luni, 25 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(10)

Dupa ce am explorat timp de o zi litoralul acestei insule, am ridicat ancora si ne-am indreptat prova catre nord in directia marii libere. Imi amintesc ca nici tatal meu, nici eu-insumi nu am mancat nimic timp de aproape 30 de ore. Poate asta s-a datorat tensiunii de excitare a calatoriei noastre stranii in cele mai indepartate ape din nord, unde dupa tatal meu, nimeni nu se aventurase inainte. Puterea noastra de sugestie ne-a calmat apetiturile fizice. In locul unui frig intens dupa cum prevazusem, era intr-adevar mai cald si din ce in ce mai agreabil decat in regiunea Hammerfest pe coasta de Nord a Norvegiei, cu sase saptamani inainte de asta. Amandoi admiteam ca ne era foarte foame si imediat, am pregatit o masa substantiala gratie camarii noastre garnisita bine. Dupa ce ne-am saturat copios, i-am spus tatalui meu ca simteam ca voi adormi si ca ma voi duce sa ma culc. „Foarte bine”, mi-a raspuns el „voi ramane de paza”.

Nu pot determina cat timp am dormit; stiu numai ca am fost trezit brutal de zdruncinatura groaznica a vasului. Am fost surprins atunci de a descoperi ca tatal meu dormea profund. Am urcat pentru a-l trezi si imediat era in picioare. Intr-adevar, daca n-ar fi apucat repede bastingajul, ar fi fost cu siguranta in valurile infierbantate. O furtuna de zapada feroce facea ravagii. Vantul era direct in spate, impingandu-ne vasul cu o viteza enorma si amenintand in fiecare moment sa ne rastoarne. Nu era timp de pierdut, panzele trebuiau stranse imediat. Vasul nostru se rasucea in convulsii. Cateva iceberguri pe care le cunoasteam, ne loveau de-o parte si de alta si din fericire s-a deschis un canal indreptandu-ne direct spre nord. Dar va fi pentru mult timp? In fata noastra, incingand orizontul de la stanga la dreapta se etala o ceata vaporoasa sau o negura uneori neagra ca noaptea egipteana pe marginea apei si uneori alba ca un nor inalt de vapori, pe care il pierdem pana la urma din vedere pe cand se confunda cu mari fulgi albi de zapada care cad. Nu era niciun mijloc de a determina daca acoperea un iceberg sau vreun alt obstacol ascuns contra caruia se indrepta micutul nostru vas si ne-am precipitat intr-o groapa lichida, sau era pur si simplu manifestarea unei cete arctice.

Prin ce miracol am scapat de la o suprema distrugere, n-as putea sa spun. Imi amintesc ca micuta noastra ambarcatiune a scartait si a gemut, ca si cum incheieturile sale se sfarama. S-a balansat si s-a clatinat, inainte si inapoi ca si cum ar fi fost zgaltaita de un curent submarin feroce invartitor sau de un vortex. Din fericire, busola noastra fusese fixata cu suruburi lungi de o traversa. Majoritatea proviziilor noastre, au fost aruncate in acest timp de pe locul marfurilor si daca n-am fi luat precautia chiar de la inceput, de a ne lega ferm de catargul vasului, am fi fost maturati in valurile dezlantuite. (va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu