Ghe NICA-Blog: Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(6)

marți, 19 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(6)

Imi amintesc bine ca am parasit Stockholmul in vasul nostru de pescuit in a treia zi din aprilie 1829 si am navigat la sud, lasand insula Gothland la stanga si insula Oeland la dreapta. Cateva zile mai tarziu am atins Punctul Sandhommar si am trecut stramtoarea care separa Danemarca de coasta scandinava. Am facut escala in orasul Christiansand, unde m-am odihnit doua zile si apoi am plecat de-a lungul coastei scandinave catre vest, indreptandu-ne catre insulele Lofoden. Tatal meu avea un spirit vesel, datorita beneficiilor satisfacatoare si excelente pe care le-a obtinut la ultimul nostru pescuit pe care l-a comercializat la Stockholm, in loc sa-l vanda in unul dintre orasele marinaresti de-a lungul coastei scandinave, A fost in mod special fericit cu vanzarea a cativa colti de fildes pe care i-a gasit pe coasta de vest a Pamantului lui Franz Joseph in timpul uneia dintre croazierele sale in nord anul precedent si si-a exprimat speranta ca de data asta vom putea din nou sa fim destul de norocosi de a ne incarca micutul nostru vas de pescuit cu fildes, in loc de moruni, heringi, scrumbi si somoni.
(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;