vineri, 8 iulie 2011

Depresiunea Balileasa si zona "La Grajduri"(Tara Beiusului)


Balileasa reprezinta un ses alungit situat în partea de vest a Padisului, lipsit de padure si ciuruit de doline. Sesul are aspectul unei vai cu o lunca larga, fara însa a fi strabatuta de un curs de apa regulat. În partea din amonte aceasta “vale” este strajuita de doi piloni – vârfurile Oselu si Balileasa, între care se afla saua Scarita, locul prin care ajunge drumul forestier de la Pietroasa.În acest loc, care poate fi considerat drept poarta bihoreana de intrare în Padis, drumul se bifurca: o ramura înconjoara depresiunea Balileasa, urmând curba de nivel, spre Cabana Padis; cealalta ramura strabate în lung poiana pâna în portiunea ei cea mai joasa, din care patrunde printr-o sa în Bazinul Vaii Cetatilor. Versantul vestic al Poienii Balileasa reprezinta culmea ce o separa de Groapa de la Barsa.
În aval de Balileasa se patrunde în bazinul Vaii Cetatilor, la început printr-o panta destul de accentuata, apoi o lunca larga numita “La Grajduri”, principalul camping din Padis datorita apropierii de cele mai importante obiective turistice: Cetatile Ponorului, Focul Viu, Piatra Galbenei, precum si a drumului forestier care ajunge aici, favorizând accesul auto.
Valea Cetatilor îsi are obârsia într-un izbuc cu debit considerabil si creeaza meandre în lunca pe care o formeaza pe aceasta portiune, dupa care se pierde în patul vaii, reusind sa strabata canionul din aval de zona “La Grajduri” numai la ape mari. Un izbuc bogat aflat în preajma cantonului silvic “Ponor” aduce un important aport la debitul vaii, constituind de asemenea si principala sursa de apa potabila pentru turistii campati în aceasta zona. Doua prelungiri laterale ale poienii din zona “La Grajduri”, pe versantul stâng al Vaii Cetatilor, favorizeaza accesul la cabana Padis, printr-o vale seaca si abrupta, si la Poiana Ponor, pe un fost drum de tractor ce urca pe lânga cantonul silvic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu