vineri, 30 iulie 2010

Demistificarea tabuurilor legate de sexualitate



Tabuurile legate de sexualitate sunt cauza inhibării disponibilităţilor şi bucuriei de a o explora. Mulţi dintre noi suntem în mod inconştient, prin puterea obişnuinţei, sclavii unor atitudini eronate legate de sex. Fără strădania de a le transforma, există foarte puţine şanse de a ne remodela viaţa erotică.

Viziunea tantrică nu respinge nimic
Tot ceea ce o persoană experimentează nu este judecat ca fiind bun sau rău, ci ca pe o oportunitate de a învăţa. În TANTRA nu există o separare rigidă între ceea ce este bun şi ceea ce este rău, între ceea ce este acceptabil şi ceea ce nu este. TANTRA nu foloseşte judecăţi morale cu privire la preferinţele noastre amoroase. Accentul nu se pune pe ceea ce faci, ci pe cum faci ceea ce faci. De aceea TANTRA poate fi practicată de oricine.
Viziunea tantrică este unificatoare, îmbrăţişând totul, pentru că orice situaţie, fie ea plăcută sau neplăcută, poate fi o ocazie pentru a descoperi cum suntem în realitate şi cum putem să ne amplificăm calităţile. Iar pentru aceasta, sexualitatea este o şansă unică, extraordinară de a integra toate aspectele ce ne caracterizează, inclusiv acele părţi pe care în mod obişnuit le respingem şi le urâm. Această viziune recunoaşte, de asemenea, că în interiorul fiecărui adult se află un aspect natural de copil, care poate explora cu inocenţă şi spontaneitate orice teritoriu necunoscut. Tantra oferă răspunsuri pragmatice la întrebări fundamentale: ce este extazul, cum poate fi el atins în contextul intimităţii amoroase, cum poate avea loc aceasta în contextul cultural actual şi cum ne poate ajuta în viaţa de zi cu zi.
Actul erotic nu înseamnă procreare
Mulţi consideră în mod penibil şi restrictiv că actul erotic are drept scop procrearea copiilor, şi nu plăcerea. Aceasta face ca la unii oameni, ori de câte ori se simt împliniţi într-o trăire erotică, sentimentul stupid al vinovăţiei să fie şi el prezent. Gândiţi-vă pentru un minut de câte ori aţi făcut dragoste până acum. Cineva de 43 de ani ne-a spus că de 3000 de ori. Dar pentru a crea un copil i-a fost suficient o singură dată. Atunci ce a făcut el de celelalte 2999 ori şi în ce scop?
Rolul TANTREI este de a umple aceste “alte dăţi”, învăţându-ne cum să trecem de la procreare la extaz.
Jocul amoros nu este o ruşine
Atitudinea de condamnare a erotismului provine din tendinţa greşită de a separa trupul de spirit. În această viziune, sexualitatea reprezintă libidoul, instinctul ce nu poate fi controlat prin voinţă, orice reprimare fiind deci, aşa cum arată psihologii, periculoasă. Chiar şi astăzi, după aşa-zisa revoluţie sexuală a anilor ”60, care şi-a găsit ecouri şi pe la noi ceva mai târziu, după o altă revoluţie, cea din ‘89, această atitudine bizară, reprimată, generatoare de frustrări şi conflicte interioare, influenţează în mod negativ şi umbreşte sentimentele noastre privind actul erotic. TANTRA dezvăluie noi căi de acces către experienţa erotică, căi în care aceasta este onorată ca o celebrare, ca un act al creaţiei, ca o artă.
Fuziunea erotică este naturală, aşadar nu o blocaţi
În înţelepciunea populară se spune: “Când mi-e cald, mi-e cald. Când nu mi-e cald, nu mi-e cald.” Aşadar nu vă opuneţi impulsului natural al libidoului, lăsaţi-l să existe. Natura ştie cel mai bine. În mod frecvent, unii oameni consideră că a introduce anumite practici sau tehnici precise în viaţa sexuală este de natură să ne diminueze spontaneitatea. Totuşi, modul în care ne manifestăm astăzi sexualitatea nu este atât de “natural” pe cât pare. Ea este puternic influenţată de condiţiile culturale şi de educaţie. De exemplu, ideile: “ bărbaţii preferă blondele”, “sânii mici (sau mari) sunt cei mai de preferat” sau “cel mai mare penis generează cel mai satisfăcător orgasm”. Toate aceste credinţe ne influenţează categoric reacţiile în timpul experienţelor sexuale.
Aceste gânduri sunt rezultatele culturii noastre, nu doar sub aspectele politic, sportiv sau al dietei, dar mai ales în ceea ce priveşte viaţa noastră intimă. Totuşi energia sexuală lasă în noi în acelaşi timp o amprentă atât naturală, cât şi culturală. Cea mai mare parte a răspunsurilor noastre erotice sunt simple răspunsuri învăţate. Deseori avem tendinţa de a reacţiona automat pe baza interpretărilor influenţate de experienţele noastre trecute, de condiţionările parentale şi de credinţele populare. TANTRA ne învaţă să transformăm şi să decondiţionăm răspunsurile corpului în timp ce facem dragoste. Ea nu este doar o practică formală, ci şi o pregătire pentru a face cu adevărat dragoste. Când veţi fi învăţat aceste practici veţi descoperi că le veţi putea integra fără efort în viaţa amoroasă, fără a vă afecta spontaneitatea şi naturaleţea ba dimpotrivă.
Nu există ”reguli” în a face dragoste
O femeie afirma că după un număr de ani a reuşit în sfârşit să trăiască orgasmul prin autoerotism, însă doctorul i-a spus că acesta este un lucru rău. Pentru mulţi oameni, mai ales pentru femei, influenţa ”experţilor” în domeniu a creat adevărate ”reguli” de a face dragoste şi de a obţine plăcerea.
TANTRA dizolvă toate aceste distincţii. Aici nu există moduri greşite de a trăi orgasmul sau moduri greşite în a face dragoste. TANTRA înlătură doar atitudini şi mentalităţi greşite. Ea ne învaţă să avem încredere în noi înşine şi să ne descoperim unicitatea şi originalitatea în abordarea şi trezirea erotică. Ne învaţă că orgasmul nu este doar un eveniment sexual, ci că el poate ajunge să cuprindă tot corpul, mintea, inima şi spiritul.
Orgasmul nu înseamnă ejaculare
Mulţi oameni înţeleg că sexul este limitat doar la organele genitale. O persoană care avea o experienţă amoroasă aparent consistentă acumulată în zeci de ani, remarca: “după toate filmele sexy pe care le-am văzut, cu toate vibratoarele folosite şi cu tehnicile sexuale aplicate, viaţa sexuală nu s-a îmbogăţit prea mult pentru mine şi nici nu a căpătat un sens clar. Ea a continuat să rămână ejacularea lichidului seminal în vagin.” O viziune extrem de limitată, comparativ cu cea tantrică.
Actul erotic nu înseamnă numai o simplă excitare
Mulţi bărbaţi cred că este de ajuns să sărute şi să stimuleze pentru câteva minute sânii şi/sau clitorisul unei femei şi aceasta va fi gata imediat pentru a face dragoste. În mod similar, unele femei, când sărută şi ating penisul iubitului, aşteaptă ca erecţia ”domnului Totdeauna-gata” să se producă în câteva minute. Ca rezultat al acestei mentalităţi simpliste, sexualitatea este centrată în şi limitată la câteva zone ”fierbinţi”.
TANTRA arată că tot corpul, mâinile, şoldurile, gâtul, picioarele sunt, de asemenea, capabile de senzaţii erotice nebănuite. Fiecare parte a corpului nostru poate deveni, în mod specific, aproape la fel de fierbinte, senzitivă şi deschisă ca şi zona genitală, iar experimentarea pulsaţiilor orgasmice în aceste arii poate fi atât de împlinitoare, încât zona genitală poate fi uitată pentru un timp. TANTRA arată că pregătirea pentru actul erotic nu este o problemă de stimulare fizică, cât una de armonizare atât mentală, cât şi emoţional-sufletească şi spirituală între iubiţii ce se întâlnesc încrezători, deschişi, creativi.
Plăcerea noastră nu depinde numai de celălalt
Credinţa că suntem dependenţi de celălalt, care ar fi responsabil pentru împlinirea noastră erotică, este tot un mit. Ea se bazează pe prezumţia greşită că sursa plăcerii nu este în noi, ci este rezultatul a ceea ce ne face celălalt şi a modului lui de a se purta cu noi.
