Cutreierand prin natura pe traseul Duruitoarei(Ceahlau)

Staţiunea Durău – Poiana Viezuri – Cascada Duruitoarea – Poiana Săiuşului – cabana Dochia

* Marcaj: cruce roşie
* Diferenţă de nivel: 1020 m
* Timp de parcurs: 4h 30′ – 5h

Este un traseu istoric, făcând parte dintre primele şapte trasee marcate în Masivul Ceahlău. În anul 1936 este marcat cu semnul cruce roşie pe fond alb, semnul păstrându-se până în prezent. Această potecă a fost străbătură de Alexandru Vlahuţă, cel care ne-a lăsat o frumoasă descriere a acestei zone.
Staţiunea turistică Durău – pârtia de schi
Traseul turistic, denumit şi “traseul Duruitoarei”, începe în faţa hotelului “Bistriţa” din staţiunea Durău. După ce se traversează un pod de beton peste un pârâu mic, se coboară în “Poiana Cailor”. În această poiană este amenajată o pârtie unde iarna se poate practica schiul. Traseul continuă într-un urcuş uşor pe lângă liziera din stânga poienii, paralel cu o mică vale, după care se intră în pădure. Poienile şi marginile pădurii reprezintă importante locuri de adăpost pentru diferite animale.Din partea superioară a poienii se poate admira o imagine de ansamblu a staţiunii Durău, cabanele şi hotelurile din această staţiune oferind turiştilor condiţii optime de cazare şi masă. Poteca continuă paralel cu pârâul lui Bucur, prin pădurea de molid şi fag. Pe trunchiurile copacilor se pot vedea uneori diferite specii de ciocănitori.Traseul traversează şoseaua asfaltată dintre staţiunea Durău şi cabana Izvorul Muntelui, după care panta se accentuează uşor înainte de a ajunge la “Poiana Viezuri”. În poiană, la altitudinea de 1195 m, traseul se intersectează cu poteca turistică marcaj triunghi galben ce vine de la cabana Fântânele, unde se poate ajunge în mai puţin de o oră. Din această poiană, poteca se orientează spre sud-vest, continuând aproape pe curbă de nivel. După 15 minute, timp în care se trece printr-o zonă defrişată, se ajunge lângă un izvor de unde se vede spre nord Obcina Boiştea şi munţii Bistriţei. Poteca se strecoară anevoios printre blocuri mari de conglomerate desprinse din abrupturile Pietrei Ciobanului şi Toaca, cu foarte mult timp în urmă. Pe aceste stânci, datorită umezelii ridicate, au pus stăpânire muşchii, lichenii şi alte plante. Până în albia pârâului Rupturi se traversează descendent mai multe văi mici, iar pe malul drept al pârâului se intersectează traseul marcat cu cruce albastră. Ambele trasee continuă în amonte, printre bolovani şi copaci uscaţi. Din ce în ce mai puternic se aude zgomotul produs de cascada “Duruitoarea”. Aici a fost amenajat un loc de popas.Traseul continuă prin stânga cascadei, urmând o pantă abruptă. Poteca este amenajată cu scări şi balustrade de lemn. Datorită dificultăţilor acestei zone, traseul nu este recomandat turiştilor în anotimpul de iarnă. Din loc în loc pădurea de molid se răreşte, dând la iveală ţancuri din zona abruptă a Pietrei Ciobanului. După ce poteca îşi schimbă pentru puţin timp direcţia spre est, copacii se răresc şi se iese în “Poiana Scăiuş”. Poienile din jurul muntelui precum şi zona platoului central sunt locuri în care putem întâlni numeroase specii de plante rare. Depăşind această poiană pe la baza unui perete stâncos, poteca iese deasupra lui. Se urcă apoi pe piciorul de munte de sub Piatra Ciobanului, până într-un loc deschis de unde se vede valea pârâului Schit, Obcina Boiştea şi, mai departe, Munţii Bistriţei. Urcuşul devine tot mai dur. Se traversează “jgheabul Arinişului”, unde găsim amplasate câteva cabluri pentru siguranţă, după care se iese în “Poliţa Arinişului”. Un indicator ne informează că suntem la altitudinea de 1555 m.
Accesul spre zona platoului se face pe sub Piciorul Şchiop şi în aproximativ 10 minute se ajunge la marginea golului alpin. Se poate face un popas spre a se admira Piatra Ciobanului şi vârful Toaca. De la marginea golului alpin, poteca urcă în continuare până când se intersectează cu traseul din Curmătura Stănile, marcat cu bandă albastră. Se ajunge în curmătura Piciorul Şchiop, la altitudinea de 1765 m.
Poteca spre cabana Dochia trece pe lângă “Piatra Lăcrimată”. Efortul este răsplătit de imaginea oferită de vârful Toaca spre nord şi, atunci când este senin, spre sud se poate vedea în zare Hăşmaşul.