Ghe NICA-Blog: Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(16)

vineri, 29 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(16)

Busola pe care o fixase din nou la locul sau, temandu-ne de o noua furtuna, indica franc directia nordului si se deplasa pe pivotul sau, ca si cum am fi fost la Stockholm. „Ridicarea acului” incetase. Ce putea sa insemna asta? Atunci, de asemenea, numeroasele noastre zile de navigatie cu panza ne facusera cu siguranta sa depasim de departe Polul Nord. Si in acest timp acul continua sa se indrepte spre nord. Perpecsitatea noastra a crescut dureros, caci sigur ar fi trebuit sa fim acum in directia sudului. Am navigat timp de trei zile de-a lungul litoralului si imediat am ajuns la intrarea unui fiord sau a unui rau de marime imensa. Acesta semana mai degraba cu un golf mare si acolo ne-am manevrat ambarcatiunea, urmand usor directia nord – est sud. Ajutati de un vant nebun sufland timp de 12 – 24 ore, am continuat sa inaintam in interior pe aceasta cale, care s-a adeverit apoi a fi un rau puternic si pe care, am aflat ulterior, locuitorii il numeau Hiddekal.

Ne-am continuat calatoria timp de 10 zile apoi si am constatat ca am patruns din fericire in interior pana la locul unde mareele oceanice nu mai aveau efect asupra apei, care devenise dulce. Descoperirea nu a venit imediat, si s-a produs cand ultimul nostru butoi de apa aproape s-a epuizat. Nu ne-am pierdut timpul umplandu-ne butoaiele si am continuat sa urcam raul. De-a lungul malurilor rapoase, puteam sa vedem paduri mari care se intindeau pe mai multe mile lungime pe litoral. Copacii aveau o marime enorma. Am acostat si dupa ce am aruncat ancora in apropierea unei plaje de nisip, am ajuns din nou la rau pe picioare si am fost recompensati gasind o mare cantitate de nuci foarte agreabile la gust si putand sa ne satisfaca foamea si aducand o schimbare binevenita in monotonia noastra alimentara.

4Eram in jur de 1 septembrie (1829) si am calculat ca trecusera mai mult de cinci luni de cand ne-am luat adio de la Stockholm. Subit am simtit o teama, auzind in departare cantul anumitor persoane. Imediat dupa am zarit un vas enorm care cobora raul, drept in directia noastra. Cei care cantau la bord formau un cor puternic al carui ecou se repercuta de la un mal la altul al raului ca o mie de voci, umpland intregul univers de o melodie vibranta. Muzica de acompaniament era executata pe instrumente cu corzi care nu semanau cu harpele noastre. (va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;