TANTRA explică faptul că noi suntem reponsabili pentru plăcerea pe care reuşim să o resimţim, iar acest lucru reprezintă primul pas în deprinderea artei extazului. O persoană care îşi dezvoltă abilitatea de a trăi orgasmul singură, este în mod spontan atractivă pentru ceilalţi şi mult mai în măsură să găsească un iubit/ă matură pentru a explora împreună erotismul elevat.
Prin Tantra puteţi trăi extazul
TANTRA spune că actul erotic nu are ca scop numai intimitatea sexuală. Întregul corp poate fi transformat într-o zonă erogenă, oferind o multitudine de experienţe erotice şi senzuale, care vor deveni treptat subtile şi extatice. Orgasmul genital este doar primul pas. Ceea ce urmează este extazul.
Trebuie să înţelegem că orgasmul nu înseamnă ejaculare. Deşi mulţi bărbaţi aşteaptă cu sufletul la gură momentul ejaculării, ca pe o culme,
ei nu ştiu că, de fapt, trecând dincolo de pragul ce desparte ejacularea de orgasm, ar putea trăi stări cu totul excepţionale. Neînţelegând aceasta, jocul erotic rămâne în limita frustrantă a câtorva minute de plăcere, terminându-se brusc cu o senzaţie de vlăguire şi nostalgie pentru ceea ce a fost. Nu e de mirare că multe femei devin cu timpul agresive, iritate şi frustate. TANTRA dezvoltă o adevărată artă a prelungirii erotismului la niveluri foarte înalte de rafinament, dezvăluindu-ne faptul că întregul corp poate trăi orgasme, chiar fără penetrare. Ea deschide o perspectivă mai tandră, mai amplă şi mai profundă asupra sexualităţii.
Sacralizarea sexualităţii
Experienţa sexuală, considerată ca unificare a Eternului masculin cu Eternul feminin, are un loc important în tehnicile şi procedurile tantrice care sunt deseori profund erotice. Tantra este o disciplină complexă, o metodă exactă şi o profundă analiză bazată pe raţiune, este o metaştiinţă despre diferitele aspecte ale Supremei Conştiinţe şi a căilor de a o realiza. Aici sexualitatea formează numai baza acestor tehnici. Ea este supusă unei discipline riguroase, deoarece se ştie că secretul Vieţii eterne constă în controlul energiei sexuale.
Înţelegerea atitudinii tantrice despre sexualitate cere o minte deschisă şi o răsturnare a perspectivei. Aşa cum suntem obişnuiţi cu o mentalitate puritană care vede sexul ca un păcat care trebuie evitat sau de care să ne fie ruşine (sau care să fie ţinut secret datorită impurităţii lui) avem toate şansele să considerăm dragostea tantrică ca un asalt sfidător asupra moralităţii convenţionale şi astfel să ratăm complet imensa valoare spirituală a unei asemenea perspective. Pentru a o înţelege, trebuie să vedem dimensiunea umană vibrând identic cu aspectele sacre, divine ale creaţiei. Din această perspectivă sacră, sexualitatea reproduce la o scală mai mică, interacţiunea continuă şi beatifică a unui proces Cosmic care manifestă întregul Univers din Realitatea Absolută.
În această nouă viziune, «păcatul» dispare (dacă ar fi existat!), fiind înlocuit cu pură beatitudine şi deplină iubire. Uniunea sexuală este astfel o formă a unei discipline meditative cu profunde efecte psiho-mentale şi spirituale. Astfel nu este nici obscenitate, nici pornografie ci numai simbolism şi frumuseţe rafinată. Imaginea unui bărbat şi a unei femei într-o uniune sexuală nu este considerată impură sau păcătoasă. Dimpotrivă este considerată drept imaginea unui adevărat ritual spiritual. Bărbatul care adoră femeia are o atitudine complet diferită de aceea a unei persoane obişnuite care realizează un act sexual. Femeia este transfigurată într-un simbol viu şi manifestarea pe pământ a Mamei Divine a universului (PARA SHAKTI). De asemenea, pentru femeie, bărbatul reprezintă întruparea Principiului etern masculin (SHIVA). Beatitudinea sexuală ridicată la nivelul transcendent al unei experienţe psihice extraordinare, cu caracter spiritual, reflectă atunci, fericirea inefabilă de natură subtilă cosmică, cunoscută în Yoga drept ANANDA (beatitudinea cosmică) iar în Tantra ca SAMARASA (savoarea egalităţii).
Sursa:”f-jokes.com”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu