miercuri, 27 iulie 2011

Baile Tusnad-Cabana Lacul Sfanta Ana



Băile Tuşnad – Cabana Lacul Sfânta Ana
Marcaj: cruce roşie până la cabană, triunghi albastru pe Ciomatul Mare. si
Lungimea traseului: pentru urcare 3-3 1/2 h, pentru coborâre 2-2 1/2 h.
Distanţa de parcurs: 6 km.
Diferenţă de nivel: 554 m.
Cei mai mulţi turişti aleg acest traseu foarte dificil, abrupt, neştiind că există alte trasee mai uşor de parcurs, care solicită mai puţin muşchii şi plămânii turistului pentru a ajunge la acelaşi obiectiv: Lacul Sfânta Ana. Traseul este recomandat numai pentru cei cu condiţie fizică excelentă. Iarna este aproape impracticabil din cauza pericolului de alunecare, cu un pericol însemnat de a “dobândi” nişte amintiri nedorite sub forma unor fracturi ale mâinilor şi picioarelor. Şi pe timp de vară se recomandă folosirea traseului numai pentru coborâre la Băile Tuşnad.
Pe marginea din dreapta a pârâului Comloş traseul marcat cu cruce roşie urcă poteca ce este formată din nu mai puţin de 32 de serpentine. Traseul porneşte din locul descris la Traseul nr. 1. Din punctul în care cele două trasee se despart traseul marcat cu cruce roşie urcă 3,2 km prin nişte serpentine foarte strânse până la şaua dintre Ciomatul Mare şi Ciomatul Mic, de la 656 m altitudine la care se află staţiunea Băile Tuşnad, până la altitudinea de 1210 m. Poteca trece prin pădure deasă de brazi, apoi de fagi. Primul loc de odihnă este în mica poiană din şa, unde traseul nostru întâlneşte traseul care urcă de la Vf. Cetăţii, marcată cu linie albastră. Părăsind poiana intrăm iarăşi în pădure, mergând aproape pe orizontală o porţiune importantă. Pe creastă – pe marginea craterului – cu ajutorul unui panou fixat pe trunchiul unui fag uriaş, suntem atenţionaţi asupra existenţei traseului alternativ marcat cu triunghi albastru care, cu un ocol de 30 de minute, ne duce pe Vf. Ciomatului Mare (1301 m). Poteca vânătorească – pe alocuri foarte dificilă – urcă printre stânci mari. Ultima porţiune este un drum lat, care urcă abrupt la vârf prin pădurea deasă de brazi. După vârf urmează o porţiune de drum printr-o pădure rară de fagi. Dacă ne întoarcem din escaladarea vârfului drumul coboară în continuu la poiana Mohoş, la cumpăna apelor dintre Tinovul Mohoş şi Lacul Sfânta Ana, la cabană (1065 m) şi camping.
Traseele nr. 3. şi nr. 3/A




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu