Ghe NICA-Blog: Monolitii de la Carnac

joi, 19 mai 2011

Monolitii de la Carnac

In Bretania franceza, la Carnac si la recenta descoperita asezare de la Montneuf, ansamblurile de sute de menhire sunt ordonate in siruri paralele, orientate pe axa mistica est-vest. Piatra e folosita intr-o structura magica, evident construita in contextul unei religii cosmice.
Pietrele au fost ridicate in timpul neoliticului, probabil in jur de 3.300 i.Hr., dar unele pot fi datate ca fiind vechi de 4.500 i.Hr.
Format din peste 3.000 de monoliti, ansamblul de la Carnac se intinde pe 12 kilometri de-a lungul coastei de vest a Frantei si sunt cea mai mare colectie de acest tip din lume.
Traditia locala sustine ca motivul pentru care stau in astfel de linii perfect drepte este faptul ca reprezinta de fapt o legiune romana transformata in piatra de Merlin sau Cornelius Saint.
Exista trei grupe majore de randuri de piatra – Ménec, Kermario si Kerlescan – care poate au format in trecut un singur grup, dar care ulterior au fost divizate si repartizate in alte scopuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;