Ghe NICA-Blog: Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin(1)

joi, 21 iulie 2011

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin(1)

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) a fost cunoscut in lume ca un mare calaret, erou nobil, unul dintre cei mai mari sefi de Stat pe care i-a cunoscut vreodata omenirea, un om de mare caracter, eliberatorul Ierusalimului si eroul bataliei de la Hattin.
Destinul a vrut ca acest om sa devina ministrul califului, Fâtimid Al-Adid in 1168, succedand astfel unchiului sau Asad Al-Din Shirkuh care nu a putut profita de postul de ministru decat cateva luni. Ascensiunea lui Saladin in acest post a marcat o turnura in Istoria Islamului, caci o dinastie care-si dadea ultimul suflu a fost rasturnata, cea hegiriana. A aparut o dinastie noua care a inceput lupta contra regatelor cruciate Siria si Palestina, jihad-ul. Este dinastia care a salvat Ierusalimul de a intra in mainile cruciatilor care au ocupat orasul timp de aproape un secol, din punctul de vedere al islamistilor.
Tineretea sa
Se numea Abû Al-Mudhaffar Yûsuf Ibn Ayyûb Ibn Shâdhî, supranumit Al-Malik An-Nâsir-Salâh Ad-Dîn, adica Saladin.
Istoricii sunt unanim de acord de a spune ca tatal si familia sa erau originari din Dvin, un orasel situat la extremitatea Azerbaidjanului. Erau kurzi si apartineau tribului Rawâdiyah, care era o ramura a marelui trib kurd Hadhbâniyyah.
(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;