Ghe NICA-Blog: Ceasul

luni, 24 septembrie 2012

Ceasul

Se crede ca ceasul, asa cum este el cunoscut azi, a fost inventat in 1300, dar nu exista o data exacta pentru asta. Instrumente de cunoastere a momentului zilei au existat inca din aEgiptenii au construit ceasul solar, obeliscul. Orele erau determinate dupa felul in care se miscau pe pamant umbrele lui facute de lumina solara. Asta ii ajuta sa stie in ce moment al zilei se aflau. De asemenea, un alt model primitiv de masurare a timpului este clepsidra. Este un vas din sticla cu 2 copartimente. Cel de sus are o cantitate de nisip, apa sau mercur care pica in compartimentul de jos intr-un anumit interval de timp.
Clepsidra a fost folosita in Europa in secolul 14. Primul ceas public a fost facut si ridicat in Milano, Italia, in 1335. Oamenii nu au avut ceasuri in casele lor pana in secolul al 14-lea. In 1500 un lacatus german numit Peter Henlein a inceput sa faca ceasuri mici care aveau insa numai bratul pentru a indica ora, nu si cel pentru minute si nu avea protectie de sticla deasupra.
Aceste ceasuri erau de marimea unui puc de hochei si erau carate in mana sau in buzunar, nu prinse la incheietura mainii. Ceasul de mana a aparut in Primul Razboi Mondial. A fost purtat pentru prima data de fizicianul francez, Blaise Pascal. In 1577, Jost Burgi a inventat bratul pentru minute. Primul ceas electronic care folosea o baterie a aparut in 1953.
Sursa:portalroman.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;