Pescarul(2)

Pescarul 

de Valeriu Cercel

Este persoana-aceea care,
Din Valea Seacă-n Machu Picchu,
De-ar fi să-i zici c-a prins un viciu,
Ţi-ar arăta…”atât de mare !!!”

E individul ce, efort
Pe lac depune şi de plouă,
Iar de-a-nţepat o fâţă, două,
Numeşte-această treabă, sport,

E singurul din cei în viaţă
Care, modest, precum se ştie (!)
Cu-n peşte în fotografie,
Pe el nu-l vezi să stea în faţă,

E-un poliţai care, pe targă,
De sete, foame leşinat,
Nu pleacă pân’ ce n-a luat
Un infractor, măcar, pe vargă,

Şi tot el e nevinovat (!)….
Pentru a nu ştiu câta oară
Se laudă c-a tras pe sfoară
Pe-atâţia şi….nu-i condamnat,

E comunistu’ ăl mai mare,
Ce, fără pâine, mămăligă,
Doar cu carnetu-n mănă strigă
Sperând să prindă roşioare,

E insul ce, bun de guriţă,
Cu polonicul învăţat,
E mulţumit când i-a picat
Măcar o ştiucă-n linguriţă,

E un flăcău ce, la parâmă
Trăgând o noapte-n disperare ,
Posedă muşchi ca să declare
C-ar mai avea un pic de râmă,

E juna care-a prins un domn
În plasa ei, şi de un an
Caras visează, sau biban,
Mergând de mână cu un somn,

E pensionarul ce, dieta
Pe la scrumbii şi-o tot răsfaţă
Fără de băţ, nici plumbi, nici aţă,
Uşor, de sus….cu mulineta….

Sunt vicioşii-aceia care
S-or duce unul câte unul….
Başca femei, rachiu, tutunul….
Noroc că au….multă răbdare.

Valeriu Cercel