugere eficientă...

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1157-Începerea-tratativelor-de-la-Cairo-Românii-să-lupte-contra-germanilor

joi, 4 februarie 2016

Exploatarea miniera Calimani-saua Nicovala-vf.Retitis *muntii Calimani


Exploatarea minieră Călimani - şaua Nicovala - Vf Reţitiş (2021m.)
Timp de mers: 2 - 2 1/2 ore
Marcaj: triunghi albastru
Caracteristici: pericol de rătăcire iarna pe ceaţă.

Sursa:http://tara-dornelor.ro/trasee/calimani





miercuri, 3 februarie 2016

Asasini in slujba Mafiei * Joseph "The Animal" Barboza


Joseph "The Animal" Barboza (1932 - 1976)
Crime comise: 26
Afiliatie: Familia Patriarca (care actioneaza in Providence, Rhode Island si Boston)
Cel mai cunoscut asasinat: Cornelius si Stevie Hughes. In 1966, cel mai bun prieten al lui Barboza, Vincent "The Butcher" Flemmi este aproape ucis intr-un schimb de focuri cu fratii Hughes. "The Animal" ii vaneaza pe cei doi vreme de aproape 6 luni de zile, interval in care tortureaza cu bestialitate si executa mai multi prieteni si membri ai familiei Hughes, pentru a afla locul in care se ascund. In cele din urma, ascunzatoarea din Boston a fratilor Hughes este dezvaluita, iar Barboza ii prinde si ii tortureaza cateva zile, inainte de a-i ucide.
Barboza, fost boxer profesionist, era extrem de violent si impulsiv, performand chiar acte de canibalism si necrofilie cu victimele sale. Porecla "The Animal" a capatat-o intr-un club din oraselul Revere din Massachussetts, cand a baut peste masura si patronul italian, un barbat in varsta, l-a poftit afara, iar Barboza a inceput sa-l palmuiasca. Henry Tameleo, uncapo bastone (sef secund) al familiei Patriarca, i-a ordonat nervos: "Nu vreau sa-l mai palmuiesti pe acest om! Nu vreau sa-l mai atingi niciodata cu mana pe acest om!" Infuriat, Barboza s-a repezit asupra batranului, l-a muscat brutal de ureche, i-a sfasiat-o cu dintii, a mestecat-o si a inghitit-o. Apoi, a urlat la Tameleo: "Uite, nu l-am atins cu mainile!". Foarte putine detalii se cunosc despre anii din urma ai lui Barboza; incepand cu 1967, devine informator F.B.I., iar in 1970 este primul mafiot care intra in deja faimosul Program de Protectie al Martorilor, dupa ce ajuta la condamnarea bossului suprem Raymond Patriarca si depune marturie impotriva a numerosi alti capi mafioti.


marți, 2 februarie 2016

Teoria Pamantului Gol – de la extraterestri la nazisti



Desi multi dintre noi gasesc ca ideea unui Pamant gol in interior este mai degraba una ridicola, de vreme ce informatii bazate pe fundamente stiintifice sunt la indemana oricui in prezent, teoria care exploateaza aceasta varianta dateaza din vechime si nu este proprie unui singure civilizatii. Ea apare atat in folclorul islandez, cat si in indepartatul Tibet, iar ideea de baza este aceeasi: din adancurile Pamantului izvoreste adevarata intelepciune, iar acolo se afla o populatie avansata atat din punct de vedere spiritual, cat si tehnologic. Sau poate Paradisul pierdut? Sau este in realitate adevarata locatie a Atlantidei? Sau poate micii omuleti verzi nu vin din spatiu cum credem noi, ci chiar din centrul Pamantului, unde isi au baza pentru farfuriile lor zburatoare. In acest caz, ar trebui sa ne scoatem palaria in fata lor si sa-i numim "intraterestri"…Cat este adevar si cat este fictiune?

Variatii pe o tema data
Teoria sustine ca Pamantul nu este o sfera solida, ci este gol in interior, iar deschiderile catre lumea interioara sunt polii. Aceste "porti" au fost multiplicate in timp, ca urmare a diversitatii geografice, prin urmare, polilor li s-au adaugat pesterile din jungla sud-americana, muntele Meltpego Punson din Tibet, Stonehenge, Anglia sau Muntele Shastra din California. In prezent, aceasta teorie a trecut de pragul in care este descrisa drept sursa unei mari intelepciuni, poate si pentru ca oamenii moderni nu mai doresc sa creada in vise, ci vor sa atinga, sa vada si, mai ales, sa afle exact ce beneficiu le poate aduce orice noua descoperire, cantarita din punct de vedere material. Faptul ca vechimea teoriei Pamantului Gol contrasteaza cu lipsa unor informatii concrete in legatura cu acest subiect, i-a facut pe foarte multi sa speculeze ca aceasta este de fapt sursa celui mai mare secret guvernamental existent. Ramanand in aceeasi sfera, conspiratia a fost pusa in legatura directa cu altele, printre care cea a rasei ariene care continua sa se dezvolte si cea a mortii inscenate a lui Hitler, care traieste bine-sanatos in adancurile Pamantului.
In Occident, ideea a prins aripi in anul 1628, cand Edmund Halley marturisea: "Eu cred ca Pamantul e constituit din sfere concentrice, ca o cutie de puzzle chinezeasca. Aceste sfere sustin viata si sunt imbaiate intr-o lumina eterna". In opinia lui, aurora boreala era cauzata de gazul care scapa din interior prin crusta subtire. Pornind de la Haley, John Simms a dezvoltat in jurul anului 1800 noile teorii ale golului. "Haley avea dreptate in legatura cu sferele concentrice, dar nu a mentionat deschiderile de la poli. Oceanul curge din si inspre aceste deschideri si nu este nicio indoiala ca exista, de asemenea, locuitori in interiorul Pamantului."

Noua teorie venea pe un fond istoric propice, cand descoperirile stiintifice erau in toi. In acea perioada, presedintele Statelor Unite, John Quincy Adams, a aprobat o expeditie pe mare care sa fie condusa de catre Charles Wilkes. Americanii se mandreau cu prima misiune ampla dedicata localizarii si explorarii Pamantului Interior. Presedintele a fost mai mult decat incantat sa finanteze aceasta calatorie unica, in speranta ca Americii i se va atribui cea mai mare descoperire de la insasi descoperirea ei. Temerara calatorie urmarea sa dezvaluie locuri pe care nimeni nu le vazuse vreodata, desi toata lumea vorbea despre ele de sute de ani. Aceasta expeditie avea sa joace un rol important pentru stiinta intrucat, chiar daca Pamantul Interior a ramas o necunoscuta, navigatorii au adus inapoi materiale importante pentru geologie, botanica, zoologie, antropologie, care au dus ulterior la necesitatea formarii unei fundatii. Cel putin trei dintre oamenii de stiinta aflati la bord au primit recunoasterea internationala a cercurilor stiintifice ca urmare a descoperirilor lor.
In 1906, William Reed Teed publica lucrarea "Fantoma Polilor", in care explica de ce polii nu au fost localizati: pentru simplul fapt ca acestia nu existau. In opinia acestuia, denumirea generica de "poli" se referea, de fapt, la intrarile catre interiorul Pamantului. Un alt autor, Marshall B. Gardner publica o carte intitulata "O calatorie catre interiorul Pamantului", in cadrul careia impinge aceasta credinta la extreme: "Eu am descoperit ca teoriile anterioare sunt cumva pe directia buna dar, ca o adaugare, eu cred ca interiorul Pamantului este iluminat de un soare care are aproximativ 600 de mile in diametru, iar gaurile de la poli au cu siguranta mai mult de 1000 de mile in diametru". Subiectul nu era chiar nou. Inaintea lui a mai existat un "vizionar" care impartasea aceeasi idee excentrica, Cyrus Teed. In 1897, acesta sustinea: " Noi de fapt traim in interiorul Pamantului, sub suprafata interioara a crustei. In interiorul golului sunt Soarele, Luna, stelele, planetele si cometele. Nu exista absolut nimic in exterior. Interiorul este tot ceea ce este". Ideea poate parea cel putin aberanta pentru astronomii moderni, care descopera noi si noi galaxii la milioane de ani-lumina distanta. Cu toate acestea, in anii '40 in Germania, adeptii teoriei erau numerosi.

Adolf Hitler si mirajul Pamantului Gol
In 1913, Rudolf Glauer infiinteaza societatea Thule, la care adera de-a lugul timpului numeroase societati secrete politico-militare. Mixul mitologic pe care acesta l-a tesut in jurul societatii sale a atras o multime de germani, vrajiti de ipoteza unui taram ascuns de unde izvoreste intelepciunea lumii si puritatea. In concluzie, Thule fusese populata de fiinte magice, initiate de extraterestri, iar descendentii lor nu erau nimeni altii decat arienii. Cei mai puri descendenti ai acestora erau, evident, germanii, iar menirea lor era sa mosteneasca puterea stramosilor si sa se foloseasca de cunostintele lor avansate. Atat de convinsi erau germanii de autenticitatea radacinilor lor, incat unul dintre teoreticienii partidului nazist, Alfred Rosenberg, avea sa declare in 1946: "Totul a plecat de la aceasta societate. Invatatura secreta pe care am primit-o acolo ne-a ajutat si mai bine decat diviziile noastre de SA si SS sa cucerim puterea. Fondatorii Societatii Thule erau niste veritabili magicieni". Dogma acestei societati avea sa fie baza miscarii Pamantului Gol in Germania, initiata de aviatorul Peter Bender. In opinia acestuia, Pamantul nu avea fata externa, deoarece era o gaura intr-un Univers stancos care se intinde la infinit.
Desi pare greu de crezut, imposibilitatea acestei fantezii este direct proportionala cu adeptii ei, printre care se numarau si ofiteri superiori din aviatie si marina. Nu a durat mult pana ca insusi Hitler sa imbratiseze ideea unui Pamant Gol. In 1942, in plin razboi, Hitler a comandat o expeditie secreta. In ideea ca ideile lui Bender erau adevarate, atunci germanii ar fi putut spiona armata britanica fara ca aceasta sa aiba habar. Insotiti de fizicianul Heinz Fisher, militarii au debarcat pe insula Rugen din Marea Baltica. Daca Pamantul ar fi fost concav, atunci reflectarea undelor radar ce se propaga in linie dreapta vor furniza imagini ale unor puncte indepartate situate pe fata interna. Acesta era planul militarilor pentru a afla pozitia inamicilor. Nu mai este nevoie sa spunem ca acest lucru nu s-a intamplat decat in imaginatia lor. Dezvoltata pe fondul instabilitatii si insecuritatii proprii Germaniei acelor timpuri, situarea inauntrul unui Pamant Gol mai avea si un alt efect psihologic, dupa cum subliniaza Jacques Bergier si Louis Pauwels: "Teoria Pamantului Gol pe dinauntru dadea fiintei umane senzatia de-a fi infasurata, inchisa, protejata ca un fetus in pantecul mamei". Dupa moartea lui Hitler, multi nu au vrut sa creada intr-un final banal al unuia dintre cele mai marete destine ale omenirii, prin urmare s-au convins ca acesta nu s-a sinucis ci ca, impreuna cu aghiotantii sai, s-a strecurat in adancurile Pamantului, unde au trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti.
Ideea unei lumi inedite a inflacarat mintile multor aventurieri. Unul dintre ei a mers mai departe cu aceasta cercetare. Doctorul Raymond Bernard a scris cartea "Pamantul Gol", dupa care a initiat constructia unei asezari in America de Sud, hotarat fiind sa descopere posibile intrari care sa il angajeze in calatoria vietii lui. Mai tarziu, acesta a disparut fara urma intr-una din pesterile Amazonului, iar adeptii lui au fost convinsi ca si-a atins scopul. Asa sa fie oare?

Mistificarea lui Byrd
Numele amiralului Byrd este relationat cu descoperirea Pamantui Gol. Un explorator pasionat, acesta a participat la misiuni de cercetare atat in Antarctica, cat si in Arctica, evenimente care au oferit un nou impuls teoriei Pamantului Gol. Initial s-a crezut ca expeditiile sale vor pune capat odata pentru totdeauna acestor fantezii dar, in final, lucrurile s-au asezat altfel. Documente legate de aceste expeditii, cat si jurnalele lui Byrd au fost depuse ulterior in analele universitatii din Ohio. Faptul ca unul dintre jurnale lipsea, a generat o intreaga plasa de intrigi. Asta, si faptul ca Byrd s-a referit la Antarctica drept "Pamantul Misterului Vesnic" si a notat: "As vrea sa vad pamantul dincolo de Polul Nord. Zona de dincolo de pol este centrul Marelui Necunoscut". Aceste dovezi au fost mai mult decat suficiente pentru cei care au crezut in teorie.
Operatiunea Highjump, demarata de guvernul american in 1946, il avea la bord si pe amiralul Byrd. Scopul declarat era acela de a explora zona Antarcticii din punct de vedere geografic, geologic, hidrografic, de a testa conditiile electromagnetice ale zonei, de a consolida suveranitatea Statelor Unite in zona si de a testa reactiile corpului uman in conditii extreme. Misiunea a fost intrerupta brusc in luna februarie a anului 1947, cu sase luni mai devreme decat data prevazuta initial, fara nicio explicatie acceptabila.

Tocmai pastrarea misterului asupra adevaratei motivatii au deschis cutia Pandorei. Presupusul jurnal lipsa al amiralului cuprindea chiar evenimentele din luna februarie, insa cuvintele scrijelite pe hartie au fost prea dure pentru urechea sensibila a omenirii. O varianta neautentificata a acestui jurnal circula pe internet, iar aici Byrd povesteste in detaliu expeditia sa care l-a dus dincolo de gheturi, catre un taram verde, unde a fost intampinat de oameni blonzi prietenosi, care l-au condus catre Maestru. Urmeaza o lectie de filozofie si de viata pe care cel numit Maestru o va oferi umanului Byrd. Cu lectia invata, acesta se urca iar la bordul aparatului sau de zbor si revine pe taramurile inghetate in mijlocul omenirii care se indreapta catre pieire. Ceea ce nu se mentioneaza aici este ca luna februarie in zona Antarcticii este atat de dura din punct de vedere al conditiilor meteo, incat o misiune de cercetare aici inseamna timp si resurse pierdute, iar un zbor este de-a dreptul imposibil.

De ce nu poate fi Pamantul gol in interior - fapte stiintifice
Intr-un articol al publicatiei The New Scientist, oamenii de stiinta sunt invitati sa isi ofere parerea de experti asupra acestei chestiuni. Acestia sunt de acord asupra faptului ca in cazul in care Pamantul ar fi gol, omenirea ar fi in pericol de sufocare, sete, seceta, foamete, inghet si in final, scufundare. Chiar in aceasta ordine. Un Pamant gol nu ar avea suficienta masa pentru a sustine existenta atmosferei prin forta gravitatiei, iar apa de la suprafata s-ar evapora. De asemenea, nu ar exista campul magnetic, generat de nucleul din fier lichid al Pamantului. Busolele nu ar functiona, iar anumite pasari migratoare ar fi total debusolate in ceea ce priveste orientarea. Insa asta ar fi cea mai mica grija. In lipsa unei atmosfere, radiatiile din spatiu nu ar mai intampina nicio bariera, iar viata pe Pamant nu ar fi avut nicio sansa. Nu ar exista niciun fel de activitate vulcanica si nici urma de lava. Si mai ales, un Pamant Gol ar avea o masa de 5 x 1022 de kilograme, ceea ce inseamna doar o mica parte din masa sa reala.

Facts - literatura inspirata din teoria Pamantului Gol
Teoria Pamantului Gol, dincolo de dezbaterile pe care le-a generat, a infierbantat mintile scriitorilor si, mai ales, le-a oferit un material numai bun pentru a fi exploatat. Prin urmare, multi dintre cei care isi doresc cu ardoare sa creada in aceasta teorie, s-au folosit de aceste produse ale literaturii si fictiunii pentru a oferi credibilitate credintelor lor, parcurgand practic drumul in sens invers. Printre personajele culturale importante care au scris despre Pamantul Gol se afla : H.G. Wells, Aldous Huxley, Herman Hesse, Edgar Allan Poe, Edgar Rice Burroughs si, poate cea mai cunoscuta lucrare dintre toate, cea a lui Jules Verne, "Calatorie catre centrul Pamantului".



luni, 1 februarie 2016

Ferdinad Magellan si prima expeditie in jurul Pamantului



Ferdinand Magellan şi prima expediţie în jurul Pământului

Magellan a fost născut în 1480 în Sabrosa, Portugalia. A rămas orfan la vârsta de 10 ani, iar tânărul Ferdinand a devenit pajul reginei Leonor. Întreaga tinereţe şi-a petrecut-o luptând prin Egipt, India şi Malaezia. În ciuda serviciilor sale, nu a fost protejat de regalitate şi în 1517 însoţit de cosmograful Ruy Faliero şi-a oferit serviciile Curţii Spaniole din Sevillia.
În acest timp, Tratatul de la Tordesillas a împărţit Lumea Nouă: Portugalia a luat Brazilia până la Indiile de est şi Spania a luat partea de vest a Braziliei până la meridianul 134.
Magellan a vrut să vadă dacă Insulele Molucca chiar aparţineau Spaniei, aşa cum credea el. Regele Charles al V-lea, a aprobat expediţia, aşa că Magellan a pornit cu 5 vase pe 20 septembrie, 1519. Au navigat către Brazilia şi apoi au coborât către linia de coastă a Americii de Sud, apoi către San Julian, Patagonia, unde şi-au petrecut iarna. În timp ce stăteau în San Julian a avut loc o tentativă de răzvrătire, un căpitan a fost decapitat, iar câţiva sclavi au fugit. Alţi membrii de pe vas care au fost găsiţi vinovaţi au fost puşi să lucreze în lanţuri. Apoi, 3 dintre cele 5 vase au trecut prudente strâmtoarea Magellan. A urmat debarcarea în Guam şi apoi au navigat către Cebu, în Filipine, unde Magellan a hotărât să lupte în război în încercarea de a câştiga bunăvoinţa unui conducător local.
Cumnatul lui Magellan, Duarte Barbosa şi căpitanul unuia dintre vase, Joao Serrao au fost ucişi în bătălie. Câţiva dintre membrii echipajului s-au îmbolnăvit şi cei care au supravieţuit au fost nevoiţi să ardă vasul. Magellan a murit în bătălie, în timpul unei razii, când cei care conduceau vasul au amânat să ceară ajutor sperând că el va fi omorât în bătălie. Juan Sebastian Del Cano, un fost răzvrătit, a dus misiunea la sfârşit făcând înconjurul lumii, ajungând în Seilla pe 8 septembrie 1522.

Cine l-a îndrumat

În călătoria lui, Magellan nu a fost îndrumat de nimeni, pentru că a fost prima persoana care a făcut o astfel de călătorie. A fost însoţit de un echipaj de 234 de barbati din Spania, Portugalia, Italia, Grecia şi Franţa.