luni, 28 ianuarie 2019

Unde esti tu,Tepes Doamne


Unde eşti tu, Ţepeş Doamne
de Valeria Mahok

Fir-ar ea democraţie,
După care-am tot râvnit,
Uite, acuma o avem,
Şi lumea a înnebunit,
Nu mai vrem să mai muncim,
Vrem să fim mai libertini,
Vrem bani, dacă-ar fi cu sacul,
Câştigaţi doar cu furatul.

Haos, doamne-, i peste tot,
Se agită parlamentul
El vorbeşte, legi declară,
Dar degeaba, nu-i respectul,
Toată ziua, crime, furturi,
Huligani la drumul mare,
A lăsat tiranul, haos,
Şi-acum, haosu-i mai mare.
Uite, doamne, ce-am ajuns!
Un popor dezordonat,
Unde eşti tu, Ţepeş doamne?
Haide, vino fă curat,
Că mi-e dor de linişte,
De copii râzând în soare,
Nu de hoţi de buzunare,
De nebuni şi beţivi,
Vino Ţepeş pentru noi,
Că ne place omenia,
Şi fă ordine în ţară,
Altfel toţi ne prăpădim.
Că-i vai şi-amar de România,
Ţara noastră, din străbuni.

8 Martie 1991

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Locuri fascinante * Cheile Nerei

Locuri fascinante * Cheile Nerei

Cheile Nerei sunt cele mai lungi și cele mai frumoase chei din țara noastră, dar și din Europa, în care turiștii pot admira un peisaj de o unicitate aparte. Cheile sunt formate de râul Nera, între Șopotul Nou și Sasca Română. Lacul Dracului, Lacul Ochiul Beiului sau Cascadele Beușnița sunt doar câteva dintre spectacolele naturii care pot fi admirate în Cheile Nerei.


Foto:Creative Commons
Cascada Beusnita
Cheile Nerei
Cheile Nerei
Cheile Nerei
Cheile Nerei
Cheile Nerei
Lacul Dracului
Lacul Ochiul Beiului
Raul Nera

vineri, 18 ianuarie 2019

Locuri secrete – Camera ascunsă din monumentul de pe Muntele Rushmore


Locuri secrete – Camera ascunsă din monumentul de pe Muntele Rushmore
*Foto:Creative Commons

Monumentul dedicat americanilor  George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln și Theodore Roosevelt este unul dintre cele mai celebre din lume. Sculptat în stânca Muntelui Rushmore, la o altitudine de 1.745 de metri, monumentul este mai mult decât se vede cu ochiul liber.
În interiorul muntelui este săpată o cameră ascunsă, de care puțini știu. Ea se află în spatele statuilor și a fost construită pentru a găzdui o serie de documente despre istoria SUA.
Cu toate acestea, ea nu a fost finalizată niciodată, deoarece sculptorul care a realizat monumentul a decedat. În 1990, proiectul a fost reluat, iar camera a fost în sfârșit terminată.
Aici se află acum panouri cu informații despre istoria SUA, textul Declarației de Independență, Constituția și „Bill of Rights”.


Alberta* Dictionar geografic

Alberta
* Dictionar geografic
Foto:Creative Commons

Provincie in Canada.Capitala este orasul Edmonton.Numele a fost dat in 1882 ,de la printesa Louise Caroline Alberta (1849-1959),fica reginei Victoria.

Ghe Nica


Provincia Alberta(Canada)

luni, 14 ianuarie 2019

Albania-Dictionar geografic

Albania
Dictionar geografic

Tara in su-estul Europei,avand granite cu Muntenegru in nord,Kosovo in nord-est,Macedonia in est,Grecia in sud,Marea Adriatica in vest,si Marea Ionica in sud-vest.Denumirea tarii vine de la cuvantul latin Albaneu,denumirea data de romani regiunii datorita stancilor albe de calcar .Alte teorii spun ca numele ar proveni din cuvantul celtic Alb sau Alp care inseamna ''munte'' sau de la un trib vechi (albanoi) trib consemnat si de Ptolemeu.

Ghe Nica

luni, 7 ianuarie 2019

Locuri fascinante:Calea ferata Oravita-Anina

Calea Ferată Oravița – Anina, supranumită și „Semeringul Bănățean”,                                               
Este cea mai veche cale ferată montană din România. Cei 34 de kilometri ai celei mai spectaculoase căi ferate din România pot fi parcurși în aproximativ două ore, și asta datorită traseului dificil. Traseul este supranumit și „Semeringul Bănățean” datorită asemănării cu calea ferată „Semering” din Austria. În acest moment, pe linia Oravița – Anina circulă un singur tren format dintr-o locomotivă diesel electrică, construită special pentru această cale ferată, și două vagoane necompartimentate, cu bănci de lemn, construite în anul 1930.

Foto:Creative Commons

sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Compartimentul secret din statuia lui Da Vinci


Compartimentul secret din statuia lui Da Vinci
Foto:Creative Commons

Când vorbim de locuri secrete, nu putem să nu menționăm statuia lui Leonardo Da Vinci din aeroportul Fiumicino (Roma). Statuia a fost dezvelită pe 16 august 1960, iar de atunci milioane de oameni au trecut anual pe lângă ea.
Nimeni nu i-a deslușit misterul până în 2006, când în interiorul sculpturii a fost descoperită o încăpere secretă. În 2006, statuia a fost supusă unor lucrări de renovare, iar unul dintre muncitori a făcut faimoasa descoperire: o trapă mică, situată la o înălțime de 9 metri, aproximativ la mijlocul statuii.
În micul compartiment au fost găsite două pergamente, în stare perfectă de conservare. Unul dintre ele, scris în latină, conține istoria locului unde se află aeroportul. Cel de-al doilea menționează numele celor care au participat la dezvelirea statuii.

Sursa:https://incredibilia.ro/5-locuri-secrete-monumente/



vineri, 4 ianuarie 2019

Alba Iulia*Dictionar geografic

Alba Iulia
*Dictionar geografic

Resedinta judetului Alba.Inainte de cucerirea romana,in apropierea actualului oras exista localitatea dacica Apoulon.Dupa cucerirea Daciei de catre Traian ,orasul s-a numit Apulum.In Evul Mediu ,numele romanesc al orasului era deja Alba Iulia .Insa in documentele timpului redactatea in limba slavona figureaza drept Balgrad adica '' Cetatea Alba'' In anul 953 capetenia maghiara Zsombor s-a botezat luand numele de Iuliu (Gyula).Pentru a deosebi '' Cetatea Alba'' din Transilvania de celelalte orase cu acelasi nume (Ex.Alba Regala,Szekesfehervar,respectib Belgrad,Nandorfehervar) maghiarii au denumit cetatea de pe Mures , Gyulafehervar adica '' Cetatea Alba a lui Jula '' ( in maghiara Gyula).Numele a fost tradus in latina Alba Iulia.

Ghe.Nica
Alba Iulia