joi, 25 martie 2010

EDMUND HILLARY-Viata si moarte pe Everest




Dupa 50 de ani, Sir Edmund Hillary, evoca prima ascensiune pe varful Himalayan.

Chiar din dimineata zilei de 29 mai 1953, atunci cand Tenzing Norgay si cu mine am devenit primii alpinisti care au pasit pe varful muntelui Everest, am fost considerat un erou al aventurii. Adevarul este ca sunt doar un neozeelandez simplu, caruia viata i-a pus in fata numeroase incercari. De fapt, uitandu-ma in urma, dupa 50 de ani, atingerea varfului Everestului pare, din multe puncte de vedere, mai putin importanta decat alti pasi pe care i-am facut in acest timp – pasi meniti sa imbunatateasca vietile prietenilor mei, serpasii din Nepal, si sa protejeze cultura si frumusetea Himalayei. Nu ca n-as fi fost incantat sa ajung pe acoperisul lumii. Imi amintesc momentul in care Tenzing si cu mine ne-am gasit fata in fata cu creasta finala, plina de gheata, care ducea spre varf. Unii coechipieri anticipasera ca aceasta creasta va fi imposibil de urcat, insa noua nu ni s-a parut atit de inspaimantatoare. Dupa ce ne-am montat butelii noi de oxigen, am pornit la asalt. Eu deschideam drumul taind o serie de trepte in gheata, cu pioletul. Dupa aproape o ora, am ajuns la un contrafort de stanca de 12 metri inaltime, care ne-a oprit inaintarea – o problema destul de serioasa la aproape 8.840 de metri inaltime. In partea dreapta, o cornisa de gheata, taiata de o lunga crapatura, spanzura deasupra peretelui. Dincolo de cornisa, muntele se pravalea abrupt catre Ghetarul Kangshung, cel putin 3.050 m. O sa tina cornisa atunci cand voi incerca sa o urc? Nu exista decat un singur mod de a afla raspunsul… Mi-am infipt coltarii in gheata de sub mine si am reusit cumva sa ma strecor catre partea superioara a fisurii din gheata, folosind orice priza pe care am putut-o gasi. Pentru prima data am avut convingerea ca o sa reusim sa mergem pana la capat. Spre dreapta, am vazut un dom de zapada rotunjit si am continuat sa tai trepte in sus. In mai putin de o ora am atins varful, de pe care, in orice directie, in jurul meu, nu mai era decat cer… Tenzing m-a ajuns din urma – spre marea noastra usurare si bucurie, stateam pe varful muntelui Everest.                                                                                                              
SURSA:”National Geographic”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu