Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(8)

Timp de mai multe zile am navigat de-a lungul coastei stancoase a Pamantului lui Franz Josef. In fine, un vant favorabil ne-a impins catre coasta de Vest si, dupa ce am navigat cu panza 24 de ore, am ajuns la un magnific brat al marii. Abia puteam sa credem ca acolo era indepartatul Pamant al Nordului. Locul era verde cu o vegetatie dezvoltata si desi zona nu reprezenta decat unul sau doua acre, aerul era cald si linistit. Acest punct a fost locul unde influenta Golfului Stream s-a simtit cel mai profund.

Pe coasta de Est, erau numeroase icerberguri, desi ne aflam aici intr-o apa libera. Departe catre Vest, in acest timp, se vedeau blocuri de gheata si mereu mai departe, catre vest, apareau in forma de lanturi de coline joase de gheata. In fata noastra si direct la nord, se intindea o mare libera. Tatal meu era un adept arzator al lui Odin si Thor si-mi zicea frecvent ca zeii au venit de departe de acolo de la „Vantul Nordului”.

Tatal meu imi explica ca conform unei traditii, spune ca exista mai departe catre nord, un pamant mai frumos decat tot ce s-a cunoscut vreodata de oricare muritor si care este locuit de poporul „ales”. Tanara mea imaginatie a fost stimulata de ardoarea, de felul si fervoarea religioasa a tatalui meu si am exclamat: „De ce nu navigam spre acest pamant dragut? Cerul este senin, vantul favorabil si marea deschisa.” (va urma)