sâmbătă, 23 septembrie 2017

Insula Montecristo * Minunile naturii


 Insula Montecristo * Minunile naturii

Se poate spunecă aproape toată lumea a auzit de “Conte”, dar puţini sunt cei cărora li se permite accesul pe această insulă interzisă.
Montecristo, sau “Muntele lui Hristos,” este o insulă mică din arhipelagul toscan, la jumătatea distanţei dintre Corsica şi peninsula italiană. Și ar fi putut rămâne în continuare doar o altă insuliță mediteraneană, dacă nu ar fi făcut-o celebră Alexandre Dumas în cartea sa Contele de Monte Cristo.
Această insulă vulcanică, într-adevăr un colț de paradis, a fost cunoscută atât de greci, cât și de romani – primul său nume fiind Artemisia, iar apoi Mons Jovis. În secolul al XV-lea, Episcopul din orașul Palermo, St Mamiliano, s-a refugiat aici când vandalii au atacat Sicilia şi, conform legendei, s-a luptat şi a ucis balaurul care păzea insula. El a redenumit insula Montecristo şi a fondat aici o mănăstire.
În ciuda faptului că Mănăstirea San Mamiliano ajunsese să fie importantă în Evul Mediu, în secolul al XVI-lea, insula Montecristo a fost confiscată de către piratul turc Oruç Reis (cunoscut în Occident ca Barbă Roșie) și au apărut zvonurile despre bogățiile adunate de el și de succesorul său, Turgut Reis (Dragut). Acestea se pare că au fost ascunse într-o grotă de pe insulă. Alte legende vorbesc despre comori ascunse de către călugării de la San Mamiliano atunci când Dragut a jefuit mănăstirea în 1553.
Alexandre Dumas a vizitat Montecristo în 1842 şi a fost atât de impresionat de frumuseţea insulei şi de “mirosul de cimbru și mătură”, încât el a tranformat-o în locație în romanul său (deşi insula nu corespunde cu exactitate descrierilor din roman) şi a fost atras de poveştile despre comoara ascunsă în aceste locuri.
Astăzi accesul pe insulă este controlat de către guvernul italian, dar se poate acorda totuși viză de o zi pentru a vizita insula vulcanică. Dacă poveştile despre comori sunt adevărate sau nu, este greu de spus, dar guvernul italian nu permite vizitatorilor să meargă să săpe aici pentru a afla acest lucru.
Cu comoară sau nu, insula este cu siguranţă o comoară naturală și este aproape în întregime pustie, iar singurele mărturii vizibile ale construcțiilor realizate de om sunt ruinele mănăstirii şi Vila Cala Maestra.

Sursa: atlasobscura.com


Toplita-Calimanel-Toaca Cica Mica-Cica Mare-Izvorul Lomasitei-Varful Retitis * muntii Calimani


Topliţa - Călimănel - Toaca - Cica Mică - Cica Mare - Izv Lomăşiţei - Vf Reţitiş
Marcaj: bandă galbenă
Timp de mers: 8 - 9 ore, 24 km.


joi, 21 septembrie 2017

Peștera Banwell, Somerset, (Anglia)



Peștera Banwell, Somerset,                                                                                                   

AngliaTimp de doar patru zile pe an, Peștera Banwell din Anglia își deschide porțile vizitatorilor. Locul a fost descoperit din greșeală în 1757, de un grup de mineri. În locul unei peșteri obișnuite, minerii au descoperit o peșteră în care se aflau cantități impresionante de oase de animale preistorice, aranjate în grămezi.
Oasele descoperite aici provin de la animale din pleistocen (deci sunt vechi de peste 80.000 de ani), care sunt foarte asemănătoare cu animalele care trăiesc astăz în zona Cercului Polar.

miercuri, 20 septembrie 2017

Diamante celebre * The Excelsior


The Excelsior

Face parte din categoria celor mai mari diamante din lume și se află pe locul doi dintre acestea. Asemenea diamantului Cullinan, și diamantul Excelsior a fost despicat în mai multe pietre, însă decizia de a-l despica este destul de disputată.
Piatra brută a fost găsită în mina Jagersfontein din Africa de Sud, în 1893. Este de culoarea G, adică aproape incolor( near colorless) și a conținut câteva incluziuni negre de carbon. Până la descoperirea diamantului Cullinan, Excelsior a fost cel mai mare diamant, cu 971,75 de carate. Proprietarii au decis să însărcineze compania Asscher cu despicarea pietrei în mai multe diamante mai mici, iar metoda prin care acesta s-a realizat este considerată cea mai proastă decizie din istoria diamantelor. Cea mai mare piatră obținută este Excelsior I, de 69.88 carate. După despicare s-au obținut 11 de pietre mai mari, în jur de 11 carate.


vineri, 15 septembrie 2017

Minunile naturii * Pestera fara fund (Vietnam )



Peștera fără fund

Este una dintre cele 20 de peșteri descoperite în Vietnam. În interiorul peșterii s-a dezvoltat o adevărată jungă; acoperișul său a căzut, iar lumina soarelului reușește să străbată până la vegetația luxuriantă.


Sursa: https://aliceboboc.wordpress.com/2011/02/05/pestera-fara-fund/#more-21040

joi, 14 septembrie 2017

Adof Hitler nu mânca niciodată fără să se asigure că nu este OTRĂVIT. Dezvălurile unei degustătoare


Adof Hitler nu mânca niciodată fără să se asigure că nu este OTRĂVIT. Dezvălurile unei degustătoare

Margot Woelk a dezvăluit cum a fost forţată să mănânce mâncărurile vegetariene ale Führer-ului. Timp de doi ani a gustat mâncărurile lui Hitler pentru ca acesta să se asigure că nu este otrăvit.
"Am fost degustătoarea mâncării lui Hitler", a spus Margot Woelk, atunci când a împlinit 95 de ani. Potrivit femeii, Hitler mânca fructe şi legume proaspete, sparanghel, ardei, mazăre, orez şi salate. Woelk a fost una dintre cele circa 15 femei folosite pentru a-l proteja pe Adof Hitler. Şi-a încheiat "cariera" în 1942, când a fost evacuată din Berlin în satul prusac din est Gross Partsch-Parcz în Polonia de astăzi.
"Sigur că îmi era frică. Dacă mâncarea ar fi fost otrăvită, astăzi nu aş mai fi aici. Eram forţaţi s-o gustam, nu aveam încotro. Între 11.00 şi 12.00, trebuia să gustăm mâncarea. Totul era aranjat pe farfurii", a povestit Margot Woelk.
Nu îşi aminteşte să fi gustat vreodată carne sau peşte şi nici băuturi. Degustarea avea loc cu o oră înainte, astfel încât să se poată vedea dacă are vreun efect negativ asupra degustătorilor. Woelk era singura degustătoare folosită în trenul personal de dictator.
Era tot timpul supravegheată de SS. După ce Hitler a abandonat Vizuina Lupului, în noiembrie 1944, un ofiţer superior a ajutat-o să scape fugind înapoi în Berlin cu trenul lui Joseph Goebbels.
Femeia crede că ceilalţi degustători, 15, au fost ucişi de ruşi în timpul înaintării lor.

Sursa: http://www.romaniatv.net/adof-hitler-nu-manca-niciodata-fara-sa-se-asigure-ca-nu-este-otravit-dezvalurile-unei-degustatoare_226054.html#ixzz3gcn5Jj38

vineri, 8 septembrie 2017

Mumiile de la Guanajuato (Mexic )


Mumiile de la Guanajuato, Mexic

Mumiile de la Guanajuato sunt o serie de cadavre mumificate în mod natural, îngropate în timpul epidemiei de holeră care a lovit zona în 1833. Aceste mumii au fost descoperite într-un cimitir din localitatea mexicană, transformând Guanajuato într-una dintre cele mai importante destinații turistice din Mexic.

 Sursa: http://incredibilia.ro/13-destinatii-de-calatorie-de-groaza-care-va-vor-face-pielea-de-gaina/


luni, 4 septembrie 2017

Diamante celebre * Koh-I-Noor



Koh-I-Noor

Koh-I-Noor este un diamant legendar, cunoscut din anul 1304. În timpul domniei reginei Victoria, diamantul a fost retăiat și este considerat ca fiind una dintre cele mai protejate bijuterii ale Coroanei Britanice din Marea Britanie. Greutatea sa este de 108,93 carate şi conform unei legende, diamantul a fost trimis din cer în urma unei rugăciuni, un zeu făcându-l cadou unui credincios din India.


Sursa: https://aliceboboc.wordpress.com/2010/11/23/top-10-diamante-celebre/

duminică, 3 septembrie 2017

Minunile naturii * Insula Schumacher


Insula Schumacher

Unii oameni sunt norocoși. Sau suficient de norocoși pentru a primi drept cadou o întreagă insulă într-un paradis exotic.
Spre exemplu, Michael Schumacher, cel mai bun pilot din lume de Formula 1 și care s-a retras din activitate la sfârșitul anului 2006, a primit un cadou de 7 milioane dolari: o insulă în arhipelagul “The World” de la șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, prinţul Dubaiului. Insula Schumacher este situată în Antarctica şi este pur şi simplu minunată.
Se zvonește că și alte vedete precum Angelina Jolie, Brad Pitt, Richard Branson, Michael Jackson, David Beckham sau Rod Stewart ar fi proprietari de insule în acest arhipelag creat de om.


Sursa:https://aliceboboc.wordpress.com/2011/02/10/insula-schumacher/

vineri, 1 septembrie 2017

Un român, implicat în puciul care viza asasinarea lui Adolf Hitler


Un român, implicat în puciul care viza asasinarea lui Adolf Hitler

În cartierul general (Wolfschanze) al lui Hitler, pe data de 20 iulie 1944, la ora 12:42, a explodat o bombă. Patru oameni au murit, ceilalṭi care se aflau în încăpere, între care şi Hitler, au fost uşor răniṭi. Bomba a fost plasată acolo de către Claus Schenk Graf von Stauffenberg. Atentatul contra Führer-ului fusese organizat de către un gup de ofiṭeri nemulṭumiṭi de politica lui Hitler. Aşa numita "Acṭiune Walküre" care trebuia declanşată după lovitura de stat nu a mai avut loc. În primele zile după atentatul eşuat au fost arestate circa 200 de persoane participante la conjuraṭie.
Mulṭi dintre cei arestaṭi au fost condamnaṭi la moarte şi executaṭi, alṭii s-au sinucis sau au fost obligaṭi să-şi pună capăt zilelor, scrie descopera.ro.
Pe 21 iulie, comentatorul postului de radio central al Reich-ului, Fritz Theil, a părăsit în grabă Berlinul, cu destinaṭie Viena. De acolo a luat un avion şi a ajuns o zi mai tîrziu la Bucureşti.
În România, Theil povesteşte unor persoane apropiate că ar fi fost implicat în conjuraṭia contra lui Hitler şi, din cauza asta, a fost nevoit să fugă din Germania.
La început a fost găzduit de editorul ziarului „Universul", în care şi-a publicat corespondenṭele din Berlin. După răsturnarea lui Antonescu, la 23 august 1944, şi alăturarea României puterilor aliate, colaboratorii principali ai regimului, cît şi liderii nazişti din Grupul Etnic German din România au fost arestaṭi şi internaṭi în lagăre. Între cei arestaṭi sau aflat şi Fritz Theil, născut în 1895 în Transilvania, şi fratele său, Karl-Hermann Theil (1903-1988), tot ziarist şi pînă la acea dată corespondent al oficiosului nazist „Völkischer Beobachter" în România. Potrivit propriilor declaraṭii, Fritz Theil a fost eliberat deja în octombrie şi a contactat autorităṭile americane din Bucureşti. Le expune povestea sa cu implicarea în puciul anti-hitlerist eşuat care e primită cu mari rezerve, precum rezultă dintr-o serie de documente CIA declasificate. Într-un raport informativ al maiorului Robert Bishop (de la OSS – serviciul secret militar) din 25 aprilie 1945, acesta notează despre Fritz Theil care, între timp, acceptase să devină agent:
„Dr. Fritz Theil a fost unul dintre cei mai apropiaṭi colaboratori ai lui Goebbels [ministrul nazist al propagandei – n.n.]. Probabil nu a fost niciodată un nazist, ci un oportunist care îşi orientează velele după vînt. A participat la puciul din 20 iulie şi a evadat în România cu avionul în aceeaşi zi [sic!]. A fost introdus de Smit [în reṭeaua informativă – n.n.] şi [a fost] foarte productiv pentru o perioadă îndelungată de timp. Utilitatea lui s-a încheiat. A primit compensaṭii, însă nu în mod regulat. Raportul referitor la el există în dosar.
Despre fratele său, Karl-Hermann Theil, care şi el acceptase să lucreze ca agent, acelaşi ofiṭer de legătură notează în raportul citat: „Karl Hermann Theil, fratele lui Fritz, [este] un nazist confirmat. A fost corespondent la Völkischer Beobachter şi deṭinea o funcṭie importantă în Hitler Jugend [organizaṭia nazistă de tineret – n.n.]. Un om deştept şi foarte inteligent, a produs cantităti mari de material CE [probabil: informativ – n.n.]".
Încercînd să acumuleze capital politic şi să scape de consecinṭe juridice pentru activitatea sa publicistică în perioada nazistă, între anii 1944 şi 1948, Fritz Theil răspîndeşte insistent povestea cu puciul, însă fără să producă vreo dovadă clară pentru implicarea sa în conspiraṭia de la 20 iulie 1944.
Odată cu abolirea monarhiei şi instaurarea regimului comunist, în 1948 fraṭii Theil sunt din nou arestaṭi şi internaṭi administrativ, mai întîi, în diverse unităṭi şi colonii de muncă, apoi în diferite puşcării, fără să fie judecaṭi sau condamnaṭi.
Securitatea nu prea ştia ce să creadă despre povestea cu puciul şi a încercat să lămurească problema cu ajutorul unor informatori şi prin anchetarea repetată a lui Fritz Theil, care, în 1955, era încarcerat la Făgăraş.
Într-o notă a informatorului „Florescu" (numele conspirativ al istoricului Carl Göllner) din 16 aprilie 1953, acesta sintetizează tot ce ştia despre Theil, oferind Securităṭii o interpretare plauzibilă a cazului care urma să fie rezolvat:
"Nu ştiu dacă este adevărat ceea ce mi-a povestit în legătură cu complotul împotriva lui Hitler. El /Theil/ mi-a povestit că era în strînsă legătură cu complotiştii şi în legătură cu primarul din Lipsca, spînzurat de Hitler, Gördeler*).
Într-un memoriu al lui Hans Otto Roth**), ce am tradus pentru Dumneavoastră, era vorba tot de Gördeler, de care spunea Roth că-i era prieten. Legătura aceasta a fost făcută – dacă exista - de Theil.
Theil mi-a povestit de asemenea, că el era desemnat, dacă atentatul ar fi reuşit să ṭină o comunicare despre formarea noului guvern la Radio Berlin. S-ar putea ca cele povestite mie, să aparṭină fanteziei."
Analizînd informaṭiile culese, Securitatea întocmeşte pe data de 18 martie 1955 un referat în care se arată că după 23 august Theil s-ar fi prezentat iniṭial „la Legaṭia Sovietică din Bucureşti, pentru a lucra informativ în favoarea Uniunii Sovetice, însă nu a fost acceptat şi apoi a lucrat în favoarea americanilor, după care a fost descoperit şi în prezent este încarcerat în Penitenciarul din Făgăraş." În acelaşi referat se mai citează şi o caracterizare a lui Fritz Klein din cartoteca Gestapo-ului (poliṭia secretă nazistă) în care este descris drept un ins „intrigant" şi „lipsit de caracter".
În 1955 Theil este eliberat din închisoare, iar în 1956 emigrează legal în R.F. Germania. Moare în 1961.
Cea mai plauzibilă ipoteză care se desprinde din toată această poveste încîlcită este că Fritz Theil care, într-adevăr a cunoscut personal pe cîṭiva conspiratori, probabil a fugit doar de teamă ca nu cumva să fie acuzat de colaborare. În toate lucrările despre puciul contra lui Hitler nu este menṭionată implicarea lui Theil. Doar într-un necrolog publicat în ziarul refugiaṭilor saşi din Germania (Siebenbürgische Zeitung din 15 septembrie 1961) este menṭionată legenda cu puciul. Povestea înfrumuseţată de imaginaţie a mai fost vehiculată şi de către un apropiat al lui Theil, Arnold Weingärtner (1913-1981), care a lucrat împreună cu el în redacṭia postului de radio nazist, unde temporar a activat şi legionarul Viorel Trifa (1914-1987) şi care după rebeliunea gardiştilor a fugit în Germania, emigrînd, în 1950, în Statele Unite, unde a devenit arhiepiscop ortodox, şi de unde fusese expulzat în 1984 din cauza implicării sale în atrocităṭile comise la Bucureşti în 1941.


Sursa:http://www.romaniatv.net/un-roman-implicat-in-puciul-care-viza-asasinarea-lui-adolf-hitler_234433.html#ixzz3q2qwkf9L