Prin Cheia Turenilor admirand frumusetile naturii

 Tureni — Cheia Turenilor — Izvorul Romanilor — cariera Sănduleşti — Fântânele — cabana Cheia Turzii Marcaj: triunghi albastru Distanţa: 12 km Diferenţă de nivel: 200 m Timp de parcurs: vara: 4—4½ ore; iarna: 5—6 ore Caracteristici: traseu relativ uşor, excepţie făcând oarecum sectorul suprapus Cheii Turenilor Pornim de la Complexul cooperaţiei de consum şi ne îndreptăm spre colţul sud-estic al comunei Tureni, unde râul Tur părăseşte depresiunea şi se angajează în cel mai dificil sector al său, retezând aproape la temelie stiva de calcare din partea cea mai nordică a Munţilor Trăscăului, înainte de a intra în cheie trecem peste un podeţ şi apoi pe lângă o moară. Cum pătrundem pe lângă pereţii abrupţi şi apropiaţi ai cheii, zărim în versantul stâng, desfăşurată pe două nivele, o mare carieră de gips şi alabastru. În dreptul ei apele Turului formează o marmită denumită de localnici sugestiv „Bulboana Fetelor”, iar peretele vertical din dreapta poartă numele de Colţul Câinilor. Coborând pe fundul întunecos al văii, observăm apoi în versantul stâng gura Peşterii Zânelor, situată la oarecare înălţime, iar mai jos, în versantul opus se află Peştera Feciorilor (se spune că aici se ascundeau, odinioară, tinerii de teama celor ce veneau să-i recruteze în armata imperială austriacă). Urmărim o succesiune de marmite, alungite la baza unor repezişuri şi mici cascade, dintre care cea mai mare este de circa 2 m. Traseul este destul de alunecos, datorită calcarului lustruit de apă şi din cauza umezelii, într-o mică lărgire a cheii, din dreapta coboară grăbit pârâul Ghicinghii. Coborâm alături de apele gălăgioase, sărind din piatră în piatră, fiind nevoiţi, pe alocuri, să trecem râul pe malul opus. Pereţi verticali se ridică impunători în jurul nostru, în timp ce lărgirea văii ne sugerează şi mecanismul prin care ea s-a înfăptuit, care au impus retragerea succesivă a versanţilor. În faţa noastră se înşiră variate forme de dezagregare, impunându-se un turn înalt de circa 40 m. În bună măsură acest microrelief rezidual este îngropat într-o masă de grohotiş, în cea mai mare parte a sa fixat. Desigur, natura a lucrat aici într-un ritm deosebit de dinamic, iar aspectul general al zonei degajă acel aer specific unor adevărate cataclisme. În această lume de turnuri, creste, jgheaburi, ferestruici etc. apar o serie de denumiri interesante ca Rostogolul sau Tunsul, Popa Ţiganilor, Cerceii Doamnei etc. Spre aval, cheia este mai puţin îngustă, la capătul ei râul putând fi trecut peste o punte de lemn. Părăsim lumea sălbatică a cheii, în general nu prea căutată de turişti, mai ales din cauza lipsei unor amenajări. Urcăm versantul drept, abrupt, urmărind linia de înaltă tensiune până deasupra abruptului calcaros în care este tăiat impresionantul canion a cărei privelişte generală se deschide pe măsură ce ne ridicăm deasupra lui. Străbatem, în continuare, o pădurice şi după aceea ajungem la drumul judeţean Turda — Petreştii de Jos, pe care-l urmărim o bucată, luând-o la stânga. Apoi traversăm şoseaua şi calea ferată îngustă, urmând drumul alb al carierei, pe care circulă basculante. De aici privim încolăcirile căii ferate înguste care urcă dinspre satul Sănduleşti, ce pare ascuns între dealuri, iar mai departe vedem panglica de asfalt a drumului naţional Turda—Cluj-Napoca. Dincolo de satul Copăceni, orizontul este închis de culmile domoale ale dealurilor din Câmpia Transilvaniei. Apoi, la obârşia pârâului Sănduleşti, intram în traseul marcat cu triunghi albastru, de unde pe la Fântânele ajungem la cabana Cheia Turzii.