Ca raspuns la surpriza mea, tatal meu mi-a spus: „Am auzit vorbindu-se de asta inainte; este ceea ce se numeste cresterea punctului nordic al acului”. Am scos busola de pe soclu si am intors-o in unghi drept in raport cu suprafata marii inainte ca punctele acului sau sa nu se elibereze de sticla si ca gravitatia sa actioneze liber. Si ea s-a miscat cu dificultate si a parut la fel de instabila ca un barbat beat, dar in fine s-a angajat intr-o directie. Inainte de asta ne-am gandit ca vantul ne purta spre nord – nord – vest, insa, cu acul liber, am descoperit ca navigam usor prin nord – nord – est. N-am urmat niciodata directia de nord plin. Marea era foarte calma, abia cu un val subtire si vantul viu si exaltant. Razele soarelui ne loveau si ne furnizau o caldura dulce. Si astfel timpul s-a scurs, zi dupa zi si am scris in cartea noastra de bord, ca am navigat 11 zile de la furtuna suportata intr-o mare inalta. Desi ne-am folosit proviziile cu o economie stricta, au inceput sa se epuizeze. Intre timp, unul dintre butoaiele noastre de apa s-a epuizat si tatal meu mi-a spus: „Il vom umple din nou”. Dar, am constatat cu neliniste ca apa era acum la fel de sarata ca in regiunea insulelor Lofoden de pe coasta Norvegiei. Asta a necesitat din partea noastra, de a avea o vigilenta extrema pentru butoiul ramas. Uneori aveam o pofta profunda de a dormi, acesta fiind efectul experientei pasionante a navigatiei cu panza in ape necunoscute, sau este una din consecintele excitatiei teribile datorata aventurii noastre in furtuna care a trecut, sau chiar era datorata dorintei mele de hrana? Nu puteam sa spun. (va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu