Zeii egipteni
Timp de aproape 3000 de ani (3200-30 î.Hr) civilizaţia egipteană a înflorit într-un ţinut deşertic, în valea îngustă a apelor Nilului. Mitologia egipteană sau religia egipteană este numele dat unor serii de credinţe ale locuitorilor din Egiptul antic, înainte de apariţia creştismului şi islamului. Mitologia egipteană este mai veche şi diferită de mitologia romană şi mitologia greacă, ultimele două inspirându-se şi din ea.
În Egipt se obişnuia adorarea diferitelor divinităţi, unele sub forma umană, altele cu înfăţişare animală, altele hibride (om şi animal). Chiar şi corpurile cereşti puteau fi considerate divinităţi. O zeitate putea apărea în mai multe forme, manifestându-se sub mai multe aspecte ale ba (elementul care oferea zeilor capacitatea de a avea mai multe înfăţişări).
În Egiptul acelor vremuri, oraşele puternice erau reunite sub autoritatea Faraonului. Fiecare oraş, fiecare regiune avea un zeu protector. Însuşi Faraonul era considerat un zeu în viaţă. Totuşi, zeii cei mai importanţi erau cunoscuţi de toţi.
Ammon sau Amon-Ra, Tatăl şi Regele Zeilor
Iniţial a fost zeu obscur al vântului. Cultul său apare în Regatul Mijlociu şi se dezvoltă repede (mai ales în Regatul Nou), compunând o divinitate a aerului şi fecundităţii.
Cele două zeităţi Ammon (zeul taur al vântului) şi Ra (zeul soare) se contopesc într-o singură divinitate, Amon-Ra al cărui cult începe să ia amploare, astfel Amon-Ra devine cel mai puternic zeu egiptean. Ammon, “cel ascuns”, rege al zeilor, în principal în timpul dinastiei XI, a apărut pe inscripţiile incintelor funerare încă din timpul dinastiei V. Pentru ptolemeici el este asociat cu Zeus. Sub numele de Amun Kematef a fost una din cele opt divinităţi străvechi. Era un zeu creator, capabil să se readucă singur la viaţă. Nubienii îl venerau în mod special, considerând că a fost născut în Sudan. Ammon, sau Amon (confundat cu Ra din cauza numelui Amon-Ra), zeul suprem al preoţilor tebani şi venerat în oraşul Teba, era reprezentat cu un cap de berbec, sau ca un bărbat purtând o tiară cu pene.
Anubis, Zeul Ţinutului Sfânt, zeul ce ghida spiritele morţilor în lumea de dincolo
Anubis (găsit şi sub numele de Inpew, Yinepu sau Anpu) este numele zeului ce ghida spiritele morţilor în lumea de dincolo. Acesta este supranumit “Zeul Ţinutului Sfânt”. Deoarece egiptenii credeau că Valea morţiilor se află spre vest, aceştia îl denumesc de altfel şi Regele Vestului. Venerarea lui Anubis pare a exista din cele mai vechi timpuri ale Egiptului Antic, posibil chiar mai veche decât cea a lui Osiris acest fapt fiind confirmat de asocierea sa cu Ochiul lui Horus şi de către textele inscripţionate în mormântul faraonului Unas. În textele mormântului lui Unas se precizeată următoarele “Unas alăturându-se spiritelor, acestea trei fiind, Anubis, apoi Amenti şi apoi Osiris”. Ca protector al necropolelor, zeul apărea şi pe sigiliile care închideau porţile mormântului. Tot legat de tărâmul morţilor e şi rolul lui Anubis din timpul cântăririi sufletului. Zeul conducea ritualul în Sala celor Două Adevăruri. Aici trebuia să cântărească sufletul şi să vadă dacă e la fel de uşor ca statuia-imagine a zeiţei Maat. Lângă Anubis apărea şi Thot care îl asista, notând rezultatul cântăririi.
Anubis este deseori descris ca fiind un bărbat de culoare neagră cu cap de şacal sau ca fiind un şacal negru. Egiptologul Flinders Petrie consideră conceptul lui Anubis astfel: egiptenii observând şacalii pe lângă morminte, au asociat şacalul cu omul creându-l astfel pe zeu. Pentru a arăta importanţa sa în lumea morţilor, capul său era pictat cu negru, dar şi ca reprezentare a fertilităţii. Anubis era considerat pe lângă ghidul sufletelor decedaţilor ca fiind zeul îmbălsămării şi paznicul mormintelor.
Când egiptenii au început să îl venereze mai mult pe Osiris decât pe Anubis, acestuia i sau retras multe dintre muncile sale precum ghid al spiritelor sau paznicul morţilor, rămânând a fi zeul îmbălsămării. Când o înmormântare avea loc, preotul ce urma să mumifice decedatul purta o mască în formă de şacal, fiind astfel denumit “Supravegetorul misterelor” sau “hery seshta” simbolizând astfel întruparea zeului în preot. Anubis este fiul lui Nephthys şi Seth sau al lui Nephthys şi Osiris acest lucru fiind incert însă. Există de asemenea varianta în care acesta a fost dat în creştere de către Isis lui Osiris datorită posibilităţii uciderii sale de către Seth, soţul lui Isis. Egiptenii de asemenea credeau că Anubis avea o fiică numită Kebechet descrisă ca fiind un şarpe sau ştruţ. Aceasta era considerată zeiţa purificării şi prospeţimei. Kebechet îl ajuta pe tatăl său la îmbălsămări aducându-i apă sfântă pentru ca acesta să poată termina procesul de mumificare, pe lângă aceasta ea păzea corpul împotriva forţelor negative pentru ca sufletul ka să rămână proaspăt. Soţia lui Anubis pare a fi Anput deoarece deasupra capului are şacalul deasupra casei sale. Aceasta este posibil să fie şi mama lui Kebechet.
Apis, zeu al fecundităţii
În mitologia egipteană, Apis a fost un zeu din Memfis, asociat cu Ptah pentru celebrarea unui cult al fecundităţii. Apis este reprezentat printr-un taur alb cu pete negre.
Apophis, zeul egiptean antic al răului şi distrugerii
Apophis (cunoscut şi ca Apep sau Distrugătorul) era spiritul antic al răului şi distrugerii, zeul demon-şarpe în mitologia egipteană, care locuia în întunericul etern. Zilnic, aştepta să distrugă Barca Solară a lui Ra care plutea deasupra cerurilor. Rolul primordial al lui Ra era să-l învingă pe Apophis şi să-l oprească de la distrugerea bărcii. Uneori, Apophis reuşea să învingă, iar lumea se cufunda în întuneric (eclipsă solară). Dar Ra şi însoţitorul său, Mehen, despicau pântecele lui Apophis permiţând Bărcii Solare să scape. Apophis comanda o armată de demoni care distrugeau omenirea. Oamenii puteau învinge aceşti demoni doar dacă îşi puneau credinţa în zeii luminii.
Atum, zeul creator
Atum este totul, autocreatorul şi sursa tuturor în mitologia egipteană, preexistă din el însuşi viaţa masculină – Ankh şi justiţia, adevărul feminin – Ma’at. Prin spirit sau prin masturbare el creează aerul curat, răsuflarea, Shu şi pe Tefnut, sora şi soţia sa, umezeala. Din ei apare pământul Geb şi sora şi soţia lui, Nut, cerul. Geb şi Nut sunt despărţiţi de Shu. Din pământ şi cer se nasc Osiris, Isis, Nefertum şi Seth. Atum este zeul creator al Heliopolisului. El poartă coroană dublă, simbolul Egiptului de Sus şi Egiptului de Jos, iar imaginea sa este asociată cu leul, taurul, şopârla, şarpele sau scarabeul.
Bastet, zeiţa lunii şi a fecundităţii
În mitologia egipteană, Bastet a fost zeiţa lunii şi a fecundităţii, ocrotitoarea femeilor gravide, şi zeiţa felinelor, reprezentată fie într-o formă hieratică, de femeie cu cap de leoaică, fie popular, ca o femeie cu cap de pisică, sau numai ca un cap de pisică (pisica sălbatică a fost venerată în Egipt sub dinastia a II-a, în jurul anului 3000 î.Hr.). Bastet a fost sora lui Ra, uneori considerată şi soţia acestuia, alteori, fiica lui. În unele variante este considerată sora zeiţei Isis. Bastet mai era şi zeiţa ocrotitoare a pisicilor. În Valea Regilor s-au găsit mii de mumii de pisici, dar arheologii nu le-au dat importanţa. În Egiptul Antic, oricine ucidea o pisică, primea pedeapsa capitală.
Bes, ocrotitorul familiilor şi al oamenilor contra duhurilor rele şi animalelor periculoase
În mitologia egipteană Bes era un zeu foarte urât, însă binefăcător, reprezentat ca un pitic care se schimonoseşte (cap mare, trup uniform, ochi bulbucaţi, limba scoasă, barbă de câlţi şi pe corp piele de leu şi pene de pasăre).
Geb, un zeu antropomorf, personificând Pământul
Geb, fiul zeiţei Tefnut şi al zeului atmosferic Shu, e despărţit violent de către tatăl său, de soţia sa Nut (zeiţa cerului), cu care a avut patru copii: Osiris, Isis, Seth şi Nephthys. În unele imagini, trupul său este acoperit de pete verzi (vegetaţie). După un mit heliopolitan a fost primul rege de pe pământ (din dinastia regilor).
Hathor, zeiţa feminităţii, dragostei, a familiilor şi a recoltelor
Hathor era o zeiţa celesta şi conform unui mit, ea s-a născut în acelaşi moment în care Ra a devenit zeul Soare. Hathor era reprezentată şezând lângă Ra în barca solară. Ea era şi protectoarea dragostei, a muzicii şi a dansului, fiind venerată de artişti. Uneori aceasta era asociată cu Sekmet, zeiţa răzbunării, întruchipată ca fiind o femeie cu cap de leu. Alteori, Hathor este identificată cu zeiţa cerului, a soarelui, a lunii, a fertilităţii şi a agriculturii. Hathor era şi zeiţa bucuriei, maternităţii şi iubirii. Era considerată a fi protectoarea femeilor însărcinate. Dar Hathor a fost prin excelenţă, patroana tuturor femeilor, indiferent de statutul lor. Ca zeiţă a fertilităţii, era asociată şi pusă în legătură cu revarsările Nilului. Mai târziu, când cultul osirian a câştigat mai multă popularitate şi mai mulţi adepţi, rolul său s-a schimbat. Conform noului statut, Hathor primea decedaţii în lumea de jos, oferind sufletelor apă şi hrană. În perioada târzie, femeile decedate erau identificate cu Hathor, aşa cum bărbaţii decedaţi erau identificaţi cu Osiris.
Ca mod de reprezentare, la început, Hathor era adorată în forma unei bovine. Mai târziu, este reprezentată ca o femeie cu cap de vacă şi în final cu un cap uman, deşi uneori este reprezentată cu urechi şi coarne similare cu cele ale bovinelor. Reprezentarea cea mai întâlnită este aceea în care Hathor are două coarne cu discul lunar în mijloc.Templele dedicate lui Hathor prezintă o particularitate: capitelurile cu capul zeiţei cu urechi de vacă, animalul său sacru. Sunt deci considerate „capiteluri hathorice”, pe care le găsim în temple ca Deir el-Bahri şi Abu Simbel.
Heket, zeiţa-broască a naşterii, a creaţiei şi a fertilităţii
Puterile dătătoare de viaţă a lui Heket au făcut ca ea să fie adoptată ca o zeiţă binevoitoare, demnă de a-l însoţi pe Osiris, în al cărui templu de la Abydos ea primeşte vin de la regele Seti I (dinastia a XIX-a) şi este denumită „Stăpână a celor Două Ţări”. La Qus, în Egiptul de Sus, există ruinele unui templu închinat lui Hekhet, unde zeiţa este considerată soţia lui Haroeris.
Hnum, divinitate primordială, creatorul zeilor, a făurit şi omul pe o roată de olărit
Hnum, Khnum sau Khnemu, divinitate primordială din mitologia egipteană. Traducerea numelui său este “a crea”. Khnum stăpân al apelor reci, este considerat creatorul tuturor lucrurilor care au fost, sunt şi vor fi. A creat toţi zeii şi a făurit omul pe o roată de olărit şi este considerat ca fiind primul care a domesticit berbecul. Imaginea sa este în strânsă legătură cu revărsarea anuală a Nilului şi cu pământul fertil, care simbolizează renaşterea. Este reprezentat ca un om cu cap de berbec. Consoarta sa este Menhyt. La Esna este considerat creatorul universului. Lui i se aduceau ofrande pe timpuri de foamete datorate inundaţiilor produse de Nil.
Horus, zeu protector al Egiptului şi al faraonului
Horus este fiul lui Isis şi al lui Osiris, şi este reprezentat cu un cap de şoim. Horus a fost născut de zeiţa Isis, după ce ea a adunat toate părţile dezmembrate ale corpului soţul ei ucis, Osiris, cu excepţia penisului, care a fost aruncat în Nil şi mâncat de un peşte. Ea şi-a utilizat puterile magice pentru a-l reînvia pe Osiris şi a creat adorarea unui falus de aur, pentru a-l concepe pe fiul ei. Într-o altă versiune a poveştii, Isis a rămas însărcinată cu ajutorul focului divin. Odată ce Isis ştia că este însărcinată cu Horus, ea a fugit în mlaştinile din Delta Nilului ca să se ascundă de fratele ei Seth, cel care l-a ucis pe Osiris din gelozie şi care vroia să-l omoare şi pe fiul lor. Astfel Isis a născut un fiu divin, pe Horus. În epocile timpurii, Horus a fost adorat vreme îndelungată ca zeu al libertăţii spaţiilor aeriene; devenit mai târziu Zeul-soare, începe să fie socotit domnitor peste cer şi aştri; apoi ajunge protectorul personal al faraonului sau chiar se confundă cu faraonul însuşi. Recunoscut ca zeu suprem, acesta a fost considerat „Marele Zeu”. Pentru egipteni faraonul era Horus, şoimul ceresc ai cărui ochi reprezentau soarele şi luna. Egiptenii venerau şoimii pentru maiestuozitatea, forţa şi capacitatea de a zbura la mari înălţimi. Ochiul lui Horus (anterior numit Wadjet sau Udjat), este un simbol antic egiptean, de protecţie şi de putere regală. Acest simbol sacru se regăseşte pe aproape toate operele de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator.
Imhotep, om zeificat, arhitect regal, a construit prima piramidă (în trepte)
Imhotep a fost o persoană despre care multă vreme istoricii s-au întrebat dacă a fost reală sau este un zeu. În urma cercetărilor arheologice s-a descoperit că Imhotep a existat cu adevărat. A fost arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser(Zoser) şi a construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah, până la el regii fiind îngropaţi în mastabe, uriaşe ridicături facute din cărămizi de lut.
Graţie talentelor sale multiple, nu doar a ajuns pe culmile puterii, dar a şi rămas în istorie drept primul arhitect din lume, pionier al medicinei, poet şi astrolog, fiind considerat primul geniu al planetei. Deşi se cunosc atât de multe lucruri despre ceea ce a făcut în timpul vieţii sale, datele sale biografice sunt extrem de controversate.
Deşi avea un rang înalt, Imhotep este descris ca un om modest, înfăţişat cel mai adesea ca un scrib aşezat pe un scaun simplu, fără bijuterii sau haine somptuoase, ţinând un papirus pe genunchi. După dispariţia lui (căci nu i s-a găsit mormântul şi nu există vreo înregistrare scrisă a morţii sale), a fost zeificat graţie numeroaselor cunoştinţe pe care le-a adus egiptenilor (printre care şi în medicină). Este considerat echivalentul aproximativ al lui Asclepios/Esculap, din mitologiile greacă/romană.
Arta construirii piramidelor al cărei inovator a fost Imhotep a continuat şi s-a dezvoltat, atingând culmile perfecţiunii o dată cu Marea Piramidă a lui Keops, dar ulterior s-a renunţat la aceste monumente funerare, faraonii fiind înmormântaţi apoi în cripte săpate în piatră, în Valea Regilor.
Isis, zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei
În mitologia egipteană, Isis este zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale şi fidelităţii femeii faţă de soţ. Soţia şi sora a lui Osiris, fiica zeilor Geb şi Nut şi mama lui Horus, Isis este una din principalele divinităţi venerate de vechii egipteni. Ea aparţine Eneadei de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor. Numele ei s-ar putea traduce prin “Regina tronului”, ea fiind chiar o personificare a tronului faraonului şi a puterii regale. Cu toate acestea, hieroglifa ei însemna la început “muritoare” şi e posibil ca zeiţa să fie o sinteză a mai multor regine egiptene deificate.
Originile zeiţei Isis sunt necunoscute, deşi se crede că ar proveni de la egiptenii din Delta Nilului. Spre deosebire de celelalte zeităţi egiptene, Isis nu are un cult centralizat într-o zonă anume. Prima menţiune a zeiţei a apărut în timpul celei de-a Cincea Dinastie a Egiptului atunci când primele texte literare sunt găsite, dar cultul ei devine proeminent în istoria Egiptului Antic mai târziu, când Isis începe să absoarbă elemente de la alte zeiţe din Orient. În cele din urmă, în perioada elenistă, cultul lui Isis s-a răspândit peste graniţele Egiptului către Orientul Mijlociu şi Europa. Se mai poate ca Isis să fi fost o fecioară numită Io, care a fost răpită de soţia lui Zeus, Hera şi trecând prin multe peripeţii, aceasta a ajuns în Egipt, unde s-a căsătorit cu regele Osiris. După un mit circulând în Regatul Nou (1580-1100 î.C.) Isis a izbutit să afle numele secret a lui Ra, dobândind astfel puteri nemărginite asupra universului.
În artă, Isis este înfăţişată ca o femeie îmbrăcată cu o rochie lungă şi încoronată cu semnul hieroglific pentru tron. Uneori ea ţine un lotus. Isis apare câteodată şi cu nişte aripi desfăcute deasupra şi în jurul lui Osiris, ca şi cum ar vrea să îi încălzească şi să îi protejeze trupul. Din acest punct de vedere, Isis se aseamnănă foarte bine cu zeiţa Maàt, diferenţa fiind că Maàt poartă pe cap o pană de struţ, iar Isis simbolul tronului regal. După asimilarea lui Hathor, podoaba capului se schimbă coroana fiind înlocuită cu două coarne de vacă între care se află discul solar. Isis este astfel uneori simbolizată de o vacă sau de capul unei vaci. De multe ori, Isis apare împreună cu fiul ei, Horus sau, sub formă de uliu, deasupra corpului lui Osiris. Fiind şi o zeiţă a cerului, Isis este reprezentată stând pe o jumătate din lună, simbol al luminii nocturne.
Isis ţine în mână simbolul vieţii, ankh, dar poate avea şi unul din obiectele specifice zeiţei Hathor, cum ar fi sistrum-ul sacru (un fel de instrument muzical) şi colierul menat aducător de belşug şi fertilitate.
Maat, zeiţa adevărului, a dreptăţii şi a armoniei cosmice
Zeiţa Dreptăţii era înfăţişată sub chipul unei femei cu o pană de struţ. În mitologia egipteană, Maàt era zeiţa adevărului, a dreptăţii şi a armoniei cosmice, personificarea ordinii divine. Considerată fiica lui Ra, zeul Soare, Maat apărea în spatele tatălui său în barca ce îi purta în fiecare noapte în lumea de dincolo. Avea de asemenea un rol major în cultul funerar şi în judecarea decedatului la Curtea Dreptăţii dominată de Osiris. Se spune că, obişnuia să pună o pană în balanţă cu inima decedatului. Dacă acesta trăise conform legilor zeitei Maat, inima era uşoara şi nu atârna în balanţă. Dacă decedatul nu trăise în adevar şi armonie, pe placul zeiţei Maat, balanţa se înclina în defavoarea lui. Inima sa urma să fie devorată de o fiinţă malefică monstruoasă – Ammut. Maat este reprezentată ca o femeie care poartă în păr pene ale adevărului. În unele reprezentări ea este îngenuncheată cu braţele larg deschise precum nişte aripi. În perioada Noului Regat, faraonii au început să încorporeze numele zeiţei Maat titlului lor şi să susţină că viaţa lor se desfăşoară conform regulilor zeiţei Maat.
Fiind personificarea justiţiei şi responsabila ordinii din Univers, Maat a fost considerată protectoarea judecătorilor. Pentru a fi în stare să-şi exercite datoria în mod demn judecătorii purtau la gât o amuletă a acestei divinităţi.
Min, zeul fertilităţii masculine, protector al minelor şi al agriculturii
Min apare încă din perioada predinastică. Uneori este considerat fiul lui Isis, alteori consortul ei şi tatăl lui Horus. În cinstea lui erau ţinute festivaluri, pentru a asigura potenţa masculină. Grecii l-au asociat cu Pan.
Neith, zeiţa creatoare a lumii, mama zeului soare
Neith sau Nekhbet este zeiţa creatoare a lumii conform textelor gravate în templul din Esna. Ea este mama zeului soare şi poartă pe cap coroana Egiptului de Sus. În mitologia egipteană, Nekhbet (cunoscută şi sub numele de Nechbet sau Nekhebit) a fost zeiţa ocrotitoare a oraşului Nekheb. În decursul timpului ea a devenit zeiţa protectoare a întregului Egipt de Sus şi una din cele două zeităţi protectoare ale Egiptului (după unificarea acestuia). Preotesele zeiţei Nekhbet se numeau muu (mame) şi purtau robe făcute din pene de vultur.
Nephthys, zeiţa protectoare a morţilor
Nephthys, era soţia lui Seth, mama lui Anubis, sora lui Isis şi Osiris, protectoare a morţilor şi a zeului cu cap de babuin Hapy. Cei morţi trebuie să scape de bandajele cu care au fost mumificaţi (părul ei) pentru a ajunge la viaţa de apoi. Originală din Heliopolis, nu a avut temple dedicate exclusiv ei, dar stă alături de Isis şi de Osiris la Ultima Judecată. A fost de asemeni asociată cu zeiţa Anuket. Deşi soţie a zeului demonic Seth, în lupta lui fratricidă, Nephtys este mereu de partea victimei (Osiris). În această împrejurare, neavând copii de la soţ, îşi arată nestăpânita dorinţă de a avea un copil de la Osiris; de aceea, fie că îl îmbată, fie că se deghizează ca Isis (cu care era geamănă), zeiţa reuşeşte să îşi împlinească dorinţa şi astfel îl naşte pe Anubis. De frica răzbunării lui Seth, îşi părăseşte copilul imediat după naştere, acesta fiind adoptat de Isis. Nephtys a fost adorată în special în perioada heliopolitană, însă în rest rămâne o prezenţă mitologică enigmatică.
Nun, zeul apelor
Nun este numit „Tatăl zeilor”, dar acest titlu subliniază doar vechimea sa necontestată ca element al cosmosului egiptean – ca importanţă el este depăşit de zeul-soare creator Atum. Nun are o existenţă continuă, neafectată de mitologie sau evenimente, şi nu participă la ritualurile religioase, neavând temple sau cler propriu. În reprezentările sale pe pereţii mormintelor sau în papirusurile religioase, braţele lui Nun împing soarele pe orizont, în cea de-a douăsprezecea oră a nopţii, pentru a-şi începe călătoria în barca zilei (vezi Khepri şi Ra). Lacurile sacre din incinta templelor (de pildă la Karnak sau Dendera) simbolizau apele primordiale, ceea ce mărea funcţia practică în abluţiunile clerului. Deşi nu este supus ordinii cosmice (Maàt), haosul de apă al lui Nun este considerat benefic. Amenhotep III a construit la Theba un bazin care l-a încântat pe zeul Nun (adică apa lacului). Uneori, zeul poate reprezenta Nilul, ca într-un imn către Khnum unde se spune că oamenii şi zeii se ospătează cu peştii lui Nun.
Nut, zeiţa cerului
Nut (sau Nuit) era zeiţa cerului în mitologia egipteană, fiind fiica lui Shu şi a lui Tefnut, sora şi soţia lui Geb, mama lui Isis, Osiris, Seth şi Nephthys. Grecii l-au considerat şi pe Horus ca fiind fiul ei. Aşa cum soarele apare pe cer în fiecare zi, Nut a fost asociată cu renaşterea. A fost blestemată de Ra să nu poată naşte 360 de zile pe an, dar Thot a intervenit şi a adăugat anului încă 5 zile.
Osiris, zeul vieţii de apoi, al lumii de dincolo şi al morţilor
Osiris a fost un rege legendar al Egiptului, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu care îşi guverna ţara. Seth, fratele său, a fost gelos pe el şi i-a întins o cursă, reuşind să-l asasineze. Soţia lui Osiris, zeiţa Isis, reuşeşte să rămână însărcinată cu Osiris mort. După ce l-a îngropat pe Osiris, Isis se refugiază în delta Nilului; acolo îl aduce pe lume pe Horus, care, ajuns adult, îşi face recunoscute drepturile în faţa zeilor Enneadei şi îl atacă pe Seth. Horus îl va învinge pe Seth în luptă, dar îşi va pierde un ochi, pe care i-l oferă lui Osiris care astfel îşi recapătă viaţa. Seth va fi condamnat de zei să-şi poarte propria victimă (fiind transformat în barca ce-l transportă pe Osiris, pe Nil). Astfel, Osiris devine un exemplu pentru toţi cei care vor să înfrângă moartea. Cultul său a fost răspândit în Noul Regat, perioadă în care a devenit divinitatea principală a panteonului. Deoarece se crede că Osiris a avut un trecut regal, el este înfăţişat cu un sceptru legat şi cu bici. Sanctuarul său principal se găsea în Abydos, în Egiptul de Sus. Osiris fiind judecătorul morţilor, conducea judecata sufletului, petrecută în Sala celor Două Adevăruri.
Ptah, patronul spiritual al meşteşugarilor, zeu creator, treptat devine o zeitate funerară
Ptah e zeul care a creat lumea, de aceea a fost numit Ptah Ta-Tenen, adică zeul care are legătura cu pământul. Patronul spiritual al meşteşugarilor, se extinde în a fi zeu creator, lumea născându-se din gândurile şi cuvintele lui. Zeul Ptah era reprezentat ca un om cu aspect de mumie. Şi Ptah a fost asociat altor divinităţi. Zeul a primit aspect de şoim şi a început să fie asemănat cu zeul morţilor, Sokar. Aşa a fost creat zeul Ptah-Sokar. Începând cu perioada Noului Regat a fost asemănat cu Osiris şi aşa a devenit zeul Ptah-Sokar-Osiris, judecătorul morţilor. S-a sugerat că prin grecizarea numelui templului său, Hwt-ka-Ptah în Aiguptos a deviat numele actual al ţării, Egipt.
Ra, personificarea soarelui, cel mai puternic din toţi zeii
Ra este un zeu egiptean reprezentând o personificare a soarelui, fiind cel mai puternic din toţi zeii. Era venerat la Heliopolis (Cetatea Soarelui). Reprezentarea obişnuită era a unui om cu un cap de şoim şi cu un disc solar deasupra capului. Călătorea prin lumea subterană în fiecare noapte în nava sa, şi era protejat Mehen. Se spune că atunci când Ra sfârşea călătoria subterană soarele răsărea din nou pe cer, dar Seth, stăpân al deşertului, trimitea mereu un şarpe care să împiedice acest fapt. Simbolurile lui Ra sunt discul şi cercul cu un punct înăuntru.
Sekhmet, zeiţa leoaică, luptătoare, protectoare a faraonului, creatoarea deşertului
Zeiţa Sekhmet a fost iniţial zeiţa luptătoare a Egiptului de Sus. Sekhmet, „Cea puternică” este întruchiparea puterii zeităţii feminine. Soţia lui Ptah, mama lui Nefertem, fiica lui Ra, era respiraţia de foc a Ochiului lui Ra. Unii faraoni din perioada dinastică timpurie erau consideraţi a fi concepuţi de Sekhmet. Mitologia tebană o asimilează laturii agresive a zeiţei Mut. Ea este descrisă ca având trăsături de leu, cel mai crud prădător cunoscut de către egipteni. Se spunea că respiraţia ei a creat deşertul. Ea a fost văzută ca protectoare a faraonului, ea fiind cea care îl ghida în război. Sakhmet era reprezentată cu un disc solar şi un uraeus, în forma unei leoaice sau unei femei cu cap de leoaică. Sekhmet simboliza flăcările solare. Funcţia ei era de a distruge duşmanii zeului Ra.
Seth, zeu malefic, stăpân al deşertului şi al dezordinii
Seth (scris şi Sutekh, Setesh, Seteh, Seti), este cunoscut drept fiu al lui Geb şi al lui Nut, fratele lui Isis, Nephthys şi Osiris, este un zeu malefic, stăpân al deşertului, reprezentat cu trup de ogar cu coada despicată şi cu botul prelung.
La început a fost considerat constructor de cetăţi, apoi zeul viguros al violenţei, răului şi dezordinii, iar la un moment dat şi zeu al războiului (grecii îl identificau cu Typhon). Seth dorea mult să conducă Egiptul şi s-a luptat cu fratele său Osiris. L-a înecat în Nil şi i-a tăiat corpul în mii de bucăţele şi le-a aruncat în Egipt. Isis a adunat toate bucăţile soţului ei şi l-a mumificat ca sa treacă în viaţa de apoi. Fiul lui Osiris, Horus s-a luptat cu Seth ca să-şi răzbune tatăl. În timpul luptei, Seth a luat forma unui hipopotam şi l-a atacat pe Horus, dar acesta l-a nimerit în inimă cu săgeata şi l-a omorât, răzbunându-şi tatăl. Înfrânt de Isis şi de fiul său, zeul şoim Horus, Seth devine un spirit liber, un hoinar pe pământ şi, după exilul său forţat, zeul singurătăţii pustii. Ca şi o răzbunare pentru această înfrângere Seth îl trimite pe Apofis în fiecare să-l împiedice pe Ra să termine călătoria nocturnă a Soarelui. Pentru că dacă soarele nu străluceşte pe cer, Seth poate ieşi la suprafaţa.
Cultul lui Osiris s-a folosit de această înfrângere pentru a-i discredita pe adepţii lui Seth care acum este considerat fratele diabolic. Povestea susţine că Seth a fost rău de la naştere, când a sfâşiat pântecul mamei sale. Egiptenii antici credeau despre el că reprezintă diavolul. Seth, după anumite legende este înfăţişat ca fiind zeul morţilor.
Sobek, zeul apelor, al inundaţiilor, cel care irigă câmpurile, al fertilităţii
Sobek este fiul zeiţei apelor Neith, statutul său de zeu al apei şi al inundaţiei au făcut să fie venerat în toată delta Nilului, la Fayum şi, mai ales, la Kom Ombo (unde era sanctuarul principal), unde o avea ca soţie pe Hathor. El este înfăţişat cu corp de om, cap de crocodil şi coroană cu coarne răsucite, pene şi uraeus. Conform unor legende, era creatorul lumii, ieşit din apele haosului sau Nun. Fiind crocodil el era un zeu pozitiv dar şi negativ. În textele sarcofagelor crocodilul apare ca demon a lumii de apoi, care trebuia distrus. Fiind stăpânul apelor, zeul care irigă câmpurile, este asociat şi fertilităţii. Cultul zeului Sobek era localizat în Kom Ombo şi Shedyet (mai târziu numit Crocodilopolis) în regiunea Fayum. Templele conţineau bazine cu crocodili şi multe mumii ale acestora. Regii i-au luat numele, iar mai târziu a devenit Sobek-Ra. A fost asociat de greci zeului Helios.
Shu, zeu al aerului şi al răsăritului
Shu, în mitologia egipteană era Cel care răsare. El separă cerul de pământ şi aducea soarele la viaţă în fiecare dimineaţă, iar noaptea îl păzeşte. Shu are formă umană, cu o pană (hieroglifa numelui său) pe cap şi cu braţele ridicate, sprijinindu-o pe zeiţa-cer Nut, pe care el o ţine despărţită de soţul ei, zeul-pământ Geb. El este una dintre cele două prime zeităţi create de Atum. S-a născut la fel ca şi soţia-soră a sa, Tefnut, din sămânţa lui Atum; ca o explicaţie alternativă care implică un joc de cuvinte, Shu a apărut din mucusul pe care Atum l-a strănutat din nările sale.
În Textele Piramidelor, oasele lui Shu, probabil norii, sunt folosite de către rege pentru a urca la cer. Lacurile lui Shu (poate ceaţa ce se adună deasupra Nilului) îl purifică pe monarh. Shu ca zeu al luminii solare este atestat pentru prima oară în Regatul Vechi, când era responsabil cu aducerea la viaţă în fiecare zi a lui Ra şi a regelui.
În Lumea de Dincolo, Shu este un zeu periculos care aduce o bandă de călăi şi al cărui butuc de tăiere constituie un mare pericol pentru cel decedat. Dar el poate fi şi un protector împotriva zeului-şarpe distrugător Apophis. În mod similar pe pământ, puterea otrăvurilor lui Shu este invocată în descântece pentru a putea îndepărta ameninţarea îndreptată asupra organelor interne ale unei persoane de către Akhu sau Samana (demoni răuvoitori originari din Orientul Mijlociu).
Tefnut, zeiţa umezelii şi a aerului cald şi umed
Este imaginată ca fiind o femeie culcată pe orizontală, despărţind atmosfera de Pământ. Câteodată este imaginată ajutându-şi soţul Shu să o “ridice” pe Nut (zeiţa cerului). Alături de fratele şi soţul ei Shu, Tefnut a fost prima zeitate creată de Atum prin masturbare. Ulterior, Atum a fost asociat cu Ra, astfel Ra devenind tatăl lui Tefnut. Conform unui mit, Tefnut s-a înfuriat pe tatăl ei Ra şi a fugit din Nubia, o zonă din sudul Egiptului şi nordul Sudanului. Doar zeul Thot a reuşit să o convingă se se întoarcă. Alte imagini ale zeiţei Tefnut fac referire la o femeie care poartă discul solar înconjurat de două cobre.
Thot, zeu al cifrelor, inventator al scrisului
Thot era zeul scrierii, ştiinţei, aritmeticii, al limbii şi stăpânul cuvintelor divine. Era reprezentat ca un bărbat cu cap de ibis sau de babuin. În general el era simbolul înţelepciunii. Lui Thot i-a fost atribuită ca soră zeiţa Sesat, “stăpâna cărţilor”. În mitologia heliopolitană este considerat şi “inima lui Ra”, personificând deci cunoaşterea divină şi esenţa gândirii creatoare, care transmite cuvântului forţa adevărului, puterea de a crea realitatea. Este gardianul morţilor şi intermediarul lor în faţa zeilor. A fost asociat de greci zeului Hermes.
Dupa:interferente.ro
Timp de aproape 3000 de ani (3200-30 î.Hr) civilizaţia egipteană a înflorit într-un ţinut deşertic, în valea îngustă a apelor Nilului. Mitologia egipteană sau religia egipteană este numele dat unor serii de credinţe ale locuitorilor din Egiptul antic, înainte de apariţia creştismului şi islamului. Mitologia egipteană este mai veche şi diferită de mitologia romană şi mitologia greacă, ultimele două inspirându-se şi din ea.
În Egipt se obişnuia adorarea diferitelor divinităţi, unele sub forma umană, altele cu înfăţişare animală, altele hibride (om şi animal). Chiar şi corpurile cereşti puteau fi considerate divinităţi. O zeitate putea apărea în mai multe forme, manifestându-se sub mai multe aspecte ale ba (elementul care oferea zeilor capacitatea de a avea mai multe înfăţişări).
În Egiptul acelor vremuri, oraşele puternice erau reunite sub autoritatea Faraonului. Fiecare oraş, fiecare regiune avea un zeu protector. Însuşi Faraonul era considerat un zeu în viaţă. Totuşi, zeii cei mai importanţi erau cunoscuţi de toţi.
Ammon sau Amon-Ra, Tatăl şi Regele Zeilor
Iniţial a fost zeu obscur al vântului. Cultul său apare în Regatul Mijlociu şi se dezvoltă repede (mai ales în Regatul Nou), compunând o divinitate a aerului şi fecundităţii.
Cele două zeităţi Ammon (zeul taur al vântului) şi Ra (zeul soare) se contopesc într-o singură divinitate, Amon-Ra al cărui cult începe să ia amploare, astfel Amon-Ra devine cel mai puternic zeu egiptean. Ammon, “cel ascuns”, rege al zeilor, în principal în timpul dinastiei XI, a apărut pe inscripţiile incintelor funerare încă din timpul dinastiei V. Pentru ptolemeici el este asociat cu Zeus. Sub numele de Amun Kematef a fost una din cele opt divinităţi străvechi. Era un zeu creator, capabil să se readucă singur la viaţă. Nubienii îl venerau în mod special, considerând că a fost născut în Sudan. Ammon, sau Amon (confundat cu Ra din cauza numelui Amon-Ra), zeul suprem al preoţilor tebani şi venerat în oraşul Teba, era reprezentat cu un cap de berbec, sau ca un bărbat purtând o tiară cu pene.
Anubis, Zeul Ţinutului Sfânt, zeul ce ghida spiritele morţilor în lumea de dincolo
Anubis (găsit şi sub numele de Inpew, Yinepu sau Anpu) este numele zeului ce ghida spiritele morţilor în lumea de dincolo. Acesta este supranumit “Zeul Ţinutului Sfânt”. Deoarece egiptenii credeau că Valea morţiilor se află spre vest, aceştia îl denumesc de altfel şi Regele Vestului. Venerarea lui Anubis pare a exista din cele mai vechi timpuri ale Egiptului Antic, posibil chiar mai veche decât cea a lui Osiris acest fapt fiind confirmat de asocierea sa cu Ochiul lui Horus şi de către textele inscripţionate în mormântul faraonului Unas. În textele mormântului lui Unas se precizeată următoarele “Unas alăturându-se spiritelor, acestea trei fiind, Anubis, apoi Amenti şi apoi Osiris”. Ca protector al necropolelor, zeul apărea şi pe sigiliile care închideau porţile mormântului. Tot legat de tărâmul morţilor e şi rolul lui Anubis din timpul cântăririi sufletului. Zeul conducea ritualul în Sala celor Două Adevăruri. Aici trebuia să cântărească sufletul şi să vadă dacă e la fel de uşor ca statuia-imagine a zeiţei Maat. Lângă Anubis apărea şi Thot care îl asista, notând rezultatul cântăririi.
Anubis este deseori descris ca fiind un bărbat de culoare neagră cu cap de şacal sau ca fiind un şacal negru. Egiptologul Flinders Petrie consideră conceptul lui Anubis astfel: egiptenii observând şacalii pe lângă morminte, au asociat şacalul cu omul creându-l astfel pe zeu. Pentru a arăta importanţa sa în lumea morţilor, capul său era pictat cu negru, dar şi ca reprezentare a fertilităţii. Anubis era considerat pe lângă ghidul sufletelor decedaţilor ca fiind zeul îmbălsămării şi paznicul mormintelor.
Când egiptenii au început să îl venereze mai mult pe Osiris decât pe Anubis, acestuia i sau retras multe dintre muncile sale precum ghid al spiritelor sau paznicul morţilor, rămânând a fi zeul îmbălsămării. Când o înmormântare avea loc, preotul ce urma să mumifice decedatul purta o mască în formă de şacal, fiind astfel denumit “Supravegetorul misterelor” sau “hery seshta” simbolizând astfel întruparea zeului în preot. Anubis este fiul lui Nephthys şi Seth sau al lui Nephthys şi Osiris acest lucru fiind incert însă. Există de asemenea varianta în care acesta a fost dat în creştere de către Isis lui Osiris datorită posibilităţii uciderii sale de către Seth, soţul lui Isis. Egiptenii de asemenea credeau că Anubis avea o fiică numită Kebechet descrisă ca fiind un şarpe sau ştruţ. Aceasta era considerată zeiţa purificării şi prospeţimei. Kebechet îl ajuta pe tatăl său la îmbălsămări aducându-i apă sfântă pentru ca acesta să poată termina procesul de mumificare, pe lângă aceasta ea păzea corpul împotriva forţelor negative pentru ca sufletul ka să rămână proaspăt. Soţia lui Anubis pare a fi Anput deoarece deasupra capului are şacalul deasupra casei sale. Aceasta este posibil să fie şi mama lui Kebechet.
Apis, zeu al fecundităţii
În mitologia egipteană, Apis a fost un zeu din Memfis, asociat cu Ptah pentru celebrarea unui cult al fecundităţii. Apis este reprezentat printr-un taur alb cu pete negre.
Apophis, zeul egiptean antic al răului şi distrugerii
Apophis (cunoscut şi ca Apep sau Distrugătorul) era spiritul antic al răului şi distrugerii, zeul demon-şarpe în mitologia egipteană, care locuia în întunericul etern. Zilnic, aştepta să distrugă Barca Solară a lui Ra care plutea deasupra cerurilor. Rolul primordial al lui Ra era să-l învingă pe Apophis şi să-l oprească de la distrugerea bărcii. Uneori, Apophis reuşea să învingă, iar lumea se cufunda în întuneric (eclipsă solară). Dar Ra şi însoţitorul său, Mehen, despicau pântecele lui Apophis permiţând Bărcii Solare să scape. Apophis comanda o armată de demoni care distrugeau omenirea. Oamenii puteau învinge aceşti demoni doar dacă îşi puneau credinţa în zeii luminii.
Atum, zeul creator
Atum este totul, autocreatorul şi sursa tuturor în mitologia egipteană, preexistă din el însuşi viaţa masculină – Ankh şi justiţia, adevărul feminin – Ma’at. Prin spirit sau prin masturbare el creează aerul curat, răsuflarea, Shu şi pe Tefnut, sora şi soţia sa, umezeala. Din ei apare pământul Geb şi sora şi soţia lui, Nut, cerul. Geb şi Nut sunt despărţiţi de Shu. Din pământ şi cer se nasc Osiris, Isis, Nefertum şi Seth. Atum este zeul creator al Heliopolisului. El poartă coroană dublă, simbolul Egiptului de Sus şi Egiptului de Jos, iar imaginea sa este asociată cu leul, taurul, şopârla, şarpele sau scarabeul.
Bastet, zeiţa lunii şi a fecundităţii
În mitologia egipteană, Bastet a fost zeiţa lunii şi a fecundităţii, ocrotitoarea femeilor gravide, şi zeiţa felinelor, reprezentată fie într-o formă hieratică, de femeie cu cap de leoaică, fie popular, ca o femeie cu cap de pisică, sau numai ca un cap de pisică (pisica sălbatică a fost venerată în Egipt sub dinastia a II-a, în jurul anului 3000 î.Hr.). Bastet a fost sora lui Ra, uneori considerată şi soţia acestuia, alteori, fiica lui. În unele variante este considerată sora zeiţei Isis. Bastet mai era şi zeiţa ocrotitoare a pisicilor. În Valea Regilor s-au găsit mii de mumii de pisici, dar arheologii nu le-au dat importanţa. În Egiptul Antic, oricine ucidea o pisică, primea pedeapsa capitală.
Bes, ocrotitorul familiilor şi al oamenilor contra duhurilor rele şi animalelor periculoase
În mitologia egipteană Bes era un zeu foarte urât, însă binefăcător, reprezentat ca un pitic care se schimonoseşte (cap mare, trup uniform, ochi bulbucaţi, limba scoasă, barbă de câlţi şi pe corp piele de leu şi pene de pasăre).
Geb, un zeu antropomorf, personificând Pământul
Geb, fiul zeiţei Tefnut şi al zeului atmosferic Shu, e despărţit violent de către tatăl său, de soţia sa Nut (zeiţa cerului), cu care a avut patru copii: Osiris, Isis, Seth şi Nephthys. În unele imagini, trupul său este acoperit de pete verzi (vegetaţie). După un mit heliopolitan a fost primul rege de pe pământ (din dinastia regilor).
Hathor, zeiţa feminităţii, dragostei, a familiilor şi a recoltelor
Hathor era o zeiţa celesta şi conform unui mit, ea s-a născut în acelaşi moment în care Ra a devenit zeul Soare. Hathor era reprezentată şezând lângă Ra în barca solară. Ea era şi protectoarea dragostei, a muzicii şi a dansului, fiind venerată de artişti. Uneori aceasta era asociată cu Sekmet, zeiţa răzbunării, întruchipată ca fiind o femeie cu cap de leu. Alteori, Hathor este identificată cu zeiţa cerului, a soarelui, a lunii, a fertilităţii şi a agriculturii. Hathor era şi zeiţa bucuriei, maternităţii şi iubirii. Era considerată a fi protectoarea femeilor însărcinate. Dar Hathor a fost prin excelenţă, patroana tuturor femeilor, indiferent de statutul lor. Ca zeiţă a fertilităţii, era asociată şi pusă în legătură cu revarsările Nilului. Mai târziu, când cultul osirian a câştigat mai multă popularitate şi mai mulţi adepţi, rolul său s-a schimbat. Conform noului statut, Hathor primea decedaţii în lumea de jos, oferind sufletelor apă şi hrană. În perioada târzie, femeile decedate erau identificate cu Hathor, aşa cum bărbaţii decedaţi erau identificaţi cu Osiris.
Ca mod de reprezentare, la început, Hathor era adorată în forma unei bovine. Mai târziu, este reprezentată ca o femeie cu cap de vacă şi în final cu un cap uman, deşi uneori este reprezentată cu urechi şi coarne similare cu cele ale bovinelor. Reprezentarea cea mai întâlnită este aceea în care Hathor are două coarne cu discul lunar în mijloc.Templele dedicate lui Hathor prezintă o particularitate: capitelurile cu capul zeiţei cu urechi de vacă, animalul său sacru. Sunt deci considerate „capiteluri hathorice”, pe care le găsim în temple ca Deir el-Bahri şi Abu Simbel.
Heket, zeiţa-broască a naşterii, a creaţiei şi a fertilităţii
Puterile dătătoare de viaţă a lui Heket au făcut ca ea să fie adoptată ca o zeiţă binevoitoare, demnă de a-l însoţi pe Osiris, în al cărui templu de la Abydos ea primeşte vin de la regele Seti I (dinastia a XIX-a) şi este denumită „Stăpână a celor Două Ţări”. La Qus, în Egiptul de Sus, există ruinele unui templu închinat lui Hekhet, unde zeiţa este considerată soţia lui Haroeris.
Hnum, divinitate primordială, creatorul zeilor, a făurit şi omul pe o roată de olărit
Hnum, Khnum sau Khnemu, divinitate primordială din mitologia egipteană. Traducerea numelui său este “a crea”. Khnum stăpân al apelor reci, este considerat creatorul tuturor lucrurilor care au fost, sunt şi vor fi. A creat toţi zeii şi a făurit omul pe o roată de olărit şi este considerat ca fiind primul care a domesticit berbecul. Imaginea sa este în strânsă legătură cu revărsarea anuală a Nilului şi cu pământul fertil, care simbolizează renaşterea. Este reprezentat ca un om cu cap de berbec. Consoarta sa este Menhyt. La Esna este considerat creatorul universului. Lui i se aduceau ofrande pe timpuri de foamete datorate inundaţiilor produse de Nil.
Horus, zeu protector al Egiptului şi al faraonului
Horus este fiul lui Isis şi al lui Osiris, şi este reprezentat cu un cap de şoim. Horus a fost născut de zeiţa Isis, după ce ea a adunat toate părţile dezmembrate ale corpului soţul ei ucis, Osiris, cu excepţia penisului, care a fost aruncat în Nil şi mâncat de un peşte. Ea şi-a utilizat puterile magice pentru a-l reînvia pe Osiris şi a creat adorarea unui falus de aur, pentru a-l concepe pe fiul ei. Într-o altă versiune a poveştii, Isis a rămas însărcinată cu ajutorul focului divin. Odată ce Isis ştia că este însărcinată cu Horus, ea a fugit în mlaştinile din Delta Nilului ca să se ascundă de fratele ei Seth, cel care l-a ucis pe Osiris din gelozie şi care vroia să-l omoare şi pe fiul lor. Astfel Isis a născut un fiu divin, pe Horus. În epocile timpurii, Horus a fost adorat vreme îndelungată ca zeu al libertăţii spaţiilor aeriene; devenit mai târziu Zeul-soare, începe să fie socotit domnitor peste cer şi aştri; apoi ajunge protectorul personal al faraonului sau chiar se confundă cu faraonul însuşi. Recunoscut ca zeu suprem, acesta a fost considerat „Marele Zeu”. Pentru egipteni faraonul era Horus, şoimul ceresc ai cărui ochi reprezentau soarele şi luna. Egiptenii venerau şoimii pentru maiestuozitatea, forţa şi capacitatea de a zbura la mari înălţimi. Ochiul lui Horus (anterior numit Wadjet sau Udjat), este un simbol antic egiptean, de protecţie şi de putere regală. Acest simbol sacru se regăseşte pe aproape toate operele de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator.
Imhotep, om zeificat, arhitect regal, a construit prima piramidă (în trepte)
Imhotep a fost o persoană despre care multă vreme istoricii s-au întrebat dacă a fost reală sau este un zeu. În urma cercetărilor arheologice s-a descoperit că Imhotep a existat cu adevărat. A fost arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser(Zoser) şi a construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah, până la el regii fiind îngropaţi în mastabe, uriaşe ridicături facute din cărămizi de lut.
Graţie talentelor sale multiple, nu doar a ajuns pe culmile puterii, dar a şi rămas în istorie drept primul arhitect din lume, pionier al medicinei, poet şi astrolog, fiind considerat primul geniu al planetei. Deşi se cunosc atât de multe lucruri despre ceea ce a făcut în timpul vieţii sale, datele sale biografice sunt extrem de controversate.
Deşi avea un rang înalt, Imhotep este descris ca un om modest, înfăţişat cel mai adesea ca un scrib aşezat pe un scaun simplu, fără bijuterii sau haine somptuoase, ţinând un papirus pe genunchi. După dispariţia lui (căci nu i s-a găsit mormântul şi nu există vreo înregistrare scrisă a morţii sale), a fost zeificat graţie numeroaselor cunoştinţe pe care le-a adus egiptenilor (printre care şi în medicină). Este considerat echivalentul aproximativ al lui Asclepios/Esculap, din mitologiile greacă/romană.
Arta construirii piramidelor al cărei inovator a fost Imhotep a continuat şi s-a dezvoltat, atingând culmile perfecţiunii o dată cu Marea Piramidă a lui Keops, dar ulterior s-a renunţat la aceste monumente funerare, faraonii fiind înmormântaţi apoi în cripte săpate în piatră, în Valea Regilor.
Isis, zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei
În mitologia egipteană, Isis este zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale şi fidelităţii femeii faţă de soţ. Soţia şi sora a lui Osiris, fiica zeilor Geb şi Nut şi mama lui Horus, Isis este una din principalele divinităţi venerate de vechii egipteni. Ea aparţine Eneadei de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor. Numele ei s-ar putea traduce prin “Regina tronului”, ea fiind chiar o personificare a tronului faraonului şi a puterii regale. Cu toate acestea, hieroglifa ei însemna la început “muritoare” şi e posibil ca zeiţa să fie o sinteză a mai multor regine egiptene deificate.
Originile zeiţei Isis sunt necunoscute, deşi se crede că ar proveni de la egiptenii din Delta Nilului. Spre deosebire de celelalte zeităţi egiptene, Isis nu are un cult centralizat într-o zonă anume. Prima menţiune a zeiţei a apărut în timpul celei de-a Cincea Dinastie a Egiptului atunci când primele texte literare sunt găsite, dar cultul ei devine proeminent în istoria Egiptului Antic mai târziu, când Isis începe să absoarbă elemente de la alte zeiţe din Orient. În cele din urmă, în perioada elenistă, cultul lui Isis s-a răspândit peste graniţele Egiptului către Orientul Mijlociu şi Europa. Se mai poate ca Isis să fi fost o fecioară numită Io, care a fost răpită de soţia lui Zeus, Hera şi trecând prin multe peripeţii, aceasta a ajuns în Egipt, unde s-a căsătorit cu regele Osiris. După un mit circulând în Regatul Nou (1580-1100 î.C.) Isis a izbutit să afle numele secret a lui Ra, dobândind astfel puteri nemărginite asupra universului.
În artă, Isis este înfăţişată ca o femeie îmbrăcată cu o rochie lungă şi încoronată cu semnul hieroglific pentru tron. Uneori ea ţine un lotus. Isis apare câteodată şi cu nişte aripi desfăcute deasupra şi în jurul lui Osiris, ca şi cum ar vrea să îi încălzească şi să îi protejeze trupul. Din acest punct de vedere, Isis se aseamnănă foarte bine cu zeiţa Maàt, diferenţa fiind că Maàt poartă pe cap o pană de struţ, iar Isis simbolul tronului regal. După asimilarea lui Hathor, podoaba capului se schimbă coroana fiind înlocuită cu două coarne de vacă între care se află discul solar. Isis este astfel uneori simbolizată de o vacă sau de capul unei vaci. De multe ori, Isis apare împreună cu fiul ei, Horus sau, sub formă de uliu, deasupra corpului lui Osiris. Fiind şi o zeiţă a cerului, Isis este reprezentată stând pe o jumătate din lună, simbol al luminii nocturne.
Isis ţine în mână simbolul vieţii, ankh, dar poate avea şi unul din obiectele specifice zeiţei Hathor, cum ar fi sistrum-ul sacru (un fel de instrument muzical) şi colierul menat aducător de belşug şi fertilitate.
Maat, zeiţa adevărului, a dreptăţii şi a armoniei cosmice
Zeiţa Dreptăţii era înfăţişată sub chipul unei femei cu o pană de struţ. În mitologia egipteană, Maàt era zeiţa adevărului, a dreptăţii şi a armoniei cosmice, personificarea ordinii divine. Considerată fiica lui Ra, zeul Soare, Maat apărea în spatele tatălui său în barca ce îi purta în fiecare noapte în lumea de dincolo. Avea de asemenea un rol major în cultul funerar şi în judecarea decedatului la Curtea Dreptăţii dominată de Osiris. Se spune că, obişnuia să pună o pană în balanţă cu inima decedatului. Dacă acesta trăise conform legilor zeitei Maat, inima era uşoara şi nu atârna în balanţă. Dacă decedatul nu trăise în adevar şi armonie, pe placul zeiţei Maat, balanţa se înclina în defavoarea lui. Inima sa urma să fie devorată de o fiinţă malefică monstruoasă – Ammut. Maat este reprezentată ca o femeie care poartă în păr pene ale adevărului. În unele reprezentări ea este îngenuncheată cu braţele larg deschise precum nişte aripi. În perioada Noului Regat, faraonii au început să încorporeze numele zeiţei Maat titlului lor şi să susţină că viaţa lor se desfăşoară conform regulilor zeiţei Maat.
Fiind personificarea justiţiei şi responsabila ordinii din Univers, Maat a fost considerată protectoarea judecătorilor. Pentru a fi în stare să-şi exercite datoria în mod demn judecătorii purtau la gât o amuletă a acestei divinităţi.
Min, zeul fertilităţii masculine, protector al minelor şi al agriculturii
Min apare încă din perioada predinastică. Uneori este considerat fiul lui Isis, alteori consortul ei şi tatăl lui Horus. În cinstea lui erau ţinute festivaluri, pentru a asigura potenţa masculină. Grecii l-au asociat cu Pan.
Neith, zeiţa creatoare a lumii, mama zeului soare
Neith sau Nekhbet este zeiţa creatoare a lumii conform textelor gravate în templul din Esna. Ea este mama zeului soare şi poartă pe cap coroana Egiptului de Sus. În mitologia egipteană, Nekhbet (cunoscută şi sub numele de Nechbet sau Nekhebit) a fost zeiţa ocrotitoare a oraşului Nekheb. În decursul timpului ea a devenit zeiţa protectoare a întregului Egipt de Sus şi una din cele două zeităţi protectoare ale Egiptului (după unificarea acestuia). Preotesele zeiţei Nekhbet se numeau muu (mame) şi purtau robe făcute din pene de vultur.
Nephthys, zeiţa protectoare a morţilor
Nephthys, era soţia lui Seth, mama lui Anubis, sora lui Isis şi Osiris, protectoare a morţilor şi a zeului cu cap de babuin Hapy. Cei morţi trebuie să scape de bandajele cu care au fost mumificaţi (părul ei) pentru a ajunge la viaţa de apoi. Originală din Heliopolis, nu a avut temple dedicate exclusiv ei, dar stă alături de Isis şi de Osiris la Ultima Judecată. A fost de asemeni asociată cu zeiţa Anuket. Deşi soţie a zeului demonic Seth, în lupta lui fratricidă, Nephtys este mereu de partea victimei (Osiris). În această împrejurare, neavând copii de la soţ, îşi arată nestăpânita dorinţă de a avea un copil de la Osiris; de aceea, fie că îl îmbată, fie că se deghizează ca Isis (cu care era geamănă), zeiţa reuşeşte să îşi împlinească dorinţa şi astfel îl naşte pe Anubis. De frica răzbunării lui Seth, îşi părăseşte copilul imediat după naştere, acesta fiind adoptat de Isis. Nephtys a fost adorată în special în perioada heliopolitană, însă în rest rămâne o prezenţă mitologică enigmatică.
Nun, zeul apelor
Nun este numit „Tatăl zeilor”, dar acest titlu subliniază doar vechimea sa necontestată ca element al cosmosului egiptean – ca importanţă el este depăşit de zeul-soare creator Atum. Nun are o existenţă continuă, neafectată de mitologie sau evenimente, şi nu participă la ritualurile religioase, neavând temple sau cler propriu. În reprezentările sale pe pereţii mormintelor sau în papirusurile religioase, braţele lui Nun împing soarele pe orizont, în cea de-a douăsprezecea oră a nopţii, pentru a-şi începe călătoria în barca zilei (vezi Khepri şi Ra). Lacurile sacre din incinta templelor (de pildă la Karnak sau Dendera) simbolizau apele primordiale, ceea ce mărea funcţia practică în abluţiunile clerului. Deşi nu este supus ordinii cosmice (Maàt), haosul de apă al lui Nun este considerat benefic. Amenhotep III a construit la Theba un bazin care l-a încântat pe zeul Nun (adică apa lacului). Uneori, zeul poate reprezenta Nilul, ca într-un imn către Khnum unde se spune că oamenii şi zeii se ospătează cu peştii lui Nun.
Nut, zeiţa cerului
Nut (sau Nuit) era zeiţa cerului în mitologia egipteană, fiind fiica lui Shu şi a lui Tefnut, sora şi soţia lui Geb, mama lui Isis, Osiris, Seth şi Nephthys. Grecii l-au considerat şi pe Horus ca fiind fiul ei. Aşa cum soarele apare pe cer în fiecare zi, Nut a fost asociată cu renaşterea. A fost blestemată de Ra să nu poată naşte 360 de zile pe an, dar Thot a intervenit şi a adăugat anului încă 5 zile.
Osiris, zeul vieţii de apoi, al lumii de dincolo şi al morţilor
Osiris a fost un rege legendar al Egiptului, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu care îşi guverna ţara. Seth, fratele său, a fost gelos pe el şi i-a întins o cursă, reuşind să-l asasineze. Soţia lui Osiris, zeiţa Isis, reuşeşte să rămână însărcinată cu Osiris mort. După ce l-a îngropat pe Osiris, Isis se refugiază în delta Nilului; acolo îl aduce pe lume pe Horus, care, ajuns adult, îşi face recunoscute drepturile în faţa zeilor Enneadei şi îl atacă pe Seth. Horus îl va învinge pe Seth în luptă, dar îşi va pierde un ochi, pe care i-l oferă lui Osiris care astfel îşi recapătă viaţa. Seth va fi condamnat de zei să-şi poarte propria victimă (fiind transformat în barca ce-l transportă pe Osiris, pe Nil). Astfel, Osiris devine un exemplu pentru toţi cei care vor să înfrângă moartea. Cultul său a fost răspândit în Noul Regat, perioadă în care a devenit divinitatea principală a panteonului. Deoarece se crede că Osiris a avut un trecut regal, el este înfăţişat cu un sceptru legat şi cu bici. Sanctuarul său principal se găsea în Abydos, în Egiptul de Sus. Osiris fiind judecătorul morţilor, conducea judecata sufletului, petrecută în Sala celor Două Adevăruri.
Ptah, patronul spiritual al meşteşugarilor, zeu creator, treptat devine o zeitate funerară
Ptah e zeul care a creat lumea, de aceea a fost numit Ptah Ta-Tenen, adică zeul care are legătura cu pământul. Patronul spiritual al meşteşugarilor, se extinde în a fi zeu creator, lumea născându-se din gândurile şi cuvintele lui. Zeul Ptah era reprezentat ca un om cu aspect de mumie. Şi Ptah a fost asociat altor divinităţi. Zeul a primit aspect de şoim şi a început să fie asemănat cu zeul morţilor, Sokar. Aşa a fost creat zeul Ptah-Sokar. Începând cu perioada Noului Regat a fost asemănat cu Osiris şi aşa a devenit zeul Ptah-Sokar-Osiris, judecătorul morţilor. S-a sugerat că prin grecizarea numelui templului său, Hwt-ka-Ptah în Aiguptos a deviat numele actual al ţării, Egipt.
Ra, personificarea soarelui, cel mai puternic din toţi zeii
Ra este un zeu egiptean reprezentând o personificare a soarelui, fiind cel mai puternic din toţi zeii. Era venerat la Heliopolis (Cetatea Soarelui). Reprezentarea obişnuită era a unui om cu un cap de şoim şi cu un disc solar deasupra capului. Călătorea prin lumea subterană în fiecare noapte în nava sa, şi era protejat Mehen. Se spune că atunci când Ra sfârşea călătoria subterană soarele răsărea din nou pe cer, dar Seth, stăpân al deşertului, trimitea mereu un şarpe care să împiedice acest fapt. Simbolurile lui Ra sunt discul şi cercul cu un punct înăuntru.
Sekhmet, zeiţa leoaică, luptătoare, protectoare a faraonului, creatoarea deşertului
Zeiţa Sekhmet a fost iniţial zeiţa luptătoare a Egiptului de Sus. Sekhmet, „Cea puternică” este întruchiparea puterii zeităţii feminine. Soţia lui Ptah, mama lui Nefertem, fiica lui Ra, era respiraţia de foc a Ochiului lui Ra. Unii faraoni din perioada dinastică timpurie erau consideraţi a fi concepuţi de Sekhmet. Mitologia tebană o asimilează laturii agresive a zeiţei Mut. Ea este descrisă ca având trăsături de leu, cel mai crud prădător cunoscut de către egipteni. Se spunea că respiraţia ei a creat deşertul. Ea a fost văzută ca protectoare a faraonului, ea fiind cea care îl ghida în război. Sakhmet era reprezentată cu un disc solar şi un uraeus, în forma unei leoaice sau unei femei cu cap de leoaică. Sekhmet simboliza flăcările solare. Funcţia ei era de a distruge duşmanii zeului Ra.
Seth, zeu malefic, stăpân al deşertului şi al dezordinii
Seth (scris şi Sutekh, Setesh, Seteh, Seti), este cunoscut drept fiu al lui Geb şi al lui Nut, fratele lui Isis, Nephthys şi Osiris, este un zeu malefic, stăpân al deşertului, reprezentat cu trup de ogar cu coada despicată şi cu botul prelung.
La început a fost considerat constructor de cetăţi, apoi zeul viguros al violenţei, răului şi dezordinii, iar la un moment dat şi zeu al războiului (grecii îl identificau cu Typhon). Seth dorea mult să conducă Egiptul şi s-a luptat cu fratele său Osiris. L-a înecat în Nil şi i-a tăiat corpul în mii de bucăţele şi le-a aruncat în Egipt. Isis a adunat toate bucăţile soţului ei şi l-a mumificat ca sa treacă în viaţa de apoi. Fiul lui Osiris, Horus s-a luptat cu Seth ca să-şi răzbune tatăl. În timpul luptei, Seth a luat forma unui hipopotam şi l-a atacat pe Horus, dar acesta l-a nimerit în inimă cu săgeata şi l-a omorât, răzbunându-şi tatăl. Înfrânt de Isis şi de fiul său, zeul şoim Horus, Seth devine un spirit liber, un hoinar pe pământ şi, după exilul său forţat, zeul singurătăţii pustii. Ca şi o răzbunare pentru această înfrângere Seth îl trimite pe Apofis în fiecare să-l împiedice pe Ra să termine călătoria nocturnă a Soarelui. Pentru că dacă soarele nu străluceşte pe cer, Seth poate ieşi la suprafaţa.
Cultul lui Osiris s-a folosit de această înfrângere pentru a-i discredita pe adepţii lui Seth care acum este considerat fratele diabolic. Povestea susţine că Seth a fost rău de la naştere, când a sfâşiat pântecul mamei sale. Egiptenii antici credeau despre el că reprezintă diavolul. Seth, după anumite legende este înfăţişat ca fiind zeul morţilor.
Sobek, zeul apelor, al inundaţiilor, cel care irigă câmpurile, al fertilităţii
Sobek este fiul zeiţei apelor Neith, statutul său de zeu al apei şi al inundaţiei au făcut să fie venerat în toată delta Nilului, la Fayum şi, mai ales, la Kom Ombo (unde era sanctuarul principal), unde o avea ca soţie pe Hathor. El este înfăţişat cu corp de om, cap de crocodil şi coroană cu coarne răsucite, pene şi uraeus. Conform unor legende, era creatorul lumii, ieşit din apele haosului sau Nun. Fiind crocodil el era un zeu pozitiv dar şi negativ. În textele sarcofagelor crocodilul apare ca demon a lumii de apoi, care trebuia distrus. Fiind stăpânul apelor, zeul care irigă câmpurile, este asociat şi fertilităţii. Cultul zeului Sobek era localizat în Kom Ombo şi Shedyet (mai târziu numit Crocodilopolis) în regiunea Fayum. Templele conţineau bazine cu crocodili şi multe mumii ale acestora. Regii i-au luat numele, iar mai târziu a devenit Sobek-Ra. A fost asociat de greci zeului Helios.
Shu, zeu al aerului şi al răsăritului
Shu, în mitologia egipteană era Cel care răsare. El separă cerul de pământ şi aducea soarele la viaţă în fiecare dimineaţă, iar noaptea îl păzeşte. Shu are formă umană, cu o pană (hieroglifa numelui său) pe cap şi cu braţele ridicate, sprijinindu-o pe zeiţa-cer Nut, pe care el o ţine despărţită de soţul ei, zeul-pământ Geb. El este una dintre cele două prime zeităţi create de Atum. S-a născut la fel ca şi soţia-soră a sa, Tefnut, din sămânţa lui Atum; ca o explicaţie alternativă care implică un joc de cuvinte, Shu a apărut din mucusul pe care Atum l-a strănutat din nările sale.
În Textele Piramidelor, oasele lui Shu, probabil norii, sunt folosite de către rege pentru a urca la cer. Lacurile lui Shu (poate ceaţa ce se adună deasupra Nilului) îl purifică pe monarh. Shu ca zeu al luminii solare este atestat pentru prima oară în Regatul Vechi, când era responsabil cu aducerea la viaţă în fiecare zi a lui Ra şi a regelui.
În Lumea de Dincolo, Shu este un zeu periculos care aduce o bandă de călăi şi al cărui butuc de tăiere constituie un mare pericol pentru cel decedat. Dar el poate fi şi un protector împotriva zeului-şarpe distrugător Apophis. În mod similar pe pământ, puterea otrăvurilor lui Shu este invocată în descântece pentru a putea îndepărta ameninţarea îndreptată asupra organelor interne ale unei persoane de către Akhu sau Samana (demoni răuvoitori originari din Orientul Mijlociu).
Tefnut, zeiţa umezelii şi a aerului cald şi umed
Este imaginată ca fiind o femeie culcată pe orizontală, despărţind atmosfera de Pământ. Câteodată este imaginată ajutându-şi soţul Shu să o “ridice” pe Nut (zeiţa cerului). Alături de fratele şi soţul ei Shu, Tefnut a fost prima zeitate creată de Atum prin masturbare. Ulterior, Atum a fost asociat cu Ra, astfel Ra devenind tatăl lui Tefnut. Conform unui mit, Tefnut s-a înfuriat pe tatăl ei Ra şi a fugit din Nubia, o zonă din sudul Egiptului şi nordul Sudanului. Doar zeul Thot a reuşit să o convingă se se întoarcă. Alte imagini ale zeiţei Tefnut fac referire la o femeie care poartă discul solar înconjurat de două cobre.
Thot, zeu al cifrelor, inventator al scrisului
Thot era zeul scrierii, ştiinţei, aritmeticii, al limbii şi stăpânul cuvintelor divine. Era reprezentat ca un bărbat cu cap de ibis sau de babuin. În general el era simbolul înţelepciunii. Lui Thot i-a fost atribuită ca soră zeiţa Sesat, “stăpâna cărţilor”. În mitologia heliopolitană este considerat şi “inima lui Ra”, personificând deci cunoaşterea divină şi esenţa gândirii creatoare, care transmite cuvântului forţa adevărului, puterea de a crea realitatea. Este gardianul morţilor şi intermediarul lor în faţa zeilor. A fost asociat de greci zeului Hermes.
Dupa:interferente.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu